BIOMATERIALE

MATERIALE DE OBTURAŢII CURATIVE ŞI IZOLANTE.

CIMENTURI IONOMERE DE STICLĂ (CIS). CLASIFICAREA. INDICAȚII.
CONTRAINDICAȚII.
CIMENTURI IONOMERI DE STICLA CU ADAOS DE RĂȘINI. PROPRIETĂȚI.
AMALGAME DENTARE. NOȚIUNE. CLASIFICARE. PROPRIETĂȚI. AVANTAJE
ȘI DEZAVANTAJE.
 Obturatie curatica

 Se utilizeaza pentru tratamentul manifestarilorinflamatorii ale pulpei si stimularea funtiilor eiplastice. Se aplica in strat de
aprox 0,5 mm, peplanseul cavitatii pulpare sub obturatiileprovizorii si permanente, in tratamentul cariilorprofunde.
 Tipuri de obturații dentare (plombe)

 Există două tipuri de restaurări dentare prin obturații:

1. Restaurări directe
 Acestea reprezintă plombe ce sunt plasate imediat în cavitatea dintelui, după pregătirea prealabilă a acesteia, într-o singură ședință
stomatologică. Ele includ amalgamurile dentare, ionomeri de sticlă, materiale din ionomeri sau compozit. În acest caz medicul dentist
pregătește dintele (curățare), amplasează plomba și realizează eventuale ajustări într-o singură ședință.
2. Restaurări indirecte
 Cazul acestui tip de restaurări necesită cel puțin două ședințe stomatologice. În această categorie sunt incluse: inlay-urile (adecvat pentru a
restaura conturul unui dinte) și onlay-urile (un pic mai mari decât inlay-urile, acoperă și suprafața dintelui ce este supusă mestecării),
fațetele dentare (o peliculă subțire ce acoperă suprafața dentara frontală), coroanele dentare (ce îmbracă întreg dintele) și punțile dentare
fabricate din aliaje de metale neprețioase, ceramică sau compozite. În timpul primei vizite medicul dentist pregătește dintele și realizează
mulajul dintelui ce va fi supus restaurării, acesta fiind trimis la laboratorul dentar pentru fabricare. Următoarea ședință va consta în
cimentarea materialelor de obturație în cavitate și ajustarea necesară.

Uneori, cel mai bun tratament pentru un dinte este utilizarea unei restaurări care a fost prefabricată în laborator după o anumită formă, un
mulaj. Materialele utilizate pentru aceste tipuri de restaurări sunt: ceramică, porțelan în combinație cu structura metalică de suport, aliaje de
aur sau aliaje de metale neprețioase.
 Materiale de obturatie de durata

Obturatia dentara reprezinta un tip de tratament de odontologie restauratoare folosit pentru arepara fracturi ale dintelui, cariile dentare sau alte daune
produse la suprafata dintilor.Materialele de obturatie sunt utilizate pentru a umple cavitatea produsa de afectiunile mentionatesau chiar pentru a
imbunatati ocluzia sau mestecatul.
Scopul obturatiilor dentare
Medicii dentisti utilizeaza materialele de obturatie pentru a restaura dintele si a-i reda sanatatea siimbunatati aspectul. Obturatiile dentare sunt
utilizate si pentru a repara unele fisuri ale dintilor sau acele zone ale dintilor supuse excesiv uzurii. Exista numeroase optiuni cu privire la tipul
deobturatie si materialele folosite pentru restaurarea dintilor in functie de tipul cavitatilor.
Obturatii din rasini compozite
 Rasinile din compozite sunt un amestec plastic de culoarea dintelui, umplut cu sticla (dioxid desiliciu) . Acestea sunt puternice si durabile si
imbunatatesc aspectul dintilor.Acest tip de restaurare este preferat in special de cei care se preocupa mult de estetica dentara, siin egala de masura de
functionalitatea dintilor, avand posibilitatea de a beneficia de o culoarenaturala in urma restaurarii. Cu intrebuintari multiple aceste compozite pot
repara si dintiifisurati, ciobiti, fracturati sau extrem de uzati.Acest tip de plombe nu contine mercur, insa se pare ca unii medici sunt ingrijorati de
emanatiileunei substante chimice, numite bisfenol A .Datorita capacitatii de a adera direct la dinte, medicii dentisti pot fi mai conservatori in
cazulobturarii unei cavitati, utilizand o cantiate mai mica de material de obturatie decat in cazulamalgamelor, insa sunt mai putin durabile decat
acestea. In medie, longevitatea lor este in jur de8-10 ani, spre deosebire de aproximativ 15 ani in cazul amalgamelor.
Deoarece in timpul desfasurarii procedurii de obturatie, acest tip de material se contracta si eintareste pe masura ce este este depus in cavitate, este
necesara o asezare stratificata. O problemace ar putea apare pe parcurs este sensibilitatea dentara, datorata absorbirii nervilor in dentinatubulara.
 
