ADVERBUL

I. Definiție
Adverbul este partea de vorbire neflexibilă care arată o caracteristică a unei acțiuni, a unei stări.

II. Clasificare
1. După înțeles, adverbele sunt:

 de loc (locuiește acasă, aici, departe, sus, jos, înăuntru, afară, deasupra, aproape,
dedesubt);

 de timp (ajunge azi, mâine, curând, devreme, târziu, acum, apoi, după-amiază,
uneori, ulterior);

 de mod (lucrează bine, repede, anevoie, mult, puțin, destul).

NOTĂ

Același adverb poate fi încadrat într-un tip sau altul, în funcție de context. De exemplu, cuvântul
aproape poate fi adverb de loc (Locuiește aproape.), adverb de timp (Va pleca aproape de Paște.),
de mod (A citit aproape două ore.)

2. După alcătuire, adverbele sunt:

 Simple (așa, azi, sus, jos);

 Compuse (altădată, deloc, dedesubt, astă-seară, după-amiază).

În vorbirea directă, apar adverbe interogative, plasate la începutul propoziției (unde, când, cum, cât)

- Când ai fost la muzeu?

- Cum ți-ai petrecut restul zilei?

În frază, există adverbe relative care leagă o propoziție secundară de propoziția regentă (unde, când,
cum, cât).

Am stabilit unde vom pleca în vacanță.

Adverbele nehotărâte nu precizeză împrejurările, putând să apară și ca elemente de legătură între

propozițiile unei fraze (undeva, cândva, oriunde, oricând, oricum, orișiunde, orișicând, orișicum)

NOTĂ

Unele adverbe sunt formate prin derivare cu sufixele –ește (prietenește), -iș (grăpiș), -âș (târâș),
-mente (realmente, totalmente), sufixele diminutivale -ișor (binișor) și –icel (multicel), câteva cu
prefixe negative (neprietenește, nefrățește) sau neologice (superbine), altele prin compunere
(dincolo, acasă, alene, aseară, devreme, pesemne, dincoace, dincolo, dis-de-dimineață, după-
amiază), iar altele se pot obține, prin conversiune, din alte părți de vorbire : adjective (A zâmbit
frumos.), verbe la participiu (Vorbește răgușit.), substantive care denumesc anotimpuri, zilele
săptămânii, părțile zilei (Luni dăm test. Dan învață dimineața.) sau, mai rar, substantive care dau
expresivitate enunțului (Câinele doarme covrig. Fata, chipurile bolnavă, a lipsit de la primele ore.)

III. Termen regent/determinat

 verb - Stă acolo.

 adjectiv – Era destul de sfioasă.

 adverb - Am mers suficient de repede.

IV. Gradele de comparație

Unele adverbe au grade de comparație care se formează în același fel ca la adjectiv, inclusiv
mijloacele de redare a superlativului absolut.

Citește bine. (pozitiv)

Citește mai bine decât el. (comparativ de inegalitate de superioritate)

Citește mai puțin bine decât ei. (comparativ de inegalitate de inferioritate)

Citește la fel de bine ca ei. (comparativ de egalitate)

Citește cel mai bine din clasă.(superlativ relativ de superioritate)

Citește cel mai puțin bine.(superlativ relativ de inferioritate)

Citește foarte bine. (superlativ absolut)

NOTĂ

Spre deosebire de adjectiv, în cazul adverbului, marca cel a superlativului relativ este
invariabilă. (copiii răspund cel mai bine, și NU cei mai bine.)

Atenție la deosebirea dintre: rezultatele cel mai recent publicate (cu cel invariabil) și rezultatele
cele mai recente (cu cel variabil). În primul exemplu, cel este adverb, iar în al doiea este
adjectiv.

Nu toate adverbele sunt gradabile. Există adverbe care nu au grad de comparație (acasă, aici,
afară, împreună, mereu etc).

V. Locuțiunea adverbială – grupul unitar de cuvinte care este sinonim cu un adverb și

se comportă în propoziție ca adverbul. Ele pot fi:
  de loc – în spate, din loc în loc, de jur împrejur, de-a stânga, de-a curmezișul, ici
și colo

 de timp – la paștele cailor, an de an, din vreme în vreme, pe înserat, când și când,
de-a pururea

 de mod – pe nesimțite, pe tăcute, pe apucate, pe nemâncate, de-a valma, într-

adevăr, într-adins, de-a valma, fără îndoială, cu de-a sila, talmeș-balmeș

 de cauză/de scop – de aceea, pentru aceea, de asta, pentru asta

VI. Funcții sintactice

Circumstanțial de loc – Dan locuiește aproape. L-am căutat peste tot.

Circumstanțial de timp – Ieri am făcut o plimbare. Ne-am sculat cu noaptea-n cap.

Circumstanțial de mod – Ai lucrat foarte bine. Știu poezia pe de rost.

Atribut verbal – Casa de acolo este frumoasă. Alergatul de colo până colo a obosit-o.

NOTĂ

 Semiadverbele (mai, cam, numai, chiar, prea, măcar, și, decât, doar, tot etc) nu au
funcție sintactică în propoziție (numai/doar apar în enunțuri afirmative, iar decât este
folosit doar în enunțuri negative!);

 Există adverbe care au devenit mărci gramaticale, precum:

- adverbul nu care este un constituent al formei negative a verbului (nu ascult) sau
neagă alte părți de propoziție;

- adverbele care formează gradele de comparație (mai, puțin, foarte);

 Norma limbii literare recomandă ca semiadverbul mai să fie folosit, atunci când
însoțește un verb la perfect compus, între auxiliar și participiu (Am mai văzut acest
spectacol.) sau între pronumele personal și verb, atunci când însoțește gruparea alcătuită
dintr-un clitic pronominal și un verb. (Îmi mai dai o carte?).

