Igiena

M-am oprit asupra conceptului de „igienă” deoarece consider că este foarte

important pentru școlari să știe cum să se comporte și cum să se protejeze de diverși
agenți patogeni, mai ales în aceste timpuri de distanțare socială, în care ne confruntăm cu
un inamic de temut, un inamic nevăzut, care ne-a zdruncinat viața din temelii.
Cuvântul „igienă” derivă de la Hygiea (Higeea), care în mitologia greacă era zeiţa
sănătăţii, fiica lui Asklepios (Esculap la romani), zeul vindecător al bolilor şi simbol al
medicinei curative. Ştiinţa igienei este una din cele mai vechi ramuri ale medicinei şi a
avut întotdeauna ca scop prevenirea îmbolnăvirilor şi păstrarea sănătăţii oamenilor, spre
deosebire de ramurile clinice, care au ca obiect principal studiul bolii, a proceselor
patologice, în scopul vindecării bolnavilor. Igiena poate fi definită ca fiind ştiinţa
sănătăţii populaţiei, a păstrării şi perfecţionării sănătăţii oamenilor, a colectivităţilor
umane şi, de aceea ea este disciplina de bază a mediciniei preventive, profilactice şi în
acelaşi timp disciplina de bază a medicinei colectivităţii.
Obiectul de studiu al igienei constă în: cercetarea factorilor de mediu - naturali,
sociali şi acţiunea lor asupra sănătăţii oamenilor; consecinţele sanitare şi ecologice
produse prin acţiunile omului asupra factorilor de mediu; capacitatea de adaptare a
omului şi a colectivităţilor la mediul ambiant în continuă schimbare.
Igiena elaborează norme şi legi sanitare, măsuri de asanare şi profilaxie care să
fundamenteze un mediu igienic de viaţă. Scopurile igienei sunt: păstrarea sănătăţii şi
perfecţionarea ei la nivelul individului şi a colectivităţii umane; ridicarea rezistenţei
organismului; prelungirea duratei medii de viaţă a populaţiei; prelungirea duratei
biologice active a vieţii.
Măsurile luate pentru aplicarea în practică a regulilor de igienă poartă denumirea
de măsuri sanitare. Prin aplicarea lor se realizează obiectivele şi scopurile igienei.
Obiectivul principal al igienei este sănătatea. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte
sănătatea ca o bunăstare fizică, mintală şi socială a oamenilor. Bunăstarea fizică
presupune: asigurarea de condiţii sociale şi sanitare pentru o creştere şi dezvoltare
somatică armonioasă; integritatea şi buna funcţionare a organelor; o bună condiţie
motorie; o bună capacitate de acţiune;
Sănătatea mintală este aptitudinea de a stabili relaţii armonioase cu mediul
înconjurător. Pentru a favoriza dezvoltarea liberă a personalităţii umane sunt necesare
condiţii sociale pentru integrarea corespunzătoare a omului în grupul şi în comunitatea de
viaţă în care trăieşte. Starea de sănătate îi conferă omului o capacitate dinamică de
adaptare, în limite fiziologice, la mediul înconjurător în continuă schimbare. Când
organismul nu reuşeşte să se adapteze la mediu, apare starea de boală. Sănătatea este
rezultanta interacţiunii permanente dintre om şi mediu, a interacţiunii factorilor ereditari,
de mediu şi comportamentali. În menţinerea şi promovarea sănătăţii, ca şi în apariţia
bolii, intervin două categorii de factori: factori endogeni, genetici şi factori exogeni din
mediul fizic, biologic şi social: regimul de viaţă, regimul alimentar, igiena locuinţei,
igiena muncii, fumatul, alcoolismul, sedentarismul.
Obiectivul esenţial al igienei este profilaxia. Noţiunea de profilaxie cuprinde
noţiunile teoretice şi măsurile practice care contribuie la păstrarea, promovarea şi
desăvârşirea sănătăţii oamenilor şi la prevenirea îmbolnăvirilor sau a implicaţiilor lor. În
păstrarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor se disting două categorii de măsuri
profilactice: primare şi secundare. Măsurile profilactice primare au ca scop păstrarea
sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor oamenilor sănătoşi, în special colectivităţii.
