CADERILE SI

FRIGILITATEA LA
VIRSTNICI
A efectuat: Ionasco Aliona
Gr.1529
O incidenta crescuta in practica geriatrica o reprezinta caderile, a
caror importanta este relevanta datorita etiologiei multifactoriale,
a complicatiilor si a consecintelor psiho-sociale.

Prevalenta:
frecventa mai crescuta la femei comparativ cu barbatii, diferenta
care creste odata cu varsta, ajungand la 15 %;
 frecventa creste o data cu varsta(15% la 65 ani), cresterea fiind

semnificativa la cei cu varste peste 75-80 ani(60%)

 o cadere atrage dupa sine caderi repetate, care reprezinta unul din

factorii care limiteaza mentinerea la domiciliu si grabesc

institutionalizarea
 Caderile sunt asociate cu o morbiditate si mortalitate mai

acelerata, unii autori afirmand chiar ca mortalitatea celor care

sufera caderi este de 4 ori mai mare decat la cei fara caderi.
 In ce priveste morbiditatea – caderea poate fi
urmata de:
- sechele invalidante,
- imobilizare definitiva la pat,
- complicatii care tin de patologia determinanta a
caderilor, de patologia asociata sau de starea
fiziologica si psihologica a pacientului.

Consecintele caderilor sunt importante deoarece

afecteaza in mod serios atat starea fizica si
psihica a varstnicului, cat si autonomia sa,
relatiile sociale si cele familiale.
 Mecanismul caderilor la varstnic
 Peste 60% din caderile varstnicului survin in
timpul activitatilor cotidiene care presupun fie
asezarea fie ridicarea din pozitie asezat si inceperea
mersului. Aceste miscari presupun deplasarea
centrului de greutate si tin de echilibrul dinamic al
varstnicului, un control deficitar al echilibrului
postural este de cele mai multe ori cauza caderilor,
asociat imbatranirii fiziologice si afectiunilor
cronice ale unor sisteme: neuro-senzorial,
mioartrokinetic si de asemenea, cognitiei.
 Identificarea riscului caderii se bazeaza pe
mecanismului sau, a carui complexitate se
datoreaza caracterului sau multifactorial.
Factori de risc:
 intrinseci – care depind de starea de sanatate a

varstnicului
 comportamentali – depind de activitatea fizica a

subiectului in momentil caderii

 extrinseci – ambientali

Factori de risc intrinseci

A.  Senescenta functiilor ce asigura postura si echilibrul
 modificari de varsta a functiei oculare –

presbiopia(ingustarea campului vizual),

degenerescenta retiniana, opacitati retiniene si
corneene, cristalin, interpretarea gresita a informatiilor
legate de spatialitate si distanta, deficit in stabilitatea
privirii, eroare in stabilirea verticalei si orizontalei
 modificari de varsta ale functiei auditive –
hipoacuzia, bolile aparatului vestibular
 degenerescenta proprioreceptorilor, mai ales a
celor de la nivelul coloanei vertebrale cervicale
ceea ce duce la informatii gresite privind
pozitia si miscarea capului
 deformarea membrelolor inf(in valg)
 slabiciunea musculaturii membrelor inf cu
erori de pozitionare a acestora
B.  Patologia
 deficitele de irigare temporara a structurilor

cerebrale(embolii cerebrale tranzitorii)

 hipotensiunea tranzitorie

 scaderea capacitatii de mentinere a homeostaziei

 afectiuni ale tractului piramidal si extrapiramidale

 afectiuni cardiace(CICD, cardiomiopatii

obstructive, valvulopatii)
 embolii pulmonare

 afectiuni musculare si osteoarticulare

 afectiuni endocrine cu afectare musculara

 anemii

 stari de deshidratatre sau de hipoglicemie

Factori de risc comportamentali
 refuzul acceptarii nivelului scazut al

posibilitatilor de miscare(activitati si eforturi

inadecvate capacitatilor lor)
 statusul emotional

 declin intelectual cu lipsa discernamantului

Factori de risc extrinseci
 ingestia de medicamente(numar mare cu efecte

adverse diverse)
 - cadrul ambiental: mobilier instabil, carpete

uzate, pardoseala alunecoassa, scari, rampe ,

cabluri, incaltaminte inadecvata, iluminat
insufucient.
Exercitii fizice de preventie a caderilor
 Aplicate sub forma de posturari exercitiile pot sa scada

