Cursul 3

Problematica predării în pedagogia contemporană

1. Conceptul de predare

În procesul de învățământ, termenul de predare are semnificația de a învăța pe altul (de la

grecescul didaskein pâna la Didactica Magna a lui J.A. Comenius cu sensul de arta universală de a
învăța pe toți totul).
Bîrzea definea predarea ca o componentă a instruirii care constă în dirijarea învățării elevului
în vederea atingerii anumitor obiective educative.
Considerată ca act de comunicare, predarea are următoarele caracteristici specifice (Păun, E.,
Sociopedagogia şcolară, , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982):
a. este iniţiată şi condusă de către profesor, care îi stabileşte durata în timp, conţinutul, normele, cu
preocuparea de a-i pregăti progresiv pe elevi pentru a lua decizii cu privire la aceste aspecte;
are un caracter formal, se desfăşoară prin respectarea unor reguli înscrise în regulamente, căci
în şcoală nu se comunică oricum şi despre orice;
b. forma şi conţinutul ei sunt influenţate de specificul relaţiei profesor-elevi. Ea nu este doar un schimb
verbal care angajează partenerii numai în plan intelectual, ci implică şi o participare afectivă
a acestora. Profesorul nu poate trata cu indiferenţă modul în care elevii au reuşit să decodifice
mesajele sale, ci se preocupă de găsirea modalităţilor celor mai eficiente (revine cu explicaţii,
verifică înţelegerea mesajelor etc.);
c. conţinutul ei este generat de natura raportului profesorilor şi elevilor cu ştiinţa şi cunoaşterea
umană în general. În vreme ce profesorul are acces integral la cunoaşterea umană într-un
anumit domeniu, elevii au un acces parţial. Predarea ca act de comunicare are rolul de a mijloci
accesul elevilor la această cunoaştere, iar acest aspect constituie cea mai mare parte a
conţinutului comunicării dintre profesori şi elevi;
d. este influenţată în eficienţa ei de factori psihologici şi de factori sociali
Predarea reprezintă acţiunea complexă a cadrului didactic, care presupune:
• prezentare unui material concret şi/sau verbal: date, informaţii, exemple, evenimente,
modele materiale, modele ideale etc.;
• organizarea şi conducerea unor activităţi în care să se valorifice materialul concret şi
verbal oferit;
 • acordarea de sprijin elevilor pentru a putea observa, analiza, compara, aplica, sintetiza,
abstractiza şi reflecta;
• extragerea esenţialului (împreună cu elevii) şi fixarea lui în noţiuni, concepte, judecăţi
şi raţionamente;
• operaţionalizarea cunoştinţelor elevilor, prin conceperea şi rezolvarea de exerciţii şi
probleme, de sarcini teoretice şi practice, prin organizarea activităţilor de muncă independentă.

Informații suplimentare
Conceptul de „predare” a suferit o serie de modificări, dobândind un conţinut tot mai
cuprinzător.
Definiţii:
Definiţia primară consideră arta predării drept „arta aplicării unor stimuli având ca rezultat
producerea unor răspunsuri”; scopul este „să producă la fiinţele umane schimbări dezirabile şi să le
prevină pe cele indezirabile” (Thorndike, E. L.);
În didactica tradiţională, în actul predării, accentul cădea pe comunicarea de cunoştinţe gata
făcute, pe care elevii le asimilau în mod pasiv;
În didactica modernă, optica asupra predării s-a schimbat radical. Termenul “predare” e
sinonim cu “instruire”, “informare”, “comunicare”, “transmitere”:
• predarea este o acţiune de înzestrare sistematică a elevilor cu cunoştinţe, de îmbogăţire
a reprezentărilor şi noţiunilor acestora, de conducere a activităţii lor independente, de control şi
evaluare;
• predarea nu se reduce la transmiterea unui volum de informaţii, ci ea presupune acţiuni
şi operaţii sistematice întreprinse în vederea organizării, desfăşurării şi îndrumării optime a activităţii
de învăţare desfăşurată de elevi;
• predarea s-a transformat într-un factor care declanşează, stimulează şi orientează
ansamblul activităţilor şcolare ale elevilor, printre care şi studiul individual, fixarea şi consolidarea
noului şi ea presupune şi controlul şi evaluarea conţinutului evaluat

