Sunteți pe pagina 1din 130

CREŞTEREA REZISTENŢEI

STRUCTURILOR DENTARE FAŢĂ


DE ATACURILE ACIDE
CARIOGENE

1
FLUORIZAREA LOCALĂ poate fi
recomandată:

 la orice vârstă şi
 în funcţie de nevoile de moment ale
individului.

2
B. METODE LOCALE DE FLUORIZARE

 APLICAT LOCAL, FLUORUL REALIZEAZĂ


UN EFECT CARIO-PROFILACTIC MAJOR.
 Metodele de fluorizare locală se referă la
utilizarea SISTEMELOR care conţin
CONCENTRAŢII RELATIV MARI DE
FLUOR, care aplicate direct pe dinţi, prin diverse
proceduri, realizează FLUORIZĂRI
SUPERFICIALE la nivelul:
 smalţului şi
 al cementului radicular.

3
 O PARTE dintre FLUORIZĂRILE LOCALE
SUNT PARTE A PROGRAMELOR DE
PREVENIRE STOMATOLOGICĂ
PRIMARĂ.

Fluorizările locale se pot realiza:


 PROFESIONAL, şi
 PERSONAL

4
Există pentru fiecare procedeu în parte,
 produse SPECIAL COMERCIALIZATE la
anumite concentraţii, fiecare dintre ele cu
anumite indicaţii.
RECOMANDĂRI GENERALE:
1. Pentru PACIENTUL DE ORICE VÂRSTĂ
 şi indiferent de incidenţa cariei, SURSELE
PRIMARE DE FLUOR PROVIN din:
 apa potabilă fluorurată şi

 pastele de dinţi cu fluor.


5
2. În cazul PACIENTULUI CU RISC
MODERAT SAU CRESCUT LA CARIE
 sursele SUPLIMENTARE de fluor sunt:
 fluorizările locale profesionale (aplicările se
indică la 6 luni şi chiar 3 luni) sau/şi
 autoaplicările.

3. Pentru copiii sub 6 ani


 recomandarea este de fluorizare
PROFESIONALĂ numai prin intermediul
produselor gen varnish pentru ca peste această
vârstă, PROFESIONAL, fluorul să fie administrat
prin intermediul conformatoarelor şi a produselor
fluorurate sub formă de gel sau spumă. 6
 Ideea de îmbunătăţire a rezistenţei
structurilor dentare la atacurile acide prin
fluorizare locală a fost pusă în practică la
începutul anilor ’40.
Primul care a studiat efectele locale ale
fluorului a fost DR. BASIL G. BIBBY.
 Acesta şi-a început studiile folosindu-se de
o soluţie apoasă de fluorură de sodiu
0,1%, pe care a aplicat-o timp de 2 ani, la
intervale de 4 luni.
7
 Au urmat alţi cercetători, printre cei mai
remarcabili numărându-se DR. JOHN W.
KNUTSON care, folosindu-se tot de fluorură
de sodiu
 a căutat concentraţia cea mai eficientă,
 a stabilit intervalele dintre aplicări şi
 a pus la punct amănuntele procedurale.
 Pe această cale cristalele rezultate sunt:
 mult mai compacte şi stabile, şi

 mai rezistente la demineralizările acide.

8
OBIECTIVELE fluorizării locale
sunt:

1. Stimularea remineralizării
suprafeţelor dentare demineralizate;
2. Prevenirea cariei dentare, şi
3. Desensibilizarea dentinară.

9
1. stimularea
remineralizării
suprafeţelor dentare
demineralizate;
2. prevenirea cariei dentare, şi
3. desensibilizarea dentinară.

10
Indicaţiile FLUORIZĂRILOR LOCALE:
1. la dinţii permanenţi posteruptiv, în primii doi
ani;
2. la dentiţia de lapte, când tratăm caria de biberon,
fluorizarea locală ESTE PERMISĂ numai DUPĂ
VÂRSTA DE 2 ANI;
3. la pacientul cu xerostomie cauzată prin iradiere
de cap şi gât, sindrom Sjögren, afecţiuni la nivelul
glandelor salivare majore sau apărută ca efect
secundar al administrării anumitor medicamente;
4. când constatăm clinic explozii de carii sau
multiple zone de demineralizare indiferent de
vârstă; 11
5. la purtătorul de aparate ortodontice;
6. la cei cu supraprotezări;
7. la pacientul cu suprafeţe radiculare expuse,
atunci când realizăm prevenirea sau tratarea cariei
radiculare;
8. la pacientul care obţine rezultate modeste în
controlul P.D., inclusiv la handicapaţi;
9. la pacientul cu hipersensibilitate dentinară;
10. de rutină, post detartraj;
11. când în apa potabilă nu există sau există
cantităţi reduse de fluor şi individul nu
beneficiază de alte metode de fluorizare generală.
12
METODE DE FLUORIZARE LOCALĂ

A. PROFESIONALE, şi
B. personale (AUTOFLUORIZĂRI).

A. FLUORIZAREA LOCALĂ
PROFESIONALĂ

13
 Metodele de fluorizare locală profesională NU
SUNT INDICATE ca parte a
PROGRAMELOR COMUNITARE de
sănătate publică.
Indicaţiile FLUORIZĂRILOR
LOCALE PROFESIONALE:
1.Copiilor cu sau fără carii de biberon, care sunt
subexpuşi la fluor sau cu statut socio-economic
scăzut (numai lacuri – varnish);
2.Imediat post-eruptiv (primii 2 ani) când smalţul

incomplet mineralizat captează rapid fluor;


14
3. rezidenţilor din localităţi fără sau cu puţin
fluor în apa potabilă;
4. pacienţilor cu leziuni carioase incipiente
(faza reversibilă) sau cu multiple zone de
demineralizare;
5. ca modalitate de prevenire a cariilor
secundare/recurente;
6. indivizilor care nu reuşesc un control eficient
al biofilmului dentar;
7.celor cu xerostomie, mai ales în cazul celor cu
iradieri în zona cap/gât, celor cu sindrom
Sjögren sau celor care primesc medicamente ce
conduc la flux salivar redus; 15
8. celor cu parodontopatie şi suprafeţe
radiculare expuse (de rutină post detartraj);
9. celor cu aparate ortodontice;
10. dinţilor care suportă supraprotezări;
11. pacienţilor cu titru crescut al
microorganismelor cariogene,
12. pacienţilor cu regim alimentar dezordonat
sau care consumă diete cariogene;
13. pacienţilor care abuzează de consum de
alcool/droguri;
14.pacienţilor care-şi realizează igienă dentară
neregulat.
16
 De-a lungul timpului, au fost folosite pentru
FLUORIZAREA LOCALĂ
PROFESIONALĂ, în principal, 3 sisteme, pe
bază de fluor:
 fluorura de sodiu,
 fluorura de staniu, şi
 fluoro-orto-fosfatul acidulat (APF- acidulated
phosphate fluoride).
 Alături de cele 3 sisteme de fluorizare amintite,
în SUA a fost aprobată şi utilizarea
MONOFLUOROFOSFATULUI DE SODIU
(Na2PO3F) – MFP sau al unor lacuri fluorurate.
17
Monofluorofosfatul de sodiu este
folosit în principal, la fabricarea
pastelor de dinţi, efectele de suprafaţă
fiind comparabile cu cele produse de
fluorura de sodiu.
Nenumăratele studii efectuate au
permis specialiştilor să stabilească:

18
A. Modalităţile de fluorizare locală
 cu care s-au obţinut apoi reduceri în incidenţa
cariei cu cca 30%, precum şi

B. Perioadele optime de fluorizare


 REGULA GENERALĂ este să FLUORIZĂM
FIECARE DINTE PERMANENT ÎN PRIMII 2
ANI POSTERUPTIVI.
 Aceasta NU înseamnă că recomandăm
FLUORIZĂRILE LOCALE
PROFESIONALE numai la copii, ele se pot
indica LA ORICE VÂRSTĂ.
19
MECANISM DE ACŢIUNE
 Cercetările efectuate cu cele 3 sisteme de
fluorizare menţionate produc la suprafaţa
smalţului, în principal, FLUORURĂ DE
CALCIU (CaF2), care se acumulează şi
determină noi reacţii, cu eliberare de IONI DE
FLUOR.
 Aceştia pot înlocui IONII HIDROXIL de la
nivelul cristalului de hidroxiapatită şi generează
cristale noi, de FLUORHIDROXIAPATITĂ,
pe de-o parte sau se pierd în grosimea P.D. şi în
fluidul bucal, pe de altă parte.
20
 S-a constatat că fluorura de calciu, iniţial
formată, se pierde rapid în fluidul oral, în
primele 24 de ore. Pierderea continuă şi în
următoarele 15 zile, dar într-un ritm mai lent.
 Acest lucru impune refacerea fluorizărilor
locale în acest interval, pentru că la suprafaţa
smalţului să rămână o cantitate suficientă de
ioni liberi de fluor, care să modifice favorabil
structurile dentare de suprafaţă şi prezente în
cavitatea orală.
 Pornind de la aceste constatări, KNUTSON
este primul care propune ca fluorizarea locală
profesională să cuprindă:
21
 patru aplicaţii succesive, realizate la
intervale de 2-7 zile, pe durata a maxim 4
săptămâni, prin care se obţin modificări
în structura smalţului de suprafaţă.
 După un asemenea tratament, efectuat ÎN
PRIMII 2 ANI POSTERUPTIVI, ionii de
fluor se vor regăsi pe o grosime a smalţului
de 20-30 µm, unde pot realiza o
concentraţie permanentă de cca 1.300 ppm
F.
22
TREBUIE REŢINUT:
Viteza de pierdere a fluorului din
fluorura de calciu formată variază:
 de la pacient la pacient,
 în funcţie de substanţa activă utilizată, însă
schimbul ionilor hidroxil cu cei de fluor are
loc ÎNTREAGA VIAŢĂ, dar într-un ritm mai
lent comparativ cu PERIOADA DE
MATURARE POST-ERUPTIVĂ a smalţului
şi pe o adâncime mai redusă, de 5-10 µm.

23
CARACTERISTICILE SISTEMELOR DE
FLUORIZARE LOCALĂ PROFESIONALĂ
NaF APF SnF2

Concentraţii Soluţie 2% Gel sau soluţie Soluţie 8%


1,23%
Ioni de F% 0,91% 1,23% 1,95%
ppm F 9,040 ppm 12,300 ppm 19,360 ppm
Mg F/ml 9,04 12,0 19,36
Eficacitate 29% 28% 32%
Frecvenţa aplicărilor La 3, 7, 10, 13 ani – Una sau două pe an Una sau două pe an
4/an
Gustul Blând Amar fără arome Astringent
Discoloraţii dentare Nu Nu Brun
Reacţii gingivale Nu Nu Ocazional

După Esther M. Wilkins – Clinical Practice of the Dental Hygienist – 1995.


24
FLUORURA DE SODIU (NaF)
Numită fluorură de sodiu neutră (pH–7).
Ea s-a utilizat iniţial în soluţie apoasă 2% şi
conţine 0,9% ioni de F sau 9,050 ppm F sau 9,05 mg
F/ml.
EFICIENŢA DOVEDITĂ este scăderea incidenţei
cariei cu cca 29%.
Soluţia de fluorură de sodiu este stabilă timp
îndelungat, însă trebuie păstrată în recipiente ermetic
închise.
Ea se poate prepara şi EXTEMPORANEU, prin
dizolvarea a 0,2 g pudră de fluorură de sodiu în 10
ml apă distilată. 25
 Soluţia de NaF, prezintă un gust acceptabil, însă
produsele comercializate conţin, de regulă,
îndulcitori şi aromatizanţi.
 Ea se indică în aplicaţii la:
 3 – 6 luni
 în 4 sau 5 şedinţe succesive,
 programate la intervale de 2-7 zile.
 Substanţa aplicată se menţine în contact cu
dintele între 30 s şi maxim 4 min.
 Astăzi, fluorura de sodiu se comercializează sub
formă de: soluţie, gel, spumă, şi lac.
26
Toate produsele sub formă de LAC
(VARNISH) conţin
 FLUORURĂ DE SODIU NEUTRĂ.
 S-au imaginat multiple produse, fiind de reţinut:
 lacul cu NaF 1,7% în răşini vâscoase ce conţin

8 mg F/ml de produs, sau


 cel cu NaF 5% în răşini vâscoase care conţin

25 mg F/ml de produs.
 Concentraţia în ioni de fluor a VARNISH-lui
cu NaF 5% este mare, de 22.600 ppm F, la o
cantitate de produs mult mai mică, comparativ
cu gelurile sau spuma fluorurată utilizată. 27
FLUORURA DE STANIU (SnF2)
A fost folosită pentru prima dată în 1955, ca
substanţă activă antiplacă într-o pastă de dinţi
(Crest Cavity Protection).
Se utilizează:
 la concentraţii de 8%,
 la pH de 2,4-2,8 şi
 conţine 1,95% ioni F sau 19,36 ppm F sau 19,36
mg F/ml.
Soluţia de SnF2 nu este stabilă. În timp apar
precipitate albe, vizibile, ce reprezintă hidroxid şi
apoi oxid de staniu.
28
Soluţia de fluorură de staniu prezintă şi
alte DEZAVANTAJE:
 Soluţia se utilizează numai proaspăt preparată,
 Prezintă un gust amar, metalic, astringent,
 Determină colorări brune persistente la nivelul
structurilor dentare cariate, demineralizate şi nu
numai.
 Se indică în aplicaţii de 1-2 ori pe an, prin care
incidenţa cariei dentare se reduce cu 32%.

29
 Însă fluorură de staniu este greu de acceptată
de pacient datorită neajunsurilor menţionate,
chiar dacă gustul a fost îmbunătăţit prin
adăugarea de aromatizanţi (glicerină, sorbitol)
care-i îmbunătăţesc şi stabilitatea.
 De ultimă oră este oferta firmei Blend-a-med
care lansează pe piaţă pasta de dinţi blend-a-
med Complete 7 EXPERT GUMS
PROTECTION cu
 0,454% fluorură de staniu stabilizată şi
 hexametafosfatul de sodiu
(conţine 1.100 ppm F).
30
 Prin această combinaţie se îmbunătăţeşte
gustul şi nu se mai produc colorări.

FLUORORTOFOSFATUL ACIDULAT
– APF -
(acidulated phosphat fluoride)
 Reprezintă un amestec de:
 fluorură de sodiu 2%,

 acid fluorhidric 0,34% şi

 acid ortofosforic 0,98%.

31
 APF-ul se comercializează sub formă de:
 soluţie, gel şi spumă

 la un conţinut de 1,23% ioni F sau 12,3


ppm F sau 12,0 mg F/ml şi la pH de 3-
3,5.
 Când preparatele APF comercializate
prezintă un pH peste 4, ele nu trebuiesc
folosite, deoarece, adsorbţia F la nivelul
smalţului este ineficientă.

32
GELUL
 Faza semisolidă a unei soluţii coloidale, prezintă
proprietăţi TIXOTROPICE, adică devine
lichid atunci când asupra lui se exercită o
presiune - stres.
 APF este utilizat, de regulă, în conformatoare:
 în aplicaţii de 4 min,
 1-2 ori/an sau 4 ori/an în cazul pacientului cu
cario-activitate intensă.
 determină reducerea incidenţei cariei de cca
28%.
33
 Fără aromatizanţi, prezintă un gust amar, însă
nu provoacă discoloraţii dentare sau iritaţii
gingivale.
Produsele APF sunt CONTRAINDICATE în
cazul pacienţilor care prezintă:
1. Restaurări dentare din porţelan, compozit
 componenta hidrofluoridă dizolvă
macroumplutura anorganică şi reduc
microumplutura
 produc suprafeţe poroase
34
2. obturaţii din glass-ionomeri → apar suprafeţe
poroase
3. implanturi de titan → creşte coroziunea.

