Subiecte examen

Odontoterapie
1.Caracterele topografice ale smaltului
   Acopera intreaga suprafata a coroanei dentare anatomice terminându-se la
colet si se sprijina pe dentina subiacenta.
   Are grosimi variabile astfel:
    - la nivelul cuspizilor M este de 2,6 mm
    - la nivelul cuspizilor PM este de 2,3 mm
    - la nivelul marginilor incizale ale I de 2 mm
    - la nivelul coletului I lat. de 0,2 mm
    Deci se poate vedea ca grosimea cea mai mare se afla la nivelul suprafetelor
care participa in procesul de masticatie si ea descreste spre colet unde se termina
sub
forma unei muchii inguste care acopera pe o distanta de 2-3 mm cementul
radicular, realizand ceea ce se numeste jonctiunea smalt-cement.

     Joncţiunea smalţ-cement prezintă trei variante clinice :

a. cementul , care embriologic se formează mai târziu, acoperă smalţul- 60-65%;
b. smalţul se întâlneşte cu cementul- 30%
c. între cele două componente rămâne un spaţiu liber, în care dentina rămâne
expusă factorilor din mediul bucal - 5-10%, (situatie nefavorabila ea fiind o zona
de minima rezistenta pt. agentii cariogeni deoarece dentina fiind mai slab
mineralizata agentii cariogeni care actioneaza direct pot declansa producerea
cariilor de colet mult mai repede. De asemenea prin actiunea factorilor cariogeni
pot aparea fenomene de hiperestezie dentinara, caracterizata prin aparitia
durerilor la atingerea zonei cu alimente, in timpul actului masticator sau in
timpul periajului.

2. Caracterele fizice ale smaltului

 a) duritatea sa accentuată (cel mai dur ţesut osos din organism),  realizată prin
gradul mare de mineralizare. Duritatea sa variază în funcţie de zonă şi de dinte,
fiind în general mai  mare în locurile cu solicitare funcţională mai intensă, locuri
unde poate să atingă gradaţia 8 de duritate pe scara Mohr.
  Cel mai scăzut grad de duritate al smalţului este 5 şi se găseşte  în zonele de
solicitare minimă şi anume pe feţele proximale coronare, în special spre colet.
• casant când nu este susţinut de dentina subiacentă,
• puţin rezistent la acţiunea acizilor
• neted si translucid
                     -transluciditatea depinde de:
                                  -  gradul diferit de mineralizare
                                  -  grad de omogenitate a smaltului

   b)  culoarea variaza de la alb-galbui la albastru- cenusiu, in raport cu:

                      - grosimea,
                      - structura arhitectonica a prismelor care il alcatuiesc,
                     -  compozitia chimica,
                     -  gradul de mineralizare astfel:
 1. o mineralizare mai mare produce o culoare albă a smalţului,
 2. o mineralizare mai redusă determină virarea culorii sale spre alb-albăstrui.
 3. procesul de îmbătrânire însoţit de modificări de mineralizare şi deci, de
reducere a proceselor funcţionale, culoarea devine cenuşie.
                     -  la nivelul coletului, datorita grosimii reduse, smaltul are o
culoare galbuie          
                        sau galben intens, datorita transparentei dentinei subiacente.
       Importanţă clinică respectării principiului fizionomic, când se reface
morfologia coronară, în odontoterapia în protetică.

3. Componenta anorganica a smaltului

Substanţele minerale
  - 90% din substantele minerale ale smaltului sunt formate din fosfati de calciu,
majoritatea prezentandu-se sub forma de hidroxiapatita, Ca10 (PO4)6 (OH)2, iar o
mica parte sub forma unor cristale hibride rezultate din înlocuirea radicalului
hidroxil cu alţi ioni: fluor, clor, strontiu sau plumb: fluorapatita,
Ca10 (PO4)6 (F2OH)2 , clorapatită Ca10 (PO4)6 (ClOH)2 , Ca10 (PO4)6 (StOH)2 ,
Ca10 (PO4)6 (PbOH)2 .
   Radicalii fosfat pot fi substituiti de radicali de arseniat, vanadiat, silicat, sulfat
sau carbonat.
 - restul de 10% se gasesc sub forma de: carbonat de Ca, fosfat de Mg, clorura
de Ca.
    Ionii minerali care intra in compozitia smaltului
Constituienti majori:
  Ca    33,6% - 39,4%
  P       16,1- 18%
 La dintii permanenti raportul dintre ele fiind de 2/1.
  CO2   1,95%- 3,66%
  Na     0,25 –0,56%
  Cl      0,19% - 0,3%
  K       0,05% - 0,3%
Constituienti minori :
  Fluor          Zinc          Wolfram       
  Mangan      Cobalt       Seleniu
  Paladiu       Fier           Cupru           
  Vanadiu     Brom         Siliciu
  Zinc            Strontiu     Cadmiu             
  Titan           Staniu        Aur
  Plumb         Litiu          Zirconiu
 Argint          Mercur      Bariu
 Plutoniu       Crom         Nichel
 Toate componentele minerale provin din:
                - alimentaţie,
                - poluarea aerului şi apei,
                - diverse accidente.
    Aceste oligoelemente participă la reducerea incidenţei cariilor prin
modificarea dimensiunilor şi formei cristalelor de apatită.
     Distribuţia acestor elemente în smalţ este diferită, astfel:
a. Stronţiu şi cuprul au o distribuţie omogenă
b. Fe, Zn, Pb, Fl, St, Cl descresc cantitativ de la suprafaţa smalţului spre
profunzime
c. Carbonatii, Mg, Na, Si, Mn, Ag, Al, au o concentraţie mai scăzută la suprafaţa
smalţului;
      Un cristal de hidroxiapatită este alcătuit din 2500 unităţi structurale cristaline
elementare. În smalţul complet mineralizat, cristalele au o formă hexagonală.
Volumul cristalelor de hidroxiapatită din smalţ este de cca 200 ori mai mare
decât
al celor din dentină. Cristalele de hidroxiapatită, atât din smalţ cât şi din dentină,
prezintă striaţii fine, dispuse paralel sau într-un unghi de 60 grade cu axul lung
al cristalului.
Fiecare cristal hexagonal de hidroxiapatită este subîmpărţit în 3 coloane
rombice, care reprezintă, la rândul lor, câte o unitate structurală cristalină
elementară.

4. Prisma de smalt
   Prisma de smalţ, unitatea structurală fundamentală formate din cristale de
hidroxiapatita
      - fiecare prismă fiind alcătuită din patru ameloblaste,
      - numărul lor per dinte - 5-12 milioane,
      -  variaza în funcţie de volumul coroanei.
    Pismele de smalt parcurg smalţul de la joncţiunea amelo dentinară până la
suprafaţa dintelui.Diametrul lor :  
- este mai mic în apropierea joncţiunii smalţ-dentina (1-2 microni)
- mai mare la suprafaţa dintelui (4 microni),
- lungimea lor este egală cu grosimea smalţului dintelui respectiv.
    Prismele de smalţ prezintă la exterior un strat bogat în substanţă organică,
care se numeşte teaca prismei care intervine în mecanismele de elasticitate şi de
difuziune ale smalţului, conferind astfel caracteristicile esenţiale ale sale,
duritatea şi difuziunea soluţiilor.
    Între pereţii prismelor de smalţ nu există o ataşare intimă, astfel că apar spaţii
in care se gaseste substanţa interprismatică.
    Pe o secţiune longitudinală prismele se prezintă ca nişte coloane poliedrice
orientate diferit de la o zonă la alta: la suprafaţa liberă a dintelui ele sunt paralele
cu axul lung al
dintelui, apoi se înclină până la un unghi ascuţit, iar la nivelul joncţiunii smalţ-
cement ajung perpendiculare pe axul lung al dintelui
    Prisme de smalt: ocluzal, oral ME
    Traiectul prismelor este uşor sinuos ceea ce le conferă o oarecare elasticitate.
Aceste sinuozităţi interesează grupe de 5-7 prisme  Secţionarea longitudinală
a unui dinte să taie prismele după planuri diferite ceea ce determină apariţia unui
fenomen optic, descris sub numele de striile lui Hunter- Schreger. Aceste striuri
apar sub forma unor benzi
clare şi benzi întunecate. Benzile clare sunt numite parazonii, şi corespund
prismelor care au fost secţionate pe o lungime mai mare.Benzile întunecate
numite diazonii corespund prismelor care au fost secţionate pe o lungime mai
mică, efectul optic fiind produs de paralelismul mai mic, respectiv mai mare
dintre prismele de smalţ cea ce modifică gradul de reflexie al luminii.
    Din punct de vedere clinic importanţa acestor benzi rezidă în aceea că
accesibilitatea acizilor este diferită în funcţie de orientarea prismelor, astfel
încât, studiile histochimice au arătat că parazonele sunt mai rezistente la atacul
acid.
    La nivelul suprafeţelor ocluzale prismele se întrepătrund, dând aspectul unui
smalţ noduros, structură care măreşte rezistenţa smalţului.
Pe traiectul lor prismele prezintă 2 feluri de strii:
     1. Striile transversale
    2. Striile paralele ale lui Retzius sau liniile de creştere.

5. Formatiuni particulare ale smaltului cu continut crescut de substanta

organica
  Substanţa organică se găseşte în cantitate mai mare şi într-o serie de formaţiuni
particulare ale smalţului numite lamele, smocuri şi fusuri.
  Lamelele
 - sunt formaţiuni lineare care străbat smalţul pe toată lungimea lui, mergând
până la joncţiunea smalţ-dentină.
 - sunt alcătuite din substanţă organică slab mineralizată
 - sunt localizate frecvent în gropiţele ocluzale ale M şi PM şi în smalţul din
regiunea cervicală a tuturor dinţilor.
 - in funcţie de originea lor lamelele pot fi:
 - adevărate - se formează în fazele terminale ale amelogenezei, datorită
tensiunilor care apar în cursul mineralizării
 - false - apar după erupţia dinţilor şi materialul lor organic se poate mineraliza.
 - Lamelele sunt considerate leziunile cicatriceale ale smalţului
Smocurile smalţului
-  sunt formaţiuni organice slab mineralizate cu aspect de smocuri de iarbă
-  se prezintă sub forma unor mănunchiuri de lamele ramificate şi ondulate, care
încep   de la  limita smalţ-dentină şi merg aprox. pe 1/3 din grosimea smalţului
spre  suprafaţă.
- au rolul de amortizare de şocuri datorită elasticităţii şi ajută la nutriţia
smalţului.
Fusurile smalţului
 -    sunt zone cu deficit de mineralizare
 -    au aspect fusiform şi sunt localizate în 1/3 internă a smalţului, în vecinătatea
dentinei, cu frecvenţă maximă la nivelul coletului şi a cuspizilor.
 -   unii autori le consideră drept prelungiri ale fibrelor Tomes în smalţ.

6. Cuticulele smaltului
  Cuticulele smalţului prezintă compoziţie organică şi pot fi:
 -   primare
 -   secundare
 -   terţiare
   Cuticula primară se află între ameloblaşti şi capătul extern al prismei de smalţ.
   Împreună cu epiteliul adamantin redus formează membrana Nasmith, care
acoperă coroana în timpul erupţiei dentare şi care dispare prin periaj, abraziune
şi solicitare masticatorie.
   Cuticula secundară apare în timpul erupţiei dentare şi este alcătuită din
epiteliul gingival perforat în timpul erupţiei şi epiteliul adamantin redus din a
căror fuziune rezultă
inserţia epitelială care se fixează la coletul dintelui după terminarea erupţiei
dentare.
   Cuticula terţiară rămâne în locul celei primare după dispariţia sa în urma
abraziunii, de aceea se mai numeşte şi cuticula de abraziune. Ea apare după
erupţia dentară spre deosebire de celelalte două şi se depune permanent, având o
compoziţie complexă reprezentată din:
    - glicoproteine salivare,
    - celule epiteliale descuamate,
    - leucocite,
    - resturi alimentare

7. Defecte de suprafata ale smaltului

   În perioada odontodenezei, în timpul exercitării funcţiei datorită faptului că
smalţul este un ţesut hipermineralizat, la alternanţe de temperaturi pot apare
unele defecte în smalţ care constituie căi prin care pot pătrunde în smalţ
microorganismele din mediul bucal.
   Dintre aceste defecte fac parte fisurile,perikimatiile,  smalţul aprismatic şi
cuticulele
smalţului.
   Smalţul aprismatic 
  - reprezintă porţiunea externă a smalţului, fiind ultimul produs de secreţie al
ameloblastelor înainte de a-şi înceta activitatea,
   -  o grosime medie de 30 microni.
   -  aspectul său este mai omogen iar prisma de smalţ are  un contur imprecis
delimitat, dar gradul său de  mineralizare este mai mare.
   -  are repartiţie mai frecventă la nivelul coletului.
   Cuticulele smalţului prezintă compoziţie organică şi pot fi:
        -  primare
        -  secundare
        -  terţiare
    Cuticula primară se află între ameloblaşti şi capătul extern al prismei de
smalţ.
     Împreună cu epiteliul adamantin redus formează membrana Nasmith, care
acoperă coroana în timpul erupţiei dentare şi care dispare prin periaj, abraziune
şi solicitare masticatorie.
     Cuticula secundară apare în timpul erupţiei dentare şi este alcătuită din
epiteliul gingival perforat în timpul erupţiei şi epiteliul adamantin redus din a
căror fuziune rezultă
inserţia epitelială care se fixează la coletul dintelui după terminarea erupţiei
dentare.
     Cuticula terţiară rămâne în locul celei primare după dispariţia sa în urma
abraziunii, de aceea se mai numeşte şi cuticula de abraziune. Ea apare după
erupţia dentară spre deosebire de celelalte două şi se depune permanent, având o
compoziţie complexă reprezentată din:
    - glicoproteine salivare,
    - celule epiteliale descuamate,
    - leucocite,
    - resturi alimentare

