Administrarea oxigenului

Obiectivul oxigenoterapiei este de a imbogati concentratia de oxigen in vederea combaterii starii de

hipoxie.
Trecerea oxigenului de la plamani in sange este conditionata de:
-presiunea partiala a O2 in aerul inspirat coeficientul de solubilitate al oxigenului
-starea parenchimului pulmonar starea peretelui alveolar
Surse de oxigen
 Statia centrala de O2
 Microstatii
 Butelii de O2
Precautii in utilizarea surselor de oxigen
 Pentru ca O2 favorizeaza combustia prezenta trebuie atentionata
 Pacientii si vizitatorii vor fi atentionati asupra pericolului fumatului , surselor de foc
sau uleiurilor.
 Se vor verifica echipamentele electrice din incapere
 Aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate in partea opusa a sursei de O2
 Buteliile de O2 vor fi plasate in pozitie verticala pe un
suport si fixate pe perete cu inele metalice departe de calorifer sau soba.
 Cunoastera de catre personalul care manevreaza oxigenul , a locului de amplasare a
extinctoarelor si a modului de utilizare a acestora.

Metode de administrare a oxigenului

Prin sonda nazala- este metoda cea mai des intalnita,
permitand administrarea oxigenului in concentratie de 25-45%. Poate fi utilizata
pentru o terapie pe termen lung , dar nu poate fi utilizata la pacientii cu afectiuni ale
mucoasei nazale.
Prin masca (cu sau fara reinhalarea aerului expirat). Permite
administrarea oxigenului in concentratie de 40-60% , accentueaza starea de anxietate
mai ales la copii , poate cauza iritati tegumentului fetei. Este incomoda datorita
sistemului de prindere si etanseitatea mastii. Nu se utilizeaza la pacientii cu arsuri la
nivelul fetei.
Prin ochelari nazali. Sunt prevazuti cu doua sonde ce se
introduc in ambele fose nazale. Se utilizeaza in general la copii si pacienti agitati.
Prin cortul de oxigen sau izoleta. Este metoda foarte des
utilizata la copii. Concentratia oxigenului nu poate depasi 50%. Are dezavantajul ca
atmosfera sub cort se incalzeste si se supraincarca cu vapori datorita faptului ca
pacientul inspira si expira in acelasi mediu.
Oxigenul inhalat nu poate fi umidificat deoarece a trecut prin instalatia de racire ce
se afla in interiorul cortului. Necesita o supraveghere mai atenta deoarece cortul
poate fi dizlocat de catre pacient.
Materiale necesare
 Sursa de oxigen.
 Sonda nazala , masca , ochelari.
 Umidificator cu apa sterila 2/3 si 1/3 alcool.
 Romplast pentru fixarea sondei.
Rolul asistentei in administrarea oxigenului
 psihic pacientul.
 Pozitionarea corecta a pacientului.
 Verificarea instalatiei.
  Dezobstruarea cailor respiratorii.
Amplasarea echipamentului.
- Masurarea sondei de la nas la tragus.
Umezeste sonda cu apa sterila .
Introduce sonda si o fixeaza.
Fixarea debitului de oxigen tinand cont de indicatia
medicului
Aprecierea raspunsului terapeutic (culoarea tegumentelor ,
respiratia , puls).
Supravegherea pacientului pentru depistarea eventualelor
complicatii.
Supravegherea echipamentului de administrare a
oxigenului.
Acordarea suportului psihic.
Mobilizarea periodica a sondei.
Scoate sonda o data pe zi si o introduce in cealalta nara.
Curata echipamentul la terminarea tehnicii .
Posibile incidente si accidente
 Daca recipientul pentru umidificare se rastoarna , lichidul
poate patrunde in caile respiratorii asfixiindu-1 prin bronhoembolie de aspiratie.
 Utilizarea prelungita de oxigen si cu un debit marit poate
conduce la iritarea locala a mucoasei nazale , edem alveolar , hemoragie intraalveolara , atelectazie.
 Patrunderea oxigenului in esofag duce la distensie abdominala.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR INTRARECTAL