 În asemenea cazuri se indică acoperirea acestor


restaurări cu vaselină sau cu un alt izolant şi
apoi urmează folosirea produselor APF.
 Din acest punct de vedere recentele materiale
cu microumplutură nu sunt afectate de agenţii
APF.
 ALTERNATIVA la folosirea APF-ului sunt
produsele cu NaF. 35
SPUMA FLUORURATĂ
(fluoride foams)
A fost introdusă pentru prima dată în anul 1993, de
către firma ORAL B.
Ea reprezintă un amestec de aerosoli cu APF
1,23%.
Spuma se aplică în conformatoare, unde oferă:
avantajul reducerii cantităţii ionilor de F, cu
păstrarea concentraţiei substanţei.
Reprezintă o modalitate prin care se previne
producerea FLUOROZEI DENTARE.
36
Rezultatele obţinute în reducerea
incidenţei cariei sunt identice ca şi în
cazul aplicării soluţiei sau a gelului cu
APF.
 APF-ul a fost dezvoltat, de Brudevold şi
colab., într-un efort de a produce:
 o cantitate cât mai mare de
fluorhidroxiapatită şi
 o cantitate mai redusă de fluorură de calciu.

37
Agentul Formă Concentraţie Mod de Notări speciale
aplicare
Fluorură de sodiu (Na F) Soluţie apoasă 9,040 ppm badijonare Izolare absorbantă
pH = neutru 2% 0,90% ioni F
Gel 2% 9,040 ppm conformator A NU se înghiţi!
0,90% ioni F Se evită supraîncărcarea
Spumă 2% 9,040 ppm conformator Se evită supraîncărcarea.
0,90% ioni F Necesită doar 25% din
cantitatea de gel utilizată
Lac (varnish) 22,600 ppm badijonare Se întăreşte rapid fără riscul
5% 2,3% ioni F înghiţirii.
Fluorură fosfat acidulată Soluţie apoasă 12,300 ppm badijonare Izolare absorbantă
(APF) 1,23%
pH= 3,5
Gel 1,23% 12,300 ppm conformator Grijă la cantitatea utilizată!
NU se utilizează în
Se cere pacintului să nu
prezenţa compozitului,a
înghită.
porţelanului sau
a sigilărilor Spumă 1,23% 12,300 ppm conformator Se foloseşte doar 25% din
cantitatea de gel
recomandată într-o aplicare.
Fluorura de staniu (SnF) Soluţie apoasă 19,360 ppm badijonare Gust metalic, amar.
pH = 2,4-2,8 8%
Dezavantajele NU o mai Preparată
recomandă zilnic
După Esther M. Wilkins – Clinical Practice of the Dental Hygienist, Eighth Edition, 2005.
38
METODE DE APLICARE
LOCALĂ PROFESIONALĂ A
SISTEMELOR FLUORURATE
a. badijonare,
b. în conformatoare,
c. ionoforeză.
PREGĂTIREA DINŢILOR
în vederea efectuării
FLUORIZĂRILOR LOCALE
PROFESIONALE 39
 Indiferent de metoda de aplicare, înaintea
efectuării procedurii propriu-zise, NU este
obligatoriu să efectuăm detartraj şi periaj
profesional când se utilizează cupe de cauciuc
şi paste abrazive.
 Aceste proceduri se indică numai în cazul
pacienţilor care prezintă
 TARTRU sau

 COLORAŢII DENTARE DURE,

deoarece asemenea depozite nu sunt permeabile


şi penetrabile pentru ionii de fluor.
40
Ca REGULĂ GENERALĂ,
înaintea acestei proceduri se recomandă
obligatoriu PERIAJ PERSONAL

Chiar dacă PLACA nu se îndepărtează în


totalitate, se ştie că, la nivelul ei, în mod
normal, se produce concentrarea ionilor de
fluor, mecanism benefic, prin care se
îmbunătăţeşte sănătatea dentară.

41
PACIENTUL TREBUIE
INFORMAT cu privire la:
 scopul fluorizărilor locale,
 a limitelor,
 dar şi asupra faptului că, ele reprezintă numai o
PARTE a programelor preventive, care cuprind
OBLIGATORIU:
o controlul zilnic al plăcii dentare şi
o disciplinarea regimului alimentar.
 Urmează APLICAREA SUB IZOLARE a
preparatelor cu fluor. Acestea se menţin în
contact cu dinţii între 30 s şi 4 min 42
 La sfârşitul procedurii şi după ştergerea cu
bulete de vată a dinţilor fluorizaţi, pacientul
este rugat să elimine fluidul oral rezultat,
 urmând ca timp de 30 min
 să nu clătească şi

 să nu consume alimente sau lichide.

REGULI:
 Aplicarea preparatelor cu fluor se face în:
 4 şedinţe succesive,

 la intervale de 2-7 zile.

43
 După aplicările iniţiale, pacientul este
RECHEMAT la fluorizare locală, în funcţie
de cario-activiatea de moment, la intervale
de 3, 6 sau 12 luni, în mod obişnuit, pentru o
singură aplicare.
 În cazul pacientului cu CARIO-
ACTIVITATE REDUSĂ recomandarea
este de o singură aplicare pe an.
 De asemenea, RECOMANDĂRILE SUNT
de: fluorizare a fiecărui DINTE NOU
ERUPT cât mai aproape de momentul
erupţiei şi OBLIGATORIU în primul an
posteruptiv. 44
În cazul DINŢILOR DE LAPTE,
recent erupţi

 se recomandă fluorizări locale cu preparate


sub formă de LAC (varnish).
 Se recomandă ca fluorizările locale
profesionale SĂ ÎNCEAPĂ DUPĂ vârsta
de 2 ani, în aplicaţii de cel puţin 2 ori pe
an, până la vârsta de 15 ani. După 6 ani,
preparatul preferat este APF-ul.

45
În cazul ADULTULUI
 se indică utilizarea seriilor de 4 aplicaţii urmate
de reveniri la 3, 6 şi 12 luni, pentru aplicaţii de
menţinere a rezultatelor, când se pot efectua
una sau mai multe aplicaţii, în funcţie de nevoile
de moment.
a. Aplicarea produselor fluorurate
prin BADIJONARE
 Pacientul este aşezat în fotoliul dentar cu capul
într-o poziţie cât mai VERTICALĂ
 pentru a preveni prelingerea, spre fundul
gâtului, şi înghiţirea produsului fluorurat
(profilaxia fluorozei dentare). 46
Arcadele dentare sunt IZOLATE prin
 METODA ABSORBANTĂ folosind:
 rulouri,

 automatom şi

 aspirator de salivă,

 dinţii urmează să fie uscaţi cu ajutorul spray-ului


de aer.
 Hemiarcadele de aceeaşi parte, mandibular şi
apoi maxilar, sunt fluorizate pe rând
 În cazul COPIILOR, unde NU avem posibilitatea
realizării unei izolări eficiente, fluorizarea se
realizează în trei timpi, arcada mandibulară
fiind fluorizată pe hemiarcade. 47
 Astfel pregătiţi, dinţii sunt badijonaţi cu produse
fluorurate, timp de maximum 4 min, interval în
care încercăm să menţinem suprafeţele dentare
în permanenţă umede. Vom forţa pătrunderea
produselor şi interdentar.
PREVENŢIE
 Când fluorizarea locală se realizează la
COPILUL cu dinţii permanenţi în formare,
pentru profilaxia fluorozei dentare se recomandă:
1. cantitatea de produs utilizată la o procedură să nu
depăşească 2mgF,
2. capul pacientului să fie poziţionat cât mai vertical,
48
3. Rulourile utilizate vor avea capetele tăiate în
unghi de 45º, procedeu prin care se obţine o mai
bună menţinere a acestora, iar
4. La sfârşitul timpului de contact, dinţii sunt
ŞTERŞI, cu bureţi sau cu bulete de vată, pentru a
îndepărta excesul de FLUOR, urmând ca
pacientul să elimine fluidul oral rezultat fără a-l
înghiţi.
 În funcţie de cario-activitate sau de problemele
pentru care indicăm fluorizarea locală
profesională, se recomandă ca intervalul
contactului fluorului cu dintele să varieze de la
30 s la 4 min. 49
 În următoarele 30 min după fluorizare, pacientul
este sfătuit SĂ NU:
 bea,
 clătească, şi
 mănânce.

