UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, ȘTIINȚE SOCIALE ȘI PSIHOLOGIE

PROGRAMUL DE STUDII ,,PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR’’

Psihopedagogia jocului

-Portofoliu-

Student:

Calin Mariana (Bornea)

Anul III

Râmnicu Vâlcea,
2020
 Jocul și educarea
psihomotricității

Referat pe echipe

CUPRINS:
1.INTRODUCERE

2. MOTRICITATE ŞI PSIHOMOTRICITATE

3. DEZVOLTAREA MOTORIE ŞI PSIHOMOTORIE

4. DEFICIENŢELE DE PSIHOMOTRICITATE

5. METODE ŞI TEHNICI DE EVALUARE ŞI EDUCAŢIE A PRINCIPALELOR ELEMENTE

DIN STRUCTURA PSIHOMOTRICITĂTII

6. ROLUL JOCULUI ÎN PROCESUL DE EDUCARE ȘI REEDUCARE PSIHOMOTRICĂ

7. EXEMPLE DE JOCURI PENTRU EDUCAREA SI REEDUCAREA PSIHOMOTRICĂ

8. BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE:

Procesul de creştere şi dezvoltare a omului nu poate fi înţeles în totalitatea sa dacă nu se ia în

consideraţie unul dintre elementele fundamentale
psihocomportamentale ale personalităţii - jocul, a cărui problematică a
reţinut atenţia psihologilor şi pedagogilor.

Majoritatea specialiştilor au considerat jocul ca fiind o activitate

caracteristică vârstei de creştere, a copilăriei. În acelaşi timp însă, se
recunoaşte faptul că jocurile însoţesc întreaga ontogeneză umană, chiar
dacă formele lor de manifestare se modifică, principalele caracteristici
se păstrează dând fiecărei etape aspecte particulare şi răspunzând unor
nevoi şi tendinţe fireşti şi permanente ale fiinţei umane.
 MOTRICITATEA ȘI PSIHOMOTRICITATEA

Psihomotricitatea se manifesta ca emergenta a intregului sistem psiho-somatic, ea

exprimandu-se prin motricitatea globala si motricitatea fina. Motricitatea globala reprezinta
miscarea corporala realizata prin muschii mari ai corpului, care asigura deplasarile si posturile, in
timp ce motricitatea fina, definita de miscarea muschilor mici ai corpului, cuprinde miscarile
fine, care pot fi caracterizate printr-o mare precizie si dexteritate. In mod normal, motricitatea
fina este condusa de vedere, initial mana conduce vederea, privirea fiind orientata spre
deplasarea mainilor, apoi primele coordonari vizual-motorii fiind stabilite, vederea avand rol
reglator pentru activitatea mainilor.

A
ctul motor "este un simplu fapt de comportare, de regulă conştient, realizat de muşchii
scheletici, care pun în mişcare un întreg ansamblu de elemente articulare, sub controlul
sistemului nervos central, în vederea obţinerii unui efect elementar de adaptare sau constituire a
unei acţiuni motrice".
Acţiunea motrică este un ansamblu de acte motorii, astfel structurate, încât să realizeze un tot
unitar, în scopul rezolvării unor sarcini imediate, care pot fi izolate sau înglobate în acţiune.
Activitatea motorie este ansamblul de acţiuni motrice
încadrate într-un sistem de idei, reguli şi forme de organizare,
în vederea obţinerii unui efect complex de adaptare a
organismului şi de perfecţionare a dinamicii acestuia.
Activitatea motorie, voluntară şi involuntară a organismului,
este coordonată de structuri ale sistemului nervos central.
Impulsul, motivaţia pentru efectuarea unei anumite mişcări
voluntare, ia naştere în creierul emoţional şi asociativ, care elaborează planul general al mişcării,
transmiţându-1 simultan nucleilor bazali şi cerebelului care, la rândul lor, transmit impulsuri spre
cortexul motor, realizându-se circuite de feed-back motor.
Elementele structurale (componente) ale psihomotricităţii sunt:
Organizarea si coordonarea motorie generală :
a. mişcările fundamentale (gestul rectiliniu, rotativ, scripturo-plastic, polimorf şi de oscilaţie a
corpului);
b. capacităţile fizice (forţa, apăsarea, efortul, viteza mişcării, amplitudinea, agilitatea, precizia
statică şi dinamică, îndemânarea, flexibilitatea, coordonarea, continuitatea, rezistenţa şi
automatizarea);
c. mişcările membrelor şi ale altor segmente ale corpului (mişcările membrelor superioare şi
inferioare, mişcările deget-mână, mână-ochi, mână-picior, mână-ureche); etc.
Organizarea acţiunilor
a. organizarea miscarilor in actiuni eficiente (descompunerea actiunilor in actene, praxene,
secvente);
b. deprinderile de lucru (deprinderile elementare de manuire, deprinderile operationale si a
ciclurilor, integrarea subrutinelor in componentele noi, adaptarea rutinelor la situatii noi, etc.)
Organizarea conduitelor şi structurilor perceptiv-motrice
a. organizarea schemei corporale şi lateralitatea (priza de conştiinţă a schemei corporale proprii,
identificarea-discriminarea diferitelor părţi ale corpului propriu;)
b. conduita şi structura perceptiv-motrică de culoare (identificarea culorilor,
discriminarea culorilor, operare-clasificare);
c. conduita şi structura perceptiv-motrică de formă (identificare, discriminare, operare); etc
Dezvoltarea motricității fine durează câțiva ani buni, nu se întâmplă de pe o zi pe alta. Îi
putem ajuta mult pe cei mici să își dezvolte motricitatea fină, punându-le la dispoziție jucării,
acuarele, plastilină, pensule, ștampile, cărți și diverse materiale procurate din mediul
înconjurător, care să fie folosite drept ”jucării” cu rol de dezvoltare a simțului tactil. Aceste
jocuri și activități este bine să fie îmbinate, astfel copiii le vor percepe ca pe o joacă și nu ca pe o
activitate obligatorie, pe care sunt nevoiți să o ducă la bun sfârșit.
Psihomotricitatea aduna sub aripa ei interventii educative, incepand de la stimularile
senzoriomotrice la formarea elementelor grafice. Avand functii multiple, ea utilizeaza tehnici,
exercitii si jocuri diverse, urmarind miscarea activa a mainilor cat si coordonarea oculo-motorie,
activitati ce vin in sprijinirea si dezvoltarea armonioasa a personalitatii copilului. Fara o
dezvoltare adecvata psihomotorie multe din achizitiile scolare se fac cu intarziere, cu dificultate,
iar uneori nu se fac deloc.

