1.Obiectul de studio al fiziologiei.Metode de cercetare în fiziologie.

Fiziologia studiază funcţiile plantelor şi animalelor în starea lor normal.Este o ştiinţă integrativă.
Fiziologia umană studiază caracteristicile şi mecanismele specifice care definesc organismul uman ca
entitate vie.

Metodele de studiere în fiziologie sunt:

1. Observarea și experimental
2. Îndepărtarea unor organe
3. Introducerea electrozilor în diferită părți ale creierului, mușchi
4. Tomografia
5. Teste biochimice
6. Microscopia
7. Biopsia
8. endoscopia

2.Structura și funcțiile membranelor biologice

Membrana plasmatică este alcătuită dintr-un strat bilipidic ,de fosfolipide , cu capuri hidrofile și cozi
hidrofobe, protein integrate , periferice, , fosfolipide, cholesterol, carbohidrați.

Proteinele integrate alcătuiesc pori prin care moleculele de apă și substanțele hidrosolubile pot difuza
între lichidul extracelular și intracellular.Aceste canale proteice au permiabilitate selective, ceea ce
permite difuziunea preferențială a unor substanțe față de altele.

Alte protein integrale de membrană acționează ca protein de transport pentru substanțele care nu ar
putea traversa bistratul lipidic.Uneori aceste protein transportă substanțe inclusive în sensul opus
difuziunii natural , transport active.

Alte protein acționează caenzime

Funcții.
1.Este o barieră semipermiabilă a celulei
2.Conferă formă celulei
3.Protecție de mediul extern
4.colesterolul reglează gradul de permeabilitate al bistratului lipidic pentru constituienții hidrosolubili ai
lichidelor organismului și de asemenea controlează fluiditatea membrane celulare
5.Glucidele de pe suprafața membrane determină ca celula să prezinte o suprafață încărcată negative
care respinge alte obiecte cu sarcini negative.
6.Glicocalixul unor celule se poate atașa de glicocalixul altor celule , rol structural
7.Mulți carbohidrați acționează ca receptori pentru hormone, ce activează enzyme intracelulalre
8.Anumite component glucidice de suprafață participăla reacții imunologice
3.Sisteme de transport transmembranar (microtransport, macrotransport)

Macrotransport- transportul unei picături de substanță

Endocitoza, exocitoza, transcitoza, coloidopexia, rofeocitoza

Microtransport- transport moleculă cu moleculă

Activ- necesită consum de energie Primar, Secundar. Presupune deplasarea substanței prin membrană
cu ajutorul unei protein care traversează integral membrana.

Pasiv- nu necesită consum de energie Difuzia simplă, facilitate, osmoza, filtrarea.Difuzia constă în simpla
deplasare prin membrană cauzată de mișcarea aleatorie a moleculelor de substanță prin pori.
Difuziunea simplă se referă la deplasarea moleculelor sau ionilor printr-o deschidere membranară sau
prin spațiile intermoleculare fără ca aceștia să interacționeze cu protein membranare de transport.

Difuziunea facilitate necesită interacțiunea moleculelor cu protein de transport. Rata cu care moleculele
pot fi transportate prin acest mechanism nu poate fi niciodată mai mare decît rata cu care proteina de
transport modifică între cele 2 stări ale sale.Permite difuziunea spre ambele fețe ale membrane. Cele
mai importante substanțe care străbat membranele celulare prin difuziune facilitate se numără glucoza
și aminoacizii.

Difuziunea simplă prin membrane celulară se poate produce pe 2 căi:

1. prin spațiile interstițiale ale bistratului lipidic dacă substanța care difuzează este liposolubilă

2. prin canalele hidrice delimitate de unele protein mari de transport.

Factor care determină viteza cu care difuzează o substanță prin bistratullipidic este liposolibilitatea
substanței.

Rata cu care substanța difuzează spre interior este proporțională cu concentrația moleculelor din
exteropr , deoarece această concentrate determină numărul coliziunilor care se produc înre molecule și
suprafața externă a membrane în fiecare secundă. În mod contrar , rata cu care moleculele difuzează
spre exterior este proporțională cu concentrația moleculelor respective la interior.

Canalele proteice au 2 caracteristici distinctive:

1. au permeabilitate selective pentru anumite substanțe

2.multe pot fi deschise sau închise de porți (canale cu poartă)

Permeabilitatea selective a canalelor proteice:

Această selectivitate se datorează caracteristicilor intrinseci ale canalului , cum ar fi diametrul , forma, și
natura sarcinilor electrice și a legăturilor chimice existente de-a lungul suprafețelor interne.