b. Aplicarea produselor fluorurate prin


intermediul CONFORMATOARELOR
 Această metodă de aplicare a fluorului este
SUPERIOARĂ metodei anterior descrise, ea
fiind întotdeauna de preferat.
50
Conformatoarele utilizate trebuie să
îndeplinească următoarele CERINŢE:
 să fie de unică utilizare sau sterilizabile;
 să protejeze gelul, fără a permite înghiţirea lui;
 să existe într-o gamă diversificată de mărimi, pentru
individualizare;
 să acopere în totalitate coroana clinică a dinţilor,
inclusiv suprafeţele radiculare dezgolite 2 mm peste
marginea gingivală;
 să fie rezistente dar flexibile, permiţând pătrunderea
gelului în spaţiile interdentare pentru a favoriza efectul
tixotropic;
 să aibă un preţ de cost acceptabil. 51
Tipuri de conformatoare:
1. Conformatoare individuale

– sunt realizate din:


a. plăci de polivinil,
b. materiale
termoplastice etc.
 Au avantajul de a se
adapta optim la forma
arcadelor dentare.

52
 Astfel de conformatoare sunt rezistente şi
se recomandă:
 pacienţilor cu cario-activitate intensă,
şi
 fluorizărilor locale efectuate de pacient
la domiciliu.
 Conformatorul INDIVIDUAL SE
SPALĂ după fiecare utilizare şi este
reutilizabil.

53
2.Conformatoare prefabricate

din styrofoam,
 sunt livrate

 în 2 modele,

 pentru maxilar şi

 pentru mandibulă

 şi în mărimi variate,
pentru o bună adaptare.

54
 Există conformatoare prefabricate
 unimaxilare, dar şi

 variante bimaxilare

 realizăm fluorizarea simultană a ambelor


arcade.
 Ele sunt:
 de unică utilizare,

 confortabile, şi

 se adaptează uşor diferitelor forme ale

arcadelor dentare.
55
3. Conformatoare prefabricate pe
sistem pernă de aer

 realizează, prin umflare, o adaptare perfectă


la arcadele dentare.
 Prezintă dezavantajul

 volumului mare şi

 a faptului că nu pot fi sterilizate.

56
Tehnica de aplicare:

 Când fluorizăm profesional,


conformatorul este aplicat în gura
pacientului
 După ce acesta şi-a PERIAT DINŢII
introducem aspiratorul de salivă şi realizăm
izolarea absorbantă cu rulouri.
 Conformatorul este ţinut în contact cu
arcadele dentare maxim 4 min.
57
În conformator se aplică:
La ADULT:
 Cca 2 ml gel pentru o arcadă sau 5 ml gel
pentru ambele arcade
 gelul umple conformatorul pe 40% din
capacitatea totală sau complet în cazul
produselor sub formă de spumă – foam.
La COPILULUI MIC:
Se indică pentru ambele arcade 4 ml gel
conformatorul este umplut 30% cu gel sau în
totalitate cu spumă. 58
După ÎNDEPĂRTAREA conformatorului,
 Surplusul de gel
 se şterge de pe dinţi cu bulete de vată,
 iar pacientul elimină fluidul oral rezultat.
 Pentru eficienţă maximă, la sfârşitul procedurii
se recomandă pacientului, ca timp de 30 min
 să nu bea,
 să nu clătească şi

 să nu mănânce.

 Dacă se folosesc conformatoare bimaxilar


ARCADA MANDIBULARĂ este uscată la
sfârşit. 59
Aplicarea LACURILOR fluorurate (varnish)
 Lacurile fluorurate au fost introduse în 1964.
 Produsul este aplicat de peste 25 de ani în
ţările Scandinave şi Canada, iar din 1994, şi în
SUA, fiind aprobat spre folosire de Food and
Drug Administration (FDA).
 Lacurile conţin cantităţi mari de fluor, peste
20.000 ppm şi se recomandă în aplicaţii efectuate
la 6 luni.
 Este o metodă de fluorizare:
o sigură şi eficientă,
o rapid şi uşor de aplicat,
o bine acceptată de pacienţi. 60
Dintre AVANTAJE reţinem:
1. Siguranţa metodei, deoarece riscul reacţiilor
toxice este minim, datorită:
 prizei rapide,
 a eliberării lente a fluorului şi
 a cantităţilor reduse necesare.
2. Contactul îndelungat cu structurile dentare, şi
3. Priza obţinută în prezenţa salivei.
 După izolare şi uşoara uscare a arcadelor dentare
de fluorizat se trece la aplicarea lacului, efectuată
cu ajutorul unei periuţe-pensule.
 Lacul prezintă o culoare galben-brună şi se
întăreşte rapid chiar şi în prezenţa umezelii. 61
INDICAŢII date pacientului după fluorizare
 timp de 30 de min nu bea şi nu clăteşte
 4-6 ore să nu se perie; să se perie chiar a doua
zi dacă este posibil
 urmând ca în ziua respectivă să evite consumul:
 băuturilor fierbinţi
 sau a acelora alcoolice
 a alimentelor dure.
 Lacul se îndepărtează a doua zi, prin
periere personală şi utilizarea aţei dentare

62
Lacurile fluorurate se indică:
I. La COPILULUI MIC, sub 4 ani, pentru
profilaxia şi tratarea cariei de biberon, mai
ales în zona frontalilor, dar putem fluoriza şi
întreaga arcadă dentară.
II. Se indică de asemenea ADULŢILOR pentru
tratarea suprafeţelor radiculare expuse.
 VARNISH-ul produce remineralizarea leziunilor
incipiente de la nivelul smalţului dinţilor
temporari, din şanţuri şi fosete şi din jurul
bracket-urilor ortodontice.
 VARNISH-ul fluorurat este o alegere în cazul
tratării hipersensibilităţii şi SINGURA
ALEGERE fluorurată la copii sub 6 ani. 63
LACURII PE BAZĂ DE FLUOR (LF)
 Au fost utilizate în Europa din 1964, iar în
Statele Unite din 1994 (DURAPHAT-ul).
 În Europa ele au fost îndelung folosite, de la
mijlocul anilor `70 şi până la începutul anilor ’90,
când 93% dintre preparatele pentru fluorizare
locală profesională erau lacuri.
 În SUA, Federal Drug Administration a aprobat
iniţial folosirea lacurilor fluorizate doar ca:
 lineri, în cavităţi şi
 ca agenţi de desensibilizare,
 dar NU şi ca agenţi cario-preventivi. 64
 Motivele pentru care americanii nu au
aprobat folosirea lor o lungă perioadă de
timp sunt:
 neacceptarea studiilor europene, în care
efectul substanţei active se compara cu
situaţia pacientului care nu primeşte
tratament (americanii le acceptă doar pe
acelea la care compararea rezultatelor se
face cu efectul placebo),
 la care se adaugă şi confirmarea efectelor
prin studii incomplet controlate. 65
 După aprobarea utilizării lor, AAPD (American
Academy of Pediatric Dentistry)
RECOMANDĂ lacurile cu fluor în aplicări,
LA PRIMA VIZITĂ A COPILULUI LA
DENTIST, care trebuie să aibă loc
 până la vârsta de un an sau
 legat de erupţia primului dinte.
Studiile întreprinse concluzionează că:
 aplicarea LACURILOR la copilul mic (2-3
ani) reprezintă o metodă uşor de efectuat,
sigură şi eficientă,
66
 Se constituie într-o ALTERNATIVĂ
NEINVAZIVĂ la tratamentul curativ al cariei
dentare.
 PROCEDURA DEVINE OBLIGATORIE
PENTRU COPIII CU RISC CRESCUT LA
CARIE.
 În ceea ce priveşte eficienţa profilactică a
lacurilor fluorurate, rezultatele cercetărilor sunt
CONTRADICTORII.
 Există autori precum KOCK, PETERSON – 1975
sau MURRAY 1977, care susţin că prin aplicaţii
de lungă durată a acestor produse au obţinut
 scăderi în incidenţa cariei cu aprox. 30-38%. 67
Discuţii sunt şi cu privire la RITMUL DE
APLICARE A LF.
 Ultimele studii recomandă realizarea a trei
aplicări în decurs de o săptămână şi efectuate
o dată pe an, sau conform EXPERIENŢEI
SCANDINAVE se recomandă DOUĂ
APLICĂRI PE AN, legat şi de schema
standard de revenire a pacientului la
controalele periodice.
 Cel mai acceptat interval de aplicare este de 2 ori
pe an; studiile lui Seppa în Finlanda au arătat
că beneficiile metodei NU CRESC prin
aplicări de 4 ori pe an nici în cazul indivizilo68
 În ceea ce priveşte riscul de producere a
FLUOROZEI DENTARE:
 nu există suficiente date,

