Ridică ochii. Vede În codri şi pe dealuri, Luceafărul. Şi-ncetişor Călăuzind singurătăţi Dorinţele-i încrede: De mişcătoare valuri;
- Cobori în jos, luceafăr blând, Dar nu mai cade ca-n trecut
Alunecând pe-o rază, În mări din tot înaltul: Pătrunde-n codru şi în gând, - Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, Norocu-mi luminează! Dac-oi fi eu sau altul? Trăind în cercul vostru strâmt Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor şi rece”. (Mihai Eminescu - Luceafărul)
Răspunde la fiecare dintre următoarele cerinţe, realizând înţelegerea textului
de mai sus:
1. Prezintă, în maximum două fraze, circumstanţele în care fata de împărat
rosteşte cuvintele de mai sus. 2. Precizează sensul expresiei îmbătată de amor. 3. Explică semnificaţia rugăminţii fetei de împărat. 4. Indică un sinonim al cuvântului noroc, potrivit pentru contextul secvenţei poetice reproduse mai sus. 5. Exprimă-ţi opinia despre motivul pentru care fata de împărat, prezenţă feminină suavă în tot poemul, devine în final chip de lut. 6. Stabileşte două diferenţe între cercul vostru strâmt şi lumea mea, aşa cum rezultă ele din cuprinsul secvenţei de mai sus. 7. Evidenţiază rolul în plan stilistic al conjuncţiei adversative ci, din ultima strofă. 8. Transcrie versul în care Luceafărul îşi descrie condiţia de fiinţă sortită singurătăţii. 9. Explică semnificaţia cuvântului rece din ultimul vers. 10. Justifică reacţia Luceafărului la cuvintele fetei.