Măsurile profilactice primare cuprind elemente minim necesare pentru realizarea unui
regim igienic de viaţă şi de muncă. Acestea sunt: aprovizionarea igienică cu apă;
combaterea poluării; alimente salubre; condiţii igienice de locuit; salubritatea
localităţilor; condiţii igienice de muncă; desprinderi igienice; vaccinări. Măsurile
profilactice secundare au ca scop: depistarea precoce a îmbolnăvirilor; prevenirea
agravării şi complicaţiilor bolii; scurtarea duratei îmbolnăvirilor. Pentru a cunoaşte
calitatea factorilor de mediu se utilizează metode fizice, biofizice, biochimice,
toxicologice, biologice, microbiologice, tehnico-sanitare. Pentru a evidenţia influenţa
factorilor de mediu asupra organismului se utilizează metode de exploatări funcţionale,
metode clinice, fiziologice şi imunologice. Măsurile elaborate de igienă se adresează atât
mediului înconjurător, cât şi populaţiei. Măsurile care se adresează mediului înconjurător
se numesc măsuri de asanare, iar cele care se adresează populaţiei se numesc măsuri
profilactice. Acestea din urmă sunt: vaccinări, vitaminizări, control medical la angajare,
control medical periodic al populaţiei, elaborarea de norme sanitare.
Prin norme sanitare se înţeleg parametrii igienici de viaţă şi muncă, cu rol în
păstrarea sănătăţii oamenilor şi în prevenirea efectelor nocive ale factorilor de mediu şi
asupra sănătăţii.
Igiena corpului se corelează cu activitatea corectă a organismului, duce la
îmbunătăţirea schimbului de substanţe, circulaţiei sangvine, digestiei alimentare,
respiraţiei, dezvoltării posibilităţilor fizice şi intelectuale a omului. Igiena corpului
necesită, mai întâi de toate, păstrarea curăţeniei pielii. Rolul pielii pentru organism e
foarte mare. Împreună cu plămânii, pielea participă la respiraţie: prin tuburile eliminărilor
sudoripare în fiecare zi se excretă din organism în jur de 700 g apoi o dată cu sudoarea,
cu ajutorul căreia se elimină din organism substanţele toxice, ce apar în urma activităţii
vitale a organismului. În acelaşi timp pielea apără organismul de agenţii externi. P
păstrarea pielii curate este necesară pentru o activitate normală. Praful, nimerind pe piele,
se amestecă cu excreţiile sărate ale sudorii, astupă canalele de excreţii ale glandelor
sudoripare, astfel încălcându-se regimul normal de funcţionare al pielii. Știm că, pe piele
se pot acumula microorganisme patogene, care sunt periculoase pentru viaţă şi sănătate.
O piele neîngrijită şi care nu este ţinută curată poate duce la dezvoltarea diferitor boli. De
aceea e foarte importantă spălarea corpului cu săpun şi apă fierbinte. Săpunul elimină
excreţiile glandelor sudoripare, deschide apei accesul spre piele, iar apa fierbinte
facilitează dilatarea porilor şi curăţirea lor.
Îngrijirea părului necesită o acurateţe deosebită, pentru că în păr deseori
nimereşte praful şi murdăria. Copiilor li se recomandă a se tunde scurt. Frecventarea
săptămânală a băii nu exclude spălarea regulată de dimineaţa. Spălarea se face până la
brâu, cu apă la temperatura camerei. Pe lângă factorii atmosferici (ger, vânt, umezeală,
căldură), chiar spălarea cu săpun îndepărtează stratul gros care constituie aşa numita
„mână acidă” a pielii şi pe care trebuie să o redăm mâinilor. Trebuie să mai ţinem seama
de faptul că astăzi detergenţii sintetici au înlocuitor în mare parte săpunul, că aceştia
alterează fineţea pielii, favorizând chiar şi apariţia de eczeme şi că sebumul este foarte
uşor distrus sau îndepărtat, ceea ce are drept consecinţă uscarea, crăparea, asprirea pielii
mâinilor.
