MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT "ALECU RUSSO" DIN BĂLŢI

FACULTATEA DE DREPT ŞI STIINŢE SOCIALE
CATEDRA DE ŞTIINŢE SOCIOUMANE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

GAISANIUC IONELA

TEMA: IMPORTANȚA ORGANIZĂRII TIMPULUI LIBER ÎN CADRUL

CENTRELOR DE ZI

(Teză de an în Asistenţa socială)

Conducător ştiinţific:
asist. univ., CRUDU C.

Bălţi, 2020

Cuprins:

1
 Introducere.......................................................................................................................5

Capitolul I. Carcteristica psihopedagogică a timpului liber şi modalităţilor de

organizare la vîrsta şcolară

1.1 Noţiuni şi semnificaţii de timp liber...............................................................................5

1.2 Organizarea activităţilor cognitive cu caracter distractiv.............................................13
1.3 Activităţile creative cu caracter distractiv – modalitate de organizare a timpului liber
al elevilor......................................................................................................................18
1.4 Integrarea socială a copiilor din instituţii………….……………………..………..…22

Concluzii generale...............................................................................................................27

Bibliografie.........................................................................................................................28

Anexe .................................................................................................................................29

Introducere

Actualitatea temei.

2
 Un element foarte important al vieţii civilizaţiei umane contemporane este timpul liber,
care are o valoare şi o pondere deosebită pentru generaţia în creştere.
Vasile Pandelea menţionează că elevul este cel care învaţă mereu, aspirând să însuşească noi
cunoştinţe şi experienţe de viaţă. Dorinţa lui este să cunoască adevărul, să aprecieze frumosul, să
cuitive binele.
Dar şcoala reuşeşte, oare, în totalitate să desăvârşească acest proces?
Nu! Pentru că despre artă şi cultură, despre ştiinţă, la fel ca şi despre prietenie şi iubire,
despre visare, despre inimă şi pasiune, despre interese şi dorinţe nu se poate învăţa numai la şcoală.
Timpul şcolii este limitat, este un timp organizat după tipare precise, verificate pedagogic şi
psihologic De aceea, timpul şcolii deschise este mereu complimentar” cu timpul liber.
Ideea de timp liber este vehiculată încă din antichitate. Încercînd o definiţie, Aristotel
spunea că timpul liber nu înseamna sfarşitul muncii, ci, dimpotrivă, munca înseamnă sfarşitul
timpului liber. Acesta trebuie consacrat artei, ştiinţei, filozofiei.
Astazi, conceptul de timp liber cunoaste o largă circulaţie. Denumit "loisir",
"leisure" ,"freizeit" tradus prin "ragaz", "ocupaţie placută", "pe îndelete, în tihnă", întelesul nu
este diferenţiat în prea mare masură de la popor la popor.
Latura psiho-socială a timpului liber este reliefată în masura în care individual distinge
valenţe - consumă diferite stiluri de viaţă sau îşi reprezintă raţional şi simbolic drumul în viaţa,
ziua de maîine, se proiectează pe sine imediat sau în perspective. Pentru a cunoaşte un om e
nevoie a-i cunoaşte valenţele sale (ce-i place, ce respinge, cum foloseşte timpul).
Prin urmare, timpul liber se constituie dincolo de obligaţiile şcolare, profesionale,
familiale sau sociale.
Timpul liber diferă de la un tip de societate la altul, depinzînd în general de gradul de
dezvoltare socio-economicî a societaţii respective.
Primul aspect ar fi acela al perspectivei teoretice care susţine că, fără o bună
secvenţializare şi alocare a intervalelor de timp pe tipuri de activitaţi, nu se poate vorbi de
randament, ci de lipsa performanţei.
Din alta perspectiva, a transpunerii teoriei în practică, este greu de ajuns la un model ideal
teoretic, perfect aplicabil.

După definirea criteriului numărului de copii într-o familie deosebim şi familia numeroasă.

Criteriul numărului de copii ne dă un număr de patru tipuri de familii: familia fără copii,
cu un singur copil, cu doi copii şi cu trei sau mai mulţi copii.
Familia cu trei sau mai mulţi copii are o caracteristică importantă, aceasta fiind că fraţii au mari
şanse să se formeze unul după celălalt, şi să se crească unul pe celălalt. în cazul în care resursele

3
materiale ale familiei sunt insuficiente, primul copil va avea sarcini asemănătoare cu cele ale
părinţilor îngrijindu-se de gospodărie dând ajutor la creşterea celorlalţi copii şi lucrând atunci
când devine adult acesta numindu-se şi copil parental oricare dintre copii din fratriile numeroase
poate deveni parental, dar şansele cele mai mari le are primul. Drepturile copilului la timp liber,
odihnă, recreare şi participare le asigură oportunităţi de dezvoltare, comunicare, integrare,
exprimare liberă şi adecvată vîrstei lor. In ultimii ani aceste drepturi sunt mai puţin respectate , în
special pentru copiii din mediul rural. Rapoartele prezentate Comisiei parlamentare de către
Grupul de lucru pentru monitorizarea Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului indică asupra
faptului că posibilităţile de petrecere a timpului liber pentru copiii de la sate sunt limitate, iar în
unele localităţi acestea sunt lipsa. Spaţiile ele timp liber sunt avariate, neîngrijite, nesigure pentru
sănătatea copiilor, neaccesibile pentru copiii cu nevoi speciale şi pentru cei de vîrtsă şcolară
mică. Copiii sunt limitaţi în accesul la informaţii, în activităţi de timp liber care ar corespunde
intereselor, vîrstei, capacităţilor lor, precum şi realităţilor cu care ei se întîlnesc zilnic.

Problema investigaţiei o constituie organizarea timpului liber în cadrul centrelor de zi.

Obiectul cercetării îl constituie specificul organizării timpului liber în cadrul centrelor de
zi. Scopul cercetării rezidă în analiza posibilităţilor de organizarea timpului liber în cadrul
centrului de zi.
In atingerea scopului cercetării ne-am propus realizarea următoarelor obiective:

Obiectivele cercetării:
1. Analiza literaturii de specialitate la tema investigată.
2. Studierea atitudinii copiilor despre timp liber.
3. Elaborarea şi implimentarea unei programe de organizare a timpului liber în cadrul centrului
de zi.
4. Evaluarea eficacităţii investigaţiei.
Metodele de cercetare:
1. Studierea literaturii;
2. Anchetarea;
3. Observarea.
Valoarea teoretică a lucrării o constituie sistematizarea informaţiei teoretice cu
privire la noţiunea de timp liber şi modalităţilor de organizare a lui în cadrul centrului de zi.
Capitolul I. Carcteristica psihopedagogică a timpului liber şi modalităţilor de organizare la
vîrsta şcolară

