CURS NR.

CLINICA AMPRENTĂRII CÂMPULUI PROTETIC

EDENTAT TOTAL
AMPRENTA PRELIMINARĂ

Faza clinică prin care se trece la realizarea propriu-zisă a protezelor totale o reprezintă etapa de
amprentare a câmpului protetic.
Definiţie. Amprenta reprezintă imaginea negativă a câmpului protetic ce înregistrează pentru proteza
finită suprafeţele de sprijin pentru baza protezei şi suprafeţele de contact la nivelul marginilor sale.
Ea are ca scop obţinerea modelului ca element primar tuturor procedurilor tehnice care urmează.
Notată ca etapă foarte importantă în tratamentul edentaţiei totale, o serie de autori şi-au adus deosebite
contribuţii în domeniul amprentării câmpului protetic. Astfel în 1910 fraţii Green formulează următoarele
principii de amprentare valabile şi astăzi:
- prin amprentare trebuie să se obţină o suprafaţă protetică întinsă la maximum, necesară asigurării
sprijinului optim şi stabilităţii protezei.
- să se determine forma, înălţimea şi grosimea marginilor protezei necesare apariţiei închiderii
marginale, respectării activităţilor musculare şi obţinerii unei bune menţineri.
- să se asigure transmiterea riguroasă a presiunilor asupra ţesuturilor câmpului protetic.
În ţara noastră prof.dr. Lucian Ene stabileşte o metodologie foarte riguroasă ce are la bază o serie de
obiective şi principii ştiinţifice.
Obiectivele amprentării
1. Obiectivele biomecanice
a). asigurarea menţinerii protezelor totale se realizează prin rezolvarea condiţiilor pentru obţinerea
adeziunii, succiunii, valorificarea tonicităţii musculare, ocolirea formaţiunilor mobile.
- Adeziunea depinde de fidelitatea amprentei, de înregistrarea tuturor suprafeţelor plane şi de înregistrarea unei
suprafeţe cât mai întinse.
- Succiunea se obţine printr-o amprentă ce redă exact benzile de mucoasă pasiv-mobilă de la periferia câmpului
protetic (amprenta să realizeze o uşoară compresiune la acest nivel), iar pentru succiunea externă se vor
înregistra formele şi grosimile corespunzătoare marginilor amprentei prin mobilizarea părţilor moi ale
obrazului.
- Ocolirea formaţiunilor mobile de la periferia câmpului protetic.
- Tonicitatea musculară este reprezentată în amprentă prin înregistrarea poziţiei şi calităţii tonusului muscular
ale fibrelor musculare orizontale de la periferia câmpului protetic.
b). asigurarea stabilităţii protezelor totale.
- Înregistrarea la maxim prin amprentare a tuturor zonelor anatomice retentive ale câmpului protetic: creste ,
tuberozităţi, tuberculul piriform, bolta palatină.
- Înregistrarea prin amprentare a zonei neutrale, de echilibru a tonicităţii chingilor musculare externe şi interne.
Amprentele piezografice înregistrează această zonă.
c). asigurarea sprijinului protezei se realizează prin amprentarea în totalitate a suprafeţei maxime de
sprijin a protezei. Presiunile ocluzale vor fi dispersate pe o suprafaţă cât mai mare pentru ca presiunile
recepţionate de ţesuturile subiacente să fie cât mai mici. Manopera clinică impune o amprentare a câmpului
protetic care să transmită egal şi uniform presiunile de amprentare fără a realiza compresiuni ale mucoasei
bucale.
S-au încercat o serie de tehnici de amprentare pentru a obţine presiunile dorite la amprentare. Astfel s-
au indicat amprentele compresive, pe toată suprafaţa câmpului protetic, cu materiale de vâscozitate crescută. În
acest caz bazele protezelor finite deformează fibromucoasa, produc dureri, leziuni de decubit, ischemie,
resorbţii şi atrofii osoase. Mucoasa orală are un conţinut de 70% apă şi practic nu poate fi comprimată ci numai
deformată. (excepţie pe zone foarte reduse la nivelul liniei Ah şi tuberculul piriform pentru a realiza închiderea
distală). Ea se comportă conform principiului lui Pascal: ,,dacă un lichid aflat într-un vas va fi comprimat cu o
anumită presiune, el va transmite egal presiunea recepţionată pe toţi pereţii vasului”. Teoretic, mucoasa va
1
transmite presiunile recepţionate de la suprafaţa mucosală a protezei în mod echilibrat pe toată suprafaţa de
sprijin. Această metodă de amprentare este indicată în câmpuri protetice dure, cu mucoasă fermă, aderentă,
subţire, puţin deformabilă, pentru obţinerea unei mai bune închideri marginale.
Varietatea mare de câmpuri protetice neuniforme, de rezilienţă diferită pentru acelaşi câmp protetic,
impun alegerea de tehnici de amprentare fără realizarea de compresiuni ale mucoasei, folosind materiale cu
vâscozitate redusă, mai ales pentru câmpurile moi.
