ADEZIUNEA DENTARĂ

Un adeziv este o substanŃă care menŃine legate între ele două suprafeŃe sau două
materiale. Pentru a face aceasta, adezivul poate utiliza pe o suprafaŃă plană, o legătură
chimică între atomi sau molecule sau o legătură mecanică sau micromecanică.
La nivelul interfeŃei dintre adeziv i ade rent există 3 tipuri de adeziune:
adeziune fizică, care reprezintă atracŃia dintre două corpuri aflate în contact foarte
strâns, datorită forŃelor intermediare i, î n funcŃie de care, există 3 tipuri de adeziune:
mecanică;
electrostatică;
specifică.
adeziune chimică, care se realizează prin formare de legături ionice
covalente i coordinative. Moleculele adezivului su nt absorbite pe suprafaŃa aderentului i
reacŃionează cu grupele active ale acestuia realizând legături chimice.
Adeziunea mecanică este rezultatul unei întrepătrunderi a materialului adeziv în
neregularităŃile create pe suprafaŃa aderentului. Pentru creearea acestor neregularităŃi se
procedează la instrumentarea sau demineralizarea suprafeŃei aderentului.
În stomatologie, colajul sau adeziunea prezintă două mecanisme mecanismul
micromecanic, preponderent în numeroase tehnici de adeziune dentară, cel mai cunoscut
fiind cel realizat prin gravarea acidă a smalŃului i cel de adeziune fizicochimică, care
determină o legătură între substanŃa dentară i ade zivul de legătură prin intermediul
mecanismelor următoare:
→ schimbul de forŃe electrostatice între moleculele polarizate (dipoli);
→ legarea prin punŃi de hidrogen, legătură foarte instabilă în mediul umed;
→ o adevărată legătură chimică, legătura covalentă sau ionică, mult mai
stabilă.
În odontoterapia restauratoare această adeziune se referă la posibilitatea materialului
utilizat pentru restaurarea coronară de a se uni cu Ńesuturile dure dentare ale preparaŃiei i
acest lucru are drept consecinŃe clinice:
• realizarea unor preparaŃii dentare cât mai conservatoare, datorită creterii
retenŃiei fizice a materialului de restauraŃie la pereŃii preparaŃiei;
• se reduc microinfiltraŃiile marginale la interfaŃa preparaŃie/restauraŃie,
deci, diminuă posibilitatea de apariŃie a sensibilităŃii dureroase postoperatorii precum i a
cariei secundare;
• crete rezistenŃa complexului dinte/restauraŃie i diminuă riscul unor fracturi
ulterioare ale pereŃilor preparaŃiei sau ale cuspizilor subminaŃi.

ADEZIUNEA AMELARĂ

SmalŃul este o substanŃă poroasă i devita lă. El este constituit în proporŃie de 9596%
(din greutate) din substanŃe minerale, din care hidroxiapatita anorganică reprezintă cea mai
mare parte i în proporŃie de 4% dintro matrice hi droproteică. SmalŃul este Ńesutul cel mai
înalt mineralizat din organism i conŃine o str uctură cristalină. Cristalele formează

1
ceea ce se cunoate sub numele de prisme de smalŃ, unitatea structurală fundamentală a
smalŃului, între care se află substanŃa interprismatică.
Adeziunea amelară necesită o pregătire prealabilă a suprafeŃei smalŃului prin gravare
acidă. Pentru aceasta, se utilizează acidul fosforic concentrat între 1540%. Gravarea va trebui
să dureze peste 15 secunde, astfel se va putea obŃine o adeziune cu o forŃă de tracŃiune
superioară, suficientă pentru a se opune forŃei de retracŃie de polimerizare.
Prin gravarea acidă a smalŃului se obŃine o adeziune mecanică a materialelor de
restaurare coronară, adeziune ce se realizează prin intermediul unei răini lichide, cu un
coeficient crescut de umiditate. AgenŃii de legătură amelari sunt răini diacrilice nearjate
care sunt reŃinute în interiorul microretentivităŃilor amelare prin polimerizare. Ele
conŃin aceeai monomeri pe care îi conŃine i răina compo zită dar la acetia proporŃia
monomerului de diluŃie este mai mare i acest lucru atrage după sine scăderea vâscozităŃii
adezivului.
În urma gravării acide a smalŃului, acesta va prezenta caracteristici care sunt
dependente de:
acidul folosit pentru demineralizare (f osforic, maleic, citric, clorhidric, EDTA)
concentraŃia acidului folosit; sa ajun s azi la concluzia că o concentraŃie de 35
37% a acidului fosforic este cea optimă;
timpul de acŃiune al acidului pe supraf aŃa smalŃului care la început a fost de 60
de secunde, pentru ca azi să se ajungă la concluzia că 15 secunde sunt suficiente pentru o
demineralizare eficace;
starea fizică a acidului. Acidul sub f ormă de soluŃie este mai greu de manevrat
decât cel sub forma de gel colorat, care este mai uor de observat i are o putere de penetrare
mai mare în suprafaŃă i profunzime;
suprafaŃa smalŃului rezultată în urma a cŃiunii acidului. Demineralizarea lui
crete energia de suprafaŃă i umectabilitatea suprafeŃei sale; orice contaminare a
suprafeŃei smalŃului poate reduce eficacitatea legăturii;
de impresiunile compozitului care se înt repătrund cu neregularităŃile suprafeŃei
smalŃului condiŃionat acid, rezultate prin dizolvarea hidroxiapatitei, formând între
prismele de smalŃ macroimpresiuni, iar în interiorul lor microimpresiuni foarte fine i în
număr mai mare decît primele.
Cu cât aria de smalŃ disponibilă gravării acide este mai mare, cu atât adeziunea i
închiderea marginală a restauraŃiei sunt mai bune; de aceea, la dinŃii frontali la care
smalŃul disponibil gravării acide este în cantitate mai mică, se recomandă bizotarea
marginilor de smalŃ ale preparaŃiilor, spre deosebire de zonele laterale ale arcadei
dentare unde, datorită forŃelor dezvoltate în timpul procesului masticator, acest lucru nu
este recomandat.
Etapele gravării acide ale smalŃului sunt următoarele:
→ curăŃarea suprafeŃei ce urmează a fi gravată cu ajutorul unei paste fără glicerină;
→ uscarea dintelui prin izolarea sa cu digă din cauciuc sau când acest lucru nu este
posibil, cu rulouri de vată i o aspirare suficient ă;
→ gravarea propriuzisă, care se face pe dintele usc at pe care se aplică acid fosforic
3035% timp de 15 secunde;
→ urmează spălarea cu un jet de apă sub presiune i apoi uscarea cu aer sub
presiune;
→ suprafaŃa gravată trebuie să aibă un aspect de suprafaŃă cretoasă;

2
 → suprafaŃa gravată trebuie să rămână uscată; dacă ea este contaminată cu salivă,
va trebui să fie supusă unei noi gravări timp de 15 secunde.
Adeziunea amelară depinde, în final, de eficienŃa dizolvării cristalelor minerale intra
i interprismatice în care răina hidrofobă va pătr unde prin capilaritate i va fi reŃinută ca
urmare a procesului de polimerizare.

