Predarea

Concept
Stiluri de predare
 Conceptul de predare

 Învăţământul, ca sistem şi ca proces, reprezintă

alternarea activităţilor de predare, învăţare, evaluare.
 Conceptul de “predare” a suferit de-a lungul timpului
modificări, dobândind un conţinut complex.
 În didactica tradiţională, predarea era un act
unidirecţional, îndreptat de la profesor la elev, al cărui
scop era transmiterea unor informaţii gata structurate.
 În învăţământul actual, predarea nu mai este
concepută ca o activitate de transmitere de cunoştinţe,
ci ca o problemă de organizare şi de conducere a
proceselor de învăţare.
 Rolul cadrului didactic
este acela de a anunţa obiectivele lecţiei şi de a-i pune pe elevi în
relaţie cu noul conţinut, prin:
 prezentarea unui material concret şi/ sau verbal: date, informaţii,
evenimente, modele, materiale etc.;
 organizarea unor activităţi în care să se valorifice materialul
concret şi verbal oferit;
 sprijinirea elevilor în funcţie de posibilităţile acestora pentru a
observa, analiza, compara, aplica, sintetiza, abstractiza şi
reflecta;
 îndrumarea elevilor în abordarea conştientă a noţiunilor,
conceptelor, judecăţilor, raţionamentelor;
 operaţionalizarea cunoştinţelor elevilor prin sarcini pe care le
rezolvă elevii (exerciţii şi probleme; în activităţile de muncă
independentă)
 Concept

 Ioan Cerghit: “ansamblu complex de

acțiuni și comportamente didactice
specifice, destinate producerii învățării”
 Predarea este o schimbare provocată a
ceea ce este în ceea ce trebuie să fie-
finalitate a actului de învățare, prin
angajarea elevilor într-o nouă experiență
de învățare
Elemente definitorii ale predării
 Prevederea, planificarea, proiectarea, producerea
schimbărilor
 Precizarea naturii schimbărilor intervenite (identificarea
finalitățílor)
 Determinarea conținuturilor care vor produce schimbarea
comportamentală așteptată la elev
 Organizarea și dirijarea schimbărilor dorite prin strategii
specifice
 Organizarea condițiilor care vor favoriza apariția
schimbărilor
 Controlul și aprecierea naturii și a calității schimbărilor
intervenite în comportamentul elevilor
 Conceptul de predare

 Calitatea activității de predare este dată de potențialul ei cognitiv,

afectiv și psihomotor transformator. În didactica modernă,
predarea nu se rezuma la o simplă prezentare a materiei.
Didactica modernă consideră predarea ca pe un complex de
funcții și acțiuni multiple și variate.
Ioan Cerghit - principalele accepțíi ale predării:
 Predarea ca transmitere
 Predarea ca ofertă de experiențe
 Predarea ca formă de dirijare a învățării
 Predarea ca gestiune a învățării
 Predarea ca gestiune ca ansamblu de comportamente didactice
specifice
 Conceptul de predare

 Acceptiunea managerială a predării

Predarea reprezintă un ansamblu de

operațiuni și acțiuni sistematice de
planificare, organizare, îndrumare,
control, evaluare și decizie a procesului
de instruire.
 Predarea ca transmitere

A preda înseamnă:
 - a da, a oferi
 - a transmite în mod sistematic
cunoștințele specifice unei discipline
 - a prezenta materia, a informa, a mijloci
un transfer de informații
 a comunica o serie de cunoștințe
Predarea ca ofertă de experințe

 Din această perspectivă, predarea se

definește ca ofertă de experiențe
cognitive, acționale și afective.
 Prin trăirea conștientă a acestor
experiențe elevul își dezvoltă propriile
experiențe, pătrunde în miezul lucrurilor,
surprinde esența și semnificația umană a
acestora.
Predarea ca formă de dirijare a
învățării
 Sistemele clasice de instruire și-au perfecționat atat de mult
funcțiile de orientare și îndrumare a învățării, încat predarea a
început să fie identificată cu dirijarea învățării.
 A preda, cu sensul de a dirija, se referă astfel la ceea ce face
profesorul pentru a-i motiva, a-i încuraja pe elevi sa atingă
obiectivele de studiat. Astfel, predarea se construiește și dintr-un
set de prescripții: indicații, aprecieri, orientări, încurajări utilizate
pentru ghidarea eforturilor elevilor în învățarea conținuturilor.

