Fiziologie Sportiva

Articol de specialitate

Stressul oxidativ si efortul fizic

Specii reactive ale oxigenului Posibile surse de producere a radicalilor liberi in timpul exerciiului fizic Sistemul defensiv antioxidant celular Stressul oxidativ Bibliografie

Marius-Daniel RADU, Stelian SCHIOPU, Dragomir COPREAN Universitatea Ovidius Constanta, Facultatea de Stiinte ale Naturii, marius_radu_ursu@yahoo.com , drd_maryus@yahoo.com

Stressul oxidativ si efortul fizic

n ultimii 30 de ani cercetrile privind efectele fiziologice ale activitii fizice au traversat rapid grania de la organ la celul, concetrndu-se n ultimul deceniu pe domeniile subcelulare i moleculare (Kenneth 2000, Allen 2008). La sfritul anilor 60 i nceputul anilor 70 cercetrile n ceea ce privete efectele fiziologice ale activitii fizice s-au raportat n primul rnd la nivel de organ, n principal din cauza instrumentelor i metodelor biochimice de monitorizare. Urmtoarea etap denumit adesea i era biochimiei exerciiului fizic a durat aproximativ 15 ani timp n care au fost puse la punct metode biochimice i tehnici de analiz experimental. ncepnd cu anul 1987 cercetrile n domneniul fiziologiei efortului fizic au evoluat ntr-un ritm rapid, n prezent comunitatea tiinific vorbete despre un nou termen tiina molecular a exerciului fizic termen ce definete cunoaterea stadiului actual a mecanismelor fiziologice a exerciiului fizic (Blair 1999, Kenneth 2000). Activitatea fizic este recunoscut ca fiind o component important a stilului de via sntos, recomandarea vine din partea oamenilor de tiin i a clinicienilor. Exerciiul fizic de intensitate moderat este recomandat pentru mbuntirea capacitiilor fiziologice i funcionale a multor organe la vrstnici (Rhodes 2000 si Marzena 2006 dup Allen 2008). Exerciiul fizic regulat pare s ntrzie alterarea proceselor fiziologice a celulelor, respectiv acumularea moleculelor semnal pentru nceperea programului de moarte celular programat (Kirkwood 2002, Radak 2001). Exist peste 300 de teorii cu privire la moartea celular programat. Teorii care susin c senescena celular i implicit moartea celular programat ar surveni n urma unor procese/evenimente neprogramate sau sub aciunea factorilor genetici.

D. Harman 1956, postuleaz ideea c singurul gaz compatibil vieii, oxigenul genereaz specii reactive deosebit de agresive/nocive pentru celule (teoria radicalilor liberi n senescena celular). Celulele produc continuu radicali liberi ai oxigenului secundar, ca urmare a proceselor metabolice (Urso 2003). Paradoxal, exerciiul fizic reprezint o veritabil surs de radicali liberi, ca urmare a intensificrii proceselor metabolice i a consumului de oxigen (Antoni 2005, Christopher 2004, Powers 2007). Radicalii liberi ai oxigenului sunt molecule sau fragmente moleculare tranzitorii de mare complexitate deosebit de reactive, care conin unul sau mai muli electroni impari. Oxigenul este un aceptor universal de electroni care permite organismelor aerobe s utilizeze energia nmagazinat n carbohidrai, grsimi i proteine. Este larg acceptat i experimental dovedit c n timpul acestui proces catabolic pot rezulta att radicali liberi ai oxigenului, ct i diferite alte forme secundare de radicali.

Termenul de specii reactive ale oxigenului este un termen general care se refer nu numai la radicalul oxigen central, ci include de asemenea i alte specii chimice reactive ale oxigenului denumite falii radicali (Halliwell 2007).

Radicalii liberi ai oxigenului sunt: radicalul superoxid, radicalul hidroxil, radicalul peroxid de hidrogen (apa oxigenat) i oxigenul singlet.

