CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1. GENERALITĂȚI

Igiena educației fizice și sportului face parte din domeniul mai mare al
igienei, cu aplicații la domeniul respectiv.

Cuvântul igienă derivă de la Hygiea, care în mitologia greacă era zeița

sănătății, fiica lui Asclepios (Esculap la romani), zeul vindecător al bolilor și
simbol al medicinii curative.

Știința igienei este una din cele mai vechi ramuri ale medicinei si a avut
întotdeauna ca scop prevenirea îmbolnăvirilor și păstrarea sănătății oamenilor, spre
deosebire de ramurile clinice, care au ca scop principal studiul bolii, a proceselor
patologice, în scopul vindecării bolnavilor.

Igiena poate fi definită ca fiind știința sănătății populației, a păstrării și

perfecționării sănătății oamenilor, a colectivităților umane și, de aceea ea este
disciplina de bază a medicinii preventive, profilactice și în același timp disciplină
de bază a medicinii colectivității.

Creșterea și dezvoltarea armonioasă a sportivului nu pot fi asigurate decât în

strânsă dependență de mediul în care trăiește și mai ales ca o consecință a

4
respectării cu strictețe a unor norme obligatorii de igienă, atât individuală cât și
colectivă.

Noțiunea de igienă include câteva componente- igiena corporală, a

îmbrăcămintei și a încălțămintei din a căror împletire armonioasă rezultă o
robustețe fizică și o permanentă stare de bine pe care le prezintă sportivul, în toate
etapele sale de dezvoltare.

Unele din deprinderile elementare cu care trebuie obișnuit sportivul, încă de

la cea mai fragedă vârstă a sa, sunt cele de igienă.

Dacă la începutul vieții sportive, sarcina asigurării unei corecte igiene

corporale este obligatorie, cu timpul ea trebuie să-l antreneze pe sportiv prin
măsuri de autoîngrijire, la menținerea propriei sale sănătăți.

Pentru a realiza performanțe cât mai bune și a le menține o perioadă cât mai
lungă de timp (longevitatea sportivă), pe lângă pregătirea la un nivel cât mai
ridicat, sportivul trebuie să-și ordoneze viața și activitatea după un regim igienic, în
cadrul căruia, igiena individuală, a echipamentului, a alimentației, a efortului etc.,
au o importanță deosebită în realizarea performanțelor sportive.

Referitor la igiena individuală, sportivului îi revine sarcina de a-și însuși o

serie de deprinderi igienice, pe care, aplicându-le în mod sistematic, să ofere
organismului cele mai bune condiții de pregătire, contribuind prin aceasta la
întărirea stării sale de sănătate și la creșterea randamentului sportiv.

Unele neglijențe sub aspectul igienei individuale, care pe omul obișnuit nu-l
împiedică în mod deosebit în activitate, pe sportivul de performanță îl poate scoate

5
din antrenament sau din concurs (ex. cariile dentare, abcesele dentare, bătăturile de
la picioare, care-l pot împiedica să alerge, să reușească performanțe notabile)

Principalele reguli de igienă individuală se referă la igiena pielii, a anexelor

sale (părul, unghiile), a gurii, a nasului, a ochilor.

Obiectivul de studiu al igienei constă în:

• cererea factorilor de mediu- naturali, sociali și acțiunea lor asupra sănătății

oamenilor;

• consecințele sanitare și ecologice produse prin acțiunile omului asupra

factorilor mediului;

• capacitatea de adaptare a omului și a colectivităților la mediul ambiant în

continuă schimbare.

Scopurile igienei sunt:

• păstrarea sănătății și performanței ei la nivelul individului și a colectivității

umane;

• ridicarea rezistenței organismului;

• prelungirea duratei medii de viață a populației;

• prelungirea duratei biologice active a vieții;

• îmbunătățirea performanței sportive.

6
Obiectivul principal al igienei este sănătatea.

Organizați Mondială a Sănătății definește sănătatea ca o bunăstare fizică,

mintală și socială a oamenilor.

Bunăstarea fizică presupune:

• asigurarea de condiții sociale și sanitare pentru o creștere și dezvoltare

somatică armonioasă;

• integritate și buna funcționare a organelor;

• O bună condiție motorie;

• O capacitate de acțiune

Sănătatea mintală este aptitudinea de a stabili relații armonioase cu mediul

înconjurător. Pentru a favoriza dezvoltarea liberă a personalității umane sunt
necesare condiții sociale pentru integrarea corespunzătoare a omului în grupul
și în comunitatea de viață în care trăiește.

Starea de sănătate îi conferă omului o capacitate dinamică de adaptare în

limite fiziologice, la mediul înconjurător în continuă schimbare.

Când organismul nu reușește să se adapteze la mediu, apare starea de

boală.

7
 Sănătatea este rezultantă interacțiunii permanente dintre om și mediu, a
interacțiunii factorilor ereditari, de mediu și comportamentali.

1.2 ARGUMENTAREA TEMEI

Alegerea acestei teme a fost determinată de tendința tinerilor de a practica sportul

de performanță în condiții de igienă sportivă corespunzătoare, condiții ce pot
influența pozitiv sau negativ activitatea sportivului.

Sportivul trebuie să aibă o preocupare permanantă pentru păstrarea igienei

individuale, a echipamentului sportiv și a igienei bazei sportive, condiții necesare
pentru păstrarea stării de sănătate a sportivilor, prevenirea traumatismelor și a
îmbolnăvirilor favorizate de accesul de activitate sportivă, mai ales competițională
și găsirea unor metode cât mai eficiente de recuperare, în vederea reinsercției în
activitatea competițională.

Pentru a-și asigura longevitatea în activitatea sportivă, sportivul pe lângă

antrenamentele efectuate trebuie să renunțe la o serie de obiceiuri neigienice, să-și
ordoneze viața, activitatea sportivă după un regim igienic corespunzător activității
sportive și care trebuie să ofere organismului cele mai corecte condții de pregătire
contribuind astfel la realizarea performanțelor sportive.

8
 CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1. IGIENA INDIVIDUALĂ.

Noțiunea de sportiv implică o activitate deosebită, deci necesită un regim de viață

îngrijit dat efortului fizic intens pe care-l efectuează. Sportivul trebuie să aibă o
preocupare permanentă pentru păstrarea igienei individuale.

Datorită efortului din timpul antrenamentului, pielea transpiră abundent,

organismul eliminând prin intermediul ei substanțe de uzură.

Transpirația este toxică, deoarece conține produsele de excreție ale glandelor

sudoripare (uree, acid uric, amoniac, sare, acid carbonic.)

Depunerile de murdărie pe piele, dacă nu sunt îndepărtate la timp descompun și

produc vătămări ale pielii. Așa pot pătrunde microbii producând infecții.

Existența acestor infecții produc dureri și împiedică activitatea sportivului. Pentru

aceasta este necesar spălarea permanent (dușuri, băi), în băi se pot folosi substanțe
care purifică pielea. Este recomandată și sauna, aceasta stimulează transpirația,
ceea ce duce la eliminarea toxinelor acumulate în timpul efortului.

De asemenea trebuie să se acorde atenție deosebită îngrijirii mâinilor și picioarelor,

a părului și a danturii.

9
2.1.1. IGIENA PIELII ȘI ROLURILE ACESTEIA

Pielea este organul de legătură între mediul ambiant și organismul uman. Pielea în
urma evoluției biologice suferite îndeplinește următoarele roluri principale:

Rol de protecție

Prin stratul cornos al epidermei, organismul este apărat împotriva unor agenți
externi fizici, chimici, infecțioși etc. Datorită elasticității pielii și a țesutului adipos
subcutanat, țesuturile și organele subiacente sunt protejate de traumatisme.

Prin secreția pigmentului melanic, care bronzează pielea, este redusă acțiunea
nocivă a radiațiilor solare.

Rol în excreție

Datorită activității glandelor sudoripare, pielea elimină din organism transpirație,

care pe lângă apă, conține și o serie de substanțe de uzură (acid lactic, uree),
precum și săruri minerale. În timpul efortului, substanțele se adună în organism în
cantitate mare devenind toxice.

