PROTEZA PARŢIALĂ AMOVIBILĂ ACRILICĂ

Indicaţie: în edentaţia parţială întinsă/ extinsă/ subtotală, ca soluţie terapeutică provizorie

sau tranzitorie

EDENTAŢIA– starea patologică ce se caracterizează prin absenţa unui număr variabil de dinţi.

 Edentaţia totală - unimaxilară

- bimaxilară
 Edentaţia parţială = absenţa unui număr variabil de dinţi, de la 1 la 15. Ea poate fi:
- redusă: 1-3 dinţi consecutivi (excepţie: lipsa celor 4 incisivi )
- întinsă: >3 dinţi consecutivi
- extinsă: edentaţia terminală care cuprinde şi caninul
- subtotală – rămân 2-3 dinţi restanţi

Clasificarea Kennedy

CÂMPUL PROTETIC EDENTAT PARŢIAL

DEFINIŢIE – câmpul protetic este reprezentat de totalitatea ţesuturilor dure şi moi pe care proteza
le acoperă şi cu care vine în contact.

Terapia protetică prin proteze partiale amovibile acrilice se adresează edentaţiilor parţiale
întinse şi extinse.
Câmpul protetic edentat parţial cuprinde următoarele elemente:
1. suportul dento-parodontal- format din dinţii restanţi şi parodonţiul lor;
2. suportul muco-osos- format din oasele maxilare şi fibromucoasa acoperitoare
Suportul dento-parodontal
- este format din dinţii restanţi şi ţesuturile lor parodontale
- preia presiunile ocluzale şi le transmite fiziologic osului maxilar
- asigură menţinerea şi stabilizarea protezei şi doar parţial sprijinul ei
- este evaluat prin examen clinic şi paraclinic (Rx, modele de studiu)

Dinţii restanţi influenţează stabilitatea, menţinerea şi sprijinul protezei parţiale

prin:
a) Număr – cu cît sunt mai mulţi dinţi restanţi, cu atât mai mare va fi
menţinerea şi stabilitatea protezei
b) Repartizarea topografică pe arcadă – este de preferat un număr mai mic de dinţi restanţi dar
repartizaţi echilibrat pe arcadă decât un număr mai mare dar situaţi grupaţi pe o singură
hemiarcadă

c) Poziţia de implantare- în cazul edentaţiei parţiale, dinţii limitanţi ai breşei edentate şi cei
antagonişti îşi modifică poziţia migrând spre edentaţie. Migrările pot fi:
- orizontale – ale dinţilor limitanţi edentaţiei
– prin înclinare (basculare)- coroana se deplasează spre edentaţie iar rădăcina în sens opus
- prin translaţie – corona şi rădăcina se deplasează în acelaşi sens, axul fiind paralel cu cel
iniţial

- verticale – ale dinţilor antagonişti edentaţiei

- egresiunea – dintele se deplasează spre edentaţie împreună cu procesul alveolar, coroana
clinică nu-şi modifică dimensiunea
- extruzia – dintele se deplasează fără procesul alveolar, coroana clinică devine mai mare decât
cea anatomică

egresiune extruzie
 d) Morfologia coronară – este importantă în cazul dinţilor stâlpi deoarece pe coroanele lor se
aplică elementele de menţinere şi stabilizare (croşetele)
- ecuatorul anatomic – linia care uneşte convexităţile maxime de pe feţele laterale ale dintelui
- ecuatorul protetic - linia care uneşte convexităţile maxime ale dinţilor stâlpi, în funcţie de
axul de inserţie al protezei; se determină cu paralelograful; împarte dintele într-o zonă
subecuatorială, retentivă, unde se plasează braţele elastice ale croşetelor şi o zonă
supraecuatorială, neretentivă, de sprijin
- retentivităţile favorabile sunt situate V la molarii maxilari si L la molarii mandibulari
- dinţii stâlpi cu coroane cilindrice, cu retentivităţi reduse, trebuie acoperiți cu proteze
unidentare

Analiza modelului la paralelograf pentru determinarea axei de insertie a protezei si trasarea ecuatorului protetic

e) Valoarea parodontală a dinţilor stâlpi- este determinată de implantarea în os, morfologia

radiculară şi starea de sănătate a ţesuturilor parodontale
f) Relaţia de ocluzie – în edentaţiile parţiale ocluzia se modifică din cauza migrărilor dentare
cu apariţia de contacte ocluzale traumatizante. În edentaţiile extinse sau biterminale ocluzia
frontală se transformă în ocluzie adâncă

Suportul muco-osos
Suportul mucos este format din mucoasa fixă, mucoasă neutră şi mucoasa mobilă.
Mucoasa fixă acoperă la maxilar crestele alveolare, tuberozităţile şi bolta palatină, iar la
mandibulă crestele alveolare şi 1/3 anterioară a tuberculilor piriformi.
Mucoasa neutră (pasiv mobilă) este o bandă fină cu lăţimea de aprox 2 mm, situată la nivelul
fundurilor de sac V şi O şi la nivelul liniei Ah; se mobilizează doar sub acţiunea unor factori
externi
Mucoasa mobilă continuă zona de mucoasă neutră şi acoperă formaţiunile mobile de la
periferia câmpului protetic (frenuri labiale, plici alveolo-jugale, buze, obraji, vălul palatin)

Suportul osos este format din crestele alveolare, bolta palatină şi tuberozităţi maxilare (la
maxilar) şi creste alveolare şi tuberculi piriformi (la mandibulă) şi are rol în sprijinul şi stabilizarea
protezelor.
 Suportul osos maxilar
1. BOLTA PALATINĂ este formată din:
- oasele incisive (în 1/3 anterioara)
- apofizele palatine ale oaselor maxilare
- lamele orizontale ale oaselor palatine (în 1/3 posterioară)
La nivelul bolții palatine se află:
- gaura palatină anterioară – zona de emergenţă a pachetului vasculo-nervos nazopalatin
- găurile palatine posterioare - zonele de emergenţă ale pachetelor vasculo-nervoase palatine
anterioare

La nivelul suturii palatine mediene poate fi prezentă o exostoză, numită torus palatin, cu
formă, dimensiune şi localizare diferită, care poate influenţa negativ protezarea (bascularea
protezei, leziuni ale mucoasei acoperitoare).
În general diametrul lui este sub 2cm, dar dimensiunile se pot modifica de-a lungul timpului
Frecvenţa torusului maxilar variază între 9-60%, fiind mai frecvent decât torusul mandibular
Este mai frecvent la populaţiile din Asia şi Inuit, şi de două ori mai frecvent la femei
Cauze: - genetice (autosomal dominanat)
- stres local (forţele ocluzale)

 Prezenţa torusului palatin necesită folierea modelului la acel nivel (dacă este mic) sau chiar
exereza lui chirurgicală, dacă dimensiunile sau localizarea lui o impun.

În funcţie de adâncime, bolta palatină poate fi plată, medie şi adâncă (ogivală).

 Bolta plată apare în general la pacienţii la care edentaţia este urmarea bolii parodontale şi
favorizează menţinerea protezei pe câmp prin fenomenul de adeziune, dar este deficitară din
punct de vedere al stabilităţii.
 Bolta adâncă (ogivală) este caracteristică pacienţilor care au avut obiceiuri vicioase în
copilărie (sugerea policelui, respiraţie orală) şi favorizează stabilitatea în sens orizontal a
protezei.
 Bolţile palatine cu adâncime medie (15-17 mm) sunt cele mai favorabile protezării şi sunt
prezente la pacienţii care au pierdut dinţii în urma complicaţiilor cariei dentare.
 2. CRESTELE ALVEOLARE- proeminenţe ce rezultă prin restructurarea procesului
alveolar în urma pierderii dinţilor
-prezintă 2 versanţi (V şi O) şi o muchie
-pot fi: şterse, medii sau proeminente
-reprezintă suportul pentru şeile protezei
- au rol în stabilitatea protezei prin neutralizarea forţelor orizontale

3. TUBEROZITĂŢILE MAXILARE – sunt proeminenţe osoase hemisferice situate la

extremităţile distale ale crestei alveolare
- pot fi voluminoase sau şterse, retentive sau nu
- au rol în sprijinul, menţinerea şi stabilitatea protezei

