Categoria cazului la substantiv

Cazurile substantivului se identifică în raport cu funcţia sintactică îndeplinită: nominativul,

acuzativul, genitivul, dativul, vocativul.
Nominativul: subiect (Elevul învaţă.) = cine învață?
nume predicativ (El este elev.) = ce se spune despre el?
apoziţie (Mihai, elevul din clasa a V-a, joacă şah.) = care anume?

Genitivul: este cerut de prepoziţiile: asupra, contra, împotriva, înaintea, deasupra,

dedesubtul, dinaintea etc. şi de locuţiunile prepoziţionale: în faţa, în spatele, în jurul, în
preajma, în vederea, în ciuda, în pofida, din partea, din cauza, din pricina, de-a lungul, de-a
latul etc.

Funcții sintactice:

atribut subst. genitival: Casa bunicii este un rai al nepoților. = a cui?

atr. subst. prepozițional: Refuzul din partea copiilor l-a făcut să mediteze la relația lor. =
care?
complement indirect: Luptă împotriva dușmanilor. = cui?
nume predicativ: El este împotriva oamenilor care fac rău.
apoziție: Grădina prietenei mele, a Mariei, oferă ochilor o adevărată încântare.
circumstanţial de loc: Locuiește deasupra apartamentului nostru. =
unde?
de timp: Intră înaintea tatei. = când?
de mod: Înoată contra curentului. = cum?
de cauză: S-a pensionat mai devreme din cauza bolii. = din ce cauză?
 Dativul: este cerut de prepoziţiile: datorită, graţie, mulţumită
și de adverbele: conform, contrar, potrivit, aidoma, asemenea, așijderea.
Funcții sintactice:
complement indirect: Bravo studenților merituoși! A promovat grație ajutorului primit.
= cui?
atribut substantival prepozițional: Reușita datorită mamei l-a motivat să continue.
apoziţie: Această carte este utilă nouă, adică studenților.

Circumstanţiale:
de loc: Așterne-te drumului! Stai locului!

Atipic, dativul este subordonat şi unui regent nominal (fiind denumit dativ adnominal) –
acordarea de medalii sportivilor, trimiterea de ajutoare sinistraţilor, nepot de soră mamei mele,
domn Moldovei, realizând funcţia sintactică de atribut substantival în dativ.

Acuzativul: este cerut de prepoziţiile:

către, cu, fără, de, despre, din, dintre, dintru, în, între, întru, la, lângă, pe, peste, prin, printre,
printru, spre, sub, a, de, de către
şi de locuţiunile prepoziţionale: în caz de, afară de, în loc de, departe de, față de, de dinainte de
etc.
Funcţii sintactice:
complement direct – pe cine? ce? (cu prepoziția pe sau fără această prepoziție):
Îl văd pe Ion. Citesc cartea.
complementul prepozițional: la cine? la ce? de la cine? de la ce? pentru cine? pentru ce? despre
cine? despre ce? cu cine? cu ce? etc.
Mă gândesc la mama mea. Mă tem de întuneric. Vorbim despre teme.
complement de agent: de către cine? Ei au fost vizitați de către rudele lor.
atribut substantival prepoziţional: care? ce fel de? Zidul de piatră a fost dărâmat.
nume predicativ: ce se spune despre? Zidul este de piatră. Mulți elevi ai zilelor noastre sunt fără
cunoștințe.
circumstanţiale: A stat la Paris toată vara. (de timp);
Merge la serviciu în fiecare zi. (de loc);
Vorbește fără teama de a nu greși. (de mod);
N-a venit de ruşine. (de cauză);
A alergat toată ziua după cumpărături. (de scop);
În caz de pericol, trageţi mânerul! ( condiţional);
Cu tot efortul, n-a reuşit nimic. (concesiv);
A muncit până la epuizare. (consecutiv);

Vocativul – este cazul adresării, al chemării. Substantivul în vocativ poate apărea singur
în comunicare, însoțit sau nu (uneori se folosesc desinențele de la nominativ) de desinențe
specifice: Ioane! Fetelor! Maria! Mario! Mărie! - constituind o propoziţie neanalizabilă.

Poate fi însoţit de o interjecţie: Măi frate! sau de alţi determinanţi cu funcţie atributiva:
Codrule cu râuri line!; însoţit de un nume propriu: Domnule Popescu!, substantivul propriu fiind
în nominativ.