Radicalul superoxid - este cel mai cunoscut i studiat radical liber al oxigenului, se pare c este primul intermediar al activrii oxigenului pe calea reducerii univalente. Acest radical al oxigenului este unic prin faptul c poate reaciona cu alte specii chimice ale oxigenului rezultnd radicalii liberi secundari deosebit de duntori pentru sistemele biologice. Roth i Droge (1991) au artat c radicalul superoxid activeaz celulele-T care vor crete secreia unor factori implicai n creterea muscular, ct i a interleukinei-2. Denhman i Harman a sesizat c in vivo, radicalii superoxid pot lua natere n urma multiplelor reacii enzimatice incomplete (Allen 2008). La pH fiziologic, radicalul superoxid are o via scurt de ordinul milisecundelor, dar are o mare proprietate de a penetra biomembranele (Salvador 2001). n organism, radicalii superoxid pot fi generai n numeroase procese i reacii nc insuficient cunoscute o parte din ele.

O2

+ e O2 (radicalul superoxid)

Radicalul Hidroxil- este cea mai puternic specie reactiv a oxigenului, reacioneaz cu viteze mari cu absolut orice molecul organic. Radicalii hidroxil pot fi generai n sistemele biologice pe mai multe rute/ ci: 1) descompunerea H2O2 via reacia Fenton; Fe2+ + H2O2 Fe3+ + OH + OH-

2) secundar n urma interaciunii radicalului superoxid cu peroxidul de hidrogen reacia Haber-Weiss; O2 + H2O2 O2 + H2O + OH

3) interaciunea dintre metalele tranzitorii exemplu cuprul i radicalul peroxid de hidrogen. Cu+ + H2O2 Cu2+ + OH + OH-

Radicalul hidroxil are o via extrem de scurt din aceast cauz este radicalul cel mai puin studiat i despre care se tiu foarte puine amnunte moleculare (Byung 1994).

Radicalul peroxide de hidrogen- este cea mai stabil form derivat din O2, permeabil pentru membranele celulare i are o via lung n celul. Este citotoxic, i considerat un foarte bun agent de oxidare. H2O2 reacioneaz cu ioni metalici (reacia Haber-Weiss), rezultatul acestor reacii fiind apariia radicalului hidroxil. Radicalul peroxid de hidrogen rezult n urma reaciei de dismutare a radicalilor superoxid, reacie spontan sau catalizat de enzima superoxid dismutaza.

Oxidul nitric NO- Dei nu este un radical liber al oxigenului, NO este o important molecul semnal implicat n diferite procese fiziologice i fiziopatologice. Oxidul nitric este sintetizat din aminoacidul L-arginina (aminoacid esenial izolat pentru prima dat n 1886) n multe linii celulare, sub aciunea NOS (oxid nitric sintetaza).

L-arginina + n NADPH + n O2 L-citrulina + Oxidul Nitric + n NADP+

NOS se prezint sub trei izoforme: NOS-1 prezent la nivelul esutului nervos, NOS-2 enzima inductibil, predominant n stri inflamatorii i NOS-3 cu origine n celulele endoteliale. NO reacioneaz cu unele metale tranziionale, n celul se leag de diveri ioni metalici i particip la activarea a numeroase enzime, exemplu, activarea guanilat-ciclaza de ctre NO conduce la transformarea GTP n GMPc. Aceast legtura ntre NO i diferii ioni metalici nu numai c reprezint un mecanism major de aciune, dar apare i joac de asemenea, un rol major n inactivarea sa prin legare la ionul de fier din hemoglobin. NO reacioneaz i cu radicalul superoxid rezultnd o specie chimic deosebit de reactiv, radicalul peroxinitrit (ONOO-). O2 - + NO ONOO

