Tema 1. Lectie introductiva. Obiectul fiziologiei.

Structura si functiile
membranelor biologice.
1. Introducere in fiziologia omului. Scopul şi metodele fiziologiei omului.
Scopul fiziologiei umane este de a explica care sunt factorii fizici și chimici responsabili pentru originea,
dezvoltarea și evoluția vieții. Fiecare formă de viață, de la cel mai simplu virus până la cel mai mare
copac sau până la complianța ființă umană, are propriile sale caracteristici funcționale. În consecință,
domeniul vast al fiziologiei poate fi subâpărțit în fiziologie bacterială, celulară, a plantelor și fiziologia
umană.
iziologia umană încearcă să explice care sunt caracteristicele și mecanismele specifice care definesc organismul
uman ca entitate vie. Simplul fapt că rămânem în viață este aproape în afara controlului nostru, senzația de
foame este stimulul care ne deremină să mâncăm iar teama să ne ferim de pericol. Senzația de frig ne
constrânge să căutăm să ne încălzim. Alte forțe ne îndeamnă să căutăm companie și să ne reproducem.
Astfel, omul este în realitate un sistem automat, iar faptul grantă a aceste derulări automate a vieții, aceste
caracteristici speciale ne permit să existăm în cele mai variate condiții.

2. Celulele – unităţile vii ale organismului.

Unitatea elementara a organismului este celula.Fiecare organism e alcatuit din numeroase tipuri de
celule.Fiecare fiind special adoptat pentru a indeplini una sau mai multe functii.Cu toate ca mukte
din celule difera semnificativ intre ele toate au anumite caracterisitici elementare.De exemplu:in
toate celulele oxigenul interactioneaza cu carbohidrati,grasim si proteine consecutiv reactiilor date se
elibereaza energia.Mecanismele chimice generale responsabile de transformarea elementelor
nutritive in energie sunt la fel.Aproape toate celulele au capacitate de a se reproduce.
Homeostazia.
Reprezinta mentinerea aproximativ constanta a parametrilor mediului intern.Exemplu:Sistemul
circulator sangvin-lichidul extracelular e transportat la toate organele in doua etape,1.deplasarea
singelui prin vasele sangvine,2.deplasarea bidirectionala a lichidului intre capilarele sangvine si
spatiile intercelulare.La nicelul capilar exista un schimb permanent de lichid extracelular intre
fractiunea plasmatica a singelui si lichidul interstitial ce umple spatiile intercelulare.
Reglarea funcţiilor organismului.
Sistemul nervos e alcatuit din trei componente principale:calea senzoriala aferenta,sistemul nervos
central,calea motorie aferenta.Receptorii senzoriali detecteaza starea organismului sau starea
mediului,Exemplu:receptori cutanati-la atingerea tegumentului cu orice,ochii,urechile sunt organe
senzoriale.Sistemul nervos cdntral e alcatuit din creier si maduva spinarii.Prin calea aferenta motorie
sunt transmise semnalele corespunzatoare pentru indeplinirea dorintelor.O mare parte a Sistemului
Nervos e autonom,ce opereaza la nivel subconstient si controleaza numeroase functii a organelor
interne.
Sistemul hormonal in orgaanismul uman exista opt glande endocrine ce secreta hormoni.Hormonii
sunt transportati prin lichidul extracelular spre toate zonele corpului.De exemplu:hormonul tiroidian
creste rata majoritatii reactiilor chimice in toate celulele.Insulina controleaza metabolismul
glucidic,hormonii corticosuprarenlieni controleaza nivelul de sodiu si potasiu.Parotidianul
controleaza calciul si fosfatul de la nivelul osos.
Reproducerea ajuta la mentinerea hoemostaziei prin generarea fiintelor noi ce le inlocuiesc pe cele
moarte.
3. Structura şi funcţiile membranei celulare.
Membrana celulara reprezinta o structura subtire,elastica si pliabila.e reprezinta o bariera in calea
deplasari moleculelor de apa si substantelor hidrosolubile intre compartimentele lichidiene
extracelular si intracelular.E alcatuita din proteine si lipide.Structura elementara e data de dublul start
lipidic ce e alcatuit din fosfolipide,ce au un capat hidrofob si unul hidrofil.Stratul lipidic din mijlocul
membranei e impermeabil pentru substante hidrosolubile:ionii,glucoza,ureea.Substantele liposolubile
precum oxigenul,dioxidul de carbon si alcool trec usor.
Moleculele de colesterol sunt de natura lipidica si au rolul de a regla permeabilitatea bistratului
[pentru constituientii hidrosolubili.Proteinele de pe suprafata membranei asa numite
glicoproteine,proteinele membranare sunt proteinele integrale si periferice,unele sunt proteine-
canal,altele proteine transportatoare,receptori si enzime.
Transportul substanţelor prin membrana celulară.
Transportul membranar fie el direct sau mediat de proteine se produce prin:transport pasiv(difuziune)
sau transport activ.Difuziunea defineste deplasarea aleatorie a moleculelor de substante prin spatiile
intermoleculare de la nivelul membranei sau combinate cu o proteina de transport.Energia necesara
e energia cinetica a moleculelor de substanta.Transportul activ presupune deplasarea ionilor sau a
altor substante prin membrana in asociere cu o proteina de transport ce permite deplasarea impotriva
unui gradient energetic.Deplasarea data necesita o sursa suplimentara de energie.
Transportul pasiv (difuzia, difuzia facilitată, osmoza).
Difuzia-reprezinta deplasarea moleculelor ionilor printr-o deschidere membranara sau orin spatiile
intermoleculare fara ca acestia sa interactioneze cu proteinele membranare de transport.Rata
difuziunii e determinata de cantitatea de substanta disponibila,de energia cinetica a moleculelor si de
numarul si dimensiunile deschiderilor membranare prin care ionii si moleculele se pot
deplasa.difuziunea simpla se poate poduce pe doua cai:1-prin spatile interstitiale ale bistratului daca
substanta e liposolubila;2-prin canale hidrice delimitate de unele proteine mari de transport.
Difuzia facilitata-necesita interactiunea moleculelor cu o proteina de transport.Aceasta are rol
adjuvant in transportul moleculelor sau ionilor prin membrana celulara prin formarea de legaturi
chimice cu acestia,iar in complex rezulta transversarea membranei.
Osmoza-procesul deplasarii nete a apei cauzate de diferenta de concentratie a acestia.de exemplu de
o parte a membranei avem apa pura iar cealalta solutie NaCl.Moleculele de apa strabat cu usurinta
membrana de ambele sensuri in timp ce ionii de Na si Cl strabat cu dificulate.Deci membrana are
permeabilitate selectiva pentru apa si mai putin pentru Na si Cl.Osmoza are loc dinspre solutia cu
concentratie mai mica spre concemtrstie mai mare.
Tipurile de canale ionice.
Canale voltaj dependente-conformatia moleculara a portii sau a legaturilor sale chiice e sensibila la
potentialul electric existent intre cele doua suprafete ale membranei;de exemplu cind interiorul
membranei are sarcina intens negativa,portile de sodiu de la exterior ramin inchise,iar cind interiorul
isi pierd negativitatea aceste porti se deschid brusc si permit unei cantitati mari de sodiu sa patrunda
in celula.
,ligand dependente(reglate chimic)-portile acestor canale proteice se deschid in cazul legarii unei
substante chimice la nivelul lor,legarea induce la nivelul moleculei proteice o modificare
conformationala sau a legaturii chimice efectul fiind deschiderea sau inchiderea
portii.exemplu:canalul acetilcolinic.
Transportul activ (transportul activ primar şi transportul activ secundar).
Cind o membrana celulara deplaseaza molecule sau ioni impotriva unui gradient de concentratie.In
functie de sursa de energie transportul activ e subimpartit in doua tipuri:transport activ primar si
secundar.
Transportul activ primar-energia e obtinuta direct din scindarea ATP sau a altor legaturi ce contin
legaturi fosfat-macroergice.substantele transportate prin transport activ primar:ionii de
sodiu,clor,hidrogen,potasiu,calciu,si altii.Pompa Na/K e responsabila de mentinerea diferentelor
transmembranare de concentratie cit si mentinerea unei incarcaturi negativein interiorul
celulei.Proteina de transport e din doua protene globulare separate.Proteina are trei receptori pentru
ionii de sodiu si doi pentru ionii de potasiu,segmentul intern al proteinei are activitate ATP-
azica.cind doi ioni de potasiu se leaga la nivelul segmentului extracelular si trei de sodiu la nivelul
segmentului intracelular,e activata functia ATP-azica a pompei.Urmeaza scindarea a unei molecule
de ATP cu formarea ADP si eliberarea energiei.Energia produce modificari conforationale si chimice
a proteine transportatoare rezultind eliberarea a trei ioni de sodiu in spatiul extracelular si celor doi
ioni de potasiu in spatiul intracelular.
Pompa de calciu-defapt sunt doua pompe una la nivelul membranei celulare si pompeaza ionii de
calciu catre spatiul extraceluar,cealalta pompeaza ionii de calciu in interiorul unuia sau mai multor
organite celulare cum sunt reticulul sarcoplasmic in celulele musculare si mitocondriile in toate
celulele.transportul activ primar al ionilor de hidrogen-exista doua niveluri la care acesta e foarte
important:1la nivelul glandelor gastrice(celule parietale profunde)H e eliberat in stomac impreuna cu
ionii de clor formind acidul clorhidric;2.ultima portiune a tubilor contorti distali si la nivelul ductelor
colectoare din corticala renala(celule intercalare),cantitati mari de ioni de H sunt transferate din singe
in urina in scopul eliminarii surplusului din organism.
Transportul activ secundar.sunt implicati transportori complecsi ce cupleaza doi gradienti
electrochimici diferiti incit energia eliberata prin miscarea unor molecule de un anumit tip in sensul
gradientului sau eletrochimic e folosit pentru transportarea altor molecule impotriva gradientelor sale
electrochimice.acest proces fiind numit cotransport.Exista simport cind ambele tipuri de molecule
sunt transportate in aceiasi directie si Antiport cind moleculele sunt transportate in directii diferite.

