CURS NR.

1 – Didactica educației fizice

1. Domeniul psihomotric și obiectivele specifice, la nivelul

învățământului preșcolar
2. Consideraţii generale privind finalităţile educaţiei fizice, la
nivelul învățământului primar

Importanţa educaţiei fizice pentru dezvoltarea copilului

Concepţia modernă privind educaţia fizică are la bază ideea că aceasta este parte
integrantă a educaţiei generale, în şcolile de toate gradele, răspunzând următoarelor nevoi
fundamentale ale copiilor:
 de influenţare a proceselor de creştere şi de dezvoltare;
 de formare a unei capacităţi motrice optime;
 de a primi laude, aprecieri şi recunoaştere socială;
 de acţiune şi integrare în cadrul unui grup.
Vârsta preşcolarităţii este considerată a fi cea mai importantă pentru achiziţionarea unor
deprinderi, a unor cunoştinţe şi stabilirea unor atitudini care să funcţioneze pe parcursul întregii
vieţi. Practic, educaţia începe în familie. Este vorba de un context educaţional în care copilul
asimilează tot ceea ce îi poate fi util, fără a fi obligat să acţioneze într-un context autoritar,
formal. Copilul are nevoie în primul rând, de stimulare intelectuală, realizată cu ajutorul unor
obiecte specifice, dar şi prin intermediul părintelui, care participă la toate investigaţiile şi
„descoperirile” copilului. Părintele trebuie să-şi respecte copilul, asigurându-i securitatea fizică
şi psihologică, dar şi suportul afectiv de care acesta are nevoie.
Analizând dezvoltarea copilului, observăm că procesul de maturizare se manifestă pe
mai multe direcţii, printre care şi cea fizică – considerată a fi domeniul cel mai vizibil la această
vârstă. În această perioadă, copilul devine capabil de a iniţia foarte multe acţiuni (merge,
aleargă, sare, aruncă şi prinde, manipulează obiecte, se caţără etc.), responsabile de stimularea
musculaturii organismului său (atât musculatura grosieră, cât şi cea fină). Toate aceste
deprinderi pe care copilul le achiziţionează, nu se dezvoltă în mod egal. Fiecare copil este o
fiinţă unică şi are ritmul său propriu de dezvoltare, astfel încât orice comparaţie realizată între
copii de aceeaşi vârstă este inadecvată şi nestimulativă. Adultul trebuie să observe toate
„neîndemânările” copilului şi să intervină atunci când situaţia o impune, fără a apela la reproşuri
şi a creea copilului o serie de frustrări.
Un rol specific în dezvoltarea preşcolarilor îl are educaţia fizică, care încearcă să
realizeze un echilibru funcţional între toate componentele personalităţii. Scopul educaţiei fizice
la nivel preşcolar nu este limitat doar la dezvoltarea motrică a copilului, ci dimpotrivă, este
orientat către o dezvoltare integrală a personalităţii.
Perioada copilăriei este caracterizată de o dezvoltare intensă a organismului, de întărirea
organelor şi a ţesuturilor. Din acest considerent, educaţia fizică reprezintă un instrument foarte
important care influenţează întreaga dezvoltare a organismului copilului. Mai mult decât atât,

1
călirea organismului , dezvoltarea psihomotrică pot asigura premisele necesare întăririi stării de
sănătate a copiilor, dar şi creşterea randamentului lor în diverse activităţi. Nu în ultimul rând,
variatele activităţi de educaţie fizică desfăşurate în grădiniţă oferă un context optim de conturare
şi dezvoltare a trăsăturilor morale.