 Obturatii din rasini compozite

 Rasinile din compozite sunt un amestec plastic de culoarea dintelui, umplut cu sticla (dioxid desiliciu) . Acestea sunt puternice
si durabile si imbunatatesc aspectul dintilor. Acest tip de restaurare este preferat in special de cei care se preocupa mult de
estetica dentara, siin egala de masura de functionalitatea dintilor, avand posibilitatea de a beneficia de o culoarenaturala in
urma restaurarii. Cu intrebuintari multiple aceste compozite pot repara si dintiifisurati, ciobiti, fracturati sau extrem de uzati.
Acest tip de plombe nu contine mercur, insa se pare ca unii medici sunt ingrijorati de emanatiileunei substante chimice, numite
bisfenol A . Datorita capacitatii de a adera direct la dinte, medicii dentisti pot fi mai conservatori in cazulobturarii unei cavitati,
utilizand o cantiate mai mica de material de obturatie decat in cazulamalgamelor, insa sunt mai putin durabile decat acestea. In
medie, longevitatea lor este in jur de8-10 ani, spre deosebire de aproximativ 15 ani in cazul amalgamelor.
 Deoarece in timpul desfasurarii procedurii de obturatie, acest tip de material se contracta si eintareste pe masura ce este este
depus in cavitate, este necesara o asezare stratificata. O problemace ar putea apare pe parcurs este sensibilitatea dentara,
datorata absorbirii nervilor in dentinatubulara
 Cimenturile ionomere de sticla (CIS)

 Prezentare: - sistem bicomponent : pulbere – lichid cu dozare manualǎ sau predozare in capsule. Pulberea are drept
component de baza fluoroaluminosilicatul de calciu. Dimensiunile particulelor pulberii variaza in functie de indicatiile
materialului. Pentru ionomerii de sticla utilizati pentru cimentare sau drept linerii, pulberea prezinta particule mici, in timp ce
materialele pentru obturatie prezinta particule mari. Marimea particulelor influenteaza proprietatile fizice finale ale
materialului. Pentru a creste radioopacitatea se adauga in pulbere bariu, strontiu sau lantan. Fluorul este de asemenea un
component esential el stimuland remineralizarea in structura dentara adiacenta.Lichidul a fost reprezentat initial de o solutie
apoasa de acid poliacrilic, dar in ultimul timp se utilizeaza copolimeri acid acrilic-acid itaconic sau acid maleic-acid acrilic.
Pentru a controla manipularea si reactia de priza se adauga in lichid mici cantitati de acid tartric - sisteme anhidre in care
acidul este liofilizat si incorporat in pulbere. Pulberea se amestecǎ cu apǎ distilatǎ.
 Reactia de priza