Suportul osos mandibular

1. Creasta alveolară
– are doi versanţi şi o muchie
- este mai redusă decât cea maxilară din cauza resorbţiei mai
accentuate; uneori muchia crestei se apropie de liniile oblice, interne
(crestele milohioidiene) şi externe
- rol în stabilizarea protezei mandibulare (prin versanţi)
- rol în sprijinul protezei mandibulare

- pe versantul lingual, în zona corespunzătoare premolarilor, poate apare o exostoză numită torus
mandibular, care poate cauza dificultăţi în protezare. Este mai puţin frecvent decât torusul palatin
(5-40%) şi apare bilateral în 90% din cazuri. Este mai frecvent la popoarele asiatice si Inuit şi puţin
mai frecvent la barbaţi decât la femei. Cauze: bruxism, genetic, stres local (de aceea poate recidiva
după exereza chirurgicală dacă persista presiunile masticatorii care l-au cauzat).
2. Tuberculii mandibulari (piriformi)
– sunt proeminenţe osoase de formă hemisferică, situate la extremităţile distale ale crestei
alveolare, ce apar după extracţia molarului de minte
- pot fi proeminenţi sau şterşi
- la acest nivel se inseră ligamentele pterigomandibulare, care pot disloca proteza mandibulară de
pe câmp dacă baza protezei acoperă zona de inserție
- cele 2/3 anterioare ale tuberculilor reprezintă zonă de sprijin pentru proteza mandibulară

ELEMENTELE COMPONENTE ALE PAP

Elementele componenete ale protezei parţiale acrilice sunt:
1. Baza
2. Şeile
3. Dinţii artificiali
4. Elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare

1. Baza
Caracteristici
 este componenta protezei care vine în contact cu zona de sprijin a câmpului protetic (bolta
palatină la maxilar şi versantul L la mandibulă)
 are două feţe:
a) mucozală (în contact cu mucoasa fixă)
- nu se lustruieşte
- redă cu fidelitate microrelieful mucoasei fixe
b) externă (spre cavitatea orală)
- trebuie lustruită perfect în scop profilactic (să nu lezeze părţile moi) şi igienic (să nu
retenţioneze alimente şi floră microbiană)

Roluri:
- uneşte şeile protezei
- transmite presiunile masticatorii asupra zonei de sprijin, precum şi de la o şea la alta
- asigură rigiditatea protezei
- participă la menţinerea protezei pe câmpul protetic prin adeziune
- rol în refacerea funcţiei fonetice prin zona de articulare fonetică

Baza protezei acrilice este reprezentată de placa palatinală (la maxilar) şi placa linguală (la
mandibulă).
Placa palatinală poate fi întinsă (totală) sau ameliorată (răscroită distal, decoletată,
fenestrată).
 Placa palatinală întinsă are ca limită anterioară zona supracingulară a dinţilor frontali restanţi
iar posterior se întinde până la linia Ah. În zonele laterale vine în contact cu zonele
supraecuatoriale de pe feţele orale ale dinţilor restanţi. În general, placa palatină întinsă se indică în
cazul edentaţiilor de hemiarcadă şi a celor subtotale.

Fig. a) placă totală; b) placa rascroită distal; c) placă decoletată; d) placă fenestrată

Placa palatinală ameliorată are o serie de avantaje: reducerea senzaţiei de disconfort şi de

vomă, menajarea simţului gustativ şi termic.
În cazul plăcii palatine fenestrate zona centrală a plăcii este decupată, lăsând liberă zona de
mucoasă cu receptori gustativi. Din păcate, rezistenţa bazei este diminuată din cauza suprafeţei ei
reduse, de aceea este indicată armarea extrinsecă cu plase metalice.
Placa palatinală răscroită distal permite degajarea zonei reflexogene a vălului palatin iar cea
decoletată protejează parodonţiul marginal al dinţilor restanţi de acţiunea traumatică a plăcii.

Placa linguală uneşte şeile protetice care acoperă versantul L al crestei alveolare şi se întinde
de la nivelul fundurilor de sac paralinguale până în zona supracingulară sau supraecuatorială a
dinţilor restanţi.

MATERIALE PENTRU REALIZAREA BAZEI

- Răşini acrilice convenţionale (polimetacrilat de metil)

Avantaje
- se pot adapta, recondiţiona prin căptuşire
- sunt ieftine
- uşor de realizat
Dezavantaje
 Au rezistenţă mecanică redusă, se fracturează frecvent (necesită armare)
 au grosimea de 2 mm (confort redus pentru pacient)
 au structură poroasă
 suferă fenomenul de îmbătrânire
 pot produce reacţii alergice din cauza monomerului rezidual sau a colorantului
La pacienţii alergici se recomandă:
- materiale ce nu conţin peroxid de benzoil sau monomer: Erkodur/Erkodent, Versyo/Heraeus
Kulzer, Flexite MP. Acestea nu produc alergii deoarece au lanţuri moleculare relativ lungi- aspect
important atât pentru pacient cât şi pentru tehnician, deoarece moleculele mici au potenţial de
penetrare prin mucoasă şi piele.
- acrilate transparente, fără colorant

- Răşini acetalice (Acetal D, DENTAL D, THERMOFLEX)

Răşina acetalică este un polimer termoplastic fără monomeri, cu structură cristalină şi este
un biprodus al polimerizării formaldehidei.
Principalele caracteristici sunt:
- rezistenţa mare la abrazie
- rezistenţă excelentă la tracţiune şi şoc (cel mai rezistent şi rigid dintre materiale nemetalice -
de 6-12 ori mai dur decât răşina acrilică)
- memorie elastică crescută
- conductivitate termică redusă
- nu absoarbe apa
- rezistă la colonizare fungică şi bacteriană
- nu este toxică sau alergenică
- calităţile sale rămân stabile indiferent de condiţiile la care este expusă: pH cuprins între 4-9,
umiditate, temperaturi între - 40° şi 90°C; rezistă la acţiunea solvenţilor organici (alcool, eter,
aldehide, esteri, glycol, benzen)

- Răşini termoplastice flexibile (Valplast, Thermoflex, Flexite)

 Materiale pe baza de nylon
 Sunt biocompatibile deoarece nu conţin monomer
 Au stabilitate dimensională foarte bună
 Au durabilitate mare în timp
 Pot fi reparate şi reoptimizate
 Se realizează prin injecţie
 Sunt indicate:
- în cazul unui câmp protetic cu retentivităţi accentuate
- La pacienţii cu dizabilităţi
- La pacienţii cu microstomie
- Pentru proteze OMF cu obturator

2. ŞEILE
Şeile reprezintă elementele protezei care acoperă crestele alveolare şi oferă suport pentru
dinţii artificiali, transmiţând forţele ocluzale suportului muco-osos (nefiziologic). Au rol în
sprijinul şi stabilitatea protezei. Deasemenea ele refac volumul şi forma crestelor edentate afectate
de atrofie şi rezorbţie. Numărul şeilor este egal cu numărul breşelor edentate. Fiecare şea prezintă
doi versanţi, unul vestibular şi unul oral, fiecare versant având două feţe: una mucozală şi una
externă.
 3. DINŢII ARTIFICIALI
Dinţii artificiali reprezintă elementele funcţionale principale ale unei proteze mobilizabile.
Ei formează segmente de arcadă, refacând integritatea şi funcţionalitatea arcadei dentare naturale
afectate de edentaţie.

Dinţii artificiali pot fi realizaţi din:

Materiale organice:
 răşini acrilice (PMMA)
 răşini acrilice reticulate
 răşini compozite
Materiale anorganice: ceramică dentară

Sunt disponibili în garnituri. Fiecare producător are un cod de notare a dinţilor funcţie de culoare,
formă şi dimensiune. El este compus din cifre şi litere şi este trecut pe garnitură. Dinţii mandibulari
se pot articula numai cu dinţii maxilari care au acelaşi cod.