 Prin îngrijirea mâinilor, nu se urmăreşte numai un scop pur estetic, ci şi unul de
protecţie. Se spune ca mâinile sunt cartea noastră de vizită, aceasta referindu-se la modul
în care ne comportăm cu ele, cum le îngrijim şi în nici un caz cum le împodobim. Este
bine chiar să evităm prea multe podoabe pe mâini care să împiedice circulaţia sângelui.
Curăţenia mâinilor se impune să fie făcută cât mai des şi după orice fel de activitate. În
felul acesta se îndepărtează substanţele iritate, se micşorează riscul apariţiei dermatitelor
de contact. Agenţii de curăţenie nu trebuie sa fie prea alcalini, abrazivi sau să producă o
degresare excesivă a pielii. Unghiile mâinilor trebuie tăiate şi permanent păstrate în
curăţenie. În murdăria ce se adună sub unghii deseori se reţin microbii.
Astfel de îngrijiri necesită nu doar mâinile, dar şi picioarele. Rănile posibile ce
apar la folosirea incorectă a încălţămintei sportive trebuie tratate cu iod şi bandajate cu
tifon curat. În cazul în care picioarele asudă repede şi intens, atunci trebuie zilnic, înainte
de somn, spălate cu apă şi săpun, apoi să le unse printre degete cu tifon umezit în soluţie
de 10% de formalină sau cu praf de acid boric.
Curăţirea zilnică a dinţilor cu pastă de dinţi apără dinţii de deteriorarea lor
timpurie, întăreşte gingiile şi elimină mirosul neplăcut din gură. Curăţirea dinţilor se face
doar cu peria personală şi se face cu peria de sus în jos şi nu dintr-o parte in alta. Dinţii
trebuie curăţaţi seara, iar dimineaţa operaţiunea trebuie repetată, pentru îndepărtarea
bacteriilor ce se formează peste noapte. Dinţii buni şi sănătoşi asigură digestia normală.
Îmbrăcămintea şi lenjeria apără corpul nostru de factori externi (frig, căldură,
ploaie) şi de factori mecanici. Activitatea normală a organismului e posibilă doar la
temperatura permanentă normală de 36,6 º. Dacă temperatura mediului înconjurător este
foarte scăzută, sau, invers, foarte ridicată, atunci organismul nu-şi poate păstra o
temperatură optimă. Încălcarea regimului de temperatură poate duce la îmbolnăviri, răcire
sau poate duce la supraîncălzirea periculoasă a organismului. De aceea omul îşi
amenajează locuinţa, poartă haine, adică îşi creează condiţii prin care să elimine
oscilaţiile bruşte de temperatură. De fapt, pe noi ne încălzeşte nu atât haina, cât stratul de
aer ce se menţine între corp şi haină şi între diferite straturi ale hainei, precum şi în porii
ţesăturii. De aceea, foarte important ca porii hainei să nu fie astupaţi cu umezeală, cu
murdărie sau cu colb. Pentru aceasta, haina trebuie regulat spălată şi curăţită. Direct pe
piele se îmbracă lenjeria. Ea absoarbe sudoarea eliminată din glandele sudoripare şi pe ea
se depun diferiţi microbi, care sub acţiunea murdăriei, ce le serveşte ca mediu de
înmulţire, încep să elimine mirosuri neplăcute. Este necesar ca lenjeria de corp să fie
schimbată frecvent. Lenjeria murdară nu trebuie păstrata până la spălare în încăperea
locuinţei,unde se stă sau se doarme, ea trebuie păstrată într-un coş deschis, la aer, pe
balcon. Lenjeria curată trebuie păstrată aparte de alte haine. Hainele şi lenjeria trebuie să
fie de o anumită măsură şi să corespundă cu anotimpul anului. Pe hainele exterioare, ca
paltonul, se aşează praful de afară, de aceea ele trebuie păstrate în coridor sau în antreu,
sau puse pe balcon la aerisit. Dacă aceasta e imposibil, atunci înainte de a aduce haina în
cameră, ea trebuie curăţită cu peria. Ţesăturile hainelor trebuie să corespundă
următoarelor cerinţe igienice: să permită o bună aerisire, îmbibarea apei din timpul ploii
şi a spălării să fie minime, greutatea să nu fie prea mare şi să corespundă cu anotimpul
anului.