Medicamentele care se administrează intrarectal pot fi supozitoarele şi unguentele.
Supozitoarele sunt medicamente solide, mici, de cele mai multe ori sub formă de con,
constituite pe bază de unt de cacao sau glicerină,se topesc la temperatura corpului şi sunt
absorbite lent.
Se administrează pentru:
- a stimula peristaltismul intestinal şi defecaţia,
- a reduce durerea şi iritaţiile locale,
- a reduce temperatura
Deoarece inserţia de supozitoare intrarectal stimulează nervul vag, această procedură este
contraindicată la pacienţii cu aritmii,la pacienţii care au suferit intervenţii chirurgicale recente
în zona rectului sau prostatei.
Materiale necesare:
supozitoarele rectale sau tubul de unguent cu un aplicator special
mănuşi
lubrefiant
comprese
Pregătirea materialelor:
supozitoarele se vor păstra la frigider până în momentul administrării(se topesc la
temperatura camerei şi se înmoaie, fiind dificil de introdus)
Procedura:
se verifică medicaţia prescrisă de medic, ca să corespundă cu cea ridicată de la farmacie
se verifică data de expirare a medicamentelor
se confirmă identitatea pacientului
se explică procedura(se pregateste pacientul din punct de vedere psihic si fizic)
se asigură intimitate
pacientul este poziţionat în decubit lateral stâng cu piciorul stâng întins în spate şi dreptul
flectat (Poziţia Sims) şi se acoperă expunându-i doar zona fesieră
se pun mănuşile, se scoate supozitorul şi se lubrefiază cu un lubrefiant pe bază de apă
se ridică fesa dreaptă cu o mână pentru a expune anusul
se indică pacientului să respire profund pe gură pentru a relaxa sfincterul anal şi a-i reduce
anxietatea şi disconfortul în timpul inserţiei
folosind indexul de la cealaltă mână se va introduce supozitorul aproximativ 7 cm până trece
de sfincterul anal intern
se indică pacientului să stea în aceeaşi poziţie şi să încerce să ţină cât mai mult supozitorul(
de exemplu, un supozitor administrat pentru stimularea defecaţiei trebuie ţinut cel puţin 20 de
minute pentru a-şi face efectul)
dacă este cazul se presează pe anus cu comprese până când urgenţa de defecaţie trece.
Administrarea de unguente perianal şi intrarectal:
se pun mănuşile
pentru aplicaţii externe, în zona anală, se folosesc mănuşi şi comprese pentru a aplica
unguentul
pentru adminstrare intrarectală se ataşează aplicatorul la tub şi se lubrefiază
pacientul este poziţionat în decubit lateral stâng cu piciorul stâng întins în spate şi dreptul
flectat (Poziţia Sims) şi se acoperă expunându-i doar zona fesieră
se ridică fesa dreaptă cu o mână pentru a expune anusul
se indică pacientului să respire profund pe gură pentru a relaxa sfincterul anal şi a-i reduce
anxietatea şi disconfortul în timpul inserţiei
se introduce cu blândeţe aplicatorul lubrefiat direcţionându-l spre ombilic
se presează încet pe tub pentru a elibera unguentul
se scoate aplicatorul şi se plasează comprese interfesier pentru a absorbi excesul de unguent
 se detaşează aplicatorul şi se spală bine cu apă caldă şi săpun (se va folosi doar la acelaşi
pacient)
ATENTIE!!!:
deoarece ingestia de lichide şi mâncare stimulează peristaltismul, supozitoarele pentru
combaterea constipaţiei trebuie administrate cu 30 de minute înainte de masă pentru a facilita
defecaţia
pacientul va fi învăţat să se abţină de la a expulza supozitorul
unii pacienţi (de exemplu cei cu hemoroizi) nu-şi pot suprima senzaţia de urgenţă de defecare
şi nu pot reţine supozitorul mult timp
pacientul trebuie informat că anumite supozitoare pot schimba culoarea scaunului următor.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE VAGINALĂ

