ROLUL ŞI IMPORTANŢA EDUCAŢIEI FIZICE ÎN

CICLURILE PRESCOLAR SI PRIMAR

Universul, in continua sa miscare si transformare, a necesitat un ansamblu de

actiuni ce au pornit dintotdeauna, s-au complicat, dand nastere individualitatilor.
Aceasta lupta permanenta n-a avut nevoie de exercitiu, deoarece selectia
naturala si-a spus cuvantul. Omul, tinzand spre perfectiune cauta noi cai si
mijloace care sa-i asigure o stacheta net superioara, care sa-l situeze deasupra
tuturor. Pentru aceasta e necesar plusul de efort care sa-i dea calitate si finete,
dar si permanenta capacitate de adaptare la noile situatii. Privim unduirea de val
a frunzelor, mersul leganat al vietuitoarelor padurii si maretia tabloului ne
incanta. Sunt gesturi firesti ce primesc la om plusul inteligentei care face
posibila tendinta de perfectiune, dar, sa nu uitam totusi ca, perfectiunea incepe
la om inca de la nastere si isi are ierarhia sa naturala, conjugata cu factorii ce
concura la aceasta; din care omul in sine are un rol determinant.
Din cele mai vechi timpuri, exercitiile fizice si jocurile au fost practicate de
catre om cu scopul de a-si mentine sanatatea,vigoarea fizica si psihica.
Educatia fizica a fost pretuita de pedagogi de renume ca: F. Rabelais, J.A.
Comenius, J.J. Rousseau, J.H. Pestalozzi, care au recomandat miscarea,
utilizarea factorilor naturali de calire a organismului copiilor pentru formarea
unui corp sanatos.
Dascalul care are in primire copiii, are nobila misiune de a face tot ce-i sta in
putinta pentru a supraveghea si dirija tinuta fizica a elevilor sai. In ansamblul
masurilor si posibilitatilor ce le are la dispozitie- educatia fizica, prin continut si
metodologie coordoneaza prin miscare armonia structurii biologice. Alaturi de
celelalte discipline din planul de invatamant, pe care le dinamizeaza si
revitalizeaza, educatia fizica contribuie la integrarea socio-profesionala cat mai
rapida a tineretului. In acest context, scoala, principal factor de educare si
formare a tinerei generatii, traieste o serie de perfectionari menite sa-i sporeasca
rolul formativ, sa o adapteze si mai mult la cerintele dezvoltarii societatii
noastre.
Educaţia fizică a tinerei generaţii constituie unul din elementele de bază a
sistemului educaţional al copiilor. Ea contribuie la pregătirea unui tineret
capabil, sănătos şi puternic pentru a se integra în societatea modernă.
Educația fizică este o componentă a educației globale, care influiențează prin