…………………………….
……………………………….
...............................................
(VEZI CARTEA TEHNOLOGIA PROTEZEI TOTALE

4. ELEMENTELE DE MENŢINERE, SPRIJIN ŞI STABILIZARE

Deplasarea protezei de pe câmpul protetic este împiedicată de elementele de menţinere şi
stabilizare, care în cazul PPAA sunt croşetele. Acestea se aplică pe dinţii restanţi limitanţi ai
edentaţiei şi pot fi:
a) Metalice - din sârmă
b) Nemetalice - din acrilat, răşini acetalice sau termoplastice
 a) Croşetele clasice din sârmă
Se confecţionează din sârmă trefilată cu secţiunea rotundă,
din aliaje de otel inoxidabil tip wipla cu diametrul de 0,6-0,8 mm
sau din alije de Au platinat 750‰. Prezintă o mare elasticitate în
toate sensurile şi au contact redus cu dintele. Ele au 3 funcţii
majore:
- retenţia
- încercuirea
- sprijinul

Părţile componente
- Segmentul dentar – se aplică pe 2/3 din faţa vestibulară a dintelui stâlp
- Segmentul intermediar – diferă ca formă și amplasare de la un croşet la altul şi poate fi în
raport cu dintele sau cu mucoasa alveolară
- Segmentul terminal (coada) – are formă retentivă (ondulată) pentru a asigura fixarea
croşetului în baza sau şaua protezei acrilice

1. Croşetul cervico-ocluzal (CU UMĂR)

 Variante:
- Deschis dental (extremitatea liberă este orientată spre dinţii restanţi)
- Deschis edental (spre edentaţie)
- Bidentar

Deschis dental
- Segmentul dentar – formă curbă, paralel cu marginea gingivală dar
la distanţă de aceasta, plasat subecuatorial, înconjoară 2/3 din FV
apoi urcă si traversează ecuatorul în zona muchiei vestibulo-
proximală dinspre edentaţie
- Segmentul intermediar continuă segmentul dentar, are formă de U
(umăr) şi este plasat pe faţa proximală sub marginea ocluzală, apoi
coboară paralel cu faţa proximală si se continuă cu segmental
terminal
- Segmentul terminal (coada) – are formă retentivă si se plasează ăn acrilatul bazei sau al
șeii
 Indicaţii:
- Pentru orice tip de edentaţie parțială
- Pe dinţii mai puţin vizibili (este inestetic)
- Pe dinţii cu retentivităţi moderate/reduse şi implantare parodontală bună (deoarece nu este
foarte elastic)
 Funcții
- Retenţie- prin porțiunea activă (subecuatorială) a segmentului dentar
- Împiedică distalizarea protezei- prin extremitatea liberă
- Stabilizare- prin porţiunea supraecuatorială a segmentului dentar si a segmentului
intermediar
- Sprijin – prin umăr
 Deschis edental (spre edentaţie)
Indicaţii: este indicat în edentaţiile terminale, când între dintele pe care se aplică şi dintele vecin
există un spaţiu pentru plasarea segmentului intermediar
Funcții
- Retenţie- prin porțiunea activă (subecuatorială) a segmentului dentar
- Stabilizare- prin porţiunea supraecuatorială a segmentului dentar si a segmentului intermediar
- Sprijin – prin umăr
- Frânează bascularea protezei prin extremitatea liberă = element antibasculant

2. Croşetul cervico-alveolar (CU BUCLĂ)

Variante:
- Deschis dental
- Deschis edental- indicat în edentaţiile terminale datorită efectului antibasculant

Croşetul cervico-alveolar deschis dental

Segmentul dentar – formă curbă, paralel cu marginea gingivală dar
la distanţă de aceasta, plasat subecuatorial, înconjoară 2/3 din FV;
extremitatea liberă orientată către dintele vecin
Segmentul intermediar (bucla) continuă segmentul dentar, are
formă de buclă în S sau Z şi este plasat în raport cu procesul alveolar al
dintelui, dar la mică distanță (0,5-0,6mm) de mucoasă.
Segmentul terminal (coada) – are formă retentivă, terminal se aplică în grosimea versantului
V al şeii acrilice
 Indicaţii:
- Pentru orice tip de edentaţii
- Pe dinţi cu retentivităţi mari şi implantare parodontală mai slabă (este mai elastic decat cel
cervico-ocluzal datorită lungimii mari a segmentului intermediar).
Funcții
- Retenţie
- Împiedică distalizarea protezei

Croşetul cervico-alveolar deschis edental

Segmentul dentar – formă curbă, paralel cu marginea gingivală dar la
distanţă de aceasta, plasat subecuatorial, înconjoară 2/3 din FV; extremitatea
liberă este orientată spre edentație
Segmentul intermediar continuă segmentul dentar, are formă de
buclă şi este plasat în raport cu procesul alveolar al dintelui, dar la mică
distanță de mucoasă
Segmentul terminal (coada) – are formă retentivă, plasat in șeaua acrilică

Funcții
- retenţie
- antibasculant

3. Croşetul muco-alveolar
- Indicat în edentaţiile biterminale maxilare, la pacienţii cu versantul
vestibular frontal retentiv
- Se realizează ca o ansă dublă de sârmă de wipla de 0,7mm care
poate fi înglobată într-un strat acrilat
 - Se plasează la 0,5 mm distanţă de mucoasă, nu în contact cu ea!!
- Nu este vizibil
- Acţiunea croşetului: când proteza are tendinţa de desprindere, croşetul apasă pe mucoasă,
provoacă dureri pacientului determinandu-l să aducă arcadele în contact şi astfel să reaşeze
proteza pe câmpul protetic
Funcții: menţinere şi stabilitate

b. Croșetele nemetalice
Fac corp comun cu proteza, pornind fie din bază fie din şa. Ele pot fi:
- simple alveolare – sunt prelungiri ale şeilor, sub formă de pelote sau digitaţii cu grosimea
de 2-3mm, care se aplică pe zonele retentive ale crestei alveolare, V sau O; au dezavantajul
că fiind rigide produc leziuni de decubit şi se pot fractura

- simple dentare – cel mai cunoscut este croşetul "în tură de şah" Kemmeny; porţiunea
dentară este din acrilat alb iar cea gingivală din acrilat roz; extremitatea se situează sub linia ghid;
au dezavantajul că se fracturează uşor şi se repară greu
- simple dento-alveolare – au formă de inel secţionat pentru a putea fi inserate pe dinte; se
sprijină parţial pe dinte, parţial pe procesul alveolar

Croşete din răşini acetalice (Acetal Dental, Dental D)

 Utilizate de peste 20 ani
 Sunt fizionomice (20 nuanţe disponibile)
 Rezistenţă la rupere,forfecare şi abrazie
 Rigiditate suficientă
 Netoxice
 Se realizează prin injecţie

Croşete din materiale termoplastice flexibile (FLEXITE, VALPLAST)

FLEXITE
 material termoplastic pe baza de nylon
 monomer-free
 biocompatibil şi hipoalergenic
 inert dpdv biologic
 are flexibilitatea echivalentă cu a sârmelor din aliaje nobile
 Se prelucrează prin injecţie
 ALGORITMUL CLINICO-TEHNOLOGIC DE REALIZARE A
PPAA
 EXAMENUL PACIENTULUI, STABILIREA DIAGNOSTICULUI ŞI A PLANULUI DE
TRATAMENT
 AMPRENTAREA PRELIMINARĂ
 REALIZAREA MODELULUI PRELIMINAR
 REALIZAREA PORTAMPRENTEI INDIVIDUALE
 AMPRENTAREA FUNCŢIONALĂ
 REALIZAREA MODELULUI FUNCŢIONAL
 REALIZAREA MACHETELOR DE OCLUZIE
 DETERMINAREA ŞI ÎNREGISTRAREA RELAŢIILOR INTERMAXILARE
 MONTAREA ÎN SIMULATOR
 REALIZAREA CROŞETELOR
 REALIZAREA MACHETEI PROTEZEI PARŢIALE AMOVIBILE
 VERIFICAREA MACHETEI
 DEFINITIVAREA MACHETEI
 TRANSFORMAREA MACHETEI ÎN PROTEZA FINITA
 APLICAREA PROTEZEI ÎN CAVITATEA BUCALĂ

AMPRENTA PRELIMINARĂ
• Este copia negativă a câmpului protetic, care înregistrează cu fidelitate zona de sprijin şi cu
aproximaţie zona de închidere marginală
• Se înregistrează cu portamprente standard

MODELUL PRELIMINAR
DEFINIŢIE: Modelul preliminar este reproducerea pozitivă, statică, a câmpului protetic edentat
parţial, ce redă cu fidelitate zona de sprijin şi cu aproximaţie zona periferică de închidere
marginală.