Acceptiuni ale predarii

Iucu (2008) face referiri la accepțiunile cunoscute în litaratura de specialitate asupra predării, precizând
că una dintre cele mai interesante abordări este cea conform căreia predarea ar reprezenta un ansamblu
de operațiuni și acțiuni sistematice de planificare, organizare, îndrumare, control, evaluare și decizie a
procesului de instruire. Complexul operațional întreprins la nivelul activităților de predare cuprinde o
serie mai largă, după un urmează: stimularea, consilierea, ameliorarea, cercetarea și inovarea.
Sintetizând accepțiunile asupra predării ale autorului Cerghit (apud Iucu, 2008, p.102-103)
accepțiunile oferite predării sunt:
1. Predarea ca transmitere. Didactica traditională reduce activitatea de predare la o simpla transmitere
de cunoștințe și tehnici de acțiune. A preda înseamă a da, a oferi, a transmite în mod sistematic cunoștințele
specifice unei discipline; a prezenta materia, a informa, a mijloci un transfer de informatii; a comunica o serie
de cunostinte, de rezultate; a expune o lectie etc..
2. Predarea ca oferta de experiente. In aceasta perspectiva, predarea se defineste ca oferta de experiente
cognitive, actionale si afective determinate si dirijate in mod intentionat spre valori (axiologic). Prin trairea
constienta si implicata a acestor experiente, elevul isi dezvolta propriile experiente in virtutea carora se apropie de
adevar, patrunde in ,,miezul lucrurilor”, surprinde esenta si semnificatia umana si sociala a acestora. Esential
este ca elevii sa valorifice maximal aceste experiente.
3. Predarea ca forma de dirijare a invatarii. Sistemele clasice de instruire si-au dezvoltat si si-au perfectionat
atat de mult functiile de orientare si indrumare a invatarii, incat predarea a inceput sa fie identificata cu
dirijarea invatarii. A preda, cu sensul de a dirija, vizeaza actiunile profesorului de motivare si incurajare
a elevilor astfel incat acestia sa atinga rapid obiectivele de studiat (Daries, 1971).
Predarea s-ar constitui astfel atat dintr-un ansamblu de proceduri de prezentare a materiei, cat si dintr-un
complex de prescriptii (indicatii, aprecieri, orientari, incurajari etc.), utilizate pentru ghidarea si
stimularea eforturilor elevilor in invatarea continuturilor date. Criticile adresate acestei acceptiuni vizeaza nu
dirijarea in sine, ci excesul de dirijare (dirijismul exagerat), care defavorizeaza efortul personal, munca proprie,
initiativa si activitatea si priveaza elevul de efortul de anticipare si de construire a unei strategii (ipoteze)
atunci cand se afla in fata sarcinii de a rezolva o problema. Ratiunea dirijarii trebuie sa fie aceea de a
indruma in mod discret elevii spre studiul auto-dirijat.
4. Predarea ca management al invatarii. Din perspectiva managementului invatarii, predarea se defineste
ca o interventie pedagogica multifunctionala si deliberat orientata in directia promovarii si obtinerii
modificarilor de comportament asteptate sau dorite in mod explicit. Calitatea predarii se apreciaza, prin
urmare, in functie de virtutile transformatoare pe care le dovedeste.
Astfel, a preda inseamna:
- a prevedea (a planifica, a proiecta, a programa) producerea schimbarilor dorite;
- a orienta intr-o directie precisa aceste schimbari, a le da un sens, adica a preciza
obiectivele invatarii;
- a stabili natura respectivelor schimbari; ceea ce echivaleaza cu a determina
continutulacestora, a selecta, a reelabora, a organiza materia;
- a prezenta materia noua, in diferite moduri;
- a dirija producerea schimbarilor, a indruma evolutia acestora in directia prestabilita;
- a stimula angajarea activa a elevilor in actul invatarii;
- a organiza conditiile care vor furniza aparitia schimbarilor propuse;
- a oferi momente de feedback in vederea intaririi si eventual a corectarii si ameliorarii
schimbarilor in curs de producere;
 - a asigura conditiile necesare retinerii si transferurilor (aplicaii) noilor achizitii;
- a controla (evalua) efectele sau schimbarile produse;
- a evalua eficacitatea actiunilor intreprinse, inclusiv rezonanta lor formativa si educativa;
- a investiga conditiile psihosociale si pedagogice de natura sa promoveze noi solutii
viitoarelor probleme specifice predarii etc..
Dupa cum se poate observa, predarea are o multime de functii care nu se limiteaza la ceea ce se intampla in
clasa de elevi, ci se extind la ceea ce se petrece inainte si dupa ceea ce se realizeaza aici. Tocmai aceasta
multitudine de functii confera predarii semnificatia uneiactivitati de gestionare a invatarii, de management al
schimbarilor condensate in notiunea de invatare.
5. Predarea ca instanta de decizie. In conditiile in care strategiile de dirijare a invatarii sunt atat de
complexe, predarea este privita ca o instanta decizionala prin care se opteaza, in functie de criterii precis definite
si in perioade alternative de timp, pentru diverse strategii sau modele de invatare.
In acest sens, cadrul didactic activeaza o serie de comportamente de predare:
- comportamente de organizare;
- comportamente de impunere;
- comportamente de dezvoltare;
- comportamente de personalizare;
- comportamente de interpretare;
- comportamente de feedback;
- comportamente de concretizare;
- comportamente de control;
- comportamente de exprimare a afectivitatii.
Toate aceste comportamente se manifesta atat in forma verbala, cat si in forma nonverbala, fapt care permite
conturarea unor teorii ale predarii si a unor conditii ale predarii

