ETAPE CLINICO-TEHNICE ÎN PROTEZAREA EDENTAŢIEI TOTAL

• categorii de pacienţi:
• vechi purtători de proteze totale care solicită o nouă protezare;
• purtători vechi cu proteze şi-au pierdut stabilitatea, trebuie optimizate, reparate sau înlocuite
• edentaţi total de dată recentă care solicită proteze
Etape clinico-tehnice de realizare a protezelor totale pe un articulator programabil individual:
1. Anamneză, examinarea pacientului şi evaluarea costu¬rilor. Tratamente preprotetice
2. Amprenta preliminară
3. Realizarea modelului preliminar
4, Confecţionarea portamprentei individuale
5. Verificarea, adaptarea şi modelarea marginală a portamprentei individuale
6. Amprenta finală
7. Realizarea modelului final
8. Confecţionarea şabloanelor de ocluzie
9. Determinarea DVO şi a reperelor pentru montarea dinţilor artificiali; alegerea dinţilor artificiali
10. Înregistrarea grafică intraorală a RC
11. Determinarea şi înregistrarea axei balama arbitrare cu un arc facial
12. Montarea modelului maxilar în articulator pe baza înregistrării cu arc facial
13. Montarea modelului inferior pe baza înregistrării grafice intraorale a RC
14. Determinarea şi înregistrarea grafică intraorală a pozi¬ţiilor excentrice de protruzie şi lateralitate
15. Programarea articulatorului reglabil individual
16. Montarea dinţilor
17. Verificarea statică şi dinamică în articulator a mon¬tării dinţilor
18.Verificarea intraorală a machetelor cu dinţi: formă, culoare, mărime şi poziţie
19.Verificarea şi înregistrarea cu ajutorul unor chei de ceară a RC şi a poziţiilor excentrice de protruzie şi laterali
20. Definitivarea tehnică a protezelor
21. Remontarea protezelor finite în articulator
22. Echilibrarea ocluzală a protezelor în articulator, prin şlefuiri selective
23. Inserarea protezelor finite în cavitatea bucală
24. Verificarea RC şi a ocluziei cu balans general a prote¬zelor
25. Controlul funcţionalităţii protezelor după câteva zile

ETAPE ALE TERAPIEI PRIN PROTEZE TOTALE: AMPRENTAREA Şl MODELUL

 amprentă reprezintă înregistrarea prin presiune cu un material în stare plastică a unui obiect sau suprafeţe
 se realizează cu o portamprentă şi un material în stare plastică, care urmează să se întărească
 se amprentează zona de sprijin şi ţesuturile de la periferia câmpului protetic
 scopul este realizarea unei proteze cu o bază cât mai extinsă, în limitele funcţionalităţii.
 primul obiectiv al unei amprente este realizarea unei baze protetice stabilă, retentivă, confortabilă, estetică şi care va
respecta ţesuturile restante
 două etape ale amprentării: amprenta preliminară şi amprenta finală.
 amprenta preliminară are scop realizarea modelului preliminar şi a portamprentei individuale
 amprenta finală este necesară obţinerii modelului final, pe care se va realiza proteza
 dacă pacientul este un purtător vechi de proteze, înainte de o nouă amprentare se recomandă ca cel puţin câteva ore să
nu poarte protezele vechi
 amprentele unimaxilare şi cele ale ambelor maxilare înregistrate simultan, amprente simple şi amprente compuse
 materiale: gipsul de amprentă, pastele zoe şi materialele elastice ireversibile (siliconi, polieteri etc.), alginatele şi
materialele termoplastice (kerr, stent, 3n, etc.)
 obiectivul de bază al amprentării preliminare = înregistrarea zonei de sprijin
 al doilea obiectiv = model preliminar pe care se va confecţiona lingura individuală
 se recomandă utilizarea unor linguri (portamprente) rigide, de forme şi dimensiuni adecvate, modificate dacă este
cazul pentru a se adapta design-ului zonei de sprijin
1
 trebuie evitate lingurile prea mari, pentru a reduce disconfortul pacientului şi a evita încorporarea pliurilor de ţesut în
acest stadiu
• Amprenta finală trebuie să înregistreze: întreaga zonă de sprijin (suport, retenţie şi stabilitate)
• Scopul amprentei finale este de a înregistrarea ţesuturile zonei de sprijin şi adâncimea funcţională a fundurilor de sac.
• există tehnici convenţionale şi tehnici moderne.
• Toate tehnicile= adaptarea lingurii individuale şi modelarea marginală.
• Nu se vor perfora lingurile înainte de a realiza închiderea marginală, iar mânerul nu trebuie să distorsioneze buzele
• După finalizarea adaptării marginale, se poate trece la perforarea lingurii (atât pentru creşterea retenţiei materialului
de amprentă, cât şi pentru evitarea încorporării bulelor de aer, prezente la nivelul palatului).
• Exsită trei situaţii clinice pt amprentare prin tehnici de presiune selectivă:
1. creastă balanţa anterioară;
2. creasta mandibulară posterioară fibroasă nefavorabilă;
3. creastă mandibulară aplatizată, acoperită cu mucoasă atrofică;
• Amprentele pentru tehnicile de căptuşire şi rebazare folosesc siliconi cu reacţie de adiţie, polieteri sau polisulfuri

AMPRENTA PRELIMINARĂ

=copia negativă a câmpului protetic, înregistrat cu un material într-o portamprentă standard, reproducând cu
fidelitate elementele din zona de sprijin şi conturând cu aproximaţie marginile acestuia.
scopul amprentei preliminare este de realizarea modelului preliminar şi de confecţionarea lingurii
(portamprentei) individuale.
Obiectivele amprentei preliminare
sunt: asigurarea sprijinului, stabilităţii, retenţiei, menţinerii crestei reziduale şi obţinerea unei estetici
corespunzătoare
• Sprijinul= acoperirea maximă de către amprentă (respectiv proteză) a întregii suprafeţe a câmpului protetic =>
distribuţia forţelor pe o zonă cât mai întinsă.

Stabilitatea= rezistenţa la deplasări orizontale, care scade odată cu pierderea înălţimii crestei reziduale sau cu
creşterea rezilientei
reproducesuprfetele campului protetic fara distorsiuni
poate fi maximizata prin utilizarea retentivitatilor anatomice

♦ Retenţia= influenţată de presiunea atmosferică, de adeziune, coeziune, retentivităţi anatomice, musculatura

periferică şi toleranţa pacientului.
• Presiunea atmosferică depinde de închiderea marginală (marginile protezei trebuie să se extindă corect, fără să
distorsioneze ţesuturile periferice mobile)
• Adeziunea la edentatul total se obţine graţie peliculei de salivă dintre proteză şi câmp.
• Coeziunea se realizează prin atracţia moleculelor de salivă între ele.
• Retentivităţile anatomice creează uneori dificultăţi la inserţia/dezinserţia protezei şi de multe ori nu pot fi tolerate
de pacienţi (Ţesuturile moi sunt adeseori traumatizate)

• Menţinerea crestei reziduale

Odată cu pierderea stimulilor paro în urma extracţiei dinţilor, creasta reziduală începe să sufere un proces de
resorbţie şi atrofie.
încetinit sau accelerat de factori locali (DVO, RC în armonie cu IM)
Presiunea exercitată în amprentare se reflectă asupra bazei protezei şi determina lezarea ţesuturilor moi şi
resorbţia osoasă.
Presiunile prea mari ar avea drept consecinţă leziuni ale mucoasei, resorbţii şi atrofii accelerate ale osului

2
 • Estetica
începe din faza de amprentare şi continuă cu alegerea, montarea dinţilor şi conformarea corectă a feţelor
vestibulare ale protezei.
Grosimea marginilor amprentei/protezei, este în conformitate cu gradul de atrofie al crestei reziduale.
Pentru a restaura conturul facial, fundul de sac vestibular nu trebuie supra- sau infraconturat.

Amprenta preliminară va trebui să satisfacă următoarele cerinţe:

• să înregistreze întreaga zonă de sprijin a protezei, pentru a se putea confecţiona lingura (portamprenta)
individuală;
• marginile amprentei trebuie să corespunda ca înălţime şi grosime cu campul protetic
• trebuie să rezolve integral problema sprijinului corect şi parţial problemele de stabilitate ale protezei.

Obiectivul final este furnizarea datelor necesare pentru confecţionarea unei linguri individuale cat mai corecte

Portamprentele
maxilar/mandibulă/bimaxilare
standard/universale
• să fie rigide;
• să poată fi modificate uşor ;
• să asigure o grosime uniformă a materialului de amprentă
• să aibă o compatibilitate cu materialul de amprentă şi cu mediul bucal;
• să fie prevăzută cu mâner, stopuri şi puncte de reper necesare unei centrări corecte;
• să poată fi sterilizată

Criteriile de selectare a unei linguri standard adecvate sunt:

-forma jgheabului portamprentei să corespundă formei, mărimii crestei şi bolţii palatine; să cuprindă tuberozităţile
şi respectiv tuberculul piriform;
• înălţimea jgheabului să corespundă înălţimii crestei edentate şi să existe un spaţiu de 2 - 3 mm pentru materialul
de amprentă;
• mânerul lingurii să nu jeneze poziţia normală a buzei şi muschii
dim lingurii se aleg cu ajutorul unui compas
La maxilar se măsoară distanţa dintre polii externi ai celor două tuberozităţi maxilare
Portamprenta standard trebuie să fie uşor supradimensionată faţă de câmpul protetic ce urmează să fie amprentat cu
aproximativ 3 mm, pentru a asigura spaţiul necesar materialului de amprentă, iar marginile ei nu trebuie să interfere cu
trenurile bucale, labiale şi/sau linguale.
Portamprenta superioară trebuie să se extindă posterior pentru a acoperi tuberozităţile maxilare până în şanţurile
pterigomaxilare, în timp ce în zona frontală este menţinută în poziţie corectă faţă de creasta alveolară reziduală
Pentru amprentarea preliminară, port- amprentele pot fi modificate fie prin adăugare de material termoplastic sau
ceară, fie prin scurtare
trusa Schreinemakers ->Clan-Tray: portamprentele mand au un versant lingual care descreşte ca înălţime spre
distal
Cu ajutorul compasului, inclus în trusă, se alege portamprenta adecvată ca mărime.

verificării portamprentei standard

- la maxilar se controlează în primul rând dimensiunea portamprentei în sens:

3
 1. antero-posterior (se apreciază corespondenţa portamprentei cu forma şi mărimea crestei)
2. transversal trebuie să cuprindă crestele reziduale, astfel încât între pereţii săi şi versantul crestelor să existe un
spaţiu de 3 - 5 mm.

-la mandibulă:
1. antero-posterior portamprenta cuprinde tot câmpul şi cele două treimi anterioare ale tuberculului piriform
2. transversal se verifică dacă corespunde cu direcţia crestelor reziduale care trebuie să se situeze în mijlocul
jgheabului portamprentei.
Pentru situaţiile în care nu o găsim în setul de portamprente disponibil pe cea corespunzătoare, se înregistrează o
amprentă preliminară, se confecţionează o portamprentă în laborator şi cu aceasta se execută o nouă amprentă preliminară.
Materialul de amprentă utilizat trebuie să aibă plasticitate şi ulterior o rigiditate corespunzătoare pentru a nu se
deforma după priză.
SR-lvotray seturi de portamprente universale care pot înregistra concomitent câmpul protetic maxilar,mandibular
şi relaţiile intermaxilare.

ALEGEREA MATERIALULUI DE AMPRENTĂ

Alegerea materialului de amprentă este dictată de caracteristicile şi dispoziţia elementelor câmpului protetic ce
trebuie reproduse, de tehnica utilizată şi de scopul pentru care se efectuează amprenta.

1. HIDROCOLOIZII IREVERSIBILI
Alginatele se prezintă sub formă de pulbere cu un puternic caracter hidrofil, care se amestecă în apă, rezultând un
sol ce se aplică în portamprentă. Transformarea solului în gel (reacţia de priză) este rezultatul unei reacţii chimice.
Gelificarea are loc în cursul contactului cu ţesuturile. Tipul I de alginate sunt cu gelificare rapidă, iar tipul II cu gelificare
normală (10).
Avantajele:
• simplitatea echipamentului necesar,
• preţul scăzut,
• uşurinţa în manipulare,
• confortul pacientului,
• timpul de priză scurt
• reproducerea cu acurateţe a zonelor retentive.

GIPSUL
• materialul care deformează cel mai puţin suprafaţa câmpului protetic, reproducând-o cu maxim de
fidelitate
• se indică la amprentarea câmpurilor protetice moi, cu reliefuri anatomice bine reprezentate, dar neretentive.

TEHNICA AMPRENTĂRII PRELIMINARE

La nivelul câmpului protetic maxilar avem următoarele repere anatomice:

• Frenul labial, unic sau multiplu, apare ca un pliu de membrană mucoasă ce se extinde de la buza superioară până la
creasta reziduală în zona vestibulară.
• Vestibulul labial se extinde pe ambele părţi de la frenul labial la frenul bucal.
• Frenul bucal este un pliu de membrană mucoasă care variază ca mărime şi poziţie şi se extinde de la zona de reflexie
vestibulară, până la muchia creastei reziduale.
• Zona vestibulară laterală şi spaţiul retrozigomatic sunt situate distal de fren. Ea este mărginită extern de obraji şi
intern de creasta reziduală. La capătul distal al crestei reziduale se află tu- berozitatea maxilară.

4
• Ligamentul pterigo-maxilar este situat distal de tuberozitate.
• Zona palatinală distală, sau zona Ah, este zona de închidere marginală pos- terioară a unei proteze maxilare.
• Foveele palatine, de obicei două la număr, se găsesc câte una de fiecare parte a liniei mediane, uşor distal faţă de
joncţiunea dintre palatul dur şi cel moale.
• Sutura palatină mediană este zona ce se extinde de la papila incisivă spre capătul distal al palatului dur.
• Rugile sunt arii de ţesut conjunctiv dens ce pleacă de la nivelul suturii mediane în treimea anterioară a palatului.
• Papila incisivă este o zonă de ţesut conjunctiv fibros ce acoperă orificiul canalului nazo-palatin.

