1. Organizarea asistenței stomatologice în Republica Moldova.

Structura și
funcțiile clinicilor stomatologice.
Dupa peincipiile de activitate economico-financiara,institutiile de profil
stomatologic din R.M sunt divizate in: -institutii stomatologice de stat pediatrice
cu finantare integral din contul asigurarilor obligatorii de sanatate.- Institutii
stomatologice de stat pentru adulti ce activeaza dupa principiile autogestiunii cu
finantare partial din contul asigurarilor obligatorii de sanatate si partial din contul
serviciilor contra plata.-Institutii stomatologice private care activeaza integral
dupa principiile autogestiunii si a economiei de piata.

2. Normativele și cerințele față de organizarea cabinetului stomatologic. Locul

de muncă al asistentei medicale și al infirmierei.
Cabinetul stomatologic este locul unde medical impreuna cu asistenta isi
desfasoara activitatea si in acelasi timp mediul in care pacientul este tratat,de
aceea atunci cind se amenajeaza acest spatiu trebuie de tinut cont de
conditiile tehnico-medicale.Conform teoriei punctual zero al activitatii intr-un
cabinet stomatologic il reprezinta cavitatea orala a pacientului.Un spatiu de
baza a cabinetului stomatologic 14m2 pentru un fotoliu si cite 7m2 pentru
fiecare utilaj suplimentar,inaltimea tavanelor nu mai mica de 3m.Peretii
trebuie sa fie netezi,uniformi,acoperiti cu material lavabil pentru a putea fi
curatat si dezinfectat cit mai usor.Podeaua din material rezistent la rotile
scaunului medicului si asistentei.Cromatica ar trebui sa aiba un effect
pozitiv,asupra psihicului,sa imbunatateasca perceptia sis a diminuieze
oboseala si efectele negative ale factorilor de stres.In sala de asteptare sunt de
preferat culorile calde ,pe holuri cele deschise iar in cabinet culori
neutre.Culorile naturale cum ar fi plasticul laminat de culoarea
lemnului.Lumina trebuie sa nu aiba tenta galbuie iar lampile trebuie sa fie fixe.
Microclimatul depinde de mai multi factori cum ar fi:necesarul de aer pentru o
persoana 12m3,temperature 21-22grade C,umiditatea trebuie 42-
52%.Zgomotul degajat de diferite echipamente poate avea effect negative
asupra tuturor persoanelor.Zgomotul ce depaseste 1000Hz si 50dB pot
determina diminuarea sau pierderea auzului cit si scaderea capacitatii de
munca.

Locul de munca al infirmierei.Infirmiera isi desfasoara activitatea in unitati

sanitare si numai sub indrumarea si supravegherea asistentului medical.Masa
pentru sortarea instrumentelor folosite, lavoar pentru spalarea
instrumentelor.Executa orice sarcini de serviciu la solicitarea medicului sau a
asistentei medicale(adduce instrumentele din autoclav).

3. Uniturile stomatologice, modele contemporane.

Unitul dentar este un aparat cu echipament ethnic complex, continind ansambluri
si module pneumatice, electrice, hidraulice si electronice, asamblate intr-un
corpus (sau citeva), instalat pe podea sau fixat pe fotoliul stomatologic, pereti si
pod, si este destinat tratamentelor stomatologice. Poate fi stationar, mobil sau
portabil. In zilele noastre uniturile stomatologice devin din ce in ce mai complexe,
ajungind universal, ele sunt prevazute cu echipament si aparataj sofisticat pentru
acordarea asistentei stomatologice in cazul diagnosticarii si tratamentului unor
afectiuni dentare, ale paradontiului sau ale mucoasei bucale in conditii stationare
ale cabinetului. Ele ofera locuri amenajate de munca pentru medic si asistent, sau
doar pentru medic.
Un unit stomatologic modern este compus dintr-un fotoliu cu dirijare autonoma ,
din lampa tip “Reflector” , compressor si dispositive pentru efectuarea
manoperelor necesare in cavitatea bucala, prepararea tesuturilor dure,
detartrarea, evacuarea salivei si prafului.

Uniturile au 2-3 brate

 Pentru micromotor, ce permite rotirea frezei de la 2000 la 1200-40000
ture/min.
 Brat special pentru piesa cu turbine, care imprima frezei o viteza de
70000-100000 ture/min.
 Dispozitiv ultrasunet pentru detartraj, injector de apa-aer, aspirator de
saliva
 Lampi fotopolimerizatoare
 Accesorii
Fotoliul stomatologic- destinat pentru aranjarea pacientului in pozitie
sezinda sau culcata. Constructia fotoliului prevede fixarea corecta a
capului, spinarii, portiunii lombare si picioarelor pacientului.
Fotoliul stom este alcatuit din fund (bancheta), speteaza, brate, tetiera,
scara pentru picioare. Toate fotoliile sunt montate pe o baza metalica
masiva. Exista fotolii pneumatice si electrice.
Modele de unituri: Primus 1058, Kavo E30, Carol Air, Serez, Runyes Care 22,
Acanto Air, Prince, Carol lux, Astral, Zafiro.
4. Aparate și dispozitive necesare pentru organizarea lucrului medicului.
 Piesa dreapta de bormasina
 Piesa unghi pentru bormasina
 Piesa turbina
 Brat flexibil pentru bormasina
 Bormasina fara sutura pentru bratul fix si cu sutura pentru bratul mobil
 Piesa endodontica

5. Noțiuni de ergonomie în stomatologie.

Ergonomia-stiinta ce studiaza relatia dintre om si mediul sau.Se stabilesc reguli de
natura sa simplifice munca sis a protejeze omul in activitatea sa.Ergonomia
reprezinta per ansamblu,armonizarea aspectelor fizice si emotionale ale factorului
uman cu instrumente si tipul activitatii desfasurate.Ergonomia are rolul de a
simplifica si usura munca echipei in cabinetul dentar si presupune miscarile
optime,amenajarea cabinetului,instrumentarului si echipamentului tehnic
adecvat.Factorul uman este alcatuit din intreaga echipa care desfasoara
activitatile.-medicul stomatolog,asistentul,tehnicianul dentar.Medicul stomatolog
este liderul echipei ,fara prezenta sa este imposibila desfasurarea
activitatii.Asistenta medicala este membru secundar on cadrul sistemului
ergonomic si reprezinta aliatul medicului stomatolog in toate activitatile
terapeutice.Tehnicianul dentar este membru tert al sistemului ergonomic
stomatologic.Este colaboratorul medicului in detrimental tratamentelor protetice
sau ortodontice:aparat dentar,implant sau proteza dentara.Factorul stiintific se
refera la implementarea stiintelor biologice,medicale si tehnice in cadrul
activitatii,cu scopul de a duce la performanta.Acest factor este abordat sub
urmatoarele aspecte:cercetare,aplicare si perfectionare.Cercetarea constituie
analizarea si studierea mediului,pentru a conduce apoi la cunoastere si insusirea
de tehnici,pozitii si miscari ergonomice.Aplicarea-clinicianul utilizeaza concluziile
primei etape,in vederea proiectarii unor noi sisteme de lucru ,care sa eficientizeze
munca sis a ridice nivelul tratamentului.Perfectionare-practicianul trebuie sa
adopte niste miscari sigure,precise,cu economie de effort.Pentru fiecare pacient
este obligatoriu de indeplinit fisa medicala f 043/e si contine:acuze,anamneza in
special al infectiilor cornice,starea obiectiva,diagnosticul,planul si
tratamentul.Recomandarile,consintamintul pacientului.
6. Clasificarea instrumentelor stomatologice.
 Instrumente pentru inspectarea cavitatii orale
  Instrumente pentru indepartarea placii dentare
 Instrumente pentru prepararea tesuturilor dentare solide
 Instrumente de obturare