Rinichii nu pot face față la eliminarea acestora, lucru care se rezolvă mai ales la
nivelul pielii, prin transpirație.

În unele eforturi sportive cantitatea de sudoare eliminată poate ajunge la 2-3 litri,
sau chiar mai mult. Odată cu apa se pierde însă și o cantitate importantă de săruri
minerale (Na, K, Ca, Mg etc.), care trebuie recuperate, deoarece au un rol deosebit
10
în efort.

Rol în termoreglare

Prin stratul de grăsime subcutanată și prin vasoconstrucția periferică, pielea apără

organismul de pierderea unei cantități mari de căldură, iar prin evaporarea
transpirației și vasodilatația periferică, de supraîncălzire.

Pielea are rolul cel mai important în pierderea căldurii organismului, deoarece la
nivelui ei arderea căldurii s face în proporție de 95-97% prin radiație, convenție,
conducție și evaporare.

Rol de recepție

Pielea pune în legătură organismul cu mediul extern, asigurându-i astfel viața de

relație prin funcția de recepție a impresiunilor tactile, dureroase, de temperatură
etc., realizată prin intermediul exteroreceptorilor.

Rol antiinfecțios

Pielea este unul dintre mijloacele organismului de luptă împotriva factorilor

infecțioși. Datorită reacției acide a transpitației, care distruge o serie de microbi,
pielea mai îndeplinește și rolul de a secreta antitoxine și anticorpi, mijloace de
luptă ale organismului împotriva microbilor.

11
Rol în reactivarea generală

Pielea deși este organul cel mai periferic al corpului uman, participă la activitatea
organelor interne, exteriorizând unele modificări în funcția acestora și informându-
le asupra situațiilor din mediul ambiant , pri intermediul sistemului nervos. Este
cunoscut faptul că în cazul unor boli interne apar pe piele unele semne. În anumite
stări fiziologice la femei, pielea feței are o infățișare caracteristică. În anumite stări
emotive, pielea exteriorizează aceste stări prin înroșire, paloare, transpirație.

Rol în sinteza vitaminei D

În stratul adipos subcutanat se găsește provitamina D, care sub influența radiațiilor

ultraviolete, se transpormă în vitamina D.

2.1.2 IGIENA PIELII ȘI A ANEXELOR SALE ( UNGHIILE ȘI PĂRUL)

Cu toate că pielea are importante roluri, măsurile de îngrijirea ei sunt simple,

ușoare, accesibile și deci pot fi aplicate sistematic, în orice timp, în orice loc și în
orice situație.

Pentru a se păstra funcțiile normale ale pielii, aceste impurități trebuie îndepărtate
în mod sistematic de pe suprafața ei.

Pentru aceasta, se recomandă:

-spălarea zilnică până la brâu, sub formă de duș, cu apă și săpun, după efectuarea
gimnasticii de dimineață.

Pielea feței e bine să fie spălată cu apă la temperatura camerei, sau mai bine,
12
alternativ, cu apă rece și caldă, terminându-se cu apă rece. În felul acesta se
realizează un fel de gimnastică a vaselor sanguine, asigurându-se o mai bună
hrănire a pielii.

Dacă fața este spălată întotdeauna cu apă rece, pielea este mai prost hrănită, nu este
bine curățată și cu timpul devine aspră și uscată.

Apa fierbinte curăță bine fața grasă, dar dacă este folosită timp îndelungat, se
produce o vasodilatație și o slăbire a tonusului pereților vasculari, cu staza
sanguină (roșeața persistentă a nasului și a obrajilor)

Apa fierbinte duce și la slăbirea tonusului mușchilor pielii. Se recomandă ca

pielea feței să fie spălată cu săpun de 1-2 ori pe săptămână. Spălarea mai frecventă
degradează și subțiază stratul cărnos și micșorează reacția acidă a pielii.

Raderea bărbii este o necesitate igienică imperioasă. Operația trebuie

efectuată cu 10-12 ore înainte de antrenament sau concurs, pentru ca porii să se
închidă prevenindu-se astfel iritațiile.

Îngrijirea unghiilor

Unghiile trebuie tăiate scurt, pentru că sub ele se adună murdăria, mediu
prielnic pentru dezvoltarea microbilor, dar nu exagerat, pentru a nu se dezlipi de
patul digital, lucru neplăcut, frecvent întâlnit la jocurile sportive (volei, baschet,
handbal), în care mingea este manevrată cu mâna. În acest caz mâna se protejează
cu leucoplast, ca un degetar. Spațiile de sub unghii trebuie spălat zilnic, cu peria
specială și săpun, lucru absolut obligatoriu în sporturile în care se ia contact direct
cu adversarul (lupte, judo) este interzisă prin regulament păstrarea unghiilor prea

13
mari, sau purtarea unor obiecte dure pe degete (inele), arbitrul fiind obligat să
controleze sportivii înainte de competiții pentru prevenirea eventualelor răniri.

Îngrijirea părului

Pielea capului și părul trebuie spălate cu apă și săpun sau șampon, o dată sau
de două ori pe săptămână. În general, mai ales la sportivi, părul trebuie tuns scurt,
pentru a nu i se slăbi rădăcina și pentru a nu-l deranja pe sportiv în timpul
activității.

Igiena părului are o mare importanță la înot, unde apa se poate murdări cu
fire de păr, mătreață etc. Și de aceea la intrarea în apa bazinului, este obligatoriu
purtarea caschetei pe cap, mai ales la femei.

În afară de spălare, părul trebuie îngrijit prin periere, de cel puțin o dată pe
zi, pentru că prin aceasta se îndepărtează praful, mătreața, se produce un aflux mai
mare în sânge, care hrănește părul și face o repartizare mai egală a sebumului.

Nu este indicată udarea părului la pieptănat, pentru că se decolorează, și nici

ungerea cu soluții uleioase, care fixează praful.

Părul axilar trebuie tuns scurt și nu ras, zona respectivă trebuie spălată cu
apă și săpun și pudrată cu talc, în cazul transpirației abundente.

Deodorantele trebuie folosite cu moderație, pentru a completa toaleta și nu

pentru a o înlocui.

14
2.1.3 IGIENA GURII, NASULUI, OCHILOR, UNGHIILOR.

Cavitatea bucală, poarta de intrare a alimentelor și de început al digestiei, dar și de

pătrundere a microbilor, trebuie bine îngrijită de sportiv.

Un rol important îl are îngrijirea danturii.

Caria dentară - existența ei duce la alte afecțiuni. Puroiul ce se acumulează în

gingii pe cale sangvină, poate fi condus în organism și se așeză în articulații, la
inimă, la rinichi. Cea mai frecventă formă de manifestare a puroiului la inimă sunt
suflurile sistolice. Sportivul e mai slab, mai astenic, palid.

Nasul, poarta de filtrare, încălzire si umezire a aerului respirat, trebuie de asemenea

îngrijit.

Igiena nasului presupune menținerea curată a căilor nazale, prin spălarea cu apă
sau utilizarea batistei.

Ochii, intens solicitați în activitatea sportivă prin aprecierea corectă a distanțelor,

vederea periferică, perceperea precisă a semnalelor luminoase, diferențierea
culorilor, trebuie îngrijite cu mare atenție.

Îngrijirea ochilor vizează pe de o parte menținerea curată a acestora (sportivii nu-și

vor șterge ochiicu tricoul sau mâna murdară), iar pe de altă parte, protejarea lor în
funcție de condițiile ambientale.

Prin practicarea înotului, de ex. prin apa murdară sau cu temperatură pre scăzută
poate provoc conjunctivită, care se manifestă prin inflamarea și înroșirea
conjunctivei ochilor.

15
Urechile, organul auditiv, au de asemenea o deosebită importanță în activitatea
sportivă, în orientarea în spațiu, echilibru, aprecierea corectă a distanțelor etc. și de
aceea trebuie îngrijite cu atenție, prin spălarea cu apă și săpun.

