LP 2.

Principii generale de preparare a

cavităţilor
 Considerații preliminare
• Obiectivele principale ale prepararii cavitatii sunt:
• îndepărtarea țesuturilor afectate ireversibil de carie;
• crearea suportului pentru plasarea unei restaurări care să protejeze
țesutul dentar restant și sa refacă morfo-funcțional dintele.
• Excizia țesuturilor dentare se face cât mai conservator cu putință.
• Tesuturilor dentare restante trebuie să ramână suficent de rezistente
incât să nu se fractureze sub acțiunea solicitărilor ocluzale și
masticatorii.
• Cavitatea preparată trebuie să asigure condițiile pentru ca obturația să
nu fie dislocată sau fracturată în timpul solicitărilor ocluzale și
masticatorii.
Realizarea acestor obiective se face diferit in functie de materialul de
obturatie care urmează a fi aplicat. Din acest punct de vedere, principala
proprietate care influenteaza modul de preparare a cavitatii este
capacitatea materialului de a adera la substructura dentară preparata.
Prepararea cavitatii in vederea obturarii cu
materiale plastice tine cont de urmatoarele
principii:
1. Crearea unui acces suficient;
2. Indepartarea dentinei infectate;
3. Extensia preventiva;
4. Crearea formei de retentie;
5. Crearea formei de rezistenta;
6. Finisarea preparatiei;
7. Curatirea finala.
Aceste principii nu reprezinta etape distincte in
prepararea cavitatii; ci reguli care coordoneaza
prepararea. Aplicarea în practică a mai multor principii
se face de multe ori simultan în timpul preparării
cavității.
 1. Crearea accesului (deschiderea
procesului carios)

Obiective:
• crearea unui acces suficient de larg pentru a putea actiona cu instrumentarul
adecvat în etapele următoare de preparare si de obturare a cavităţii, cu
respectarea principiului biologic al economiei tisulareș
• îndepărtarea smalţului demineralizat, modificat de culoare, nesusţinut de
dentină de la marginile cavităţii.

In functie de pozitia si extinderea procesului carios, accesul poate fi :

 direct- când se pătrunde în procesul carios de pe aceaşi faţă a dintelui cu cea pe
care este situat procesul carios;

 indirect- când se părtunde în procesul carios de pe o altă faţă a dintelui faţă de

cea pe care este situat procesul carios;

 faclitat- printr-un mijloc de separare rapidă sau lentă se creează spaţiu suficient
pentru a avea ulterior acces direct.
1.1 Acces direct

Clasa I
Clasa I

Partea hasurata reprezinta extinderea

demineralizarii dentinare sub boltile cuspidiene
1.1 Acces direct

Clasa a II-a
Accesul direct este posibil in
urmatoarele situatii:
 dinte vecin absent sau cu
distrucţie coronară;
 treme;
 dinte malpoziţonat;
 procesul carios întrerupe creasta
marginală vestibulară, orală sau
ocluzală;
 leziuni carioase cavitare “în
oglindă”
Clasa a III-a
Accesul direct este posibil in
urmatoarele situatii:
 dinte vecin absent sau cu distrucţie
coronară;
 diastema;
 dinte malpoziţonat;
 procesul carios întrerupe creasta
marginala vestibular sau oral
 Două leziuni carioase cavitare “în
oglindă”

Clasa IV
Accesul este intotdeauna direct din
cauza unghiului incizal distrus si
intreruperii crestelor marginale
vestibulară și orală.
1.1 Acces direct

Clasa a V-a
Accesul este direct dupa izolarea
parodontiului marginal.
1.2. Acces indirect
Clasa a II-a

Accesul este indirect atunci cand este

creat prin intreruperea crestei
marginale ocluzale (cavitate proximo-
ocluzală)
1.2. Acces indirect

Clasa a II-a
Acces indirect cu conservarea crestei
marginale ocluzale nesubminate

Accesul este indirect atunci cand este creat de

pe faţa ocluzală prin foseta supraiacentă
procesului carios superficial proximal (cavitate
tip tunel).