Descoperirea ca NO este o important molecul semnal la nivelul sistemului nervos central a schimbat total concepia cercettorilor care pn n deceniul trecut credeau c bariera hemato encefalic nu poate fi trecut de precursori NO (Juan 2002). n ceea ce privete semnalizarea neuron-neuron (sinapsa) s-au identificat mai multe izoforme ale NOS1 i anume: n NOS , n NOS , n NOS , n NOS , n NOS-2 enzime secretate de diferite celule nervoase localizate n diferite regiuni encefalice (Alderton 2001, Gibson, 2001, Nakane, 1993, Silvagno, 1996). Se pare c activitatea n NOS este dependent de concentraia Ca 2+ liber citosolic care stimuleaz interaciunea cu calmodulin (Knowles 1989, Sheng 1992, Komeima 2000). NO este implicat n numeroase ci de semnalizare interneuronal (NO se leag de receptori NMDA) ce formeaz cile aferente i eferene nociceptive (Mao 1999, Mayer 1999). Majoritatea informaiilor pledeaz pentru prezena n NOS la nivelul sistemului circulator encefalic, n celulele gliale, dar predominant n corpurile neuronilor unde particip la meninerea homeostaziei cerebrale (Bredt 1990). Se pare c, dac trec prin perioade scurte de ischemie neuronii sintetizeaz n exces NOS n vederea stabilizrii fluxului sanguin prin intermediul NO care este un puternic vasodilatator (Iadecola 1995). La nivel muscular, alterarea semnalului chimic produs de NO duce la apariia multor traume musculare, datorate activitii metabolice crescute a muchiului (Stamler 2001). Se pare c una din cauzele apariiei distrofiei musculare Duchenne ar fi alterarea echilibrului dintre NOS intra i extracelular pe deoparte, iar pe de alt parte, alterarea semnalului mediat de NO (Brenman 1995).

Fiind implicat n foarte multe ci de semnalizare celular NO este indispensabil funcionrii n limite fiziologice normale a organismului, dar n concentraii mari se leag de gruprile SH, activeaz enzime mari consumatoare de energie, produce alterri ale ADN-ului, particip la oxidarea hemoglobinei i mioglobinei. n timpul reperfusiunii ischemice este secretat o mare cantitate de NO care reacioneaz cu radicalul superoxid i produce o specie chimic deosebit de toxic, radicalul peroxinitrit. NO particip la coagularea sngelui, stimuleaz factori de coagulare. NO activeaz sinteza proteic i mrete masa muscular prin stimularea secreiei hormonului de cretere.

Radicalul peroxinitrit- Reacia dintre radicalul superoxid i NO conduce la apariia unei noi specii chimice de mare importan n procesele fiziopatologice i anume radicalul peroxinitrit. O2 - + NO ONOO

Reacia ce conduce la apariia radicalului peroxinitrit este de trei ori mai rapid dect reacia de dismutare a radicalului superoxid cu formare de radical peroxid de hidrogen, acest fenomen este mai rapid chiar i dect interaciunea dintre NO i proteina hem. Radicalul peroxinitrit este clasificat ca fcnd parte din speciile reactive ale azotului, care include de asemenea NO i N2O3 .

Hipercloritul- Rezult n urma reaciei dintre H2O2 i Cl- , reacie catalizat de mieloperoxidaza. H2O2 + Cl - HOCl + -OH

Hipercloritul este predominant format de neutrofile i poate aduce prejudicii unei game variate de biomolecule, oxideaz tioli, lipidele, acidul ascorbic i NADPH-ul rezultnd diferii compui secundari de mare importan fiziopatologic (Halliwell 2007). Mai mult dect att, n form acid pot traversa membrana celular, acea structur de mare complexitate biochimic i pot intra n interaciune cu toate biomoleculele existente n celul participnd activ la procesul de apoptoz grbit a celulei.

Specii de radicali secundari- Dup cum am artat anterior, radicalii liberi sunt specii chimice de mare complexitate care conin unul sau mai muli electroni impari i care prezint o serie de particulariti (prezint sarcin electric (+, -, neutru), conin unul sau mai muli electroni impari, posed o foarte mare reactivitate chimic ). Aceti radicali in vivo provin din oxigen i azot i se numesc specii reactive ale oxigenului respectiv, specii reactive ale azotului. Conform principiului II al termodinamicii, orice sistem tinde s ating mai repede sau mai ncet o stare de repaus de echilibru, conform acestui principiu i RL reacioneaz cu o gam variat de biomolecule n vederea obinerii strii de echilibru. Radicalii liberii se prind specific de o gam larg de specii biochimice i induc o serie de reacii n lan din care rezult diferii produi intermediari (specii reactive secundare) deosebit de toxice pentru sistemele biologice. Un exemplu de specii reactive secundare sunt intermediari obinui n urma peroxidrii lipidelor. Deci radicalii liberi ai oxigenului acioneaz odat asupra lipidelor i secundar prin produi intermediari obinui n urma cascadei de reacii. Dac ar fi s analizm constituienii celulari, am vedea c un procent de peste 60-65% l dein lipidele care intr n structura biomembranelor i nu numai. n cele ce urmeaz, voi prezenta schema peroxidrii lipidelor.