 Este in principal o reactie acid-baza intre acidul din lichid si silicat. Reactia de priza parcurge 3 etape si dureaza cel putin o luna
dupa inserarea materialului in cavitate.
 Etapa 1- dizolvarea - consta in descompunerea suprafetei particulelor de silicat de catre acid, realizandu-se o adeziune bazata pe
difuziune intre particulele de sticla si matrice. Stratul exterior al particulelor de sticla se descompune eliberand ioni de Ca, Na, Al
si F, ducand la formarea unui sol.
 Etapa 2 – precipitarea sarurilor, gelificarea si solidificarea – se datoreaza legarii ionilor de calciu si aluminiu de polianioni prin
gruparile policarboxilat. Intr-o prima subetapa se leaga ionii de calciu, ducand la formarea unui ciment care poate fi considerat
intarit din punct de vedere clinic, la 4-10 minute din momentul amestecarii. Reactia continua insa si dupa intarirea cimentului cu
legarea de matrice si a ionilor de aluminiu. Maturarea cimentului este foarte rapida la inceput, astfel ca dupa 24 de ore, materialul
atinge o mare parte din rezistenta sa finala, dar continua apoi lent timp de cateva luni. In etapele initiale ale prizei cimentul este
predispus la contaminarea cu apa. Aborbtia apei va duce la pierderea transluciditatii si va predispune cimentul la eroziune. Pe de
alta parte,deshidratarea va duce la aparitia fisurilor in ciment, inmuierea suprafetei si pierderea ionilor ce compun matricea. De
aceea, daca este folosit ca material de restaurare, cimentul trebuie protejat in primele 24 ore cu ajutorul unei solutii rasinice
fluide.
 Etapa 3 – hidratarea sarurilor- este asociata cu faza de maturare si duce la o imbunatatire semnificativa a proprietatilor fizice.
 Clasificare

 In anul 1988 Wilsson si Mc Lean clasificǎ cimenturile ionomere de sticlǎ astfel:

 - Tipul I – chituri adezive ( ionomeri de cimentare);
 - Tipul II – cimenturi de restaurare;
 - Tipul III – cimenturi pentru obturatii de bazǎ.
 Proprietǎti

 Cimenturile ionomere aderǎ chimic la smalt, dentinǎ,metale acoperite de un strat superficial de oxizi, ghips, dar nu
aderǎ la ceramicǎ, metale nobile. Mecanismul adeziunii se bazeaza atat pe fenomenul de difuziune cat si pe cel de absorbtie.
Importanta acestui tip de adeziune intre structurile dentare si cimenturile ionomere consta in aparitia unei adeziuni foarte
puternice intre cele doua substraturi. Acest aspect a fost confirmat de observatiile clinice care au evidentiat ca in cazul esecului
unei restaurari cu un ionomer, rezultatul este fisurarea obturatiei , dar mentinerea unui strat de ciment aderent de dinte.
Adeziunea se realizeaza mai bine pe medii curate. De aceea se recomanda conditionarea suprafetelor dentare inainte de
aplicarea cimentului cu o solutie apoasa de acid poliacrilic.
 Cimenturile ionomere prezinta o foare buna biocompatibilitate datorata in special prezentei fluorului in compozitia lor.
Acesta inhiba formarea placii bacteriene, protejeaza de carie structurile dentare adiacente, comportandu-se ca un adevarat
rezervor de fluor pe toata perioada de viata a restaurarii. Raspunsul pulpei la cimenturile ionomere este de asemenea favorabil,
chiar si in cazul unor cavitati profunde. In cazul existentei unor deschideri ale camerei pulpare este totusi recomandata
aplicarea unui strat protector de hidroxid de calciu.
 Ionomerii de sticla prezinta o contractie volumetrica de priza de 3%, care apare progresiv in timpul procesului de priza. In
prezenta adeziunii prin schimb ionic cu structura dentara, contractia este controlata, iar percolarea marginala redusa.
 Rezistenta lor mecanica