7. Instrumente necesare pentru examinarea pacientului.

Oglinda dentară:Ca orice instrument cu utilizare manuală se compune dintr-un
mâner şi partea activă (oglinda propriu-zisă) care poate fi fixă sau detaşabilă.
În funcţie de imaginea pe care o dau oglinzile pot fi
concave – redau o imagine mărită a suprafeţei de observat, utilă în examenul
clinic;
plane – redau dimensiunea reală şi sunt indicate în timpul preparării cavităţii.
Indicaţii
Indepărtarea limbii şi a obrazului pentru a le proteja în timpul preparării;
Examinarea suprafeţelor dentare inaccesibile privirii directe.
Reflectarea indirectă a luminii de la unitul dentar pe câmpul operator.
Sondele dentare rigide
Sunt instrumente cu o singură parte activă, sau cu două părţi active, fiind utilizate
de obicei în procedurile de diagnostic şi tratament.
Sunt patru tipuri de sonde dentare rigide:
Sondele drepte cu un col (gât) drept, utilizându-se la dinţii frontali maxilari;
Sonda curbă (numărul 23) cu un col curbat în semicerc, ca un arc; are un vârf
situat la 900 faţă de mâner şi ne ajută în detectarea cariilor cervicale;
Sonda dentară în unghi drept (numărul 6), are un col ce formează un unghi drept,
plasând partea activă perpendiculară pe mâner; este necesară în detectarea
cariilor fisurale.
Sonda interproximală (numărul 17), al cărui col formează două sau mai multe
unghiuri astfel încât vârful este îndreptat spre mâner. Acest instrument este
indicat pentru detectarea cariilor aproximale situate la nivelul sau sub punctul de
contact.
În examinarea cariilor incipiente în smalţ (white-spot), pentru a nu distruge stratul
de suprafaţă aproximativ integru sunt folosite sonde dentare flexibile, din plastic
sau din oţel (ac Miller).
Aceste instrumente sunt folosite şi în palparea pereţilor unei cavităţi profunde, în
detectarea unor deschideri accidentale ale camerei pulpare.
Pensele dentare
În funcţie de forma părţii active şi după unghiul pe care-l formează cu mânerul se
pot împărţii în;
pense curbe cu vârfuri netede;
pense curbe cu vârfuri zimţate;
pense în unghi obtuz sau drept.
Indicaţii
Cu ajutorul lor se manipulează buletele de vată pentru a usca dintele, rulourile
pentru a izola zona din jurul dintelui, instrumentele mici sterilizate din cutii, pe
câmpul operator.

8.Părțile component ale oglinzii stomatologice

Oglinda dentară simplă sau dublă (cu ambele fețe reflectorizante), plană sau
concavă, este de obicei rotundă, în capătul unui mâner. Ca orice altă oglindă,
poate fi folosită pentru a reflecta lumina, iar unele dintre ele au sursă proprie de
lumină. De cele mai multe ori, medicul stomatolog o întrebuințează pentru a
vedea acele fațete ale dinților care sunt altfel imposibil sau foarte greu de văzut.
Oglinda dentară este mai ales un instrument de examinare, dar poate fi folosită
incidental și pentru îndepărtarea obrajilor sau a limbii în timpul diverselor
proceduri, pentru vizibilitate și siguranță.
Este alcătuită din:-miner;-col(git);-partea activă propriu zisă oglinda.
9.Sondele dentare aplicarea lor: Sunt două feluri rigide și flexibile.Sonda dentară
rigidă este un instrument stomatologic folosit pentru examinarea cavității bucale și
are o parte activă cu care se poate explora cele mai inaccesibele zone
dentare,studiind rugozitățile smalțului ,apreciind profunzimea cavităților în smalț
sau a defectelor integrității smalțului,în special în regiunea intersectării fisurilorde
pe suprafețele masticatorii.O mai putem folosi și la evaluarea volumului și
întinderii despozitelor de tartru,și decelarea existenții tarturului subgingival.La
determinarea gradului de ramolire a dentinei.La îndepărtarea unor corpi străini din
spațiile interdentare (resturi de ciment,resturi alimentare).Aprecierea gradului de
insensibilizare obținută prin anestezie (înțeparea mucoasei).aprecierea aspectului
topographic al planșeului camerii pulpare și depistarea orificiilor canalilor
radiculare.Mai servește la studierea durității dentinei depistarea intrărilor în
cavitate dintelui și în canale radiculare.
Întrebuințarea sondelor flexibele:Cercetarea eventualelor perforații ale tavanului
camerii pulpare, în cursul tratării cariei simple.Cercetarea adaptării transversal a
inelelor și matricelor care sunt folosite la reconstruirea coroanelor.Manipularea
meselor de vată in timpul spălării și uscarii în canal
10.Pensele stomatologice,tipurile:este un instrument captator,executat din oțel
inoxidabil care este alcătuit din două brațe curbate și efilate terminal.În apopierea
braților active ale pensei se gasește un așa-numit dispozitiv de centrare (se
aseamană cu un pivot)fixat pe partea internă a unui braț.în fața lui vizavi pe celălat
braț se gasește un orificiu.La închiderea pensei pivotal intră in aces orificiu astfel
el înpiedecă forficarea capetelor pensei.
Tipuri de pensă: pensă dentară cotită cu vârful neted
pensă dentară cotită cu vârfuri zimțate
pensă dentară dublu cotită cu virfuri netede și zimțate
pensă dentară în formă baionetă
pensă dentară în unghi obtuz și drept
Întrebuințarea pensei:la manevrarea unor instrumente de marimi mici sterile,manevrarea
materialului steril;la introducerea buletelor de vata in cavitatile dentare;Determinarea gradului de
mobilitate a dintelui;Aplicacre în cavitatea bucalîă a pansamentelor medicamentoase
11.Instrumentele de mână pentru prepararea cariei dentare:Sunt Toporișca de
smalț,Excavatorul,Lingurile Dălțile de smalț.Dalta de smalț ,toporișca precum și săpăliga sunt utilizate la
prelucrarea marginilor cavității în cazul cin este riscul de a trauma dinții vecini cu instrumentele
rotative.Instrumentele de mână sunt de obicei bilaterale.Cel mai des este folosit în ultimul tmp ca
instrument manual excavatorul care este alcătuit dintru mâner și două capete active curbate sub
diferite unghiuri. Excavatorul estevdotat cu o lamă rotunde ,ușor concavă(asemănătoare cu o linguriță).

Întrebuințarea excavatorului: îndepărtarea resturilor de mâncare din cavitățile

carioase;reclare dentinii rămolite îndepărtarea tarturului;înlăturarea obturațiilor
provizorii,îndepărtare resturilor de ciment rămase pe suprafețele dinților dupa cimentare
unor lucrari protetice.
12.Instrumentele rotative pentru prepararea cariei dentare: Frezele obişnuite pentru piesele
dreaptă şi în unghi constau din cap (partea activa) , gât şi tijă (picior; mâner) .

Piciorul frezei este executată din oţel inox de calitate superioară. Diferă picioarele frezelor prin
diametru, lungime şi formă a părţii frontale. Partea activă a frezei există într-o varietate bogată de
forme, în dependenţă de destinaţia funcţională a instrumentului. Suprafaţa părţii active poate fi
executată din diferite materiale: oţel, pulbere de diamant, corindon etc.).

După picior frezele se împart în cele: pentru piesa (de mână) dreaptă,. Diametrul piciorului constituie,
de regulă, 2,35 mm. în stomatologia terapeutică şi protetica dentară sunt folosite instrumente cu
lungimea de la 44,5 până la 53 mm, precum şi instrumente ultrascurte cu o lungime de 32 mm.

