CURSUL VII

AMPRENTA FUNCŢIONALĂ
5. AMPRENTA FUNCŢIONALĂ
(fază clinică)

Amprentarea funcţională este

reproducerea negativă a elementelor
câmpului protetic edentat total.
Această amprentă mai are şi
denumirea de amprentă finală,
definitivă, secundară sau de precizie.
Înregistrează cu maximum de
fidelitate atât zona de sprijin cât şi
cea de menţinere (succiune), cu
ajutorul unor materiale de
amprentare depuse în portamprenta
individuală, prin metode de
amprentare diferite.
 Obiectivele ei sunt:
 Obţinerea unei înălţimi corecte a
marginilor şi o extindere maximă a
bazei protezei;
 Repartizarea unor presiuni egale pe
componentele dure şi moi ale
câmpului protetic;
 Respectarea libertăţii contracţiilor
musculare şi realizarea închiderii
marginale a protezei totale.
 Etapele parcurse în amprentarea
finală sunt:
1. Controlul confecţionării lingurii
individuale: tehnicianul trebuie să
respecte la confecţionarea lingurii
individuale datele furnizate de medic
la amprentarea preliminară. Odată
venite lingurile din laborator, medicul
le controlează atât pe model cât şi
detaşate de acesta.
 a) Controlul pe model:

 Lingura să se întindă până la

delimitările însemnate de medic pe
model sau pe amprenta preliminară;
 Lingura să fie în contact cu câmpul
protetic sau distanţată în anumite
zone dacă aşa a cerut medicul;
 Mânerul să se situeze pe linia
mediană, să aibă dimensiunea a doi
incisivi centrali şi să fie retentiv;
 La mandibulă să existe butonii de
presiune amplasaţi în zona premolar-
molară sau în zona cea mai declivă a
crestei edentate.
 b) Controlul lingurii detaşate de
model:

 Grosimea lingurii să fie în jur de 1,5

- 2 mm exceptând marginile;
 Pe faţa internă să nu aibă plusuri
care ar jena la inserţie sau minusuri
care scad adeziunea;
 Marginile lingurii să fie netede,
netăioase şi cu grosimea neregulată,
conform fundurilor de sac (îngroşate
până la 3 mm în zona linguală
centrală şi zona Eisenring, mai
subţire în zona vestibulară centrală
mandibulară, în jur de 1 mm).
2. Adaptarea lingurii individuale pe
câmpul protetic şi realizarea
închiderii marginale: scopul
acestei manopere este obţinerea
unor linguri individuale care să
acopere întregul câmp protetic, să nu
jeneze funcţionalitatea formaţiunilor
de la periferia câmpului protetic, iar
marginile să aibă conformaţia
fundurilor de sac. O lingură se
consideră corect adaptată în vederea
amprentării funcţionale dacă are
succiune.
3. Alegerea materialului de
amprentă în funcţie de
particularităţile câmpului
protetic şi tehnica de lucru: astăzi
în amprentare finală a edentaţiei
totale, de la caz la caz se folosesc
următoarele materiale:
 Pastele ZOE:
Se prezintă de obicei în două tuburi:
 Un tub (baza) ce conţine o pastă de
culoare albă alcătuită în principal din
ZnO;
 Un tub (acceleratorul) ce conţine o
pastă colorată alcătuit în principal din
eugenol sau ulei de garoafe.
 Acest material este indicat în:
 Câmpuri protetice moi şi
intermediare la maxilar şi mandibulă;
 Câmpuri protetice neretentive sau
foarte puţin retentive la maxilar sau
mandibulă;
 Câmpuri protetice foarte atrofiate la

maxilar sau mandibulă.