Accesul este indirect atunci cand este creat de

pe faţa vestibulara sau orala (cavitate de tip
şanţ)
1.2. Acces indirect

Clasa a III-a
In cavitatile care nu au intrerup crestele
marginale vestibulara sau orala, accesul se
face indirect prin intreruperea crestei
marginala orale supraiacente leziunii.
Creasta marginala vestibulara este pastrata
din motive estetice.
1.2. Facilitarea accesului
Clasa a III-a
In cavitatile care nu au intrerup cretele
marginale vestibulara sau orala, accesul
la cavitate poate fi facilitat prin separare
lenta cu inele ortodontice.
Spatiul interdentar obtinut este mentinut
apoi prin separare rigida cu o pana de
lemn.
In acest fel exista acces pentru prepararea
cavitatii fara intreruperea crestelor
marginale vestibulara sau orala.
1.2. Facilitarea accesului
Clasa a V-a

In cavitatile cervicale sau radiculare care

sunt partial sau total acoperite de
hipercrestere gingivala, accesul poate fi
facilitat prin excizia chirurgicala sau prin
indepartarea gingiei cu o obturație
provizorie cu gutaperca.
Instrumentarul manual se poate utiliza pentru largirea accesului.
Instrumentul se actioneaza cu presiune in axul dintelui, cu bizoul spre
deschidere procesului carios):
• toporişti de smalt: lama se pozitioneaza in directie mezio-distala;
• dălţi de smalţ: lama se pozitioneaza in directie vestibulo-orala.
Riscuri: fractura necontrolata a peretilor de smalt in cazul presiunilor
exagerate.
Instrumentar rotativ pentru
deschiderea procesului carios:

• freze sau pietre sferice, cilindrice,

in forma de para, diamantate;

• freze globulare, 245, 330,

cilindrice din carbura de tungsten

• freze de fisurotomie
Crearea accesului necesita freze sau pietre
diamantate active la varf:

• Crearea accesului in leziuni incipiente,

limitate nivelul smaltului se face cu freze
de fisurotomie, actionate la viteze mari.

• Crearea accesului in leziuni despre care se

estimeaza ca implica dentina: se face cu
pietre diamantate/ freze din carbura de
tungsten la viteze mari.
Largirea accesului necesita freze sau pietre
diamantate active pe parte laterala:

• Largirea accesului se face cu freze din

carbura de tungsten/pietre diamantate de
forma cilindrica/tronconica actionate la
viteze mari.

• Largirea accesului in cavitati cu pereti de

smalt subminati (nesustinuti de dentina)
este posibila utilizand freze globulare la
turatii conventionale prin dislocarea
prismelor de smalt nesustinute cu partea
laterala a frezei (risc de fractura
necontrolata a smaltului nesusținut).
 2. Îndepărtarea dentinei infectate
Obiective:
• îndepărtarea dentinei infectate;
• menţinerea dentinei afectate, cu condiţia remineralizării acesteia.

Dentina infectată:
 este demineralizată, are matricea colagenică distrusă şi prezintă un nivel înalt de contaminare
microbiană;
 nu poate fi remineralizata;
 este pastrata doar atunci cand prin indepartarea ei, exista riscul de deschidere a camerei pulpare.

Dentina afectată:
 este demineralizată;
 are matricea colagenică intactă şi un nivel mai scăzut de contaminare microbiană;
 este pastrata si remineralizata.

Dentina sclerotica:
 este o zona de dentină care apare doar in leziunile cronice si oprite in evolutie,
 este neinfectata bacterian si hiper- mineralizata;
 nu este indepartata, constituind o barieră eficientă împotriva atacului cariogen.
 1
2

Caria de dentină 3
4
6

1- dentină necrotică
2- dentină infectată
Dentina
3- dentină demineralizată normala

4- dentină sclerotică
5- dentină normală
6- dentină de reacţie Dentina
cariata 4 3 2 1
• Motivul indepartarii dentinei infectate: se previne
inflamatia pulpara si apariţia leziunilor carioase
recurente; dentina infectata nu poate fi remineralizata
chiar daca este sterilizata.