cu pana la 16% riscul caderilor, regularitatea aplicarii

exercitiilor fiind elementul primordial pentru o
preventie eficienta
 De 2 ori /sapt ex fizice pt echilibrul postural in grup,

pe o perioada de 3 luni. S-a constatat ca la o dist de 1

an dupa incetarea exp. cei care au continuat exercitiile
au avut foarte putine caderi, iar cei ce nu au urmat,
foarte multe, dar mai putine decat cei ce nu au facut de
loc exercitiu fizic nici ca experiment
 Majoritatea varstnicilor care nu practica ex fizic, nu o

fac pt ca nu au chef, nu ii atrage, este important sa se

dezvolte activitati fizice care sa-i atraga, si sa contina si
notiunea de placere, sa lucreze in grup si sa se insiste
pe echilibrul postural.
Exemple:
 tai chi adaptat – miscari lente si armonioase, se

descompune in numeroase posturi, contine

elemente de isometrie si isotonie, lucru global,
ex de respiratie, de relaxare este constienta fata
de propriul corp si de mediul inconjurator.
 - De asemenea activitatea fizica ritmica reduce

variabilitatea pasului in mers

Contraindicatii ale kinetoterapiei in geriatrie (excluderea
de la recuperarea mediccala)
 modificarile somatice ireversibile, stadiile terminale

ale imbolnavirilor
 modificarile psihice irecuperabile care exclud

posibilitatea cooperarii, (recuperarea bazandu-se doar

pe un proces de invatare, cum sunt dementele in
stadiile avansate)
 lipsa de motivatie a unor pacienti varstnici care

refuza recuperarea – observat ca orice incercare este

sortita esecului si nu se obtine nici un progres, insa se
poate lucra la stimularea motivatiei(ex participarea ca
spectatori la recuperarea unor pacienti sau discutii cu
cei ce au urmat un program de recuperare)
 tulburari psihice majore
Fragilitatea este un sindrom geriatric complex caracterizat
prin scăderea vitalității și creșterea vulnerabilității, ce
afectează până la 25% din populația de peste 60 de ani
Este considerat un sindrom biologic din cauza scăderii
rezervelor organismului și a rezistenței la factorii
stresori prin declinul mai multor sisteme de organ.
Diagnosticul sindromului de fragilitate necesită
prezența a cel puțin trei simptome: scădere ponderală,
fatigabilitate, stare de oboseală generală, diminuarea
capacității funcționale, lentoare la mers și incontinență.
Are o prevalență crescută si este principalul factor de
risc pentru căderi, invaliditate, internări în instituții de
îngrijire medicală primară/asistență socială sau
mortalitate. Lipsa unei definiții precise și absența
testelor standard de screening conduc la un diagnostic
de fragilitate descoperit în stadii moderat-severe.
Mecanisme patologice în sindromul de
fragilitate
Factorii de risc implicați în fragilitate se clasifică
în: factori de risc neinfluențabili − vârsta,
predispoziția genetică, și factori de risc
influențabili − stilul de viață, mediul,
polipatologia.

