PMF 6

Proteza obturator- etape clinice si
tehnologice
PIERDERILE DE SUBSTANTA ALE MAXILARULUI SUPERIOR
1. Pierderile mici de 2. Pierderile mari de

substanta ale boltii substanta ale etajului
palatine maxilare- mijlociu al fetei
- Comunicari buco-sinusale, Cauze
buco-nazale -Traumatice
-Infectioase
-Chirurgicale
tehnologice
Dizabilitatile (complicatiile) asociate.
Se datoreaza imposibilitatii separarii complete a nazo-

faringelui de oro-faringe
1.Fonatia: inchiderea incompleta velo-faringiana face ca

aerul sa iasa prin nas in timpul vorbirii – vorbire nazonata,
greu inteligibila. Mai dificil de corectat decat defectul
dobandit
2. Masticatia: refluarea lichidelor si alimentelor pe nas. La

aceasta se adauga si lipsa unitatilor msticatorii.
tehnologice
OBTURATORUL
Imediat (in timpul interventiei Tranzitoriu (intre Permanent

chirurgicale sau la 6-10 zile interventii (dupa 3-4 luni de la
postchirurgie) chirurgicale)- chirurgie)
tehnologice
tehnologice
Caz clinic
PROTEZA IN CAZUL DESPICATURILOR VELO-
PALATINE
Ce sunt despicăturile labiale (cheiloschisis) și despicăturile

palatinale (palatoschisis)?
Despicăturile labiale și cele ale palatului sunt diformități

congenitale cauzate de o dezvoltare anormală a fătului în
perioada sarcinii.
Incidența este de 1 la 600-800 de nașteri.
Despicăturile labiale și palatinale pot avea loc unilateral sau
bilateral.
Ele se tratează cu succes imediat după naștere.
Ele sunt malformații caracterizate prin întreruperea continuității
faciale sub forma unor dehiscențe ce despart structuri faciale
care în timpul dezvoltării embrionare au fost independente.
PALATINE
INCIDENTA DESPICATURILOR LABIO-PALATINALE
Frecvența formelor clinice este

- 20-30% pentru despicăturile
unilaterale labiale,
-35-55% despicături labiale și
palatinale,
-30-40% despicături de palat.
PALATINE
Procesul de formare a despicaturilor velo-palatine
- Apar intre ziua 35-60 a dezvoltarii fetale
Elementele partii anterioare Elementele partii posterioare
ale cavitatii bucale ale cavitatii bucale
- Buza superioara
- Bolta palatina
- Vestibulul
- Valul palatin
- Procesele alveolare
Deriva din palatul primar Deriva din palatul secundar

PALATINE
CLASIFICAREA LUI VEAU
1. Diviziunile simple ale valului-

Fanta este limitata la tesuturile moi
ale valului palatin
- total – de la lueta pina la
marginea posterioara a palatului
dur
- partial – fanta intereseaza
1/3 sau 2/3 din inaltimea valului
palatin
- divizarea doar a luetei
PALATINE
2. Diviziunile valului si ale boltii
Fanta care intereseaza valul se

prelungeste partial sau in totalitatea
boltii , pina la regiunea retroincisiva
(limita dintre palatul primar si palatul
secundar este marcata prin canalul
palatin anterior)
PALATINE
3. Diviziunile valului si ale boltii

asociate cu o fanta labio-alveolara
Fanta intereseaza buza si procesele

alveolare (buza de iepure) care
trece intre masivul incisiv si
canin,
PALATINE
4. Diviziunile asociate unei fante labio-
alveolare bilaterale totale
Fanta palatina se imparte in spatele

masivului incisiv in 2 ramuri care
traverseaza arcada dentara intre
incisivii laterali si caninii de fiecare
parte, apoi buza, determininad
aspectul de buza de iepure bilaterala
totala.
Fanta ia astfel forma forma de Y , ale
carui ramuri delimiteaza un masiv
osos purtind 4 incisivi – tubercul
median
PALATINE
MALFORMATII ASOCIATE
FANTELE FANTELE
UNILATERALE BILATERALE
Marele fragment atras de buza si Tuberculul median este basculat

impins de limba se etaleaza in afara spre anterior prin presiunea limbii
Fragmentul se poate indeparta sau Tuberozitatile se deplaseaza –

apropia de linia mediana sub efectul afectand ocluzia molara la adult prin
presiunii limbii cresterea diametrului transversal al
arcadei.
Nu necesita protezari, se vor corecta Bolta este ogivala
chirurgical
PALATINE
OBTURATOARELE VELO-PALATINE
Primul obturator a fost realizar de marele chirurg francez al