R-CH=CH-CH2-R (acid gras polinesaturat) R-CH=CH-CH - R (radicalul alilic al acidului gras nesaturat) R-CH=CH-CH-R O O(radical peroxilipidic)

 R-CH=CH-CH-R O O H- C- CH2 C H O O

Fig.1. Peroxidarea lipidelor , malonildialdehida (MDA) (Alessio 2000)

n mod normal, NO este o molecul puternic vasodilatatoare, n condiii de ischemie la nivel vascular sunt secretate mari cantiti de radicali superoxid capabili s reacioneze cu NO secretat n cantiti sporite, rezultnd un intermediar deosebit de toxic radicalul peroxinitrit.

continuare ... Posibile surse de producere a radicalilor liberi in timpul exerciiului fizic

Marius-Daniel RADU, Stelian SCHIOPU, Dragomir COPREAN Universitatea Ovidius Constanta, Facultatea de Stiinte ale Naturii, marius_radu_ursu@yahoo.com , drd_maryus@yahoo.com 18 ianuarie 2010 Rezumat: Supraantrenamentul reprezinta in cazul sportivilor de performanta un sindrom care apare prin depasirea raportului optim dintre antrenament-refacere, ceea ce duce la instalarea oboselii patologice.Consta in simptome variate si este foarte importanta prevenirea si depistarea timpurie a acestui sindrom .Este dificil de diagnosticat, iar diagnosticul poate fi pus dupa o examinare clinica foarte amanuntita si dupa ce au fost excluse alte cauze ale tulburarilor care apar in cadrul supraantrenamentului.

Cuvinte cheie: supraantrenament, sindromul de supraantrenament, sportiv supraantrenat. Material aparut in nr. 6 al revistei romane de Medicina Sportiva.

Autori: Laura-Margareta Bara 1, Alin-Nicolae Popescu 2

1 -Medic rezident medicina sportiva Medic lot national rugby feminin

2- Medic specialist medicina sportiva Medic lot national seniori

Introducere: Supraantrenamentul reprezinta o stare in care apar o serie de simptome care au ca rezultat final scaderea performantei sportive, datorita intensitatii crescute a antrenamentelor si/sau depasirea abilitatii de adaptare si refacere. Adesea supraantrenamentul poate fi impartit in doua forme: cu predominanta componentei simpatice si cu predominanta componentei parasimpatice. Forma simpatica de supraantrenament include cresterea activitatii simpatico in repaus cu urmatoarele simptome :cresterea frecventei cardiace de repaus, scaderea apetuitului, lipsa odihnei, excitabilitate(1)Slabirea performantei apare mai inainte in exercitiul anaerob. Forma parasimpatica este asociata cu scaderea activitatii simpatice in repaus, primele simptome incluzand:-inhibitia temperamentala, lungi perioade de somn, stari depresive. Scaderea performantei data de supraantrenamentul parasimpatic afecteaza prima data activitatea aeroba. Sindromul de supraantrenament (overtraining syndrome)-consta in variate simptome la un sportiv care este inclus intr-un program de antrenament care a depasit limitele sale fiziologice si/sau psihologice Pe masura ce intensitatea si volumul antrenamentului continua sa creasca apare un dezechilibru intre nivelul de antrenament tot mai ridicat si o recuperare adecvata. Performanta fizica a sportivului scade si abilitatea sa de a mentine un nivel mai crescut al antrenamentului este tot mai slaba. Acest sindrom este o stare de oboseala cronica si de scadere cronica a performantei , acompaniata de numeroase simptome fizice si psihice.