2. Obiectivele funcţionale
a). funcţia estetică. Amprenta rezolvă parţial restabilirea armoniei faciale prin grosimea amprentei
funcţionale în zona frontală care transferată pe model va orienta grosimea viitoarei preteze.
b). funcţia fonetică. Amprenta rezolvă parţial problemele fonatorii prin grosimea marginilor amprentei,
conformarea marginilor amprentei care vor menaja funcţionalitatea limbii. De asemenea se indică folosirea
pentru amprenta funcţională a testelor fonetice pentru modelarea marginală a amprentei, tehnica fonetică Devin,
amprenta fonetică Herve.
c). funcţia masticatorie este rezolvată parţial prin înregistrarea în totalitate a câmpului protetic.
d). deglutiţia. Amprentele trebuie realizate corect în zonele neutrale, cu grosime corespunzătoare a
marginilor protezei pentru ai asigura libertatea de mişcare funcţională pentru limbă. Există tehnici de
amprentare funcţională care folosesc deglutiţia pentru obţinerea unei proteze mandibulare extinse: amprenta de
deglutiţie Hromatka, tehnica Marmor şi Herbertson.
3. Obiectivele biologice.
Materialul de amprentare trebuie să fie bine tolerate de ţesuturile din cavitatea orală, să nu fie toxice,
iritante, să aibă miros, gust şi culoare agreabilă.
Tipurile de amprentă pentru edentatul total
Clasificarea amprentelor se face în funcţie de etapa clinică de realizare a tratamentului protetic, de
tehnică de amprentare şi obiectivul imediat sau final urmărit de medic.
1. Amprenta anatomică sau de orientare, are drept scop obţinerea unui model anatomic sau documentar cu rol
didactic de arhivare a unor cazuri deosebite, rol medico-legal, rol de orientare a diagnosticului şi a planului de
tratament.
2. Amprenta preliminară are drept scop obţinerea modelului preliminar pentru realizarea în laborator a lingurii
individuale. Numărul amprentelor preliminare diferă de la una la mai multe în funcţie de obiectivele atinse de
amprentă. Dacă ea nu a reuşit să rezolve decât în mică măsură sprijinul, problemele legate de menţinere şi
stabilitate, amprenta preliminară se repetă. Pentru aceasta este nevoie de o nouă port-amprentă, de data aceasta
realizată după un model preliminar individual, denumită lingură individualizată, cu ajutorul căreia se realizează
amprenta preliminară pentru obţinerea modelului preliminar şi a lingurii individuale.
3. Amprenta funcţională sau finală are drept scop obţinerea tuturor obiectivelor cerute pentru amprentarea
câmpului protetic la edentatul total şi obţinerea modelului funcţional sau final care redă în totalitate forma şi
întinderea câmpului protetic şi este folosit pentru confecţionarea protezei totale finite. Ea se realizează cu
lingura individuală, sau port-amprenta individuală.

Materialele de amprentă utilizate în amprentarea câmpului protetic edentat total

Pentru realizarea obiectivelor impuse de manevra amprentării, materialele de amprentă trebuie să
îndeplinească o serie de calităţi fizice şi chimice. Aceasta duce la o mare varietate de materiale destinate
amprentării edentaţiei totale. Calităţile şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un material de
amprentare, calităţi ideale pentru o amprentă ideală, sunt:
- să înregistreze fidel toate detaliile câmpului protetic, indiferent de valoarea lui protetică.
- să devină plastic la o temperatură de maxim 45* C, suportată de cavitatea orală.
- timpul de plasticitate să permită în 2-5 min. realizarea manoperelor utilizate de medic.
- să fie uşor de procurat, să fie uşor de preparat pentru o vâscozitate potrivită, cu un echipament tehnologic
simplu, să fie uşor de manevrat.
- să fie fluid înainte de priză, să poată fi îndepărtat uşor din cavitatea orală, să devină nedeformabil când se
îndepărtează de pe câmpul protetic, să adere la port-amprentă, să fie stabil volumetric şi dimensional în
condiţiile de cabinet şi laborator.
- să nu fie influenţată calitatea chimică sau fizică de umiditatea cavităţii orale.
2
- să aibă aspect, miros, aromă şi gust plăcut.
- să nu fie toxice sau iritante pentru ţesuturile din cavitatea orală.
- să nu necesite o prelucrare specifică imediat după amprentare şi să poată fi depozitată şi transportată fără a
necesita precauţii necesare.
- să nu deformeze sau să deterioreze materialele din care se confecţionează modelele.
- să fie cu un preţ de cost redus pentru o calitate bună a materialului.
- să poată fi dezinfectată fără a pierde calităţile finale.
Aceste calităţi ideale nu pot fi îndeplinite în totalitate de nici un material de amprentare. Firmele
producătoare caută să producă materiale de amprentă cu caracteristici diverse, dar pentru amprentare ne
interesează calităţile fizice şi chimice legate de structura şi comportamentul materialului, sau de modul de
utilizare.
O seri de autori clasifică materialele de amprentă. Astfel, Pogiolli clasifică după consistenţa materialului
de la sfârşitul fazei de amprentare în materiale:
- rigide: gipsul, polimeti-metacrilatul, Mucoseal.