 dar posibilitatea apariţiei ei este puţin

probabilă datorită cantităţii scăzute de


LF înghiţit.
 Au fost raportate cu totul excepţional:
 reacţii alergice de contact (chiar edeme în
2 cazuri), şi
 câteva crize astmatiforme în legătură cu
solvenţii LF (colofoniu).
69
Pentru a EVITA producerea REACŢIILOR
ALERGICE se recomandă:
 ca aceste preparate să NU FIE APLICATE şi pe
ţesut gingival sângerând, iar în caz de alergie,
substanţa aplicată se îndepărtează de urgenţă.
 Actualmente se comercializează mai multe
produse, primele 3 şi în SUA:

70
1. DURAPHAT
 Este un produs Hensen-Schmidt (1964 – Woelm
Pharma Co.) care actualmente este fabricat de
Colgate Oral Pharmaceuticals (Colagate-Palmolive,
NY).
 Duraphat-ul conţine: fluorură de sodiu 5% sau 25
mgF sau 2,26% F în flacoane de 10 ml.
 Reprezintă o suspensie de NaF într-o soluţie alcoolică
de lacuri naturale (o bază neutră de colofoniu)
 Prezintă avantajul de a adera la suprafaţa dentară,
unde formează o peliculă galben-maronie care rezistă
pe dinţi în jur de o săptămână, chiar în condiţiile în
care pacientul îşi efectuează corect igiena orală. 71
 Cercetările au demonstrat o creştere a
concentraţiei fluorului până la o adâncime de
100 m.
2. DURAFLUOR (Pharmascience, Montreal) cu
fluorură de sodiu 5%, aromatizanţi şi xilitol, în
flacoane de 10 ml.
3. FLUOR PROTECTOR (Ivoclar Vivadent)
conţine difluorosilan 1%, în ampule de 1 ml sau
unidoze de 0,4 ml.
4. CAVITY SHIELD (OMNII Oral
Pharmaceuticals) cu fluorură de sodiu 5%
comercializat în unidoze de 0,25 ml sau în
flacoane de 0,4 ml prevăzute cu periuţe
aplicatoare 72
5. BIFLUORID 12 (Voco) cu fluorură de
sodiu 2,7% F şi fluorură de calciu 2,9% F,
o formulă mult mai eficientă în cazul
smalţului demineralizat.
6. EPOXIDYTE 9070 este un produs cu
acţiune îndelungată.
 Este rezultatul amestecului
monofluorofosfatului disodic cu un poliuretan
autopolimerizabil.
 Se aplică o dată la 6 luni.

73
ALTE PRODUSE UTILIZATE ÎN
FLUORIZAREA LOCALĂ
PROFESIONALĂ
În Europa s-au încercat şi alte sisteme de fluorizare
locală
NAFESTEZINA
Reprezintă un amestec de:
 fluorură de sodiu 75% cu

 glicerină 25%.

74
 Nafestezina se aplică sub izolare pe suprafeţe
dentare uscate, prin frecare cu spatule de lemn,
timp de 1 min.
 La nivelul parodonţiului marginal se evită
împingerea subgingivală a granulelor de NaF, iar
la finalul aplicării spălăm cu atenţie zona,
deoarece fluorura de sodiu este deosebit de nocivă
pentru ţesuturile moi subgingivale.
 Metoda este indicată mai ales pentru
desensibilizarea dentinară a anumitor suprafeţe
dentare, dar se poate folosi şi preventiv, în
aplicaţii bianuale a 6 şedinţe succesive.
75
FLUORAMINUL
 Reprezintă un amestec a două aminofluoruri.
 Este un preparat experimentat şi propus de
U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti.
 Aminofluorurile manifestă:
 o adeziune specială la suprafeţele dentare,
permiţând un schimb mai îndelungat de ioni de
F şi
 efecte bacteriostatice, antienzimatice şi de
reducere a tensiunii superficiale, limitând
prin acestea şi depunerile de placă.
76
 Produsul este indicat:
 pacienţilor cuprinşi în programele
profilactice anticarie,
 dar el poate fi folosit şi după:

 ce am efectuat şlefuiri selective,


 detartraje,
 la purtători de aparate ortodontice fixe sau
mobile,
 la cei cu lucrări protetice fixe,
 la lucrătorii din industria chimică, etc.
77
 Fluoraminul se poate aplica:
 prin badijonare sau
 prin periere.
 Tratamentul poate începe după vârsta de 4 ani,
prin fluorizări realizate personal de către
pacient, după următoarea formulă:
 între 4 – 7 ani: periere o dată pe săptămână,
 la 8 ani: o periere la două săptămâni,
 după 9 ani: o periere o dată pe lună.
 Se va evita contactul prelungit cu mucoasele.
 Fluoraminul se poate aplica şi prin metode
profesionale, recomandându-se în acest sens 2
aplicări pe an. 78
c. Aplicaţii locale de fluor prin ionoforeză
 Ionoforeza este cea mai eficientă metodă de
fluorizare locală profesională, însă este
scumpă şi greu de aplicat în colectivităţi.
 Această posibilitate de fluorizare topică
PROFESIONALĂ reprezintă cea mai
EFICIENTĂ metodă locală de prevenire a
cariei dentare.
 Ionii de fluor sunt forţaţi, sub acţiunea
CURENTULUI ELECTRIC CONTINUU
de JOASĂ INTENSITATE, să penetreze
ţesuturile dentare în profunzime.
79
 Sursa de curent electric continuu poate să fie
reprezentată şi de o simplă baterie electrică.
 PRINCIPIUL METODEI se bazează pe legea
respingerii ionilor cu aceeaşi sarcină electrică şi
atragerea celor de sarcină electrică contrară.
 Ionul de fluor, fiind încărcat negativ, este
respins de electrodul încărcat negativ şi este
forţat să pătrundă în profunzimea structurilor
dentare.
 Prin ionoforeză, un număr mare de ioni de fluor
penetrează structurile dentare pe întreaga
suprafaţă a coroanei clinice, penetrând
inclusiv la nivelul suprafeţelor aproximale. 80
Pentru ionoforeză se utilizează produse cu:
 Fluorură de sodiu 1%, şi
 APF 1,4%, sau în conformitate cu indicaţiile
fabricantului.
 Aceste soluţii sunt aplicate în CONFORMATOARE
SPECIALE, care conţin bureţi de unică utilizare care
urmează să fie conectate, prin intermediul unor linguri
metalice, la sursa de curent electric.

81
WILSON şi colab. (1981) demonstrează că
prin acest mecanism dinţii vor conţine
după ionoforeză de:
 2-4 ori mai mulţi ioni de fluor comparativ
cu cei fluorizaţi local prin celelalte
metode sau 20-30 ori mai mulţi ioni de
fluor comparativ cu dinţii lotului martor
care nu au suportat fluorizări.