Pentru piesa contraunghi (pentru turaţie convenţională) Lungimea instrumentului este determinată de
tipul manoperelor efectuate şi poate constitui 15, 22,26,28,34 mm

Pentru capul de turbină (pentru turaţie înaltă). Piciorul instrumentelor pentru turbină nu are puncte de
retenţie; fixarea instrumentului este realizată prin ajustarea fidelă a piciorului instrumentului la
manşonul /dispozitivul/ de închidere al piesei de mână.piciorul instrumentelor, menite pentru lucrări
efectuate la turaţie înaltă, are un diametru standard— 1,60 mm; lungimea piciorului poate fi diferită in
dependenţă de destinaţia instrumentului.

Industria modernă confecţionează freze:-de oţel;-extradure (din aliaj dur - de tungsten etc),;-
diamantate (cu acoperire diamantati).
După aspectul părţii active frezele se împart în:
freze sferice;-freze cilindrice;-freze cilindro-conice, sau cele con invers;-freze roată-freze în formă de
pară.
Frezele sferice (globulare) sunt folosite pentru extensia şi prepararea
unor cavităţi carioase de clasa I — V, necrectomie (îndepărtarea
maselor necrotice), prelucrarea planşeului cavităţii în carie profundă,
deschiderea unor cavităţi pulpare, lărgirea ostiumurilor canalelor
radiculare, crearea în ţesuturile dure dentare a unor puncte de
retenţie şi a orificiilor rotunde de trepanare în tavanul deasupra
cavităţii dintelui,înlăturarea obturaţiilor vechi, preparării prin
tunelizare, prelucrarea unui tip oarecare de material. Capul sferic mic
al acestor freze se potriveşte ideal pentru prepararea unor cavităţi
carioase de clasa 1-2. Capul sferic de dimensiuni medii poate fi
utilizat la prepararea unor cavităţi carioase localizate pe feţele de
contact ale dinţilor frontali (clasa 3 după Black).

Freza con-invers.Pe suprafaţa activă laterală scurtă a capului frezei sunt amplasate lamele tăietoare
paralele, dispuse longitudinal şi care converg către tijă. Lamele frezei au un design rotunjit, ceea ce
protejează dintele de formarea fisurilor. Suprafaţa frontală este şi ea o parte activă.

Suprafaţa activă laterală a frezei con-invers formează cu partea frontală un unghi ascuţit.

Exercitarea unui efort mecanic de-a lungul axei frezei duce la realizarea unui orificiu cu fund plat. La
deplasarea liniară laterală se realizează o canelură cu bază extinsă şi unghiuri ascuţite.

Instrumentele din acest grup sunt:a)„con invers" b);„con invers" cu guleraş;c)„con dublu confluent";

În practica clinică frezele (a)/ (b) şi (c) sunt folosite pentru prelucrarea pereților laterali ai cavităţilor,
planarea (îndreptarea) planşeului cavităţii carioase, formarea unei cavităţi cu fund (bază) extins(ă),
crearea punctelor de retenţie şi canelurii laterale de sprijin în peretele cavităţii, unghiurilor ascuţite,
îndepărtarea obturaţiilor; sunt utilizate pentru prepararea molarilor în cazul cavităţilor de cl. I după
Black, a cavităţilor localizate în regiunea cervicală (cl. V), pentru prepararea şi formarea cavităţilor de cL
II după Black.

d) „con dublu" este folosit pentru prepararea suprafeţelor ocluzale.

13.Caracteristica instrumentelor pentru obturarea cavităților. Fuloarul este un instrument folosit

pentru presarea [compactarea, condensarea] materialului obturator în cavităţile preparate. Există
fuloare pentru ciment, ale căror extremităţi active au capete rotunde, ovale, piriforme sau cilindrice de
diferite mărimi, şi pentru amalgam, care se mai numeşte port-amalgam.
Fuloarul port-amalgam de obicei are una sau două extremităţi active, cu capete cilindrice, vârful cărora
prezintă crestături pentru a permite menţinerea amalgamului. Partea activă a fuloarului port-amalgam
este acţionată prin pistonare. Fuloarul port-amalgam poate fi şi din masă plastică, în formă de seringă.

Fuloarul de condensat amalgam [condensator de amalgam] reprezintă un fuloar folosit pentru condensarea
amalgamului introdus în cavitatea carioasă preparată. Diferă ca mărime şi formă.

Spatulă dentară (netezitoare).Reprezintă un instrument, al cărui parte activă are nişte lame drepte sau
curbe metalice, dispuse în diferite planuri în raport cu mânerul. Asemenea instrumente sunt variate ca
mărime şi formă, şi sunt folosite pentru introducerea în cavitatea carioasă preparată a unor paste
curative şi obturaţii izolatorii, materiale obturatorii pentru obturaţii temporare şi de durată; cu ajutorul
lor sînt modelate obturaţiile.

Instrumente auxiliare pentru refacerea conturului coronar:-matricele dentare cu portmatricele;-benzile

de metal sau celuloide.

14.Metodele de sterilizare în stomatologie. Alegerea metodei de sterilizare este dictată de

particularitățile metodei și proprietățile materialului sterilizat
-Prin fierbere

-tratarea cu vapori sub presiune

-tratarea cu aer fierbinte

-sterilizarea rece.

Metodele de sterilizare în stomatologie

Metode fizice: tratarea cu temperaturi înalte (fierberea, tratarea cu vapori sub presiune, tratarea cu aer
uscat); cu raze ultraviolete, cu ultrasunet, sterilizare prin filtrare.

Metode chimice: aplicarea substantelor chimice în faza gazoasa (formaldehida) sau sterilizarea în soluții
de preparate chimice (iod, alcool, apa oxigenata, cloramină, etc). Condiția principală în aplicarea
materiilor chimice o constituie capacitatea lor bactericidă și lipsa de agresivitate față de materiale sau
instrumente.

Înainte de sterilizare toate instrumentele trebuie bine curățate cu peria, apă și săpun.Soluțiile lichide
sterilizante la etapa ce precede sterilizarea sunt mai puțin indicate. După curățare toate instrumentele se
introduc într-o soluție de apă oxigenată de 0,5%și detergent, apoi se spală sub apă curgătoare și
urmează sterilizarea propriu-zisă.

15. Prelucrarea mecanică a instrumentarului înainte de sterilizare

Curățirea mecanică se efectuează cu grija de un cadru mediu care poartă mănuși, cu o perie aspră,
apă caldă și săpun sau detergenți. Astfel, înainte de sterilizare, instrumentele de orice fel trebuie
minuțios debarasate de resturi organice, sânge, puroi, resturide dentionă sau os, apoi clătite la jet
de apă și uscate.

16. Prelucrarea chimică a instrumentarului la etapele ce succed sterilizarea

Metodele chimice de decontaminare se realizează cu soluţii dezinfectante şi antiseptice pentru
dezinfecţia suprafeţelor şi pentru antisepsia mâinilor.
instrumentele folosite se plasează într-un vas cu apă, H2O2 3% și un detergent pentru o
perioadă de 20 min. Temperatura soluției trebuie sa fie în jurul a 50 grade. Instrumentele se
vor spăla cu peria, insistând în special asupra locurilor care vin în contact cu țesuturile,
locurile unde de obicei rămân resturi de materie organică.
După, instrumentele se clătesc sub un jet de apă, atent, înlăturându-se toate urmele de
detergent și se vor plasa într-un vas aparte cu soluție dezinfectantă. Timpul de expoziție
depinzând de concentrația soluției:

Cloramină 3% - 40 min
H2O2 6% - 90 min
Prosept 2% - 30 min
Cloramină 6% - 15 min

17. Sterilizarea prin tratarea cu vapori sub presiune

Sterilizarea prin vapori sub presiune este cea mai penetrantă și mai sigură metodă de
sterilizare. Ridicând presiunea vaporilor de apă la 1 atmosferă, se realizează o temperatură de
120ºC, care în 30 min. distruge atât formele vegetative, cât și sporii. La ½ atmosferă corespunde
o temperatură de 115ºC, iar la 2 atmosfere – o temperatură de 134ºC. Dezavantajele acestei metode
de sterilizare sunt: instrumentele din metal pot coroda, de aceea trebuie protejate; aburul sub
presiune poate deteriora anumite materiale plastice sau gume.
 Sterilizarea prin vapori sub presiune se face în autoclav – dulap metalic cu pereți dubli
rezistenți, prevăzut cu un capac care-l închide ermetic. În interior se găsește un grătar pe care se
pun instrumentele care urmează a fi sterilizate.

