MORARU ANDREEA GEORGIANA

FAA, MK, 2.

FISA DE REFLECTIE NR. 1.

1) Procesul de învățământ - ca relație predare-învățare-evaluare

1.1. Definirea conceptelor pedagogice: proces de învățământ, predare, învățare, evaluare

Conceptul de proces de învăţământ semnifică schimbare, transformare în timp şi

spaţiu a experienţelor de cunoaştere, afective, emoţionale şi acţionale psihomotorii ale
elevilor, a capacităţii lor fizice şi intelectuale. Este vorba de transformări profunde, atât
cantitative, cât şi calitative, care vizează formarea integrală a personalităţii. Rezultă că
procesul de învăţământ are semnificaţia unui vast exerciţiu de modelare spirituală şi fizică a
personalităţii. Această acţiune se desfăşoară într-o ambianţă specifică, în şcoală, care
constituie un amplu laborator de metamorfoze umane, la nivel individual şi de grup.
Procesul de învăţământ presupune o dualitate, cuprinzând forţe care impun, stimulează
sau înlesnesc transformarea - profesorul - şi fiinţe care suportă schimbarea, se implică activ în
actul transformării - elevii. Se poate spune că procesul de învăţământ reprezintă o unitate, o
relaţie a celor doi factori - profesor-elevi - şi a activităţilor specifice acestora - predarea ce
vizează activitatea profesorului şi învăţarea care exprimă efortul elevilor.
Predarea şi învăţarea, ca activităţi fundamentale ale procesului de învăţământ, se află
într-o unitate dialectică. Între ele există relaţii multiple şi foarte complexe. Activitatea
profesorului este prezentă, fie chiar şi indirect, şi în studiul independent al elevilor.
Spre deosebire de didactica tradiţională care separă procesul de învăţământ de actul evaluării
acestuia, didactica modernă integrează evaluarea în procesul de învăţământ, alături de
predare-învăţare. Evaluarea permite luarea deciziilor privind buna organizare şi desfăşurare a
activităţii didactice, facilitează perfecţionarea continuă a muncii didactice, introducerea
ajustărilor cerute pe întregul proces al desfăşurării predării şi învăţării.