Fiziopatologia supraantrenamentului: Un program de antrenament de supraincarcare este esential pentru imbunatatirea performantei sportive. Daca acest tip de antrenament nu este urmat de periaode de refacere adecvate poate aparea supraantrenamentul. Exista mai multe teorii in ceea ce priveste sindromul de supraantrenament: unii cercetatori sustin ca supraantrenamentul poate fi vazut ca cel de al treilea stadiu al sindromului general de adaptare sindromul Selyes, al treilea stadiu al acestui simdrom fiind cel de epuizare si reprezinta incercarea organismului de a-si restabili homeostazia Sindromul Seyles a fost descoperit de Hans Selye si descrie un sindrom care apare datorita stresului cu numeroase simptome incluse in trei stadii. Primul stadiu este cel de alarma (alarm)-cu o reactie psihica imediata a organismului cu evolutie spre deprimarea sistemului imun, facand organismul succeptibil la infectii. Al doilea stadiu-rezistenta (resistance)-cand organismul incearca sa combata efectele stresului si se adapteaza la situatii din ce in ce mai stresante, dar aceasta capacitate apare initial dupa care este depasita. Cel de al treilea stadiu este epuizarea-(exhaustion)-cand apare epuizarea, iar organismul nu mai are reserve psihice si fizice de refacere. in acest al treilea stadiu este inclus supraantrenamentul de catre unii cercetatori. - O alta teorie este aceea ca responsabila de simptomatologia din supraantrenament sunt modificarile de la nivelul sistemului nervos central de unde pornesc raspunsuri inadecvate catre periferie ca urmare a unor excitanti supraliminari pe fond de oboseala reziduala. Aceste modificari includ: disfunctii hipotalamice, dezechilibru in balanta amino-acizilor(care poate conduce la concentratii crescute de serotonina in creier). Modificarile la nivel periferic cuprind: scaderea sensibilitatii adrenale la ACTH , scaderea depozitelor de glicogen , scaderea excitabilitatii neuro-musculare.Se presupune ca exista un blocaj sinaptic neuro-muscular care ar bloca transmiterea influxului de la nerv la muschi.Aceasta teorie scoate in evidenta importanta refacerii in efortul sportive ca mijloc profilactic de combaterea oboselii patologice si de protejare a sanatatii sportivului. - O alta teorie interesanta este ipoteza citokinelor-conform careia stresul fizic excesiv si insuficienta odihna si refacere, induc un raspuns inflamator acut care cauzeaza in cele din urma o inflamatie sistemica.(11). Monocitele circulante sunt activate , apoi elibereaza citokine proinflamatorii care actioneaza la nivelul sistemului nervos central, a axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian si sistemului nervos vegetativ simpatic.Totodata aceasta teorie presupune ca inflamatia sistemica poate fi baza pentru multitudinea de modificari neuro-endocrine, psihologice si imunologice observate in sindromul de supraantrenament. Sportivii cu cel mai mare risc de supraantrenament sunt considerati cei care practica sporturi de anduranta, deoarece au perioade lungi de exercitiu intens, sportivii tineri sunt de asemenea expusi datorita lipsei de experienta , alergatorii care participa la mai multe curse pe sezon si nu se refac suficient dupa competitii, cei cu volum mare de antrenament si care se antreneaza de mai multe ori pe zi, ceoi care practica triathlon, pentathlon, decathlon.