1
conținut sănătatea, creșterea și dezvoltarea corpului, dezvoltând motricitatea,
procesele și fenomenele psihice și favorizând socializarea.
Disciplina educația fizică este o formă de educație care valorifică mișcarea
pentru dezvoltarea corporală, comunicarea, formarea de deprinderi motrice și
atitudini favorabile privind practicarea exercițiilor fizice atât în învaățământul
prescolar, primar, cât și pe tot parcursul vieții.
Prin rolul sau formativ, educatia fizica isi pune amprenta asupra trasaturilor
esentiale caracteriale si a dimensiunilor atitudinale. Prin continutul si modul de
desfasurare, exercitiile fizice si sportul contribuie la formarea si stabilizarea
acestora, cum ar fi: perseverenta, tenacitatea, simtul ordinii, dorinta de afirmare,
precum si a unor atitudini pozitive fata de sine, colectivitate si opuse
egoismului, individualismului, intolerantei, arogantei, dispretului fata de
adversar prin fair-play-ul promovat de catre asemenea activitati.
Educatia fizica si sportul reprezinta activitati de interes national, cu rol
crescut in: intarirea sanatatii, dezvoltarea fizica armonioasa, dezvoltarea
calitatilor motrice, intelectuale si morale ale intregului nostru popor si, in mod
deosebit, a tinerei generatii. Integrata intr-o educatie generala cu profund
caracter prospectiv, educatia fizica contribuie, prin continutul lui specific, la
realizarea idealului educational si a celui social, de formare a unei personalitati
care sa intruchipeze participantul competent si activ la rezolvarea problemelor
societatii si la modelarea propriei persoanei.
Educatia fizica isi aduce contributia si la dezvoltarea aptitudinilor. Se pot
delimita in acest sens doua directii:
a)una care se refera la aportul adus in vederea consolidarii aptitudinilor generale
ce se manifesta prin calitatile diverselor procese psihice implicate cum ar fi:
rapiditatea gandirii, concentrarea atentiei, spiritul de observatie;
b)cealalta consta in actualizarea predispozitiilor naturale si formarea propriu-
zisa a aptitudinilor psihomotorii.
La vârsta preşcolară activităţile de educaţie fizică şi sport practicate regulat
ajută la creşterea şi dezvoltarea armonioasă a organismului copiilor, asigură un
raport optim între statură şi greutate, favorizează construcţia osoasă, permit o
bună dezvoltare a inimii, plămânilor şi muşchilor. Pe lângă activităţile
obligatorii de educaţie fizică, plimbările, jocurile de mişcare, drumeţiile
contribuie la întărirea sănătăţii copiilor şi sunt indispensabile în dezvoltarea lor
fizică, armonioasă.
Din propria experienţă pe care o am la catedra, am constatat că nevoia de
mişcare a copiilor la vârsta de 3-6 ani este foarte mare, deoarece ei ştiu să
meargă, să sară, să se caţere, să alerge, sunt capabili să înveţe jocuri, cântece, să
se concentreze asupra câtorva lucruri, mai ales asupra celor care îi amuză.

2
Ţinând cont de această constatare, am abordat activităţile de educaţie fizică
într-o manieră distractivă. Astfel, i-am antrenat în diverse jocuri care presupun
mişcare, iar ei au fost mult mai cooperanţi decât dacă i-aş fi obligat să facă
gimnastică la comandă: ,,atenţie, sus mâinile”, ,,sări pe loc”etc. În loc de
acestea le-am spus: ,,hai, să zburăm ca păsărelele”, ,,agitaţi-vă aripile, săriţi”!
La vârsta de 3-4 ani copiii învaţă să meargă cu tricicleta, bicicleta sau, chiar, cu
rolele, acestea ajutându-i să-şi coordoneze mişcările, să capete stabilitate, să-şi
menţină poziţia corectă a coloanei vertebrale, să-şi dezvolte simţul direcţiei şi al
distanţei, precum şi atenţia. Activităţile de educaţie fizică şi sport au fost
introduse în grădiniţă pentru că se cunoşteau efectele lor benefice atât asupra
dezvoltării fizice a copiilor cât şi a celor psihice: îi ajută să se maturizeze
emoţional, relaţionează mai bine cu anturajul, le dezvoltă simţul tactic şi
solidaritatea etc. De asemenea, sportul este benefic pentru copiii timizi, închişi
în ei, care în acest fel îşi pot ,,elibera” personalitatea.
Alaturi de metodele activ-participative, un rol important il are jocul. Prin joc
se extind, fixează şi sintetizează cunoştinţe şi deprinderi, se dezvoltă gândirea,
atenţia, viteza, capacitatea de concentrare şi voinţa. Este de reţinut caracterul
său dinamic, atrăgător, motivant şi aşa cum spunea I. Cerghit ”Participarea
poate fi leagănul creativităţii, al afirmării, al realizării de sine”.
Jocul este o forma fundamentala de activitate in copilaria timpurie si forma de
invatare cu importanta decisiva pentru dezvoltarea si educatia copilului. Prin joc
sunt disciplinaţi copiii cu probleme de comportament pentru că nerespectarea
regulilor riscă neparticiparea la joc. Se va forma astfel un viitor om disciplinat,
nu conformist, ascultător dar nu servil, demn. Utilizat ca metoda activ–
participativă sau acţiune de învăţare, jocul mijloceşte realizarea obiectivelor
propuse în cazul în care sunt respectate cerinţe cum ar fi: respectarea
particularităţilor individuale şi de vârstă; dozarea timpului şi sarcinilor;
folosirea unor elemente de surpriză, aşteptare, întrecere; indicaţiile vor fi clare,
corecte, concise; măsurile organizatorice vor fi adecvate; activitatea va fi
relaxantă.
Practicarea activităţilor de educaţie fizică şi sport se face fără a exagera, în
ceea ce priveşte volumul şi intensitatea acestora, ţinând cont de particularităţile
individuale şi de vârstă ale copiilor. Exercitiile fizice si jocurile de miscare,
impreuna cu factorii naturali, fortifica vointa, cultiva rabdarea, stapanirea de
sine, curajul, initiativa, perseverenta, disciplina, dezvolta sentimentele de
prietenie, spiritul colectiv, increderea in sine etc.
Activitatile de educatie fizica desfasurate in gradinita vizeaza doua aspecte
esentiale :
1.Dezvoltarea fizica optima