La nivelul câmpului protetic mandibular distingem următoarele repere anatomice:

• Frenul labial este un pliu de membrană mucoasă, similar din punct de vedere histologic şi funcţional celui maxilar.
• Zona vestibulară labială este spaţiul existent între frenul labial şi cel bucal.
• Frenul bucal este un pliu unic sau multiplu de membrană mucoasă, care se extinde distal de bosa canină.
• Zona vestibulară laterală este mărginită vestibular de linia oblică externă şi lingual de creasta alveolară reziduală.
• Linia oblică externă este o creastă de os dens, care se extinde aproape de gaura mentonieră, continuându-se posterior
cu marginea anterioară a ramului ascendent mandibular.
• Tuberculul piriform este o depresiune ce conţine ţesut glandular, ţesut conjunctiv dens, marginea inferioară a rafeului
pterigo-mandibular, fibre ale buccinatorului şi constrictorului superior al faringelui, împreună cu fibre ale tendonului
temporalului. Frenul lingual se pune în evidenţă când se ridică vârful limbii, fiind un pliu de membrană mucoasă ce
se suprapune peste muşchiul genioglos.
• Pliul sublingual se întinde de la limbă spre creasta reziduală.
• Muşchiul milohioidian formează plan- şeul bucal.
• Spaţiul retromilohioidian este situat spre capătul distal al şanţului alveolo- lingual.

Echipamentul necesar amprentării preliminare: linguri de amprentă, ceară, cronometru, alginat, apă la 24 °C;
dispozitive de dozare a apei şi pulberii, bol de cauciuc, spatulă.
• înainte de amprentare pacientul este solicitat să-şi clătească gura cu apă sau cu o soluţie astringentă pentru a reduce
vâscozitatea salivei. Ţesuturile labiale şi bucale umede permit o modelare marginală prin manipulări manuale. Dacă
acestea sunt uscate, alginatul aderă la mucoase şi manipularea devine dificilă.
• Se menţine lingura în poziţie timp de trei minute. Se îndepărtează din gură, se clăteşte cu apăşi se dezinfectează cu
soluţii specifice. Apoi, pe amprentă se trasează cu ajutorul creionului cu anilină reperele anatomice. Procedeul este
esenţial pentru a furniza tehnicianului informaţii asupra zonei de sprijin. Trasarea limitelor se va face din aproape în
aproape. Medicul ţine amprenta în mână şi examinează pe zone restrânse limita mucoasei fixe urmărind distanţa de
la mijlocul crestei până la fundul de sac. Conturul trasat cu creionul include tuberculii piriformi, se suprapune cu
traiectul liniilor oblice interne şi externe, ocoleşte bridele, trenurile buzei şi limbii.

Manevrarea amprentei după îndepărtarea din cavitatea bucală

• se spală cu apă
• se îndepărtează stratul de mucina
• se îndepărtează excesul de alginat nesusţinut cu o lama
• se mentine in mediul umed pana la turnare

Amprentarea prin tehnica Ludwig

- model cu funduri de sac adânci şi late, ce conduce la confecţionarea unei linguri supraextinse ce necesita mult
timp pt adaptare
- autorul a conceput materialele siliconice care sa ajute la realizarea amprentei şi instrumentarul auxiliar
-materialul siliconic este sustinut de o şină metalică , iar excesul se indeparteaza
-amprenta se verifică în cavitatea bucală, marginile se modelează cu un silicon facut de autor

5
 -ulterior, amprentarea de corectură cu Mandisil

Procedeul all - oral Hofmann

- pt edentatului total bimaxilar
- amprentarea prefuncţională este încadrată altor manopere: determinarea provizorie a relaţiiilor intermaxilare,
stabilirea planului de ocluzie, alegerea formei, dimensiunii, culorii şi tipului dinţilor artificiali
-se alege o portamprentă mandibulară (prevăzută cu şablon palatinal) şi se stabileşte DVO
-ansamblul portamprentă- şablon se verifică în cavitatea bucală. Apoi portamprenta se detaşează de şablonul
palatinal, se prepară alginat şi se amprentează câmpul protetic mandibular. După priza alginatului, se îndepărtează excesul
de material şi se reintroduce amprenta la care s-a anexat şablonul palatinal în care s-a aplicat material de amprentă (silicon
sau alginat). Pacientul închide gura până la atingerea DVO şi se aşteaptă priza. S-a realizat aşa numita determinare
provizorie a relaţiilor intermaxilare.
-amprentarea maxilară urmăreşte concomitent şi orientarea acesteia în raport cu axa balama şi un plan asemănător
planului Camper.
-lingura este prevăzută cu un sistem de conectare la un arc facial, care permite şi transferul poziţiei maxilarului
faţă de planul Camper şi axa balama în articulator.

Controlul amprentei preliminare maxilare

La amprenta preliminară maxilară se apreciază înregistrarea:
• crestelor reziduale;
• zonei vibratorii şi a şanţurilor pterigomaxilare;
• vestibulului front si lat
• foveele palatine trebuie sa fie incluse in amprenta

Controlul amprentei preliminare mandibulare

• şanţul format de creasta oblică internă;
• depresiunea creată de muşchiul milohioidian contractat;.
• tuberculul piriform;
• incizura linguală, labială şi bucală pentru frenuri;
• zona retromilohioidiană.
La nivelul zonei retromilohioidiene şi a tuberculului piriform putem evidenţia:
• Marginea linguala, care porneşte orizontal dinspre zona post a tuberculului piriform.
• Grosimea marginilor este de aproximativ 3 mm
• Limita distală a tuberculului piriform, marcată de rafeul pterigo-mandibular.

DEFICIENŢE ÎN AMPRENTAREA PRELIMINARĂ

Există patru categorii de defecte ale amprentei:
1. Acoperirea incompletă a câmpului protetic: lingura este prea mică, lingura nu a fost corectată cu ceară sau nu s-
a utilizat suficient alginat.
2. Zone în care transpare metalul lingurii: s-a folosit o presiune excesivă la amprentare, lingura este prea mare sau
prea mică; porii prezenţi în zona linguală evidenţiază faptul că limba a fost prinsă sub marginea linguală a lingurii pentru
că nu a fost ridicată în momentul introducerii portamprentei în cavitatea bucală.
3. Porozităţi multiple la nivelul alginatului, din cauza incorectei malaxări a acestuia.
4. Aspect granulat al amprentei: nu s-a amestecat suficient materialul de amprentă, raportul apă-pulbere a fost
incorect, apa a fost prea caldă.

6
 Deficienţe în amprentarea preliminară maxilară
• înregistrarea insuficientă a palatului;
• cuprinderea in totalitatea zonei retrotuberozitare si retrozigomatice
• in reg vestib marginile portamprentei sa fie acoperite de un strat gros de material care sa nu contina incluziuni

Deficienţe în amprentarea preliminară mandibulară

1. exces de material în zona linguală, care limitează mişcările limbii.
2. extindere insuficientă în zona linguală, deoarece:
• pacientul nu a ridicat limba la inserarea lingurii;
• materialul de amprentare a fost insuficient sau incorect aplicat în lingură;
• lingura aleasă a fost prea scurtă;
3. extindere insuficientă în vestibulul labial.
4. prinderea obrajilor sub amprentă.
MODELUL PRELIMINAR

-este operaţiunea de transpunere a negativului câmpului protetic în pozitivul acestuia.

-scopul este realizarea lingurii individuale, utilizată pentru amprentarea finală
-este bin sa fie din gips dur
-modelul turnat este compus din: model propriu-zis şi soclu
-condiţii esenţiale:
• exactitate tridimensională;
• capacitate de reproducere fidelă a detaliilor;
• stabilitate dimensionala si duritate;
• manipulare uşoară;
• confecţionare rapidă a modelului;
• compatibilitate cu materialele de amprentare.
• - instrumente, aparatură şi materiale necesare : bol curat de cauciuc, o spatulă din metal inoxidabil sau din
material plastic, gips, apă şi catalizatori, un vacuum-malaxor mecanic, o masă vibratoare şi un soclator
- etape:
1. PREGĂTIREA AMPRENTEI:
• dezinfectia amprentei
• verificarea amprentei in laborator
• = sa nu fi suferit modif dim, distorsiuni sau fracturi in timpul transp
• =sa nu fie deshidratat materialul de amprentare
• conturarea marginilor câmpului protetic cu creionul
2. IZOLAREA AMPRENTEI
• permite separarea facilă a amprentei de pe model fără modificarea sau deteriorarea acestuia
• Când amprenta a fost executată cu gips
3. REALIZAREA MODELULUI PRELIMINAR
• necesara o paste de gips de consistenţă smântânoasă
• turnarea modelului se face prin vibrare continua=>abs bulelor de aer
• mai intai se aplica de gips in amprenta peste toata supraf campului apoi se încarcă toata lingura
• se aplica material in conformatoare pt confect soclului
4. SOCLAREA
• cel puţin 2 cm grosime şi va cuprinde în interiorul său tot ansamblul lingură universala, material de amprentă si
model propriu-zis

7
 • conturul marginal al soclului are formă pentagonală la maxilar şi trapezoidală la mandibulă
• poate fi conformat manual sau cu soclatorul
5. DEMULAREA
• procedeul de separare a amprentei de model.
• se real dupa priza completă a materialului la circa 30 - 60 de minute după turnarea lui
• pt amprente din alginat: demularea se real prin tractiunea lingurii de pe model
• pt amprente din materiale termoplastice este necesara introducerea în apă caldă a ansamblului model-amprentă

ERORI Şl DEFICIENŢE CE POT APARE PE MODELUL PRELIMINAR

• Deformarea modelului
• Suprafaţa modelului prezintă goluri
• Suprafaţa aspră, rugoasă a modelului
• Suprafaţa modelului moale, cretoasă
• Plusurile pe suprafaţa modelului
• Obţinerea unui model fragil

Relaţiile intermaxilare înregistrate cu ajutorul lingurilor sunt considerate fiziologice atunci când tijei
prezente pe faţa inferioară a lingurii maxilare îi corespunde şanţul din mijlocul feţei superioare a lingurii
mandibulare. Pacientul închide gura, după inserarea în cavitatea bucală a lingurilor încărcate cu material de
amprentă până, când buzele ating relaxate mânerul portamprentelor.

Portamprenta sau lingura individuală

• suport rigid individualizat, de unică folosinţă, utilizat pentru amprentarea finală a câmpului protetic
• se confecţionează pe modelul preliminar şi cuprinde toată suprafaţa de sprijin
• etapă tehnică de laborator
• elementele componente sunt :
Baza- urmăreşte conturul marginal marcat pe model, ocolind frenurile
- se poate real din: RDC,RA,placa baza
- acopera intim supraf de sprijin
- 1.5-2 cm grosime
Accesoriile sunt: mânerul, butonii de presiune, întăriturile
- necesare in timpul manipularii lingurii
- cresc rezistenta mecanica a lingurii
- mânerul lingurii este aplicat la lingurile maxilare şi la cele mandibulare;
forma, dimensiunile şi poziţia unei perechi de IC;
rol: optimiza centrarea şi manipularea lingurii individual;
poziţionat perpendicular pe creasta reziduală mandibulară, când înălţimea ei este mare şi
oblic spre vestibular când aceasta este resorbită;
la maxilar înclinaţia mânerului variază de la 0 la 15°
- ramforsările se utili la portamprentele mand confecţ din placă de bază

• caracteristicile generale :
1. se confecţionează pe modelul preliminar
2. trebuie să fie rigidă, pentru ca amprenta finală să nu se deformeze;
3. marginile trebuie să aiba forma si dim concordante cu caract campului protetic
4. contact intim cu suprafaţa câmpului protetic;
5. sustinerea materialului de amprenta pe tota suprafata

8
6. sa lase libertatea procesului coronoid în cursul mişcărilor mandibulei;
7. mânerul să nu interfereze cu muşchii
8. se pot lasa zone de despovarare sau distantare
• verificarea :
1. portamprenta nu trebuie să cadă, dacă a fost corect efectuată.
2. aplicarea de presiuni digitale alternative pe lingura trb sa aibei stabilitate
3. la aplic în cavitatea bucală nu trebuie sa prod disconfort
• clasificare:
A. După materialul din care sunt confecţionate :
• RA auto şi /sau termopolimerizabile
• placă de bază, Stents
• poliesteri
• RDC (fotopolimerizabile);
B. După procedeul de execuţie:
• polimerizare (auto-, termo sau foto- fotopolimerizare)
• termoformare
• plastifiere
• turnare
C. In funcţie de contactul cu modelul preliminar:
• în contact total cu modelul (adaptare intimă - cazuri obişnuite);
• cu distanţări parţiale
• distanţate în totalitate faţă de model
• cu contact marginal

AMPRENTA FINALĂ
• funcţională
• secundară
• obiective:
1. obţinerea unei înălţimi corecte a marginilor şi o extindere maximă a bazei protezei;
2. repartizarea de presiuni egale asupra părţilor moi şi dure;
3. libertate musculara şi închiderii marginale a protezei.
4. rezolvarea problemelor de: 1.menţinere (adeziunea, succiunea, tonicita- tea musculară), 2.stabilitate,
3.transmitere judicioasă a presiunilor masticatorii, 4.fizionomie, 5. fonaţie.