 Criticile sunt îndreptate nu asupra dirijării în sine, ci asupra

excesului de dirijare care defaforizează efortul personal,
inițiativa, efortul de anticipare și de construire a unei strategii
când se află în fața unei sarcini de a rezolva o problemă.
Predarea ca management al
învățării

 Predarea se defineşte ca o intervenţie

pedagogică deliberat orientată în direcţia
obţinerii modificărilor de comportament
aşteptate. Calitatea predării se apreciază
în funcţie de virtuţile transformatoare de
care este în stare.
 Predarea ca management al
învățării
A preda înseamnă:
 a prevedea (a planifica, a proiecta, a
programa) producerea schimbărilor
dorite
 a orienta într-o direcţie precisă aceste
schimbări - a preciza obiectivele învăţării
 a stabili natura schimbărilor – a
determina conţinutul acestora, a selecta
 Predarea ca management al
învățării
 a prezenta materia nouă, în diferite moduri
 A dirija producerea schimbărilor
 A stimula angajarea activă a elevilor în actul
învăţării
 A organiza condiţiile care vor furniza apariţia
schimbărilor
 A oferi feed-back în vederea întăririi, corectării,
ameliorării schimbărilor în curs de producere
 A asigura condiţii în vederea reţinerii şi
transferurilor (aplicării) noilor achiziții
 Predarea ca management al
învățării
 A controla (a evalua) efectele sau
schimbările produse
 A evalua eficacitatea acţiunilor întreprinse,
valoarea formativă şi educativă
 A investiga condiţiile psihosociale şi
pedagogice de natură să promoveze noi
soluţii viitoarelor probleme specifice
predării
Predarea ca management al
învățării
Predarea are o mulţime de funcţii
care nu se limitează la ceea ce se
petrece înainte şi după ce se realizează
aici, ceea ce îi conferă predării
semnificaţia unei activităţi de
gestionare a învăţării, de management
al schimbărilor numite învăţare.
Predarea ca instanţă de decizie

 Predarea este privită ca o instanţă

decizională prin care se optează pentru
diverse strategii sau modele de învăţare,
iar comportamentele de predare ale
cadrului didactic se sintetizează în:
 - comportamente de organizare
 - comportamente de impunere
 -comportamente de dezvoltare
Predarea ca instanţă de decizie

 Comportamente de personalizare
 Comportamente de interpretare
 Comportamente de feedback
 Comportamente de control
 Comportamente de exprimare a afectivităţii

Toate aceste comportamente se manifestă

atât în formă verbală cât şi nonverbal.
 Stilurile de predare

 Cum utilizez stilurile de predare pentru a

valorifica și dezvolta stilurile de învățare
ale elevilor?
 În esență, stilul de predare se referă la
”un set de strategii de predare”, o
constelație de trăsături care circumscriu
comportamentul profesorului în relațiile
cu elevii.
 Stilul de predare
 Stilul de predare reuneste particularităţile
individuale ale profesorului, ”modalitatea sa
proprie de lucru cu elevii”, “stilul său original
de instruire a elevilor”.
 Stilul de predare imprimă pecetea
personalităţii în rezolvarea problemelor, în
orientarea soluţiilor.
 Stilul de activitate didactică desemnează felul
în care profesorul organizează şi conduce
procesul de învăţământ, presupunând anumite
abilităţi, îndemânări sau priceperi din partea
acestuia.
 Stilul de predare
 Stilul de predare înseamnă modul de
organizare şi conducere a procesului de
învăţământ, reprezintă ,,modalitatea de lucru
cu elevii”, ,,stilul original de instruire a elevilor”.
 Se concretizează prin alegerea metodelor şi a
formelor de lucru care duc la obţinerea unor
performanţe pedagogice superioare.
 Profesorul eficient îşi elaborează propriul stil
de predare, influenţând modul în care elevii se
raportează la învăţare
Caracteristicile stilului de predare

 Este totdeauna personal, chiar dacă multe dintre

aspectele lui sunt comune sau foarte apropiate cu ale
altor profesori.
 Este relativ constant, în sensul că se manifestă
comportamente şi calităţi personale constante, care
apar în relaţie cu clasa.
 Este dinamic, perfectibil , îmbogăţindu-se prin
experienţa acumulată. Evoluţia stilului de predare
depinde, în mare măsură, de manifestarea
permanentă a dorinţei de autoperfecţionare a
educatorului, de atitudinea educatorului faţă de
propria-i activitate, de capacitatea sa autoevaluativă.
Stil de predare-stil educaţional

 Mai cuprinzător decât stilul de predare,

stilul educaţional reprezintă totalitatea
calităţilor comportamentale ale
profesorului, atitudinea sa faţă de valorile
profesionale şi faţă de disciplină.
 Stilul de predare
R. Iucu în “Managementul si gestiunea clasei de elevi
- fundamente teoretico-metodologice”, structurează un
model de analiză a personalităţii cadrului didactic:
 - competenţa ştiinţifică desemnează abilităţile
necesare pentru manipularea cunoştinţelor
 - competenţa socială înseamnă optimizarea relaţiilor
interumane prin şi din activitatea educativă
 - competenţa managerială se referă la abilităţi de
gestionare a situaţiilor specifice, abilităţi de planificare,
proiectare, organizare, coordonare
 - competenţa psihopedagogică reprezintă factorii
necesari pentru construcţia diferitelor componente ale
personalităţii elevului
Clasificarea stilurilor de predare