Medicaţia vaginală cuprinde ovule, creme, geluri şi unguente,ca tratament al infecţiilor locale
(vaginite, trichomonas vaginalis), fie ca antiinflamatoare sau contraceptive.
Medicaţia care se adminstrează pe cale vaginală poate fi însoţită de un aplicator care uşurează
plasarea medicamentului. Medicaţia adminstrată pe această cale este eficientă dacă pacienta va
sta culcată după adminstrare pentru a evita pierderile de medicamente prin scurgere.
Materiale necesare:
medicaţia prescrisă
lubrifiant
mănuşi
comprese
pensă sau aplicator dacă este necesar
Procedura:
este indicată administrarea medicaţiei pe cale vaginală, înainte de culcare, pentru ca pacienta
să rămână astfel cât mai mult timp întinsă
se verifică medicaţia prescrisă de medic cu cea ridicată de la farmacie
se confirmă identitatea pacientei
se spală mâinile
se explică procedura pacientei şi i se asigură intimitate
se cere pacientei să mictioneze înainte de administrare
pacienta poate fi întrebată dacă doreşte să-şi administreze singură medicamentul. Dacă da,
va fi instruită corespunzător.
pacienta va fi aşezată în poziţie ginecologică dar i se va expune doar perineul
Administrarea supozitoarelor pe cale vaginală:
se scoate supozitorul din înveliş şi, dacă este necesar, se lubrefiază cu un lubrefiant pe bază
de apă
se pun mănuşi şi se evidenţiază vaginul
cu un aplicator sau cu ajutorul indexului se introduce supozitorul apoximativ 5 cm în
interiorul vaginului
mişcările de introducere ale medicamentelor intravaginale trebuie să fie iniţial în jos, spre
coloana vertebrală şi apoi în sus şi în spate, spre cervix
Administrarea de creme, geluri sau unguente pe cale vaginală:
acestea sunt însoţite întotdeauna de un aplicator special care se ataşează la tubul de unguent,
cremă, gel care se va presa uşor pentru eliberarea cantităţii dorite
se pun mănuşile, se expune vaginul şi se aplică întocmai ca la supozitoare
Consideraţii speciale:
pentru a nu se murdări hainele şi patul pacientei acestea se pot proteja cu o aleză
pacienta este sfătuită să rămână la pat pentru câteva ore
supozitoarele trebuie păstrate la frigider deoarece se topesc la temperatura camerei
dacă pacienta va continua tratamentul acasă trebuie să ne asiguram că şi-a însuşit corect
tehnica de administrare
pacienta este atenţionată să nu folosească tampoane vaginale după administrare de
medicamente intravaginal deoarece acestea pot absorbi medicamentele adminstrate
pacienta trebuie atenţionată să evite contactele sexuale pe durata tratamentului
pacienta va fi informată asupra eventualelor reacţii adverse (iritaţii locale) care vor trebui
comunicate medicului
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ

Administrarea medicamentelor prin injectare parenterală este considerată cale de administrare

alternativă, apelându-se când nu este posibilă sau nu este avantajoasă administrarea orală:
medicamente care se absorb puţin sau deloc sau sunt distruse în tubul digestiv, bolnavi
necooperanţi, necesitatea unui efect foarte rapid şi intens, contraindicaţie pentru administrare
orală etc.
Injecţiile reprezintă cel mai simplu gest chirurgical efectuat în scop diagnostic sau terapeutic,
prin care sunt introduse în circulaţia generală substanţe, folosind alte căi decât cele naturale
(digestivă, respiratorie), numite de aceea parenterale.
Injecţiile reprezintă actul medical prin care introducem o substanţă în ţesuturi, cu
ajutorul unui ac ataşat la o seringă, în scop diagnostic sau terapeutic.
Viteza absorbţiei depinde în primul rând de fluxul sanguin ( i.m., i.v.) care este relativ bogat
în muşchi şi mai slab în piele. Alţi factori care influenţează absorbţia sunt ionizarea şi
liposolubilitatea medicamentelor, precum şi volumul şi concentraţia soluţiei.
Masajul local, căldura, substanţele vasodilatatoare grăbesc absorbţia, în timp ce imobilizarea,
răcirea locală, aplicarea unui garou, vasocontrictoarele o întârzie.
Soluţiile uleioase şi suspensiile apoase , injectate în muşchi formează depozite locale, din care
substanţa se dizolvă treptat în lichidul extracelular, de unde este preluată în sânge.

ATENTIE
În conformitate cu prescripţiile medicului, asistentul medical autorizat are competenţa de a
administra medicamentele pe cale bucală (orală), respiratorie, oculară şi nazală -prin instilaţii,
rectală, prin aplicaţii locale sau pe cale parenterală (prin injecţii, perfuzie).
Administrarea medicamentelor de către asistentul medical este o competenţă tehnică practică,
realizată cu rol delegat, numai în baza unei prescripţii a medicului, calitativă şi cantitativă,
datată şi semnată de către medic în foaia de observaţie a bolnavului sau pe reţeta medicală!
Supravegherea efectelor medicaţiei administrate şi educarea pacientului privind regulile ce
trebuie respectate în timpul administrării medicaţiei sunt acte de îngrijire, cu rol propriu (
asistentul medical decide şi răspunde de calitatea execuţiei intervenţiei )!

Notarea în dosarul de îngrijire, data, ora executării tehnicii, numele şi prenumele, semnătura
asistentului medical care a executat tehnica!

Administrarea medicamentelor pe cale parenterală de către persoane necalificate sau

neautorizate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor Codului penal!