82
B. AUTOAPLICĂRI LOCALE DE
FLUOR
a. paste de dinţi,
b. ape de gură,
c. geluri.
Asemenea produse cu fluor se aplică prin:
 periere,
 clătire,
 intermediul conformatoarelor individuale sau
de unică utilizare, şi
 irigare orală. 83
 Indicarea variatelor posibilităţi
de AUTOFLUORIZARE se
face în concordanţă cu nevoile
de moment ale pacientului şi
sunt recomandate pentru a
SUPLIMENTA efectele:
 fluorizărilor generale, sau/şi

 pe cele locale profesionale.

84
a. PASTELE DE DINŢI
(FLUORIDE DENTIFRICES)
 Studiile arată că prin utilizarea pastelor de
dinţi cu fluor de 2 ori pe zi, timp nelimitat, se
obţine o scădere a incidenţei cariei dentare cu
cca 15-30% şi în plus, se realizează refacerea
structurilor dentare cu conţinut crescut de
fluor de la suprafaţa coroanelor dentare, care se
pierd firesc prin uzură şi abraziunea produsă
prin periere şi nu numai.
 Pastele de dinţi cu fluor NU SE INDICĂ
COPIILOR SUB 2 ANI. 85
 În cazul pacienţilor cu CARIOGENITATE
MODERATĂ sau cu carii agresive ele SE
INDICĂ la perierea dinţilor de câteva ori
pe zi.
PERIEREA DINŢILOR CU
GELURI CU FLUOR
 Pe lângă pasta de dinţi,
 FLUORIZAREA, prin PERIERE
DENTARĂ, se poate realiza şi prin
folosirea GELURILOR FLUORURATE,
special fabricate. 86
Sunt RECOMANDATE DE MEDICUL
DENTIST şi sunt indicate:
 post-detartraj,
 la nivelul dinţilor cu hipersensibilitate,

 la pacientul cu aparate ortodontice fixe,


inclusiv o perioadă după îndepărtarea
lor,
 la pacientul supus iradierilor în zona cap
şi gât.

87
GELURILE FLUORURATE PENTRU
PERIERE dentară sunt considerate
 O ALTERNATIVĂ la folosirea APELOR DE
GURĂ cu fluor şi se pot indica ÎMPREUNĂ
CU FLUORIZĂRILE PROFESIONALE.
 Se pot administra zilnic prin periere, GELURI
ce conţin:
 fluorură de sodiu 1,1%, (pH neutru şi 5.000 ppm
F),
 APF 1,1% (pH 3,5 şi 5.000 ppm F), şi
 fluorură de staniu 0,4%, într-o bază de glicerină, cu
1.000 ppm F.
88
Asemenea preparate sunt de administrat:
 o dată pe zi, seara la culcare,
 după ce pacientul şi-a efectuat PERIAJUL şi
CURĂŢIREA INTERDENTARĂ, cu dental
floss-ul.
 Într-o asemenea situaţie se recomandă:
 să acoperim periuţa pe 1/3 din suprafaţa
activă
 sau la o periere să folosim 2 ml gel, cu care
periem dinţii timp de 1 min,
 La final NU clătim.

89
GELURILE CU FLUOR PENTRU AUTO-
APLICARE:
Utilizate prin periere sau prin mijlocirea
conformatoarelor
CONCENTRAŢI GHID DE UTILIZARE ZILNICĂ
TIPUL/PROCENT A ÎN ppm
E
1,1% NaF 5000 4-8 picături în interiorul
conformatorului sau periere,
preferabil seara la culcare
1,1% APF 5000 4-8 picături în interiorul
conformatorului sau periere,
preferabil seara la culcare
0,4% SnF 1000 periere, preferabil seara la culcare

După Esther M. Wilkins – Clinical Practice of the Dental Hygienist, Eighth


Edition, 2013. 90
În Europa se foloseşte:
ELMEX PROTECTOR
 Reprezintă un
amestec de:
 aminofluoruri şi

 fluorură de sodiu

 încorporate într-un lac


de poliuretan
autopolimerizabil.
91
Natural, aminele fluorurate
 Reduc solubilitatea smalţului şi
 Uşurează, prin proprietăţile lor tensioactive,
fixarea fluorului la suprafaţa smalţului dentar.
 În plus, reţinem că AMINELE
FLUORURATE sunt cele mai eficiente la
nivelul dentinei dezgolite, comparativ cu
lacurile fluorurate.
 ELMEX-ul se aplică cu periuţa de dinţi o dată
pe săptămână; el rămâne în contact cu dinţii
timp de 2–3 min, urmând ca la sfârşitul
intervalului să se realizeze şi perierea dentară.
92
b. APELE DE GURĂ FLUORURATE
 Au fost utilizate la clătirea gurii, în mod
regulat, iniţial în SUA şi în Ţările Nord
Europene, experienţa şi procedeul fiind
îmbrăţişate apoi pe scară largă şi în alte
zone geografice.
 Clătirea cu ape de gură fluorurate poate fi:
parte a planului de îngrijiri
INDIVIDUALE, sau inclusă în cadrul
programelor preventive de GRUP,
iniţiate pe durata îngrijirilor şcolare. 93
Ape de gură fluorurate
APF NaF NaF

Potenţial redus/aplicări 0,044% 0,05% 0,0221%


frecvente 200 ppm 230 ppm F 100 ppm F
Aplicaţii o dată/zi F Aplicată de 2 ori/zi

Potenţial mare/aplicaţii rare 0,2%


O dată pe săptămână 905 ppm F
programe şcolare

După Esther M. Wilkins – Clinical Practice of the Dental Hygienist, Eighth Edition, 2013.

94
APELE DE GURĂ FLUORURATE
NU SE RECOMANDĂ:
1. COPIILOR SUB 6 ANI,
2. INDIVIZILOR CARE DIN VARIATE
MOTIVE NU POT CLĂTI, şi
 NU SE SUBSTITUIE măsurilor de control al
P.D.
 Datorită conţinutului alcoolic, aceste ape
de gură
3. NU SE RECOMANDĂ copiilor şi
alcoolicilor.
95
Sunt INDICATE pacienţilor:
1. cu dentiţie mixtă şi pe durata
ADOLESCENŢEI, această perioadă fiind una
de risc maxim la carie;
2. cu arii multiple de demineralizare;
3. care prezintă retracţii gingivale sau după
tratamente parodontale, pentru profilaxia cariei
radiculare;
4. care participă la programe şcolare preventive;
5. care prezintă explozii de carii şi care locuiesc în
zone, cu sau fără apă fluorizată;
6. care nu reuşesc să-şi menţină o igienă orală
acceptabilă;
96
7. care, datorită prezenţei aparatelor ortodontice
sau a protezelor mobile etc., prezintă
multiple retenţii artificiale,
8. cu hipersensibilitate dentinară,
9. cu xerostomie de cauze variate, de la
iradierea de cap-gât până la medicamentele
administrate,
10. cu coroane de acoperire, cu limită de
preparare supragingivală.

97
Prin utilizarea lor corectă
BENEFICIILE sunt:
1. Scăderea incidenţei cariei dentare cu 26-29%
pentru suprafeţele dentare NETEDE, dar mai
modeste pentru suprafeţele dentare
anfractuoase (şanţuri şi fosete);
2. CELE MAI BUNE REZULTATE se obţin în
cazul dinţilor recent erupţi, însă programele
preventive de fluorizare trebuie să continue
de-a lungul adolescenţei, pentru a aduce
beneficii şi molarului II şi III;
 se indică inclusiv în cazul indivizilor rezidenţi în regiuni cu
apă potabilă fluorizată;
98
3. Nu în ultimul rând, scade incidenţa cariei la
dentiţia temporară şi la şcolarii din ciclul
primar cu cca 42,5%.
4. Creşte durata de MENŢINERE a tuturor
celorlalte tratamente stomatologice
realizate;
 S-au realizat o serie de produse pe bază de
fluor destinate clătirilor orale, care POT FI
UTILIZATE în funcţie de
CONCENTRAŢIE:
 zilnic, sau
 o dată pe săptămână.
99
REGULĂ GENERALĂ
 Sunt PREFERATE apele de gură destinate
clătirilor o dată pe zi, mai ales cele sub formă de
SOLUŢIE APOASĂ
 DE EVITAT CELE CU CONŢINUT
ALCOOLIC.