 Este mai mare decat a cimenturilor fosfat de zinc si policarboxilat de zinc. Duritatea creste cu proportia pulberii, dar si pe
masura ce se maturizeaza. Totusi rezistenta la fracturare este scazuta comparativ cu cea a rasinilor compozite sau a
amalgamelor ceea contraindica amplasarea lor in zone de stress ocluzal.
 Aceste cimenturi prezinta o culoare si o transluciditate asemanatoare structurilor dentare. In cazul expunerii premature la
apa, stratul superficial isi modificǎ culoarea, de aceea este importanta sigilarea restaurarii imediat dupa priza si realizarea
modelarii finale dupa cel putin 24 de ore. Daca aspectul estetic nu este satisfacator, restaurarea poate fi mentinuta ca o
obturatie de baza si laminata cu rasini compozite.
 Majoritatea cimenturilor ionomere au o radioopacitate mai mare decat a dentinei. Anumite produse indicate pentru restaurari
fizionomice sunt radiotransparente, pentru ca includerea unui radioopacifiant le-ar altera transluciditatea.
 Indicatii

 - obturatii de bazǎ sub compozite (tehnica sandwich);

 - obturatii retrograde;
 - obturatii la dintii temporary;
 - obturatii de duratǎ in cavitatile de clasa a V-a si eroziunii cervicale;
 - sigilarea santurilor si fosetelor;
 - fixarea microprotezelor si a puntilor.
 Tehnica de lucru

 preparea cavitatii si apoi curatarea ei;

 aplicarea de acid poliacrilic 10% pentru 10 secunde;
 spalarea cu apa 10 secunde ;
 uscarea atenta a cavitatii pentru a nu deshidrata suprafata dentinara;
 prepararea cimentului: - prin metoda clasicǎ din pulbere si lichid pe o plǎcutǎ de sticlǎ sau hartie ceratǎ folosind o spatulǎ de metal sau
material plastic si respectand raportul indicat de fabricant. Spatularea trebuie sǎ fie rapidǎ 15-30 secunde, pe o suprafatǎ cat mai micǎ,
aproximativ 3 cm pentru a evita evaporarea apei si a asigura omogenizarea amestecului;
 prin metoda modernǎ care se utilizeazǎ in cazul sistemelor capsulate predozate, fiind necesare aparate de mixat si diferite dispozitive de
activare si aplicare pe care firmele le livreazǎ pentru produsele lor si care nu se pot intrebuinta pentru produsele altor firme;
 inserarea cimentului se poate face cu o seringa in cazul materialelor cu o vascozitate scazuta; se folosesc matrici pentru o adaptare
perfecta la dentina si smalt;
 dupa priza, restaurarea trebuie sa fie protejata prin aplicarea unei rasini cu vascozitate scazuta, care are rolul de a o izola de mediul bucal
si de a asigura stabilitatea hidrica pentru primele 24 de ore.
 Plombe din ionomeri de sticlă

 Ionomerii de sticlă reprezintă materiale de obturație de culoarea dintelui, un mix de acizi acrilici și pulbere fină de sticlă
utilizată în umplerea cavităților dentare, în mod special cele de pe suprafața rădăcinii dintelui.