1.1 Noţiuni şi semnificaţii de timp liber

4
 Ideea de timp liber este vehiculată înca din antichitate. Încercand o definitie, Aristotel
spunea că timpul liber nu inseamna sfarsitul muncii, ci , dimpotriva, munca înseamna sfarsitul
timpului liber. Acesta trebuie consacrat artei, ştiinţei, filozofiei.
Astazi, conceptul de timp liber cunoaste o largă circulaţie. Denumit "loisir",
"leisure" ,"freizeit" tradus prin "ragaz", "ocupaţie placută", "pe îndelete, în tihnă", întelesul nu
este diferenţiat în prea mare masură de la popor la popor.
Joffre Dumazedier defineşte timpul liber drept un ansamblu de activităţi în care individul
poate să se dedice din plin, după preferinţe, fie pentru a se reface, fie pentru a se distra, fie pentru
a-şi dezvolta informarea sau formarea, dupa ce şi-a îndeplinit obigaţiile sale profesionale,
familiale şi sociale.
Latura psiho-socială a timpului liber este reliefată în masura în care individual distinge
valenţe - consumă diferite stiluri de viaţă sau îşi reprezintă raţional şi simbolic drumul în viaţa,
ziua de maîine, se proiectează pe sine imediat sau în perspective. Pentru a cunoaşte un om e
nevoie a-i cunoaşte valenţele sale (ce-i place, ce respinge, cum foloseşte timpul).
Din modul cum defineşte conceptul sociopedagogic de "loisir" ,Joffre Dumazedier
deduce cei trei "d": destindere, dezvoltare, distracţie (delassement, developpement,
divertisment). Stabilind aceste trei funcţii, Joffre Dumazedier arată că activităţile din timpul liber
sunt efectuate cu plăcere, alegerea lor este facută de individ.
Funcţia de destindere constă în refacerea organismului dupa o zi de muncă, de scoală,
regenerarea capacitatilor fizice prin activitaţi de relaxare.
Se obţin mai repede şi la nivel calitatativ superior prin odihna activă. Încercarea de a
înlatura oboseala numai prin odihnă inactivă duce la efecte opuse celor scontate, la apariţia
plictiselii, a unor stări psihice dezagreabile.
Funcţia de divertisment a timpului liber vizeaza crearea climatului optim de viaţa şi se
realizează prin activităţi distractive, dar care pot avea ca efect consumarea unei cantităţi mari de
energie, timp şi care alăturandu-se oboselii produse de munca şcolara/ sarcini de serviciu are
consecinţe negative.
Functia de dezvoltate a personalitatii, funcţie ce preocupă în mod deosebit oamenii
şcolii, părinţii, societatea în general, căci este prin excelenţa o funcţie educativă sau
autoeducativă. Ea vizează satisfacerea intereselor, înclinaţiilor, aptitudinilor de tip artistic,
tehnic, îmbogăţirea vieţii spirituale prin lectura, vizionări de spectacole, vizite în muzee,
activităţi de creaţie, etc.
În literatura de specialitate noţiunea de timp liber deseori se. asociază cu noţiunea de odihnă. Sunt
noţiuni apropiate, dar noţiunea de timp liber este mai amplă. Ca dovadă ne serveşte tratarea
funcţiilor timpului liber. J.Dumasedier evidenţiază trei funcţii de bază ale timpului liber:
5
1. Odihna: restabileşte forţele fizice şi psihice, înlătură stresul şi încordarea;
Distracţia. Realitatea cotidiană provoacă deseori sentimentul singură tăţii şi dorinţa de a se
debarasa de acest sentiment. Această dorinţă poate fi exprimată prin nesupunerea
normelor juridice şi morale, şi invers, poate deveni factor ai echilibrului spiritual, mijloc de
depăşire aconflictelor sociale. Totul depinde de mediu, timp, stilul de viaţă (călătorii, jocuri,
sport, cinema, teatru, discotecă, etc);
2. Autodezvoltarea personalităţii. Această funcţie îl eliberează pe om de automatism în
modul de a gândi şi de a acţiona, presupune dezvăluirea unor posibilităţi noi, participarea în
activitatea organizaţiilor non-guver-namentale şi colectivelor de creaţie [2, p.86-87].
Toate trei funcţii sunt indisolubil legate între ele. Valoarea timpului liber în viaţa copilului
sporeşte pe măsura maturizării lui şi devine pentru el una din valorile esenţiale. Calitatea timpului
liber îa copii, ca şi calitatea vieţii în genere, are două aspecte: obiectiv şi subiectiv.
Indicatori obiectivi ai calităţii timpului liber pot fi:
 Varietatea activităţilor în timpul liber;
 Nivelul de răspândire a hobby-rilor;
 Lectura;
 Emisiunile televizate preferate, ţinând cont de corelaţia dintre elementele
cognitive şi cele distractive;
 Deprinderile de a-şi organiza timpul liber.
Aspectul subiectiv al timpului liber se studiază în cadrul analizei satisfacţiei copilului de
calitatea timpului liber.
Investigaţiile sociologice ne demonstrează următorul fapt: cu cât mai diversă e
activitatea omului, calitatea studiilor, cu atât mai divers şi mai calitativ este timpul liber [3].
Una din particularităţile de bază ale timpului liber este posibilitatea fiecăruia de a-şi alege
activităţile în conformitate cu interesele şi necesităţile proprii. Reglarea timpului liber al copiilor
poate fi realizată numai mijlocit, prin crearea condiţiilor ce ar permite persoanei să-1 folosească în
conformitate cu capacităţile şi necesităţile lui.
Prin urmare, timpul liber se constituie dincolo de obligaţiile şcolare, profesionale,
familiale sau sociale.
Timpul liber diferă de la un tip de societate la altul, depinzînd în general de gradul de
dezvoltare socio-economic a societaţii respective.
Primul aspect ar fi acela al perspectivei teoretice care susţine că, fără o bună
secvenţializare şi alocare a intervalelor de timp pe tipuri de activitaţi, nu se poate vorbi de
randament, ci de lipsa performanţei.

6
 Din alta perspectiva, a transpunerii teoriei în practică, este greu de ajuns la un model ideal
teoretic, perfect aplicabil.
Pentru fiecare dintre noi problema este organizarea. Lucru care se răsfrange şi asupra
timpului liber.
Fiecare este responsabil de timpul sau liber. Normal ca nu ştim ce sa facem cu acest timp
liber, nu exista o cultura a timpului liber, de diversificare a modalitatilor de petrecere a timpului
liber: televiziunea ne ocupa timpul liber cotidian.
Trebuie sa facem distinctie cînd analizam timpul liber: timpul liber cotidian, timpul liber
de la şfîrşitul de săptamîna, concediul de odihna.
În privinta timpului liber lucrurile se pot aborda din două unghiuri: ce trebuie să faca
individul, ce trebuie sa facă instituţia. O modalitate de a-l cointeresa pe individ trebuie facută
mai degrabă prin cultura timpului liber si mai putin prin stimularea materială. Sigur ca dacă ai
mai multi bani îti poti permite satisfacerea mai multor nevoi de petrecere a timpului, poate a
celui dedicat unui hobby.
Al doilea palier pe care se poate merge ar fi schimbarea mentalitatii individului şi
abordarea educaţionala a conceptului "timp liber", fapt care pleacă din şcoala, din familie şi se
continuă în instituţia în care lucrezi.
Timpul liber nu înseamna cel de fiecare zi, din afara orelor de program, pentru că acesta este
foarte redus, ci timpul pe care îl avem la dispozitie pentru sport, pentru teatru, concert, pentru o
plimbare, o excursie, pentru citit o carte, pentru a ne satisface un hobby.
Importanta este însa o educaţie consistentă. Ca să rezolvi o problemă, cum este cea a
stresului şi a timpului liber, este necesară educarea individului să recunoască problema, să devină
conştient că lipsa timpului liber conduce negresit la stres şi la un randament. Poate ar trebui să
abordam managementul timpului dintr-o altă perspectivă decît cea traditională, personală,
acordînd atenţie prioritaţilor şi nu urgentelor. Sau cum ar spune anglo-saxonii: "Be important,
before the urgent" - ("Mai intai lucrurile importante şi apoi cele urgente").
R. Covey indică direcţiile spre care ar trebui să ne orientam pentru a dă valoare timpului
nostru. Educaţia pentru timpul liber este deci, importanţa, cel puţin din urmatoarele considerente:
Pentru a raspunde întrebarii care se regaseste în ochii oricarui elev: "cum să îmi
administrez timpul, astfel încat să mă ma pot relaxa cît mai mult?";
Pentru ca centrul atenţiei sociale s-a schimbat de la globalul social spre individul-
persoana socială şi pe starea de bine a acestuia;
Educaţia pentru timpul liber ar trebui transferată de la nivelul familiei, la nivelul scolii:
Pentru a-i ajuta pe solicitantii de consiliere sa aprecieze timpul şi să-şi îmbunatatească modul de
organizare a lui este nevoie sa învăţăm a ne dezvolta "respectul de sine", ca personalitate şi "un
7
stil de viaţă" armonios şi eficient, putem face procesul de proiecţie a timpului liber să deruleze
facil prin calitaţile personale de: comunicare şi cooperare, iniţiativă şi inventivitate, respect
reciproc si comportament civilizat.
Proiectarea şi organizarea timpului liber ne determină sa întelegem că orice acţiune de
destindere şi de divertisment a elevilor urmeaza trei trepte:
1) Pregătirea activităţilor extraşcolare potrivit capacitaţilor intelectuale şi motivaţionale;
2) Desfaşurarea activităţilor personale şi timpul liber prin cultivarea initiativei, inventivităţii ţi
comportamentului civilizat;
3) Valorificarea formelor de petrecere a timpului în zilele de scoala, la sfârsit de saptamâna şi în
vacanţă.
Întelegerea timpului liber variază potrivit vârstei scolare: prescolari, elevii ciclului
primar, preadolescenţi si adolescenţi.
Preşcolarul în cunoaşterea acţiunilor ca orientare şi succesiune în timp încearcă să-şi satisfacă
nevoia de mişcare şi manifestare a afectivităţii. Antrenat în jocuri de mişcare (dans, sport) învaţă
de fapt să respecte reguli şi să-şi dezvolte simţul timpului.
Elevul din ciclul primar a trecut de la nevoia de mişcare la sentimentul bucuriei şi
responsabilităţii propriilor activităţi.
În organizarea timpului este antrenat într-o "odihna activă": lectura, cunoaşterea mediului
ambiant, arta, cultura, sportul - în aceste activităţi îşi cunoaşte şi alte componente ale propriei
personalităţi. Obişnuit cu sarcinile şcolare şi îndeplinirea lor în programul din timpul scolii,
elevul claselor I-IV este susţinut în a învăta valoare timpului sau prin jocuri practice şi jocuri
semantice ale noţiunii de "timp". Sentimentul de bucurie în desfasurarea propriilor activităţi se
uneşte cu interesul pentru participare la acestea. Ca toţi elevii ciclului primar, dar de aici şi pâna
la "a organiza" timpul este un drum lung bazat pe doua categorii de ratiuni: comprehesiunea si
decizia actiunilor.
Elevul preadolescent, pentru a-şi organiza timpul liber trebuie mai întâi să-şi identifice resursele
"timpului" ca timp "al sau" şi sa doreasca îmbunatatirea (performanta) actiunilor sale - atunci el
si-a câstigat "timpul" şi l-a înteles.
Modalitati de organizare a timpului pentru preadolescent sunt multiple: sport, muzica, lectura,
excursii, calculator, televizor, reviste, cercuri culturale si artistice etc, toate sunt surse de
informare si dezvoltare a umorului, inteligentei unei persoane.
La toate transformarile prezentate anterior (ca întelegere a timpului liber) adolescentul aduce
sentimentul "responsabilitatii fata de sine", adica o deprindere de utilizare rationala a timpului
liber, astfel ca actiunile lui devin acele modalitati de relaxare personale pentru refacerea
tonusului afectiv optimist.
8
Aceste etape de viata, de dezvoltare biologica si cognitiva prezinta în modul cel mai firesc o
"întelegere proprie" a organizarii timpului bazata pe educatie si personalitate.
1. În sprijinul organizarii timpului elevilor, consilierul se bazeaza pe activitatea intelectuala, pe
sanatatea si dorinta de explorare a celor doua culmi: om si natura a beneficiarilor consilieri.
2. Desfasurarea activitatilor extrascolare pe baza initiativei si inventivitatii prezinta dorinta mare
a tuturor elevilor sa se relaxeze, practicând diversele hobby-uri din societatea româneasca.
(calculatorul si sportul fiind în actualitate). Inventivitatea proprie fiecarui elev, determina de
altfel modalitatea originala de organizare a timpului liber.
Pentru a fi unic si creativ, elevul îsi construieste "un stil" în petrecerea timpului, compatibil cu
personalitatea si interesele lui. Arta este proprie spiritului liber si cu multa imaginatie, sportul
este propriu spiritului competitiv, informatica si matematica este specific spiritului logic si
pentru fiecare disciplina si arie culturala personalitatea elevului, în general, îsi gaseste timp
pentru a se manifesta.
3. Pentru a da valoare actiunilor extrascolare efectuate de elevi înseamnă de fapt să dai valoare
elevului şi sa-l consideri o persoană capabila de a-si cunoaşte si de a cultiva propriile interese.
Daca în vacanţă timpul elevului pare nesfârsit şi excursia, lectura, spectacolele, concertele sunt
optime pentru a largi orizontul lui cultural, la sfârsit de saptamâna, timpul este limitat ca
modalitate de relaxare si sa se regasesca în activitati ca: muzica, sportul si calculatorul.
La sfârsitul unei zile, dupa un program scolar încarcat - sportul, muzica si arta pot fi
domenii în care fiecare elev sa-si desfasoare o activitate ca manifestare a timpului liber.
Dobândirea deprinderilor de organizare a timpului liber face posibilă atitudinea pozitiva de
actiune şi decizie în viaţa socialî - o autoevaluare în lupta cu timpul şi a câstiga "bucuria de a sti
sa traiesti".
Specialiştii în domeniu caracterizează conţinutul timpului liber în diferit mod.