1.Menţinerea
• Adeziunea :
trebuie realizată integral în această fază a terapiei
amprenta corecta a suprafeţei de sprijin
contact intim între baza protezei şi mucoasa fixă
extinderea maximă a suprafeţelor orizontale cu care vine în contact
• Succiunea
se rezolvă integral în această fază
modelajul marginilor amprentei are rol cheie
faţa internă a marginilor să se oprească exact în zona de mucoasă pasiv mobilă
grosimea marginilor să fie compatibilă cu design-ul fundului de sac vestibular

9
 • Tonicitatea musculară
rolul ei creşte treptat odată cu purtarea protezelor
modelarea versantelor ex in timpul amprentarii
lustruirea corecta a fetelor externe
contribuie şi la stabilitatea ei

2.Stabilitatea
• contracararea deplasărilor protezei începe încă din faza de amprentare.
• cuprinderea în amprentă a tuturor retentivităţilor anatomice care prin conturul lor sa stab baza protezei
• este ajutta de rap deocluzie
•
3. Transmiterea coresp a presiunilor masticatorii asupra câmpului protetic
• transmitere unor forte egale pe toata supraf campului protetic
• rezilienta muc impune tehnici de amprentare speciale
• amprente compressive

4. Rezolvarea problemelor de fizionomie si fonatie

• începe deja din faza de amprentare
• real unor margini care sustin corect partile moi periorale si imbunatatescasp estetic al pacientului
• clasificarea tehnicilor de amprentare finală
a. mucostatice;
b. mucodinamice
c. cu gura deschisă;
d. cu gura închisă;
e. compresive;
f. de despovărare;
g. simple şi compuse

a. Amprente mucostatice
• lingura individuală se scurtează mult şi înregistrarea de către materialul de amprentă, care este foarte fluid
• nu se exercita nici o presiune asupra campului protetic
• nu se fac miscari functionale
• protezele confecţionate după această tehnica au margini scurte, subţiri care nu beneficiaza de tonicitatea
musculaturii
• bazaprotezei redusa=> traumtismele musculaturii
b. Amprente mucodinamice
• se real ajutorul unor portamprente individuale adaptate cu grijă, în conformitate cu limita de reflexie a mucoasei
mobile
• urmăresc reproducerea jocului formaţiunilor mobile de la periferia câmpului protetic, pentru real succiunii
• se repetă mişcările utilizate pentru delimitarea lingurii individuale
• cel mai dur este utilizat pentru realizarea închiderii marginale
• materialul mai fluid pt amprent supraf de sprijin
c. Amprente cu gura deschisă
• necesita LI extinse D
• extinderile pot cauza leziuni la inserţia şi dezinserţia protezei
• mana medicului ramane in cav buc real pres pe LI pana la priza finala, si se real misc de modelare si
functionalizare de catre pacient

10
 d. Amprenta cu gura închisă
• necesită LI prevăzute cu borduri de ceara şi o determinare prealabilă a DVO.
• presiunea exercitată este cea ocluzala.
• nu permit decât mişcări limitate de functionalizare
• au margini mai lungi, care în timpul funcţiilor provoacă instabilitate protezelor

e. Amprente compresive
• comprimă mucoasa, iar presiunile se distribuie egal asupra substratului osos
• nu poate fi comprimată vertical fără a atrage deformări orizontale cu alterarea consecutivă a suprafeţei de sprijin
• folosite doar pentru câmpurile protetice dure, cu rezilientă scazuta

f. Amprente de despovărare
• real un orificiu de 2 mm în centrul LI max pentru ca materialul de amprentă să poată reflua cu uşurinţă si
reducerea presiunii
• orificii să se practice selectiv în dreptul zonelor ce trebuie să beneficieze de presiune redusă
• folierea pe modelul preliminar, a zonelor sensibile
• real unei LI distantate de pe model

g. Amprente simple şi compuse

• prezenţa mai multor obiective
• cate obiective rezolva amprenta atatea materiale de amprenta trebuie utilizate
• funcţionalizarea marginală a portamprentei individuale se realizează cu un material de vâscozitate crescută
• amprentarea supraf de sprijin se face cu mat mai fluid

TEHNICI DE AUTOR

METODA J. SCHREINEMAKERS
• După amprentarea preliminară luata in lingurile Clan Tray, se trece la confecţionarea lingurilor individuale si modelul
preliminar
• Lingura mandibulară se va îngroşa în regiunea linguală centrală, dispersand fortele exercitate de genioglosi pe o
suprafata mai mare si crescand etansietatea protezei
• adaptarea portamprentei mandibulare:
• versantele linguale simetrice
• marginea linguala sa nu depăşeşte linia milohioidiană
• mai intai se inreg amprenta inf
• se introd portamprenta maxilară în cavitatea orală fara material de amprenta, apoi LI inf cu mat de amprenta
• pacientul închide gura, si face misc ale orbicularii buzelor;
• apoi deschide gura şi face mişcări de protracţie a limbii.
• amprenta inferioară se lasă în cavitatea bucală şi portamprenta superioară este acoperită cu silicon fluid. Pacientul
este invitat să strângă moderat şi să ţuguieze buzele
• dezavantaje: protracţie limbii duce la un versant lingual mai scurt
• adaptarea portamprentei nefăcându-se până la limita de reflexie a mucoasei mobile lasandu-se rolul
acesta mat de amprenta
• LI au borduri de ceara
• RC si DVO trebuie det inainte

11
 TEHNICA LEJOYEUX
• cinci etape: verificarea şi adaptarea portamprentei individuale, verificarea marginilor, amprentarea suprafeţei de
sprijin, refacerea esteticii şi a fonaţiei
Portamprentele individuale sunt prevăzute cu borduri de ocluzie, iar DVO şi RC trebuie înregistrate în prealabil.

A. La maxilar amprentarea decurge în patru timpi:

Timpul I. adaptarea marginilor şi se etanşeizează portamprenta.
- se fol pastă ZOE şi se fac următoarele mişcări: gura larg deschisă, balansarea mandibulei (stânga - dreapta),
manevra Valsalva, fluierat, sugere, surâs.
Timpul II. Se amprentează suprafaţa de sprijin cu pastă ZOE, pacientul închide întâi gura, după care repetă testele
precedente.
Timpul III. Se rezolvă problemele estetice şi dinamice. Se îndepărtează pasta ZOE de pe marginile şi feţele
anterioare ale lingurii şi se aplică la acest nivel un strat de ceară bucoplastică. Printr-un masaj corect al buzelor şi obrajilor
se caută restabilirea aspectului estetic al pacientului, după care se repetă mişcările anterioare, insistându-se asupra
balansării mandibulei stânga - dreapta.
Timpul IV. Pacientul citeaste un text sau să poarte o conversaţie cu medicul, urmărindu-se o relaxare totală, care
să determine şi un râs spontan.
în cazul portamprentei mandibulare se modelează bordura de ocluzie în regiunea frontală şi a premolarilor,
pentru a se real corect teste fonetice. Apoi se aplică testele Herbst pentru verificarea marginilor portamprentei individuale.
Cu ajutorul materialelor termoplastice de tip Kerr, pt a extinde portamprenta în zona vestibulară anterioară,
vestibulară laterală (punga lui Fish), zona sublinguală, zona milohioidiană şi cea a tuberculului piriform.

B. Amprentarea câmpului protetic mandibular decurge tot în patru timpi.

Timpul I. Verificarea marginilor se realizează cu pastă ZOE repetându-se următoarele mişcări: gura larg deschisă,
deglutiţie, umezirea buzei, gura închisă până la priza pastei.
Timpul II. Pentru amprentarea suprafeţei de sprijin se fac aceleaşi mişcări, însă în final, până la întărirea pastei,
vârful limbii se aplică pe bordura de ocluzie.
Timpul III. Pentru rezolvarea problemelor estetice şi dinamice se scurtează marginile portamprentei cu 1,5 mm şi
se aplică materiale bucoplastice, practicându- se masaje ale obrajilor şi buzei inferioare, după care pacientul va executa
următoarele mişcări: deschiderea medie şi apoi largă a gurii, deglutiţii repetate, umezirea buzei, sugere şi fluierat.
Timpul IV. Problemele fonetice se soluţionează prin teste fonetice adecvate.
Această tehnică de amprentare mucodinamică, combină metodele de amprentare cu gura deschisă, cu gura închisă
şi pe cele fonetice, fiind înrudită cu cea a lui Herbst, de la care a preluat testele de verificare a portamprentei mandibulare
şi materialul bucoplastic.

AMPRENTA DE DEGLUTIŢIE HROMATKA

- a urmărit obţinerea unei proteze mandibulare extinse în mod deosebit în zona linguală. Astfel, proteza va avea o
bază mai largă, care permite musculaturii un sprijin mai bun, pentru a-i îmbunătăţi stabilitatea şi menţinerea.
Metoda nu poate fi utilizată în orice situaţie clinică. în prealabil, se confecţionează proteza superioară. Pacientul cu
gura deschisă trebuie să ducă vârful limbii la faţa palatinală a dinţilor frontali superiori. Dacă în această poziţie a limbii
apare un şanţ între creastă şi limbă, este posibilă realizarea unei proteze extinse. Dacă glandele sublinguale se ridică peste
nivelul crestelor, nu se poate realiza o amprentă de deglutiţie.
După adaptarea portamprentei individuale mandibulare, se umple în exces cu gips de consistenţă cât mai fluidă, dar
care se va aplica în cavitatea bucală a pacientului numai atunci când nu mai curge din portamprentă. Pacientul închide
gura până când degetele medicului care menţin portam- prenta vin în contact cu maxilarul superior şi execută 2-3
deglutiţii, apoi umezeşte buza inferioară cu o mişcare de la dreapta la stânga. în a doua etapă, se fac mişcări de deschidere
a gurii şi mişcări moderate ale limbii. Nu întotdeauna timpul de priză al gipsului permite efectuarea tuturor mişcărilor.

12
 La modelarea machetei se va urmări ca versantul său lingual să coboare aproape vertical în prelungirea feţelor
orale ale dinţilor, până atinge planşeul, după care se insinuează între faţa verticală a limbii şi planşeu în unghi de 90°cu
planul orizontal.

TEHNICA FRANZ HERBST

Portamprentele individuale, realizate din plăci de bază speciale, sunt intim adaptate pe model până la limita de
reflexie a mucoasei, marcată de medic.
Controlul adaptării portamprentelor individuale se face cu ajutorul unor mişcări funcţionale schematizate în şase
mişcări test pentru mandibulă şi patru mişcări test pentru maxilar

Mişcările test pentru mandibulă sunt următoarele:

1. deschiderea medie a gurii; mobilizarea portamprentei reflectă o margine prea lungă la nivelul pungii lui Fish
(mai ales porţiunea mezială);
2. deschiderea largă a gurii - dacă portamprenta se deplasează, ea se va scurta în regiunea distală a tuberculului
piriform, unde se insera ligamentul pterigomandibular;
3. umezirea buzelor, dacă e nevoie se reduce portamprenta la nivelul fundului de sac lingual posterior;
4. aplicarea alternativă a vârfului limbii pe mucoasa jugală înapoia comisurilor; la nevoie, portamprenta se va
reduce la nivelul glandelor sublinguale (porţiunea anterioară a zonei linguale laterale);
5. vârful limbii caută să atingă vârful nasului; dacă este cazul, lingura se reduce la nivelul zonei linguale centrale,
respectiv al trenului lingual;
6. mimarea fluieratului; modelează zona vestibulară labială incisivo-canină;
7. deglutiţia, are valoare numai în timpul amprentării, ca mişcare pentru modelarea marginală a regiunii
retromilohioidiene.

Mişcările test pentru maxilar sunt următoarele:

1. Deschiderea moderata a gurii- zona vestibulara laterala, se face si balansarea mand pt grosimea pungii Eisenring
2. Deschiderea maxima - zona retrotuberozitara;
3. Surâsului forţat - zona de trecere dintre M si PM
4. Mimarea fluieratului, sugerea; retuşurile se practică în zona vestibulară IC
5. Pacientul tuşeşte; dacă portamprenta cade, se corectează la nivelul zonei Ah.
Autorul recomandă ca aceste teste să se execute în ordinea descrisă, lent şi în mod repetat. Inainte de a trece la
amprentarea propriu-zisă, se perfectează adaptarea marginală a portamprentelor individuale.
Pentru portamprenta mandibulară se adaugă un rulou semilunar de ceară bucoplastică, pe marginea portamprentei
în regiunea frenului lingual, pacientul făcând mişcarea de protracţie anterioară a limbii şi de lateralitate, stângă şi dreaptă.
Pentru portamprenta maxilară ceara bucoplastică se adaugă în regiunea închiderii posterioare, pe faţa mucozală a
portamprentei, pe o lăţime de aproximativ 4 mm.
Amprenta finală se înregistrează cu Adheseal 15 verde şi roşu.
Tehnica Herbst are două mari calităţi: cele datorate materialului Adheseal şi faptul că sintetizează mişcările
funcţionale cheie, care determină modelarea periferiei câmpului protetic.

TEHNICA FONETICĂ DEVIN

• a evidenţiat valoarea fonaţiei în modelarea marginală a amprentelor.
• a eliberat o serie de teste ce constau in emiterea unor foneme, care pun in miscare periferia campului protetic
• fonemele trebuie pronuntate ferm cu claritate, iar mat de amprenta sa aiba un timp de lucru mai indelungat
• Există două metode de amprentare fonetică: integrală şi semiintegrală.

13
 Amprentarea fonetică integrală este recomandată pentru căptuşirea unor proteze a căror stabilitate şi menţinere
sunt deficitare.
Etape:
1. Se începe cu amprenta inferioară; pe portamprentă se aplică un strat de Adheseal 15 verde în zonele pasive Opotow
(fundurile de sac jugale şi regiunea sublinguală, exceptând zona trenului lingual). Restul suprafeţei amprentei se
acoperă cu Adheseal roşu.
2. Se aplica in cav orala si se ment pt plastifiere
3. Modelarea marg se face prin deglutiţie, pt elim excesului de material de sub baza machetei, apoi se practică testele
fonetice
4. Se raceste macheta in cav apoi in bol cu gheata pt a evita deformarea
5. Modelul inferior se montează în articulator împreună cu macheta superioară şi după retuşurile montării dinţilor se
confecţionează proteza inferioară.
6. Numai după ce proteza inferioară a fost terminată şi adaptată în cavitatea bucală, se poate trece la amprentarea
câmpului protetic maxilar.
Testele fonetice:
• form din 50 decuv bine alese repetate in 2 serii (sa contina A si O)
• festonarea marginala precisa a amprentei det o stabilitate foarte buna a protezei
• tehnica se fol mai des pt adaptarea protezelor vechi

Amprentarea fonetică semi-integrală presupune utilizarea unor portam- prente individuale din acrilat prevăzute
cu borduri de ocluzie. Se determină o DVO corectă şi se controlează cu ajutorul unei paste de amprentare dacă baza
portamprentei nu exercită presiuni exagerate în anumite zone. Portamprentele vor fi cu 2 mm mai scurte decât limita de
reflexie a mucoasei.
Amprentarea finală începe la mandibulă la fel ca şi la tehnica integrală. Portamprenta pe care s-a aplicat Adheseal
roşu şi verde este menţinută în cavitatea bucală timp de 3 minute, în care bolnavul execută zece deglutiţii rapide. în
continuare, se trece la aplicarea testelor fonetice. Modelul inferior se toarnă rapid şi se montează în articulator cu o cheie
de gips, care să redea poziţia bordurii de ocluzie superioare. Portamprenta mandibulară, de pe care s-a îndepărtat
materialul termoplastic, este căptuşită pe model cu pastă ZOE. Se trece apoi la amprentarea câmpului protetic maxilar.
Menţinerea protezelor confecţionate după o amprentă fonetică se îmbunătăţeşte continuu, pacientul descriind încă
din primele momente o senzaţie de confort.

