Prof.

Anca Vitalariu
TEHNOLOGIA DE REALIZARE A PROTEZEI PARŢIALE
AMOVIBILE SCHELETATE
ELEMENTE COMPONENTE
I. Conectori principali (majori)
II. Şei + dinţi artificiali
III. Conectori secundari (minori)
IV. Elemente de menţinere, sprijin şi stabilizare
- Croşete turnate
- Sisteme speciale de menţinere şi stabilizare (ex. capse, culise, coroane telescop, etc)

Stabilirea elementelor componente şi a designului scheletului metalic este obligaţia MEDICULUI

DENTIST !!

I. CONECTORII PRINCIPALI
DEFINIŢIE
Elemente transversale ale protezei scheletate, care unesc componentele de pe o hemiarcadă cu cele de pe
cealaltă hemiarcadă.
Caracteristici
Rigiditate
- Este asigurată de lăţime (la maxilar) şi de grosime (la mandibulă)
- Permite distribuirea solicitărilor funcţionale pe întreaga suprafaţă de sprijin dento-parodontal şi muco-osos
Profilaxia ţesuturilor subiacente – conectorii principali nu trebuie să producă nicio suferinţă ţesuturilor
cu care vine în contact în timpul exercitării funcţiilor, static sau la inserţia/dezinserţia protezei.
- este asigurată prin despovărarea zonelor subiacente prin foliere
Confortul pacientului – asigurat de:
- simetria faţă de linia mediană
- aplicarea conectorului principal perpendicular pe planul medio-sagital
- aplicarea conectorului principal în zone cât mai puţin funcţionale
- suprafaţă cât mai redusă posibil
- redarea reliefurilor mucoasei pe care o acoperă
- luciu de oglindă
- unghiuri rotunjite la întâlnirea cu celelalte elemente

A. CONECTORII PRINCIPALI MAXILARI

1. PLACUŢĂ MUCOZALĂ
2. PLĂCUŢĂ DENTO-MUCOZALĂ
3. BARĂ (rar)

1
 1. PLĂCUŢA MUCOZALĂ
• Are lăţime mare (peste 10 mm) şi grosime mică (0,4-0,6 mm)
• Are contact numai cu mucoasa
• Se plasează la 5mm distanţă de parodonţiul dinţilor restanţi
• Anumite zone de mucoasă care sunt acoperite de plăcuţă trebuie despovărate de presiuni (papila
bunoidă, rugile palatine, torusul palatin mic, rafeul median fibros)
• Lăţimea minimă trebuie să fie egală cu mărimea spaţiului edentat
• Marginile anterioară şi posterioară trebuie îngroşate pentru a evita lezarea mucoasei în timpul
înfundării protezei
• Limita posterioară se află totdeauna înaintea liniei Ah

Variante:
a) Plăcuţa palatină completă
Indicată- numai când există puţini dinţi restanţi şi creasta este atrofiată
Grosime: 0,4 mm
Datorită suprafeţei mari, asigură menţinerea protezei şi prin adeziune.
Din cauza suprafeţei mari pot apare inflamații și hiperplazii ale mucoasei la pacienții cu igienă orală precară
Poate fi vizibilă la deschiderea largă a gurii.
b) Plăcuţa mucozală cu lăţime mare
Indicată în edentaţii terminale şi latero-terminale, când crestele sunt bine reprezentate, torusul palatin mic sau
absent
Acoperă 2/3 din bolta palatină
Limita anterioară este o linie imaginară ce uneşte cei mai anteriori pinteni ocluzali
Marginea anterioară se plasează între 2 rugi palatine, nu pe proeminenţa acestora.
Limita posterioară – anterior de linia Ah
c) Plăcuţa mucozală cu lăţime redusă
- se utilizează în edentaţii laterale în care proteza are sprijin dento-parodontal.
- Lăţimea este egală sau concordantă cu lăţimea spaţiului edentat, iar grosimea este de 0,6 mm
d) Plăcuţa mucozală fenestrată
Lasă liberă zona centrală şi are formă de patrulater cu unghiurile rotunjite.
Indicată când există un torus palatin proeminent situat pe mijlocul bolţii palatine.
Este formată din:
- Plăcuţă anterioară (6-9mm)
- Plăcuţă posterioară (4-5 mm)
- Cele două plăcuţe sunt unite prin două benzi laterale, paralele cu parodonţiul şi la distanţă de 5-6 mm de
acesta
e) Plăcuţa mucozală în U
- deschis posterior
- se indică în special atunci când există un torus voluminos plasat posterior
- grosime: 0,6mm (pt o rezistenţă optimă)
- deschis anterior
- se indică în special atunci când există un torus voluminos plasat anterior

2. PLĂCUŢA DENTO-MUCOZALĂ
- Se indică atunci când există puţini dinţi restanţi, creste bine reprezentate sau un torus voluminos
- Marginea anterioară ajunge supracingular, unde se subţiază treptat şi se sprijină pe trepte
supracingulare sau prin pinteni ocluzali sau incizali.
- Zone despovărate: parodonţiul marginal (0,2 mm), papila bunoidă (0,2-0,3 mm), rugile palatine şi
rafeul median

3. BARELE
Au lăţime mică (max 5mm) şi grosime mare (3 mm), fiind plasate la distanţă de mucoasă şi zone sensibile
(torus, papilă, parodonţiu).
- Pe secţiune pot fi rotunde, ovalare sau semiovalare
- Pot fi cu direcţie sagitală, transversală sau combinate
- Se utilizează rar pentru că transmit presiunile masticatorii pe o suprafaţă mică şi produc disconfort
pacienţilor.

2
 Prof. Anca Vitalariu

B. CONECTORII PRINCIPALI MANDIBULARI

Pot fi sub forma de:

1. BARĂ
- Linguală
- Vestibulară
- Dentară
2. PLĂCUŢĂ DENTO-MUCOZALĂ

BARA LINGUALĂ
Profilul: oval, semirotund, semipiriform (cel mai utilizat în momentul de faţă)
Dimensiuni:
• înălţime 4-5 mm
• grosime de 1 mm la extremitatea superioară şi 3 mm la extremitatea
inferioară
Condiţii de aplicare:
• procesul alveolar să aibă înălţimea de cel puţin 9 mm (între fundul de
sac L şi parodonţiul marginal al dinţilor restanţi).
Poziţie :
• în dreptul versantului L al procesului alveolar, la 4-5mm de parodonţiul
marginal Distanţarea :
• 0,3-2 mm faţă de mucoasa procesului alveolar, funcţie de:
- sprijinul protezei: - 0,3mm pt dento-parodontal
- >0,3mm pt sprijin mixt
- rezilienţa mucoasei: 1 mm pt rezilienţă minimă
2 mm pt rezilienţă mare
- retentivitatea procesului alveolar: vertical: 1mm
oblic: 1,5mm
concav sau dinţi lingualizaţi: 1,5-2mm

Când procesul alveolar are înălţimea mai mică de 9 mm, bara linguală va
avea o înălţime mai mică de 4 mm, de aceea este necesară utilizarea
concomitentă a unui croşet continuu pentru mărirea rezistenţei protezei
Dimensiunile croşetului continuu:
- lăţime: 2-3 mm
- Grosime max. 1mm
Formă pe secţiune: semioval
Rolurile croşetului continuu:
- Contribuie la sprijinul parodontal al protezei
- creşte rezistenţa protezei
- element antibasculant (asigură menţinerea indirectă)
- solidarizează dinţii restanţi
Indicaţii: în special în edentaţiile terminale bilaterale, cu condiţia ca dinţii frontali să aibă o înălţime suficientă
pentru a asigura un spaţiu între bara linguală şi croşetul continuu (pentru autocurăţire)
Croşetul continuu trebuie să se sprijine la extremităţi pe pinteni incizali/ocluzali (ca si placuța dento-
mucozala), pentru a evita efectul disortodontic de vestibularizare a dinţilor pe care se aplică.

Bara vestibulară
• Se aplică în caz de inserţie înaltă a planşeului bucal, de lingualizare mare a
dinţilor restanţi sau de existenţa unui torus mandibular exagerat
• Forma şi dimensiunile sunt asemănătoare cu ale barei linguale

3
 • Poate produce disconfort pacietului prin modificări ale reliefului buzei inferioare sau iritaţii ale mucoasei

Bara dentară (conectorul principal dentar)

Când ambii versanţi ai crestei alveolare sunt de înălţime redusă, se indică
conectorul principal dentar care se aplică pe feţele L (supracingular sau
supraecuatorial)
Se aseamană cu croşetul continuu, dar diferă ca rol şi dimensiuni (lăţime 3-4 mm,
grosime 2mm)
Pentru a putea fi aplicata este necesar ca dinţii frontali să fie înalţi şi verticali .

Plăcuţa dento- mucozală mandibulară

• Extremitatea inferioară este mai îngroşată şi ajunge în fundul de sac lingual
– nu trebuie să jeneze mobilitattea planşeului bucal sau a frenului lingual
• Extremitatea superioară este mai subţire (0,4-0,5 mm) şi se termină pierdut
pe dinţii frontali, acoperind zona supracingulară. Se sprijină pe dinţii
restanţi prin pinteni ocluzali sau gheruţe incizale pentru a elimina efectul
disortodontic de vestibularizare a dinţilor. În zona laterală ajunge până în
apropierea feţelor ocluzale.
• Se aplică la distanţă de parodonţiu, torus şi papilă interdentară (prin foliere
de 0,2mm)
• Faţă de mucoasa procesului alveolar se distanţează la fel ca şi bara
linguală Indicaţii:
- în ed. terminale, cu creste atrofiate, când nu este loc suficient pentru bară linguală
- În ed terminale cu breşe suplimenare, pe plăcuţă fixându-se dinţi artificiali
Indiferent de tipul conectorului principal, la unirea cu şeile metalice este o portiune mai groasă, ce formează
o treaptă externă şi una mucozală, pentru a asigura grosimea necesară componentei acrilice a şeilor

II. Şeile mixte

• Acoperă spaţiile edentate
• Suport pentru dinţii artificiali
• Transmit presiunile ocluzale dinţilor stâlpi sau dinţilor stâlpi + crestei
alveolare
• Au rol şi în stabilizarea protezei
În cazul edentaţiilor terminale
- marginile trebuie să ajungă până în mucoasa neutră
- trebuie să acopere obligatoriu zonele biostatice (tuberozităţi maxilare, tuberculi piriformi).
Șeile mixte sunt formate din:
- componenta metalică
- componenta nemetalică
- dinți artificiali

• Componenta metalică
- Este turnată o dată cu celelalte componente metalice
- Asigură retenţia şi rezistenţa componentei acrilice
- Joncţiunea cu conectorul principal se face în treaptă, pe versantul oral al
şeii
- Lungimea este 2/3 din lungimea şeii, iar lăţimea este 2/3 din lăţimea şeii
- Poate avea forme diferite, în funcţie de tipul de edentaţie:
În edentaţiile terminale, are formă de reţea, pentru a fi înglobată în componenta
acrilică
În edentaţiile intercalate poate fi şi fără ochiuri, faţa mucozală rămâne metalică
şi prezintă retenţii pentru componenta acrilică doar pe faţa externă

• Componenta acrilică
4
 Prof. Anca Vitalariu
- Acoperă şaua metalică
- Se realizează din acrilat roz termopolimerizabil sau autopolimerizabil (polimerizabil la rece)

III. Conectorii secundari

Sunt benzi metalice care unesc diferitele elemente componente ale protezei scheletate (croșetele de
conectorul principal, croșetele de șeile metalice)
Caracteristici:
- Rigiditate mare - oferită de lăţimea mică şi grosimea mare
- Traiect vertical, la distanţă de prodonţiu, papile interdentare şi mucoasă
- Joncţiunea cu conectorul principal se face perpendicular, în unghiuri rotunjite
- Joncţiunea cu pintenii ocluzali se face în unghi de 90° sau mai mic

Tipuri de conectori secundari

1. Conectori secundari proximali
- Se aplică pe feţele proximale ale dinţilor stâlpi dinspre edentaţie
- Leagă pintenul ocluzal de şeaua metalică
- Este distanţat de parodonţiul marginal prin folierea modelului funcţional
- Lăţimea lui este 1/3 din lăţimea feţei proximale
2. Conectori secundari interdentari
- Se aplică oral, interdentar, de aceea au formă triunghiulară pe secţiune
- Distanţare de papila interdentară şi mucoasa alveolară (0,2mm)
- Leagă croşetul continuu şi pintenii ocluzali/incizali de conectorul principal

3. Conectori secundari ai braţelor elastice ale croşetelor divizate

- Pleacă din şaua metalică, vestibular, au traseu orizontal sau uşor oblic şi apoi în
dreptul mijlocului FV a dintelui stâlp se îndreaptă vertical, luînd contact cu
dintele sub/supra ecuatorial, în funcţie de tipul de croşet
- De lungimea lui depinde flexibilitatea croşetului
- Se plasează la distanţă de mucoasă
4. Conectori secundari de întărire al croşetului inelar (circular cu 4 braţe)
- Pleacă din pintenul distal şi se termină în conectorul principal (la maxilar) sau şea (la mandibulă).
- Este plasat de aceeaşi parte cu braţul opozant

IV. ELEMENTELE DE MENŢINERE, SPRIJIN ŞI STABILIZARE

a) Mijloace directe (se aplică pe dinţii stâlpi principali sau direcţi)
1. CROŞETE TURNATE
2. SISTEME SPECIALE (culise, capse, bare, coroane telescop, amortizori şi ruptori de forţă)
b) Mijloace indirecte- Opritori de basculare (pinten ocluzal, croşet continuu, gheruţe incizale, plăcuţă dento-
mucozală)

1. CROŞETELE TURNATE
Caracteristici:
- Permit mișcarea liberă a protezei într-o singură direcție numită axa de inserție
- Permit inserția și dezinserția voluntară a protezei
- Asigură o bună retenție

5
 Aliajele Cr-Co-Mo alloys sunt cele mai utilizate pentru realizarea croșetelor turnate, deoarece
- sunt biocompatibile
- sunt f rezistente la coroziune
- duritatea și elasticitatea lor permit obținerea unei proteze subțiri
Aliajele nobile pot fi utilizate dar proprietățile lor fizice necesită realizarea unui schelet mai voluminos
decât in cazul aliajeleor Co-Cr, deci mult mai scump.

Tipuri de croşete turnate

Croşete circulare
Croşete Roach
Croşete Ney
Croşete speciale

CROŞETE CIRCULARE- caracteristici:

• Braţele vin în contact cu coroana dentară, înconjurând dintele aproape în întregime
• Au un corp unic din care pornesc componentele croşetului
• Au acces la zona retentivă, realizând retenţia prin plasarea braţului subecuatorial
• Sunt vizibile, deoarece au contact întins cu dintele
• Au un singur conector secundar
• Sunt bine tolerate de pacienţi

Croşetul cu trei braţe (Akers):

- Corpul: rigid, plasat supraecuatorial pe una din feţele proximale
- Braţul retentiv- are două porţiuni:una rigidă supraecuatorială, care porneşte din corpul
croşetului şi una subecuatorială, care o continuă pe prima, este plasată subecuatorial şi
este flexibilă. Diametrul acestui braţ descreşte spre vârf.
- Braţul reciproc (opozant): este rigid, plasat pe faţa opusă celui retentiv, în zonă
supraecuatorială. Are grosime uniformă. Funcții: stabilizare, sprijin, încercuire,
reciprocitate
- Pintenul ocluzal este rigid şi se plasează intr-un lăcaş special realizat pe faţa
ocluzală, mezial sau distal. Forma este triunghiulară, cu vârf rotunjit, plasat spre centrul
feţei ocluzale; baza este mai lată şi face legătura la corpul; Planseul lăcasului este usor
concav (spoon-like). Mărimea pintenului depinde de dintele pe care se aplică; lungimea
trebuie să fie ¼ din dimensiunea MD, iar lăţimea 1/3 din dimensiunea VO a dintelui
stâlp; grosimea este 1,5 mm la unirea cu corpul şi 1 mm spre vârf (nu trebuie să
interfere ocluzia). Trebuie să facă cu corpul croşetului un unghi de max.90°.
Rolul său principal: asigurarea sprijinului dento-parodontal.
- Conectorul secundar: este plasat pe una din feţele proximale şi uneşte croşetul cu şeaua sau baza protezei
Indicaţiile croșetului Akers: pe PM sau M în condiţiile unei retentivităţi favorabile pe faţa orală sau
vestibulară

Croşetul inelar (cu 4 braţe)

• Este utilizat pe un molar care delimitează distal edentaţia
• Are în plus faţă de cel cu 3 braţe încă un pinten ocluzal auxiliar
• De la pintenul auxiliar pleacă un conector secundar de întărire paralel cu braţul opozant, în zona
procesului alveolar, la distanţă de 0,2 mm de mucoasă; acest conector face legătura cu şeaua sau
conectorul principal
• Prezintă foarte bun sprijin, încercuire, retenţie şi reciprocitate excelente

Croşet circular cu acţiune dublă (Half-and-half)

• Se aplică în special pe PM, în edentaţiile laterale
• Are 2 pinteni ocluzali şi 2 braţe active
• Porţiunile subecuatoriale, flexibile, sunt plasate la acelaşi nivel de retenţie, pentru a
asigura reciprocitatea

CROŞETUL BONWILL (dublu Akers sau cu 6 braţe)

• Este un croşet bidentar

6
 Prof. Anca Vitalariu
• Este alcătuit din două croşete Akers unite
• Se utilizează în situaţiile când hemiarcada opusă este integră
• Se aplică între 2 dinţi laterali (PM, M)
• Este format din două braţe elastice, două opozante, doi pinteni ocluzali şi un conector secundar
interdentar care face legătura cu conectorul principal
• Cele 4 braţe pot fi toate retentive

CROȘETUL R.P.I. (Rest-Plate-I)

Este folosit în edentaţiile terminale, pe dintele stâlp care delimitează mezial edentaţia,
pentru a evita torsiunea lui spre distal.
Alcătuire:
1. Pinten ocluzal plasat în foseta mezială
2. Conector secundar plasat interdendar;
3. Plăcuţa proximo-linguală, cu rol de ghidaj a protezei şi realizează reciprocitatea
cu braţul retentiv
4. un croşet divizat în I care pleacă din şea, având contact redus cu dintele

CROSETUL CANINULUI

SISTEMUL ROACH –este format din 2 grupe:

I-a grupă – croșetele divizate (bar clasps) - Sunt 7 croşete, care, în funcţie de forma braţului elastic se
clasifică în croşete în C, în L, în U, în S, în T, în I, în R (CLUSTIR - sistem mnemotehnic)
• Braţul retentiv porneşte direct din conectorul principal sau din şaua protezei
• Braţul opozant, pintenul ocluzal şi conectorul său secundar sunt la fel ca la croşetele circulare cu 3
brate (Ackers)
• Sunt mai estetice
• Au un grad de elasticitate mai mare

C L U S

I R
Croșetul in T este cel mai utilizat dintre ele. Brațul retentiv pleacă din șea și are un traseu orizontal sau ușor
oblic, la distanță de mucoasa procesului alveolar. In dreptul mijlocului feței dintelui se ridică vertical, luînd
contact cu ecuatorul la mijlocul feței vestibulare. De la acest nivel pleacă cele două porțiuni orizontale ce
formează T-ul. Când este utilizat în ed. terminale, se plasează jumătatea distală a T-ului sub ecuator, iar cea
mezială pe ecuator sau supraecuatorial. In edentațiile laterale intercalate, unde proteza nu basculează prin
infundare, sub ecuator se plasează ambele porțiuni sau numai una.

