Curs Materiale dentare nr.

8
SISTEMELE ADEZIVE
Răsinile compozite nu sunt capabile singure să realizeze legături chimice
puternice cu tesuturile dentare dure, prin urmare erau necesari agenti
intermediari care să faciliteze obtinerea acestei legături intre obturatia de
compozit si structurile dentare propriu zise.

Astfel au apărut adezivii dentari, pe dezvoltarea cărora se bazează

tehnicile restaurative moderne.

Adezivii sunt alcătuiți din monomeri rășinici și solvenții in care acestia

sunt diluati. Monomerii rasinici sunt in general molecule bifuncționale,
care conțin o grupare polimerizabilă, care
reacționează cu materialul de obturație prin copolimerizare,si o
grupare adezivă, care este capabilă sa interacționeze cu substanța dentară

prin formarea unor legături chimice, și un spațiator, care are rolul de a

modifica proprietățile de
solubilitate, flexibilitate și umectabilitate ale monomerului adeziv.

Plagă obţinută în urma tratamentului stomatologic este formata dintr-o

suprafaţă de smalţ şi una de dentină.
Avem două suprafeţe cu structură fizică diferită şi cu un comportament
diferit la acţiunea tratamentului realizat de medicul stomatolog, vorbim despre
adeziunea la smalţ şi adeziunea la dentină.
Cele două entităţi, smalţul şi dentina trebuie tratate diferit pt a obţine
rezultate optime ale adeziunii.
7.1 Adeziunea la smalţ

Adeziunea la smalț a fost prima tehnică adezivă utilizată cu succes în medicina

dentară.Începuturile ei se găsesc in 1955, când Buonocuore a remarcat că
utilizarea acidului ca agentgravant în industrie, creste adeziunea vopselelor la s
uprafețele metalice. Astfel, el a utilizatacidul pentru curățarea suprafețelor
dentare, si a observat formarea unor microporozități în care pătrundeau
rășinile acrilice, realizând o legătură mecanică cu
substratul dentarsubiacent . Următorul pas a fost făcut in 1962, când Bowen a r
ealizat Bis‐GMA, o rasinacompozită, pe care a incărcat‐o cu umplutură

anorganică.

7.2. Structura smalţului dentar

Smalțul dentar poate fi descris din punct de vedere al caracterelor topografice,

fizice,chimice si morfologice. Interesante din punct de vedere al adeziunii
sunt caracterele fizice, chimice si morfologice.

Din punct de vedere fizic, smalțul este țesutul cu cel mai înalt grad de mineraliz
are din organism, cu o duritate apreciată la 5‐8 grade pe scara Mohs.

Cea mai
mare duritate segăseste în general în straturile profunde ale smalțului.
De asemenea, gradul de mineralizare se accentuează cu vârsta.

Din punct de vedere chimic, smalțul este alcătuit din 95% substanțe
minerale, 1% substanțe organice și 4% apa. Aproximativ 90% dintre
substanțele minerale sunt alcătuite din fosfați de calciu, constituiți sub
forma de hidroxiapatită, Ca10(PO)4(OH)2, o mica parte (3%)
din fluoroapatită, Ca10(PO4)FOH, iar restul din carbonați, silicați, siliciu.

Ionii minerali care intră în combinatiile chimice ale acestor săruri pot fi într‐o ca
ntitate mai mare si
sunt numiti constituenti majori: Ca, P, CO2, Na, Mg, Cl, sau într‐o

cantitate foarte mică, fiind numiți constituenti minori, cum sunt: F, Zn, Sb, Ba

Componenta organică a smaltului cuprinde circa 35‐40% fractiuni

insolubile reprezentate de aminoacizi, structurate în lanturi polipeptidice,
asemănătoare prin unele caractere colagenului, iar prin altele keratinei.

Restul de 60‐65% din substanța organică este reprezentată de fracțiuni

solubile alcătuite din proteine solubile, peptide, acid citric, glicoproteine.
Apa smalțului este în cea mai mare parte (97%) legată de moleculele proteice,
numai o cantitate foarte mică fiind liberă in spațiile interprismatice, mai ales

în apropierea joncțiunii smalț‐dentină.

Din punct de vedere a caracterelor morfofuncționale, unitatea

fundamentala
a smalțului este prisma de smalț. Acestea au diametru mediu de 4µm,

un traiect oblic față de suprafața dintelui și lungime variabilă. Unele

prisme se întind de la suprafața smalțului pânăla dentină, iar altele dispar pe p

arcurs, fiind continuate de alte prisme.

Prismele sunt elemente distincte, individualizate incă de la inceputul

formării smalțului, rămânând în aceeasi pozitie si aceleasi relații unele
față de altele tot timpul.
Direcția acestora este radiară de la joncțiunea smalț-dentină spre
suprafața smalțului,perpendicular pe acesta. Traiectul lor nu este rectiliniu ci
usor ondulat, ceea ce le conferă o anumită elasticitate.