2.2 IGIENA ECHIPAMENTULUI SPORTIV

Pentru buna desfășurare a antrenamentului sau a lecției de educație fizică,

echipamentul sportiv trebuie ales cu grijă.

Îmbrăcămintea

Îmbrăcămintea și lenjeria apără corpul nostru de factori externi (frig, căldură,

ploaie), și de factorii mecanici.

Activitatea normală a organismului e posibilă doar la temperatura permanentă

normală de 36,6 grade. Dacă temperatura mediului înconjurător este foarte scăzută,
sau, invers, foarte ridicată, atunci organismul nu-și poate păstra temperatura
normală. Încălcarea regimului de temperatură poate duce la îmbolnăviri de răcire
sau poate duce la supraîncălzirea periculoasă a organismului.

Pe noi ne încălzește nu atât haina, cât stratul de aer, ce se menține între corp și
haină și între diferite straturi ale hainei, precum și în porii țesăturii. De aceea e
foarte important ca porii hainei să nu fie astupați nici cu umezeală, nici cu
murdărie, nici cu colb. Pentru aceasta, haina trebuie regulat spălată și curățată.

16
Echipamentul- îmbrăcămintea trebuie să fie:

 trebuie să fie propriu, spălat și dezinfectat, să fie preferabil din bumbac și

mărimea potrivită.

 trebuie întreținut în bune condiții și într-o perfectă stare de curățenie,

deoarece în timpul antrenamentului se îmbibă cu transpirație și se
murdărește în contact cu solul.

după fiecare întrebuințare echipamentul trebuie scuturat, aerisit, sau spălat

atunci când s-a murdărit.

Încălțămintea

Încălțămintea apără picioarele nu doar de oscilațiile de temperatură, ci și de

frânturile mecanice externe, de lovituri etc. Încălțămintea trebuie să asigure o
liberate totală în mișcare. De aceea trebuie ca ea să corespundă cu forma estetică a
piciorului, apoi scheletul tălpii. Sub influența purtării permanente a încălțămintei
incorect cusute (înguste, strâmte, ce apasă la ridicarea tălpii) suferă de la început
părțile moi a piciorului, apoi scheletul tălpii. Degetele deseori se apasă unii de alții,
iau o formă incorectă, se dezvoltă picior plat și alte schimbări ale tălpii.

Apăsarea vaselor sanguine de către epidermă duce la reținerea sângelui și la

asudarea în exces a picioarelor.

În afară de aceasta, încălțămintea strâmtă duce la apariția bolilor de răceală și nu

rareori pot duce chiar la înghețare.

Încălțămintea sportivă trebuie să corespundă cerințelor de competiție,

precum și să corespundă deosebirilor tehnice a tipului dat de sport: să fie ușoară,
comodă și bine să apere talpa de lovituri traumatice.
17
 Celor ce practică tipurile de sport de iarnă se recomandă să poarte
încălțăminte de o jumătate de măsură mai mare, pentru ca să se poată în timp de
ger mare să se îmbrace cu a doua pereche de ciorapi de lână, iar în încălțămintea cu
talpă de cauciuc să se pună un așternut cald.

Încălțămintea umedă trebuie curățată și uscată într-o încăpere caldă și bine

ventilată. Uscarea încălțămintei pe cuptor sau aproape de foc nu se recomandă,
pentru că se deteriorează și se schimbă forma încălțămintei.

O importantă deosebire are curățenia în partea interioară a încălțămintei ce

trebuie să fie schimbați de două ori pe săptămână.

Încălțămintea trebuie să fie:

 Trebuie să fie comodă, corespunzătoare sportului practicat, niciodată

sportivul nu trebuie să introducă piciorul ud în pantof, pentru că întreține
astfel anumite micoze.

 Trebuie spălată și dezinfectată cu o soluție de formol și se poate da și pe

picioare, între degete, după care se pudrează.

2.2.1. Termoreglarea în efortul fizic prin termoliză și termogeneză

Sportivul de performanță își desfășoară activitatea sportivă în diverse condiții de

climă, temperatură, umiditate a mediului înconjurător. De aceea, o deosebită
importanță o reprezintă adaptarea organismului supus efortului, la modificările
18
temperaturii proprii și a mediului ambiant (din sală, sau pe terenul sportiv)

Este știut faptul că în organism are loc o producere permanentă de căldură, prin
procesele metabolice oxidative, și în același timp, o pierdere continuă de căldură în
mediul ambiant. În acest fel se menține temperatura constantă a organismului, care
este în echilibru termic, dacă producerea de căldură este egală cu pierderea de
căldură.

În cazul variațiilor de temperatură, într-un sens sau altul, organismul va interveni

prin procese de termoreglare, pentru a restabili homeostezia, apelând la procesele
de termoliză și termogeneză.

Aceste procese sunt coordonate de sistemul nervos central, centrul termoreglator

fiind situat în creierul intermediar (hipotalamus și planșeul ventricolului III ). Mai
intervin mecanismul de reflex periferic de termoreglare precum și transportul de
căldură de către sânge.

Temperatura cutanată, din diverse regiuni ale corpului, se măsoară cu radiometrie,

termocupluri sau termistori, indicând temperatura medie corporală sau centrală
(rectală, esofagiană, sau a membranei timpanice).

Termoliza

În condițiile expunerii la o temperatură ambiantă crescută, intervin reacțiile

termolitice compensatorii ale organismului, pentru a evita fenomenele de
hipertermie.

Producerea căldurii în organism fiind depentența de natură și intensitatea unor

19
procese chimice, termogeneza se mai numește și termoreglare chimică; procesele
adaptive ale pierderii de căldură se bazează pe mecanisme fizice, latura aceasta a
termoreglării fiind cunoscută și sub denumirea de termoreglare fizică.

Din jocul echilibrat al termogenezei și termolizei rezultă menținerea contantă a

temperaturii centrale și apărare organismului contra frigului și a supraîncălzirii.

Aceste reacții constau din:

a. Vasodiltație cutanată în condițiile unei temperaturi ambiante de 25-29 o C, în

care pierderea de căldură are loc prin radiație, conducție și convecție;

b. Secreție sudorală, în condițiile unei temperaturi ambiante peste 29o C;

c. Evaporarea, dacă temperatura trece de 35o C.

Prin conducție se face schimbul de căldură între organism și obiectele sau mediul
ce vin în contact cu pielea, schimburile de căldură depinzând de conductibilitatea
căldurii de la tegument spre corpurile solide de contact. În condițiile obișnuite doar
3% din volumul total al termolizei se realizează prin conducție.

Prin convenție se face schimbul caloric datorită diferenței de temperetură a pielii și

aceea a mediului ambiant și intensitatea mișcării aerului înconjurător.

Astfel se realizează 25-30 % din totalul schimburilor termice.

Convecția este pierderea căldurii corpului prin intermediul curenților de apă sau
gaze. Stratul de aer care vine în contact cu tegumentul se încălzește, îi scade
densitatea, se îndepărtează de corp și cedează locul curenților de aer mai reci.
Mișcările active ale corpului favorizează acest schimb de aer din jurul
tegumentului.
20
Crenții de convecție sunt precedați deci de o etapă prealabilă de contact a aerului
cu tegumentul în care căldura este transferată din piele prin conducția aerului din
stratul înconjurător.

În cea de-a doua etapă, convecția propriu-zisă îndepărtează căldura împreună cu

stratul de aer ce înconjoară pielea.

Iradierea- reprezintă procedeul de termoliză prin care, în mod normal, se pierde cea
mai mare parte a căldurii corpului. Acesta se realizează cu ajutorul unor radiații
electomagnetice, îndeosebi cu o lungime de undă de 5-20 microni, reprezentând
zona de radiații infraroșii, sub forma de emitere de fotoni de către piele crește
paralel cu temperatura acesteia.

Rdiația electromagnetică a tegumentului este absorbită de corpurile solide și

lichide din mediul ambiant, deci ea nu se pierde în aerul înconjurător.

La rândul ei, pielea absoarbe energia radiantă a altor corpuri, fapt ce prezintă o
importanță majoră în homeostazia termică p timpul verii, când obiectele din jurul
nostru emot cantități considerabile de radiații electromagnetice, care sunt absorbite
de corpul nostru, și tind să ridice temperatura centrală a organismului.