• Motivul pastrarii dentinei afectate: matricea

colagenica a dentinei afectate poate fi remineralizata
prin aport mineral extern (materiale cu proprietati de
remineralizare, folosite ca lineri sau baze) sau intern
(reactia de aparare a organului pulpo dentinar).
Din punct de vedere clinic, dentina dintr-o leziune carioasa se
diferentiaza prin consistenta (duritate) si culoare:
 Dentina infectată:
 este moale; se deformeaza atunci când un instrument dur este apăsat pe ea și
poate fi ușor indepartată cu un excavator ascuțit;
 are o culoare modificata fata de tesuturile dentare sanatoase.
• Dentina de consistenta pielii:
• este o zona de tranzitie intre dentina infectata si dentina afectata; poate fi
indepartata cu ușurință cu un excavator ascutit fără a fi necesară multă forță.
 Dentina afectată
 este de consistenta ferma, apropriata de cea a dentinei normale (dure), este
rezistentă fizic la excavarea manuală și trebuie exercitată o presiune pe
instrument pentru a o indeparta.
 Dentina sclerotica
 este dura, inchisa la culoare (maro inchis, brun sau negru).
• Dentina normala (sanatoasa):
• este de consistenta dura; când o sondă dentară rigidă este deplasata cu
presiune pe suprafeța ei, se aude un sunet asemănător cu un scârțiit sau așa
numitul „crie dentinaire”
 prepararea acestui tip de dentină se poate face doar cu ajutorul unei freze sau
cu un instrument manual foarte bine ascuțit (toporisca de dentina) actionat cu
o presiune mare.
 Indicatorii de carie dentinara

În cazul leziunilor cronice dentina infectată este

moale, dentina afectată este mai dură si mai
închisă la culoare.
În cazul leziunilor acute, diferenţa dintre straturi
se observa mai greu, motiv pentru care se pot
utiliza indicatori de carie care coloreaza
selectiv dentina infectata (ex: roşu acid) .

Dezavantajele coloranţilor dentinari:

• pot irita ţesutul pulpar în cazul leziunilor
carioase profunde
• pot colora şi dentina sănătoasă situată la
nivelul joncţiunii smalţ-dentină şi pe cea
circumpulpară ceea ce poate duce la o
indepartare excesiva de dentina sanatoasa.
Recomandari privind indepartarea dentinei
cariate

• Îndepărtarea dentinei se realizează începând cu

pereţii laterali ai cavităţii, lăsând la sfârşit peretele
pulpar sau parapulpar pentru a diminua contaminarea
bacteriana in cazul deschiderii accidentale a camerei
pulpare.
• Exereza dentinei cariate ar trebui sa se limiteze la
indepartarea dentine moi (infectate).
• In anumite circumstante (carii foarte profunde, la care se risca
deschiderea camerei pulpare prin indepartarea completa a
dentinei infectate), dentina moale din zona cea mai profunda a
peretelui pulpar/parpulpar al cavitatii poate fi pastrata si
sterilizata cu materiale cu proprietati antibacteriene.
Instrumentar pentru indepartarea dentinei
infectate:
 Instrumentar manual- excavatoare şi linguri Black
 Instrumentar rotativ- utilizat la viteze convenţionale
 Metode mecano-chimice- sistemele Caridex şi
Carisolv
 Metoda laser
 Utilizarea enzimelor - o strategie care dezintegreaza
dentina cariată prin utilizarea unor proteaze.
Instrumentar manual:
• este indicat mai ales in cariile extinse care contin o cantitate mare
de dentina moale;
• manipularea instrumentului permite diferentierea intre dentina
infectata si dentina afectata, ceea ce permite conservarea
tesuturilor dentare.
• se face cu excavatoare şi linguri Black adaptate marimii leziunii.
• instrumentele trebuie sa fie bine ascutite si manipulate fara
presiune exagerata.
Instrumentar rotativ:
• freze sferice, cu mărimea proporţională cu cea a
procesului carios, la viteze convenţionale;
• frezele pot fi otel sau din carbura de tungsten.
Metode mecano-chimice
Sistemul Caridex (National Patent Medical Products, USA).
Soluţia activă se obţine prin amestecul în volume egale a unei soluţii ce conţinea
NaOCl(0.1%) cu o altă soluţie ce conţine DL-2-aminobutirat, NaOH şi NaCl.
Prodedura clinică: substanţa se proiectează în cavitate cu ajutorul unei seringi
prevăzută cu un ac a cărui terminaţie este asemănătoare cu a unei chiurete;
dupa câteva minute, dentina înmuiata se indeparteaza cu chiureta aflată la
capătul acului.

Sistemul Carisolv (CarisolvTM, Sävedalen, Suedia).

Substanţa activă este reprezentată de un amestec tip gel de hipoclorit de sodiu
(NaOCl, 0.5%) si trei aminoacizi (lizina, leucina si acid glutamic).
Procedura clinică: gelului Carisolv se aplica activ în interiorul leziunii timp 30s;
dentina înmuiată este apoi îndepărtată utilizând setul de instrumente manuale
cu părţii active de forme diferite. Procedura se repetă până la îndepărtarea în
totalitate a dentinei infectate.
Metoda laser

Principiu de functionare: energia ce provine de la fascicolul laser este

transferată ţesutului dentar şi este absorbită de moleculele de apă care se
evaporă instantaneu, indepartand particulele de pe suprafaţa smalţului şi
dentinei printr-un fenomen de ablatie termo-mecanic.