8. Proprietati fizice ale dentinei

a) culoarea sa este galben deschis şi este semitransparentă
b) duritatea sa este de 5 pe scara lui Mohs mult mai mică decât a smalţului
c) este depresibilă şi elastică ceea ce compensează duritatea smalţului
supraiacent
d) grosimea sa este variabilă astfel:
                  - la suprafaţa M şi PM este de 3-7 mm,
                  - la marginea incizală este de 3-5 mm,
                  - la colet este de 3-4 mm,
                  - pe rădăcină este de 3-5 mm,
                  - la nivelul apexului are cea mai mică grosime de 1-3 mm

9. Compozitia chimica a dentinei

   a) Materialul anorganic
   b) Material organic
   c) Apa
Componenta minerală a dentinei atinge 25 %
•   Ca 28,2-35,3% concentraţia sa este mai mică în apropierea camerei pulpare şi
mai ridicate la interfaţa smalţ-dentină
•   P 13,8 - 17,1 % repartiţie neuniformă chiar şi în cadrul aceluiaşi dinte, la fel
ca şi ionii de Ca
•   CO2 3% sub formă de carbonat sau bicarbonat
•   Mg 1-2% în concentraţie mai mare decât în smalţ şi în concentraţie mai mare
în dentina radiculară
•   F 0,017% creşte de la jocţiunea smalţ-dentină către pulpă şi cu vîrsta
    În concentraţii mai mici se mai găsesc:
-    Si: 0,2%           K: 0,07 %          Cl: 0,03-0,39 %
-    Zn: 0,018%     Na : 0,2 - 0,75 %
  Ca şi P formează cristalele de apatită (în principal hidroxiapatită) care sunt
mult mai mici (400-800 nanometri) decât ale smalţului şi sunt
aplatizate.Raportul Ca/P variază şi în funcţie de vârstă, fiind mai mare la
persoanele sub 30 de ani.
Substanţele organice dentinare sunt reprezentate de:
 - fibrele de colagen care reprezintă 90%  formate din:
                     - protocolagen
                     - tropocolagen
                     - colagen matur
                     - aminoacizi: glicina, alanina, prolina, hidroxiprolina
-   proteine necolagenice restul de 10% care au rol în iniţierea şi controlul
mineralizării dentinei din care fac parte:
                     -  keratine
                     -  fosfoproteine reprezintă 50% şi au rol în legarea calciului
                     -  peptide dentinare
                     -  proteine plasmatice

10. Tipuri de dentina – clasificare , definitie

   Dentina este un ţesut dur mineralizat care protejează pulpa dentară.Ea este
acoperită de smalţ la nivelul coroanei dentare şi de cement la nivelul rădăcinii.
   Tipuri de dentină
1. Dentina primară este aceea care se formează în timpul odontogenezei.
2. Dentina secundară se formează după dezvoltarea completă a rădăcinii în mod
fiziologic într-un ritm zilnic de aproximativ 1 micrometru. Ea este rezultatul
acţiunii stimulilor termici şi funcţionali obişnuiţi. Radiologic ea apare ca o
creştere uniformă a stratului coronar de dentină în detrimentul camerei pulpare,
care se micşorează, ceea ce determină creşterea timpului necesar evoluţiei unui
proces carios.
3. Dentina terţiară (de iritaţie, reactivă) se formează în zonele în care sunt
activate odontoblastele prin uzură dentară, carii sau procedee restaurative, deci
ca răspuns la stimuli specifici.

11. Morfologia dentinei – canaliculele dentinare

   Canaliculele dentinare se formează în jurul prelungirilor odotoblaştilor şi astfel
traversează întreaga lăţime a dentinei de la joncţiunea smalţ-dentină sau
joncţiunea
dentină-cement la pulpă. În general, ca aspect, canaliculul dentinar are forma
unui tirbuşon.Perpendicular pe canaliculele dentinare apar la intervale mari
liniile de contur ale lui Owen, care reprezintăzone cu mineralizare mai slabă.
   Estimativ numărul acestor canalicule este de 50.000/mm2.
•Canaliculele dentinare se subţiază spre exterior, astfel că porţiunea mai largă
este situată în apropierea pulpei.
• Pe măsură ce se apropie de pulpă canaliculele au direcţie convergentă,
deoarece suprafaţa camerei pulpare este mult mai mică decât suprafaţa dentinei
de-a lungul joncţiunii smalţ-dentină.
•Continutul canaliculelor dentinare:
•o prelungire protoplasmatică odontoblastică, de la odontoblastul din pulpa
dentară, prelungire numită fibra lui Tomes.
•între fibra Tomes şi peretele canaliculului, se afla un spaţiu - teaca lui Neumann
(care reprezinta o teacă protectoare a fibrei lui Toms) –
•Acest spatiu conţine:
• substanţă fundamentală amorfă cu aspect granular, fibre de colagen paralele cu
fibra lui Tomes provenite din pulpa dentară din stratul subodontoblastic şi
cunoscute sub numele de fibre Korff
•fibre nervoase amielinice.
•Cercetările au pus în evidenţă şi ramificaţii ale canaliculelor dentinare, cu
traiect orizontal sau oblic, ce fac legătura între canalicule şi care se numesc
canale secundare.
•Ele conţin ramificaţii ale prelungirilor protoplasmatice Tomes.
•În dentina coronară, cu deosebire în apropierea joncţiunii smalţ-dentină, apar
zone de dentină imperfect mineralizate numite spaţii interglobulare Czermak.
•Asemănător, acest aspect al dentinei se întâlneşte şi la limita dentină-cement,
de-a lungul rădăcinii, zona respectivă numindu-se stratul granular Tomes.
     Ele reprezintă locuri de minimă rezistenţă, prin care se poate face progresia
procesului carios.
   Dentina care înconjoară canaliculele dentinare se numeşte dentină
pericanaliculară, pe când cea situată între ele este cunoscută ca dentină
intercanaliculară.
   Dentina pericanaliculară  are:
-un conţinut mai redus de colagen  este mai repede dizolvată în mediu acid.
-
un grad mai mare de mineralizare al matricei de mucopolizaharide  un grad
mai mare de duritate, din care cauză ea poate constitui un suport structural
pentru dentina intercanaliculară.
-nu este prezentă în dentina din vecinătatea pulpei.
    În zona joncţiunii smalţ-dentină dentina pericanaliculară este mai intens
mineralizată şi este cunoscută sub numele de aria translucidă.
    Dentina intercanaliculară este localizată între inelele de dentină
pericanaliculară şi constituie marea majoritate a dentinei circumpulpare.
    Este alcătuită din:
-fibre de colagen orientate aproape în unghi drept faţă de canaliculele dentinare,
- cristale de hidroxiapatită,
-o matrice de mucopolizaharide şi
   Suferă mai puţine schimbări în decursul vieţii.

12. Caracterele morfo-functionale ale cementului

   Cement acelular se depune primul (cement primar)
   Cement celular se formează ulterior(cement secundar).
   Cementul acelular (fibrilar) acoperă dentina radiculară pe toată suprafaţa sa.
-         striaţiuni perpendiculare pe suprafaţa externă, care corespund traiectelor de
inserţie ale fibrelor periodontale.
-         conţine un sistem de canalicule fine, radiare, care asigură desfăşurarea
proceselor metabolice.
-         Substanţa organică este alcătuită din filamente de colagen reunite într-un
reticul fin, cu ochiuri de mărimi variate, cuprinzând cristale minerale de volume
diferite. Substanţa organică a cementului fibrilar este mai densă la periferie.
    Cementul celular se găseşte la periferia celui acelular predominant în zona
apicală a rădăcinii la nivelul bifurcaţiei sau trifurcaţiei radiculare. El coţine
spaţii lacunare în care sunt adăpostite celule specializate în formarea matricei
organice a cementului. Aceste celule se numesc cementociţi. Lacunele prezintă
multe prelungiri canaliculare prin care comunică între ele. În aceste canalicule se
găsesc prelungiri citoplasmatice ale cementociţilor, prelungiri care se
anastomozează între ele.
•         Principala caracteristică fiziologică a cementului este apoziţia continuă de
noi straturi, care alcătuiesc, cementul de neoformaţie (un proces biologic
 compensator şi protector care menţine starea de integritate a parodonţiului de
susţinere şi a funcţiilor sale).
•          Hipercementoza se produce în condiţii de hipersolicitare a dinţilor, pentru
mărirea suprafeţei de inserţie parodontală, dar şi în cazuri de inflamaţie
parodontală sau afecţiuni generale ca maladia Paget.
•         Destul de rar cementul prezintă şi fenomene de rezorbţie şi anume în
traumatisme ocluzale violente, deplasări ortodontice supradozate, transplantări,
hipovitaminoze A şi D, tuberculoză, hipotiroidie, etc.

13. Rubricile foii de observatie

a) Datele de identitate ale pacientului :
    - numele si prenumele
    - adresa
    - varsta
    - ocupatia
b) Anamneza
    - motivul prezentarii si istoricul scurt al afectiunii
    - antecedente heredocolaterale
    - antecedente personale fiziologice
    - antecedente personale patologice
    - conditii de viata generala
c) Examenul clinic
    1. Examenul exobucal
       - facies
       - profil
       - tegumente
       - reliefurile osoase ale fetei
       - puncte de emergenta nervoase trigeminale
       - pereti sinuzali
       - tonusul muschilor
       - ganglioni limfatici
       - examenul buzelor
       - ATM (si amplitudinea deschiderii gurii)
    2. Examenul endobucal
      A. inspectia mucoasei
      B. palparea planseului cavitatii bucale , alimbii , a obrazului si a boltii
palatine
      C. examenul arcadelor dentare :
            - forma
            - dispozitia dintilor
            - caractere generale
            - aspectul dintilor si leziunile lor (inspectie , palpare , percutie)
      D. examenul parodontiului :
              - inspectie
             - palpare
             - mobilitate dentara
             - igiena bucala
       E. examenul ocluziei in 3 planuri :
             - vertical
             - sagital
             - transversal
        F. examenul articularii interdentare
d) examenele complementare :
       - radiografii
       - diafanoscopie
       - probe de vitalitate
       - examene de laborator
e) diagnostic complet
       - leziuni pulpare si parodontale acute
       - diagnostic toporafic si etiologic al leziunilor carioase
       - diagnosticul afectiunilor parodontale cronice
       - diagnostic de ocluzie :
        echilibrata
        neechilibrata
       - diagnostic de edentatie protezata sau neprotezata , corect , incorect
       - diagnostic chirurgical
f) stabilirea planului de tratament :
       - tratament de urgenta
       - tratament de durata

14. Factorii de care depinde incidenta cariei dentare

Factorul microbian
Temperatura,
umiditatea,
pH-ul,
Microflora bucală are un caracter mixt, saprofit. Ea conţine : streptococi, în
special grupul streptococilor viridans (Streptococul mutans, salivarius, sanguis,
mitis),
stafilococi,
diplococi,
bacili fusiformi, levuri, spirochete, spirili, vibrioni, etc. 
      
15. Metode de inregistrare a indicelui de carie
   Exista 2 indici :
               a)  DMF-T (CER-dinte)
               b)  DMD-S (cer-suprafata)
             unde: d = DECAYED (CARIE)
                    M = missing (extras)
                    R  = restaurant
     Indicele DMF-T are o marja de eroare deoarece pe 1 dinte pot exista mai
multe leziuni, de aceea s-a introdus indicele DMF-S sau CER-S(suprafata). Se
calculeaza cele 5 suprafete de pe dintii laterali si 4 ale dintilor frontali.
    Pentru aprecierea rezultatelor actiunii profilactice este nevoie de un indice de
intensitate:
1) caria stratului extern al smaltului
2) caria stratului intern si extern
3) caria smaltului si a dentinei
4) caria profunda in dentina
Indicele DMF poate furniza data in legatura cu urmatoarele elemente:
  - statusul odontal al unui grup populational
  - eficienta masurilor de cario-profilaxie
Indicele  cavitar (IC) - activitate carioasa pe timpde 1 an
     IC= nr. carii noi/nr. dinti extrasi × 100

16. Indicele de susceptibilitate la carie

    Acest indice arata predispozitia la carie, dobanditasau ereditara a dintilor
respectiv a suprafetelor dentare.
    Este determinat de urmatoarele caracteristici:
a)      forma si morfologia coronara – suprafetele ocluzale ale molarilor sunt mai
frecvent afectate de carie decat incisivii inferiori care au o forma mai simpla
b)      marimea dintilor – la aceeasi expunere a dintilor, frecventa cariei este mai
mare la dintii voluminosi
c)      pozitia pe arcada – cu cat dintele este situate mai distal cu atat el este mai
susceptibil la carie
d)      configuratia suprafetei ocluzale – santurile care reprezinta unghiuri mai
deschise si adancime mai mica sunt mai putin vulnerabile la carie
e)      varsta post a dintelui – cariile ocluzale apar la 1 – 3 ani dupa eruptie, pe cand
cele proximale apar dupa 3 ani de la eruptie
f)        simetria cariilor – la dintii omologi caria apare la intervale scurte de timp,
mai ales la arcada inferioara
g)      cariile copiilor si tinerilor – au evolutie rapida cu aparitia complicatiilor
pulpare
h)      cariile varstnicilor – evolueaza lent, au frecvent localizare cervicala si au
tendinta de a produce leziuni necrotice
i)        conditiile post eruptive – la acelasi individ exista o susceptibilitate diferita
intre diversele grupe de dinti astfel:
- la grupul molarilor susceptibilitatea are urmatoarea secventialitate:
        molarul 1 mandibular
        molarul 1 maxilar
        molarii de minte
        molarii de 12 ani
- la grupul incisivilor susceptibilitatea are urmatoarea secventialitate
        incisivii centrali maxilari
        incisivii laterali maxilari
        incisivii centrali si laterali mandibulari rar
- la grupul premolarilor susceptibilitatea are urmatoarea secventialitate
        premolarul 1 maxilar
        premolarul 2 mandibular
        premolarul 2 maxilar
        premolarul 1 mandibular