În şcoala primară, educaţia fizică este un instrument al educaţiei generale, care utilizează
exerciţiul fizic drept mijloc principal în vederea dezvoltării calităţilor fizice şi a capacităţilor
motrice ale elevilor. Însă, influenţele sale nu sunt strict limitate doar la dimensiunea fizică,
efecte favorabile regăsindu-se şi în componentele intelectuală, afectivă şi moral-volitivă. În
general, interesul copiilor pentru mişcare este foarte mare în perioada ciclului primar, dorinţa
lor de exersare şi efort fizic având la bază cauze de ordin fiziologic.
Educaţia fizică în şcoala primară are ca obiectiv principal influenţarea dezvoltării
corecte şi armonioase a organismului, îmbunătăţirea şi menţinerea stării de sănătate a elevilor,
creşterea capacităţii de muncă. Sănătatea, rezistenţa organismului, normala activitate a
organelor şi funcţiilor vitale constituie, la această vârstă, premise importante pentru formarea
şi dezvoltarea complexă a personalităţii elevului, suportul necesar pentru organizarea cu mai
multă eficienţă a procesului instructiv–educativ în şcoală.
De asemenea, prin educaţie fizică se realizează echilibrarea solicitărilor de natură
intelectuală cu cele psihomotrice şi ludice, ceea ce reprezintă un aspect deosebit de important pentru
organizarea activităţilor didactice specifice elevilor cu vârsta cuprinsă între 6/7 şi 10/11 ani.
Datorită caracterului practic, propriu organizării procesului instructiv-educativ la
această disciplină, lecţia de educaţie fizică antrenează elevul în acţiune ca participant activ,
favorizând exersarea deprinderilor şi a obişnuinţelor, iar pe de altă parte, mărirea ariei
senzaţiilor , percepţiilor, a reprezentărilor spaţiale şi temporale, dezvoltarea spiritului de
observaţie şi imaginaţie.
Formarea relaţiilor de grup, ca şi influenţarea unor trăsături ale personalităţii, constituie
obiective instructiv–educative cu importante valenţe sociale, care sunt foarte mult favorizate şi
în cadrul activităţii de educaţie fizică la clasele I–IV.

Vârsta preşcolarului şi a şcolarului mic reprezintă o perioadă optimă dezvoltării fizice,

fiind necesar a se acţiona cât mai adecvat pentru a se valorifica la maximum potenţialul motric
de care acesta dispune. Totuşi, una dintre problemele actuale o reprezintă interesul tot mai
scăzut al copiilor pentru mişcare, prin apariţia unor noi forme de canalizare a energiei fizice şi
a celei psihice, pe care unii părinţi le acceptă şi le susţin. O altă posibilă explicaţie ar fi
marginalizarea orelor de educaţie fizică în cadrul curriculumului din învăţământul obligatoriu.
Totuşi, trebuie să acţionăm astfel încât să nu ajungem a ne îndepărta prea mult de idealul
educaţional al Greciei Antice, care îmbina armonios corpul cu dimensiunea intelectuală.
În contextul acestor realităţi, profesorului de educaţie fizică/învăţătorului/educatorului
îi revine dificila misiune de a adopta faţă de copii un comportament empatic, oferindu-le
posibilitatea de a se destinde, de a se juca în mod organizat, de a se întrece în concursuri
individuale sau pe echipe, în vederea atingerii obiectivelor propuse.

2
 Indiferenţa sau chiar respingerea necesităţii de practicare zilnică a exerciţiilor fizice nu
poate fi considerată o atitudine normală, culpabilizând societatea românească sau căutând
motive diferite, precum criza financiară actuală.
Concluzionând, educaţia fizică realizată la nivel preşcolar şi primar urmăreşte realizarea
unei armonii, a unui echilibru psihofizic, prin valorificarea simultană a elementelor biologice
şi a celor psihice.

