FONETICA

Fonetica este ştiinţa  care studiază sunetele unei limbi.

    CLASIFICAREA SUNETELOR

  1. VOCALELE sunt sunetele care  se pot rosti fară  ajutorul altor sunete şi

pot alcătui şi singure silabe. 
  În limba română există ŞAPTE VOCALE: a, ă, â (î), e, i, o, u
 
2. SEMI VOCALELE sunt sunete care se aseamănă cu vocalele, dar nu
pot  alcătui singure silabe şi se pronunţă la jumătatea intensităţii unei vocale. Ele 
intră în alcătuirea diftongilor şi triftongilor şi sunt în număr de PATRU: 
  e, i, o, u 
 
3. CONSOANELE sunt sunete care se  rostesc cu ajutorul altor sunete (cu
ajutorul unor vocale) şi  nu pot alcătui singure silabe. In  limba română există 22
de consoane: 
  b, c, C' (CE,CI), k' (che, chi), d,  f, g, G' (GE, GI), g' (ghe, ghi), h, l, m, n, p, r,
s, ş, t, ţ, v, z. 

CORESPONDENŢA DINTRE SUNETE ŞI LITERE

Litera este  semnul grafic al unui sunet. În general. în limba română o literă

transcrie un  sunet. 
  car: 3 litere = 3 sunete; 
  tulpină:  7 litere = 7 sunete;
  Coresponderita  literă-sunet  nu este în toate cazurile biunivocă. Numai 19
litere sunt monovalente.  celelalte 12 litere (c,e,g,h,i,k,q,o,u,w,x şi y) sunt
plurivalente, adică au  mai multe valori fonetice, în funcţie de poziţia în
cuvânt sau în  silabă, de combinaţiile de litere în care apar de
caracterul vechi sau neologic al cuvintelor şi de limba lor de origine.
Uneori," această corespondenţă nu se  respectă: 
  1) ACEEAŞI LITERĂ poate  nota SUNETE DIFERITE: 
  -   literele e, i, o, u pot nota atât vocale, cât şi semivocale; 
  -   litera i notează şi un i final care nu E VOCALĂ: pomi,  bureţi, băieţi; 
 
2) ACEEAŞI LITERĂ poate  nota GRUPURI DIFERITE DE DOUĂ
SUNETE: 
  -   litera x notează grupul de sunete cs (AXĂ, SUFIX, PREFIX, EXPERT, 
EXCENTRIC) sau grupul de sunete gz (examen, auxiliar, exact etc.) 
NOTĂ: 
  Se scrie:        fix, complex - LA SINGULAR 
  ficşi, complecşi - LA  PLURAL; cocs, micsandră, ticsit, îmbâcsit, rucsac etc. 
 3) UN GRUP DE DOUĂ  SAU TREI LITERE notează UN SINGUR SUNET: 
  ce, ci =C';  ge, gi = g'; che, chi = K'; ghe, ghi = G'; ceas = C 'as: 4  litere, 3
sunete; unchi = UNK': 5 litere, 3 sunete; ciolan = c'olan: 6  litere, 5 sunete; gheaţă
= gheaţă: 6 litere, 4 sunete.
  Deorece în cuvinte ce conţin aceste  grupuri de litere e şi i sunt în unele
situaţii litere ajutătoare, iar în  altele au valoare de sine stătătoare, este bine ca,
pentru a se stabili  valoarea lor, SĂ SE ŢINĂ CONT DE FAPTUL CĂ ORICE
SILABĂ are obligatoriu  o vocală. Aşadar, într-o silabă ce conţine un astfel de
grup, dacă nu există o  altă vocală, e sau i sunt vocale. 
  cea-un------------------► C 'a-un: 5 litere,  4 sunete 
  cer        ----------------► 3 litere, 3 sunete 
  cio-ban-----------------► C 'o-ban: 6 litere, 5 sunete 
  ci-re-şe-----------------►    6 litere, 6 sunete 
  geam -------------------► g'am: 4 litere, 3  sunete 
  ger ---------------------►3  litere, 3 sunete
  Chiar------- ------------► K 'ar: 5 litere, 3 sunete 
 chi-bri-turi ---------------►10  litere, 9 sunete
 ghea-ţă.------------------►g'aţă: 6 litere, 4 sunete 
 gher-ghef  ---------------►8 litere,  6 sunete 
    4) ACELAŞI SUNET poate  fi redat prin LITERE DIFERITE; 
  - sunetul î se redă prin literele: 
  *î: coborî, înainte, reîntâlni; 
  *â: pârâu,  dânsul; 
 - sunetul i se redă prin literele: 
  *i: iar, vis; 
  *y: yankeu 
 - sunetul c se redă prin literele: 
  *c: castană; 
*k: karate; . 
 - sunetul k se redă  prin literele: 
  *che, chi: chenar, chin; 
*k(e), k(i): yankeu, kilogram;
 
- sunetul v se redă prin literele: 
*v: voi,  vulgar; 
*w: wat.