Ionomerii de sticlă pot elibera o cantitate mică de fluor, care este benefică pentru pacienții ce prezintă o predispoziție a
dinților spre cariere. În cadrul procesului de obturație, o cantitate foarte mică din structura dintelui este îndepartată, rezultând
astfel o plombă mult mai mică decât în cazul amalgamelor. Acest material poate fi utilizat doar în zonele în care dinții nu sunt
supuși unei presiuni ridicate în timpul masticației. Din cauza rezistenței lor scăzute la fracturi, este recomandată utilizarea doar
în cazul plombării între dinți (laterală) sau a rădăcinilor dentare.
Acest material de obturație este supus unei uzuri progresive în cazul suprafețelor de ocluzie, poate imita culoarea naturală a
dintelui, însa îi lipsește strălucirea specifică smalțului. Ușor tolerabil de către organsim, este recomadat în special pentru copii
sau bătrâni ce prezintă carieri la nivelul rădăcinii dinților.
 Cimenturi ionomere de sticlǎ cu adaos de
rasini
 Sunt materiale hibride aparute din dorinta de a imbunatati proprietatile cimenturilor ionomere clasice si care se intaresc prin
combinarea reactiei acid-bazǎ cu polimerizare fotochimicǎ sau numai prin fotopolimerizare. Fata de compozitia cimenturilor
ionomere clasice, acestea contin in structura lichidului 15-25% rasini sub forma de HEMA. De asemenea in pulbere se
incorporeaza un catalizator activat de lumina.
 Plombe din ionomeri de sticlă

 Ionomerii de sticlă reprezintă materiale de obturație de culoarea dintelui, un mix de acizi acrilici și pulbere fină de sticlă
utilizată în umplerea cavităților dentare, în mod special cele de pe suprafața rădăcinii dintelui.

Ionomerii de sticlă pot elibera o cantitate mică de fluor, care este benefică pentru pacienții ce prezintă o predispoziție a
dinților spre cariere. În cadrul procesului de obturație, o cantitate foarte mică din structura dintelui este îndepartată, rezultând
astfel o plombă mult mai mică decât în cazul amalgamelor. Acest material poate fi utilizat doar în zonele în care dinții nu sunt
supuși unei presiuni ridicate în timpul masticației. Din cauza rezistenței lor scăzute la fracturi, este recomandată utilizarea doar
în cazul plombării între dinți (laterală) sau a rădăcinilor dentare.
Acest material de obturație este supus unei uzuri progresive în cazul suprafețelor de ocluzie, poate imita culoarea naturală a
dintelui, însa îi lipsește strălucirea specifică smalțului. Ușor tolerabil de către organsim, este recomadat în special pentru copii
sau bătrâni ce prezintă carieri la nivelul rădăcinii dinților.
 Cimenturile ionomere metalice

 Sunt materiale care tind sǎ inlocuiascǎ amalgamele si au luat nastere prin adǎugarea de aliaje metalice la pulberi de sticlǎ in
scopul imbunatatirii proprietatilor mecanice. Cimenturile metalice “CERMET”, spre deosebire de cimenturile anterioare unde
pulberea reprezintǎ un amestec fizic dintre particulele de sticlǎ si metal, prezinta o pulbere care se obtine prin sinterizare la
temperaturi inalte. Granulele obtinute sunt presate, sinterizate si mǎcinate. Procedeul asigurǎ legarea chimicǎ a metalului de
sticlǎ, atomii de metal pǎtruzand in structura sticlei. Existǎ mai multe tipuri in functie de metalele folosite: aur, paladiu, argint
si aliajele sale. Se poate adauga in pulbere pana la 5% oxid de titan pentru a obtine o culoare acceptabila din punct de vedere
clinic.
 Rezistenta la abraziune

 Este crescuta comparativ cu cimenturile ionomere, fiind apropiata de cea a rasinilor compozite cu microumplutura. Totusi ea
este inferioara amalgamelor sau a compozitelor pentru zona posterioara. Desi includerea metalelor duce la cresterea rezistentei
la abraziune, rezistenta la fracturare ramane scazuta, pentru ca modulul de elasiticitate al cimentului ramane scazut.
Radioopacitatea este apropiata de cea a amalgamului.
 Amalgam

 Un amalgam este un aliaj al mercurului cu un alt metal. Aproape toate metalele pot forma amalgame cu mercurul, iar printre
excepții se numără: fierul, nichelul, cobaltul, platina, wolframul și tantalul. Amalgamele de argint sunt importante în
stomatologie (mai exact în odontologie), iar cele de aur sunt folosite la extracția aurului din minereu.
 Amalgamele cu un conținut mic de metal străin, de până la 1%, sunt lichide, iar cele cu conținut mai mare sunt solide, uneori
cristalizate.
 Tipuri