secolului VI Ambroise Paré 1510-1590.
PALATINE
Conectorul principal Placa palatina
Elementele ce alcatuiesc obturatoarele velo-palatine
Elemente de mentinere
Piesa obturatoare Sei cu dinti artificiali
sprijin si stabilizare
PALATINE
Clasa I – val despicat tonic
Obturatoarele realizate din elastomeri permit reluarea

functionalitatii
Se pot utiliza obturatoarele dinamice – clapeta obturatoare
Suersen
PALATINE
Clasa II- a – valuri scurte, retractile
Obturatorul este plasat intre fata postero-superioara a valului

posterior si faringe
PALATINE
Clasa III- a – val inert
Portiunea obturatoare remontata in cavum la nivelul choanelor
asigura obstructia completa a orificiului posterior al conductului
nazal
PALATINE
OBTURATOARELE VELO-PALATINE LA
PACIENTUL DENTAT
PALATINE
PACIENTUL EDENTAT
PALATINE
PACIENTUL DENTAT
1. OBTURATOARELE DINAMICE
Contractia m. valului palatin Relaxarea m. valului palatin
Principiul de functionare este bazat pe utilizarea contracturii musculare

PALATINE
PACIENTUL DENTAT
OBTURATORUL SUERSEN
Se utilizeaza obturatorul SUERSEN in cazul valului palatin despicat

PALATINE
PACIENTUL DENTAT
AMPRENTA PRELIMINARA SI FUNCTIONALA
PALATINE
PACIENTUL DENTAT
PALATINE
OBTURATOARELE VELO-PALATINE LA PACIENTUL
DENTAT
DEPARTAMENTUL IMPLANTOLOGIE, PROTEZA AMOVIBILA, 2013

PALATINE
OBTURATOARELE VELO-PALATINE LA PACIENTUL DENTAT
PALATINE
PACIENTUL DENTAT
UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE “GR.T.POPA” IASI
FACULTATEA DE MEDICINA DENTARA

PALATINE
PACIENTUL EDENTAT
PALATINE
PACIENTUL DENTAT
2. OBTURATOARELE STATICE
INDICATIE : - la pacientii fara contractie compensatorie a muschilor valului

palatin
ALCATUIRE : - placa palatina

- portiunea obturatoare urca la nivelul nazofaringelui si obtureaza
parte
posterioara a foselor nazale, la nivelul choanelor
PALATINE
PACIENTUL DENTAT
PALATINE
PACIENTUL DENTAT
DEZAVANTAJE : - proximitatea orificiului trompei lui Eustachie – sursa de infectii

a urechii medii
- pozitia orificiului este dificil de determinat
- dificultatea inregistrarii amprentei
PALATINE
OBTURATOARELE PENTRU
ALIMENTAREA NOU-
NASCUTULUI
Posibilitati si mijloace de reconstructie in
pierderile limitate de substanta osoasa
ale maxilarelor
În circulaţia clinică, termenilor de pierdere de substanţă sau

”defect osos” maxilar ori mandibular, li se substituie sintagma de
„rezecţie parţială, segmentală sau totală” a unuia dintre aceste
oase mandibulare ori maxilare (Baker, 1976; Shah, 1990; Deboise,
1993).
Înlăturarea unui „fragment”, cuvânt sinonim cu „segment” din

unul din cele două oase maxilare (trei oase maxilare în realitate
deoarece există două oase maxilare superioare şi unul inferior-
mandibula) creează un defect, o pierdere de substanţă
mandibulară sau maxilară, prejudiciu de importanţă diferită ca
sediu, mărime, funcţionalitate a porţiunii pierdute.
ale maxilarelor
CLASIFICARE
Nu există o clasificare exhaustivă cu o terminologie unanim

acceptată, a defectelor osoase, care să reflecte exact
raporturile cu o stare morfofuncţională a celor două maxilare
sau mandibulei.
Dar, intrucât mandibula şi maxilarele au forme, sedii şi

rapoarte diferite şi doar funcţiile le aseamănă, clasificările
defectelor ce le cuprind au convergenţe numai parţial prin
terminologie.
ale maxilarelor
CLASIFICARE
1. Defectele parţiale marginale, componentă frecventă ale
pierderilor de substanţă, sunt comune celor două elemente
anatomice, cu deosebirea că la maxilare depăşirea cadrului
alveolar perforează sinusul maxilar iar la mandibulă canalul
alveolar.
2. Defectele cavitare au aceeiaşi semnificaţie şi conduită