Ex:Canalul de sodium , diametru 0,3-0,5 nanometri. Suprafețele interne ale acestui canal sunt puternic
electronegative.Electronegativitatea puternică poate atrage în aceste canale ioni de sodium deshidratați
care au dimensiuni reduse, separînd ionii de sodium de moleculele de apă care-I hidratează.După
pătrunderea în canale, ionii de sodium difuzează în oricare direcție în conformitate cu legile
difuziunii.Astfel , canalul de sodium prezintă selectivitate pentru pasajul ionilor de sodiu.

Alte canale sunt selective pentru transportul ionilor de potasiu.Au dimensiuni mai mici 0,3 nanometri,
nu au încărcătură electrică negative , iar legăturile chimice pe care le conțin sunt diferite.De aceea , nu
există o forță puternică care să atragă ionii în canale, iar ionii de potasiu nu sunt separațide moleculele
de apă care-I hidratează.Forma hidratată a ionului de potasiu este considerabil mai mica decît forma
hidratată a ionului de sodium, datorită faptului că ionii de sodium atrag mult mai multe molecule de
apă. De aceea. Ionii hidratați de potasiu avînd dimensiuni reduse , pot străbate ușor acest canal cu
diametru mic, în timp de ionii mai mari de sodium sunt respinși, fapt care dovedește permeabilitatea
selective a canalului pentru un anumit tip de ion.

Deschiderea și închiderea porților este controlată prin 2 mecanisme: 1.Reglarea prin voltaj, 2.Reglarea
chimică(prin ligand)

1. Reglarea prin voltaj:

În acest caz , conformația moleculară a porții sau a legăturilor sale chimice este sensibilă la potențialul
electric existent între cele 2 suprafețe ale membrane celulare. De exemplu atunci cînd interiorul
membrane celulare are sarcină electrică intens negative, porțile de sodium care se găsesc la exteriorul
celulei rămîn închise; dimpotrivă cînd interiorul membrane își pierde încărcarea negative, aceste porți se
deschid brusc și permit unor cantități foarte mari de ioni de sodiuCodiumătrundă în celulă prin porii
canalelor de sodium.Acesta este mecanismul principal prin care ia naștere la nivelul fibrelor nervoase
potențialul de acțiune responsabil pentru transmiterea impulsurilor nervoase.

2. Reglarea chimică (prin ligand)

Porțile altor canale proteice se deschid în cazul legării unei substanțe chimice la nivelul lor.Unul dintre
cele mai importante exemple de reglare chimică a permeabilității unui canal este canal acetilcolinic.
Acetilcolina deschide poarta acestui canal, descoperind un por cu sarcină negative și diametrul de
aproximativ 0,65 nanometri care permite trecerea moleculelor neuter sau a ionilor pozitivi cu diametrul
mai mic decît diametrul porului.Această poartă are rol în transmiterea impulsurilor nervoase între
neuroni și de la neuroni spre celulele musculare pentru a induce contracția musculară.
Un alt rol important al mecanismului de feedback

pozitiv este in generarea impulsurilor nervoase. Astfel,

stimularea membranei unei fibre nervoase induce patrunderea ionilor de sodiu in interiorul fibrei prin
canalele

membranare de sodiu. Acest eveniment conduce la modificarea potențialului de membrana, ce are ca și

consecinta

deschiderea unui număr mai mare de canale de sodiu,

urmata de amplificarca modificarilor potenlialului de

membrana și ulterior de deschiderea unui numar mai mare

de canale, și așa mai departe. Astfel, a mica scurgere a

sodiului in celula se transforma intr-o explozie de ioni de

sodiu ce pătrund in interiorul fibrei nervoase, fapt ce

creeaza potentialul de acțiune in fibra nervoasa. Acest

potential de aciune produce un curent electric care este

transmis atat la exteriorul cat și la interiorul fibrei nervoase, initiind potentiale de acțiune aditionale.
Procesul se

rcpeta pana cand impulsul nervos ajunge la extremitatea

fibrei

Capitolul 2. Fiziologia sistemului cardiovascular.Fiziologia sîngelui.

Tema 1

1.Fiziologia mușchiului cardiac.Proprietățile fiziologice ale mușchiului cardiac ) excitabilitatea ,

conductibilitatea , contractilitatea (legea totul sau nimic) , ritmicitatea , refracteritatea , tonicitatea.

Fiziologia mușchiului cardiac

1. mușchi atrial
2. mușhic ventricular
3. fibre musculare specializate excitatorii și cu funcție conductive

Ca și mușchiul scheletic m atrial și ventricular se contract însă durata de contracție este lungă.