18. Sterilizarea cu aer fierbinte

Sterilizarea cu aer fierbinte se face la 180ºC timp de o oră, determinând carbonizarea

microorganismelor, forme vegetative sau spori. Temperatura de 180ºC este necesară deoarece
căldura uscată are o putere redusă de pătrundere. Nu prezintă riscul corodării instrumentelor, spre
deosebire de autoclav (în cazul căruia aburul poate deteriora anumite tipuri de materiale), însă
presupune un timp mai îndelungat, în comparație cu acesta.
Sterilizarea se face în cuptorul Pasteur (sau Poupinel), confecționat din metal și prevăzut cu
pereți dubli și rafturi în interior. Între pereții dubli circulă aerul cald; încălzirea se face electric, iar
monitorizarea temperaturii – cu ajutorul termometrelor.

19. Metoda rece de sterilizare a instrumentelor

Sterilizarea la rece se realizează prin scufundarea instrumentelor în substanțe germicide:
glutaraldehidă, cu fenol, peroxid de hidrogen, acid paracetic. Este o metodă mai puțin indicată în
medicina dentară deoarece nu poate fi monitorizată biologic, instrumentele astfel procesate vor
necesita manipulare aseptică, clătiri și uscare prin mijloace sterile greu de realizat. Efectul este
variabil, timpul de contact necesar este de 6-10 ore.

20. Sterilizarea pieselor stomatologice

Instrumentele chirurgicale, instrumentele pentru examinarea pacientului și cele de mână
obișnuite se sterilizează prin autoclavare sau aer cald.
Instrumentarul endodontic (ace de canal de toate tipurile, freze, discuri ș.a.) este dificil de curățat
datorită formei și subțirimii și dificil de sterilizat din cauza fragilității și alterării rezistenței
mecanice prin căldură. Astfel, curățirea acestora se poate face cu ultrasunete , iar sterilizarea prin
autoclavare cu aer cald . Căldura uscată la Poupinel la 130grade timp de o ora, realizează o
sterilizare satisfăcătoare a acestui tip de instrumentar.
Piesele de mână se curăță mecanic, se șterg cu etanol și se dezinfectează prin vapori de
formaldehidă inainte de începerea lucrului.
Sterilizarea seringilor și a acelor de injecție se face la autoclav. În lipsa acestuia, se sterilizează
prin fierbere. Împreună cu acestea se sterilizează acele prevăzute cu mandrine și și o pensă
pentru scoaterea seringii din fierbător, montarea ei și adaptarea acelor.
Materialele care nu pot fi sterilizate cu mijloace curente: conurile de gutapercă, se folosesc o
singură dată.
21. Aparatele pentru sterilizarea instrumentelor și frezelor
- Autoclavul - dulap metalic cu pereți dubli rezistenți, prevăzut cu un capac care-l închide
ermetic. Pe capac sunt trei dispozitive: monometru, robinetul de vapori pentru îndepărtarea aerului
 și a vaporilor de apă, supapa de siguranță. Lateral există un robinet de scurgere. În interior se
găsește un grătar pe care se pun instrumentele care urmează a fi sterilizate.
- Glasperlenul - Elementul principal al sterilizatorului este un bec de dezinfecție. Este o carcasă din
plastic în care este amplasat un bec din metal rezistent la căldură. Acesta găzduiește un număr mare
de bile (cu diametrul relativ mic), turnate din sticlă de cuarț. În jurul becului metalic există elemente
de încălzire puternice, capabile să ridice temperatura bileleor de cuarț la 240º. Un astfel de mediu
este extrem de nefavorabil pentru viruși și bacterii complexe, ciuperci și microorganisme
dăunătoare. Sterilizarea durează doar 30-40 sec. Dezavantajul acestei metode de sterilizare constă
în faptul că se pot se pot steriliza doar instrumentul metalic, întrucât plasticul nu poate rezista la
temperaturi ridicate și poate deteriora dispozitivul.

- Cuptorul cu aer cald (Poupinel) - confecționat din metal și prevăzut cu pereți dubli și rafturi
în interior. Între pereții dubli circulă aerul cald; încălzirea se face electric, iar monitorizarea
temperaturii – cu ajutorul termometrelor

- Lampa de mercur sau cadmiu. Acționează direct asupra microorganismelor, sterilizează aerul
din boxe de laborator, săli de operație și alte spații închise. Acțiunea lor antibacteriană este eficace,
dar dezavantajul este că se execută la distanță de cel puțin un metru.

22. Obligatiunile de serviciu ale asistentei medicale si infirmierei

Obligatiile includ: sa pregateasca materialele dentare si sa prepare plombele dentare conform instructiunilor
medicului stomatolog - sa pregateasca instrumentele stomatologice si sa le puna la dispozitia doctorului
stomatolog - sa dezinfecteze si sa sterilizeze instrumentele medicale - sa pregateasca injectiile pentru
anestezie locala înainte de extractii si sa faca alte proceduri în acest sens - sa pregateasca materialele
pentru luarea de mulaje (pentru dinti) - sa faca programari pentru clienti - sa transmita amprentele dintilor,
radiografiile etc. tehnicianului dentar, sa asigure serviciile tehnicianului dentar pentru respectiva clinica
dentara, sa faca programari pentru interventii chirurgicale pentru pacienti în caz de nevoie în acest sens - sa
dea sfaturi si îndrumari cu privire la igiena dentara - sa presteze alte munci administrative, sa tina fisele
medicale ale pacientilor - sa negocieze cu fondurile de asigurare de sanatate - sa raspunda la telefon - sa
întretina camera de asteptare în ordine si curatenie. În unele cazuri, unele dintre aspectele muncii într-un
cabinet stomatologic pot fi facute de un angajat separat, un receptioner.
Infirmiera: asigura curatenia cabinetului dentar, evacuarea deseurilor, dezinfectarea aerului cu raze UV,
dupa realizarea curateniei generale si a curateniei zilnice.

23. Reguli de triaj a deseurilor medicale.

(1) Colectarea separată a deșeurilor este prima etapă în gestionarea deșeurilor rezultate
din activități medicale.
(2) Producătorii de deșeuri medicale au obligația colectării separate a deșeurilor rezultate
din activitățile medicale, în funcție de tipul și natura deșeului, cu scopul de a facilita
tratarea/eliminarea specifică fiecărui deșeu.
(3) Producătorii de deșeuri medicale au obligația să nu amestece diferite tipuri de deșeuri
periculoase și nici deșeuri periculoase cu deșeuri nepericuloase. În situația în care nu se
realizează separarea deșeurilor, întreaga cantitate de deșeuri în care au fost amestecate
deșeuri periculoase se tratează ca deșeuri periculoase.
Codurile de culori ale recipientelor în care se colectează deșeurile medicale sunt:
a) galben - pentru deșeurile medicale periculoase (au fost in contact cu lichide biologice,
precum ace, lame de la bisturiu, seringi, manusi, aspirator de saliva). Se foloseste
pictograma Pericol biologic.
b) negru - pentru deșeurile nepericuloase (nu au avut contact direct cu pacientul sau cu
lichidele biologice ale acestuie, dintre care cutii, ambalaje de la instrumente de unica
folosinta, seringile materialelor compozite, etc)
Deseurile periculoase biologic, sunt colectate in saci de culoare galbena, apoi fiind
preluate de catre companii responsabile de nimicirea deseurilor biologice vor fi incinerate
in locuri special administrate.
Deseurile lichide ce sunt eliminate de catre o institutie medico-sanitara initial va fi supusa
actiunii unor solutii antiseptice si dezinfectante (Clorura de var) inainte de a fi eliberate
in reteaua comuna de canalizare.