DEZVOLTAREA MOTORIE ȘI PSIHOMOTORIE

Dezvoltarea motorie - Dezvoltarea motorie grosieră implică grupele musculare mari, astfel încât
copilul va fi capabil să se așeze, să stea vertical să meargă și să alerge. Dezvoltarea motorie fină
implică mușchii mici, în special cei ai mâinii, astfel încât copilul să fie în măsură să scrie și să
deseneze.

Dezvoltarea psihomotorie se referă la schimbările prin

care trece un copil de la naștere, în perioada neonatală,
pruncie, copilărie și adolescență. Aceasta acoperă 
dezvoltarea motorie (achiziționarea mișcărilor, a
coordonării) și dezvoltarea senzorială,
intelectuala, afectivă și sociala (construcția psihismului)
și este o dovadă a maturării progresive a sistemului
nervos.
 Încă din perioada dezvoltării fetale există mişcări
de adaptare la mediul intrauterin, mişcări, care,
începând aproximativ din luna a patra de dezvoltare,
încep să fie percepute de mamă. În primele trei
luni, domină dezvoltarea mişcărilor gurii şi a
ochilor, apar elemente de motricitate, mișcările
membrelor sunt mai frecvente. În lunile 4, 5 şi 6,
domină dezvoltarea mişcărilor capului, gâtului şi umerilor, dacă este sprijinit poate sta
câteva momente în poziție șezând, când este poziționat pe burtică își ridica la 90° capul se
rostogolește pe spate, ține un obiect în mana, se mișcă în pat în direcții diferite. În lunile
7, 8 şi 9, dominantă este mişcarea trunchiului, braţelor şi mâinilor, se cațără și ajunge fără
sprijin în picioare. În lunile 10, 11 şi 12, domină dezvoltarea mişcării extremităţilor: a
limbii,degetelor, gambelor şi labelor picioarelor, se poate hrăni singur apucând cu
degetele bucatele de alimente.

Spre luna a 15-a, copilul începe să mânuiască paharul, cana, lingura şi furculiţa. La 20 de luni,
mersul devine stabil, copilul începe chiar să fugă. La doi ani, urcă scările. merge fără sprijin,
chiar dacă baza de susținere este largă (ține picioarele depărtate) și mâinile sunt departe de corp,
pentru a-și menține echilibrul. Alți copii încep să alerge la această vârstă.
În al treilea şi al patrulea an de viaţă, mersul şi alergatul sunt perfect controlate, făcându-se
mari progrese în echilibru, copilul putând utiliza tricicleta şi maşinuţa cu pedale.
Pe la 3-4 ani copilul aleargă, aruncă mingea, sare într-un picior, se caţără, se poate hrăni
singur, începe să se îmbrace şi să se dezbrace singur, să-şi încheie nasturii, să-şi înşireteze
pantofii, să facă mici servicii în gospodărie.

După vârsta de șase ani:

- cresc treptat forţa şi capacităţile fizice, copilul începe să manifeste multiple abilităţi motorii;
desăvârşirea dezvoltării motorii se realizează treptat şi destul de lent. Centrii nervoşi de care
depinde această dezvoltare nu ajung toţi la maturizare în acelaşi timp, echilibrul lor
funcţional schimbându-se cu vârsta.
De la individ la individ, există diferenţe în maturizarea acestui echilibru, fapt pentru care încă
la vârsta de 6-7 ani mai mult de jumătate dintre copii au dificultăţi de coordonare motorie,
manifestate prin nesiguranţă şi frecvente sinkinezii.
Stabilindu-se o medie a dezvoltării motorii şi psihomotorii a copilului între zero şi 6 ani, s-a
realizat o etapizare care ţine seama de stadiile semnificative de dezvoltare, pe perioade, după
cum urmează:
- între 0 şi 3 luni = stadiul mişcărilor neorganizate;
- între 4 şi 6 luni = stadiul mişcărilor necoordonate;
- între 7 şi 10 luni = stadiul de debut al coordonării;
- între 10 şi 24 luni = stadiul coordonării parţiale;
- între 3 şi 5 ani = stadiul controlului complet al
corpului;
- după 6 ani = stadiul maturizării capacităţilor motorii şi psihomotorii.
 DEFICIENŢELE DE PSIHOMOTRICITATE

Definiție

Deficienţele psihomotorii sunt tulburări ale relaţiilor

normale ale persoanei cu mediul, determinate de
insuficienta conjugare a forţelor motrice cu cele
psihice în realizarea acţiunii, ca rezultat al unor
insuficienţe perceptive, senzoriale, intelectuale şi
motrice care diminuează capacitatea de recepţie a
informaţiilor, precum şi execuţia adecvată a actului de
răspuns.