Fibrele excitatorii și conductive au puține fibre contractile, se contract slab.

Descări electrice automate, ritmice .

Ca m scheletic m cardiac este striat, conține miofibrile cu filament de actină și miozină care alunic în
timpul contracției.

Mușchiul cardiac ca un sincițiu

Fibrele musculare cardiace sunt formate din multe celule conectate în serie și parallel una cu alta.
Discurile intercalate sunt membrane celulare care separă celulele mușchiului cardiac.La nivelul fiecărui
disc intercalate, membranele celulare fuzionează una cu cealaltă formînd joncțiuni comunicante
permeabile (jincțiuni gap) carepermit difuziunea liberă a ionilor.

Ionii se deplasează de-a lungul axelor longitudinale ale fibrelor musculare cardiac în fluidul intracellular ,
astfel PA se propagă de la o celulă musculară cadiacă la alta prin discurile intercalare.

Mușchiul cardiac este un sincițiu format din celule musculare cardiace inreconencate , atunci cînd una
este excitată , PA se transmite la celelalte.

1. Sincițul atrial

2.Sincițiul ventricular

Atriile sunt separate de ventriucle prin valvule A-V. PA se conduce din sincițiul atrial în cel ventricular
printr-un sistem de conducere specializat fascicul A-V. Aceasta permite atriilor se se contracte înaintea
ventriculelor.

Potențiale de acțiune în mușchiul cardiac

Valoarea media PA în fibra musculară ventriculară- 105 microvolți

Potențialul intracellular crește de la -85 între bătăi la +20 în cursul fiecărei bătăi.

Crește abrupt, se menține depolarizată 0,2s , apoi faza de platou , apoi repolarizare rapidă.

Platiul asigură la o durată a contracției a m cardiac cu 15 ori mai mare decît a m scheletic.
Care sunt factorii care produc PA de acțiune lung și platoul

PA este lung și are platou iar m scheletic nu are .

1. PA al m scheletic este cauzat de deschiderea bruscă a canalelor de sodiu , care permite pătrunderea
intracellular ioni de sodium , ele se mențin deschi pentru cîteva secunde apoi se închid brusc.La sfîrșitul
închiderii membrane se repolarizează.

PA al m cardiac deschide 2 tipuri de canale: canale de sodium rapide și canale lente de calciu. Canalele
de calciu se deschid mai lent , se mențin deschise mai mult , ionii de Ca si Na se deplasează prin canale
și mențin o perioadă prelungită a depolarizării cauzînd platoul deschis în PA.Influxul de ioni de Ca în
timpul platoului activează contracția mușchiului.

2. Imediat după dubutul PA , permiabilitatea membrane celulelor mușchiului cardiac pentru ionii de
potasiu scade de 5 ori , asta nu se produce la scheletic.Cauză exces de Ca. Asta previne revenirea
precoce a PA la nivelul de repaus.

Cînd canalele de Ca-Na se închid , la final 0,2-0,3 s , influxul ionilor de Ca și Na încetează, permiabilitatea
membrane pentru ionii de potasiu crește rapid .Pierderea rapidă a potasiului din fibra musculară duce la
revenirea rapidă a P repaus , terminarea PA:

Perioada refractară a m cardiac

M cardiac este refractor la stimulare în cursul PA.

Perioada refractară – este intervalul de timp în care un impuls cardiac normal nu poate reexcita o arie
deja excitată a m cardiac.

Perioada refractară normal a m ventricular – 0,25-0,30s- corespunde duratei fazei de platou prelungit a
PA.

Perioada refractară normal a atriilor – 0,15s

Cuplarea excitației cu contracția- funcția ionilor de calciu și a tubulilor transverși

Cuplarea excitației cu contracția – mecanismul prin care PA produce contracția miofibrilelor musculare.

PA se propagă la niv membrane celulare musc cardiac , spre interior de-a lungul tubulilor transverși T,
apoi asupra tubulilor sarcoplasmatici longitudinali , se eliberează ioni de Ca care se împrăștie în
miofibrile și produc alunecarea filamentelor de actină și miozină , contracția. Această etapă este ca și la
m scheletic.
Alta etapă care diferă: Împreună cu ionii de calciu din cisterenele reticulului sarcoplasmatic , se
eliberează și Ca din tubulii T.

Forța contracției mușchiului cardiac depinde de concebtrația ionilor de Ca în lichid extracelular.

Durata contracției m cardiac este dependent de durata PA , faza de paltou în atriu 0,2 s și vetricule 0,3s.