3
2.Dezvoltarea psihica optima.
Dezvoltarea fizica optima presupune, pe langa o conformatie corporala ideala
(schelet, muschi), corespunzatoare cresterii armonioase a taliei (inaltimii)
copilului raportata la varsta si sexul sau, si calirea organismului, intarirea
musculaturii, fortificarea si elasticizarea articulatiilor si dezvoltarea aparatelor
cardiovascular si respirator, in special.
In privinta dezvoltarii psihice optime, miscarea efectuata sub forma unor
exercitii fizice, de tip sportiv, conduce la obtinerea echilibrului psihic,
autocontrolului, cresterii aprecierii de sine, dobandirii increderii in fortele
proprii , intr-un cuvant il conduce pe copil sa se simta in largul sau in viata
cotidiana. Pentru o viata sanatoasa si pentru un organism ingrijit, este necesar ca
orice copil sa cunoasca deprinderile de igiena de baza, cat si sa respire corect.
Unii parinti stiu ca sportul este bun pentru sanatatea si dezvoltarea armonioasa a
corpului lor.
In gradinita, in cadrul activitatilor de educatie fizica, accentul se pune pe
jocuri de miscare, exercitii, jocuri si intreceri sportive, dansuri populare, dansuri
tematice, euritmie etc.
Copilul de azi trebuie pregatit pentru o societate dinamica, in continua
evolutie, societate care cere o anumita configuratie fizica, intelectuala, morala,
civiva, un anumit profil care sa imbine in mod armonios, laturile personalitatii
sale: un individ sanatos, armonios dezvoltat fizic, cu o inalta calificare, un om
cu o gandire creativa, rapida, cu spirit de initiativa, cu capacitate de a selecta,
sistematiza si reorganiza informatiile, de a alege cele mai bune soluti si de a
decide rapid aplicarea lor in practica.
Alaturi de celelalte discipline din planul de invatamant, educatia fizica
contribuie la integrarea profesionala si sociala cat mai rapida si mai deplina a
tineretului. In asemenea context se evidentiaza functia formativa a educatiei
fizice, care in aceasta ipostaza, trebuie sa concure la dezvoltarea acelor insusiri
si capacitati sa-i permita tanarului sa-si insuseasca cat mai bine si mai repede
meseria aleasa, sa o practice cu un randament sporit, sa se poata angaja cu
succes in activitatile sociale de interes obstesc si sa poata actiona in mod
independent si creator asupre mediului si asupra propiei persoane. Datorita
caracterului practic-aplicativ educatia fizica se inscrie printre disciplinele cu
mari posibilitati de realizarea obiectivelor generale ale invatamantului. In acest
sens, ea contribuie la cresterea capacitatii de munca, inzestrarea elevilor cu
priceperi, deprinderi si obisnuinte transferabile in activitatea productiva,
dezvoltarea acelor calitati motrice solicitate in aceste activitati, obisnuirea cu
spiritul de echipa, cu activitatea in grup, cu disciplina, ordinea, exigenta etc.
Dintre functiile educatiei fizice si sportului, actioneaza in mod deosebit