Cele mai importante deficienţe psihomotorii, menţionate în literatura de specialitate

psihopedagogică şi medicală, sunt:

A. Tulburările psihomotorii

Tulburările psihomotorii sunt expresia afectării, la diferite

vârste şi la diferite niveluri de dezvoltare ale sistemului nervos
central, în circumstanţe etiopatologice variate, constituindu-se
uneori, pe plan clinic, în adevărate sindroame psihomotorii, cu
mare valoare semiologică. Ele sunt clasificate foarte diferit,
cunoscând o paletă extrem de variată.
 Tulburările şi sindroamele

mari dificultăţi
organice (diplegii, asinergie motorie
hemiplegii, (afectare cerebeloasă
coreoatetoză cu constând în tulburări de
întrziere mintală echilibru şi nistagmus,
profundă) timiditate, emotivitate,
tulburări de vorbire, lipsă de
coeziune în gândire)

psihomotorii la copil sunt:

sindrom extrapiramidal
debilitate mijlociu (contracturi,
psihomotorie rigiditate, reacţii la opoziţie,
gândire concretă, disciplinare
dificilă)
Din aceste clasificări reiese că autorii

infantilism motor
(semnul Babinski,
insuficiente sindrom de debilitate
posturale, sinkinezii motorie şi mintală (semne
vicioase, dezvoltare piramidale şi frontale)
intelectuală
deficitară)

consideră
tulburări psihomotorii
toate categoriile de
dificultăţi (atât
nedezvoltarea psihomotorie,
cât şi debilitatea,
 METODE ŞI TEHNICI DE EVALUARE ŞI
EDUCAŢIE A PRINCIPALELOR ELEMENTE DIN
STRUCTURA PSIHOMOTRICITĂŢII

întârzierea, instabilitatea etc.), fapt pentru care vom prezenta, în

continuare, câteva dintre acestea:

B. Nedezvoltarea psihomotorie

Se întâlneşte, de obicei, în deficienţa mintală profundă, deşi nici aici

nu se poate vorbi de o nedezvoltare totală. Este vorba de o
psihomotricitate foarte puţin dezvoltată, datorită nivelului redus al
dezvoltării psihice, dar, mai ales, datorită gravelor deficienţe motorii
care permit totuşi, o oarecare coordonare rudimentară a mişcării,
lipsită de precizie, cu multe mişcări involuntare, necoordonate.

C. DEBILITATEA PSIHOMOTORIE

D. Intârzierea psihomotorie

E. Instabilitatea psihomotorie

F. Agitatia psihomotorie

G. Criza psihomotorie
PROBE PENTRU DEPISTAREA DIFICULTĂ ŢILOR DE PSIHOMOTRICITATE LA COPIII CUPRINŞI ÎNTRE 6-7 SI
14-15 ANI
1. PARCURGEREA UNEI DISTANŢE DE 4 M. PE O LINIE DREAPTĂ : DUS ŞI ÎNTORS (DUPĂ DEMONSTRAŢIE
PREALABILĂ A EXAMINATORULUI).

Subiecţii supuşi depistărilor şi preevaluării sunt, de obicei, copiii din grădiniţa şi şcoala specială, care au
dificultăţi psihomotorii ce le îngreuiază formarea unor deprinderi strict necesare în procesul de învăţare şi de
integrare şcolară şi profesională, precum şi de integrare în mediul fizic şi social.
Depistarea are două etape importante:
- prima etapă este aceea de identificare a dificultăţilor pe care le au copiii în acţiunile realizate în timpul
jocului, depistate de familie sau în timpul procesului instructiv-educativ, de către educatoarea grupei sau
învăţătorul şi profesorul clasei. Pentru a se stabili dacă dificultăţile sunt din domeniul psihomotor, învăţătorul,
profesorul defectolog sau psihopedagogul specializat , urmează o a doua etapă în care se recomandă punerea
copilului bănuit de o deficienţă psihomotorie, la alte probe si vom da cateva exemple:
 Se trece apoi, la etapa examinărilor amănunţite (pe bază de probe standard), în care fiecare
segment sau grupe de segmente deficitare sunt supuse unor testări prin care se stabileşte cu o mai
mare precizie gradul deficitului. Datele culese de la această analiză vor trebui corelate cu
rezultatele obţinute la evaluarea prin probe standard, pentru a se putea trece la întocmirea unor
programe specifice, de educaţie psihomotorie.
Probe pentru dexteritate manuală:
Testul "Punctare" - adaptate de G. Bontilă după Binet şi Vaschide, alcătuit pentru
măsurarea dexterităţii şi rapidităţii manuale.
Testul "Tapping" - adaptate de G. Bontilă după Walther, alcătuit pentru măsurarea vitezei
şi preciziei manuale.
Testul "Perle" - adaptat de G.Bontilă după Claparede şi Walther, alcătuit pentru
determinarea abilităţii (îndemânării) manuale.
Testul "Decupaj" :- adaptare de G. Bontilă după Claparede şi Walther, alcătuit pentru
măsurarea îndemânării manuale.
Testul "Discuri" adaptare de G. Bontilă după Walther, alcătuit pentru măsurarea dexterităţii
şi rapidităţii necesare pentru lucrări cu piese mici. Testul Ozeretski - Guillmain (după 46,
pag. 230) Este o adaptare după L. Picq şi P. Vayer vizând identificarea principalelor
componente motrice sub cele cinci aspecte:
- viteză;
- forţă;
- rezistenţă, pe coordonatele:
- coordonare dinamică a mâinilor - C.D.M.;
- coordonare dinamică generală - C.D.G.;
- echilibru - E;