METODA EX-3N
• metodă de amprentare muco-dinamică cu gura deschisă care fol plăci de bază speciale groase de 3 mm + matl de amprentare
bucoplastic EX- 3N
• se foloseşte atât în amprentarea finală cât şi în procedeele de condiţionare şi reoptimizare
Adaptarea lingurii mandibulare se controlează prin cinci teste:
1. deschiderea şi închiderea gurii
2. umezirea roşului buzei inferioare şi superioare şi deglutiţia pentru zona retromilohioidiană
3. aplicarea vârfului limbii pe mucoasa obrazului imediat înapoia comisurilor, pentru regiunea linguală laterală
4. încercarea de a atinge vârful nasului cu limba, pentru regiunea linguală centrală
5. mimarea fluieratului sau sugerea mânerului unei oglinzi pentru zona vestibulară labială
• mat se pensuleaza pe LI atat pe fata mucozala cat si pe suprafata externa
• se aplica in CB real presiune pe lingura 1 min, dupa care sepoate incepe modelarea marginala
• la maxilar se poate completa închiderea marginală cu o ceară cu adaos de aluminiu.
• teste la maxilar: deschiderea şi închiderea gurii, mişcări de mimică, sugere şi deglutiţie.
• înainte de a îndepărta amprenta din cavitatea bucală, aceasta se răceşte cu spray-ul de apă si se trimite în laborator într-un vas cu
gheata
• un deficit major al acestei tehnici constă în riscul deformării marginilor în momentul îndepărtării amprentei din cavitatea bucală
• este indicată şi în cazuri dificile de câmpuri protetice cu atrofii şi resorbţii întinse
14
 TEHNICA PEDRO SAIZAR
• Amprenta funcţională cu Stent
urmăreşte să extindă suprafaţa de sprijin. Portamprenta individuală se confecţionează la distanţă de câmpul
protetic, cu excepţia zonei care asigură închiderea marginală. După adaptarea portamprentei se aplică un strat uniform de
Stent bine ramolit pe toată suprafaţa portamprentei, care se introduce în cavitatea bucală urmărindu-se ca amprenta să fie
corect centrată, să se înfunde uniform şi să înregistreze detaliile mucoasei.
în a doua fază, se îndepărtează excesul de Stent şi se încălzeşte pe zone pentru modelarea marginală. Medicul va
mobiliza obrajii în jos şi în afară pentru amprenta maxilară şi în sus şi în afară pentru amprenta mandibulară. Pentru
aceasta se execută şi mişcări de protracţie a limbii şi de ridicare spre bolta palatină.
• Amprenta cu pastă ZOE este tot o amprentă cu gura deschisă, recomandată în situaţiile când mucoasa nu
trebuie deformată. Portamprenta individuală din acrilat se confecţionează în contact intim cu modelul. După adaptarea ei
în cavitatea bucală se aplică marginal masă termoplastică şi se efectuează aceleaşi mişcări de modelare menţionate la
amprenta funcţională cu Stent. Se aplică apoi pasta ZOE în portamprenta, care se centrează şi după un minut medicul
repetă mobilizarea obrajilor şi buzelor. După priza completă a pastei, se reduc grosimile exagerate şi prelungirile
posterioare cu un cuţit bine ascuţit.
• Amprenta funcţională combinată
este indicată când amprenta cu Stent nu are o retenţie suficientă. Se scurtează în bizou marginile amprentei şi se aplică
peste toată amprenta un strat de pastă ZOE.

TEHNICA „ALL-ORAL”
Etapa I:
- Amprenta preliminară =„prefuncţională
-se execută utilizând portamprente speciale „Si-Plast”
- Alegerea dinţilor artificiali (tip, formă, dimensiune, culoare);
Etapa a ll-a:
- Controlul bazei machetelor de ocluzie privind stabilitatea şi extinderea marginilor;
-Verificarea montării dinţilor frontali;
-Determinarea şi înregistrarea definitivă a relaţiilor intermaxilare cu un sistem de înregistrare intraorală McGrane;
Etapa a lll-a:
- Controlul machetei cu dinţi;
- Amprenta finală se execută folosind bazele machetelor ca portamprente, sub presiune ocluzală şi realizând mişcări
funcţionale de modelare marginală;
-se amprentează întâi un câmp protetic, apoi celălalt;
Etapa a IV-a: - Inserarea protezelor finite în cavitatea bucală.

SISTEMUL BIOFUNCŢIONAL PROTETIC - IVOCLAR

- sisteme de amprentare bimaxilare
- articulator ergonomie
- amprenta preliminară se obţine cu portamprente individuale cu maner
- sterilizabile prin autoclavare, confect din RC şi poartă denumirea SR-lvotray.
- pe modelele preliminare se vor confecţiona machete de ocluzie de tip clasic sau portamprente individuale cu
bordura de ocluzie scurtată
- pe bordurile de ocluzie se ataşează „Gnathometer M”, o piesă a sistemului SR-lvoclar necesară determinării
relaţiilor intermaxilare prin sisteme de înregistrare grafică intraorală.
-bordurile trebuie să asigure o presiune constantă pe şi să existe un contact ocluzal uniform
- înainte şi după amprentarea finală propriu-zisă se realizează determinarea: DVO , RC
- amprenta finală se realizează cu gura închisă, cu un material siliconic SR- Ivoseal

15
 -iniţial se va realiza închiderea marginală cu materialul cu consistenţă crescută, iar ulterior amprentarea suprafeţei
de sprijin cu acelaşi material, de consistenţă fluidă.
- după obţinerea amprentei finale a fiecărui maxilar, verificată în condiţiile unor relaţii intermaxilare prestabilite, se
injectează în vestibul gips fluid, care refluează printre buzele , conturând orbicularul buzelor şi fanta labială

AMPRENTE PEZOGRAFICE
 scop:
- identificarea zonei neutre si plasarea protezelor in acest culoar protetic
- fol fonatia si deglutitia
- reproduce nu doar supraf de sprijin ci si zona de echilibru intre musc limbii si cea orofaciala
 indicatia principala a acestui tip de amprenta sunt campurile protetice foarte atrofiate la care
mentinerea si stabilitatea se pot asigura doar prin aportul musculaturii periprotetice

TURNAREA MODELULUI FUNCŢIONAL

Pregătirea amprentei în vederea turnării modelului

Pentru ca modelul funcţional să reproducă zona de succiune amprenta trebuie în prealabil pregătită prin două
manopere: îndiguire şi cofrare
a) îndiguirea
=adaptarea pe marginea amprentei a unui rulou de ceară care are două roluri:
- dirijează turnarea ghipsului dur;
- constituie un indicator precis al limitelor până la care va fi redus soclul modelului.

b) Cofrarea
=adaptarea şi fixarea la ext ruloului de îndiguire a unei benzi de ceară roz orientată vertical, a cărei înălţime trebuiesă
depăşească cu 15 mm punctul cel mai înalt al amprentei. Banda de ceară va înconjura amprenta de jur împrejur
realizând un conformator

Cofrarea are două roluri:

- permite o vibrare energică fără riscul prelingerii ghipsului peste pereţii exteriori ai amprentei;
- permite obţinerea unui model gata fasonat şi corect dimensionat.

Izolarea amprentei
Pentru pastele ZOE şi elatomerii de sinteză este suficientă, dar absolut obligatorie, spălarea amprentei cu apă rece.

Turnarea modelului funcţional

Modelul funcţional se obţine din ghips dur de tip Moldano(prep cu malaxor sau manual), iar soclul din gips obisnuit
-se aplică în amprentă în cantităţi mici, din aprope în aproape. La maxilar aplicarea începe la nivelul bolţii palatine,
-iar la mandibulă de la nivelul tuberculilor piriformi; în tot timpul aplicării ghipsului se face vibrare continuă de
preferinţă pe măsuţa vibratorie.
După umplerea completă a amprentei se aşteaptă începerea prizei, moment când încep să fie realizate retenţiile pentru
soclul modelului sub forma unor şanţuri longitudinale şi transversale După 30-45 minute se toarnă soclul din ghips
obişnuit.

16
 Demularea
=desprinderea lingurii individuale şi a materialului de amprentă funcţională pt a degaja modelul funcţional.
Demularea se face la o oră după turnarea soclului modelului funcţional, după priza completă a ghipsului.
Tehnica demulării este specifică pentru fiecare material de amprentare.

Folierea modelului final

După demularea amprentei rezultă modelul final din gips dur care însă nu redă rezilienţa mucoasei bucale.
->se va efectua din nou o examinare (concomitent câmpul protetic cu modelul pe masă)
->tehnica de amprentare utilizată pe scară largă în practică este cea necompresivă, anumite zone necesită foliere.
Folierea modelului = o procedură de despovărare a unor zone ale câmpului protetic realizată prin distanţarea lor de
viitoarea proteză, executată selectiv în funcţie de gradul de rezilienţă al fibromucoasei
-prin foliere se evită apariţia leziunilor, presiunilor dureroase pe anumite zone ale câmpului protetic şi se
îmbunătăţeşte stabilitatea protezei, înlăturând posibilitatea apariţiei basculărilor.

Gravarea zonei Ah
A. Tehnica clasică
a) se reperează şanţurile pterigomaxilare şi foveele palatine;
b)se marchează prima linie dintre palatul dur şi palatul moale;
c)se marchează linia de flexie a vălului
d)linia a doua variază în funcţie de poziţia vălului (orizontală, verticală (perdea), intermediară)

B.Tehnica închiderii palatinale posterioare geometrice

-presupune trasarea pe model a trei repere şi două linii:
-punct situat posterior de tuberozitatea stângă;
-punct situat posterior de tuberozitatea dreaptă;
-foveele palatine.
-gravarea se execută la o adâncime de 1,5 mm în dreptul foveelor şi descreşte spre tuberozităţi până la dispariţie.

ETAPE ALE TERAPIEI PRIN PRO¬TEZE TOTALE: DETERMINAREA RELAŢIILOR

INTERMAXILARE
1. verificarea sabloanelor de ocluzie
2. determinarea curburii V a sablonului de ocl
3. tabilirea nivelului si directiei planului de ocluzie
4. det DVO
5. det si inregistrarea RC
6. transmiterea catre laborator informatii despre alegerea si montarea dintilor

1. controlul sabloanelor (machetelor) de ocluzie

A. Controlul extraoral
-se face în absenţa pacientului, pentru a verifica corectitudinea realizării în laborator a machetelor, conform
indicaţiilor date prin şabloane şi prin fişa de laborator
-se verifica mai intai modelele functionale
-S.O. = piese protetice intermediare formate din baza si bordura de ocl
-nivelul planului de ocluzie în zona frontală, în funcţie de particularităţile constituţionale ale bolnavului va fi situat la
1, 5-2 mm sub marginea inferioară a buzei superioare
->baza : rigida si nedeformabila; din : placa baza, acrilat autopolimerizabil, rasini compozite

17
 Cerinţe:
-întindere max. în limitele fcţ ale câmpului protetic
-adaptarea perfecta pe model atat a suprafetei de sprijin cat si marginal
-marginile bazei sa aiba dimens concordante cu fundurile de sac
-fata mucozala sa nu aiba asperitati
-mentinerea formei si rigiditatii la temp CB
-> bordura de ocl – viitoarea arcada dentara, din ceara roz/alba
-max : dimens : frontal - 10mm inaltime, 5 mm latime; lateral – 6mm inaltime, 8 mm latime
-asig fizionomiei prin simetria bordurii de ocl
-montarea bordurii pe creasta in zona lat, pana inaintea tuberoz, ramane libera baza sablonului pe o portiune de 1-
1,5cm
-mand : frontal – 8mm inaltime, 3-4mm latime; lateral – 6mm inaltime, 8 mm latime
-montarea trebuie să fie pe creastă atât frontal cât şi lateral
-bordura se opreşte înainte de tuberculii piriformi
-dacă tuberculii au o poziţie verticală sau oblică baza trebuie scurtată astfel încât cele două baze să nu se atingă
Concluzii
-Ş. O trebuie sâ fie stabile pe modeiul funcţional
-să aibă o poziţie unică, fixă, sigură (verifcată prin presiuni alternative) desprinderea facilă de pe modei

B. Controlul intrabucal al şabloanelor de ocluzie

- La aplicarea Ş.O intraoral să nu apară dureri
- Bascularea şablonului (numai în cavitatea bucală) se poate datora diferenţei de rezilienţă a mucoasei între
regiunea mediană a bolţii palatine şi cea de pe crestele edentate. Se remediază prin folierea modelului în zona medio
palatină.
-prezenta unui torus P care nu a fost foliat poate det bascularea
-deficiente de montare a bordurii de ceara
Mentinerea : prin miscari de mobilizare a periferiei camoului protetic
-daca e redusa se optimizeaza prin readaptarea bazei pe model sau prin etanseizarea inchiderii marginale in zona D
-prin pronuntarea sunetelor palatale K si G se verifica lungimea si grosimea bazelor in zona D (kaki, gong)
-emisia siflantelor S si Z det contactul fetei dorsale a limbii cu bordure frontala mand si cu bolta

2) Determinarea curburii vestibulare a şablonului superior

Intervenţia medicului asupra bordurii de ocluzie maxilare în zona frontală vestibulară
Oferă tehnicianului informaţii despre modul de montare al dinţilor superiori, locul de plasare al feţelor vestibulare
Estetic: recâştigarea plenitudinii buzei superioare prin modelarea curburii vestibulare
Practic:
-Cu şablonul în cavitatea bucală pacientul îşi relaxează buza superioară
-Analiza reliefului buzei sub aripile şi septul nazal: bombează/ nu este susţinută
Funcţional: pacientul să poată beneficia de o fonaţie corectă prin plasarea corespunzătoare în sens sagital a arcadei în
zona frontală.
Se realizează şi o probă fonetică.
Relaţia dintre curbura vestibularâ superioară şi buza inferioară.
Când se pronunţă suntet labio-dentale F-V, iar curbura este corectă buza inferioară atinge marginra şablonului
maxilar = faţa vestibularâ a şablonului maxilar intră în contact cu faţa internă a buzei inferioare pe o distanţă de l-2mm.