Avantajele metodei:
- nu necesită anestezie;
- nu se produc zgomote, vibraţii, presiune (confort pentru medic şi pacient);
- se realizează sterilizarea dentinei restante prin efect bactericid;
- se realizează sigilarea plăgii dentinare cu închiderea tubulilor dentinari.

Dezavantaje:
- dificultatea indepartarii dentinei infectate de sub cuspizi;
- preţul de cost ridicat.
 3. Extensia preventivă
Obiectiv:
• împiedică apariţia leziunilor carioase secundare marginale:
• Reguli:
1. plasarea marginilor cavităţii în ţesut dentar sănătos;
2. *plasarea marginilor cavităţii în ţesut dentar în zonele accesibile
autocurăţirii şi curăţirii artificiale.

Traditional, extensia preventiva se facea tinand cont de ambele reguli,

ceea ce determina in multe situatii cavitati extinse in mod nejustificat.

*Abordarea moderna, minim invaziva stabileste ca extensia

preventive se face prin plasarea marginilor in smalt sanatos. Extinderea
prepararii in zonele de curatire si autocuratire se face in functie de riscul
carios al pacientului (este necesara doar la pacientii cu risc cariogen
crescut).
3. Extensia preventiva
Clasa I: zone cario-susceptibile vs zone de
curatire si autocuratire

• Zonele cariosusceptibile in cazul

cavitatilor de clasa I sunt santurile si
fosetele. Forma acestora influenteaza
susceptibilitatea la carie.

• Zonele de curatire/autocuratire sunt

situate pe pantele cuspidiene, la
întâlnirea a 1/3 de vârf cu 2/3 de
baza cuspidului.
3. Extensia preventiva
Clasa I

Traditional Modern: minim-invaziv

• inglobarea în conturul cavităţii a • plasarea marginilor cavităţii în ţesut
întregului sistem de şanţuri şi fosete dentar sănătos
ocluzale • sigilare la pacientii cu risc cariogen
• scoaterea marginilor cavităţii în crescut.
zonele de autocurăţire sau curăţire
artificială, pe pantele cuspidiene
(varianta mai conservatoare este
ameloplastia)
Ameloplastia
(freze de fisurotomie)
• metoda invaziva
• se indepărtează smalț sănătos pentru a
transforma santurile retentive in autocuratibile
• se practica doar petntru santuri si fosete
retentive sanatoase
Modern

Pentru sistemul de şanţuri şi fosete ocluzale vecine procesului carios,

se poate realiza, în funcţie de situaţia clinică:
 sigilarea (A)
 restaurare (B)
 restaurarea combinate cu sigilarea (resturarea preventivă cu răşini
composite (C)
Sigilarea : se sigileaza santurile si fosetele retentive sau care
prezintă leziuni necavitare.
Restaurari preventive:
• indicate în carii cavitare de smalt si dentina;
• se prepara o cavitate minima cu freze 330 sau 245;
• se restaureaza cu compozit;
• se sigileaza intreg sistemul fisural.
3. Extensia preventiva
Clasa a II-a: zone cario-susceptibile vs zone
de curatire si autocuratire

• Zonele cariosusceptibile in cazul cavitatilor de clasa a II-a sunt zonele

de contact proximale interdentare. Forma si suprafata acestora
influenteaza susceptibilitatea la carie.

• Zonele de curatire/autocuratire sunt la distanta de acestea in

sens vestibular, oral si gingival.
3. Extensia preventiva
Clasa a II-a
Tradițional
Pentru componenta verticală a cavităţii
• Extensia în sens vestibulo-oral: plasarea
pereţilor vestibular şi oral la distanță de aria
de contact cu dintele vecin. Orientarea lor
este divergenta spre dintele vecin
(freze/pietre diamantate cilindrice) .