Rolul jocului în procesul de educare și reeducare psihomotrică

Piaget susţine că jocul este o expresie a procesului de asimilare în care copilul încearcă să
înţeleagă lumea din jur şi să o schimbe pentru a corespunde propriei înţelegeri şi experienţe. El a
formulat trei stadii principale ale activităţii de joc investigând legătura dintre evoluţia jocului şi
dezvoltarea gândirii:
1. deprinderea de joc corespunde stadiului senzorio-motor al dezvoltării (aproximativ de la
naştere până la 2 ani). Activitatea de joc a copiilor conţine multe mişcări repetitive care sunt
făcute din simpla plăcere de a-şi demonstra măiestria deprinderilor implicate. Se pune accentul
asupra exersării şi controlului mişcării şi asupra explorării obiectelor prin observare şi atingere.
2. jocul simbolic coincide cu stadiul preoperaţional (aproximativ de la 2 la 7 ani). Copilul
angajează fantezia şi produce realul în joc şi se bucură când foloseşte un obiect pentru a
simboliza pe un altul – astfel, un fotoliu poate deveni un autoturism, o coală de hârtie devine o
rochiţă elegantă.
3. jocul cu reguli caracterizează stadiile operaţionale (de la aproximativ 7 ani). Procesele de
gândire ale copilului devin mai logice, iar jocul implică utilizarea regulilor şi procedeelor.
Pentru a completa definiţiile jocului, este neapărat necesar să luăm în considerare principalele
caracteristici pe care le are. În acest sens, M. Epuran consideră că cele mai importante
caracteristici ale jocului sunt:
� activitate naturală – izvor de trebuinţe ludice;
� activitate liberă – participarea benevolă, lipsită de constrângere;

Activităţile de depistare şi preevaluare, precum şi întocmirea

programelor individuale de educare a psihomotricităţii sunt
efectuate de către profesorul defectolog de preferinţă,
 � activitate spontană – fiinţa umană este oricând dispusă
pentru joc;
� activitate totală – angajează toate componentele fiinţei
umane (fizice, psihice, sociale etc.);
� activitate atractivă – provoacă stări afective pozitive:
plăcere senzorială, stări tensionale, satisfacţia
succesului;
� activitate dezinteresată – deosebită de muncă, având ca
scop bucuria activităţii autonome şi gratuite;
� activitate creativ – compensativă – care se extinde şi
asupra activităţilor recreativ – distractive ale adulţilor,
asupra activităţilor de loisir (petrecerea plăcută a
timpului liber), prin care omul caută destinderea,
distracţia, refacerea, compensarea unor stări create de
procesul muncii.

Terapia prin joc se adresează copiilor cu probleme de sănătate. Jocul le permite specialiştilor să
ajungă la executarea de către copii a anumitor acte motrice. În timpul jocului regulile se pot
modifica în funcţie de necesităţile terapeutice. Terapia prin joc asigură copilului calm şi
securitate, alături de stimularea necesară recuperării deficienţei. Programul începe cu antrenarea
gesturilor necesare vieţii zilnice (îmbrăcat, spălat, mâncat independent), urmată de antrenarea
gesturilor complexe ce pregătesc activitatea de scris şi de învătare a unei meserii (Y. Lindquist,
1985, p.11).

Pentru copiii deficienţi mintal, jocul este forma

de bază prin intermediul căruia se organizează
şi se desfăşoară procesul de recuperare. Prin
joc, copilul învaţă regulile de comportare, ceea
ce contribuie la structurarea personalităţii sale,
îşi satisface nevoia de activitate, de acţionare
asupra obiectelor şi de transpunere în situaţii diferite. Jocul este mijlocul prin care copilul câştigă
anumite deprinderi fizice, cognitive şi sociale. În timpul
jocului, acesta experimentează anumite acţiuni, care
ulterior vor fi combinate cu alte deprinderi mai complexe.

Pentru început, copilul realizează jocuri-exerciţii prin

care îşi descoperă propriul corp. Treptat, el va trece la
acţiunea asupra obiectelor, pentru a ajunge în final la
utilizarea lor. În timpul jocului, copilul inventează şi
repetă anumite mişcări, fapt ce va contribui la
dezvoltarea treptată a gândirii, memoriei şi
creativităţii.

Jocul de ficţiune îi permite copilului să reproducă realitatea

cu ajutorul jucăriilor. În timpul jocului, realitatea este
adaptată la posibilităţile copilului, astfel că acesta trebuie să
găsească anumite soluţii ce reflectă dorinţele sale. Acest
efort de rezolvare a problemelor îi permite copilului să
înţeleagă realitatea, să treacă peste anumite dificultăţi şi să-
şi dezvolte conştiinţa de sine. Creativitatea se dezvoltă cu precădere în timpul activităţilor
individuale. În timp ce se joacă, imaginaţia copilului are frâu liber, ajungând la rezolvări
personale ale problemelor, ce apelează la idei vechi pentru a reuşi să rezolve situaţii mai noi.

Jocul implică două aspecte de bază: fizic şi relaţional.

Aspectul fizic vizează formarea abilităţilor de apucare şi de manevrare, care, prin repetare şi prin
angrenare a segmentelor corporale, conduc la formarea deprinderilor motrice.

Aspectul relaţional capătă consistenţă în momentul în care copilul vine în contact cu un alt copil
sau cu un adult. Jocul, sub raportul conţinutului, vizează două aspecte de bază: jocuri cu caracter
educativ şi jocuri cu caracter reeducativ.

Jocul cu caracter educativ constituie forma de activitate a copilului mic, a preşcolarului şi

şcolarului. În aceste condiţii, sistemul de organizare este individual şi în grup, fapt ce prilejuieşte
copiilor multe emoţii, bucurii şi satisfacţii. Jocurile cu caracter educativ vor fi concepute şi
conduse de aşa manieră încât tema să reprezinte, pe lângă mijlocul de stimulare şi de menţinere a
interesului copilului, şi modalitatea de realizare a
principalului scop, care să-l conducă la formarea
deprinderilor motrice de bază şi aplicative.