J.Dumasedier divizează conţinutul timpului liber în 5 tipuri de activităţi:

o Activităţi cu caracter fizic;
o Activităţi cu caracter practic;
o Activităţi cultural-artistice;
o Activităţi cu caracter intelectual;
o Activităţi legate de relaţiile sociale.
Era cumva inevitabil ca ideea de timp liber să se lase contaminată, măcar şi numai în parte,
de imprecizia conceptuală, ambiguităţile şi chiar aporiile noţiunii de libertate înseşi. Simplu
spus, liber este timpul de care dispunem după bunul nostru plac. E răgazul dintre obligaţii, oaza
temporală în cuprinsul căreia ne permitem să ignorăm constrîngerile ce decurg din îndatoririle
9
noastre profesionale sau sociale, intervalul al cărui mod de petrecere rămîne la latitudinea
noastră. E în primul rînd liber în sensul că, la fel ca şi un spaţiu liber, poate fi umplut cu orice. Îl
putem petrece tot atît de bine trîndăvind sau muncind cu înverşunare, visînd la peisaje exotice ori
străbătîndu-le aievea.
Problema timpului liber nu este, aşadar, una de conţinut, ci de dispoziţie şi preferinţă, de
atitudine interioară a subiectului. Această atitudine nu trebuie însă judecată în termenii opoziţiei
utilitate versus gratuitate sau responsabilitate versus hedonism, deoarece, pe de o parte,
activitatea desfăşurată în timpul liber poate fi mai folositoare decît cea profesională şi, pe de alta,
munca poate produce mai multă satisfacţie decît absenţa ei.

1.2 Organizarea activităţilor cognitive cu caracter distractiv

Activitatea cognitivă reprezintă prin sine unul din aspectele de bază ale procesului
educaţional. Activitatea cognitivă este o noţiune mai amplă în comparaţie cu activitatea de
instruire. Ea include: dezvoltarea gândirii logice, atenţiei, memoriei, vorbirii, imaginaţiei,
intereselor cognitive. Toate aceste procese sunt legate reciproc.
Activitatea cognitivă necesită eforturi intelectuale esenţiale. în literatura de specialitate
noţiunile: activitate cognitivă şi activitate intelectuală sunt studiate, deseori, în acelaşi context.
Vom defini în continuare unele noţiuni fundamentale importante pentru înţelegerea
esenţei activităţii cognitive.
În Dicţionarul enciclopedic de psihologie (coordonator Ursula Şchiopu) inteligenţa este
determinată ca un termen ce denumeşte activitatea complexă mentală, flexibilă şi mereu
confruntată cu situaţii noi şi probleme în care se foloseşte memoria, raţiunea (logica) şi
cunoştinţele disponibile [6, p.34].

O altă definiţie tratează inteligenţa drept capacitatea fiinţelor umane de a opera cu informaţii desprinse
din realitatea înconjurătoare - în cazul persoanei umane - mediul social - în vederea obţinerii unor
informaţii calitativ diferite, utile pentru adaptare şi care vor ghida comportamentul individual [8].
Psihologul M.Cohn a enumerat 12 caracteristici de bază ale inteligenţei:
• A analiza;
• A abstractiza;
• A generaliza;
• A preîntâmpina situaţii noi;
• A elabora decizii optimale;
• A controla comportamentele;