- semirigide: termoplastice (tip Stents, Kerr), bucoplastice (tip Adheseal, Dentiplast), ceruri, pasta ZOE.
- elastice: hidrocoloizii reversibili şi ireversibili, elastomerii de sinteză.
Prof. Dr. Ene clasifică materialele de amprentă după gradul de vâscozitate obţinut în starea lor plastică:
- vâscozitate redusă: gipsul, pasta ZOE, alginatele şi anumiţi elastomeri de sinteză fluizi.
- vâscozitate medie: materialele buco-plastice, elastomerii de sinteză cu consistenţă mijlocie.
- vâscozitate crescută: mase termoplastice tip Stents, Kerr, elastomeri de sinteză cu consistenţă crescută.
- vâscozitate lent progresivă.
Astăzi se folosesc pe scară largă materialele de amprentă care rămân elastice după faza de amprentare:
hidrocoloizii sau hidrocoloidele reversibili şi ireversibili şi elastomerii de sinteză (polisulfidele, siliconii şi
poliesterii).
Materialele rigide
Gipsul
Mod de prezentare: după clasificarea Ansi / Ada Nr.25 există:
- ipsos, gipsul normal-model plaster.
- gips dur pentru model.
- gips extradur.
Sortimente comerciale: Ipsosul de Paris, G 77 (Odoncia), Protodont, Snow White (Kerr).
Indicaţiile de folosire: - amprentă anatomică.
- amprentă preliminară.
- amprentă funcţională- lingura individuală confecţionată la distanţă de câmpul
protetic pentru a asigura grosimea amprentei.
- câmp protetic neretentiv şi cu zone nete de mucoasă pasiv- mobilă.
Contraindicaţiile de folosire: - câmp protetic retentiv.
- câmp protetic la care recent s-a intervenit chirurgical preprotetic.
- bolnavi agitaţi şi anxioşi.
Avantajele folosirii lui: - amprentează foarte exact elementele câmpului protetic.
- uşor de procurat şi de manevrat.
- stabilitate volumetrică şi dimensională.
- neiritant şi netoxic pentru ţesuturile din cavitatea orală.
- nu deformează câmpul protetic în manevra de amprentare.
- uşor de depozitat şi transportat.
- preţ de cost redus.
- suportă dezinfecţia.
- fără gust sau miros neplăcut, dar se pot folosi în masa lichid substanţe
aromatizante sau coloranţi: esenţe, violet de genţiana.
- se poate accelera sau inhiba timpul de priză: se accelerează cu clorură de sodiu
2%, apă călduţă, spatularea rapidă, se reduce timpul de priză cu borax, silicat de sodiu, acid acetic, sulfat neutru
de sodiu sau potasiu, citrat de sodiu, alcoolul.
3
Dezavantaje: - material rigid, care se poate fractura uşor.
- fragmentele fracturate cu o grosime mică nu realizează refacerea corectă a amprentei şi
ea se reia de la început.
- o salivaţie abundentă modifică calităţile gipsului.
- manipularea lui necesită o experienţă clinică.
- mai puţin agreat de pacient.
Răşinile acrilice autopolimerizabile
Mod de prezentare: pulbere şi lichid care prin malaxare în proporţie optimă trece prin: faza de ,,zahăr
tos umezit” când granulele de polimer absorb monomerul, faza de solvire de aspect păstos şi faza de fire când
devine plastică şi se ia amprenta.
Indicaţii: - amprentă preliminară.
- câmp protetic neretentiv.
Contraindicaţii: - câmp protetic cu mucoasă congestionată.
Avantaje: reduse.
Dezavantaje: - iritante şi caustice pentru ţesuturile mucosale.
- mare rigiditate.
- prezintă fenomenul de alergie locală sau generală.
Mucosealul
Mod de prezentare: pulbere şi lichid.
Indicaţii: - amprente mucostatice, amprente pentru care a fost creat.
- câmpuri protetice mandibulare, neretentive, atrofiate.
- căptuşirea protezelor mobile prin metoda directă.
Avantaje: reduse, fidel, gust şi miros aromatic.
Dezavantaje: - elaborat numai pentru amprentele mucostatice, puţin indicate clinic.
- uşor iritant.
- se foloseşte în cazuri foarte rare.
Materialele semirigide
Materialele termoplastice
Mod de prezentare: plăcuţe sau batoane care se plastifică prin încălzire în apă (tehnica de elecţie) sau la
flacără. Starea plastică apare între 45-70*C şi pentru introducerea în cavitatea orală temperatură trebuie să fie în
jur de 50*C.
Sortimentele materialelor termoplastice comerciale sunt:
- Impression compound- Kerr. Kerr negru cu temperatura de ramolire 56-57*C; Kerr roşu cu temperatura de
ramolire de 55-56*C; Kerr verde cu temperatura de ramolire 50-51*C.
- Xantigen negru- Bayer.
- Exact Compound- SS White.
- Spofa Dental- Spofa.
- Ceroform- Spofa.
Indicaţii: - amprenta preliminară după tehnica amprentelor compresive.
- amprenta funcţională folosind materiale termoplastice cu grade diferite de fluiditate, cu punct
diferit de ramolire, pentru amprentarea crestelor edentate şi a zonelor marginale (închiderea distală,
sublinguală).
