EDUCAȚIA FIZICĂ LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ

’’Sportul e rugăciunea trupului.’’

(Salvador Dali)

Educația fizică și sportul de la origini până în prezent.

Educația fizică, prin obiectivele și conținutul său, a
constituit întotdeauna o activitate socială cu un suport
biologic, contribuind la ameliorarea însușirilor
indivizilor. Acest caracter este de domeniul constatării
curente, se manifestă cotidian și constituie una din
trasaturile sale definitorii. Se specifică că sarcinile sale,
în toate etapele dezvoltării omului și a societății, au fost
orientate și spre îndeplinirea finalităților educatiei. Ca
urmare, fără a diminua importanța caracterului amintit,
educatia fizica nu poate fi ințeleasă ca îndeplinind
numai funcții de ordin biologic, ci, dimpotrivă, ca
activitate îndeplinind importante funcții sociale,
cultural-educative, contribuind la formarea omului sub toate aspectele.
Parcursul istoric al societății a influențat, firesc, caracterul si forma exercițiilor fizice. O data cu însușirea
și aplicarea de către individ a acestora, s-au creat și premisele transmiterii lor către generațiile viitoare. Ca
atare, se poate susține că originea istorică a educației fizice nu poate fi legată numai de perioadele de
început ale dezvoltării societății umane, ci dimpotrivă, prin evoluția mijloacelor sale, aceasta s-a
îmbogățit continuu, pe baza necesităților create prin evenimentele istorice concrete. Astfel, dacă în
preistorie efectuarea exercițiului fizic era departe de ideea dezvoltării armonioase a organismului,
orânduirile sociale care au urmat au conturat progresiv importanța educației fizice din acest punct de
vedere. Astfel, a fost creat cadrul teoretic, de principiu, necesar selecționării deliberate a exercițiilor
fizice. In această ordine de idei sunt edificatoare preocupările pentru pregătirea fizică a tinerilor spartani,
crearea sistemului de educație fizică la greci și romani sau scopurile și conținuturile educației fizice în
feudalism, unde una din cele sapte virtuti ale educației era reprezentată de perfecționarea capacității
motrice.
Este cunoscut că în urma studiilor efectuate de diferiți specialiști din alte domenii ale cunoașterii umane
(istorie, sociologie, pedagogie, arte frumoase, filozofie etc), majoritatea culturilor au utilizat, de-a lungul
dezvoltării lor, mijloace specifice realizării educației corporale cum sunt mersul, alergarea, cățărarea,
apucarea-prinderea, târârea, echilibrul etc, pe care astăzi domeniul le definește ca deprinderi motrice de
bază si utilitar-aplicative. Alături de exercițiile amintite, au apărut și altele complementare, independente,
care prin natura lor au ajutat la dezvoltarea capacităților fizice ale omului într-o măsura particularizată și
la creșterea randamentului social. Totodată, au apărut exerciții fizice menite să ușureze procurarea hranei
(trasul cu arcul, călăritul etc.) sau pentru pregătirea de luptă, de pildă, a anumitor membri în ce privește
apărarea militară a unui teritoriu. Pe de altă parte, au fost create exerciții fizice utilizate în scopuri
distractive și recreative, acestea fiind la început accesibile numai claselor privilegiate, ulterior căpătând
un caracter public. Ascendența educației fizice și sportului spre complexitate rezultă și din corelația
acestora cu cuceririle tehnologiei moderne. Acest lucru a favorizat apariția unor noi forme de practicare a
exercitiilor fizice, cum ar fi ciclismul, motociclismul, automobilismul etc, ca și a unor anumite mijloace
specializate care în timp au devenit componente de bază ale procesului de pregătire, organizare și
desfășurare a activităților de educație fizică și sport. Pe plan educativ ideea folosește la aprofundarea
deprinderii indivizilor, cu norme și comportament social, a obișnuințelor de a acționa creativ, cu
răspundere, în planul exercitării unor trăsături de bază ale personalității umane.Abordate astfel, rezultă că
educația fizică și sportul au avut și au valențe nuanțate la nivel socio-cultural, îndeplinind cerințe și
scopuri în concordanță cu evoluția generală a societății. Sintetizând cele prezentate, rezultă că educația
fizică și sportul, de-a lungul evoluției tipurilor de organizare socio-statală, și-au schimbat în multe
privințe scopurile și obiectivele specifice, dar prin elementele lor de conținut au condus întotdeauna către
perfecționarea dezvoltării fizice și capacității motrice a omului și implicit a fructificării timpului liber
avut de fiecare individ în parte.
Devenirea educației fizice și sportului ca preocupare cotidiană a omului și aprecierea pozitivă de care
aceasta s-a bucurat de-a lungul timpului s-a datorat tocmai conținutului complex a cărui realizare a fost
marcată, pe parcursul istoriei, de particularitățile diferitelor culturi și civilizații.
O dată cu evoluțiile înregistrate în planul practicării exercițiului fizic s-au conturat și dezvoltat și unele
concepții, moduri de înțelegere a rolului acestui fenomen social în viața omului și a societății.
Scopul educației fizice în dezvoltarea tineretului s-a schimbat în diferite orînduiri sociale.În orînduirea
sclavagistă,educația fizică,jocurile,sportive și întrecerile olimpice constituiau un monopol al stăpînilor de
sclavi.Sclavilor nu li se permitea să participe la întrecerile sportive.Scopul pe care-l urmărea aristrocrația
funciară prin educația fizică pe care o dădea fiilor ei era pregătirea pentru război.Educația fizică la
spartani avea un caracter războinic.
În sistemul de educație ateniană,dezvoltarea fizică a tinerilor fii de aristrocrați avea, de asemenea,ca scop
formarea calității unui bun ostaș,dar prin ea se urmăea și dezvoltarea armonioasă a acestora din punct de
vedere fizic[1,p.393].