17. Ipoteza chimico-parazitara

    Enzimele florei acidogene din cavitatea bucala ataca hidrocarbonatele din
alimentatie => acizi organici de fermentatie care produc demineralizarea
smaltului si aparitia fisurilor.Fisuri => microorganisme proteolitice  => cavitate
carioasa
    Aceasta va retine resturi alimentare ceea ce va constitui un mediu prielnic
pentru cerstereaactivitatii bacteriene.
    Initial autorul ipotezei a considerat ca la producerea procesului carios
participa toate microorganismele patogene bucale.
    Ulterior adeptii ipotezei implica prioritatea Llactobacilului acidofil.
    In ultimii 20-30 de ani prioritar a devenit Streptococul mutans si sobrinus, pe
langa care se considera ca actioneaza restul microorganismelor bucale acidogene
    Contraargumentele ipotezei sunt urmatoarele:
a)      aparitia de carii multiple ca indivizii indemni sau cu igiena bucala foarte
corecta
b)      aparitia de leziuni carioase progresive la incisivii superiori intre 14 – 18 ani in
cadrul sindromului Dubrevil-Chambardel
c)      leziuni carioase simetrice aparute simultan pe dintii omologi
d)      recidiva de carie la un dinte la care initial s-a efectuat un tratament correct
e)      oprisea brusca a evolutiei cariilor de partea unde este lezat simpaticul cervical

18. Proprietati fizice ale lichidului bucal

  a) Volumul secretiei salivare intr-o zi este de 0,5 l , ea fiind repartizata pe toata
suprafata cavitatii bucale sub forma unui film foarte subtire. Secretia salivara
este maxima in timpul meselor(glanda parotida) , si minima intre mese si
noaptea (glanda submandibulara este de 3 ori mai mare)\
    -  salivatia abundenta contribuie la o buna autocuratire prin : spalarea
suprafetelor dentare , dispersarea florei microbiene si a activitatii enzimatice in
intreaga cavitate bucala
    -  la gravide cresterea considerabila a secretiei salivare nu diminueaza
activitatea cariogene
   b) Sialometria reprezinta masurarea ritmului secretiei salivare in
ml/minut.Valori
normale :
    -  1 - 3 ml/min pentru secretia salivara stimulanta
    - 0,25 – 0,35 ml/min pentru secretia de repaus
  - importanta sialometriei rezida in faptul ca se poate aprecia eficienta si gradul
de reusita al tratamentelor profilactice sau curative (in special in sitatiile in care
este modificat volumul salivar)
   c) Timpul de clearance salivar
   - clearance-ul salivar este un proces fiziologic prin care se dilueaza substantele
introduse in cavitatea bucala
   - el este in raport invers proportional cu ritmul secretiei salivare
   -  prezinta variatii topografice (prelungit in zona vestibulara a dintilor frontali
maxilari , respectiv cea a molarilor mandibulari)
   - are o valoare constanta cat timp glandele salivare functioneaza normal
   d) Vascozitatea salivei este deosebit de importanta intru-cat o saliva foarte
vascoasa favorizeaza aderenta alimentelor pe suprafata dentara , si deci aparitia
cariei dentare
   - vascozitatea depinde de cantitatea de mucina , care la randul ei este invers
proportionala cu cantitatea de saliva secretata
   - glanda parotida produce saliva cea mai putin vascoasa , iar cea sublinguala ,
cea mai vascoasa

19. Componenta anorganica a lichidului bucal

Dintre substantele anorganice fac parte :
    - calciul salivar , atat sub forma ionizanta cat si neionizanta
    - fosfatii salivari
    - fluorul
  Fosfatii salivari pot fi :
      - combinati cu Ca si proteinele
      - sub forma de piofosfati , substante care previn formarea tartrului
  Concentratia lor depinde de :
      - sursa salivara – concentratia cea mai mare in saliva produsa de glanda
parotida
      - pH-ul salivar , radicalul fosfat scade odata cu acidifierea mediului bucal
      - influente hormonale , atingand valori maxime la femei la ovulatie
   Fluorul salivar blocheaza ionii de Ca si Mg formand florura de Ca si Mg al
carui rol este sa elibereze treptat F cand pH-ul coboara spre valoarea 5

20. Factorii antimicrobieni salivari

    a) Lizozomul este unul dintre cei mai importanti factori antimicrobieni
salivari.Concentratia lui scade pe masura cresterii fluxului salivar si are rolul de
a inhiba aderenta bacteriilor la hidroxiapatita provocand liza lor.
   b) Peroxidazele salivare actioneaza asupra Streptococului mutans ,
lactobacililor , levurilor si chiar virusurilor (Herpes simplex , HIV)
   c) Aglutininele salivare din care fac parte
        glicoproteinele parotidine , sunt cele mai active aglutinine
        mucinele , leaga microorganismele
        imunoglobulina A secretorie , are efect aglutinant redus dar combinata cu
mucinele formeaza un complex care aglutineaza puternic
        β2 microglobulina , este o aglutinina specifica pentru Sterptococus mutans
   d) Fibronectina , care actioneaza asupra Streptococului mutans
   e) Leucotaxina salivara care stimuleaza diapedeza PMN meutrofile
   f) Opsoninele alcatuite din Ig G , Ig M si anumiti constituienti ai
complementului care sensibilizeaza microorganismele pentru a fi mai usor
fagocitate de leucocite

21. Placa bacteriana – compozitie chimica , structura

     Placa bacteriană ia naştere iniţial sub forma unor centre de condensare,
predominant la nivelul spaţiilor aproximale şi în apropierea rebordului gingival,
care ulterior se unesc şi se extind, cuprinzând o suprafaţă tot mai mare.
     Factori favorizanţi în formarea acestei plăci sunt:
pH acid,
lipsa igienei bucale,
alimentaţia bogată în hidrocarbonate,
creşterea cantităţii de mucină în salivă.
 Compoziţia chimica a placii bacteriene
80% apă din care:
             -  jumătate este dată de fracţiunea celulară,
             -  restul de fracţiunea acelulară.
20%, adică greutatea uscată a plăcii bacteriene conţine:
           -   1/3 fracţiune hidrosolubilă (aminoacizi liberi,
                 polizaharide şi glicoproteine)
           -   2/3 sunt reprezentate de o fracţiune insolubilă formată în cea mai mare
parte din proteine pe lângă care se mai găsesc lipide, hidrocarbonate şi substanţe
minerale.
   Structura placii bacteriane
direct pe suprafaţa dintelui, trimite nişte prelungiri ca o reţea dendritică la
adâncimi variabile între lamelele smalţului.
 În momentul formării, acest strat este lipsit de bacterii, care apar ulterior sub
forma de colonii (în primele 24 de ore).
format în special de glicoproteine salivare: prolina, acidul glutamic şi glicina.
     Placă bacteriană matură, conţine de la început colonii de microorganisme.
În acest strat se mai găsesc :
glucide : dextran, levan, galactoză
enzime : proteaze, colagenaze, hialuronidază, sulfataze
acizi : lactic, acetic, propionic
     Stratul cel mai superficial conţine glicoproteinele şi :
elemente celulare descuamate din mucoasa bucală,
 leucocite,
 hidrocarbonate,
 săruri minerale (calciu, fosfor, fluor),
 lipide libere
 un mare număr de bacterii (cu peste 100 - 300  de ori mai multe decât în
lichidul bucal).

22. Factorul alimentar in producerea cariei dentare

      Echilibrul cantitativ şi  raportul dintre principiile alimentare este un
important factor profilactic.
      Lipsa proteinelor = cariofavorizare
      Exces lipidic = carioprotectie.
Cele mai pregnante efecte cariogene le au hidrocarbonatele, admiţându-se în
unanimitate că o alimentaţie glucidică prea bogată şi prea rafinată duce la o
creştere a frecvenţei de îmbolnăvire carioasă.
-     frecvenţa cariilor creşte la consumul dulciurilor între mese ;
-     potenţialul cariogen depinde de durata şi frecvenţa consumului de zahăr ;
-     zaharoza are un efect cariogen rapid.
Un timp de clearance salivar (de staţionare în cavitatea bucală) al
hidrocarbonatelor prelungit favorizează apariţia cariilor.
   Timp de clearance prelungit :
- vâscozitatea crescută a salivei,
- hiposialie,
- factori retentivi bucali (carii, obturaţii, lucrări dentare).
Cel mai scurt timp de clearance (5 minute) legume, fructe proaspete, pâine.
   Reducerea timpului de clearance a hidrocarbonatelor se poate realiza prin :
 creşterea secreţiei salivare prin consumul la sfârşitul meselor a unor alimente
de consistenţă crescută sau puternic aromartizate;
consumarea de alune sau brânzeturi la sfârşitul mesei pentru compensarea pH-
ului acid produs de dulciuri (merele sunt contraindicate);
mestecarea gumei pentru stimularea secreţiei salivare;
periajul dentar după masă.
     Consistenţa fizică a alimentelor este importantă  în efectul lor
cariogen.Astfel    alimentele moi sau sub formă de pulberi fine, care au o putere
mai mare de prindere pe suprafaţa dintelui, au efect ariogen mai puternic.
     Vâscozitatea şi adeziunea unor produse zaharoase (caramele) favorizează
apariţia cariei şi prin timpul de clearance prelungit şi prin staţionarea lor
îndeosebi în locuri unde autocurăţirea sau curăţirea artificială nu se face corect.
     Hidrocarbonatul cu cel mai puternic potenţial cariogen este zaharoza.
     Cercetări mai recente arată însă că, în condiţiile prezenţei unei microflore
acidogene deosebit de active toate monozaharidele (glucoza, fructoza) şi
dizaharidele(zaharoza şi maltoza) din alimente pot avea o puternică acţiune
cariogenă.
inlocuirea zahărului prin substituenţi de îndulcire reprezintă o modalitate de
carioprevenţie.
alimente care reduc riscul la carie.
grăsimile care formează o barieră  protectoare pentru smalţ şi reduc timpul de
clearance,
brânzeturile prin conţinutul mare în fosfat de calciu, laptele prin acţiunea
cazeinei, calciului şi fosfaţilor,
cacaoa (din ciocolată) deoarece zahărul se dizolvă în salivă şi se înghite spre
deosebire de cartofi şi pâine unde amidonul este parţial digerat de amilaza
salivară, transformându-l în maltoză şi glucoză, care la rândul lor sunt dizolvate
în salivă şi înghiţite, iar amidonul nedigerat rămâne lipit pe suprafaţa dentară.

23. Morfopatologia cariei dentare in smalt – aspect macroscopic

      -prima manifestare a cariei in smalt consta in aparitia unei suprafete de smalt
rugoase,fara luciu,faza ce de regula trece neobservata
        - a doua este reprezentata de pata alba cretoasa ; apare marmoratia(coloratie
brun -cafenie)
        -ulterior prin prabusirea prismelor apare pierderea de tesut dur

24. Morfopatologia cariei in dentina

      Canaliculele dentinare se dilata ,apoi dispare peretele si fuzioneaza intre ele-
fibrele Tomes sufera procese de degenerescenta progresiv si diferentiat in
functie de locul in care se gasesc;adica degradarea totala in centrul cariei si
partial la periferie. microorganismele patrund in canalicule-bacterii pioniere .

25. Morfopatologia cariei in cement

 - caria cementului este o continuare a cariei de colet si numai in cazul in care
cementul nu este acoperit de smalt ,sau este descoperit prin retractia
paradontiului marginal,caria apare direct la nivelul cementului
 - mineralizarea mai redusa favorizeaza o evolutie mai rapida a leziunii
carioase,evolutie ce este ajutata si de existenta ligamentelor alveolo-dentare,de-a
lungul carora progreseaza caria,precum si existenta geodolelor

26. Clasificarea cariilor suprafetelor netede

1.cariile suprafetelor aproximale la niv. M si PM care in functie de localizarea
lor exista 3   
    tipuri:
          a)deasupra punctului de
contact                                                                       
          b)la nivelul punctului de
contact                                                                      
          c) sub punctul de
contact                                                                                                  2. cariile
fetelor aproximale ale dintilor frontali :                                                               
          a)cariii incipiente situate la mijlocul fetelor
aproximale                                                        
           b)carii care submineaza creasta
marginala                                                    
           c)cariii care intrerup creasta marginala la care accesul este
direct                                 3. cariile suprafetelor V si orale                   
4. cariile cervicale

27. Cariile cu evolutie rapida

    Carii cu evoluţie rapidă (cariile umede), acută, explozivă
    Apariţia cariilor cu evoluţie rapidă este legată de consumul exagerat de
dulciuri şi mai ales între mese.
    În etiologia ei sunt incriminaţi următorii factori :
  - o placă bacteriană groasă la indivizi la care nu se face curăţirea artificială sau
autocurăţirea
  - hiperactivitate a agenţilor cariogeni locali creată printr-un consum exagerat de
glucide, caria cofetarului, caria bucătarului.
  - posibilităţi reduse de apărare ale organismului
  - tulburări ale secreţiei salivare
  - unele stări fiziologice legate de anxietate, bătrâneţe
  - în tratamente îndelungate cu medicaţie ce scade secreţia salivară (medicaţia
bolnavilor neuropsihici).
  - imunodeficienţa din bolile autoimune.
 - iradierile în zona cervico-facială
      Progresia rapidă a leziunii carioase nu asigură timpul necesar, pentru ca
odontoblastele să declanşeze neodentinogeneza, acestea fiind distruse înainte de
a putea forma dentina secundară.
     Neintervenţia terapeutică asupra leziunii carioase, în timp util poate declanşa
fenomene inflamatorii pulpare acute.