Tema 2. Electrofiziologia membranelor biologice. Fibrele nervoase.

Conductibilitatea.
1. Mecanismele fizice ale potenţialelor de membrană.
Potenţialele de membrană cauzate de difuzia ionilor.
La fibbra nervoasa concentratia de K e mare in interior si scazuta la exterior,membrana e mai
permeabila pentru K decit alti ioni.Datorita gradientului mare de concentratie al K in interiorul si
exteriorul celulei exista o tendinta ca acesta sa difuzeze inafara celulei prin membrana incarcind
membrana celulara cu sarcini pozitive iar interior ramine electronegativa,dupa aproximativ o
milisecunda diferenta de potentialdin interior si exterior devine suficient de mare pentru a bloca
difuziunea ulterioara a K spre exterior.
Ecuaţia Nernst.la nivelul membranei potentialul ce contrabalanseaza exact difuziunea neta a unui
anumit tip de ion prin membrana e denumit potential Nernst al acestui ion.Magnitudinea e
determinata de raportul dintre concentratiile ionului respectiv la nivelul celor doua fete ale
membranei.Cu cit raportul e mai mare cu atit tendinta ionului de a difuza intr-o directie creste,ca
urmare si pot Nernst va fi mai mare.
EMF(forta electromotrica)=+_61logconcentratia la interior/concentratia la exterior
Măsurarea potenţialului de membrană.
se utilizeaza o micropipeta ce contine solutie electrolitica,ea se introduce prin membrana celulara
pina in interiorul fibrei.Apoi un alt electrod”electrod indiferent”,e amplasat in lichidul
extracelular,iar diferenta de potential dintre interior si exterioul fibrei e masurata utilizind un
voltmetru adecvat.Pentru a inregistra variatiile rapide a potentialului de membrana in timpul
transmiterii impulsurilor nervoase,microelectrodul e conectat la un osciloscop.Atit timp cit electrodul
e inafara membranei fibrei nervoase,potentialul inregistrat e zero,fiind potentialul lichidului
extracelular.Apoi,pe masura ce electrodul strabate zona incarcata electric a membranei
celulare,potentialul scade brusc la -90mvolti,deplasarea electrodului prin fibra e cu -90mvolti.
Potenţialul de repaus al fibrelor nervoase.
potentialul de repaus al fibrelor nervoase mari e de aproximativ -90 mvolti,cu alte cuvinte,potentialul
din interiorul fibrei e cu 90 milivolti mai negativ decit potentialul lichidului extracelular.la nivelul
membraneicelulare Pompa Na/K e o pompa electrogena,deoarece sunt pompate mai multe sarcini
pozitive spre exteriorul celulei decit in interior,ceea ce duce la un deficit net de ioni pozititvi in
interiorul celulei,se creeaza astfel un potential negativ in interiorul membranei celulare.la nivelul
fibrei nervoase canalele de potasiu sunt de obicei de 100 de ori mai permeabile pentru potasiu decit
pentru sodiu.
Originea potenţialului membranar normal de repaus.
Stabilizare potentialului de repaus la nivelul fibrelor nervoase,in trei situatii,1.cind potentialul
membranar e determinat in totalitate doar de difuziunea ionilor de potasiu.2.cind potentialul
transmembranar e determinat de difuziunea ionilor de sodiu cit si a ionilor de potasiu.3.cind
potentialul transmembranar e determinat de difuziunea ionilor de sodiu si a ionilor de potasiu la care
se adauga pomparea acestor doua tipuri de ioi catre pompa de NA/K.
2. Potenţialul de acţiune Potenţial de acţiune este alternarea rapidă a potenţialului de
repaus, cu durata de ordinul milisecundelor, în timpul căruia potenţialul membranar variază până la
100mV (de la -70 până la +30), cu repolarizarea ulterioară şi revenirea la valoarea potenţialului de
repaus.
Fazele potenţialului de acţiune:
- perioada de latenţă: intervalul de timp dintre momentul stimulării şi începutul potenţialului de
acţiune, potenţialul de membrană se deplasează progresiv spre valoarea pragului de excitaţie.
- depolarizarea: în această fază membrana devine foarte permeabilă pentru ionii de Na+ cu
pătrunderea lor masivă în interiorul celulei; valoarea potenţialului membranar ajunge până la
+30mV.
- repolarizarea: la câteva zecimi de milisecundă canalele pentru Na+ se închid şi se deschid
canalele pentru K+ cu revenirea potenţialului spre valoarea potenţialului de repaus.
- postpotenţial vestigial negativ: se manifestă ca o întârziere a repolarizării ce devine mai lentă
faţă de perioada iniţială a repolarizării.
- postpotenţial vestigial pozitiv: pompa Na/K transportă 2K spre interior şi 3Na spre exterior ce
duce la un deficit tranzitor de sarcini pozitive în interior, ce determină hiperpolarizarea membranei
(valoarea potenţialului membranar mai mică de -90mV).
valoarea La potențialul de -70mV canalul de Na+ este închis, iar cand potențialul crește la -65mV
el se deschide și ionii de Na+ pătrund în celula,
Valoarea care trece de 0mV se numește overshot(+35mV).
Canale voltaj-dependente de sodiu şi potasiu.
canalul de sodiu are doua porti de activare si de inactivare,cind incarcatura elecronegativa a
potentialului de membrana devine mai mica decit in repaus,crescind de la -90mvolti catre 0,e atins la
un momet dat un voltaj ce determina o modificare conformationala brusca a portii de activare,ce se
deschide complet.-Stare activata.inchiderea portii de inactivare e un proces mai lent ca cel de
activare,dupa ce canalul de sodiu a ramas deschid pentru citeva fractiuni de milisecunde,poarta de
inactivare se inchide iar ionii de sodiu nu mai patrund in celula prin membrana.In acest moment