 Prezintă avantajele:
 Fluiditate bună ce permite
înregistrarea cu acurateţe a
detaliilor;
 Distorsionare minimă a ţesuturilor;
 Stabilitate dimensională după priză;
 Nu este toxic, iritant sau caustic;
 Are aderenţă la suprafeţe uscate;
 Permite reinserţia în cavitatea bucală
şi efectuarea de corecturi;
 Uşor de manipulat;
 Timpul de lucru până la priza
materialului este suficient pentru
funcţionalizare;
 Se separă uşor de model;
 Uşurinţă în confecţionarea modelului
funcţional.
 Elastomerii de sinteză:
Fac parte din categoria materialelor
elastice şi prezintă următoarele
caracteristici comune:
 Consistenţă elastică după priza
finală;
 Au fază intermediară de priză relativ
scurtă;
 Fidelitate variabilă, care scade odată
cu creşterea consistenţei.
 Dintre elastomerii de sinteză mai
utilizate sunt următoarele categorii:

1) Siliconii, care au fost prezentaţi la

amprenta preliminară. Dintre siliconii
cu reacţie de condensare pentru
câmpurile normale sunt indicaţi cei
cu vâscozitate medie, iar pentru
câmpurile moi cei cu vâscozitate
redusă.
SILICONI DE CONDENSARE
 Prezintă avantajele:
 Reproduc cu acurateţe ţesuturile
dure;
 Prezintă stabilitate dimensională timp
de o oră;
 Au culoare, miros şi gust plăcute;
 Sunt uşor de manevrat;
 Nu afectează duritatea de suprafaţă
a gipsului utilizat la model.
 Dezavantaje:
 Dacă mixarea nu este corectă,
amprenta se va distorsiona;
 Dacă nu se realizează un raport
corect bază-catalizator, proprietăţile
mecanice se pot modifica;
 Lingura trebuie ţinută imobilă până la
priza finală, timp de 8 - 12 minute.
Siliconii cu reacţie de adiţie prezintă
aceleaşi indicaţii ca şi cei cu reacţie
de condensare, dar au proprietăţi
mai avantajoase.
SILICONII DE ADIŢIE (POLIVINIL SILOXANI)

Denumiri comerciale: Baysilex (Bayer), Correct (Jeneric Pentron), Deguflex (Degussa),

Exaflex (GC), Imprint (3M), Extrude (Kerr), Permagnum (Espe), President (Coltene),
Provil (Bayer), Detaseal Clasic (Detax), Virtual Putty (Vivadent), Aquasil (Dentsply)
Indicaţii: aceleaşi ca şi pentru siliconii de condensare.
2) Polisulfurile (tiocauciucurile),
prezintă un timp de lucru mai
îndelungat, o reproducere fidelă şi cu
precizie în redarea detaliilor şi au o
variaţie dimensională mică. Au însă
un miros neplăcut datorită sulfului
din compoziţie, necesită uscarea în
prealabil a zonei de amprentat şi
manipularea este mai dificilă.
POLISULFURILE

 Indicaţii:
formele regular şi
fluidă sunt folosite la
amprentarea finală
după Schreinemakers.
La mandibulă se aplică
în lingura individuală
Permlastic regular şi
apoi light bodied, iar
la maxilar doar light
bodied.
3) Polieterii (gumele sau cauciucurile
polieterice) sunt geluri coloidale
alcătuite tot dintr-o bază şi un
accelerator. Au proprietăţi mecanice
mai bune, modificări dimensionale
mai scăzute, dar au timp de lucru
mai redus şi rigiditate mai mare.
Acceleratorul este iritant pentru
mucoase şi de aceea trebuie bine
omogenizat cu baza.
Aceste materiale sunt hidrofile şi
tixotrope, deci nu se vor lăsa mult
timp în contact cu apa, ci se spală
după dezinserţia din cavitatea bucală
şi se păstrează uscate.
 POLIETERII

 Denumiri comerciale:
Impregnum F,
Impregnum Penta
(Espe) Parmadyn (Espe),
Polyjel NF (LD Caulk).
 Indicaţii:
 formele cu vâscozitate
crescută se folosesc pentru
corecturi marginale în
lingurii individuale;
 formele cu vâscozitate
scăzută se folosesc pentru
amprente finale
 Materiale cu vâscozitate lent
progresivă:

Există răşini acrilice utilizate în

amprentarea finală care sunt cu
vâscozitate lent progresivă şi care
prin calităţile lor permit condiţionarea
structurilor câmpului protetic.
Ca mod de prezentare sunt tot
sisteme bicomponente, materialul se
depune pe lingură în strat de cel
puţin 0,5 mm, iar timpul afectat
amprentării este variabil, de la 48 la
72 de ore, obţinându-se o
automodelare dinamico-funcţională.
După dezinserţie amprenta va
prezenta încă o oarecare elasticitate.
 Materialele bucoplastice:
Sunt livrate în tuburi sau recipiente
metalice, în diferite variante de
duritate:
 Foarte dure;
 Dure;
 Moi;
 Foarte moi.
Aceste materiale sunt caracterizate
prin plasticitate la temperatura
cavităţii bucale, permit o amprentare
fidelă, în dinamică a marginilor şi a
periferiei câmpului protetic, dar nu
se insinuează în toate detaliile
câmpului protetic. La amprentarea
finală sunt recomandate cerurile moi
aplicate în strat subţire de 2 mm,
într-o lingură individuală acrilică bine
adaptată, spaţiată doar cu 0,6 mm
de câmpul protetic.
4. Amprentarea propriu-zisă:

se ia după tehnici diferite, în funcţie

de caz, dotarea cu materiale şi
cunoştiinţe. De regulă cele mai
preferate de către medici sunt
amprentele muco-dinamice.
În principiu, metoda se bazează pe
adaptarea corectă a marginilor
portamprentei individuale după
criterii morfo-funcţionale sau printr-
un pachet de mişcări test, care se
reflectă şi pe amprenta propriu-zisă.
De regulă se utilizează două
materiale de amprentare, unul
consistent pentru modelajul marginal
şi altul fluid pentru restul suprafeţei.
 5. Dezinfecţia amprentei finale:
 Se face cu o soluţie de glutaraldehidă 2%
sau cu soluţie de clorhexidină. Transportul
la laborator trebuie făcut în cutii speciale
pentru a nu se deteriora.
 Amprentele luate cu paste ZOE sunt
sensibile la căldură şi la atingerea cu
mâna. Turnarea modelului poate fi făcută
şi mai târziu (24 ore) deoarece după priză
contracţia este foarte mică (0,1%) şi
constantă.
 5. Analiza amprentei finale:
 Amprenta să fie centrată în lingura
individuală;
 Amprenta să cuprindă întregul câmp
protetic;
 Materialul de amprentă să fie
distribuit în strat uniform (1,6 – 2
mm);
 Materialul de amprentă să adere pe
toată suprafaţa portamprentei
individuale;
 Să nu existe zone de lingură
neacoperite cu material de amprentă
deoarece acestea sunt zone viitoare
de decubit;
 Grosimea marginilor amprentei să fie
proporţională cu lăţimea şi înălţimea
fundurilor de sac vestibulare,
respectiv linguale;
 Marginile amprentei vor fi modelate
funcţional datorită formaţiunilor
anatomice de la periferia câmpului
protetic.
AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ
AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ
AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ
AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ
AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ
AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ
AMPRENTE FUNCŢIONALE
AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ
AMPRENTE FUNCŢIONALE
 Analiza amprentei maxilare:
 Pe linia mediană va prezenta
impresiunea lăsată de frenul buzei
superioare sub forma unei
depresiuni;
 În urma modelajului, în dreptul
locului incisivilor marginea va fi mai
subţire, corespunzătoare
dimensiunilor fundurilor de sac
vestibular;
 În dreptul caninilor, marginea
amprentei va fi mai înaltă şi mai
groasă;
 La nivelul premolarilor, marginea va
prezenta două incizuri de adâncime
medie, datorate bridelor laterale;
 În dreptul molarilor, marginea
amprentei va fi mai groasă;
 La nivelul tuberozităţilor, care apar
ca nişte depresiuni la capătul distal al
crestei reziduale, marginea va avea
grosimea şi înălţimea maximă, în
funcţie de forma şi de volumul
acestor formaţiuni;
 Amprenta va reda cu fidelitate
adâncimea bolţii palatine, traiectul
rugilor palatine şi când este prezent,
torusul palatin;
 Foveele palatine formează de obicei
două reliefuri punctiforme pe
Analiza amprentei mandibulare:
 Pe linia mediană, vestibular şi
lingual, marginile ei vor prezenta
incizuri corespunzătoare frenului
buzei inferioare şi limbii;
 În dreptul incisivilor, marginea
amprentei va fi subţire;
 La nivelul premolarilor se observă
impresiunile datorate bridelor
laterale;
 În zona premolar – molară, marginea
amprentei se îngroaşă progresiv;
 Linia oblică externă apare ca un şanţ
uşor evidenţiat;
 Lingual anterior, de o parte şi de alta
a frenului, marginea amprentei va fi
groasă;
 Extremitatea distală a amprentei va
cuprinde tuberculul piriform sub
forma unei depresiuni la capătul
depresiunii alveolare.
6. MODELUL FUNCŢIONAL
Modelul funcţional reprezintă copia
foarte exactă a câmpului protetic
edentat total, reprodusă din gips dur,
pe baza unei amprente funcţionale
pregătite în prealabil.
El redă cu fidelitate suprafaţa zonei
de sprijin, acoperită de mucoasa fixă
şi zona de succiune acoperită de
mucoasa neutră. Mai poartă
denumirea şi de model final, de
lucru, secundar sau definitiv.
 Scopul modelului funcţional:

 Machetarea bazei viitoarei proteze pe

care se montează dinţii artificiali;
 În continuare se realizează proteza
acrilică.
 Clasificarea modelelor funcţionale
se poate face în funcţie de:

 Materialul utilizat la confecţionarea

lor:
• Gipsuri dure şi extradure;
• Polimeri – răşini acrilice, epoxidice,
poliuretenice, epiminice;
• Metale – depuse pe cale galvanică,
aliaje uşor fuzibile, topite.
 Tehnica de realizare:
- Turnare – gipsuri, mase plastice,
aliaje uşor fuzibile;
- Galvanizare – metale.
 Ce condiţii trebuie să
îndeplinească:
 Exactitate dimensională;
 Capacitate de reproducere fidelă a
detaliilor;
 Duritate a suprafeţei şi rezistenţă la
abrazie;
 Compatibilitate fizică, chimică şi
mecanică cu materialele de
amprentă.
De cele mai multe ori modelul
funcţional se obţine din gipsuri de
clasa a III-a (tip Moldano), sau de
clasa a IV-a (extradure) rezistente la
operaţiunile care vor fi efectuate în
continuare. Duritatea maximă a
modelelor de lucru este obţinută
când gipsurile dure sau extradure
sunt preparate după reţeta
fabricantului în vacuum malaxoare.
Pentru economie de material, în
multe laboratoare de la noi se
toarnă din gips dur elementele
câmpului protetic, iar soclul din
gips obişnuit.
 Etapele confecţionării:

 Spălarea şi dezinfecţia amprentei

funcţionale;
 Examinarea amprentei finale;
 Păstrarea amprentei în condiţii
optime până la turnarea modelului;
 Pregătirea amprentei prin îndiguire şi
cofrare;
 Izolarea amprentei;
 Turnarea propriu-zisă;
 Demularea amprentei;
 Fasonarea modelului.
 1. Spălarea şi dezinfecţia
amprentei:

amprenta funcţională va fi spălată şi

dezinfectată de tehnicianul dentar
dacă acesta nu este sigur că acest
lucru s-a realizat în cabinetul
stomatologic. Se procedează după
tehnica descrisă la amprentarea
funcţională.
2. Examinarea amprentei finale:

se face obligatoriu şi de către

tehnician respectând punctele
descrise la amprentarea finală. Acest
control este necesar şi datorită
faptului că majoritatea materialelor
de amprentare finală prezintă un
grad ridicat de fragilitate şi
deformabilitate.
Amprenta poate suferi deteriorări în
timpul transportului la laborator, sau
daca este păstrată peste perioada
optimă de turnare.
 3. Păstrarea amprentei:

se face în funcţie de materialul de

amprentă utilizat:
 Pastele ZOE, care sunt sensibile la
căldură şi la atingere cu mâna, se
pot păstra în apă rece câteva ore;
 Amprentele cu siliconi de condensare
trebuie turnate în interval de o oră
pentru că alcoolul rezultat în urma
reacţiei chimice se evaporă şi
produce contracţia amprentei;
 Cele luate cu siliconi de adiţie se pot
păstra în apă rece mai mult timp
(zile);
 Amprentele obţinute cu polieteri se
păstrează la loc uscat;
 Materialele termoplastice se
deformează la temperatura mediului
ambiant, la contactul cu obiectele din
jur şi la atingerea cu mâna. Ele
necesită să fie turnate imediat sau
păstrate câtva timp în apă foarte
rece (cu gheaţă);
 La amprentele compuse se va avea
în vedere cel mai sensibil material şi
se va proceda la turnarea modelului
după acesta.
 4. Pregătirea amprentei.
Amprenta funcţională necesită o
pregătire prealabilă, pentru a rezulta
un model definitiv care să reproducă
pe lângă zona de sprijin şi zona de
închidere marginală cu mare
exactitate. Această zonă este
reprezentată de marginea amprentei
funcţionale, care posedă un anumit
relief şi o anumită grosime,
caracteristică fiecărui caz în parte.
Dacă nu se pregăteşte amprenta,
modelul poate fi compromis prin
desfiinţarea zonei de închidere
marginală în momentul când se
procedează la demularea şi
fasonarea lui. Acest lucru se
realizează prin două operaţii:
 a) Îndiguirea:

este procedeul tehnic prin care se

păstrează şi transmit în esenţă
limitele marginale funcţionalizate ale
amprentei, care se pot astfel
transpune pe model, cât şi limitele
până la care se reduce soclul.
Practic se obţine prin aplicarea la
exteriorul amprentei a unui rulou de
ceară de 3 - 4 mm, obţinut prin
plastifierea unei plăci de ceară roz.
 Avantajele îndiguirii sunt:

 Posibilităţi superioare de vibrare a

gipsului;
 Dirijează turnarea gipsului;
 Modelarea soclului modelului odată
cu turnarea modelului propriu-zis;
 Constituie un indicator precis până la
care va fi redus soclul modelului.
 Tehnica îndiguirii amprentei
superioare:
 Se ramoleşte la flacără o placă de
ceară roz, pe toată lungimea ei, din
care se confecţionează un rulou de
ceară cu o grosime de 3 - 4 mm;
 Se usucă amprenta;
 Ruloul se încălzeşte uşor la flacără
pentru a deveni plastic şi se fixează
cu un capăt la exteriorul amprentei,
la limita distală, în dreptul
tuberozităţii maxilare;
 Ruloul urmăreşte un traseu paralel
cu marginea amprentei, la o distanţă
de 3 - 4 mm de ea, până la cealaltă
tuberozitate;
 Ruloul se lipeşte de amprentă
trecând cu spatula fierbinte de-a
lungul părţii lui inferioare, opusă
marginii amprentei;
 La limita distală îndiguirea se face
lipind de lingura individuală o placă
de ceară roz care depăşeşte limita
distală a amprentei cu aproximativ 3
- 4 mm.
 Tehnica îndiguirii amprentei
inferioare:
 Ruloul va înconjura amprenta în
întregime, atât vestibular cât şi
lingual;
 El se lipeşte la fel ca la amprenta
superioară;
 Scobitura din dreptul planşeului
bucal se completează cu o placă de
ceară roz.
 b) Cofrarea:
constă în adaptarea şi fixarea la
exteriorul ruloului de îndiguire a unei
benzi de ceară roz, orientată vertical,
a cărei înălţime trebuie să
depăşească cu 15 mm punctul cel
mai înalt al amprentei. Banda de
ceară va înconjura amprenta de jur
împrejur realizând un conformator (o
cutie) al cărui fund este reprezentat
de amprentă.
 Această operaţie are rolul:

 Să permită o vibrare energică fără

riscul prelingerii gipsului peste pereţii
exteriori ai amprentei;
 Permite obţinerea unui soclu gata
fasonat şi corect dimensionat.
ÎNDIGUIREA
ÎNDIGUIREA ŞI COFRAREA –
SECŢIUNE TRANSVERSALĂ
b.ÎNDIGUIREA;
c. COFRAREA
De menţionat că această pregătire a
amprentei funcţionale se poate
executa numai la amprentele luate
cu gips, pastă ZOE şi mase
termoplastice (Stents).
Nu se realizează la amprentele luate
cu alginat (nu permit aderarea cerii
fiind umede) şi la cele luate cu
materiale buco-plastice (se
deformează). În aceste cazuri,
modelul se toarnă mai extins faţă de
amprentă, iar fasonarea soclului se
face cu mare atenţie.
 Pentru amprentele luate cu materiale
siliconate se aplică o tehnică
specială:
 Se va alege un conformator
prefabricat care va circumscrie
marginile amprentei.
Conformatoarele sunt compuse dintr-
o bază sub forma unei plăci de
poziţionare a amprentei şi o bandă
verticală, metalică sau plastică,
detaşabilă;
 Amprenta se poziţionează drept în
conformator, cu suprafaţa externă
(baza lingurii) în partea inferioară a
acestuia şi cu faţa mucozală spre
deschiderea superioară;
 Se toarnă în conformator hidrocoloid
ireversibil foarte fluid, incluzând şi
marginile amprentei;
 Ce refluează în interiorul amprentei
se înlătură prin secţionare cu o
spatulă după priza materialului;
 După priza hidrocoloidului ireversibil
se trece la turnarea modelului de
lucru din gips şi a soclului primar,
peste care se va realiza soclul de
control;
TURNAREA HIDROCOLOIDULUI
 Se detaşează banda verticală a
conformatorului, care evidenţiază
zona de amprentare a marginilor
câmpului protetic;
 Se demulează hidrocoloidul
ireversibil, rămânând marginile
amprentei perfect conturate.
 ÎNDEPĂRTAREA
CONFORMATORULUI
MODELUL FUNCŢIONAL
LA AMPRENTA INFERIOARĂ
 ÎNDEPĂRTAREA
CONFORMATORULUI
MODELUL FUNCŢIONAL
Cofrarea se poate face şi fără
îndiguire folosind folii de celuloid
autocolante. Folia va înconjura
amprenta, lăsând 2 - 3 mm liberi şi
este evazată spre exterior, astfel
încât se va obţine un soclu mai lat
decât modelul propriu-zis.
 5. Izolarea amprentei:
amprentele din gips (care astăzi nu
mai sunt utilizate) sunt izolate în apă
saponată sau detergenţi casnici în
soluţie slab apoasă, care se toarnă
până peste marginile amprentei. La
amprentele luate cu alte materiale,
nu se mai face izolarea, doar
spălarea sub jet de apă, pe ele
rămânând o peliculă de lichid care
favorizează curgerea pastei de ghips.
6. Prepararea pastei de gips:
se prepară pasta de gips manual sau
mecanic, amestecând pudra de gips
cu apa, în proporţiile indicate de
firma producătoare, până când se
obţine o pastă fluidă. Prepararea se
poate face prin una din cele două
metode descrise la modelul
preliminar.
 7. Turnarea propriu-zisă a
modelului:
tehnica de umplere cu gips a
amprentei începe cu zonele declive şi
ulterior urmează şi restul zonelor de
sprijin ale câmpului protetic, până la
refluarea marginală moderată.
Gipsul se aplică în amprentă în
cantităţi mici, din aproape în
aproape, având grijă să nu se
înglobeze şi bule de aer.
În timpul turnării masei de gips în
amprentă este necesară o bună
vibrare a acesteia (pe măsuţa
vibratoare sau manual) pentru a
obţine un model compact, fără
defecte, care să redea toate detaliile
câmpului protetic. Structura densă şi
omogenă a modelului se obţine prin
utilizarea măsuţei vibratorii,
microvibraţiile aglomerând
particulele solide şi elimină bulele de
aer din pastă, rezultând un model cu
duritate maximă.
După umplerea completă a amprentei
se aşteaptă începerea prizei,
moment când încep să fie realizate
retenţiile pentru soclul modelului sub
forma unor şanţuri longitudinale şi
transversale sau sub forma unor mici
proeminenţe. Timpul de priză al
gipsului este variabil de la material la
material, cifrându-se la aproximativ
30 - 40 de minute.
REALIZAREA RETENŢIILOR
Dacă soclul modelului se
confecţionează din alt tip de gips (de
obicei din gips obişnuit) trebuie
respectate următoarele reguli:
 Soclul se toarnă doar după priza
completă a gipsului de model (45 –
60 minute), în caz contrar gipsul
obişnuit va absorbi apa din gipsul
modelului, reducându-i duritatea de
suprafaţă;
 Turnarea soclului se face doar după
priza gipsului dur din amprentă, căci
sub presiune, acesta va ceda şi vor
rezulta plusuri pe faţa mucozală a
protezei;
 Grosimea optimă a stratului de gips
dur este de 10 mm, dacă este turnat
într-un strat mai subţire va fi
fracturat de gipsul obişnuit folosit la
soclu, deoarece are coeficientul de
dilatare de două ori mai mare.
TURNAREA SOCLULUI CU
CONFORMATOR
 8. Demularea amprentei:
se face după priza gipsului dur
(iniţială 45 - 60 de minute, definitivă
24 de ore) şi nu după acea a gipsului
obişnuit utilizat la soclu, fiindcă este
de aproape de 3 ori mai rapidă.
Operaţiunea începe prin încălzirea şi
îndepărtarea cofrajului de ceară la
amprentele la care s-a făcut
îndiguirea şi cofrarea, apoi se
detaşează lingura individuală în
funcţie de materialul de amprentare:
La amprentele cu pastă ZOE :
• Se introduce complexul lingură-model în
apă rece timp de 10 - 15 minute. Astfel
modelul se îmbibă cu apă şi nu va
permite lipirea ulterioară a pastei ZOE
de el;
• Se introduce apoi complexul lingură-
model în apă caldă la 50 grade Celsius
timp de 5 - 10 minute şi astfel pasta
ZOE se înmoaie;
• Se tracţionează uşor mânerul
lingurii şi aceasta se desprinde de
model împreună cu materialul de
amprentă;
• Eventualele fragmente de pastă
rămase pe model se îndepărtează
prin reîncălzire.
 La amprentele cu materiale
termoplastice (stents):