A II-a grupă Roach– este formată din

- gheruțe M-D (pense) – cu dublă extremitate liberă
- cu o extremitate liberă
- compuse
- croșetul unibar
- croșetul inelar

7
Pensele M-D
Se aplică pe dinţii frontali
Utilizează fricțiunea cu fețele proximale
Nu ajung pe fețele vestibulare

pensă cu dublă extremitate liberă pensă simplă pensă compusă

CROŞETE NEY
Sistemul cuprinde 6 croşete, fiecare cu o indicaţie precisă, funcţie de aspectul ecuatorului protetic. Cele mai
utilizate sunt:
• Croşetul Ney I- este un croşet Ackers cu ambele braţe retentive; se aplică în cazul unui ecuator
protetic Ney nr 1 (care merge de la jumătatea feței proximale dispre edentație, oblic spre ocluzal catre
fața proximală opusă). Se aplică pe premolari, molari. Adâncimea de retenţie: 0,25-0,50 mm
• Croşetul Ney II – este un croşet Roach în T cu două braţe active; se aplică în cazul unui ecuator
protetic Ney nr. 2 (pleacă dispre ocluzal pe fața proximală vecina edentației către coletul feței
proximale opuse). Adâncimea de retenţie: 0,50 mm
• Croşetul Ney combinat I-II; se indică în situaţia unui ecuator protetic combinat 1-2, pe dinți
malpoziționați (molari) în versie, în rotaţie şi pe molari conici

FUNCŢIILE CROŞETELOR TURNATE

1. Menţinerea (retenţia sau ancorarea): este funcţia prin care croşetul împiedică desprinderea involuntară
a protezei de pe câmpul protetic în timpul exercitării funcţiilor
- Menţinerea este asigurată de braţele retentive, care se plasează subecuatorial
- Retentivitatea optimă pentru asigurarea menţinerii este cuprinsă între 0,25-0,75 mm
- Gradul de retenţie trebuie astfel dozat încât proteza să nu se desprindă de pe câmpul protetic în timpul
exercitării funcţiilor, dar să permită indepărtarea când pacientul sau medicul o doreşte
- Pentru alegerea celui mai potrivit tip de croşet trebuie determinată zona de retentivitate maximă
- Depinde de flexibilitatea și lungimea brațului, precum și de adâncimea zonei retentive
2. Stabilizarea: este funcţia prin care croşetul se opune deplasărilor orizontale ale protezei
- Funcţia este asigurată de porţiunile rigide, supraecuatoriale ale protezei
- Braţele rigide, plasate bilateral, asigură stabilizarea în sens transversal, iar plasarea pe feţele
proximale asigură stabilizarea în sens M-D
3. Sprijin: este funcţia prin care croşetul se opune deplasărilor verticale ale protezei în direcţie mucozală
- Este asigurat de pinteni ocluzali, gheruţe incizale şi elementele rigide, supraecuatoriale ale
protezei
4. Incercuirea: croşetul trebuie să cuprindă mai mult de 180º din circumferinţa dintelui
- Această funcţie are rol în stabilizare şi sprijin
5. Reciprocitatea: Este funcţia prin care acţiunea braţului activ este neutralizată în
momentul inserţiei sau dezinserţiei protezei
- Este asigurată de braţul opozant care se aplică pe faţa opusă braţului activ
- În acest scop braţul opozant trebuie plasat la nivelul braţului activ

8
 Prof. Anca Vitalariu
6. Pasivitate: este funcţia prin care un croşet aplicat pe dintele stâlp nu exercită nici o presiune, în repaos,
asupra dintelui

9
 PROTEZA PARŢIALĂ AMOVIBILĂ ACRILICĂ

Indicaţie: în edentaţia parţială întinsă/ extinsă/ subtotală, ca soluţie terapeutică provizorie

sau tranzitorie

EDENTAŢIA– starea patologică ce se caracterizează prin absenţa unui număr variabil de dinţi.

 Edentaţia totală - unimaxilară

- bimaxilară
 Edentaţia parţială = absenţa unui număr variabil de dinţi, de la 1 la 15. Ea poate fi:
- redusă: 1-3 dinţi consecutivi (excepţie: lipsa celor 4 incisivi )
- întinsă: >3 dinţi consecutivi
- extinsă: edentaţia terminală care cuprinde şi caninul
- subtotală – rămân 2-3 dinţi restanţi

Clasificarea Kennedy

CÂMPUL PROTETIC EDENTAT PARŢIAL

DEFINIŢIE – câmpul protetic este reprezentat de totalitatea ţesuturilor dure şi moi pe care proteza
le acoperă şi cu care vine în contact.

Terapia protetică prin proteze partiale amovibile acrilice se adresează edentaţiilor parţiale
întinse şi extinse.
Câmpul protetic edentat parţial cuprinde următoarele elemente:
1. suportul dento-parodontal- format din dinţii restanţi şi parodonţiul lor;
2. suportul muco-osos- format din oasele maxilare şi fibromucoasa acoperitoare
Suportul dento-parodontal
- este format din dinţii restanţi şi ţesuturile lor parodontale
- preia presiunile ocluzale şi le transmite fiziologic osului maxilar
- asigură menţinerea şi stabilizarea protezei şi doar parţial sprijinul ei
- este evaluat prin examen clinic şi paraclinic (Rx, modele de studiu)

Dinţii restanţi influenţează stabilitatea, menţinerea şi sprijinul protezei parţiale

prin:
a) Număr – cu cît sunt mai mulţi dinţi restanţi, cu atât mai mare va fi
menţinerea şi stabilitatea protezei
b) Repartizarea topografică pe arcadă – este de preferat un număr mai mic de dinţi restanţi dar
repartizaţi echilibrat pe arcadă decât un număr mai mare dar situaţi grupaţi pe o singură
hemiarcadă

c) Poziţia de implantare- în cazul edentaţiei parţiale, dinţii limitanţi ai breşei edentate şi cei
antagonişti îşi modifică poziţia migrând spre edentaţie. Migrările pot fi:
- orizontale – ale dinţilor limitanţi edentaţiei
– prin înclinare (basculare)- coroana se deplasează spre edentaţie iar rădăcina în sens opus
- prin translaţie – corona şi rădăcina se deplasează în acelaşi sens, axul fiind paralel cu cel
iniţial

- verticale – ale dinţilor antagonişti edentaţiei

- egresiunea – dintele se deplasează spre edentaţie împreună cu procesul alveolar, coroana
clinică nu-şi modifică dimensiunea
- extruzia – dintele se deplasează fără procesul alveolar, coroana clinică devine mai mare decât
cea anatomică

egresiune extruzie
 d) Morfologia coronară – este importantă în cazul dinţilor stâlpi deoarece pe coroanele lor se
aplică elementele de menţinere şi stabilizare (croşetele)
- ecuatorul anatomic – linia care uneşte convexităţile maxime de pe feţele laterale ale dintelui
- ecuatorul protetic - linia care uneşte convexităţile maxime ale dinţilor stâlpi, în funcţie de
axul de inserţie al protezei; se determină cu paralelograful; împarte dintele într-o zonă
subecuatorială, retentivă, unde se plasează braţele elastice ale croşetelor şi o zonă
supraecuatorială, neretentivă, de sprijin
- retentivităţile favorabile sunt situate V la molarii maxilari si L la molarii mandibulari
- dinţii stâlpi cu coroane cilindrice, cu retentivităţi reduse, trebuie acoperiți cu proteze
unidentare

Analiza modelului la paralelograf pentru determinarea axei de insertie a protezei si trasarea ecuatorului protetic

e) Valoarea parodontală a dinţilor stâlpi - este determinată de implantarea în os, morfologia

radiculară şi starea de sănătate a ţesuturilor parodontale
f) Relaţia de ocluzie – în edentaţiile parţiale ocluzia se modifică din cauza migrărilor dentare
cu apariţia de contacte ocluzale traumatizante. În edentaţiile extinse sau biterminale ocluzia
frontală se transformă în ocluzie adâncă

Suportul muco-osos
Suportul mucos este format din mucoasa fixă, mucoasă neutră şi mucoasa mobilă.
Mucoasa fixă acoperă la maxilar crestele alveolare, tuberozităţile şi bolta palatină, iar la
mandibulă crestele alveolare şi 1/3 anterioară a tuberculilor piriformi.
Mucoasa neutră (pasiv mobilă) este o bandă fină cu lăţimea de aprox 2 mm, situată la nivelul
fundurilor de sac V şi O şi la nivelul liniei Ah; se mobilizează doar sub acţiunea unor factori
externi
Mucoasa mobilă continuă zona de mucoasă neutră şi acoperă formaţiunile mobile de la
periferia câmpului protetic (frenuri labiale, plici alveolo-jugale, buze, obraji, vălul palatin)

Suportul osos este format din crestele alveolare, bolta palatină şi tuberozităţi maxilare (la
maxilar) şi creste alveolare şi tuberculi piriformi (la mandibulă) şi are rol în sprijinul şi stabilizarea
protezelor.
 Suportul osos maxilar
1. BOLTA PALATINĂ este formată din:
- oasele incisive (în 1/3 anterioara)
- apofizele palatine ale oaselor maxilare
- lamele orizontale ale oaselor palatine (în 1/3 posterioară)
La nivelul bolții palatine se află:
- gaura palatină anterioară – zona de emergenţă a pachetului vasculo-nervos nazopalatin
- găurile palatine posterioare - zonele de emergenţă ale pachetelor vasculo-nervoase palatine
anterioare

La nivelul suturii palatine mediene poate fi prezentă o exostoză, numită torus palatin, cu
formă, dimensiune şi localizare diferită, care poate influenţa negativ protezarea (bascularea
protezei, leziuni ale mucoasei acoperitoare).
În general diametrul lui este sub 2cm, dar dimensiunile se pot modifica de-a lungul timpului
Frecvenţa torusului maxilar variază între 9-60%, fiind mai frecvent decât torusul mandibular
Este mai frecvent la populaţiile din Asia şi Inuit, şi de două ori mai frecvent la femei
Cauze: - genetice (autosomal dominanat)
- stres local (forţele ocluzale)

 Prezenţa torusului palatin necesită folierea modelului la acel nivel (dacă este mic) sau chiar
exereza lui chirurgicală, dacă dimensiunile sau localizarea lui o impun.

În funcţie de adâncime, bolta palatină poate fi plată, medie şi adâncă (ogivală).

 Bolta plată apare în general la pacienţii la care edentaţia este urmarea bolii parodontale şi
favorizează menţinerea protezei pe câmp prin fenomenul de adeziune, dar este deficitară din
punct de vedere al stabilităţii.
 Bolta adâncă (ogivală) este caracteristică pacienţilor care au avut obiceiuri vicioase în
copilărie (sugerea policelui, respiraţie orală) şi favorizează stabilitatea în sens orizontal a
protezei.
 Bolţile palatine cu adâncime medie (15-17 mm) sunt cele mai favorabile protezării şi sunt
prezente la pacienţii care au pierdut dinţii în urma complicaţiilor cariei dentare.
 2. CRESTELE ALVEOLARE- proeminenţe ce rezultă prin restructurarea procesului
alveolar în urma pierderii dinţilor
-prezintă 2 versanţi (V şi O) şi o muchie
-pot fi: şterse, medii sau proeminente
-reprezintă suportul pentru şeile protezei
- au rol în stabilitatea protezei prin neutralizarea forţelor orizontale

3. TUBEROZITĂŢILE MAXILARE – sunt proeminenţe osoase hemisferice situate la

extremităţile distale ale crestei alveolare
- pot fi voluminoase sau şterse, retentive sau nu
- au rol în sprijinul, menţinerea şi stabilitatea protezei

Suportul osos mandibular

1. Creasta alveolară
– are doi versanţi şi o muchie
- este mai redusă decât cea maxilară din cauza resorbţiei mai
accentuate; uneori muchia crestei se apropie de liniile oblice, interne
(crestele milohioidiene) şi externe
- rol în stabilizarea protezei mandibulare (prin versanţi)
- rol în sprijinul protezei mandibulare

- pe versantul lingual, în zona corespunzătoare premolarilor, poate apare o exostoză numită torus
mandibular, care poate cauza dificultăţi în protezare. Este mai puţin frecvent decât torusul palatin
(5-40%) şi apare bilateral în 90% din cazuri. Este mai frecvent la popoarele asiatice si Inuit şi puţin
mai frecvent la barbaţi decât la femei. Cauze: bruxism, genetic, stres local (de aceea poate recidiva
după exereza chirurgicală dacă persista presiunile masticatorii care l-au cauzat).
2. Tuberculii mandibulari (piriformi)
– sunt proeminenţe osoase de formă hemisferică, situate la extremităţile distale ale crestei
alveolare, ce apar după extracţia molarului de minte
- pot fi proeminenţi sau şterşi
- la acest nivel se inseră ligamentele pterigomandibulare, care pot disloca proteza mandibulară de
pe câmp dacă baza protezei acoperă zona de inserție
- cele 2/3 anterioare ale tuberculilor reprezintă zonă de sprijin pentru proteza mandibulară

ELEMENTELE COMPONENTE ALE PAP

Elementele componenete ale protezei parţiale acrilice sunt:
1. Baza
2. Şeile
3. Dinţii artificiali
4. Elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare

1. Baza
Caracteristici
 este componenta protezei care vine în contact cu zona de sprijin a câmpului protetic (bolta
palatină la maxilar şi versantul L la mandibulă)
 are două feţe:
a) mucozală (în contact cu mucoasa fixă)
- nu se lustruieşte
- redă cu fidelitate microrelieful mucoasei fixe
b) externă (spre cavitatea orală)
- trebuie lustruită perfect în scop profilactic (să nu lezeze părţile moi) şi igienic (să nu
retenţioneze alimente şi floră microbiană)

Roluri:
- uneşte şeile protezei
- transmite presiunile masticatorii asupra zonei de sprijin, precum şi de la o şea la alta
- asigură rigiditatea protezei
- participă la menţinerea protezei pe câmpul protetic prin adeziune
- rol în refacerea funcţiei fonetice prin zona de articulare fonetică

Baza protezei acrilice este reprezentată de placa palatinală (la maxilar) şi placa linguală (la
mandibulă).
Placa palatinală poate fi întinsă (totală) sau ameliorată (răscroită distal, decoletată,
fenestrată).
 Placa palatinală întinsă are ca limită anterioară zona supracingulară a dinţilor frontali restanţi
iar posterior se întinde până la linia Ah. În zonele laterale vine în contact cu zonele
supraecuatoriale de pe feţele orale ale dinţilor restanţi. În general, placa palatină întinsă se indică în
cazul edentaţiilor de hemiarcadă şi a celor subtotale.

Fig. a) placă totală; b) placa rascroită distal; c) placă decoletată; d) placă fenestrată

Placa palatinală ameliorată are o serie de avantaje: reducerea senzaţiei de disconfort şi de

vomă, menajarea simţului gustativ şi termic.
În cazul plăcii palatine fenestrate zona centrală a plăcii este decupată, lăsând liberă zona de
mucoasă cu receptori gustativi. Din păcate, rezistenţa bazei este diminuată din cauza suprafeţei ei
reduse, de aceea este indicată armarea extrinsecă cu plase metalice.
Placa palatinală răscroită distal permite degajarea zonei reflexogene a vălului palatin iar cea
decoletată protejează parodonţiul marginal al dinţilor restanţi de acţiunea traumatică a plăcii.

Placa linguală uneşte şeile protetice care acoperă versantul L al crestei alveolare şi se întinde
de la nivelul fundurilor de sac paralinguale până în zona supracingulară sau supraecuatorială a
dinţilor restanţi.

MATERIALE PENTRU REALIZAREA BAZEI

- Răşini acrilice convenţionale (polimetacrilat de metil)

Avantaje
- se pot adapta, recondiţiona prin căptuşire
- sunt ieftine
- uşor de realizat
Dezavantaje
 Au rezistenţă mecanică redusă, se fracturează frecvent (necesită armare)
 au grosimea de 2 mm (confort redus pentru pacient)
 au structură poroasă
 suferă fenomenul de îmbătrânire
 pot produce reacţii alergice din cauza monomerului rezidual sau a colorantului
La pacienţii alergici se recomandă:
- materiale ce nu conţin peroxid de benzoil sau monomer: Erkodur/Erkodent, Versyo/Heraeus
Kulzer, Flexite MP. Acestea nu produc alergii deoarece au lanţuri moleculare relativ lungi- aspect
important atât pentru pacient cât şi pentru tehnician, deoarece moleculele mici au potenţial de
penetrare prin mucoasă şi piele.
- acrilate transparente, fără colorant

- Răşini acetalice (Acetal D, DENTAL D, THERMOFLEX)

Răşina acetalică este un polimer termoplastic fără monomeri, cu structură cristalină şi este
un biprodus al polimerizării formaldehidei.
Principalele caracteristici sunt:
- rezistenţa mare la abrazie
- rezistenţă excelentă la tracţiune şi şoc (cel mai rezistent şi rigid dintre materiale nemetalice -
de 6-12 ori mai dur decât răşina acrilică)
- memorie elastică crescută
- conductivitate termică redusă
- nu absoarbe apa
- rezistă la colonizare fungică şi bacteriană
- nu este toxică sau alergenică
- calităţile sale rămân stabile indiferent de condiţiile la care este expusă: pH cuprins între 4-9,
umiditate, temperaturi între - 40° şi 90°C; rezistă la acţiunea solvenţilor organici (alcool, eter,
aldehide, esteri, glycol, benzen)

- Răşini termoplastice flexibile (Valplast, Thermoflex, Flexite)

 Materiale pe baza de nylon
 Sunt biocompatibile deoarece nu conţin monomer
 Au stabilitate dimensională foarte bună
 Au durabilitate mare în timp
 Pot fi reparate şi reoptimizate
 Se realizează prin injecţie
 Sunt indicate:
- în cazul unui câmp protetic cu retentivităţi accentuate
- La pacienţii cu dizabilităţi
- La pacienţii cu microstomie
- Pentru proteze OMF cu obturator

2. ŞEILE
Şeile reprezintă elementele protezei care acoperă crestele alveolare şi oferă suport pentru
dinţii artificiali, transmiţând forţele ocluzale suportului muco-osos (nefiziologic). Au rol în
sprijinul şi stabilitatea protezei. Deasemenea ele refac volumul şi forma crestelor edentate afectate
de atrofie şi rezorbţie. Numărul şeilor este egal cu numărul breşelor edentate. Fiecare şea prezintă
doi versanţi, unul vestibular şi unul oral, fiecare versant având două feţe: una mucozală şi una
externă.
 3. DINŢII ARTIFICIALI
Dinţii artificiali reprezintă elementele funcţionale principale ale unei proteze mobilizabile.
Ei formează segmente de arcadă, refacând integritatea şi funcţionalitatea arcadei dentare naturale
afectate de edentaţie.