2.Ciclul cardiac, fazele durata lor.Importanța valvelor cardiace.Presiunea în atrii și ventricule în fiecare
fază a coclului cardiac.Curba presiunii aortice.Volumul systolic și minut-volumul cardiac.

Ciclu cardiac- succesiunea evenimentelor care se produc de la începutul unei bătăi cardiac pînă la
începutul bătăii următoare

CC este inițiat de generare spontană a PA în nodul sinusal , localizat în peretele supero lateral al atriului
drept în apropierea deschiderii venei cave superioare .

Întîrzierea propagării impulsului cardiac dinspre atrii către ventricule – 0,1 s.

Atriile acționează ca o pompă primară pentru ventriculi, iar v furnizează forța majoră pentru deplasarea
sîngelui prin sistemul vascular al corpului.

Diastola și sistola

Ciclul cardiac – este compus dintr-o perioadă de relaxare diastolă , cînd coedul se umple cu singe și
contracție – sistolă.
Modificările presioanle în atrii – undele a, c, v

Unda a- cauzată de contracția atrială. Presiunea atrială dpreaptă crește cu 4-6mmHg iar stîngă 7-8
mmHG

UNda c- seproduce cînd ventriculele încep să se contracte. Protruzia valvelor A-V înapoi

Unda v- apare cître finalul contracției , fluxul lent al sîngelui din vene în atrii în timp c valvele A-V sunt
închise.

3.Sistemul specializat excitoconductor al inimii. Substratul și natura automatismul cardiac.Gradientul

automatismului cardiac (experiența lui Stannius).Controlul excitației și al conducerii intracardiace.

4.Debitul cardiac, intoarcerea venosa și reglarea acestora. Valorile normale ale debitului cardiac în
repaus și în perioada de activitate.Controlul debitului cardiac:mecanismul cardiac Frank-Starling.