- amprentarea câmpurilor protetice dure acoperite de fibromucoasă fermă.
- material de amprentare periferică.
- adaptarea marginală a lingurii individuale.
- port-amprente pentru amprenta preliminară.
- port-amprente pentru edentaţii parţiale sau microproteze.
Contraindicaţii: câmpurile protetice moi sau retentive.
Avantaje: - stabilitate dimensională în timp.
- oferă posibilitatea repetării amprentei.
- oferă posibilitatea completării amprentei cu oricare material termoplastic şi al verificării
imediate.
4
Dezavantaje: - nu amprentează fidel elementele câmpului protetic.
- au o conductibilitate termică mică şi se încălzesc superficial şi mai greu în profunzime.
Pot astfel deforma prin supraextensii marginile protezei.
- timpul de stare plastică este redus şi este necesar introducerea repetată în cavitatea orală
existând riscul deformării.
- excesul de temperatură determină volatilizarea unor compuşi şi degradarea materialului,
malaxarea lui mai mult de 3 min. modifică volumul materialului după răcire cu 6%. Trecerea materialului de la
temperatură cavităţii orale la cea din mediul extern determină o contracţie suplimentară de 0,3%.
Materialele bucoplastice
Mod de prezentare: sunt grupate în categoria cerurilor, ele devenind plastice la temperatura cavităţii
orale de 35-37*C. Se utilizează Adhesealul roşu şi verde, Ex 3-N Gold (Meist), Dentinoplastul (Spofa),
Rezinoplastul.
Indicaţii: - amprente funcţionale.
- atrofii marcante ale suportului osos.
Contraindicaţii: - amprente preliminare.
- câmpuri protetice retentive.
- câmpuri protetice mandibulare foarte deprimabile.
Avantaje: - amprentează fidel periferia câmpului protetic pe care nu o deformează.
- suprafaţa mucosală a amprentei va fi netedă, va trece peste detaliile de fineţe ale câmpului
protetic fără să le deformeze, favorizând apariţia fenomenului de adeziune şi succiune.
- amprenta poate fi repetată, reajustată, corectată prin pensulare şi reintrodusă în cavitatea orală.
- permite o amprentare funcţională cu manevre clinice lejere, fără grabă.
Dezavantaje: - un timp de amprentare mai mare de 10 min. determină ,,fuga” materialului din port-amprentă şi
din această cauză este necesară răcirea ei succesivă. ,,Fuga” marginală deformează nefuncţional limita de
reflexie a mucoasei, iar cea de pe suprafaţa port-amprentei deformează suprafaţa câmpului protetic.
- lingura individuală trebuie să fie foarte bine adaptată marginal înaintea folosirii
materialelor buco-plastice pentru că dacă au o grosime mai mare de 2 mm nu sunt susţinute de port-amprentă şi
nu realizează modelarea corespunzătoare.
- înainte de a fi scoasă din cavitatea orală se va răci pentru a nu se deforma.
- modelul trebuie turnat imediat. La temperatura camerei de 20*C se deformează.
- impun ca lingura individuală să fie din acrilat.
Pastele de oxid de zinc-eugenol, pastele ZOE
Mod de prezentare: două paste, pasta brună pe bază de eugenol şi pasta albă pe bază de oxid de zinc.
Comercial sunt cunoscute: Momax (Suedia), Luralite (Kerr), Cavex (Olanda), Impression Paste (SS White şi
De Trey), Repin (Spofa). Timpul de spatulare variază între 30-40 sec., timpul de lucru 2-5 min., cel de priză 2-6
min.
Indicaţii: - amprentă preliminară .
- amprentă funcţională muco-dinamică a câmpului protetic.
- corectarea amprentelor luate cu materiale de tip Stents prin tehnica de ,,spălare”
- stabilizarea bazei şabloanelor de ocluzie.
- cimentarea provizorie a lucrărilor conjuncte.
Contraindicaţii: câmpuri protetice retentive.
Avantaje: - are bună fidelitate, vâscozitate redusă cea ce face ca amprentarea să nu necesite compresiune
asupra câmpului protetic şi în acest mod nu îl deformează.
- nu suferă modificări volumetrice, după priză contracţia este de 0,1% şi rămâne constantă după
24 ore.
- permite reinserţia amprentei în cavitatea orală fără a se deforma, în câmpurile neretentive,
pentru corecturi.
- poate fi folosi ca amprentă de ,,spălare”, de completare a amprentelor luate cu masă
termoplastică.
- aderă la suprafeţe uscate.
- timpul de priză oferă o modelare marginală optimă a amprentei.
5
 - este rezistentă.
- nu necesită izolarea amprentei în vederea turnării modelului.
- ieftin, uşor de preparat şi obţinut.
Dezavantaje: - datorită conţinutului de eugenol, materialul este iritant pentru mucoasă şi de aceea se
vaselinează câmpul protetic înaintea amprentării.
- nu este indicat pentru toate câmpurile protetice.
- necesită o port-amprentă foarte bine adaptată funcţional, din acrilat sau placă de bază.