18
 3) Stabilirea nivelului şi direcţiei planului de ocluzie
Se plasează în locul geometric de concentrare a forţelor maxime şi de echilibru al muşchilor masticatori.
Două elemente îi sunt definitorii: nivelul şi direcţia
Determinarea relaţiilor intermaxilare
• Nivelul planului de oclugradul de vizibilitate al dinţilor artificiali în repaus şi dinamică.
• Direcţia planului de ocluzie - poziţionarea şi orientarea în raport cu masivul facial.
Frontal: din poziţia de repaus a mandibulei marginea inferioară a şablonului maxilar se raportează la marginea liberă
a buzei superioare.
Vârstă: 40- 50 ani mai jos decât buza superioară cu 2-3 mm.
60- 70 ani la nivelul buzei superioare.
80 ani sub marginea buzei superioare
Sex : la femei se descopera m mult fata V a dintilor frantali in suras
-pt barbati plasarea marginilor bordurii de ceara se face mai sus decat pt femei, acestia descopera m putin dintii in
suras
-directia PO se stabileste in rap cu linia bipupilara fata de care trebuie sa fie paralela
-daca pacientul prezinta asimetrii faciale, nu se mai tine cont de linia bipupilara ci se utilize un alt plan facial
-lateral : niv PO se stabileste in scopul cresterii echilibrului static al protezelor: la jum distantei dintre crestele
edentate
-pt a creste stabilitatea trebuie sa-l apropiem de creasta c.m.rezorbita, care de regula e cea mand
-din punct de vedere static nivelul planului de ocluzie va fi în continuarea celui frontal, la nivelul comisurilor în
timpul surâsului şi descrescând spre distal.

Există o anumită particularitate antropologică privind orientarea planului de ocluzie în zonele laterale şi anume :
- profilul drept reprezintă prototipul nor¬mal şi va avea paralelism perfect între planul de ocluzie şi planul lui
Camper;
- profilul convex cu mentonul retras, la bolnavii care au avut ocluzie clasa a ll-a Angle, vor avea planul ocluzal
conver¬gent cu planul Camper;
- profilul concav, la bolnavii ce au fost posesorii unor ocluzii de clasa a lll-a Angle, vor avea planul de ocluzie
diver¬gent faţă de planul Camper, sau des¬cendent distal.

Direcţia: poate fi orientată după mai multe planuri de referinţă.

•Planul lui Camper
-realizat prin unirea punctelor subnazale-porion, se poate prelua la niv teg prin unirea marginii inf a aripii nasului cu
tragusul
=trece prin spina nazală anterioară si centrul conductului auditiv extern.
• Direcţia planului de ocluzie in zona laterala poate să fie: paralelă, convergentă distala (creasta mandibulară este
ascendentă distal), divergenţă distală (tuberozitâţi procidente sau progenie adevarata)
-pt a ajunge la paralelism se fol 2 rigle sau o rigla si planul lui Fox (=folie de plastic care permite verificarea
concomitenta in zona ant si zonele lat a orientarii PO)
• Aceste manopere se adresează şablonului maxilar cel mandibular trebuie ajustat astfel:
-în zona frontală să fie la nivelul buzei inferioare sau 1-2 mm sub aceasta
Dispre comisurile labiale spre distal să fie plasate bordurile la unirea celor două treimi inferioare cu cea superioară a
tuberculului piriform.

19
 4) Determinarea DVO
DVO- distanţa dintre subnasion şi gnathion când arcadele dentare sunt în contact.
DVR- este distanţa dintre subnasion şi gnathion când muşchii mobilizatori ai mandibulei se găsesc în stare de
echilibru.
 Metode derivate de la DVR
- Metode antropometrice şi funcţionale
Etape:
- Pregătirea pacientului
- Efectuarea măsurătorilor
- Deducerea valorii DVO

 Metode antropometrice
-Egalitatea etajului superior şi inferior al feţei (subnasion-gnathion; glabela-vertex)
-Egalitatea etajului inferior cu distanţa pupilă- unghi comisural
-Egalitatea etajului inferior cu cel mijlociu (subnazale- gnathion; subnasion -glabela)

• Metode funcţionale
Obţinerea relaxării musculare care atrage după sine poziţia de repaus.
-efectuarea deglutiţiei
-obosirea musculaturii mobilizatoarea mandibulei prin deschiderea repetată a gurii propulsia maximă prelungită cu
revenirea mandibulei în poziţia de echilibru muscular.
-purtarea unei conversaţii prelungite, râsul sau căscatul prelungit, urmate de măsurarea imediată a DVR.
-surprinderea pacientului într-un moment de relaxare.
- măsurarea DVR când pacientul ţine în gură o cantitate mică de apă şi imediat după înghiţirea acesteia, comparând
cele două valori.
-aprecierea vizuală a aspectului armonios al feţei Determinarea DVO din DVR se face printr-un calcul matematic
simplu:
DVO= DVR- SIF
SIF (spatiul de inocluzie fiziologica) e spatiul care separa supraf ocluzale ale dintilor cand mand e in pozitie de
repaus)
Valoarea SIF e variabila 1,8-2mm I; 2-3 mm PM
Edentatia totala : 2-3mm

Verificarea determinării DVO

1. Metoda spaţiului minim de vorbire (Silverman).
2. Metoda Wild
3. Metoda deglutiţiei
4. Prin aspectul facial
5. Metoda electromiogafică
6. Metoda gnathodynamometrului

-la finalul manoperei de det DVO se efectueaza proba spatulei la niv sabloanelor

20
 Supraevaluarea DVO
-facies crispat
-fanta labiala intredeschisa
-expunerea mare a dintilor frontali sup
-dispariţia SIF care face ca dintii să fie permanent în contact
-dispariţia spaţiului minim de vorbire cu ciocnirea dinţilor în fonaţie
-oboseală musculară
-dureri ATM

Subevaluarea DVO
Persistenţa faciesului de edentat total:
-vizibilitatea redusă a dinţilor frontali superiori
-absenţa roşului de buze
-etajul inferior micşorat
-mentonul proeminent
-Şanţurile peribucale accentuate
-oboseală în timpul masticaţiei
-scăderea acuităţii auditive prin împingerea limbii spre istmul faringian şi închiderea trompelor lui Eustachio

5). Determinarea si intregistrarea DVO

RC poziţie fundamentală, stabilă şi reproductibilă
-Poziţie condiliara care permite o ocluzie fara interferenţe.
-Relaţia mandibulo maxilara in care ansamblul condil-disc este aliniat corespunzător in poziţia cea mai superioara a
cavitatii glenoide, indiferent de DVO sau poziţia dinţilor.
-in pozitia c.m.sup ansamblului condil-disc e fixat medial de treimea mediala a fosei articulare -> pozitia cea mai
centrala

Mand e in RC daca sunt implinite 5 criterii:

1. Discul e aliniat coresp la nivelul ambilor condili
2. Ansamblul disc-condil se afla in cel mai sup pol la nivelul eminentei articulare
3. Polul medial al fiecărui comlex condil-disc este limitat de os spre medial
4. Fasciculele inferioare ale muşchilor pterigoidieni sunt decontractati, pasivi
5. ATM poate accepta incarcare compresiva fara semne de durere sau sensibilitate

Metode de det a RC in protezarea totala

-procedee de ghidare a mand
-teste functionale
-metode de inreg grafica
-metode speciale

• Pregătirea pacientului
-crearea unei ambianţe plăcute
-determinarea RC în prima parte a zilei
-anihilarea tendinţei de propulsie a mandibulei
-colaborarea cu pacientul prin explicarea manoperelor care urmează să i se facă
-suprimarea vechior proteze instabile

21
 Verificarea sabloanelor de ocl
-baza să fie stabilă pe câmp
-să nu aibă asperităţi şi margini ascuţite
-contactul simultan al bordurilor de ocluzie pe toată suprafaţa lor

Procedee de ghidare a mandibulei în relaţie centrica

1.Ghidarea unimanualâ:
Cu şabloanele în CB medicul conduce mandibula cu mâna dreaptă aplicând policele pe partea vestibulară a
şablonului inf, fixândul pe câmp, iar celelalte degete sub bărbie strânse pumn.
Cu indicele si policele mâinii stangi, departate aplicate pe faţa veitlbulara a bordurii maxilare, în zonele laterale, se
stabilizeaza şablonul superior pe câmp
Medicul efectueaza miscari de ridicare- coborâre a mandibulei în timp ce pacientul lasă moale mandibula

2.Ghidarea bimanuala (dawson)

-a fost conceputa de autor pt pacientul dentat
-acesta e asezat in decubit dorsal
-la pacientul edentat total are loc alunecarea sabloanelor de ocl spre post in aceasta poz

Teste funcţionale pentru determinarea RC

1.Metoda deglutiţiei (Ismail)
-în deglutiţie se determină o poziţie a mandibulei în care condilii sunt poziţionaţi în RC.
-după det nivelului şi direcţiei planului de ocluzie, se ramoleşte ceara bordurii inferioare.
-se aplică ambele şabloane în cavitatea bucală şi pacientului i se cere să facă câteva deglutiţii.
-s-a demonstrat că deglutiţia în gol la comandă nu produce întotdeauna poziţionarea în Rc.

2.Metoda homotropiei linguo- mandibulare

-unei poziţii post a limbii îl corespunde o poziţie retrasă a mandibulei ;
-plasarea limbii pe palat în zona posterioară la închiderea gurii
-se aplică o bilă de ceară pe şablonul maxilar la , unirea celor două treimi anterioare cu treimea posterioară a
palatului
-pacientul ţine vârful limbii pe această bilă când închide gura.
-critica acestei metode este că ar determina o poziţie forţată a mandibulei.

3.Metoda reflexului de ocluzie molară

-când pacientul sesizează o anumită presiune pe şablonul mand în reg PM-M i se activează vechiul reflex molar.
-in acest moment contracţia m ridicători fiind maximă mandibula se auto plasează în RC
-se plaseaza degetele pe sablonul mand la nivelul bordurii de ceara si se cere pac sa muste pe M
-medicul isi retrage degetele spre V in mom in care bordurile de ceara se apropie
-finalul este poz de RC a mand
Altele : Metoda memoriei tisulare, Metoda împingerii înainte a maxilarului, Metoda hiperextensiei forţate a capului,
Metoda obosirii pterigoidienilor externi, Metoda Boyanov

22
 Metode de înregistrare grafică a RC
Utilizează dispozitive formate din plăcuţă şi ac inscriptor montate la nivelul şabloanelor de ocluzie.
Traseul parcurs de punctul inter-incisiv inferior în mişcările de lateralitate ale mandibulei |
pornind şi revenind în relaţie centrica.
Arcul (unghiul) gotic este expresia grafică a acestei măscări.
Vârful corespunde RC, iar laturile au forma unor linii curbe cu concavitate spre exterior.
Deschiderea unghiului gotic depinde de mişcarea Bennet şi de unghiul Bennet.

Unghiul Bennet
- mişcarea spre anterior şi medial a condilului orbitant faţă de planul sagital în mişcarea de lateralitate a mandibulei.

Mişcarea Bennet
-este realizată de condilul lucrător in timpul mişcării de lateralitate. Poate să aibă , amplitudine de până la 3mm.
Arcul gotic este expresia activităţii musculare şi ghidajului articular în mişcările limită.
Atât plăcuţa cât şi stiletul pot fi plasate atât la maxilar cât şi la mandibulă.
Stiletul se poziţionează în dreptul liniei mediane, perpendicular cu planul de ocluzie, cu varfu spre centrul plăcuţei.
Aspectul arcului gotic poate avea aspect diferit în funcţie de poziţionarea lui.

La Maxilar
-varful arcului gotic este îndreptat spre ant
La mandibula
-vf arcului gotic este orientat spre posterior

Practic:
-bordurile de ocluzie se realizează ceară Se determină DVO
-la nivelul celor două şabloane se fixează stiletul şi plăcuţa
-pacientul realizează mişcări de propulsie- retropulsie şi lateralitate
-sabloanele se solidarizează în relaţie centrică în momentul încare vf. stiletului este în vf. Arcului gotic
-dupa inreg se face montarea in articulator a modelelor

Metode speciale de înregistrare a RC

1. Examinări radiografice
2. Electromiografia
3. Axiografia

Metode de verficare a RC
-palparea bilterală a maseterilor şi a fasc. ant. ale temporalilor pt. analiza simetriei de contracţie la finalul mişcării de
ridicare a mandibulei.
-palpare condililor în regiunea pretragiană
-examinarea aspectului facial al pacientului - concordanţa reperelor trasate pe bordurile de ocluzie

6)Transmiterea către laborator a indicaţiilor pentru alegerea şi montarea dinţilor

Se transmit aceste informaţii cu ajutorul :
1.Şabloanelor de ocluzie
2.Fişa de tratament

23
 Cu ajutorul şabloanelor, după solidarizarea acestora sunt transmise următoarele informaţii:
-arcul de cerc pe care se vor plasa feţele vestibulare ale dinţilor superior
-nivelul şi orientarea planului de ocluzie, unde se vor situa marginile incizaie ale dinţilor frontali şi feţele ocluzale
ale dinţilor laterali.