2. Stiluri de predare
2.1. Delimitări conceptuale și caracteristici

Despre de stiluri de predare... un fel de introducere:

De multe ori, profesoara de istorie se aşeza pur şi simplu la catedra şi „turuia” o oră, fără pauză.
La sfârşit, dădea un test fulger de 5 minute şi uneori îl prelungea cu încă 5 minute din pauză...

Stilul de predare se referă la acele comportamente și calități personale constante care apar în
relația profesorului cu clasa. Stilurile de predare, conform lui Salem (2011 apud Cucoș, 2009 p. 286),
se referă la procedurile sau procesele folosite de cadrul didactic cu scopul de a-și realiza obiectivele
lecțiilor curente.
Stilul de predare înseamnă modul de organizare şi conducere a procesului de învăţământ, reprezintă
,,modalitatea de lucru cu elevii”, ,,stilul original de instruire a elevilor”. Se concretizează prin
alegerea metodelor şi a formelor de lucru care duc la obţinerea unor performanţe pedagogice
superioare.

Caracteristicile stilului de predare

• Este totdeauna personal, chiar dacă multe dintre aspectele lui sunt comune sau foarte apropiate
cu ale altor profesori.
• Este relativ constant, în sensul că se manifestă comportamente şi calităţi personale constante (pe
o perioadă dată), care apar în relaţie cu clasa.
• Este dinamic, perfectibil , îmbogăţindu-se prin experienţa acumulată.
Evoluţia stilului de predare depinde, în mare măsură, de manifestarea permanentă a dorinţei de
autoperfecţionare a educatorului, de atitudinea educatorului faţă de propria-i activitate, de capacitatea
sa autoevaluativă.

2. 2. Stiluri de predare.
2.2. Clasificarea stilurilor de predare

Următoarele constante care pot caracteriza conduita cadrului didactic, corespund unor stiluri
de predare:
- deschiderea spre inovaţie – înclinaţie spre rutină;
- centrare spre angajarea elevului – substituirea învăţării cu predarea;
- centrare pe conţinut – preocupare pentru dezvoltarea elevului;
- apropiat – distant;
- permisiv – autoritar;
- nivel înalt de exigenţe – exigenţe scăzute;
- prescripţie – independenţă etc;
Alte criterii în funcţie de care putem clasifica stilurile de predare sunt (V. Ilie, 2003):
• specificul stilului de învăţare al profesorului
• caracteristicile cognitive ale predării: abstract, concret
• modul de comunicare: direct, indirect
• strategiile folosite: expozitiv, interogativ, aplicativ
 • implicare şi deontologie profesională: responsabil, neglijent, indiferent
• personalitatea cadrului didactic: proactiv, reactiv, ultrareactiv

Aplicaţie
Având în vedere distincţia inovaţie-rutină, caracterizaţi comportamentul
cadrul didactic sub aspectul flexibilităţii, receptivităţii la nou, procedeelor
utilizate, creativităţii. De exemplu, prin prisma centrare pe conţinut - centrare pe dezvoltarea
personalităţii, există profesori atașați materiei sau subiectelor predate, care predau materia ca scop în
sine şi pentru sine; contrar, sunt profesorii ataşati dezvoltării personalitaţii elevilor.