 Se procedează la fel ca la amprentele

cu pastă ZOE, doar temperatura apei
este mai ridicată, 70 - 75 grade
Celsius. Materialul se desprinde mai
uşor decât pasta ZOE.
 La amprentele cu elastomeri de
sinteză:

 Se tracţionează de mâner tatonând

axul de dezinserţie al lingurii;
 Dacă rămân fragmente de material
pe model, acestea se desprind cu
uşurinţă.
 La amprentele cu materiale
bucoplastice:

 Deoarece nu este posibilă pregătirea

amprentei prin îndiguire şi cofrare,
mai întâi este îndepărtat excesul de
gips din soclu care acoperă suprafaţa
exterioară a amprentei;
 Se introduce complexul model-
lingură în apă rece timp de 10 - 15
minute, modelul fiind astfel izolat;
 Se introduce complexul lingură-
model în apă caldă la 40 grade
Celsius timp de 5 - 6 minute,
perioadă în care materialul
bucoplastic se înmoaie;
 Se tracţionează uşor de mânerul
lingurii şi amprenta se desprinde cu
materialul în ea;
 Eventualele fragmente care rămân
pe model se îndepărtează prin
reintroducerea în apă caldă sau cu
ajutorul unui fragment mai mare de
material care agaţă aceste
fragmente.
 9. Fasonarea soclului:
modelul demulat din amprentă este
aşezat la aparatul de soclat, unde i
se reduc dimensiunile soclului, a
cărei înălţime rămâne de 12 – 15
mm şi totodată se conturează o
formă asemănătoare cu a câmpului
protetic.
Dacă amprenta a fost îndiguită şi
cofrată, soclarea este făcută numai
pentru finisarea formei, dacă nu a
beneficiat de aceste operaţiuni, este
prelucrată la nivelul pereţilor
exteriori, ai fundurilor de sac, cu
multă atenţie pentru a se conserva o
anumită grosime.
De menţionat că la modelul superior,
forma de pentagon nu este indicată
ci se recomandă o formă rotunjită,
de semielipsă, fără să prezinte laturi
asimetrice, muchii, ce ar putea
induce în eroare la montarea dinţilor
artificiali.
FORMA FINALĂ A MODELULUI
MODELUL FINAL SUPERIOR
 Soclarea trebuie să ţină seama de o
serie de repere anatomice invariabile
la maxilar:
 Papila incisivă (bunoidă);