ADEZIUNEA DENTINARĂ

În realizarea adeziunii dentinare un rol foarte important îi revine structurii dentinei.

Dentina este un Ńesut dur, mineralizat, compus din :
dentina pericanaliculară, având o foarte mare parte
mineralizată; dentina intercanaliculară (bogată în colagen);
canalicule sau tubuli dentinari, în interiorul cărora întâlnim prelungirile
odontoblastice i fluidul dentinar:
Dentina este compusă din aproximativ 6570 % (în volum) din elemente anorganice,
20% elemente organice i 13% apă.
Matricea organică a dentinei este compusă în proporŃie de 90% din colagen dentinar,
care este o proteină bazică alcătuită din procolagen, tropocolagen i colagen matur i în
proporŃie de 89% dintro substanŃă de bază noncola genică.
Partea anorganică este constituită în principal din cristale de hidroxiapatită care sunt
mai mici decât cele din smalŃ i conŃin Ca, P, CO2, Mg i alte substanŃe minerale în
proporŃii mai mici de 1%. Această compoziŃie chimică conferă dentinei o reactivitate
diferită faŃă de cea a smalŃului. Astfel, dentina este mai solubilă decât smalŃul i are
potenŃial crescut de schimburi ionice cu fluidele organismului. Ca urmare a
instrumentării Ńesuturilor dure dentare, pe suprafaŃa plăgii dentinare rezultate se va
acumula un detritus dentinar remanent cunoscut i sub denumirea de “sme ar layer”, i care
este, de fapt, o peliculă fină, alcătuită din particule microcristaline încorporate întro
matrice organică denaturată. ”Smear layer” –ul apare ca un strat amorf, poros, relativ
neted i are o grosime de cel mult 12 microni. Este alcătuit din:
reziduuri de origine amelară i dentinară: anorganice (cristale de hidroxiapatită)
organice colagen denatura t din dentina
inter i p ericanaliculară;
glicoamino glycani;
proteoglyc ani;
elemente de origine
odontoblastică;
bacterii.
u de origine extradentară: salivă;
s ânge;
e lemente celulare.

Detritusul dentinar remanent pătrunde i î n interiorul canaliculelor dentinare, în

porŃiunea lor iniŃială unde formează dopuri, cunoscute sub numele de “smear plug”.
Detritusul dentinar remanent are o rezistenŃă mecanică slabă i poate reprezenta
iniŃial un element protector al plăgii dentinare, împiedicând pătrunderea bacteriilor în

3
canaliculele dentinare, variaŃiile de presiune i s curgere a fluidului dentinar opunânduse
în acest mod apariŃiei unor legături chimice i mic romecanice ale adezivului dentinar cu
dentina. Acesta este, de fapt, punctul slab al adeziunii dentinare.
Adezivii dentinari prezintă o compoziŃie diferită în funcŃie de firma producătoare
dar, în principal, un adeziv dentinar va conŃine:
⇒ acidul/condiŃioner, agent pentru curăŃirea i/sau demineralizarea suprafeŃei
dentinei pe care o face aptă de colaj. Demineralizarea dentinei lasă libere fibrele de
colagen, elimină, dizolvă sau modifică detritusul dentinar remanent.
⇒ primerul, o răină hidrofilă întrun solvent (ap ă, acetonă, alcool) care are rolul de a
umecta zona demineralizată i favorizează astf el pătrunderea răinii adezive, graŃie
capetelor sale hidrofobe, în interiorul tubilor dentinari i în reŃeaua de colagen eliberată,
pentru care are afinitate, determinând apariŃia STRATULUI HIBRID.
⇒ răina adezivă propriuzisă, cu vâscozitate scăzut ă, care pătrunde în reŃeaua de
colagen a canaliculelor dentinare i în dentina int ercanalară pregătite anterior.

Strategia adeziunii dentinare este determinată de prezenŃa pe suprafaŃa plăgii

dentinare a detritusului dentinar remanent i, în f uncŃie de atitudinea agenŃilor de colaj
dentinar faŃă de acesta, se pot reŃine mai multe grupuri de adezivi dentinari:
• grupul de adezivi ce vizează lăsarea intactă a detritusului dentinar remanent i
încorporarea lui în procesele de colaj. Adezivii din această categorie se aplicau întro etapă
sau două etape de tratament după cum practicianul folosea o singură răină adezivă sau
succesiv un primer i o răină adezivă. Această met odă, nereuind să realizeze o legătură
adezivă bună i de durată, a fost înlocuită de alte sisteme de adeziune dentinară mai
eficace.

compozit

primer i
răină adezivă

prelungirea
„smear layer”
odontoblastică

Adeziunea dentinară cu păstrarea stratului de “smear layer” intact

• adezivi dentinari ce modifică stratul de detritus dentinar, păstrând canaliculele

dentinare închise de “smear plug”;
• un grup ce elimină complet detritusul dentinar remanent, divizat în sisteme cu
două sau trei etape, dacă se utilizează, respectiv, o aplicare separată sau combinată a unui
primer i a unei răini adezive;
• adezivii ce se bazează pe dizolvarea detritusului dentinar remanent mai curând
decât prin eliminare. Aplicarea acestui sistem adeziv se efectuează în două etape.

4
 Adezivii care modifică stratul de detritus dentinar remanent

Detritusul dentinar remanent produce o barieră naturală a pulpei dentare faŃă de

invazia bacteriană i limitează fluxul de fluid den tinar care iese din canaliculele dentinare i
care este susceptibil să diminue eficacitatea co lajului. Infiltrarea de monomeri în stratul
de detritus dentinar remanent i polimerizarea lor “in situ” are drept scop să întărească
colajul detritusului dentinar remanent cu suprafaŃa dentinară subiacentă. Acest colaj este
micromecanic dar e posibilă i o uoară legătură ch imică.
Clinic, acest sistem cere o gravare selectivă a smalŃului întrun timp separat de
gravarea dentinei. Primerul modifică stratul de de tritus remanent care se va lega de
dentină i, astfel, are loc o interreacŃie foarte s uperficială a sistemului adeziv cu dentina,
fără expunerea fibrelor de colagen, ceea ce confirmă slaba aciditate a acestui primer la
detritusul dentinar remanent. Intrarea în canaliculele dentinare va rămâne ocupată de
rumeguul dentinar constituit în adevărate dopuri; în dentina intercanaliculară apar
prelungiri de răină i stratul hibrid este, în fin al, format din răină, smear layer impregnat
cu răină, colagen intercanalicular .
compozit

„smear layer”
+ primer +
răină adezivă
prelungirea dentina
odontoblastică peritubulară

Stratul de “smear layer” modificat i impregnat cu răină adezivă.