terapeutică la ambele oase. Cavitatea reprezintă un termen
folosit pentru a desemna prezenţa unui spaţiu închis
complet sau incomplet în interiorul unei structuri anatomice
– in cazul nostru maxilarele.
ale maxilarelor
CLASIFICARE
Dicţionarul medical - Rusu, 2000 - Sokler şi col., 2000
distingeau două tipuri de cavităţi, referindu-se la chisturile
de maxilar,
- cavităţi mici, cu dimensiuni sub 2 cm şi
- cavităţi mari peste aceste dimensiuni
În 1967 Presting, referitor la cavităţile chistice maxilare, evidenţia
trei mărimi pe care le-a comparat cu volumul unor fructe:
a.cavităţi mai mici sau cât o cireaşă (cavităţi mici);

b. cavităţi mai mari cât o prună ori cât un ou de porumbel
(cavităţi mijlocii)
c. cavităţi cât un măr (mari şi foarte mari).
ale maxilarelor
Pentru regenerearea osoasă („regenerearea osoasă este

înlocuirea sau substituirea ţesuturilor distruse cu un nou ţesut
format din celulele cu aceeasi origine. Acest ţesut nou
reacţionează în manieră similară împotriva stimulilor
patologici”- Pecora şi col., 1997) sunt necesare trei elemente
scria Masago şi col., 2007 şi Yoshikava şi Myoui, 2005:
1.matricea substituienţilor osoşi
2. factorul de creştere
3. celulele stem
ale maxilarelor
In cazul utilizării osului autogen ori conservat, matricea

(eşafodajul de depunere celulară) o constituie trabeculaţia
osoasă.
Substituienţii osoşi formează eşafodajul din materiale
sintetice: tricalciu fosfat granule, calciu fosfat ciment, fibre
din titan, os alogenic demineralizat, hidroxiapatită.
Factorul de creştere (factorul inductor) poate fi divers: plasma

imbogăţită cu plachete conţinătoare de multiplii inductori
(Fennis şi col., 2004), proteină morfogenetică osoasă (Cloikie şi
Sandor, 2008).
ale maxilarelor
Celulele stem, provenite din măduva osoasă autogenă, cu

potenţial de diferenţiere în osteoblaste cu rol esenţial în
structurarea osoasă.
Nu avem experienţa utilizării celulelor stem prelucrate prin bioinginerie

tisulară dar valoarea lor trece în pachetul de studii ale viitorului.
Se precizează în acelaşi timp că polimerii medicali bioresorbabili

utilizaţi concomitent în amestec cu materialele osteomedulare
autogene au o valoare reconstitutivă şi substitutivă de luat în
seamă.
ale maxilarelor
1. Reconstrucţia osoasă cu două variante în alegerea

componentelor reparatorii:
a. Materiale ososase autogene, izogene, homogene, heterogene,

brefogene sau combinate;
b. Substituienţi osoşi (biomateriale artificiale - Peri şi col., 1989):

biomateriale metalice, polimerice şi ceramice.
ale maxilarelor
2. Regenerarea osoasă
Capacitatea organismului viu de a-şi reface în cazul unor leziuni

celule, ţesuturi sau organe - Dic. Medical- Rusu, 2000; creşterea
sau diferenţierea a noi cellule şi substanţă intercelulară pentru a
forma noi ţesuturi - Jablonsky, 1982) prin stimularea inductivă a
ţesuturilor limitrofe pierderilor de substanţă
ale maxilarelor
Clasificare pierderilor de substanţă ale oaselor maxilare
1. Totale - traumatizante ireparatorii
2. Segmentale – cu refacerea sau nu a acestui segment de os
3. Parţiale
ale maxilarelor
Clasificare pierderilor de substanţă ale oaselor maxilare
Defectele parţiale
a. marginale – alveolare comune celor 2 oase maxilare

b. cavitare - localizări la ambele maxilare (mandibula şi maxilare) şi mărimi
diferite.
ale maxilarelor
Materiale de reconstrucţie utilizate
I. Sânge proaspăt autogen;
II. Grefe osoase autogene;
III. Substituienţi osoşi;
IV. Combinaţii între cele trei materiale.