24. Carie dentară. Clasificări.dupa profunzime si dupa evolutia clinica.

Caria dentară este un proces distructiv cronic al țesuturilor dure dentare, fără caracter inflamator,
producând necroza și distrucția acestora, urmate de cavitație coronară sau radiculară. Caria se dezvoltă
numai pe dinții în contact cu mediul bucal și niciodată pe dinții complet incluși sau foarte bine izolați de
mediul bucal. Caria dentară reprezintă un proces patologic localizat care se desfășoară în țesuturile dure
dentare după erupția dinților fiind influențat multifactorial, se manifestă prin tulburări metabolice și
este caracterizat prin demineralizarea superficială, în focar, a unei părți anorganice de smalț, distrucția
matricei lui organice și, în final, ramolismentul țesuturilor dure dentare cu formarea ulterioară a
defectului cavitar în smalț și dentină, iar, în urma netrării la timp, este însoțită de complicații inflamatorii
din partea pulpei și a periodonțiului. Caria este un proces dinamic desfășurat la interfața dintre placa
bacteriană și dinte. Transformarea leziunii carioase inițiale reversibile necavitare într-o leziune cavitară
este consecința perturbării echilibrului dintre procesele permanente de demineralizare și
remineralizare. Caria este o boală multifactorială caracterizată printr-o distrucție localizată a țesuturilor
dure dentare sub acțiunea microorganismelor. Procesul carios este caracteristic organismului viu. După
moarte, țesuturile dure dentare rămân aproape neafectate

Clasificarea cariei dentare după Black, după profunzime și după evoluție clinică. După Black: Clasa I –
include cavitățile situate în șanțurile și gropițele smalțului pe suprafața ocluzală a molarilor și
premolarilor, în șanțurile și gropițele vestibulare sau orale, la fel și în gropițele orale ale incisivilor
superiori. Clasa II – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale molarilor și premolarilor. Clasa
III – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale dinților frontali, fără lezarea unghiului incisiv.
Clasa IV – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale incisivilor, cu lezarea unghiului incisiv
sau imposibilitatea păstrării acestuia. Clasa V – include cavitățile situate în treimea cervicală pe
suprafața orală a tuturor dinților. Clasa VI – include cavitățile situate pe marginea incizală sau vîrful
cuspizilor. După profunzime:  maculă  superficială  medie  profundă După evoluție clinică: A. Pentru
dinții permanenți:  gr. I – leziuni limitate în smalț;  gr. II – leziuni care au atins joncțiunea smalț-
dentină;  gr. III – cu interesare limitată a stratului dentinar;  gr. IV – cu interesare extinsă a stratului
dentinar. B. Pentru dinții temporari:  simplă – interesează smalțul și limitat dentina dar rămâne un strat
gros de dentină integră  profundă – interesarea extinsă a stratului dentinar și menținerea unui strat
dentinar integru

25. Principiile clasice și moderne de preparare a cavităților carioase.

Primul principiu, clasic, după Black, include necesitatea extensiei profilactice a limitelor cavității pînă la
țesutul dentar sănătos în așa numitele zone imune care au capacitatea de autocurățire și sunt mai rar
afectate de carie. Actualmente se consideră că prepararea trebuie făcută minim invaziv și accent se
pune asupra principiului utilității biologice conform căreia extensia se realizează econom, smalțul și
dentina eliminînduse până la țesuturile vizibil sănătoase. Al doilea principiu solicită crearea celor mai
bune condiții pentru fixarea materialului de obturație: sunt eliminați complet smalțul și dentina alterați
și sunt create cele condițiile cele mai favorabile pentru fixarea materialului de obturație cu restabilirea
ulterioară a formei anatomice și funcției dintelui. Principii generale pentru cavități carioase formate
după Black:  marginile trebuie să fie netede, drepte, fără zimți, marginile subminate, fără dentină
subiacentă trebuiesc înlăturate  îndepărtarea minuțioasă și completă a dentinei carioase  extensia
întru profilaxie până în zonele imune pentru profilaxia recidivei  o cavitate în formă de casetă este
optimă pentru o retenție și stabilitate maximă a obturației  pereții și podeaua trebuie să formeze un
unghi drept  pereții trebuie să fie verticali și plani  podeaua trebuie să fie plată și să crepiteze la
sondare  trecerea unui perete în altul trebuie să fie sub un unghi  cavitatea poate avea o configurație
din cele mai variate. 4

26. Condițiile de preparare indoloră a țesuturilor dentare dure. Surse de excitare în timpul preparării: 
căldura – în cazul preparării îndelungate fără pauze;  vibrațiile – cu cât este mai mică viteza și cu cît este
mai mare granulația frezei – cu atât este mai mare vibrația;  presiunea – când în timpul preparării se
apasă cu piesa. Mijloace fizice: a) folosirea instrumentelor ascuțite și tăioase - pentru smalț: pietre de
carborund sau diamantate,cu turații de 4000-5000 rpm - dentina: freze, turații mici: 600-2000 rpm - se
lucreaza cu întreruperi dese b) analgezia prin răcire – cu clorura de etil, jet, aplicare pe buleta de vată –
provoacă dureri vii în momentul aplicării. Sunt diferite metode de racire - jet de aer - anestezia se obține
în cîteva minute. Mijloace chimice: a) substanțe chimice cu acțiune locală – paraformaldehida,
Nafestezina b) anestezia cu injecție c) electroosmoza se bazează pe o difuzie mai profundă a
amestecului în canaliculele dentinare cu ajutorul curenților alternativi d)anestezie generala 5. Reacția
pulpei la instrumentele rotative. Instrumentele rotative acționează traumatic asupra țesutului dur al
dintelui, provocând pierdere de țesut. Pulpa prezintă o reacție de apărare în cazul îndepărtării
țesuturilor dentare, și anume sinteza de dentină reparatorie care se depune pe suprafața internă a
camerei pulpare. În timpul fenomenelor reparative odontoblastele primare degenerează și mor, dar
dacă iritantul este de intensitate moderată atunci se sintetizează noi odontoblaști care formează
dentina reparatorie. Cînd până la pulpă mai sunt 2 mm de dentină sănătoasă atunci pulpa este bine
protejată, în cazul când această grosime este mai mică, răspunsul pulpar este prompt și de intensitate
mare. Gravitatea leziunii determină răspunsul pulpar: dacă leziunea este slabă sau moderată, răspunsul
pulpar este localizat în regiunea unde au fost tăiate canaliculele dentinare; dacă leziunea este
accentuată, atunci fenomenele distructive se extind dincolo de canaliculele dentinare, adesea rezultând
abcese și moartea pulpei. Cel mai puternic efect traumatic asupra pulpei o are căldura care rezultă în
timpul preparării țesuturilor dure cu instrumente tăietoare rotative. Frezele de oțel produc mai multă
căldură decât cele din carbid; frezele diamantate care nu sunt active produc mai multă căldură, mai ales
la turații înalte fără răcire; frezele cu cuțite helicoidale produc mai multă căldură decât cele cu cuțite
drepte.

27. Protecția ochilor. Protecția țesuturilor moi a pacientului. În timpul procedurilor operatorii, când se
lucrează cu turbina particulele de obturații vechi, structuri dentare, bacterii și alte resturi sunt evacuate
din câmpul operator. Protecția ochilor medicului, asistentei și a pacientului se face cu ochelari sau ecran
de protecție. În timpul lucrului cu lampa de fotopolimerizare medicul își protejează ochii cu ochelari de
protecție contra razelor UV. Dacă se întâmplă un accident al ochilor aceștia se acoperă cu comprese
sterile și se trimite la serviciul de specialitate. Țesuturile moi ale pacientului sunt protejate prin aplicarea
digii sau, dacă nu este folosită diga, limba și obrajii sunt îndepărtați cu oglinda, rulouri de vată,
aspiratorul de salivă; se lucrează atent cu piesele de mână, mai ales cu discurile; piesele nu se opresc
imediat din rotație, așa că trebuie îndepărtate atent din cavitatea bucală; prepararea trebuie făcută
atent pentru a nu deschide camera pulpară și a nu leza pulpa.