potentialul de membrana incepe sa revina la vvaloarea de repaus,fiind procesul de repolarizare.poarta
de inactivare nu se redeschide pina nu se ajunge la valoare initiala a potentialului.Canalul de sodiu:in
timpul potentialului de repaus poarta canalului de potasiu e inchisa iar ionii de potasiu sunt
impiedicati sa iasa din celula prin canalele date.cind potentialul de membrana creste de la -90 mvolti
catre 0 se produce deschiderea conformationala a portii si difuziunea accentuata catre exterior prin
canal.
Înregistrarea potenţialelor de acţiune.
Se face cu osciloscopul catodic.tubul catodic e alcatuit dintr-un situn electronc si un ecran
fluorescent asupra caruia sunt emisi electronii.Atunci cind electronii lovesc suprafata ecranului
materialul fluorescent devine luminos,daca tirul electronilor e deplasat de a lungul ecranului,punctul
stralucitor de lumina se deplaseaza la rindul sau si traseaza o linie fluorescenta pe ecran.
Pe linga tunul electronic si suprafata fluorescenta tubul catodic e prevazut si cu doua prechi de placi
incarcate electric.o pereche din ambele parti iar alta sus si jos.circuitele pot modifica deplasarea razei
electronilor in sus si in jos ca raspuns la semnale.pe orizontala fiind reprezentat timpul si pe verticala
variatiile de potential inregistrate de electrozi.
Perioada refractară.
Perioada refractara consta din inexcitabilitatea nervului dupa excitatie, caracterizand si alte tesuturi.
se imparte in absoluta si relativa. In prima faza a perioadei refractere (0,5 ms), nervul nu mai
raspunde la excitatie, iar in a doua faza (2 ms), raspunde doar la un stimul mai puternic, nervul avand
deci un prag de excitabilitate mai mare.Faza de inexcitabilitate absoluta a nervului corespunde cu
durata potentialului de varf. Cea mai scurta perioada refractara o au nervii oculomotori. Faza de
inexcitabilitate relativa este urmata de o faza de hiperexcitabilitatea.

3. Excitaţia – declanşarea potenţialului de acţiune.

orice factor ce determina influxul prin membrana celulara a ionilor de sodiu in cantitati suficiente
pentru declansarea deschiderea automata autointretinuta a canalelor de sodiu.Acest efect poate fi
consecinta stimularii mecanice a membranei celulare a unor efecte chimice exercitate asupra
membranei sau a trecerii curentului electric prin membrana.toate acestea sunt utilizate in diferite
regiuni ale corpului pentr declansarea potentialelor de actiune nervoase sau musculare.
Pragul de stimulare.
un stimul electric negativ de intensitate scazuta poata sa nu stimuleze o fibra nervoasa.atunci cind
voltajul stimulului e crscut treptat,la un moment dat se produce excitarea fibrei.un stimul foarte slab
determina modificarea potentialului transmembranar de la -90 la-85 doar ca asta variatie nu e
suficienta pentru declansarea procesului.Stimulul modoca local potentialul membranar pe o durata de
1 milisecunda sau mai mult.
Curba intensitate - durata stimulului.

A-B – reobaza; C – timpul util,

D-E – reobaza dublă, F – cronaxia

Reobaza şi cronaxia.
Reobaza, (pragul de excitabilitate, intensitatea prag), reprezintă intensitatea minimă necesară unui
stimul pentru a produce un influx nervos. Stimulii cu intensitate inferioară pragului (subliminari), nu
produc influx nervos. Stimulii cu intensitate superioară pragului (supraliminari) nu produc
un potențial de acțiune de amplitudine mai mare, ci au același efect ca și cei cu intensitatea prag.
Cronaxia este timpul minim în care are loc o excitație; timpul în care un curent electric, având o
intensitate dublă față de reobază, trebuie să parcurgă un nerv, un mușchi etc. pentru a-l excita; timpul
fiziologic caracteristic de excitabilitate a fiecărui organ sau țesut; durata minimă de acțiune a unui
curent electric necesar ca substratul excitat să atingă pragul de răspuns.
Cu cât cronaxia este mai mică, cu atât țesutul este mai excitabil.

Răspunsul local şi caracteristica lui.

 Dacă asupra membranei acţionează un excitant subpragal nu apare potenţial de acţiune, doar
răspuns local, adică are loc depolarizarea membranei cu modificarea permeabilităţii pentru Na+
numai în locul acţiunii excitantului.
Proprietăţile răspunsului local:
1. Apare la acţiunea excitanţilor subpragali
2. Nu se răspândeşte
3. Se sumează
4. Nu se supune legii totul sau nimic – la acţiunea excitantului pragal şi suprapragal apare
potenţialul de acţiune +30mV „totul”, la acţiunea excitantului subpraga nu apare potenţialul de
acţiune „nimic”.
5. Valoarea lui depinte de intensitatea excitantului „legea forţei”
Răspunsul local se sumează până la un anumit nivel care poartă denumirea de nivel critic al
depolarizării care coincide cu 30% din valoarea potenţialului de acţiune. Nivelul critic pentru diferite
ţesuturi este diferit dar în mediu este de -60 mV.
În faza de depolarizare toate canalele de Na+ sunt deschise în totalitate, membrana este incapabilă
să răspundă la un nou stimul indiferent de intensitatea lui, excitabilitatea este zero, aceasta se
numeşte perioada refractară absolută.
În faza repolarizării membrana poate răspunde la stimuli de o intensitate suprapragală, ne
reacţionând la stimuli de intensitate pragala. Excitabilitatea creşte treptat până la normă şi se numeşte
perioada refractară relativă.