• Extensia în sens ocluzo-cervical: plasarea

peretelui cervical (pragului gingival) la
distanță de aria de contact cu dintele vecin,
admiţându-se chiar plasarea subgingivală a
peretelui gingival (freze de infundat pragul
gingival)

Pentru componenta orizontală a cavităţii-

extensia preventivă este identică cu cea de la
cavitatea de clasa I.
Modern
Pentru componenta verticală a cavităţii
1. Plasarea marginilor cavităţii în smalţ sănătos.
2. Plasarea marginilor în zone de curățire/autocurățire se
face în funcție de riscul cariogen:
În sens vestibulo-oral
• La pacienţii cu risc cariogen crescut se scot marginile
vestibulară şi orală ale cavităţii în afara ariei de contact
astfel incat spatiul dintre marginile cavitatii si dintele
adiacent sa permita trecerea varfului unei sonde rigide
ascutite (freze cilindrice).
• La pacienţii cu risc cariogen scăzut se admite
menţinerea pereţilor vestibular şi oral în aria de contact.
În sens ocluzo-cervical
• La pacienţii cu risc cariogen crescut plasarea pragului
gingival între punctul de contact şi marginea liberă a
gingiei (freze de înfundat pragul gingival).
• La pacienţii cu risc cariogen scăzut se plasează pragul
gingival sub nivelul punctului de contact, la o distanţă de
0,5 mm faţă de dintele vecin (freze de înfundat pragul
gingival).
• În cazul plasării subgingivale a peretelui cervical, acesta
se aduce juxtagingival prin gingivectomie.
Pentru componenta orizontală a cavităţii (în situaţia în care aceasta se realizează) – extensia
preventivă este identică cu extensia preventivă în cazul cavităţilor de clasa I în varianta modernă
3. Extensia preventiva
Clasa a II-a; a IV-a si a V-a:
• se plasează marginile cavitatii in smalţ sănătos
 4. Crearea formei de retenţie
Obiective:
• obţinerea unei cavităţi care prin forma sa sa impiedice
materialul de restaurare să se deplaseze sub acţiunea forţelor
ocluzale.

• Direcţiile de deplasare ale obturaţiei:

• cervico-ocluzal,
• mezio-distal,
• vestibulo-oral,
• combinaţii

Forma de retenţie se realizează diferit în funcţie de

materialul de restaurare utilizat (materiale adezive sau
neadezive).
Prepararea cavitatii se face in functie de
adezivitatea materialului de restaurare

• Pentru materialele neadezive, cavitatea

ar trebui să aibă retenție mecanică,
pentru a menține obturatia.

• Pentru materialele adezive, macro-

retenția mecanica nu este o problemă
critică. In schimb, suprafețele substratului
dentar (marginile si peretii cavitatii)
trebuie pregătite și condiționate pentru a
spori suprafața adezivă și a le face mai
predispuse la adeziune (bizotare margini
de smalț/gravej acid).
Cavitate retentiva Cavitate adeziva
Materiale de restaurare plastica
• Materiale adezive:
• Cimenturi ionomere de sticla
• Materiale care devin adezive prin intermediul utilizarii
sistemelor adezive:
• Materiale pe baza de rasini:
• Rasini compozite;
• Compomeri;
• Giomeri.
• Materiale neadezive:
• Amalgamul
Amalgamul poate fi utilizat cu sisteme adezive dar adeziunea este mult redusa in
comparatie cu materialele pe baza de rasini .
 4. Forma de retentie pentru obturatiile cu
amalgam: Clasa I (cavitate retentiva)

• Pereţii laterali ai cavităţii se realizează paraleli 2 câte 2 (freze cilindrice)