Cu ajutorul şabloanelor, după solidarizarea acestora sunt transmise următoare e informaţii:

-arcul de cerc pe care se vor plasa feţele vestibulare ale dinţilor sup
-nivelul si orientarea planului de ocl, unde se vor situa marginile incizale ale d frontali si fetele ocl ale d laterali

Rel 3D a mand fata de maxilar :

-in plan V = DVO
-in plan S si T = RC
-trasarea liniilor se realizeaza in zona frontala
-ajuta la alegerea inaltimii si latimii dintilor
-linia med = linia interincisiva
-liniile C = poz celor 6 frontali
-linia surasului = marginea libera a buzei sup, la nivelul acesta se plaseaza coletele dintilor sup

Transm informatiilor prin fisa de trat :

-culoare
-forma
-atipii de montare

Stabilirea reperelor pentru alegerea şi montarea dinţilor artificiali

-volumul, forma şi poziţia bordurii machetei de ocluzie au fost de aşa manieră adaptate şi individualizate încât să
reprezinte volumul, forma şi poziţia arcadei dentare artificiale
-marginile incizale ale dinţilor frontali vor fi la nivelul PO frontal, feţele lor V vor descrie o curbă identică cu cea
descrisă de bordura de ocluzie ce va reda plenitudinea obrajilor şi buzelor şi va compensa eventualele resorbţii osoase
asemitrice
-se indica tehnicianului lungimea şi lăţimea dinţilor artificiali

Principalele repere necesare alegeriii dinţilor artificiali sunt următoarele:

-linia mediană, va reprezenta planul medio-sagital al feţei, apreciindu-se în funcţie de frenurile buzelor superioară şi
inf
-linia C materializează faţa distală a C, iar spaţiul rezultat între linia mediană şi linia cra¬niului reprezintă lăţimea
celor trei dinţi frontali-superiori. Faţa distală a caninului corespunde la majoritatea pacienţilor cu nivelul comisurii bucale
sau cu intersecţia perpendicularei coborâte din pupilă cu planul de ocluzie. Vârful cuspidului caninului se află pe
bisectoarea unghiului format de aripa nasului cu şanţul labio-genial, acolo unde bisectoarea intersectează planul de
ocluzie.
-linia surâsului =limita de maximă vizibilitate a grupului frontal superior, fiind totodată nivelul la care se plasează
linia coletelor dentare. Pentru trasarea acestui reper se poate lua conturul buzei superioare şi inferioare în timpul surâsului.

Analiza modelelor asamblate

După ce modelele au fost analizate separat, ele se apreciază în ansamblu, montate în simulator.
Analiza în normă frontală şi din profil va permite decelarea următoarelor repere:
Vestibulul oral =reper important la max + mand pt zona frontală, deoarece feţele vestibulare ale incisivilor sunt
situate pe arcul frontal vestibular.

24
 Punctele fixe din vestibulul bucal, în zona frontală, necesare realizării arcului frontal vestibular sunt plasate de o
parte şi de alta a frenului buzei sup+inf, unde vestibulul are adâncimea cea mai mare. Aceste puncte unite permit obţ unei
linii interalveolare, care ne oferă date despre aspectul normal, progen sau prognat al pacientului şi profilul frontalilor=>
arcul frontal vestibular, în interiorul acestuia se poziţionează dinţii frontali sup, oferindu-li-se înclinarea vestibulo-orală
corectă, distanţat în direcţie sagitală de papila incisivă cu aprox 7 mm

ETAPE ALE TERAPIEI PRIN PROTEZE TOTALE. PROBA MACHETELOR

CONTROLUL EXTRAORAL AL MACHETELOR
Se face în absenţa pacientului
Controlul ocluzorului şi al modelelor:
- ocluzorul să nu aibă nici un fel de joc în balama;
- contrapiuliţa să fie fixată;
- planul median al celor două modele să coincidă cu planul median al ocluzorului;
- pe modele să fie trasate următoarele linii de referinţă:
■ linia mediana, linia caninilor
■ linia planului de ocluzie
■ linia surâsului
■ mijlocul crestelor
■ curbura sagitală a crestei eden¬tate mandibulare

Controlul propriu-zis al machetelor:

a) Controlul arcadelor artificiale:
- dinţii trebuie să respecte culoarea şi forma notate în fişă;
- cuspidarea dinţilor laterali să respecte indicaţia din fişa de laborator;
- linia mediană interincisivă trebuie să corespundă cu cea de pe model;
- cei 6 dinţi frontali trebuie să ocupe spaţiul dintre cele două linii ale caninilor;
- curbura vestibulară realizată de cei 6 frontali trebuie să fie simetrică;
- înălţimea frontalilor trebuie să se încadreze între planul de ocluzie şi linia surâsului;
- curbura incizală trebuie să respecte indicaţia dată în fişă (cu convexitatea în jos sau dreaptă)
- dinţii trebuie să realizeze unităţi masticatorii de câte trei dinţi
- dinţii laterali să nu fie montaţi pe tuberozitate sau tuberculul piriform; distal fiecare machetă trebuie să aibă o
porţiune de minimum 1 cm neacoperită de dinţi;
- direcţia curburii sagitale să fie paralelă cu muchia crestei mandibulare;

b) Controlul bazelor din ceară:

- să respecte limitele funcţionale ale câmpului protetic:
■ să intre până în fundurile de sac ale modelelor funcţionale;
• să acopere 2/3 anterioare ale tuberculului piriform;
■ să cuprindă şanţurile pterigomaxilare şi restul zonei de închidere palatinală posterioară.
- papileie interdentare să fie modelate convex;
- versantele vestibulare ale machetelor să fie modelate convex;
- versantul lingual al machetei inferioare să fie modelat concav.
Ceara este bine să aibă o culoare cât mai apropiată de culoarea naturală a gingiei

25
 CONTROLUL INTRAORAL AL MACHETELOR
Controlul extinderii, menţinerii şi stabilităţii

a) Controlul machetei superioare

- baza machetei sup trebuie să aibă o lungime şi o grosime concordante cu cele ale fundurilor de sac şi trebuie să
ocolească frenul buzei sup şi bridele. La mişcările funcţionale ale buzelor şi obrajilor, baza machetei nu trebuie să fie
dislocată;
- baza machetei sup trebuie să se extindă post, cuprinzând întreaga zonă de închidere P post
- macheta trebuie să aibă o menţinere minimă: să stea pe câmp atunci când pacientul deschide gura
- stabilitatea machetei sup se verifică prin apăsări alternative cu degetele arătătoare dreapta - stânga pe feţele
ocluzale ale Pm + M. Dacă apar tendinţe de basculare, înseamnă că dinţii laterali au fost montaţi în afara crestei

b) Controlul machetei inferioare

- controlul extinderii bazei machetei mand se face cu gura întredeschisă, pentru a nu pune în tensiune musc de la
periferie
Dacă se bănuieşte o supraextensie pe o anumită zonă, se poate folosi pentru verificare testul lui HERBST
- menţinerea machetei mand este mai greu de verificat, în această fază rolul principal jucându-l gravitaţia, poziţia
ant a limbii poate avea o contribuţie semnificativă în men¬ţinere.
- stabilitatea se verifică prin presiuni alternative cu degetele arătătoare la nive¬lul premolarilor inferiori

- se introduce întâi macheta mand şi apoi cea maxilară. Dacă se procedează invers, există riscul ca în timp ce medicul
inseră macheta mandibulară, macheta ma¬xilară aflată deja în gură să cadă
-se observă aspectul facial al pacientului din faţă şi din profil
-examinarea se face cu gura închisă şi cu gura semi-deschisă.

Examinarea pacientului cu gura închisă - se face din faţă şi din profil şi se au în vedere următoarele aspecte:
Examinarea pacientului din faţă:
Se controlează dacă machetele oferă un suport corespunzător buzelor şi obrajilor, adică:
-şanţurile nazo-labiale şi paralabiale tre¬buie să prezinte adâncituri mai şterse decât înainte
-buza superioară trebuie să fie simetrică în ceea ce priveşte plenitudinea ei.
-roşul buzelor să aibă un aspect acceptabil.
Dacă în relaţie centrică buzele sunt răsfrânte şi proeminente sau roşul buzelor este diminuat, înseamnă că D.V.O. este
prea mică.
Dacă buzele nu se ating, înseamnă că D.V.O. este prea mare.

Examinarea pacientului din profil:

Raportul buzelor este în funcţie de tehnica de montare a dinţilor în regiunea frontală, adică:
-buza superioară trebuie să fie ceva mai proeminentă decât buza inferioară, la pacienţii la care în regiunea frontală s-
a realizat montarea cu supraocluzie frontală (cel mai des folosită).
-buzele trebuie să fie în acelaşi plan da¬că montarea s-a făcut cap la cap.
-excepţional, buza inferioară este mai proeminentă când situaţia clinică a impus o montare frontală inversă (prognaţie
mandibulară).
Rezultatul final este determinat de linii, culori, forme, proporţii.
Dinţii artificiali se realizează de culoarea, forma şi volumul dorit. Falsa gingie completează şi compensează
fizionomic asimetriile de resorbţie osoasă

26
 Refacerea funcţiei fizionomice este guvernată de 4 principii esenţiale, de importanţă egală în obţinerea rezultatelor
estetice individualizate
-analiza faciesului pacientului în picioare în timpul unei conversaţii, ce permite aprecierea armoniei dento-faciale.
- piesele protetice total amovibile nu trebuie să fie introduse în cavitatea orală a pacientului decât în momentul în
care practicianul este pe deplin satisfăcut de aspectul final al acestora.
-trebuie discutat cu pacientul în timpul probei machetei în ceară cu dinţi
-artificiile ce sunt necesare a fi efectuate în scopul obţinerii iluziei naturalului (marginile incizale pot simula abrazia
naturală fiziologică odată cu înnaintarea în vârstă)

-pt femei- forma rotundă, lină, conturând aspectul fluid al danturii ce prezintă aceste atribute
-pt barbati - se aleg dinţi frontali cu linii clare, vigroase, cu unghiuri bine conturate

-un rol extrem de important îl are înclinarea axelor dinţilor, oferind aspectul de ocluzie habituală.
-accentuarea aspectului de tinereţe e¬te posibilă prin modelajul alungit al papilelor gingivale cu acoperirea coletelor
dentare în deplin acord cu aspectul scurt, plat şi neutru al dinţilor.
-pt vârsta de mijloc acoperirea coletului dentar de către gingie trebuie să se oprească la limita coronară a smalţului.
Forma dinţilor în această situaţie îmbracă forme lungi şi cu volum accentuat.
-la pacienţii de vârsta a IIl-a modelajul gingival va oferi imaginea coletelor dentare denudate, aspect caracteristic
refracţiei fiziologice în teritoriul geriatrie

Examinarea pacientului cu gura întredeschisă

-linia mediană interincisivă sup trebuie să se suprapună pe planul medio-sagital al feţei;
-lăţimea celor 6 frontali superiori să se încadreze între cele două comisuri bucale;
-curbura vestibulară să fie simetrică;
-curbura incizală să se încadreze în armonia feţei şi să fie aprox paralelă cu marginea liberă a buzei inf
-în surâs, vizibilitatea dinţilor frontali să fie în raport cu vârsta;
-între feţele vestibulare ale premolarilor şi obraji să existe un spaţiu - coridorul bucal;
-faţa ocluzală a dinţilor laterali sup nu trebuie să fie prea vizibilă

Controlul ocluziei
-se rec pacientului să închidă încet gura oprindu-se la primul contact şi fără a exercita presiuni mari
-în acest timp operatorul conduce pacientul de bărbie apăsând mand spre post
-după închiderea gurii cele două machete vor fi examinate îndepărtând buzele pentru a vedea dacă rapoartele sunt
identice cu cele din ocluzor.

a) Controlul componentei verticale a ocluziei

Pentru controlul D.V.O. la proba machetei pot fi utilizate toate metodele descri¬se la determinarea relaţiilor
intermaxilare. La proba machetelor prima corelaţie trebuie făcută cu aspectul fizionomie.
Dacă D.V.O. este micşorată:
- aspectul feţei este îmbătrânit;
- şanţurile peribucale sunt accentuate;
- roşul buzelor este diminuat.
Dacă D.V.O. este mărită:
- pacientul are un facies crispat;
- buzele nu intră în contact sau intră în contact cu efort;
- dinţii sunt prea vizibili.

27
 Dacă machetele se menţin pe câmpul protetic, poate fi utilizat testul lui SILVERMAN, folosind cuvinte care conţin
litera “S”, de exemplu “Mississippi”. Dinţii trebuie să se apropie fără să se ciocnească între ei.
-dacă între dinţi rămâne un spaţiu mare, este posibil ca D.V.O. să fie mică, dacă şi aspectul estetic înclină spre
această constatare.
-dacă între dinţi rămâne un spaţiu mare dar efectul estetic este corespunzător, este posibil ca pacientul să fi avut
spaţiu minim de vorbire mai mare şi în perioada de dentat.
-dacă dinţii se ating între ei, D.V.O. este prea mare.

Se poate folosi şi testul BUCHMAN- ISMAIL, adaptat acestei faze. Pe suprafaţa ocluzală a dinţilor laterali inferiori
se picură ceară moale şi pacientul este invitat să citească un text scurt care îl obligă să facă câteva deglutiţii normale. în
urma testului pot apărea 3 situaţii:
-ceara nu poartă urmele dinţilor antagonişti, ceea ce semnifică existenţa unui spaţiu de inocluzie prea mare şi implicit
o D.V.O. prea mică;
-ceara poartă vizibil semne de imprimare a cuspizilor antagoniştilor = D.V.O. corectă;
-ceara a fost îndepărtată de la nivelul contactelor cu antagoniştii = sp de inocluzie este prea mic şi D.V.O. prea mare.

b) Controlul componentei orizontale a ocluziei

-ambele machete fiind inserate în CB, pacientul este instruit să închidă gura cu dinţii lat în contact şi mand în poziţie
retrudată.
-în această poziţie se observă angrenajul dinţilor laterali. Dinţii trebuie să fie în IM = angrenajul arcadelor este
corect, cu I.M. în R.C.
-acest angrenaj poate fi real (atunci când bazele sunt bine aplicate pe suprafeţele de sprijin) sau fals (când bazele sunt
ia distanţă de suprafeţele de sprijin)-> pt verificare se foloseşte proba spatulei: se încearcă introducerea unei spatule între
dinţii din zonele laterale, întâi pe o parte, apoi pe cealaltă.