Esența și importanța educației fizice.

Educația fizică este activitatea prin care se urmărește asigurarea dezvoltării fizice,armonioase și
multilaterale a omului,întărirea sănătății,formarea și perfecționarea priceperilor și deprinderilor de
mișcare a calității necesare,atît pentru muncă,cît și pentru activitatea sportivă.
Esența educației fizice constă în faptul că urmăresc pregătirea și perfecționarea dezvoltării fizice și
capacității de mișcare a oamenilor.Fără a diminua caracterul biologic al educației fizice,trebuie subliniate
importanțele funcții sociale,instructiv-educative,care contribuie la formarea personalității omului în
integritatea sa. Ca latură a educației,educația fizică dezvoltă dragostea de viață,bucuria de a
munci,realizarea unui echilibru sufletesc,foarte necesar activității oamenilor.Ea trebuie să exercite o
influență pozitivă asupra desfășurării normale a proceselor psihice.Având și sarcina pregătirii tineretului
pentru muncă,aceasta este legată organic de dezvoltarea fizică,de educarea capacității de a efectua mișcări
precise,rapide și îndemînatice și,în caz de nevoie,cu suficientă forță și pe o perioada îndelungată.
Educația fizică se află într-o indisolubilă legătură cu celelalte componente ale educației.Ea sporește
capacitatea copiilor de asimilare a cunoștințelor,le întărește atenția și înviorează procesul de învățămînt
prin buna dispoziție pe care le-o creează.Educația fizică asigură o putere normală de muncă a copilului în
procesul de învățămînt,contribuie la participarea lui activă la desfășurarea acestui proces [ 1,p.395 ].
Prin influența pe care le exercită asupra tineretului,educația fizică constitue un mijloc de formare a
trăsăturilor pozitive ale omului:curajul ,spiritul colectivist,sentimentele de prietenie de inițiativă și
activitate.În întrecerile sportive copiii fac eforturi de voință pentru obținerea unor rezultate cît mai
bune.Acestea le fortifică voința.În cadrul jocurilor sportive copiii respectă anumite norme de joc și se
supun deciziilor date de către
conducătorul jocului.Prin
acestea,jocurile sportive contribuie și la
dezvoltarea spiritului de disciplină a
copiilor [1,p.395].
Educația fizică organizată în mod
rational contribuie și la pregătirea
copiilor pentru muncă.Un tînăr cu un
organism bine dezvoltat este capabil de
eforturi.Prin educația fizică se dezvoltă
la copii deprinderile motrice,se
formează îndemînarea și siguranța în
mișcări.De asemenea ,educația fizică
aduce o contribuție și la realizarea
sarcinilor estetice,în sensul că jocurilor și gimnastica contribuie la dezvoltarea ritmului mișcărilor,a
supleței organismului și gustului pentru mișcări frumos executate. [1,p.395].
Educația fizică este un bun prilej de dezvoltare a conștiinței morale,de formare a trăsăturilor
morale.Noțiunile sentimentele,deprinderile și obișnuințele morale,găsesc în activitatea de educație fizică
un cîmp larg de dezvoltare.Importanța educației fizice la vîrsta școlară mică rezultă din scopul general al
educației,avîndu-se în vedere particularitățile de vîrstă ale copiilor de 7-11 ani.