Una dintre primele clasificari ale stilurilor de predare a fost realizată de Bennett in 1976,
care a clasificat stilul de predare al cadrelor didactice din învățământul primar în două categorii:
formal și informal.
Învățătorii formali pun un mai mare accent pe promovarea și atingerea unui nivel academic
înalt și pe achizitia de deprinderi de bază în citit și calcul matematic.
Învățătorii informali valorizează scopuri sociale și emoționale, preferând să accentueze
importanța autoexprimării, a plăcerii de a învăța sau de a veni la școală și a creativității la elevi.
Bennett sugerează că învățătorii ar trebui să utilizeze, în funcție de situație, ambele stiluri de
predare.

Având în vedere funcţia de conducere (criteriul relaţiei profesorului-manager cu clasa de elevi),

identificăm cadrul didactic în ipostaza de lider al grupului de elevi. În perspectiva opţiunii pentru o
anumită strategie de control a interacţiunilor din clasă, ne sprijinim pe clasificarea realizată de K.
LEWIN, R.LIPPIT şi R.K. WHITE care au identificat trei stiluri de conducere a unui grup, care sunt
şi cele mai cunoscute şi aplicate:

Stilul autoritar
- profesorul este cel care decide obiectivele, selectează activităţile, etapele de desfăşurare, mijloacele,
metodele şi sarcinile de realizare, astfel încât membrii grupului nu vor cunoaşte în avans ceea ce
urmează să se realizeze;
- controlul asupra mediului educaţional este absolut;
- profesorul manifestă o atitudine impersonală în care spiritul de echipă este anihilat;
- structurează timpul, nu încurajează iniţiativele, sancţionează atitudinile şi rezultatele instruirii
elevilor, iar atitudinea sa este mai degrabă distantă;
- accentuează rolului educatorului in defavoarea celui educat, ceea ce blochează canalele de conexiune
inversă externă;
- profesorul hotărăşte colaboratorii cu care va desfăşura activitatea;
- profesorul personalizează elogiile şi criticile, după criterii strict definite;
- profesorul îşi asumă o responsabilitate totală în predarea şi în dirijarea mersului învăţarii, precum
şi în ce priveşte rezultatele acţiunilor sale;
- reprezintă o îndrumare care impune noile cunoştinţe fără să lase elevilor timp şi loc de gândire, să
formuleze întrebări, să aprecieze şi nu face decât să stânjenească afirmarea spontaneităţii, a gândirii,
a imaginaţiei şi a creativităţii;
EFECTE : antipatizat de elevi, oferă rezultate bune numai pe termen foarte scurt.

Aplicație
Alegeţi trei caracteristici ale stilului de predare autoritar care pot conduce
la succesul în învăţare al elevilor.

Stilul democratic
- profesorul propune şi negociază cu membrii grupului obiectivele activităţile, etapele de desfăşurare,
mijloacele, metodele şi sarcinile de realizare, dezvoltând astfel relaţii de cooperare şi sprijin reciproc;
- se încurajează implicarea activă a elevilor în procesul învăţarii, iniţiativa, potenţialul lor creativ;
- caracterizat printr-o atmosferă participativă, strategia de predare-învăţare e definită prin colaborare
şi cooperare între profesor şi elev;
- foloseşte criterii comune de apreciere, pe care le respectă împreună cu elevii;
- valorifică integral resursele corelaţiei dintre subiectul şi obiectul acţiunii educaţionale;
- încurajează participarea activă a tuturor membrilor în dezbaterea obiectivelor generale ale grupului;
desfăşurarea activităţilor este rezultatul unor decizii colective;
- repartizarea sarcinilor este decisă de grup, iar alegerea colaboratorilor se face în mod liber, atmosfera
este agreabilă;
- profesorul se comportă ca un membru obişnuit şi egal cu ceilalţi membrii ai grupului, climatul este
deschis, relaţiile sunt apropiate în colectiv (dar rolul de lider al profesorului rămâne decisiv);
-cadrul didactic elaborează şi propune mai multe variante de predare-învăţare, elevii având
posibilitatea să aleagă;
- elevii au libertatea să se asocieze cu cine doresc pentru a rezolva anumite sarcini de învăţare,
dobândesc mentalitatea de participare voluntară, conştiinţa caracterului facultativ al sarcinilor
învăţării;
- relaţionarea permanentă conduce la productivitate şi la împlinirea aşteptărilor;
- profesorul este nevoit să facă uz de strategii psihopedagogice complexe, să cunoască punctele forte
şi punctele slabe la nivel individual;
EFECTE - este cel mai eficient, producând rezultate superioare atât în plan psihosocial, cât şi în plan
didactic.
Aplicație
Oferiți trei argumente în favoarea stilului democratic de predare

Stilul laissez-faire (permisiv)