Dinţii artificiali pot fi realizaţi din:

Materiale organice:
 răşini acrilice (PMMA)
 răşini acrilice reticulate
 răşini compozite
Materiale anorganice: ceramică dentară

Sunt disponibili în garnituri. Fiecare producător are un cod de notare a dinţilor funcţie de culoare,
formă şi dimensiune. El este compus din cifre şi litere şi este trecut pe garnitură. Dinţii mandibulari
se pot articula numai cu dinţii maxilari care au acelaşi cod.

…………………………….
……………………………….
...............................................
(VEZI CARTEA TEHNOLOGIA PROTEZEI TOTALE

4. ELEMENTELE DE MENŢINERE, SPRIJIN ŞI STABILIZARE

Deplasarea protezei de pe câmpul protetic este împiedicată de elementele de menţinere şi
stabilizare, care în cazul PPAA sunt croşetele. Acestea se aplică pe dinţii restanţi limitanţi ai
edentaţiei şi pot fi:
a) Metalice - din sârmă
b) Nemetalice - din acrilat, răşini acetalice sau termoplastice
 a) Croşetele clasice din sârmă
Se confecţionează din sârmă trefilată cu secţiunea rotundă,
din aliaje de otel inoxidabil tip wipla cu diametrul de 0,6-0,8 mm
sau din alije de Au platinat 750‰. Prezintă o mare elasticitate în
toate sensurile şi au contact redus cu dintele. Ele au 3 funcţii
majore:
- retenţia
- încercuirea
- sprijinul

Părţile componente
- Segmentul dentar – se aplică pe 2/3 din faţa vestibulară a dintelui stâlp
- Segmentul intermediar – diferă ca formă și amplasare de la un croşet la altul şi poate fi în
raport cu dintele sau cu mucoasa alveolară
- Segmentul terminal (coada) – are formă retentivă (ondulată) pentru a asigura fixarea
croşetului în baza sau şaua protezei acrilice

1. Croşetul cervico-ocluzal (CU UMĂR)

 Variante:
- Deschis dental (extremitatea liberă este orientată spre dinţii restanţi)
- Deschis edental (spre edentaţie)
- Bidentar

Deschis dental
- Segmentul dentar – formă curbă, paralel cu marginea gingivală dar
la distanţă de aceasta, plasat subecuatorial, înconjoară 2/3 din FV
apoi urcă si traversează ecuatorul în zona muchiei vestibulo-
proximală dinspre edentaţie
- Segmentul intermediar continuă segmentul dentar, are formă de U
(umăr) şi este plasat pe faţa proximală sub marginea ocluzală, apoi
coboară paralel cu faţa proximală si se continuă cu segmental
terminal
- Segmentul terminal (coada) – are formă retentivă si se plasează ăn acrilatul bazei sau al
șeii
 Indicaţii:
- Pentru orice tip de edentaţie parțială
- Pe dinţii mai puţin vizibili (este inestetic)
- Pe dinţii cu retentivităţi moderate/reduse şi implantare parodontală bună (deoarece nu este
foarte elastic)
 Funcții
- Retenţie- prin porțiunea activă (subecuatorială) a segmentului dentar
- Împiedică distalizarea protezei- prin extremitatea liberă
- Stabilizare- prin porţiunea supraecuatorială a segmentului dentar si a segmentului
intermediar
- Sprijin – prin umăr
 Deschis edental (spre edentaţie)
Indicaţii: este indicat în edentaţiile terminale, când între dintele pe care se aplică şi dintele vecin
există un spaţiu pentru plasarea segmentului intermediar
Funcții
- Retenţie- prin porțiunea activă (subecuatorială) a segmentului dentar
- Stabilizare- prin porţiunea supraecuatorială a segmentului dentar si a segmentului intermediar
- Sprijin – prin umăr
- Frânează bascularea protezei prin extremitatea liberă = element antibasculant

2. Croşetul cervico-alveolar (CU BUCLĂ)

Variante:
- Deschis dental
- Deschis edental- indicat în edentaţiile terminale datorită efectului antibasculant

Croşetul cervico-alveolar deschis dental

Segmentul dentar – formă curbă, paralel cu marginea gingivală dar
la distanţă de aceasta, plasat subecuatorial, înconjoară 2/3 din FV;
extremitatea liberă orientată către dintele vecin
Segmentul intermediar (bucla) continuă segmentul dentar, are
formă de buclă în S sau Z şi este plasat în raport cu procesul alveolar al
dintelui, dar la mică distanță (0,5-0,6mm) de mucoasă.
Segmentul terminal (coada) – are formă retentivă, terminal se aplică în grosimea versantului
V al şeii acrilice
 Indicaţii:
- Pentru orice tip de edentaţii
- Pe dinţi cu retentivităţi mari şi implantare parodontală mai slabă (este mai elastic decat cel
cervico-ocluzal datorită lungimii mari a segmentului intermediar).
Funcții
- Retenţie
- Împiedică distalizarea protezei

Croşetul cervico-alveolar deschis edental

Segmentul dentar – formă curbă, paralel cu marginea gingivală dar la
distanţă de aceasta, plasat subecuatorial, înconjoară 2/3 din FV; extremitatea
liberă este orientată spre edentație
Segmentul intermediar continuă segmentul dentar, are formă de
buclă şi este plasat în raport cu procesul alveolar al dintelui, dar la mică
distanță de mucoasă
Segmentul terminal (coada) – are formă retentivă, plasat in șeaua acrilică

Funcții
- retenţie
- antibasculant

3. Croşetul muco-alveolar
- Indicat în edentaţiile biterminale maxilare, la pacienţii cu versantul
vestibular frontal retentiv
- Se realizează ca o ansă dublă de sârmă de wipla de 0,7mm care
poate fi înglobată într-un strat acrilat
 - Se plasează la 0,5 mm distanţă de mucoasă, nu în contact cu ea!!
- Nu este vizibil
- Acţiunea croşetului: când proteza are tendinţa de desprindere, croşetul apasă pe mucoasă,
provoacă dureri pacientului determinandu-l să aducă arcadele în contact şi astfel să reaşeze
proteza pe câmpul protetic
Funcții: menţinere şi stabilitate

b. Croșetele nemetalice
Fac corp comun cu proteza, pornind fie din bază fie din şa. Ele pot fi:
- simple alveolare – sunt prelungiri ale şeilor, sub formă de pelote sau digitaţii cu grosimea
de 2-3mm, care se aplică pe zonele retentive ale crestei alveolare, V sau O; au dezavantajul
că fiind rigide produc leziuni de decubit şi se pot fractura

- simple dentare – cel mai cunoscut este croşetul "în tură de şah" Kemmeny; porţiunea
dentară este din acrilat alb iar cea gingivală din acrilat roz; extremitatea se situează sub linia ghid;
au dezavantajul că se fracturează uşor şi se repară greu
- simple dento-alveolare – au formă de inel secţionat pentru a putea fi inserate pe dinte; se
sprijină parţial pe dinte, parţial pe procesul alveolar

Croşete din răşini acetalice (Acetal Dental, Dental D)

 Utilizate de peste 20 ani
 Sunt fizionomice (20 nuanţe disponibile)
 Rezistenţă la rupere,forfecare şi abrazie
 Rigiditate suficientă
 Netoxice
 Se realizează prin injecţie

Croşete din materiale termoplastice flexibile (FLEXITE, VALPLAST)

FLEXITE
 material termoplastic pe baza de nylon
 monomer-free
 biocompatibil şi hipoalergenic
 inert dpdv biologic
 are flexibilitatea echivalentă cu a sârmelor din aliaje nobile
 Se prelucrează prin injecţie
 ALGORITMUL CLINICO-TEHNOLOGIC DE REALIZARE A
PPAA
 EXAMENUL PACIENTULUI, STABILIREA DIAGNOSTICULUI ŞI A PLANULUI DE
TRATAMENT
 AMPRENTAREA PRELIMINARĂ
 REALIZAREA MODELULUI PRELIMINAR
 REALIZAREA PORTAMPRENTEI INDIVIDUALE
 AMPRENTAREA FUNCŢIONALĂ
 REALIZAREA MODELULUI FUNCŢIONAL
 REALIZAREA MACHETELOR DE OCLUZIE
 DETERMINAREA ŞI ÎNREGISTRAREA RELAŢIILOR INTERMAXILARE
 MONTAREA ÎN SIMULATOR
 REALIZAREA CROŞETELOR
 REALIZAREA MACHETEI PROTEZEI PARŢIALE AMOVIBILE
 VERIFICAREA MACHETEI
 DEFINITIVAREA MACHETEI
 TRANSFORMAREA MACHETEI ÎN PROTEZA FINITA
 APLICAREA PROTEZEI ÎN CAVITATEA BUCALĂ

AMPRENTA PRELIMINARĂ
• Este copia negativă a câmpului protetic, care înregistrează cu fidelitate zona de sprijin şi cu
aproximaţie zona de închidere marginală
• Se înregistrează cu portamprente standard

MODELUL PRELIMINAR
DEFINIŢIE: Modelul preliminar este reproducerea pozitivă, statică, a câmpului protetic edentat
parţial, ce redă cu fidelitate zona de sprijin şi cu aproximaţie zona periferică de închidere
marginală.

Elemente componente:
- soclul
- grosime 2 cm
- formă geometrică: pentagon (maxilar), trapez (mandibulă)
- modelul propriu-zis

Rol
– completarea examenului clinic al pacientului (model de studiu)
- document medico-legal
- stabilirea planului de tratament
- realizarea portamprentei individuale

Material –gipsul obişnuit (alabastru – tip II)

Materiale şi instrumentar necesar pentru realizarea modelului :

- amprentă preliminară
- bol de cauciuc
- spatulă inoxidabilă, rigidă, lată
- vacuum-malaxor
- ghips alabastru (Tip II alb)
- apă de la robinet sau apă distilată, la temperatura camerei
- măsuţă vibratoare
- soclator sau conformator pentru soclul
Tehnica de lucru
1. Igienizarea amprentei preliminare
- spălare cu apă pentru îndepărtarea urmelor de sânge şi salivă
- dezinfectare
 imersie în soluţii antiseptice, antimicrobiene, antifungice şi antivirale (hipoclorit de sodiu
1%, glutaraldehidă 2%, glutaraldehidă cu fenol, clorhexidină, clorură de benzalconium,
bromocet 2%)
 pulverizare cu spray-uri speciale (ex. Dimenol/Septodont – spray dezinfectant pentru
amprente, pe baza de alcool izopropilic; se pulverizează amprenta, se aşteaptă 15 minute şi
se clăteşte cu grijă. Nu atacă suprafaţa amprentei şi nu produce variaţii dimensionale)
2. Examinarea amprentei preliminare
- dacă amprenta a cuprins în totalitate suprafaţa de sprijin a câmpului protetic
- dacă materialul de amprentă este susţinut de portamprentă
- dacă suprafaţa amprentei este netedă, fără discontinuităţi sau goluri
- dacă materialul de amprentă nu se desprinde de portamprentă
- dacă marginile amprentei sunt modelate
- dacă portamprenta a fost centrată pe câmp (marginile au grosime egală)
3. Prepararea pastei de ghips
Proporţia: 3 părţi ghips/1 parte apă, pentru obţinerea unei paste de consistenţă fluidă.

Metode:
· Metoda saturaţiei progresive – apa, măsurată cu un cilindru gradat, se introduce în bol iar
pulberea de gips se presară încet, pentru ca aceasta să absoarbă apa în cel puţin 20 secunde.
Niciodată nu se pune apa peste pudra, nici nu se mai adaugă apă dacă pasta este prea groasă.
Malaxarea pastei se poate face manual (cu spatula) dar este de preferat la vacuum-malaxor (evită
încorporarea bulelor de aer)
Timpul de spatulare:
- 30 secunde – la vacuum-malaxor
- 1 minut (câte 2 mişcări/sec) – manual
Metoda amestecului predozat
 apa şi pulberea de gips sunt predozate şi se găsesc în recipiente separate.
 În momentul preparării pastei, se introduce apa în recipientul în care se găseste pulberea de
gips, se agită energic, apoi se toarnă în amprenta aşezată pe măsuţa vibratoare.
4. Turnarea modelului preliminar
- în maxim 20 minute de la amprentare (alginat)
- în 24 de ore pentru amprenta cu materiale siliconice.
- Portamprenta este aşezată pe măsuţa vibratoare iar pasta de gips este introdusă progresiv în
amprentă, depunându-se pe zona cea mai proeminentă a amprentei (bolta palatină – la
maxilar, marginile – la mandibulă).
Vibrarea amprentei în timpul turnării
- favorizează curgerea pastei de gips în toate detaliile amprentei
- împiedică formarea bulelor de aer
- favorizează condensarea granulelor de gips.
În cazul în care nu există o măsuţă vibratorie în dotare, vibrarea poate fi obţinută prin lovirea
uşoară a portamprentei de masa de lucru
5. Realizarea soclului
Metoda clasică: restul de pastă de gips, aflată încă în fază plastică, se aşează pe masa de lucru iar
peste ea se răstoarnă amprenta preliminară cu modelul turnat anterior;
- se presează până când înălţimea soclului ajunge la 1,5-2cm iar suprafaţa portamprentei este
paralelă cu planul mesei de lucru.
 - se îndepărtează surplusul de ghips la distanţă de 0,5-1 cm de marginile portamprentei, prin
secţionare cu cuţitul pentru gips.
Metoda modernă:
- pasta de gips se introduce într-un conformator prefabricat (care dă soclului o formă
semicirculară), peste care se aşează portamprenta cu modelul turnat anterior
Prin această metodă nu mai este necesară etapa de soclare
6. Demularea – desprinderea modelului din amprentă după priza gipsului, prin tracţiune exercitată
pe mânerul portamprentei
7. Soclarea – finisarea soclului (realizarea formei geometrice specifice)
- Manual - cu cuţitul pentru gips
- Aparatul de soclat (un polizor de laborator cu un disc abraziv mare, vertical)
Se realizează numai în situaţia în care nu s-a utilizat un conformator pentru soclu.

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ
Definiţie- suportul rigid, nedeformabil, pentru materialul de amprentă funcţională, ce corespunde
particularităţilor individuale ale fiecărui câmp protetic.
Elemente componenete:
1. BAZA
2. ELEMENTE ACCESORII
- mâner
- butoni de presiune
- elemente de întărire
- borduri de ocluzie (rar, doar la indicaţia medicului dentist)
1. Baza
- Acoperă suprafaţa de sprijin a câmpului protetic
- Trebuie să aibă grosimea 1,5-2 mm şi uniformă pentru a rezista la presiunile exercitate în timpul
amprentării
- Să fie stabilă pe model (să nu basculeze)
- Marginile să se oprească în zona de mucoasă neutră, să fie rotunjite şi să ocolească elementele
mobile de la periferia câmpului protetic
2. Mânerul – situat pe linia mediană, mijlocul crestei alveolare sau pe bolta palatină (în funcţie de
tipul de edentaţie)
- Are formă paralelipipedică şi feţele laterale uşor concave, pentru a favoriza manipularea în
timpul mişcărilor de amprentare
3. Butonii de presiune:
– se realizeaza numai la portamprenta individuală mandib.
- se aplică pe mijlocul crestei, în zona corespunzătoare premolarilor, sau în zona cea mai declivă a
crestei
- au formă paralelipipedică
- dimensiuni: L=10-15 mm, l= 4-6mm, h= 5-7 mm
- înălţimea şi lăţimea se corelează de obicei cu cea a crestelor alveolare
ROL – exercitarea de presiuni uniforme şi echilibrate pe câmpul protetic în timpul amprentării
4.Elementele de întărire:
Rol: măresc rezistenţa bazei portamprentei mandibulare realizate din placă de bază
– plăcuţe metalice aplicate în grosimea versantului L al portamprentei
- sârmă de 1 mm diametru şi 10 cm lungime, aplicată pe versantul L sau pe mijlocul crestei
Borduri de ocluzie:
- utilizate rar, numai la indicaţia medicului, când amprenta funcţională va fi înregistrată sub
presiune ocluzală
- reproduc dimensiunea şi poziţia arcadelor dentare
Materiale pentru confecţionarea portamprentei individuale:
- Placă de bază (din răşini naturale-schellac sau artificiale – polistiren)
-Răşini acrilice autopolimerizabile (Duracrol/Spofa, Candulor C Plast/Candulor, GC Ostron/GC,
Trayplast/Vertex Dental)
- Răşini compozite fotopolimerizabile (Palatray/Kulzer, Individo Lux/Voco, Ultra Tray/Candulor,
SR Ivolen/ Ivoclar)
- Răşini acrilice termopolimerizabile (rar)
- Materiale termoplastice (prelucrabile prin termoformare)