-în privinţa rapoartelor mandibulo- maxilare în planul orizontal, de regulă pot apărea 3 situaţii:
1)Situaţia ideală - coincidenţă între poziţia de I.M. şi R.C. Pacientul închide gura singur sau este dirijat către poziţia
retrudată a mandibulei, moment în care dinţii laterali vin simultan în contact ferm.
2)Nu există o coincidenţă perfectă, diferenţa fiind în jur de 1 mm-> perfectarea relaţiilor ocluzale se poate face pe
protezele finite / la machete prin şlefuiri selective după ce obstacolele au fost identificate cu hârtie de articulaţie sau ceară
de ocluzie;
3)între I.M. şi R.C. diferenţa este flagrantă. Se impune o nouă determinare a relaţiilor intermaxilare.
-cea mai frecventă greşeală în det relaţiilor intermaxilare este înregis¬trarea unei poziţii cu mandibula în propulsie.
Această greşeală devine evidentă în momentul în care i se cere pacientului să închidă gura având machetele inserate în
cavitatea bucală, în timp ce operatorul îl conduce cu mâna pe bărbie.
-se repetă de câteva ori manevra de închidere şi deschidere pentru a constata dacă noua poziţie este cea reală, dacă nu
cumva macheta mand s-a deplasat de pe câmpul protetic (mai ales în cazul unor câmpuri protetice foarte atrofiate) sau
dacă pacientul nu prezintă o laxitate pat a A.T.M. care permite o distalizare forţată a mandibulei
-tehnica este identică cu cea din cazul unei DVO subevaluate, lipindu-se ceară pe feţele ocluzale ale dinţilor
mandibulari, după care pacientul este ajutat să închidă în poziţia corectă.
-dinţii mand se înlocuiesc cu un val de ocluzie din ceară moale şi se reînregistrează noua poziţie.

Controlul fonetic
- machetele protezelor se menţin pe câmpul protetic.
- trebuie controlat dacă se respectă libertatea mandibulei în timpul fonaţiei.
-pacientul numără de la 55 la 65
- dinţii frontali inferiori nu trebuie să atingă faţa palatinală a frontalilor sup
- muchiile incizale ale I inf trebuie să ajungă cel mult cap la cap cu muchiile incizale ale I sup
28
 La controlul fonetic pot apărea următoarele situaţii:
S - emisiune şuierată - între vârful limbii şi regiunea retroincisivă există un spaţiu prea mare:
■ frontalii superiori sunt prea vestibularizaţi sau
■ frontalii inferiori prea lingualizaţi
V seamănă cu F ■ dinţii superiori sunt prea scurţi
F seamănă cu V ■ dinţii superiori sunt prea lungi
T se aude ca D • dinţii superiori oralizaţi
D se aude ca T ■ dinţi superiori vestibularizaţi sau proteza este prea groasă în zona rugilor P

-când sunt necesare modificări importante, machetele vor fi returnate lab pt remontare

DATE TRANSMISE LABORATORULUI PENTRU REALIZAREA PROTEZELOR FINITE

Date transmise pe model:
a) forma şi profunzimea zonei de închidere palatinală post
b) zonele de despovărare;
c) zonele retentive care pot crea pro¬bleme la inserţia protezei.

a) Pentru realizarea închiderii P post, se realizează gravarea modelului.

-gravarea va fi făcută de medic în prezenţa pacientului
-sanţurile pterigo-maxilare sunt reperate în cavitatea orală şi marcate cu creion
-pacientul este pus să pronunţe “AH-uri” clare şi prelungite (SILVERMAN) pentru a determina şi marca limita
posterioară care va fi unită cu şanţurile pterigo- maxilare.
-macheta este aplicată pe bolta P, pacientul face mişcarea de protracţie a limbii (vălul este atunci în poziţie joasă) şi
linia trasată anterior cu creionul de anilină este reprodusă pe faţa internă a machetei
-se det limita anterioară care corespunde liniei de flexie a vălului, invitând pacientul să sufle pe nas cu nările pensate
sau să pronunţe scurt şi viguros “AH”
-profunzimea gravării trebuie să fie egală cu 2/3 din depresibilitatea ţesuturilor.
Profunzimea gravării variază şi în funcţie de înclinarea vălului:
- profunzimea este mai mare pentru vălurile verticale
- medie pentru vălurile intermediare
- mai mică pentru vălurile orizontale.
-gravarea se face cu ajutorul unui bisturiu mic sau cu un excavator bine ascuţit, radiind din ghipsul modelului
funcţional.

b) Zonele de despovărare sunt zonele unde baza protezei nu trebuie să vină în contact intim cu mucoasa. Aceste zone
de regulă sunt:
- sutura intermaxilară;
- torusul palatin;
- torusul mandibular;
- papila incisivă;
- exostozele;
- gaura mentonieră;
- crestele milohioidiene ascuţite
-grosimea zonei de despovărare, care poate varia de la 0,25 mm la 1 mm.
-localizarea va fi stabilită prin desenarea zonei respective pe model.

29
 c) Zonele retentive care pot crea probleme la inserţia protezei.
-când se constată prezenţa retentivităţilor, trebuie apreciat intraoral dacă sunt implicate ţesuturi moi sau dure
(osoase).
-probleme la insertie - retentivitatea are substrat osos.

Date transmise prin fişa de laborator:

a) Materialul din care se va realiza baza protezei.
- acrilat termopolimerizabil roz sau transparent sau o combinaţie a lor/ in combinaţie cu materiale reziliente / în
combinaţie cu fibre de sticlă, fibră de carbon, plasă metalică.
b) Detalii asupra localizării şi grosimii zonelor de foliere
c) Anumite modificări ale suprafeţelor lustruite ale protezei

VERIFICAREA Şl ADAPTAREA PROTEZELOR MOBILE

Proceduri clinice:
Primul control este indicat să se facă la 24 ore după inserarea protezelor. Evidenţierea leziunilor se poate face doar
dacă protezele au fost purtate permanent în acest interval de timp.
Retuşarea protezelor se face respectând următoarele reguli:
- se identifică zonele de disconfort, hiperemie sau ulceraţie;
- se marchează zonele lezate cu creion chimic sau dermatograf;
- proteza este aplicată în CB şi urma creionului este transferată pe baza protezei;
- retuşul se face cu freze sau pietre de mărimi coresp la piesă dreaptă;
- dacă retuşul afectează numai faţa internă a protezei nu este necesară relustruirea;
- dacă retuşul interesează şi feţele externe proteza este netezită cu gume speciale sau este trimisă în laborator pt
relustruire.

La maxilarul sup leziunile de decubit apar în special în următoarele zone:

-zona de închidere marginală post
-vestibular, la nivelul tuberozităţilor maxilare sau crestei edentate retentive;
-la nivelul frenului buzei sup sau al frenurilor laterale.

La mandibulă leziunile apar în special la nivelul următoarelor zone:

-torusul mandibular (acoperit cu mucoasă subţire, sensibilă);
-tuberculul piriform (acoperit cu mucoa¬să rezilientă, deplasabilă);
-zonele retentive ale crestelor edentate;
-bridele vestibulare laterale.

Muşcarea obrazului este cauzată de montarea incorectă, cap-la-cap a dinţilor în regiunea laterală
Pacienţii edentaţi protezaţi vor fi dispensarizaţi.
Controalele obligatorii se fac la 3 luni de la aplicarea unor proteze noi, apoi o dată la 6 luni.
+ tabel pg 584

CONTROLUL EXTRAORAL AL PROTEZELOR

înainte de sosirea pacientului se realizează verificarea extraorală a protezelor pt a verifica dacă:
-dinţii sunt poziţionaţi corect şi bine retenţionaţi în baza protezei;
-faţa externă a protezei este corect şi uniform lustruită, fără imperfecţiuni;
-faţa internă a protezei nu prezintă urme de ghips sau plumb de la zonele foliate;
-faţa internă a proteze nu prezintă plusuri sau asperităţi;

30
 -marginile protezei sunt rotunjite, fără muchii ascuţite;
-limita posterioară a protezei maxilare se termină pierdut în grosime;
-protezele sunt curate.

->în cazul în care se constată margini ascuţite, asperităţi sau plusuri, acestea se şlefuiesc cu freze sau pietre adecvate.

APLICAREA Şl CONTROLUL INTRAORAL AL PROTEZELOR

Aplicarea protezei mandibulare
-se începe cu proteza mand care este mai bine tolerată, riscul apariţiei reflexului de vomă find mai mic, se umezeşte
şi se introduce în cavitatea bucală.

a) CORECTAREA PORŢIUNILOR CARE PRODUC DISCONFORT LA APLICAREA PROTEZEI

-dacă pacientul acuză zone dureroase, la nivelul câmpului protetic, acestea se marchează pe mucoasă şi se inseră
proteza în CB ->se adaptează cu freze sau pietre de mărimi potrivite.

b)CONTROLUL STABILITĂŢII PROTEZEI

-se verifică absenţa basculării transversale a protezei prin presiuni digitale alternative pe feţele ocluzale ale PM
Cauzele basculării transversale pot fi:
-montarea dinţilor laterali în afara crestei;
-atrofii accentuate ale osului alveolar;
-rezilienţa crescută a mucoasei fixe.
-se controlează extinderea corectă a protezei pe tuberculul piriform, pe cele 2/3 anterioare ale acestuia, până la limita
in¬serţiei ligamentului pterigomandibular

c)CONTROLUL MENŢINERII PROTEZEI

-se verifică menţinerea protezei în poziţia de repaus. Dacă apare ridicarea ei de pe câmpul protetic, atunci se
controlează prin inspecţie şi palpare lungimea şi grosimea marginilor, precum şi degajarea frenurilor bucale şi lingual.
-se verifică menţinerea protezei în timpul diferitelor mişcări funcţionale. în acest scop se cere pacientului să
zâmbească, să vorbească, să râdă, să înghită şi se urmăreşte dacă proteza se mobilizează. Pentru identificarea zonelor
supraextinse se pot utiliza testele lui Herbst, apoi se şlefuiesc aceste zone;
-se aplică testele de succiune:
>Tracţiune oro-vestibulară pe fata L a IC (controlul închiderii la nivelul tuberculilor piriformi);
>Presiune vestibulo-orală pe faţa V a I inf (controlul închiderii în zona linguală centrală);
>Tracţiune în sens vertical cu o sondă care agaţă spaţiul de sub punctele de contact dintre IC (se apreciază închiderea
totală).

d) CONTROLUL FIZIONOMIEI
- se observă conturul buzei inferioare, forma, culoarea şi poziţia dinţilor inferiori.

Aplicarea protezei maxilare

Dacă inserţia este imposibilă se iden¬tifică zonele-problemă şi se reduce din faţa internă a protezei strictul necesar

a)CORECTAREA PORŢIUNILOR CARE PRODUC DISCONFORT LA APLICAREA PROTEZEI

-se realizează mici retuşuri, după identificarea zonelor dureroase
-se identifică şi se desfiinţează zonele de suprapresiune;

31
 b)CONTROLUL STABILITĂŢII PROTEZEI
Se verifică absenţa basculării transv a protezei prin presiuni digitale pe faţa ocluzală a PM
Cauzele basculării transversale pot fi:
-montarea dinţilor laterali în afara crestei;
-erori de amprentare;
-atrofia exagerată a crestei alveolare;
-rezilienţa crescută a mucoasei fixe de pe creste;
-nefolierea sau folierea insuficientă a torusului palatin.

c)CONTROLUL MENŢINERII PROTEZEI

Se verifică menţinerea la deschiderea uşoară a gurii. Dacă desprinderea se datorează interferenţei marginilor cu
părţile moi periprotetice:
-se degajează frenul buzei superioare şi/sau frenurile laterale cu freze cilindro- conice;
-se subţiază şi/sau scurtează marginile la nivelul zonelor lui Eisenring;
Cauzele absenţei adeziunii pot fi:
-xerostomia,
-necorespondenţa între suprafaţa câmpului protetic şi faţa internă a protezei.
Se verifică menţinerea protezei în timpul diferitelor mişcări funcţionale. Se cere pacientului să zâmbească, să
vorbească, să râdă şi să mimeze fluieratul. în cazul in care proteza se desprinde, se fac retuşurile necesare;
Succiunea se controlează în felul următor:
-închiderea distală se verifică exercitând presiuni oro-vestibulare cu indexul aplicat pe 1/3 incizală a feţei P a I
-închiderea marginală V se verifică prin tracţiuni cu pulpa indexului din aproape în aproape, pe marginea V a
protezei.
Desprinderea cu uşurinţă la aceste manevre arată locul unde proteza nu are o închidere marginală bună. Corectarea se
poate realiza prin căptuşiri marginale cu acrilat autopolimerizabil.

d)CONTROLUL FIZIONOMIEI ŞI FONAŢIEI

Se observă forma, culoarea, poziţia şi vizibilitatea frontalilor superiori, respectarea criteriilor estetice şi încadrarea în
armonia facială a pacientului
-dacă frontalii sunt prea lungi se pot ajusta marginile incizale
-se ex aspectul şanţurilor periorale şi conturul buzei sup
-se efectuează primele probe fonetice.

Controlul simultan al celor două proteze

a)CONTROLUL COMPONENTEI VERTICALE A RELAŢIILOR INTERMAXILARE
Se verifică dacă DVO este corectă observând aspectul fizionomic şi utilizând testul lui Silvermann.
-în cazul subevaluării DVO se poate încerca o redimensionare prin căptuşire indirectă, realizându-se o înălţare de
ocluzie de maxim 1,5 mm
-în cazul supraevaluării DVO cu maxim 1,5 mm se poate încerca o remodelare morfo-funcţională a suprafeţelor
ocluzale ale dinţilor laterali până la obţinerea DVO corecte

b)CONTROLUL COMPONENTEI ORIZONTALE A RELAŢIILOR INTERMAXILARE

Operatorul conduce mandibula în RC şi verifică apariţia contactelor multiple, si metrice, simultane şi stabile între
arcadele artificiale;
Corectarea relaţiilor ocluzale se face prin îndepărtarea din aproape în aproape, de pe suprafeţele pe care se observă
contacte premature, folosind pietre de mici dimensiuni.
-în montarea laterală normală cuspizii de ordinul I sunt cuspizii palatinali superiori;
-în montarea laterală inversă cuspizii de ordinul I sunt cuspizii linguali inferiori.
32
 Dacă dinţii au fost montaţi după tehnica Gysi între dinţii frontali nu trebuie să existe contacte (inocluzie sagitală).
Tehnica Gysi
-montarea cu aj articulatorului semi-reglabil adaptabil Gysi simplex
-dinti anatoformi cu pante de 20-40 grade , orientate in sensul miscarilor de baza ale mand
-platoul de oerientare ocl, rigla lui Gysi si prismele lui Gysi
-fetele V ale frontalilor sup in afara crestei edentate, in curba V a sablonului sup
-marg incizale la niv. Planului de oeientare protetica, exc IL care e mai sus
-inclinarea marginilor V a frontatilor inf ramane in perimetrul de sprijin sl crestei
-marginile inciz ale inf la acelasi nivel
-frontalii sup cu orientare convergenta in sus si spre median
-supraocluzie de 1-2mm + inocluzie sagitala
-montarea d lat pe mijl crestei
-supraf ocl a d sup in unghi drept fata de linia interincisiva
-circ si depasirea cu ½ cuspa d lat nf de catre cei sup
-point-centric
-curba lui spee si contacte multiple in propulsie
-curba lui Wilson si contacte in lateralitate

Ordinea montarii dintilor :

-d sup de la linia med alternativ de o parte si de alta
-d inf se monteaza dupa cei sup, dar in alta ordine : m1, c, ic, il, pm1, pm2 m2
-in contact cu PO : ic, c, pm1 (cusp V), pm2 (ambii cusp)m1 (cusp M-P)
-la distanta – il, m2

c)CONTROLUL FIZIONOMIC
-aprecierea fizionomiei este bine să se facă la aprox o săptămână după aplicare, atunci când crisparea musc dispare.

d)CONTROLUL FONETIC
Se verifică existenţa spaţiului minim de vorbire. Când pacientul pronunţă „mississippi” dinţii superiori şi inferiori nu
trebuie să se ciocnească între ei.