10
• A găsi modele practice de intervenţie în anumite situaţii;
• A găsi mijloace adecvate scopurilor;
• A crea şi a anticipa;
• A opera cu simboluri;
• A sesiza absurditatea;
• A reacţiona adecvat la diferite aspecte a uneia şi aceleiaşi informaţii [6],
Se consideră că inteligenţa este nu numai aceea care rezolvă probleme, ci şi aceea care le
pune. Studiile lui A. Binet, E. Ciaparede şi J. Piaget asupra nivelurilor de inteligenţă au pus în
evidenţă faptul că nu există o relaţie direct proporţională între capacitatea de a învăţa şi a şti [11].
Noţiunea de activitate intelectuală este în strânsă legătură cu noţiunea de inteligenţă.
Noţiunea de activitate intelectuală este definită în felul următor: "Dacă gândirea este un
proces de soluţionare a sarcinilor, atunci activitatea intelectuală este continuitatea gândirii
nestimulată din exterior” [2, p.25].
În calitate de măsură a activităţii intelectuale poate servi iniţiativa intelectuală, interpretată ca
o continuare a activităţii de gândire depăşind limitele însărcinării situationaie, necondiţionată nici
de necesităţile practice, nici de estimarea exterioară sau subiectiv negativă a lucrului.
Activitatea intelectuală este o proprietate pur personală, unitatea factorilor cognitivi şi
motivaţionali.
Psihologii deosebesc trei niveluri ale activităţii intelectuale:
Primul nivel - stimulativ (pasiv). În acest caz printr-un mod determinat al acţiunii se
efectuează conştiincios şi energic lucrul.
Al doilea nivel - euristic. La acest nivel se depistează metode noi, originale, ingenioase
de soluţionare a sarcinilor.
Al treilea nivel - creativ. Aici legitatea empirică descoperită devine o problemă independentă
cu motivare internă [7, p.29].
Ca scop final ai dezvoltării intelectuale ar fi să tindem spre nivelul al treilea - creativ.
A treia noţiune de bază, indisolubil legată de noţiunea de activitate cognitivă, este educaţia
intelectuală.
Sorin Cristea în "Dicţionarul de pedagogie" defineşte educaţia intelectuală drept o activitate de
formare-dezvoltare a personalităţii umane realizată prin valorile ştiinţei. Ea este angajată, mai ales,
dar nu exclusiv, la nivelul procesului de învăţământ, cadrul principal de realizare a obiectivelor sale
generate şi specifice [4].
Educaţia intelectuală marchează activitatea de formare-dezvoltare a unei personalităţi
umane raţionale prin informaţiile şi capacităţile ştiinţifice dobândite în cadrul fiecărei etape de
vârstă şcolară / postşcolară
11
 şi psihologică [4, p.114].
Forţa educaţiei intelectuale exprimă unitatea pedagogică existentă între:
• "informarea logică", asigurată la nivelul diferitelor cunoştinţe ştiinţifice
acumulate în mediul şcolar şi extraşcolar;
• "formarea logică", asigurată la nivelul capacităţilor intelectuale acumulate
în mediul şcolar şi extraşcolar, capacităţi intelectuale angajate strategic în
evoluţia permanentă a personalităţii umane [4, p.l 15].
Atât informarea logică cât şi formarea logică pot fi realizate cu succes în cadrul
activităţilor extradidactice cu caracter distractiv.
Conţinutul şi metodologia educaţiei intelectuale sunt determinate de particularităţile
vârstei cu care se lucrează.
Fiecare vârstă solicită strategii pedagogice speciale în dezvoltarea activităţii intelectuale,
care ar avea un efect mai puternic pentru dezvoltarea
cognitivă a şcolarului.
Scopul activităţii cognitive constă în formarea atitudinii pozitive faţă de cunoaştere, ştiinţe,
carte, învăţare. Activitatea cognitivă a copilului poate fi comparată cu o fereastră deschisă în
universul cunoştinţelor, cărţilor,
descoperirilor captivante [7].
În activitatea cognitivă este important nu numai conţinutul, dar şi mijloacele prin care are loc
formarea culturii activităţii intelectuale. Fiind încadraţi în activitatea intelectuală, copiii învaţă să lucreze
cu dicţionarele, enciclopediile, la ei se formează deprinderile citirii active, datorită căreia ei nu numai
însuşesc cunoştinţele de-a gata, dar învaţă să descopere şi să dobândească cunoştinţe.
Conţinutul activităţii cognitive este foarte variat şi depinde de vârsta copiilor. El include: date
despre fenomenele lumii înconjurătoare; informaţii despre evenimentele mondiale (politice, sociale,
sportive, culturale); citirea cărţilor, revistelor, ziarelor şi discuţii pe marginea conţinutului; studierea
obiectelor şi fenomenelor naturii; date despre viaţa şi activitatea oamenilor iluştri [7].
Pentru ca activitatea cognitivă să fie atractivă şi captivantă pentru copii, e necesar să
respectăm un şir de reguli:
• E necesar ca formele de promovare a activităţii cognitive să fie destul de variate şi să
trezească interesul copiilor;
• La selectarea formelor de promovare a activităţii cognitive vom ţine cont de tendinţa copiilor
spre concurenţă, întrecere. Elementele de concurs vor fi un atribut obligatoriu al activităţii
cognitive;
• E necesar ca activităţile cognitive să fie intuitive, dinamice, estetice, să trezească emoţii şi
sentimente pozitive;
12
• E de dorit ca fiecare copil să fie incius în activitate în dependenţă de capacităţile şi interesele
personale;
• Sporirea treptată a volumului şi caracterului dificil al conţinutului activităţii cognitive;
• Fundamentul oricărei activităţi educative cu caracter cognitiv îl va constitui elementul de joc,
ceea ce va spori considerabil atractivitatea ei;
• Activitatea de cunoaştere va avea la bază ei relaţiile de colaborare şi
parteneriat între copii şi adulţi (pedagogi, psihologi, asistenţi sociali) [57].

Concluzii
În activitatea cognitivă este important nu numai conţinutul, dar şi mijloacele prin care
are loc formarea culturii activităţii intelectuale;
Cu cât activităţile promovate de copii sunt mai atractive şi captivante, cu atât mai mult
sporeşte eficacitatea activităţii cognitive.

Concursurile intelectuale ca formă de activitate cognitivă sunt foarte puţin oglindite

în literatura de specialitate, ceea ce, desigur, este unul din factorii ce duc la utilizarea lor destul
de rară în practică.
În cadrul concursurilor intelectuale, după părerea autorului, copiii se antrenează în
discuţii publice, comportament strategic al persoanei în cadrul jocului în condiţii variabile şi
schimbătoare [8, p.30].
În conformitate cu această clasificare toate concursurile intelectuale pot fi grupate în două
categorii mari: concursuri-victorine şi concursuri strategice.
Victorinele, la rândul lor, se divizează în victorine-teste şi victorine cu subiect.
Victorina-test este una din cele mai simple forme ale concursurilor intelectuale
televizate. Jucătorii răspund ia întrebare şi obţin o notă sau un anumit număr de puncte. Cele mai
cunoscute concursuri de acest tip sunt "Ce? Unde? Când?", "Brain-ring", "întâmplarea fericită",
"Competiţie-victorină", "Concursul ghicitorilor, proverbelor, zicătorilor" etc.
Victorineîe cu subiect sunt mai atractive şi interesante pentru copii. Aceste concursuri se
desfăşoară după un subiect anumit: călătorie cosmică, călătorie maritimă, etc. Jucătorii se
plasează în rolul de cosmonauţi, marinari, geologi etc. în aceste concursuri se utilizează
elemente de jocuri teatralizate datorită cărora jocul este mai emoţional. Cele mai cunoscute
concursuri de acest tip sunt: "Roata istoriei", "Jocui-maraton", TVC.
Jocul strategic este concursul intelectual în care succesul depinde, în mare măsură, de
proiectarea justă a acţiunilor jucătorilor. Concursurile strategice sunt orientate spre succesul
final.

13
 Scopul concursurilor militante constă în învingerea adversarului ("Şah", "Joc de dame"),
la cele economice - cumpărări şi vânzări reuşite ("Managerul"), la jocul de rol - realizarea cu
succes a rolului ("Iaht", "Teatrul-expromt"). în concursurile de rol improvizarea se admite numai
în corespundere cu regulile de joc, tema se propune de jucători şi nimeni nu ştie cu ce va sfârşi
jocul [8, p.31].
Unul din elementele de bază ale concursurilor intelectuale este întrebarea. De conţinutul
şi calitatea întrebărilor depinde succesul şi eficacitatea concursurilor intelectuale.

1.3 Activităţile creative cu caracter distractiv – modalitate de organizare a

timpului liber al elevilor
Multă vreme creaţia a fost considerată o prioritate exclusivă a unei minorităţi restrânse.
Distingând însă mai multe trepte calitative, menţionează A. Cosmovici şi, observând cum şi
eforturile de gândire obişnuită implică ceva nou cel puţin pentru o persoană aflată într-un impas,
astăzi nu se mai face o separare netă între omul obişnuit şi cel creator
Orice subiect dispune de un potenţial creativ, pentru că orice subiect posedă o experienţă
pe care o prelucrează mereu şi variabil uzând de operaţii, tehnici şi scheme mintale [4, p. 181].
Orice om poate realiza & îmbunătăţire în munca sa, o mică inovaţie sau invenţie. Ca dovadă e faptul;
că în multe ţări numărul de inventatori cu brevet e de ordinul zecilor şi chiar sutelor de mii [1,
p.166].
Pentru a obţine asemenea performanţe, e nevoie de o preocupare; specială, ceea ce nu este
atât de simplu şi uşor.
Dacă în baza actelor creative de descoperire şi invenţie se află potenj ţialul creativ individual
sau de grup.
Concret, se pune problema utilizării experienţei în noi situaţii, a regândirii prin stabilirea de
noi raporturi între cunoştinţe şi prin restructurări de ansamblu [4, p. 181].
Procesul creativ este favorizat de o atitudine pozitivă faţă de ideile noi şi neaşteptate şi, mai
degrabă, de dispersarea atenţiei, decât de concentrarea ei asupra problemei [2|.
Reieşind din cele menţionate, procesul creativ se va desfăşura mai favorabil în situaţii mai
degajate, libere, pe care ni le oferă din plin timpul liber.
în cadru! timpului liber, omul este dispus să facă ceea ce doreşte, este liber în opţiunile şî
preferinţele sale şi aceasta, deseori, contribuie ia apariţia unor idei noi, originale.
O pondere deosebită o au activităţile de timp liber în viaţa generaţiei în creştere.
Activităţile creative cu caracter distractiv ale copiilor şi tinerilor sunt caracterizate de I.
Ivanov ca o modalitate de a face viaţa reală mai bună, mai minunată. Acestea sunt activităţi în care
adulţii (pedagogii, asistenţii sociali) acţionează cu copiii şi pentru copii [2, p.3].
14
 Valoarea educativă a acestor activităţi creşte în dependenţă de nivelul de organizare a lor,
de implicarea fiecărui în soluţionarea obiectivelor comune.
O trăsătură specifică comună a activităţilor creative este universul relaţiilor interpersonale.
Cu cât aceste relaţii sunt mai variate, cu atât mai din plin se manifestă fiecare individualitate.
Caracterul creativ al acestor activităţi reiese din căutarea în comun a unor soluţii de
rezolvare a obiectivelor înaintate, dezicerea de promovare a activităţilor creative cu caracter
distractiv după şabloane determinate prealabil. Activităţile nominalizate sunt irepetabile în felul
lor.
Tematica şi conţinutul activităţilor creative este determinată de preferinţele şi interesele
copiilor, vârsta lor.
S. Şmakov menţionează că în activităţile creative forma şi conţinutul trebuie să fie într-o
armonie indisolubilă. De aceea, vom evita ideologi-zarea preconcepută a acestor activităţi, ceea ce
poate duce la devalorizarea lor în ochii copiilor [4, p.5-6].
Activităţile creative vor avea un caracter distractiv bine pronunţat, trezind plăcere şi
satisfacţie sufletească şi mai apoi vor atinge anumite obiective educaţionale. E cunoscut faptul că
nu există reţete educaţionale exacte. E imposibil să reproduci întocmai ideea şi scenariul unui autor,
dar a prelua ideea şi obiectivul de bază şi apoi a elabora cu copiii varianta proprie a conţinutului
activităţii - prin aceasta şi se manifestă creativitatea.
Există sute de modele şi scenarii de promovare a activităţilor cu caracter creativ, fiecare
din ele având anumit conţinut, roluri, compoziţie. Esenţa lor constă în conţinutul lor acţionai. Noi
putem propune copiilor diverse roluri, dar regulile de acţiune în cadrul acestor roluri sunt inventate
de copii. Copiii sunt experimentatori minunaţi, ei pot transforma rolurile pasive, neinteresante în
roluri palpitante, pline de viaţă. E important să nu le punem piedici copiilor ci, dimpotrivă, să-i
susţinem şi atunci aceste activităţi vor fi cu adevărat creative şi valoroase din punct de vedere
educaţional.
L.l.Malencova a elaborat un algoritm de pregătire şi promovare a oricărei forme de
activităţi extracurriculare din care fac parte şi toate activităţile cu caracter distractiv, care permite
organizarea mai raţională şi eficace a procesului educativ.
Acest algoritm include câteva etape consecutive:
I. Determinarea scopului şi obiectivelor activităţii ce va urma. Scopul, de obicei, se concretizează
într-o serie de activităţi educative, care asigură o continuitate şi complexitate în realizarea
activităţii extradidactice. La fiecare activitate concretă, din seria de activităţi educative
planificate, se formulează câteva obiective concrete cu caracter dezvoltativ şi educativ.