Clasificare clinica: din punct de vedere clinic se deosebesc doua forme de supraantrenament si anume: oboseala musculara(periferica) si oboseala neuropsihica ( centrala ). Oboseala musculara se mai numeste sindromul de muschi dureros si apare mai tarziu in cadrul supraantrenamentului. Se manifesta prin durere musculara continua ca urmare a unor exercitii cu care sportivul nu a fost obisnuit sau a unei activitati fizice riguroase.Sportivii adesea acuza fatigabilitate musculara , muschi impietrit, care este foarte dureros si edematiat, acestea datorita unui raspuns inflamator la nivel muscular cu cresterea concentratiei de creatin kinaza, cu un varf la 48-72 ore .Aceste simptome dispar de regula dupa cateva zile, desi pot persista pana la 5-7 zile.Daca este sever afecteaza performanta prin scaderea fortei musculare, scaderea proceselor de refacere a rezervelor de glycogen si ingreunarea miscarilor. In acest tip de oboseala musculara se descriu mai multe cauze:-epuizarea rezervelor de creatinfosfat muscular (prezenta in eforturile anaerobe alactacide si lactacide) -epuizarea rezervelor de creatinfosfat insotite de cresterea acidului lactic (in eforturile de tip anduranta scurta) - cresterea acidului lactic muscular insotita de cresterea amoniacului hepatic (in eforturile de anduranta medie) - epuizarea glicogenului muscular la care se adauga acumularea de peroxizi lipidici.(16) Oboseala neuro-psihica (centrala) cuprinde:-scaderea glucozei sanguine. In efort creierul consuma aproximativ 5 g glucoza/ora iar creieruleste organ vital foarte sensibil la scaderea glicemiei. Glicogenulforma de rezerva a glucozei in organism, este apreciata la aproximativ 500 grame dintre care 400 grame in muschi (valori normale=1 gram glicogen la 100 g tesut muscular) si 100 grame in ficat. Daca diminua acest nivel organismul este afectat in mod serios. - in creier se acumuleaza aminoacizi esentiali(valina, leucina, izoleucina, triptofan, etc)si induce perturbari functionale la nivelul neuronului. - Stresul neuropsihic(present la tragatori, scrimeri, gimnasti-gimnaste, portarii la jocurile sportive etc).

Clinic: Nu exista simptome universal valabile si acceptate care sa descrie succinct sindromul de supraantrenament .Frecvent, sportivul poate prezenta mai multe simptome, dintre acestea cele mai obisnuite si intalnite sunt oboseala, depresia si senzatia de greutate in muschi. De asemenea sportivul poate prezenta ca unic symptom afectarea performantei Alte simptome adesea observate la sportivul supraantrenat includ:-cresterea frecventei cardiace de repaus, scadere in greutate, perturbari ale somnului, lipsa apetitutlui alimentar, stari depressive, limfadenopatie, scaderea performantei, iritabilitate, lipsa odihnei, mialgii difuze si artralgii, scaderea puterii de concentrare, infectii frecvente de cai respiratorii superioare, labilitate emotionala, transpiratie excesiva, senzatie de picioare grele, scaderea libidoului.

Aspecte psihologice in sindromul de supraantrenament.

Perturbarea starii psihice a sportivului este o componenta esentiala a sindromului de supraantrenament si poate fi asociata cu cresterea in volum si/ sau intensitate a antrenamentului..Simptomele psihice care sunt in relatie cu scaderea performantei include: oboseala, deficitul de concentrare, depresie si iritabilitate. De asemenea labilitatea emotionala, anxietatea, perturbarile de somn si scaderea libidoului pot fi intalnite. (14). Foarte frecvent este folosit profilul starii psihice pentru a masura perturbarile psihopatologice care apar. In aceasta privinta supraantrenamentul poate fi detectat prin utilizarea scalei Borg de percepere a efortului. RPE(rating of perceived exertion presurtare provenind din limba engleza ) rata de percepere a efortului fiind o metoda subiectiva de cuantificare a efortului. Modul in care o persoana percepe efortul ii influenteazaraspunsul la activitatea fizica, modificand parametrii biologici, inclusiv ritm cardiac, frecventa respiratorie, oboseala musculara. In supraantrenament, aceasta scala este modificata , percepand efortul ca fiind mai greu la un numar mai mic din scala,decat de obicei.La maratonisti apare adesea comportament obsesiv-compulsiv datorita distantelor mari pe care le parcurg zilnic deja intrate in rutina.(14)

Aspecte imunologice in sindromul de supraantrenament: Desi , sportivii nu sunt clinic imunocompromisi, se pare ca sunt mult mai susceptibili la infectii pe parcursul perioadelor de antrenament de intensitate foarte mare.(4) Mai exact apar mai frecvent in aceste periaode de antrenament de intensitate mare,infectii de cai respiratorii superioare. (IACRS). Concentratia de imunoglobulina A (IgA) secretorie scade pe parcursul perioadelor de antrenament intens Functia neutrofilelor si activitatea celulelor citotoxic natural killer(NK)este de asemenea afectata in mod negativ. Nivelurile in plasma de glutamina (care este un nutrient essential pentru limfocite si monocite) sunt scazute in supraantrenament. Glutamina actioneaza ca o sursa de energie pentru limfocite si macrofage, scaderea nivelului de glutamina la un spotiv supraantrenat (care scade dupa antrenament de anduranta , dar si dupa cele mai scurte ca durata) poate fi responsabila de cresterea susceptibilitatii la infectii. Studiile efectuate pana in momentul prezent (anul 2006) nu au clarificat exact insa rolul glutaminei in exercitiu la sportivii supraantrenati.