INJECŢIA INTRAMUSCULARA(i.m)
Definiţie – este calea ce ocoleşte tubul digestiv prin introducerea substanţelor
medicamentoase(lichide),în stratul muscular prin intermediul acului adaptat la seringă
Soluţii administrate i.m sunt
 izotonice,
 uleioase
 substanţe coloidale.
Obiectiv: introducerea în organism a unor substanţe medicamentoase.
- substanţa activă din medicament se dizolvă treptat in lichidul extracelular şi apoi în
sânge, asigurând o acţiune prelungită: preparate retard sau de depozit.
Locuri de elecţie:
  faţă externă a braţului în muşchiul deltoid.(Fig.1)
 Regiunea superoexterna fesiera, deasupra marelui trochanter;
 faţă externă a coapsei, în treimea mijlocie;

Fig.1

pentru injecţie în regiunea fesiera, se reperează următoarele puncte:

- punctul Smarnov, la un lat de deget deasupra marelui trochanter şi înapoia lui.
- punctul Bertlhelemey, la unirea treimii externe cu cele două treimi interne ale liniei care
uneşte spina iliaca antero-posterioară cu extremitatea superioară a şanţului interfesier.
- zonă situată deasupara liniei care uneşte spina iliaca posterioara cu marele trochanter(Fig.2)

Fig.2
Zona permisă pentru a face injecţii intramusculare(zonele
haşurate):
1. marele trohanter;
2. spina iliaca posterioară
3. coccisul
4. osul sacru
Injecţia la nivelul coapsei–campul de injectare e localizat în treimea medie a feţei externe a
coapsei,mediolateral-pe fata antero-externa(linia imaginară ce ar corespunde dungii de la
pantaloni,iar cea laterală de altă linie imaginară corespunzătoare cusăturii laterale a
pantalonilor)
Pe fata internă se găseşte traiectul vaselor mari-artera şi vena femurala, şi nervul femural iar
lateral nervul ischiatic ce se îndreaptă spre posterior.
Masă musculară este formată din muşchiul cvadriceps,mai ales de muşchiul vast lateral,în
care se face injectarea.(Fig.3)

Fig.3

Materiale necesare
Tava medicală cu:
 muşama şi aleza,
 tăviţa renală,
 casoleta cu tampoane sterile de vată sau comprese din tifon;
 lampa de spirt,
 seringi sterilizate şi de mărime corespunzătoare cantităţii substanţei de administrat;
 medicamentul de injectat (soluţii apoase, uleioase, pulberi uscate solubile în apă
distilată sau ser fiziologic) în flacoane închise;
 alcool, eter, benzină iodata sau tinctura de iod,
 pile pentru deschiderea fiolelor;
 cel puţin trei ace de mărimi diferite, înarmate cu mandren;
 pensă antomica sau pensă Pean;
 medicamente pentru eventualele accidente: adrenalina, efedrină, cardiotonice, calciu,
romergan, etc.
Procedura executării injecţiei intramusculare
 materialele şi instrumentele necesare şi se transporta lângă pacient(cu tava sau
măsuţa).
 spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun;
 îmbrăcarea mănuşilor chirurgicale
 pregătirea psihică i se explică tehnica si reactia medicamentului
 pregătirea fizică a pacientului - se aşează pacientul în decubit ventral, lateral,
 se recomanda pacientului să-şi relaxeze musculatura şi să stea liniştit.
 piciorul nu trebuie să fie în rotaţie externă,deoarece ar putea fi lezaţi vasele şi nervii
muşchiului aductor
 se montează acul la seringa în condiţii de asepsie perfectă.
 se verifică fiola(vezi regulile), se încarcă seringă cu substanţa de injectat, se elimină
bulele de aer
 se schimbă acul, îndepărtându-l pe cel cu care a fost aspirata substanţă şi se adaptează
un ac potrivit pentru injecţie
 se întinde pielea între policele şi indexul sau mediul mâinii stângi.
  se dezinfectează cu un tampon cu alcool
 se înţeapă perpendicular pielea, pătrunzând (4 - 7 cm) cu rapiditate şi siguranţă cu acul
montată la seringa.
 se verifică poziţia acului prin aspirare.
 se injectează lent lichidul.
 după injectare se extrage acul cu seringă, acoperind locul cu un tampon cu alcool.
 se masează locul cu tamponul cu alcool, pentru a disocia planurile ţesuturilor
străpunse, activând circulaţia pentru a favoriza absorbţia.
 pacientul va sta în repaus fizic timp de 5 - 10 minute.
 prematurii şi sugarii au în regiunea coapsei o musculatură mai dezvoltată decât în
regiunea fesiera şi de aceea injectarea se face la acest nivel
 profunzimea injectării însumează,în funcţie de masă musculară între 1-2,5cm
 diferiţi autori recomanda ridicarea pielii şi a ţesutului muscular la injectare.
 poziţia acului pentru soluţiile injectabile colorate, se verifică detaşând acul
Reorganizarea locului de muncă
 seinga,acele şi deşeurile(fiole golite, tampoane de vată)se vor depozita în recipientele
destinate acestora
 se îndepărtează mănuşile chirurgicale
 asistenta se spala pe mâini
Posibile incidente si accidente
 durere vie-atingerea nervului sciatic sau a ramurilor sale-se scoate acul si se
efectueaza injectia in alta loc
 hematom-punctionarea cu acul un vas sanguin,sangele refuleaza in seringa-
scoatem acul si injectam in alta parte
 ruperea acului-tehnica incorecta-extractia numai chirurgical
 abces,injectite-deficiente in tehnica de lucru(lipsa de sterilizare)
 transmiterea de boli infecto-contagioase sau infectii generale-refolosirea acelor
si seringilor
 iritatie periostala-injectarea substantei aproape de os se va retrage acul
 necroza tesuturilor-introducerea de solutii cu cale strict iv
 flegmon-supuratie aseptica prin solutii care nu se resorb sau nerespectare
normelor de asepsie si a tehnicii .
 paralizia partiala sau totala a nervului sciatic prin injectarea in sau pe langa
nerv a unor substantemedicamentoase
 embolie-introducerea de solutii uleioase sau in suspensie intr-un vas sanguin
datorita lipsei de verificare prin aspirare,se poate produce decesul pacientului