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN PLACA DE BAZĂ

Plăcile de bază
- utilizate în special pentru realizarea portamprentelor individuale maxilare.
- au formă trapezoidală (cele pentru portamprenta maxilară) sau de “V” (pentru
portamprenta mandibulă) şi grosimea de 1,5 mm
- compoziţia chimică - răşini naturale (Shellac) sau sintetice (polistiren), la care se adauga
diverşi coloranţi.
- sunt materiale termoplastice şi se plastifiază la flacăra becului de gaz.
Avantaje
- tehnică uşoară şi rapidă
- preţ de cost redus
Dezavantaje
- rezistenţă mecanică redusă
- sunt casante, se fracturează uşor
- la temperatură ridicată se deformează
Indicaţie: pentru amprenta funcţională maxilară luată cu materiale de consistenţă fluidă
Tehnica de lucru
- se trasează pe modelul preliminar periferia câmpului protetic (zona de mucoasă neutră)
- se izolează modelul preliminar prin imersie în apă (5 minute) sau cu pudră de talc
- se deretentivizează dinţii restanţi prin acoperirea lor cu o folie de staniol
- se plastifiază placa de bază uniform şi se adaptează pe model în limitele trasate anterior, prin
presiune digitală, începând dinspre bolta palatină spre periferie (la maxilar) şi dinspre versantul L
spre V (la mandibulă)
- se secţionează excesul (cu foarfeca sau spatula încălzită), iar marginile se răsfrâng astfel încât să
se încadreze în limitele trasate pe model, să fie rotunjite şi cu grosimea de 1,5-2 mm
- modelarea mânerului – excesul de placă de bază se plastifiază şi se aplică pe linia mediană, pe
mijlocul crestei alveolare (sau al bolţii palatine) realizând un mâner cu înălţimea şi lăţimea
incisivilor centrali
- modelarea butonilor de presiune – au formă paralelipipedică, se lipesc pe mijlocul crestei
alveolare, în zona corespunzătoare premolarilor inferiori
- introducerea elementelor de întărire – se încălzește sârmă putin
in flacara becului de gaz și se introduce în grosiea versantului
lingual al portamprentei.
- prelucrarea portamprentei individuale – cu pile de mână, hârtie
abrazivă (şmirghel) sau instrumentar rotativ dar la viteză redusă şi
fără exercitare de presiune, deoarece materialul termoplastic se
topeşte

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN ACRILAT AUTOPOLIMERIZABIL

Răşinile acrilice autopolimerizabile polimerizează la temperatura mediului ambiant, reacţia de
polimerizare fiind iniţiată chimic.
Avantaje:
- rezistenţă mult mai mare decât a plăcii de bază
- tehnică de realizare simplă
- permite amprentarea cu orice tip de material de amprentă

Tehnica de realizare din acrilat autopolimerizabil

• Se introduce pulberea în recipient apoi se adaugă monomerul până când toată pulberea este
umezită şi are un aspect de cristale de zăpadă
• se amestecă cu spatula până cănd amestecul devine omogen, apoi se acoperă cu o plăcuţă de
sticlă şi se lasă în repaos 7-10 minute
• materialul este îndepărtat din recipient cu degetele umede si aplicat între două plăcuţe de sticlă
umezite în prealabil
• Se presează materialul între cele două plăcuţe de sticlă până se obţine o folie de acrilat cu
grosimea dorită
• Modelul preliminar se hidratează prin imersie in apă 3-4 minute
• Folia de acrilat se aplică pe model, se îndepărtează excesul, din care se modelează elementele
accesorii
• Polimerizarea poate decurge în două moduri:
- Autopolimerizare clasică – se obţine o portamprentă opacă
- Autopolimerizare la rece (termobaropolimerizare) – la 40°C şi presiune 4 bari, timp de 4
minute – se obţine o portamprentă transparentă

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN RĂŞINI COMPOZITE FOTOPOLIMERIZABILE

Rasinile fotopolimerizabile sunt livrate sub formă de plăcuţe preformate, de formă trapezoidală sau
potcoavă, cu grosimea de 2 mm, protejate de lumină printr-un ambalaj de culoare închisă.
Fotopolimerizarea - în incinte speciale cu halogen sau lumină ultraviolet: TRIAD (Dentsply),
SPECTRAMAT (Ivoclar), INDIVIDO LIGHT BOX (Voco), Polylux (Bredent)
Timpul necesar polimerizării este de aproximativ 3-5 minute.
Avantaje:
- tehnică de lucru uşoară şi rapidă
- timp de lucru nelimitat
- portamprentă rezistentă, foarte rigidă
Dezavantaj:
- preţ de cost mai ridicat
- necesită dotare specială

AMPRENTA FUNCŢIONALĂ –(fază clinică)

MODELUL FUNCŢIONAL
Definiţie- imaginea pozitivă a câmpului protetic, ce reproduce cu fidelitate toate detaliile acestuia,
atât zona de sprijin cât şi zona periferică (de închidere marginală)
Condiţii:
- să reproducă cu mare fidelitate cele mai fine detalii ale amprentei
- să fie exact
- să nu sufere modificări volumetrice şi chimice
- să fie rezistent la presiunile exercitate asupra lui
- să fie dur
Roluri:
- realizarea machetelor de ocluzie
- realizarea machetei protezei
- va fi parte componentă a tiparului
Material şi instrumentar necesar:
- amprentă funcţională
- bol de cauciuc
- spatulă inoxidabilă (de preferat vacuum-malaxor)
- ghips dur de tip III (Moldano)
- apă de la robinet sau apă distilată, la temperatura camerei
- măsuţă vibratoare
- conformatoare pentru soclul modelului (sau soclator)

Tehnica de realizare:
1. Igienizarea amprentei funcţionale
2. Examinarea amprentei funcţionale
• Repartizarea materialului de amprenta pe suprafaţa portamprentei individuale
• Aderenţa materialului la suprafaţa portamprentei
• Centrarea amprentei pe suprafaţa câmpului protetic
• Modelajul marginilor în conformitate cu fundurile de sac
3. Pregătirea amprentei
a) ÎNDIGUIREA – constă în aplicarea unui rulou de ceară cu
diametrul de 4 mm la 3-4 mm distanţă de marginile amprentei
Scop: conservarea pe modelul funcţional a dimensiunilor reale ale
fundurilor de sac V şi L, pentru realizarea unor margini suficient de
groase şi rotunjite, necesare inchiderii marginale
b) COFRAREA- aplicarea unei folii de ceară de 15 mm lăţime, în jurul
amprentei funcţionale, tangent la ruloul de îndiguire
Scop
- Favorizează obţinerea unui model cu soclul de o anumită grosime, gata fasonat
- Favorizează turnarea modelului prin vibrare

4. Turnarea modelului
- se prepară pasta de gips dur de consistenţă fluidă (recomandabil la vacuum-malaxor pentru
obţinerea durităţii maxime a modelului)
- se toarnă (prin vibrare) în amprentă, începând cu zonele cele mai înalte
- pentru economie de material, modelul poate fi turnat din gips dur iar soclul din gips obişnuit; in
acest caz, soclul se va realiza numai după priza completă a gipsului dur (40-60 minute), în caz
contrar, gipsul obişnuit absoarbe apa din gipsul dur şi-i reduce duritatea de suprafaţă.
5. Demularea
- îndepărtarea modelului din amprentă după priza gipsului
- se face prin tracţiune uşoară pe mânerul portamprentei individuale, cu atenţie, pentru a nu fractura
dinţii restanţi
6. Soclarea- se realizează manual sau la aparatul de soclat
-forma soclului modelului funcţional este semicirculară.
- Nu mai este necesară în cazul realizarii induguirii si cofrarii

MACHETA DE OCLUZIE
Definiţie – piese protetice intermediare care reproduc temporar baza şi arcadele artificiale ale
viitoarei proteze.
ROLURI:
• Stabilirea orientării şi direcţiei planului de ocluzie
• Determinarea dimensiunii verticale a etajului inferior
• Înregistrarea rapoartelor intermaxilare
• Trasarea reperelor necesare alegerii si montării dinţilor artificiali
Elemente componente:
1. BAZA
2. BORDURI DE OCLUZIE

1. BAZA - este asemănătoare cu baza portamprentei individuale

- vine în contact cu zona de sprijin a câmpului protetic (bolta palatină, creste alveolare – la
maxilar, versantul lingual, creste alveolare – la mandibulă) și cu dinții restanți (supracincular/
supraecuatorial)
- reprezintă suportul pentru bordurile de ocluzie
Condiţii: - să fie realizată strict în limitele câmpului protetic
- să fie stabilă pe câmpul protetic, să nu basculeze
- să fie rigidă şi rezistentă la presiunile care se vor exercita asupra ei în timpul determinării
relaţiilor intermaxilare
- marginile sa fie netede şi rotunjite, să ocolească elementele mobile de la periferia câmpului
protetic, pentru a nu leza părţile moi şi a nu fi antrenate de contracţia elementelor mobile
Materiale:
- plăci de bază
- materiale termoplastice
- răşini acrilice auto, termo sau fotopolimerizabile
2. BORDURILE DE OCLUZIE – componentele machetei de ocluzie care refac temporar
volumul şi forma arcadei artificiale
Materiale:
- ceară roz sau albă
- mase termoplastice (Stents, Kerr)
Caracteristici:
- dimensiuni –în general sunt: frontal: h = 10-12 mm, l = 6 mm; - lateral: h = 6-8 mm, l = 8-10 mm
DAR dimensiunile bordurilor trebuie corelate cu cele ale dinţilor restanţi şi ale crestelor alveolare
(înălţimea este cu 2mm mai mare decât a dintilor restanţi)
-limita posterioară a bordurii este situată corespunzător feţei distale a M1
- extremităţile distale sunt tăiate în unghi de 45° pentru a evita contactele premature dintre bordura
maxilară şi mandibulară în timpul înregistrării relaţiilor intermaxilare
- forma bordurii este paralelipipedică (pătrată pe secţiune), cu feţele plane şi netede, iar unghiurile
rotunjite
- sunt fixate pe muchia crestei, cu excepţia zonei frontale maxilare, unde se pot fixa uşor
vestibularizat
Tehnica de lucru:
a) Realizarea bazei
1. Se trasează pe modelul funcţional periferia câmpului protetic
2. Se izolează modelul funcţional (5 minute în apă)
2. Se plastifiază placa de bază şi se adaptează pe model, până la periferia câmpului protetic
3. Se îndepărtează surplusul şi se netezesc marginile
b) Bordurile de ocluzie pot fi confecţionate prin 3 metode:
1. introducerea cerii topite într-un conformator de formă paralelipipedică sau de potcoava
2. din batoane de ceară preformate
3. Dintr-o folie de ceară plastifiată şi modelată manual sub formă de baton paralelipipedic
Muchiile bordurii trebuie realizate rotunjite iar suprafeţele plane.
Faţa ocluzală - să fie perfect plană şi să realizeze unghiuri de 90° cu feţele V şi O

ROLURILE MACHETELOR DE OCLUZIE

1. DETERMINAREA ŞI ÎNREGISTRAREA RELAŢIILOR INTERMAXILARE
- curbura V a arcadei frontale superioare (refacerea plenitudinii buzelor şi obrajilor)
- dimensiune verticală a etajului inferior (subnazale-gnation = comisura bucală-unghiul extern al
ochiului)
- poziţia mandibulei faţă de maxilar în relaţie centrică
- Nivelul şi orientarea planului de ocluzie
Nivelul planului de ocluzie
- frontal- 2 mm sub marginea libera a buzei superioare
- lateral- la mijlocul distanţei dintre crestele edentate (mai aproape de cea mai resorbită)
Direcţia planului de ocluzie
- Se determină cu plăcuţa FOX
- frontal- paralel cu linia bipupilară
- lateral- paralel cu planul lui Camper (tragus-aripa nasului)

2. TRASAREA UNOR REPERE PENTRU ALEGEREA ŞI MONTAREA DINŢILOR

- linia mediană- pe ambele borduri
- liniile caninilor- numai pe bordura maxilară
- linia surâsului- numai pe bordura maxilară

MONTAREA ÎN SIMULATOR –( vezi cartea Tehnologia protezei totale)

REALIZAREA CROŞETELOR DIN SÂRMĂ

Croşetele din sârmă
• Reprezintă elementele de menţinere şi stabilizare ale PAP
• Se aplică pe dinţii limitanţi ai edentaţiilor
Eficienţa croşetului depinde de:
- Lungime
- Diametrul sârmei
- Calitatea materialului
- Gradul de retentivitate al dintelui
- Gradul de mobilitate al dintelui stâlp
Criterii de alegere
• Convexitatea dintelui (gradul de retentivitate)
• Starea ţesuturilor parodontale
• Dimensiunea şi nr. rădăcinilor
• Poziţia dintelui pe arcadă (gradul de vizibilitate)
• Tipul de edentaţie şi amplitudinea breşei edentate
Principii biomecanice de realizare
• Forţa exercitată pe dintele stîlp să fie suficientă pentru menţinerea şi stabilizarea protezei
(să se opună forţelor de desprindere) dar să permită dezinserţia atunci când pacientul o
doreşte
• Forţa exercitată să fie mai mică faţă de rezistenţa parodontală a dintelui stâlp.
• Dezinserţia trebuie să se realizeze fără suferinţă parodontală
• Croşetul să nu producă leziuni ţesuturilor subiacente
• Croşetul să-şi păstreze elasticitatea în timp
• Elasticitatea este funcţie de diametrul sârmei şi de lungimea segmentului elastic
Material şi instrumentar
• Sârmă de wipla cu grosimea de 0,6-0,8mm, rotundă sau semirotundă pe secţiune
• Cleşti – diferite tipuri, care au o parte activă (fălci) şi braţe de formă curbă, care se
articulează printr-un nit
- Cleştele crampon – feţele interne ale fălcilor prezintă striaţii care favorizează prinderea
sîrmei; la baza fălcilor au o muchie tăioasă cu care poate secţiona sârma
- Cleştele cu fălci rotunde
 - Cleştele cu fălci ascuţite
- Cleştele cu fălci diferite (una rotundă, una în formă de jgheab)
- Cleştele de tăiat sârmă

Modelarea croşetelor din sârmă

Reguli
• Se modelează prin îndoire într-un singur sens într-un anumit loc, pentru a nu-i modifica
structura cristalină, ceea ce ar duce la scăderea elasticităţii şi a rezistenţei croşetului
• Sârma nu se încălzeşte la flacără, nici înainte, nici după modelare
• Extremitatea liberă se rotunjeşte pt a nu produce leziuni ale mucoasei şi ale ţesuturilor
dentare
• Sârma se îndoaie pe bază unui contur trasat pe dinte
• Unghiurile nu trebuie să fie foarte conturate deoarece apar tensiuni interne
Tehnica
Se trasează pe dinte ecuatorul protetic
Se desenează traseul croşetului
Se secţionează o porţiune de sârmă cu lungimea 2,5- 3cm
Extremitatea liberă se plasează în zona retentivă subecuatorială
Se va imprima forma caracteristică a segmentului elastic, diferita la fiecare tip de croşet
Segmentul terminal (coada) are o formă retentivă (ondulată sau sub formă de ansă) pt a se fixa în
acrilatul bazei
Coada se inseră la distanţă de marginile libere ale protezei, pe versantul O sau V al machetei, nu pe
creasta alveolară
Pt inserţia cozii în machetă se plastifiază ceara pe locul de inserţie şi se aplică sârma peste, in nici
un caz nu se încălzeşte sârma!!!
Funcţiile croşetelor din sârmă:
• RETENŢIA
– capacitatea croşetului de a se opune forţelor verticale de desprindere a protezei de pe
câmpul protetic
- este asigurată de braţul elastic, amplasat în zona subecuatorială
• STABILIZAREA
- Capacitatea croşetului de a se opune forţelor orizontale de deplasare ale protezei
- Este asigurată de porţiunea rigidă a croşetului
• SPRIJINUL
- Transmiterea forţelor masticatorii de la arcada dentară artificială către dintele stâlp în mod
fiziologic, în axul lung al dintelui
- Este realizată în foarte mică măsură la croşetele din sârmă, de către porţiunea
supraecuatorială
• ÎNCERCUIREA
- Presupune încercuirea dintelui pe mai mult de 180° din circumferinţa sa
- La această funcţie participă şi baza protezei care are contact supraecuatorial cu faţa orală a
dintelui stâlp
• RECIPROCITATEA
- La acţiunea braţului elastic trebuie să corespundă o forţă egală şi de sens contrar, pentru a
elimina efectele disortodontice care s-ar putea manifesta la nivelul dintelui stâlp
- Este asigurată de baza protezei, care joacă rol de contracroşet, contracarând efectul braţului
elastic
• PASIVITATEA
- În repaus, când asupra protezei nu se exercită nici o forţă, croşetul nu trebuie să aibă nici
un fel de acţiune asupra dintelui stâlp, pentru a nu-l suprasolicita
 MACHETA PROTEZEI
Rol- verificarea în cavitatea orală
- obţinerea tiparului
Elemente componente:
- MACHETA BAZEI
- ARCADA ARTIFICIALĂ
ETAPE:
1. ALEGEREA DINŢILOR ARTIFICIALI
2. REALIZAREA MACHETEI BAZEI
3. REALIZAREA ARCADEI ARTIFICIALE (MONTAREA DINŢILOR)

1. ALEGEREA DINŢILOR ARTIFICIALI

Repere:
• din fişa de laborator
• de pe machetele de ocluzie
• de pe modele

DIN FIŞA DE LABORATOR

- Forma
- Culoarea
- Dimensiunile
- Gradul de cuspidare (înclinarea pantelor cuspidiene)
- Rapoartele interarcadice
- Materialul
- Artificii de montare (fotografii din perioada dentată, relatări ale pacientului)
a. Forma dinţilor artificiali trebuie corelată cu:
• Forma dinţilor restanţi – dacă există
• forma feţei - 3 forme de bază: pătrat, triunghi şi oval
• sexul pacientului
- masculin - unghiurile ascuţite, bine exprimate, formele cuboidale, sugerează forţă, vigoare
şi putere
- feminin – unghiurile rotunjite, liniile curbe, sugerează delicateţe, feminitate
• tipul constituţional- persoane înalte/ dinţi alungiţi, persoane scunde/ dinţi pătraţi
b. CULOAREA – trebuie corelată cu:
- Culoarea dinţilor restanţi
- Vârsta - Dinţii naturali devin mai întunecaţi odată cu înaintarea în vârstă din cauza florei
microbiene cromatogene precum şi a pigmenţilor din alimentaţie, tutun, etc.;
Alegerea unor dinţi deschişi la culoare pentru un pacient în vârstă este o greşeală ce va
accentua aspectul de fals
- Nuanţa tenului şi a părului - la persoane blonde dinţi mai deschişi, la brunete mai închişi
Dinţii laterali sunt în general cu o nuanţă mai închişi decât frontalii.
Este recomandat ca alegerea culorii să se facă la lumina naturală.
c. MĂRIMEA- trebuie corelată cu cea a dinţilor restanţi
(vezi cartea Tehnologia protezei totale, an IV !)
d. GRADUL DE CUSPIDARE- Trebuie corelat cu cel al dinţilor restanţi (vezi cartea
Tehnologia protezei totale, an IV !)

e. RAPOARTELE INTERARCADICE
 Psalidodont
 Labiodont
  Ocluzie inversă

f. MATERIALUL
Materiale organice :
- răşini acrilice (PMMA)
- răşini acrilice reticulate
- răşini compozite
Materiale anorganice:
- Porţelan
- Aliaje dentare
(vezi cartea Tehnologia protezei totale, an IV !)

g. ARTIFICII DE MONTARE
• Treme, diasteme, înghesuiri dentare, proteze unidentare, abrazii, simularea retracţiei
gingivale

2. REPERELE DE PE BORDURILE DE OCLUZIE

• distanţa dintre liniile caninilor (+8 mm) = lăţimea MD a celor 6 frontali superiori
• distanţa dintre linia surâsului şi planul de ocluzie = înălţimea dinţilor frontali sup.