Elemente componente:
- soclul
- grosime 2 cm
- formă geometrică: pentagon (maxilar), trapez (mandibulă)
- modelul propriu-zis

Rol
– completarea examenului clinic al pacientului (model de studiu)
- document medico-legal
- stabilirea planului de tratament
- realizarea portamprentei individuale

Material –gipsul obişnuit (alabastru – tip II)

Materiale şi instrumentar necesar pentru realizarea modelului :

- amprentă preliminară
- bol de cauciuc
- spatulă inoxidabilă, rigidă, lată
- vacuum-malaxor
- ghips alabastru (Tip II alb)
- apă de la robinet sau apă distilată, la temperatura camerei
- măsuţă vibratoare
- soclator sau conformator pentru soclul
Tehnica de lucru
1. Igienizarea amprentei preliminare
- spălare cu apă pentru îndepărtarea urmelor de sânge şi salivă
- dezinfectare
 imersie în soluţii antiseptice, antimicrobiene, antifungice şi antivirale (hipoclorit de sodiu
1%, glutaraldehidă 2%, glutaraldehidă cu fenol, clorhexidină, clorură de benzalconium,
bromocet 2%)
 pulverizare cu spray-uri speciale (ex. Dimenol/Septodont – spray dezinfectant pentru
amprente, pe baza de alcool izopropilic; se pulverizează amprenta, se aşteaptă 15 minute şi
se clăteşte cu grijă. Nu atacă suprafaţa amprentei şi nu produce variaţii dimensionale)
2. Examinarea amprentei preliminare
- dacă amprenta a cuprins în totalitate suprafaţa de sprijin a câmpului protetic
- dacă materialul de amprentă este susţinut de portamprentă
- dacă suprafaţa amprentei este netedă, fără discontinuităţi sau goluri
- dacă materialul de amprentă nu se desprinde de portamprentă
- dacă marginile amprentei sunt modelate
- dacă portamprenta a fost centrată pe câmp (marginile au grosime egală)
3. Prepararea pastei de ghips
Proporţia: 3 părţi ghips/1 parte apă, pentru obţinerea unei paste de consistenţă fluidă.

Metode:
· Metoda saturaţiei progresive – apa, măsurată cu un cilindru gradat, se introduce în bol iar
pulberea de gips se presară încet, pentru ca aceasta să absoarbă apa în cel puţin 20 secunde.
Niciodată nu se pune apa peste pudra, nici nu se mai adaugă apă dacă pasta este prea groasă.
Malaxarea pastei se poate face manual (cu spatula) dar este de preferat la vacuum-malaxor (evită
încorporarea bulelor de aer)
Timpul de spatulare:
- 30 secunde – la vacuum-malaxor
- 1 minut (câte 2 mişcări/sec) – manual
Metoda amestecului predozat
 apa şi pulberea de gips sunt predozate şi se găsesc în recipiente separate.
 În momentul preparării pastei, se introduce apa în recipientul în care se găseste pulberea de
gips, se agită energic, apoi se toarnă în amprenta aşezată pe măsuţa vibratoare.
4. Turnarea modelului preliminar
- în maxim 20 minute de la amprentare (alginat)
- în 24 de ore pentru amprenta cu materiale siliconice.
- Portamprenta este aşezată pe măsuţa vibratoare iar pasta de gips este introdusă progresiv în
amprentă, depunându-se pe zona cea mai proeminentă a amprentei (bolta palatină – la
maxilar, marginile – la mandibulă).
Vibrarea amprentei în timpul turnării
- favorizează curgerea pastei de gips în toate detaliile amprentei
- împiedică formarea bulelor de aer
- favorizează condensarea granulelor de gips.
În cazul în care nu există o măsuţă vibratorie în dotare, vibrarea poate fi obţinută prin lovirea
uşoară a portamprentei de masa de lucru
5. Realizarea soclului
Metoda clasică: restul de pastă de gips, aflată încă în fază plastică, se aşează pe masa de lucru iar
peste ea se răstoarnă amprenta preliminară cu modelul turnat anterior;
- se presează până când înălţimea soclului ajunge la 1,5-2cm iar suprafaţa portamprentei este
paralelă cu planul mesei de lucru.
 - se îndepărtează surplusul de ghips la distanţă de 0,5-1 cm de marginile portamprentei, prin
secţionare cu cuţitul pentru gips.
Metoda modernă:
- pasta de gips se introduce într-un conformator prefabricat (care dă soclului o formă
semicirculară), peste care se aşează portamprenta cu modelul turnat anterior
Prin această metodă nu mai este necesară etapa de soclare
6. Demularea – desprinderea modelului din amprentă după priza gipsului, prin tracţiune exercitată
pe mânerul portamprentei
7. Soclarea – finisarea soclului (realizarea formei geometrice specifice)
- Manual - cu cuţitul pentru gips
- Aparatul de soclat (un polizor de laborator cu un disc abraziv mare, vertical)
Se realizează numai în situaţia în care nu s-a utilizat un conformator pentru soclu.

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ
Definiţie- suportul rigid, nedeformabil, pentru materialul de amprentă funcţională, ce corespunde
particularităţilor individuale ale fiecărui câmp protetic.
Elemente componenete:
1. BAZA
2. ELEMENTE ACCESORII
- mâner
- butoni de presiune
- elemente de întărire
- borduri de ocluzie (rar, doar la indicaţia medicului dentist)
1. Baza
- Acoperă suprafaţa de sprijin a câmpului protetic
- Trebuie să aibă grosimea 1,5-2 mm şi uniformă pentru a rezista la presiunile exercitate în timpul
amprentării
- Să fie stabilă pe model (să nu basculeze)
- Marginile să se oprească în zona de mucoasă neutră, să fie rotunjite şi să ocolească elementele
mobile de la periferia câmpului protetic
2. Mânerul – situat pe linia mediană, mijlocul crestei alveolare sau pe bolta palatină (în funcţie de
tipul de edentaţie)
- Are formă paralelipipedică şi feţele laterale uşor concave, pentru a favoriza manipularea în
timpul mişcărilor de amprentare
3. Butonii de presiune:
– se realizeaza numai la portamprenta individuală mandib.
- se aplică pe mijlocul crestei, în zona corespunzătoare premolarilor, sau în zona cea mai declivă a
crestei
- au formă paralelipipedică
- dimensiuni: L=10-15 mm, l= 4-6mm, h= 5-7 mm
- înălţimea şi lăţimea se corelează de obicei cu cea a crestelor alveolare
ROL – exercitarea de presiuni uniforme şi echilibrate pe câmpul protetic în timpul amprentării
4.Elementele de întărire:
Rol: măresc rezistenţa bazei portamprentei mandibulare realizate din placă de bază
– plăcuţe metalice aplicate în grosimea versantului L al portamprentei
- sârmă de 1 mm diametru şi 10 cm lungime, aplicată pe versantul L sau pe mijlocul crestei
Borduri de ocluzie:
- utilizate rar, numai la indicaţia medicului, când amprenta funcţională va fi înregistrată sub
presiune ocluzală
- reproduc dimensiunea şi poziţia arcadelor dentare
Materiale pentru confecţionarea portamprentei individuale:
- Placă de bază (din răşini naturale-schellac sau artificiale – polistiren)
-Răşini acrilice autopolimerizabile (Duracrol/Spofa, Candulor C Plast/Candulor, GC Ostron/GC,
Trayplast/Vertex Dental)
- Răşini compozite fotopolimerizabile (Palatray/Kulzer, Individo Lux/Voco, Ultra Tray/Candulor,
SR Ivolen/ Ivoclar)
- Răşini acrilice termopolimerizabile (rar)
- Materiale termoplastice (prelucrabile prin termoformare)