DIFTONG. TRIFTONG. HIAT

DIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o VOCALĂ  ŞI O

SEMIVOCALĂ. pronunţate în aceeaşi silabă. 
Diftongul poate fi: 
  -URCĂTOR (ASCENDENT), atunci  când este alcătuit din SEMIVOCALĂ +
VOCALĂ: 
  iar-nă; broas-că; deal; soa-re; pia-tră. 
  
  -COBORÂTOR (DESCENDENT), atunci  când este alcătuit din VOCALĂ +
SEMIVOCALĂ: 
  mai; grâu; ca-dou: câi-ne; vrei 
Diftongul   se poate constitui din DOUĂ SUNETE ALĂTURATE
APARŢINÂND UNOR CUVINTE DIFERITE, dar care se pronunţă într-o
silabă. Intre  elementele componente ale acestor silabe apare CRATIMA:
mi-a amintit;  să-i dau; că-i spune;
 *În diftong, semivocalele O şi E apar  întotdeauna ca prim element, iar
celelalte semivocale (I şi U) pot  fi sau primul sau al doilea element. 
 
  *După  consoanele C', G, K', G' nu există diftongi   deoarece în această
situaţie e sau i  sunt numai  LITERE AJUTĂTOARE pentru  scrierea acestor
consoane: 
  ceaţă  = c'aţă; geam = g'am; gheaţă = g'aţă.
 *  Atunci  când c şi i sunt vocale urmate de o semivocală (ghiocei, rochii), ei
şi  ii sunt diftongi deoarece e şi primul i sunt vocalele silabelor  respective: ghi-o-
cei; ro-chii; 
  
   TRIFTONGUL  este   grupul   de   sunete   alcătuit  dintr-o vocală şi două
semivocale pronunţate în aceeaşi silabă. Triftongii sunt  de DOUĂ FELURI: 
  -PROGRESIVI, atunci când SEMIVOCALELE PRECED VOCALA: ari-
pioa-ră:  cre-ioa-ne: i-ni-mioa-ră 
  
- CENTRAŢI, atunci  când SEMIVOCALELE ÎNCADREAZĂ VOCALA: le-
oai-că; do-reau; tră-iai;  fo-iau;, so-seau
  Triftongul se poate constitui din TREI  SUNETE ALĂTURATE, 
APARŢINÂND UNOR CUVINTE DIFERITE, DAR PRONUNŢATE
ÎMPREUNĂ, ÎN ACEEAŞI SILABĂ. Intre  elementele componente ale acestor
silabe apare CRATIMA. 
  şi-au spus; mi-ai dat; ne-au adus 
  După consoanele C\ G\ K\ G\ nu există  triftongi. 
deoarece în această situaţie e sau i sunt LITERE AJUTĂTOARE pentru scrierea
acestor consoane, deci NU AU  ROL DE VOCALE:
 zi-ceau = zi-c 'au;                     ve-gheau = ve-g 'an.: 
  
   HIATUL    apare    între    DOUĂ    VOCALE   ALĂTURATE
PRONUNŢATE IN  SILABE DIFERITE: 
  du-e, ca-i-să,  a-e-ro-port, al-co-ol: fi-in-ţă; i-de-e: po-e-zi-e; res-pec-tu-os; sca-
un

SILABA

Silaba este  sunetul (vocala) sau grupul de sunete ce cuprinde în

mod OBLIGATORIU o  vocală şi NUMAI UNA, care se pronunţă cu un singur
efort  expirator (printr-o singură deschidere a gurii). 
 
După numărul de silabe, cuvintele sunt: 
  * MONOSILABICE - formate dintr-o SINGURĂ SILABĂ: 
om, beau, car, ac, fac
*PLURISILABICE - formate din DOUĂ SAU MAI MULTE SILABE: 
  du-el; ar-bi-tru; zo-o-lo-gi-e 
O silabă poate fi alcătuită din: 
  -  UN  SUNET (O VOCALĂ): 
  o!; a-er; a-le-e; po-e-zi-e; 
- DOUĂ SAU MAI MULTE SUNETE  ALĂTURATE ALE ACELUIAŞI
CUVÂNT: 
  ca-iet; ca-len-dar 
- UN CUVÂNT: 
  bar; sar; dar; iar; 
- DOUĂ CUVINTE: 
  c-ar; să-mi; nu-i; 
- UN CUVÂNT ŞI ÎNCEPUTUL ALTUI  CUVÂNT: 
  mi-a-run-că; 
  - SFÂRŞITUL UNUI CUVÂNT ŞI UN  ALT CUVÂNT: 
  zi-cân-du-şi 
- SFÂRŞITUL UNUI CUVÂNT ŞI  ÎNCEPUTUL UNUI ALT CUVÂNT: 
  frun-tea-n-gân-du-ra-tă 
  Se observă  că în anumite situaţii, în cadrul silabei respective, se
foloseşte CRATIMA  (LINIUŢA DE UNIRE) care este semn ortografic şi
marchează ROSTIREA  ÎNTR-O SILABĂ a părţilor componente ale acestora.

