UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE ECONOMICE , SOCIALE SI TEHNOLOGII

INFORMȚIONALE

SPECIALITATEA ȘTIINȚIFICĂ: PSIHOLOGIE SOCIALĂ

REFERAT CU TEMA ȘTIINȚIFICĂ:

JOCUL DIDACTIC CA PROCES DE ÎNVATARE ÎN TERAPIA COMPLEXĂ ȘI

INTEGRATĂ ȘI ROLUL JOCURILOR DIDACTICE ÎN FORMAREA STRUCTURILOR
PERCEPTIV MOTRICE LA COPIII CU DIZABILITĂȚI

CANDIDAT:

EDUCATOARE: C ÎRLAN FLORENTINA

ȘC.GIMNAZIALĂ SPECIALĂ NR. 14 TULCEA

2018-2022
 STRUCTURA TEZEI

1) CUPRINS

2)MOTIVAȚIE

3) CAPITOLE

Capitolul I. Delimitări conceptuale

I.1. Conceptul de joc, caracteristici, clasificări

I.2. Teorii despre joc
I.3. Raportul dintre joc și învățare
I.4. Jocul raportat la copii cu deficiențe în procesul de învățare al Terapiei Complexe și Integrate
I.5. Rolul jocului in formarea structurii perceptiv motrice la copilul prescolar cu deficiență.

Capitolul II. Jocul didactic in activitati de invatare/recuperare, ls copilul cu deficiențe

II.1. Importanța jocului didactic/ structura jocului

II.2. Funcţiile jocului didactic
II.3.Valențele educative ale jocului didactic
II.4. Modalități de realizare ale jocului disactic
II.5. Rolul jocului didactic la copii cu CES
II.6. Jocul didactic și terapia educațională
II.7. Jocul didactic in procesul de invățare
II.8. Structura psihomotricitatii si caracteristicile acesteia
II.9.Delimitari conceptuale ale psihomotricitatii

Capitolul III. Organizarea si desfasurarea cercetarii

III.1.Ipoteză, obiective, eşantioane

III.2.Scopul si obiectivele lucrarii
III.3.Subiectii cercetarii
III.4 Metode de cercetare
III.5. Efectuarea testarilor finale si initiale
III.6. Programul :,,Activitați ludice pt. Dezvoltarea limbajului,realizate cu copii cu CES în
activitatea de învățare in terapia complexă și integrată”

Capitolul IV. Analiza si interpretarea rezultatelor obtinut

IV.1Prelucrarea şi interpretarea datelor

IV.2Concluzii şi propuneri

4) ANEXE
5) CONCLUZII
 6) BIBLIOGRAFIE
1).Jocuri didactice-edit.de stat didactica si pedagogica-1954-MINISTERUL
INVATAMANTULUI-Institutul de Stiinte Pedagogice

2).METODICA-Cunoasterea mediului inconjurator si dezvoltarea vorbirii- Manual pt.

Liceele pedagogice de educatoare-Edit. Didactica Si pedagogica.-Bucuresti, 1970- E.VARZARI,
M.TAIBAN, V.MANASIA, E.GHEORGHIAN

3).Jocuri didactice pt. Gradinita de copii -edit.didactica si pedag.Bucuresti-1976-MARIA

TAIBAN, MARIA PETRE, VALERIA NISTOR, ANTONIA BERESCU

4).Activitati de joc si recreative-distractive-edit. Didactica si pedagogica, R.A., Bucuresti,

1994- H.BARBU, EUGENIA POPOESCU, FILOFTEIA SERBAN

5).Jocuri didactice pt. Educarea limbajului-Invatamant preprimar-Editura ARAMIS-de

ZOE DOGARU

6)Jocuri didactice pt. Educarea limbajului -Indrumator metodic-Editura TEHNO-ART-