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN PLACA DE BAZĂ

Plăcile de bază
- utilizate în special pentru realizarea portamprentelor individuale maxilare.
- au formă trapezoidală (cele pentru portamprenta maxilară) sau de “V” (pentru
portamprenta mandibulă) şi grosimea de 1,5 mm
- compoziţia chimică - răşini naturale (Shellac) sau sintetice (polistiren), la care se adauga
diverşi coloranţi.
- sunt materiale termoplastice şi se plastifiază la flacăra becului de gaz.
Avantaje
- tehnică uşoară şi rapidă
- preţ de cost redus
Dezavantaje
- rezistenţă mecanică redusă
- sunt casante, se fracturează uşor
- la temperatură ridicată se deformează
Indicaţie: pentru amprenta funcţională maxilară luată cu materiale de consistenţă fluidă
Tehnica de lucru
- se trasează pe modelul preliminar periferia câmpului protetic (zona de mucoasă neutră)
- se izolează modelul preliminar prin imersie în apă (5 minute) sau cu pudră de talc
- se deretentivizează dinţii restanţi prin acoperirea lor cu o folie de staniol
- se plastifiază placa de bază uniform şi se adaptează pe model în limitele trasate anterior, prin
presiune digitală, începând dinspre bolta palatină spre periferie (la maxilar) şi dinspre versantul L
spre V (la mandibulă)
- se secţionează excesul (cu foarfeca sau spatula încălzită), iar marginile se răsfrâng astfel încât să
se încadreze în limitele trasate pe model, să fie rotunjite şi cu grosimea de 1,5-2 mm
- modelarea mânerului – excesul de placă de bază se plastifiază şi se aplică pe linia mediană, pe
mijlocul crestei alveolare (sau al bolţii palatine) realizând un mâner cu înălţimea şi lăţimea
incisivilor centrali
- modelarea butonilor de presiune – au formă paralelipipedică, se lipesc pe mijlocul crestei
alveolare, în zona corespunzătoare premolarilor inferiori
- introducerea elementelor de întărire – se încălzește sârmă putin
in flacara becului de gaz și se introduce în grosiea versantului
lingual al portamprentei.
- prelucrarea portamprentei individuale – cu pile de mână, hârtie
abrazivă (şmirghel) sau instrumentar rotativ dar la viteză redusă şi
fără exercitare de presiune, deoarece materialul termoplastic se
topeşte

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN ACRILAT AUTOPOLIMERIZABIL

Răşinile acrilice autopolimerizabile polimerizează la temperatura mediului ambiant, reacţia de
polimerizare fiind iniţiată chimic.
Avantaje:
- rezistenţă mult mai mare decât a plăcii de bază
- tehnică de realizare simplă
- permite amprentarea cu orice tip de material de amprentă

Tehnica de realizare din acrilat autopolimerizabil

• Se introduce pulberea în recipient apoi se adaugă monomerul până când toată pulberea este
umezită şi are un aspect de cristale de zăpadă
• se amestecă cu spatula până cănd amestecul devine omogen, apoi se acoperă cu o plăcuţă de
sticlă şi se lasă în repaos 7-10 minute
• materialul este îndepărtat din recipient cu degetele umede si aplicat între două plăcuţe de sticlă
umezite în prealabil
• Se presează materialul între cele două plăcuţe de sticlă până se obţine o folie de acrilat cu
grosimea dorită
• Modelul preliminar se hidratează prin imersie in apă 3-4 minute
• Folia de acrilat se aplică pe model, se îndepărtează excesul, din care se modelează elementele
accesorii
• Polimerizarea poate decurge în două moduri:
- Autopolimerizare clasică – se obţine o portamprentă opacă
- Autopolimerizare la rece (termobaropolimerizare) – la 40°C şi presiune 4 bari, timp de 4
minute – se obţine o portamprentă transparentă

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN RĂŞINI COMPOZITE FOTOPOLIMERIZABILE

Rasinile fotopolimerizabile sunt livrate sub formă de plăcuţe preformate, de formă trapezoidală sau
potcoavă, cu grosimea de 2 mm, protejate de lumină printr-un ambalaj de culoare închisă.
Fotopolimerizarea - în incinte speciale cu halogen sau lumină ultraviolet: TRIAD (Dentsply),
SPECTRAMAT (Ivoclar), INDIVIDO LIGHT BOX (Voco), Polylux (Bredent)
Timpul necesar polimerizării este de aproximativ 3-5 minute.
Avantaje:
- tehnică de lucru uşoară şi rapidă
- timp de lucru nelimitat
- portamprentă rezistentă, foarte rigidă
Dezavantaj:
- preţ de cost mai ridicat
- necesită dotare specială

AMPRENTA FUNCŢIONALĂ –(fază clinică)

MODELUL FUNCŢIONAL
Definiţie- imaginea pozitivă a câmpului protetic, ce reproduce cu fidelitate toate detaliile acestuia,
atât zona de sprijin cât şi zona periferică (de închidere marginală)
Condiţii:
- să reproducă cu mare fidelitate cele mai fine detalii ale amprentei
- să fie exact
- să nu sufere modificări volumetrice şi chimice
- să fie rezistent la presiunile exercitate asupra lui
- să fie dur
Roluri:
- realizarea machetelor de ocluzie
- realizarea machetei protezei
- va fi parte componentă a tiparului
Material şi instrumentar necesar:
- amprentă funcţională
- bol de cauciuc
- spatulă inoxidabilă (de preferat vacuum-malaxor)
- ghips dur de tip III (Moldano)
- apă de la robinet sau apă distilată, la temperatura camerei
- măsuţă vibratoare
- conformatoare pentru soclul modelului (sau soclator)

Tehnica de realizare:
1. Igienizarea amprentei funcţionale
2. Examinarea amprentei funcţionale
• Repartizarea materialului de amprenta pe suprafaţa portamprentei individuale
• Aderenţa materialului la suprafaţa portamprentei
• Centrarea amprentei pe suprafaţa câmpului protetic
• Modelajul marginilor în conformitate cu fundurile de sac
3. Pregătirea amprentei
a) ÎNDIGUIREA – constă în aplicarea unui rulou de ceară cu
diametrul de 4 mm la 3-4 mm distanţă de marginile amprentei
Scop: conservarea pe modelul funcţional a dimensiunilor reale ale
fundurilor de sac V şi L, pentru realizarea unor margini suficient de
groase şi rotunjite, necesare inchiderii marginale
b) COFRAREA- aplicarea unei folii de ceară de 15 mm lăţime, în jurul
amprentei funcţionale, tangent la ruloul de îndiguire
Scop
- Favorizează obţinerea unui model cu soclul de o anumită grosime, gata fasonat
- Favorizează turnarea modelului prin vibrare

4. Turnarea modelului
- se prepară pasta de gips dur de consistenţă fluidă (recomandabil la vacuum-malaxor pentru
obţinerea durităţii maxime a modelului)
- se toarnă (prin vibrare) în amprentă, începând cu zonele cele mai înalte
- pentru economie de material, modelul poate fi turnat din gips dur iar soclul din gips obişnuit; in
acest caz, soclul se va realiza numai după priza completă a gipsului dur (40-60 minute), în caz
contrar, gipsul obişnuit absoarbe apa din gipsul dur şi-i reduce duritatea de suprafaţă.
5. Demularea
- îndepărtarea modelului din amprentă după priza gipsului
- se face prin tracţiune uşoară pe mânerul portamprentei individuale, cu atenţie, pentru a nu fractura
dinţii restanţi
6. Soclarea- se realizează manual sau la aparatul de soclat
-forma soclului modelului funcţional este semicirculară.
- Nu mai este necesară în cazul realizarii induguirii si cofrarii

MACHETA DE OCLUZIE
Definiţie – piese protetice intermediare care reproduc temporar baza şi arcadele artificiale ale
viitoarei proteze.
ROLURI:
• Stabilirea orientării şi direcţiei planului de ocluzie
• Determinarea dimensiunii verticale a etajului inferior
• Înregistrarea rapoartelor intermaxilare
• Trasarea reperelor necesare alegerii si montării dinţilor artificiali
Elemente componente:
1. BAZA
2. BORDURI DE OCLUZIE