3. REPERELE DE PE MODELE
• Dimensiunea MD a dinţilor posteriori – este dată de distanţa dintre faţa D a caninului şi
tuberozitate (respectiv tubercul)
• Dimensiunea VO a dinţilor posteriori – trebuie corelată cu dimensiunea VO a dinţilor
restanţi şi a crestelor, pentru ca forţele de masticaţie să cadă în poligonul de susţinere
• Dimensiunea cervico-ocluzală (înălţimea) dinţilor posteriori – este dată de înăţimea
dinţilor restanţi sau de distanţa de la muchia crestei alveolare la planul de ocluzie

REALIZAREA MACHETEI PROTEZEI

1. Pregătirea modelelor funcţionale
2. Realizarea machetei bazei
3. Montarea dinţilor artificiali

1. PREGĂTIREA MODELULUI FUNCŢIONAL

SCOP - Protecţia optimă a unor zone mai sensibile ale câmpului protetic
- Perfectarea stabilităţii şi a funcţionalităţii viitoarei proteze
ETAPE
a. Trasarea limitelor bazei protezei
b. Folierea
c. Deretentivizarea
d. Gravarea
a. Trasarea limitelor bazei protezei
La nivelul dinţilor restanţi placa palatinală vine în contact cu dinţii restanţi supracingular
(frontal) si supraecuatorial (lateral)
- scop: - se opune tendinţei de înfundare a protezei
- rol de contracroşet
- dacă se preconizează că va produce interferenţe ocluzale, se optează pentru varianta
decoletată
La nivelul fundurilor de sac – marginile trebuie să ocolească formaţiunile mobile de la
periferia cp
Distal- să includă tuberozităţile şi zona Ah (la maxilar) şi 1/3 anterioară a tuberculilor
piriformi
 b. Folierea
Se realizează la nivelul zonelor care trebuie despovărate de presiunile masticatorii
• Câmpul protetic maxilar:
– Papila bunoidă (retroincisivă)
– Zonele de emergenţă ale pachetelor vasculo-nervoase palatine anterioare
– Rafeul median
– Torusul palatin
– Eventuale exostoze
– Parodonţiul dinţilor restanţi
– Câmpul protetic mandibular:
– Liniile oblice interne
– Muchia crestei alveolare
– Torus mandibular
– Exostoze
– Parodonţiul dinţilor restanţi
MATERIAL
– Folie de staniu sau aluminiu de 0,25 mm grosime
– Ciment fosfat de Zn

TEHNICĂ
– Folia de staniu se decupează după conturul zonei care trebuie foliată şi care a fost trasat pe
model de către medic
– Grosimea folierii este indicată de medic prin numărul de sensuri de haşurare
– Folia se adaptează pe model în limitele desenului şi se fixează cu ciment fosfat de Zn
– Folierea zonei parodonţiului marginal se face cu ciment fosfat de Zn, care acoperă 2mm din
faţa orală a dintelui şi 2mm din gingie; grosimea stratului de ciment este de 1,5mm
c. Deretentivizarea dinţilor restanţi
Scop: anularea zonelor negative (retentive) de la nivelul dinţilor restanţi pentru a permite
inserţia şi dezinserţia protezei pe câmpul protetic
Zonele retentive: Feţele proximale ale dinţilor limitrofi edentaţiei (în situaţiile în care aceştia
sunt înclinaţi spre breşa edentată)
Tehnică:
- Se determină cu paralelograful, după stabilirea axei de inserţie a protezei
- Se aplică ciment dentar în zonele retentive şi se paralelizează cu tija răzuşă cât timp este
plastic

Folierea si deretentivizarea

d. Gravarea
• Poate fi efectuată:
– în cabinet – de medicul stomatolog
– în laborator – de tehnicianul dentar, la solicitarea medicului
• Scop
– Perfectarea închiderii marginale în zona distală a câmpului protetic
TEHNICĂ
Cu o spatulă se realizează pe model un şanţ cu un versant distal drept şi unul mezial oblic
 – Model maxilar
• de-a lungul liniei “Ah”
• lăţime 2 – 5 mm
• adâncime 1 – 1,5 – 2 mm (funcţie de rezilienţa mucoasei)
– Model mandibular
• în 2/3 anterioare ale tuberculului piriform
• lăţime 1 mm
• adâncime 1 mm
2. REALIZAREA MACHETEI BAZEI
Macheta bazei este formată din şei şi elementele de legătură dintre ele.
TEHNICĂ
• izolarea modelelor pentru ca ceara să nu adere, făcând posibilă desprinderea machetei
• se plastifiează o folie de ceară roz şi se adaptează pe model, cu presiune uşoară şi uniformă,
în limitele trasate pe model; excesul se îndepărtează cu spatula
• macheta bazei se lipeşte apoi de model în 3-4 puncte, cu ceară fluidă, pentru a fi stabilă în
timpul montării dinţilor
• se realizează un rulou de ceară cu diametrul de 5-6 mm care se lipeşte pe mijlocul crestei
alveolare; în el se vor monta dinţii artificiali
În edentaţiile frontale cu creasta alveolară exagerat de retentivă, se poate exclude versantul
vestibular al şeii.

3. MONTAREA DINŢILOR ARTIFICIALI- (vezi cartea Tehnologia protezei totale, an IV !!)

DEFINITIVAREA MACHETEI
REPOZIŢIONAREA PE MODEL A CROŞETELOR DIN SÂRMĂ
- se fixează prin lipire cu ceară fierbinte, la distanţă de minim 1mm de model, pentru ca segmentul
retentiv (coada crosetului) să fie inclavat total în grosimea acrilatului bazei protezei

MODELAREA FINALĂ A MACHETEI

OBIECTIVE
 Perfectarea funcţiei fizionomice
 Perfectarea funcţiei fonetice
 Perfectarea menţinerii şi stabilităţii
 Obiectivul rezistenţei mecanice
 Obiectivul igienico-profilactic

OBIECTIVUL FIZIONOMIC
 Important mai ales în cazul edentaţiilor maxilare:
- frontale (totale sau intercalate)
- edentaţiilor de hemiarcadă (absenţa IC, IL şi C sup.)
 Depinde de:
- montarea unor dinţi corespunzători
- modelarea adecvată a versantului V al şeilor
- modelarea adecvată a gingiei artificiale

● Modelarea versantului V frontal

Grosime adecvată (pentru refacerea plenitudinii părţilor moi)
- edentaţie frotală totală
- edentaţie frontală intercalată
- edentaţie de hemiarcadă
 Bose radiculare - proeminenţe corespunzătoare rădăcinilor dentare la pacientul dentat
Bose canine - proeminenţe corespunzătoare rădăcinilor caninilor, cu rol în susţinerea
comisurilor bucale
Fose interradiculare - uşoare depresiuni între bosele radiculare

 Modelarea gingiei artificiale

Papilele interdentare
- la tineri – uşor convexe, cu vârful la nivelul punctului de contact, ocupă ambrazurile cervicale
în totalitate
- la vârstnici – papile reduse dimensional, atrofiate, nu ocupă în totalitate ambrazura -
simulează involuţia parodontală, retracţia gingivală
Festonul gingival
- Corelat cu nivelul celui de la dinţii restanţi
- În edentaţia frontală superioară întinsă: coletul IC este mai ridicat decât la IL, iar la C mai ridicat
decât la IC

OBIECTIVUL FONETIC
 Macheta să aibă grosime redusă (maxim 2mm)
 Modelarea reliefurilor mucoase din zona de articulare fonetică
 Papila retroincisivă în spatele IC superiori, convexă, ovalară, cu axul longitudinal
orientat antero-posterior
 Rafeul median fibros
 Rugile palatine - reliefuri perechi, cu traiect sinuos, simetric faţă de linia mediană
- pot fi realizate prin:
•picurare de ceară
•printr-o amprentă cheie luată la pacient sau pe model, care va fi imprimată apoi pe
machetă
•machete prefabricate
 Modelaj simetric faţă de linia mediană
 Versantul L al machetei mandibulare uşor concav

OBIECTIVUL PERFECTĂRII MENŢINERII ŞI STABILITĂŢII

- Stabilitatea PAP este asigurată în principal de croşete
- Marginile machetei
o să ocolească frenurile şi plicile alveolo-jugale
o să fie rotunjite, îngroşate, cu formă măciucată pe secţiune
- Versanţii vestibulari- Modelaj care să favorizeze antrenarea tonicităţii muşchilor orbiculari şi
buccinatori
- Versantul lingual al machetei inferioare- plan sau foarte uşor concav (pentru a conserva spaţiul
necesar limbii)

OBIECTIVUL PERFECTĂRII REZISTENŢEI MECANICE

Solicitările mecanice la care sunt supuse PAP diferă de la un pacient la altul, ele depinzând de:
 mărimea breşelor edentate
 calitatea câmpului protetic
 stereotipul de masticaţie
 valoarea forţei de contracţie a muşchilor ridicători ai mandibulei
 preferinţele alimentare ale pacientului
 eventuale ticuri (contracţii şi mişcări involuntare)
Grosimea suficientă (2 mm) şi uniformă a bazei
- grosime uşor de obţinut deoarece folia de ceară roz este calibrată la această dimensiune.
- orice reducere a grosimii bazei sub 2 mm, deşi favorabilă d.p.d.v. fonetic şi al confortului
pacientului, este însoţită de scăderea rezistenţei mecanice şi de fracturare, de aceea nu poate fi
acceptată.
- Este necesară menţinerea uniformă a aceastei grosimi pe tot parcursul realizării machetei (lucru
posibil dacă folia de ceară nu este încălzită prea mult sau presată excesiv pe model).

OBIECTIVUL IGIENICO-PROFILACTIC
Modelarea unor suprafeţe netede, plane, neretentive
Suprafeţele retentive favorizează acumularea resturilor alimentare şi colonizarea florei microbiane,
întreţin o halenă fetidă şi pot modifica în timp aspectul şi rezistenţa PAP

Suprafeţele externe pefect lustruite

Macheta trebuie finisată riguros, suprafaţa externă netezindu-se pînă la luciu. Astfel, PAP finită va
necesita o prelucrare mecanică minimă şi vor rezulta suprafeţe externe bine polimerizate care-şi vor
păstra luciul timp îndelungat

TRANSFORMAREA MACHETEI ÎN PROTEZĂ FINITĂ

AMBALAREA
Definiţie – operaţia de învelire a machetei într-un material numit masă de ambalat
Scop - obţinerea tiparului
Particularităţi tehnologice:
 Macheta se ambalează împreună cu modelul funcţional, care va fi o parte componentă
a tiparului
 Masa de ambalat este reprezentată de gipsul dur
 Nu sunt necesare materiale refractare deoarece temperatura de polimerizare este
scăzută
Ambalarea se realizează într-un conformator (chiuvetă) format din 2 inele şi 2 capace,
prevăzute cu un dispozitiv ce orientează asamblarea lor într-o singură poziţie

Ambalarea are două etape:

 Pregătirea pentru ambalare
- Dinţii artificiali se curăţă minuţios de urmele de ceară
- Macheta se degresează cu solvenţi organici (benzină, alcool, acetonă)
- Soclul modelului se reduce pentru a nu depăşi 15 mm
- Macheta se fixează pe model cu ceară fierbinte
 Ambalarea propriu-zisă se poate realiza prin 3 tehnici:
 Ambalarea directă (cu val)
 Ambalarea indirectă (fără val)
 Ambalarea mixtă

AMBALAREA INDIRECTĂ (FĂRĂ VAL) – cea mai folosită

Caracteristică – la deschiderea chiuvetei, modelul și croșetele rămân în prima jumătate a chiuvetei
iar dinţii artificiali se găsesc în cealaltă jumătate

Tehnică:
- Dinţii restanţi de pe model sunt secţionaţi oblic în sens V-O pentru derentivizarea
modelului şi a favoriza înglobarea segmentelor dentare ale croşetelor în masa de gips
- Hidratarea modelului
- Prepararea pastei de gips şi introducerea în prima jumătate a chiuvetei
 - Modelul împreună cu macheta se introduc în pasta de gips până la nivelul marginilor
machetei, iar pasta de gips se ridică peste dinții secționati, pentru a acoperi segmentele
dentare ale croșetelor de sârmă
- Se netezeşte suprafaţa liberă a gipsului şi se lasă să facă priză
- Se izolează cu apă prima jumătate a chiuvetei
- Se asamblează a doua jumătate şi se umple cu pastă de gips, prin vibrare
- Se asamblează capacul şi se presează

 Avantaje
- Tehnică simplă
- Dinţii artificiali îşi păstrează poziţia în tipar
- Ceara machetei se îndepărtează uşor
- Izolarea tiparului se face fără dificultate
- Introducerea pastei acrilice este uşoară
 Dezavantaj
- Riscul înălţării ocluziei – în cazul asamblării incorecte a celor două jumătăţi ale
chiuvetei sau dacă presarea a fost insuficientă pentru îndepărtarea excesului de pastă
acrilică

REALIZAREA TIPARULUI
Definiţie – tiparul reprezintă negativul machetei şi este o piesă cavitară delimitată de pereţi groşi,
obţinută în urma operaţiei de ambalare a machetei
Cavitatea tiparului are forma şi volumul machetei, şi apare evidentă numai după îndepărtarea cerii
Tehnică:
o Chiuveta se scoate din presă
o Se introduce într- un vas cu apă la t = 100°C, 10 minute, pentru plastifierea cerii
o Ceara plastifiată se îndepărtează cu spatula, iar resturile sunt îndepărtate prin spălare cu jet de
apă fierbinte

IZOLAREA TIPARULUI

PREPARAREA SI INTRODUCEREA PASTEI ACRILICE TERMOPOLIMERIZABILE

ÎN TIPAR

POLIMERIZAREA PASTEI ACRILICE

TERMOPOLIMERIZAREA

DEZAMBALAREA SI PRELUCRAREA MECANICA

( pentru toate etapele vezi cartea Tehnologia protezei totale, an IV )
 TEHNOLOGIA DE REALIZARE A PROTEZEI PARŢIALE
AMOVIBILE SCHELETATE
ELEMENTE COMPONENTE
I. Conectori principali (majori)
II. Şei + dinţi artificiali
III. Conectori secundari (minori)
IV. Elemente de menţinere, sprijin şi stabilizare
- Croşete turnate
- Sisteme speciale de menţinere şi stabilizare (ex. capse, culise, coroane telescop, etc)

Stabilirea elementelor componente şi a designului scheletului metalic este obligaţia MEDICULUI

DENTIST !!

I. CONECTORII PRINCIPALI
DEFINIŢIE
Elemente transversale ale protezei scheletate, care unesc componentele de pe o hemiarcadă cu cele de pe cealaltă
hemiarcadă.

Caracteristici
 Rigiditate
- Este asigurată de lăţime (la maxilar) şi de grosime (la mandibulă)
- Permite distribuirea solicitărilor funcţionale pe întreaga suprafaţă de sprijin dento-parodontal şi muco-osos
 Profilaxia ţesuturilor subiacente – conectorii principali nu trebuie să producă nicio suferinţă ţesuturilor cu care
vine în contact în timpul exercitării funcţiilor, static sau la inserţia/dezinserţia protezei.
- este asigurată prin despovărarea zonelor subiacente prin foliere
 Confortul pacientului – asigurat de:
- simetria faţă de linia mediană
- aplicarea conectorului principal perpendicular pe planul medio-sagital
- aplicarea conectorului principal în zone cât mai puţin funcţionale
- suprafaţă cât mai redusă posibil
- redarea reliefurilor mucoasei pe care o acoperă
- luciu de oglindă
- unghiuri rotunjite la întâlnirea cu celelalte elemente

A. CONECTORII PRINCIPALI MAXILARI

1. PLACUŢĂ MUCOZALĂ
2. PLĂCUŢĂ DENTO-MUCOZALĂ
3. BARĂ (rar)
1. PLĂCUŢA MUCOZALĂ
• Are lăţime mare (peste 10 mm) şi grosime mică (0,4-0,6 mm)
• Are contact numai cu mucoasa
• Se plasează la 5mm distanţă de parodonţiul dinţilor restanţi
• Anumite zone de mucoasă care sunt acoperite de plăcuţă trebuie despovărate de presiuni
(papila bunoidă, rugile palatine, torusul palatin mic, rafeul median fibros)
• Lăţimea minimă trebuie să fie egală cu mărimea spaţiului edentat
• Marginile anterioară şi posterioară trebuie îngroşate pentru a evita lezarea mucoasei în timpul înfundării protezei
• Limita posterioară se află totdeauna înaintea liniei Ah

1
 Variante:
a) Plăcuţă palatină completă
b) Plăcuţă palatină cu lăţime mare
c) Plăcuţă palatină cu lăţime redusă
d) Plăcuţă palatină fenestrată
e) Plăcuţă palatină în formă de U

a) Plăcuţa palatină completă

Indicată- numai când există puţini dinţi restanţi şi creasta este atrofiată
Grosime: 0,4 mm
Datorită suprafeţei mari, asigură menţinerea protezei şi prin adeziune.
Din cauza suprafeţei mari pot apare inflamații și hiperplazii ale mucoasei la pacienții cu igienă orală precară
Poate fi vizibilă la deschiderea largă a gurii.

b) Plăcuţa mucozală cu lăţime mare

Indicată în edentaţii terminale şi latero-terminale, când crestele sunt bine reprezentate, torusul palatin mic sau absent
Acoperă 2/3 din bolta palatină
Limita anterioară este o linie imaginară ce uneşte cei mai anteriori pinteni ocluzali
Marginea anterioară se plasează între 2 rugi palatine, nu pe proeminenţa acestora.
Limita posterioară – anterior de linia Ah

c) Plăcuţa mucozală cu lăţime redusă

- se utilizează în edentaţii laterale în care proteza are sprijin dento-parodontal.
- Lăţimea este egală sau concordantă cu lăţimea spaţiului edentat
- Grosimea este de 0,6 mm

d) Plăcuţa mucozală fenestrată

Lasă liberă zona centrală şi are formă de patrulater cu unghiurile rotunjite.
Indicată când există un torus palatin proeminent situat pe mijlocul bolţii palatine.
Este formată din:
- Plăcuţă anterioară (6-9mm)
- Plăcuţă posterioară (4-5 mm)
- Cele două plăcuţe sunt unite prin două benzi laterale, paralele cu parodonţiul şi la distanţă de 5-6 mm de acesta

e) Plăcuţa mucozală în U
- deschis posterior
- se indică în special atunci când există un torus voluminos plasat posterior
- grosime: 0,6mm (pt o rezistenţă optimă)
- deschis anterior
- se indică în special atunci când există un torus voluminos plasat anterior

2. PLĂCUŢA DENTO-MUCOZALĂ
- Se indică atunci când există puţini dinţi restanţi, creste bine reprezentate sau un torus voluminos
- Marginea anterioară ajunge supracingular, unde se subţiază treptat şi se sprijină pe trepte
supracingulare sau prin pinteni ocluzali sau incizali.
- Zone despovărate: parodonţiul marginal (0,2 mm), papila bunoidă (0,2-0,3 mm), rugile
palatine şi rafeul median

3. BARELE
Au lăţime mică (max 5mm) şi grosime mare (3 mm), fiind plasate la distanţă de mucoasă şi zone sensibile (torus,
papilă, parodonţiu).
- Pe secţiune pot fi rotunde, ovalare sau semiovalare
- Pot fi cu direcţie sagitală, transversală sau combinate
- Se utilizează rar pentru că transmit presiunile masticatorii pe o suprafaţă mică şi produc disconfort pacienţilor.