28. Criterii de clasificare a cariei dentare

   În raport cu profunzimea cariile se clasifică în:
       - leziuni carioase necavitare (incipiente, reversibile)
       - leziuni carioase cavitare (ireversibile) care pot fi:
a)    Carii superficiale,
b)    Carii de adâncime medie,
c)     Cariile profune.
     În raport cu gradul de afectare al pulpei dentare
a) Carii simple fără semne de inflamaţie pulpară
b) Carii complicate cu:
            - hiperemie preinflamatorie
            - pulpite acute
            - pulpite cronice
            - gangrenă pulpară simplă
            - parodontită apicală acută sau cronică
     În raport cu posibilităţile terapeutice cariile pot fi:
a)    Carii de gradul I sunt carii simple care beneficiază de restaurare coronară
prin obturaţie
b)    Carii de gradul II  sunt carii profunde, dar fără deschiderea camerei
pulpare, care beneficiază de tratament de conservare a vitalităţii pulpei dentare
prin coafaj indirect.
c)     Carii de gradul III sunt carii complicate cu inflamaţii pulpare sau gangrenă
simplă care beneficiază de tratament endodontic conservator
d)    Carii de gradul IV sunt carii complicate cu parodontite apicale la care
tratamentul conservator a eşuat şi se recurge la extracţia dentară.

29. Diagnosticul pozitiv , diferential al cariei dentare

I) Diagnosticul pozitiv al cariei dentare simple :
  sensibilitate dureroasă la agenţi termici (rece) şi chimici (dulce, acru);
   existenţa unei pete albe cretoase sau a unor pete brune maronii în  şanţuri şi
fosete;
   pierderea de substanţă dentară dură;
   prezenţa dentinei ramolite în cavitatea carioasă;
   sensibilitate dureroasă la îndepărtarea dentinei alterate, mai ales în cavităţile
profunde;
   îndepărtarea dentinei alterate lasă camera pulpară închisă;
  percuţia în ax este negativă;
  testele de vitalitate sunt pozitive.
II) Diagnosticul diferenţial al cariei dentare simple
a)  distrofiile dentare - lipseşte dentina infectata;
b) coloraţii ale smaltului de diverse cauze :    
   1) Cauze endogene:
          - intoxicaţii cu fluor (fluoroza);
          - tetraciclina administrată în perioada de formare a smalţului.
          - intoxicaţii profesionale cu metaloizi.
   2) Cauze exogene:
           - depozite de nicotină;
           - tartrul dentar;
           - coloraţii ale smalţului în brun-cafeniu sau verzui datorate bacteriilor
cromogene.
      Lipsa pierderii de substanţă dură şi de dentină alterată ajută la diagnosticul
diferenţial.
c) Leziunile carioase necavitare
            - eroziunea
            - abrazia patologica
            - atritia
            - abfractia

30. Indicatiile sigilarii

      Sigilarea şanţurilor şi fosetelor. A fost introdusă ca metodă de prevenire a
cariei dentare, ea realizându-se pe suprafaţa dintelui sănătos. Sigilarea şanţurilor
şi fosetelor se poate utiliza şi ca metodă terapeutică atunci când nu există
siguranţă  în ceea ce priveşte existenţa unei leziuni active într-un şanţ sau fosetă.
      Indicaţiile pentru sigilarea şanţurilor şi fosetelor ca metodă profilactică:
a.   Susceptibilitate crescută la carii dentare materializată prin multiple leziuni
carioase;
b.   Afecţiuni medicale generale (bolile congenitale de inimă) care se pot
complica în urma bacteriemiei rezultate printro infecţie declanşată de un
tratament dentar;
c.   Molarii permanenţi ai copiilor care au avut o bogată experienţă cariogenă la
dinţii temporari;
d.    Molarii care au până la 4 ani de la data erupţiei, şi care au suprafeţele
aproximale sănătoase;
e.    Morfologia dinţilor: riscul la carie este mai mare la dinţii cuspidaţi cu fosete
şi şanţuri adânci, decât la cei cu o suprafaţă ocluzală mai netedă.
       Există următoarele criterii care o fac aplicabilă şi la adulţi:
a.    Risc potenţial de carii: carii multiple, prezenţa plăcii bacteriene pe suprafeţe
retentive;
b.   Dinţii pacienţilor care provin din familii cu antecedente de carii dentare
multiple;
c.    Dinţii pacienţilor ale căror tratamente pot prezenta dificultăţi: psihopaţi,
pacienţii anxioşi.
       Indicaţii pentru sigilarea şanţurilor şi fosetelor ca metodă terapeutică:
a.    Dinte diagnosticat cu o posibilă carie activă în şanţuri şi fosete.
b.   Situaţii incerte când există dubii în ceea ce priveşte existenţa sau nu a unei
leziuni carioase.

31. Tehnica de sigilare

 1. curăţarea suprafeţelor ocluzale prin periaj profesional
2. spălarea şi izolarea  dinţilor
3. gravajul acid al smalţului
4. spălarea acidului cu jet de apă de la unit în tip egal cu cel în care a acţionat
acidul
5. reizolarea dinţilor
6. uscarea suprafeţelor dentare
7. aplicarea materialului de sigilare pe suprafeţa uscată şi decontaminată
8. fotopolimerizarea materialului
9. arminizarea relaţiilor ocluzale

32. Toxicitatea F
Intoxicatia cu fluor poate fi :
-         acuta
-         cronica
     Intoxicatia acuta se produce prin ingestie masiva accidentala (32 - 64 mg
F/kg corp la adult si 15 mg la copii) . Aportul letal este de 2 500-5 000 mg (5-10
g fluorura de sodiu), iar moartea survine prin inhibarea enzimelor celulare care
au cofactor un metal bivalent si este precedata de semnele unei intoxicatii acute,
manifestata prin greata, crampe abdominale, colaps circulator si respirator.
    Intoxicatiile cronice intereseaza o serie intreaga de organe si sisteme, dar in
special dintii si oasele.
     Ionii de fluor au afinitate pentru celulele formatoare ale structurilor dure
dentare si osoase, la nivelul carora tulbura activitatea enzimatica, avand ca
rezultat aparitia unor modificari in tesuturile gata formate, in felul acesta, la
nivelul dintilor intoxicatia cronica poate aparea in conditiile unui aport crescut,
numai in perioada de formare, dar concentratiile necesare sunt foarte apropiate
de dozele cariostatice. Astfel, chiar la un aport de 2 mg zilnic, semnele fluorozei
dentare sunt reprezentate de niste pete mici albicioase, raspandite pe suprafata
smaltului, dar foarte discrete, fara sa intereseze mai mult de 10% din copiii
supusi la un astfel de tratament. Un aport mai mare de 3 mg creste frecventa
modificarilor, iar la unul de 5 mg toti dintii sunt desfigurati de gravitatea si
intinderea tulburarilor .

33. Fluorizarea pe cale generala

   Metode de administrare pe cale generala:
-         fluorizarea apei potabile
-         fluorizarea sarii de bucatarie
-         fluorizarea diferitelor alimente
-         tabletele si solutiile de F
  Fluorizarea apei potabile are efect preventiv la concentratie de 1-2 ppm , dar la
concentratii de 1,5 ppm apare marmoratia smaltului.
    Fluorizarea sarii de bucatarieeste nevoie de 3% din cantitatea de F necesara
pentru fluorizarea apei potabile .
    Fluorizarea laptelui se face prin suplimentarea cu F sub forma de fluorura de
Na , la o concentratie de 1,5 ppm a laptelui, un consum zilnic de 200ml lapte
scade incidenta cariilor la primii molari permanenti cu 43%.
    Fluorizarea sucurilor de fructe  reduce incidenta cariilor cu 28% in timpul
consumului zilnic de 100 ml portocale.
     Administrarea tabletelor cu Fluor se face cand nu e posibila fluorizarea apei
si se prescriu in functie de varsata , greutate si concentratia in F a apei potabile.

34. Clasificarea cavitatilor

a) Clasa 1 – cavitati pe fetele M si PM (santuri si fosete) si foseta supracingulara
a dintilor frontali superiori
b) Clasa 2 – cavitati in zona aproximala a M si PM pe fetele M si D
c) Clasa 3 – cavitati pe fetele aproximale ale dintilor frontali unde unghiul
incizal ramane 
                    integru
d) Clasa 4 – cavitati in fetele aproximale ale dintilor frontali unde unghiul
incizal este
                    afectat (si uneori fracturi accidentale)
e) Clasa 5 – prepararea proceselor carioase situate in ⅓ de colet V si O la nivelul
tuturor
                    dintilor

35. Mijloace de izolare a campului operator

-         Rulourile absorbante şi filamentele de vată interdentare;
-         Aspiratorul de salivă;
-         Automatomul;
-         Clamele Harward;
-         Clamele Haller;
-         Diga (Kofferdam, Rubber-dam).
    Fiecare din aceste mijloace utilizate separat nu dau rezultate satisfăcătoare, de
aceea este indicată asocierea lor pentru creşterea randamentului. Rezultatele cele
mai bune se obţin prin asocierea digii cu aspiratorul de salivă. O izolare
satisfăcătoare, pentru anumite manopere, se realizează prin asocierea rulourilor
absorbante cu aspiratorul de salivă.
  a)  Rulourile absorbante se confecţionează extemporaneu, din vată, sau sunt
gata confecţionate din vată acoperită cu hârtie absorbantă. Ele au lungimi
variate, între 3-5 cm şi se aplică, cu ajutorul pensei dentare, în fundurile de sac
vestibulare la maxilar, unde sunt susţinute de musculatură, ocolind frenurile şi
bridele şi în şanţul vestibular şi paralingual, la mandibulă. Pentru a preveni
exfolierea mucoasei prin îndepărtarea rulourilor care aderă la suprafaţa ei este
recomandată folosirea spray-ului de apă.
b)   Aspiratorul de salivă este reprezentat de o canulă care se fixează la sistemul
de apă al aparatului dentar.
c)   Clamele Harward sunt nişte clame de digă modificate în sensul menţinerii
rulourilor de vată vestibular şi paralingual.
d)    Clamele Haller inel, care se fixează pe un dinte posterior faţă de cel tratat,
de la care pornesc două braţe, unul vestibular şi altul oral prevăzute cu butoni.
Braţele fixează rulourile de vată, iar pe butoni se pot fixa inele de cauciuc care
comprimă filamentele de vată interdentare.
e) Diga reprezintă metoda ideală de izolare
Avantaje
-   asigurarea unei bune vizibilităţi, a unui câmp operator uscat,
-   protejarea pacientului de inghiţirea sau aspirarea unor instrumente
-    câştigarea timpului de lucru prin eliminarea perioadelor de pauză
Dezajantaje
-necesită timp îndelungat pentru montare
-nu poate fi utilizat la toate categoriile de pacienţi (netolerată de astmatici).

36. Examene complementare in diagnosticul cariei dentare

1.  Diafanoscopia
     Dispozitiv prevăzut cu un bec al cărui fascicul luminos este proiectat dinspre
oral asupra dintelui examinat. Metoda este utilizată doar la nivelul dinţilor
frontali datorită grosimii reduse VO care permite penetrarea razelor luminoase
prinstructurile dentare dure.
      Metoda permite diagnosticarea cariilor incipiente proximale (apar ca mici
zone lipsite de  transparenţă),  precum şi fenomenele de necroză dentară,
caracterizate prin lipsa transparenţei ţesuturilor dentare.
2.     Semnul firului de mătase
      Se foloseşte pentru depistarea cariilor incipiente situate la nivelul sau sub
punctul de
contact al molarilor.
3.     Starea gingiei
     O papilă interdentară tumefiată, roşie violacee, care sângerează uşor la
masticaţie sau
periaj indică prezenţa cariilor situate la nivelul feţei proximale, sub punctul de
contact al M şi PM. Pentru confirmarea diagnosticului trebuie făcut şi examenul
clinic
în vederea depistării pierderii de substanţă dură dentară, prin palpare cu sonda.
4. Markerii coloranţi/ detectori de carie
     Sunt substanţe care au atracţie pentru colagenul dentinar denaturat
caracteristic proceselor carioase.Markerii coloranţi sunt soluţii slab acide diluate
în apă, glicol,
etilenglicol, propilenglicol care aplicate pe dentină evidenţiază prin colorare
intensă (roşie sau albastră) structurile alterate;
Avantaje
-     limitarea sacrificiului de substanţă sănătoasă prin exereza selectivă a
dentinei alterate.
-     facilitarea exerezei dentinei alterate în procesele carioase în care accesul
vizual este limitat (carii distale, preparaţii tunelare)
5. Examenul radiologic
a.     pe film dentar clasic
b.     imagistică digitală
      Pentru a putea fi evidenţiată radiologic caria dentară trebuie să prezinte o
demineralizare de 30-40%.
     Tehnicile cele mai utilizate sunt: tehnica cu film retroalveolar şi tehnica cu
film muşcat.
    Radiografia intraorală cea mai completă este cea cu film muşcat (bite-wing).
    Coroanele dentare în întregime, colet, limbusul alveolar, partea ocluzală a
septului interdentar, ½ coronară a rădăcinii, a dinţilor ambelor arcade
6. Determinarea vitalităţii dentare„teste de vitalitate”,care sunt folosite în
vederea stabilirii unui diagnostic, în anumite cazuri şi anume:
-      precizarea diagnosticului de carie simplă;
-      în afecţiuni maxilare ce pot afecta vitalitatea dentară (osteomielite, fracturi,
chisturi, tumori);
-      diagnosticul diferenţial al pulpitelor
-     diagnosticul necrozei şi gangrenei pulpare
-     în traumatismele dentare (fracturi, luxaţii);
-      pentru aprecierea eficacităţii unor tratamente biologice conservatoare
(coafaj indirect, coafaj direct, amputaţie vitală);
-      în parodontopatia marginală cronică cu pungi adânci, când vitalitatea pulpei
poate fi afectată pe cale retrogradă
7.   Metoda laser-fluorescenţă consta în utilizarea laserului pentru a produce
fluorescenţa dentară. În afară de stabilirea unui diagnostic, această metodă dă şi
relaţii în legătură cu
planul terapeutic, prin interpretarea valorilor obţinute, care sunt pe o scară de la
0 la 50, astfel:
    0   =     citire incorectă
    0-5 =    prezenţa plăcii bacteriene sau reziduuri alimentare
    6-20  = leziuni neconsiderate carioase, care necesită periaj
                 profesional
   21-35 = leziuni incipiente cu potenţial de remineralizare
   36-50 = leziuni carioase evolutive