AURELIA ANA, SMARANDA MARIA CIOFLICA

7).Jocuri pt. Prescolari 4/6ani-edit.ARAMIS- de MARCELA PENES, NICU PLOSCARIU,

FLORENTA DRAGHICESCU

8).Terapia complexa si integrata-pt. Examenul de titularizare-EDUCATIE.TREI.RO

9).Terapia complexa si integrata-Edit. PRO HUMANITATE 1997-COLECTIA-

PERSOANE IN DIFICULTATE- CONSTANTIN PAUNESCU, LIGIA MATIANA ENE,
BIBIANA MANZAT, DORU VLAD POPOVICI, LUDMILA IONESCU, MARGARETA
PETRESCU, DIDONA NICULCEA+ COORDONATORI: IONEL MUSU, AUREL TAFLAN

10). Jocuri didactice specifice dezvoltării orale a preșcolarilor mari-Edit. Didactică și

Pedagogică, R.A.-București, 1995-NICOLETA BÎRSAN

11). Învațământul primar-Revista dedicată cadrelor didactice, nr.2-3/2001,nr.1, 2002, Editura

DISCIPOL

12). Învațământul primar-Revista dedicată cadrelor didactice, nr.4/2003-Editura MINIPED

13). Învațământul primar-Revista dedicată cadrelor didactice, nr.1-3/2006 , Editura

MINIPED

14). Culegere de jocuri didactice pt. elevii din învățământul special, cls.I-IV, Editura:Sfântul
Ierarh Nicolae-2011

15). Curiculum pentru învățământul preșcolar-(3-6/7 ani)-2008, MINISTERUL EDUCAŢIEI,

CERCETĂRII ŞI TINERETULUI).
 16). Ghid practic de LUDOTERAPIE, colaboratori: Tatiana Lungu, Angela Pruss, Tatiana
Patatov,Elena Crețu-ASOCIATIA:,,PRIETENII COPIILOR'' și AGENȚIA SUEDEZĂ DE DEZV. SI
COOPERARE INTERNAȚIONALĂ(SIDA) și Fundația Soros-Moldova

17).Site-uri - https://www.didactic.ro, https://www.psychology.ro, https://www.edu.ro,

https://www.scribd.com/

18)Revista pentru invatamantul primar nr.3/42003

19) Revista pentru invatamantul primar nr.1/2/2006

20) Psihologia jocului-DD ELKONIN- ED. Did si Pedagogica, Bucuresti-1997

21) Jocul si jucaria: Evghenia Aleksandrovna- Ed. Did. Si Pedag. , Bucuresti-1976

22) Strategii didactice in educatia incluziva-editia aIIa-Daniel Mara/ed. Did. Si ped./2009 s.a.
 MOTIVAȚIE

,,Copilul râde-Iubirea și înţelepciunea mea e jocul”.

,,Tânărul cântă-Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea”.
,,Bătrânul tace-Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”
(L. Blaga- Trei feţe)

Joaca ,,este o manifestare spontană, înrădăcinată în mecanismele biologice

inconştiente, expresia unui instinct al juisării,pe cate îl întâlnim, sub forme elementare, şi în
lumea animală.”

Potrivit definiţiei, jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică şi
căreia i te dedici de bună plăcere.Specific vârstelor copilăriei, el are importanţă hotărâtoare
pentru dezvoltarea psihică a copilului.

În psihologie, jocul este folosit ca mijloc de investigaţie, dar şi ca procedeu terapeutic, atât
pentru copii şi adolescenţi cât şi pentru adulţi. Prin joc copilul învaţă şi se dezvoltă totodată.
Jocul înseamnă o explorare a universului, a realităţii, tot prin joc, el reproduce, reconstruieşte
secvenţe din viaţă sau creează o nouă lume, o altă realitate.

Pentru copil, totul este joc; în primele luni din viaţă acesta se joacă cu corpul său; mai apoi
copilului îi face plăcere să reproducă elemente din ambianţa lui apropiată; într-o următoare etapă,
copilul începe să imite adultul (mama, medicul, educatoarea) şi de aici se naşte jocul de rol- atât
de utilizat astăzi şi în lucrul cu adulţii-în care identificarea este obiectivul fundamental. Urmează
jocul cu reguli, în care copilul învaţă elemente fundamentale de socializare, convenţionalitate,
acordul, cooperarea şi competiţia.