B. CONECTORII PRINCIPALI MANDIBULARI

1. BARĂ
- Linguală
- Vestibulară
- Dentară
2. PLĂCUŢĂ DENTO-MUCOZALĂ

2
Bara linguală
Profilul: Oval, semirotund, semipiriform (cel mai utilizat în momentul de faţă)
Dimensiuni:
• înălţime 4-5 mm
• grosime de 1 mm la extremitatea superioară şi 3 mm la extremitatea inferioară
Condiţii de aplicare:
• procesul alveolar să aibă înălţimea de cel puţin 9 mm (între fundul de sac L şi
parodonţiul marginal al dinţilor restanţi).
Poziţie :
• în dreptul versantului L al procesului alveolar, la 4-5mm de parodonţiul marginal
Distanţarea :
• 0,3-2 mm faţă de mucoasa procesului alveolar, funcţie de:
- sprijinul protezei: - 0,3mm pt dento-parodontal
- >0,3mm pt sprijin mixt
- rezilienţa mucoasei: 1 mm pt rezilienţă minimă
2 mm pt rezilienţă mare
- retentivitatea procesului alveolar: vertical: 1mm
oblic: 1,5mm
concav sau dinţi lingualizaţi: 1,5-2mm
Când procesul alveolar are înălţimea mai mică de 9 mm, bara linguală va avea o înălţime
mai mică de 4 mm, de aceea este necesară utilizarea concomitentă a unui croşet continuu (plasat
supracingular) pentru mărirea rezistenţei protezei

Dimensiunile croşetului continuu:

- lăţime: 2-3 mm
- Grosime max. 1mm
Formă pe secţiune: semioval
Rolurile croşetului
continuu:
- Contribuie la sprijinul parodontal al protezei
- creşte rezistenţa protezei
- element antibasculant (asigură menţinerea indirectă)
- solidarizează dinţii restanţi
Indicaţii: în special în edentaţiile terminale bilaterale, cu condiţia ca dinţii frontali să aibă o înălţime suficientă pentru a
asigura un spaţiu între bara linguală şi croşetul continuu (pentru autocurăţire)

Croşetul continuu trebuie să se sprijine la extremităţi pe pinteni incizali/ocluzali (ca si placuța dento-mucozala), pentru a
evita efectul disortodontic de vestibularizare a dinţilor pe care se aplică.

Bara vestibulară
• Se aplică în caz de inserţie înaltă a planşeului bucal, de lingualizare mare a dinţilor restanţi
sau de existenţa unui torus mandibular exagerat
• Forma şi dimensiunile sunt asemănătoare cu ale barei linguale
• Poate produce disconfort pacietului prin modificări ale reliefului buzei inferioare sau iritaţii
ale mucoasei

Bara dentară (conectorul principal dentar)

Când ambii versanţi ai crestei alveolare sunt de înălţime redusă, se indică conectorul principal
dentar care se aplică pe feţele L (supracingular sau supraecuatorial)
Se aseamană cu croşetul continuu, dar diferă ca rol şi dimensiuni (lăţime 3-4 mm, grosime
2mm)
Pentru a putea fi aplicata este necesar ca dinţii frontali să fie înalţi şi verticali.

Plăcuţa dento- mucozală mandibulară

• Extremitatea inferioară este mai îngroşată şi ajunge în fundul de sac lingual – nu trebuie
să jeneze mobilitattea planşeului bucal sau a frenului lingual
• Extremitatea superioară este mai subţire (0,4-0,5 mm) şi se termină pierdut pe dinţii
frontali, acoperind zona supracingulară. Se sprijină pe dinţii restanţi prin pinteni ocluzali
sau gheruţe incizale pentru a elimina efectul disortodontic de vestibularizare a dinţilor.
În zona laterală ajunge până în apropierea feţelor ocluzale.
• Se aplică la distanţă de parodonţiu, torus şi papilă interdentară (prin foliere de 0,2mm)
• Faţă de mucoasa procesului alveolar se distanţează la fel ca şi bara linguală
Indicaţii:

3
 - în ed. terminale, cu creste atrofiate, când nu este loc suficient pentru bară linguală
- În ed terminale cu breşe suplimenare, pe plăcuţă fixându-se dinţi
artificiali

Indiferent de tipul conectorului principal, la unirea cu şeile metalice este o

portiune mai groasă, ce formează o treaptă externă şi una mucozală, pentru a
asigura grosimea necesară componentei acrilice a şeilor

II. Şeile mixte

• Acoperă spaţiile edentate
• Suport pentru dinţii artificiali
• Transmit presiunile ocluzale dinţilor stâlpi sau dinţilor stâlpi + crestei alveolare
• Au rol şi în stabilizarea protezei

În cazul edentaţiilor terminale

- marginile trebuie să ajungă până în mucoasa neutră
- trebuie să acopere obligatoriu zonele biostatice (tuberozităţi maxilare, tuberculi piriformi).

Șeile mixte sunt formate din:

- componenta metalică
- componenta nemetalică
- dinți artificiali

• Componenta metalică
- Este turnată o dată cu celelalte componente metalice
- Asigură retenţia şi rezistenţa componentei acrilice
- Joncţiunea cu conectorul principal se face în treaptă, pe versantul oral al şeii
- Lungimea este 2/3 din lungimea şeii, iar lăţimea este 2/3 din lăţimea şeii
- Poate avea forme diferite, în funcţie de tipul de edentaţie:
În edentaţiile terminale, are formă de reţea, pentru a fi înglobată în componenta acrilică
În edentaţiile intercalate poate fi şi fără ochiuri, faţa mucozală rămâne metalică şi prezintă retenţii pentru componenta
acrilică doar pe faţa externă

• Componenta acrilică
- Acoperă şaua metalică
- Se realizează din acrilat roz termopolimerizabil sau autopolimerizabil (polimerizabil la rece)

III. Conectorii secundari

Sunt benzi metalice care unesc diferitele elemente componente ale protezei scheletate (croșetele de
conectorul principal, croșetele de șeile metalice)

Caracteristici:
- Rigiditate mare - oferită de lăţimea mică şi grosimea mare
- Traiect vertical, la distanţă de prodonţiu, papile interdentare şi mucoasă
- Joncţiunea cu conectorul principal se face perpendicular, în unghiuri rotunjite
- Joncţiunea cu pintenii ocluzali se face în unghi de 90° sau mai mic

Tipuri de conectori secundari

1. Conectori secundari proximali
- Se aplică pe feţele proximale ale dinţilor stâlpi dinspre edentaţie
- Leagă pintenul ocluzal de şeaua metalică
4
 - Este distanţat de parodonţiul marginal prin folierea modelului funcţional
- Lăţimea lui este 1/3 din lăţimea feţei proximale

2. Conectori secundari interdentari

- Se aplică oral, interdentar, de aceea au formă triunghiulară pe secţiune
- Distanţare de papila interdentară şi mucoasa alveolară (0,2mm)
- Leagă croşetul continuu şi pintenii ocluzali/incizali de conectorul principal

-
3. Conectori secundari ai braţelor elastice ale croşetelor divizate
- Pleacă din şaua metalică, vestibular, au traseu orizontal sau uşor oblic şi apoi în dreptul
mijlocului FV a dintelui stâlp se îndreaptă vertical, luînd contact cu dintele sub/supra
ecuatorial, în funcţie de tipul de croşet
- De lungimea lui depinde flexibilitatea croşetului
- Se plasează la distanţă de mucoasă

4. Conectori secundari de întărire al croşetului inelar (circular cu 4 braţe)

- Pleacă din pintenul distal şi se termină în conectorul principal (la maxilar) sau şea (la mandibulă).
- Este plasat de aceeaşi parte cu braţul opozant

IV. ELEMENTELE DE MENŢINERE, SPRIJIN ŞI STABILIZARE

a) Mijloace directe (se aplică pe dinţii stâlpi principali sau direcţi)
1. CROŞETE TURNATE
2. SISTEME SPECIALE (culise, capse, bare, coroane telescop, amortizori şi ruptori de forţă)
b) Mijloace indirecte- Opritori de basculare (pinten ocluzal, croşet continuu, gheruţe incizale, plăcuţă dento-mucozală)

1. CROŞETELE TURNATE
Caracteristici:
- Permit mișcarea liberă a protezei într-o singură direcție numită axa de inserție
- Permit inserția și dezinserția voluntară a protezei
- Asigură o bună retenție
Aliajele Cr-Co-Mo alloys sunt cele mai utilizate pentru realizarea croșetelor turnate, deoarece
- sunt biocompatibile
- sunt f rezistente la coroziune
- duritatea și elasticitatea lor permit obținerea unei proteze subțiri
Aliajele nobile pot fi utilizate dar proprietățile lor fizice necesită realizarea unui schelet mai voluminos decât in
cazul aliajeleor Co-Cr, deci mult mai scump.

Tipuri de croşete turnate

 Croşete circulare
 Croşete Roach
 Croşete Ney
 Croşete speciale

CROŞETE CIRCULARE- caracteristici:

• Braţele vin în contact cu coroana dentară, înconjurând dintele aproape în întregime
• Au un corp unic din care pornesc componentele croşetului
• Au acces la zona retentivă, realizând retenţia prin plasarea braţului subecuatorial
• Sunt vizibile, deoarece au contact întins cu dintele
• Au un singur conector secundar
• Sunt bine tolerate de pacienţi

Croşetul cu trei braţe (Akers):

- Corpul: rigid, plasat supraecuatorial pe una din feţele proximale
- Braţul retentiv- are două porţiuni:una rigidă supraecuatorială, care porneşte din corpul croşetului şi una
subecuatorială, care o continuă pe prima, este plasată subecuatorial şi este flexibilă. Diametrul acestui braţ

5
descreşte spre vârf.
- Braţul reciproc (opozant): este rigid, plasat pe faţa opusă celui retentiv, în zonă supraecuatorială. Are grosime
uniformă. Funcții: stabilizare, sprijin, încercuire, reciprocitate
- Pintenul ocluzal este rigid. este rigid şi se plasează intr-un lăcaş special realizat pe faţa ocluzală, mezial sau distal.
Forma este triunghiulară, cu vârf rotunjit, plasat spre centrul feţei ocluzale; baza este mai lată şi face
legătura la corpul; Planseul lăcasului este usor concav (spoon-like). Mărimea pintenului depinde de
dintele pe care se aplică; lungimea trebuie să fie ¼ din dimensiunea MD, iar lăţimea 1/3 din dimensiunea
VO a dintelui stâlp; grosimea este 1,5 mm la unirea cu corpul şi 1 mm spre vârf (nu trebuie să interfere
ocluzia). Trebuie să facă cu corpul croşetului un unghi de max.90°.
Rolul său principal: asigurarea sprijinului dento-parodontal.

- Conectorul secundar: este plasat pe una din feţele proximale şi uneşte croşetul cu şeaua sau baza protezei
Indicaţiile croșetului Akers: pe PM sau M în condiţiile unei retentivităţi favorabile pe faţa orală sau vestibulară
Croşetul inelar (cu 4 braţe)
• Este utilizat pe un molar care delimitează distal edentaţia
• Are în plus faţă de cel cu 3 braţe încă un pinten ocluzal auxiliar
• De la pintenul auxiliar pleacă un conector secundar de întărire paralel cu braţul opozant, în
zona procesului alveolar, la distanţă de 0,2 mm de mucoasă; acest conector face legătura cu
şeaua sau conectorul principal
• Prezintă foarte bun sprijin, încercuire, retenţie şi reciprocitate excelente

Croşet circular cu acţiune dublă (Half-and-half)

• Se aplică în special pe PM, în edentaţiile laterale
• Are 2 pinteni ocluzali şi 2 braţe active
• Porţiunile subecuatoriale, flexibile, sunt plasate la acelaşi nivel de retenţie, pentru a asigura
reciprocitatea

CROŞETUL BONWILL (dublu Akers sau cu 6 braţe)

• Este un croşet bidentar
• Este alcătuit din două croşete Akers unite
• Se utilizează în situaţiile când hemiarcada opusă este integră
• Se aplică între 2 dinţi laterali (PM, M)
• Este format din două braţe elastice, două opozante, doi pinteni ocluzali şi un conector secundar interdentar care
face legătura cu conectorul principal
• Cele 4 braţe pot fi toate retentive

CROȘETUL R.P.I. (Rest-Plate-I)

Este folosit în edentaţiile terminale, pe dintele stâlp care delimitează mezial edentaţia, pentru a evita
torsiunea lui spre distal.
Alcătuire:
1. Pinten ocluzal plasat în foseta mezială
2. Conector secundar plasat interdendar;
3. Plăcuţa proximo-linguală, cu rol de ghidaj a protezei şi realizează reciprocitatea cu braţul retentiv
4. un croşet divizat în I care pleacă din şea, având contact redus cu dintele

SISTEMUL ROACH –este format din 2 grupe:

I-a grupă – croșetele divizate (bar clasps) - Sunt 7 croşete, care, în funcţie de forma braţului elastic se clasifică în
croşete în C, în L, în U, în S, în T, în I, în R (CLUSTIR - sistem mnemotehnic)
• Braţul retentiv porneşte direct din conectorul principal sau din şaua protezei
• Braţul opozant, pintenul ocluzal şi conectorul său secundar sunt la fel ca la croşetele circulare cu 3 brate
(Ackers)
• Sunt mai estetice
• Au un grad de elasticitate mai mare

C L U S

6
 T

I R
Croșetul in T este cel mai utilizat dintre ele. Brațul retentiv pleacă din șea și are un traseu orizontal sau ușor oblic, la
distanță de mucoasa procesului alveolar. In dreptul mijlocului feței dintelui se ridică vertical, luînd contact cu ecuatorul la
mijlocul feței vestibulare. De la acest nivel pleacă cele două porțiuni orizontale ce formează T-ul. Când este utilizat în ed.
terminale, se plasează jumătatea distală a T-ului sub ecuator, iar cea mezială pe ecuator sau supraecuatorial. In edentațiile
laterale intercalate, unde proteza nu basculează prin infundare, sub ecuator se plasează ambele porțiuni sau numai una.

A II-a grupă Roach– este formată din

- gheruțe M-D (pense) – cu dublă extremitate liberă
- cu o extremitate liberă
- compuse
- croșetul unibar
- croșetul inelar

Pensele M-D
Se aplică pe dinţii frontali
Utilizează fricțiunea cu fețele proximale
Nu ajung pe fețele vestibulare

pensă cu dublă extremitate liberă pensă simplă pensă compusă

CROŞETE NEY
Sistemul cuprinde 6 croşete, fiecare cu o indicaţie precisă, funcţie de aspectul ecuatorului protetic. Cele mai utilizate
sunt:
• Croşetul Ney I- este un croşet Ackers cu ambele braţe retentive; se aplică în cazul unui ecuator protetic Ney nr
1 (care merge de la jumătatea feței proximale dispre edentație, oblic spre ocluzal catre fața proximală opusă). Se
aplică pe premolari, molari. Adâncimea de retenţie: 0,25-0,50 mm
• Croşetul Ney II – este un croşet Roach în T cu două braţe active; se aplică în cazul unui ecuator protetic Ney
nr. 2 (pleacă dispre ocluzal pe fața proximală vecina edentației către coletul feței proximale opuse). Adâncimea
de retenţie: 0,50 mm
• Croşetul Ney combinat I-II; se indică în situaţia unui ecuator protetic combinat 1-2, pe dinți malpoziționați
(molari) în versie, în rotaţie şi pe molari conici

7
 FUNCŢIILE CROŞETELOR TURNATE
1. Menţinerea (retenţia sau ancorarea): Este funcţia prin care croşetul împiedică desprinderea
involuntară a protezei de pe câmpul protetic în timpul exercitării funcţiilor
- Menţinerea este asigurată de braţele retentive, care se plasează subecuatorial
- Retentivitatea optimă pentru asigurarea menţinerii este cuprinsă între 0,25-0,75 mm
- Gradul de retenţie trebuie astfel dozat încât proteza să nu se desprindă de pe câmpul protetic în timpul
exercitării funcţiilor, dar să permită indepărtarea când pacientul sau medicul o doreşte
- Pentru alegerea celui mai potrivit tip de croşet trebuie determinată zona de retentivitate maximă
- Depinde de flexibilitatea și lungimea brațului, precum și de adâncimea zonei retentive
2. Stabilizarea: este funcţia prin care croşetul se opune deplasărilor orizontale ale protezei
- Funcţia este asigurată de porţiunile rigide, supraecuatoriale ale protezei
- Braţele rigide, plasate bilateral, asigură stabilizarea în sens transversal, iar plasarea pe feţele
proximale asigură stabilizarea în sens M-D
3. Sprijin: este funcţia prin care croşetul se opune deplasărilor verticale ale protezei în direcţie mucozală
- Este asigurat de pinteni ocluzali, gheruţe incizale şi elementele rigide, supraecuatoriale
ale protezei
4. Incercuirea: croşetul trebuie să cuprindă mai mult de 180º din circumferinţa dintelui
- Această funcţie are rol în stabilizare şi sprijin
5. Reciprocitatea: Este funcţia prin care acţiunea braţului activ este neutralizată în momentul inserţiei
sau dezinserţiei protezei
- Este asigurată de braţul opozant care se aplică pe faţa opusă braţului activ
- În acest scop braţul opozant trebuie plasat la nivelul braţului activ
6. Pasivitate: este funcţia prin care un croşet aplicat pe dintele stâlp nu exercită nici o presiune, în
repaos, asupra dintelui

SISTEME SPECIALE DE MENŢINERE, SPRIJIN ŞI STABILIZARE

DEFINIŢIE:
- mecanisme de precizie utilizate în protezarea compozită care asigură, prin imbricare, legătura temporară dintre proteza
amovibilă şi elementele conjuncte fixate pe dinţii restanţi