1. Domeniul psihomotric și obiectivele specifice, la nivelul

învățământului preșcolar
Dezvoltarea psihomotrică în contextul Curriculum-ului pentru educaţia timpurie
a copiilor preşcolari
Având la bază o serie de studii recente privind problematica educaţiei timpurii la nivel
mondial, s-a realizat structurarea şi reconsiderarea Curriculumului pentru învăţământul
preşcolar (3-6/7 ani), care a intrat în vigoare în anul 2008. România a creeat un context
favorabil introducerii conceptului de educaţie timpurie (de la naştere la 6/7 ani), fapt ce a
determinat în mod implicit, revizuirea curriculară.
Educaţia timpurie – prima treaptă a educaţiei formale – asigură intrarea copilului în
sistemul de învăţământ obligatoriu (în jurul vârstei de 6 ani), prin formarea capacităţii de a
învăţa.
Programa şcolară cuprinde toate activităţile existente în interiorul structurii
organizaţionale a grădiniţei de copii, destinate să promoveze şi să stimuleze dezvoltarea
intelectuală, afectivă, socială şi fizică a fiecărui copil în parte şi are în vedere atingerea
următoarelor finalităţi ale educaţiei timpurii (Curriculum pentru învăţământul preşcolar 3-
6/7 ani, 2008, pp. 7-8):
 Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de
ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a
acestuia;
 Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a
dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi conduite noi. Încurajarea explorărilor, a
exerciţiilor, a încercărilor şi a experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare;
 Descoperirea, de căre fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea
unei imagini de sine pozitive;
 Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini
necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.
Prezentul curriculum prezintă o abordare sistemică, angajând preşcolarii, prin
experienţe de învăţare, în cât mai multe domenii experenţiale (Domeniul lingvistic şi literar,
Domeniul ştiinţelor, Domeniul socio-uman, Domeniul psihomotric, Domeniul estetic şi
creativ), din perspectiva tuturor tipurilor semnificative de rezultate de învăţare. Toate aceste
domenii se găsesc într-o relaţie de interdependenţă, asigurând curriculum-ului o unitate
permanentă.
Domeniul psihomotric se centrează pe coordonarea şi controlul mişcărilor, mobilitatea
generală şi rezistenţa fizică, abilităţile motorii şi de manipulare de fineţe, ca şi elemente de

3
cunoaştere, legate mai ales, de anatomia şi fiziologia omului. Activităţile prin care preşcolarii
pot fi puşi în contact cu acest domeniu sunt activităţile care implică mişcare corporală,
competiţii între indivizi sau grupuri, având ca obiect abilităţi psihomotorii, ca şi activităţile care
pot avea drept rezultat o mai bună supleţe, forţă, rezistenţă sau ţinută.
Obiective cadru specifice domeniului psihomotric (Curriculum pentru învăţământul
preşcolar 3-6/7 ani, 2008, pp. 36-37):
 Formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar-aplicative;
 Stimularea calităţilor intelectuale, de voinţă şi afective în vederea aplicării independente
a deprinderilor însuşite;
 Cunoaşterea deprinderilor igienico-sanitare pentru menţinerea stării de sănătate.

Obiective de referinţă
- Să fie capabil să execute mişcări motrice de bază: mers, alergare, sărituri, rostogoliri,
căţărări;
- Să cunoască şi să aplice regulile de igienă referitoare la igiena echipamentului;
- Să cunoască şi să aplice regulile de igienă a efortului fizic;
- Să-şi formeze o ţinută corporală corectă (în poziţia stând, aşezat şi în deplasare);
- Să perceapă componentele spaţio-temporale (ritm, durată, distanţă, localizare);
- Să fie apt să utilizeze deprinderile motrice însuşite în diferite contexte;
- Să se folosească de acţiunile motrice învăţate pentru a exprima sentimente şi/sau
comportamente, pentru a răspunde la diferiţi stimuli (situaţii), la diferite ritmuri;
- Să manifeste în timpul activităţii atitudini de cooperare, spirit de echipă, de competiţie,
fair-play.

Conduitele adaptative din copilărie se caracterizează printr-o deosebită plasticitate,

susţinută prin curiozitatea de învăţare şi experienţa proprie. Adaptarea la solicitările şi
stimulările externe devine progresiv o iniţiativă condusă de dorinţa şi elanul experimentării
autonome: să perceapă direct prin atingere, mânuire, modificare a poziţiei obiectelor. În strânsă
legătură cu plasticitatea şi amploarea învăţării motorii se poate semnala elanul afectiv al
mişcărilor proprii, bucuria de mişcare, sentimentul de succes asupra spaţiului imediat.
Pentru acest stadiu al educaţiei timpurii sunt foarte importante jocurile funcţionale şi
acţiunile comune cu adulţii, prin care copilul îşi exersează motricitatea ordonată în strânsă
legătură cu perceperea directă a spaţiului. Copilul are nevoie de timp pentru a învăţa şi a înţelege
ordinea cauzală a spaţiului, iar adultul are nevoie de răbdare şi disponibilitate afectivă pentru a
se implica în jocurile şi experienţele cognitiv-motorii ale copilului.
În educaţia timpurie a psihomotricităţii devin importante următoarele aspecte:
 Coordonare dinamică a motricităţii cu senzorio-perceptivitatea;
 Controlul postural, coordonarea statică şi echilibrul;
 Exersarea lateralităţii şi dominanta manualităţii;
 Organizarea psihomotricităţii după criteriile spaţiului bi- şi tridimensional;
 Reproducerea/repetarea mişcărilor şi a gesturilor simple care au obţinut efecte de
succes.
Importanţa stimulării psihomotricităţii în educaţia timpurie se poate cu siguranţă