sau uşor convergenţi spre ocluzal (freze con invers)
• Unghiurile interne ale cavităţii accentuate (frezele sferice mici)
• Planşeul cavităţii plan sau în trepte (freze con invers)
• În situaţia în care rezultă un planşeu concav, acesta se realizează plan prin
plasarea unei obturaţii de bază
4. Forma de retentie pentru obturatiile cu
amalgam: Clasa a II-a (cavitate retentiva)
Cavitate compusa:
Retentia se realizeaza in sens:
• cervico-ocluzal: pereţii vestibular şi oral se realizează uşor convergenţi
spre ocluzal (freze cilindrice)
• ocluzo-cervical: peretele cervical se realizează perpendicular pe peretele
axial (freze cilindrice)
• vestibulo-oral: unghiurile accentuate intre pereţii cavității (freze globulare
mici).
• mezio-distal: este realizata de cavitatea de pe faţa ocluzală avand
caracteristicile unei cavităţi de clasa I care se uneste cu cavitatea verticală
la nivelul unui istm.
 4. Forma de retentie pentru obturatiile cu
amalgam: Clasa a II-a (cavitate retentiva)
Cavitate proximo-ocluzala limitata (preparare conservatoare minim-
invaziva)
Retentia se realizeaza in sens:
• cervico-ocluzal: pereţii vestibular şi oral uşor convergenţi spre ocluzal
(freze cilindrice)
• ocluzo-cervical: peretele cervical se realizează perpendicular pe peretele
axial (freze cilindrice)
• vestibulo-oral: unghiurile accentuate intre pereţii cavității;
• mezio-distal: mijloace suplimentare de retenţie:
• lăcaşe aproximale in unghiurile de intalnire dintre peretii vestibular,
oral si axial (freze fisure 169 L).
• şanţ la nivelul pragului gingival (freze sferice 1/4, 1/2)
4. Forma de retentie pentru obturatiile cu amalgam:
Clasa a II-a (cavitate retentiva)
Mijloace suplimentare de retentie
 4. Forma de retentie pentru obturatiile cu
amalgam: Clasa a V-a (cavitate retentiva)
• Pereţii laterali se realizează convergenţi spre deschiderea cavităţii (freze con
invers)
• Unghiurile dintre pereţii laterali şi peretele parapulpar se realizează ascuţite,
(freze con invers) sau bine exprimate (freze sperice mici)
• Peretele parapulpar usor convex
• Mijloace suplimentare de retentie: şanţ la întâlnirea dintre pereţii laterali şi
peretele parapulpar numit şanţ circumferenţial de retenţie (freze roată,
freze sferice mici ½ ,¼)
4. Forma de retentie pentru obturatiile cu rasini
composite
Forma de retenție devine forma de adeziune pentru
toate tipurile de cavitati
Caracteristicile formei de adeziune pentru materiale compozite:

• bizotarea marginior de smalţ;

• unghiuri de unire dintre pereti sunt rotunjite;
• pentru asigurarea adeziunii sunt necesare sisteme adezive (cu sau fara
gravaj acid preliminar, in functie de tipul sistemului adeziv utilizat).
Bizotarea
Obiectiv: cresterea suprafetei de adeziune si cresterea eficientei
gravajului acid;
Reguli:
• se face numai la nivelul marginilor de smalt;
• se face cu pietre diamantate fine si extrafine sub irigare cu apa.
• Bizoul poate fi:
• Din punctul de vedere al formei:
• plan: se face cu pietre efilate
• concav: se face cu pietre globulare sau in forma de flacara
• Din punctul de vedere al extinderii:
• lat: extins pe suprafata de smalt.
• ingust: 0,5-1mm.

• Bizourile plane si extinse se utilizeaza in special pe marginile

vestibulare ale cavitatilor preparate pe dinti frontali, atat in scopul
cresterii suprafetei de adeziune cat si pentru mascarea marginii
restaurarii.
• Bizourile concave si inguste se utilizeaza in zone solicitate ocluzal
cum sunt fetele orale ale dintilor frontali superiori si fetele ocluzale
ale dintilor laterali.
Gravaj acid

Gravaj acid

Bizou circumferential

Bizou partial
Forma de retentie pentru obturatiile cu cimenturi
ionomere de sticlă

• Cimenturile ionomere de sticlă aderă micromecanic și

chimic la țesuturile dentare (smalț/dentină/cement).
• Nu sunt necesare preparări speciale pentru realizarea
acestei adeziuni.
 5. Crearea formei de rezistenţă

Obiective:
• realizarea cavităţii astfel încât structura dentară
restantă şi materialul de restaurare să reziste la
acţiunea forţelor ocluzale.
• Forma de rezistenta depinde de proprietatile
mecanice ale materialului de obturatie si de
adeziunea acestuia la substrat.
5. Forma de rezistenta pentru obturatiile cu
amalgam

• Amalgamul este un material neadeziv, rezistent la compresiune si

abrazie, foarte rigid si friabil atunc cand este aplicat in strat
subtire.