Accelerarea prizei se face prin: - adăugarea de apă.
- spatularea materialului prelungit.
- clorură de zinc, acetat de zinc.
- soluţie alcoolică, sol. de novocaină.
- o picătură de acid acetic glaciar.
- temperaturi ridicate.
Încetinirea timpului de priză: - adăugarea de uleiuri.
- temperatură scăzută la spatulare.
- adăugarea de uleiuri, glicerină.
Materialele elastice
Materialele elastice îşi păstrează elasticitatea şi după priză. Din această cauză sunt folosite pentru
amprentarea câmpurilor protetice retentive.
Hidrocoloizii sau hidrocoloidele reversibile şi ireversibile; elastomerii de sinteză: Polisulfide, Silicani şi
Polieteri.
Materiale de amprentă cu vâscozitate lent progresivă
Sunt materiale acrilice care îşi menţin un anumit grad de elasticitate timp de două- trei săptămâni. Se
prezintă sub formă de lichid uleios (soluţie alcoolică de dibutilftalat) şi pudră, copolimerul (polimetacrilatul de
metil, acrilatul de etil). Se malaxează 10-25 sec. când se iniţiază lanţul molecular, apoi se acoperă suprafaţa cu
pastă în 2-3 min. când materialul este foarte lipicios, se introduce în cavitatea orală şi pacientul închide în IM ce
corespunde cu RC timp de 2 min. Apoi va mima masticaţia şi va înghiţi uşor 2 min. După 8-10 min. se
îndepărtează din cavitatea orală, se verifică, eventual se completează repetând manevrele clinice. Faza plastică
durează 72 de ore, după care urmează faza elastică ce durează 2-3 săptămâni când modelarea funcţională
marginală se va realiza foarte bine, ţesuturile deplasate se vor repoziţiona, recondiţiona, amprenta putând fi
corectată prin şlefuiri sau aplicarea unui nou strat de material. După faza elastică urmează o fază granuloasă
când materialul devine rigid, impropriu de a mai fi utilizat. Modelul funcţional se toarnă după 24, 48 de ore sau
după 2-3 săptămâni, iar proteza veche care a reprezentat port-amprenta va fi folosită în continuare de pacient
până la realizarea noii proteze finite. Firmele producătoare prezintă următoarele produse: Hydro Cast (Kay See
Dental MFG Co), Visco-gel (De Trey), Coe Confort Coe), Fitt (Kerr).
Indicaţii: - sunt folosite ca mijloace de ,,recondiţionare” a mucoasei lezate, traumatizate, infectate
de o proteză defectuoasă.
- recondiţionarea tisulară în vederea adaptării câmpului protetic cu o proteză imediată.
- căptuşirea provizorie a protezelor.
- după intervenţii chirurgicale ale suportului osos, pentru confecţionarea de noi proteze totale.
- câmpuri protetice retentive.
- amprente funcţionale cu gura închisă, de căptuşire.
Avantaje: - sunt fidele, avantajele recurg din indicaţii.
Dezavantaje: material costisitor, necesită reintervenţii corectoare.
Port-amprenta
Definiţie: port-amprentele, denumite şi linguri de amprentă, reprezintă suportul rigid în care se
introduce materialul de amprentă.
În funcţie de etapa clinică de realizare a protezelor totale şi de obiectivele amprentării, port-amprentele pot fi:
- Port-amprente sau linguri standard, sau universale. După materialul din care sunt confecţionate şi după autorii
lor pot fi:
- linguri metalice. Sunt de forme şi mărimi diferite, pot fi sterilizate şi uneori adaptate câmpului
protetic prin deformare. De aici fac parte port-amprentele Schreinemakers, lingurile Clan Tray, care au
6
marginea linguală mai lungă spre mezial şi mai scurtă distal corespunzător liniei milohioidiene (6 mărimi
pentru maxilar şi 7 pentru mandibulă la care se adaugă un compas ce măsoară distal deschiderea câmpului
protetic pentru alegerea lingurii), port-amprente metalice cu dispozitive de retenţie prin plasă metalică sau
orificii, port-amprente metalice în 4 mărimi pentru maxilar (1,2,3,4) şi 6 pentru mandibulă (00,0,1,2,3,4)
fabricate la noi în ţară.
- linguri din plastic. Sunt cu unică folosinţă, se por adapta prin retuş, sunt perforate pentru retenţii.
- Lingurile individualizate sunt port-amprentele care se realizează după primul model de gips. Dacă amprenta
nu a reuşit să rezolve decât în mică măsură sprijinul, problemele legate de menţinere şi stabilitate, amprenta
preliminară se repetă. Pentru aceasta este nevoie de o nouă port-amprentă, de data aceasta realizată după un
model preliminar individual, denumită lingură individualizată, cu ajutorul căreia se realizează amprenta
preliminară pentru obţinerea modelului preliminar şi a lingurii individuale. În funcţie de corecta amprentare pot
fi unice sau multiple. Se realizează din placă de bază sau acrilat.
