INTRODUCERE ÎN

PSIHOMOTRICITATE

Psih. Dr. Alexandru Boncu

2018 - 2019
CUPRINS

• 1. Evoluția conceptului de psihomotricitate

• 2. Definiția psihomotricității
• 3. Miscare si motricitate
• 4. Abilități motrice
• 5. Direcții generale ale psihomotricității
• 6. Obiectivele psihomotricității
• 7. Caracteristicile dezvoltării psihomotrice
• 8. Legile dezvoltării psihomotrice
• 9. Obiectivele dezvoltării psihomotrice în sport
1. EVOLUȚIA CONCEPTULUI DE
PSIHOMOTRICITATE

• Disciplina „Psihomotricitate” a apărut în Franța, în anul 1925, ca urmare a

impactului cunostințelor psihologice, care au determinat reconsiderarea
relației dintre minte si corp, cu scopul înțelegerii miscării voluntare.

• După A. De Meur (citat de Albu), studiul psihomotricității parcurge patru

mari etape
• Într-o primă fază cercetările teoretice au fost axate pe problema dezvoltării motorii a
copilului
În a doua etapă cercetătorii s-au axat pe studiul relației dintre retardul dezvoltării
motorii si a celui intelectual.
Probleme care pot apărea:
Spălatul pe
Socializare
dinți

Vorbitul Îmbrăcatul

Spălatul Mersul
CAUZE:

Genetice

Tulburări Tulburări
mintale neurologice

Probleme
Boli cronice
hormonale
În etapa a treia s-au realizat studii asupra dezvoltării abilităților manuale si a
aptitudinilor în funcție de vârstă
În etapa a patra studiile depăsesc simplele probleme motorii. Ele sunt axate pe legătura
dintre lateralitate, structura spațială si orientarea temporală, pe de o parte si dificultăți
scolare, pe de altă parte. În aceste studii se insistă asupra problemelor ridicate de copiii
cu inteligentă normală, dar cu dificultăți de adaptare scolară
2. DEFINIȚIA PSIHOMOTRICITĂȚII

În sfera noțiunii de „psihomotricitate” sunt înglobate unele procese si

funcții psihice prin intermediul cărora se asigură primirea informațiilor si
emiterea răspunsului de execuție adecvată a actului motric.

H. Wallon consideră că psihomotricitatea stă la baza inteligentei practice,

adică a intelligenței situațiilor în care fuzionează dispozițiile afective,
atitudinile si miscările care rezultă din ele si câmpul perceptiv-exterior.
• Gândirea
• Imaginația
• Memoria
• Motivația
• Atenția
• Concentrarea
• Voința
• Afectivitatea
• Care sunt procesele și funcțiile psihice și cum
influențează ele actul motric?
3. MISCARE SI MOTRICITATE

• Miscarea presupune comanda sistemului nervos central, care pune în acțiune aparatul
neuro-mio-artro-kinetic. După originea comenzii se disting trei feluri de miscări:
- miscări reflexe, elementare si rapide;
- miscări automate;
- miscări voluntare, ce iau forme deosebit de complexe, fiind determinate de factorii
cognitivi, motivaționali, de învățare etc.
4. Definirea și clasificarea abilităților
motrice
Reprezintă atingerea unui obiectiv.

Reprezintă acțiunea voluntară a persoanei

Necesită mișcarea capului, corpului și/sau a

membrelor

Trebuie învățate sau reînvățate

După mărimea masei musculare implicate

Mișcări brute/grosiere………….…Mișcări fine

Mișcările brute necesită folosirea unei mase

musculare mare pentru atingerea obiectivelor
Mișcările fine necesită un control de mare
precizie al grupelor mici de mușchi
 Aruncând cu o
Scrierea Tastarea
minge de baseball

Alergatul Tricotarea
Distinctivitatea mișcărilor

Discrete………….Seriale………..…..Continue

Mișcările discrete necesită o locație în care începe și

în care se termină acțiunea
Mișcările seriale necesită un grup de abilități care
acționează împreună într-o ordine specifică. Include și
mișcări repetitive
Mișcările continue sunt abilități în care locația din
care începe și în care se termină este relativă
Execuția unei lovituri
cu piciorul în minge Mersul Prinderea unei mingi
(rugby)