ÎNVĂŢAREA

Învăţarea umană presupune o modificare stabilă în comportamentul individual

atribuită experienţei trăite de subiect, ca răspuns la influenţele mediului. Această schimbare îi
atribuie individului o mai mare capacitate de acţiune asupra mediului de existenţă.
Învăţarea şcolară (didactică), la care ne vom referi în cele ce urmează, constituie o
formă tipică de învăţare la elevi. Aceasta reprezintă modificările produse în comportamentul
elevului, ca urmare a organizării experienţei de cunoaştere, afectiv-emoţionale şi de acţiune
practică trăită de acesta. Prezintă unele particularităţi, precum:
 este supusă structurării, observaţiei şi controlului sistematic al profesorului;
 se produce în condiţiile ambianţei şcolare şi este organizată ştiinţific;
 apare ca rezultat al predării, instruirii.
Analiza învăţării din perspectivă psihopedagogică pune în evidenţă tripla ei ipostază:
 ca proces;
 ca produs;
  ca funcţie de diverşi factori.
Învăţarea ca proces este înţeleasă ca o succesiune de operaţii care determină
schimbări (pe plan cognitiv, afectiv sau acţional) în felul de a gândi, a simţi şi a acţiona al
individului şi, cu timpul, în profilul personalităţii sale. Aceasta întrucât învăţarea reprezintă,
în ultimă instanţă, un instrument al dezvoltării fiinţei umane, devine un factor determinant al
dezvoltării elevului.
Concepţia psiho-pedagogică tradiţională considera învăţarea ca o simplă asimilare de
răspunsuri la situaţii standard, ca o achiziţie de cunoştinţe şi deprinderi (de modele
comportamentale), în timp ce didactica modernă priveşte învăţarea ca un proces activ de
cunoaştere, de restructurare, de organizare şi sistematizare, de modificare şi adecvare a
acestor răspunsuri, de prelucrare şi integrare a noilor date, pe baza dezvoltării unor însuşiri
esenţiale ale fiinţei umane (independenţă, decizie, creativitate etc.).
Astăzi învăţarea este privită ca o modificare sau transformare intenţionată a
comportamentului (conduitei) condiţionată de experienţa trăită, dobândită.
Experienţa poate fi dobândită în mod direct, prin contactul elevului cu realitatea sau indirect,
prin asimilarea valorilor culturii elaborată, de obicei, la nivelul abstracţiunilor, condensată în
concepte şi exprimată prin intermediul simbolurilor.
Învăţarea ca produs reprezintă un ansamblu de rezultate cantitative şi calitative exprimate
sub formă de noi cunoştinţe (noţiuni, idei, principii, reguli, etc.), priceperi, deprinderi şi
obişnuinţe, atitudini, comportamente, modalităţi de gândire, expresie şi acţiune. Efectele
învăţării sunt deci nu numai cunoştinţele, priceperile şi deprinderile, ci şi dorinţele, atitudinile,
idealurile, sentimentele, interesele etc.
Rezultatele înregistrate sunt o materializare a schimbărilor de natură cognitivă,
afectivă şi acţională, intervenite în raport cu etapa anterioară învăţării şi sunt considerate ca o
probă a eficienţei învăţământului (activităţii de instruire).
Învăţarea funcţie de diverşi factori. Învăţarea poate fi analizată şi funcţie de o serie de
factori/condiţii/cauze care influenţează pozitiv sau negativ, uşurând sau, dimpotrivă,
îngreunând activitatea de învăţare.
Unele dintre condiţii (factori) ţin de elev, de particu-larităţile şi disponibilităţile
acestuia, acţionează din interiorul acestuia şi le numim condiţii (cauze) interne. Acestea pot fi
de natură biologică (vârsta, sex, starea de sănătate, dezvoltarea fizică etc.) sau psihologică
(potenţial genetic intelectual, nivel al dezvoltării intelectuale, stadiul dezvoltării structurilor
cognitive şi operatorii, inteligenţă, gândire, motivaţie a învăţării, voinţă, trăsături de
personalitate, nivel de cultură generală, deprinderi de muncă intelectuală etc.).
PREDAREA
Predarea se impune analizată prin raportare la învăţare. Este definită prin "a învăţa pe
altul" sau ca "activitatea desfăşurată de profesor în cadrul lecţiei, spre a determina la elevi
activitatea de învăţare" .
Dacă învăţarea şcolară, în viziunea didacticii moderne, semnifică schimbarea în
comportamentul elevilor, determinată de experienţa organizată pedagogic, atunci a preda
semnifică a provoca schimbarea a ceea ce există în ceea ce trebuie să existe, angajând elevii
într-o nouă experienţă de cunoaştere.
Calitatea predării poate fi apreciată după schimbările, transformările pe care le
produce în comportamentele, gândirea şi acţiunile elevilor.