Jocul cu caracter reeducativ prezintă particularităţi

care îl diferenţiază de cel cu caracter educativ, cum
ar fi: conţinutul este stabilit de către copil în funcţie
de trebuinţele şi de dificultăţile sale; acţiunile se
desfăşoară individual; sistemul de mijloace este mult
mai restrâns; se combină acţiunile motrice cu
verbalizarea
fiecărei mişcări pe
care o execută copilul; terapeutul se poate implica în acţiunile
de joc pentru a susţine, orienta şi asigura desfăşurarea jocului;
regulile de joc, la început, sunt stabilite de către copil. Pe
parcurs, terapeutul introduce reguli care se constituie în
componente ale procesului de reeducare.
În procesul de reeducare psihomotrică, prin intermediul jocului, materialele, sub raportul formei,
complexitătii şi cantităţii, sunt în funcţie de posibilităţile de moment ale copilului (Y. Lindquist,
1985). Reuşita în organizarea materială depinde de terapeut, de modul în care concepe şi
conduce activitatea de reeducare.
 Copilul, când este pus în situaţia de a alege
jocul, materialele de joc, de a fixa regulile de
desfăşurare, de a fi lăudat când execută corect
şi de a fi corectat când greşeşte, o face cu toată
seriozitatea, fiind convins că în acest fel va
reuşi să treacă peste pragul dificultăţilor pe
care le are. Terapia prin joc capătă un rol din
ce în ce mai mare în cadrul activităţilor recuperatorii, mai ales la vârste mici. Se pot folosi jocuri
individuale, recomandate copiilor imobilizaţi la pat sau jocuri colective (Popescu, 1986).

În cadrul jocurilor colective se vor folosi acele jocuri care asigură reeducarea unui anumit
organ sau simţ:
- Jocurile ritmice leagă sunetul de un anumit gest
recuperator;
- Jocurile pe fond muzical;
- Jocurile competitive stimulează copiii în executarea
cât mai corectă a unei mişcări;
- Jocurile mobilizatoare permit reeducarea unor
anumite gesturi;
- Jocurile în diverse medii - apă, nisip, diferite paste,
etc.
Aceste jocuri favorizează compensările, permit educarea şi dezvoltarea prehensiunii, stimulează
apariţia deprinderilor motrice. La copiii cu deficienţe fizice, jocul permite stimularea şi
reeducarea, dar în acelaşi timp asigură dezvoltarea imaginaţiei şi oferă copilului o activitate, o
“supapă" acceptată de adulţi.
 Jocuri care contribuie la dezvoltarea motricității fine
“Sticluţele magice”

Umplerea sticlelor este o activitate mai ușoară pentru cel

mic. În schimb, golirea lor presupune mai multă precizie și
este printre primele aptitudini mai grele de motricitate fină
pe care le va dezvolta copilul. De asemenea, are șansa să
învețe că un obiect intră și iese dintr-altul și că se pot
susține unul pe altul..

“Să coasem frumos!”

Simulare cusături (pe cartonaşe special

confecţionate, cu jucării adecvate)

„Ghemul pisicii”

Acest joc presupune bobinarea pe diverse

suporturi a unor fire de ață de diverse

grosimi.
 „Mărgele pentru mama”

Înşirarea/înşiruirea de mărgele gradate ca mărime,

culoare, formă.

“Copacul înflorit”

Jocul cu hârtia- rupere, mototolire,

îndoire, rulare, pliere, decupare/tăiere, lipire

Jocuri de comportament motoriu - cu pioni pe tăbliţa cu găurele, puzzle, incastre.

 Jocuri de mișcare care duc la dezvoltarea
aptitudinilor psihomotrice

”Iepuraşii”

Copiii în formaţie de cerc au trasat pe sol un cerculeţ, în jurul picoarelor. Sunt aleşi doi copii,
unul iepuraşul fără vizuină, deci fără cerc, altul vulpea. Iepuraşul fuge ferindu-se de vulpe, şi ca
să nu fie prins intră într-un cerc ocupat. Iepuraşul din cercul respeciv este obligat să fugă şi
pentru a-se feri devulpe procedează şi el la fel, intrând într-un cerc. Când iepuraşul este prins se
aleg alţi doi copii.
”Bucheţelele”

Copiii aleargă liber într-o suprafaţă delimitată. La un moment dat conducătorul jocului strigă
un număr, de exemplu 3. La auzul acestei comenzi, copiii se strâng repede în grupe de trei,
formând bucheţe. Jucătorii care nu au reuşit să se grupeze sunt eliminaţi din joc.

”Poşta”

Copiii se aşează în formaţie de cerc la distanţă de 5-6 metri unul faţă de altul, cu faţa spre
centrul cercului. Fiecare trasează cu creta un cerc în jurul picioarelor şi îşi alege numele unei
localităţi. Dintre jucători se alege un ’’poştaş’’, care stă în centrul cercului şi spune: ’’Poşta
merge de la...la...’, spunând numele a două localităţi alese de jucători. Jucătorii cu localităţile
strigate caută să îşi schimbe locurile între ei, dar şi poştaşul încearcă să ocupe unul din locurile
libere de pe cerc. Jucătorul rămas fără loc devine ’’poştaş’’ şi continuă jocul.

”Ochirea cu inelul”

Copiii se împart în două echipe, așezate de o parte și de alta a locului de joc. Se trasează linia
de aruncare, iar la 3-4 m în fața acesteia se așează o măciucă. Copiii vor avea fiecare câte cinci
cercuri pe care le vor arunca, alternativ,
câte unul de la fiecare echipă. Pentru
fiecare aruncare reușită echipa primește
un punct. Aruncare reușită se
consideră atunci când cercul este
introdus pe măciucă. Câștigă
echipa care are mai multe puncte după ce au aruncat toți jucătorii.

