UNIVERSITATEA BIOTERRA BUCURESTI

FACULTATEA DE ASISTENTA MEDICALA GENERALA

REFERAT
FARMACOLOGIE

COORDONATOR:
Prof. Dr.Farm.Gabriela Antoaneta VLASCEANU
STUDENT: Mihaila Cristina
Anul I, Grupa 2

2017

1
 CUPRINS

1. Dieta.............................................................................................................................................3
1.1 Istoric.............................................................................................................................3
1.2 Alimentatia moderna.....................................................................................................4
1.3 Alimente cu efecte nocive.............................................................................................5
1.4 Alimentatie si dietetica..................................................................................................5
1.5 Abordarea mutritionala in menagementul cancerului....................................................7
2. Automedicatia si polimedicatia....................................................................................................8
2.1 Automedicatia................................................................................................................8
2.1.1 Cauze de dezvoltare a automedicatiei.............................................................8
2.1.2 Reguli privind automedicatia........................................................................10
2.1.3 Riscuri privind automedicatia.......................................................................11
2.1.4 Copiii si abuzul de medicamente..................................................................12
2.2 Polimedicatia................................................................................................................12
2.2.1 Tratament homeopat vs tratament alopat......................................................13
3.B ibliografie................................................................................................................................14

2
 1. DIETA

În medicină și nutriție, termenul dietă se referă la un regim alimentar special, recomandat

fie în cazul unei maladii fie, mai curent, pentru menținerea stării de sănătate, pentru păstrarea sau
atingerea unei anumite greutăți corporale, etc. O dietă constă practic într-un set de reguli
alimentare, reguli care impun consumul de nutrienți în anumite cantități și din anumite grupuri
de alimente. Aceste reguli sunt dependente de datele biologice ale individului care urmează dieta
și variază de la o dietă la alta.

1.1 ISTORIC

Potrivit ultimelor studii, transformările biologice care au dus la apariția lui Homo erectus,
foarte posibil precursorul oamenilor moderni, au fost generate de adoptarea unei diete. Mai
precis, un regim alimentar centrat pe consumul de carne și de rădăcinoase a luat locul, acum 1,9
mil. ani, alimentației bazate pe fructe caracteristică primilor hominizi. Modificările biologice și
sociale generate de adoptarea acestei diete au dus la apariția primilor oameni în adevăratul sens
al cuvântului, introducerea cărnii ca element preponderent în alimentație fiind factorul decisiv.
Conform arheologului Loren Cordain, o promotoare a așa-numitei paleodiete¸ „originile noastre
– începutul efectiv al speciei umane – pot fi identificate cu schimbările fundamentale în dieta
primilor noștri strămoși care au făcut posibilă evoluția creierelor noastre de mari
dimensiuni.” Tendința evolutivă către dezvoltarea unui creier mai puternic și de dimensiuni mai
mari a fost condiționată, spun antropologii, de trecerea la o dietă superioară calitativ care să ofere
energia necesară.

Unii nutriționiști sunt de părere că această tranziție alimentară din perioada paleolitică
este și la originea problemelor de greutate comune în zilele noastre. „Corpurile noastre au mai
multe sisteme care să ne permită să luăm în greutate decât să pierdem kilograme. Din punct de
3
vedere istoric, acest lucru ne-a fost extrem de util. [...] Strămoșii noștri au supraviețuit
acumulând kilograme și stocând masă corporală pentru a supraviețui perioadelor de foamete.
Trupurile noastre au păstrat însă această tendință spre acumularea de grăsime și în zilele noastre,
când ea poate fi cu greu învinsă prin puterea voinței”. De vină pentru larga răspândire a obezității
și a problemelor de sănătate cauzate de excesul de kilograme ar fi deci faptul că dieta strămoșilor
noștri, ce nu descoperiseră încă agricultura, rămânând în stadiul de vânători-culegători, era
bazată în proporție de peste 50% pe carne și pește. În schimb, cerealele, produsele lactate,
zaharurile rafinate, uleiurile vegetale ori alcoolul lipseau complet din alimentație, la fel ca și
carnea provenită de la animale domesticite, introdusă în dietă abia acum zece milenii.
Introducerea tuturor acestor elemente într-o dietă care până atunci acoperea perfect necesarul de
energie fără a avea efecte secundare nedorite ar fi cauzat tulburările de greutate și de sănătate ce
afectează omul contemporan.