Adezivii care elimină detritusul dentinar remanent

În cea mai mare parte, azi se recurge la metoda eliminării complete a rumeguului
dentinar i la tehnica gravării acide totale. În ac est scop, la început aceste sistme adezive
au fost aplicate în 3 etape succesive, ce se derulează după o succesiune în care se aplică în
primul rând acidul demineralizant, cu demineralizarea superficială a dentinei i expunerea
tramei de colagen dentinar. În a doua etapă se utilizeaza primerul ce este promotorul
adeziunii. El conŃine monomeri cu proprietăŃi hidrofile, posedând o afinitate pentru
fibrele de colagen expuse i proprietăŃi hidrofobe, permiŃâ nd copolimerizarea cu răina
adezivă. Aceti monomeri sunt adesea dizolvaŃi în solvenŃi o rganici acetona i etanol
care, datorită proprietăŃilor lor volatile, pot deplasa apa din reŃeaua de colagen.
Astfel, se transformă o suprafaŃă dentinară hidrofilă întrun strat hidrofob, spongios,
permiŃând ca, în etapa a treia, răina adezivă să p enetreze i să impregneze eficace
colagenul expus.

5
 compozit
fibre de
colagen
stratul hibrid
(primer i răină
adezivă)

prelungirea
odontoblastică

Îndepărtarea în totalitate a “smear layer”ului i crearea stratului hibrid.

Acest proces ce are loc în 3 timpi este denumit HIBRIDIZARE sau procesul de formare
a unui strat hibrid. La microscopul electronic de înaltă rezoluŃie stratul hibrid apare clar,
ca o reŃea de fibrile de colagen în care fibrilele de colagen individuale sunt separate de
spaŃii interfibrilare realizând aspect de canale. Ele pot fi observate în profunzimea
stratului hibrid până în zona de trecere la dentina neafectată de procesul carios i corespund
spaŃiilor interfibrilare ocupate anterior de hidroxiapatită i înlocuite în momentul colajului
de răină. În partea superioară, fibrele de colagen sunt dirijate spre răina adezivă i apar
efilate la extremitatea lor. Nu există colagen denaturat, ceea ce sugerează faptul că acidul
fosforic 37%, chiar dacă este relativ agresiv, gravarea acidă nu pare a fi suficientă pentru a
afecta substanŃial integritatea structurii colagenului; în consecinŃă, nu se pot detecta
prăbuiri ale colagenului sau lipsa infiltraŃiilor de răină adezivă printre fibrele de colagen
expuse.
În paralel cu formarea stratului hibrid, se formează prelungiri de răină adezivă în
tubii dentinari deschii i acestea contribuie în m are măsură la rezistenŃa legăturii cu
dentina colată. Această extensie de răină în tubii dentinari deschii, asociată la stratul hibrid
format la intrarea în tubulii dentinari, favorizează formarea unei legături etane, izolante
pentru complexul pulpodentinar i împiedi că percolarea i penetrarea microorganismelor.

În procesul de hibridizare nu se formează doar prelungiri răinoase principale ci se

pot forma microdigitaŃii i în ramurile laterale al e tubilor dentinari. Aceste microdigitaŃii
sunt constituite dintrun centru de răină înconjur ată de un strat subŃire format pe peretele
dentinar al tubului lateral. Acest fenomen se numete hibridizarea tubulară laterală.
Ultima generaŃie de adezivi întrun singur flacon (monoflacon), permite o procedură
de aplicare convenŃională a adezivului dentinar redusă la 2 etape; ea combină acŃiunea
primerului i a adezivului întro soluŃie.
În sistemul convenŃional în 3 etape, primerul trebuie să asigure umectarea eficace a
fibrelor de colagen expuse, deplasând toată umiditatea reziduală i transformând un Ńesut
hidrofil întrun Ńesut hidrofob, aducând astfel suf icient monomer în canalele interfibrilare.
Răina adezivă poate umple porii restanŃi dintre fi brele de colagen formând digitaŃii de
răină care sigilează intrarea tubilor dentinari de schii, iniŃiind i accelerând reacŃia de
polimerizare, stabilizând stratul hibrid i prelung irile de răină i furnizând suficiente duble
legături metacrilat pentru copolimerizarea cu răina de restaurare aplicată ulterior. În

6
sistemul simplificat monoflacon, funcŃia de primer i de răină adezivă devin perfect
combinate.

Adezivii care dizolvă detritusul dentinar remanent

Adezivii care dizolvă stratul de detritus dentinar remanent conŃin primer uor acid,
denumit primer autogravant, destinat să simplifice procedura clinică. El are rolul de a
demineraliza parŃial stratul de detritus dentinar i suprafaŃa dentinară subiacentă fără a
îndepărta resturile de rumegu dentinar dizolvate l a intrarea în orificiile tubulare. Are loc
astfel o interreacŃie foarte superficială a sistemului adeziv cu dentina, fără expunerea
fibrelor de colagen, ceea ce denotă slaba aciditate a acestui primer (fig. 4.6).

compozit

“smear layer” dizolvat

dentina cu păstrarea lui parŃială
peritubulară
prelungirea
odontoblastică

Dizolvarea stratului de “smear layer”cu infiltrarea

parŃială a răinii adezi ve printre fibrele de colagen.

ApariŃia primerului autogravant a fost de stinată să simplifice procedura clinică i o

primă generaŃie de astfel de sisteme adezive sunt reprezentate de sistemele Scotchbond 2
(3M) sau Coltene ART Bond, Ecusit Primer – Mono (DGM) i Syntac (Vivadent).
Aceti adezivi se pot prezenta în flacon u nic, monoflacon, acesta conŃinând agentul
de gravare, primerul i răina adezivă. Aplicarea acestui adeziv monoflacon se face în 2
timpi, prin două aplicări succesive. Prima aplicare are rol de penetrare, ea permite
pătrunderea în stratul de rumegu dentinar a compon entelor de colaj în aproximativ 30 de
secunde, timp în care acesta nu trebuie uscat. A doua aplicare are rol de sigilare, acest strat
poate fi uscat în scopul de a uura evaporarea solv entului .
Există i sisteme cu prezentare în 2 flaco ane la care primerul se aplică împreună cu
agentul de gravare, iar răina care copolimerizează cu primerul se va aplica separat.
ApariŃia primerilor autogravanŃi este leg ată de apariŃia în practica adezivă a
compomerilor, răini compozite modificate prin adao s de poliacizi, dar acŃiunea lor este
mai puŃin eficientă, acidul gravant are o acŃiune acidă slabă i nu reuete să graveze
suficient smalŃul pentru a crea retenŃii eficiente adeziunii amelare. La dentină,
demineralizarea se face superficial i aceste neaju nsuri fac ca restauraŃia adezivă să se
deterioreze rapid, la câteva luni de la plasarea ei. Pentru îmbunătăŃirea gravării i deci a
adeziunii, se poate aplica o gravare suplimentară convenŃională, anterioară aplicării
primerului autogravant.
Aceste sisteme sunt recomandate fie în aplicarea doar pe dentină, i atunci se cere o
gravare selectivă a smalŃului întro etapă separată sau pentru condiŃionarea simultană a
dentinei i a smalŃului. Simplificarea procedurii c linice în cazul aplicării sistemului