Injectie subcutanata

Introducere prin injectarea subcutanat a unor soluţii cristaline, izotone, care formează local
un depozit din care difuzează lent spre sistemul capilar.
Administrarea medicamentelor sc pentru absorbţia lentă şi continuă a substanţei (ex.insulina
sau heparina).
Locul de electie faţa anterioară a abdomenului (regiunea periombilicală),părţile laterale ale
braţelor şi coapselor (Fig.1).
Indicatii
 vaccinare antitetanica sau antigripala
 injectare de insulina
 anticoagulante
Materiale
 tăviţă pentru materialele necesare
 seringă de mărime potrivită (0,5-2 ml)
 un ac gros (pt. umplerea seringii)
 un ac subţire - 25G pentru injectare
 mănuşi
 tampon steril cu antiseptic
 un container pentru obiectele ascuţite, contaminate
Procedura
 pregatirea psihica si fizica a pacientului
 spalarea mainilor cu apa si sapun sau cu o solutie antiseptic
 imbracarea manusilor
 verificarea prescriptiei terapeutice:
 identificarea pacientului
 identificarea substantei de administrat
 doza de administrat
 calea de administrare (subcutanata)
 Eliminarea aerului din seringa(pentru seringile preumplute nu e necesară scoaterea
bulei de aer; aceasta are rolul de a impinge substanţa medicamentoasă rămasă pe ac in
aşa fel incat intreaga doză să fie administrate)
 Se prinde seringa pregatita,ca pe un creion,in mana dominanta

Fig.1 Locuri de electia pt. injectia subcutanata

 Se dezinfecteaza locul de injectare

 cu mana non-dominantă se face un pliu din tegument şi adipozitatea subcutanată
(pentru a preveni introducerea sunstanţei in musculatura subiacentă) tinand seringa cu
mana dominantă se introduce acul prin piele in pliul făcut anterior intr-un unghi de 900
dacă acul este scurt şi stratul subcutanat este gros intr-un unghi de 450 dacă acul este
lung şi stratul subcutanat este subţire(este introdus rapid la baza cutei,longitudinal 2-4
cm)
 Se verifica pozitia acului prin aspirare
 Lichidul se va injecta lent 2-10 mililitri
 Dupa injectare, acul este extras repede.
 Se dezinfecteaza locul .
 data si ora administrarii si numele si prenumele;
 se menţionează eventualele incidente
Reorganizarea locului de muncă
  seinga,acele şi deşeurile(fiole golite, tampoane de vată)se vor depozita în recipientele
destinate acestora
 se îndepărtează mănuşile chirurgicale
 asistenta se spala pe mâini

Posibile incidente
–durere violenta prin lezarea unei terminatiuni nervoase-se retrage acul putin spre suprafata
- hematom prin lezarea unui vas de sange-se previne verificandu-se pozitia acului inainte de
injectare
- ruperea acului-se extrage manual sau chirurgical