În concluzie, referitor la conceptual de joc, este important să subliniem că prin activitatea

de joc copiii:-îşi formează identitatea personală;-învaţă acte, acţiuni, operaţii, conduite care îl
ajută să rezolve probleme din mediul său;-învaţă să fie mai flexibil în gândire, să creeze soluţii
diferite;-învaţă să comunice (vorbire, ascultare, înţelegere);îşi dezvoltă atenţia, motivaţia,
abilităţile sociale.

Copilul schimbă prin joc realitatea imediată, învaţă să fie cu ceilalţi, învaţă lucruri noi,
toate acestea într-o stare de relaxare şi plăcere; totodată, prin joc se dezvoltă întreaga sa fiinţă, îşi
conturează personalitatea.

Jocul didactic poate fi văzut ca o fază intermediară şi pregătitoare pentru copil în trecerea de
la jocul liber la învăţare.

Este cunoscut faptul că fiecare copil are propriile sale capacităţi intelectuale, diferite de
cele ale altor colegi, că fiecare are stilul său propriu de a învăţa şi fiecare are nevoile sale în
privinţa asimilării de informaţii.

Pentru cadrul didactic, unul dintre cele mai importante aspecte ar fi nevoia sa de adaptare la
necesităţile copiilor, oricare ar fi acele necesităţi şi oricare ar fi copiii, fie că sunt copii cu CES,
fie că pur şi simplu sunt copii cu un ritm mai lent de învăţare.

Cel mai important aspect avut în vedere ar fi ca predarea în cadrul diversităţii să implice
predarea pentru fiecare individ în parte. Este necesar să ţinem cont de dificultatile fiecărui copil.
Respectarea acestei necesităţi reprezintă un pas important în una dintre cele mai mari provocări
căreia trebuie să-i facă faţă un cadru didactic este adaptarea stilului de predare astfel încât să
corespundă necesităţilor fiecărui copil în parte.

Predarea la elevii cu nevoi speciale solicită aceleaşi strategii şi practici ca şi predarea la

orice alt tip de clasă. Cu alte cuvinte, o bună metodă de predare în general va fi o bună metodă de
predare şi pentru elevii cu nevoi speciale. Toţi elevii au dreptul să aştepte de la învăţământ cele
mai bune şi eficiente metode, iar elevii cu CES nu trebuie să fie exceptaţi. Pentru aceştia din
urmă, elaborăm P.I.P.

Planurile de Intervenţie Personalizate se elaborează conform cerinţelor educative speciale

ale elevilor. Se bazează pe o strategie de învăţare în paşi mici cu obiectivele cât mai precise,
măsurabile, realiste, temporal delimitate şi aprobate de părinte, şcoală şi elev.

Folosind jocurile şi exerciţiile am urmărit captarea atenţiei, exersarea memoriei, buna

relaţionare, exprimarea liberă a sentimentelor cu o mimică şi gestică adecvate, cunoaşterea,
autocunoaşterea, corectarea ieşirilor negative şi observarea percepţiei sociale a copiilor.

Această formă de activitate dezvoltă capacităţile de comunicare şi de colaborare, spiritul de

iniţiativă şi de emulaţie. Fiecărui copil i se oferă posibilitatea de a-şi expune liber părerea,
câştigând astfel încrederea în sine, devenind util .

Copilul cu CES îşi formează anumite deprinderi de comportament, se formează pentru

viaţă. Colectivul de copii se sudează, prind contur unele sentimente pozitive: respect, ajutorare,
sacrificiu, dăruire, împlinire.

Astfel, copii cu deficienţe, învaţă să accepte părerile colegilor, să contribuie personal la

succesul grupului, să se bucure de reuşita grupei, să depăşească dificultăţile întâlnite, să-şi asume
responsabilitatea, să se integreze colectivului de elevi din care face parte.