37. Radiografia dentara ca mijloc de diagnosticare a cariei dentare

    Examenul radiologic
a.     pe film dentar clasic
b.     imagistică digitală
     Pentru a putea fi evidenţiată radiologic caria dentară trebuie să prezinte o
demineralizare de 30-40%.
     Tehnicile cele mai utilizate sunt: tehnica cu film retroalveolar şi tehnica cu
film muşcat.
      Radiografia intraorală cea mai completă este cea cu film muşcat (bite-wing).
Coroanele dentare în întregime, colet, limbusul alveolar, partea ocluzală a
septului interdentar, ½ coronară a rădăcinii, a dinţilor ambelor arcade.
     Imagistica digitală este o metodă modernă de diagnostic care utilizează un
senzor digital cu dimensiuni mai mici decât filmul dentar care transmite
imaginea zonei investigate pe monitorul unui sistem computerizat.
    Avantajele metodei:
-     depistarea precoce a cariilor incipiente
-     depistarea comunicărilor cu camera pulpară
-     reducerea iradierii pacientului (doar 5-10% din cea necesară radiografiilor
pe film clasic)
-     reducerea timpului de lucru prin eliminarea fazei de prelucrare chimică,
precum şi a erorilor de diagnostic ce rezultau din developări necorespunzătoare,
artefacte.
     Dezavantaje:
-     evidenţiază dentina cu un grad redus de mineralizare şi nu apreciază nivelul
de impregnare bacteriană ( dentina din jurul pulpei dentare, precum şi joncţiunea
amelo-dentinară conţine un grad ridicat de matrice organică, care poate
determina colorarea sa intensă prin utilizarea markerilor coloranţi.
-     Nu sunt eficiente în depistarea proceselor carioase situate la nivelul
smalţului din zona ocluzală, unde demineralizarea este redusă

38. Regulile lui Black enumerare

1. Deschiderea  procesului carios- usurarea accesului

2. Indepartarea  dentinei alterate
            3. Realizarea extensiei preventive
4. Realizarea formei de retentie
5. Realizarea formei de  rezistenta
6. Toaleta cavitatii

39. Realizarea formei de retentie la cavitatile de cls.1

La cav de cls 1 , retentia este conditionata de :
-         paralelismul in plan axiala cel putin 2 pereti verticali
-         intalnirea peretilor laterali in unghi drept cu fundul cavitatii
-         unghiuri bine precizate la intalirea peretilor laterali intre ei
-         realizarea fundului cavitatii in plan orizontal sau in trepte , pentru a asigura
stabilirea viitoarei obturatii
- pt cavitatea verticala :
          - exprimarea unghiurilor intre peretele pulpar si cel lateral
          - de preferat unghiuri obtuze,latimea istmuluyi sa fie maxim 1/3 din
latimea M-D a
            cavitatii
      Retentia este asigurata de paralelismul a cel putin 2 pereti laterali, de
intanlirea peretilor laterali cu fundul cavitatii in unghi de 90 grade, si unghiuri
bine precizate la intanlirea peretilor laterali intre ei si reclivarea fundului
cavitatii plan sau in trepte. Nu se admite forma concava a fundului cavitatii, dar
in acest caz se obtine forma plana prin obturatia de baza. Se foloseste freza
sferica si con invers, iar pentru exprimarea unghiurilor instrumentarul de mana.

40. Realizarea formei de retentie la cav.de cls.2

Formele ce tind sa dizloce obturatia sunt verticate si saitale. Formele de retentie
impotriva fortelor verticale  pentru portiunea orizontala constau in aceleasi
elemente ca si la caviatatea de clasa1: paralelismul a cel putin 2 pereti laterali,
intanlirea peretilor  laterali cu fundul cavitatii sa fie in unghi de 90 grade ,
unghiuri bine precizate la intanlirea peretilor laterali intre ei si realizarea
fundului cavitatii plan sau in trepte, Nu se admite forma concava a fundului
cavitatii, dar se poate obtine forma plana prin obturatia de baza. Pentru portiunea
verticala peretii V si O se vor pregati convergent spre ocluzal.
            Impotriva fortelor sagitale se opune retentia realizata sub forma de coada
de randunica pentru cavitatea orizontala si intanlirea in unghiuri bine exprimate
dintre peretii parapulpar si peretii laterali ai cavitatii verticale. Peretele gingival
se va pregatii usor inclinat spre peretele parapulpar in special la PM.
            Forma de rentie pentru cavitatea orizontala se realizeaza cu ajutorul
frezei con invers actionand la o adancime de 2mm, pentru a obtine peretele
parapulpar plan si cu ajutorul frezelor cilindrice pentru a obtine paralelismul
peretilor laterali ai cavitatii.
41. Reguli de pregatire a cavitatilor de cls.3
Cavitatea de clasa 3 rezulta in urma tratamentului leziunilor frontale fara sa
intereseze unghiul incizal.
Timpul 1 -  crearea accesului – de regula deschiderea se realizeaza dinspre fata
orala dar primeaza factorul estetic. Se foloseste instrumentar de mana sau rotativ
si se insista in zona coletului pentru a proteja rezistenta unghiului incizal.
Timpul 2 – exereza dentinei alterate -  se realizeaza cu instrumentar de mana sau
rotativ. Extensia preventiva nu contine un timp separate dar primeaza factorul
estetic si se limiteaza doar la indepartarea smaltului colorat de la margineaa
cavitatii.
Timpul 3 – forma de retentie :
- forma finala a cavitatii trebuie sa fie de caseta triunghiulara cu unghiurile
interne ascutite si cele externe rotunjite
- peretii laterali ,O, V si gingivali se vor intalni cu peretele parapulpar in
unghiuri ascutite
- peretele parapulpar va fi pregatit convex datorita formei camerei pulpare
- se vor exprima unghiurile de intalnire dintre paeretii laterali si in special
unghiul incizal
- forma de rezistenta nu ridica problema la acest tip de cavitate

42. Reguli de pregatire a cavitatilor de cls.4

      Sunt leziuni de pe fetele aproximale ale dintilor frontali cu interesarea
unghiului incizal.
Situatia 1:
- crearea aceesului a fost realizat cu distructia ungiului incizal
- exereza se realizeaza cu lingual lui Black sau cu freze sferice
- extensia preventiva nu se realizeaza propriu-zis
- nu se insista asupra formei de retentie dat materialele de obturatie au calitatea
de a fi adezive
- se apreciaza unghiul de intalnire cu ajutorul frezei sferice
- se finiseaza marginile prin netezirea lor cu instrumentar de mana
Situatia 2:
      E diferita de prima situatie prin necesitatea crearii formei de retentie.
- forma de retenite se realizeaza prin exprimarea unghiului dintre peretele
parapulpar si peretii laterali prin inclinarea divergenta a acestora catre peretele
parapulpar sau prin crearea unei cavitati suplimentare de retentie pe fata orala
sub forma de coada de randunica
Situatia 3: - distructie majora ca unghiului incizal
- in functie de volumul coroanei dintelui, se obteaza pt mentinerea vitalitatii
utilizandu-se ca si sisteme de retentie stifturile parapulpare la coroanele
voluminoase sau se ajunge la devitalizarea si utilizarea stifturilor
intrarasdiculare pentru dintii cu coroane mici.

43. Reguli de pregatire a cavitatilor de cls.5

             1) deschiderea procesului carios,
            2) indepartarea dentinei ramolite,
            3) extensia preventiva consta in indepartarea ij totalitate a smaltuluii cu
aspect cretos sau oricare alt aspect care tradeaza alterarea prismelor de smalt  de
la marginea cavitatii. Se ajunge astfel aplicand extensia preventiva, la o cavitate
circulara ce inconjuara dintele.
            4) forma de retntie e obtinuta prin inclinarea divergenta a peretilor
laterali spre fundul cavitaii.
            5) forma de rezistenta - nu se pune problema realizarii elementelor de
rezistenta,
            6) finisarea marginii cavitatii - sa nu prezinte neregularitati,
            7) toaleta cavitatii.
44. Cauze care produc durere in prepararea cavitatilor
1. Căldura apare ca urmare a transformării energiei mecanice de frecare a
instrumentului, în energie calorică.
    Creşterea nocivă a temperaturii se datorează următorilor factori:
-     nefuncţionarea sistemului de răcire la piesele de lucru + frezarea prelungită
fără întrerupere
-      utilizarea unor freze tocite, uzate;
-      presiune prea mare a frezei pe ţesutul dentar;
-     actionarea cu freze nepotrivite cu substratul pe care se acţionează.
2. Vibraţiile apar ca urmare a contactului instrumentului în mişcare cu suprafaţa
dentară pe care se lucrează.
    Cauzele vibraţiilor nocive sunt:
-      folosirea instrumentarului rotativ la viteza necorespunzătoare;
-     folosirea unor freze uzate;
-     folosirea unor freze neindicate pentru ţesutul dentar respectiv;
-     folosirea de piese uzate, care nu fixează bine frezele;
-     defecţiuni ale cuplei de fixare a pieselor sau ale şnurului de transmisie.
3.  Presiunea exercitată de instrumentele dentare rotative asupra ţesutului dentar
în timpul lucrului este neglijabilă. Ea poate determina durere pe un strat subţire
de dentină parapulpară, la jonctiunea smalţ-dentină, pe pereţii dentari cu
hipersensibilitate şi hiperestezie şi în regiunea cervicală, pe cementul radicular.
O presiune exagerată a instrumentului cu care se lucrează provoacă durere pe
orice suprafaţă dentinară. De fapt durerea provocată de presiune are şi o
componentă termică rezultată din fricţiunea instrumentului şi prelungirea, fără
pauză, a timpului de lucru.

45. Mijloace de combatere a durerii in prepararea cavitatilor

A  Mijloace fizice
1. Alegerea instrumentelor corespunzatoare:
-     instrumentele să fie tăioase şi bine ascuţite;
-     instrumentele să fie în concordanţă cu substratul dentar pe care se lucrează.
2. Analgezia prin răcire
-    clorura de etil; produce durere vie în momentul aplicării. Nu mai este
utilizată;
-    acid carbonic acţionat prin intermediul unor aparate;
B  Mijloace chimice
1.   Substanţe chimice cu acţiune generală (Diazepam, Distonocalm, Bromoval,
Extraveral);
2.   Substanţe cu acţiune locală – se utilizează paraformaldehida sau
trioximetilenul în obturaţie provizorie;
3.   Electroosmoza se bazează pe difuzarea în profunzime a unui anestezic cu
ajutorul curenţilor alternativi de înaltă frecvenţă. Metoda poate produce leziuni
pulpare ireversibile ;
4.    Anestezia locală reprezintă mijlocul de insensibilizare cel mai utilizat.

46. Determinarea vitalitatii dentare

.      Determinarea vitalităţii dentare„teste de vitalitate”,care sunt folosite în
vederea stabilirii unui diagnostic, în anumite cazuri şi anume:
-     precizarea diagnosticului de carie simplă;
-     în afecţiuni maxilare ce pot afecta vitalitatea dentară (osteomielite, fracturi,
chisturi, tumori);
-     diagnosticul diferenţial al pulpitelor
-     diagnosticul necrozei şi gangrenei pulpare
-     în traumatismele dentare (fracturi, luxaţii);
-     pentru aprecierea eficacităţii unor tratamente biologice conservatoare (coafaj
indirect, coafaj direct, amputaţie vitală);
-     în parodontopatia marginală cronică cu pungi adânci, când vitalitatea pulpei
poate fi afectată pe cale retrogradă
    1. Teste termice       
     Un dinte vital reacţionează la temperaturi situate în afara graniţelor
fiziologice în mod diferit, în funcţie de felul dintelui şi de felul temperaturii
aplicate (rece, cald),astfel:
-     molarii răspund la intensităţi mai ridicate sau mai coborâte de
temperatură,decât incisivii;
-     temperaturile scăzute (între-5C şi -20C) dau răspunsuri mai rapide şi mai
ferme decât temperaturile ridicate care sunt sesizate peste intensitatea de 70C-
80 C.
a) Teste de vitalitate cu temperaturi ridicate
-     un fuloar încălzit aproximativ la 80C, se aplică pe dintele de cercetat în
zona coletului. Controlul temperaturii fuloarului se face aplicându-l pe o hîrtie
albă unde, dacă are cele 80 de grade va lăsa o pată brună;
-     metoda gutapercii încalzite aplicată pe suprafata vestibulară a dintelui
b) Teste de vitalitate cu temperaturi scăzute
-      o buletă de vată îmbibată cu clorură de etil aplicată pe zona coletului;
-     pe suprafaţa ocluzală a dintelui de cercetat se aplică puţină zăpadă carbonică
şi dacă răspunsul este nesigur, se aplică şi pe faţa vestibulară a coroanei;
-    o buletă de vată îmbibată cu hidrocarbură fluorurată (freon).
     2.Teste electrice
a)   Curentul continuu este mai rar folosit pentru că rezultatele obţinute nu sunt
concludente;
b)   Curentul alternativ de joasă frecvenţă este frecvent utilizat prin aparatele
existente la uniturile dentare şi denumite „pulpatest”;
c)     Curent alternativ de înaltă frecvenţă (diatermia) este de fapt o probă
termică cu multe posibilităţi de eroare.
    3. Teste mecanice
    Forajul explorator care este folosit numai în cazul în care toate celelalte
metode descrise nu au dat rezultate.
Notă:
-      nici una din metode nu apreciaza vitalitatea cu precizie absolută;
-      există diferenţe individuale, diferenţe care se manifestă chiar de la un dinte
la altul, la  acelaşi individ;
-      nu s-a putut face o legătură precisă între valorile înregistrate la testări şi
tabloul morfo-patologic şi clinic;
-     se va evita testarea electrică sau termică a dinţilor acoperiţi cu coroane
metalice sau a celor cu obturaţii metalice până la nivelul parodonţiului
marginal  - răspunsuri eronate.
       În cazul dinţilor acoperiţi cu coroane fizionomice, materialul acestora fiind
rău conducător de căldură şi electricitate, nu dă un raspuns şi deci, în acest caz,
nu se va întrebuinţa testarea.