Partea periferică a prismei este reprezentată de o zona mai puțin mineralizată s

i mai bogată in substanța organică, fiind denumită teaca prismei.

Deoarece conturul prismelor nu este identic, între pereții lor nu se

realizează un contact intim, apărând spații de formă neregulată si de
aspect mai întunecat decât al corpului prismei. Aceste spații reprezintă
zone de substanță organică, fiind cunoscute sub denumirea de substanță
interprismatică.

Substanța organică este însă grupată mai abundent într‐o serie de

formațiuni particulare smalțului: lamele, smocuri si fusuri.

Lamelele reprezintă fie prisme de smalț nemineralizate, fie substanță

organică interprismatică cu un grad mai redus de mineralizare. Acestea
străbat întreaga grosime a smalțului de la suprafață până la dentină,
pătrunzând și în aceasta. Localizarea lor este variabilă,
cel mai des putând fi observate
in smalțul cervical sau in dreptul gropițelor de pe suprafețele ocluzale.

Smocurile smalțului sunt formațiuni organice mult mai slab mineralizate

decâtprismele, cu aspect de smocuri de iarbă, având forma unui mănunchi de l
amele ramificate și ondulate, care încep de la limita smalț-
dentină și ajung până la aproximativ 1/3 din grosimea interna a smalțului.

Mecanismul adeziunii rășinilor compozite la smalț este următorul: un agent de

gravajacid determină îndepărtarea componentei organice a smalțului,

rămânând doar rețeaua anorganică a smaltului.

Această rețea este pătrunsă de agentul adeziv, prin fenomenul de

capilaritate, luând locul substanței organice îndepărtate. Agentul adeziv
este polimerizat, realizând astfel o legătură micromecanică între rășina
compozită si smalțul subiacent conform figurii de mai jos.

Adeziunea la smalt are loc in mod diferit, in funcție de tipul

adezivului utilizat, dacă este un sistem adeziv cu gravare acidă
totală sau unul autogravant, sau in funcție de tipul
smalțului, indemn sau Prelucrat cu ajutorul unor freze.
Diferenta dintre cele doua tipuri de smalt este dată de existenta unui

detritus amelar la suprafata smalțului tăiat. Acest detritus amelar a

fost foarte puțin studiat, deoarece în tehnicile adezive cu gravare acidă el era

îndepărtat prin gravajul acid. Interesul fată de acest detritus a melar a

apărut odată cu introducerea adezivilor autogravanți, când acesta nu mai
este indepărtat, ci este inclus în stratul hibrid.
Problema care apare fața de detritusul amelar , este că acesta are un
continut crescut de
substante anorganice, care pot tampona aciditatea monomerilor acizi .

Interfata smalt-răsină

Adeziunea la smalț este de natură micromecanică, răsina patrunsă in

microretențiilerezultate in urma gravajului acid formând în urma polimerizării fi
lamente de rășină, care potfi de doua tipuri . Astfel există

macrofilamente, formate prin pătrunderea adezivului în centrul sau

periferia prismelor, si microfilamente, formate prin pătrunderea în locul
fiecărui cristal de hidroxiapatită dizolvat. Lungimea medie a acestor
filamente este de 2- 5µm.

Dupa aplicarea si intărirea adezivului pe smalțul gravat acid, la nivelul

interfetei smalt/adeziv se descriu trei zone:

− Zona de amestec - situată la baza microretentiilor, reprezintă zona de

contact dintre adeziv si smaltul subdiacent
− Zona prelungirilor filamentoase - reprezentată de filamentele propriu‐zise

− Zona stratului compact - reprezentată de zona de adeziv situată la

suprafata smaltului.

Pentru crearea microretenților este necesară gravarea suprafeței smalțului. La r

ândul său, suprafața smalțului poate fi intactă sau prelucrată cu ajutorul

instrumentarului rotativ.
Dacă se urmăreste obținerea adeziunii la smalțul intact este necesară îndepărta
rea peliculei organice si a smalțului aprismatic aflate la suprafața
smalțului, iar în cazul smalțului prelucrat, îndepărtarea detritusului amelar
rezultat în urma prelucrării mecanice

7.2 Adeziunea la dentină

Particularitățile adeziunii la dentină sunt date de structura și compoziția
acesteia.
Astfel, dentina este alcatuită în proporție de 30% de faza organică, și în proporț
ie de 70% de faza anorganică.

Dentina este privită ca și un compozit biologic, alcătuită dintr-o matrice

de colagen umplută cu cristale de apatită de dimensiuni nanometrice.

Dentina este străbătută, radiar, dinspre pulpă spre periferie, de o rețea de

canalicule dentinare.