Eficienţa procesului instructiv- educativ din grădiniţă depinde atât de stabilirea adecvată a
conţinutului cunoștințelor,priceperilor şi deprinderilor, cât şi de modalităţile prin care acestea
ajung să fie însușite de copii. Un mijloc de educare şi instruire a copiilor, specific vârstei
preşcolare este jocul didactic, forma de învaţare, care poate fi considerat ca o activitate
organizată. Pentru ai spori permanent eficienţa jocul trebuie apreciat ca bază a conceperii întregii
activități educative. Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală, e conceput ca mijloc de
educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare oprimă a sarcinilor concrete pe care şi le
propune procesul de învatamant şi ca formă de organizare a activitaţii de cunoaştere şi de
dezvoltare a capacităţiilor psihofizice pe toate planurile.
Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace de educare fiind folosit pentru a
forma sau consolida anumite cunoştinţe, priceperi și deprinderi comportamentale.
Creşterea treptată de la o grupă de vârsta la alta a activităţilor neludice este o consecinţă a
dezvoltării capacităţilor copiilor de a desfășura anumite activităţi intelectuale şi fizice: de a
observa sistematic un obiect sau un fenomen de a-şi concentra mai mult timp atenţia în acest
scop, de a asculta cu interes cele relatate de educatoare, de a înregistra unele indicații cu valoare
nominativă, de a reproduce cu relativă independență conflictele apărute în propria gândire între
cunoscut şi necunoscut.
Fără îndoială, toate aceste capacități şi multe altele, oricât de bine ar fi ele conturate, nu
sunt pe deplin constituite ca să favorizeze desfăşurarea optimă a activităţii de învățare
sistematică. Ele comportă trăsăturile specifice vârstei, deși se constată o creştere şi o dezvoltare a
lor apreciabilă, nu pot suplini nevoia manifestărilor ludice.
Jocul didactic are un rol bine definit în planul de învățământ al instituțiilor preşcolare,
determinat de faptul că pe măsură ce copilul îşi însuşeste, pe baza experienţei sale de viaţă,cât şi
pe alte căi, o serie de cunoştinte, priceperi şi deprinderi, rolul său creşte în vederea acumulării
altora, superioare.
Ceea ce caracterizează în esenţa jocul didactic constă în aceea că îmbină într-un tot unitar
şi armonios atât sarcini specifice jocului, cât şi sarcini şi funcţii specifice învățării.
Prin urmare, jocurile didactice au drept scop, pe de o parte instruirea copiilor într-un
domeniu al cunoaşterii, iar pe de altă parte sporirea interesului pentru activitatea respectivă prin
utilizarea unor elemente distractive caracteristice jocului, facilitează atingerea scopului formativ-
educativ urmărit şi, împreună cu celelalte activităţi frontale, exercită o puternică influenţă asupra
copilului în vederea pregătirii sale pentru şcoală.

Însuşirea limbii române în grădiniţă şi apoi în şcoală reprezintă baza acumulărilor