În aceste condiții nici conducția și nici convecția nu satisfac pe deplin procesul de

termoliză, aparatul nostru termoreglator fiind pus în fața unor mai dificultăți în
menținerea constantă a punctului homeotermic.

În acest caz, doar evaporarea apei de pe suprafața pielii, poate seri drept mijloc în
apărarea organismului împotriva supraîncălzirii.

Evaporarea apei de pe suprafața pielii repreintă unul dintre cele mai eficiente
mecanisme ale termolizei, deoarece se realizează prin absorția unei cantități
însemnate de căldură. La temperatura corpului evaporarea unui litru de apă de pe

21
suprafața pielii absoarbe o cantitate de căldură egală cu 580 kcal.

De asemenea, prin saturarea cu vaporii de apă a aerului expirat în 24 de ore se

pierd încă 500 ml de apă, rezultând o deperdiție totală de aproape 600 kcal.

În eforturile fizice susținute și termogeneza este intensificată, factorul hotărâtor al

termolizei fiind evaporarea sudorii.

Cantitatea dea apă ce se evaporă de pe tegument depinde de suprafața de pe care se

face vaporizarea, de temperatura pielii, de saturația cu vapori de apă a aerului și de
mișcările acestuia. În timpul efortului fizic, când se produce o sudorație abundentă,
nu se recomandă îndepărtarae rapidă a sudorii prin ștergerea suprafețelor intens
transpirate, deoarece cantitatea respectivă de sudoare nu își atinge scopul
termoreglator, nu mai poate ajuta menținerea constntă a temperaturii centrale.

Echilibrul termic al organismului poate fi caracterizat prin ecuația M=C+R+E+S<

unde M= producția de energiea organismului; E= căldura evacuată prin evaporare;
S= acumularea de căldură a organismului; R= căldura cedată prin radiație.

La rîndul ei, acumularea de căldură poate fi pozitivă sau negativă, după cum
temperatura corpului crește sau scade.

În concluzie, prin tegument se elimină cea mai mare cantitate de căldură (83%),
grație convecției și evaporării. Aparatul respirator participă la termoliză prin
convecție și evaporare. Termoliza prin convecție este de mai mică importanță și
ocazională.

În total, prin cele patru procedee de termoliză (conducție, convecție, iradiere și

evaporare), un organism de dimensiuni medii si cu o activitate fizică redusă pierde
în 24 de ore 2400-2800 kcal.

22
Termogeneza sau termoreglarea chimică

Termogeneza reprezintă creșterea producerii de căldură, datorată intensificării

proceselor metabolice, ca urmare, datorată intensificării proceselor metbolice, ca
urmare a contracțiilor musculare și a altor organe (ficat, rinichi, tiroidă).

În termogeneză mai intervine sistemul circulator, care captează căldura, prin

preluarea energiei radiante de pe suprafața pielii, pe care o vehiculează spre
intrerior, crescând temperatura corpului.

Când punctul homeotermic scade, intervin centrii termogenetici, care determină o

vasoconstrucție periferică, ce limitează pierderea căldurii prin radiația
tegumentară.

Efortul în condiții de temperaturi coborâte, produce creșteri ale capacității aerobe

maximale, în medie de 950 kcal/oră, ritmul cardiac crește la 140-150 contracții/
min. și se observă o creștere a lactacidemiei după efort.

Aclimatizarea sportivului la frig, deși este mai dificilă, se produce printr-o reglare
automată a sistemelor termostatice, la care contribuie și glanda tiroidă, apărând
modificări în fluxul sanguin. Apar și variații individuale după vârstă și sex.

În concluzie, putem afirma că organismul pus la efort în condiții variate de mediu,

va căuta să se adapteze astfel încât să-și mențină echilibrul termic. În sălile de sport
trebuie să se asigure microclimatul corespunzător desfășurării efortului fizic în
condiții fiziologice.

23
În condiții de căldură și umiditate ridicată (marș, maraton), se vor asigura puncte
de alimentare cu lichide, pentru a evita fenomene de discomfort prin deshidratare.

Pentru a crește capacitatea de performanță a sportivilor, se impune o aclimatizare

termică, cu antrenament timp de 10-14 zile înainte de o competiție, într-un mediu
cu temperatură mai ridicată cu câteva grade, față de cea a concursului

Hipertermia

Sub acțiunea unor factori externi se poate realiza încălzirea pasivă a corpului în așa
măsură încât, cu toate eforturile fiziologice de termodispersie, punctulhomeotermic
nu se mai poate menține la un nivel normal și în aceste condiții temperatura
centrală crește din ce în ce mai mult.

Acest fenomen se întâlnește la persoanele care depun eforturi fizice intense,

neobișnuite, fără a dispune de un grad de antrenament corespunzător. Sportivii de
mare performanță, obișnuiți cu eforturi intense, prezintă și ei hipertermie, mai ales
în timpul unor competiții desfășurate la o temperatură ambiantă ridicată.

În momentul în care hipertermia a atins 40o C apare colapsul termic, ca urmare a

insuficienței circultorii, ce se datorează vasodilatației cutanate excesive. Astfel,
sângele este dirijat mai ales spre tegument, unde apare o stază circulatorie urmată
de hipotensiune în circulația sistemică, debit cardiac scăzut, anemie cerebrală
consecutivă, cu pierderea cunoștiinței.

Asocierea unor tulburări metabolice și modificări ale activității sistemului nervos

central și endocrin duc la instalarea stării de șoc caloric, în care apar contracturi
musculare, ca semn al pierderii masive de clorură de sodiu din organism, pe calea
sudorației abundente.

24
În timpul unor antrenamente și competiții sportive desfășurate în jurul orelor de
prânz, radiația solară puternică în lunile de vară poate produce hipertermie cu
fenomene de șoc, ce se manifestă printr-o serie de simptome caracteristice
insolației cefalee, amețeală, vărsături, colaps vascular etc.

Hipotermia

Scăderea treptată a temperaturii centrale a organismului homeotermelor este relativ

bine suportată. În ultimii ani, medicina modernă utilizează frecvent hipotermia
artificială în scop terapeutic, mai ales pentru intervenții chirurgicale dificile.

Cu ajutorul unor substanțe farmaco-dinamice se suprimă activitatea aparatului

termoreglator apoi se procedează la răcirea treptată a corpului în baie, până la
nivelul dorit.

2.2.2 INFLUENȚA ECHIPAMENTULUI SPORTIV ASUPRA FUNCȚIEI

TERMOREGLATOARE

Funcția de fovorizare a termoreglării, în sensul că echipamentul trebuie să asigure

eliminarea surplusuluide căldură datorată efortului, țesuturile din care este
confecționat (culoare, grosime), și pentru a crea o zonă de confort termic corporal
trebuie să aibă următoarele proprietăți:

Conductibilitatea terică- reprezintă proprietatea de a absorbi căldura corporală și

de a o transmite mediului ambiant. Ea depinde de porozitatea țesăturii, ce cuprinde
spații pline cu aer, producând izolarea termică.

25
Deși cu cât porozitatea este mai mare, cu atât conductibilitatea termică este mai
mică, grosimea țesăturii, în sensul că cele subțiri au o conductibilitate mai mare
decât cele groase.

Permeabilitatea- aceasta trebuie să permită efectuarea schimburilor gazoase la

nivelul tegumentelor, pentru a crea o senzație plăcută organismului. Sunt
contraindicate țesăturile din materiale sintetice, precum nailon, fire foarte dese
(balonzaid, covercot, mătase, etc) nu sunt indicate pentru confecționarea
echipamentului sportiv, deoarece sunt impermeabile pentru aer.

Higroscopicitatea- este proprietatea de a absorbi apa sau vapori de apă.

Echipamentul confecționat dintr-un material care posedă această proprietate
absoarbe transpirația produsă la nivelul pielii, urmând ca o parte din aceasta să fie
evaporate.