- Lingurile individuale sau port-amprentele individuale funcţionale sunt confecţionate pe ultimul model
preliminar, din acrilat sau placă de bază. Ele acoperă în întregime suprafaţa câmpului protetic până la limita de
mucoasă pasiv-mobilă. Ele sunt prevăzute cu mâner, butoni de presiune iar uneori cu borduri de ocluzie.
Manevrele clinice de modelare periferică a amprentei
Modelarea periferică a amprentelor se realizează prin mişcări diferite clasificate în:
- mişcări nefuncţionale executate de medic. După aplicarea amprentei în cavitatea orală pentru a se putea
preciza limita şi grosimea marginilor amprentei, medicul în timp ce pacientul deschide larg gura, execută
masaje jugale pe toată periferia vestibulară a amprentei sau rotaţii şi tracţiuni de nodulul comisural care
modelează toţi muşchii oro-faciali.
Dezavantaje: - nu se modelează regiunea linguală.
- nu se modelează corespunzător zonele vestibulare retrozigomatice şi punga lui Fish.
- materialele fluide nu realizează o extindere maximă marginală corectă, iar cele vâscoase
pot supraevalua extinderea marginală.
- necesită o stăpânire clinică şi o experienţă a acestei tehnici din partea medicului.
Indicaţii: - la utilizarea materialelor de amprentare cu vâscozitate crescută.
- pacienţi la care colaborarea pentru manevrele clinice se derulează greoi.
- mişcări funcţionale recomandate de medic. Sunt mişcări test exersate de bolnav la comenzile medicului
înainte de amprentare, care se reiau într-o anumită ordine atât la adaptarea lingurii individuale cât şi în timpul
amprentării finale în scopul modelării marginale. Ele sintetizează într-o ordine logică mişcările posibile din
cursul funcţiilor SDM a căror ordine trebuie respectată.
- mişcări funcţionale automatizate. Sunt mişcări complexe materializate prin fonaţie, deglutiţie, mimică şi
masticaţie. Indicate în amprentarea câmpului protetic cu materiale cu priză întârziată.

Amprenta preliminară a câmpului protetic edentat total

Definiţie: amprenta preliminară reprezintă imaginea negativă a câmpului protetic edentat total în
condiţiile modelării nefuncţionale marginale ale amprentei de către medic.
Obiectivele amprentării preliminare.
1. Obiectivele biomecanice.
a). asigurarea condiţiilor pentru adeziune succiune, ocolirea formaţiunilor mobile de la periferia câmpului
protetic, tonicitatea musculară.
- adeziunea: amprenta preliminară să înregistreze toate suprafeţele plane şi cât mai întinse ale câmpului protetic.
Fidelitatea meterialului în cazul amprentei preliminare nu reprezintă o condiţie necesară.
- succiunea: este parţială, inegală, pentru că materialul de amprentare preliminară este de consistenţă mare şi
amprenta preliminară nu se cofrează marginal, port-amprenta standard nu poate fi adaptată corect câmpului
protetic.
- ocolirea formaţiunilor mobile de la periferia câmpului protetic se realizează de asemenea parţial pentru că
port-amprenta nu este adaptată periferic, materialul este de consistenţă vâscoasă, mişcările de modelare
marginală ale medicului sunt limitate.
- echilibrul tonusului muscular nu se obţine în această etapă.

7
b). stabilitatea protezei totale se asigură parţial prin înregistrarea zonelor anatomice retentive şi verticale ale
câmpului protetic, stabilitatea depinzând şi de calitatea materialului de amprentare.
c). asigurarea sprijinului protezei se realizează aproape în totalitate pentru că amprenta preliminară reproduce
cât mai complet suprafaţa câmpului protetic, iar prin materialele de amprentă de consistenţă mai fluidă nu se
deformează câmpul protetic
2. Obiectivele funcţionale nu sunt obţinute prin amprenta preliminară.
3. Obiectivul biologic ţine de calităţile chimice şi fizice ale materialului de amprentare.
Amprentele preliminare pot fi clasificate după:
- zona topografică: amprentă preliminară maxilară, amprentă preliminară mandibulară, amprentă preliminară
bimaxilară (globală, care se înregistrează foarte rar şi cu port-amprente speciale).
- după tipul materialului utilizat: amprentă preliminară din gips, amprentă preliminară din alginat, amprentă
preliminară cu materiale termoplastice, amprentă preliminară cu materiale siliconate.
- după calitatea câmpului protetic: amprentă preliminară compresive realizate în câmpurile dure, amprentă
preliminară de compresivă realizate cu materiale foarte fluide pentru câmpurile protetice moi.
- după numărul de materiale de amprentă folosite: amprentă preliminară simplă, amprentă preliminară compusă
(compozită) cu mai multa materiale de amprentare cu consistenţă din ce în ce mai fluidă.
- după tipul de port-amprentă utilizat: amprentă preliminară cu lingură standard, amprentă preliminară
individualizată luată cu o port-amprentă individualizată.