Potenţiale electrotonice.
4.Propagarea potenţialului de acţiune. Un potential de actiune declansat in orice zona a
unei membrane excitabile determina stimularea portiunilor membranare adiacente rezultatul fiind
propagarea potentialului de actiune de alungul membranei.la stimularea unei fibre nervoase intr-o
portiune ,la acest nivel creste brusc permeabilitatea membranara pentru sodiu,curentul se propaga
local din zonele depolarizate catre cele adiacente ce s in repaus.Astfle ionii de sodiu cu sarcinile
pozitive difuzeaza catre interior iar apoi citiva milimetri in ambele directii de alungul axului central a
l axonului.sarcinile pozitive determina cresterea voltajului pe o distanta de 1-3mm pina la o valoare
situata deasupra pragului pentru a initia PA.de aceea canalele de Na din aceste zone adiacente se
deschid imediat.iar PA se propaga exploziv.
Caracteristici speciale ale transmiterii semnalului prin tracturile nervoase (fibre
mielinizate şi nemielinizate).
În fibrele nervoase amielinice
− depolarizarea unei zone membranare produce activarea canalelor de Na+
adiacente
− PA se propagă - secvenţial
- din aproape în aproape
- cu viteză mică
În fibrele nervoase mielinice
− conducerea este saltatorie de la un nod Ranvier la altul
− explicaţia - densitatea foarte mare a canalelor de Na+ la nivelul
nodurilor Ranvier
- teaca de mielină ⇒ permeab. ↓ a membr. internodale
− viteza de conducere depinde de:
− grosimea fibrei nervoase
− distanţa dintre nodurile Ranvier
Legile transmiterii excitaţiei.
Legea conducerii izolate-fiecare fibra conduce exclusiv si independent impulsurile proprii fara a
influenta fibrele vecine.
Legea conducerii bilaterale-capacitatea fibrei nervoase de a conduce impulsuri in ambele parti.
Legea conducerii nedecrementiale-impulsul e condus fara nici o pierdere,amplitudinea fiind aceiasi
indiferent de lungimea fibrei.
Legea multiplicarii impulsurilor la nivelul terminatiunilor axonale-asigura distribuirea
impulsului nervos la nivelul tuturor terminatiilor axonale.
Legea „totul sau nimic”-fibrele nervoase raspund maxim La un stimul prag,iar odata format
impulsul e transmis nemodificat pe toata fibra.
Clasificarea funcţională a fibrelor nervoase.
Exista 3 tipuri de fibre nervoase:
1) Fibre mielinice A,sunt alfa,gama-motorii,beta si delta-senzitive
2) Fibre mielinice B- sunt fibre vegetative eferente preganglionare
3) Fibre amielinice C- sunt fibre vegetative postganglionare si ale sensibilitatii viscerale si termice

Tema 3. Fiziologia neuronului. Sinapsele excitatorii si inhibitorii in SNC.

1. Neuronul ca unitatea structurală şi funcţională a sistemului nervos central.
• Tipurile de neuroni :
După sructura
• unipolari,
• pseudounipolari,
• bipolari,
• multipolari,
• piramidali.
SNC contine peste 100mlrd de neuroni.semnalele aferente patrund in neuron prin sinapse localizate
in special la nivelul dendritelor neuronale,dar si a corpului cellular.impulsul efferent e transmis prin
axonul neuronal unic.

Sinapsele SNC.
La Nivelul SNC informatia e trnasmisa sub forma de PA nervoase,”impulsuri nervoase”,prin
neuronii succesivi.fiecare impuls poate fi blocat ,transformat in impulsuri repetitive sau integrat
alaturi de impulsurile de la alti neuroni pentru a genera tipare foarte complexe de impulsuri la nivel
neuronal.
Tipuri de sinapse.
Din punct de vedere al modalității de transmitere:
● sinapse chimice

● sinapse electrice - însă acestea sunt foarte rare. În general au o fantă sinaptică foarte redusă
(2 nm), prin care ionii pot circula foarte ușor. Se mai numesc și gap junction.
Din punct de vedere al neurotransmițatorului:
● sinapse colinergice - acetilcolină

● sinapse adrenergice - noradrenalină (norepinefrina)

● sinapse dopaminergice - dopamină
● sinapse serotoninergice - serotonină

● sinapse gabaergice - acidul γ-aminobutiric (GABA)

Din punct de vedere structural:
● tipul I, sinapse axo-dendritice (între un axon și o dendrită), cu o fantă mai mare de 30 nm

● tipul II, sinapse axo-somatice, cu o fantă mai îngustă, de 20 nm

● tipul III, sinapse cu o fantă de 2 nm (de exemplu gap junctions)

Din punct de vedere al părților pre- și postsinaptice:
● axo-dendritice

● axo-somatice

● axo-axonice

● dendro-dendritice

Anatomia fiziologică a sinapsei.

A. Componenta presinaptică
1. Mitocondrie
2. Veziculă (cuantă) cu mediator chimic
3. Autoreceptor
4. Fanta sinaptică
5. Receptor pentru mediatorul chimic
6. Canal pentru ionii de calciu
7. Veziculă fuzionată eliberând mediatorul chimic
8. Pompă captând mediator neutilizat
B. Componenta postsinaptică
Terminatia presinaptica e delimitata de corpul neuronuoui postsinaptic printr-o fanta sinaptica cu
dimensiunea de 200-300 angstormi.terminatia presinaptica contine vezicule cu neurotransmitator si
mitocondrii.veziculele contin substanta ce odata eliberate activeaza sau inhiba neuronul postsinaptic
in dependenta de receptorii ce contin acesta.mitocondriile produc ATP pentru sinteza unor noi
molecule de neurotransmitator.
Mecanismul eliberării neurotransmiţătorului.
Cind un PA actioneaza la nivelul unei terminatiuni presinaptice,depolarizeaza membrana determina
golirea continutului unui mic numar de vezicule in fanta sinaptica.Neurotransmitatorul eliberat
determina modificarea imediata a permeabilitatii membranei neuronale postsinaptice ce duce la
excitatia sau inhibitia neuronului postsinaptic in functie de caracteristicile receptorilor neuronali.
Mecanismul transmiterii sinaptice se desfășoară în 6 etape.
● sinteza mediatorului - mediatorii sunt produși atât la nivelul butonului terminal, cât și în corpul
celular.

