SUBSTANTIVUL .

LOCUȚIUNEA SUBSTANTIVALĂ

Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește fiinţe, lucruri, fenomene ale
naturii, însușiri, acţiuni, stări sufletești, în sens larg, obiecte.
Clasificarea substantivelor:

Substantivele sunt:

• comune, când denumesc clase de obiecte de același fel;

• proprii, când denumesc individualităţi.

După formă, substantivele pot fi simple și compuse. (elev, capitală, proiect/câine-lup,

dreptunghi, nou-născut);

Substantivul este de trei genuri: masculin, feminin și neutru.

 În limba română, se pot forma substantive feminine de la masculine și invers, cu
ajutorul unor sufixe, numite sufixe moţionale. (gâscă/gâscan; naș/nașă;
român/româncă, prinț/prințesă; vulpoi/vulpe etc)

 Există substantive nume de animale, de funcţii sociale etc. care au o singură formă
pentru masculin sau feminin (albină, călăuză, crap, elefant, părinte, rector, star,
vultur.

Substantivele au două numere: singular, când indică un obiect, și plural, când indică două
sau mai multe obiecte.

Există substantive numărabile și nonnumărabile.

Cele nonnumărabile pot fi:
 defective de plural (singularia tantum), adică au numai singular (jale, fotbal, rușine,
sete, foame etc);)
 defective de singular (pluralia tantum), adică au numai plural (zori, icre, funeralii,
ghilimele).

 O categorie a substantivelor nonnumărabile o reprezintă substantivele masive, care

denumesc materii și care își păstrează caracteristicile, chiar dacă sunt împărţite,
existând o diferenţă de sens între cumpăr ulei (materia) și am luat trei uleiuri diferite
(sortimente).

Substantivele colective au formă de singular și înţeles de plural. Ex: stol, roi, oaste, grupă,
popor, omenire. Unele substantive colective se pot fi obţinute prin derivare cu sufixe: frunziș,
brădet, porumbiște, frunzar, fumăraie, studențime, muncitorime, tineret etc.

Substantivele pot fi nearticulate și articulate cu:

 articol hotărât (repeta Articolul din anii anteriori!)
 articol nehotărât.

Substantivul are cinci cazuri:

 nominativ, când este, ca funcție sintactică, subiect și nume predicativ;

 acuzativ, când este complement direct, complement prepoziţional, circumstanțial și
atribut prepoziţional;
 dativ, când este complement indirect;
  genitiv, când este atribut genitival (uneori, precedat de articol genitival);
 vocativ, când arată o chemare, o atenţionare și nu îndeplinește funcţie sintactică.

Locuţiunea substantivală este grupul unitar de cuvinte care este sinonim cu un substantiv și
se comportă în propoziţie ca substantivul, fiind determinat de atribut.
Cele mai multe locuţiuni substantivale provin din locuţiuni verbale în care verbul este
substantivizat.

Locuțiunea verbală Locuțiunea substantivală

a băga de seamă băgare de seamă (=atenție)
a lua la rost luare la rost (=reproș, ceartă)
a pune la cale punere la cale (=plan, complot)
a rămâne în urmă rămânere în urmă (întârziere, încetinire)
a-i părea rău părere de rău (=regret)
a-și aduce aminte aducere aminte (=amintire)

PREPOZIȚIA
Prepoziţia este partea de vorbire neflexibilă care leagă un atribut, un complement
sau un circumstanţial de cuvântul determinat.

Dup structură, prepoziţiile sunt:

 simple, când sunt alcătuite dintr-un singur termen: cu, de, în, la, lângă etc.;

 compuse, când sunt alcătuite din doi sau mai mulţi termeni: de la, de pe, de
pe la, de pe lângă, despre, înspre etc.

Unele prepoziţii sunt purtătoare de sens (sub, lângă, spre, în etc.), altele au
numai rol de legătură (de, la, cu etc.).

Unele prepoziţii au sens în anumite contexte (Stă pe scaun.), iar în alte

contexte sunt lipsite de sens (Îl aștept pe el.).

LOCUȚIUNEA PREPOZIȚIONALĂ

Locuţiunea prepoziţională este grupul unitar de cuvinte care se comportă ca o

prepoziţie.

Nu trebuie confundate cu locuţiuni prepoziţionale grupurile ce conţin adverbe

care îndeplinesc separat funcţie sintactică, de tipul: aproape de ..., departe de ...,
alături de ... . (urmează un complement prepozițional!)
Foarte important!!!
Locuţiunile prepoziţionale nu trebuie confundate cu asocierile libere de cuvinte care
au tendinţa de a deveni locuţiuni, dar care, permiţând asocierea cu un adjectiv,
dovedesc slaba coeziune a grupului: din cauza (din importanta cauză), cu scopul (cu
scopul mărturisit), din punct de vedere (din punct de vedere economic).
Prepoziţiile și locuţiunile prepoziţionale cer în limba română cazurile:

 acuzativ, majoritatea prepoziţiilor (către, cu, din, de, după, în, la, pe, prin etc.)
și locuţiunile prepoziţionale care au ca ultim termen o prepoziţie de acuzativ
(faţă de, în loc de, în afară de, conform cu etc.);
 genitiv, prepoziţiile asupra, contra și cele provenite din adverbe prin articulare
(deasupra, dedesubtul, înaintea, înăuntrul etc.) și locuţiuni prepoziţionale ca
în faţa, în spatele, în mijlocul, în urma, în jurul, în preajma etc.;

 dativ, prepoziţiile datorită, mulţumită (provenite din participii), graţie (provenită

din substantiv).