4
observa în cazul copiilor crescuţi în spaţii limitate la experienţe perceptiv-motrice minime: ei
au întârzieri în coordonarea motorie, nu au siguranţă la mers sau merg mai târziu decât ceilalţi
copii, prezintă retard în echilibrul şi autocontrolul postural.
Educaţia părinţilor în această fază presupune mai întâi, înţelegerea nevoilor de
manifestare a copiilor ca trebuinţe de explorare prin desfacere, rupere, analiza perceptiv-
motrică. Abia mai târziu, copilul construieşte, îmbină, adună, suprapune.
La vârsta de 3 ani, odată cu intrarea copilului într-un spaţiu educaţional el va fi capabil,
din punct de vedere motric, să meargă echilibrat, stă într-un picior (3 secunde), să sară de pe un
picior pe altul şi peste un obstacol mic, să execute cu precizie unele mişcări (apucat, aruncat).
La vârsta de 4 ani, copilul are un echilibrul ortostatic mai susţinut, rapiditate în mişcări,
coordonare oculo-motorie relativ independentă, are mai multă forţă şi precizie, are rapiditate în
mişcări (găseşte prompt obiectul cerut).
La 5 ani, preşcolarul execută cu uşurinţă sărituri, mişcări echilibrate, se dezvoltă
motricitatea fină, sare într-un picior, merge echilibrat pe o linie trasată pe sol.
În preajma vârstei de 6 ani, copilul are foarte multă energie, dispune de echilibru şi
rapiditate în mişcări, merge într-un cerc desenat pe podea, îşi perfecţionează mişcările fine ale
mâinii.

Atât conţinutul şi formele de organizare, cât şi metodele activităţii cu preşcolarii sunt

subordonate dezvoltării complexe a preşcolarului. Se urmăreşte îmbogăţirea bagajului motric
şi al coordonării mişcărilor pe baza analizatorilor vizuali şi auditivi, echilibrarea proceselor de
excitaţie şi inhibiţie, dezvoltarea capacităţii de concentrare a atenţiei, dezvoltarea percepţiilor,
îmbogăţirea reprezentărilor, exersarea memoriei, dezvoltarea spiritului de observaţie, a
limbajului, a procesului de gândire, a creativităţii.
Activităţile de învăţare se vor desfăşura pe baza coordonării eforturilor comune ale
celor trei parteneri ai procesului de predare-învăţare-evaluare, respectiv: cadre didactice-
părinţi-copii.
De asemenea, se doreşte ca mediul educaţional să permită copiilor o dezvoltare liberă,
bazată pe o permanentă explorare şi interacţiuni variate cu materialele, cu ceilalţi copii sau cu
adulţii.
Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar promovează conceptul de dezvoltare
globală a copilului, perspectivă care accentuează importanţa domeniilor de dezvoltare a
acestuia. În contextul societăţii actuale, pregătirea copilului pentru şcoală şi viaţă nu trebuie să
se mai axeze doar pe competenţele academice, ci şi pe o serie de capacităţi, deprinderi, atitudini
specifice dezvoltării socio-emoţionale, cognitive şi fizice. Abordarea curriculum-ului din
această perspectivă globală, vizează cuprinderea tuturor aspectelor importante unei dezvoltări
complete a copilului, în acord cu particularităţile sale de vârstă, dar şi cu cele individuale.
Educaţia timpurie oferă deci, un program de educaţie individualizată, cu scopul de a
spijini educaţia copilului ca persoană, oferind condiţii care să promoveze dezvoltarea fizică,
socio-emoţională, cognitivă, a limbajului, în maniere care să integreze diversele domenii.