1. BAZA - este asemănătoare cu baza portamprentei individuale

- vine în contact cu zona de sprijin a câmpului protetic (bolta palatină, creste alveolare – la
maxilar, versantul lingual, creste alveolare – la mandibulă) și cu dinții restanți (supracincular/
supraecuatorial)
- reprezintă suportul pentru bordurile de ocluzie
Condiţii: - să fie realizată strict în limitele câmpului protetic
- să fie stabilă pe câmpul protetic, să nu basculeze
- să fie rigidă şi rezistentă la presiunile care se vor exercita asupra ei în timpul determinării
relaţiilor intermaxilare
- marginile sa fie netede şi rotunjite, să ocolească elementele mobile de la periferia câmpului
protetic, pentru a nu leza părţile moi şi a nu fi antrenate de contracţia elementelor mobile
Materiale:
- plăci de bază
- materiale termoplastice
- răşini acrilice auto, termo sau fotopolimerizabile
2. BORDURILE DE OCLUZIE – componentele machetei de ocluzie care refac temporar
volumul şi forma arcadei artificiale
Materiale:
- ceară roz sau albă
- mase termoplastice (Stents, Kerr)
Caracteristici:
- dimensiuni –în general sunt: frontal: h = 10-12 mm, l = 6 mm; - lateral: h = 6-8 mm, l = 8-10 mm
DAR dimensiunile bordurilor trebuie corelate cu cele ale dinţilor restanţi şi ale crestelor alveolare
(înălţimea este cu 2mm mai mare decât a dintilor restanţi)
-limita posterioară a bordurii este situată corespunzător feţei distale a M1
- extremităţile distale sunt tăiate în unghi de 45° pentru a evita contactele premature dintre bordura
maxilară şi mandibulară în timpul înregistrării relaţiilor intermaxilare
- forma bordurii este paralelipipedică (pătrată pe secţiune), cu feţele plane şi netede, iar unghiurile
rotunjite
- sunt fixate pe muchia crestei, cu excepţia zonei frontale maxilare, unde se pot fixa uşor
vestibularizat
Tehnica de lucru:
a) Realizarea bazei
1. Se trasează pe modelul funcţional periferia câmpului protetic
2. Se izolează modelul funcţional (5 minute în apă)
2. Se plastifiază placa de bază şi se adaptează pe model, până la periferia câmpului protetic
3. Se îndepărtează surplusul şi se netezesc marginile
b) Bordurile de ocluzie pot fi confecţionate prin 3 metode:
1. introducerea cerii topite într-un conformator de formă paralelipipedică sau de potcoava
2. din batoane de ceară preformate
3. Dintr-o folie de ceară plastifiată şi modelată manual sub formă de baton paralelipipedic
Muchiile bordurii trebuie realizate rotunjite iar suprafeţele plane.
Faţa ocluzală - să fie perfect plană şi să realizeze unghiuri de 90° cu feţele V şi O

ROLURILE MACHETELOR DE OCLUZIE

1. DETERMINAREA ŞI ÎNREGISTRAREA RELAŢIILOR INTERMAXILARE
- curbura V a arcadei frontale superioare (refacerea plenitudinii buzelor şi obrajilor)
- dimensiune verticală a etajului inferior (subnazale-gnation = comisura bucală-unghiul extern al
ochiului)
- poziţia mandibulei faţă de maxilar în relaţie centrică
- Nivelul şi orientarea planului de ocluzie
Nivelul planului de ocluzie
- frontal- 2 mm sub marginea libera a buzei superioare
- lateral- la mijlocul distanţei dintre crestele edentate (mai aproape de cea mai resorbită)
Direcţia planului de ocluzie
- Se determină cu plăcuţa FOX
- frontal- paralel cu linia bipupilară
- lateral- paralel cu planul lui Camper (tragus-aripa nasului)

2. TRASAREA UNOR REPERE PENTRU ALEGEREA ŞI MONTAREA DINŢILOR

- linia mediană- pe ambele borduri
- liniile caninilor- numai pe bordura maxilară
- linia surâsului- numai pe bordura maxilară

MONTAREA ÎN SIMULATOR –( vezi cartea Tehnologia protezei totale)

REALIZAREA CROŞETELOR DIN SÂRMĂ

Croşetele din sârmă
• Reprezintă elementele de menţinere şi stabilizare ale PAP
• Se aplică pe dinţii limitanţi ai edentaţiilor
Eficienţa croşetului depinde de:
- Lungime
- Diametrul sârmei
- Calitatea materialului
- Gradul de retentivitate al dintelui
- Gradul de mobilitate al dintelui stâlp
Criterii de alegere
• Convexitatea dintelui (gradul de retentivitate)
• Starea ţesuturilor parodontale
• Dimensiunea şi nr. rădăcinilor
• Poziţia dintelui pe arcadă (gradul de vizibilitate)
• Tipul de edentaţie şi amplitudinea breşei edentate
Principii biomecanice de realizare
• Forţa exercitată pe dintele stîlp să fie suficientă pentru menţinerea şi stabilizarea protezei
(să se opună forţelor de desprindere) dar să permită dezinserţia atunci când pacientul o
doreşte
• Forţa exercitată să fie mai mică faţă de rezistenţa parodontală a dintelui stâlp.
• Dezinserţia trebuie să se realizeze fără suferinţă parodontală
• Croşetul să nu producă leziuni ţesuturilor subiacente
• Croşetul să-şi păstreze elasticitatea în timp
• Elasticitatea este funcţie de diametrul sârmei şi de lungimea segmentului elastic
Material şi instrumentar
• Sârmă de wipla cu grosimea de 0,6-0,8mm, rotundă sau semirotundă pe secţiune
• Cleşti – diferite tipuri, care au o parte activă (fălci) şi braţe de formă curbă, care se
articulează printr-un nit
- Cleştele crampon – feţele interne ale fălcilor prezintă striaţii care favorizează prinderea
sîrmei; la baza fălcilor au o muchie tăioasă cu care poate secţiona sârma
- Cleştele cu fălci rotunde
 - Cleştele cu fălci ascuţite
- Cleştele cu fălci diferite (una rotundă, una în formă de jgheab)
- Cleştele de tăiat sârmă

Modelarea croşetelor din sârmă

Reguli
• Se modelează prin îndoire într-un singur sens într-un anumit loc, pentru a nu-i modifica
structura cristalină, ceea ce ar duce la scăderea elasticităţii şi a rezistenţei croşetului
• Sârma nu se încălzeşte la flacără, nici înainte, nici după modelare
• Extremitatea liberă se rotunjeşte pt a nu produce leziuni ale mucoasei şi ale ţesuturilor
dentare
• Sârma se îndoaie pe bază unui contur trasat pe dinte
• Unghiurile nu trebuie să fie foarte conturate deoarece apar tensiuni interne
Tehnica
Se trasează pe dinte ecuatorul protetic
Se desenează traseul croşetului
Se secţionează o porţiune de sârmă cu lungimea 2,5- 3cm
Extremitatea liberă se plasează în zona retentivă subecuatorială
Se va imprima forma caracteristică a segmentului elastic, diferita la fiecare tip de croşet
Segmentul terminal (coada) are o formă retentivă (ondulată sau sub formă de ansă) pt a se fixa în
acrilatul bazei
Coada se inseră la distanţă de marginile libere ale protezei, pe versantul O sau V al machetei, nu pe
creasta alveolară
Pt inserţia cozii în machetă se plastifiază ceara pe locul de inserţie şi se aplică sârma peste, in nici
un caz nu se încălzeşte sârma!!!
Funcţiile croşetelor din sârmă:
• RETENŢIA
– capacitatea croşetului de a se opune forţelor verticale de desprindere a protezei de pe
câmpul protetic
- este asigurată de braţul elastic, amplasat în zona subecuatorială
• STABILIZAREA
- Capacitatea croşetului de a se opune forţelor orizontale de deplasare ale protezei
- Este asigurată de porţiunea rigidă a croşetului
• SPRIJINUL
- Transmiterea forţelor masticatorii de la arcada dentară artificială către dintele stâlp în mod
fiziologic, în axul lung al dintelui
- Este realizată în foarte mică măsură la croşetele din sârmă, de către porţiunea
supraecuatorială
• ÎNCERCUIREA
- Presupune încercuirea dintelui pe mai mult de 180° din circumferinţa sa
- La această funcţie participă şi baza protezei care are contact supraecuatorial cu faţa orală a
dintelui stâlp
• RECIPROCITATEA
- La acţiunea braţului elastic trebuie să corespundă o forţă egală şi de sens contrar, pentru a
elimina efectele disortodontice care s-ar putea manifesta la nivelul dintelui stâlp
- Este asigurată de baza protezei, care joacă rol de contracroşet, contracarând efectul braţului
elastic
• PASIVITATEA
- În repaus, când asupra protezei nu se exercită nici o forţă, croşetul nu trebuie să aibă nici
un fel de acţiune asupra dintelui stâlp, pentru a nu-l suprasolicita
 MACHETA PROTEZEI
Rol- verificarea în cavitatea orală
- obţinerea tiparului
Elemente componente:
- MACHETA BAZEI
- ARCADA ARTIFICIALĂ
ETAPE:
1. ALEGEREA DINŢILOR ARTIFICIALI
2. REALIZAREA MACHETEI BAZEI
3. REALIZAREA ARCADEI ARTIFICIALE (MONTAREA DINŢILOR)