47. Etapele tratamentului cariei dentare

  1. Etapa chirurgicala- exereza dentinei = cavitate
  2. Etapa medicamentoasa – tratament plaga
  3. Etapa ortopedica – restaurare morfo-functionala

48. DDR
     În urma manoperelor de tăiere a dentinei, în timpul preparării cavităţilor, dar
şi în timpul tratamentului endodontic, indiferent de tipul  de instrument utilizat
pentru aceasta, rotativ sau de mână, rezultă o cantitate considerabilă de rumeguş
dentinar, care acoperă plaga dentinară sub forma unui strat superficial aderent ce
poartă numele de detritus dentinar remanent (DDR) sau „smear layer”, semnalat
pentru prima dată de Boyde în anul 1963 şi introdus in literatura de specialitate
românească de prof. Iliescu în 1999, sub denumirea de detritus
dentinar  remanent.
     DDR este alcătuit dintr-o peliculă organică amorfă, cu grosimea de 2
micrometri în compoziţia căreia intră cristale de hidroxiapatită şi apare ca o
consecinţă a degradării colagenului din structura ţesuturilor dure dentare. Acesta
îşi pierde aspectul fibrilar şi se transformă într-o masă amorfă de gelatină. În
plus, DDR blochează şi canaliculele dentinare formând cepuri intracanaliculare
de DDR de lungime variabilă.
     DDR este foarte aderent, nu poate fii îndepartat de spălarea cu apă sub
presiune  sau cu solvenţi organici, detergenţi,  ser fiziologic sau, într-o anumită
măsură, chiar de peroxidul de hidrogen. El poate fi indepărtat prin
demineralizare acidă terapeutică şi prin chelatori (EDTA).
     Grosimea DDR depinde de:
      -  tipul instrumentului de tăiere;
      -  mărimea şi forma cavităţii;
      -  folosirea apei pentru răcire în timpul manoperelor de tăiere a  dentinei.
     Utilizarea frezelor cu granulaţie mare şi lipsa răcirii cu apă în timpul  lucrului
determină formarea unui DDR de grosime maximă, de până la 10-15
micrometri.

49. Tratamentul plagii dentinare tehnica clasica

     Tratamentul plagii dentinare vizeaza inlaturarea factorilor nocivi de la acest
nivel , protectia suprafetei dentinare si a pulpei dentare fata de excitantii din
mediul bucal , si in unele cazuri , stimularea mecanismelor pulpare de producere
a neodentinogenezei .
      Tratamentul se face dupa conceptia clasica in functie de adancime.
     a) In cavitatea superficiala realizarea toaletei cavitatii se face cu apa
oxigenata , alcool si neofalina.
     b) In cavitatea de adancime medie
         - se alpica obturatia de baza
         - se face toaleta cavitatii cu apa oxigenata , alcool si neofalina
         - aplicarea unui strat protector reprezentat de obturatia de baza
         - daca dentina este dura , dar pigmentata se adauga in plus alte mijloace de
sterilizare reprezentate de impregnarea alba sau neagra cu azotat de Ag
      c) In cavitati profunde                                
          - dpdv al sterilizarii si in cavitatea medie se face cu apa oxigenata si alcool
          - degresarea se face cu neofalina
           =>aceste actiuni se numesc COAFAJ  INDIRECT
          - daca dentina este dura si pigmentata se foloseste eugenatul de Zn
          - se poate realiza - intr-un timp cu aplicarea hidroxidului de Ca si eugenat
de Zn
                                      - in 2 timpi cu enzime proteolitice si antibiotice

50. Caracteristicile plagii dentinare

-  este o plagă nesângerandă - avantaj prin faptul că oferă o bună vizibilitate,
dezavantaj prin lipsa mecanismelor de apărare sanguină;
- este expusă direct factorilor nocivi din mediul bucal
- este o plagă infectată datorită persistenţei în canaliculele dentinare a bacteriilor
pioniere” chiar şi după îndepărtarea dentinei alterate;
- prezenţa limfei dentinare, care este un lichid clar, fără elemente figurate, cu
compoziţie chimică diferită de a limfei sau a plasmei;
- în plus, şcoala bucureşteană de stomatologie, prin reprezentantul său prof.
Iliescu a adăugat un nou element constituent al plăgii dentinare reprezentat de
detritusul dentinar remanent (DDR).
 51. Materiale utilizate in tratamentul plagii dentinare : proprietati ,
clasificare
Clasificare :
    a) lacurile dentare
    b) lineri ce pot fi - hidroxid de Ca
                                - eugenat de Zn
                                 - CIS
Trebuie sa aiba urmatoarele proprietati :
-          sa nu irite tesutul pulpar prin compozitie si proprietatile sale fizice, chimice,
biologice
-          sa constituie un pansament pentru fibrele Tomes si pentru fibrele nervoase
terminale din canaliculele dentinare
-          sa asigure obliterarea canaliculelor dentinare sectionate ca urmare a
instrumentarii
-          sa aibe proprietati antitoxice, sa nu neutralizeze  exotoxinele bacteriene
-          sa aiba proprietati antibacteriene
-          sa izoleze tesutul dentar din punct de vedere electric, fizic si chimic, atat fata
de mediul bucal cat si fata de materialele de obturatie
-          san u fie neutralizat de materialele de obturatie, sa fie compatibil chimic cu
acesta
-          sa stimuleze neodentinogeneza, atunci cand acest lucru este necesar
-          sa nu coloreze dintele sau sa modifice culoarea materialelor de obturatie
-          sa fie insolubil si nealterabil in mediul bucal
-          sa fie usor de manipulate
-          sa aiba rezistenta mecanica optima
-          sa fie radioopac

52. Lacurile dentare : avantaje , dezavantaje , indicatii , contraindicatii

Sunt solutii de rasini naturale (copal , colofoniu) sau sintetice (polistiren) ,
dizlovate in acizi grasi .
Avantaje :
 reduc patrunderea acidului din fosfat de Zn
 au rezistenta in mediu salivar , insolubile in apa
 incetinesc patrunderea in canaliculele dentinare a produsilor de coroziune
a amalgamului de Ag
Dezavantaje :
    aderenta de natura fizica sin u chimica la tesuturile dure dentare
   dizolvate de monomerul rasinilor acrilice sau composite, ceea ce duce la
intreruperea continuitatii peliculei protectoare
   impiedica umectarea corespunzatoare  a dentinei de catre rasini, unghiul de
contact al lacului lichid cu plaga fiind de 53-106°
   rezistenta mecanica slaba la solicitarile masticatorii din cauza grosimii reduse
   izolare termica necorespunzatoare
   indepartare rapida prin uzura masticatorie
Indicatii :
 sigilarea interfetei plagii dentinare cu obturatii din amalgam
 protectia bonturilor dentare inaintea cimentarii cu ciment fosfat de Zn
 protectia temporara a uzurii masticatorii la obturatiile coronare
 reducerea microinfiltratiilor marginale la restaurarile din amalgam de Ag
Contraindicatii :
 sub coafajele indirecte
 sub bazele cu CIS
 sub restaurarile cu rasini acrilice sau compozite

53. Linerii : clasificare , avantaje , dezavantaje

Clasificarea:
- lineri cu hidroxid de calciu
- cimenturile cu ionomeri de sticla
- eugenatul de zinc
Avantaje:
-efect cariostatic la interfata plagii dentinare cu mater de obtur. coronara CIS
-efect neodentinogenetic(linerii cu Ca(OH)2
-formeaza o bariera de protectie
dezavantaje:
solubilizarea lor de lichidul bucal
-desprinderea lor de pe suprafata dentinara in timpul contractiei de priza
izolarea termica necorespunzatoare

54. Linerii cu eugenat de zinc : avantaje , dezavantaje , indicatii ,

contraindicatii
Avantaje :
- pH aproape neutru
- NEIRITANT PULPAR
- efect sedativ pulpar
Dezavantaje:
- nu adera de dentina
- inhiba polimerizarea rasinilor
- solubilizati de microinfiltratia marginala
Indicatii:
- coafajul indirect (completarea aplicarii Ca(OH)2 datorita efectului sedativ
Contraindicatii : 
- absolute: coafajul indirect sub obtur din compozite
- relative: coafajul direct datorita efectului toxic pulpar exercitat de eugenolul in
concentratie mare

55. Linerii cu CIS : avantaje , tehnica de lucru

Avantaje :
- sunt biocompatibile
- au adeziune buna la dentina
- au efect cariostatic
- rezistenta relative crescuta la presiunile masticatoare
- reduce microinfiltratiile marginale sub obturatiile de amalgam
- au o buna legatura cu materialele composite
- au rezistenta termica buna
Tehnica de lucru:
- se depune pulberea pe folia de hartie sau pe placuta de sticla
- divizarea pulberii in 2 parti egale
- picurarea lichidului in vecinatatea pulberii
- spatularea unei jumatati din cantitatea de pulbere cu lichidul -15 sec
- incorporarea celeilalte jumatati si spatularea 15 sec
- incorporarea celeilalte jumatati si spatularea 15 sec
- plasarea linerului in cavitate cu aplicatorul sub forma unui strat cu grosimea de
1 mm,priza are loc in cca 4 min la cis conventional si in 30 sec la cele
fotopolimerizabile

56. Cimentul fosfat de zinc : proprietati , tehnica de lucru

Proprietati :
 dpdv al rezistentei mecanice are cea mai mare rezistenta dintre toate
cimenturile pt obturatiile de baza
 este elastic (cea mai mare elasticitatedintre obturatiile de baza , de aceea
permite o usoara manevrabilitate)
 este friabil
 trebuie preparat repede deoarece devine friabil
 are pH acid
 realizeaza o buna izolare termica
 solubilitate redusa la apa
 adera mecanic , deci dpdv chimic este inferior altor tipuri de cimenturi de
baza
Tehnica de lucru
 - reactia dintre amestec pulbere si lichid este o reactie exoterma (cu eliminare
de caldura) , de aceea trebuiesc luate anumite masuri suplimentare:
  - in temperatura de vara placuta de sticla trebuie tinuta la rece
  - pe placuta se depune o doza de pulbere
  - lichidul este insotit de un sistem cu o pipeta
  - urmeaza portionarea in mai multe doze mici
  - aplicarea picaturilor
  - se spatuleaza cu fiecare doza/subdoza
  - se spatuleaza, se adauga pana la obtinerea consistentei chitoase , se poate
utiliza si consistenta cremoasa
    - obturatia de baza este stratul intermediar care este necesar sa se aplice
    - o alta modalitate este utilizarea unui instrument ascutit (sonda) sa i-a un
fragment din ciment se modeleaza intre degete si cu instrumentul respectiv
trecut prin pulbere luam un fragment din acea preparatie ; trebuie adaptat strict
la nivelul planseului
    - aplicarea pe peretii pulpari/parapulpari cu ajutorul fuloarelor de ciment intr-
un strat subtire
57. Criterii de tratament al plagii dentinare in conceptia moderna
1) adancimea preparatiei
2) permeabilitatea plagii dentinare-caria cu evolutie rapida a tinerilor necesita
materiale cu putere antiseptica mai mare
3) etanseizarea obturatiilor fara alt tratament antiseptic, realizeaza anihilarea
bacteriilor pioniere
4) dupa materialul de obturatie coronara de durata utilizat si profunzimea
cavitatii

58. Tratamentul plagii dentinare in functie de adancimea cavitatii –

conceptia moderna
     Metodele de tratament a plagii dentinare difera in raport cu adancimea
cavitatii preparate si cu aspectul dentinei de pe fundul cavitatii :
     a) cavitati superficiale , in care intotdeauna dentina este dura si de aspect
normal
     b) cavitati de adancime medie , in care dentina de pe fundul cavitatii este fie
dura , de aspect normal , fie dura si pigmentata
     c) cavitati profunde , in care dentina de pe fundul cavitatii poate fi : dura , de
aspect normal ; dura si pigmentara ; dura , cu mici zone de dentina alterata in
dreptul coarnelor pulpare
Tratament :
  1) adancimea preparatiei - in cavitati profunde trebuiesc alese materiale mai
putin iritante
  2) permeabilitatea plagii dentinare - caria cu evolutie
  3) dupa modelul conceptiei clasice

59. Gutaperca : defecte , calitati , indicatii , contraindicatii

Calităţi:
- rău conducatoare termic;
- se aplică uşor şi se îndepartează uşor lăsând pereţii cavităţii curaţi
Defecte     
- duritate relativ scăzută;
- transmite presiunile masticatorii;
- nu aderă la pereţii cavităţii;
- necesită cavităţi retentive şi bine uscate;
- sub influenţa acizilor şi în special a acidului lactic, suferă o uşoară
descompunere devenind poroasă prin acţiunea acizilor asupra oxidului de zinc;
- în cavităţile bucale cu igienă defectuoasă, datorită hidrogenului sulfurat
rezultat în urma proceselor de putrefacţie, gutaperca suferă un proces de
vulcanizare prin componentul guta şi devine casantă.
- culoarea lasă de dorit din punct de vedere estetic
- prin răcire suferă un proces de contracţie şi permite pătrunderea
microinfiltraţiilor marginale.
Indicaţii:
-    obturarea provizorie a cavităţilor gata preparate, cu retentivitate bună;
-    obturaţia dinţilor temporari;
-    obturarea în exces pentru îndepartarea gingiei hiperplazice, deorece nu este
iritantă pentru ţesuturile moi;
-    protecţia bonturilor dentare sensibile,prin utilizarea capelor de celuloid;
-    pentru fixarea provizorie a lucrărilor protetice;
-    obturaţia mixtă a canalelor radiculare.
Contraindicaţii:
-    la acoperirea pansamentelor arsenicale pentru că nu asigură etanşeitate
perfectă;
-    la acoperirea pansamentelor calmante, deoarece căldura exacerbează
durerile; 
-    acoperirea pansamentelor cu eugenol, deoarece acesta o divolvă şi lasă urme
pe cavitate;
-    în cavităţi care nu oferă o bună retenţie.