Efectele regimului alimentar specific primilor hominizi din paleolitic rămân în continuare
controversate: adepții paleodietei susțin că ea ar avea chiar valoare terapeutică în tratarea unor
boli cronice (osteoporoză, hipertensiune și alte boli cardiovasculare, litiază renală ș.a.m.d.), în
vreme ce adversarii săi spun că de fapt această dietă era deficitară iar procurarea ei, mult prea
dificilă, ceea ce a condus în final la transformarea vânătorilor-culegători în agricultori,
carbohidrații fiind o sursă mai eficientă de energie. Un consens există însă asupra faptului că,
deși dieta din paleolitic ar putea fi imposibil de reprodus în detaliu, fie din cauza limitelor
cunoștințelor noastre, fie ca urmare a modificărilor faunei și florei, tranziția de la un regim
alimentar bazat pe fructe la unul carnivor a fost factorul determinant în evoluția primilor oameni.

1.2 ALIMENTATIA MODERNA

Modul actual de hrănire devine tot mai mult axat pe alimente prelucrate industrial,
semipreparate, conservate, cu adaos de îndulcitori, aromatizanți, coloranți, conservanți,
amelioratori de gust etc. Acest tip de alimentație se impune mai ales în zonele urbane în
defavoarea alimentelor cu adevărat naturale și a celor valoroase pentru sănătate.

Câteva din caracteristicile alimentației moderne:

4
 pâinea integrală și terciurile de cereale au fost gradat înlocuite cu produsele
din făină albă;
 consumul de proteine și grăsimi animale a crescut în defavoarea consumului
de legume și fructe;
 sarea este utilizată în cantități mari, uneori în exces, mai ales în semipreparate sau în
produsele de tip snacks;
 dulciurile cu zahăr sau îndulcitori artificiali sunt folosite în cantități considerabile, atât în
cazul copiilor cât și al persoanelor adulte;

1.3 ALIMENTE CU EFECTE NOCIVE

Anumite alimente și principii alimentare sunt recomandate a fi consumate în mod

moderat, abuzul fiind dăunător sănătății:
 zahărul suprasolicită pancreasul crescând necesarul de insulină al organismului.
Favorizează sinteza crescută de grăsimi, care se depun în țesutul adipos. Este considerat un
factor important în instalarea aterosclerozei, obezității, diabetului zaharat, a cariilor dentare.
 alcoolul este considerat marele inamic al stării de sănătate și un factor de risc într-un
mare număr de boli, în special cele ce afectează inima, ficatul, stomacul și sistemul nervos.

1.4 ALIMENTATIE SI DIETETICA

In ultimele decenii a crescut intr-un ritm alarmant frecventa bolilor cronice degenerative.
Acesta justifica si impune cunostinte temeinice despre cauzele si mecanismul acestora cat si
despre rolul factorilor nutritivi in geneza lor.
        Prin gruparea felurilor de mancare consumate la o masa, intr-o zi sau intr-o saptamana,
intr-o anumita ordine, se alcatuieste un ansamblu de preparate culinare numit meniu. La
intocmirea acestuia vom avea in vedere, in primul rand, obtinerea unei concordante intre aportul
de alimente, pe de o parte, si nevoile organismului (sanatos sau bolnav), pe de alta parte.