VII. Posibilități combinatorii ale adverbului

1. Adverbul poate fi centru (regent), când este determinat de:

- Complement prepozițional – Locuiește aproape de centru. Te aștept dincoace de râu.

Școala copiilor este departe de serviciul părinților. Am ajuns concomitent cu
profesorul.
(În gramaticile mai vechi, adverbele cu prepoziția de erau considerate locuțiuni prepoziționale.
Interpretarea lor adverbială are drept argument hotărâtor posibilitatea de a apărea, cu același sens,
singure, fără subordonat: Locuiește aproape/departe – Locuieste aproape/departe de serviciu. S-a
întâmplat înainte – S-a întâmplat înainte de revoluție.)

- Complement indirect – Carmen acționa împotrivă-mi. Acesta este numele anterior

căsătoriei. Procedează aidoma părinților.

- Circumstanțial de mod – Dinu învață mai bine decât Ioana.

2. Adverbul poate fi adjunct (subordonat) când intră într-un grup:

a) verbal și are funcția sintactică de:

- circumstanțial de loc – A rămas acasă.

- circumstanțial de timp Ne întâlnim mâine.

- circumstanțial de mod Au lucrat împreună.

- nume predicativ Copilul este altfel decât părinții lui. Este bine să ne trezim
devreme.

b) nominal și are funcția sintactică de atribut adverbial:

Ploaia de aseară a fost rece.

c) adjectival și are funcția sintactică de circumstanțial de mod: Femeia este grav bolnavă.
Ana este destul de sănătoasă.

d) adverbial și are funcția sintactică de circumstanțial de mod: Ioana a răspuns suficient de

bine.

NOTĂ

Locuțiunile adverbiale de aceea, pentru aceea pot fi în grupul verbal circumstanțiale de cauză sau
de scop.

VIII. Rolul adverbului în redactarea textului

Adverbele de loc și de timp au rolul de ancorare a textului în situația de comunicare.

Adverbele și locuțiunile adverbiale de mod ca probabil, posibil, negreșit, din păcate, din fericire,
cu siguranță, fără doar și poate sunt mărci de implicare a atitudinii autorului față de cele enunțate,
prezența lor influențând obiectivitatea textului.

Locuțiunile adverbiale de fapt, de altfel, în primul rând, în al doilea rând, pe de eo parte, pe de altă
parte, în concluzie au rolul de organizare a textului, rol important pentru un text argumentativ.
 IX. Adverbul și alte părți de vorbire. Capcane în recunoaștere
1. Adverbul și prepoziția

Cele mai numeroase dificultăți de recunoaștere apar în cazul prepozițiilor și al adverbelor, care,
exceptând puține situații de identitate de formă (a), apar cu forme apropiate (b), prepoziția fiind
„articulată” (Împrejur +ul, înapoi+a), iar adverbul „nearticulat”.

a. Deasupra (adverb și prepoziție); de-a lungul, de-a latul (locuțiune adverbială și locuțiune
prepozițională)

El locuiește deasupra. (adverb) – El locuiește deasupra restaurantului. (prepoziție)

S-a așezat de-a latul. (locuțiune adverbială) - S-a așezat de-a latul patului. (locuțiune
prepozițională)

b. Înainte (adverb) – înaintea (prepoziție)

Dedesubt (adverb) – dedesubtul (prepoziție)

Împotrivă (adverb) – împotriva (prepoziție)

Îndărăt (adverb) – îndărătul (prepoziție)

În jur (locuțiune adverbială) – în jurul (locuțiune prepozițională)

În față (locuțiune adverbială) – în fața (locuțiune prepozițională)

NOTĂ

Atenție la terminologie – forma „articulată”/„nearticulată” are în vedere asemănarea formală

cu articol hotărât și nu calitatea de articol propriu-zis, care, după cum se știe, se leagă de
substantiv și, prin transfer, de adjectiv, și nicidecum de adverb/prepoziție.

2. Omonimii

Cele mai expuse greșelilor de identificare sunt câteva forme adverbiale (și, iar, tot, vreo,
nici, decât) care, în funcție de combinațiile în care apar, dezvoltă sensuri și valori
gramaticale total diferite:

- și – conjuncție coordonatoare (Vine lunea și marțea.) și semiadverb (A lipsit și

marțea aceasta.

- iar – conjuncție coordonatoare (Ion este antrenor, iar fratele lui este jucător), iar, în
alte contexte, adverb (A venit iar la bazin.)

- tot – pronume/adjectiv pronominal nehotărât (S-a verificat tot.) și semiadverb (S-au

tot certat în ultima vreme).
 - vreo – adjectiv pronominal nehotărât (Nu cred să fi citit vreo carte.) și adverb de
mod (A lipsit vreo două ceasuri.)

- decât – prepoziție (Învață mai bine decât tine.) și semiadverb (Nu a venit decât Ion.)

- nici – semiadverb (Nici nu și-a cerut iertare de la tine.), conjuncție coordonatoare

( Nu a venit la întâlnire nici unul, nici celălalt. Nu a moștenit nici una, nici două
case. Băiatul nu era nici coleg de clasă, nici prietenul meu.)

X. Ortografie și ortoepie
Dintre observațiile din DOOM2 privind scrierea adverbelor, se atrage atenția asupra perechilor
omofone (cu aceeași pronunție, dar scriere diferită), unde numai prima formă reprezintă un adverb,
fiecare component al celeilalte forme scrise separat având alt sens și altă valoare gramaticală.

numai/nu mai întruna/într-una odată/o dată cândva/când va

altfel/alt fel degrabă/de grabă altădată/altă dată bineînțeles/bine înțeles

deoparte/de o parte decât/de cât