4
functia de intarire a sanatatii si de crestere a capacitatii generale de munca a
organismului: functia de perfectionare a dezvoltarii fizive: functia de
perfectionare a capacitati motrice: functia de emulatie si cea recreativa. Privite
de pe criteriul timpului, functiile educatiei fizice pot fi considerate ca functii
curente si de perspectiva.
Educatia fizica la clasele pregatitoare si la clasele I- IV are un rol insemnat,
atat in ceea ce priveste influenta ei favorabila asupra procesului de dezvoltare si
fortificare fizica a organismului, cat si ca instrument didactic menit sa
favorizeze cunoasterea copiilor, adaptarea lor mai rapida la noile cerinte scolare,
inchegarea colectivelor claselor si formarea unui climat activ de munca, de
buna intelegere si intrajutatoare.
Activitatea fizica/sportiva este un element considerat important in formarea
indivizilor, fiind apreciat ca un factor de socializare cu o importanta din ce in ce
mai crescuta in societatea moderna. Latura sportiva a educatiei are implicatii
atat in dezvoltarea si formarea fizica, cat si aspecte culturale, sau integratoare.
Importanta unei dezvoltari normale dupa acest considerent ar trebui
recunoscuta de toti participantii la procesul de socializare, copii, parintii, adultii
in general si statul. Sunt binecunoscute influenţele pozitive pe care le au
practicarea exerciţiilor fizice şi sportului încă de la vârste cât mai fragede. Iată
de ce se impune acordarea atenţiei cuvenite organizării şi desfăşurării acestor
activităţi cu copiii de 3-11 ani. Frenezia mişcărilor la copiii de vârstă preşcolară
derivă dintr-o necesitate reală. Activităţile lor motorii sunt necesare nu doar
pentru dezvoltarea fizică dar şi pentru evoluţia intelectului, iar controlul
respiraţiei, descoperirea independenţei şi a interdependenţei fiecărei părţi a
corpului, deosebirea între stânga şi dreapta, recunoaşterea secvenţelor spaţio-
temporporale sunt etape fundamentale pentru a se înţelege pe sine şi lumea
înconjurătoare.
Cunoaşterea propriului corp este indispensabilă pentru ca micuţii să poată
acţiona şi cerceta, dar si pentru a cunoaşte ceea ce este în jurul lor. Toate acestea
sunt elemnete importante în dezvoltarea inteligenţei în dezvoltarea psihologică
şi afectivă. Prin practicarea unui sport, prescolarul, dar si scolarul are ocazia să
combine diverse comporatmente pe care cu greu le-ar fi putut face în alt
context. Ca obiect de studiu, educaţia fizică şi sportul urmăreşte:
-dezvoltarea armonioasă a organismului;
-îmbunătăţirea stării de sănătate;
-creşterea indicilor morfo-funcţionali;
-înarmarea cu cunoştinţe, priceperi şi deprinderi motrice cât mai variate;
-formarea caracterului şi profilului moral al elevului.

5
Toate acestea fiind exprimate prin voinţă, curaj, spirit combativ, stăpânire de
sine, punctualitate, respectul adversarului, etc.
Educaţia fizică şi sportul şcolar reprezintă activităţi de interes major, având
în vedere sarcinile şi obiectivele ce le revin în procesul instructiv-educativ.
Elevii care ştiu să îmbine în mod judicios eforturile intelectuale cu cele fizice au
indici funcţionali superiori, dar şi o capacitate sporită de muncă.
La absolvirea ciclului primar, principalele finalităţi pe care le urmăreşte
educaţia fizică sunt:
1.Menţinerea stării optime de sănătate şi creşterea capacităţii de adaptare la
factorii de mediu.
De-a lungul celor 5 ani de şcolarizare, elevul trebuie să afle de la învăţătorul
său şi să acţioneze sub îndrumarea acestuia la acumularea de cunoştinţe, la
formarea de deprinderi şi obişnuinţe referitoare la: semne obiective şi subiective
ale stării de sănătate; reguli de igienă personala si la cauze care pot genera
accidente.
2.Influenţarea evoluţiei corecte şi armonioase a organismului: planşe care
ilustrează coloana vertebrală şi deviaţiile ei; învăţarea elevilor să-şi determine
pulsul şi frecvenţa respiraţiei; posibilitatea de măsurare periodică a greutăţii şi
înălţimii; să realizeze constant momentul de educaţie fizică pe parcursul
programului şcolii; să recomnade permanent menţinerea poziţiei corecte;
împreună cu părinţii să urmărească un regim corect de alimentaţie.
3.Dezvoltarea calităţilor motrice de bază: viteza; îndemânare; rezistenţă; forţă.
4.Consolidarea deprinderilor motrice de bază, care sunt solicitate frecvent în
acţiuni curente (locomoţie, profesie, gospodărie): mers; alergare; sărituri;
aruncare; prindere.
5.Consolidarea deprinderilor motrice aplicativ-utilitare: echilibru; târâre;
căţărare; coborâre; escaladare; tracţiune; împingere; transport de obiecte.
6.Formarea deprinderilor sportive elementare.
Deprinderilor sportive elementare sunt deprinderi cu structuri simple care
aparţin unor probe şi ramuri de sport accesibile elevilor din învăţământul
primar. Ele au menirea de a-i invita pe copii în practicarea unor sporturi:
a)atletism (alergarea de viteză cu start de jos; săritura în lungime cu elan,
procedeu ghemuit; alergarea de durată în tempo moderat);
b)gimnastică acrobatică (cumpăna; podul de jos; stând pe omoplaţi; rulări;
rostogoliri;

