Universitatea „Valahia” din Târgoviște

Faculatatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației

Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
Anul I

Fundamentele
Pedagogiei

Studentă: Petre Raluca-Florentina

2021
 Educația în viața omului
„Educația este cea mai bună provizie pe care o poți face pentru bătrânețe.” – Aristotel
Cuvântul educație derivă din substantivul „educatio”, care înseamnă creștere, hrănire, cultivare. Educația are
sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale. Educația este un tip particular de acțiune umană, o
intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei. Platon definea educația ca fiind „arta de a
forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de
ele.” Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice,
iar nu particulare”. El consideră problema educației ca fiind mult prea importantă pentru a fi încredințată oricui,
motiv pentru care aceasta ar trebui să fie atent organizată de autoritățile statului. Intuind deopotrivă atât funcțiile
educative ale jocului, care îl împiedică pe copil să devină leneș și-l pregătesc pentru viața adultă cât și faptul că
educația trebuie să fie adecvată nivelului de dezvoltare al celui care se educă, Aristotel este considerat ca fiind
primul care a realizat o periodizare a vârstelor abordabile în educație. De asemeni el recomanda ca fiecărui tip de
suflet să i se adreseze o anumită formă de educație.

Procesul de educaţie este unul complex şi nu oricine este interesat să facă educaţie. De la indivizi până la instituţii,
desfăşurarea procesului de muncă este în acord cu desfăşurarea procesului de educaţie. Relaţiile sociale, relaţiile
profesionale, cât şi cele interumane au la bază educaţia, instruirea, formarea indivizilor în planul comunităţii în
care vieţuiesc. Încă de mic, copilul trebuie să cunoască anumite reguli de conduiă, norme ale moralităţii şi
comportamentului uman. Pentru formarea sa, acesta nu trebuie să evite contactul cu răul, dimpotrivă, să lupte
contra acestuia, să-l cunoască şi să devină capabil de a-l învinge. De fapt, scopul educaţiei este acela de a-l pregăti
pentru o viaţă completă.

Educaţia se formează în primul rând în căldura şi încrederea din familie. Aici copilul învaţă să spună adevărul, să
fie cinstit, să aprecieze frumosul, să respecte munca şi să se achite de responsabilităţi. Pe bună dreptate, în limbaj
popular se spune despre cineva că „are (sau n-are) cei şapte ani de-acasă”, pentru că aceştia sunt cruciali pentru
tot restul vieţii. Alt concept greşit este că viaţa, cu experienţele ei bune şi rele, ne modelează. Viaţa aduce înaintea
fiecăruia dintre noi obstacole, situaţii inedite şi presiuni de tot felul. Un personaj moral, echipat cu principii
sănătoase de viaţă poate învinge nedreptatea şi are toate atuurile să devină un formator de opinie, unul care să
exercite o influenţă bună şi asupra altora. Procesul educaţiei care necesită răbdare, atenţie şi perseverenţă, trebuie
în mod obligatoriu să se muleze pe un caracter ales al educatorului. Nu este suficient doar să elaborăm enunţuri
teoretice, ci este imperativ necesar să proclamăm ce trăim, şi să trăim ceea ce spunem.
De exemplu, cunoscutul filosof şi scriitor francez din sec. al XVIII-lea, Jean-Jacques Rousseau, care a scris mult
despre educaţie, şi care a exercitat o influenţă majoră asupra posterităţii, a trăit o viaţă dezorganizată, imorală, era
un personaj egoist, vanitos şi iresponsabil. El şi-a abandonat toţi cei cinci copii la Spitalul Copiilor Găsiţi, şi a
avut pretenţia că este îndreptăţit să elaboreze principii de educaţie. Dacă numărul educatorilor needucaţi este
mare, realitatea şi istoria înregistrează şi persoane care au făcut din educaţie o adevărată profesiune de credinţă.
Dintre aceste persoane o amintesc pe Monica, mama fericitului Augustin, cel care a fost unul dintre cei mai
influenţi gânditori creştini pe care i-a avut omenirea. Ea a fost o femeie credincioasă care a acordat o mare atenţie
formării morale a copilului ei. Deşi tânărul Augustin în prima parte a vieţii a trăit o viaţă imorală, mai târziu
exemplul Monicăi şi rugăciunile ei l-au determinat să se redreseze moral. Şi mama lui John Wesley, întemeietorul
metodismului în secolul al XVIII-lea, a acordat cea mai mare atenţie educării celor 16 copii ai ei. John a devenit
unul dintre cei mai mari predicatori ai vremii sale, în timp ce fratele său Charles a fost un mare compozitor de
cântece creştine.

A fi educat înseamnă o posibilă cale spre reuşită, spre succes. Cu siguranţă, individul educat este acela care are
şansele cele mai mari de-a progresa. Există forme ale educaţiei care provin din diferite experienţe: economice,
politice, religioase, artistice, filosofice, tehnice, sociale şi profesionale. Orice experienţă constituie, o posibilitate
de instruire, de formare, o formă a educaţiei, de altfel. Cu cât omul este mai evoluat, cu atât instinctul primar este
controlat, cu atât mai mult, acesta prin înţelepciune poate discerne binele de rău, îndepărtându-l pe
acesta din urmă. Dobândirea cunoştiinţelor este un produs al educaţiei, în acest sens, Aristotel, un important
filosof al Greciei Antice afirma: ,,Educaţia este cea mai bună provizie pe care o poţi face pentru bătrâneţe.”
Educaţia este un stil de viaţă, omul educat este acela care a învăţat să trăiască în spiritul înţelepciunii. Astăzi,
deşi educaţia deţine destule carenţe, reflectate în multe moduri de-a fi, aceasta este imperios necesară pentru
relaţiile dintre oameni, pentru armonia dintre ei şi pentru evoluţia societăţii, în genere.