intelectuale şi de educatie, fara de care nu poate fi realizata formarea noastră.
Comunicarea orală este parte a limbii române, iar formarea unei exprimări clare şi corecte
contribuie la înţelegerea dintre educatoare şi copii,dar şi dintre copii.
Limbajul are un rol hotărâtor în formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului, în
îmbogăţirea capacităţii de relaţionare cu cei din jur, în descoperireaşi cunoaşterea mediului
înconjurător.
Copilul, ca şi adultul, foloseşte vorbirea în fiecare zi pentru elaborarea şi exprimarea
propriilor gânduri, cerinţe, trebuinţe, sentimente şi emoţii. Limbajul este, în acelaşi timp, o
modalitate de transmitere de cunoştinţe şi un mijloc de cunoaştere. Prin cuvânt se realizează
educarea intelectuală, morală şi estetică. La vârsta preşcolară, copiii încep să stăpânească şi
structura gramaticală a vorbirii, ei reuşind să utilizeze cuvintele în combinaţii variate, în cadrul
propoziţiilor simple, dezvoltate şi chiar a frazelor. Este vârsta când apare şi se dezvoltă, alături de
limbajul situativ, limbajul contextual.
Tot la această vârstă se poate discuta de expresivitatea vorbirii care se dezvoltă alături de
nuanţarea limbajului non-verbal. Dată fiind importanţa limbajului oral în viaţă, educatoarea
trebuie să valorice în permanent orice posibilitate de cultivare a exprimării verbale a copiilor, în
timpul tuturor activităţilor desfăşurate. Activităţile şi jocurile desfăşurate în grădiniţa de copii
presupune îmbogăţirea conţinuturilor şi utilizarea
unor noi modalităţi de realizare a acestora, a unei game cât mai variate de exerciţii de limbaj, de
creativitate şi a unor instrumente adecvate care să asigure dezvoltarea vorbirii şi a comunicării.
Cunoscând faptul că întreaga activitate din grădiniţă se axează pe comunicare orală,
educatoarea are în vedere verificarea nivelului evoluţiei limbajului copiilor. Precum ştim,
vorbirea este o activitate comunicativă ce se însuşeşte prin acumulări treptate, s
e învaţă şi se sistematizează prin numeroase exersări. Desigur, limbajul se dezvoltă înstrânsă
legătură cu gândirea şi se interacţionează reciproc, deşi
nu sunt fenomene identice.
Ca proces comunicaţional, limbajul transmite un conţinut informaţional şi semantic, ştiut fiind
că fiecare cuvânt are o semnificaţie principală şi multe sensuri secundare atribuite de latura
semantică a limbii.
Dar la un nivel evoluat nu se poate gândi fără mijloacele limbajului iar vorbirea fără înţeles
sau conţinut cognitiv nu are sens. Formulările verbale sunt garanţia memoriei de durată prin
semnificaţia pe care o capătă percepţiile şi reprezentările datorită ver
balizării. Tot prin verbalizare se face departajarea dintre motive şi scopuri, voinţa apărând ca un
proces de autoreglaj verbal condiţionat de funcţiile limbajului.
Pe de altă parte, limbajul este cel care ajută la evaluarea majorităţii activităţilor ce se
desfăşoară la nivel preşcolar. Având în vedere acest lucru, educatoareiîi revine sarcina de a
contribui la formarea, exersarea şi dezvoltarea limbajului oral al copiilor preşcolari.
Cel mai eficient mijloc prin care copiii iau contact cu lumea, înţeleg evenimentele din jur şi
învaţă din ele, este fără îndoială, jocul. Dezvoltarealimbajului oral face parte integrantă din acest
proces. Jucându-se copilul exersează înţelegerea prin comunicare, îşi dezvoltă capacitatea de
disiminare, de judecată, imaginează şi formulează verbal atât realul
cât şi imaginarul.
„Dezvoltarea limbajului şi a comunicării” ocupă un loc prioritar în Programa activităţilor
instructiv – educative în grădiniţa de copii, iar obiectivele acesteia se înfăptuiesc atât prin
activităţi instructiv –educative din grădiniţă, dar mai ales prin JOC.
Prin joc se dezvoltă la copii capacitatea de a percepe frumuseţea şi armonia limbii române.