● stocarea mediatorului - mediatorul se stochează în principal în butonul terminal, pentru a fi

pregătit în momentul în care trebuie transmis semnalul

● eliberarea mediatorului - când depolarizarea neuronului presinaptic (care a primit la rândul lui un
semnal) ajunge la butonul terminal, și determină exoctioza, adică expulzarea conținutului
veziculelelor. Apoi, veziculele goale vor fi "reciclate" prin încorporarea lor în membrană, din
care se vor forma, la un moment dat, alte vezicule.

● traversarea spațiului sinaptic

● acțiunea postsinaptică - se face prin cuplarea moleculei de mediator cu receptorul specific, ceea
ce determină modificări în structura postsinaptică.

● inactivarea mediatorului - este importantă pentru ca circuitul să se poată relua la apariția unui
nou stimul. Aceasta se poate realiza prin inactivarea enzimatică
postsinaptică sau transsinaptică (prin enzime care distrug mediatorul), captarea
postsinaptică (captarea în citoplasma postsinaptică și inactivarea sa), difuzia
extrasinaptică (inactivarea în afara spațiului sinaptic) și recaptarea (captarea mediatorului de
zona presinaptică)

Caracteristicile transmiterii sinaptice (conducerea unidirecţională, întîrzierea

sinaptică, epuizarea)
conducerea unidirectionala-sinapsele chimice mereu transmit impulsurile unidirectional,de la
neuron presinaptic spre neuronul postsinaptic(asupra caruia actioneaza neurotransmitatorul)acesta
permite transmiterea semnalelor spre regiuni specifice.

Intirziierea sinaptica-in timpul transmiterii unui impuls nervos de la un neuron presinaptic catre un
neuron postsinaptic,exista un anumit interval de timp in care 1.neurotransmitatorul e eliberat de
terminatia presinaptica2.difuzeaza la nivelul membranei neuronului postsinaptic3.actioneaza asupra
receptorilor membranari4 activarea receptorilor determina modificarea permeabilitatii
membranare5.difuziunea intracelulara a ionilor de Na determina cresterea potentialului excitator
postsinaptic pina la un nivel suficient de mare pentru declansarea unui PA.intervalul minim pentru
derularea acestor evenimente e de aproximativ 0,5 milisecunde denumit intirziiere sinaptica.

Epuizarea-cind sinapsele excitatorii sint stimulate repetitiv intr-un ritm rapid,numarul descarcarilor
neuronului postsinaptic e initial foarte mare,insa rata descarcarilor devine progresiv mai mica in
milisecundele sau secundele urmatoare.E importanta deoarece cind unele ariii ale SN sunt
hiperstimulate,epuizarea duce la scadera excitabilitatii ridicate.

2.Aspectele electrice ale excitaţiei neuronale.

scaderea voltajului la o valoare mai putin negativa creste excitabilitatea membranei neuronale,in
timp ce cresterea electronegativitatii scade excitabilitatea neuronala.aceasta constituie baza
celor doua moduri de functionare a neuronului-excitatie sau inhibitie.
Substanţele chimice cu rol de transmiţători excitatori.
(Se impartin doua grupe,una de neurotransmitatori cu molecula mica si actiune rapida,celalalt grup e
format dintr-un numar mare de neuropeptide ce au greutate moleculara mult mai mare si actioneaza
de obicei mult mai lent.Neurotransmitatorii cu molecula mica si actiune rapida determina majoritatea
raspunsurilor acute ale SN precum transmiterea informatiilor senzoriale la nivel cerebral si
impulsurilor motorii inapoi la nivelul muschilor.se sintetizeaza acestia in citosolul terminatiilor
presinaptice si se acumuleaza prin transport activ in numeroase vezicule de la nivelul dat.Ulterior la
actiunea unui PA veziculele se elibereaza in fanta sinaptica. Neuropeptidele-au de obicei actiune cu
durata mai mare,precum modificarea pe termen lung a numarului receptorilor neuronali,deschiderea
sau inchiderea pe termen lung a anumitor canale ionice.sunt sintetizate de ribozomii corpului celular
neuronal.moleculele patrund in RE apoi in aparatul golgi,unde sufera modificari,si se elibereaza in
vezicule mici in citoplasma.ulterior sut transportate spre terminatiile fibrelor nervoase deplasinduse
lent.se elibereaza in urma actiunii unui PA,procesul se finalizeaza prin autoloiza veziculei.)
Acetilcolina-efect stimulator.dar in unele cazuri poate avea efect inhibitor,de exemplu:inhibitia
cordului realizata de nervii vagi.Norepinefrina-secretata la nivelul trunchiului cerebral si hipotalamus
raspunde de starea de dispozitie,iar fiind secretate la nivelul neuronilor postganglionari ai SNS
stimuleaza anumite organe si inhiba altele.Glutamatul-e secretat de terminatiunile presinaptice si
determina excitatie.
Mecanismul ionic al potenţialului postsinaptic de excitaţie (PPSE).
neurotransmitatorul actioneaza asupra receptorilor membranari excitatori pentru a creste
permeabilitatea membranei pentru Na.Deoarece exista un gradient mare de concentratie pentru ionii
de NA,precum si electronegativitatea crescuta a interiorului neuronului,ionii de sodiu difuzeaza rapid
spre spatiul intracelular.acesta neutralizeaza partial electronegativitatea,aceasta crestere pozitiva
peste valoarea normala de repaus e denumit potential postsinaptic excitator,PPSE,deoarece in cazul
dat potentialul creste suficient spre valori pozitive,se declanseaza un PA producind excitarea
neuronului,acest fenomen se numeste depolarizare.

Generarea potenţialului de acţiune în segmentul iniţial al axonului.

Cind ESP creste suficient de mult spre valori pozitive,acesta atinge o valoare la care e initiat un
potential de actiune in neuron.el nu debuteaza adiacent sinapselor excitatorii insa e generat la nicelul
segmentului initial al axonului.Deoarece in regiunea data sunt mai multe canale de sodiu voltaj-
dependente ce ii confera capacitatea de a genera mult mai usor un PA in comparatie cu corpul celular
neuronal.
2. Aspectele electrice ale inhibiţiei neuronale.
Sinapsele inhibitor deschid predominant canalele de clor,ce permite pasajul acestora.Valoarea
potentialului nernst e de -70 mvolti,aceasta valoare e mai negativa decit potentialul de -65 mvolti
prezent in mod normal in interiorul membranei neuronale in repaus.In consecinta,deschiderea
canalelor de clor permite deplasarea ionilor de clor incarcati negativ din lichidul extracelular spre
spatiul intracelular,ca urmare potentialul devine mai negativ.Deschiderea canalelor de potasiu
permite deplasarea ionilor de potasiu incarcati pozitiv spre exteriorul celulei in consecinta potentialul
intern devine mai negativ.Astfel incit influxul ionilor de clor si efluxul ionilor de potasiu vor creste
electronegativitatea intracelulara fenomen denumit hiperpolarizare.Aceasta inhiba neuronul deoarece
potentialul de membrana e mai negativ decit potentialul intracelular normal.