Triplu salt Dansul cu rutină

Stabilitatea mediului înconjurător

Mișcări închise……………..Mișcări deschise

Mișcările închise presupun ca cel care

execută acțiunea să determine când să
pornească. Fiind într-un mediu clar stabilit
Mișcările deschise sunt executate într-un
mediu care nu este stabil iar un obiect s-au
mediu se află deja în mișcare.
 Lovind cu bâta o Aruncarea la coș din Mergând spre sala de
Serviciul (tenis)
minge de baseball săritură (baschet) clasă
5. DIRECȚII GENERALE ALE PSIHOMOTRICITĂȚII

Corpul poate fi privit ca un mijloc de relație cu sine, cu alții si cu mediul înconjurător

(spațiu, timp, obiecte). De aici rezultă trei direcții principale ale psihomotricității:
• realizarea relației cu sine;
• realizarea relației cu alții;
• contactul cu mediul înconjurător.
6. OBIECTIVELE PSIHOMOTRICITĂȚII

Ca obiective generale psihomotricitatea vizează:

• Cunoasterea si înțelegerea elementelor constitutive ale psihomotricității, cât si a
instrumentelor prin intermediul cărora se operează (acționează).
• Cunoasterea, înțelegerea si stăpânirea comportamentelor de bază ale psihomotricității pentru a
obține un comportament adecvat si a realiza un dialog eficient cu sine si cu mediul ambiant.
• Identificarea precoce a tulburărilor de psihomotricitate pentru a orienta procesul de educare
sau reeducare în vederea dispariției sau diminuării efectelor nocive.
• Cresterea potențialului psihomotric prin intermediul expresiei, comunicării si realizării
motrice.
Ca obiective particulare psihomotricitatea urmăreste:
o dezvoltarea chinesteziei, a percepției complexe a miscării;
o dezvoltarea capacității de miscare a organismului si de adaptare la diferite solicitări,
stăpânirea corpului, stăpânirea mediului;
o evaluarea potențialului psihomotric pentru punerea în evidentă a nivelului de crestere si
dezvoltare, cât si a raportului dintre vârsta biologică si cea cronologică;
o dezvoltarea priceperilor si deprinderilor motrice de bază si aplicative: mers, alergare,
săritură, aruncare, echilibru, cățărare, târâre, tracțiune;
o dezvoltarea corespunzătoare a calităților motrice-forță, viteză, rezistență, îndemânare.
7. CARACTERISTICILE DEZVOLTĂRII
PSIHOMOTRICE

Dezvoltarea psihomotricității la copil prezintă o serie de caracteristici ce stau la baza evaluării

nivelului si calității dezvoltării. Succint P. Arcan, prezintă următoarele caracteristici:
• a) dezvoltarea psihomotricității înregistrează salturi calitative ce au la bază acumulările
cantitative; formele noi de comportament sunt superioare celor precedente;
• b) calitățile nou apărute nu le desființează pe cele anterioare, ci le includ;
• c) dezvoltarea se produce stadial, în etape distincte si cu caracteristici proprii fiecărei vârste;
• d) în intervale mici de timp apar transformări continue dar imperceptibile;
• e) frecvent dezvoltarea este asincronă al nivelul diferitelor procese si însusiri;
8. LEGILE DEZVOLTĂRII PSIHOMOTRICE

• a) Legea diferențierii precizează că, la nou născut, motricitatea se manifestă prin descărcări
generalizate în tot corpul. Progresiv, aceste descărcări se diferențiază în activități din ce în ce
mai bine localizate si mai fine.
• b) Legea variabilității precizează că dezvoltarea organismului cunoaste perioade cu progrese
rapide alternând cu perioade de stagnare sau chiar de regresie.
• c) Legea evoluției cefalo-caudale stabileste că dezvoltarea motorie a copilului are ca punct de
plecare partea superioară a corpului ajungându-se treptat la nivelul membrelor inferioare.
• d) Legea evoluției proximo-distale evidențiază faptul că dezvoltarea motricității se face de la
centru spre periferie.
9. OBIECTIVELE DEZVOLTĂRII PSIHOMOTORII ÎN
SPORT
• În lucrarea sa, Psihologia educaţiei fizice, M. Epuran formulează obiectivul educaţiei
fizice şi sportului arătând că dezvoltarea psihomotorie cuprinde:

• a) Dezvoltarea capacităţilor motrice, ca: viteza, forţa, rezistenţa, îndemânarea, supleţea;

• b) Dezvoltarea chinesteziei (percepţia complexă a mişcării);
• c) Dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor motrice (mers, alergare, săritură, aruncare,
căţărare, împingere, tracţiune etc.);
• d) Dezvoltarea capacităţii de lucru a organismului şi de adaptare la sarcina de mişcare
(stăpânirea corpului, stăpânirea mediului).