60. Eugenatul de zinc : proprietati , contraindicatii

Proprietăţi:
•rău conducător de căldură şi electricitate;
•uşor de aplicat în cavitate;
•aderă bine la pereţii cavităţii, asigurând o închidere etanşă;
•după aplicare, face priză în 20-30 de minute;
•are acţiune uşor analgezică şi antiseptică;
•are acţiune antiflogistică, ceea ce îi conferă proprietatea de a reduce inflamaţia
pulpară;
•are acţiune neodentinogenetică datorită acţiunii sale slab  iritante;
•este impermeabil faţă de acizi;
•este iritant pentru parodonţiul marginal;
•culoarea lasă de dorit;
•are gust iute şi miros puternic aromat.
Contraindicaţii :
- în cavităţi care urmează a fi obturate cu materiale compozite;
- acoperirea pansamentelor arsenicale în cavităţi situate în imediata apropiere de
parodonţiul marginal;
- în obturaţia provizorie a cavităţilor care au rapoarte întinse cu parodonţiul
marginal.

61. Cimentul silicat : indicatii , contraindicatii , tehnica de lucru

Indicaţii:
- suprafeţe dentare care nu sunt supuse în mod direct acţiunii forţelor
masticatorii, adică obturarea cavităţilor de clasa a-III-a, clasa a-V-a la dinţii
frontali, clasa I-a pe feţele orale ale frontalilor.
Contraindicaţii:
- obturaţia cavităţilor de clasa a-II-a şi clasa a-IV-a;
- obturarea cavităţilor situate în locuri unde pot retenţiona alimente şi curăţirea
artificială sau autocurăţirea sunt greu de făcut;
- în cavităţile bucale cu igienă defectuoasă.
Tehnica de lucru
      Se depune, pe faţa lucioasă a plăcuţei pentru a nu se contamina cimentul cu
eventuale impuritaţi cantonate în rugozităţile plăcuţei,doza de pulbere şi picătura
de lichid şi se malaxează cu o spatulă de material plastic, cât mai repede posibil,
în cel mult 1 minut, până la pierderea luciului suprafeţei materialului.Inserarea
in cavitate se face cu o spatulă din material plastic, cu care se ia un fragment de
pastă şi se introduce în cavitate printr-o
mişcare de răzuire şi retragere a spatulei pe peretele cavităţii. În continuare se
fulează cimentul cu fuloare de ciment, mai întîi în unghiurile şi pe pereţii
cavităţii, pentru a nu da posibilitatea includerii unor goluri de aer. Se umple
cavitatea cu un mic exces de ciment, deoarece după priză acest material se
contractă. Pasta se adaptează bine la marginile cavităţii, cu instrumente
vaselinate, cu mişcări de la centru spre periferie.
       Reguli care trebuie respectate:
-    eventualul exces de ciment, se îndepartează cu spatula atâta timp cât
cimentul nu a început încă să facă priză;
-    nu este permisă grăbirea prizei prin suflarea de aer sau alte mijloace;
-    restul de ciment rămas nefolosit, se va folosi drept martor pentru a constata
      momentul prizei.
-    După efectuarea prizei se degresează suprafaţa obturaţiei cu o buletă cu 
      neofalină;
     După priză se acoperă suprafaţa cu un lac dentar pentru a împiedica contactul
obturaţiei cu aerul si deshidratarea cimentului în timpul prizei primare care
durează cam 10 minute.
-    Dacă sunt necesare retuşuri pentru îndepartarea surplusurilor sau pentru
     corectarea ocluziei,acestea se fac cu freze diamantate sau discuri de hîrtie. 
 -  Este de preferat ca finisarea să se realizeze în şedinţa următoare.

62. CIS : clasificare , indicatii de utilizare

Clasificarea cimenturilor cu ionomeri de sticlă:
Tipul I - Chituri adezive (ciment cu priză rapidă, raport pulbere-lichid 1,5  1 ,
unele dintre ele sunt radioopace, se aplică sub forma unei pelicule de
aproximativ 20  m);
Tipul II - Cimenturi de restaurare care pot fi:
     -   tip II.1. Cimenturi pentru restaurări fizionomice care poate fi
autopolimerizabil (rezistenţă scăzută la absorbţia şi pierderea apei) şi
fotopolimerizabil (priză rapidă, rezistenţă imediată la absorbţia apei). Unele
dintre ele sunt radioopace, iar raportul pulbere-lichid este 3  1 sau mai mare;
     -   tip II.2. Cimenturi pentru restaurări armate utilizate în zonele laterale,
unde este nevoie de materiale cu proprietăţi fizice crescute, iar fizionomia nu are
importanţă. Ele sunt întotdeauna radioopace, raportul pulbere-lichid este tot
3  1;
 Tipul III - Cimenturi pentru obturaţia de bază (se utilizează în tehnica
„sandwich”, ca substituent dentinar, sunt radioopace, au reacţie de priză rapidă
şi se prepară în raport 3  1 al pulberii cu lichidul) sau lineri (se aplică în strat
subţire, pentru izolare termică sub restaurările de amalgam, au priză rapidă şi
raport 1,5  1 al pulberii cu lichidul).
Indicaţiile clinice ale cimenturilor cu ionomeri de sticlă
restaurări ale leziunilor de eroziune şi abrazie fără preparare de cavităţi;
 sigilarea şanţurilor şi fosetelor;
 restaurarea leziunilor carioase de clasa a-III-a şi a-V-a;
 izolarea tuturor tipurilor de cavităţi în care este necesară etanşeizarea biologică
şi acţiunea cariostatică;
substituent de dentină pentru aplicarea răşinilor compozite prin tehnica de
impregnare cu acid (tehnica „sandwich”);
 restaurarea dinţilor deciduali;
 cimentarea coroanelor şi inlay-urilor în special la pacienţii cu incidenţă mare
la carie.

63. CIS : calitati , defecte

Calitati
prezintă rezistenţă la factorii acizi din mediul bucal;
aderă chimic la structurile dentare, atât la smalţ cât şi la dentină;
 are acţiune cariostatică prin prezenţa fluorului, ionii de fluor fiind eliberaţi şi
recaptaţi pe toată perioada de viaţă a restaurării;
conductibilitate termică redusă;
 coeficient de dilataţie termică aproape egal cu al structurilor dentare;
 efect favorabil asupra parodonţiului marginal;
 puternică rezistenţă la abrazie, mai ales cimenturile de tip II.
Defecte:
suprafaţa poroasă;
 lipsite de transluciditate, în timp devin chiar opace;
din punct de vedere fizionomic sunt inferioare compozitelor;
 contaminarea cu apă duce la pierderea proprietăţilor fizice cu apariţia fisurilor
în ciment si pierderea duritaţii suprafeţei. De aceea restaurarea trebuie sigilată
imediat după priza iniţială, pentru a asigura stabilitatea hidrică pentru 24 de ore.
Pentru aceasta se foloseşte o răşină cu vâscozitate scăzută, fotopolimerizabilă
care se aplică în strat gros pe suprafaţa restaurării, asigurând, în acelasi timp şi
optimizarea aspectului fizionomic si al rezistenţei la colorare.

64. Materiale compozite : compozitia

Sunt materiale de restaurare complexe, trifazice, compuse din:
•Faza organica, constituie matricea
•Faza anorganica minerala dispersata formata din particule de umplutura
•Faza de cuplare care uneste cele 2 faze

65. Faza organica a materialelor compozite

Faza organică alcătuită din:
A. Monomeri de bază:
            - BIS-GMA  (rasina lui Bowen bis glicidil metacrilat) vâscozitate mare,
contracţie minimă la polimerizare, volatilitate mică, absorbţie redusă a apei,
aderenţă la ţesuturile dentare dure dar are toxicitate mare pentru pulpa dentară si
isi modifica culoarea in timp.
            - UDMA (uretan dimetacrilati) care au vascozitate mica, sunt mai
hidrofili, au duritate mai mare.
   Cerintele impuse unui monomer din compozitia materialelor de restaurare
-Biocompatibilitate
-Proprietati fizice asemanatoare strucurilor dentare
-Stabilitate chimica in mediul bucal
-Stabilitate cromatica
-Reactivitate crescuta
-Stabilitate in timpul depozitarii
-Inodor, insipid
B. Monomeri diluanţi au rolul  de a:
-micşora vâscozitatea monomerilor de bază
-permite o manipulare mai buna a materialului,
-participa concomitent la reacţia de polimerizare.
C. Sisteme de initiere ale reactiei de polimerizare
-sunt substante care elibereaza radicali liberi
-Autopolimerizare (chimica) contine un sistem bicomponent de initiere format
din initiator (pasta catalizator) si un accelerator(pasta de baza) Prin amestecul
celor 2 paste acceleratorul descompune initiatorul rezulta radicali liberi care
produc polimerizarea monomerilor. 
-Fotopolimerizare (fotosensibilizatori care initiaza fotopolimerizarea (eter etilic
al benzoinei)
-initial au fost folosite UV (nocive pentru retina si tegument, penetrabilitate
redusa,max. 1,5 mm, neeficiente pentru compozitele cu microumplutura
deoarece particulele mici disperseaza radiatia uv deci scade penetrabilitatea)
-Apoi din spectrul vizibil:
       - radiatii luminoase incoerente (furnizate de surse de halogen)
       - radiatii luminoase coerente (furnizate de laser, reprezinta sursa cea mai  
          buna de polimerizare)
Exista si rasini cu sistem dublu de initiere (dual cure), auto si fotopolimerizabile,
continand ambele sisteme de initire: fotoactivarea initiaza polimerizarea, iar o
continua si completeaza reactia de priza.
       Compozite cu initiere prin radiatii incoerente in spectrul vizibil
-utilizarea lampii care furnizeaza o radiatie cu lungime de unda de 420-450 nm,
deci in domeniul luminii vizibile (400-800nm)
-Sursa de lumina a fost initial un bec de halogen (75-150 w)
-Compozitele contin un sistem bicomponent de activare (camforchinona
absoarbe energia radianta si se cupleaza cu amina tertiara rezultand un complex
cu eliberare de radicali liberi care initiaza polimerizarea)
-Lampa cu halogen foloseste o sursa incandescenta (400ºC) si numai 10% din
energie este utilizata pentru emisia de radiatii
-S-au introdus lampi cu diode LED (Light-Emitting Diode)  (radiatii cu lungimi
de unda de 420-550nm) care au avantaje ca: adancime mai mare de polimerizare
2-2,5 mm, actiune rapida 20-40 sec.,
-Lampi care folosesc surse luminoase in sistem stroboscopic care permit
polimerizarea aproape instantanee (3-5 sec) eliminand contractia de priza si
reducand timpul de lucru.
Compozite cu initiere prin iradiatii tip laser
   Se utilizeaza laserii cu argon si au urmatoarele avantaje fata de polimerizarea
conventionala:
-aplicare o perioada mai scurta de timp (10 sec.),
-se reduce timpul de lucru,
-creste confortul pacientului
-Are penetrabilitate de 5-6 mm (totusi se recomanda straturi de 2mm)
-Asigura un grad inalt de polimerizare
-Efectul toxic este mai mic
Aparatele laser au si alte avantaje:
-usor de manevrat
-Programabile
-Ergonomice
-Permit reglarea intensitatii luminii
-Au un semnal vizual sau sonor ce anunta timpul expirat
-Reduc hipersensibilitatea postoperatorie
D. Alti aditivi:
         -  inhibitori de polimerizare care asigură păstrarea timp
             îndelungat al compozitelor
          - stabilizatori pentru radiaţii UV
          -  pigmenţi şi coloranţi care asigură parţial aspectul  
              fizionomic
          -  impurităţi controlate şi necontrolate

66. Clasificarea compozitelor dupa marimea particulelor fazei anorganice

   - cuart cristalin
   - sticla de siliciu
   - sticla alumino-silicata
   - strontiu
   - siliciul coloidal
   - bariu