În prezent, mecanismul etio-patogenic nu este clar

stabilit, însă tot mai multe rezultate ale unor
studii sugerează inflamația cronică și activarea
sistemului imunitar ca fiind un posibil
mecanism
Este cunoscută legătura dintre fragilitate și bolile
cronice cum ar fi ateroscleroza, insuficiența
cardiacă, bolile pulmonare cronice, diabetul
zaharat, anemia și depresia. Această legătură se
explică prin tetrada entropică stres, uzură,
îmbătrânire și polipatologie. Fiecare proces
acționează asupra următorului prin creșterea
vulnerabilității și scăderea adaptabilității,
determinând îmbătrânirea patologică
Modele de evaluare a fragilității
Există numeroase instrumente pentru evaluarea
fragilității, însă niciunul nu s-a dovedit a fi un
instrument general valid. Dintre acestea,
fenotipul de fragilitate și indexul de fragilitate
sunt cele mai cunoscute metode.
Fenotipul de fragilitate definește fragilitatea ca
fiind un sindrom clinic dominat de existența a
cel puțin 3 din cele 5 semne clinice: slăbiciune,
epuizare autoraportată, activitate fizică redusă,
pierderea în greutate neintenționată (4-5
kilograme în ultimul an), reducerea vitezei de
mers [3]. Prezența a cel mult două criterii
definește forma subclinică – prefragil.
Fragilitatea reprezintă un factor de risc major
pentru invaliditate și deces la vârstnici.
Indicele de fragilitate definește fragilitatea prin
prezența unui număr mare de deficite de organ
stabilite printr-o evaluare geriatrică
cuprinzătoare. Rockwood și colaboratorii
(1994) propun evaluarea indexului de
fragilitate cu ajutorul unui chestionar complex,
ce conține 70 de elemente. Acesta evaluează
deficitele fără a face o distincție între fragilitate
și invaliditate sau comorbidități
 Evaluarea geriatrică cuprinzătoare
(Comprehensive geriatric assessement – GCA) este
considerată „standardul de aur” pentru evaluarea
și managementul fragilitității. Reprezintă un
model de evaluare globală, multidisciplinară, atât
a problemelor de sănătate fizice, psihice cât și a
statusului funcțional și social al persoanelor
vârstnice .
 Indicele de fragilitate Groningene este un
chestionar valid, utilizat în asistența primară, ce
constă în 15 întrebări pe care trebuie să le
completeze pacientul. Identifică vârstnicii fragili
sau prefragili prin evaluarea: statusului funcțional,
nutrițional și cognitiv, deficitului vizual și auditiv,
comorbidităților, funcției psihosociale .
Alte teste de evaluare cu senzitivitate mare și
specificitate redusă sunt:
 Încetinirea vitezei de mers (slow walking

speed), un instrument utilizat atât în evaluarea

fragilității, cât și a tulburărilor cognitive;
 Testul de cronometrare a ridicării și a mersului

(Timed Get Up and Go Test) indică riscul de

cădere prin evaluarea mersului și a
echilibrului.
 Managementul fragilității
 Pacienții diagnosticați cu sindrom de fragilitate
asociază cel puțin două boli cronice, cel mai
frecvent: hipertensiune arterială, boală cardiacă
ischemică, ateroscleroză, diabet zaharat, artroză,
boală renală cronică etc. Este un sindrom ce se
manifestă prin declin funcțional și cognitiv
progresiv, urmat de dizabilitate și mortalitate.
Fragilitatea poate fi reversibilă, indiferent de stadiu
(pre-fragil, fragil) prin profilaxie și tratament.
 Identificarea factorilor biologici (inflamația, scăderea

nivelului seric de hormoni), clinici (sarcopenia,

osteoporoza) și sociali (singurătate, venituri reduse)
joacă un rol important în prognostic și evoluție.
Recomandări
 Recuperarea medicală (de exemplu, mobilizarea precoce,

evitarea repausului prelungit la pat), exercițiile fizice și

terapia ocupațională mențin statusul funcțional și cognitiv;
 Măsuri farmacologice: reducerea dozelor de medicamente

este adesea necesară în cazul persoanelor vârstnice și fragile.

Prin această intervenție se urmărește reducerea interacțiunilor
medicamentoase și a efectelor adverse;
 Evaluarea precoce și tratamentul complica țiilor unor boli

acute, frecvent întâlnite la pacienții cu dizabilitate: delir, riscul

de căderi, escarele de decubit;
 Alimentația – controlul deficitului de proteine sau a altor

substanțe nutritive.
 Depistarea precoce a tulburărilor cognitive și ini țierea de

tratament adecvat cu inhibitori de colinesterază, asociat cu

exercițiile fizice de flexibilitate și de echilibru pot face ca
fragilitatea să fie amânată.