7
autogravant nu numai că reduce un număr de etape de lucru, dar reduce i faza de spălare
cu apă utilizată în gravarea convenŃională care nu mai e necesară. Toate controversele
asupra menŃinerii umidităŃii dentinei sau uscării ei în cursul procesului de colaj umed
sunt i ele evitate în acest mod. Acest sistem permite f ormarea unui strat hibrid mic, cu o
grosime de 0,5 microni, iar detritusul dentinar remanent e dizolvat i devine încorporat în
stratul hibrid.
Stratul hibrid astfel format este compus dintro reŃea moale de fibre de colagen, cu
mici spaŃii interfibrilare umplute de răină adeziv ă. Resturile de rumegu dentinar rămase
în tubulii dentinari sunt încapsulate de răina ca re formează prelungiri.

Adezivii ionomeri de sticlă

Primul material adeziv bazat pe tehnologia formării de ionomeri de sticlă modificaŃi

prin adaos de răină a fost Fujy Bond LC(GC). Siste mul adeziv pe bază de ionomeri de
sticlă este rezultatul unei tehnologii care combină ionomerii de sticlă cu răini adezive i
prezintă un mecanism de adeziune la substratul dentinar de tip micromecanic i chimic. O
scurtă procedură de gravare cu acid poliacrilic va expune superficial reŃeaua de fibrile de
colagen i va permite ca răina să difuzeze între a ceste fibre pentru a forma un strat
subŃire, asemănător stratului hibrid. Natura policarboxilică a materialului permite
procesul de schimburi ionice dinamice pe care se bazează o parte dintre proprietăŃile
autoadezive ale ionomerilor de sticlă.

Un ADEZIV DENTINAR, indiferent de tip, pentru a fi eficient trebuie să întrunească

câteva cerinŃe esenŃiale:
• să realizeze o adeziune puternică cu dentina, asemănătoare cu cea a smalŃului,
adeziune care să fie eficientă pe substratul dentinar umed;
• să fie bine tolerat de complexul pulpodentinar i compatibil cu materialul restaurator
folosit;
• să asigure o închidere cât mai perfectă a canaliculelor dentinare blocând astfel
micarea fluidului dentinar i prin aceasta diminu ând hipersensibilitatea dentinară;
• mecanismul de priză al adezivului dentinar să se facă fie prin autopolimerizare sau
prin sistemul dual, iar stratul adeziv să aibă o grosime redusă;
• adeziunea să se producă întrun timp cât mai scurt , iar manipularea i realizarea ei
să fie cât mai uoară;
• adezivul să permită adeziunea în mod egal la mai multe substraturi, respectiv la
smalŃ, dentină, cement, compozit, porŃelan, metal, etc..

Factorii de care depinde adeziunea dentinară

Puterea de adeziune a adezivilor dentinari moderni depinde de mai mulŃi factori :

substratul dentinar;
factorul dentar i relaŃia sa cu modificările locale;
materialul adeziv;
factorii care pot determina a lterarea stratului hibrid.

8
 Substratul dentinar

Calitatea dentinei are un rol esenŃial în adeziunea dentinară. Se poate afirma că

dentina tinerilor are o forŃă de adeziune mai mare decât cea a pacienŃilor în vârstă.
Adeziunea pe o dentină sclerotică sau cariată este mai proastă. Grosimea tubilor dentinari
joacă, de asemenea, un rol important în adeziune. La joncŃiunea smalŃ/cement, grosimea
tubilor dentinari se ridică la aproximativ 4% (din volum), sau 20.000 de tubi dentinari pe
cm pătrat i în jurul pulpei dentare ea se ridică l a 28% (din volum) sau 45.000 de tubuli pe
cm pătrat.
ForŃa de adeziune este superioară la nivelul zonelor îndepărtate de pulpă spre
deosebire de cele circumpulpare i, aceasta, din ca uza presiunii fluidului dentinar. Dentina
trebuie săi menŃină umiditatea pe tot parcursul t ratamentului, o uscare a sa putând avea
drept consecinŃă o aglomerare a structurilor de colagen.
Gravarea acidă a dentinei nu trebuie să dureze mai mult de 15 secunde atunci când se
folosete acid fosforic 3035% i aceasta, nu pentr u că ar exista riscul lezării Ńesutului
pulpar, ci pentru că o gravare acidă puternică a suprafeŃei dentinare întreŃine formarea
unei suprafeŃe hialine care face dificilă formarea stratului hibrid aderent.

Factorul dentar i relaŃia sa cu modifică rile locale

Când vorbim de factorul dentar ne referim la poziŃia dintelui pe arcadă, mărimea i

forma leziunii ca i la morfologia dintelui. Adeziu nea la dinŃii maxilarului superior este,
în general, mai bună decât la dinŃii maxilarului inferior; de asemenea, restaurarea unei
pierderi de substanŃă de tip lacună cuneiformă persistă timp mai îndelungat decât cea a
unei eroziuni plate i aceasta legată direct de mor fologia dinŃilor. O pierdere a adeziunii
restaurărilor de la nivelul coletului dentar poate să apară după aproximativ un milion de
cicluri de masticaŃie pe an, legată de particularităŃile specifice zonei.
Modificările localizate la nivel dentar au, incontestabil, un rol important în realizarea
adeziunii dentinare. După o pierdere de substanŃă dură dentară ca urmare a unor procese
carioase sau a unor traumatisme, canaliculele dentinare au tendinŃa de a se închide i, ca
urmare a depunerilor peritubulare de cristale de hidroxiapatită, apare un proces care se
numeste scleroză dentinară. Aceasta e cu atât mai importantă, cu cât evoluŃia pierderii de
structuri dure dentare se face în timp mai îndelungat, Ńesutul pulpar având timp săi
mobilizeze resursele sale compensatorii.
Heymann (1998) i Lambrecht (19 97) au arătat că 75% din pacienŃii de
vârste cuprinse între 6180 de ani pierd o restauraŃie den tară cam o dată la 2 ani, pe când
la pacienŃii între 2040 de ani aceasta pierdere este de doar 27%. Această diferenŃă
semnificativă de rezistenŃă în timp a unei restaurări adezive are legătură directă cu
prezenŃa de dentină sclerotică hipercalcificată, mai puŃin proprie sistemelor de adeziune
dentinară.