Afectarea cardiovasculara: Marca alterarii cardiovasculare in supraantrenament o reprezinta o crestere a frecventei cardiace de repaus in opozitie cu bradicardia pe care o intalnim la sportivii de inalta performanta. O crestere cu 5-10 batai/minut poate fi sugestiva, dar o crestere cu 10 batai pe minut este adesea considerata ca semn de diagnostic pozitiv de supraantrenament. Scad frecventa cardiaca maximala si consumul maxim de oxigen in corelatie cu scaderea varfului de performanta.

Unul din mecanismele fiziopatologice implicate in acest sindrom este reprezentat de o relativa scadere a volumului plasmatic, secundar deshidratarii. Suplimentar apare si afecatrea contractilitatii ventriculare stangi observata la sportivii de anduranta. In cadrul sindromului de supraantrenament sportivii vor fi investigate in dinamica , urmarindu-se variatiile de tensiune arteriala si frecventa cardiaca.

Modificari secretorii (hormonale): Sunt observate mulet modificari neuroendocrinologice in supraantrenament, multe dintre ele fiind folosite ca indicatori ai acestui sindrom.Disfunctia hipotalamica pare a fi o componenta majora a acestui sindrom. Apare o dereglare in axul hipotalamo-hipofizar inducand modificari in echilibrul mai multor hormoni. Studiile efectuate pe sportivii de anduranta in supraantrenamnet au demonstrat o reducere a cortizolului, a ACTH-ului, hormonului de crestere (STH), scaderea acestora fiind indusa de exercitiul maximal efectuat. La anumiti sportivi e afectata si secretia de GnRH(gonadotropin releasing hormone) si a hormonului luteinizant (LH). Raportul testosterone/cortizol este folosit pentru reflectarea balantei anabolic/catabolic la sportivi ,acesti doi hormoni jucand un rol important in metabolismul proteic si glucidic.O scadere cu 30% a acestui raport sugereaza supraantrenament si poate ajuta la diagnosticarea timpurie a sportivilor supraantrenati. Nivelul de catecolamine este de asemenea scazut si este implicat si in patogeneza acestui sindrom, ducand la scaderea concentratiei de lactate sangvin si astfel la scaderea performantei. La sportivii ce prezinta acest sindrom , eliberarea nocturna de catecolamine este suprimata , dar in timpul exercitiilor fizice eliberarea lor este crescuta.

Diagnosticul diferential al sindromului de supraantrenament: este adesea dificil de diagnosticat si poate fi stabilit dupa o examinare clinica amanuntita si dupa ce am exclus alte cauze ale tulburarilor care apar. Diagnosticul diferential poate fi facut cu o serie de tulburari cum ar fi: infectii virale, anemie, hipotiroidism, mononucleoza infectioasa, boala Addison, diabet insipid, cardiomiopatia hipertrofica, miocardita subacuta, sindrom de oboseala cronica, boli psihice, alergii, astm, boli musculare.Se mai face si diagnosticul diferential cu oboseala fiziologica dupa un program de antrenament foarte intens, dar aceasta dureaza cateva zile si sportivul se reface, pe cand in sidromul de supraantrenament refacerea dureaza de la cateva saptamani pana la luni de zile si doar in conditiile in care a fost diagnosticat si tratat.

Diagnosticul pozitiv. Ca si criterii de diagnostic pozitiv sunt suficiente scaderea performantei asociata cu alti indicatori de supraantrenament.