Încălţămintea apără picioarele nu doar de oscilaţiile de temperatură, ci şi de
frânturile mecanice externe, de lovituri etc. Încălţămintea trebuie să asigure o libertate
totală în mişcare. Este motivul pentru care este necesar ca aceasta să corespundă cu forma
estetică a piciorului. Sub influenţa purtării permanente a încălţămintei incorect cusute
(înguste, strâmte, ce apasă la ridicarea tălpii) suferă de la început părţile moi ale
piciorului, apoi scheletul tălpii. Degetele deseori se apasă unele pe altele, iau o formă
incorectă, se dezvoltă piciorul plat şi alte schimbări ale tălpii. Apăsarea vaselor sangvine
de către epidermă duce la reţinerea sângelui şi la asudarea în exces a picioarelor. În afară
de aceasta, încălţămintea strâmtă duce la răcirea picioarelor pe timp de iarnă, ceea ce la
rândul său duce la apariţia bolilor, răceala şi nu rareori pot duce chiar şi la îngheţ. Starea
încălţămintei e deosebit de importantă mai ales în timpul unor deplasări mai lungi. Pentru
preîntâmpinarea îmbolnăvirilor e necesar să se verifice ca picioarele să fie uscate. Dacă
picioarele s-au umezit, atunci trebuie neapărat să se schimbe şosetele şi chiar
încălţămintea, dacă şi aceasta s-a umezit. Cea mai mare parte din murdăria de afară se
aduce în locuinţă prin încălţăminte. De aceea, intrând în casă, în cămin, trebuie curăţată
încălţămintea de praf şi noroi. Încălţămintea umedă trebuie curăţată şi uscată într-o
încăpere caldă şi bine ventilată. Uscarea încălţămintei pe cuptor sau aproape de foc nu se
recomandă, pentru că se deteriorează şi se schimbă forma încălţămintei. După uscarea
încălţămintei e de dorit a fie unsă cu un strat subţire de cremă, frecând-o apoi până la
uscare. O importanţă deosebită are curăţarea încălţămintei în partea interioară, precum şi
a şosetelor, ce trebuie să fie schimbate zilnic.
Somnul e salvatorul sistemului nervos, spunea I. P. Pavlov. Activitatea scoarţei
creierului se compune din două procese active - excitarea şi frânarea. În timpul lucrului
activ, predomină excitările; în timpul somnului predomină procesele de frânare. După
Pavlov, excitarea şi frânarea prezintă de la sine două părţi diferite sau două promovări ale
unuia şi aceluiaşi proces, dar în acelaşi timp între ele se duce o „luptă” continuă. Balanţa
dintre aceste două procese şi oscilaţiile lor formează comportamentul omului, sănătos sau
bolnav. După părerea lui I.M. Secenov, somnul omului matur trebuie să dureze nu mai
puţin de 7-8 ore pe zi. Cel mai util somn e acel ce începe în prima jumătate a nopţii -
înainte de ora 24 şi se termină dimineaţa devreme. O semnificaţie foarte importantă
pentru păstrarea sănătăţii şi a capacităţii de lucru o are elaborarea reflexului ritmului
corect de somn, adică de a se culca şi de a se scula mereu (pe cât posibil) la aceeaşi oră.
Aerul în cameră trebuie să fie curat; fumatul în aceeaşi cameră unde se doarme este
interzis. Aşternutul este locul odihnei totale a omului. După odihna de noapte, omul
trebuie să se trezească în formă şi gata pentru lucrul zilnic. Odihna de noapte şi somnul
calm, împrospătător e posibil doar pe un aşternut comod, curat. Lenjeria de pat şi de corp
trebuie să fie nu doar curată, dar şi comodă. Nu se recomandă învelirea cu plapuma pe
cap. Aşternutul trebuie să fie păstrat în curăţenie ideală şi trebuie aerisit cât mai des, iar
lenjeria de pat trebuie să fie schimbată săptămânal. Este foarte important ca pe aşternut
nu trebuie să ne aşezăm cu îmbrăcămintea de afară. Seara nu trebuie să supraîncărcăm
stomacul cu mâncare şi mai ales să bem băuturi excitante etc. Înainte de somn trebuie
bine de aerisită camera.