28. Contaminarea aerului în timpul preparării țesuturilor dentare dure. În timpul preparării țesuturilor
dure dentare datorită rotațiilor pieselor stomatologice, în mediu sunt proiectate particule de țesut
dentar, salivă, microorganisme. care contaminează toate suprafețele din cabinet, îmbrăcămintea
personalului, unitul. Unele specii de microorganisme pot supraviețui timp îndelungat în mediu. Un șir de
boli infecțioase cum sunt guturaiul, gripa, anginele streptococice, hepatita, luesul, herpesul, TBC, SIDA
ș.a. pot fi contactate în cabinet. Riscul morbidității nu poate fi înlăturat complet dar poate fi prevenit
prin respectarea următoarele măsuri:  pacientul este invitat să-și clătească cavitatea bucală, ceea ce va
reduce semnificativ cantitatea de germeni;  diga este un mijloc bun de a izola zona operatorie și de a
reduce ariile de contaminare;  folosirea aspiratorului reduce semnificativ cantitatea de lichid cu salivă,
resturi de țesut și bacterii;  purtarea măștii și a ochelarilor/ecranului de protecție, mănuși;  sterilizarea
minuțioasă a instrumentelor și a pieselor după operarea fiecărui pacient;  efectuarea curățeniei
curente și a celei generale cu soluții dezinfectante

29. . Poziția pacientului și a doctorului în timpul preparării cavităților carioase pe grupuri de dinți.
Pacientul stă culcat pe fotoliu, doctorul schimbă poziția, înălțimea fotoliului așa ca să-i fie comod să
lucreze și să aibă acces în cavitatea bucală. Medicul trebuie să aibă o poziție comodă pe scaun, spatele
să fie drept, genunchii îndoiați în unghi de 90°. Există 3 poziții esențiale: în fața pacientului (ora 6), în
dreapta (ora 9) în dreapta spate (ora 11), dar cea mai ergonomică poziție a medicului este din spatele
pacientului. ora 6 – pentru dinții mandibulari anteriori, posteriori, maxilari anteriori. Avantaj: pacientul
poate să întoarcă capul spre medic. ora 9 – pentru dinții mandibulari și maxilari posteriori fața
vestibulară și ocluzală. ora 11 – se văd cele mai multe zone ale cavității orale. Medicul poate să lucreze și
în picioare, dar se recomandă ca 60% din timpul de lucru să fie petrecut pe scaun pentru a preveni
eventuale afecțiuni ale coloanei vertebrale.

30 Prepararea cavităților carioase de clasa I după Black. Varietăți.

Etapele de preparare a cavităţilor cariei dentare. 1. Deschiderea cavității carioase; 2. Extensia

preventivă a cavității carioase; 3. Necrectomia; 4. Formarea cavității, atribuirea acesteia unei forme ce
facilitează adeziunea materialului; 5. Bizotarea marginilor de smalț ale cavității carioase. Indicaţiile
pentru efectuarea fiecărei etape. Deschiderea cavității carioase – îndepărtarea marginilor debordante
ale smalțului; freză diamantată sferică sau fisurală; de la planșeu spre afară; Extensia cavității carioase –
sunt create contururile externe definitive ale cavității; freză fisurală sau con invers din aliaj dur sau
diamantată; Necrectomia – îndepărtarea dentinei alterate din cavitatea carioasă: zona de
descompunere și de demineralizare; excavator sau freză în formă sferică sau pară de dimensiuni mari
din oțel sau aliaj dur; dinspre planșeu către pereții laterali; *Caries detector – fuxină bazică sau roșu acid
în propilenglicol Formarea cavității – crearea contururilor interne și externe definitive ale cavității; freze
fisurale, con invers; răcire aer-apă; Bizotarea – îndepărtarea țesutului de smalț lezat de la conturul
marginal, pentru a favoriza o bună aderență și a evita deplasarea axială a obturației sub acțiunea
presiunii masticatorii.

31. Elementele cavităţii preparate. 1) Unghi – joncțiune a două linii;  unghi diedru – joncțiunea a două
suprafețe de-a lungul unei linii definite;  unghi diedru intern – unghi al cărui vârf nu se vede;  unghi
diedru extern – unghi al cărui vârf se observă;  colț – joncțiune a trei suprafețe într-un punct;  contur
marginal – unghiul format de joncțiunea dintre pereții cavității și suprafața externă a dintelui; 2) Perete
 suprafață internă – suprafața cavității preparate care nu se extinde pe suprafața externă;  suprafața
externă – cavitatea care se extinde pe suprafața externă;  perete axial – suprafața internă a cavității
paralelă cu axul dintelui;  perete pulpar – suprafața perpendiculară axului lung al dintelui;  podeaua –
peretele camerei pulpare, zona cea mai adâncă a cavității;  perete de smalț – porțiunea de smalț; 
perete de dentină – porțiunea de dentină; 3) Margine – joncțiunea pereților cu suprafața externă;
Joncțiunea smalț-dentină – linia de unire dintre smalț și dentină;

32. Tehnica deschiderii şi lărgirii cavităţii cariei dentare. Cu o freză sferică prin mișcări dinspre planșeu
spre exterior se înlătură smalțul care atârnă în gol până când pereții cavității sunt verticali. Extensia se
face până la zonele imune. 5. Instrumente necesare pentru deschiderea şi lărgirea cavităţilor.
Deschiderea: turbina și freze sferice sau fisurale diamantate de dimensiuni mici, astfel încît să poată fi
introduse în cavitate. Lărgirea: turbina cu răcire aer-apă, freze fisurale sau con invers diamantate sau din
aliaj dur.

33. Exereza dentinei rămolite (necrectomia). Se face cu ajutorul excavatorului sau cu freze de formă
sferică/pară de dimensiuni mari din aliaj dur sau din oțel; se îndepărtează dentina descompusă cea
demineralizată. După eliminarea dentinei evident afectate se recomandă rezecarea unui strat fin (1mm)
de dentină liminală care este puternic contaminată, pentru a preveni recidiva. După preparare pot
rămâne zone demineralizate care nu se văd. Acestea se colorează cu un bulet îmbibat cu soluție de 0,5%
fuxină bazică sau 1% roșu acid în propilenglicol timp de 15 secunde. Zonele colorate sunt îndepărtate cu
ajutorul frezei. În caz că planșeul cavității are grosime prea mică și este pericolul de deschidere a
camerei pulpare, este permisă păstrarea dentinei pigmentate, dacă este dură și netedă, rezistentă la
îndepărtarea cu excavatorul iar la examinarea cu sonda se aude sunet crepitant. Instrumente. excavator
sau freză în formă sferică sau pară de dimensiuni mari din oțel sau aliaj dur.

34. Variante de cavităţi carioase de clasa I după Black.  Carie fisurală incipientă sau superficială –
cavitatea se lărgește până la mărimea celui mai mic fuloar; dacă pacientul nu practică profilaxia prin
fluorizare, fisurile sunt sigilate  Leziuni importante – se extinde pînă la versantul cuspidului, uneori
captează o porțiune a acestuia;  Leziuni ale fisurilor despărțite de punți de smalț destul de solide –
cavitățile sunt preparate aparte;  Leziuni ale fisurilor despărțite de punți de smalț șubrede – cavitățile
sunt unite;  Leziunea situată în gropița vestibulară – cavitatea este preparată în limitele acestei
suprafețe, neinteresînd suprafața ocluzală; formă de oval sau dreptunghi;  Leziunea situată în șanțul
vestibular afectează marginea ocluzală – cavitatea se extinde pe suprafața masticatorie;  Leziuni aparte
de dimensiuni mici situate pe fețele ocluzală și vestibulară – dacă creasta marginală coronară ce separă
aceste cavități este destul de solidă, cavitățile sunt preparate separat;  Leziuni masive de pe suprafețele
ocluzală și vestibulară – cavitățile sunt unite în una, în dentină este creat un prag cu adâncimea de cel
puțin 1,5-2mm;  Leziuni situate la nivelul foramen caecum – cavitate în formă de oval; precauție – este
aproape de pulpă.