Au fost propusi anumiti parametrii de laborator pentru a stabili diagnosticul de supraantrenament si anume: scaderea raportului testosterone/cortizol, scaderea catecolaminelor in timpul noptii, scaderea IgA salivara, scaderea concentratiei snagvine de lactate. Alti indicatori pentru supraantrenament sunt: cresterea frecventei cardiace de repaus, scaderea in greutate, infectii frecvente, perturbari de somn, polidipsie.Tot ca parametrii de diagnostic pozitiv sunt considerate si scaderea duratei de timp de la inceputul exercitiului anaerob pana la epuizare (se scurteaza perioada) si scaderea nivelului de glutamina. Se pare ca cei mai sensibili indicatori ai supraantrenamentului sunt simptomele psihologice incluse intr-un profil psihic alterat.

Tratament. Nu exista un protocol specific de tratament al acestui sindrom. In orice caz trebuie recunoscut devreme pentru a putea preveni din timp. Consta in scoaterea sportivului din mediul sportiv si trimiterea sa intr-o statiune subalpina (600800m) pentru 3-4 saptamani.(16). Daca se poate sa fie insotit de o persoana apropiata din anturajul sau. Aici se va acorda atentie odihnei active, sferei neuro-psihice, alimentatiei anabolizante(hiperproteice, hiperglucidice, hipolipidice, bogata in vitamine si minerale). (16). Ca medicatie adjuvanta se pot administra : complexe vitaminice si de minerale, neurotrope, antioxidante, aspartat de arginina, sedative sau chiar hipnotice la nevoie pentru a ajuta somnul. Dintre mijloacele fizioterapeutice se recomanda hidroterapia cu plante , magnetodiafluxul sedativ, aeroionizarea negativa naturala sau artificiala.Dintre mijloacele psihoterapeutice se recomanda: sugestia si autosugestia, tehnicile de relaxare, trainingul autogen. Urmeaza apoi o perioada de inca 4 saptamani cu aceleasi tehnici dar la domiciliul sportivului, apoi dupa un nou control medical se paote reveni la antrenamente dar treptat si abia dupa 4 luni la competitii.(16). Sportivul trebuie sfatuiti corect despre importanta tehnicilor de relaxare si de odihna(8) si este cruciala comunicarea deschisa cu antrenorul si medical.

Bibliografie completa:

1. Morton Ar: periodisation and prevention of overtraining. 2. Hooper SL, Howard A et al: Markers for monitoring overtraining and recovery 3. Kentta G, Hassmen P: Overtraining and recovery;a conceptual model, 1998 4. Mackinnon LT: Overtraining effects on immunity and performance in athletes. Immunol Cell Biol.

5. Mackinnon Lt, Hooper S: Mucosal secretory immune system reponse to exercise of varying intensity and during overtraining. Int J sport med 1994 6. Parry-billings M, Budgett R, Koutedakis Y, et al: Plasma amino acid concentarations in the overtraining syndrome: possible effects on the immune system. 1992 7. Portier H, Louisy F, Laude D, et al: intense endurance training on heart rate blood pressure variability in runners, 2001. 8. Rowbottom DG, Keast D, Goodman C, Morton Ar: The haematological, biochemical and immunological profile of athletes suffering from the overtraining syndrome, 1995 9. Rowbottom Dg, Keast D, Morton AR:The emerging role of glutamine as an indicator of exercise stress and overtraining, 1996. 10. Smith DJ, Norris SR: Changes in glutamine and glutamate concentrations for tracking training tolerance, 2000 11. Smith LL: Cytokine hypotesis of overtraining, 2000 12. Urhausen A, Gabriel HHW, Kindermann W :Impaired pituitary hormonal response to exahaustive exercise in overtrained endurance athletes, 1998. 13. Urhausen A, Gabriel HHW, Weiler B, Kinderman W: Ergometric and psychological findings during overtraining : A long term Follow-up study in endurance athletes, 1998 14. Uusitalo Alt:Overtraining , Physician sportsmed 15. Uusitalo ALT, uusitalo AJ, Rusko Hk:heart rate and blood pressure variability during heavy training and overtraining in the female athlete , 1999. 16. Dragan Ioan (coordinator) -Medicina sportiva, Editura Medicala, Bucuresti, 2002 17. http://changingminds.org/explanations/brain/gas.htm