Aceste canalicule conțin în interiorul lor prelungirile odontoblastelor, și

deasemenea, mai conțin un lichid denumit limfa dentinară, aflat in relație cu

pulpa dentară. Aceasta limfă dentinară este un lichid saturat în ioni de

calciu și fosfat, și se află
sub permanentă presiune din partea camerei pulpare, de aproximativ 25‐
30mm Hg.

Canaliculele dentinare sunt delimitate de un strat de dentină

hipermineralizată, săracă în colagen, denumită dentina pericanaliculară.

În interiorul canaliculului, dentinapericanaliculară este acoperită de o
structura fibroasă organică, denumită lamina limitans.

Canaliculele au o direcție convergentă de la joncțiunea amelo‐

dentinara(JAD) spre pulpă.

Ele au forma unui con invers, având diametrul mic, de aproximativ 0,6‐
0,8µm, lanivelul joncțiunii amelo‐dentinare (JAD), și diametrul mare, de aproxi
mativ 2,5‐3µm la nivelulpulpei. De asemenea, numărul canaliculelor

crește de la 1500‐1900 canalicule/mm2 la nivelulJAD până la aproximativ 4500

canalicule/mm2 la nivelul pulpei . Astfel că dacă calculăm
suprafata ocupată de canaliculele dentinare, observăm că ele ocupă doar 1% di
n suprafata
dentinară la nivelul JAD, însă la nivelul pulpei ajung să ocupe 22% din aceasta s
uprafată .

Numărul de canalicule dentinare în diverse regiuni ale dentinei

A - dentina radiculară, B - dentina profundă, C - dentina superficială

Principiul adeziunii la dentină este reprezentat de

demineralizarea dentinei cu expunerea matricii de colagen, și înlocuirea
mineralelor cu rășinile adezive, formând un Complex Hibrid(STRAT HIBRID).

Nivelul de adeziune la nivelul dentinei depinde de capacitatea de a gestiona

indepartarea in conditii optime a Detritusului Dentinar Remanent.
Acesta esteun strat granular de reziduri dentinare, cu o rețea tridimensională d
e canaliculeinterconectate, rezultat în urma unei acțiuni de prelucrare

mecanică a suprafeței dentinare.

Actiunea mecanică a instrumentelor genereaza energie termica si forte de

forfecare care duc la o adeziune a detritusului la substratul subiacent care

face dificilă îndepărtarea sa prin spălare .

Compoziția DDR depinde

de compoziția dentinei din care a rezultat. Astfel, în dentina superficială, are o
compoziție apropiată de cea a dentinei intertubulare, iar în dentina
profundă va avea un grad mai redus de mineralizare. De asemenea,
detritusul dentinar rezultat din țesuturi afectate de carie conține colagen
denaturat de acțiunea proteolitică a enzimelor din bacteriile cariogene.

Dupa indepartarea detritusului dentinar remanent(DDR) si pregatirea dentinei

prin aplicarea acidului ortofosforic urmata de aplicarea adezivilor si
polimerizarea acestora rezulta la interfata adeziv –dentina STRATUL HIBRID.

Stratul astfel format se numește strat hibrid, iar procesul prin care
este obținut, hibridizare.

La nivelul stratului hibrid, au fost descrise trei zone:

Superficială, alcătuită din fibre de colagen dintre care unele denaturate, si spați
i umplute cu rășină adezivă

Mijlocie, conține fibre de colagen secționate transversal și longitudinal, separat

e de zone umplute cu rășină. Aceste spații reprezintă locul unde au fost
cristalele de hidroxiapatită, acum îndepărtate și înlocuite cu monomeri
adezivi. Uneori, se mai observă cristale minerale reziduale.

Profundă, sau bazală, caracterizată de o trecere graduală spre dentina

intactă, când se observă zone de dentină parțial demineralizată cu cristale
de hidroxiapatită înconjurate de răsină adezivă, sau de o trecere brutală
 Există mai multe generaţii de adeziv care au apărut din 1965 până în
prezent, fiecare generaţie fiind rezultatul eliminării dezavantajelor de la
generaţia precedentă.

Adezivi de generaţie I – SEPRITON – brevetat în 1951 şi nu folosea

principiul demineralizării acide,iar un reprezentant era Cervident(SS WHITE).
În 1956 Buonoccore este cel care recomandă principiul demineralizării acide pt
cresterea nivelului de adeziune. Forţa de adeziune era bună la nivelul smalţului
dar foarte slabă la nivelul dentinei. Avea valori de 2 megapascali la nivelul
dentinei.

Adezivi de generaţie II –adeziunea creste la dentina de la 1 la 3MPa.

În 1982 apare SCOTCH BOND de la firma 3M care e reprezentantul
cel mai de seamă a generaţiei a II-a de adezivi.Exemple Scothbond,Bondilite.