- exprimă un profesor care consideră că întotdeauna este suficient ce predă, cât predă şi cum predă,
fiind sigur ca elevii înţeleg, acordându-le însă ajutor la cererea lor;
- reflectă o atitudine de pasivitate din partea cadrului didactic, acesta implicându-se doar în
recomandarea de mijloace şi suport informaţional;
- membrii grupului sunt cei care fixează activităţile şi modalitatea de realizare a acestora;
- îndrumarea şi evaluarea activităţilor grupului sunt deficitare, deseori fiind omise;
- minimalizează etapele semnificative în procesul instruirii;
- accepta deciziile elevilor, comune ori individuale
- nu face evaluări la adresa comportamentelor elevilor, de aceea nu primeşte feedback pentru reglarea
propriului comportament;
- manifestă un nivel scăzut al aspiraţiilor şi exigenţelor pedagogice ale predării;
- favorizează obţinerea de rezultate slabe ale elevilor la învăţătură şi manifestarea conduitelor deviante;
- dezechilibrează corelaţia educator – educat prin accentuarea rolului celui educat;
- nivel scăzut al aspiraţiilor şi exigenţelor pedagogice ale predării, lasă demersul didactic să meargă
“de la sine“;
EFECTE - este total neproductiv.

Aplicație: Numeşte trei motive pentru care un cadru didactic adoptă stilul permisiv.

Aplicație
Studiile de specialitate susţin că, deseori, o disciplină poate plăcea discipolului în funcţie de
personalitatea profesorului. În acest sens, responsabilitatea cadrului didactic este dublă: contează nu
numai competenţa profesională, ci şi însăşi personalitatea acestuia.
Descrieţi stilul de predare al profesorului pe care l-aţi apreciat cel mai mult.
 În 2002, a Grasha a ajuns la conturarea a cinci stiluri de predare, care pot fi combinate între
ele:
• stilul expert: deține cunoștințele și expertiza de care au nevoie elevii, se
străduiește să-și mențina statutul de expert printre elevi prin oferirea de informații detaliate, prin
provocarea elevilor să-și îmbunătățească competențele. Este preocupat de transmiterea informațiilor
și de nivelul de pregătire a elevilor.
Avantaje: informația, cunoștințele și deprinderile pe care le posedă. Dezavantaje: poate
intimida elevii mai puțin experimentați și nu explicitează întotdeauna modul în care a ajuns
la un anumit rezultat, răspuns, concluzie.
• stilul autoritar formal: autoritatea deriva din cunoștintele pe care le posedă și
rolul de cadru didactic (autoritate), este preocupat de oferirea de feedback pozitiv și negativ, de
stabilirea obiectivelor, precizează așteptările și regulile de comportament pentru elevi ; este
preocupat de modalitățile corecte, acceptabile sau standard de a acționa și le oferă elevilor
conținuturile învățării în mod structurat.
Avantaj: focalizarea pe așteptari clare și modurile corecte de a proceda.
Dezavantaj: axarea puternică pe acest stil poate duce la rigiditate, standardizare și relații putin
flexibile cu elevii.
• stilul modelului personal: acești profesori cred în puterea exemplului personal
și stabilesc un prototip de mod de gândire și comportament. Profesorul anticipează orientează și
sustine activitatile și încurajează elevii să observe și să se adapteze la abordarea sa.
Avantaj: accentul pus pe observarea directă și urmarea unui model
Dezavantaj: unii profesori consideră că abordarea lor este cea mai bună, iar unii elevi
nu se pot ridica la aceste așteptări și standarde
• Stilul facilitator: accentuează natura personală a relațiilor profesor-elev, ghidează și
orientează elevii, adresează întrebări, sugerează alternative, îi încurajează să facă alegeri informale.
Scopul lui global este dezvoltarea capacității elevilor de a acționa independent, de a avea inițiativă și
responsabilitate.
Avantaje: se focalizează pe nevoile și scopurile elevilor, dorește să exploreze opțiuni și variante
alternative
Dezavantaj: este deseori cronofag (consumator de timp) și uneori este nevoie de o abordare mai
directă
 • Stilul delegator: preocupat de dezvoltarea capacității elevilor de a funcționa autonom.
Elevii lucrează independent la proiecte sau ca parte a unor echipe autonome. Profesorul este disponibil
la solicitările elevilor, ca persoană-resursă.
Avantaj: ajută elevii să se dezvolte pe cont propriu
Dezavantaj: poate să interpreteze greșit capacitatea elevilor de a lucra independent (unii elevi
pot deveni anxioși când li se oferă această autonomie).