Apele de gură fluorurate pot fi discutate,


după legislaţia americană:

100
a. APE DE GURĂ ADMINISTRATE
FĂRĂ PRESCRIPŢIE MEDICALĂ:
 Conţin:
 NaF 0,05%,
 APF 0,44% sau
 SnF 0,10%.
 Flacoanele cu asemenea ape de gură NU conţin
mai mult de 264 mg NaF sau 120 mg ioni F.
 Este o modalitate de prevenire a producerii
INTOXICAŢIILOR ACUTE mortale, posibile în
cazul copilului mic. Spre exemplu, un flacon de 500
ml cu 0,05% fluorură de sodiu conţine 100 mg F.
101
 În plus, eticheta produsului comercializat trebuie
să prezinte AVERTISMENTE în acest sens, iar
mecanismul de deşurubare a dopului este unul
special, greu de realizat de către copilul mic.
1. Apa de gură cu fluorură de sodiu 0,05%,
conţine 0,023% ioni de fluor sau 230 ppm F.
 Este recomandată în clătiri o dată pe zi, după
efectuarea periajului de seară.
 Pacientul clăteşte cu 5–10 ml soluţie (5 ml -
conţinutul unei linguriţe), timp de 1 min, după
care scuipă conţinutul oral.
 După care, NU clăteşte, nu bea şi nu mănâncă
102
timp de 30 min.
Apele de gură cu fluorură de sodiu
0,05% NU SUNT RECOMANDATE:
 COPIILOR SUB 6 ANI,
 pacienţilor cu diferite incapacităţi, care nu pot
clăti sau scuipa,
 NU se înghit.

2. Apa de gură cu APF 0,44% (fluorooortofosfat


acidulat)

 Conţine 440 ppm F.


103
Se recomandă în:
 Clătiri zilnice,
 Pentru fluorizare sistemică în cazul celor care
nu beneficiază de apă potabilă fluorizată, când
după clătire fluidul oral rezultat SE ÎNGHITE.
 De regulă, se recomandă pacienţilor cu:
 carii agresive, sau

 hipersensibilitate dentinară.
 De-a lungul timpului s-au mai fabricat şi ape de
gură cu FLUORURĂ DE STANIU (astăzi
abandonate)
104
3. Apa de gură cu fluorură de staniu 0,10%

 Conţine 243 ppm F


 au avantajul de a acţiona antiplacă şi este
desensibilizantă.
 un asemenea produs produce şi scăderea
selectivă a numărului de Streptococi
mutans, rezultatele menţinându-se chiar şi
la 2 ani de la administrare (KOCK-1986).

105
b. APE DE GURĂ ELIBERATE CU
PRESCRIPŢIE MEDICALĂ:
1. Apa de gură cu fluorură de sodiu 0,2%
 Conţine 905 ppm F
 a fost propusă la începutul anilor ’60.

 Apa de gură cu fluorură de sodiu 0,2%


CONŢINE cca 1 mg F/ml soluţie.
 Este larg folosită în SUA în programele
preventive de bază şi este recomandată în
colectivităţi-şcoli, numai la copiii claselor
primare, cei mari fiind greu de motivat
(PROFILAXIE de GRUP). 106
Ea se indică:
 în clătiri săptămânale, când se utilizează:
 5 ml soluţie la copil, sau

 10 ml soluţie la adolescent,

cu care respectivii clătesc timp de 1 min.


 Experienţa căpătată în SUA arată că prin
acest program profilactic, care necesită cca 5
min pentru o clasă întreagă, se obţin
reduceri ale incidenţei cariei cu 20-35%.

107
Această posibilitate profilactică reprezintă:
 o metodă ieftină, uşor de învăţat şi de pus în
practică,
 acceptată repede de participanţi, şi
 nu necesită, pentru realizare, personal medical
calificat.
Trebuie reţinut însă că, soluţia fluorurată
utilizată NU TREBUIE să rămână la îndemâna
copiilor.
 Wilkins 2013, afirmă că această apă de gură
poate să fie recomandată şi o dată/zi, procedeu
prin care caria dentară se reduce cu 30-59%.
108
Se mai comercializează:
I. Ape de gură cu FLUORURĂ DE
SODIU 0,02%,
 Se indică în clătiri de 2 ori/zi, după efectuarea
periajelor de seară şi dimineaţă.
 O asemenea apă de gură conţine 0,1 mg F/ml
soluţie.
 Se clăteşte dimineaţa ÎNAINTE DE MASĂ,
astfel încât la nivelul P.D. restante să se
acumuleze ioni de fluor, care determină
coborârea pH-ului critic de demineralizare.
109
II. Ape de gură cu
AMINOFLUORURI

Se folosesc pentru clătiri o


dată/zi.
Cu ele s-au obţinut rezultate
asemănătoare celor cu fluorură
de sodiu (RINGELBERG –
1979)
110
III. Ape de gură cu FLUORURĂ
DE FIER-ALUMINIU.

Par a avea o eficienţă mai bună


pentru profilaxia cariei în
CEMENT RADICULAR,
comparativ cu cele cu fluorură de
sodiu 0,2%.

111
„Ghid de utilizare a apelor fluorurate” şi publicat
în septembrie 1986 în the Journal of the American
Dental Association recomandă:
Fluorura Procentul ppm Recomandări
Fluorură de sodiu 0,2% 900 săptămânal

Fluorură de sodiu 0,02% 100 de două ori pe zi

Fluorură de sodiu 0,05% 225 zilnic

APF 0,02% 200 zilnic


Fluorura de 0,10% 243 zilnic
staniu

După Norman Harris, Franklin Garcia-Godoy, Christine


Nielsen Nathe, Primary Preventive Dentistry, 2009.

112
c. AUTOAPLICĂRI DE GELURI
FLUORURATE în conformatoare
Studiile arată că prin folosirea acestei metode
se obţin reduceri ale incidenţei cariei cu
mai mult de 80%.
Metoda se indică:
1. Persoanelor la orice vârstă care prezintă carii
agresive situate în smalţ sau la nivelul
cementului radicular;
2. Celor cu hipersensibilitate radiculară.
113
3. Celor cu xerostomie avansată
provocată de cauze variate, în
principal, acelora care au suportat
4. Iradieri terapeutice în zona cap -
gât;
5. La prevenirea cariei sub
supraprotezări,

114
În ultimii 15 ani au apărut o serie de geluri
fluorurate, care pot fi folosite de către
pacient la domiciliu şi care CONŢIN:
Fluorură de sodiu 1,1% (5.000 ppm F), sau cel mai
recomandat este gelul cu APF 1,1% (5.000 ppm F)
PRECAUŢII
1. Trebuie să folosim NaF neutră la pacientul cu
construcţii stomatologice din porţelan, compozit,
titan sau în cazul sigilărilor
2. Să evitem în cazul MUCOZITELOR produsele
APF care produc iritaţii suplimentare.
115
Gelurile pentru autofluorizare se
folosesc:
 o dată pe zi,
 seara la culcare.

Înaintea fluorizării se recomandă ca pacientul


să-şi efectueze controlul corect al plăcii,
prin periaj dentar şi curăţire interdentară cu
dental floss-ul.

116
117
 Fluorizarea se realizează în
CONFORMATOARE din polivinil, dar pot fi
utilizate şi conformatoare de unică utilizare, dacă
adaptarea lor este acceptabilă.
 În fiecare conformator se pun câte 4-8 picături
de gel, ştiindu-se că fiecare picătură de gel
conţine echivalentul a 0,1 mg F.
 Se încearcă să se usuce gura elminând cât mai
mult fluid oral şi apoi conformatorul încărcat cu
gel se aplică pe arcada de fluorizat.
 Pe durata fluorizării, capul se ţine cât mai
vertical pentru a preîntâmpina scurgerea şi
înghiţirea gelului. 118
 Contactul gelului cu dinţii este de maxim 4
min, iar după îndepărtarea
conformatoarelor, fluidul oral rezultat se
elimină.
 Se începe cu arcada mandibulară.