5
         Vom urmari, totodata, asigurarea unei varietati cat mai largi a meniului, atat in ceea ce
priveste componentele lui, cat si sub aspectul modului de prezentare, cu scopul de a obtine un
apetit cat mai bun, care sa declanseze si sa intretina secretiile digestive necesare transformarii
aiimentelor in procesul digestiei.
         In cursul unei zile, meniul va cuprinde alimente din toate grupele mari,  intr-o proportie
echilibrata, conform starii de nutritie a individului si diverselor stari legate de o boala sau alta.
    In cadrul aceleiasi grupe de alimente se pot face unele substituiri, in functie de gusturile
individului, mentinandu-se insa in limitele cantitatii calorice necesare. Substituirile intre
diversele grupe se permit numai in masura in care nu duc la un dezechilibru nutritiv .
 Prezentam in continuare cateva indrumari generale in legatura cu modul de alcatuire a
unui regim dietetic.
1.Conceperea regimului trebuie sa se faca astfel incat acesta sa fie
realizabil in mod practic, sa nu fie prea restrictiv (mai ales in cazurile
cronice, cand regimul trebuie urmat mult timp), sa se adapteze obiceiurilor si gusturilor
bolnavului, respectand insa principiul alimentatiei echilibrate.
2.Prescrierea regimului se va face sub forma cat mai detaliata,
mai  simplu  expusa,   cuprinzand  o  lista  cu  alimente  penmise  si  cele interzise, cantitatile
celor permise, posibilitatile de combinare in diverse preparate, eventual retetele de preparare sau
diverse moduri de alcatuire a meniului.
3. In ceea ce priveste realizarea regimului se pot intalni doua situatii mai frecvente :
- agravanta, din teama de boala, cand bolnavul va face restrictii
mai severe decat cele indicate, de teama afectiunii pe care o prezinta, fapt care poate duce la
denutritii grave ;
- acomodanta, de teama regimului, in unele cazuri cu regimuri restrictive (de exemplu,
regimul hipocaloric din obezitate), cand bolnavul sustine ca regimul recomandat este fara gust si
cauta sa-1 faca mai agreabil parasind unele interdictii.  Trebuie aratat ca regimul poate fi facut
agreabil chiar respectand interdictiile.
4. In progresia si concluzia lor, unele regimuri pot fi aplicate imediat, altele insa se vor da
treptat, prin tatonare (denutritie, realimentare), incercand sa schimbam pe nesimtite unele
obiceiuri incorecte de alimentare ale bolnavului.

6
 1.5 ABORDAREA NUTRITIONALA IN
MANAGEMENTUL CANCERULUI

Mai mult de jumatate dintre cauzele de mortalitate se datoresc bolilor cardio-vasculare si

oncologice. Alatutri de factorii de risc (sedentarismul, fumatul, stresul) o contributie
semnificativa o are alimentatia nerationala. De aici rezulta importanta alimentatiei omului
normal, cu caracter profilactic precum si alimentatia omului bolnav. Impresionante sunt relatiile
dintre alimentatie si cancer. Regimurile bogate in hidrati de carbon, grasimi si sarace in vegetale,
vitamine si unele saruri minerale favorizeaza cancerul de stomac. Laptele, fructele, vegetalele si
vitamina C, au efect protector. Cancerul de colon, intalnit in Occident cu o frecventa de 20 de ori
mai marte ca in tara noastra se datoreste regimului sarac in fibre. Cancerele de colon, de san,
prostata, uter si ovar, apar dupa consumul exagerat de grasimi, proteine animale, zahar si
reducerea fibrelor si unor glucide. Regimul hiper caloric, sedentarismul si excesul de grasimi
saturate cresc frecventa cancerului mamar. Excesul de cafea favorizeaza cancerul de vezica,
pancreas si colon. Cu efect anticangerigen actioneaza vitamina E, C si beta-carotenul.
Toate acestea justifica interesul fata de alimentatie si dietetica. Dieta este in unele boli
singurul remediu, iar in altele, 50% din eficacitatea tratamentului este datorat dietei.