Substanţele chimice cu rol de transmiţători inhibitori. Dopamina e secretata de neuroni

cu originea in substanta neagra,are efect inhibitor.Glicina e secretata in special in sinapsele de la
nivelul maduvei spinarii,e inhibitor.GABA- e secretat de terminatiunile nervoase de la nivelul
maduvei spinarii,cerebelului.Serotonina-actioneaza ca un inhibitor al cailor de transmitere a durerii
la nivelul maduvei spnarii,iar la nivelul sistemului nervos central contribuie la controlul starii de
dispozitie si a somnului.

Mecanismul ionic al potenţialului postsinaptic de inhibiţie (PPSI).

Deschiderea canalelor de clor permite deplasarea ionilor de clor incarcati negativ din lichidul
extracelular spre spatiul intracelular,ca urmare potentialul devine mai negativ.
Deschiderea canalelor de potasiu permite deplasarea ionilor de potasiu incarcati pozitiv spre
exteriorul celulei si in conseciinta creste electronegativitatea in interior.Astfel influxul de clor si
efluxul de potasiu cresc electronegativitatea proces numit hiperpolarizare,Aceasta inhiba neuronul
deoarece potentialul de membrana e mai negativ decit potentialul intracelular normal,de
aceea,cresterea electronegativitatii peste nivelul potentialului membranar normal de repaus e denumit
potential postsinaptic inhibitor PPSIpotentialul de membrana scade de la -65 la -70 mvolti,valoarea e
cu 5 mvolti mai negativa decit in norma,incit PPSI are valoare de -5mvolti,inhibind transmisia
impulsului nervos prin sinapsa respectiva.
Inhibiţiei postsinaptică.

Inhibiţia presinaptică.
Inhibitie declansata inainte de sosirea semnalului la nivelul sinapsei.se produce prin eliberarea unei
substante inhibitorii la suprafata externa a fibrelor nervoase presinaptice,inainte ca terinatiile
nervoase sa ajunga la nivelul neuronului postsinaptic,de obicei neurotransmitatorul inhibitor este
GABA,are efect specific de deschidere a canalelor anionice,fiind astfel permisa difuziunea unei
cantitati mari de clor in terminatia fibrei nervoase.sarcinile negative ale ionilor dati inhiba
transmiterea sinaptica deoarece anuleaza o mare parte din efectul excitator al ionilor pozitivi de Na.
Inhibiţia recurentă, laterală, reciprocă.
Recurenta-e mediata de celulele renshaw,care sunt intercalate intr-o ramificatie axonala recurenta si
motoneuron.Stimulul se intoarce astfel la motoneuron,pe care il inhiba,producind o hiperpolarizare.
Laterala-sta la baza activitatii centrului dominant.
Reciproca-centrul nervos spinal este sediul unor procese de coordonare ce sincronizeaza activitatea
muschilor antagonisti.coordonarea e realizata prin inhibitie reciproca,de exemplu:concomitent cu
stimularea neuronilor ce inerveaza flexorilor unui membru se produce relaxarea extensorilor ce sunt
antagonisti.
3. Transmiterea şi procesarea semnalelor la nivelul reţelelor neuronale
(centrilor nervoşi).
Particularităţile propagării excitaţiei în centrii nervosi.
Conducerea unilaterală-in fibra nervoasa conducerea e in ambele sensuriin centri nervosi e
doar intr-o directie., convergenţa-la suprafata fiecraui neuron se termina un numar mare de
prelungiri axonale, divergenţa-axonii unui singur neuron vine in contact cu un numar mare de
corpuri neuronale., descărcarea ulterioară (postacţiunea)-numarul impulsurilor
dinnervii eferenti e mai mare decit din fibrele aferente.in consecinta,prin trecerea prin centrii
nervosi stimulii sunt multiplicati.Acest proces poate fi explicat prin fenomenul divergentei,in
sensul ca un stimul unic al nervului aferent e descarcat,prin numeroase ramificari axonale,intr-un
numar mai mare de neuroni motori eferenti, facilitarea-cind potentialele postsinaptice sumate
sunt excitatorii insa nu cresc suficient de mult incit sa atinga pragul pentru activare a
neuronului,e aproape dar nu a atins pragul,o alta sursa poate activa neuronul foarte usor.,
ocluzia, oboseala.

Tema 4. Sinapsa neuro-musculara. Proprietatile fiziologice ale muschilor striati si

netezi.
1. Joncţiunea neuromusculară. Reprezinta jonctiunea terminatiei nervoase cu fibra
musculara Anatomia funcţională a joncţiunii neuromusculare. .membrana
invaginata se numeste sant sinaptic sau depresiune sinaptica,iar spatiul dintre terminatia
nervoasa si membrana fibrei se numeste spatiu sinaptic sau fanta sinaptica acesta are latimea
de 20-30nnanomeri,in partea inferioara a santului sinaptic sunt numeroase pliuri mai mici a
membranei fibrei musculare-fante subneurale,ce cresc mult suprafata asupra careia pot
actiona transmitatorii sinaptici.Lanivelul terminatiilor axonului se gasesc numeroase
mitocondrii ce produc ATP necesar pentru sinteza
neurotransmitatorului(acetilcolina)Acetilcolina stimuleaza membrana fibrei musculare.In
spatiul sinaptic e in cantitate mare de enzima acetilcolinesteraza,ce distruge acetilcolina la
citeva milisecunde dupa ce aceasta e eliberata din veziculele sinaptice.
Mecanismul transmiterii excitaţiei prin sinapsa.
1. Sinteza mediatorului – are loc la nivelul corpului neuronal şi în terminaţiunea nervoasă.
2. Stocarea mediatorului – se face în veziculile sinaptice şi la necesitate este eliminat.
3. Eliberarea mediatorlui include următoarea succesiune de evenimente: depolarizarea
membranei presinaptice cu deschiderea canalelor pentru Ca+ şi influxul lui în celulă; Ca+ fiind cu
sarcină pozitivă atrage veziculele de acetilcolină care sunt „-„ spre membrana neuronală; veziculele
fuzionează cu membrana şi crapă; prin exocitoză mediatorul este eliminat în fanta sinaptică.
4. Traversarea spaţiului sinaptic – prin mişcare Browneană
Acţiunea postsinaptică a mediatorului – mediatorul se uneşte cu receptorul de pe membrana post
sinaptică; formarea complexului mediator-receptor duce la modificări de permeabilitate a membranei
pentru Na+ are loc depolarizarea membranei postsinaptice; pe membrana postsinaptică apare un
potenţial care poate fi înregistrat şi se numeşte potenţial postsinaptic de excitaţie. PPSE apare local şi
nu se răspândeşte, este asemănător cu răspunsul local.