Injectie intradermica

Definitie-introducere prin injectare, a unui lichid (medicament, vaccin, alergen etc.) in derm.
Indicatii
 vaccinari (B.C.G.)
 decelarea unei alergii facand teste de sensibilitate la alergene,
 realizarea de intradermoreactii (I.D.R.) utile pentru diagnosticarea bolilor ca
tuberculoza(dezinfectarea tegumentului nu se va face cu alcool), bruceloza, lepra,
tularemia etc.
Materiale
 seringa cu 2 ace scurte cu bizoul (taietura oblica a varfului acului) lung.
 Tampon,comresa
 solutie de dezinfectat
 manusi chirurgicale
 tavita renala
Procedura
Pregatirea pacientului psihic si fizic
O injectie intradermica necesita precautii de asepsie:
 spalarea mainilor
 imbracarea manusilor chirurgicale
 dezinfectarea locului de injectare cu eter etilic sau cu alcool.
 injectia se face pe fata interioara a antebratului,introducand acul fara a depasi limit

dermului
 substanta se injecteaza lent
 se prinde seringa in mana dreapta/stanga
 la locul injectarii se formeaza o papula-aspectul coajei de portocala-cu diametrul de 4-
5mm si inaltimea 1-2mm.
 se retrage acul brusc
 nu se dezinfecteaza locul injectiei
Reorganizarea locului de munca-acele si seringa se vor arunca in recipientele speciale de
colectare
Posibile incidente
 revarsarea solutiei la suprafata pielii-cauza patrunderea partiala a bizoului acului in
grosimea dermului
 lipsa papulei(semn caracteristic)-cauza patrunderea sub derm
 lipotimie-
 stare de soc-intoleranta la medicament
 necrozarea tegumentelui

INJECŢIA INTRAVENOASĂ
Definiţie: Injecţia intravenoasă constă în introducerea soluţiilor cristaline, izotonice sau
hipertonice în circulaţia venoasă.
Administrarea medicamentelor pe cale intravenoasă:
 Nu presupune absorbţie şi se consideră că întreaga cantitate de medicament
injectată ajunge în circulaţia sanguină chiar din momentul administrării, determinând
apariţia imediată a efectului urmărit;
 Ea realizează concentraţii sanguine foarte înalte şi rapide, fiind extrem de
eficace în urgenţe, dar şi foarte periculoasă.
 Pentru a permite medicamentului să se dizolve în tot sângele, se recomandă ca
administrarea să se facă lent, în mai mult de 1 minut.
 Are avantajul dozării exacte a medicamentului, ca şi cel al posibilităţii
administrării unor cantităţi mari de lichide.
Reguli generale:
 abordul venos periferic este realizat de o singură persoană
 mănuşile folosite sunt sterile
 venele de la plica cotului sunt păstrate pentru prelevări sanguine iar pentru perfuzii se
începe cu venele cele mai distale (venele dorsale ale mâinii şi antebraţului)
 abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de
urgenţă majoră şi de scută durată pentru a evita complicaţiile tromboembolice şi septice
 poziţia pacientului pentru abordul venei jugulare externe este decubit dorsal,
Trendelenburg 150 cu capul întors contralateral
 tegumentul gâtului îl destindem cu policele mâinii libere şi puncţionăm vena la locul de
încrucişare cu marginea externă a muşchiului sternocleidomastoidian
 abordul venos profund este realizat de către medic în condiţii tip protocol-operator: vena
jugulară internă, vena femurală, vena subclavie
Materiale necesare: manuşi sterile, taviţă renală, seringi sterile, ace sterile, tampon de vată
cu alcool.
Pregatirea pacientului - psihic, explicându-i tehnica şi scopul acesteia
- fizic,să se aşeze pe scaun sau culcat in decubit dorsal.
Procedura: alegerea locului în efectuarea puncţiei venoase se examineaza atent ambele braţe
ale pacientului pentru a observa calitatea şi starea anatomică a venelor;
- evitarea regiunile care prezintă procese recuperative, dermite, eczeme, nevralgii.
- se aspira medicamentul din fiolă după care se schimbă acul,cu unul avand lumen mai
mic

ALEGEREA LOCULUI EFECTUARII PUNCTIEI

 Locul efectuarii punctiei se alege examinand atent ambele brate ale pacientului in
urmatoarea ordine:
A. Plica cotului B. Antebratul C. Dosul palmei
- vena mediana - vena cefalica - arcada dorsala a palmei
- vena bazilica
- vena cefalica

arcada dorsala a palmei

Utilizarea garoului
 garoul elastic se aplică la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei, pentru plica
cotului la nivelul unirii treimii inferioare a braţului cu cea mijlocie
 strângem garoul în aşa fel încât să oprească complet circulaţia arterială a braţului prin
comprimarea arterei; în cazul unei staze normale presiunea este de 80-100 mm Hg
 în timpul recoltării sanguine este recomandat a se slăbi garoul
ATENŢIE! Dacă staza venoasă este prea lungă poate modifica parametrii biologici
(determinarea potasemiei, probe de coagulare etc.)
  dacă intre garou şi extremitatea braţului apare cianoză, slăbim sau detaşăm garoul pentru
circa 3 minute, apoi repunem garoul
 dacă pacientul prezintă frison, slabim şi detasăm garoul care a fost prea strâns sau
menţinut timp îndelungat.
- se aplicăm garoul,se alege locul puncţiei şi se dezinfecteza(Fig.1)