Cuvintele asemenea, aidoma, așijderea, conform, contrar, potrivit sunt adverbe

și nu pot fi încadrate în clasa prepozițiilor.

Într-o enumerare de substantive în cazul genitiv cerute de o prepoziţie sau de o

locuţiune prepoziţională specializată, articolul genitival apare înaintea fiecărui
termen: Ninsoarea s - a abătut asupra satelor, a orașelor, a câmpiilor. În felul acesta,
prepoziţiile care cer genitivul se pot deosebi de cele care cer dativul.

POSIBILITĂȚI COMBINATORII ALE SUBSTANTIVULUI

Faţă de un verb centru cu funcţia sintactică de predicat, substantivul are două funcţii
sintactice:

*Subiect

Subiectul intră cu predicatul verbal sau nominal într-o relaţie de interdependenţă, adică:
 verbul impune substantivului cu funcția de subiect cazul nominativ,
iar
 subiectul impune verbului predicat persoana și numărul.

Subiectul poate fi exprimat și neexprimat.

 Subiectul
exprimat simplu, când are un termen;
multiplu, când are doi sau mai mulţi termeni coordonaţi între ei.

 Subiectul
neexprimat subînţeles, când a fost exprimat anterior în enunţ, apărând la persoana a III-a, singular și plural;
inclus, când poate fi dedus din desinenţa verbului la persoana I și a II-a, singular și plural.

*Nume predicativ
Numele predicativ intră în componenţa unui predicat nominal și poate fi exprimat prin
substantiv în cazurile:
*nominativ; Ana este o prietenă bună.;
*acuzativ cu prepoziţie/locuțiune prepozițională; Penarul este din plastic.; Reacția este cu
privire la purtarea lui.;
*genitiv cu prepoziţie/locuțiune prepozițională; El este contra conflictelor.; Ea este de partea
Inei.

SUBSTANTIVUL ÎN CALITATE DE CENTRU

În calitate de centru, substantivul are adjuncţi care îndeplinesc funcţia sintactică de atribut.
După partea de vorbire prin care se exprimă, atributul poate fi:
 substantival,
 pronominal,
 adjectival,
 verbal,
 adverbial.
Atributul substantival poate fi:
Felul atributului Cazul substantivului atribut Exemplu
atribut substantival genitival genitiv fără prepoziţie Cartea copilului e pe masă.
atribut substantival prepoziţional acuzativ cu prepoziţie și Cartea de la bunica este frumoasă.
locuţiune prepoziţională Atitudinea faţă de colegi este nepotrivită.
genitiv cu prepoziţie și Lupta contra violenţei este importantă.
locuţiune prepoziţională Catedra din faţa băncilor este nouă.
dativ cu prepoziţie Succesul datorită perseverenţei este lăudabil.
atribut substantival în nominativ nominativ Orașul Brașov este frumos.
atribut substantival în dativ dativ Predarea limbii române străinilor este dificilă.
fără prepoziţie Dan este vecin verișoarei mele.

SUBSTANTIVUL ÎN CALITATE DE ADJUNCT AL VERBULUI ȘI AL ADJECTIVULUI

Ca adjunct al verbului și al adjectivului, substantivul are următoarele funcţii sintactice:

complement direct
complement indirect
complement prepoziţional
circumstanţial de loc
circumstanţial de timp
circumstanţial de mod
circumstanţial de cauză
circumstanţial de scop
când stă în cazul acuzativ fără prepoziţie Citesc o revistă. Îl văd pe Dan.
sau cu prepoziţia pe
când stă în cazul dativ
când stă în cazul acuzativ sau genitiv
cu prepoziţie
când stă în cazul acuzativ sau genitiv cu
prepoziţie sau locuţiune prepoziţională
când stă în cazul acuzativ sau genitiv
cu prepoziţie sau fără prepoziţie
când stă în cazul acuzativ cu prepoziţie
când stă în cazul acuzativ cu prepoziţie
când stă în cazul acuzativ cu prepoziţie
Îi dau băiatului un sfat.
Mă gândesc la vacanţă. Ina este capabilă
de efort. Luptă contra violenţei.
Pune cărţile în bibliotecă. Caută pixul dedesubtul
caietelor. Se joacă în spatele blocului.
Am stat la bunici trei săptămâni. A ajuns după
profesor. A venit înaintea dirigintei.
Scrie fără grabă.
E roșu de furie.
Mergem la cumpărături.