15
II. Alegerea formei de promovare a activităţii creative. Forma poate fii foarte variată şi
depinde de scopul şi obiectivele înaintate, de interesele copiilor, de atractivitate: concurs
creativ, activitate teatralizată, joc-ma-raton, etc.
III. Crearea dispoziţiei de sărbătoare, care se realizează prin diverse metode şi procedee:
lansarea unui ziar de perete, scrierea unui anunţ cu conţinut umoristic sau enigmatic, împărţirea
invitaţiilor la sărbătoare, etc.
IV. Pregătirea preventivă: selectarea conţinutului probelor de concurs; selectarea
mijloacelor şi materialelor ce vor fi utilizate; invitarea! oaspeţilor; repartizarea rolurilor
şi însărcinărilor; pregătirea costume lor, atributelor, încăperii.
V. În promovarea activităţii creative sunt importante următoarele elemente:
 începutul - etapa iniţială ce poate avea un caracter muzical, poetic sau
teatralizat pentru crearea dispoziţiei de sărbătoare;
 partea de bază - conţinutul sub formă de însărcinări, probe de concurs, jocuri
distractive, etc;
 partea de încheiere sau finală: anumite ritualuri de finisare, cântece, aprecierea
învingătorilor.
I. Analiza activităţii [9].
L.l.Malencova propune o variantă optimală de analiză a activităţilor; distractive, analiză ce
include câteva momente esenţiale:
o măsura în care au fost realizate scopul şi obiectivele activităţii;
o caracteristica eficacităţii mijloacelor, metodelor şi procedeelor utilizate;
o nivelul activismului participanţilor la organizarea activităţii distractive,
particularităţile individuale de participare (realizarea rolului, starea emoţională,
succesele);
o logica şi structura activităţii distractive, eficacitatea lor; caracterul măiestriei
pedagogice a organizatorului activităţii (comportarea, caracterul relaţiilor cu
copiii) [9].
Pentru a asigura succesul activităţilor distractive cu caracter creativ e necesar să
respectăm un şir de reguli:
1. Creaţi din timp dispoziţia de sărbătoare. Aşteptarea activităţii distractive se va
asocia la copii cu ceva plăcut, atrăgător, fantastic;
2. Pregătirea surprizelor. Copiii trebuie să ştie că la sărbătoare îi aşteaptă ceva
interesant şi misterios. Aceasta poate fi împodobirea neobişnui tă a încăperii, cadourile, oaspeţii
neaşteptaţi;

16
 3. Creaţi condiţii optimale pentru comunicarea copiilor. Copiii preferă acele activităţi
care le permit să comunice unul cu altui energic, vesel, degajat.
4. Orice activitate va fi acceptată cu plăcere şi va deveni o tradiţie numai în cazul
când iniţiativa vine din partea copiilor şi ei singuri determină conţinutul, elaborează scenariul şi
repartizează roiurile pentru activitatea distractivă cu caracter creativ.
5. Participarea la activităţile distractive este benevolă. Deseori noi spunem: "Trebuie
să se prezinte toţi". Dar de ce? Aceasta e o distracţie care provoacă plăcere şi bucurie, iar
bucuria nu poate fi impusă. Dacă acti vitatea e captivantă copiii vor veni fără impunere [9, p.30].
Concluzie: Activităţile distractive cu caracter creativ vor fi cu adevărat eficiente numai
în cazul când iniţiativa va veni din partea copiilor, ei se vor include în aceste activităţi benevol
şi vor participa activ la elaborarea conţinutului şi scenariului, vor determina şi vor repartiza
independent rolurile, vor evalua activităţile realizate.
Activitatea teatrală creativă.
Artei teatrale îi revine un rol primordial în educaţia copiilor. Câteva secole la rând omenirea
se joacă în acest joc misterios - teatru. Emeritul poet rus A. S. Puşkin menţiona: "Teatrul - este un
plai miraculos!" [7, p.3].
Într-adevăr, este ceva magic în ceea ce se întâmplă pe scena teatrală, dar schimbări şi mai
minunate decurg atunci când noi înşine ne aflăm pe scenă şi jucăm teatru. Noi ne transformăm
atât la exterior, cât şi în interior, îmbrăcând o haină străină, noi nu numai ne schimbăm aspectul
exterior, dar şi preluăm gândurile, sentimentele şi emoţiile altui om, intrăm în pielea lui în aşa
măsură, încât putem gândi şi acţiona din numele lui. Şi în rezultat, ne învăţăm să ne dirijăm gândurile,
sentimentele, faptele proprii.
Acest moment este foarte important pentru generaţia în creştere. Capacitatea de a fi stăpânul
cuvintelor şi acţiunilor proprii este una din cele mai valoroase capacităţi pe care trebuie să Se posede
copilul. Pentru dezvoltarea capacităţilor de aşa tip la copii este absolut inutilă aplicarea procedeelor de
mentor, de impunere a părerii şi viziunii proprii asupra, lumii reale şi imaginare.
Una din cele mai optimale căi de dezvoltare a capacităţilor, menţionate mai sus, este
creaţia teatrală. Forţa magică a teatrului constă în transformarea şi schimbarea omului în baza
utilizării mijloacelor artistice.
Încă din antichitate teatrul prezintă, prin sine, un model educaţional universal. Acest model
are unele trăsături specifice ce lipsesc în alte genuri de artă şi activităţi creative la care participă
copiii.
Elementul de bază al activităţii teatrale este jocul.