7
 2.AUTOMEDICATIA SI POLIMEDICATIA

2.1 AUTOMEDICATIA reprezintă administrarea medicamentelor de către

consumatori în scopul tratamentului simptomelor şi dereglărilor uşoare de sănătate recunoscute
de ei înşişi.
Această definiţie a fost propusă pentru prima dată de către experţii Organizaţiei Mondiale
a Sănătăţii (OMS) la conferinţa de la Alma-Ata în a. 1978. Una din caracteristicile de bază ale
automedicaţiei este responsabilitatea pacientului pentru propria sănătate, de aceea în 1994
Asociaţia europeană a producătorilor de medicamente eliberate fără prescripţie medicală
(AESGP) a înlocuit termenul de „automedicaţie" cu „automedicaţie responsabilă". E de remarcat
că administrarea pe răspundere proprie a unor medicamente fără control calificat (la
recomandarea unor prieteni, din auzite, din rămăşiţele medicamentelor procurate anterior etc.) nu
poate fi calificată ca automedicaţie şi este absolut contraindicată, deşi în viaţa de zi cu zi
asemenea cazuri se întâlnesc foarte des. Noţiunea de automedicaţie presupune ameliorarea
sănătăţii în cazul unor maladii ușoare, în acutizarea bolilor cronice, acordarea primului ajutor
medical până la sosirea medicului.
Automedicaţia şi autoprofilaxia constituie două părţi componente ale concepţiei
automedicaţiei responsabile şi reprezintă o parte componentă a sectorului primar al sistemului de
sănătate. Acesta mai include modul sănătos de viaţă, renunţarea la fumat, consum moderat de
alcool, administrarea corectă a medicamentelor etc. Automedicaţia este actualmente parte
constitutivă a sistemului ocrotirii sănătăţii, menită să educe populaţia în spiritul răspunderii
pentru propria sănătate, să informeze, să presteze servicii medicale şi farmaceutice.

2.1.1 CAUZE DE DEZVOLTARE A AUTOMEDICATIEI

Există două cauze principale care au favorizat apariţia şi dezvoltarea automedicaţiei:

1. Necesitatea scăderii poverii statului pentru compensarea medicamentelor;

8
2. Creşterea rolului personal al cetăţenilor în ocrotirea propriei sănătăţi.
Automedicaţia nu trebuie în nici un caz contrapusă asistenţei medicale. Mai mult ca atât
pacientul trebuie să renunţe la automedicaţie în cazul în care nu cunoaşte simptomele şi cauzele
bolii, iar administrarea unor medicamente pe răspundere proprie ar putea să-i complice viaţa.
Principiul de bază al automedicaţiei este responsabilitatea bolnavului pentru sănătatea lui.
Pentru aceasta pacientul trebuie să cunoască bine starea reală de lucruri, să determine exact dacă
se poate trata singur sau trebuie să obţină consultaţia specialistului. In cazul în care pacientul este
indecis sau nu reuşeşte să reducă simptomele bolii în 2-3 zile, consultul medical este imperativ.
Scopul automedicaţiei este, ca în condiţii dificile de finanţare şi de asigurare cu cadre a
sistemului de sănătate:
✓ pacientul, rapid şi eficient, să uşureze simptomele bolilor ce nu necesită consultaţii medicale;
✓ a permite pacienţilor de sine stătător să trateze simptomele neînsemnate a bolilor uşoare, ceia
ce soldează cu micşorarea poverii asupra sistemului de sănătate;
✓ majorarea accesului populaţiei (în primul rând din localităţile rurale) la ajutor medical.
Automedicaţia mai poate fi definită ca instituirea unui tratament medicamentos de către
pacient din proprie iniţiativă. Este actul de tratare corectă şi responsabilă a unor afecţiuni minore
sau de menţinere a sănătăţii, de către pacient, cu ajutorul medicamentelor OTC (over the counter
– „liber de la tejghea” = fără reţetă). Totodată, automedicaţia reprezintă o componentă
importantă a sistemului de asistenţă primară a sănătăţii.
Dintre avantajele şi beneficiile automedicaţiei pot fi menţionate următoarele:
1. Pentru pacient – creşterea responsabilităţii pentru propria sănătate, obţinerea economiei de
timp şi resurse, micşorarea acţiunii factorilor psiho-emoţionali, asigurarea posibilităţii iniţierii
rapide a tratamentului medicamentos.
2. Pentru medic – economie de timp în favoarea pacienţilor ce necesită atenţie sporită, asigurarea
posibilităţii de a-şi orienta activitatea asupra problemelor profesionale majore.
3. Pentru instituţiile medicale: micşorarea volumului de lucru, economia mijloacelor publice.
4. Pentru farmacist: crearea situaţiei în care farmacistul îşi poate manifesta pe deplin
cunoştinţele în domeniul medicamentului; asigurarea posibilităţii implementării conceptului de
îngrijire farmaceutică, motivarea necesităţii întreţinerii relaţiilor de colaborare cu personalul
medical și lucru în echipă.