Concluzii

Activităţile motrice prin mijloacele sale şi îndeosebi prin jocurile de echipă, în care elevii, în
afara efortului fizic şi al celui intelectual (găsirea
celei mai bune soluţii, a celei mai scurte căi spre
obiectiv etc.) învaţă să colaboreze, să se ajute în
realizarea şi finalizarea acţiunilor, să-şi coordoneze eforturile în cadrul colectivului echipei,
cotribuie la formarea altor trăsături definitorii ale atitudinii faţă de muncă şi anume:

� Hărnicie - care implică permanenţă, ritm, continuitate şi promptitudine;

� Conştiinciozitate – exprimată prin grija şi exigenţa faţă de cantitatea şi calitatea muncii (a

participării la eforturile tuturor coechipierilor, la realizarea sarcinilor jocului, deci a
muncii);

� Responsabilitatea, spiritul de colaborare şi întrajutorare – exprimate prin răspundere

pentru realizarea rezultatelor propuse şi unirea eforturilor pentru aceasta.

BIBLIOGRAFIE:

▪ http://logokids.ro/educarea-psihomotricitatii/
▪ https://viatacuautism.wordpress.com/2016/09/30/psihomotricitatea-ce-reprezinta-ea-si-
ce-rol-joaca-in-dezvoltarea-copilului/
▪ ALBU, C. , 2006, Psihomotricitatea, Edit. Institutul European, Iași;
▪ ALBU, C., ALBU, A., 2000, Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient
fizic, Edit. Polirom, Iași;
▪ GROSU, E., 2009, Psihomotricitate, Edit. G.M.I., Cluj-Napoca;
▪ OCHIANĂ, G., 2006, Ludoterapia în recuperarea disabilităților psiho-neuro-motorii ale
copiilor., Edit. Performantica, Iași;
▪ PEHOIU, C., 2004, Jocul, formă şi mijloc de realizare a obiectivelor şi conţinutului
educaţiei fizice şcolare, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște.
 Teme
seminar

Tema 1 – Analizați comparativ teoriile biologizante și teoriile psihosociologice

De-a lungul timpului, problematica jocului s-a aflat în atenţia cercetătorilor. Psihologi, pedagogi,
antropologi şi filosofi au recunoscut valoarea formativă a jocului conturându-se astfel o serie de
teorii explicative, argumentative referitoare la natura şi funcţiile jocului, teorii ce au fost grupate
în două mari categorii: biologizante şi psihosociologice.
Meritul teoriilor biologizante este acela că ele au impus necesitatea ca, din analiza jocului, să nu
fie omise determinările biofiziologice (Şchiopu, 1970). Natura jocului nu poate fi însă relevată
doar prin aspecte ale cauzalităţii biologice.
Teoriile psihosociologice au avut o contribuţie importantă pentru adaptarea activităţii de joc la
cerinţele şi finalităţile proceselor educaţionale.
Astfel , teoriile biologizante pregătesc copilul pentru formarea deprinderilor de a relaționa și a se
comporta corespunzător pentru societatea în care trăiesc cu ajutorul jocului , repetiției,
compensației. 
 Tema 2 – Prezentați un joc de rol pe care l-ați aplica într-o lecție de predare-
învățare 20.10.2020
Clasa: a III-a
Disciplina: Limba și literatura română
Nr. de copii: 25
Descrierea jocului de rol:

Vremea poveştilor

Ţi-ar plăcea să scrii chiar tu o poveste?

Joacă acest joc împreună cu colegul de bancă şi vă veţi distra descoperind o poveste surpriză
creată chiar de voi!
Regulile jocului:
Participă doi jucători: A şi B. Jucătorul A trebuie să scrie un cuvânt în spaţiul liber, deasupra
primei linii, pentru a completa fraza deja începută. Jucătorul B va face acelaşi lucru, completând
spaţiul de deasupra celei de-a doua linii. Repetaţi până ce  povestea este gata. Citiţi-o împreună!
Fiti o echipa!

Scenariul jocului

A fost odată ca niciodată o prinţesă pe nume………. .

Ea trăia într-un minunat…………………… .
Într-o zi, o trufaşă………………………. a aruncat o vrajă  asupra prinţesei.
Vraja a transformat-o pe aceasta într-o……….
Din fericire, un prinţ chipeş, după multe probe trecute cu bine, o sărută pe prinţesă și rupe
………….
Apoi, cei doi au trăit …………….. până la sfârşitul zilelor.
Ș-am încălecat………………….
Fiecare elev va putea perfectiona scenariul in functie de imaginatie si de cum va dori.
 Concluzii-motivarea utilizării jocului în cadrul orei:

     Am realizat un joc de rol cu elevii clasei a treia, în care, grupaţi câte doi, s-au considerat
povestitori şi au avut ca sarcină să completeze spaţiile punctate ale unui scenariu de basm. Din
acesta nu au lipsit elementele de fantastic, atât de gustate de elevi. 

Prin jocul
de rol se face socializarea elevilor, sarcină foarte importantă în integrarea socială a individului.
Li se dezvoltă aptitudinea de a contacta alte persoane şi de a întreţine cu alţii relaţii echilibrate.
           Etapele pregătirii şi folosirii jocului de rol sunt următoarele:
● identificarea situaţiei interumane care se pretează la simulare. E important ca situaţia care
urmează să fie simulată, să fie relevantă obiectivului, comportamentelor de însuşit de
către elevi în urma interpretării rolurilor. Capra cu trei iezi este un foarte bun model de a
juca rolul lupului, al caprei şi al iezilor.
● modelarea situaţiei şi proiectarea scenariului. Situaţia de simulat este supusă analizei sub
aspectul rolurilor şi al categoriilor de interacţiuni implicate. Se elaborează scenariul
propriu-zis,respectiv noua structură de  roluri, care, fireşte, este mult mai simplificată faţă
de situaţia reală.
● urmează distribuirea rolurilor şi familiarizarea participanţilor cu sarcinile de realizat.
Rolurile sunt descrise amănunţit pentru fiecare participant în parte pe o fişă . Distribuirea
poate fi la alegere  sau prestabilită de învăţător.
 ● învăţarea individuală a rolului de către fiecare participant prin studierea fişei. Este
necesar ca elevii să fie lăsaţi 15-20 minute să-şi interiorizeze rolul şi să-şi  conceapă
modul propriu de interpretare.
● interpretarea rolurilor
● dezbaterea cu toţi participanţii a modului de interpretare şi reluarea secvenţelor în care
nu  s-au obţinut comportamente aşteptate. La dezbatere participă şi observatorii. Este
necesar ca interpreţilor să li se dea prioritate pentru a comunica ceea ce au simţit.