17
 Jocul este elementul de bază al activităţii teatralizate. în pedagogie a devenit o axiomă
cunoscută de toţi faptul că jocul este metoda de bază în educaţia copiilor. Din acest punct de
vedere, jocul este examinat din două puncte de vedere:
> Jocul - mijloc de instruire şi educaţie;
> Jocul - bază genetică şi funcţională a artei [7, p.3].
Jocul şi arta sunt legate indisolubil. Toate genurile artei teatrale (drama, comedia,
tragedia ş.a.) prezintă, prin sine, un model de viaţă, însă un model construit şi înscenat (jucat).
Arta teatrală este maximal apropiată de viaţa copilului, procesul de comunicare, deoarece la baza
oricărui joc se află instinctul de imitaţie. Copilul se dezvoltă în procesul de imitare a unor modele
de comportament din anturajul nemijlocit, din viaţa reală.
N. Oparina menţionează că activitatea teatrală creativă a copiilor poate fi
caracterizată printr-un şir de trăsături specifice:
 Copiii, în mod firesc, fără constrângere, se cufundă în lumea muzicii, cuvântului
artistic, literaturii, picturii, coreografiei, arta teatrală fiind un gen de artă sintetic;
 Copiii se implică activ în procesul de creaţie comună, deoarece teatrul este o formă de
artă colectivă, în care e necesar să comunici şî să soluţionezi problemele creative de comun acord;
 Fiecărui copil îi sunt solicitate toate aptitudinile sale, chiar şi cele care nu au fost
depistate de părinţi şi pedagogi în prealabil, deoarece arta teatrală are un caracter multiaspectual
şi necesită acest lucru şi de la cei ce o promovează;
 Copiii se învaţă prin acţiune să transforme chipurile exprimate verbal [7, p;4].
Tinerii artişti sunt, de obicei, dezvoltaţi multilateral, învaţă bine, reuşesc să le facă bine pe
toate, se implică activ în soluţionarea problemelor cu caracter creativ.
Desigur, astăzi apar multe piedici de ordin material în promovarea teatrului de copii
(lipseşte utilajul special, tehnică de iluminare, aparatajul scenic, costumaţia), dar orice problemă
poate fi soluţionată dacă are o motivaţie bună şi persoane dornice de a schimba lumea.
Pentru a obţine succese performante în promovarea artei teatrale creative în lucrul cu
copiii, adolescenţii şi tinerii, e necesar să respectăm un şir de cerinţe cu caracter general:
1. Nu impuneţi copiilor materialul scenic neinteresant pentru ei, adaptaţi scenariile
propuse copiilor pentru înscenare la situaţiile concrete din viaţa lor;
2. Trataţi individual fiecare persoană ce participă la activitatea teatrală, creând
pentru ea condiţii optimale de manifestare a aptitudinilor ei pentru a-i asigura senzaţia
succesului;
3. Implicaţi în activitatea teatrală nu numai copiii evident dotaţi, dar şi copiii timizi,
încătuşaţi. Aceasta ar putea să ie ofere o posibilitate în plus de a se manifesta pe deplin, de a deveni mai

18
îndrăzneţi, mai comunicabili, calităţi de care vor avea nevoie în viitor pentru a se autoafirma în
societate;
4. Implicaţi la maximum tinerii artişti în soluţionarea tuturor problemelor de ordin
artistic şi tehnic ce însoţesc activitatea teatrală creativă: selectarea repertoriului, modificarea
scenariului, alegerea fonului muzical, pregătirea scenei şi costumaţiei;
5. Nu lăsaţi în umbră nici o propunere creativă ce vine din partea copiilor, discutaţi
toate propunerile oricât de neverosimile nu ar fi ele [7, p. 6].
Activitatea teatrală distractivă necesită un şir de calităţi valoroase din partea
organizatorului (asistent social, pedagog): insistenţă, răbdare, intuiţie, spirit creativ. în pregătirea
activităţilor teatralizate distractive e necesar uneori de a acumula şi de a analiza o mulţime de
materiale de diferit tip: proză, versuri, cântece, materiale documentare şi video.
Sunt posibile câteva metode dramaturgice de promovare a activităţii teatrale improvizate:
1) Metoda compilaţiei - este cea mai răspândită în realizarea activităţilor de acest tip. Esenţa
acestei metode constă în îmbinarea unor idei străine (cuvântul compilare este de origine latină şi
semnifică a fura). Prin compilare scenaristul poate crea o lucrare destul de creativă, deoarece
această metodă, deşi pare simplă, necesită simţul măsurii, gust, de prinderea de a se orienta în
interesele şi necesităţile publicului. Această metodă impune scenaristului să prelucreze
materialul propriu şi cel străin ca, în fine, el să devină propriu, să fie adaptat la un public concret.
2) Metoda montării creative a materialelor de diferit tip. Această metodă necesită din
partea scenaristului cunoştinţe şi priceperi de montaj în activitatea practică. Pot fi utilizate
diverse procedee de montaj artistic: contrast paralel, retrospectiv, asociativ, logic-consecutiv
etc. Scenaris
tul urmăreşte conştient un scop artistic bine determinat pentru a face legătura dintre diferite
materiale sau episoade.
3) Metoda dramaturgică presupune lucrarea de autor a scenaristului con struită în baza
legităţilor dramaturgiei. în scenariu va fi prezent subiectul autorului care se dezvoltă după
anumite reguli ale activităţii scenice: desfăşurarea subiectului, conflictul de bază, punctul
culminant, deznodământul, finisarea. Această metodă este una din cele mai complicate şi
necesită anumite aptitudini.
4) Metoda înscenării se utilizează cel mai frecvent în lucrul cu elevii ici şi adolescenţii.
Ei vor să se implice destul de frecvent în activita-tea teatrală, să joace rolul personajelor
preferate din poveşti sau din operele literare cunoscute. Copiii, iar uneori şi adulţii,
consideră că pentru a înscena o poveste bine cunoscută este foarte simplu, e destul să cunoşti
cuvintele şi acţiunile personajelor. însă reproducerea simplă a operei literare nu va aduce
satisfacţie nimănui, nici copiilor, nici asistentului social sau pedagogului. Opera nu este nouă
19
şi fiecare poate să recitească conţinutul atunci când va dori. E important să improvi zăm, să
creăm ceva nou, original, ceea ce va fi interesant pentru toţi.
În cadrul înscenărilor şcolare va fi cât mai puţin text şi cât mai multe acţiuni, mai ales în
lucrai cu copiii de vârstă preşcolară şi şcolară mică. Copiii sel plictisesc dacă e mult text, iar
actorii întâmpină greutăţi în memorarea rolurilor
În pregătirea reprezentaţiilor teatrale se vor include mai multe persoane: copiii, învăţătorii,
asistentul social, pictorul (decoraţiile), părinţii. Succesul activităţii ce va fi realizat depinde, în
mare măsură, de activismul şi colaborarea lor.
Concluzie: Activitatea teatrală oferă posibilităţi de manifestare în toate genurile de artă
(dramatică, plastică, coreografică, muzicală, literară) şi este accesibilă tuturor.
Activitatea teatrală la vârsta preşcolară are un rol important în dezvoltarea multilaterală a
copiilor, dar mai ales în educaţia estetică şi spirituală.
Includerea copiilor în activitatea teatrală creativă va începe cu familiarizarea copiilor, de
vârstă preşcolară, cu teatrul. Pentru aceasta vom promova cu copiii o serie de conversaţii despre
teatru, având ca scop formarea la nivel emoţional a reprezentărilor despre teatru ca gen de artă.
Aceste conversaţii pot fi denumite convenţional "Salut, teatru!" [8].
în cadrul acestor conversaţii vor fi discutate următoarele întrebări: "Cu ce se ocupă spectatorii la
teatru?"; "Cine participă la spectacole?"; "Cine repartizează roiurile între artişti?"; "Cum veţi
afla unde se desfăşoară acţiunile în spectacol?"; "Cine pregăteşte costumele pentru artişti?";
"Cine confecţionează decoraţiile?"; "Cum trebuie să ne comportăm la teatru?". Apoi urmează
includerea copiilor în diverse forme ale activităţii teatrale. Jocurile teatrale constituie forma
principală a promovării activităţii teatrale creative la această perioadă de vârstă. In instituţiile
preşcolare sunt practicate diverse jocuri teatrale.
Metodica promovării teatrului-improvizaţie e destul de simplă. Se alcătuieşte un text
pentru glasul după cadru cu conţinut de diferit tip: poveste, povestire fantastică, detectiv. E de
dorit ca în text să predomine acţiunile captivante, neaşteptate. Apoi se repartizează rolurile
înscrise pe fişe: oameni, animale, plante, obiecte neînsufleţite. Copiii sunt invitaţi pe scenă şi
interpretează ceea ce comunică glasul după cadru.
E de dorit ca în text să fie multe acţiuni ce se schimbă repede, evenimente neaşteptate şi
chiar umoristice [5, 13].
Subiectul teatrului-improvizaţie trebuie să fie necunoscut pentru toţi: spectatori, actori.
De fiecare dată se va utiliza un text absolut nou, cu evenimente noi şi eroi necunoscuţi.[6, p.24].
Altă formă captivantă de activitate teatrală creativă este teatrul parodiilor. Din
timpurile străvechi, vânătorii, înainte de a pleca la vânătoare, efectuau un ritual: ei se îmbrăcau în
blănuri de animale şi, acompaniaţi de muzica tobelor sau tamburinelor, se mişcau, imitând mişcările
20
acestor animale. Pentru a repeta cu exactitate mişcările porcului mistreţ sau ale cerbului, vânătorul
trebuia să posede un spirit de observare bine dezvoltat, să îndeplinească mişcări plastice. Prin
aceasta omul şi se deosebeşte de animale. Nimeni nu a văzut ca un animal să imite alt animal
(parodie). Au trecut secole şi astăzi omul deseori vede animalele în grădina zoologică sau acasă,
privind emisiunile televizate. Insă dorinţa de a imita animalele nu a dispărut.
În continuare copiilor li se propune să organizeze un teatru al parodiilor, în care ei vor imita
diferite animale, plante şi chiar obiecte neînsufleţite. Copiii pot alege singuri pe cine vor imita
sau li se propune să tragă la sorţi: fişe pe care sunt scrise denumiri de animale, flori, obiecte, cu
excepţia unor animale sau plante necunoscute copiilor.
Însărcinările de imitare pot fi variate: deplasarea animalelor, alimentaţia, vânatul sau cum
dansează, cântă, se ocupă cu sportul [11, p.23].
Concursul teatral este o formă interesantă de apreciere a rezultatelor activităţii teatrale a
copiilor în cercul dramatic sau în cadrul teatrului-improvizaţie. Pregătirea pentru promovarea
concursului presupune şi participarea părinţilor. Părinţii ajută copiilor să confecţioneze costumele
pentru reprezentaţie şi susţin copiii în sală în timpul concursului.
În juriul concursului sunt incluşi tinerii din clasele superioare, care sunt încadraţi în diverse
activităţi creative. Aceşti tineri nu numai apreciază probele de concurs, dar şi ajută adolescenţilor
să se pregătească pentru concurs [3, p.25].
Concursul teatral poate fi promovat şi apreciat după următorul program:
I.Fiecare echipă prezintă un afiş cu programa unei reprezentaţii creatoare.
Afişul se apreciază în limita de 10 puncte (aspectul estetic, atractivitatea);
II. Interpretarea şi înscenarea unul cântec de toată echipa - 20 puncte;
III. Prezentarea costumelor (coloritul, aspectul estetic) - a câte 2 puncte
fiecare costum;
IV. Interpretarea scenică a unor reprize mici teatrale - pentru fiecare
repriză fiecare echipă obţine maximum 5 puncte;
V. Numărul suporterilor pentru fiecare echipă (1 persoană - 1 punct); VI, Totalurile
concursului [13, p.26].
Iniţial copiii iau cunoştinţă cu istoricul apariţiei şi esenţa noţiunii de parodie. Parodia este un gen de artă,
în care actorul, cu umor, imită mişcările, gesturile, glasul altui actor sau cântăreţ [11, p.23].
La vârsta şcolară mică şi vârsta adolescenţă, activitatea teatrală creativă se promovează
sub diverse forme: jocuri-dramatizări, teatrul parodiilor, teatru-improvizaţie, concursuri teatrale,
etc.