EDUCAREA PSIHOMOTRICCITĂȚII ÎN GRĂDINIȚĂ

Modul de muncă și viață contemporan, care solicită omul din punct de vedere, intelectual și
fizic insă fragmentar, disproporționat, impune ca măsură educativă și compensatorie un program
de formare motrică eficientă pentru oamenii, în speial pentru copii. Rezultatelor specifice ale
educației fizice – creșterea și dezvoltarea fizică – li se adaugă rezultatele pozitive în domeniile
afectiv și cognitiv. Miscarea este recunoscută ca factor prim al formării intelectuale a copiilor
foarte mici.
Amploarea prblematicii educației fizice și datele științifice insuficiente din diverse
domenii determinante pentru explicarea mișcarea fac ca învățământul să-și gșsească cu greu
programe satisfăcătoare din punct de vedere teoretic. Problemele practice ele considerabile .
Se tinde acum spre impunerea unei pedagogii care cultivă autonomia copiilor, incurajând-
o și oferindu-i condiții de manifestare mai largă. Obiectivul de cultivare a autonomiei este
considerat complementarea cu cel de socializare. Se aspiră la o valorificare integrală a
posibilităților de conlucrare dintre motric, afectiv și intelectual și la modelarea trăsăturilor de
personalitate prin educația prin și pt. misare . Din acest motiv, termenul de ,,educație fizică,, este
înlocuit tot mai mult de cel de educație psihomotrică.. Definiția psihomotricitatea este în curs
de stabilire, iar accepțiunile psihomotricității sunt foarte diferite. Unele îi atribuie osferă redusă,
cea a mișcărilor fin coordonate a mâinilor, altele consideră că termenul este relevant în special
pentru relația este relevant în special pentru relația dintre cunoaștere și mișare și se manifestă pe
rând ca senzoriomotricitate., conduită perceptiv-motrică, apoi prin acțiunea corelată a
reprezentărilor și/sau gândirii corelate cu mișcare. Există date notabile și în interpretarea
omplexă a activității motrice voluntare, motivată, intenționată, planificată,posibil de automatizat.
Printre temele principale ale psihomotricității, importante și pt. dezvoltarea copiilor, sunt:
formarea schemei corporale, lateralitatea, organizarea mișcării în spațiu și timp, coordonarea
statică și în mișcare a corpului, coordonarea ochi-mână.
Importanța generală a psihomotricității era prezentată astfel de P.Popescu-Neveanu:
,,orientarea senzorială relativ corectă este o condiție a procesului de adaptare la mediu și a
transformătii acestuia. Această situăție se identifică și în procesele psihofiziologice, prin relația
variabilă, dar necesară, dintre sensibilitate și motricitate. Sensibilitatea se dezvoltă în perspectivă
și în legătură cu demersurile motorii, secretorii sau ale oricărui alt dispozitiv efector. Motricitatea
devine servomecanism al orientării senzoriale, confirmând-o sau infirmând-o pe aceasta și
îndeplinând astfel rolul de bază al automișcării. Fapt este că relațiile senzoriomotorii se situează
cel puțin la două nivele: unul la nivelul macrosistemului organism – mediu, în care ansamblul
informațiilor senzoriale se coordonează, prin reciprocitate, cu conduita motorie, și al doilea, la
nivelul subsistemelor analizatorice, în care câmpurile de proiecție senzorială și dispozitivile de
motricitate musculară contribuie interșanjant și convergent la recepție.

Terapia psihomotricitäţii se referä în principal la activitäţile destinate recuparärii, ameliorärii,

dezvoltärii si antrenärii conduitelor si structurilor perceptiv- motrice ( schema corporalä,
lateralitate, organizare si structurare spaţio- temporalä, realizare motricä).

Conţinutul programelor de terapie si educare a psihomotricitäţii include metode, procedee si

tehnici ptr.:

- recuperarea întârzierilor în dezvoltarea motricä;

- influenţarea pozitivä a reprezentärii schemei corporale;

- recuperarea tulburärii de lateralitate;

- recuperarea tulburarilor de orientare, organizare si structurare spaţialä;

- recuperarea tulburärilor de orientare si structurare temporalä;

- identificarea si discriminarea structurilor perceptive de formä si culoare;

- recuperarea i stabilitäţii psihomotorii!

- recuperarea tulburärilor de tipul disgrafiei, dispraxiei, apraxiei;

- recuperarea tulburärilor de echilibru si coordonare;

- recuperarea tulburärilor de sensibilitate;

- activitäţi practice, de relaxare, sportive, de comunicare si de expresie corporalä ( dans,
gimnasticä ritmicä, aerobicä etc.).

Dacä definim nouţiunea de psihomotricitate a fiind o conjugare a funcţiilor psihice cu cele

motricice si acceptând premisa cä ea reprezintä o funcţie complexä a sistemelor superioare de
adaptare si integrare , atunci abordarea ei din perspectivä psihopedagogicä se impune o
necesitate din cel puţin douä motive:

- psihomotricitatea este profund implicatä în structurarea ,, pärţilor vizibile" ale personalității si

în ajustarea complexă a comportamentului individual în diversele situații de viață;

- tulburările psihomtrice au un puternic impact asupra imaginii de sine a individului, fapt care
determină o serie de disfunctii în planul personalității acestuia.