67. Clasificarea compozitelor dupa modul de prezentare

Modul de prezentare e foarte diferit si poate fi reprezentat de urmatoarele
sisteme :
        - sistemul pasta-catalizator lichid (Kerr,Smile)
        - sistemul pasta-pasta (Concise)
        - sistemul capsulat (Polycap)
        - sistemul pulbere-lichid (Palakav)
        - sistemul cu o pasta (Opoton)
Clasificare :
      - sisteme monocomponente (fotopolimerizabile)
      - sisteme bicomponente (pasta/pasta , pasta/lichid , pulbere/lichid) , 
         autopolimerizabile
68. Proprietatile compozitelor
1. Contracţia de polimerizare
•Compozite cu macroparticule :  1,2-2,1%,
•Compozite cu microumplutură :   2- 4,5%.
•Compozitele hibride au un coeficient de contracţie de polimerizare ce variază în
funcţie de umplutură cu valori cuprinse între cele două (1,3-3,5).
    Această contracţie crează un stres de polimerizare între restaurare şi
preparaţia dentară care produce:
 -   un spaţiu foarte mic care poate permite microinfiltraţii marginale ale
lichidului bucal.
 -   scăderea rezistenţei la tensiune a smalţului ceea ce are drept rezultat apariţia
de fisuri sau chiar fracturi ale smalţului periferic.
•Compozitele cu microumplutură sunt mai dispuse la astfel de eşecuri, deoarece
au un procent crescut de monomer şi contracţie de polimerizare mai mare.
        La compozitele autopolimerizabile contracţia de polimerizare  se face
înspre centru restaurării. La compozitele fotopolimerizabile contracţia se face
spre lumină, ceea ce tinde să îndepărteze răşina din cavitate.
2. Radio-opacitatea
•Prin includerea particulelor de sticlă, a elementelor cu număr atomic mare
precum bariu, stronţiu, zirconiu, alumino-baro-silicatul de bariu s-au obţinut
compozite radioopace.
•Radioopacitatea materialelor compozite este însă mult mai scăzută decât cea a
restaurărilor metalice, indiferent de cantitatea acestor elemente din fracţiunea de
umplutură.
3. Absorbţia apei
        Solubilitatea în apă a compozitelor variază de la 0,01 la 0,06 mg/cm2. O
fotopolimerizare inadecvată a straturilor profunde determină creşterea
absorbţiei  şi solubilităţii în apă a materialului compozit, care se manifestă clinic
printr-o instabilitate coloristică.Apa absorbita modifica decisiv proprietatile
mecanice, actioneaza ca un plastifiant, produce tensiuni interne care slabesc
legatura matrice organica- anorganica.Expansiunea higroscopică începe la 15
minute de la iniţierea polimerizării, majoritatea răşinilor au nevoie de 4 zile până
la finalul procesului de expansiune şi de 7 zile pentru a ajunge la un echilibru
hidric.
4. Dilataţia termică
Compozitele cu macroumplutură : 30-40  10-6/°C
Compozitele cu microumplutură : 40-70  10-6/°C,
Compozitele hibride : 25-4410-6/°C.
       Tendinţa a fost aceea de a apropia acest coeficient de cel al smalţului
–  11106/°C
şi dentinei - 810-6/°C.
        La modificarile de 1 grad C compozitul isi modifica dimensiunea de 3 ori
mai mult
decat dintele, se altereaza inchiderea marginala.
5. Modulul de elasticitate
 - indica rigiditatea materialului   
        Materialele cu modul de elasticitate mic se vor deforma usor sub actiunea
fortelor masticatorii, cu compromiterea restaurarii in timp. De aceea
compozitele aplicate in zone cu stres ridicat trebuie sa prezinte un modul de
elasticitate ridicat, de preferat cu o valoare apropiata de cel al dentinei si
materialului de obturatie de baza.

69. Compozite : indicatii , contraindicatii

Indicatii :
   - obturatia cavitatilo de clasa I , a II-a , a III-a , a IV-a , a V-a
   - tratamentul fracturilor coronare ale dintilor frontali
   - tratamentul leziunilor distrofice ale dintilor frontali (distrofii de structura ,
forma)
   - tratamentul abraziunii patologice a dintilor frontali
   - reparatia fatetelor unor lucrari metalo-acrilice sau metalo-ceramice
   - imobilizarea dintilor frontali in cazuri de mobilitate patologica
   - rezolvarea provizorie a unor tulburari fizionomice determinate de modificari
cromatice ale dintilor frontali (datorate unor tratamente cu tetraciclina sau
modificari de culoare ce apar dupa devitalizari)
   - la pacientii cu igiena bucala defectuoasa sau cu respiratie orala care nu pot
beneficia , din aceasta cauza , de refaceri coronare cu silicat
   - restaurari cu stifturi parapulpare
   - pacientii cu alimentatia acidogena sau medicatie acidogena , a caror dinti
necesita restaurari coronare fizionomice
   - obturarea dintilor devitali cu pereti subtiri , unde aplicarea amalgamului ar
putea produce fractura peretilor prin expansiunea ce are loc in timpul reactiei de
priza
Contraindicatii:
- restaurarea leziunilor de pe fata distala a caninilor
- restaurari posterioare de rutina
- la pacientii cu o inalta rata si redus control al activitati carioase

70. Tehnica obturarii cu materiale compozite

Tehnica de lucru
 Selectarea culorii materialului compozit
 Izolarea dintelui care trebuie restaurat este obligatorie, ea se va face,  ideal, cu
digă
 Periaj profesional cu paste fără fluor şi cupe de cauciuc, chiar dacă s-a mai
efectuat periajul şi în etapa alegerii culorii
 Spălarea preparaţiei cu apă şi uscarea cu spray-ul de apă fara ulei
 Aplicarea matricei transparente interproximal pentru protecţia dinţilor vecini
de efectele acidului de demineralizare
 Demineralizarea smalţului 15 secunde,  spălarea dintelui cu apă timp de 15
secunde pentru a îndepărta tot gelul demineralizant, uscarea dintelui cu aer fără
urme de ulei, fără însă a produce desicarea dentinei.
 Aplicarea răşinii adezive într-un strat fin pe toată suprafaţa preparată,care
pătrunde în porozităţile create de acidul demineralizant, urmată de
fotopolimerizarea sa;
 Notă: suprafaţa răşinii adezive rămâne umedă chiar după polimerizare, acest
strat nu trebuie îndepărtat el reprezintă stratul inhibat de aer care realizează
legătura chimică între răşina adezivă fără umplutură şi faza anorganică a
materialului compozit.

71. Compolimeri : avantaje , dezavantaje , indicatii

Avantaje:
 -  se manevrează uşor;
 -   sunt materiale  estetice asemănătoare compozitelor;
 -   modificările de priză în timp sunt mai mici ca la C.I.S şi apropiate de cele ale
compozitelor;
 -   dilatarea termică este apropiată de cea a structurilor dentare;
 -   prezintă radioopacitate
 -   se pot prelucra uşor.
 Dezavantaje:
 -     au rezistenţă mai scăzută;
 -     eliberează mai puţin fluor decât majoritatea ionomerilor de sticlă
 Indicaţii:
 -    leziuni carioase de colet;
 -    leziuni carioase necavitare;
 -    cavităţi de clasa a-III-a;
 -    obturarea dinţilor temporari (cls 1 si 2)
-      restarari tip sandwiche
-      refaceri de bonturi cand exista ½ din structura dentara
-      refaceri temporare

72. Clasificarea amalgamelor dentare

    Aliajele au fost clasificate în funcţie de compoziţia lor în cupru şi
forma particulelor în:
1. Aliaje cu conţinut redus de cupru (convenţionale): se formeaza din amestecul
mercurului (metal lichid la temperatura camerei) cu o pulbere formata dintrun
aliaj metalic care contine:
-- Argint  min 65%
-- Staniu  min 29%
-- Cupru  min 6%  mareste rezistenta si duritatea amalgamului
   Argintul si staniul alcatuiesc un compus intermetalic (Ag3Sn) numit faza
gama care se amalgameaza usor cu mercurul.
    Pulberea poate fi formata din particule:
- neregulate fine sau grosiere
- regulate, sferice
    In amestecul obisnuit mercur/pulbere din care rezulta amagamul dentar
proportia mercurului este de 45-50%
2. Aliaje cu conţinut crescut de cupru (mai mult de 23%) amalgamele non gama
2, se folosesc in exclusivitate deoarece prin eliminarea fazei gama 2 ating
performante clinice superioare.
Faza este o regiune identificabila cu o compozitie distincta,
 Faza Gamma           - AgSn,
 Faza Gamma 1        - AgHg,
 Faza Gamma 2        - SnHg
 Faza Eta                  -  CuSn
- Contin Ag 40-70%, Sn- 22-30%, Cu – 13-30%, Zn 0-1%
    In amestecul pulbere/mercur proportia Hg este de 40-45%
 particule sferice cu aceeasi compoziţie (aliaje cu compoziţie unica);
 particule sferice neregulate si pilitura de amalgam (aliajele  în amestec).
Aceste amalgame au un coeficient de dilatare redus şi o rezistenţă finala la
compresiune mare
     Compozitia aliajului imprima amalgamului proprietatile fizicomecanice, 
iar forma particulelor dicteaza modalitatea de condensare a acestuia.
3. Din punct de vedere al numărului de elemente componente amalgamele pot fi:
amalgame binare: mercur  un metal (amalgamul de Cu, primul cunoscut
ştiinţific, amalgamul  de paladiu, amalgamul de cadmiu, ultimile două s-au
dovedit a fi nocive, casante şi friabile)
amalgame ternare: mercur  2 metale (amalgamul de Ag –
mercur  argint  staniu, în proporţii egale)
amalgame cuaternare: mercur  3 metale (argint 60%, staniu 30-35%, cupru
5%)
     Unele amalgame mai conţin mici cantităţi de aur, platină, paladiu şi zinc,
proporţia acestuia din urmă determinând clasificarea aliajelor în: aliaje cu zinc
(mai mult de 0,01%), aliaje fără zinc (mai puţin de 0,01%).

73. Amalgamul de argint : compozitie

argint ( creşte expansiunea şi rezistenţa);
staniu (scade rezistenţa, duritatea, şi creşte timpul de priză), la care se adaugă
elemente precum cupru, zinc, aluminiu, aur, paladiu, indiu, seleniu, mercur, care
sunt introduse în amalgam pentru ai conferi acestuia diverse proprietăţi.

74. Amalgamul de argint : calitati si defecte

Calitati :
 - buna plasticitate , deci o buna adaptare la peretii cavitatii
 - duritate mare
 - nu este nociv pentru pulpa dentara
 - are buna rezistenta in mediul bucal
 - nu prezinta porozitati
 - ofera posibilitatea refacerii punctului de contact
 - dupa 24 ore are o buna rezistenta
Defecte :
 - bun conductor termic , necesita protectie pulpara
 - nu este fizionomic , in timp produsii de coroziune coloreaza dentina
 - interactioneaza cu alte metale din cavitatea bucala
 - necesita cavitati retentive
 - sufera modificari volumetrice (contractie , dilatare) ceea ce face ca marginile
cavitatii sa nu fie etanse , de aceea este necesara o buna forma de rezistenta

75. Amalgamul de argint : indicatii , contraindicatii

Indicatiile amalgamului :
 - obturatii mici , medii dee clasa I
 - obturatii mici , medii de clasa II
 - obturatii dinti laterali de clasa a V-a
 - obturarea cavitatilor distale ale caninilor
 - reconstituiri de bonturi
 - obturatii pe dinti laterali devitali
 - pacienti necooperanti in respectarea profilaxiei cariei
 - monitorizare nesigura
 - cavitati greu de izolat (uscare insuficienta)
Contraindicatiile amalgamului :
 - alergie la mercur
 - reactii lichenoide la amalgam
 - copii sub 6 ani la care nu este exclusa hipersensibilitatea la Hg
 - gravide
 - disfunctii renale grave
 - cavitati cu pereti subtiri , rezistenta scazuta
 - cavitati voluminoase

76. Tehnica obturarii cu amalgam

1. Preparare in mojar cu pistil (se picura cantitatea de Hg si 2/3 din pilitura , se
mojareaza cu miscari circulare si puternice , adaugandu-se din cand in cand
pulbere , astfel ca in final sa rezulte o masa de amestec care pare sa scape
actiunii pistilului si daca se strange intre degete da senzatia tactila si auditiva de
crepitatie , ca si un bulgare de zapada).Pentru eliminarea excesului de Hg se
foloseste o piele de caprioara.
2. Malaxarea dureaza aproximativ 3 minute
3. Fularea amalgamului in cavitate prin miscari de presiune si rotatie a unor mici
fragmente de material introduce in unghiuri si santuri si evitarea formarii bulelor
de are.
4. Modelarea functionala si lustruirea

77. Toxicitatea amalgamului

Toxicitatea amalgamului se datoareaza toxicitatii mercurului:
-         valoarea limita a vaporilor de mercur admisi in mediul ambient este de
0,05mg/m³
-         doza minima care poate produce efecte toxice este de 3-7µg/kg corp
-         efectele toxicitatii se traduc prin :
                        -  tremuraturi ale extremitatilor
                        -  ataxie , dureri articulare , pierderea auzului ,
                        -  moartea la o doza de 4000 µg/kg corp
-   vaporii de mercur sunt eliberati , in cantitati mici , in timpul tuturor
manoperelor de utilizare a amalgamului , care includ :
                         - triturarea
                         - aplicarea in cavitate
                         - finisarea
                         - indepartarea obturatiilor de amalagam
Toxicitatea amalgamului se manifesta prin :
-         reactii alergice care dispar dupa indepartarea obturatiilor
-         reactii inflamatorii pulpare similare reactiilor la multe alte materiale de
restaurare , atunci cand nu se foloseste obturatie de baza
-         tatuaj la nivelul pielii si mucoasei