Jocul de rol este o metodă modernă la care se pretează basmul în cadrul lecţiilor de Literatură
pentru copii. El se mai numeşte şi role playing şi constă într-o simulare a unor funcţii, relaţii,
activităţi, fenomene şi sisteme. Elevii sunt priviţi ca nişte "actori ai vieţii sociale pentru care se
pregătesc , în sensul că ei vor ocupa în societate poziţii ori statusuri profesionale, culturale ori
ştiinţifice, pentru efectuarea cărora este   necesar să joace roluri corespunzătoare acestor status-
uri", adică să-şi formeze anumite abilităţi, atitudini, convingeri. Copilul trebuie să înveţe rolul
corespunzător  statusului său.

Tema 3 – Prezentați un joc prin care le dezvoltăm preșcolarilor/elevilor

aptitudinile psihomotrice

Exemple de jocuri pentru dezvoltarea psihomotricității

     

 Cântecel:

       ,,  Acesta e tata, bun și serios, (degetul mare)

           Aceasta e mama, exemplu frumos, (degetul arătător)
Acesta e fratele ce merge la scoală, (degetul mijlociu)
Aceasta-i surioara cu păpușa-n poală, (degetul inelar)
  Cel mic de tot, la mama lui aleargă, (degetul mic)
Aceștia formează familia intreaga, (pumnul)"-bis
Jocuri pentru discriminare auditivă

 „Recunoaşteţi obiectul?" -  Elevii vor trebui să determine despre ce obiect este vorba, numai
prin ascultarea sunetului pe care acesta îl emite, pe care îl are în mod normal în cursul
funcţionării sale (de exemplu tic-tacul ceasului) sau când este lovit cu un corp tare, fiind legaţi la
ochi. La distanţe  diferite, vor fi lovite de două ori fiecare, zece obiecte, care pot fi: tavă de metal
sau material  plastic, oală, sticlă, borcan, foaie de carton, carte, ţeavă de fier, scândură etc. Pot fi
prezentate  şi obiecte „în funcţiune", de exemplu răsucirea unui comutator electric, mototolirea
unei foi de hârtie, o minge lovită de pământ, un lanţ de chei în mişcare etc. Mai pot fi date spre 
recunoaştere sunetele emise de instrumente muzicale: pian, nai, tobă, muzicuţă, trompetă, fluier
etc.

„Ce instrument cântă?" - Elevul, legat la ochi şi aşezat în mijlocul cabinetului, va asculta
fragmente muzicale scurte, înregistrate pe CD sau casete audio, în care se aud distinct
instrumentele respective, din dreapta, din stânga, din faţă sau din spate. I se solicită să
recunoască instrumentul care a emis sunetul şi direcţia din care a venit acesta. La fiecare
recunoaştere se acordă un punct pentru instrumentul respectiv şi un punct pentru recunoaşterea
direcţiei din care a venit sunetul.

 „Unde este ceasul?" - Profesorul ascunde un ceas deşteptător, în timp ce elevii îşi acoperă ochii
cu mâinile. Ceasul trebuie găsit după zgomotul pe care îl produce, dar până când se declanşează
soneria. Jocul este cu atât mai hazliu cu cât ceasul sună mai repede.

 „Clopoţelul" - Elevii sunt aşezaţi în formaţie de cerc, umăr la umăr, cu mâinile la spate.
Conducătorul jocului dă unui copil un clopoţel pe care, la începerea jocului, trebuie să-l treacă pe
la spate, din mână în mână, într-o anumită direcţie. În mijlocul cercului stă un elev care, la
semnal, trebuie să spună la cine se află clopoţelul. Copilul bănuit că are clopoţelul trebuie să
ducă mâinile în faţă şi dacă are clopoţelul schimbă rolurile între ei, dacă acesta nu a ghicit, jocul
continuă în acelaşi fel.

„Vizitiul și căluțul” - Se alcătuiesc 2/3 echipe formate din câte 8, 10 sau 12 elevi. Fiecare
echipă se așază în coloană câte doi, înapoia unei linii de plecare/sosire. În fața fiecărei echipe, la
distanță de 10/15/20m se plasează un reper care poate fi ocolit. Fiecare echipă primește un cerc
sau o coardă. La semnalul de începere un elev din prima pereche se „înhamă” cu cercul sau
coarda, iar celălalt apucă cu ambele mâini „hățurile”, respectiv cercul sau capetele corzii,
pornind în alergare până la reper, îl ocolesc și revin la propria echipă, predând cercul sau coarda
următoarei perechi și deplasându-se la coada șirului. Câștigă echipa care reușește să revină prima
în formația inițială. La reluarea jocului, rolurile se schimbă în cadrul fiecărei perechi.

 „Semănatul și culesul cartofilor” (sau orice „legumă” care poate fi transportată în alergarea de
viteză) - Elevii sunt organizați în trei echipe, dispuse în coloană câte unul, înapoia unei linii de
plecare/sosire. În fața fiecărei echipe se plasează(trasează) trei/patru cercuri la distanță de 4-5m
unul față de celălalt. La capătul traseului se așează un reper (fanion) care poate fi ocolit. La
semnalul învățătoarei, primii copii din fiecare echipă ridică cele 3-4 „legume” așezate în fața lor
și din alergare „seamănă” (pune) câte o „legumă” în fiecare cerc (găletușă), apoi ocolesc fanionul
și revin la propria echipă, predând ștafeta (atingere cu palma) următorului coechipier. Câștigă 
echipa care revine prima în formația inițială.  