35. Prepararea fundului cavităţilor carioase. Planșeul se prepară plat, orizontal, se evidențiază unghi
drept între planșeu și pereți. Se face cu freza în formă de con invers orientată spre planșeu. În caz de
carie profundă pereții nu se prepară până la nivelul planșeului. Se prepară cu freza sferică și se lasă
concav.
36. Formarea cavităţilor de clasa I după Black, scopul şi tehnica efectuării. (Protetica, pag. 141)
Prepararea cavităților în fisuri și gropițe are drept scop desființarea ultimelor și extinderea marginii
cavității pe pantele netede cuspizilor. Se recomandă o extensie preventivă. Cu ajutorul excavatoarelor și
a frezelor sferice se îndepărtează țesutul rămolit, iar conturul cavității se creează cu freze fisurale, pietre
cilindro-conice. Smalțul nesprijinit de dentină sănătoasă este îndepărtat. Planșeul cavității este preparat
orizontal, iar pereții laterali sunt preparați ușor divergenți în sens ocluzal (max 10º). La preparare se
folosesc freze fisurale cilindrice sau cilindro-conice cu vârf sau fără și freze active la capăt. Marginile de
smalț se bizotează sub unghi de 45º. Adâncimea variază între 1.5 și 2mm în funcție de întinderea leziunii
și vârsta pacientului. Când pierderea de substanță este masivă se recomandă căptușirea planșeului cu
cement.

37. Cavităţi carioase de clasă II-a. Clasa II după Black include cavitățile carioase situate pe suprafețele
proximale ale premolarilor și molarilor. 2. Variante de cavităţi de clasa a II-a.  carii pe ambele feţe
proximale ale aceluiaşi dinte;  carii pe o faţă proximală şi pe suprafaţa ocluzală;  carii pe o faţă
proximală şi la colet;  carie proximală şi obturaţie sau incrustaţie ocluzală;  carii situate faţă în faţă pe
feţele proximale a doi dinţi vecini („în oglindă”).

38.. Ordinea de preparare a cavităţilor de clasa a II-a.  Deschiderea cavității carioase  Extensia
preventivă a cavității carioase  Necrotomia/excizia/exereza smalțului și dentinei alterate  Formarea
cavității  Bizotarea marginilor de smalț ale cavității carioase

39. Căile de acces spre cavităţile de clasa a II-a. Accesul poate fi făcut prin:  tunelizare (cu o freză
sferică diamantată se pătrunde prin foseta ocluzală mezial de creasta marginală sau de pe fețele
vestibulară/orală);  scobitură (cu o freză sferică diamantată se pătrunde prin creasta marginală); 
acces direct, dacă lipsește sau este distrusă fața proximală a dintelui vecin, sau este tremă.

40.. Noţiune de cavitate accesorie. Cavitatea accesorie este un platou suplimentar realizat pe suprafața
ocluzală pentru fixarea mai bună a obturației. Aceasta fiind o modalitate de preparare clasica a cav. De
clasa II, ceea ce asigura o retentie mai buna si mai sigura a materialului de obturatie.

De-asemenea, lipsa suportului suficient se intilneste si in cazul cariilor de clasa IV, astfel se creeaza un
platou suplimentar / cavitati auxiliare.

La formarea unui platou auxiliar se vor lua in considerare urmatoarele cerinte :

- El trebuie sa ocupe cel putin 1/3 din fata linguala a dintelui.

- Fundul platoului trebuie sa se afle ceva mai jos de jonctiunea smalt-dentina

Pentru imbunatatirea fixarii plombelor de durata sunt realizate nu numai cavitati suplimentare de
diferite forme, dar se creeaza si forme sau puncte de retentie in forma de adincituri sau fisuri.

41 .Cavităţile verticală şi orizontală în prepararea cavităţilor carioase de clasa a II-a.

Cavitatea verticală – cavitatea care rezultă din prepararea cavității carioase de pe suprafața proximală.
Cavitatea orizontală – cavitate care rezultă din prepararea unei cavități carioase de pe altă suprafață sau
din necesitatea creării accesului spre caria proximală prin intermediul suprafeței ocluzale sau din
necesitatea de a forma o retenție.

42. Elementele cavităţii de clasa a II-a.  Cavitate principală: planșeu paralel cu axul dintelui, perete
vestibular, oral, pregingival, colțuri și unghiuri interne;  Cavitate accesorie: planșeu dispus orizontal,
perete vestibular, oral, proximal (în dependență de forma cavității);  Prag de trecere între cavități; 
Contur marginal;  Bizou.
43. Exigenţele faţă de formarea peretelui pregingival a cavităţilor de clasa a II-a. Peretele pregingival
nu trebuie să se extindă mult spre colet pentru că în această zonă smalțul și dentina sunt subțiri, unghiul
intern și cel extern sunt drepte, nu se face bizotare.

44.Indicații către formarea cavității de tip MOD Cavitățile de tip MOD sunt indicate în cazul cînd sunt
prezente cavități carioase masive pe ambele suprafețe proximale ale aceluiași dinte, reieșind din
necesitatea creării cavităților accesorii pentru retenția ambelor cavități, se realizează un șanț ce
traversează mezio-distal suprafața ocluzală. Altă indicație este prezența leziunilor carioase și pe
suprafețele proximale și pe cea ocluzală, fiind necesară prepararea tuturor suprafețelor cu formarea
unei cavități mari MOD. Cavitatea MOD mai poate fi indicată ca element de agregare pentru punți
dentare..

45. Cavităţi de clasa a III-a. Clasa III după Black include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale
dinților frontali, fără lezarea unghiului incizal. 2. Variante de cavităţi de clasa a III-a.  Carie situată pe
fața proximală a unui frontal, care întrerupe (distruge) continuitatea crestei marginale;  Carie situată pe
fața proximală a unui frontal care subminează (micșorează grosimea, dar nu distruge) creasta marginală;
 Carie incipientă situată pe mijlocul feței proximale;  Carie proximală care întrerupe continuitatea
crestei marginale situate față în față pe fețele aproximale a doi dinți vecini;  Carie aproximală care
întrerupe continuitatea crestei marginale situată față în față cu o carie proximală incipientă;  Carie
aproximală care subminează creasta marginală situată față în față la doi dinți vecini;  Carie aproximală
care subminează creasta marginală situată față în față cu o carie aproximală incipientă la doi dinți vecini;
 Carii aproximale incipiente situate față în față la doi dinți vecini;  Carie pe una sau ambele fețe
aproximale care se continuă cu o carie de colet.

46. Căile de acces în prepararea cavităţilor de clasa a III-a. Este de dorit ca accesul să fie dinspre oral
pentru a păstra esteticul feței vestibulare. Se permite accesul dinspre vestibular în următoarele cazuri: 
se înlocuiește o obturație veche care a fost înserată dinspre vestibular,  caria a distrus creasta
vestibulară;  este o diastemă care permite accesul cu instrumentele;  dintele afectat are o poziție care-
i pune în evidență suprafața proximală. exereza se face cu freză sferică extradură, bizotarea cu freză
cilindrică fină.

