Determinismul genetic al

comportamentului și temperamentului

Ca definiție, prin personalitate se consideră individul uman sub raportul

dezvoltării depline și al valorificării, al realizărilor sociale multilaterale, materiale
și spirituale, al însușirilor sale ca persoană. Personalitatea este rezultatul
interferențelor condiționale complexe dintre individ cu mediul familial și social.
Este un sistem bio-psiho-socio-cultural. Genotipul determină fenotipul sau, cu
alte cuvinte, determină felul în care arătăm. Tot genele determină și
personalitatea noastră.
Personalitatea este rezultatul combinației a doi factori: temperamentul și
caracterul. Genele ne determină temperamentul, iar ansamblul factorilor de
mediu și felul în care învățăm din interacțiunile cu acești factori ne modelează
caracterul.
Personalitatea și activitatea neuropsihică sunt influențate de doi factori:
endogeni și exogeni.
În afară de constituția genetică, factorii endogeni ca modulatori potențiali
ai personalității, temperamentului, caracterului și comportamentului sunt:
gradul de cultură al individului, capacitatea de integrare în mediul familial și
social, capacitatea de adaptare la factorii și condițiile de existența biologică.
Dintre factorii exogeni, implicați în modelarea personalității, se
menționează: mediul socio-cultural în care se dezvoltă individul de la naștere
până la maturitate, mijloacele puse la dispoziție de către familie, de către
societate, ce permit integrarea individului și care influențează structurile psihice
umane.

Genetica comportamentului este o ramură a geneticii care studiază ereditatea

și formele comportamentului. Multe caractere care prezintă interes în genetica
comportamentului sunt caractere cantitative.

Psihologia genetică studiază dezvoltarea mentală la copil. Ea analizează

transformarea copilului în adult, progresele care au loc în timpul ontogenezei,
stadiile prin care trece individul până la maturitate, căutând să înțeleagă
semnificația lor funcțională.
Comportamentul reprezintă totalitatea răspunsurilor unui organism la stimuli
externi și interni. Comportamentul unui animal poate fi instinctiv sau deprins pe
parcursul vieții. Acesta depinde atât de individ, cât și de mediu și are
întotdeauna un sens.

Tipuri de comportament
Comportamentul înnăscut este un comportament moștenit, care se manifestă
în același fel la toți indivizii din aceeași specie și de același gen, care au crescut
în condiții normale.
Comportamentul social este reprezentat prin orice activitate comportamentală
manifestată de un grup de indivizi ai unei specii animale, care interacționează
între ei. În această categorie se încadrează o gama largă de situații, de la
deplasarea în turmă, pentru a minimaliza efectul prădătorilor, până la
îndeplinirea unor roluri precise în cadrul unei societăți extrem de organizate. De
exeplu, în cadrul unei colonii de albine, există diferite categorii de indivizi care
îndeplinesc funcții specifice: îngrijirea larvelor, procurarea hranei și menținerea
temperaturii potrivite în stup prin bătăi de aripi care asigură aerisirea, apărarea
coloniei.
Comportamentul matern este reprezentat prin atașamentul mamei față de
puiul său. C. J. Warden, în urma unei serii de cercetări efectuate asupra
șobolanilor albi, a arătat că această tendință este în general mai puternică decât
oricare alta (foame, sete). După Paul Thomas Young, comportamentul matern s-
ar explica prin necesitatea mamei de a-și decongestiona glandele mamare,
dureroase, prin alăptarea puilor. In acest comportament intervin și alți factori,
inclusiv atitudinea puilor care uneori au rol activ în regurgitarea hranei de către
părinții lor (păsări). La specia umană, pe lângă cauzele biologice și fiziologice,
există și cauze psihosociale care joaca un rol incontestabil în conduită mamei
față de progenitura să. O femeie nu va fi o mama bună dacă ea nu a fost
îndeajuns de iubită, în așa măsură încât să se iubească ea însăși și să-i iubească
pe ceilalți.
Comportamentul de agresivitate la om (bărbat) poate fi indus de prezența
suplimentară a cromozomului Y. S-a constatat că bărbații, având cariotip 2n=47,
XYY, se caracterizează, în general, prin talie înaltă (peste 180 cm înălțime), alonja
mâinilor depășește înălțimea corpului, hiperactivitate, impulsivitate și
instabilitate, uneori tendința spre agresivitate și comportament aberant.
Comportamentul aberant ar putea fi și o consecință a unui coeficient de
inteligență mai scăzut, în comparație cu barbatii XY. Apariția indivizilor 2n=47,
XYY, este determinată de obicei de o nondisjunctie a cromozomilor Y în cea de-
a două diviziune a meiozei.