CLASIFICARE
Elemente conjunctoare
1. Culise
2. Capse
3. Bare cu călăreţi
4. Telescoape
5. Magneţi
Elemente dizjunctoare
1. Amortizori de forţă
2. Ruptori de forţă
Avantaje
• Sunt puţin vizibile
• Permit mişcările şeilor terminale fără a solicita dinţii stâlpi
• Realizează o bună menţinere sprijin şi stabilizare
• Asigură o bună solidarizare a protezei la elementele restante
• Distribuie corect forţele la nivelul câmpului protetic
Dezavantaje
• Legatura cu dintele stâlp este deosebit de rigidă la majoritatea sistemelor speciale (exceptie: amortizorii şi
ruptorii de forţă)
• Pentru a fi eficiente necesită o amplasare foarte precisă, cu ajutorul paralelografului
• Presupun preparări complexe şi apreciabile cantitativ
• Defectarea lor presupune uneori refacerea întregii construcţii protetice
• Sunt laborioase, tehnica de realizare este mai dificilă
• Preţul de cost este mult mai ridicat
Pentru a preveni uzura prematură, sunt realizate din aliaje de mare duritate:
• Aliaje de Au platinat (Au 18%, Pt 5%)
• Aliaje speciale de Au platinat cu punct ridicat de topire
8
 • Aliaje cu conţinut mare de Pt
• Aliaje Pt-Ir
• Aliaje Au-Pt-Pd
• Oţeluri inoxidabile Cr-Ni
• Aliaje Co-Cr
• Aliaje seminobile de mare duritate (Palliag M)

CULISELE
Sunt alcătuite din 2 elemente:
- MATRICEA (negativul)- un tub cu diferite forme pe secţiune
- PATRICEA (pozitivul)- culisează în interiorul matricei, având aceeaşi formă cu
acesta

Fie matricea, fie patricea se fixează pe dinţii restanţi (care sunt obligatoriu acoperiţi de microproteze şi solidarizaţi între
ei câte 2-3 minim) iar celălalt element se fixează la nivelul şeilor protezei
Retenţia protezei se bazeaza pe precizia culisei şi pe frictiunea ce apare între suprafeţele de contact dintre matrice şi
patrice.
 Unele culise sunt simple, altele au posibilităţi de activare sau mijloace suplimentare de mărire a fricţiunii
 Sunt disponibile în mai multe dimensiuni si forme pe secţiune: H, T, trapez, ovală, circulară

Culisele pot fi:

- Intracoronare (matricea este în interiorul coroanei- în perimetrul de susţinere)
- Extracoronare (matricea sau patricea sunt plasate în exteriorul coroanei

• Indicaţii:
- Edentaţii cl. III (proteza are sprijin dento-parodontal)
- Edentaţii terminale cu condiţia solidarizării dinţilor restanţi
• Contraindicaţii
- Pe dinţi cu înălţime redusă sau abrazaţi

Avantaje
Culisele asigură menţinerea, sprijinul şi stabilizarea protezei şi un foarte bun efect estetic, sistemul fiind aproape
invizibil
. Dezavantaje
Realizează o legătură foarte rigidă cu dinţii stâlpi
Utilizarea culiselor este condiţionată de înălţimea dinţilor stâlpi.

CAPSELE
Sunt alcătuite din:
• O matrice tubulară (fixată pe faţa mucozală a şeilor)
• O patrice (de obicei sferică) fixată la un dispozitiv radicular
Sunt realizate din aliaje de Au 18K, Au-Pt sau Palliag
Sunt invizibile, deci respectă aspectul fizionomic
Indicaţia de elecţie: pentru protezările overlay.

Capsele Ceka
• Sunt formate din:
- O matrice inelară- care se fixează pe faţa proximală a dintelui stâlp
- O patrice cilindro-conică despicată în cruce, pentru a putea fi activată- care se fixează pe faţa
mucozală a protezei scheletate

BARELE
Se compun din:
• o parte fixă- BARA - agregată pe dinţii restanţi
- poate avea diferite forme pe secţiune
• o parte detaşabilă, sub formă de jgheab- CĂLĂREŢ- fixat pe faţa mucozală a
protezei Pot fi plasate atât în zona frontală, cât şi laterală

Sistemul de bare şi călăreţi Gilmore

- Bara – poate fi dreptunghiulară sau rotundă pe secţiune
- sunt din Au-Pt
9
 - Călareţii – sunt turnaţi din Au-Pt şi pot avea retenţii pentru acrilatul şeii protezei

Sistemul de bare şi călăreţi Dolder

Bara poate avea pe secţiune formă de:
• U – numai pentru regiunea laterală
• ovoidă- numai în regiunea frontală
Bara se fixează între două dispozitive corono-radiculare de obicei pe canini, dar
poate fi lipita şi intre doua coroane turnate sau semifizionomice
Călăretul are aceeşi lungime cu bara şi este confecţionat din tabla de 0,30 mm, cu
retenţii pentru a fi retenţionat in acrilatul şeilor protezei.
• dacă proteza are sprijin mixt, intre bară şi calareţ trebuie să existe un spaţiu care sa
permita infundarea protezei in raport cu rezilienta mucoasei, iar bara sa aiba forma
ovoida sau rotunda. Această formă permite bascularea prin infundare a protezei făra sa
solicite dintii stilpi.
• Dacă proteza are sprijin dento-parodontal, calareţul va avea contact intim cu bara care are forma de "U" pe secţiune

TELESCOAPELE
Telescoparea asigură menţinerea protezelor prin fricţiune, asemănător culiselor, dar suprafaţa de fricţiune este
mult mai mare.

Sistemul de telescopare este format din:

- Cape sau coroane primare - de formă cilindrică sau tronconică, cu sau fără prag
cervical, cimentate pe bonturile dentare
- Coroane secundare care fac parte din scheletul metalic al protezei şi care reproduc
morfologia dintelui pe care se aplică

1. Telescoparea coronară totală

2. Telescoparea coronară parţială
• Este realizată dintr-un element conjunct, coroană semifizionomică sau metalică, la care jumătatea orală este
realizată asemănător preparării substructurii organice pentru o coroană parţială,şi o parte adjunctă, fixată în
proteza scheletată, care completează morfologia dintelui prin suprapunere

MAGNEŢII
Sunt realizaţi din aliaje magnetice de cobalt-samariu
O unitate magnetică este formată dintr-un dublu magnet de mici dimensiuni, cu polii
inversaţi (dublează forţa magnetică)
Minimagnetul este acoperit cu o capsulă de oţel inoxidabil (0,20-0,25mm) care
protejează magnetul de mediul bucal şi limitează câmpul magnetic exterior. Forţa de atracţie
magnetică a unui magnet de uz protetic este de 100-400g, iar permanenţa magnetică de 10 ani.
Magnetul se fixează în baza protezei, în dreptul unei cape din aliaj magnetizabil (keeper) ce acoperă un dinte sau
o rădăcină.
Nu se utilizează mai mult de 4 magneţi deoarece îndepărtarea protezei devine dificilă.
Sistemul de menţinere magnetică este foarte simplu şi eficient, înlocuind cu succes multe din sistemele tip
capse.

ELEMENTELE DIZJUNCTOARE (SISTEMELE ARTICULATE)

• Sunt indicate în edentaţiile terminale, deoarece permit şeilor protetice un oarecare grad de mobilitate, evitând
efectul de pârghie pe care-l au şeile cu sprijin rigid asupra dinţilor stâlpi

• Sunt două categorii:

- ruptori de forţe
- amortizori de forţe

Ruptorii de forţă
• Cei mai utilizaţi sunt BALAMALELE (şarnierele)
• Permit mişcarea şeilor numai prin mişcarea de basculare prin înfundare
• Nu permit deplasarea inversă (bascularea prin desprindere)
• Sunt formaţi dintr-o PATRICE care se fixează pe dintele stâlp şi o MATRICE care se aplică pe faţa mucozală
a şeii
• Matricea are în interior un arc pentru a mări fricţiunea cu paricea
Utilizarea sistemelor tip balama permite realizarea de proteze scheletate unilaterale cu sprijin mixt, articulat.
Avantaje:
- dimensiuni reduse
- confort crescut pentru pacient
10
 - distribuirea presiunilor masticatorii fie pe crestă, fie pe creastă şi dinţii stâlpi, în funcţie de numărul şi
amplitudinea mişcărilor şeilor pe care le permite dispozitivul

Amortizorii de forţă
Sunt tot ruptori de forţă care însă, datorită unor resorturi elastice, readuc şeile în poziţia iniţială după încetarea
efortului masticator

ALGORITMUL REALIZĂRII PROTEZELOR SCHELETATE

CU CROSETE TURNATE
• Examenul pacientului
• Amprenta documentară
• Modelul documentar
• Stabilirea tratamentului preprotetic
• Amprenta preliminară
• Modelul preliminar (de studiu)
• Portamprenta individuală
• Analiza modelului preliminar la paralelograf
• Tratamentul proprotetic
• Amprenta funcţională
• Modelul funcţional
• Analiza modelului functional la paralelograf
• Realizarea modelului duplicat
• Analiza modelului duplicat la paralelograf
• Realizarea machetei scheletului metalic
• Transformarea machetei in schelet metalic
• Macheta de ocluzie
• Inregistrarea relaţiilor intermaxilare
• Montarea în simulator
• Macheta componentei acrilice
• Transformarea machetei in componentă acrilică
• Verificarea intraorală
PARALELOGRAFUL
Accesoriile paralelografului:
a. Tija detectoare
– are formă cilindrică
- apreciează paralelismul feţelor proximale ale dinţilor stâlpi
- pune în evidenţă zonele retentive subecuatoriale
- materializează axul de inserţie al protezei;
b. Tija cu grafit – are formă de jgheab în care se aplică o mină de creion
- serveşte la trasarea ecuatorului protetic şi tripodarea modelului
c. Tije retentivometrice (joje) – pentru măsurarea retentivităţii subecuatoriale a dinţilor stâlpi
- sunt în număr de 3, cu extremitatea liberă a discului de: 0,25mm, 0,50mm, 0,75mm
d. Tija răzuşă – pentru îndepărtarea şi paralelizarea cerii subecuatoriale
e. Micromotor sau turbină (paralelometrele moderne)– pentru frezări paralele ale elementelor protezei

Etapele analizei la paralelograf

1. Stabilirea celei mai acceptabile axe de inserţie şi dezinserţie a protezei
2. Trasarea ecuatorului protetic
3. Stabilirea locului în care se plasează vârful porţiunii flexibile a braţului retentiv al croşetului
4. Fixarea poziţiei modelului faţă de paralelograf (tripodare)

1. Stabilirea axei de inserţie - cu tija detectoare

Axa de inserţie = direcţia în care se deplasează proteza de la primul contact dintre dinţii restanţi şi părţile rigide
ale croşetelor până la aşezarea finală a protezei pe câmp
11
 Axa de inserţie este condiţionată de:
- PLANURILE DE GHIDARE – sunt suprafețe plane obținute prin șlefuiri ale fețelor laterale ale dintelui stâlp
- trebui să fie primele zone dentare atinse de elementele rigide ale scheletului metalic al protezei (conectori secundari
proximali, brațe opozante ale croșetelor) pentru a GHIDA inserarea acesteia
- trebuie să fie paralele între ele și cu axa de inserţie.

Feţele proximale ale dinţilor stâlpi, vecine spaţiului edentat, sunt cele mai importante planuri de ghidaj. Dacă nu sunt
paralele, se pot şlefui uşor sau acoperi cu microproteze.

Planurile de ghidare trebuie sa fie cel putin 1/2 - 1/3 din inălțimea feței proximale (min. 2 mm).

Planurile de ghidaj linguale se pot realiza pentru plasarea brațelor opozante (reciproce) prin șlefuirea a 2-4 mm la
nivelul 1/3 medii coronare.

- ZONELE DENTARE RETENTIVE SUBECUATORIALE necesare aplicării porţiunii flexibile a braţelor active
ale croşetelor (pe FV şi FO a dinţilor stâlpi). Reperarea zonelor retentive se face cu tija detectoare, apreciind
mărimea unghiului de convergenţă ecuatorială = spaţiul unghiular dintre tijă şi dintele stâlp
Pot exista 3 situaţii:
- Zone de retenţie corecte
- Zone de retenţie excesivă (se marchează cu roşu pe model pt a fi şlefuite în cavitatea orală)
- Zone cu retenţie absentă (trebuie realizate incrustaţii/microproteze)

- ZONELE DE INTERFERENŢĂ muco-osoasă sau dentare (creste alveolare retentive, dinţi migraţi în sens orizontal,
etc)
Interferenţe muco-osoase- interferează cel mai adesea şeile protezei/ conectorii
La mandibulă:
- Zona retromilohioidiană (interferează marginea L a şeii)
- Regiunea V a crestelor în dreptul PM
- Regiunea V a crestelor în zona frontală
- Regiunea linguală centrală/laterală
- Torusul mandibular
La maxilar (mai rar)
- Zona V a crestelor frontal/lateral
- Zona V sau D a unor tuberozităţi foarte retentive
- Torus palatin exagerat
Interferenţele muco-osoase se rezolvă prin:
- Intervenţie chirurgicală - dacă sunt mari
- Foliere

Interferenţe dentare- zone ale dinţilor stâlpi care pot interfera cu braţele croşetului/conectorii:
- marginea DV la PM sup
- marginea MV la M sup
- marginea ML la PM şi M inf
Uneori interferenţele dentare sunt cauzate de înclinări linguale exagerate ale dinţilor
mandibulari, care împiedică inserţia barei linguale.
Interferenţele dentare se rezolvă prin:
- Şlefuiri uşoare
- Şlefuirea şi acoperirea dintelui cu microproteză
- Extracţia dintelui (dacă înclinarea lui este >30°)
- Renunţarea la bara linguală
12
Tehnica determinării axei de inserție:
- Se așează modelul pe măsuța paralelografului asfel încât planul de ocluzie să fie relativ orizontal. De cele mai multe
ori gradul de inclinare este în jur de 10° pt o axă de inserție ideală.
- se plasează tija detectoare în contact cu o față proximală a dintelui stâlp care delimintează edentația. Extremitatea
tijei trebuie să fie la nivelul gingiei marginale a dintelui. Punctul în care tija atinge dintele este considerată cea mai
mare convexitate a feței respective și va fi itilizat la trasarea ecuatorului protetic.Poziția convexității maxime se
modifică odată cu modificarea poziției modelului
- Se analizează toti dinții pe care se vor aplica croșete
- Dacă feţele proximale ale tuturor dinților stâlpi nu sunt paralele, se înclină ușor modelul spre anterior sau posterior
până devin paralele sau destul de aprope de paralelism prin şlefuiri minime.
- Paralelism maxim se obține când convexitățile maxime ale tuturor dinților stâlpi sunt cât mai aproape de acceași
poziție în sens ocluzo-cervical, iar zonele retentive subecuatoriale sunt asemănătoare ca mărime la toti dinții stâlpi
- Este de preferat ca tija detectoare să ia contact cu faţa proximală în zona crestei marginale şi nu la colet, deoarece
şlefuirea pentru paralelizare este mai uşor de realizat în zona crestei marginale, unde smalţul este mai gros
- Daca tija are contact cu dintele numai în regiunea coletului, este necesară acoperirea acestuia cu o microproteză
- Se analizează toti dinții pe care se vor aplica croșete
- După stabilirea axei de inserţie, măsuţa paralelografului se blochează în poziţia respectivă.
Axa de inserție aleasă trebuie să asigure cea mai bună combinație între paralelismul dinților stâlpi și zonele
retentive pentru amplasarea brațelor croșetelor, pentru toti dinții stâlpi

2. Trasarea ecuatorului protetic- cu mina de grafit

Ecuatorul protetic (linia ghid, înălţimea de contur) = linia celei mai mari convexităţi a
dinţilor stâlpi pentru o anumită axă de inserţie
Împarte coroana într-o zonă subecuatorială (retentivă) şi una supraecuatorială (de sprijin)
Modelul rămâne fixat în poziţia stabilită anterior, se montează tija de grafit şi se deplasează
de-a lungul feţelor laterale ale dinţilor stâlpi. Vârful minei de carbon trebuie să fie la nivelul marginii
gingivale, pentru a evita riscul trasarii unui ecuator protetic fals

3. Stabilirea poziţiei vârfului braţului elastic al croşetelor – cu retentivometrul (joja)

4. Fixarea poziţiei modelului faţă de paralelograf (TRIPODAREA)

Este necesară pentru reaşezarea modelului pe măsuţa paralelografului în aceeaşi poziţie în care s-a stabilit axa de
inserţie.
Metode:
1. Cu mina de grafit se trasează 3 linii orizontale pe model, una anterior, 2 posterior, care se
încercuiesc cu creion negru (liniile nu trebuie să se suprapună peste desenul protezei!)
2. Pe soclul modelului sunt tăiate 3 şanţuri verticale, paralele între ele, unul posterior şi 2
lateral, cu o spatulă ascuţită sprijinită de tija de reperaj

Definitivarea proiectului scheletului

- Este obligaţia medicului dentist, nu a tehnicianului dentar!!!!!
- Modelul este îndepărtat de pe măsuţa paralelografului
- Cu un creion albastru se desenează părţile componente ale scheletului metalic
- Se începe cu şeile, conectorii principali, pintenii, conectorii secundari, braţele opozante,
braţele retentive, elementele de menţinere indirectă

REALIZAREA MODELULUI DUPLICAT

MODEL DUPLICAT - copia modelului funcţional modificat (pregătit) în prealabil, realizată din
masă de ambalat specifică aliajului din care se va turna scheletul metalic

Modelul funcţional se pregăteşte în vederea duplicării prin:

 Deretentivizare
 Foliere
 Gravare
13
 1. Deretentivizarea
- Se realizează la nivelul dinţilor restanţi şi a tuturor zonelor retentive
- Se utilizează ceară specială, dură, de culoare mov („ceară subecuatorială“), care poate
fi răzuită cu răzuşa paralelizorului
- Ceara se aplică sub ecuatorul protetic al tuturor dinţilor restanţi, iar la nivelul dinţilor
stâlpi sub traseul braţelor retentive ale croşetelor turnate

2. Folierea
- folierea crestelor alveolare (folie de ceară 0,5-0,7 mm)
- urmăreşte realizarea unui spaţiu între componenta metalică a şeilor şi crestele
alveolare, spaţiu necesar pentru componenta acrilică a şeilor
- În şeile terminale se practică un orificiu distal în stratul de ceară, pentru a realiza în
viitorul schelet metalic un buton pe fața mucozală, care va menţine componenta
metalică la distanţă de model în momentul presării acrilatului în tipar

- folierea traiectului conectorilor principali şi secundari

- urmăreşte o mică distanţare a conectorului principal mucozal
- cu ceară calibrată de 0,25 mm
- mărimea suprafeţei foliate depinde de tipul de sprijin al protezei şi de gradul de înfundare al mucoasei:
 în ed.termino-terminale se foliază tot traseul conectorului principal
 în ed. uniterminale se foliază mai mult porţiunea dinspre şaua terminală

3. Gravarea- Se realizează câte un şanţ cu adâncimea de 0,5mm, de-a lungul marginilor

anterioară şi posterioară a conectorului principal maxilar (plăcuţă mucozală)
Scop:
- pentru a obţine margini rotunjite și uşor îngroşate, care să evite lezarea mucoasei palatine
- Pentru a evita pătrunderea alimentelor sub conectorul principal

Realizarea modelului duplicat (tehnica cu siliconi)

Modelul functional pregatit anterior se fixeaza in conformator, se toarnă apoi siliconul de duplicare. Dupa
priza acestuia, modelul se scoate prin tractiune usoară, apoi, in amprenta rezultata (amprenta duplicatoare) se toarna,
prin vibratie, pasta din masa de ambalat specifica aliajului din care se va turna scheletul.

