“Miron si frumoasa fara corp”

de Mihai Eminescu
- rezumat detaliat -

Într-o colibă simplă, sub lumina slabă, Marta pregătește ciorbe, Maria
toacă hribii, iar ciobanul își pregătește gluga pentru a ieși în noapte.
Atmosfera pare tensionată, iar ciobanul fuge parcă de ceva
înspăimântător. La colțul camerei, un grup de oameni se adună pentru a
povesti, inclusiv un bătrân și trei femei. O femeie tânără preia sarcinile
casei, în timp ce celelalte se distrează. Un cioban întreabă de ce se
grăbesc oamenii, sugerând că soția lui a născut un băiat. Botezul copilului
are loc, dar acesta pare să nu reacționeze la ritual, semn că este supărat
pe ceva. Există zvonuri despre asemănarea nasului copilului cu al tatălui
său și despre faptul că este oprit să se lepede de dracul. În timp ce se
întorc acasă, oamenii observă bordeiul și intră în casă, unde se ocupă de
copii și fac planuri pentru viitor. Odată cu apariția unor ființe
supranaturale în casă, casa se umple de o lumină misterioasă, iar aceste
ființe îi aduc urări și binecuvântări pruncului nou-născut. Fiecare dintre
aceste ființe îi dorește copilului să devină puternic, frumos și iubit de
lume, având o viață plină de bogăție și faimă. Mama copilului își arată
recunoștința, dar exprimă îngrijorarea că poate exista prea multă atenție
și daruri pentru copil. În cele din urmă, una dintre ființe îi cere să fie dat
copilului dorul pentru ceva mai înalt și mai de preț decât toate bogățiile
lumii. Copilul crește conform binecuvântărilor primite, devenind un tânăr
frumos, isteț și iubit de cei din jur. Mai târziu, el este chemat de un
mesager al împăratului pentru a se prezenta în fața acestuia.Tânărul, fără
ezitare, pleacă într-o călătorie spre curtea împărătească. Ajuns acolo, este
întâmpinat cu admirație și respect, iar fata de care se îndrăgostește,
Călina, îl privește cu interes. În timp ce se uită în oglinda fermecată, Călina
vede chipul tânărului, iar aceasta îi confirmă că este cel mai frumos băiat.
El își exprimă dragostea pentru ea, iar în final, împăratul îl recunoaște ca
fiind băiatul căutat și îl apropie de familia sa. Impăratul povestește despre
un om al casei sale care a murit și s-a transformat într-un moroi. Acesta a
strâns toate materialele prețioase și le-a transformat într-o bardă, iar din
elemente naturale a făcut un copac. Împăratul, împreună cu ceilalți, se
miră de această transformare și de farmecul care a înconjurat aceste
obiecte. Apoi, Miron, un băiat prezent în adunare, ia barda și o îngroapă în
pământ, punând astfel capăt farmecului și readucându-le pe acestea la
starea lor naturală. Gestul lui Miron impresionează împăratul, care îl
recunoaște ca fiind cel mai tare și mai cuminte dintre toți.Împăratul îi
toarnă sângeap peste cap, un obicei care simbolizează acceptarea în
familia regală.Împărăteasa, deși inițial ezită, recunoaște că fiica ei îl
iubește pe Miron. Ea îl sfătuiește să fie răbdător și să-i respecte fiicei sale
obiceiurile. Miron o prezintă pe Calina oaspeților, iar nunta lor este
sărbătorită în mare fast.Cu toate acestea, Miron încă simte o dorință
profundă în inima sa, o taină nespusă despre o frumusețe superioară. El își
întreabă prietenii și oamenii din jur despre o fată misterioasă. Cântărețul
orb îi dezvăluie lui Miron despre această fată ca fiind cea mai frumoasă și
mai mândră fată, cu ochi întunecați albastrii și un corp nesimțit, ca de
fantasmă. Se spune că această femeie se regăsește în ajunul Anului Nou la
un lac de smarald, unde se scalda alături de zâne.Intrigat de această
poveste.Este fermecat de această descriere și hotărăște să meargă în
căutarea fetei misterioase, lăsându-și nevasta în lacrimi și uitând de tot ce
avea în viața sa. Ajunge la lacul de smarald și așteaptă cu nerăbdare ajunul
Anului Nou.Privind la apa limpede a lacului, Miron observă o imagine
fermecătoare sub lumina lunii pline. Apa pare să fie solidificată în cristale,
iar natura din jur este adormită, într-o liniște profundă.Pe măsură ce se
apropie de momentul întâlnirii promisă, natura începe să se trezească la
viață. Rădăcinile în pământ încep să se împletesc, iar florile frumoase își
dezvăluie culorile strălucitoare. Miron vede o femeie care se apropie de
lac, având un aspect fermecător și purtând o haină strălucitoare, ca o
brumă diamantină, care se lipește armonios de trupul ei delicat. Mișcările
ei sunt pline de grație și duioasă, iar lumina din ochii ei strălucește ca
diamantele.Cu o zâmbire inocentă și îngerească, ea își dezbracă treptat
corpul sub lumina lunii, arătându-se în toată splendoarea ei. Luna pare să
roșească de admirație și surprindere în fața frumuseții ei, în timp ce lacul
rămâne imobil, fascinat de prezența ei.Femeia intră în apă cu o grație
supremă, iar în ciuda mișcării ei, apele rămân calme și pline de strălucire.
Ea pare să fie ca o floare plutind pe suprafața apei, iar bărbatul care o
privește din trestie rămâne captivat de frumusețea și misterul ei.După ce
femeia dispare din vedere, bărbatul rămâne rănit și copleșit de această
experiență. El simte că femeia este ceva mai presus de această lume
trecătoare și că întâlnirea cu ea a fost un dar neprețuit. Astfel, el își uită
complet viața anterioară și pornește în căutarea ei, fiind cuprins de
dorința de a o regăsi și de a descoperi mai multe despre ea.Toamna,în
timp ce călătorește, bărbatul se întâlnește cu Mama Pădurii, care îi
vorbește despre o tainică fecioară ce locuiește într-un palat de diamante.
El este sfătuit să urmeze acest drum fără să își pună alte gânduri în minte
decât pe aceea a femeii iubite, pentru că doar atunci va avea șansa să o
câștige.Bărbatul pornește în căutarea femeii, ignorând toate obstacolele și
indiciile către palatul ei. Când ajunge în cele din urmă la palat, ea îl invită
înăuntru și îi arată ospitalitate, dar totul păstrează un aer de mister și
încărcătură emoțională.În palatul ei, bărbatul și femeia petrec timp
împreună, însă el își dă seama că ceva lipsește din această relație. În ciuda
frumuseții și luxului din jur, el simte că nu poate atinge adevărata esență a
femeii iubite.Într-un moment de intimitate, bărbatul îi cere femeii să își
dezvăluie adevărata ei formă, iar ea, roșind, îi arată adevărata ei natură,
care este delicată și efemeră. El înțelege că ea este o ființă eternă, în timp
ce el este muritor, și această realizare îl chinuie profund.El trăiește alături
de ea timp de un an, în timp ce viața lui este mistuită de dor și suferință,
iar când se întoarce acasă, descoperă că totul i se pare urât și lipsit de
valoare. În cele din urmă, el se retrage într-o mânăstire, unde moare,
incapabil să uite dragostea pierdută și conștient de brutalitatea destinului
său.