Adezivi de generaţie III – corespund de fapt introducerii prin asocierea

mai multor compuşi care realizează concomitent adeziunea la smalt si dentina.
Adeziunea la dentina are valori intre 8si 15 Mpa datorita indepartarii
DDR si a unui gravaj acid mai bun.Exemple:Scothbond2,Gluma,Tenure.

Adezivi de generaţie IV – Introduc principiul demineralizării simultane

atât a smalţului cât şi a dentinei. Scopul acestei demineralizări e obţinerea unei
adeziuni micromecanice la nivelul dentinei şi de penetrare a structurii dentare de
către răşina adezivă si un nivel de adeziune mare la nivelul smaltului.
 La generaţia a IV-a se obţine o adeziune foarte puternică la dentină de 17-
25 megapascali iar adeziunea dentinară se bazează pe formarea stratului hibrid
prin care moleculele de adeziv intră între fibrele de colagen şi în zonele
interprismatice.
Reprezentanţi comerciali:SCOTHBOND MP(3M),OPTIBOND
FL(KERR),ALL BOND (BISCO),Gluma 2000.
Cele mai bune nivele de adeziune se obţin cu acesti adezivi de generaţia a
IV-a, dar care au un inconvenient reprezentat de necesitatea a 3 etape în
pregătirea stratului hibrid.
La aceşti adezivi de generaţia a IV-a trebuie făcuţi următorii paşi:
v Demineralizarea – atât la nivelul smalţului cât şi dentinei, o perioadă
cuprinsă între 20-40 secunde;
v Spălarea acestui amestec, uscarea plăgii dentinare şi aplicarea primerului.
După aplicarea primerului se usucă uşor cavitatea şi se face pasul trei;
v Aplicarea adezivului propriu-zis care se polimerizeză cu lampa de UV.
Adezivii de generaţia a IV-a prezintă acest inconvenient al etapelor
multiple de tratament al plăgii dentinare.
mm

Au apărut adezivi de generaţia V – care combină într-un flacon primerul şi cu

adezivul(VEZI POZA DE MAI SUS) Astfel avem la adezivii de generaţie V
etape de lucru mult simplificate:
· Aplicarea acidului, spălarea acestuia;

· Aplicarea adezivului care se găseşte într-o SINGURA STICLA

Este un procedeu mai simplu care nu implică şi aplicarea primerului
deoarece acesta este combinat cu adezivul propriu-zis.
Produse comerciale:EXCITE(IVOCLAR),PRIME&BOND
NT(DENTSPLY),OPTIBONDSOLOPLUS(Kerr),PERMAQUICK
(ULTRADENT).
Adezivi de generaţie VI – sisteme care elimină demineralizarea acidă şi
care conţin un lichid care realizează atât demineralizarea cât şi adeziunea prin
aplicarea a doua substante.
 Aceşti adezivi conţin un lichid care condiţionează dentina (monomeri cu
character acid) iar produşii de demineralizare sunt incorporaţi în mod permanent
în interfaţa restauraţiei ceea ce implică că plaga dentinara nu mai trebuie spălata
şi uscata ci doar se aplică stratul de răşina, adeziv care este polimerizat. Se
elimină astfel o etapă importantă: cea a spălării şi uscării cavităţii care reprezintă
o etapă în care se pot produce accidente în tratarea plăgii dentinare.
Adeziunea la dentină obţinută prin utilizarea adezivilor autodemineralizaţi
este puternică şi stabilă, dar problema o ridică adeziunea insuficientă la smalţ. O
bună adeziune la smalţ protejează şi legătura adezivă cu dentina, ceea ce impune
folosirea cu atenţie a acestor sisteme adezive autodemineralizante.
Avantajele sistemului autoadezive sunt:
o Simplicitate în aplicare (2 sticlute dar fără clătire);
o Absenţa sesibilitatii post-operatorii;
o Aplicarea în acelaşi timp a primerului şi acidului şi formarea unui strat
hybrid de 0,5-1 um, care e un strat suficient pt formarea unei legături
adezive puternice.
Prod de referinţă :SE bond; PROMPT – L - POP (3M ESPE).
 Sistemele autoadezive de generaţia a VII-a.Primul adeziv autodemineralizant
într-un singur flacon. Asigură atât demineralizarea smalţului şi a dentinei cât şi
adeziunea la smalţ şi dentină prin utilizarea unei singure soluţii. Adeziunea la
dentină este mare, între 18-25 megapascali şi e identică cu adeziunea de la
nivelul smalţului. Performanţele adeziunii nu sunt influenţate de umiditatea
resimțită la nivelul restauraţiei.
Produse:Evebond(IVOCLAR) ,ADHESE PEN(IVOCLAR)