Modelul duplicat din masă de ambalat specifică are suprafaţa puţin rezistentă, iar pentru modelarea machetei
scheletului metalic trebuie ca suprafaţa modelului refractar să fie mai rezistentă, compactă şi să permită fixarea
elementelor din ceară calibrată ale machetei.

Uscarea modelului duplicat

- introducerea lui în cuptor şi ridicarea temperaturii lent până la 250-300°C
- Scop: eliminarea apei şi dilatarea termică parţială

Impregnarea modelului duplicat

- Imersia repetată a modelului într-un amestec de ceară topită, parafină şi colofoniu (10-15 secunde) SAU
aplicarea unor răşini sintetice sub formă de spray
- Scop: obţinerea unei suprafeţe externe rezistente, lucioase, netede şi lipicioase

14
 REALIZAREA MACHETEI SCHELETULUI METALIC
• Se realizează pe modelul duplicat, care va fi parte componentă a tiparului
• Modelul duplicat se analizează la paralelograf, apoi se trasează conturul elementelor componente ale scheletului
metalic

• Tehnici:
 Prin aplicarea cerii topite în interiorul conturului scheletului desenat pe model
 Din elemente preformate (realizate in laborator prin turnare de ceara topita intr-un conformator)
 Din elemente prefabricate (din comert)

TRANSFORMAREA MACHETEI ÎN SCHELET METALIC

1. Pregătirea pentru ambalare
• Lustruirea suprafaţei machetei cu aer cald
• Realizarea machetei canalelor de curgere a aliajului
- Canalele secundare (2-5) – tije de ceară cilindrice cu diametrul 3-4mm și lungimea de 20-25mm,. Se fixează în
zonele mai groase ale machetei, de care se leagă prin unghiuri rotunjite >90°; numărul şi
topografia lor depinde de fluiditatea aliajului şi complexitatea scheletului. Canalele trebuie
să aibă contur uniform, fără unghiuri, iar suprafaţa cerii să fie foarte netedă, pentru a
permite curgerea aliajului şi a evita apariţia defectelor de turnare
- Canalul principal = rezervorul de aliaj fluid= vârful conului de turnare (diametrul 6mm). La
capatul tijelor de turnare se lipeşte un con de turnare prefabricat sau realizat din folie de
ceară. Distanţa dintre vârful conului şi punctul cel mai ridicat al machetei trebuie să fie 5
mm
• Macheta canalelor de evacuare a gazelor: 2-4 fire subţiri de ceară (0,8 mm) se amplasează la extremitatea
liberă a braţelor cele mai periferice ale croşetelor, în partea opusă faţă de machetele canalelor secundare de
turnare. Cealaltă extremitate poate fi liberă spre exterior (canale deschise) sau poate rămâne în interiorul masei
de ambalat (canale oarbe- se unesc cu un canal compensator de presiune de 1,2 mm)
• Detensionarea machetei- se lasa in repaus la temperatura camerei sau se aplica un spray
• Degresarea machetei- alcool, cloroform

2. Ambalarea
- Se realizează într-un conformator de silicon sau de metal și cu masă de ambalt specifică
aliajului
- Se aşază modelul duplicat cu macheta pregatita anterior pe capacul conformatorului şi se
marchează nivelul până la care se va ridica masa de ambalat, astfel încât rezervorul de
aliaj fluid (vârful conului) să fie în centrul tiparului
- Se prepară masa de ambalat specifică (la vacuum-malaxor) şi se introduce în conformator
prin vibrare
- Priza – exotermă, are loc în 25-30 minute; după 60 minute masa de ambalat devine dură, nedeformabilă
- După priza completă a masei de ambalat, se îndepărtează conformatorul (dacă este din silicon); dacă este
metalic, ringul nu se indepărtează
- Conul de turnare - dacă a fost din ceară s-a topit de la căldura degajată în timpul prizei masei de ambalat; daca
este din plastic se îndepărtează cu ușurință
- Conul de turnare format în masa de ambalat trebuie să fie curat, fără urme de masă de ambalat
Preîncălzirea
• Chiuveta se introduce în cuptorul de preîncălzire cu pâlnia îndreptată în jos
• Temperatura se ridică lent (1 oră) la 200°C
• Scop:
- uscarea tiparului
- topirea şi eliminarea cerii
- Începerea dilatării termice
Încălzirea
• Temperatura este ridicată lent (45min) de la 200°C la 750°C (pt aliajele nobile) sau 1000°C (pt Cr-Co)
• Scop:
- Dilatarea termică a tiparului
- Aducerea tiparului la o temperatură apropiată de cea a aliajului topit
15
 Topirea si turnarea aliajului

Aliaje pentru realizarea scheletului protezei scheletate (clasificarea ADA 1984):

ÎNALT NOBILE
– aliaje Au tip IV 65% (aliajele de Au tip I, II și III sunt prea moi pentru PAS)
- aliaje Au > 40% + alte metale nobile > 60%

NOBILE
– cu conținut de metale nobile > 25% (Au-Ag-Cu-Pd, Ag-Pd-Au-Cu, Ag-Pd

NENOBILE:
- conținut de metale nobile < 25% (Ti nealiat, aliaje de titan, Ni-Cr, Co-Cr) – deși aliajele respective nu conțin în
practică deloc metale nobile

Cele mai utilizate aliaje sunt Co-Cr-Ni / Co-Cr-Mo

Conținutul de Cr cel mai indicat pentru o protecție maximă împotriva coroziunii este 12-30%
Avantaje:
• Greutate mică (proteză ușoară)
• Rigiditate mare
• Preț scăzut
• Rezistență mare la coroziune

TOPIREA aliajului se poate realiza:

- în pâlnia tiparului
- într-un creuzet ceramic
Sursa de căldură:
- flacăra obţinută prin arderea gazelor
- curentul electric
- laser
- jet plasmatic
TURNAREA
- forţa centrifugă
- vacuum/presiune
- forţa pneumatică

Aparatele de turnat prin forța centrifugă

ROTAX (centrifuga manuală) – topirea aliajului se face in conul tiparului, cu flacãra obţinutã prin arderea gazelor:
propan/oxigen = 1500°C (pt aliaje nobile), acetilena/oxigen= 3800°C (nenobile)
- turnarea cu forţa centrifugă acționată manual (cu chingă)
Din cauza riscului de contaminare a topiturii, metoda se contraindică în turnarea aliajelor nobile
CENTRIFUGA SEMIAUTOMATĂ – topirea într-un creuzet ceramic, cu flacãra obţinutã prin arderea gazelor:
propan/oxigen = 1500°C (pt aliaje nobile), acetilena/oxigen= 3800°C (nenobile
- turnarea cu forța centrifugă (centrifuga semiautomată)

CENTRIFUGA AUTOMATĂ – topirea într-un creuzet ceramic cu ajutorul curentului electric de joasă, medie sau
înaltă frecvenţă (CIF) -dezvoltă o temperaturã de până la 3000°C
- turnarea cu centrifugă automată
Avantaj: - control riguros şi permanent al temperaturii de topire.

Temperatura de turnare (momentul optim al turnării) este de regulă cu 150°C mai mare decât cea de topire.
Topirea unei cantități uzuale de aliaj dentar are loc foarte rapid – în câteva zeci de secunde
După turnare, se lasă să se răcească lent, la temperatura camerei
Este interzisă răcirea bruscă cu apă rece, deoarece produce tensiuni in piesa turnată, care pot afecta adaptarea
acesteia

DEZAMBALAREA scheletului metalic

• Este operaţia de îndepărtare a scheletului metalic din masa de ambalat prin spargerea acesteia cu un ciocan pneumatic
de laborator (dalta pneumatică) – evită acumularea tensiunilor în scheletul metalic
• Tiparul se răceşte lent în aer 40-50 minute, apoi se introduce in apă, unde masa de ambalat se dezagregă
• DE EVITAT LOVIREA CU CIOCANUL!! –se pot deforma zonele cele mai subțiri ale scheletului
• Rezultă o piesă brută de turnare formată din: scheletul metalic, canalele şi conul de turnare
16
 • Pe suprafaţa piesei turnate rămân zone de masă de ambalat extrem de aderente şi o peliculă de oxizi metalici care
trebuie îndepărtate prin sablare

Sablarea = proiectarea unui jet de particule abrazive 25-50µm de cuarț (SiO2) sau corindon (Al2O3) sub
presiune (4-6 bari) cu viteza 130m/s, pe suprafaţa piesei brute de turnare
- scop: îndepărtarea urmelor de masă de ambalat şi a stratului de oxizi

• După sablare scheletul are aspect CURAT, MAT, RUGOS

• Acum se face analiza calității piesei turnate și evaluarea eventualelor defecte
• Plusuri: perle, lamele
- nedegresarea machetei, vibrare insuficientă la ambalare,
nerespectarea raportului pulbere /lichid
- încălzirea prea rapidă a tiparului, neomogenizarea pastei de masă de
ambalat
• Minusuri:
- canale de turnare insuficiente ca număr, diametru sau poziţionare
incorectă
- insuficienta încălzire a tiparului
- cantitate insuficientă de aliaj
- obstruarea canalului de turnare cu fragmente de masă de ambalat sau
metal
- canale de evacuare inexistente sau insuficiente
• Pori:
- dimensiune insuficientă sau lipsa rezervorului de aliaj topit
- centrare necorespunzătoare a machetei în tipar
- supraîncălzirea aliajului

PRELUCRAREA SCHELETULUI
Secţionarea canalelor de turnare
- cu discuri de carborundum, la distanţă de 1-3mm de suprafaţa scheletului, cu intermitenţă, pentru a evita
supraîncălzirea piesei metalice

Planarea şi netezirea
– pentru îndepărtarea plusurilor
- se face numai pe feţele externe ale scheletului
- cu materiale abrazive: discuri de carborundum, pietre şi freze dure montate la motor (24 000 rot/min)

LUSTRUIREA
a. Mecanică - Cu instrumentar rotativ
• se face la un micromotor de laborator cu turaţii de 1500 şi 3000 rot/minut
• cu discuri din cauciuc abraziv (polipant), conuri sau cilindri din pâslă (filţuri), perii rotative + paste abrazive
(conţin oxizi cu duritate mare: pasta brună- oxizi de Fe, pasta verde-oxid de Cr, pasta albă - oxid de Al)
• există şi pastă abrazivă cu pulbere de diamant, cu duritatea maximă: 10
b. În baie galvanică
 un vas de sticlă în care sunt 2 electrozi şi un electrolit
 scheletul metalic se fixează la A(+) iar la K(-) se amplasează o plăcuţă metalică
 La trecerea curentului electric se desprind fragmente microscopice de pe suprafaţa scheletului lăsând o suprafaţă
lustruită perfect

Curăţirea în baie cu ultrasunete

• este recomandată după lustruirea mecanică, pentru îndepărtarea urmelor lăsate de instrumentarul şi pasta de
lustruit
• se produc vibraţii cu frecvenţă mai mare decât a sunetului (minim 20.000 Hz), care acţionează asupra scheletului
metalic aflat în baie

VERIFICAREA COMPONENTEI METALICE PE MODEL

Modelul funcţional este curăţat de ceara cu care s-a făcut pregătirea pentru duplicare
Scheletul metalic este aplicat pe modelul funcţional, pe care trebuie să se adapteze perfect.

• Verificarea inserţiei şi dezinserţiei

• Analiza plasării elementelor componente ale scheletului
• Verificarea corectitudinii executării şi amplasării elementelor de menţinere, sprijin şi stabilizare
• Verificarea grosimii şi rigidităţii scheletului
• Verificarea muchiilor
17
 VERIFICAREA COMPONENTEI METALICE ÎN CAVITATEA ORALĂ
• Verficarea intraorală se face după curăţire în baia ultrasonică şi dezinfectare
• Verificarea inserţiei şi dezinserţiei
• Verificarea corectitudinii executării şi amplasării elementelor de menţinere, sprijin şi stabilizare

REALIZAREA COMPONENTEI ACRILICE A ŞEILOR – ETAPE:

• Realizarea machetelor de ocluzie - se foloseste scheletul metalic al seilor ca bază- pe faţa mucozală a şeii
metalice se aplică o folie de ceară (0,5-0,7mm), care va completa spaţiul realizat prin foliere pentru componenta
acrilică a şeii, iar peste componenta metalică se aplica bordura de ocluzie
• Determinarea relaţiilor intermaxilare
• Montarea modelelor functionale în simulator
• Realizarea machetei componentei acrilice a şeilor + montarea dinților
- pe modelul funcţional se izolează creasta alveolară în zona corespunzătoare componentei acrilice a şeii, apoi se
aplică o folie de ceară roz (0,5-0,7mm)
- scheletul metalic se adaptează pe modelul funcţional şi se verifică dacă: pintenii ocluzali au pătruns bine în
lăcaşurile lor, gheruţele incizale sunt în contact cu dinţii frontali, şeile metalice şi conectorii principali sunt corect
situaţi faţă de suprafaţa câmpului protetic.
- peste componenta metalică a şeii se aplică incă o folie de ceară, apoi un rulou din ceară roz cu grosimea de 4-5
mm, în care se vor poziţiona dinţii artificiali
- modelarea marginilor machetei până în fundurile de sac se impune doar în cazul edentaţiilor întinse terminale, când
pentru menţinerea protezelor sunt importante şi adeziunea, succiunea limitată, retentivitatea câmpului protetic şi
tonicitatea musculară.
- în cazul edentațiilor intercalate, versantul vestibular al șeii nu trebuie să ajungă obligatoriu în fundul de sac
• Definitivarea machetei – respectarea celor 5 obiective

• Transformarea machetei în componentă acrilică – 3 metode

a. din acrilat termopolimerizabil – metoda clasică - (ambalare, tipar, introducerea acrilatului în tipar,
polimerizare, dezambalare, prelucrare) – exact ca in cazul protezei partiale acrilice

b. din acrilat autopolimerizabil – metoda cheii din silicon, turnarea acrilatului fluid şi termobaropolimerizarea
• Acestă metodă se utilizează în cazul răşinilor acrilice cu fluiditate crescută (ex. Opti-Cast/ Bredent,
Castapress/ Vertex Dental, Aesthetic/ Candulor, etc) care se introduc prin turnare în tipare realizate din silicon
- peste arcada artificială se realizează o cheie din silicon de laborator
- după priza materialului, se îndepărtează de pe model
- Se îndepărtează de pe model ceara și dinții machetei șeii
- Se curăță modelul si dintii artificiali de orice urmă de ceară
- Se realizeaza retenții mecanice pe fețele mucozale ale dinților
- Se repoziționează dinții în amprentele de silicon
- Se realizează nişte orificii în pereții laterali ai amprentei de silicon
- Se repozitioneaza pe model scheletul metalic și cheile de silicon
- Se sprepara si se toarnă acrilatul fluid
- Baropolimerizarea
- Dezambalarea se face prin sectionarea cheii de silicon.
- Prelucrarea mecanică

c. din compozit fotopolimerizabil ECLIPSE

Eclipse reprezintă o metodă mai nouă pentru realizarea protezelor mobilizabile totale şi parţiale.
18
 algoritmul tehnologic este mult scurtat şi simplificat, deoarece elimină fazele de ambalare a machetei, obţinerea
tiparului, introducerea acrilatului în tipar, dezambalarea şi prelucrarea mecanică.
Locul machetei de ceară din algoritmul clasic este luat de construcţia directă a bazei protezei cu ajutorul a trei straturi
distincte de răşini Eclipse: răşina pentru bază (Base Plate), răşina pentru montarea dinţilor (Set-up) şi răşina pentru
definitivare (Contour resin).
Toate cele trei tipuri de răşină Eclipse sunt monomer-free şi se manipulează la fel ca şi ceara.
Sunt disponibile în 4 nuanţe de roz (Original, Light Pink, Light Reddish Pink, Dark pink) şi transparent (Clear).

• Modelul funcţional și scheletul metalic se încălzesc la 55°C

• Se aplică pe crestele alveolare folia din răşina pentru bază (Base Plate)
• Se adaptează apoi pe modelul funcţional scheletul metalic, astfel încât șeaua metalică să fie înfundată complet în
rășină
• Se fotopolimerizează 10 minute
• După polimerizare, suprafața rășinii este prelucrată cu o freză pentru a obține o suprafață rugoasă, care să
asigure legatura cu noul strat de rășină care urmează să fie aplicat
• se aplică apoi răşina pentru montarea dinţilor (Set-up), se montează dinţii artificiali (cărora li s-au făcut cu freza
șanțuri de retenţie).
• În final se aplică un strat de răşina pentru definitivare (Contour resin),care trebuie să acopere cele două tipuri
de rășină aplicate anterior, inclusiv zona cervicală a dinților artificiali
• Urmează modelarea definitivă
• modelul se detaşează din articulator şi se introduce în incinta de fotopolimerizare 10 minute.
• După polimerizare se introduce totul în apă 20-30 minute, pentru a favoriza desprinderea de pe model
• Proteza parţială scheletată este finisată cu instrumente rotative speciale pentru materiale compozite şi apoi
lustruită cu conuri din pâslă, perii rotative pe care se aplică pastă de lustruit albă, cu oxid de aluminiu.

După lustruire, proteza este curăţată în baia cu ultrasunete sau spălată la steamer, dezinfectată şi
trimisă în cabinet

Instructiuni pentru pacient

• Amplasarea protezei pe câmpul protetic se face numai prin presiune manuală, nu ocluzală
• Este interzisă orice încercare de a strânge/lărgi brațele croșetelor – risc de fractură
• Recomandări privind igiena orală și a protezei
• Obligativitatea prezentării la controlul periodic pt detectarea eventualelor leziuni ale
mucoasei sau dinților restanți, uzura dinților artificiali, pt căptușiri

19