Fig.1
- se menţine braţul pacientului înclinat in jos;
- se punctioneaza cu acul montat la seringă in lumenul vasului(fig.2)

Fig.2

- după punctionare se aspira pentru a verifica poziţia acului;

- se desface garoul cu mâna stangă
Injectarea substanţei medicamentoase:
 menţinem seringa cu mâna dreaptă fixând indexul şi medianul pe aripioarele seringii, iar
cu policele apăsăm pistonul introducând soluţia lent şi verificând pentru control la nevoie
cateterizarea corectă a venei prin aspirare
 în afara acelor pentru pătrunderea în lumenul vasului, în special în cazul investigaţiilor
cu substanţe de contrast, în cazul pacientilor agitaţi sau perfuzii înseriate folosim catetere
intravenoase cu canulă şi valvă, fluturas etc.
Puncţia venoasă cu Butterflys (fluturaş)
 setul i.v. Butterflys este compus din ac metalic cu învelitoare translucidă, aripioarele
laterale şi tubulatura prevăzută la capătul proximal cu căpăcel de siguranţă
 ele sunt memţinute în ambalajul steril cu un manşon de latex transparent
 se scoate unitatea venoasă din ambalajul steril şi se ataşează la seringă
 eliminăm aerul de-a lungul traiectului cateterului şi scoatem învelitoarea translucidă care
acoperă acul
 „fluturaşul” este menţinut de aripioare şi în continuare se procedează ca în cazul
injecţiei cu ac
 la nevoie „fluturaşul” se poate fixa cu romplast pe braţul pacientului
Puncţia venoasă cu cateter intravenos
 cateterul intravenos este un produs non toxic, steril, non pirogen
 cateterul intravenos este format din canulă flexibilă ce va fi menţinută în lumenul
vasului şi unitatea prevăzută cu un mandren şi dispozitiv translucid pentru observarea
picăturilor de sânge
 cateterul este atraumatic şi perfect adaptat pentru fixarea şi orientarea pe traiectul venos
fără a risca vătămarea venei

ATENŢIE: nu vor fi folosite la pacienţii cu hipersensibilitate la materialele folosite în

compoziţie
  precauţie la administrarea de soluţii cu grad înalt de vâscozitate sau a cantităţilor mari de
sânge – transfuzia
 tipul de catetere: cateter i.v. cu canulă, cateter i.v. cu canulă şi valvă
 cateterul i.v. se selectează în funcţie de starea anatomică a venelor
 scoatem cateterul din ambalajul steril
 nu retragem mandrenul în timpul puncţiei venoase
 retragem mandrenul când sângele apare în capătul translucid, înaintând pe traiectul
vasului cu canula propriu-zisă
 mandrenul se pune în recipientul pentru deşeuri şi conectăm rapid seringa cu soluţie
medicamentoasă
 la nevoie se poate fixa cu romplast pe braţul pacientului
 după injectare retragem brusc acul din venă, numai pe DIRECŢIA DE
INTRODUCERE; aplicăm un tampon cu soluţie dezinfectantă şi compresăm locul injecţiei
pentru hemostază timp de 3 minute fără a flecta braţul deoarece provoacă staza venoasă cu
formare de hematom; pacientului i se recomandă repaus 15 minute
Posibile incidente si accidente
- durere = la înţeparea pielii, pacientul să nu mişte braţul;
- embolie gazoasă = introducerea de aer produce decesul pacientului;
- hematom şi revărsări sanguine = prin străpungerea venei sau retragerea acului menţinând
staza venoasă datorită garoului nedesfăcut;
- interzis a se puncţiona vena din nou după formarea hematomului;
- tumefierea bruscă a tesutului perivenos şi paravenos= revărsarea substanţei in afara venei;
pot rezulta necroze în regiunea injectării;
- flebalgia=injectarea rapidă sau efectul iritativ al soluţiei injectate asupra endovenei; se
manifestă prin durere vie;

PERFUZIA denumita “LINIA VIETII”