„Carul roman” sau „Troica” - Se alcătuiesc două echipe cuprinzând câte 12 elevi, dispuși în
trei linii de câte 4 copii. În fața fiecărei echipe se așează câte două cercuri și două corzi, iar la
distanță de 15-20m se plantează un reper care să poată fi ocolit. La semnalul de plecare, doi copii
se „înhamă” cu corzile și apucă cu mâna dinspre interior marginea unui cerc. Al treilea copil,
situat între cei doi, apucă cu fiecare mână cele două cercuri. Al patrulea copil apucă cu fiecare
mână capetele corzilor „căluților” din lateral și „atelajul” pornește în cursă. Finalul cursei și
desemnare a echipei câștigătoare sunt identice cu descrierile făcute la jocul anterior.

 Tema 4 – Prezentați un joc de educare a limbajului

Cuvinte  perechi
Scop : activizarea vocabularului , consolidarea cunoştinţelor despre sinonime , antonime .
Sarcina didactică : formarea perechilor de cuvinte cu sens asemănător , formarea perechilor de
cuvinte cu sens opus .
Material didactic : jetoane cu cuvinte scrise
Jetoanele se aşează pe bancă sau pe catedră şi vor fi solicitaţi elevii să facă perechi de cuvinte cu
sens asemănător  sau opus. Vor câştiga elevii care au găsit cele mai multe perechi de cuvinte şi
aşezate corect .
a) arbore  – copac                gri    – cenuşiu                    ţară    -   patrie

prieten -  amic                      steag – drapel                     orb     -  nevăzător

spune   -  zice                         filă     – foaie                      avere  – bogăţie

b) noapte  -  zi                     coboară – urcă                         mic  -  mare

alb  – negru                prieten  -  duşman                    pace – război

trist -  vesel                    râde      -   plânge                     harnic – leneş

lumină – întuneric              flămând – sătul                         rece   -   cald

 
Curtea cu pasari
Scop: pronuntarea corecta a consoanelor c,g,s integrate in cuvinte; consolidarea deprinderii de a
se exprima in propozitii simple sau dezvoltate, corecte din punct de vedere gramatical.
Sarcina didactica: pronuntarea corecta a unor cuvinte care denumesc animale.
Desfasurarea jocului: jocul incepe prin ascultarea unei intamplari inregistrate: " Am fost in
vizita saptamana trecuta la bunicii mei. Dis-de-dimineata m-a trezit cineva: cu-cu-ri-gu! cu-cu-ri-
gu! cine credeti ca era?" Copiii raspund la intrebare apoi reproduc onomatopeea corespunzatoare.
Povestea continua.

De-a balonul
Scopuri: pronuntarea corecta a consoanelor ş, f ; dezvoltarea spiritului de echipa.
Sarcina didactica: pronuntarea corecta a sunetelor ş si f.
Desfasurarea jocului: Copiii stau intr-un cerc mic, ei reprezentand balonul. La comanda
"umflam balonul", toti copiii sufla, rostind sunetul f, si largesc cercul. La comanda "balonul s-a
spart", copiii rostesc consoana ş lin, indelungat apoi revin in cercul mic.
Cine stie cuvinte noi?
Scop : 
– activizarea vocabularului şi a cunoştinţelor elevilor , 
-dezvoltarea memoriei şi capacităţii de selectare ;
Desfășurarea jocului: Se împart elevii în grupe , după bănci . Se împarte şi tabla cu cretă
colorată .Învăţătorul pronunţă un sunet corespunzător unei litere , cerând elevilor să se gândească
şi să spună cuvinte care încep cu sunetul dat . Se cer mereu cuvinte noi , frumoase , alese .Elevul
care-l spune trebuie să şi îl explice – cu ajutorul învăţătorului – şi primeşte câte un punct pe
tablă. Câştigă rândul de bănci cu mai multe puncte .
  Mai spune ceva!
 Educatoarea spune un cuvânt care în propoziţie poate fi subiect sau predicat. Copiii au sarcina
ca atunci când le vine rândul, să adauge la acest cuvânt ceva. Le atrage atenţia, când se explică şi
se demonstrează că ceea ce vor adăuga trebuie să aibă legătură cu ce s-a spus. Copiii din grupul
respectiv vor face completări până se încheagă o propoziţie dezvoltată. De exemplu :
Căţelul
Căţelul latră.
Căţelul latră în curte.
Căţelul latră în curte pe necunoscuţi.
Ce face?
Exerciţiul porneşte de la un material care constă în imagini înfăţişând persoane care
îndeplinesc diferite acţiuni (mama coase, bunicul citeşte ziarul, băiatul desenează). Educatoarea
fixează planşa pe un satir cu faţa către copii şi pune întrebarea :”Ce face?”. Copilul numit
formulează răspunsul într-o propoziţie pe care i-o sugerează imaginea respectivă. Grupa de copii
repetă propoziţia, bătând din palme o dată pentru fiecare cuvânt, iar unul din participanţi, numit
de colegii lui, va preciza numărul de cuvinte şi ordinea lor. În încheiere, un copil a repeta
propoziţia.

Tema 5 - Folosind  aplicația Wordwall, realizați un joc didactic care să contribuie la

formarea/dezvoltarea următoarei competențe specifice, la clasa pregătitoare: 

1.4. Efectuarea de adunări şi scăderi în concentrul 0-31, prin adăugarea /extragerea a 1-5
elemente dintr-o mulţime dată.

https://wordwall.net/embed/f05ebae685054a87bb2fd8744dc76d39?themeId=2&templateId=3