21
 Jocuri le-dramatizări au fost utilizate pe larg în experienţa pedagogului S.Şatchii.
Preadolescenţii şi adolescenţii mai întâi se joacă de 2-3 ori independent, apoi pot demonstra jocul
sub formă de spectacol oaspeţilor.
Jocurile-dramatizări sunt binevenite în practica asistenţialâ, în şcolile internat, grupelor cu zi
prelungită, la spital etc.
Deosebit de atrăgătoare sunt jocurile-improvizări, scenariul cărora îl alcătuiesc copiii
singuri: "Peste nouă mări, peste nouă ţări", "întâlnirea cu extraterestrii la fundul oceanului".
în cadrul acestor jocuri nimic nu e determinat dinainte. Fiecare îşi găseşte rolul în conformitate
cu posibilităţile lui.
Concluzie: Activitatea teatrală creativă înviorează viaţa copiilor şi adolescenţilor, o face să
devină mai interesantă şi captivantă, iar pentru unii copii poate deveni în viitor profesie sau hobb.

1.4 Odihna activă în timpul liber

Un element foarte important al timpului liber este odihna. Vom delimita în continuare
noţiunea de odihnă.«Majoritatea oamenilor consideră că explicarea semnificaţiei cuvântului
odihnă este inutilă. Odihna este percepută de mulţi ca o stare de pasivitate totală, lipsă totală de
activism [19].
Un aşa tip de reprezentare despre odihnă poate fi considerată în prezent arhaică.
Progresul, care a contribuit la apariţia comodităţilor civilizaţiei, înaintează cerinţe noi faţă de modul
de viaţă actual. în epoca progresului tehnico-ştiinţific, când sporeşte considerabil volumul activităţii
intelectuale, iar încărcătura fizică, dimpotrivă, scade, timpul liber este orientat într-o măsură
mai mare spre înlăturarea acestei discordanţe.
Oamenii au nevoie de odihnă. însă nu întotdeauna odihna este eficace. Mai des ne întâlnim
cu "pseudoodihna" care nu contribuie nici la restabilirea forţelor fizice, nici la crearea unei
dispoziţii bune (persoane care, timp îndelungat, stau culcate la plajă, privesc televizorul, îşi petrec
timpul la bar sau cafenea).
Odihnă -engleză-- "rest"; franceză "repos"; germană - "Buhe".
În Dicţionarul de Psihologie noţiunea de odihnă se defineşte în felul următor: "Stare de
relaxare şi refortifieare a fiziologiei activităţii nervoase superioare conform căreia caracteristicile
energetice ale organismului şi a activităţilor sale cresc în cazul în care se alternează forme de
angajare activă diferite [4, p.489].
Fenomenul odihnei are la bază alternarea uzării grupelor de celule nervoase şi refacerea
mai rapidă a conexiunii dintre cele rămase, fapt ce stabileşte procesele de inducţie reciprocă.
Această stare de recuperare este spontană, naturală şi ciclică, aflată sub controlul mecanismelor
de apărare, în mod evident, se manifestă în somn [4, p.89].

22
Există forme de relaxare şi recuperare pasive şi active, i O valoare deosebită în viaţa omului o are
odihna activă. Odihna activă reprezintă prima necesitate vitală a oamenilor şi un izvor de
satisfacţie fizică şi spirituală. Pentru ca odihna activă să aibă un efect favorabil, e necesar să
asigurăm o bună organizare a diferitor forme a ei în lucrul cu persoanele din diferite categorii de
vârstă.
Reglementarea timpului liber joacă un rol important, deoarece anume relaxarea face să se
recupereze energia consumată pe parcursul muncii şi învățării.
Alternarea fazelor de muncă şi de odihnă constituie factorul de bază al complexului de
acţiuni profilactice pentru menţinerea unei bune capacităţi de muncă.
O formă binevenită de restabilire a forţelor intelectuale este trecerea de la
preocupările meditative la exerciţiile fizice, producătoare de emoţii pozitive. I. P. Pavlov menţiona
că o viaţă întreagă i-a plăcut munca fizică şi cea intelectuală, cea fizică poate chiar mai mult,
deoarece simţea o deosebită plăcere şi satisfacţie în procesul ei, mai ales în cazul când eforturile
fizice îi sugerau o idee bună [6].
Modul sedentar de viaţă, caracteristic muncii intelectuale are o serie de influenţe negative şi
asupra unor organe şi sisteme (digestiv, urinar, endocrin). Unicul remediu de compensare a acestor
cerinţe igienice este practicarea sistematică a culturii fizice, fapt, de altfel, cunoscut încă din anti-
chitate. Marele filosof al antichităţii Aristoteî menţiona că nu există nimic în lume care ar putea
ruina organismul în aşa măsură ca lipsa îndelungată a mişcărilor [5].
Odihna activă constituie principalul mijloc de antrenare a copiilor şi adolescenţilor în
activităţi complexe, specifice acestor vârste. Prin intermediul odihnei active se realizează dezvoltarea
motrică şi psihică, se pun bazele conduitei în colectiv, se contribuie ia formarea trăsăturilor de
caracter.
Odihna activă oferă tinerilor posibilitatea de a acţiona în cele mai variate condiţii,
dezvoltându-se astfel imaginaţia, iniţiativa şi voinţa lor.
Odihna activă contribuie la dezvoltarea stărilor afective pozitive şi a calităţilor morale, a
voinţei şi trăsăturilor de caracter. In cadrul odihnei active la tânăr se formează încrederea în forţele
proprii, simţul prieteniei şi ajutorului reciproc, se stimulează plăcerea de a acţiona în comun. La
tineri se dezvoltă curajul, dârzenia, perseverenţa, spiritul concurenţei şi responsabilitatea faţă de
propriile acţiuni, disciplina şi stăpânirea de sine.
Odihna activă organizată şi desfăşurată corect poate preveni apariţia şi manifestarea unor
trăsături negative cum ar fi, tendinţa de a se izola, egoismul, îngâmfarea, încăpăţânarea,
iresponsabilitatea. In sărbătorile şi jocurile sportive din cadrul odihnei active a tinerilor se folosesc
frecvent probe sportive însoţite de melodii sau texte ce sporesc eficacitatea muncii educative,
contribuind la dezvoltarea simţului ritmului şi coordonarea mişcărilor [5].