 În literatura de specialitate există diferite

clasificări ale stilurilor de predare.
 Clasificarea stilurilor de predare are la
bază rolurile şi funcţiile pe care le
îndeplineşte un cadru didactic:
îndrumare, control, conducere,
planificare, evaluare.
Clasificarea stilurilor de predare
Următoarele constante care pot caracteriza conduita
cadrului didactic, corespund unor stiluri de predare:
- deschiderea spre inovaţie – înclinaţie spre rutină;
- centrare spre angajarea elevului – substituirea
învăţării cu predarea;
- centrare pe conţinut – preocupare pentru dezvoltarea
elevului;
- apropiat – distant;
- permisiv – autoritar;
- nivel înalt de exigenţe – exigenţe scăzute;
- prescripţie – independenţă etc;
Clasificarea stilurilor de predare

 Cea mai frecvent întâlnită clasificare a

stilurilor de predare este cea care are la
bază criteriul relatiei profesorului-
manager cu clasa de elevi.
 Stilul democratic
Un profesor care utilizează preponderent un astfel de stil:
 implică activ elevii în procesul învățării;
 promovează inițiativa elevilor;
 încurajează potențialul creativ al acestora;
 pune elevii în situația de a experimenta;
 cooperează cu elevii în organizarea situațiilor de învățare;
 încurajează feed-back-ul și întărirea pozitivă;
 oferă elevilor posibilitatea de decizie cu privire la organizarea
contextului învățării și posibilitățile de asociere în realizarea
sarcinilor.
Un astfel de stil se distinge prin dezvoltarea parteneriatul cu elevii
și valorizarea experiențelor, alegerilor și rezultatelor acestora.
 Stilul democratic

 EFECTE - este cel mai eficient,

producând rezultate superioare atât în
plan psihosocial, cât şi în plan didactic.
 Stilul autoritar
Un profesor care utilizează preponderent un astfel de stil:
 dirijează în detaliu toate etapele de realizarea
activităților de învățare;
 structurează cu atenție timpul de lucru;
 nu încurajează inițiativele;
 sancționează atitudinile și rezultatele instruirii elevilor;
 menține o anumită distanță față de grupul de elevi;
 decide și impune fiecare sarcină de realizat;
 nu încurajează feed-back-ul.

Un astfel de stil se distinge prin controlul exercitat de profesor

asupra tuturor aspectelor instruirii și promovarea relațiilor
educaționale preponderant oficiale și formale.
 Stilul autoritar

 EFECTE : antipatizat de elevi, oferă

rezultate bune numai pe termen foarte
scurt.
Stilul permisiv sau laissez-faire
Un profesor care utilizează preponderent un astfel de
stil:
 are o atitudine pasivă, indiferentă în procesul învățării;
 acceptă deciziile elevilor, comune sau individuale;
 nu evaluează comportamentele și atitudinile elevilor;
 are exigențe pedagogice reduse în procesul didactic;
 nu favorizează obținerea de performanțe în învățare;
 poate induce apariția situațiilor de indisciplină în clasa
de elevi.
Un astfel de stil se distinge prin plasarea responsabilității învățării la
nivelul elevului și manifestarea unei atitudini de autosuficiență în
raport cu propria conduită didactică. EFECTE - este total
neproductiv.
 Stilul de predare
O altă clasificare a stilurilor de predare este realizată de Mosston.
Acesta distinge 11 stiluri de predare:

 Stilul de comandă sau directiv: are la bază autoritatea

profesorului care impune succesiunea activităților.
 Stilul practic: bazat pe explicații precise urmate de execuție prin
imitație din partea elevului.
 Stilul de reciprocitate: bazat pe evaluarea reciprocă, dupa
criterii pregătite de profesor și pe promovarea activității în echipă.
 Stilul de autocontrol: bazat pe autonomia subiectului și
valorizarea capacităților sale de autoevaluare.
 Stilul de incluziune: de includere a elevului în îndeplinirea unor
sarcini de niveluri diferite, el fiind acela care decide la ce nivel se
poate implica.
 Stilul de predare
 Stilul centrat pe descoperirea dirijată.
 Stilul centrat pe descoperirea convergentă: menit să
conducă la descoperirea soluției unei probleme, la
formularea unei concluzii prin raționament și gândire
critică.
 Stilul centrat pe activitate divergentă: ce conduce
gândirea pe traiectorii necunoscute, neobișnuite, spre
soluții inedite, spre creativitate.
 Stilul bazat pe proiectarea programului individual
(personal)
 Stilul inițiat de cel care învață: acesta având
posibilitatea să inițieze experiențe proprii, să le
proiecteze, să le execute și să le evalueze.
 Stilul de autoinstrure