 Amalgam dentar
 Amalgamul dentar este un amestec al mercurului cu unele metale, precum argint, cupru, indiu, staniu și zinc. Este destul de ieftin
și relativ ușor de manipulat în timpul folosirii în tehnica dentară.
 Amalgam de potasiu
 Reacția de amalgamare a metalelor alcaline este exotermă. În urma amalgamării potasiului se obțin diferite specii chimice,
precum compuși intermetalici de forma KHg și KHg 2. KHg este un compus cu aspect auriu, cu un punct de topire de 178 °C, iar
KHg2 este un compus argintiu, cu un punct de topire de 278 °C. Aceste amalgame sunt foarte sensibile față de aer și apă, dar pot
fi manipulate sub azot. Distanța dintre cei doi atomi de mercur Hg-Hg este de aproximativ 300 picometri, în timp ce distanța
dintre Hg-K este de aproximativ 358 pm.
 Amalgam de sodiu
 Reacția de amalgamare a sodiului este puternic exotermă și are loc cu o degajare puternică de căldură. Se obțin diverse specii
chimice, precum Hg4Na, Hg2Na, HgNa3, etc. În prezența apei, amalgamul de sodiu se descompune într-o soluție de hidroxid de
sodiu concentrată, hidrogen și mercur. Dacă se folosește alcool absolut în locul apei, se formează un alcoxid de sodiu în locul
soluției alcaline.
 Dental amalgam

 Amalgam dentar este numele dat oricărui amalgam utilizat în stomatologie. Amalgamul este utilizat ca material de restaurare
( de exemplu, pentru umpluturi) , deoarece este destul de ușor de a forma o dată amestecat, dar se întărește într - o substanță
dură. Este , de asemenea , ieftin. Cele mai multe amalgamul dentar este format din mercur cu argint. Alte metale care pot fi
utilizate cu sau în locul argintului includ indiu, cupru, staniu si zinc. În mod tradițional, amalgam a fost mai puternică și mai
durabilă decât rășinile compozite , dar rășinilor moderne sunt suficient de mai durabile decât au folosit pentru a fi și puternic
pentru utilizarea pe dinți supuse uzurii, cum ar fi molari.
 Există dezavantaje la folosirea amalgamului dentar. Unii oameni sunt alergici la mercur sau alte elemente din amalgam.
Potrivit Colgate, American Dental Association (ADA), rapoartele au fost raportate mai puțin de 100 de cazuri de alergie de
amalgam, așa că este foarte rar. Un risc mai semnificativ este reprezentat de eliberarea unor cantități mici de vapori de mercur
ca amalgam poarta in timp. Acest lucru este în primul rând o preocupare pentru persoanele deja expuse la mercur în viața de zi
cu zi. Este recomandat femeilor gravide pentru a evita obținerea plombelor de amalgam. ADA nu recomanda obtinerea
obturații existente eliminate (cu excepția cazului în care acestea sunt purtate sau dintele este deteriorat), deoarece procesul de
eliminare poate deteriora tesutul sanatos existente si poate duce la eliberarea inutilă a mercurului. Când o umplere amalgam
este îndepărtat, un dentist foloseste aspirare pentru a minimiza expunerea la mercur și ia măsuri pentru a împiedica
pătrunderea mercurului sanitare.
 Plombele de amalagam

 Plombele de amalgam (numite uneori și plombe argintii) reprezintă un amestec de mercur lichid și bucăți mici de argint sau
alte metale, cum ar fi cupru, staniu și zinc.