Scopul și sarcinile educației fizice

Cultura fizică constituie un factor de progres cultural al poporului.Prin cultura fizică se înțelege procesul
de fortificare fizică a tineretului și totalitatea măsurilor luate de către stat pentru desfășurarea în condiții
bune a mișcării de cultură fizică.Aceste măsuri sînt:asigurarea condițiilor materiale-baze
sportive,stadioane,terenuri,și săli de sport,organizarea întrecerilor sportive,formarea cadrelor
sportive,organizarea cercetării științifice în domeniul educației fizice și propaganda sportivă prin presă și
tipărituri [1,p.394-395].
Educația fizică este o componentă a culturii fizice.Ea este un proces pedagogic care se desfășoară în mod
organizat în școală și-n instituții sportive pentru dezvoltarea fizică a copiilor.Astfel definită,educația
fizică este o componentă a procesului educativ [1,p.394-395].
Educaţia fizică constituie un proces organizat de acţiune asupra organismului copiilor şi adolescenţilor
prin exerciţii fizice, măsuri igienice şi factori naturali pentru asigurarea unui anumit nivel de dezvoltare
fizică, formarea şi perfecţionarea calităţilor motorii, educaţia deprinderilor şi priceperilor necesare pentru
diferite activităţi. Totodată educaţia
fizică este un element important al
regimului zilei copiilor şi
adolescenţlor.
Sarcinile, mijloacele şi rolul de
asanare ale educaţiei fizice
Scopul principal al educaţiei fizice
este de a contribui la ameliorarea şi
perfecţionarea stării de sănătate a
copiilor şi adolescenţilor. Sarcinile
de bază ale educaţiei fizice sunt.
1. Fortificarea sănătăţii, ameliorarea
nivelului dezvoltării fizice şi
sporirea rezistenţei organismului la
acţiunea factorilor nocivi ai mediului
înconjurător.
2. Formarea şi perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor de bază: coordonarea mişcărilor- dezvoltarea
forţei, vitezei, rezistenţei, iscusinţei ş.a.
3. Dezvoltarea calităţilor volitive şi morale, educaţia spiritului de activitate şi disciplină.
4. Formarea deprinderilor igienice de practicare permanentă a exerciţiilor fizice şi sportului, de călire a
organismului.
5. Formarea cunoştinţelor de igienă a sportului, profilaxie a traumatismelor sportive şi de autocontrol şi
autoajutor.
La realizarea acestor sarcini este necesar de a folosi cât mai pe larg diferite mijloace şi forme de educaţie
fizică, de a le organiza şi desfăşura cât mai corect din punct de vedere igienic şi de a crea condiţii
favorabile de realizare a lor.
Educaţia fizică are un mare rol de asanarea sănătăţii copiilor şi adolescenţilor:
1. Sporeşte rezistenţa nespecifică a organismului la acţiunea microorganismelor patogene şi factorilor
nocivi ai mediului ambiant ce contribuie la scăderea îmbolnăvirilor la copii.
2. Stimulează procesele de creştere şi dezvoltare, care conduc la îmbunătăţirea nivelului dezvoltării fizice,
maturizarea şi perfecţionarea principalelor sisteme şi funcţii ale organismului, sporirea siguranţei
biologice.
3. Perfecţionează procesele de termoreglare, ce asigură rezistenţa organismului copilului la bolile de
răceală.
4. Dezvoltă analizatorul motor şi stabileşte principalele calităţi motorii (forţa, viteza, rezistenţa ş.a.) ce
asigură capacitatea de muncă normală.
5. Ameliorează procesele de adaptare a organismului la modificările condiţiilor mediului, reducând
numărul dereglărilor şi bolilor la copii.
6. Normalizează activitatea anumitor organe şi sisteme dereglată de diferite boli şi unele defecte ale
dezvoltării fizice.
Îmbunătăţirea nivelului dezvoltării fizice şi stării funcţionale a organismului, sporirea rezistenţei lui,
ameliorarea proceselor de termoreglare şi adaptare reduce considerabil numărul de îmbolnăviri şi
dereglări, contribuie la prelungirea duratei vieţii cu păstrarea capacităţilor fizice şi psihomorale.