 Cele două fovee palatine;

 Axa de simetrie care trece anterior
prin centrul papilei incisive şi printr-
un punct posterior care trece la
distanţă egală de cele două fovee;
 Axa de rotaţie a vălului palatin, care
este o linie ce uneşte punctele cele
mai declive ale şanţurilor
pterigomaxilare.
Paralel cu axa de rotaţie a vălului şi
la 4 mm posterior de ea se trasează
o linie ghid orizontală,
perpendiculară pe axa de simetrie
antero-posterioară. Soclarea porţiunii
posterioare a modelului superior se
face până la linia ghid orizontală.
LINIA GHID ORIZONTALĂ
TRASAREA LINIILOR
Pe soclul modelului se trasează o linie
ghid frontală, paralelă cu axa de
rotaţie a vălului, care trebuie
prelungită pe faţa laterală şi
posterioară a modelului. Soclarea se
face paralel cu această linie.
LINIA GHID FRONTALĂ
LINIA GHID FRONTALĂ
LINIA GHID FRONTALĂ
Dacă modelul va fi montat într-un
articulator, acesta va fi prevăzut cu
un soclu primar ce se adaptează
perfect într-un soclu secundar fixat la
braţul articulatorului. Solidarizarea
între cele două socluri se face prin
nervuri, cu sau fără magnet.
Solidarizarea soclului secundar la
braţul articulatorului se face prin
gipsare.
Astfel se permite desprinderea facilă
a modelului cu soclul primar de
simulator, pentru ca tehnicianul să
lucreze comod pe fiecare arcadă, dar
şi să-şi verifice continuu munca pe
simulator. În acest caz turnarea
modelului se face obligatoriu într-un
conformator.
 Controlul modelului:
 Suprafaţă care să redea fidel
contururile, fără incluziuni de aer;
 Defectele pozitive (perlele), dacă
sunt prezente, trebuie să fie în zone
fără mare importanţă şi suficient de
mici (până la un mm) pentru a fi
îndepărtate cu uşurinţă;
 Defectele negative (golurile), dacă
sunt prezente, trebuie să fie în zone
fără mare importanţă şi suficient de
mici. Ele vor fi completate cu gips
dur, cu multă atenţie, pentru a se
continua perfect cu zonele anatomice
din jur;
 Grosime suficientă a soclului pentru
a evita fracturarea în cursul
manoperelor următoare;
 Redarea exactă a marginilor
funcţionale;
 O margine de siguranţă la nivelul
soclului care să depăşească cu 3 mm
marginea funcţională.
 Modelul funcţional este considerat
inutilizabil dacă:
 S-a fracturat la demulare;

 Are defecte pozitive sau negative

mari sau/şi în zone de mare
importanţă;
 Suprafaţa modelului este de proastă
calitate din cauza:
• Contaminării cu sânge sau salivă;
• Preparării necorespunzătoare a
gipsului;
• Demulării tardive.
MODEL DE LUCRU
MODEL DE LUCRU
MODELE DE LUCRU
MODEL DE LUCRU
MODEL DE LUCRU
MODEL DE LUCRU ŞI
ANTAGONIŞTII