ACCENTUL

  PRIN ACCENT SE ÎNŢELEGE PRONUNŢAREA MAI  INTENSĂ ORI

PE UN TON MAI ÎNALT A UNEI SILABE ORI A UNUI CUVÂNT DINTR-
O PROPOZIŢIE  SAU DINTR-O FRAZĂ. 
  Întrucât  în limba română accentul nu este fix, el poate ocupa diverse poziţii în
cadrul  cuvântului: 
  a)      pe ultima silabă (accent OXITON): POPÓR; 
  b)      pe silaba penultimă (accent PAROXITON): CÁRTE; 
  c)      pe silaba antepenultimă (accent PROPAROXITON): MÁRGINE,
SÁRCINĂ; 
  d)      pe a patra sau a cincea silabă de la sfârşitul cuvântului: VÉVERIŢĂ, 
DÓISPREZECE. 
 Rolul accentului este de a diferenţia  cuvinte sau forme gramaticale, în
primul caz, un exemplu semnificativ îl  constituie
cuvântul COMPANIE. Accentuat COMPÁNIE, cuvântul are  sensul
„subunitate de infanterie sau de alte arme speciale, intrând de obicei  în
compunerea batalionului", în timp ce COMPANÍE înseamnă 
„însoţire" (DLRM). 
 
 Prin accentuare se diferenţiază  şi forme gramaticale diferite: în
cazul CÂNTĂ -CÂNTĂ,accentuarea  diferenţiază indicativul prezent,
persoana a III-a singular / plural de  indicativ, perfect simplu, persoana a III-
a singular, în limba română se admite  accentuarea diferită a aceluiaşi
cuvânt. În această situaţie se află o serie de  cuvinte cum ar
fi: PROFÉSOR - PROFESÓR;ÍNTIM - INTÍM (DOOM). Pentru  alte
forme considerate „dublete accentuale literare", vezi Th. Hristea, SINTEZE 
DE LIMBA ROMÂNĂ, ediţia a III-a revizuită şi din nou îmbogăţită, Ed. 
Albatros, Bucureşti, 1984, p. 171. 
 
 Sunt acceptate de asemenea două  accentuări diferite în cazul unor cuvinte
din fondul vechi al limbii: HÁTMAN  - HATMÁN (DOOM). Circulă însă
şi variante de accentuare  neliterare, incorecte: CARÁCTER (în loc
de CARACTÉR), UNÍC (în  loc de ÚNIC), PENÚRIE (în loc
de PENURÍE) etc. 
 CACOFONIA
 
     CACOFONIA ESTE DEFINITĂ  CA „EFECTUL ACUSTIC
DEZAGREABIL, REZULTAT DIN REPETAREA SAU COMBINAREA 
SUNETELOR / SILABELOR  ÎN CUVÂNT SAU ÎN FRAZĂ"(Dicţionar de
ştiinţe ale limbii, ED.  NEMIRA, BUCUREŞTI, 2001). 
  Este opusul eufoniei. 

În limba  română, cacofonia rezultă de obicei din întâlnirea

silabelor CA şi CO,  CA şi ce ori CĂ şi CA. De asemenea, sunt cacofonii şi
repetări de silabe: GĂ şi GĂ („Bagă găinile"), SA şi SA („Masa sa a fost
scurtă"), PE şi PE („A făcut un semn pe perete"), LA şi LA („învaţă LA LAţină"),
re şi re („Trimit o scrisoare regelui")
Cacofonia poate fi întâmplătoare în vorbire, dovedind lipsa de instruire a
vorbitorului. În schimb, în textul literar, cacofonia serveşte unei finalităţi estetice,
contribuind, de obicei, la caracterizarea unui personaj .
Este nevoie să se evite cacofonia, atât în exprimarea orală, cât şi în cea
scrisă. Se întâlneşte destul de des, din dorinţa evitării cacofoniei, o construcţie în
care comparativul CA este urmat de adverbul ŞI: „Te ajut CA şi coleg". Asemenea
formulări trebuie evitate. Uneori se foloseşte virgula ca semn grafic ori   oral,
denumirea sensului scriindu-se ori rostindu-se „Te apreciez ca, cadru   medical" /
„Te apreciez ca virgulă cadru medical".
Pentru evitarea cacofoniei, în redactarea unui text, trebuie să se apeleze la:
  -       substituirea prin sinonime;
  -       modificări flexionare ale cuvintelor; intercalarea unor părţi de vorbire, de
obicei un determinant, care să nu schimbe sensul enunţului;
-       schimbarea topicii.