F. Bacon considera cercetarea ca pe o întrebare pe care omul o pune naturii.

Cercetarea pedagogică este definită ca fiind o strategie proiectată şi realizată în scopul de
a surprinde relaţii şi fapte noi între componentele acţiunii educaţionale şi de a elabora, pe această
bază, soluţii optime pentru problemele procesului educaţional.
I. Drăgan şi I. Nicola considerau că cercetarea pedagogică este un demers raţional,
organizat în vederea surprinderii relaţiilor funcţionale şi cauzale dintre variabilele acţiunii
educaţionale practice. Pentru realizarea unei cercetări eficiente este necesară stăpânirea de către
cel care face acest demers a conceptelor – cheie necesare în proiectarea, organizarea,
desfăşurarea şi finalizarea cercetării.
Se disting trei tipuri de cercetare:
a) Cercetarea fundamentală – are un scop general de cunoaştere, fără un scop practic
imediat; permite explorarea unor domenii puţin cunoscute, explicarea faptelor, pentru a ajunge
pe cât posibil la axiome şi legi verificabile.
b) Cercetarea aplicativă este articulată nemijlocit de practică, de realizarea unei aplicaţii
imediate pentru a răspunde necesităţilor practice ale învăţământului, şcolii, elevilor.
c) Cercetarea de dezvoltare sau operaţională vizează implementarea rezultatelor oricărui
tip de cercetare (fundamentale şi aplicative), adaptarea concretă a inovaţiilor propuse la
condiţiile proprii ale unei instituţii şcolare, grup şcolar.
Obiectivul cercetării este furnizarea unei ilustrări cantitative a elementelor esenţiale şi a
factorilor care influenţează rezultatele şcolare, oferind astfel o bază solidă deciziilor ce trebuie
luate. Am aplicat la clasă o cercetare constatativă, urmărind cunoaşterea şi descrierea unor
situaţii din procesul instructiv – educativ, precum şi o cercetare ameliorativă, urmărind
verificarea eficienţei intervenţiilor în creşterea randamentului şcolar, în optimizarea relaţiei
educator – preșcolar. Între cele două tipuri de cercetare a existat o relaţie de continuitate.
Obiectul cercetării acestei lucrări îl constituie identificarea metodelor şi mijloacelor de
învăţământ a căror utilizare eficientizează demersul didactic prin jocuri didactice desfăşurate cu
preșcolarii cu C.E.S.
Scopul cercetării constă în dezvoltarea armonioasă a vieţii psihice a preşcolarilor prin
utilizarea sistematică a jocului didactic în activităţile instructiv-educative din grădiniţă.
Tipul cercetării : constatativ-ameliorativă.

Ipotezele cercetării:
I1: Se presupune că, dacă jocul didactic din cadrul activitaților pt. dezvoltarea vorbirii si
dezvoltarea psihomotricitatii s-ar personaliza conform subiecților cazuisticii și contextului
învățamântului incluziv , atunci s-ar remarca achiziții specifice lor.
I2: Se presupune că, dacă se va aplica un program ludic constatativ- ameliorativ a subiecților in
cauză, atunci se vor obține ameliorări specifice și îmbunătățiri ale adaptarii preșcolarilor. •
Dacă jocul didactic considerat activitate de bază în grădiniță, este integrat și utilizat
preponderent in activități atât ca formă de activitate, cât și ca metodă de predare- învățare-
evaluare, atunci se stimulează dezvoltarea intelectuală a preșcolarilor asigurând formarea unor
deprinderi de bază într-un mod antrenant pentru cei mici.
Obiectivele propuse în realizarea acestei lucrări sunt de fundamentare psihopedagogică,
ştiinţifică şi metodologică:
O1 – Elaborarea unor strategii didactice centrate pe jocul didactic.
O2 - Evidenţierea efectelor produse in comportamentul copiilor prin utilizarea jocului didactic în
activităţile din grădiniţă.
O3: Personalizarea jocului didactic la nivelul activitaților de dezvoltare a limbajului, conform
subiecților cazuisticii și specifice învățământului incluziv.
O4: Eficientizarea unui program de ameliorare a dificultăților de învațare prin problematizarea
jocurilor didactice pt. dezvoltarea vorbirii.
 Descrierea lotului de subiecți
Prin eşantion se înţelege numărul de cazuri alese dintr-o populaţie pentru a fi supuse
investigaţiei; operaţia de selectare a persoanelor ce vor forma eşantionul se numeşte eşantionare.
Prin urmare, se investighează un număr redus de persoane dintr-o populaţie şi concluziile
rezultate în urma prelucrării datelor se extrapolează la acea populaţie. Pentru aceasta,
eşantionarea trebuie să răspundă unor cerinţe:
reprezentativitatea;
omogenitatea;
mărimea eşantionului;
rigoarea sporită.
Astfel, pentru ca lotul de subiecți să ofere date cât mai semnificative, care să poată fi
extrapolate asupra întregii populaţii din care a fost selectat, el trebuie să fie reprezentativ, adică
să exprime cât mai fidel trăsăturile populaţiei.
Cercetările psihopedagogice se efectuează asupra unor grupuri naturale – de exemplu,
clasa de elevi – care pot satisface această cerinţă (reprezentativitatea), cu condiţia ca actuala lor
compoziţie să nu fie rezultatul unor selecţii anterioare.
Cercetarea va fi organizată în anul şcolar 2018 – 2022, pe copiii preșcolari ai Școlii
Gimnaziale Speciale nr. 14 Tulcea, grupa ,,Piticilor,,- lot de subiecți .
Lotul de subiecți cuprinde un număr de 5 preșcolari cu deficienţe grave.