• Din acest motiv, realizarea formei de rezistenta a materialului si a

peretilor cavitatii care sustin obturatia presupun reguli stricte,
atunci cund obturatiile vor fi supuse solicitarilor ocluzale (clasa I si
clasa a II-a).
Cavitatea de clasa I pentru amalgam
Realizarea formei de rezistenta presupune:

• Pereţii laterali ai cavităţilor trebuie să aibă o grosime minimă de

2mm. Pereţii mai subtiri se scurteaza si se restaureaza ulterior cu
material de obturaţie (freze cilindrice sau roată).
• Unghiurile interne ale cavităţilor trebuie să fie rotunjite (freze sferice
mici).
• Peretele pulpar trebuie să fie perpendicular pe direcţia forţelor
ocluzale; preparat plan/în trepte (freze con invers) sau refăcut cu
obturație de bază.
• Bolţile cuspidiene nesusţinute de dentină sunt căptuşite cu ciment.
• Profunzimea cavităţilor trebuie sa fie de 2-2,5mm.
• Unghiul marginal extern=90-100o pentru ca sa nu existe prisme de
smalt nesustinute la marginile cavitatii si nici margini subtiri de
amalgam care s-ar putea fractura.
Cavitatea de clasa a II-a pentru
amalgam

Realizarea formei de rezistenta presupune:

• conditii similar cu cele de la clasa I in zona

ocluzala a cavitatii;
• peretele gingival perpendicular pe peretele
parapulpar si implicit perpendicular pe
directia fortelor masticatorii (freze cilindrice)
• bizotarea pragului gingival pentru eliminarea
prismelor de smalt nesustinute de dentina
(bizotatoare de prag gingival);
• teşirea unghiului de întâlnire dintre pereţii pulpar
şi parapulpar în unghi de 45° la cavităţile de
clasa a IIa compuse se (freze cilindrice, efilate).
Cavitatea de clasa a V-a pentru amalgam nu pune probleme in
ceea ce priveste forma de rezistenta, deoarece obturatia nu este supusa direct fortelor
ocluzale.
5. Forma de rezistenta pentru obturatiile cu
materiale compozite
 Materiale compozite se utilizeaza in zone fara solicitari ocluzale
exagerate.
 Adeziunea materialului la peretii cavitatii realizata prin sistemul adeziv,
consolideaza structura dentara restanta si permite o preparare care
conserva tesuturile dentare sanatoase.

Din aceste motive, cerintele legate de forma de rezistenta se reduc la:

• pastrarea unor pereti suficienti de grosi sau scurtarea si refacerea lor cu
material de obturatie;
• captusirea boltilor de smalt subminate cu un ciment sau cu material
compozit;
• evitarea bizotarii marginilor de smalț in zonele in care exista contact
ocluzal.
Forma de rezistență pentru obturatiile cu cimenturi
ionomere de sticlă

• Cimenturile ionomere de sticlă sunt materiale friabile și sunt

utilizate doar în cavități mici, în zone care nu sunt solicitate
ocluzal.

• Din acest motiv, cerintele legate de forma de rezistență se

reduce la prepararea marginilor cavității astfel încât unghiul
marginal extern să fie în jur de 90o .

Pentru cimenturile ionomere de sticlă, marginile cavității nu se

bizotează pentru că materialul nu rezistă în strat subțire la
acțiunea forțelor masticatorii.
 6. Finisarea marginilor

Obiective:
• obţinerea unor margini ale cavităţii netede, lipsite de
anfractuozităţi şi a unor unghiuri externe ale cavităţii
rotunjite pentru a realiza un contact cât mai bun între
materialul de restaurare şi dinte, condiție obligatorie
pentru obţinerea unei obturaţii etanşe.
• Se realizează cu ajutorul frezelor cilindrice sau conice la
viteze convenţionale, cu ajutorul discurilor abrazive, a
gumelor şi cupelor de cauciuc cu paste abrazive.
• Finisarea marginilor se face in ultima etapa de pregtire a
cavitatii. In aceasta etapa se vor face si bizotarile
marginilor cavităţilor.
7. Curăţirea finală a cavităţii

Obiective:
• îndepărtarea fragmentelor de smalţ şi dentină, a urmelor
de sânge şi salivă din interiorul cavităţii.

• Se realizează cu:
• spray-ul de apă/aer de la unit
• cu ser fiziologic, apă distilată, anestezic fără vasoconstrictor in cazul
cavitatilor foarte profunde (in caz de coafaj indirect sau direct).

• Produsele care realizează curăţarea şi uscarea cavităţii prin

evaporarea solventului nu sunt in mod obisnuit necesare (exemplu:
CAVIDRY, Parkell). Pentru materialele adezive (compozite și cimenturi
ionomere de sticlă) utilizarea agenților de condiționare/gravare asigură
o curățire suficientă.