RECOMANDĂRI PRIVIND UTILIZAREA PROTEZELOR Şl IGIENIZAREA

Pacientul trebuie să folosească protezele, să tolereze eventualele dureri şi să se prezinte la control după 24 - 48 ore de
la aplicarea protezelor.

INDICAŢII PENTRU PURTĂTORII DE PROTEZĂ

în etapa de adaptare imediată:
- nu scoateţi protezele din gură în primele 24 ore
- senzaţia de “gură plină” şi creşterea salivaţiei vor trece cu timpul;
- senzaţia de vomă poate dispare dacă sugeţi o bomboană (gen drops);
- în timpul acestei perioade pot apare puncte dureroase în gură;
- dacă aveţi senzaţia că mâncarea nu are gust consumaţi mâncăruri sau băuturi calde, cu aromă şi miros mai uşor
sesizabile (mai condimentate).
=> folosiţi substanţe adezive

33
 STOMATOPATIILE PROTETICE LA EDENTATUL TOTAL

ETIOLOGIA STOMATOPATIILOR PROTETICE

Factorii generali : diabetul zaharat, arterioscleroza. bolile vasculare, hemopatiile, insuficienţa renală cronică, afect
autoimmune, înaintarea în vârstă
Factorii locali :
- Autocurăţirea, care diminua atât prin acoperirea câmpului protetic, cât şi prin scăderea fluxului salivar, datorită
atrofiei glandelor salivare:
- Creşterea temperaturii locale sub baza protezei;
- Microporozităţile acrilatului care oferă condiţii optime de dezvoltare a germenilor;
- Igiena necorespunzătoare a piesei protetice;
- Imperfecţiunile de execuţie a protezei;
- Purtarea timp îndelungat a unor proteze necorespunzătoare;
- Cauzele ocluzale (microtraumatisme) sau prin suprasolicitarea câmpului protetic subiacent

TEORII ETIOPATOGENICE
-Teoria mecano-traumatică, conform căreia inflamaţia cronică a mucoasei purtătorilor de proteze s-ar datora
traumelor provocate de protezele prelucrate şi adaptate necorespunzător.
-Teoria bacteriotoxică, care susţine că stomatopatiile sunt declanşate de dezechilibrul intervenit în microbiocenoza
bucală la purtătorii de proteze acrilice;
-Teoria chimicotoxică consideră că anumite elemente chimice sau substanţe din materialul acrilic ar avea un rol toxic
asupra structurilor cavităţii bucale. în primul rând este incriminat monomerul acrilic, apoi coloranţii
-Teoria alergică, susţine că mucoasa bucală răspunde uneori printr-o reacţie de hipersensibilitate faţă de
componentele acrilatului (monomer, colorant)
-Teoria fragilităţii capilare incriminează factorul vascular modificat sub acţ factorilor locali şi generali
-Teoria interdependenţei şi intercondiţionării -dat mai multor factori ce acţionează concomitent şi ca atare este
deosebit de complexă.

FORMELE CLINICE
- în funcţie de mom apariţiei semnelor clinice faţă de mom aplicării protezei : imediate şi tardive.
- în fct de topografia leziunilor :la periferie, în interiorul bazei sau pe întreaga suprafaţă a teritoriului de sub proteză -
>. subdivizare a reacţiilor mucoasei în marginale, bazale şi totale.
1. Reacţii imediate:
-marginale: eroziuni in situ; eroziuni la inserţia protezei;
-bazale: eroziuni in situ;
-totale: alergice şi chimicotoxice.

2. Reacţii tardive:
-marginale: ulceraţii de decubit; hiperplazii;
-bazale: leziuni eritemato-congestive; ulceraţii bazale tardive; hipertrofii şi hiperplazii;
-totale: ce reflectă boli generale;
- iritaţii chimicotoxice;
- iritaţii traumatice;
- alergii:
- tulburări vasculare.

34
 Reacţiile imediate
Marginale:
Eroziunile in situ
-sunt provocate de conformarea improprie a marginilor protezei, consecinţă a greşelilor de amprentare sau a unei
tehnologii necoresp în laborator
=zone congestive limitate însoţite sau nu de ulceraţii
-durerea variază de la jenă până la durere violentă în funcţie de profunzimea şi întinderea leziunii, dar mai ales în
funcţie de pragul de percepţie a durerii şi de tipul de activitate neuro-vegetativă a pacientului +tulb funcţionale
masticatorii, fonatorii, de deglutiţie şi uneori de sialoree
-adenopatia poate fi prezentă când leziunea se suprainfectează.
-pot apărea în orice zonă de la marginea protezei, dar mai frecvent cu următoarele localizări:
-linia oblică internă, mai ales în zona ei posterioară
-în dreptul trenurilor şi bridelor nedegajate;
-în dreptul crestei zigomato-alveolare;
-la zona Ah
Tratamentul
-depistarea leziunilor, contrareperarea lor topografică pe proteză şi reducerea din proteză la acel nivel, urmată de
lustruire (dacă este cazul).
+ tratament antiinflamator (clorhexidină digluconat 0.2%).

Bazale:
-reacţiile imediate bazale sunt consecutive unei realizări inadecvate a feţei interne a protezei (porozităţii, rugozităţi
tranşante la limita zonelor de foliere etc.) sau configuraţiei neregulate a câmpului protetic (exostoze)
=eroziuni cu caracter traumatic ale mucoasei de sub baza protezei
-tratamentul este identic cu cel al leziunilor marginale.

Totale:
-datorită structurii chimice a protezelor, mai ales după căptuşirea protezelor cu acrilat autopolimerizabil prin metoda
directă şi sunt incriminaţi în special doi factori: pe de o parte excesul de monomer liber şi pe de altă parte temperatura
degajată în timpul reacţiei exoterme de priză a acrilatului
=hiperemia întregului câmp protetic, uneori şi a mucoasei jugale, labiale şi chiar a comisurilor
-dureri vii de tip arsură, exceptional soc anafilactic
-trat : constă în suprimarea imediată a protezei. Local se recomandă spălaturi cu soluţii antiseptice slabe; pe cale
generală se pot adm antihistaminice dacă se bănuieşte o reacţie alergică, tranchilizante, vitaminoterap

Reacţiile tardive

Marginale:
-dat atrofiei câmpului protetic şi înfundării consecutive a protezelor purtate timp îndelungat
=ulceraţii însoţite sau nu de edem, care se pot suprainfecta, moment în care poate apărea şi adenopatia. Spre deoseb
de cele imediate, ulceraţiile marginale tardive pot fi acop de false membrane. Este necesar să se facă un dg dif cu lez
maligne care pot apărea la nivelul muc bucale.

BURKET a alcătuit un tablou comparativ al semnelor clinice prin care se dif cele 2 tipuri de leziuni:

35
 Leziuni de decubit:
- Tumefacţia tinde să fie edematoasă sau fermă când este mai veche.
- Mai frecvent în zona canină la maxilar şi în regiunea anterioară la mandibulă.
- Fără miros fetid.
- Floră microbiană moderată.
- Adenopatie moderată şi inconstantă.
- Absenţa diskeratozei.

Leziuni maligne:
- Consistenţă dură, marginile indurate.
- Localizare la orice nivel.
- Halenă fetidă prezentă.
- Floră microbiană abundentă.
- Adenopatie relativ constantă, chiar dură.
- Frecvent diskeratoză.

Hiperplaziile marginale
-dat acţiunii iritative în timp a marginilor protezei
-forme anatomopatologice diferite: papiloame, epulide sau chiar epitelioame
-semnele obiective în general lipsesc; la examenul obiectiv al fundurilor de sac se observă formaţiuni tumorale
alungite în formă de burelet cu localizare variată
-trat - excizia formaţiunii tumorale urmată de biopsie şi modificarea protezei în zona respectivă (scurtarea marginilor
prea lungi sau tranşante şi căptuşirea parţială).

Bazale:
Leziunile eritemato-congestive
-dat porozităţilor protezei şi igienei necoresp, cât şi imperfecţiunilor de ordin ocluzal.

Ulceraţiile bazale tardive

-dat unor dizarmonii ocluzaie sau margini iritante
Hipertrofiile şi hiperplaziile bazale tardive
-c.m.frecv sunt hiperplaziile papilare ale palatului
Totale:
Reacţiile tardive totale datorate bolilor generale apar în general în: avitaminoze, mai ales în cele din grupa B, anemii,
diabet, afecţiuni hepatice (hepatită cronică şi ciroză hepatică), afecţiuni renale cr

Leziunile tardive chimico-toxice

-dat detergenţilor folosiţi pentru igienizarea protezei, utilizării cronice a adezivilor în vederea ameliorării menţinerii
protezei

Stomatopatiile protetice tardive cu caracter alergic sunt greu de diagnosticat.

Stomatopatiile tardive traumatice

-dat dispersării neraţionale a forţelor pe câmpul protetic, ca o consecinţă a imperfecţiunilor bazale, dar mai ales a
celor de natură ocluzală care conduc la traumatisme de mică intensitate dar cronice Echilibrarea ocl corectă - mai ales
realizarea coincidenţei între I.M. şi R.C. - face să dispară leziunile.

36
 - tratament profilactic care constă în: tratamentul afecţiunilor generale, vitaminoterapie (A. B. C), eliminarea
alimentelor picante, iritante,igiena buna, controale periodice
-dpdv clinic, lez elementare sunt de la eritem la vezicule şi ulceraţii. Mucoasa de sub proteza mobilă devine roşie,
tumefiată, cu aspect neted sau granular şi dureroasă. Roşeaţa mucoasei este intensă şi localizată strict la nivelul
contactului cu proteza
-trat primar al acestor leziuni trebuie bine direcţionat pe eliminarea materialului agresor.
-în cazurile simple, leziunile se vindecă în aproximativ 7-14 zile

Hiperplazia epitelio-conjunctivă:
= rezultatul react faţă de iritaţiile cr exercitate de marginile nereg, largi, uneori tăioase, ale unor proteze vechi,
neechilibrate, iritative. Apar sub formă de franjuri, pot fi hiperplazii unice, bifide sau multiple, situate la nivel mand, la
nivelul feţei V, şi exc L, iar la nivel max apar în dreptul vestibulului
-o formă particulară = creasta gingivală balanta dat acţ iritative prelungite a protezelor totale cu stabilitate precară
-trat = excizia chir, după care construcţia protetică este refăcută conform noii situaţii clinice sau vechea lucrare
protetica este rebazată pentru a se obţine o retenţie şi o stabilitate adecvată.

Candidoza cronică atrofică (stomatita de proteză)

Candida albicans se găseşte la nivelul cav orale în stare saprofită la aprox 50% din populaţie.
Candidoza orală este o afecţiune rară, apariţia ei fiind întotdeauna legată de prezenţa unor factori locali sau generali
preexistenţi care favorizează dezvoltarea microorganismului, şi anume:
- igiena orală deficitară;
- iritaţii locale cronice datorate protezelor mobile incorect adaptate;
- după administrarea de Ab
- vârsta (nou născut, vârstnici);
- tulburări endocrine (diabet zaharat, hipoparatiroidism, maladia Addison);
- displazii orale epiteliale (congenitale sau dobândite);
- deficienţe imunologice congenitale (candidoza muco-cutanată cronică familială, sindromul endocrinopatie -
candidoză);
- deficienţe imunologice dobândite (leucemii, limfoame, chimioterapie, transplante de măduvă osoasă, sindromul
SIDA).

Dpdv clinic-forme acute şi cronice cu diferite grade de severitate.

Clasif
1. Candidoza acută:
a. pseudomembranoasă;
b. atrofică.

2. Candidoza cronică:
a. atrofică;
b. hipertrofică/hiperplazică.

3. Forme muco-cutanate:
a. localizate (oral, faţă, scalp, unghii);
b. familială;
c. sindroame - asociate.

37
 Candidoza cronică atrofică (stomatita de proteză)
-apare la vechii purtători de proteze mobile totale, predilecţie pt mucoasa palatină.
Simptomele subiective = durere şi senzaţii de arsură sunt întâlnite mai ales în timpul perioadelor de exacerbare, dar
zonele eritematoase pot să persiste pe toată durata purtării protezei.

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza testelor clasice şi a examenului prin imunofluorescenţă.

Tratamentul afecţiunii constă în:
-refacerea lucrării protetice;
-menţinerea igienei orale riguroase;
-clătiri orale cu soluţie de Clorhexidină;
-toaleta riguroasă a protezei;
-îndepărtarea protezelor în timpul nopţii.

=>în concluzie, stomatitele sunt procese inflamatorii ale mucoasei CB putând fi provocate de foarte multe cauze
(infecţioase, toxice, iritative, alergice, nutriţionale).

-mai multe stadii :

Primul stadiu este cel eritematos, caracterizat de hiperemie;
stadiul exudativ cu degenerescenţa epitelială, exsudaţie cu false membrane sau cu membrane adevărate;
un stadiu mai avansat este cel ulcerativ, în care apar leziunile de necroză tisulară;
în unele cazuri se ajunge la distracţii profunde de ţesuturi, cu fenomene gangrenoase.

38