Materialul restaurator

ForŃa care se dezvoltă la contracŃia de polimerizare a materialului restaurator

constituie un factor ce poate slăbi adeziunea dentinară, de aceea ea trebuie i poate fi redusă
prin tehnica de aplicare a straturilor de răină compozită. Modulul de elasticitate al

9
particulelor mici ale compozitelor hibride e mai slab decât cel al compozitelor cu
microumplutură. DiferenŃa dintre diferitele tipuri de polimerizare este, de asemenea, un
factor important de care depinde reuita adeziunii. Dacă adezivul, în momentul
polimerizării compozitului în preparaŃie nu este complet polimerizat, forŃa de
polimerizare a compozitului poate conduce la o ruptură sau fisură în stratul adeziv.

Factorii care pot determina alterarea stratului hibrid

Există o serie de factori care pot să determine o adeziune dentinară deficitară. Aceti
factori care pot genera o astfel de alterare sunt :
• o gravare prea importantă a dentinei;
• o uscare prea accentuată a dentinei ce poate determina o aglomerare de structuri de
colagen i penetrarea insuficientă a răinii între fibrile;
• o contaminare a dentinei gravate cu salivă, sânge (necesită o nouă gravare);
● un timp de acŃiune insuficient al primerului (fiecare primer conŃine un solvent
volatil, de cele mai multe ori, acetona, care poate influenŃa polimerizarea i, de aceea,
după aplicarea primerului, e bine să se efectueze o presiune de aer asupra acestuia);
• o îngroare a primerului lichid în flacon i, pen tru a evita acest lucru, e bine ca
flaconul cu lichid să fie închis imediat;
• o suflare de aer cu presiune prea mare poate să lase un strat foarte fin de adeziv de
colaj i rămâne ca atare un strat anaerobic de răi nă care nu poate să fie polimerizat
complet;
• o polimerizare incompletă, datorată unei lămpi de fotopolimerizare care nu mai e
corespunzătoare. Pentru a evita astfel de situaŃii e bine să fie făcut un control anual de
funcŃionare a acesteia i în cazul în care există d ubii asupra calităŃii lămpii, e mai bine să
se recurgă la un sistem de polimerizare dual sau chimic. Un adeziv dentinar incomplet
polimerizat duce la formarea unui strat hibrid incomplet, care îi pierde etaneitatea i va
duce, în final, la leziuni pulpare sau la sensibilitate dentară postoperatorie sau o
îndepărtare prematură a restauraŃiei.

InfluenŃa adezivilor dentinari asupra pulpei dentare

InfluenŃa negativă pe care adezivii dentinari ar putea să o aibă asupra pulpei dentare
a fost o problema viu discutată de specialiti.
Sau studiat efectele tehnicii de gravare totală <total etch> asupra pulpei dentare pe
cupe histologie i aceste studii au demonstrat că, după o asemenea tehnică de
demineralizare a smalŃului i dentinei, nu a apărut nici o reacŃie de iritaŃie pulpară.
Aceste cercetări i multe altele au arătat că gravarea aci dă a dentinei (condiŃionarea),
urmată de aplicarea imediată a primerului i sigilarea rapid ă a marginilor sale constituie
cea mai bună protecŃie pulpară.
Realizarea unui strat hibrid nu reprezintă doar posibilitatea realizării unei bune
restaurări ci, datorită faptului că acest strat este acidorezistent, el constituie o protecŃie a
suprafeŃelor radiculare împotriva cariei la acest nivel identică cu cea obŃinută prin
tehnica de sigilare a fosetelor i a anŃurilor de pe feŃe le ocluzale ale dinŃilor.

10
 Adeziunea dentinară mai are o aplicaŃie la fel de importantă care constă în aceea că,
prin denaturarea proteinelor de la suprafaŃa plăgii dentinare se reduce permeabilitatea
canaliculelor dentinare, tubii dentinari se închid, hidrodinamica fluidului dentinar se
reduce i acest lucru atrage după sine reducerea se nsibilităŃii dentinare. Stratul hibrid
rezultat ca urmare a adeziunii dentinare închide foarte eficace canaliculele dentinare i prin
aceasta jocul fluidului dentinar responsabil de hipersensibilitatea dentinară este limitat.

Fazele critice ale adeziunii dentinare

Adeziunea dentinară prezintă câteva puncte cheie, de a căror realizare depinde eficienŃa
colajului dentar obŃinut i, în final, ca litatea restauraŃiei efectuate. Acestea sunt:
izolarea cîmpului operator;
tehnica de condiŃionare a sma lŃului i dentinei;
gradul i tipul de umiditate al substratului dentar pe perioada colajului;
aplicarea primerului;
modul de aplicare al răinii adezive;
procedeul de restaurare final ă.

Realizarea câmpului operator

Realizarea unui câmp operator optim este absolut obligatorie înainte de a se proceda
la aplicarea tehnicilor de adeziune. Substratul dentar pe care se va aplica adezivul dentinar
trebuie ferit de orice sursă de umiditate.
Adeziunea la smalŃ presupune teoretic o suprafaŃă uscată a acestuia pentru a
permite ca agenŃii de fotopolimerizare hidrofobi să fie atrai prin capilaritate în interiorul
microretenŃiilor realizate prin gravarea acidă a smalŃului. Se formează astfel două tipuri
de prelungiri în interiorul acestor microretenŃii, unele între prismele de smalŃ, aa
numitele microdigitaŃii i macrodigitaŃii în interiorul pris melor de smalŃ.
Colajul dentinar este o operaŃiune mai complexă, el trebuie să Ńină seama de faptul
că la nivelul plăgii dentinare există două tipuri de umiditate: umiditate internă;
umi ditate externă.
acestea fiind, uneori, completate i de o umiditate externă ce poate să apară accidental în
timpul efectuării colajului dentinar.

→ UMIDITATEA INTERNă – e cauzată de fluidul dentinar care circulă în interiorul

canaliculelor dentinare datorită presiunii pozitive intrapulpare care întreŃine o micare a
acestuia spre suprafaŃa dentinară, prin traversarea tubilor dentinari deschii ca urmare a
procedeului de gravare acidă a dentinei. Această umiditate dentinară internă are influenŃe
certe asupra tehnicii de adeziune dentinară.
→ UMIDITATEA EXTERNă este legată de umiditatea mediului bucal precum i de
umiditatea existentă în cabinetul dentar. Aceasta are o acŃiune negativă asupra
rezistenŃei adeziunii dentare.