Mijloacele de realizre a educației fizice

Realizarea obiectivelor educației fizice în învățământul primar implică utilizarea unui ansamblu de
mijloace.Dintre acestea,literature de specialitate consemnează ca fiind cele mai importante:exercițiile
fizice,factorii naturali de călire(apa,soare,aer),condiții igienice,precum și regimul correct de
muncă,odihnă,și alimentație rațională.
Educașia fizică realizată în perioada vîrstei de 7-11 ani influențează considerabil întreaga dezvoltare
ulterioară a organismului copiilor.Călirea organizmului,dezvoltarea mișcărilor la școlarii mici asigură
premisele necesare pentru dezvoltarea armonioasă a organismului viitorilor tineri,pentru întărirea sănătății
lor,pentru mărirea continua a capacității lor de muncă și pentru dezvoltarea multilaterală.
Exercițiul fizic în accepție didactică,este el mai important instrument,cu multiple funcții și aplicații în
programarea și realizarea procesului de instruire.El face parte din tehnologia predării și a însușirii
conținutului educației fizice și al antrenamentului sportive.Exercițiul fizic nu trebuie înțeles numai ca o
repetare stereotipă,ci ca o posibilitate de adaptare permanent la condițiile interne și externe.În acest
context,exercițiul fizik nu presupune doar o repetare sistematikă,ci și posibilitatea de a construe,de a
asambla pe baza mișcărilor învățate,o conduit motrică proprie subiectuluicare a asimilat anumite
cunoștințe motrice,pe care le exteriorizează apoi sub forma comportamentului motric.
Jocurile dinamice în care
copiii încearcă aceleași stări
affective,au un rol în educația
școlarilor mici în spirit
colectiv.jocurile în care rolul
mișcărilor este clar exprimat
poartă denumirea de jocuri de
mișcare.
Jocul de mișcare este o variant
a activității de joc.Baza ei o
constituie diferitele acțiuni
motrice active,motivate de un
subiect și partial îngrădite de
reguli.Totodată ele urmăresc
învingerea,în condiții mereu
schimbătoare ale dediului de
joc a diferitelor dificultăți sau obstacole ivite în calea atingerii scopului propus.Acțiunile motrice pot fi
legate de executarea unor mișcări de imitare;în cadrul jocurilor putem întîlni scurte părți de
alergare,acțiuni de viteză,de îndemînare,de învingere a obstacolelor prin săritură, rezistență și forță.
Sarcina jocului determină stabilirea acțiunilor jucătorilor conform scopului propus,caracterul și
dezvoltarea conflictului de joc.Această latură a jocului- existența unui sens- înviorează pe de o parte
acțiunile complexe ale jucătorilor,iar,pe de altă parte dă un colorit emotional folosirii diferitelor procedee
tehnice sau elemente de tactică.Regulile determină în cadrul fiecărui joc elementele cele mai constant în
așezarea jucătorilor și cele mai tipice în deplasarea acestora,precizează caracterul
comportării,deprinderilor și obligațiile jucătorilor,stabilesc mijloacele de conducere a jocului și
procedeele și condițiile de stabilire a rezultatului.Acest lucru nu exclude ,ci , dimpotrivă,presupune
manifestarea unei activități creatoare din partea jucătorilor și folosirea inițiativei personale pe măsura
capacităților,dorințelor și intereselor fiecăruia.Cu ajutorul jocului de mișcare formăm cunoștințe,priceperi
și deprinderi motrice de bază ca:mersul correct,alergarea economică,săritură și aruncarea,și dezvoltăm în
același timp și calitățile motrice de bază necesare în viața de relație într-o formă plăcută și ușor accesibilă.
Din cele mai vechi timpuri, exercițiile fizice și jocurile au fost practicate de către om cu scopul de a-și
menține sănătatea,vigoarea fizică și psihică.
Educația fizică a fost prețuită de pedagogi de renume ca: F. Rabelais, J.A. Comenius, J.J. Rousseau,
J.H. Pestalozzi,care au recomandat mișcarea, utilizarea factorilor naturali de călire a organismului
copiilor pentru formarea unui corp sănătos.
Simion Barnutiu, marele nostru pedagog, nominalizează cateva mijloace de călire a organismului :”
urcatul si coborâtul, fuga pe întrecute , sarituri în departare peste gropi…,întăresc pieptul , membrele și
mușchii.” De asemenea I. Slavici, Eliade și I. Creangă , arătau încă din 1930 ca: „ nevoia de aer ,
lumină, soare și apă , aceste izvoare grandioase de sănătate nu le poate da decat educația fizică. Interesul