Eliberarea acetilcolinei-cind un impuls nervos ajunge la nivelul jonctiunii neuromusculare,in

spatiul sinaptic sunt eliberate din terminatiunile axonale aproximativ 125 vezicule cu acetilcolina.pe
fata interna a membranei neurale se gasesc granulatii dense cu dispunere liniara,pe fiecare parte a
unei astfel de granulatii sunt canale de calciu voltaj dependente.Atunci cind un potential de actiune
ajunge la nivelul terminatiilor axonale,aceste canale se deschid si permit ionilor de calciu sa difuzeze
in interiorul axonului.

potenţialul de placă terminală-influxul brusc de ioni de sodiu in fibra musculara care are loc
la deschiderea canalelor controlate de acetilcolina,determina cresterea in sens pozitiv a potentialului
electric intermembranar la nivelul zonei corespunzatoare placii terminale cu pina la 50-75 milivolti
dind nastere potentialului de placa terminala sau potential local.
rolul colinesterazei-scindeaza acetilcolina la acetat si colina,e prezenta in reteaua de
proteoglicani din fanta sinaptica.
Medicamentele care amplifică sau blochează transmisia la nivelul JNM.
*Medicamente ce stimuleaza fibra musculara prin actiune colinergica-metacolina,carbacolul si
nicotina,au acelasi efect ca si acetilcolina.diferenta e ca medicamentele nu sunt disstruse de
colinesteraza sau sunt distruse atit de lent incit actiunea lor persista mult timp.medicamentele
actioneaza determinid depolarizari locale a membranei fibrei musculare la nivelul placii terminale
motorii,unde s receptorii pentru acetilcolina de fiecare data cind fibra isi revine dupa o contractie
urmeaza alta,ducind la aparitia spasmelor musculare.
*Medicamente ce stimuleaza JNM prin inactivarea acetilcolinesterazei-
neostigmina,fizostigmina,diizopropil fluorofosfat,inactiveaza acetilcolinesteraza de la nivelul
sinapselor incit acesta nu mai poate hidroliza acetilcolina.cu fiecare impuls nervos acetilcolina se
acumuleaza in fanta sinaptica si stimuleaza in mod repetat fibra musculara se produc astfel spasmele
musculare.
*Medicamente ce blocheaza transmiterea la nivelul JNM-curarizantele pot impiedica transmiterea
impulsurilor de la nivelul terminatiunilor nervoase la fibrele musculare.
2. Anatomia fiziologică a muşchiului striat.
Reticulul sarcoplasmatic-in sarcoplasma din jurul miofibrilelor fiecarei fibre musculare e un
reticul extensiv,reticul sarcoplasmic.in interiorul cisternelor sale exista ioni de calciu in concentratie
mare,iar multi dintre acestia sunt eliberati atunci cind la nivelul tubilor adiacenti T apare un PA,
T-sistemul-sunt foarte mici si sunt dispusi perpendicular pe miofibrile.Ei se formeaza la nivelul
membranei celulare si strabat fibra musculara din ambele parti.Tubulii sunt deschisi catre exteriorul
fibrei musculare in locul in care au originea,la nivelul membranei fibrei musculare.Ei comunica cu
lichidul extracelular ce inconjoara fibra musculara sicontin lichid extracelular la nivelul
lumenului.cin un PA se propaga de a lungul membranei unei fibre ,musculare,acestea disemineaza de
a lungul tubulilor T catre zonele profunde ale fibrei.curentii electrici de la nivelul tubulilor
declanseaza contractia musculara.

sarcomerul- unitatea morfofunctionala a miofibrilei, cu o lungime de 2,5 mm si format dintr-un

disc intunecat flancat de doua hemidiscuri clare. Delimitat intre doua linii Z.
Miofibrile- sunt organite speciale contractile cu o grosime de 0,2-2 mm, dispuse pe intreaga
lungime a fibrei musculare, ocupand aproximativ 80% din volumul acesteia. Sunt alcatuite
dintr-o succesiune de benzi sau discuri, care sunt de doua tipuri:
§  discuri clare, izotrope (discurile I) - contin actina;
§  discuri intunecate, anizotrope (discurile A) - contin miozina si partial actina.
Discul clar este, la randul sau, impartit in doua hemidiscuri de catre banda Z, iar discul
intunecat are in partea centrala banda H, bisectata de linia M

filamentele de actină şi miozină- Miozina reprezinta fractiunea proteica majora, fiind o

proteina complexa, asimetrica, formata din 6 lanturi polipeptidice: 2 lanturi grele si 4 lanturi
usoare. Cele doua lanturi grele sunt identice, prezinta o conformatie de a-helix, fiind infasurate
unul in jurul celuilalt si alcatuiesc axul filamentului de miozina - light meromiozina (LMM).
La unul din capete, cele doua lanturi grele pierd conformatia de a-helix in favoarea celei de
pliere, rezultand "capul" miofilamentului de miozina, alcatuit din doua parti simetrice.
Orientarea  capetelor miozinice este transversala fata de axul filamentului, stabilind un unghi
de 90° in conditii de repaus muscular.
Capul miozinic  (subfragmentul S1 de 70 kDa) prezinta doua zone:
§  situsul nucleotidic ATP-azic (ATP-aza miozinica Mg2+ dependenta), de fixare si hidroliza a
ATP-ului, activat de cresterea concentratiei Ca2+ in citosol;
§  zona de interactiune cu actina  in care se fixeaza o molecula de actina.
Intre  capul miozinic si axul filamentului de miozina se interpune  "gatul" sau
"bratul" puntii transversale . Acesta, impreuna cu capul miozinic si lanturile usoare
formeaza heavy meromiozina (HMM).
Actina
-              Actina exista sub doua forme - actina globulara (actina-G) monomerica
si actina fibrilara(actina-F) polimerica.
-              Un filament actinic contine 340-380 monomeri de actina-G.
-              Cele mai importante proprietati ale actinei sunt:
-              capacitatea de polimerizare;
 -              interactiunea cu miozina (prezinta situsuri de legare).

Cuplarea excitaţiei cu contracţia  Cuplarea excitatie-contractie sau cuplarea electro-

mecanica reprezinta succesiunea de fenomene care realizeaza legatura functionala intre
sarcolema si structurile contractile,
determinand declansarea, intretinerea si intreruperea contractiei.

3.Mecanismul molecular al contracţiei musculare.