Culoarea echipamentului- important în alegerea culorii deoarece poate ajuta sau

îngreuna procesul de termoliză, prin absorbție, într-o proporție mai mică folosind o
culoare deschisă sau mai mare printr-o culoare mai închisă, a radiațiilor solare. În
așa fel sportivilor li se recomandă ca toamna și iarna să folosească echipament de
culoare închisă, iar vara echipament de culoare deschisă.

2.2.3 ALTE FUNCȚII ALE IGIENEI ECHIPAMENTULUI SPORTIV

Impoartante în desfășurarea activității sportive, cât și a unui randament în

antrenamentul sportiv, echipamentul trebuie ales cu grijă, astfel încât să satisfacă
următoarele funcții, acestea fiind: funcția de protecție, funcția ajutătoare sau de
favorizare a performanței și funcția estetică.

26
2.2.3.1 FUNCȚIA DE PROTECȚIE- care vizează pe de o parte costulul de sport
(trening, tricou, pantofi de sport etc.), asegurând protecția împotriva factorilor de
mediu, iar pe de altă parte, unele accesorii ca: apărătorile, genunchierele, cotierele,
jambierele, gleznierele, suspensoarele etc., care asigură protecția la căzături,
lovituri sau alte accidente care pot proveni în urma antrenamentelor.

2.2.3.2 FUNCȚIA AJUTĂTOARE- se referă la utilizarea echipamentului adecvat

ramurii sau probei sportive: pantofii cu cuie- în atletism, fără de care nu s-ar putea
realiza alergarea de viteză pe distanțe scurte; pantofii cu crampoane pe talpă- în
fotbal sau rugby, asigură o priză mai bună pe teren, atât la porniri cât și la orpri;
ghetele cu patine folosite în hochei, patinaj la viteză sau patinaj artistic. În cazul în
care lipsesc sau nu sunt corespunzătoare probei există riscul producerii unor
accidente sau a producerii unui randament mai mic.

2.2.3.3 FUNCȚIA ESTETICĂ- rezultă din felul în care este croit și confecționat
echipamentul, precum și din culoarea sau nuanțele pe care le are. Fiecare sportiv
trebuie să prezinte un echipament care să asigure o prezentare frumoasă, plăcută și
comodă. Culorile echipamentului se aleg în funcție de sport și de posibilitatea
diferențierilor coechipierilor de adversari în concurs.

În organizarea și desfășurarea activității sportive (antrenament, competiții) o

atenție deosebită se va acorda prevenirii accidentelor. Acest lucru se poate realiza
ușor, dacă se respectă unele reguli, cum ar fi:

 antrenamentul se va desfășura sistematic.

27
  activitatea se va desfășura cu cele mai mici amănunte (în funcție de
condițiile meteo, încălzirea corespunzătoare, asigurarea refacerii după efort)

 baza materială va răspunde normelor de calitate (pista lipsită de denivelări,

pârtii fără porțiuni înghețate, porți fără plase etc.)

 echipamentul practicanților va fi adecvat timpului de activitate.

 practicanții vor acționa în limita regulamentului și indicațiilor date de către

antrenor, ceea ce impune instaurarea unui climat de disciplină, colaborare și
responsabilizare a sportivilor.

 asigurarea asistenței medicale, respectiv o bună colaborare între antrenor-

medic-psiholog.

În condițiile în care nu se vor respecta aceste reguli ne putem confrunta cu diferite

traumatisme: contuzii, entorse, luxații, fracuri și rupturi musculare ale organelor
interne.

2.3 ERGONOMIA ECHIPAMENTULUI SPORTIV

O sarcină importantă pentru ergonomia în sport îi revine confecționării

echipamentului de antrenament și concurs precum și a unei confecționări a unui
echipament de protecție în unele sporturi în care aceasta impune.

Echipamentul trebuie să permită sportivului lejeritate în mișcare, să corespundă

unor cerințe igienico-sanitare (abserbție de sudoare, păstrarea căldurii corpului la o
temperatură constantă, rezistente, și să fie permise, valabile), să fie comode,

28
adaptate vârstei și sexului și să prevină accidentele.

Toate aceste măsuri se iau în funcție de sportul practicat ce necesită diferențieri de

confecționare și costuri.

2.3.1 ATLETISM

Echipamentului sportivilor specific probelor de atletism conferă o mare varietate

în funcție de probele la care participă sportivul.

Echipamentul constă în mai multe piese ca:

 treningul este confecționat din bumbac sau material sintetic, folosit de către
atleți în perioadele dintre probe sau în timpul antrenamentelor.

 tricoul sau maioul din bumbac sau material sintetic care trebuie să fie
confecționate pe talie, putându-se schimba în funcție de probă.

 chiloții de atletism sunt confecționați din mătase, sau fire sintetice și să fie
lejeri.

 ciorapii sunt din bumbac sau fire sintetice, se poartă la antrenament și mai
rar în competițiile sportive, fiind o alegere a sportivilor.

 ghetele, pantofii de atletism care pentru antrenament sau încălzire sunt

confecționate din piele și au talpă din cauciuc antiperspirant. Ghetele cu cuie
sunt confecționate din piele subțire, talpa având o placă metalică pe care sunt
fixate cam 5-6 cuie subțiri și cu vârf ascuțit, de înălțime variabilă în funcție
de proba practicată.

 pentru proba de ciocan, sportivii folosesc o mănușă di piele pentru mâna de

29
 lansare, pentru a preveni producerea de leziuni sau traumatisme.

2.3.2 SCHI

Condițiile atmosferice în care își desfășoară antrenementele și competițiile, schiorii

au nevoie de un echipament special și care trebuie să îndeplinească anumite
cerințe: să aibă porozitate mare, conductibilitate termică redusă, permeabilitate
mare pentru aer, higroscopicitate moderată.

În confecționările echipamentului schiorilor se produc modificări și modernizări

permanente încât să avantajeze activitatea schiorului, creându-i comoditate și
lejeritate în mișcare.

Se produc modificări permanente în confecționarea echipamentului special pentru

schiori atât a vestimentației cât și a ghetelor și schiurilor pentru a mări viteza de
deplasare și securitatea schiorului.

Echipamentul schiorilot deși se aseamănă foarte mult, există totuși deosebiri în

funcție de probă (schi alpin, schi fond sau sărituri la trambulină)

Schi alpin

 lenjeria de corp a schiorului trebyie să fie din tricotaje subțiri (bumbac),

elastice, ce se mulează pe corp, lejere și fără cusături. Peste se îmbracă cu o
bluză de schi din material elastic, impermeabil, mulată pe corp, permițând

30
 schiorului mișcări ample.

 pantalonii sunt supraelastici, mutați pe picior, care se introduc în bocanci.

 bocancii sunte confecționați din material plastic turnat după forma

piciorului, cu sau fără perne de aer în interior, sau căptușiți cu o gheată de
burete moale având diferite înălțimi și mărimi. Bocancii sunt prevăzuți cu
clape metalice în număr de 3-5 de închidere reglabilă a bocancilor, în mod
etanș pe picior. Pe călcâiul bocancului s-au instalat amortizoare cu arcuri
pentru a evita șocurile pe terenurile accientate iar spoilerul fiind mai ridicat
și înclinat în față, oferindu-i stabilitate pe schiuri mai ales în probele de
coborâre.

 pe cap poartă o cască specială din plastic, tare, care are rol de protecție în
cazul căzăturilor pentru a evita accidentele.

 ochelarii folosiți de asemenea de către schiori sunt mulați pe față, etanș, cu

orificii de dezaburire, având lentile de plastic, de obicei colorate galben-
portocaliu pentru protejarea ochilor și mărirea vizibilității.

 sciurile se adaptează după fiecare schior luând în calcul înălțimea și

greutatea probei specifice care le diferențiază.

 bețele de schi sunt confecționate din material, duraluminiu sau fibre din
sticlă, având o rezistență mare, fiind ușoare și prevăzute cu mânere sau
curea.