11
 În absenŃa câmpului operator, gradul de umiditate înconjurătoare din mediul bucal
este ridicat. Cu ajutorul mijloacelor de izolare, această umiditate poate fi controlată
păstrânduse doar umiditatea generată de mediul amb iant din cabinetul dentar.
Valoarea adeziunii dentinare diminuă atunci când umiditatea este mare, totui
anumite sisteme adezive sunt mai sensibile decât altele la gradul de umiditate existent.
→ UMIDITATEA ACCIDENTALă – de natură externă poate la rândul său influenŃa
calitatea adeziunii. O astfel de umiditate poate fi obŃinută prin contaminarea cu salivă sau
sânge i ea poate împiedica efectiv contactul între adeziv i substratul de legătură. Acest tip
de umiditate poate fi mai frecventă la mandibulă decât la maxilarul superior, la acesta din
urmă umiditatea putând fi mai uor de controlat.

Tehnica de condiŃionare a smalŃului i dentinei

CondiŃionarea plăgii dentinare reprezintă un alt element important de care depinde

colajul dentinar. Dintele ce urmează să primească o restaurare este pregătit în vederea
realizării acesteia prin spălarea, izolarea i usca rea sa urmată de o gravare cu un agent de
gravare acidă. Prima generaŃie de adezivi dentinari cerea o gravare selectivă a smalŃului.
Astăzi, se utilizează tehnica de gravare totală prin care condiŃionantul sau agentul de
gravare se aplică simultan pe smalŃ i dentină. În consecinŃă, cele două suprafeŃe
microretentive diferite, rezultate ca urmare a acestui tratament, vor fi pregătite pentru
adeziune în mod diferenŃiat.
În mod tradiŃional, smalŃul e gravat selectiv cu acid fosforic 3040%. O dată cu
introducerea tehnicii gravajului total, a fost utilizat acidul fosforic mai puŃin concentrat sau
alŃi acizi mai slabi precum acidul citric, maleic, nitric sau oxalic i acest lucru, din dorinŃa de
a găsi agenŃi conditionanŃi universali, care să aibă o acŃiune suficientă pentru gravarea
smalŃului i o acŃiune de gravare mai blân dă a dentinei, evitând expunerea colagenului pe o
profunzime care ar putea împiedica infiltrarea completă a răinii adezive.
Numeroasele studii clinice i fundamentale efectuate asupra acestui aspect au
demonstrat o eficacitate mai mică a colajului când acidul utilizat este mai puŃin
concentrat decât acidul fosforic 3040%.
Se pot utiliza doi agenŃi de gravare în mod selectiv pentru dentină i pentru smalŃ
dar acest lucru ar îngreuna procedeul clinic. Astăzi, adezivii ce elimină detritusul dentinar
remanent au revenit la utilizarea pentru gravarea acidă a smalŃului i dentinei la acidul
fosforic concentrat, care se aplică pe smalŃ timp de 15 secunde după care se aplică acidul
i la nivelul dentinei i astfel, smalŃul va benefi cia de un timp dublu de gravare acidă faŃă
de dentină.
O metodă mai recentă este aceea de a utiliza primer autogravant în acelai timp pentru
smalŃ i dentină. Acest primer face parte di n sistemele ce dizolvă detritusul dentinar în 2
etape i conŃine monomer acid cum e Phenil P. El este întins cu ajutorul unui jet de aer i
nu necesită spălare. Părerile cu privire la eficacitatea acestui primer autogravant sunt
împărŃite i aceasta pentru că se pare că el nu gra vează suficient de profund substratul
dentar ca agenŃii convenŃionali.
Recent, prin adiŃia de grupe carboxilice acide pe lanŃul principal de monomer de
răină convenŃională, a apărut un nou grup de mater iale adezive care, după compoziŃia
chimică pot fi considerate răini compozite modific ate prin adaos de poliacid [ex.Dyract i
Dyract AZ (Dentsply), Hytac (ESPE), etc.] care sunt comercializate sub denumirea de

12
<compomer >. Această denumire sugerează ideea că ele sunt o combinaŃie de ionomeri
de sticlă i compozite. Popularitatea lor se datorează în mare parte uurinŃei cu care se
manipulează i simplificarea procedurilor clinice, ele utilizând, datorită primerului
autogravant, condiŃionarea întro singură etapă a s ubstratului dentar. Cu toate acestea se
pare că prin combinarea monoflacon a primerului cu adezivul, monomerii acizi dizolvaŃi
în acetonă sunt mai puŃin acizi, primerul acŃionând mai superficial în dentină i nefiind
suficient de agresiv pe smalŃ pentru a realiza o suprafaŃă suficient de retentivă. În plus,
se deteriorează uor i destul de important în decursu l a 6 luni dând natere unor defecte
marginale importante i posibilităŃii de apariŃie a recidivei de carie, efect pus pe seama
gravării insuficiente a smalŃului.
Efectul clinic al acestui compozit modificat prin adaos de poliacid poate fi
substanŃial îmbunătăŃit printro gravare suplimenta ră a smalŃului.

Gradul i tipul de umiditate al substratului denta r pe perioada colajului

După gravarea acidă a suprafeŃelor de dentină i smalŃ, acestea trebuie tratate pentru
a permite penetrarea completă a răinii adezive. Te oretic, e bine să se obŃină o suprafaŃă
de smalŃ uscată. Pe dentină, o umiditate oarecare e recomandată pentru a evita prăbuirea
reŃelei de fibre de colagen expusă, ceea ce ar duce la compromiterea adeziunii.
Din acest motiv, din punct de vedere clinic, există 2 metode de a păstra suprafaŃa de
dentină i smalŃ umede sau uscate.
O metodă care permite păstrarea unui substrat de adeziune uscat constă în utilizarea
unui sistem adeziv pe bază de primer apos care va permite rehidratarea i reexpansiunea
reŃelei de fibre de colagen uscate, permiŃând astfel monomerului răinos să difuzeze
eficace între fibrele de colagen.
O altă alternativă este aceea de a păstra suprafaŃa gravată acid în stare umedă
folosind capacitatea primerului pe bază de acetonă pentru a îndeparta excesul de umiditate.
Această tehnică poartă denumirea de colaj umed i a fost introdusă de Kanca i Gwinnett la
începutul anilor 90.
Pentru a obŃine o hibridizare corectă este esenŃial ca reŃeaua de colagen, lipsită de
suportul său mineral după tratare cu acid, săi pă streze caracterul său spongios.
Monomerul răinic va putea astfel impregna prin difuziune spaŃiile interfibrilare.
Deshidratarea prin uscare cu aer a suprafeŃelor dentinare gravate acid poate determina
apariŃia unor tensiuni de suprafaŃă ce pot provoaca prăbuirea reŃelei de colagen expusă,
contracŃia sa i formarea unui coagulum impermeabil la răină. Dimpotrivă, dacă rămâne un
rest de apă în spaŃiile interfibrilare, se menŃine caracterul moale al matricei de colagen i
spaŃiile interfibrilare rămân deschise. Este de subliniat faptul că această tehnică de colaj umed
nu poate garanta difuziunea corectă a răinii decât în condiŃiile în care toată apa restantă de pe
suprafaŃa dentinei este eliminată i înlocuită de monomer înaintea etapei următoare a tehnicii
adezive. Din această cauză, cele mai multe adezive de care dispunem azi, monomeri hidrofili
primeri sunt dizolvaŃi în solvenŃi volatili precum etanol sau alcool. Aceti solvenŃi pot
produce o deplasare a apei rezi duale i permit, astfel, monomerului polimerizabil să pătrundă
în tubii dentinari i în nanospaŃiile reŃelei de colagen. Solventul primerului se va evapora prin
uscare uoară a supr afeŃei sale cu o seringă de aer, fără a leza monomerul. Acesta are
extremităŃi hidrofile ce prezintă o afinitate pentru fibrele de colagen expuse i extremităŃi
hidrofobe care se com portă ca receptori pentru