Locuţiunile substantivale sunt grupări de cuvinte cu sens unitar, echivalente semantic şi

sintactic cu substantivele: (ne)băgare de seamă, părere de rău, ţinere de minte (ele provin adesea
din locuţiuni verbale); punct de vedere (opinie, părere), bătaie de joc (batjocură), dare de seamă
(raport).
 ADJECTIVUL

1. Definiție: clasă subordonată substantivului, acordându-se cu acesta în gen, număr și

caz şi care exprimă însușirea unui obiect.

2. Clasificare:

a) După origine: moștenite (frumos, bun, mare, mic, lung, înalt, alb, roșu, verde),
împrumutate (bogat, sărac, vesel, drag, viclean, fudul, zevzec, kaki, bleumarin) și create
pe teren românesc (maroniu, auriu, prietenesc, galben-verzui)
b) După structură: simple (tineresc), compuse (alb-imaculată, instructiv-educativă),
locuțiuni (de milioane)
c) După comportamentul morfologic: adjectivele propriu-zise și adj. pronominale
(determinative)
d) După informația semantică: calificative (tânăr, veche) și categoriale (ortodox, școlar,
isoscel, potabilă)
e) După flexiune: variabile și invariabile

3. Flexiunea adjectivului cuprinde forme distincte în raport de gen, număr, caz, iar
uneori şi de gradele de comparație/intensitate.

Observație:

În asocierea [substantiv + adjectiv], genul, numărul şi cazul sunt marcate dublu: casă frumoasă,
case frumoase. Determinarea este exprimată o singură dată, prin ataşarea articolului hotărât la primul
component: fata frumoasă vs frumoasa fată. Prin antepunere, adjectivul preia formal articolul, însă nu
individualizează calitatea, ci obiectul. (substantivul este articulat hotărât, şi nu adjectivul). Foarte rar,
articolul apare atât la substantiv, cât și la adjectiv: biata mama, săraca bunica.

o mândră/ mândra fată „frumoasă” = o fată mândră „orgolioasă” (sensuri diferite ale adjectivelor)

 adjectivele variabile:
 - cu patru forme flexionare: bun, bună, buni, bune;
frumos, alb, greu, scump, arbitrar, lăudat, citit etc.
- cu trei forme flexionare: nou, nouă, noi; muncitor, muncitoare, muncitori; adânc,
adâncă, adânci; larg, largă, largi; roșu, roșie, roșii;
drag, românesc, pustiu, propriu, auriu, straniu etc.
- cu două forme flexionare: verde – verzi, veche – vechi, dulce – dulci, tenace –
tenace, rapace – rapaci, sagace – sagaci etc.
 adjective invariabile:
- monosilabice și bisilabice (neologisme): bleu, gri, maro, roz, mov, șic, bordo,
pane;
- terminate în ce (neologisme): motrice, vivace, eficace, perspicace;
- cuvinte vechi: coşcogeamite, ditamai, otova, sadea.
Observație:
În limba actuală, numeroase prefixoide, abrevieri şi trunchieri sunt folosite ca adjective
invariabile: muzică latino, program tele, coafură afro, studentă simpa.

Gradele de comparaţie / de intensitate ale adjectivului

a) pozitiv: înalt
b) comparativ:
- de inferioritate: mai puţin înalt
- de egalitate: la fel de/ tot aşa de/ tot atât de/ deopotrivă de înalt
- de superioritate: mai înalt
c) superlativul:
relativ: de superioritate: cel mai înalt

şi de inferioritate: cel mai puțin înalt

absolut: foarte înalt

Nu au grade de comparaţie / de intensitate: inferior, superior, posterior, minor, maxim,

minim, optim, proxim, ultim, extrem, suprem, mort, viu, general, principal, secundar, egal, oral,
oval, pătrat, unic, strămoşesc, întreg, colosal, desăvârşit, extraordinar, genial, uriaş,
preafrumoasă, străvechi, arhiplin, supraaglomerat, ultrasensibil, extrafin, rarisim etc.
Funcții sintactice specifice:

Atribut adjectival: culoare închisă, cameră spațioasă, elev cuminte

Nume predicativ: Culoarea devine închisă. Camera este spațioasă. Elevul pare cuminte.