31
Schi fond

 lenjeria de corp este ca la schiul alpin

 pantalonii sunt mulți pe corp dar care să permită mișcări ample în deplasare
iar pe dedesupt se vor purta ciorapii traisferturi de bumbac.

 bocancii probelor de fond sunt mai mici și mai ușori, din piele
impermeabilă, cu talpă subțire și elastică cu tocul mai jos și rama mai
îngustă și mai lungă la vârf, pentru a putea fi fixați pe schiuri

 căciula este comfecționată din lână sau fire sintetice, iar mănușile de lână
sau din piele, căptușite, cu degete.

 bețele schiorilor de fond sunt mai înalte, până la înălțimea umerilor, pentru a
favoriza împingerea, confecționate din metal sau fibre de sticlă, având
rondele din plastic, mai mici și mai ușoare.

Săriturile la trambulină

 îmbrăcămintea se poate folosi ca la schiorii de fond sau a probelor alpine

 bocancii sunt mai grei, cu talpă joasă, tocul mai jos și mai înalt prevăzut cu
sistem de amortizare a șocurilor de aterizare.

 amenajarea trambulinei, a pistei de elan și de aterizare trebuie să se prezinte

într-o stare de maximă siguranță pentru a preveni accidente.

32
2.3.3 FOTBAL

Sportivii fotbaliști au nevoie de un echipament special pentru antrenamente și

meciuri sportive:

 tricoul trebuie să fie din bumbac sau mătase, cu mâneci scurte pentru
sezonul cald și cu mâneci lungi pentru sezonul rece, fiind o alegere proprie
din partea jucătorilor. Trebuie să fie imprimat pe spate cu numărul
individual de joc, de minim 25 cm înălțime, pentru a fi vizibil din orice loc
pentru spectatori cât și pentru comentatorii de televiziune. Portarii vor purta
tricouri cu mâneci lungi și mai groase, prevăzute cu cotiere de protecție
pentru plonjoane.

 pantalonul scurt este confecționat din pânză sau mătase, ce trebuie să fie
comod și lejer pentru jucător, iar pe partea dreaptă va fin imprimat numărul
individual al jucătorului, de 5-8 cm inălțime, corespunzător cu cel de pe
tricou.

 jambierele și ciorapii sunt confecționați din material de bumbac.

 ghetele speciale de fotbal sunt din piele, cu talpă groasă din piele, pe care se
fixează 7-8 crampoane înalte de 1,5 cm, din piele sau material din plastic, cu
șurub. Repartiția crampoanelor este de 5-6 în partea din față a ghetei de sport
și 2-3 pe călcâi. Înălțimea ghetei va fi sub maleolă sau va depăși puțin
maleolele, iar bombeul ghetei va fi întărit în interior.

 mănușile sunt folosite de către portar, confecționate special din piele cu fâșii
de cauciuc zimțat pe degete, pentru a mări priza la minge.

 pe timp nefavorabil, portarul poate purta trening de material din plastic

33
 pentru menținerea temperaturii constante a corpului.

2.4 IGIENA BAZELOR SPORTIVE

Bazele sportive reprezintă locurile unde sportivii își desfășoară activitatea de

preagătire și competițională, și care trebuie să îndeplinească o serie de cerințe
igienice, având o influență pozitivă asupra organismului acestuia de a-l ajuta în
realizarea performanțelor sportive.

Baza sportivă reprezintă o construcție sau amenajare specială, permanentă sau

temporară, care împreaună cu anexele social-sanitare necesare și instalațiile și
materialele adecvate asigură practicarea exercițiilor fizice și a sportului în condiții
de siguranță.

2.4.1 CERINȚELE IGIENEI GENERALE

Cerințele igienice generale sunt valabile pentru toate bazele sportive (sporturile),
dar putem vorbi și de cerințe speciale caracteristice diferitelor sporturi, a căror baze
sportive diferă (bazine de înot, pârtii de schi etc.)

Bazele sportive se clasifică după natura construcției și în funcție de condițiile

ambientale în care se desfășoară activitățile: baze sportive deschise (stadion,
bazine de înot, pârtii de schi) și bazele sportive închise, care permit o bună
desfășurare a activității sportive pe tot parcursul anului (săli de sport pentru
utilitatea diferitelor sporturi, bazine de înot acoperite)

La construirea unei baze sportive, indiferent de felul acesteia, se va ține cont de

34
unele cerințe igienico-sanitare generale.

Alegerea terenului este foarte importantă pentru construirea unei baze sportive din
mai multe puncte de vedere. În primul rând se va stabili natura și configurația
solului. Solul pe care se construiește o bază sportivă trebuie aibă granulații mari și
uniforme, care îi conferă un grad mare de porozitate. Aceasta îi asigură
permeabilitate pentru aer și deci, oxigenul necesar proceselor de oxidare, care ajută
la mineralizarea și autopurificarea solului.

De altfel solul poluat poate influența negativ calitatea aerului de deasupra lui,
inclusiv aerul din încăperile construite pe el. O altă condiție pe care trebuie să o
îndeplinească terenul pe care se construiește o bază sportivă sunt acelea de a fi
însorit și uscat, să aibă o pantă suficientă pentru scurgerea apelor meteorice, iar
primul strat de apă freatică să se găsească la cel puțin 2m adâncime.

Amplasarea și orientarea bazelor sportive, trebuie amplasate în zone cu aer cât

mai curat în cadrul zonelor de locuit ale localităților, departe de sursele de poluare
(uzine, fabrici, garaje etc.)

Importanța în amplasarea bazelor sportive este stabilitatea direcției vântului

dominant în zona respectivă, care trebuie să treacă mai întâi peste baza sportivă și
apoi peste aceste surse de poluare.

Când se amplasează o bază sportivă, trebuie să se țină cont și de posibilitățile de

alimentare cu apă potabilă și pentru salubritate. Pentru băut, igiena corporală a
sportivului, în bazinele de înot se va folosi apă potabilă din rețeaua curentă de
alimentație a localității.

Dacă această rețea nu există, atunci se poate crea o sursă proprie pentru baza
sportivă respectivă, folosindu-se de sursa de apă adâncime, sau apă curgătoare cu

35
debit mare și constant, la care se face o deviație, înainte de folosire, apa fiind
prelucrată prin sedimentare, filtrare și clorurare.

Orientarea bazelor sportive deschise se face cu axă lungă pe direcția nord-sud,

iar a celor închise cu axa lingă pe direcția est-vest.

Evacuarea apelor murdare și a gunoaielor, rezultate în urma activităților depuse la

nivelul bazei sportive se poate realiza în mai multe feluri. Cel mai igienic sistem îl
reprezintă deversarea apelor murdare în rețeaua de canalizare a localității. Dacă
aceasta nu există, apele reziduale pot fi deversate într-o apă curgătoare din
apropiere care să aibă un debit mare și constant. Se mai poate folosi și sistemul cu
puțuri absorbante, care trebuie evacuate periodic.

Construcțiile și amenajările sportive trebuie prevăzute cu căi de comunicație

dimensionate în așa fel încât să asigure accesul ușor și posibilitatea evacuării
rapide a publicului spectator. Căile de acces să fie asfaltate sau, la sate, stropite cu
păcură, pentru a evita ridicarea prafului.

Anexele social-sanitare trebuie să asigure fiecărei baze sportive prevăzute cu cu

vestiare, dușuri, grupuri sanitare pe sexe, dimensionate după numărul sportivilor
care folosesc baza sportivă.

De asemenea este necesar un punct sanitar de prin ajutor pentru bazele sportive
mici, și un cabinet medical pentru bazele sportive mari, cât și a unei încăperi
pentru controlul doping. În cadrul bazelor sportive mici se mai pot adăuga pentru
buna desfășurare și pregătire a sportivilor, o saună, sală de refacere și masaj, iar
pentru sălile de dimensiuni mari, un bazin cu dimensiuni în funcție de spațiul
permis, cu apă caldă, o sală de oxigenare și aeroionizare negative și sală de
relaxare (muzică, lectură, relaxare autogenă, rehidratare, vitaminizare etc.), spații
pentru antrenori, săli pentru ședințe și analize metodice dotate cu aparatura
36
specială necesară activității teoretice, magazii pentru depozitarea echipamentului și
a materialelor, sala pentru arbitri, spălătorie și curățătorie pentru spălarea
echipamentului, săli pentru recreere precum și sală pentru servirea meselor.