13
copolimerizare cu răina adezivă aplicată după acee a. Apa din reŃeaua de colagen care nu
a fost complet deplasată, poate afecta polimerizarea răinii în interiorul stratului hibrid i
intră în competiŃie spaŃială cu răina din dentina demineralizată.
Din punct de vedere clinic există riscul ca umiditatea suprafeŃei dentinare să nu fie
complet înlocuită prin acŃiunea monomerilor hidrofili ai primerului. Apa în exces,
insuficient îndepartată prin aplicarea primerului, produce o separare a fazei componentelor
hidrofile de cele hidrofobe i antren ează apariŃia de bule, goluri la inerfaŃa dentină/răină.
Acest defect al interfeŃei slăbete adeziunea i, în consecintă, vor apărea tubi dentinari
imperfect sigilaŃi. Pe de altă parte, o uscare uoară după condiŃionarea dentinei pe o
perioada scurtă înainte de aplicarea primerului anhidru pe bază de acetonă va determina o
insuficientă infiltrare a răinii in tertubular.
În consecinŃă, se poate conclude că dentina gravată nu trebuie păstrată prea umedă
dar nici prea uscată timp îndelungat. Tehnica cea mai eficace recomandă aplicarea unui jet
de aer scurt pentru eliminarea apei reziduale sau o tergere cu o hârtie absorbantă a
suprafeŃei de dentină gravată acid.
Tehnica colajului umed mai are i alte inc onveniente cu importanŃă clinică:
acetona se dizolvă rapid din flaconul de primer, de aceea flaconul trebuie
închis imediat după utilizare altfel, prin pierderea componentei solubile, după un număr de
închideri i deschideri ale flaconului, primerul s e modifică prin mărirea proporŃiei de
monomer în raport cu solventul. Această modificare duce la rândul său la modificarea
capacităŃii de penetrabilitate a monomerului în reŃeaua de colagen;
suprafaŃa de smalŃ gravat a cid, care apare pe un smalŃ uscat sub forma
unei coloraŃii albcretoase, culoare ce atestă eficienŃa gravării, în condiŃii de umiditate
nu mai este observabilă.

Modul de aplicare al primerului

Primerul trebuie să fie aplicat cu mare a tenŃie, timp de cel puŃin 15 secunde,
respectând indicaŃiile fabricantului, pentru a permite difuziunea monomerului în toată
profunzimea stratului demineralizat i pentru a fi siguri că răina va infiltra corect reŃeaua
de colagen.
În cazul unei tehnici de adeziune uscată, aplicarea primerului rehidratant apos pe o
perioadă de 15 secunde permite reŃelei de colagen o reexpansiune, pe când la folosirea
unei tehnici de colaj umed, primerul trebuie apli cat un timp suficient pentru a permite
deplasarea umidităŃii reziduale de la suprafaŃa dentinei prin evaporarea solventului pe
bază de acetonă. În plus, primerul cu acetonă aplicat d upă o uscare scurtă i blândă a
suprafeŃei dentinare poate elimina detritusul dentinar remanent în trei sau două etape
(monoflacon). Aplicarea primerului sub presiune moderată cu ajut orul unei pensulări sau
cu o buletă, ameliorează i accelerează procesul de difuziune a monomerului, care va fi
aspirat în spaŃiile inerfibrilare.
Teoretic, nu e necesară aplicarea de primer pe smalŃul gravat acid i uscat dacă se
utilizează un agent de colaj amelar hidrofil; totu i, aplicarea primerului pe smalŃul gravat
acid nu aduce prejudicii procesului de colaj. În cazul în care cavitatea este menŃinută
umedă, atunci este necesară o tehnică de colaj umed. Primerul trebuie aplicat totdeauna pe
smalŃul gravat pentru că, datorită evaporării solventului, să fie deplasată toată umiditatea
reziduală. Aplicarea primerului este to tdeauna completată de o uscare scurtă i

14
blândă pentru a permite volatilizarea excesului de solvent înainte de aplicarea răinii
adezive.