 Urmează ca pacientul, timp de 30 min

 să nu clătească,

 să nu mănânce şi

 să nu bea.

119
MATERIALE DENTARE CARE
ELIBEREAZĂ FLUOR
AMALGAMELE cu eliberare de fluor
Deşi NU sunt utilizate curent în SUA,ele au
demonstrat capacitatea de inhibare a producerii
cariei secundare la nivelul smalţului şi a dentinei
în contact.
Acelaşi efect obţinem şi prin utilizarea
CIMENTURILOR GLASS IONOMER, foto- sau
chimic polimerizabile, a COMPOZITELOR sau a
materialelor de SIGILARE care eliberează fluor.
120
Studiile preliminare indică că,

 Cimenturile glass ionomer ca şi


compozitele care eliberează fluor
prezintă un EFECT SINERGIC cu
apele de gură şi pastele de dinţi cu
fluor, de remineralizare a cariilor
incipiente din smalţ.

121
COMBINAREA METODELOR
DE FLUORIZARE

 Majoritatea planurilor de tratament


preventiv propuse pacienţilor cuprind şi
fluorizări ale structurilor dure dentare.
 La Conferinţa cu tema „Fluorizarea ca
măsură sanogenă” organizată în 1986 de
către F.D.I. şi O.M.S. s-au formulat o serie
de recomandări printre care:
122
1. Pornindu-se de la constatarea că în ţările
industrializate, în urma aplicării corecte a
procedurilor prevenţiei primare, inclusiv
a fluorizărilor sistemice şi locale, s-au
obţinut reduceri semnificative ale
frecvenţei cariei chiar cu peste 90%.

 Este motivul pentru care se indică


aplicarea lor şi în ŢĂRILE ÎN CURS DE
DEZVOLTARE unde s-a înregistrat o
creştere alarmantă a prevalenţei cariei.
123
2. S-a concluzionat că fluorizarea sistemică
prin APĂ POTABILĂ FLUORIZATĂ
reprezintă cea mai sigură şi cea mai ieftină
metodă de fluorizare
 în plus, NU CERE o participare activă din
partea beneficiarilor, ea fiind recomandabilă
în oricare zonă a globului.
3. Cum o bună parte din populaţia globului
trăieşte în zone lipsite de reţele de apă
potabilă, fluorizarea sistemică prin
intermediul - sării de bucătărie pare
alternativa cea mai recomandabilă.
124
4. În nici o situaţie NU SE RECOMANDĂ
aplicarea simultană a DOUĂ metode de
fluorizare sistemică pentru aceeaşi
populaţie.
5. Sunt însă pacienţi care în anumite momente,
pe lângă fluorul primit prin intermediul unei
metode de fluorizare sistemică sau nu, pot
necesita SUPLIMENTĂRI LOCALE.
 Trebuie reţinut că METODELE LOCALE sunt
de aplicat, în funcţie de nevoi, TUTUROR
INDIVIZILOR şi mai ales acelora care nu
beneficiază de avantajele unei fluorizări
sistemice.
125
6. Dacă indicăm fluorizarea locală este de reţinut că
sunt de preferat METODELE COLECTIVE, mai
puţin costisitoare.
7. Recomandăm una sau mai multe metode de
fluorizare locală tuturor pacienţilor care la un
moment dat prezintă:
explozii de carii,
multiple zone de demineralizare,

carii agresive,

iradiere în zona cap şi gât, etc.

8. Este recomandabil ca metodele de fluorizare, să fie


administrate la nivelul populaţiei întregului glob,
pentru a stăpâni creşterea incidenţei cariei dentare şi
mai ales, pentru a preveni consecinţele evoluţiei ei.126
OMS insistă pentru încurajarea
şi extinderea
Utilizării apei potabile fluorizate
sau:
 ALTERNATIV, a sării de
bucătărie,
 combinată cu folosirea zilnică a
pastelor de dinţi profilactice cu
fluor.
127
RECOMANDĂRILE TERAPIEI DE FLUORIZARE
BAZATE PE RISCUL LA CARIE A INDIVIDULUI
Mod se aplicare Recomandări

Apă potabilă fluorizată 1 ppm F Toţi pacienţii indiferent de riscul cariogen

Paste de dinţi cu 1.000-1.500 ppm F Toţi pacienţii indiferent de riscul cariogen

Aplicaţii profesionale locale cu 9.040-22.600 La pacientul cu risc cariogen moderat sau


ppm F crescut

Ape de gură fluorurate cu 250 ppm F în La pacientul cu risc cariogen moderat


aplicaţii zilnice

Ape de gură fluorurate cu 900 ppm F în La pacientul cu risc cariogen moderat sau
aplicaţii săptămânale crescut

Geluri (prin periere sau în conformatoare) La pacientul cu risc cariogen crescut


1.000-5.000 ppm F

După Esther M. Wilkins – Clinical Practice of the Dental Hygienist, Eighth Edition, 2005.

128
INDICAŢII PENTRU TERAPIA CU FLUOR
Situaţie clinică Indicaţii de aplicare

Clinic constatăm menţinerea unei rate 1. Dimineaţa şi seara se indică periere cu paste de dinţi cu fluor,
scăzute a cariei dentare. 2. plus o aplicare lunară cu geluri fluorurate.

Pacientul necesită protecţie 1. Dimineaţa şi seara periere cu paste de dinţi cu fluor,


suplimentară, deoarece prezintă: 2. plus clătiri zilnice cu apă de gură cu 0,02% NaF (2/zi) sau cu
- tratanente ortodontice, 0,05% NaF (o dată pe zi).
- punţi sau
- la femei gravide.
Pacient cu vârstă de peste 7 ani, la 1. Dimineaţa şi seara periere cu paste de dinţi cu fluor,
care anual diagnosticăm 1-2 2. plus de 2 ori pe săptămână clătiri cu apă de gură cu fluor 0,2%,
procese carioase noi. sau
3. aplicări profesionale cu gel de NaF 2% o dată la 2 săptămâni.
Pacient cu vârstă de peste 7 ani, la 1. Dimineaţa şi seara periere cu paste de dinţi cu fluor,
care anual diagnosticăm 3 sau 2. plus clătiri zilnice înainte de culcare cu ape de gură cu NaF
mai multe leziuni carioase noi. 0,2%
3. sau aplicări săptămânale cu gel pe bază de NaF 2%.
Copii sub 6 ani cu cario-activitate 1. Periaje dentare de 2 ori pe zi cu paste de dinţi cu fluor şi
crescută. controlate de părinte.
2. Aplicări săptămânale de gel cu APF 1,23%, în conformatoare,
realizate de părinte.

129
Pacienţi cu variate grade de 1.Dimineaţa şi seara periere cu paste de dinţi fluorurate.
xerostomie sau cei care suportă 2.Clătiri zilnice cu ape de gură cu NaF 0,2%, după masă
iradieri în regiunea capului şi a 3.zilnic, seara la culcare autoaplicări de geluri fluorurate cu APF
gâtului, cei ce suportă intervenţii 1,23% sau NaF 2%.
chirurgicale sau cei cărora li se 4.Salivă artificială.
administrează medicamente care
reduc secreţia salivară.

Milolize - reflux gastric acid, Autoaplicări de gel cu APF 1,23% seara la culcare după periaj,
vărsături frecvente, consum în în faza activă a demineralizării.
exces de citrice, degustător de vin,
etc.
Dinţi cu hipersensibilitate. Lacuri sau gel cu fluor, cu NaF 2%, de două ori/zi până se
controlează sensibilitatea.

Pacienţi handicapaţi - necooperanţi. Aplicări supravegheate de 6 ori/săptămână cu geluri APF


1,23%.

După Graham J. Mount, W.R.Hume, Conservarea şi restaurarea structurii dentare, Ed. ALL MEDICALL,
1999.

130

S-ar putea să vă placă și