Conform lui Samuel R Soliven (2002 apud Cucoș, 2014, p.288), profesorii manifestă
următoarele stiluri de predare, izvorâte din stilurile de învățare:
1. stilul vizual de predare: profesorul folosește în predare imagini, scheme, diagrame,
grafice sau alte ilustrări
2. stilul verbal-auditiv: profesorul citește sau furnizează în cea mai mare parte a timpului
explicații verbale
3. stilul tactil: profesorul recurge în predare la activități manuale ale elevilor
4. stilul kinestezic: profesorul angajează elevii în acțiuni motrice prin intermediul cărora
elevii învață
5. stilul interacțional: profesorul recurge la interacțiuni de grup și tehnici ce presupun
discuții în grup
6. stilul individual de predare: profesorul le pretinde elevilor memorare și reproducere,
proiecte sau teme individuale

Informații suplimentare:
McCarthy (1987 apud Cucoș, 2014, p.287) caracterizează patru stiluri de predare, care au
legătură cu stilurile de învățare ale profesorilor:
Stilul imaginativ, ca profesor: sunt interesați de stimularea dezvoltării personale a elevilor;
cunoașterea este văzută ca o creștere personală; preferă discuțiile, activitățile de grup și feedback-ul
realist despre sentimente; sunt persoane cărora le pasă de ceilalți, își angajează elevii în activități de
presupun cooperarea și conștientizează efectele contextului social asupra dezvoltării umane
Stilul analitic, ca profesor: sunt interesați de transmiterea cunoștințelor într-o manieră cât mai
acurată și comprehensivă cu putiință; curriculum trebuie să susțină înțelegerea și transmiterea
informațiilor semnificative ce trebuie prezentate într-o manieră sistematică; ei văd cunoașterea ca fiind
strâns condiționată de înțelegere, încurajează elevii cu performanțe deosebite, le plac faptele, detaliile
organizate secvențial, sunt profesori tradiționali care înceracă să insufle pasiunea pentru cunoaștere,
cred în folosirea rațională a autorității și uneori tind să descurajeze creativitatea
Stilul ancorat în concret, ca profesor: sunt interesați d eproductivitate și competență, încearcă
să formeze la elevi deprinderile de care vor avea nevoie pentru a fi independenți din punct de vedere
economic în viață; consideră că curriculumul ar trebui să răspundă la această necesitate; văd
cunoașterea ca o modalitate prin care elevii pot să-și construiască propriul drum; încurajează aplicațiile
practice; le plac activitățile tehnice; caută calitatea și productivitatea; tind să fie inflexibili, orientați
spre sine; le lipsesc abilitățile de lucru în echipă
 Stilul dinamic, ca profesor: sunt interesați în facilitatrea autodescoperirii la elevi; consideră că
curriculumul ar trebui adaptat intereselor elevilor; cunoașterea este văzută ca o modalitate de a
îmbunătătăți societatea, încurajează învățarea experențială, preferă varietatea în metodele de instruire,
își energizează elevii.

Grupa 1 Pedagogia pozitivă

1. Emoțiile ne influențează comportamentul
2. Părinții să îi lase pe copii să fie ei înșiși
3. Evaluarea să fie pozitivă și constructivă
Grupa 2. Să predăm ca în Finlanda și Pedagogia pozitivă
1. Îmbinați activitățile care solicită gândirea și memoria cu activități relaxante
2. Profesorii să nu realizeze evaluarea decât atunci când sunt siguri că toți elevii sunt
pregătiți
3. Reîntărirea pozitivă (sub formă tabelară: sarcini, recompense)
Grupa 3. Pedagogia pozitivă
1. Evaluarea prin contract de încredere (vezi grupa 2, ideea 2)
2. Cercul vituos al reușitei: am încredere sunt motivat încerc reușesc
3. Metoda pașilor mici
Grupa 4. Pedagogia pozitivă
1. Emoția: definire
2. Emoții: tipuri
3. Relația emoții-motivație
Grupa 5. Să predăm ca în Finlanda și Pedagogia pozitivă
1. Rolul emoțiilor în învățare și influența asupra memoriei
2. Autonomizarea: A-l încuraja pe copil să facă alegeri
3. Utilizarea echilibrată a complimentelor
4. Predați doar noțiunile de bază!
5. Oferiți elevilor îndrumare
6. Nicio învățare fără exersare
7. Integrarea tehnologiei în educație