9
5. Pentru farmacie: crearea posibilităţii de a deveni atractivă prin implementarea conceptului de
îngrijire farmaceutică şi a serviciilor farmaceutice de performanţă, majorarea volumului
circulaţiei de mărfuri şi a rentabilităţii.
Însă procesul de automedicaţie condiţionează şi unele riscuri:
✓ utilizarea incorectă sau abuzivă a unor medicamente (doze prea mari, utilizare îndelungată,
apariţia dependenţei, a reacţiilor adverse neaşteptate, interacţiuni medicamentoase etc.);
✓ mascarea simptomelor, şi pericolul neadresării oportune la medic, ceea ce condiţionează
stabilirea cu întârziere a diagnosticului;
✓ subminarea relaţiilor medic-farmacist;
✓ riscul majorat al apariţiei „bolii medicamentului” şi al complicaţiilor bolii.

2.1.2 REGUILI PRIVIND AUTOMEDICATIA

Regulile privind automedicaţia conformă sunt următoarele:

✓ automedicaţia nu se justifică decât în urma unei recomandări autorizate (medic, farmacist);
✓ tratamentul instaurat trebuie să aibă o durată cât mai scurtă;
✓ se recomandă, oricând este posibil, monoterapia, pentru evitarea polimedicaţiei;
✓ trebuie respectate precauţiile privind utilizarea unor medicamente;
✓ alcoolul şi alimentele pot diminua (tetracicline – lapte) sau pot potenţa (deprimante SNC –
alcool) efectul unor medicamente;
✓ nu se recomandă modificări necoordonate în cazul în care s-a instituit deja un tratament
medicamentos, recomandat de medic, pentru problema respectivă;
✓ nu se recomandă reluarea unui tratament efectuat anterior pentru o problemă asemănătoare
(trebuie evaluate datele specifice ale problemei actuale);
✓ este necesar ca pacientul să ştie că trebuie să informeze medicul sau farmacistul dacă
utilizează medicamente din proprie iniţiativă;
✓ pacientul trebuie să ştie că „medicamentele nu se împrumută" (nu trebuie să utilizeze un
medicament doar pentru că a fost eficient în cazul altui pacient);
✓ farmacistul trebuie să descurajeze automedicaţia la categoriile de pacienţi cu risc (sugari,
gravide, vârstnici etc.).

10
 Eliberarea medicamentelor fără prescripţie medicală reprezintă o componentă esenţială a
practicii farmaceutice, implicând o responsabilitate crescută a farmacistului. Acesta poate deveni
un factor activ in asistenta primară de sănătate.
Farmacistul joacă un rol important in reducerea riscurilor legate de automedicaţie, prin
furnizarea de informaţii corespunzătoare pacienţilor. Pentru ca procesul de eliberare a
medicamentelor să fie eficient şi sigur, farmacistul trebuie să posede pe lângă cunoştinţele
profesionale, bune aptitudini de comunicare, în scopul stabilirii unei relaţii pozitive farmacist -
pacient.
Interacţiunea între pacient şi farmacist este, de obicei, iniţiată de către pacient, care:
✓ apelează la farmacist datorită prezenţei unor simptome;
✓ se adresează farmacistului cu întrebări referitoare la un anumit produs;
✓ solicită direct un medicament.