copiilorpentru mișcare, în general și pentru exerciții și jocuri, în special, este foarte mare la această vîrstă.
Toate tipurile de jocuri desfășurate în are liber au drept scop, pe lângă călirea organismului și întărirea
sănătații , dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, creșterea capacității intelectuale, crearea
bunei dispozitii. Jocul este considerat principala modalitate de realizare a sarcinilor și a obiectivelor în
toate activitățile, cu deosebire la educație fizică. Exercițiile fizice și jocurile de mișcare, împreună cu
factorii naturali, fortifică voința, cultivă răbdarea, stăpânirea de sine, curajul, inițiativa, perseverența,
disciplina, dezvoltă sentimentele de
prietenie, spiritul colectiv, încrederea
în sine.
Activitățile de educație fizică vizează
două aspecte esențiale :
1. Dezvoltarea fizica optimă
2. Dezvoltarea psihică optimă
Dezvoltarea fizică optimă presupune,
pe lângă o conformație corporală
ideală(schelet, mușchi),
corespunzătoare creșterii armonioase a
taliei(înalțimii) copilului raportată la
vârsta și sexul său, și călirea
organismului, întărirea musculaturii ,
fortificarea și elasticizarea articulațiilor și dezvoltarea aparatelor cardiovascular și respirator, în special.
In privința dezvoltării psihice optime, mișcarea efectuată sub forma unor exerciții fizice, de tip sportiv,
conduce la obținerea echilibrului psihic, autocontrolului, creșterii aprecierii de sine, dobândirii încrederii
în forțele proprii , într-un cuvânt îl conduce pe copil să se simtă în largul său în viața cotidiană.
Pentru o viață sănătoasă și pentru un organism îngrijit, este necesar ca orice copil să cunoască
deprinderile de igienă de bază cât și să respire corect . Unii parinți știu că sportul este bun pentru
sănătatea și dezvoltarea armonioasă a corpului lor.
 În cadrul activităților de educație fizică, accentul se pune pe jocuri de mișcare, exerciții, jocuri și
întreceri sportive, dansuri populare, dansuri tematice, euritmie etc.
La nivelul ( 3-4 ani ) dezvoltarea psihomotrică a copilului permite formarea deprinderilor de: mers
organizat, cu ocoliri de obstacole, cu opriri și porniri la semnal, sărituri , jocuri cu mingea etc.
De la ( 4-5 ani ) copilul are o dezvoltare motrică care î-i permite executarea de mișcări izolate , cu
diferite segmente ale corpului ceea ce conduce la complicarea exercițiilor cu:sărituri, cățărat, răsuciri,
întinderi etc.Achiziționarea acestor deprinderi pregatește organismul și intelectul copiilor pentru
exercițiile organizate sub formă de jocuri sau de dansuri ritmice ori gimnastica .
La varsta de 5-6 ani, nevoia de miscare a copilului devine tot mai mare, in jocurile sale aparand tendinta
de a ridica sau purta obiecte, care-i solicita forta si indemanarea. La aceasta varsta motricitatea generala
permite jocuri cu mingea , sarituri pe ambele picioare sau pe cate unul cu atingerea unui reper, mers pe
varfuri si pe calcaie etc. La grupa mare, in activitatile de educatie fizica se pot include elemente
apartinand sportului : concursuri, stafete, aruncari cu mingea la cos sau poarta, ocolirea si lovirea
obstacolelor etc.
Acestea sunt exerciții premergătoare și pregătitoare pentru diferite sporturi: baschet, fotbal, handbal.
Exercițiile fizice, ghidate rațional îi dau prilejul copilului să-și descarce surplusul de energie și contribuie
la călirea și dezvoltarea armonioasă a copilului. Sportul este bine să fie practicat chiar și în zilele mai
reci sau ploioase cu condița că îmbrăcămintea să fie adecvată.
Exercițiile fizice îl fac pe copil să transpire abundent, favorizând și accelerând eliminarea toxinelor,
oxigenează globulele roșii, circulația sângelui și digestia. Copilul care face sport are poftă de mâncare și
asimilează mai bine hrana primită.
Jean Chateau spunea:
„Cine spune joc, spune totodata efort și libertate, și o educație prin joc trebuie să fie o sursă atât de
efort fizic, cât și de bucurie morală”.

Referințe bibliografice:
1. Popeangă V.,Țircovnicu V.,Pedagogie general.București:Editura didactică și
pedagogică,1972,p.393-396;
2. http://www.scritub.com/timp-liber/sport/LUCRARE-DE-ATESTAT-EDUCATIA-FI25851.php
3. http://www.sanatatea.com/pub/sanatate/257-sarcinile-mijloacele-si-rolul-de-asanare-ale-
educatiei-fizice.html
4. Pălărie V.,Pedagogie.Chișinău:Univers Pedagogic,2007,p.79-82.