Locuinţa apără omul de acţiunile nefavorabile ale mediului înconjurător. Pentru
ca locuinţa să răspundă însărcinării sale, ea trebuie să corespundă unor anumite cerinţe de
igienă. Locuinţa trebuie să fie destul de încăpătoare, uscată, luminoasă, curată şi caldă în
anotimpul rece al anului şi răcoroasă pe timp cald. Cel mai mare factor negativ al
locuinţei e umezeala. Cauzele dezvoltării umezelii sunt diferite. Spălarea, uscarea
lenjeriei, aerisirea insuficientă, spălarea podelelor neîngrijită etc. aduc la apariţia umezelii
în încăpere. Temperatura normală în încăperile de locuit trebuie să se situeze între
16-18°C. Temperatura în timpul zilei trebuie să fie pe cât posibil de stabilă. Pentru
păstrarea sănătăţii în orice încăpere de locuit şi mai ales în cămine, aerul trebuie să fie
întotdeauna curat. Toate acestea se reflectă în sănătatea omului. Încăperea de locuit
trebuie să fie aerisită cât mai des posibil; dimineaţa după somn şi seara înainte de somn e
obligatoriu. Ventilaţia locuinţei se realizează pentru a preveni vicierea aerului, adică
supraîncălzirea, încărcarea cu vapori de apă şi cu dioxid de carbon, datorită aglomeraţiei,
precum şi poluarea cu pulberi şi gaze. Ventilaţia poate fi naturală, prin deschiderea
ferestrelor la anumite intervale de timp (în funcţie de aglomerare) iarna şi aproape
permanent pe vreme caldă; se poate face şi o ventilaţie artificială, folosind anumite
instalaţii. Curăţirea încăperii trebuie întotdeauna efectuată cu o cârpă umedă. Dacă se
mătură camera cu peria sau cu mătura, aceasta trebuie udată sau înfăşurată în cârpă. După
curăţirea încăperii e necesară aerisirea acesteia. Îndeplinind condiţiile necesare, locuinţa
contribuie în mare măsură la creşterea nivelului de sănătate a familiei, a populaţiei
umane, în general.
Așadar, școala poate contribui la dezvoltarea sănătoasă a elevilor prin asigurarea
unui mediu de lucru sănătos. Un climat şcolar nefavorabil limitează performanţele
educabililor. Mediul şcolar reprezintă un factor determinant educaţional important şi de
aceea analiza acestuia şi depunerea unor eforturi susţinute pentru îmbunătăţirea
condiţiilor din şcoli şi eliminarea disparităţilor, prin asigurarea condiţiilor sănătoase de
lucru, reprezintă o importantă preocupare educativă şi de sănătate publică.
Metodele didactice asupra cărora m-am oprit în predarea conceptului de igienă la
clasa a doua, sunt conversația și cubul.
Conversația
Copiii sunt salutaţi astfel: „Bună ziua, prieteni ai sănătăţii!
- Ce are de spus astăzi „medicul” clasei?”
- Spuneţi ce puteţi face dacă sunteţi sănătoși?

Elevii răspund: „Bună ziua!”

„Medicul” clasei răspunde: „Astăzi toţi copiii sunt sănătoşi!”
Dacă suntem sănătoși, putem să învățăm, să scriem, să cântăm, să desenăm.
În momentul în care se anunță subiectul lecţiei şi obiectivele învǎţǎrii, li se prezintă
copiilor o scrisoare de la doctoriţa Plușica. Aceștia ascultă cu atenție.
Bună ziua, dragi copii!