5
 2. Consideraţii generale privind finalităţile educaţiei fizice, la nivelul
învățământului primar
Curriculum-ul şcolar de Educaţie fizică pentru învăţământul primar (2003 - clasele I-II;
2004 - clasa a III-a; 2005 – clasa a IV-a) se centrează pe concepţia conform căreia sistemul
românesc de învăţământ urmăreşte, prin finalităţile sale, dezvoltarea complexă a personalităţii
copiilor. Prin obiectivele sale specifice, se urmăreşte în principal: întărirea stării de sănătate a
copiilor, dezvoltarea fizică armonioasă a acestora, dezvoltarea capacităţilor psihomotrice şi
educarea unor trăsături de comportament favorabile activităţilor desfăşurate în echipe.
Prezentăm în continuare, obiectivele educaţiei fizice la clasele I-IV:
1. Menţinerea stării optime de sănătate a elevilor şi creşterea capacităţii de adaptare a
acestora la factorii de mediu:
 Cunoaşterea factorilor de mediu care asigură călirea organismului;
 Cunoaşterea şi aplicarea adecvată a regulilor de igienă în funcţie de anotimp şi
de locul de desfăşurare a activităţii;
 Manifestarea grijii faţă de propria stare de sănătate;
 Adoptarea unui comportament disciplinat şi respectarea regulilor de evitare a
accidentelor sportive, în funcţie de cauzele care le pot genera.
2. Armonizarea propriei dezvoltări fizice şi prevenirea instalării abaterilor posibile de la
aceasta:
 Cunoaşterea posturii corecte a corpului şi a principalelor deficienţe fizice;
 Cunoaşterea şi executarea complexelor de exerciţii pentru dezvoltarea fizică;
 Executarea cu rapiditate crescută a acţiunilor comandate sau necesare la semnale
vizuale, auditive şi tactile;
 Acţionarea cu indici superiori de îndemânare în cadrul unor activităţi complexe
efectuate individual şi în grup;
 Dezvoltarea forţei generale şi segmentare;
 Depunerea unor eforturi uniforme şi variabile cu durate prelungite progresiv;
 Cunoaşterea posibilităţilor proprii în vederea acţionării pentru creşterea indicilor
calităţilor motrice.
3. Extinderea fondului propriu de deprinderi motrice de bază, aplicativ–utilitare şi
sportive elementare şi dezvoltarea calităţilor motrice aferente:
 Perfecţionarea deprinderilor motrice de bază în vederea aplicării în activităţile
motrice;
 Perfecţionarea deprinderilor aplicativ-utilitare în vederea aplicării în activităţile
motrice complexe;
 Consolidarea procedeelor tehnice de bază ale probelor şi ramurilor de sport
pentru a le aplica în întreceri;
 Manifestarea dorinţei de afirmare şi a spiritului competitiv în întrecerile
organizate.
4. Practicarea independentă a exerciţiilor fizice, a jocurilor şi a diferitelor sporturi:
 Valorificarea calităţilor şi a deprinderilor însuşite în activităţi independente;
 Manifestarea interesului constant şi realizarea activităţilor de practicare a
exerciţiilor fizice, în concordanţă cu specificul mediului natural.
5. Manifestarea spiritului de echipă şi de întrecere, în funcţie de un sistem de reguli
acceptate:

6
  Aplicarea regulilor cunoscute în desfăşurarea întrecerilor individuale şi
colective, în regim de organizare şi de autoorganizare;
 Manifestarea corectitudinii în desfăşurarea întrecerilor, în relaţiile cu partenerii
şi cu adversarii.

Educaţia fizică la clasele primare are un rol important, atât în ceea ce priveşte influenţa
ei favorabilă asupra procesului de dezvoltare şi de fortificare a organismului, cât şi asupra
cunoaşterii copiilor, a adptării lor mai rapide la cerinţele şcolii moderne, contribuind la
formarea unui climat activ de învăţare şi interrelaţionare.