DESPRE PSIHOMOTRICITATE

Definirea psihomotricitatii

Din multimea aspectelor si manifestarilor psihice ale elevilor in activitatile de

educatie fizica si sport, studiul comportamentului motor este foarte important
deoarece in activitatile corporale predomina latura motrica. Reactiile motrice sunt
raspunsuri elaborate la anumite stimulari. Este deci, firesc ca intregul efect al
procesului instructiv educativ sa depinda intr-o oarecare masura si de structura
personalitatii in care aptitudinile psihomotrice detin un loc important.

Insemnatatea educatie in psihomotrice este data de prezenta acesteia ca unul din

principalele obiective specifice ale educatiei fizice.

In lucrarea sa, Psihologia educatiei fizice, M. Epuran formuleaza obiectivul educatiei

fizice si sportului aratand ca: dezvoltarea psihomotorie cuprinde:

a) Dezvoltarea capacitatilor motrice, ca: viteza, forta, rezistenta,

indemanarea, supletea;

b) Dezvoltarea chinesteziei (perceptia complexa a miscarii);

c) Dezvoltarea priceperilor si deprinderilor motrice (mers, alergare,

saritura, aruncare, catarare, impingere, tractiune etc.);

d) Dezvoltarea capacitatii de lucru a organismului si de adaptare la

sarcina de miscare (stapanirea corpului, stapanirea mediului).

Psihomotricitatea apare astfel, atat ca aptitudine, cat si ca functie complexa de

reglare a comportamentului individual. Putem spune ca ea include participarea
diferitelor procese si functii psihice care asigura atat receptia informatiilor, cat si
executia adecvata a actului de raspuns.

Reamintim principalele componente ale psihomotricitatii, subliniind faptul ca

studierea lor in mod analitic nu reuseste sa ne ofere sinteza capacitatii coordinative a
unui subiect. Pe de alta parte, "parcursurile" compuse din sarcini din cele mai
diferite nu pot fi atat de bine structurate si standardizate pentru a furniza cifre
(scoruri) obiective si valide.

Componentele psihomotricitatii:

- sensibilitatea chinestezica;

- simtul echilibrului;

- simtul ritmului si al aprecierii duratelor scurte;

- coordonarea membrelor - homolaterala sau heterolaterala;

- coordonarea ochi - mana sau picior;

- coordonarea generala;

- agilitatea;

- precizia si stabilitatea miscarilor;

- aprecierea oportunitatii actiunilor in diferite momente de timp;

- lateralitatea;

- schema corporala.

Nu vom face aici o descriere a acestor componenete, despre care unele lucrari de
psihologie trateaza mai pe larg[1].

C. Albu (1999), in lucrarea sa de referinta, Psihomotricitatea, il citeaza pe A. D. Meur, care

sustine ca studiul psihomotricitatii parcurge patru mari etape. Intr-o prima faza, cercetarile au
fost axate pe problema dezvoltarii motorie.

Dupa A. De Meur (1988), la copil, functia motrica, dezvoltarea intelectuala si

afectiva sunt intim legate.

Modul de gandire psihomotric poate fi sintetizat astfel:

a) Miscarile sunt strans legate de spirit si implica personalitatea in totalitate.

b) Psihicul este strans legat de miscarile care conditioneaza dezvoltarea.

Acest tablou al psihomotricitatii poate fi completat si cu opinia lui R. Zazzo (1970),

care considera ca: educand motricitatea inseamna a-l pregati pe copil pentru sarcini
profesionale, dar inseamna, in acelasi timp, a-i ameliora echilibrul fizic si mintal, a-i
da gradat stapanire pe corpul sau, a-i multiplica relatiile eficiente cu lucrurile si
relatiile armonioase cu un alt individ.
 Tentativa de recuperare a omului in sens global a polarizat interesul asupra
psihomotricitatii atat in psihologie, cat si in pedagogie, neuropsihologie si
psihanaliza. Medicina psihosomatica intr-un anumit sens a concretizat aceasta
cotitura in conceptia filosofica a stiintelor umane; incercarea de depasire a
contradictiei corp-spirit, care a influentat negativ si putem spune ca inca influenteaza
asupra intelesului de fiinta umana, ar trebui sa propuna o continua comparatie intre
nivelele de structura a personalitatii si ale etapelor tipurilor de comportament intre
diversele modele si etape culturale. Nu numai, dar si factorii mentali interactioneaza
cu functiile vitale, cum sunt: respiratia, digestia, circulatia; aceste functii pot fi
studiate si in termen de motricitate, deci sub aspect mecanic-anatomic, bio-chimic-
fiziologic, neuro-psihologic. Limitandu-ne la cel de-al treilea aspect, constatam cum
atentia, concentratia mentala sau angajamentul in miscare pot produce o
hiperventilatie, starile emotive pot determina o hipo sau hiperventilatia cu o
tahicardie consecventa. Viceversa, un control respirator adecvat economic, obtinut
cu antrenament si deci, luarea la cunostinta a acestui tip de emotivitate si a
mecanismelor sale este un mijloc de a determina intr-o anumita masura impulsurile
emotive. Dupa Martin, psihomotricitatea poate fi definita conform schemei
urmatoare, nr.1.

BIBLIOGRAFIE

1. AJURIAGUERRA, J., AUZIAS,M., COUMES, F., si colectivul

(1980)- Scrisul copilului, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

2. BORGOGNO, ELLETA(1985)-Psihomotricita e terapia psihomotoria, in Tratatto di

neurologia riabilitativa, M.M.Formica, Marrapese Editore, Roma;

3. BRIGGS, M., (1975) - Movement Education, Boston, Plays. Incs;

4. CAMERON, W. and PLEASANCE, P (1971)- Education in Movement - Gimnastics.

Revised Oxford, Basil Blackwell.

5. DEBESSE, M., (1981) - Etapele educatiei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

6. DE MEUR A., STAES,L.(1988) Psychomotricite, Education et Reeducation, Ed.

DeBoeck, Bruxelles.

7. DEPARTAMENT of EDUCATION and SCIENCE - Movement Physical, Education in

the Primary Years. London. Her Magesty's Stationery Office.

8. EPURAN,M; HOLDEVICI,I; TONITA,F; (2001) - Psihologia sportului de

performanta.Teorie si practica; Editura FEST, Bucuresti;

9. FORMICA, M., N., (1985) e colab.- Trattato di neurologia reabilitativa, Marrapese

Editore Roma.
10. HORGHIDAN, V.(1997) - Metode de psihodiagnostic, Editura Didactica si pedagogica
R.A., Bucuresti;

11. LABAN, R., (1968) - Modern Educational Dance, 2nd ed., Revised by L. Ullman, New
York, Frederick A. Praeger, Publishers;

12. LONGSDON BETTE JEAN (1992) - Educational Gymnastics; Human Kinetics

Publishers, Champaign, Illinois;

13. MARTENS, RAINER (1987) - Coaches Gide to Sport Psychology, Champaign, Illinois,
Human Kinetics;

14. MORISON, R. (1956) - Educational Gymnastics, Liverpool, I.M. Marsh College of

Physical Education;

15. PIAGET, J. (1979) - Construirea realului la copii, Ed. Didactica si Pedagogica,

Bucuresti.

16. WALLON, H., (1975) - Evolutia psihologica a copilului, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti.

17. ZAZZO, R. (1970) - Evolutia copilului de la doi la sase ani In: Debesse Maurire (trad.) Psihologia copilului. De la
nastere la adolescenta, Bucuresti, Editura Didactica si pedagogica.