Dacă acceptăm clasificarea lui Kretschmer (1918), trăsăturile de caracter se pot

grupa în:
- caractere sintone: sunt caracterele prin care individul este legat de realitate,
reactioneaza normal la excitațiile lumii înconjurătoare. Indivizii sunt ordonați, au
un scop, sunt oameni practici;
- caractere schizoide: indivizii sunt mai mult sau mai puțin independenți de
contactul cu lumea reală, sunt introvertiți, interiorizați în propriul lor eu. Sunt
visători, fantastici, ilogici, fără o conduită riguroasă.

Kretschmer consideră următoarele tipuri de caractere: indecis, ezitant, instabil,

neliniștit, anxios, meschin.
Opus acestor tipuri, autorul admitea caracterele: hotărât, autoritar, dominant,
mărinimos, energic, altruist.
A treia grupa de caractere tipizate, după același autor, ar fi: egoist, indiferent,
apatic, melancolic.
 Prin temperament înțelegem ansamblul trăsăturilor neurofiziologice ale unei
persoane, care determină diferențieri psihice interindividuale în privința
capacității energetice și dinamica comportamentului. El reprezintă latura
aprecierii "cantitative" prin care consemnăm prezența individului în cadrul
familiei, societății, în mediul de viață.
Temperamentul este latura dinamico-energetică a comportamentului prin care
se stabilește dacă o persoană este energică, rapidă, echilibrată sau cumpătată,
irascibilă sau agresivă, apatică, melancolică etc.
Trăsăturile și tipurile temperamentale sunt considerate ca lături ale
personalității. Conceptul de personalitate cuprinde și sistemul atributelor,
structurilor și valorile temperamentale, prin care se particularizează o persoană,
toate grefate pe un suport genetic. Temperamentul reunește laturile înnăscute
de reactivitate psihomotorie, moștenite și determinate genetic.
Plecând de la definiție, temperamentul este condiționat de doi factori: genetici
și modelatori din mediu.
Hipocrate identifica următoarele componente:
1. tipul coleric: eruptiv, năvalnic, nestăpânit, deprimat, cuprins de teamă,
panicos, înclinație spre exagerare pozitivă sau negativă, neliniștit,
nerăbdător, furie, violență, exces de amiciție sau ostilitate, capacitate de
concentrare și acțiune pe termen lung, extravertit, comunicativ.
2. tipul sanvinic: ritmicitate, echilibru, vioiciune, rapid în acțiuni, mișcări, în
vorbire, bună dispoziție, ușor adaptabil, calm, cu o mare stăpânire de sine.
3. tipul flegmatic: lent în activitățile pe care le execută, excesiv de calm, o
mare perseverență voluntară, meticulos, puțin adaptabil, interiorizat și
puțin comunicativ.
4. tipul melancolic: tonus scăzut, sensibilitate și emotivitate excesive,
depresie psihică, se adaptează și integrează social cu multă prudență și
reținere, dificil cu propria persoană, nu are încredere în forțele și
activitățile proprii.
 Prin studiile cuplurilor gemelare și anchetele familiale, Galton a stabilit, cu
certitudine, ereditatea temperamentului. Componentele genetice din
constituția organismului reprezintă factorul determinant al trăsăturilor
temperamentale. Acestea se moștenesc de la ascendenti și sunt transmise
descendenților. Ca latură a temperamentului, energia creatoare împinge pe
creator la realizări deosebite, iar energia creatoare este determinată genetic.
Din studiul cuplurilor gemelare univiteline, Galton trage următoarea
concluzie:"ereditatea prevalează enorm asupra influenței mediului".
Devenport (1923), studiind cuplurile gemelare, consideră temperamentul ca un
mozaic de particularități genetice, "disociabile, unitare și independente".
Consideră că temepramentul are grade diferite de deviație de la normalul
tempoului personal a majorității oamenilor.
Pentru studiul mendelian a fost necesară stabilirea unor criterii clare,
delimitante și contrastante, urmărite pe filiația directă. În raport de valoarea
medie "normală", sunt descrise următoarele tipuri:
tipul hiperkinetic - cu activitate crescută și nivel emotiv ridicat. Se extinde în
sanguin și coleric.
tipul hipokinetic - cu activitate scăzută și nivel emotiv scăzut. Se extinde în
flegmatic ( liniștit, serios) și melancolic (lipsa de reactivitate, apatie, tristețe,
interiorizare, necomunicativ.)
Pe baza observațiilor sale, Devenport presupune existența a două cupluri de
gene:
gena dominantă E - produce excitabilitate;
gena recesivă e - absența de excitabilitate;
gena dominantă C - produce dispoziție optimistă;
gena recesivă c - produce depresii.
Prin comportament, genele ar fi situate pe cromozomi diferiți, cu transmitere
independența și recombinare genetică aleatorie ( probabilistică). În consecință
un individ ar putea fi:
homozigot E (E-E) - coleric
heterozigot E (E-e) - sangvinic
homozigot C (C-C) - normal, optimist
heterozigot C ( C-c) - flegmatic
absența factorului C - melancolic, depresiv.