În cardul bazelor sportive unde se desfășoară și activități competiționale, trebuie

prevăzute cu amenajări și pentru spectatori, care pot fi spații simple destinate
publicului sau tribune moderne cu spații comerciale, grupuri sanitare care se
amplasează e astfel sub tribune, prevăzute pe sexe, garderobe etc.

La bazele de sport închise se mai adaugă la cerințele igienice mai sus și

confecționarea corectă a podelii și pereților cât și cele referitoare la un climat
corespunzător, printr-o încălzire, iluminare și ventilație corectă. în cazul bazinelor
de înot deschise sau acoperite, importanța majoră pe lângă cele anumerate o
reprezintă și calitatea apei care trebuie să fie controlată cât mai des și luate
măsurile corespunzătoare: filtrare și clorinare (în medie se folosește o cantitate de
0,5 mg clor la un litru de apă, iar baza de clor liber în apă, în orice colț al bazinului,
sa nu fie mai mică de 0,1-0,2 mg la litru)

2.4.2 ERGONOMIA BAZELOR SPORTIVE ÎNCHISE

În funcție de activitatea și amploarea sportivă, bazele sportive pot fi clasificate în

funcție de condițiile ambientale în care se desfășoară activitățile, după acest
criteriu deosebim bazele sportive: în aer liber, săli de sport și piscine acoperite.

Baze sportive simple, destinate unei singure ramuri sportive (teren de fotbal, teren
de volei, de baschet, tenis, judo, box, haltere, gimnastică etc.)

Baze sportive complexe, destinate practicării mai multor ramuri sportive (săli
polivalente de competiții, complexe sportive)

37
Bazel sportive pot fi împărțite și după criteriile formei și nivelului activității
sportive. Clasificarea după acest criteriu pornește de la aprecierea că fenomenul
sportiv este reprezentat ca o piramidă în vârful căreia se află performanța de nivel
înalt, iar la bază, sportul pentru toți.

Există baze sportive specializate numai pentru anumite activități sportive,

unispecializate și complexe sportive.

Fiecare din aceste baze sportive se construiește ținând cont de compoziția solului,
amplasarea față de vântm noxe datorate industriilor locale.

Trebuie de asemenea să se țină seama și de o serie de cerințe tehico-sanitare

privind materialele de construcție a pereților, podelei, microclimatul, încălzirea,
ventilația, iluminatul și alți factori ergonomici esențiali care vor fi subliniați în
funcție de fiecare bază sportivă pe ramura de sport în parte.

2.4.2.1 SĂLILE DE SPORT

Sălile de sport sunt considerate construcții masive în care se pot desfășura

antrenamentele și competițiile sportive în prezența publicului în ramurile sportive
în care permite desfășurarea lor în sală.

Orientarea sălii de sport va fi cu axa lungă pe nord-sud, cu o deviere de 15-20o de

la meridian și are o lungime de 45 m, lățime de 22 m și o înălțime de 15 m.

Construcția sălii de sport va fi o fundație de beton cu izolare cu stâlpi de

rezistență din beton armat. Pereții nu vor avea ieșiri dure, bârne în afară, vor
respecta normele acustice și vor permite curățenia cu ușurință. Podeaua trebuie să

38
fim compactă, călduroasă, elastică, netedă, solidă, să nu fie alunecoasă și să
atenueze zgomotul.

Macroclimatul trebuie să asigure condiții favorabile de temperatură indiferent de

condițiile exterioare. Se admite o temperatură de 16-18o C pentru sporturile de
echipă, sau la sportivii care poartă echipament mai gros (scrimă), și temperaturi
mai ridicate, de circa 20o C pentru gimnastică și activități de forță, în general.
Umiditate între 33-65 %, curenții de aer să nu depășească 0,5 m/s.

Ventilația trebuie să asigure eliminarea aerului viciat, respectiv schimbarea aerului

viciat cu cel curat, de afară. Ventilația naturală suficientă în clădire se consideră ca
cerință este satisfăcută când suprafețele care se pot deschide reprezintă a opta parte
din suprafața globală. Ventilația artificială a sălii în funcție de gradul de ocupare
(cca 30 mcm de persoană pe oră și cel puțin 1,5 volum spațiu/oră.)

Aspecte privind iluminatul (calitatea vizuală)trebuie să prezinte un câmp vizual

de calitate a imaginii cât și caracteristicile iluminatului de (nivel, culoare, poziție și
intensitate surselor). Iluminatul natural să se facă prin ferestre orientate spre sud,
sud-est sau sud-vest, ce asigură pe tot parcursul zilei lumina solară suficientă.

Iluminatul artificial se face cu ajutorul lămpilor electrice și trebuie să satisfacă

următoarele cerințe: să aibă o intensitate suficientă și lumina să fie repartizată
uniform, să nu vicieze aerul și să nu degajeze căldură, să nu producă producă
umbre strălucitoare, să nu irite ochii, să nu pâlpâie și să nu prezinte pericole de
incendii.

Condiții pentru spectatori. Nevoile spectatorilor sunt, în general, mai imperative

și necesită niveluri de iluminare mai mari decât pentru practicarea actvității
sportive.

39
De asemenea pentru transmiterea competiției sportive se impune o serie de
condiții, atât în cazul luminii artificiale, cât și a celei naturale, iar când sunt
fixatesursele de lumină, va trebui să se țină seama și de poziția camerelor de luat
vederi.

Aspectele acustice (calitatea acustică) care este și ea caracterizată de o serie de

parametri, chiar dacă mai puțin cunoscuți. Trebuie făcută o distincție între sunetele
dorite și sunetele nedorite. Sunetele dorite pot fi comunicări verbale de diferite
tipuri (indicații ale antrenorilor, diferite semnalizări, chiar și încurajarea publicului)
sau sunete în general (semnale sonore, muzică).

Pentru sunete dorite contează posibilitatea de a le percepe și calitatea lor. Prin

sunete nedorite (zgomotele), pot fi incluse și cele datorate unor instalații tehnice
(ventilația). Amplificarea sunetului trebuie însă dozată pentru a nu ajunge la
niveluri sonore la limita suportabilului. Puterea spațiilor de amplificare trebuie
gradate în funcție de capacitatea sălii, de numărul de spectatori și de tipul de
activitate astfel încât să asigure percepția fără dificultatea comunicărilor.

Anexele sălii de sport trebuie să cuprindă vestiarele care sunt plasate sub tribune
cu posibilități de aerisire, mobilierul cât mai redus iar accesul sportivilor la vestiare
să fie direct din sala de competiție și să se facă prin intrări separate de accesul
publicului.

Grupurile sanitare trebuie să fie dotate cu dușuri, chiuvete cu apă caldă și rece,
toalete, pardoseală din ciment, cu gresie, și acoperită cu grătare din lemn și pereții
faianțați până la înălțimea de 1,50 m.

Cabinetul medical trebuie să se afle lângă sala de sport, cu o cameră pentru

refacere și tratamente. De altfel mai trebuie să existe și săli pentru antrenori, arbitri
și pentru depozitarea materialelor sportive. În cazul competițiilor de mare
40
anvergură sălile de sport trebuie să aibă și alte săli cu dimensiune mai mică pentru
încălzirea generală și specială a sportivilor înaintea intrării în sala de competiție.
Spațiile petru birourile administrative și locurile pentru parcarea vehiculelor.

Condiții de siguranță igienică

Normele de siguranță igienică sunt valabile pentru toate instalațiile sportive și

pentru toate pârtiile acestora- vestiare, servicii igienice, dușuri, dulapuri, bănci,
magazii, birouri, încăperile pentru serviciile tehnice, piscine etc. De altfel se
consideră îndeplinite condițiile igienice când se realizează următoarele operații de
bază:

 curățenia spațiilor, strângerea gunoaielor și spălarea suprafețelor.

 dezinfecția spațiilor (pentru a evita micoze, dermatite).

 controlul calității apei potabile, cu analize periodice la laborator.

 dezinfecția apei din bazinele de înot și efectuarea tuturor tratamentelor și

controalelor prevăzute de norme.

 menținerea în bune condiții a ventilației din încăperi, pentru a limita

expunerea la praf, gaze și alți agenți poluanți.