Eu sunt doctoriţa Plusica. Grija mea este sa fiţi sănătoși. Sunt curioasă să aflu cât mai
multe de la voi despre igienă și sănătate. Pentru a mă convinge de ceea ce ştiţi, v-am
lăsat în trusa de mea de doctoriţă nişte bilețele. Să fiţi atenţi la cerinţe și să daţi cele mai
bune răspunsuri. Mă bazez pe voi!
Prietena voastră,
Plușica
Cubul
Se solicită elevilor care au la dispoziţie un cub din hârtie sau carton să noteze pe fiecare
față a cubului câteva cuvinte sau idei, conform instrucţiunilor date de către cadrul
didactic. Fiecare grupă are câte un conducător care va rostogoli cubul. Fiecare echipă
primeşte următoarele cerințe:
Sarcini pentru cub - activitate de grup
Descrie - Observǎ şi descrie ce fac personajele din fiecare imagine pentru a-si mentine
sanatatea (fetița sare coarda, băiețelul joacă tenis, băiețelul joacă fotbal, băiețelul se
plimbă pe bicicletă)
Comparǎ - Citeşte textul şi comparǎ felul în care fiecare copil face curǎţenie prin casǎ.
Cine a procedat corect?
Ştergerea prafului
Liana şi Tiberiu mǎturǎ prin casǎ.
Liana a umezit puţin mǎtura, iar Tiberiu nu.
Mizeria strânsǎ, Liana o adunǎ pe fǎraş, apoi o aruncǎ la gunoi.
Tiberiu rezolvǎ treaba mai repede, ascunde gunoiul sub covor.
Apoi cei doi copii şterg praful depus pe mobilǎ cu ajutorul unei cârpe.
Asociazǎ - Observǎ imaginile, apoi scrie ce activitǎţi poate desfǎşura fiecare membru al
familiei pentru a face curǎţenie în camerǎ (mama șterge praful, tata șterge geamurile,
băiețelul dă cu aspiratorul, fetița dă cu mopul)
Analizeazǎ - Analizeazǎ alimentele din coș și alege numai alimentele sănătoase (copiii
privesc imaginea și aidentifică alimentele sănătoase)
Aplicǎ - Noteazǎ activitǎţile ce pot fi desfǎşurate, în fiecare zi, pentru pǎstrarea curǎţeniei
în clasǎ (elevii notează activitățile).
Argumenteazǎ - Gǎseşte greşelile fǎcute de Andrei. Esti un doctor pentru copii,
argumenteazǎ de ce a greşit!
Andrei tocmai a venit de la şcoală şi era supărat că nişte copii din bloc au râs de
el că e prea gras. Tocmai a învăţat la şcoală că jocul în aer liber este foarte important
pentru sănătate. Dar, era prea nerăbdător să deschidă calculatorul. Şi ce bine că
părinţii nu sunt acasă! Şi-a aruncat ghiozdanul la repezeală pe un scaun, a alergat în
bucătărie şi a înghiţit la repezeală o pizza şi un corn cu ciocolată. S-a dezbrăcat în
grabă şi s-a jucat până târziu. Când a venit bunica lui acasă s-a bucurat că-i adusese
nişte snacks-uri apetisante. A mâncat şi câteva felii de cozonac. A refuzat paharul cu
lapte şi a mers la culcare.
Se vor rezolva toate cerințele, se va face o verificare frontală a rezultatelor.

BIBLIOGRAFIE:
***Programele școlare pentru clasele a III-a și a IV-a, aprobate prin Ordinul MEN Nr.
5003/02.12.2014
Creţu, Antoaneta, Igiena - note de curs, ANEFS, Bucureşti, 2003
Ivan, Sabin, Sănătate fără medicamente, Editura Rai, Bucureşti, 1995
Vâjială, Graziela, Elena, Igienă şi evaluare biologică, Editura Fundaţiei România Mare,
Bucureşti, 2004
***Programele școlare pentru clasele a III-a și a IV-a, aprobate prin Ordinul MEN Nr.
5003/02.12.2014
***Științele naturii - mica enciclopedie pentru elevi, Editura CD Press, 2007