Fazele clinice de realizare a amprentei preliminare sunt următoarele:
1. Pregătirea amprentării.
2. Alegerea port-amprentei.
3. Alegerea materialului pentru amprentare preliminară.
4. Alegerea tehnicii de amprentă preliminară.
5. Verificarea amprentei preliminare.
6. Proiectarea lingurii individuale.
7. Stabilirea indicaţiilor necesare confecţionării lingurii individuale.

1. Pregătirea amprentării preliminare.

Pregătirea amprentei preliminare reprezintă o etapă foarte importantă pentru că din acest moment
pacientul este conştient de începerea propriu-zisă a realizării protezelor mobile. De aceea el trebuie să cunoască
în ce constă această fază, scopul şi derularea tehnicii de amprentare, timpii operatori, succesiunea lor firească şi
să colaboreze permanent cu medicul. I se va explica apariţia reflexului de vomă care poate fi diminuat prin
anestezia de contact a vălului palatin, respiraţie nazală, manevra de coborâre prin presare pe umerii pacientului,
pacientul să-şi cuprindă cu amândouă mâinile genunchii şi să-i apropie de piept, să aplece capul în jos şi să-şi
controleze singur reflexul de vomă. Protejarea vestimentaţiei este obligatorie şi ea se face pentru o suprafaţa cât
mai întinsă.
In caz de hipersalivaţie se fac clătiri cu apă rece a cavităţii orale, administrarea de parasimpaticolitice
sau tranchilizante.
Pacientul trebuie să cunoască şi să repete înainte de amprenta preliminară o serie de mişcări ale limbii,
obrajilor, buzelor sau mandibulei.
Instrumentarul necesar amprentării presupune instrumentarul de examinare, fuloar, spatulă, bol, compas, creion
chimic, tăviţe renale, mediu de păstrare şi trimitere în laborator a amprentei preliminare.
2. Alegerea port-amprentei
Alegerea port-amprentei se face în funcţie de maxilar sau mandibulă, după tehnica şi materialul de
amprentare, după formă şi mărimea câmpului protetic. Alegerea port-amprentei impune o grosime cât mai
uniformă şi egală a materialului de amprentare şi ea trebuie să asigure un spaţiu de aproximativ 3-4 mm în plan
vertical, dar cu marginile la 2 mm sub nivelul de reflexie a mucoasei mobile. În sens antero-posterior 3-4 mm
de versatul vestibular al crestei frontale, iar distal cu 2-3 mm de zona Ah. În sens transversal se recomandă 3-4
mm distanţă faţă de câmpul protetic.
Uneori port-amprentele pot suporta o serie de adaptări la câmpul protetic:

8
- pentru lingurile standard metalice lucioase se realizează retenţii suplimentare cu benzi de leucoplast aplicat pe
margini şi în zone de pe faţa internă a port-amprentei, conuri din mase termoplastice dispersate pe faţa internă
a port-amprentei, lacuri adezive.
- adaptarea marginală a port-amprentei cu un crampon pentru cea metalică şi cu freza de acrilat pentru scurtarea
celei de plastic. Când marginile port-amprentei sunt scurte se completează cu masă termoplastică.
- pentru poziţionarea corectă a port-amprentei se realizează butoni de distanţare din mase termoplastice sau
ceară de 3-4 mm grosime aşezaţi în dreptul molarului prim pentru zona laterală şi 3 butoni simetrici în zona
frontală canin-canin.
4.Alegerea materialului de amprentă
Alegerea materialului pentru amprenta preliminară se face în funcţie de calitatea suportului mucos, osos
şi a tehnicii de amprentare, de morfologia clinică a câmpului protetic şi de obiectivele finale urmărite. Astfel:
- câmp protetic ,,dur”, mucoasă subţire nedeformabilă, aderentă, zona de mucoasă pasiv-mobilă greu de
delimitat, se recomandă pentru amprenta preliminară materiale cu vâscozitate crescută.
- câmp protetic ,,moale”, cu mucoasă rezilientă, deformabilă, deplasabilă orizontal, se recomandă materiale cât
mai fluide.
- câmp protetic retentiv- materiale elastice.
Prepararea materialelor pentru amprenta preliminară trebuie să respecte prospectele de manipulare, iar
după necesităţile clinice se poate intervenii pentru realizarea unei vâscozităţi optime sau modificarea timpului
de priză.
Tehnica amprentei preliminare
Tehnicile de amprente preliminară sunt legate de tehnicile amprentelor funcţionale recomandate de o
serie de autori care folosesc un anumit tip de port-amprentă, material de amprentare şi o tehnică de amprentare
recomandată în funcţie de obiectivele pe care autorul le urmăreşte.
Materialele de amprentă amintite anterior respectă fiecare tehnici particulare, de aceea ele pot fi descrise
pentru fiecare material în parte. Manevrele clinice de modelare periferică a amprentei preliminare aparţin
medicului şi sunt nefuncţionale, reprezentate de: masaje la nivelul periferiei vestibulare a amprentei prin
intermediul obrajilor, masaje şi uşoare tracţiuni la nivelul nodulului comisural. Pacientul va efectua manevra
Valsalva pentru limita Ah, balansarea mandibulei, contracţia uşoară a orbicularilor, deplasări uşoare ale
vârfului limbii spre comisuri.