2.4.2.2. SĂLILE DE GIMNASTICĂ

Construcția sălii de gimnastică. Se va construi pe o fundație de beton care spre

41
poadea să fie izolată cu două straturi, unul din vată minerală și altul din bitiun
necesar fixării parchetului. Podeaua va fi construită din parchet, iar cea a anexelor
social-sanitare din mozaic. Pereții trebuie să confere o porozitate bună, cu o
înălțime de 8 m., o lungime de 3 m., o lățime de 15 m., suprafața slălii fiind de
peste 450 mp., la care se mai pot adăuga și spațiul special pentru spectatori, pentru
organizarea cuncursurilor, de verificare și competiții mai mici.

Iluminarea se face artificială și naturală cu geamuri de 2,10/ 1,50 m., orientate

spre nord si spre sud ce sigură iluminarea naturală a sălii.

Iluminatul artificial se asigură prin 35 de corpuri de iluminat fluorescent,

combinată cu tuburi fluorescente și lămpi cu incandescență. Sursele de lumină
trebuiesc amplasate lateral față de așezarea aparatelor specifice sportului.
Ventilația va fi asigurată atât pe cale naturală cât și în mod artificial prin instalațiile
speciale, mai ales pe perioada timpului rece.

Încălzirea sălii si a anexelor pentru pregătirea fizică și artistică, se face prin

centrale proprii, calorifere, menținând în permanență o temperatură de 18-20o C.

Dotarea sălii trebuie să fie în funcție de cerințele de pregătire și pe nivel de grupe

cu aparatură de specialitate, gropi cu bureți pentru învățarea și perfecționarea unor
elemente tehnice, saltele de diferite dimensiuni și durități, aparate ajutătoare,
aparate speciale pentru dezvoltarea pregătirii fizice, oglinzi și spațiu special
amenajat penru pregătirea artistică, trampoline (plasă elastică). Aparatura de
gimnastică trebuie să aibă locuri precise în sală, să fie întreținută cu grijă saltelele
de praful de talc (magneziu) pentru a nu polua atmosfera inutil.

De asemenea trebuie să dispună de vestiare, grupuri sanitare care trebuie să aibă

legătură directă cu sala de sport, (iar pentru public se vor amenaja spații separate),
spațiu pentru depozitarea unor materiale sportive, cabinet medical, camera pentru
42
masaj, saună și un mic bazin pentru refacere, birouri administrative și camere
pentru antrenori și arbitri.

2.4.2.3. SĂLILE DE ATLETISM

Construirea sălii de atletism se face pe o fundație de beton armat cu pereți din

cărămidă, permițând astfel o porozitate optimă și o bună izolare termică și fonică.
Pereții sunte netezi având colțuri rotunjite.

Podeaua sălii este acoperită cu un amestec din material sintetic pe bază de

poliuretan (tartan, elastan, recordtan).

Suprafața sălii de atletism are o lungime de 72 m., o lățime de 18 m., și o înălțime

de 8 m.

Anexele sălii de atletism- trebuie să dispună de vestiare dotate cu grupuri sanitare,

cabinetul medical, sala de refacere, sauna și sala de masaj, spații amenajate pentru
ședințe, antrenori și arbitri.

La construirea sălii trebuie avut în vedere și spațiul pentru tribuna spactatorilor cu

intrări separate pentru public și pentru sportivi cât și spații separate a gruprilor
sanitare.

Iluminatul sălii este asigurat prin dispunerea de 22 de gemuri de 3/1,50 m, pe

pereții lungi ai sălii și a 5 gemuri de 1,50/ 1 m, pe pereții frontali. Sala este
orientată cu axul longitudinal pe direcția est-vest, având asigurată lumina solară pe
tot parcursul zilei. Iluminatula artificial se asigură prin tuburi florescente a 60 W,
43
plasate pe tavan la 8 rânduri, a 10 tuburi.

Ventilația este artificială, aerul condiționat asigurând o temperatură optimă de 18-

20o C, și o umiditate de 44-55% iar încălzirea asigurată prin centrala termică
proprie.

44
 CAPITOLUL III

CONCLUZII

Considerând că, oferind tuturor tinerilor posibilități adecvate de participare la

activități fizice, societatea îi poate stimula nu numai în întrebuințarea utilă a
timpului lor liber, dar și să contribuie la lupta împotriva răului de orice fel:
intoleranță, violență, abuz de alcool, recurgere ilicită la stupefiante etc.

Concluzia cea mai importantă, este aceea că igiena sportivă constituie o condiție
esențială în obținerea performanței sportive. Ea se adresează tuturor vârstelor de la
cei mici la cei vârstnici, este de fapt un advertisment al omului sănătos, modelul
ocrotirii sănătății sportivilor fiind un deziderat de viitor pentru promovarea
sănătății sportivilor și prevenirea îmbolnăvirilor și traumatismelor acestora.

Respectarea cu strictețe a igienei sportive stau la baza culturii fizice care se

constituie într-un sistem integral al ocrotirii sănătății sportivilor și nu numai,
sportul de înaltă performanță fiind doar o secțiune care împinge spre apogeu,
aceste particularități metodico-biologice, în scopul obținerii marilor performanțe
sportive.

Problemele de igienă sportivă au fost tratate în cele două capitole ale lucrării.
Igiena individuală, igiena echipamentului sportiv, igiena bazelor sportive,
componente ale igienei generale sportive, care au specificul și particularitățile lor
și trebuie însușite ca atare.

Igiena individuală- sportivul trebuie să acorde o atenție deosebită pentru păstrarea

acesteia, deoarece activitatea pe care o desfășoară sportivul de performanță
necesită un regim de viață îngrijit dat efortului fizic intens pe care îl efectuează.

45
Sportivilor le revine sarcina de a-și însuși o serie de deprinderi igienice, pe care,
aplicându-le în mod sistematic, să ofere organismului cele mai bune condiții de
pregătire, contribuind la aceasta prin întărirea stării sale de sănătate și creșterea
randamentului sportiv.

Principalele reguli de igienă individuală se referă în special la igiena pielii și a

anexelor sale (părul, unghiile), a gurii, nasului, ochilor, urechilor etc.

Igiena echipamentului sportiv- pentru desfășurarea a antrenamentului,

echipamentul sportiv trebuie ales cu grijă, deoarece îmbrăcămintea și lenjeria apără
corpul sportivilor de factorii externi (frig, căldură, ploaie) și factori mecanici.

Încălțămintea trebuie să asigure o libertate totală în mișcare. De aceea ea trebuie să

corespundă cu forma, estetica piciorului. În afară de aceasta, încălțămintea strâmtă
duce la răcirea picioarelor pe timp de iarnă, ceea ce duce la apariția bolilor de
răceală și uneori chiar și la înghețarea degetelor.

Încălțămintea sportivă trebuie să corespundă cerințelor de competiție, precum și a

deosebirilor tehice a tipului dat de sport.

Echipamentul sportiv îndeplinește câteva funcții importante pentru desfășurarea

unei activități sportive de înaltă performanță.

Bazele sportive trebuie să îndeplinească o serie de cerințe igienice pentru buna

desfășurare a antrenamentelor și competițiilor sportive, având o influență pozitivă
asupra organismului acestuia și pentru realizarea performanței sportive.

Igiena bazelor sportive trebuie să devină o prioritate a statului, a administrației

publice locale, dar și a unităților școlare, regretând mai ales că în general în
sistemul școlar, timpul consacrat educației fizice și a activităților fizice mai redus,
nepermițându-i sportivului să poată profita atât în ceea ce privește dezvoltarea sa

46
corporală cât și echilibrul mental.

Igiena de bază este o condiție de bază pentru obținerea unor performanțe sportive.

47