Deși există controverse în ceea ce privește aceste materiale de obturație în combinatie cu mercurul, în cele din urmă medicii
susțin că minima cantitate de mercur existentă în acest tip de plombe nu ar afecta sănătatea pacientului. Cu toate acestea, sunt
luate anumite măsuri de precauție, cum ar fi: deoarece frezarea acestui amalgam creează niveluri ridicate de vapori de mercur,
este evitată plasarea sau îndepărtarea unei astfel de plombe în cazul femeilor însărcinate. Există un numar foarte mic de
persoane ce pot fi alergice la acest tip de material de obturație.

Acest tip de restaurare dentară este unul dintre cele mai accesibile și cele mai durabile, însă nu redă dintelui aspectul său
natural. Datorită durabilității materialelor folosite, este recomandat în restaurarea dinților molari (aceștia fiind supuși unei
presiuni mari în timpul mușcăturii și mestecării). De asemenea, sunt utilizate și în cazul în care pregătirea cavității impune
dificultăți în menținerea uscată a zonei în timpul realizării obturației, cum ar fi în cazul unor cavități adânci, situate în spatele
liniei gingiei.
Plombele de amalgam sunt considerate a fi bio-compatibile, sunt bine tolerate de către pacienți și foarte rar stârnesc reacții
alergice.
 Dezavantajele amalgamelor

 Amalgamul este un metal, care se dilată sau se contractă la căldura, frig și muscătură: astfel încat, cu fiecare masă, dintele este
slăbit și, în functie de dimensiunea plombei, există un risc mai mare de fracturare a dintelui.
 Nu există o specificație clară în literatura de specialitate cu privire la cantitatea de mercur eliberată în organism și care sunt
efectele pe termen lung asupra organismului.
 Apariția unei sensibilități dentare la schimbările de temperatură.
 În procesul de pregătire al dintelui este necesară îndepărtarea unei cantități considerabile din structura dintelui (mai mult decât
în cazul celorlalte tipuri de restaurări).
 Nu confera dintelui un aspect natural.
 Clasificarea

 Dupa numarul metalelor:

 Amalgame binare – sunt rezultatele combinatiei mercurului cu un metal – mercur/paladiu; mercur/cadmiu; mercur/cupru.
 Amalgame ternare – sunt rezultatul combinarii mercurului cu 2 metale, respective argint si staniu, proportia dintre acestea
fiind la inceput egale.
 Amalgame cuaternare – sunt cele mai utilizate in practica si au in compozitia lor argint, staniu, cupru. La aceste elemente au
mai fost adaugate in cantitati mici zinc.
 Dupacontinutul in cupru:
 Iau nastere prin ametecul mercurului cu alt aliaj - argint 65-70%
- staniu 25-30%
- cupru 0-6%
- zinc 0-2%
 Argint și aur Amalgam

 Mercurul este folosit pentru a recupera argint și aur din minereuri lor , deoarece metalele prețioase contopi ușor (formează un
amalgam). Există diferite metode de utilizare a mercurului cu aur sau argint, în funcție de situație. In general, minereul este
expus la mercur și amalgam greu este recuperat și procesat pentru a separa mercurul din celălalt metal.
 Procesul de patio a fost dezvoltat în 1557 , în Mexic , pentru procesarea minereurilor de argint, deși amalgam de argint este ,
de asemenea , utilizat în procesul de Washoe și în panoramare pentru metal .
 Pentru a extrage aur, o suspensie de minereu sfărâmat poate fi amestecat cu mercur sau rula pe plăci de cupru acoperite cu
mercur. Un proces numit separa metalele de cracare. Amalgamul este încălzit într-o retortă de distilare. Presiunea ridicată a
vaporilor de mercur permite separarea ușoară și de recuperare pentru reutilizare.
 Extracție Amalgam a fost în mare parte înlocuite cu alte metode , din cauza problemelor de mediu. Limacși Amalgam pot fi
găsite în aval de exploatările miniere vechi și până în prezent . De asemenea , mercurul eliberat de cracare sub formă de
vapori.