2.1.3 RISCURI PRIVIND AUTOMEDICATIA

1. Abuzul de medicamente. Deseori automedicatia inseamna abuz de medicamente. Cea

mai cunoscuta situatie este cea a antibioticelor. Desi la noi in tara, este interzisa prin lege
vanzarea lor fara reteta, romanii profita de faptul ca farmaciile le pot vinde in doze de urgenta.
Antibioticele se iau de multe ori fara discernamant, chiar in cazul infectiilor virale, cand
nu au efect. Rezultatele sunt distrugerea florei intestinale, slabirea imunitatii, cresterea rezistentei
bacteriilor la antibiotice. Ceea ce inseamna ca in situatia in care sunt cu adevarat necesare, aceste
medicamente nu mai fac fata infectiilor.
2. Intarzierea stabilirii unui diagnostic exact. Automedicatia poate amana punerea unui
diagnostic, cu efect nefavorabil pentru sanatate. De exemplu, tratarea problemelor digestive fara
consult medical, poate amana diagnosticarea unui ulcer stomacal, sau al unui sindrom de colon
iritabil.
3. Riscul intolerantei sau al interactiunii dintre medicamente. In lipsa unor
cunostiinte medicale amanuntite, se pot ignora efectele adverse ale unor medicamente sau ale
unor posibile combinatii de medicamente. Consecintele pot fi uneori atat de grave incat necesita

11
spitalizare, mai ales la o varsta inaintata.
4. Posibile intoxicatii. Serviciile de urgente medicale se confrunta cu situatii in care
pacientii, din ignoranta, pierd din vedere numarul pastilelor administrate si apar intoxicatiile.
Cele mai frecvente sunt cele cu medicamente impotriva durerii si cu antiinflamatoare.
5. Agravarea starii de sanatate. Automedicatia implica riscul de a se administra
un tratament nepotrivit, in lipsa unui consult medical. Astfel, tratarea cu sirop de tuse a unei
infectii pulmonare, poate duce rapid la agravarea bolii, deoarece este tratat doar un simptom si
nu boala in sine.

2.1.4 COPIII SI ABUZUL DE MEDICAMENTE

  Sunt destule mame care se considera foarte pricepute si administreaza copiilor tratamente
fara prescriptie medicala. In cazul copiilor, numai anumite medicamente sunt interzise (cazul
aspirinei), dar trebuie prudenta si in folosirea ceaiurilor si a unor suplimente alimentare, fara
acordul medicului. In Franta, exista medici pediatri care considera ca administrarea excesiva si
nejustificata de medicamente la copii, poate fi considerata o forma de violenta asupra lor.
Datorita intereselor economice, se constata in Europa ca regulamentele de vanzare a
medicamentelor fara reteta devin mai permisive. Chiar si in tari mai riguroase in aceasta privinta
cum este Franta, lucrurile devin greu de controlat datorita pietei online a medicamentelor (se pot
cumpara produse farmaceutice din alte tari).Cele mai achizitionate in acest mod sunt pastilele
pentru potenta gen Viagra, calmantele, somniferele, pastilele pentru slabit, antidepresivele.
Toata aceasta situatie ne arata ca automedicatia ramane o problema ce poate fi gestionata
prin responsabilitatea fiecaruia. Medicul nu are aici nici un rol, deoarece nu se apeleaza la el, iar
producatorii de medicamente se protejeaza, notand pe prospect (cu litere mici): "a nu se utiliza
indelungat fara avizul medicului" sau "a se citi prospectul inainte de utilizare".

2.2 POLIMEDICATIA poate fi definita fie ca si utilizarea

concomitenta de multiple medicamente, fie administrarea de mai multe medicamente  decat sunt
indicate de catre medic. Utilizarea de medicatii multiple a fost asociata cu aparitia efectelor
adverse.