Obiectiv
- introducerea solutiilor de perfuzat direct in circulatia sanguina, picatura cu
picatura, pentru reglarea achilibrului apei si electrolitilor,
- alimentatie parenterala partiala sau totala,
- administrare rapida cu efect imediat a medicamentelor,
- reglarea echilibrului acido bazic;
Ritmul perfuziei poate fi : jet continuu – perfuzie rapida fara intrerupere si picatura cu
picatura – perfuzie lenta.
Pregatirea materialelor:
- comprese sterile,
- solutii dezinfectante,
- manusi sterile,
- garou elastic;
- tavita renala,
- foarfece,
- pensa hemostatica,
- romplast,
- solutie perfuzabila;
- trusa de perfuzat cuprinde:
 perfuzor:
 trocar acoperit cu carcasa transparenta;
 tubulatura din material plastic;
 camera de vizualizare a picaturilor prevazuta cu filtru;
  clema sau robinet de inchidere;
 manson din material plastic, elastic, galben-brun;
 port-ac cu carcasa protectoare.

- stativ,
- seringi si ace de diferite dimensiuni
Solutia de perfuzat:controlam:
- ca solutia sa fie cea prescisa de medic;
- aspectul solutiei sa fie limpede si sa nu prezinte particule solide in suspensie;
- etanseitatea sacului prin comprimarea acestuia;
- incadrarea in termenul de valabilitate;
- solutiile perfuzabile indiferent de prezentare, flacoanele, sacii P.E.V. sunt
sterile, apirogene, dar trebuiesc administrate numai daca sunt usor incalzite sau la temperatura
corpului.
Pregatirea pacientului psihic si fizic
- I se explica pac. Necesitatea procedurii.
-pozitia pe pat, in decubit dorsal, cat mai comod, cu antebratul in extensie si
pronatie.
Procedura
- spalarea pe maini cu apa si sapun,manusi
- se examineaza calitatea venelor.
- se aplica garoul de cauciuc la nivelul bratului.
- se aseptzeaza plica cotului cu alcool.
- se roaga pac. sa inchida pumnul
- se efectueaza punctia venei alese
- se verifica pozitia acului in vena
- se indeparteaza garoul si se adapteaza amboul aparatului de perfuzie la ac.
- se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului in vena si se
regleaza viteza de scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, in
functie de necesitate.

Dezinfectarea capacului flaconului

 Indepartarea tecii protectoare a acului

Introducerea acului in flacon

a.suspendarea
flaconului pe stativ, b – deschiderea prestubului
pentru umplerea tubului

fixarea cu benzile de leucoplast amboul acului si portiunea tubului

invecinata acestuia,de pielea pac.
 Elementele sistemului de perfuzie cu injectii complimentare

Calculul ritmului de administrare a solutiilor perfuzabile (rata de flux)

- Formula 1: total solutie/total ore=ml/ora
- Formula 2: ml/ora x factor picurator=picaturi/ora
- Formula 3: total solutie x factor picurator/nr.ore x 60min=picaturi/min
Ex. are prescris 1000m lde solutie de administrat in 6ore
Picaturi/minut=1000 x 15 /6 x60(15.000:360=41.6)deci aprox 42pic./min
Unde factor picurator:
Picurator copii=micro=60pic/ml
Picurator adulti-macro-15pic/ml
Picurator sange=10pic/ml
- se fixeaza cu leucoplast amboul acului si portiunea tubului invecinat acestuia,
de piele bolnavului
- se supravegheaza permanent starea bolnavului si functionarea aparatului.
Reorganizarea locului de munca
-se noteaza in foaia de observatie data, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat perfuzia.
Evaluarea procedurii-pac a suportat bine perfuzia.
Complicatii posibile:
- frison si stare febrila – in cazul numarului mare de picaturi pe minut sau
utilizarea solutiilor expirate, nesterile;
- embolie gazoasa insotita de sincopa cardiaca – patrunderea aerului in
cantitate mare in circuitul circulator;
- dispnee si dureri precordiale – supraincarcarea inimii la introducerea
brusca de cantitati mari de solutie;
- compresia vaselor sau a nervilor – datorita folosirii diferitelor aparate sau
obiecte de sustinere a bratului;
- flebita sau necroze – in cazul revarsarii solutiilor hipertonice in tesuturi
perivenoase;
- coagularea sangelui pe ac – datorita infundarii acestuia sau bizoul calca pe
peretele venei, scoatem acul;
- tromboza – prin mobilizarea cheagului sanguin;
- limfangita – aparitia traiectului dureros, colorat in rosu si cald la atingere
datorita intolerantei la solutii si cateter sau greseli de asepsie;
- refluarea masiva sanguina – punctionarea unei artere;
- embolie de cateter partiala sau totala – prin fixarea neglijenta a acestuia.