Se poate afirma că a preda înseamnă:
 a prevedea (proiecta) producerea schimbărilor dorite;
 a preciza natura schimbărilor urmărite;
  a organiza şi dirija producerea schimbărilor;
 a controla şi aprecia nivelul la care se realizează schimbările (învăţarea) aşteptate.
Spre deosebire de didactica tradiţională, care reduce predarea la comunicare,
transmiterea cunoştinţelor, în didactica modernă ea semnifică un complex de funcţii sau
acţiuni desfăşurate de profesor, în vederea realizării optime a învăţării. Vizează funcţii sau
acţiuni de proiectare, de organizare şi coordonare, de orientare şi dirijare, de comunicare şi
stimulare, de control şi evaluare, de cercetare şi inovare a procesului didactic.
Îndeplinirea acestor funcţii în procesul predării ia forma unor succesiuni de enunţuri
(orale sau scrise), prin care institutorul /profesorul:
 stabileşte direcţiile învăţării prin enunţarea obiectivelor fixate;
 impune succesiunea fazelor de învăţare (care semnifică o gradare/ dozare a
eforturilor de învăţare);
 stimulează interesul şi încurajează efortul de învăţare;
 apreciază rezultatele şi corectează greşelile de învăţare;
 ameliorează şi reglează mersul învăţării.
Din cele de mai sus rezultă că predarea nu vizează activitatea profesorului doar în
timpul desfăşurării efective a lecţiilor. Ea include şi acţiunea de pregătire (proiectare), de
reelaborare a conţinuturilor, de confecţionare a materialelor didactice, de asigurare a
mijloacelor de învăţământ, necesare unei acţiuni pedagogice eficiente, de analiză, evaluare/
autoevaluare a activităţii şcolare.
Concepţia şi competenţele pedagogice ale profesorului se reflectă în stilul de predare
al acestuia. Folosindu-se criterii diferite de clasificare, se disting mai multe stiluri de predare.
EVALUAREA
 Evaluarea performanţelor. Permite analiza modului de îndeplinire a obiectivelor
propuse şi a eficienţei activităţii desfăşurate. Este inseparabilă de conexiunea inversă şi
trebuie să pună accentul pe înţelegerea conţinuturilor esenţiale, a relaţiilor cauzale, pe
interpretarea faptelor prezentate. Va urmări, de asemenea, în ce măsură lecţia a contribuit la
formarea unor abilităţi şi com-petenţe care apar ca efecte cumulative ale unor activităţi
diverse, desfăşurate în timp. Poate fi sau nu însoţită de notare.
 Fixarea (retenţia) celor învăţate. În această etapă se insistă pe folo-sirea
modalităţilor de reţinere, rezumare şi sistematizare a cunoştinţelor, evitare a interferenţelor,
diferenţierea esenţialului de elementele de detaliu. Se pot folosi în acest scop comparaţii între
noţiuni, întrebări ale căror răspunsuri să fixeze esenţialul, folosirea unor materiale
demonstrative, rezolvarea unor exer-ciţii aplicative, lectura unor fragmente din manual sau
alte surse. Se pot realiza şi fixări parţiale pe parcursul lecţiei.
 Transferul cunoştinţelor, aplicarea cunoştinţelor în contexte noi. Se poate realiza
prin diverse modalităţi: corelaţii multiple şi diverse între cu-noştinţele predate, extinderea
acestora la circumstanţe cât mai variate, efec-tuarea unor exerciţii de creaţie, rezolvarea unor
situaţii problematice, reali-zarea de aplicaţii practice prin care noţiunile teoretice favorizează
formarea de abilităţi practice, ş.a.
Dacă luăm în considerare modul în care se realizează comunicarea cunoştinţelor şi
dirijarea învăţării se pot diferenţia mai multe variante ale lecţiei mixte:
a) după locul în care se desfăşoară şi mijloacele utilizate: lecţia în laborator, atelier,
cabinet de specialitate;
b) după modul în care se înlănţuiesc evenimentele instruirii: lecţii în care fixarea se
realizează concomitent cu comunicarea sau după încheierea comunicării; lecţii în care
verificarea se face concomitent cu fixarea sau transferul;
 c) după modul în care se îmbină activitatea frontală cu cea individuală pe parcursul
orei în diversele momente ale lecţiei se pot contura, de asemenea alte variante: lecţii bazate pe
învăţarea prin descoperire, pe conversaţia euristică, pe receptarea explicaţiilor, pe lectura unui
text, vizionarea unui film ş.a.

BIBLIOGRAFIE

1. HTTPS://WWW.ACADEMIA.EDU/9778054/PEDAGOGIE
2. FILE:///C:/USERS/MORAR/DOWNLOADS/CURS_NR_2_PROCESUL_DE_IN
VATAMANT_2_1_DEF.PDF
3. HTTPS://WWW.STUDOCU.COM/RO/DOCUMENT/UNIVERSITATEA-DIN-
BUCURESTI/PSIHOPEDAGOGIE/CURS-4-SI-5-PROCESUL-DE-
INVATAMANT-STRATEGII-DE-INSTRUIRE-SUPORT-CURS/2304545