Metodica este definită ca un sistem de prescripţii, procedee, tehnici, mijloace prin care
se concretizează aplicarea unei metode sau unui grup de metode; modelul concret de lucru în
cercetare (Dumitriu, C).
Voi folosi următoarele metode:
1. Metoda observaţiei
2. Metoda convorbirii
3. Metoda analizei produselor activităţii
4. Testele docimologice
5.tehnici statistico-matematici: tabele centralizatoare de rezultate - analitice şi sintetice
forme de reprezentare grafică
6. metoda statistică
 CONCLUZII:

• Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea vorbirii și
gândirii preșcolarilor cu dizabilități . Organizat și condus cu pricepere , ajută copilul la motivații
superioare, lărgește orizontul de cunoaștere , consolidează și sistematizează cunoștințele,
priceperile, deprinderile de exprimare corectă, coerentă,logică și expresivă, îmbogațește ,
corectează și activea-ză vocabularul copiilor, influențează dezvoltarea personalității lor.
• Prin alegerea acestei lucrări am urmărit să arat că jocul didactic stă la baza activității
educative din grădiniță.
• Orice joc presupune respectarea unor reguli ale jocului. Regula jocului şi respectarea ei face
şi copiii dificili, care au crescut în familii fără oprelişti, să cedeze de cele mai multe ori în faţa
acestora-le acceptă numai din dorinţa de a participa la joc. Copiii devin conştienţi că nesocotirea
regulilor de joc are consecinţe grave și sistarea jocului. Respectarea regulilor face din copil un
viitor om disciplinat, un om ascultător, un om demn, conştient de rolul lui.
După ce am observat că activitatea preferată a copiilor este joaca, de ce să nu alăturăm
procesului de învățare pe cel al jocului, pentru a crea un alt tip de experiență de învățare?
Experiența învățării prin joacă poate deveni o provocare și poate deschide o întreagă lume de
explorare și descoperire. Un mod de a dezvolta simțul dorinței și nevoia de invățare la copii este
generarea de stimuli față de lucrurile care îi interesează în realitate, permițându-le să
experimenteze și astfel, procesul de învățare să devină o activitate însemnată pentru
ei.Combinarea învățării cu joaca și jocurile este importantă nu doar pentru amuzamentul și
plăcerea ce le înconjoară, ci și pentru beneficiile pe care jocurile le poartă, și anume că ele pot
contribui și aduce o valoare adițională învățării în sine. Închei această concluzie citându-l pe Ioan
Cerghit în acest sens:”încorporate în activitatea didactică,elementele de joc imprimă un caracter
mai viu și mai atrăgător,aduc varietate și o stare de bună dispoziție,de veselie și de bucurie, de
divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii”.