ale maxilarelor
I. Sângele proaspăt autogen
Cheagul sanguin fibros rezultat prin coagularea sângelui în

care vor pătrunde vase aducătoare de substanţe nutritive,
oxigen, celule pre sau osteoformatoare, factori inductori
promoţionali care mai edifică noul os, plachete sanguine
eliberează seria factorilor de creştere indispensabili
dezvoltării şi remodelării osoase. Sângele este indispensabil
reconstituirii unui ţesut pierdut indiferent de structura
histologică.
ale maxilarelor
II. Grefele osoase autogene
Grefa reprezintă în sens restrictiv transferul chirurgical al

unui ţesut sau al unui fragment de organ dintr-o regiune a
unui organism în altă regiune a aceluiaşi organism
(autogrefă), sau de la un subiect la alt subiect
(heterogrefă). În sens larg termenul de grefă este sinonim
„transplantul”, fără a reflecta realitatea deoarece acesta
din urma nu contine celule vii ca si grefa.
ale maxilarelor

ale maxilarelor

ale maxilarelor
III. Substituenţi osoşi
1. Xenogrefe:
os bovin deproteinizat, nimit şi hidroxiapatită derivată
din os bovin;
- carbonat de calciu coralier (grefă din coral);
2. Aloplastice:
a. Bioceramice:
- tricalciu fosfaţi;
- hidroxiapatite:
- dense, nerezorbabile, neporoase;
- poroase, nerezorbabile;
- granulare, pulberi rezorbabile;
b. Glasionomeri;
c. Polimeri.
ale maxilarelor
Reconstrucţia crestei alveolare
La edentat, o înălţime mai mică de 4 mm se consideră creastă

joasă, între 4-6mm creastă mijlocie şi peste 6mm creastă
înaltă
Radiografic, indicii Rubens-Duval ne pot orienta asupra valorii

substratului osos disponibil:
0: aspect radiografic normal;
1: trabeculaţie subţire dar continuă;
2: trabeculaţie subţire dar întreruptă;
3: trabeculaţie întreruptă, orientată haotic, dezordonat.
ale maxilarelor

Rezorbţia alveolară cauzată de pierderea dinţilor provoacă
tulburări morfologice, funcţionale şi estetice recuperabile
doar prin adaptarea impusă de restricţii diferite sau prin
reconstrucţie.
Considerăm a fi modatităţile de refacere anatomică normală a crestei alveolare:

1. Regenerarea osoasă spontană;
2. Stimularea regenerării osoase spontane prin utilizarea unor factori
osteoinductivi şi de creştere specifici;
3. Adiţia de structuri osoase similare cu putere osteogenetică, osteinductivă
şi osteoconductivă;
4. Adiţia de substituienţi osoşi biologici sau nu, osteoconductivi;
5. Combinaţii aleatorii între cele cinci modalităţi.
ale maxilarelor
Tehnicile de reconstrucţie ale crestei alveolare, în scop

implantar sau protetic prin adiţie de materiale reparatorii impuse
de pierderile de substanţă având diferite cauze le-am îndreaptat
spre trei direcţii:
A.Reconstrucţia marginii alveoare în sens vertical;
B. Reconstrucţia marginii crestei alveolare în sens

orizontal;
C. Înălţarea crestei alveolare subsinuzale.

ale maxilarelor
A. Reconstrucţia crestei alveolare în sens vertical

ale maxilarelor
B. Reconstrucţia crestei alveolare în plan transversal

ale maxilarelor
B. Reconstrucţia crestei alveolare în plan transversal

ale maxilarelor
C. Înălţarea crestei alveolare subsinuzale

ale maxilarelor

ale maxilarelor

ale maxilarelor
pierderile limitate de substanta osoasa ale
maxilarelor

POSIBILITATI SI MIJLOACE
MODERNE DE RECONSTRUCTIE IN
PIERDERILE LIMITATE DE
SUBSTANTA OSOASA ALE
MAXILARELOR
Posibilitati si mijloace moderne de
reconstructie moderne in pierderile
limitate de substanta osoasa ale
maxilarelor
La momentul actual datorita progreselor in domeniul

aparaturii medicale se pot realiza proteze personalizate din
titan la nivelul oaselor maxilare atat la mandibula cat si la
nivelul maxilarului prin reconstructia tridimensionala a
osului, iar implantul este proiectat in totalitate de catre
calculator astfel incat sa reproduca in totalitate defectul
osos.
maxilarelor
Implantul este fabricat din pulbere de titan prin intermediul unei

proceduri speciale de tipărire 3D numită topire selectivă cu laser "Selective Laser
Melting - SLM".
Astfel, pulberea din aliajul de titan se așează strat cu strat deasupra unei
structuri de suport, iar fiecare strat este "sudat" de cel precedent prin topirea
pulberei de titan cu ajutorul unei raze laser care parcurge un traseu programat
deasupra acesteia.
Mai mult, acesta se poate realiza ȋn doar cȃteva ore, iar specialiștii susțin
cǎ avantajul implanturilor de titan faţă de implanturile din masă plastică, este că
titanul e mai stabil şi se integrează mai bine în structurile osoase.
DEPARTAMENTUL IMPLANTOLOGIE, PROTEZA AMOVIBILA, 2013
maxilarelor
Refacerea coputerizata a crestei zigomato- alveolare

reconstructie moderne in pierderile de
organe faciale
Sistemul CAD-CAM
Refacerea epitezei de ureche Refacerea epitezei oculare