1. ALEGEREA DINŢILOR ARTIFICIALI

Repere:
• din fişa de laborator
• de pe machetele de ocluzie
• de pe modele

DIN FIŞA DE LABORATOR

- Forma
- Culoarea
- Dimensiunile
- Gradul de cuspidare (înclinarea pantelor cuspidiene)
- Rapoartele interarcadice
- Materialul
- Artificii de montare (fotografii din perioada dentată, relatări ale pacientului)
a. Forma dinţilor artificiali trebuie corelată cu:
• Forma dinţilor restanţi – dacă există
• forma feţei - 3 forme de bază: pătrat, triunghi şi oval
• sexul pacientului
- masculin - unghiurile ascuţite, bine exprimate, formele cuboidale, sugerează forţă, vigoare
şi putere
- feminin – unghiurile rotunjite, liniile curbe, sugerează delicateţe, feminitate
• tipul constituţional- persoane înalte/ dinţi alungiţi, persoane scunde/ dinţi pătraţi
b. CULOAREA – trebuie corelată cu:
- Culoarea dinţilor restanţi
- Vârsta - Dinţii naturali devin mai întunecaţi odată cu înaintarea în vârstă din cauza florei
microbiene cromatogene precum şi a pigmenţilor din alimentaţie, tutun, etc.;
Alegerea unor dinţi deschişi la culoare pentru un pacient în vârstă este o greşeală ce va
accentua aspectul de fals
- Nuanţa tenului şi a părului - la persoane blonde dinţi mai deschişi, la brunete mai închişi
Dinţii laterali sunt în general cu o nuanţă mai închişi decât frontalii.
Este recomandat ca alegerea culorii să se facă la lumina naturală.
c. MĂRIMEA- trebuie corelată cu cea a dinţilor restanţi
(vezi cartea Tehnologia protezei totale, an IV !)
d. GRADUL DE CUSPIDARE- Trebuie corelat cu cel al dinţilor restanţi (vezi cartea
Tehnologia protezei totale, an IV !)

e. RAPOARTELE INTERARCADICE
 Psalidodont
 Labiodont
  Ocluzie inversă

f. MATERIALUL
Materiale organice :
- răşini acrilice (PMMA)
- răşini acrilice reticulate
- răşini compozite
Materiale anorganice:
- Porţelan
- Aliaje dentare
(vezi cartea Tehnologia protezei totale, an IV !)

g. ARTIFICII DE MONTARE
• Treme, diasteme, înghesuiri dentare, proteze unidentare, abrazii, simularea retracţiei
gingivale

2. REPERELE DE PE BORDURILE DE OCLUZIE

• distanţa dintre liniile caninilor (+8 mm) = lăţimea MD a celor 6 frontali superiori
• distanţa dintre linia surâsului şi planul de ocluzie = înălţimea dinţilor frontali sup.

3. REPERELE DE PE MODELE
• Dimensiunea MD a dinţilor posteriori – este dată de distanţa dintre faţa D a caninului şi
tuberozitate (respectiv tubercul)
• Dimensiunea VO a dinţilor posteriori – trebuie corelată cu dimensiunea VO a dinţilor
restanţi şi a crestelor, pentru ca forţele de masticaţie să cadă în poligonul de susţinere
• Dimensiunea cervico-ocluzală (înălţimea) dinţilor posteriori – este dată de înăţimea
dinţilor restanţi sau de distanţa de la muchia crestei alveolare la planul de ocluzie

REALIZAREA MACHETEI PROTEZEI

1. Pregătirea modelelor funcţionale
2. Realizarea machetei bazei
3. Montarea dinţilor artificiali

1. PREGĂTIREA MODELULUI FUNCŢIONAL

SCOP - Protecţia optimă a unor zone mai sensibile ale câmpului protetic
- Perfectarea stabilităţii şi a funcţionalităţii viitoarei proteze
ETAPE
a. Trasarea limitelor bazei protezei
b. Folierea
c. Deretentivizarea
d. Gravarea
a. Trasarea limitelor bazei protezei
La nivelul dinţilor restanţi placa palatinală vine în contact cu dinţii restanţi supracingular
(frontal) si supraecuatorial (lateral)
- scop: - se opune tendinţei de înfundare a protezei
- rol de contracroşet
- dacă se preconizează că va produce interferenţe ocluzale, se optează pentru varianta
decoletată
La nivelul fundurilor de sac – marginile trebuie să ocolească formaţiunile mobile de la
periferia cp
Distal- să includă tuberozităţile şi zona Ah (la maxilar) şi 1/3 anterioară a tuberculilor
piriformi
 b. Folierea
Se realizează la nivelul zonelor care trebuie despovărate de presiunile masticatorii
• Câmpul protetic maxilar:
– Papila bunoidă (retroincisivă)
– Zonele de emergenţă ale pachetelor vasculo-nervoase palatine anterioare
– Rafeul median
– Torusul palatin
– Eventuale exostoze
– Parodonţiul dinţilor restanţi
– Câmpul protetic mandibular:
– Liniile oblice interne
– Muchia crestei alveolare
– Torus mandibular
– Exostoze
– Parodonţiul dinţilor restanţi
MATERIAL
– Folie de staniu sau aluminiu de 0,25 mm grosime
– Ciment fosfat de Zn

TEHNICĂ
– Folia de staniu se decupează după conturul zonei care trebuie foliată şi care a fost trasat pe
model de către medic
– Grosimea folierii este indicată de medic prin numărul de sensuri de haşurare
– Folia se adaptează pe model în limitele desenului şi se fixează cu ciment fosfat de Zn
– Folierea zonei parodonţiului marginal se face cu ciment fosfat de Zn, care acoperă 2mm din
faţa orală a dintelui şi 2mm din gingie; grosimea stratului de ciment este de 1,5mm
c. Deretentivizarea dinţilor restanţi
Scop: anularea zonelor negative (retentive) de la nivelul dinţilor restanţi pentru a permite
inserţia şi dezinserţia protezei pe câmpul protetic
Zonele retentive: Feţele proximale ale dinţilor limitrofi edentaţiei (în situaţiile în care aceştia
sunt înclinaţi spre breşa edentată)
Tehnică:
- Se determină cu paralelograful, după stabilirea axei de inserţie a protezei
- Se aplică ciment dentar în zonele retentive şi se paralelizează cu tija răzuşă cât timp este
plastic

Folierea si deretentivizarea

d. Gravarea
• Poate fi efectuată:
– în cabinet – de medicul stomatolog
– în laborator – de tehnicianul dentar, la solicitarea medicului
• Scop
– Perfectarea închiderii marginale în zona distală a câmpului protetic
TEHNICĂ
Cu o spatulă se realizează pe model un şanţ cu un versant distal drept şi unul mezial oblic
 – Model maxilar
• de-a lungul liniei “Ah”
• lăţime 2 – 5 mm
• adâncime 1 – 1,5 – 2 mm (funcţie de rezilienţa mucoasei)
– Model mandibular
• în 2/3 anterioare ale tuberculului piriform
• lăţime 1 mm
• adâncime 1 mm
2. REALIZAREA MACHETEI BAZEI
Macheta bazei este formată din şei şi elementele de legătură dintre ele.
TEHNICĂ
• izolarea modelelor pentru ca ceara să nu adere, făcând posibilă desprinderea machetei
• se plastifiează o folie de ceară roz şi se adaptează pe model, cu presiune uşoară şi uniformă,
în limitele trasate pe model; excesul se îndepărtează cu spatula
• macheta bazei se lipeşte apoi de model în 3-4 puncte, cu ceară fluidă, pentru a fi stabilă în
timpul montării dinţilor
• se realizează un rulou de ceară cu diametrul de 5-6 mm care se lipeşte pe mijlocul crestei
alveolare; în el se vor monta dinţii artificiali
În edentaţiile frontale cu creasta alveolară exagerat de retentivă, se poate exclude versantul
vestibular al şeii.