Aplicarea răinii adezive

Răina adezivă va fi răspândită pe suprafa Ńa de adeziune mai uor printro acŃiune

mecanică (pensulă, buletă) decât cu jet de aer. Ea trebuie depusă în cantitate mare înainte
de a fi întinsă cu ajutorul unui aplicator i uscat ă cu o hârtie absorbantă între două aplicări;
astfel, stratul de răină adezivă va atinge o grosi me optimă de aproximativ 100 microni,
grosime suficientă pentru ai oferi un grad de elas ticitate care să amortizeze presiunile
mecanice i tensiunile datorate contracŃiei de poli merizare a răinii compozite.
Întinderea adezivului cu ajutorul jetului de aer poate reduce grosimea adezivului i
aceasta la răndul său diminuă capacitatea de absorbŃie elastică. Utilizarea răinii adezive
cu vâscozitate scăzută în strat intermediar sub obturaŃie permite o legătură foarte
rezistentă mecanică i o bună etaneizare a plăgii dentinare. Se poate considera conceptul de
legare elastică ca un mijloc excelent nu numai de contrabalansare a reacŃiei de contracŃie
de polimerizare a răinii compozite dar, în egală măsu ră, ajută la amortizarea forŃelor de
masticaŃie, a deformărilor dentare i ocurilor ter mice care pot scădea integritatea
joncŃiunii dinte/răină, în timpul funcŃiei clinice .
Teoretic, sistemele adezive polimerizate chimic sau mixt care au o viteză de
polimerizare mai mică decât răinile fotopolimeriza bile i care astfel permit formarea unor
porozităŃi slabe în masa stratului de răină, pot c ontribui la mecanismul de amortizare
elastică. Utilizarea unui ciment ionomer de sticlă intermediar sub restaurarea de compozit
reduce rigiditatea totală a restauraŃiei i mărete capacitatea ei de amortizare elastică.
Cimenturile cu ionomeri de sticlă modificate prin adaugare de răină ar fi de preferat
cimenturilor ionomere convenŃionale pentru că ele pot copolimeriza chimic cu răina
compozită de restaurare plasată pe fundul cavităŃii. Această tehnică numită <sandwich>
efectuată cu un ionomer de sticlă cu adaos de răin ă, aplicat ca strat intermediar pe
podeaua cavităŃii, a dovedit o diminuare semnificativă a procentului de pierdere a
restauraŃiei.
Pentru agenŃii de colaj fotopolimerizabili, răina adezivă trebuie polimerizată
întotdeauna înainte de aplicarea compozitului de restaurare, astfel răina adezivă nu va
putea fi deplasată când se aplică restaurarea. Polimerizarea răinii adezive stabilete
joncŃiunea răină/ dinte i activează, în consecinŃ ă, mecanismele de amortizare elastică. O
subŃiere extremă a stratului de răină adezivă prov oacă o permeabilizare incompletă a
răinii i reducerea capacităŃii de amortizare elas tică eficientă a adeziunii.

Procedeul de restaurare finală

În scopul realizării unei interfeŃe flexibile dinte/restaurare, compozitul de restaurare

trebuie plasat de aa manieră încât contracŃia de p olimerizare să fie redusă la minimum.
O legătură puternică între dentină i răi na de polimerizare nu va permite formarea de
bree care să poată atenua stresul realizat de c ontracŃia de polimerizare i, în aceste situaŃii,
doar suprafaŃa răinii compozite va fi ce a care se va putea deplasa în raport cu suprafeŃele
legate de pereŃii preparaŃiei. PotenŃialul de deformare al materialului compozit depinde de
configuraŃia spaŃială a cavităŃii i, în acest sens, au fost sugerate o serie de

15
tehnici clinice care să aibă drept consecinŃă diminuarea efectului negativ al contracŃiei
de polimerizare. Cea mai utilizată este tehnica de aplicare în straturi, care diminuă
contracŃia totală de polimerizare i reduce masa de compozit p olimerizat în fiecare etapă,
el reducând, astfel, raportul dintre suprafaŃa colată i suprafaŃa liberă. Stratul mai subŃire
de răină compozită asigură o polimerizare completă a compozitului în zonele profunde ale
cavităŃii.

La o cavitate de clasa Ia, în scopul limi tării contracŃiei de priză sunt indicate
următoarele:
realizarea unei preparaŃii cu unghiuri i nterne rotunjite;
aplicarea unei obturaŃii de bază cu cime nt ionomer de sticlă întrun strat gros cu
scopul de a limita cantitatea de material compozit necesară pentru realizarea restaurării tiut
fiind că, cu cât cantitatea de compozit va fi mai mică cu atât i contracŃia sa de priză va fi
mai mică;
aplicarea în straturi succesive a materi alului compozit astfel încât fiecare strat să
vină în contact cu un număr mai mic de pereŃi ai cavităŃii. Straturile nu trebuie să
depăească grosimea de 22,5mm pentru a se putea re aliza o bună polimerizare.
Spotul luminos e de preferat să fie direcŃionat, Ńinând seama că direcŃia de
contracŃie este orientată spre acesta.

La cavităŃile de clasa Ia mici i superfi ciale, materialul compozit poate fi aplicat întrun
singur strat care va fi polimerizat, iar anŃurile i fosetele pot fi sigilate cu o răină compozită.

Dacă avem de restaurat cavităŃi mai întinse în suprafaŃă i profunzime, se va

obtura în mai mulŃi timpi:
primul strat de material compozit se pla sează pe peretele vestibular i se întinde
spre podeaua cavităŃii oblic; se fotopolimerizează dinspre vestibular i apoi ocluzal;
stratul al doilea se aplică oral, oblic i se polimerizează dinspre oral i apoi ocluzal;
stratul final, al treilea, va fi ocluzal

Modul de realizare a restaurărilor la cavităŃile ocluzale mari:

Compozitele autopolimerizabile sunt recomandate pentru restaurări posterioare

pentru că ele induc o contracŃie de polimerizare mai mică decât cele fotopolimerizabile i
cu direcŃionarea acesteia spre centrul restauraŃiei, pe când răinile fotopolimerizabile au
tendinŃa de contracŃie spre sursa de lumină, slăbind legătura dintre restauraŃie i pereŃii

16
laterali i pulpar al cavităŃii. Acest fapt este at ribuit procesului de polimerizare mai lent
care mărete potenŃialul de amortizare prin deformă ri plastice. O răină compozită de
restaurare cu macroparticule, reduce masa de compozit i contracŃia de polimerizare
rezultată .

Autopolimerizabile fotopolimerizabile
DirecŃia de contracŃie a răinilor compozite.

Pentru leziunile carioase proximale, se pot pregăti cavităŃi de clasa a IIa mai
economicoase, pe o singură faŃă, în galerie sau tunel, în funcŃie de mărimea procesului
carios. La aceste tipuri de cavităŃi fotopolimerizarea materialului compozit se poate face
întro singură etapă. La cavităŃile proximale cu sa u fără retenŃie ocluzală, aplicarea
fotopolimerizării se face în straturi succesive folosinduse o matrice transparentă
autocolantă sau o bandă simplă, fixată cu ajutorul unei pene de lemn. Se pot utiliza i pene
reflectorizante transparente care, prin reflecŃia luminii către pragul gingival al
preparaŃiei, potenŃează fotopolimerizarea. Atunci când cavitatea este mare, se aplică
materialul compozit în mai multe straturi astfel:
primul strat se aplică la nivelul pragul ui gingival i se face fotopolimerizarea
aplicând spotul luminos pe pana reflectorizantă dinspre lingual, apoi vestibular, i, în final
se completează dinspre ocluzal;
stratul următor se aplică oblic oral, fă ră să ajungă la peretele vestibular, se
polimerizează dinspre oral spre ocluzal; se mută pana vestibular, se aplică un nou strat
vestibular oblic i se repetă fotopolimerizarea înt âi vestibular, apoi ocluzal.

Tehnica de aplicare i fotopolimerizare a obturaŃiei

de compozit la cavităŃile proximoocluzale.

17