6
c)minijocuri sportive (pase; prindere, pasare; dribling; depăşire; marcaj–
demarcaj; aşezare în teren).
7.Practicarea independentă a exerciţiilor fizice şi a diferitelor sporturi.
8 Manifestarea echilibrată a spiritului de echipă şi de întrecere.
Pornind de la acestea fiecare educatoare şi învăţătoare trebuie să îşi planifice
conţinutul în mod obiectiv şi nu formal în funcţie de condiţiile concrete în care
îşi desfăşoară activitatea (colectiv de copii, bază materilaă, condiţii
climaterice).
Interesul copiilor pentru miscare si exercitiu fizic este foarte mare in
perioada ciclului prescolar si primar. Dorinta lor de exersare si efort fizic are la
baza cauze de ordin fiziologic, motiv pentru care ori ce diminuare sau limitare a
activitatii lor motrice are repercursiuni asupra functiilor vitale ale organismului.
Cunoscand toate acestea invatatorii sunt chemati sa asigure conditii tot mai
bune desfasurarii lectiilor de educatie fizica, sa valorifice din plin influentele
pozitive pe care exercitiile fizice practicate in conformitate cu cerintele stabilite
prin programele scolare, le au asupra organismului copiilor.
In concluzie, exercitiile fizice si jocurile diferite sunt menite sa amplifice
efectele pozitive si sa sporeasca interesul copiilor fata de practicarea acestora.
Aceste exercitii si jocuri folosite in lectiile de educatie fizica urmaresc in opinia
mea intarirea sanatatii, dezvoltarea armonioasa a tuturor grupelor musculare,
prevenirea localizarii unor atitudini vicioase, cresterea capacitatii fizice, a
indicilor morfofunctionali si a motricitatii generale. Exercitiile fizice il fac pe
copil sa transpire abundent, favorizand si accelerand eliminarea toxinelor,
oxigeneaza globulele rosii, circulatia sangelui si digestia. Copilul care face sport
are pofta de mancare si asimileaza mai bine hrana primita.
Jean Chateau spunea: „Cine spune joc, spune totodata efort si libertate, si
o educatie prin joc trebuie sa fie o sursa atat de efort fizic, cat si de bucurie
morala”.
Personalitatea, priceperea si tactul cadrului didactic care este chemat sa
predea exercitiile fizice la cei mici sunt determinate in trezirea interesului si a
dragostei fata de miscare si fata de sport. Este bine deci să nu uităm că:
”Rolul jocului în viaţa copilului este o pregătire pentru viaţa de mai târziu
dar mai presus de toate el este însăşi viaţa copilului.” (M. Dougall)

7
BIBLIOGRAFIE:

1.Bonchiş, E.,COPILUL ŞI COPILĂRIA, Bucureşti, 2000;

2.Cătăneanu S., Cojocaru N., Alexandru Ghe., Bangă J. ,”Metodica predării
educaţiei fizice şi sportului în ciclul primar” ,Editura Gheorghe Alexandru,
Craiova, 2002;
3.Grosu, Emilia, Învățarea motorie și performanța în sport, Editura GMI, Cluj-
Napoca, 2001
4.MEC, Planul Cadru de învățământ pentru învățământul preuniversitar,
București, 1999
5.R.Î.P., nr. 2, 3, Bucureşti, 2005