Prezinta elemente ale imaginarului poetic romantic, identificate intr-un text st

udiat,apartinand lui Mihai Eminescu.

Poezia Floare albastra de Mihai Eminescu a fost scrisa in anul 1872 si publicata u
n an mai tarziu
in revista Convorbiri literare , facand parte din etapa de tinerete a creatie emine
sciene si
anticipand marile poeme filosofice din perioada urmatoare, care culmineaza cu Luc
eafarul .
Aceasta creatie are la baza motivul romantic al florii albastre, care reprezinta
si titlul
poeziei. Desi nu a precizat in nici un manuscris, Eminescu a preluat acest motiv
de la germanul
Novalis, pentru care floarea albastra sugereaza implinirea iubirii ideale si, im
plicit, a cuplului
erotic,dupa moarte, candva , intr-o alta lume. De asemenea , el este intalnit si in
scrierile poetului
italian Leopardi, pentru care floarea albastra simbolizeaza puritatea iubirii si
candoarea iubitei.
Floare albastra face parte din categoria operelor care au la baza temele romantice
iubirea si natura, fiind , insa este imbogatita cu profunde mediatii filosofice,
privind conditia omului
de geniu intr-o lume superficiala, inferioara.
Tema poeziei o constituie aspiratia poetului catre iubirea ideala, care insa nu
se poate
implini, scepticismul sau reiesind din ultimul vers: Totusi este trist in lume .
Aceasta idila este formata din 4 secvente lirice, 2 ilustrand monologul interior
al iubitei,
iar celelate 2, monologul lirico-filosofic al barbatului, a vocii eului liric.
Prima secventa poetica reprezinta monologul fetei, incipitul constituindu-se in
interogatia retorica,
sub forma de repros, pe care i-l face aceasta iubitului. Aceasta isi situeaza suf
letul vietii intr-o
lume superioara, a ideilor metafizice, realizand, totodata, portretul omului de
geniu. Aspiratiile si
ideile superioare ale barbatului sunt sugerate de simboluri precum: campiile Asir
e , intunecata
mare , piramidele-nvechite . Fata il cheama in lumea reala, indemnandu-l sa renunte l
a idealurile
sale si ii ofera iubirea ei, iubire terestra.
Cea de a doua secventa poetica desemneaza monologul de factura filosofica al eul
ui liric, in care
acesta aprofundeaza semnificatiile ideilor si aspiratiilor sale.
A treia secventa reia monologul iubitei si debuteaza printr-o chemare a iubitulu
i in mijlocul naturii.
Elementele romantice specifice liricii eminesciene, codrul , izvoarele , stanca , apar i
deplina
concordanta cu starile indragostitilor
Ultima secventa poetica constituie monologul eului liric si este incarcat de pro
funde idei filosofice.
Acesta se arata uimit de frumusetea apropiata de perfectiune a iubitei, sugerata
prin propozitia
exclamativa: Ca un stalp eu stau in luna! , iar superlativul Ce frumoasa, ce nebuna
!
simbolizeaza miracolul trait , visand la iubirea ideala