Tehnicile de amprentare preliminară cunoscute sunt: tehnica Devin, tehnica Schreinemakers, tehnica
Lejoeux, concepţia Clinicii de Proteică dentară din Bucureşti. Cele mai frecvente tehnici de amprentare
preliminară sunt luate cu gips, alginate, siliconate, mase termoplastice ş materiale cu priză întârziată.
5. Verificarea amprentei preliminare
Verificarea amprentei preliminare se face după scoaterea ei din cavitatea orală şi constă în:
- verificarea centrării port-amprentei şi a amprentei.
- uniformitatea grosimii materialului.
- prezenţa bulelor de aer pe suprafaţa sau marginile amprentei.
- prezenţa marginilor subţiri şi flotante ale materialului de amprentă.
- prezenţa detaşărilor mari de material de pe port-amprentă.
- controlul clinic al amprentei preliminare se face comparativ cu elementele din cavitatea orală.
Dacă amprenta preliminară nu a realizat obiectivele propuse de principiul biomecanic, ea se repetă.
Dezinfectarea amprentelor se face cu soluţie de glutaraldehidă 2%, glutaraldehidă cu fenol,
clorhexidină, clorură de benzal konium.
6. Proiectarea lingurii individuale
Proiectarea conturului lingurii individuale se realizează prin:
a). metoda comparativă prin care se urmăreşte din aproape în aproape corespondenţa sediului mucoasei pasiv
mobile din cavitatea orală cu cea de pe amprentă. Pe amprenta preliminară se trasează cu creionul chimic
această limită marginală.
b). metoda Schreinemakers. Pentru maxilar se notează pe amprenta preliminară cu creion chimic poziţia
foveelor palatine, şanţurile retrotuberozitare, şi se unesc cu două linii curbe sub formă de acoladă cu
convexitatea posterioară, conturând limita posterioară Ah. Limita vestibulară a lingurii individuale este situată
la 1-2 mm spre interior faţă de convexitatea maximă a marginilor amprentei.
9
 Pentru mandibulă se trasează linia mediană în zona linguală centrală. În zona centrală linguală se
trasează pe convexitatea maximă a amprentei preliminare, de o parte şi alta a liniei mediene pe o distanţă de 3
cm. Se trasează în fundul jgheabului direcţia crestei edentate până la toberculul piriform. De la punctele
terminale linguale centrale se trasează linii paralele către distal pe convexitatea maximă a marginii amprentei,
se transversează tuberculul lingual la unirea 1/3 posteriore cu 2/3 anteriore ale tuberculului, şi apoi se curbează
către vestibular. Limita vestibulară a lingurii se situiază la 1mm spre interiorul convexităţii maxime a marginii
amprentei preliminare.

7. Stabilirea indicaţiilor necesare confecţionării lingurii individuale

Pentru laboratorul de tehnică dentară se trimit următoarele indicaţii:
- materialul din care se confecţionează lingura individuală: placă de bază, acrilat (cea mai bună şi indicată în
special pentru mandibulă).
- raportul lingurii individuale cu câmpul protetic. Pentru un câmp protetic optim lingura individuală se va
adapta intim pe toată suprafaţa lui. Existenţa proeminenţelor osoase, a turusului palatin rafeului median dureros,
torusului mandibular, creste balante, se indică distanţarea lingurii individuale la acest nivel, despovărarea
acestor zone, fie prin folierea modelului preliminar cu 1-1,5 mm grosime, fie prin perforarea lingurii în aceste
zone pentru a permite reluarea materialului fluid şi a nu deforma o fibromucoasă mobilă. Distanţarea mai poate
fi ghidată de 4 butoni de distanţare din ceară sau mase termoplastice de 2 mm grosime situaţi simetric 2 în zona
frontală şi 2 în dreptul molarului 1. Dacă amprenta funcţională se realizează cu materiale cu vâscozitate
crescută este necesară distanţarea lingurii cu 1-1,5 mm pe toată suprafaţa ei pentru ca materialul să aibă o
grosime mai mare. Există şi linguri individuale situate la distanţă de câmpul protetic cu excepţia zonelor
marginale pe o distanţă de 2-3 mm unde va fi intim adaptată la periferia câmpului protetic pentru realizarea
unei succiunii interne mai bune.
- mânerul lingurii individuale se va confecţiona de dimensiune, formă şi poziţie, de obicei de mărimea unui
incisiv central superior, pentru a nu jena manevrele medicului şi a pacientului la modelarea funcţională
marginală.
La maxilar mânerul va fi situat vertical pe linia mediană pentru a nu împiedeca mişcările buzei
superioare, iar la mandibulă plasat pe linia mediană în poziţia pe care o au dinţii frontali inferiori şi de înălţimea
buzei inferioare.
- grosimea lingurii individuale trebuie să fie uniformă de 2 mm pentru bază pentru a-i asigura rezistenţă,
marginile rotunjite şi în raport cu mucoasa pasiv mobilă, iar acolo unde este cazul se îngroaşă suplimentar la
nivelul pungilor lui Eisenring şi Fish.
- lingura individuală mandibulară are plasaţi butoni de presiune la nivelul porţiunii celei mai declive a crestei
concave.
- lingura individuală poate prezenta în funcţie de tehnica de amprentare funcţională borduri de ocluzie.

10