12
            Varstnicii  au probleme specifice in ceea ce priveste medicatia, datorita faptului ca acestia
sunt expusi polifarmaciei. Persoanele mai in varsta au de obicei mai multe afectiuni cronice;
acestora, medicii le  prescriu medicatia necesara, conform specialitatii lor, fara sa ia in calcul alta
medicatie folosita de pacientul in varsta ( de obicei cu produse naturiste). Aceasta polifarmacie
ar putea duce la aparitia interactiunilor medicamentoase  cu potential periculos pentru persoanele
in varsta.                 
            S-a observat o utilizare disproportionata a medicamentelor la varstnici. Pacientii geriatrici
reprezinta 12% din populatie, dar primesc 30% din totalul prescriptiilor. Doua treimi dintre
varstnici utilizeaza unul sau mai multe medicamente pe zi. Utilizarea medie este de 5-12
medicamente pe zi si doar  mai putin de 5% nu utilizeaza nici un medicament. De semnalat ca o
treime din pacientii varstnici utilizeaza 1 sau mai multe medicamente psihotrope in fiecare an.
In multe situatii, actul terapeutic nu se limiteaza doar la prescriptia unor medicamente.
Este nevoie de asemenea de o conduita non-farmacologica pentru a atinge obiectivele propuse.
Orice tip de terapie (farmacologica sau non-farmacologica) care poate mentine autonomia
si calitatea vietii unei persoane varstnice trebuie avute in vedere de membrii echipei de ingrijire
medicala a unui pacient de peste 65 de ani.

1.2.1 TRATAMENT ALOPAT VS TRATAMENT

HOMEOPAT
O grija deosebita trebuie acordata utilizarii concomitente a tratamentelor alopate si
naturiste. Desi, in principiu medicatia homeopata nu poate „face rau”, sunt cazuri in care
tratamentul alopat poate fi potentat sau inhibat de acesta.
Tratamentul naturist este tratamentul prin intermediul metodelor terapeutice naturiste, în
care se folosesc remedii naturale, preluate din natură și metode care se bazează pe forțele proprii
ale organismului și pe reactivitatea organismului.
 Un aspect important, care deosebește mult fitoterapia de medicina clasică (alopată) este
că aceasta folosește planta întreagă sau părți întregi de plantă și nu doar substanțe active izolate
(așa cum procedează medicina alopată), iar acestea se prelucrează cât mai puțin posibil, pentru a
li se păstra toate principiile active. Există și în medicina clasică (alopată) medicamente pe bază
de plante, însă în cazul acestora se utilizează doar substanțele active izolate.

13
 Există situații de urgență când ajutorul medicinii alopate este necesar și de aceea trebuie
sa alegem cu discernământ situațiile în care beneficiem de o terapie sau alta.
Prescripția plantelor medicinale presupune din partea medicului cunoașterea părtilor
utilizate, a principiilor active, a acțiunii farmaco-dinamice. Prescripția trebuie să fie rațională și
justificată, cunoscând în același timp și efectele adverse, eventualele contraindicații sau
interacțiuni cu medicamentele de sinteză.
Tendința actuală în fitoterapie pune accent și pe amplificarea conștientizării din partea
pacientului a greșelilor care au dus la instalarea bolii și necesitatea schimbării stilului de viață
prin înlocuirea cu un stil de viață în acord cu armonia și ritmurile naturii.

3. BIBLIOGRAFIE

1. BORUNDEL CORNELIU- MEDICINA INTERNA PENTRU CADRE MEDII- Editura BIC

ALL, Bucuresti, 2000, 878 pagini, pag 88-118, ISBN 973-571-616-X
2. http://www.creeaza.com/familie/medicina/ASPECTE-LEGATE-DE-MEDICAMENTE-
586.php-accesat in data de 12 noiembrie 2017, ora 11:45

3. https://dr-catalin-luca.ro/site/tratamente.../tratamentul-naturist.html- accesat in data de 27

noiembrie 2017 ora 14:00
4. http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Safta_Farmacie_sociala_2011/06_Capitolul_V_-
_Automedicatie.pdf&gws_rd - accesat in data de 12 noiembrie 2017, ora 11:27

5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Diet%C4%83- accesat in data de 12 noiembrie 2017, ora 11:53

6. http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/tratament/automedicatia-si-riscurile-ei-1150660-
accesat in data de 20 noiembrie 2017, ora 21:15

14