 Amprenta optica

PMF 6

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PMF 6

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proteza obturator- etape clinice si

PIERDERILE DE SUBSTANTA ALE MAXILARULUI SUPERIOR

1. Pierderile mici de 2. Pierderile mari de

Se datoreaza imposibilitatii separarii complete a nazo-

1.Fonatia: inchiderea incompleta velo-faringiana face ca

2. Masticatia: refluarea lichidelor si alimentelor pe nas. La

Imediat (in timpul interventiei Tranzitoriu (intre Permanent

Ce sunt despicăturile labiale (cheiloschisis) și despicăturile

Despicăturile labiale și cele ale palatului sunt diformități

INCIDENTA DESPICATURILOR LABIO-PALATINALE

Frecvența formelor clinice este

Deriva din palatul primar Deriva din palatul secundar

CLASIFICAREA LUI VEAU

1. Diviziunile simple ale valului-

CLASIFICAREA LUI VEAU

2. Diviziunile valului si ale boltii

Fanta care intereseaza valul se

CLASIFICAREA LUI VEAU

3. Diviziunile valului si ale boltii

Fanta intereseaza buza si procesele

Fanta palatina se imparte in spatele

Marele fragment atras de buza si Tuberculul median este basculat

Fragmentul se poate indeparta sau Tuberozitatile se deplaseaza –

Primul obturator a fost realizar de marele chirurg francez al

Elementele ce alcatuiesc obturatoarele velo-palatine

Obturatoarele realizate din elastomeri permit reluarea

Obturatorul este plasat intre fata postero-superioara a valului

Contractia m. valului palatin Relaxarea m. valului palatin

Principiul de functionare este bazat pe utilizarea contracturii musculare

Se utilizeaza obturatorul SUERSEN in cazul valului palatin despicat

DEPARTAMENTUL IMPLANTOLOGIE, PROTEZA AMOVIBILA, 2013

PROTEZA IN CAZUL DESPICATURILOR VELO-

INDICATIE : - la pacientii fara contractie compensatorie a muschilor valului

ALCATUIRE : - placa palatina

DEZAVANTAJE : - proximitatea orificiului trompei lui Eustachie – sursa de infectii

În circulaţia clinică, termenilor de pierdere de substanţă sau

Înlăturarea unui „fragment”, cuvânt sinonim cu „segment” din

Nu există o clasificare exhaustivă cu o terminologie unanim

Dar, intrucât mandibula şi maxilarele au forme, sedii şi

2. Defectele cavitare au aceeiaşi semnificaţie şi conduită

a.cavităţi mai mici sau cât o cireaşă (cavităţi mici);

Pentru regenerearea osoasă („regenerearea osoasă este

1.matricea substituienţilor osoşi

In cazul utilizării osului autogen ori conservat, matricea

Factorul de creştere (factorul inductor) poate fi divers: plasma

Celulele stem, provenite din măduva osoasă autogenă, cu

Nu avem experienţa utilizării celulelor stem prelucrate prin bioinginerie

Se precizează în acelaşi timp că polimerii medicali bioresorbabili

1. Reconstrucţia osoasă cu două variante în alegerea

a. Materiale ososase autogene, izogene, homogene, heterogene,

b. Substituienţi osoşi (biomateriale artificiale - Peri şi col., 1989):

Capacitatea organismului viu de a-şi reface în cazul unor leziuni

Clasificare pierderilor de substanţă ale oaselor maxilare

1. Totale - traumatizante ireparatorii

2. Segmentale – cu refacerea sau nu a acestui segment de os

Clasificare pierderilor de substanţă ale oaselor maxilare

a. marginale – alveolare comune celor 2 oase maxilare

Materiale de reconstrucţie utilizate

I. Sânge proaspăt autogen;

II. Grefe osoase autogene;

III. Substituienţi osoşi;

IV. Combinaţii între cele trei materiale.

Materiale de reconstrucţie utilizate

I. Sângele proaspăt autogen