Mecanismul de glisare a filamentelor contractile.in faza de relaxare capetele
filametelorde actina cu originea la nivelul discurilor Z incep sa se suprapuna intre ele.In schimb in
faza de contractie filamentele de actina au fost trase spre interior printre filamentele de miozina astfel
incit capetele se suprapun maxim intre ele.de asemenea discurile Z au fost trase de filamentele de
actina catre capetele filamentelor de miozina,astfel contractia musculara se produce prin glisarea
filamentelor.
Teoria “mersului pas cu pas” a contracţiei.imediat dupa activarea filamentului de
actina de ionii de calciu capetele puntilor transversale ale filamentelor de miozina sunt atrase de
situsurile active ale filamentului de actina,iar aceasta atractie determina producerea
contractiei.cind un cap se ataseaza de un situs activ,se produc simultan modificari profunde ale
fortelor intramoleculare dintre cap si bratul puntii sale transversale.Noua dispunere a forteor
determina inclinare capului catre brat si tractiunea simultana a filamentului de actina.imediat
dupa inclinare capul se desprinde automat de la situsul activ si revine in pozitia extinsa unde se
combina cu un nou situs activ si se inclina din nou formind o alta tractiune.Astfel capetele se
indoaie inainte si inapoi si se deplaseaza pas cu pas de alungul filamentului de actina ,tragind
capetele a doua filamente de actina catrew centrul filamentului de miozina.
Efectul lungimii muşchiului asupra forţei de contracţie.cind muschiul e la lungime
normala de repaus,el se contracta consecutiv activarii cu forta aproape maxiamala.cresterea tensiunii
ce apare in timpul contractiei se numeste tensiune activa ce scade pe masura ce muschiul e intins
dincolo de lungimea sa normala.
Mecanismul relaxării musculare  se realizeaza prin cresterea fie a AMPc (cai respiratorii), fie
a GMPc (vase), care scad nivelul Ca2+ prin stimularea recaptarii acestuia in reticulul sarcoplasmatic.
4 Contracţia izometrică şi contracţia izotonică. Contractia musculara e izometrica atunci
cind muschiul nu se scurteaza in timpul contractiei si e izotonica cind muschiul se scurteaza in
timpul contractiei insa tensiunea ramine constanta pe parcursul miscarii.
Fibre musculare rapide şi lente.*Fibrele rapide sunt 1.fibre cu dimensiuni mari ce realizeaza
contractii puternice,2.au reticul sarcoplasmatic bine dezvoltat,3.au cantitati mari de enzime
glicolitice pentru eliberarea rapida a energiei prin glicoliza.4.aportul sangvin la nivelul lor e
redus,5.are mai putine mitocondrii.*Fibre lente-1.sunt fibre de dimensiuni mici,2.2.sunt inervate de
fibre nervoase mici,3.au o vascularizatie mai bogata si au multe capilare necesare pentru aportul de
oxigen.,4au multe mitocondrii,5.contin cantitate mare de mioglobina .Mioglobina se combina cu
oxigenul ce se depoziteaza in celula pina acesta nu e necesar,astfel se accelereaza transportul
mitocondrial al oxigenului.
Unitatea motorie. Toate fibrele inervate de o singur a fibra nervoasa alcatuiesc unitate
motorie.fibrele musculare din fiecare unitate motorie nu sunt grupate in totalitate ci se suprapun cu
alte unitati motorii formind microfascicule din 3-15 fibre.Aceasta interpatrundere permite unitatilor
motorii separate sa se sustina in timpul contractiei.
Sumaţia fibrelor multiple, sumaţia de frecvenţă (tetanos complet şi incomplet).

Hipertrofia şi atrofia musculară. Cresterea masei totale a unui muschi se numeste

hipertrofie,scaderea acestuia se numeste atrofie.practic hipertrofia musculara e rezultatul cresterii
filamentelor de actina si miozina de la nivelul fiecarei fibre musculare.se produce mai mult cind
muschiul e incarcat in timpul procesului contractil.in paralel cu cresterea dimensiunilor
miofibrilelor,se dezvolta si sisteme enzimatice ce asigura energia necesara contractiei.iar cind un
muschi e neutilizat de mai mult timp,ritmul degradarii proteinelor contractile e mult mai mare decit
ritmul refaceri.

Oboseala musculară.reprezinta diminuarea activitatii musculare, consecutiv

suprasolicitarii unitatilor motorii, fenomen reversibil prin repaus. Diminuarea treptata a fortei de
contractie este insotita de imprecizia miscarilor si aparitia tremuraturilor musculare. In procesul de
instalare sunt implicati muschii striati si circuitele neuronale care asigura activitatea
musculara.Oboseala musculara se instaleaza in trei etape:

-etapa centrala

-etapa jonctionala

-etapa oboselii musculare propriu-zise.

*In etapele centrala si jonctionala, aparitia oboselii se datoreaza epuizarii mediatorului chimic din
sinapsa centrala (neuronii motori din centrii nervosi) si, respectiv, cea jonctionala (placa
neuromotorie), ca urmare a excitarii cu frecventa mare.*In etapa oboselii musculare propriu-zise
are loc epuizarea rezervelor energetice si de oxigen din muschi. Initial muschiul lucreaza in
aerobioza cu randament mare, dupa care la epuizarea oxigenului, trece in anaerobioza, cu randament
energetic mic. Procesul este insotit de acumularea de acid lactic in muschi, care prin scaderea pH-
ului, va perturba functiile actomiozinei si procesele metabolice

5.Contracţia muşchiului neted.     este indusa de cresterea Ca2+ citosolic prin activarea

canalelor de Ca2+ voltaj-dependente, a canalelor operate de ligand
-         Cresterea Ca2+ citosolic determina activarea fosfolipazei C cu generarea de IP3 si DAG.
-         IP3 induce eliberarea de Ca2+ din reticulul sarcoplasmatic si formarea complexului Ca2+-
calmodulina care initiaza contractia, iar aceasta va fi sustinuta prin activarea proteinkinazei C
membranare de catre DAG

Tipuri de muşchi neted.*muschii netezi multiunitari-sunt alcatuiti din fibre musculare

netede separate,fiecare fibra opereaza independent si deseori e inervata de o fibra
nervoasa.fiecare fibra e acoperita cu membrana ce le izoleaza pe fiecare in parte,fiecare fibra se
poate contracta independent de celelalte,controlul fiind realizat prin impulsurile nervoase.m
ciliari ai globuilor oculari,muschii piloerectori.
*muschii unitari-o masa de citeva sute ppina la citeva mii de fibre ce se contracta impeuna ca o
unitate,sunt dispuse de obicei in straturi sau fascicule iar membranele adera in numeroase puncte
incit forta generata de o fibra poate fi transmisa alteia,membranele celulare au jonctiuni de
comunicare prin care ionii pot circula liber.
Mecanismul contracţiei al muşchiului neted.
Controlul nervos şi hormonal al contracţiei muşchiului neted.membrana muschilor
netezi contine numeroase tipuri de proteine receptori ce pot initia procesul contractil.alte tipuri de
proteine receptor inhiba contractia muschilor netezi.unii receptori determina deschiderea sau
inchiderea canalelor de Na /K astfel se produc potentiale de actiune sau cele deja existente se
amplifica,uneori contractia sau inhibitia e determinata in mod indirect de hormoni,cind acestia
activeaza un receptor membranar ce nu deschide canalele ci determina o modificare interna a fibrei
musculare,precum eliberarea de calciu de la nivelul reticulului sarcoplasmatic.In unele cazuri aceiasi
substanta poate determina relaxare sau contractie in functie de muschii implicati,de
exemplu:norepinefrina inhiba contractia muschilor netezi intestinali insa stimuleaza contractia
muschilor netezi de la nivelul vaselor sangvine.