Tema 2 Reglarea circulatiei, debitului cardiac si controlul presiunii arteriale

1. Caracteristicile fizice ale circulatiei. P161
Circulația sîngelui:
 Circulație sistemică (marea circulație)
  Circulație pulmonară
Sectoarele funcționale ale circulației:
 Arterele- transportă sîngele cu presiune mare către țesuturi. Au pereții
vasculari puternici, iar sîngele circulă cu viteză mare.
 Arteriolele- din ele sîngele este transmis în capilare.Are perete muscular
puternic care poate să închidă complet lumenul sau prin relaxare să o dilate
de cîteva ori .Are capacitatea de a modifica fluxul sangvin la nivelul fiecărei
rețele tisulare dependent de necesitățile țesutului.
 Capilarele- asigură schimbul de apă,substanțe nutritive, electroliți dintre
singe și lichidul interstitial. Pereții foarte subțiri cu pori capilari , permiabili
pentru apă și alte substanțe .
 Venulele- colectează sîngele din capilare și se unesc din ce în ce mai mari
 Venele- au rol de ducte care transportă sîngele din venule înapoi spre
inimă., și rol de rezervor principal de singe.Pereții subțiri.
Volumele sangvine în diferite sectoare ale circulației
84 % - în circulația sistemică
64-vene
13-artere
7-arteriole , capilare sistemice
16 %- în inimă și plămîni
9%-în vasele pulmonare
Volumul mic de singe în capilare, la acest nivel se desfășoară difuziunea
substanțelor într-un sens în altul , între singe și țesuturi.
Suprafețele de secțiune și vitezele fluxului
Aortă- 2,5 cm 2
Artere mici- 20 cm2
Arteriole- 40cm2
Capilare-2500cm2
Venule-250 cm2
Vene mici- 80 cm 2
Vene cave- 8 cm 2
Presiunile în diferite sectoare ale circulației
Aortă- 100mmHg
Deoarece inima pompează sîngele în mod pulsatile , presiunea arterial alternează
între un nivel presional systolic de 120mmHG și un nivel presional diastolic de
80mmHg .
Capilarele sistemice în apropierea capetelor arteriolare 35mmHg , capetele
venoase 10 mmHg, presiunea funcțională medie 17 mmHG.
Presiunea sistolică în artera pulmonară – 25mmHG
Presiunea diastolică 8mmHg.
Presiunea medie a sîngelui în aorta pulmonară-16mmHG
Presiunea medie a capilarului pulmonary 7mmHG.
2.Teoria de baza a functiei circulatorii. P 162
Există 3 principii care stau la baza tuturor funcțiilor sistemului
1.Rata fluxului sangvin local în fiecare țesut al organismului este aproape
întotdeauna contolată cu exactitate în funcție de necesarul tisular.
2.Debitul cardiac este controlat în principal de toate fluxurile tisulare locale
însumate
3.În general , presiunea arterial este controlată independent de controlul fluxului
sangvin local sau de controlul debitului cardiac.
3.Interrelatiile dintre presiune, flux si rezistenta.p163
Fluxul sangvin este determinat de:
1. Diferența de presiune sangvină între cele două capete ale vasului
*gradientul presional* de-a lungul vasului , reprezentînd forța care
propulsează sîngele prin vas
2. Forța care se opune fluxului sangvin *rezistența vasculară*
Fluxul prin vas poate fi calculate cu ajutorul legii lui OHM
F= delta P/R
F- fluxul sangvin
Delta P- diferența de presiune P1-P2
P1-presiunea sîngelui la originea vasului
P2-presiunea sîngelui la capătul opus
R-rezistența
Rezistența este forța care se opune curgerii sîngelui printr-un vas, însă aceasta nu
poate fi determinate prin metode directe.Ea trebuie calculate din măsurătorile
fluxului sangvin și ale diferenței presionale dintre cele 2 capete ale vasului.
Această formula afirmă că fluxul sangvin este direct proportional cu diferența de
presiune dar inrves proportional cu rezistența.
Fluxul sangvin –reprezintă cantitatea de singe care trece printr-un anumit punct al
sistemului circulator într-o perioadă data de timp.Este exprimat în mililitri pe
minut sau în litri pe minut.
Fluxul sangvin global în întregul sistem circulator al unui adult aflat în repaus esre
de aprox 5000 ml/min.
Debit cardiac- repr cantitatea de singe pompat în aorta de către inimă în fiecare
minut.
Metode de măsurare a fluzului sangvin
Fluxmetre
Fluxmetrul electromagnetic- prezintă generarea forței electromotrice (voltaj
electric) într-un fir care este deplasat rapid în direcție transversală printr-un cîmp
magnetic.Vasul de singe este plasat întrepolii unui magnet , și pe cele 2 laturi se
plasează electrozi perpendicular pe liniile de forță magnetică .Cînd sîngele circulă
prin vas , între cei 2 electrozi apare un voltaj electric proportional cu rata fluxului
de singe , și acest voltaj este înregistrat cu voltmetru.Înregistrează modificările
pulsatile și fluxul stabil.
Fluxmetrul ultrasonic Doppler- un cristal emite ultrasunete de-a lungul fluxului
sangvin.O parte a sunetului e reflectată de hematiile din sîngele circulant înapoi în
cristal , și au frecvență mai mica decît unda emisă de cristal , deoarece hematiile
se îndepărtează de cristalul piezoelectric.Poate înregistra modificările rapide ,
pulsatile ale fluxului precum și continuitatea fluxului .
Curgerea laminară a sîngelui prin vase
Cînd sîngele curge într-un ritm constant printr-un vas de singe lung, neted ,
această curgere se face în planuri paralele, fiecare strat de singe rămînănd la
distanță egală de peretele vasului, acest tip de curgere este laminară sau în
planuri paralele și reprezintăopusul curgerii turbulente- o mișcare a sîngelui în
toatedirecțiile de-a lungul vasului și amestecarea lui continua în interiorul vasului.
4.Presiunea sangvină. Presiunea sistolica si diastolica, valorile normale.
Presiunea arteriala medie p 166
Presiunea sîngelui se măsoară milimetri coloană de mercur mmHg.

Presiunea sîngelui- forța exercitată de către singe pe unitatea de suprafață a peretelui vascular .

Creșterea presiunii arteriale duce la creșterea forței carepropulsează sîngele prin vase și distensia
simultană a vaselor , ce determină scăderea rezistenței vasculare.

Presiunea arterial medie – reprezintă media presiunilor arteriale înregistrate în fiecare milisecundă a
unei anumite perioade de timp.Este determinată în proporție de aprox 60% de către presiunea
diastolică și în proporție 40%de presiunea sistolică.

2. Reglarea circulatiei pe cale nervoasa.p204

Sistemul nervos controlează circulația prin intemediul sistemului nervos autonom.

Rolul sistemului nervos in controlul rapid al presiunii arteriale.

1.Vasoconstricția majorității arteriolelor din circulația sistemică.

2.Vasoconstricția intense predominant la nivelul venelor

3.Cordul este stimulat direct de sistemul nervos autonomy cu amplificarea suplimentară a funcției de
pompă

Mecanisme reflexe pentru menţinerea presiunii arteriale normale. Răspunsul sistemului nervos
central la ischemie. Caracteristici speciale ale controlului nervos al presiunii arteriale.