3. MONTAREA DINŢILOR ARTIFICIALI- (vezi cartea Tehnologia protezei totale, an IV !!)

DEFINITIVAREA MACHETEI
REPOZIŢIONAREA PE MODEL A CROŞETELOR DIN SÂRMĂ
- se fixează prin lipire cu ceară fierbinte, la distanţă de minim 1mm de model, pentru ca segmentul
retentiv (coada crosetului) să fie inclavat total în grosimea acrilatului bazei protezei

MODELAREA FINALĂ A MACHETEI

OBIECTIVE
 Perfectarea funcţiei fizionomice
 Perfectarea funcţiei fonetice
 Perfectarea menţinerii şi stabilităţii
 Obiectivul rezistenţei mecanice
 Obiectivul igienico-profilactic

OBIECTIVUL FIZIONOMIC
 Important mai ales în cazul edentaţiilor maxilare:
- frontale (totale sau intercalate)
- edentaţiilor de hemiarcadă (absenţa IC, IL şi C sup.)
 Depinde de:
- montarea unor dinţi corespunzători
- modelarea adecvată a versantului V al şeilor
- modelarea adecvată a gingiei artificiale

● Modelarea versantului V frontal

Grosime adecvată (pentru refacerea plenitudinii părţilor moi)
- edentaţie frotală totală
- edentaţie frontală intercalată
- edentaţie de hemiarcadă
 Bose radiculare - proeminenţe corespunzătoare rădăcinilor dentare la pacientul dentat
Bose canine - proeminenţe corespunzătoare rădăcinilor caninilor, cu rol în susţinerea
comisurilor bucale
Fose interradiculare - uşoare depresiuni între bosele radiculare

 Modelarea gingiei artificiale

Papilele interdentare
- la tineri – uşor convexe, cu vârful la nivelul punctului de contact, ocupă ambrazurile cervicale
în totalitate
- la vârstnici – papile reduse dimensional, atrofiate, nu ocupă în totalitate ambrazura -
simulează involuţia parodontală, retracţia gingivală
Festonul gingival
- Corelat cu nivelul celui de la dinţii restanţi
- În edentaţia frontală superioară întinsă: coletul IC este mai ridicat decât la IL, iar la C mai ridicat
decât la IC

OBIECTIVUL FONETIC
 Macheta să aibă grosime redusă (maxim 2mm)
 Modelarea reliefurilor mucoase din zona de articulare fonetică
 Papila retroincisivă în spatele IC superiori, convexă, ovalară, cu axul longitudinal
orientat antero-posterior
 Rafeul median fibros
 Rugile palatine - reliefuri perechi, cu traiect sinuos, simetric faţă de linia mediană
- pot fi realizate prin:
• picurare de ceară
• printr-o amprentă cheie luată la pacient sau pe model, care va fi imprimată apoi pe
machetă
• machete prefabricate
 Modelaj simetric faţă de linia mediană
 Versantul L al machetei mandibulare uşor concav

OBIECTIVUL PERFECTĂRII MENŢINERII ŞI STABILITĂŢII

- Stabilitatea PAP este asigurată în principal de croşete
- Marginile machetei
o să ocolească frenurile şi plicile alveolo-jugale
o să fie rotunjite, îngroşate, cu formă măciucată pe secţiune
- Versanţii vestibulari- Modelaj care să favorizeze antrenarea tonicităţii muşchilor orbiculari şi
buccinatori
- Versantul lingual al machetei inferioare- plan sau foarte uşor concav (pentru a conserva spaţiul
necesar limbii)

OBIECTIVUL PERFECTĂRII REZISTENŢEI MECANICE

Solicitările mecanice la care sunt supuse PAP diferă de la un pacient la altul, ele depinzând de:
 mărimea breşelor edentate
 calitatea câmpului protetic
 stereotipul de masticaţie
 valoarea forţei de contracţie a muşchilor ridicători ai mandibulei
 preferinţele alimentare ale pacientului
 eventuale ticuri (contracţii şi mişcări involuntare)
Grosimea suficientă (2 mm) şi uniformă a bazei
- grosime uşor de obţinut deoarece folia de ceară roz este calibrată la această dimensiune.
- orice reducere a grosimii bazei sub 2 mm, deşi favorabilă d.p.d.v. fonetic şi al confortului
pacientului, este însoţită de scăderea rezistenţei mecanice şi de fracturare, de aceea nu poate fi
acceptată.
- Este necesară menţinerea uniformă a aceastei grosimi pe tot parcursul realizării machetei (lucru
posibil dacă folia de ceară nu este încălzită prea mult sau presată excesiv pe model).

OBIECTIVUL IGIENICO-PROFILACTIC
Modelarea unor suprafeţe netede, plane, neretentive
Suprafeţele retentive favorizează acumularea resturilor alimentare şi colonizarea florei microbiane,
întreţin o halenă fetidă şi pot modifica în timp aspectul şi rezistenţa PAP

Suprafeţele externe pefect lustruite

Macheta trebuie finisată riguros, suprafaţa externă netezindu-se pînă la luciu. Astfel, PAP finită va
necesita o prelucrare mecanică minimă şi vor rezulta suprafeţe externe bine polimerizate care-şi vor
păstra luciul timp îndelungat

TRANSFORMAREA MACHETEI ÎN PROTEZĂ FINITĂ

AMBALAREA
Definiţie – operaţia de învelire a machetei într-un material numit masă de ambalat
Scop - obţinerea tiparului
Particularităţi tehnologice:
 Macheta se ambalează împreună cu modelul funcţional, care va fi o parte componentă
a tiparului
 Masa de ambalat este reprezentată de gipsul dur
 Nu sunt necesare materiale refractare deoarece temperatura de polimerizare este
scăzută
Ambalarea se realizează într-un conformator (chiuvetă) format din 2 inele şi 2 capace,
prevăzute cu un dispozitiv ce orientează asamblarea lor într-o singură poziţie

Ambalarea are două etape:

 Pregătirea pentru ambalare
- Dinţii artificiali se curăţă minuţios de urmele de ceară
- Macheta se degresează cu solvenţi organici (benzină, alcool, acetonă)
- Soclul modelului se reduce pentru a nu depăşi 15 mm
- Macheta se fixează pe model cu ceară fierbinte
 Ambalarea propriu-zisă se poate realiza prin 3 tehnici:
 Ambalarea directă (cu val)
 Ambalarea indirectă (fără val)
 Ambalarea mixtă

AMBALAREA INDIRECTĂ (FĂRĂ VAL) – cea mai folosită

Caracteristică – la deschiderea chiuvetei, modelul și croșetele rămân în prima jumătate a chiuvetei
iar dinţii artificiali se găsesc în cealaltă jumătate

Tehnică:
- Dinţii restanţi de pe model sunt secţionaţi oblic în sens V-O pentru derentivizarea
modelului şi a favoriza înglobarea segmentelor dentare ale croşetelor în masa de gips
- Hidratarea modelului
- Prepararea pastei de gips şi introducerea în prima jumătate a chiuvetei
 - Modelul împreună cu macheta se introduc în pasta de gips până la nivelul marginilor
machetei, iar pasta de gips se ridică peste dinții secționati, pentru a acoperi segmentele
dentare ale croșetelor de sârmă
- Se netezeşte suprafaţa liberă a gipsului şi se lasă să facă priză
- Se izolează cu apă prima jumătate a chiuvetei
- Se asamblează a doua jumătate şi se umple cu pastă de gips, prin vibrare
- Se asamblează capacul şi se presează

 Avantaje
- Tehnică simplă
- Dinţii artificiali îşi păstrează poziţia în tipar
- Ceara machetei se îndepărtează uşor
- Izolarea tiparului se face fără dificultate
- Introducerea pastei acrilice este uşoară
 Dezavantaj
- Riscul înălţării ocluziei – în cazul asamblării incorecte a celor două jumătăţi ale
chiuvetei sau dacă presarea a fost insuficientă pentru îndepărtarea excesului de pastă
acrilică

REALIZAREA TIPARULUI
Definiţie – tiparul reprezintă negativul machetei şi este o piesă cavitară delimitată de pereţi groşi,
obţinută în urma operaţiei de ambalare a machetei
Cavitatea tiparului are forma şi volumul machetei, şi apare evidentă numai după îndepărtarea cerii
Tehnică:
o Chiuveta se scoate din presă
o Se introduce într- un vas cu apă la t = 100°C, 10 minute, pentru plastifierea cerii
o Ceara plastifiată se îndepărtează cu spatula, iar resturile sunt îndepărtate prin spălare cu jet de
apă fierbinte

IZOLAREA TIPARULUI

PREPARAREA SI INTRODUCEREA PASTEI ACRILICE TERMOPOLIMERIZABILE

ÎN TIPAR

POLIMERIZAREA PASTEI ACRILICE

TERMOPOLIMERIZAREA

DEZAMBALAREA SI PRELUCRAREA MECANICA

( pentru toate etapele vezi cartea Tehnologia protezei totale, an IV )