23
 Odihna activă este un component de valoare a sistemului de educaţie în genere. Eficacitatea
odihnei active depinde de coeficientul de participare a organelor de stat şi non-guvernamentale în
organizarea şi promovarea ei.
Scopul pe care şi-1 propun oamenii şi societatea, în generai, în sfera educaţiei, conţine, de
fapt, prognoza rezultatelor ce urmează a fi obţinute ca urmare a unor acţiuni orientate exercitate
asupra omului, concretizate la un nivel indispensabil al dezvoltării sale fizice şi spirituale, în
acumularea de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi importante pentru viaţă.
În procesul organizării odihnei active în Asistenţa socială a copiilor şi tineretului este posibilă
soluţionarea a trei grupe mari de obiective:
Obiective asanative - contribuie la fortificarea sănătăţii, ameliorarea pregătirii fizice şi călirea
organismului minorilor. 1 ,a minori organele şi sistemele funcţionale încă nu sunt perfecte, funcţiile
de protecţie a organismului sunt slab dezvoltate. Minorii sunt mai vulnerabili la condiţiile
nefavorabile ale mediului exterior, riscă să se expună la afecţiuni periculoase.
Obiectivele de asanare se formulează în forme concrete în dependenţă de particularităţile de
dezvoltare a organismului şi a sistemelor lui funcţionale. Unul din obiectivele fundamentale constă în
ocrotirea şi fortificarea sănătăţii, ameliorarea dezvoltării fizice, perfecţionarea funcţiilor organismului,
precum şi a funcţiilor de apărare împotriva diverselor maladii, imunitatea faţă de condiţiile
nefavorabile ale mediului ambiant (temperaturi scăzute sau înalte ale apei, aerului, acţiunea radiaţiei
solare) prin călire. La fel, este importantă sporirea nivelului capacităţii de muncă a minorilor.
Obiective instructive (formative) - acestea sunt sarcini ce ţin de formarea personalităţii
minorului, particularităţile lui individuale: formarea deprinderilor şi priceperilor motrice şi a
calităţilor fizice (rezistenţa, dibăcia, curajul); formarea ţinutei corecte, a deprinderilor igienice,
însuşirea cunoştinţelor speciale despre odihna activă.
Dat fiind faptul că sistemul nervos la minori se caracterizează prin plasticitate mare,
deprinderile şi priceperile se formează relativ uşor. Cele cinci mişcări de bază (târârea, mersul,
alergarea, săriturile, aruncările) sunt folosite de minori pentru a se deplasa în spaţiu, a învinge
obstacolele, a se apăra etc. Toate aceste mişcări contribuie la cunoaşterea naturii, lumii încon-
jurătoare mai detaliat.
Corectitudinea executării exerciţiilor fizice influenţează asupra dezvoltării muşchilor,
ligamentelor, aparatului osos.
Potenţialul biometric format, deprinderile folosite corect contribuie la utilizarea cu
economie a forţei fizice (executarea de către minori a exerciţiilor fizice fără eforturi suplimentare,
cu încredere în forţele proprii) creează posibilităţi de a repeta exerciţiul de mai multe ori, ceea ce
va contribui favorabil la perfecţionarea sistemului cardiovascular şi respirator, dezvoltarea
capacităţii motrice.
24
 Concomitent cu formarea deprinderilor motrice, la minori se dezvoltă şi calităţile motrice
respective. Orice mişcare executată necesită manifestarea capacităţilor de forţă musculară, viteză,
rezistenţă, coordonarea mişcărilor. Odată cu dezvoltarea capacităţilor de forţă, viteză, dibăcie sporesc
rezultatele la aruncări, sărituri, alergări etc, se măreşte rezistenţa generală a organismului la eforturi
de lungă durată cu intensitate moderată.
Odată cu dezvoltarea deprinderilor motrice e necesară şi dezvoltarea calităţilor motrice
pentru formarea ţinutei corecte, activitatea normală a tuturor organelor interne şi sistemelor
organismului minorului,
Obiective educative.
Odihna activă este una dintre cele mai eficiente modalităţi de a respecta regimul zilei şi
de a ne obişnui să practicăm zilnic exerciţiile fizice atât la activităţile obligatorii, cât şi la cele
individuale. Este necesar de a trezi Ia minori dragostea şi interesul faţă de activităţile cu caracter
sportiv.
În timpul executării exerciţiilor fizice sunt create condiţii favorabile pentru educarea
trăsăturilor de caracter (disciplină, modestie, sociabilitate ş.a,), precum şi manifestarea calităţilor
volitive (îndrăzneala, hotărârea, încrederea în forţele proprii, insistenţa, perseverenţa în învingerea
greutăţilor, cumpătarea ş.a.).
Buna organizare a odihnei active contribuie la dezvoltarea intelectuală a minorilor, în
urma creării condiţiilor favorabile pentru activitatea normală a sistemului nervos şi a celorlalte
organe ale organismului, care, la rândul lor, facilitează perceperea şi memorizarea.
Paralel cu formarea deprinderilor motrice şi consolidarea cunoştinţelor se dezvoltă şi
procesele de ordin psihic (senzaţia, percepţia, gândirea, memoria, imaginaţia). E necesar de a forma
capacitatea de a aplica în activitatea practică priceperile şi deprinderile motrice formate.
De asemenea, e necesar să educăm emoţiile pozitive, să-i învăţăm pe minori să depăşească
starea psihică negativă. E cunoscut faptul că emoţiile pozitive influenţează favorabil asupra
activităţii tuturor organelor şi sistemelor organismului, asigurând însuşirea temeinică a
priceperilor şi deprinderilor motrice.
Exerciţiile fizice favorizează şi educaţia estetică (dezvoltarea capacităţii de a percepe, de a
simţi, de a înţelege şi de a aprecia frumuseţea, expresivitatea mişcărilor).
în procesul odihnei active se realizează şi educaţia prin muncă. Practicarea exerciţiilor fizice
contribuie la fortificarea sănătăţii, formarea deprinderilor şi calităţilor motrice necesare activităţii de
muncă. La minori se formează deprinderi de muncă în cadrul amenajării sălii de sport, terenului
sportiv, confecţionării şi reparării inventarului sportiv, păstrării şi îngrijirii echipamentului sportiv,
distribuirii şi amplasării inventarului sportiv.
Concluzii:
25
 > Odihna activă este un element important al timpului liber şi reprezintă pri
ma necesitate vitală a oamenilor şi un izvor de satisfacţie fizică şi spirituală;
> Un loc deosebit îi aparţine odihnei active în viaţa copiilor şi adolescenţilor;
Pentru a trezi interesul sporit a! tinerilor faţă. de odihna activă, e necesar să mărim atracttvitatea
formelor de promovare a odihnei active, de aceea, un rol deosebit îl au formele distractive de
promovare a odihnei active;
În cadrul activităţilor distractive sunt concomitent realizate toate funcţiile timpului
liber, dar mai ales odihna şi distracţi.

Concluzii:

Astazi, conceptul de timp liber cunoaste o largă circulaţie. Denumit "loisir",

"leisure" ,"freizeit" tradus prin "ragaz", "ocupaţie placută", "pe îndelete, în tihnă", întelesul nu
este diferenţiat în prea mare masură de la popor la popor.
Latura psiho-socială a timpului liber este reliefată în masura în care individual distinge
valenţe - consumă diferite stiluri de viaţă sau îşi reprezintă raţional şi simbolic drumul în viaţa,

26
ziua de maîine, se proiectează pe sine imediat sau în perspective. Pentru a cunoaşte un om e
nevoie a-i cunoaşte valenţele sale (ce-i place, ce respinge, cum foloseşte timpul).
Prin urmare, timpul liber se constituie dincolo de obligaţiile şcolare, profesionale,
familiale sau sociale.
Timpul liber diferă de la un tip de societate la altul, depinzînd în general de gradul de
dezvoltare socio-economicî a societaţii respective.

În literatura de specialitate noţiunea de timp liber deseori se asociază cu noţiunea de odihnă.

Sunt noţiuni apropiate, dar noţiunea de timp liber este mai amplă. Ca dovadă ne serveşte tratarea
funcţiilor timpului liber.
Odihna activă constituie principalul mijloc de antrenare a copiilor şi adolescenţilor în
activităţi complexe, specifice acestor vârste. Prin intermediul odihnei active se realizează
dezvoltarea motrică şi psihică, se pun bazele conduitei în colectiv, se contribuie ia formarea
trăsăturilor de caracter.

27
 Bibliografia:
1. Ciubară, G. Distracţii şi cunoştinţe / Galina Ciubară. Chişinău: Lurni-
na, 1993. 156p.
2. Iftime, G. Jocuri logice pentru preşcolari şi şcolarii mici / Gheoghe
Iftime. Bucureşti: 1976.
3. Lincu, D. Glume şi jocuri pentru copii / D.Lincu. Bucureşti: 1999. —7 J p.
4. Mihailova, Z. A. Probleme şi jocuri matematice pentru preşcolari /
Z.A. Mihailova. Chişinău: Lumina, 1993. -80p.
5. Petcu, G. Organizarea activităţilor distractive. Curs de prelegeri / Galina Petcu. Bălţi: 2006. -
272p.
6. Petcu, G. Teoria jocului. Curs de prelegeri / Galina Petcu. Bălţi: 1998. - 72p.
7. Platon, C. Ghid psihologic. Şcolarul mic / C.Platon, S.Focşa-
Semionov. Chişinău: Lumina, 1994. -129p.
8. Şchiopu, U. Educaţia intelectuală în perioada micii şcolarităţi / Ursula
Şchiopu // învăţământ primar. -1995. -1-2. ~p. 32-36.
9. Vodă, C. Jocuri şi probleme distractive / Claudiu Vodă, Ştefan Vodă.
Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1996. - 280p.

28