47. Exigenţele faţă de cavităţile de clasa III-a.  fața vestibulară trebuie să rămână, pe cât este posibil,
integră;  se păstrează pereții foarte subțiri de smalț, chiar și nesusținuți de dentină;  să aibă formă de
casetă triunghiulară cu colțurile rotunjite, unghiurile interne ascuțite și externe rotunjite (baza
triunghiului de află la marginea gingivală, pereții laterali labial și jugal se întâlnesc spre marginea
incizală, vîrful se află lângă marginea incizală);  întâlnirea pereților laterali cu peretele parapulpar în
unghi drept;  exprimarea unghiurilor de întâlnire între pereții laterali, în special cel incizal; 
conservarea unei porțiuni cât mai mari din peretele oral prin care s-a realizat accesul;  dacă cavitatea
este de dimensiuni mari se face retenție pe oral;  retenția orală se face în formă de coadă de rândunică,
halteră, triunghi, etc.;  dacă sunt cavități pe ambele fețe proximale, acestea se unesc în partea orală; 
bizoul se lustruiește bine.

48. Caracterizaţi exigenţele faţă de formarea peretelui pregingival a cavităţilor de clasa a III-a.  Se
face accesul dinspre oral pentru a păstra intactă fața vestibulară;  Se păstrează intact smalțul
nesusținut de dentină pentru a păstra la maxim esteticul dintelui și unghiul incizal;  cavitatea se face
triunghiulară pentru că conturul suprafeței proximale este un triunghi;  marginea incizală a cavității
este mai jos cu 1/3 din înălțimea dintelui pentru a nui scădea rezistența;  orificiul de deschidere se
lărgește spre colet pentru a nu scădea rezistența unghiului incizal;  prepararea se face cu atenție pentru
că grosimea țesuturilor dure este mică și este riscul de fractură;  se face unghi drept pentru a spori
retenția;  bizotarea asigură mascarea interfeței obturație-dinte și o adeziune marginală mai bună și mai
estetică;  un bizou bine lustruit asigură o adeziune uniformă și optimizează procesele de refracție și
reflexie la nivelul joncțiunii compozit-smalț.

49. Cavităţi de clasa a IV-a. Clasa IV după Black include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale
dinților frontali cu lezarea unghiului incizal. 7. Variante de cavităţi de clasa a IV-a.  Distrucția redusă a
unghiului incizal;  Distrucția mai avansată a unghiului incizal;  Distrucție masivă a unghiului incizal care
necesită mijloace speciale de retenție, indiferent dacă materialul de obturație are sau nu proprietăți
adezive.

50. Căile de acces în prepararea cavităţilor de clasa IV-a. Accesul poate fi făcut ațât dinspre incizal cât
și dinspre oral sau vestibular, întrucât nu sunt obstacole pentru freză exereza se face cu toporiști Black,
freze sferice extradure, bizotarea cu freze cilindrice fine.

51. Exigenţele faţă de cavităţile de clasa IV-a.  se face o cavitate principală și una suplimentară pentru
retenție și suport;  nu se face deschiderea, pentru că este deja deschisă;  platoul suplimentar trebuie
să ocupe cel puțin 1/3 din fața linguală a dintelui;  fundul platoului trebuie să fie mai jos de joncțiunea
smalț-dentină;  dacă se utilizează pivoturi parapulpare, nu se fac cavități suplimentare;  planșeul
cavității se modelează reieșind din topografia pulpei, cu atenție pentru a nu deschide camera pulpară; 
prepararea se face maxim economă;

52.Cavităţi de clasa a V-a. Cavități carioase care afectează treimea cervicală a tuturor dinților, inclusiv
suprafețele proximale ale dinților posteriori unde creasta marginală nu este inclusă în prepararea
cavității. (Nu sunt implicate zona gropițelor și fisurilor) 2.Variante de cavităţi de clasa V-a.  Carie de
colet superficială situată vestibular, la dinții laterali;  Carie de colet profundă situată vestibular, la dinții
laterali;  Carie de colet superficială sau profundă situată oral, la dinții laterali.  Carie de colet
superficială situată vestibular, la dinții frontali;  Carie de colet profundă situată vestibular, la dinții
frontali;  Carie de colet superficială sau profundă, situată oral, la dinții frontali;  Carie circulară de
colet.

53. Elementele cavităţilor carioase de clasa a V-a. Cavitatea are contur oval sau renal cu pereții gingival,
ocluzal/incizal, mezial și distal perpendiculari (90º) pe planșeu, care este paralel cu axul longitudinal al
dintelui, urmând conturul feței vestibulare, nu are colțuri, pereții trec rotunjit unul în altul, se efectuează
bizotarea. (dacă se prepară în cement nu se bizotează dar se face o retenție mecanică cu freza con
invers).

54.Variantele de cavităţi suplimentare la clasa a V-a :

Clasa V – leziuni ale tuturor grupurilor de dinti pe suprafetele vestibulare si orale in imediata apropiere
de gingie, in 1/3 cervicala a dintelui.

Elemntele de retentie in cadrul cav de clasa V-a sunt mici, dat de apropierea cavitatii de pulpa dintelui.
Astfel, cavitatile suplimentare vor fi reprezentate de portiuni de retentie cu latimea de 1,5 – 2 mm,
conform celor patru unghiuri conventionale.

55. Variante de cavităţi de clasa a VI-a. La clasa VI se refera cavitatile de la nivelul marginilor incizale
ale dintilor frontali sau de la nivelul cuspizilor dintilor laterali, precum si cavitati atipice de genul celei
mezio-ocluzo-distale (MOD).

Cavitatilor de pe virful cuspidului i se atribuie o forma cilindrica cu peretii paraleli sau usor convergenti
spre planseu. Inclinarea poate fi realizata prin formarea unui bizou 10 – 15 grade.
Cavitatea in regiunea incizala a incisivului va fi executata sub forma unui santulet cu un fund usor
ingustat. Adincimea acestei cavitati trebuie sa fie 1,5 – 2 mm.

In cazul cavitatilor tip MOD – aceasta va avea forma combinate dintre cav de clasa I si II.

56.Căile de acces în prepararea cavităţilor de clasa VI-a. Prepararea poate fi făcută dinspre vestibular,
oral sau ocluzal, cavitatea este foarte accesibilă.

57. Exigenţele faţă de cavităţile de clasa VI-a. Cavitatea pe vârful cuspidului să aibă o formă cilindrică cu
pereții ușor convergenți spre planșeu, adâncimea optimă de 1,5-2mm, bizou de 10-15°; Cavitatea pe
marginea incizală are forma unui șanț cu fund ușor îngustat, adâncime de 1,5-2mm, marginile sunt
cruțate.

Se urmareste pastrarea cit mai multa din tesutul dentar sanatos. Etapa de extindere a cavitatii nu se
efectueaza. La cuspizii dintilor laterali, unde obturatia va suporta solicitari masticatorii considerabile,
extensia prevede evitarea trecerii interfetei obturatie – tesuturi dure prin punctele de contact ocluzal.
La dintii frontali aceasta etapa nu se face.

Exereza tesuturilor se face foarte econom. Smaltul este maxim crutat.

58. . Cavităţi atipice. Cavități atipice sunt leziunile carioase, în componența cărora intră elementele
caracteristice pentru două și mai multe clase din clasificarea Black (implicarea cuspizilor, a marginii
incizale, caria circulară, afectarea simultană a suprafețelor de contact și a regiunii cervicale, caria
avansată și afectarea pronunțată a coroanei dintelui și totodată cavitățile localizate adânc sub gingie). 2.
Modul de preparare şi formare a acestor cavităţi. În dependență de caracterul și volumul procesului
patologic, se abate de la forma tipică de preparare. Se îndepărtează toate țesuturile modificate și
devitalizate și se formează cavități accesorii și retenții sub formă de adâncituri, fisuri (pentru fixare
mecanică bună). Este important de prevăzut posibilitatea acoperirii cuspizilor rămași cu material de
obturație, fapt ce asigură fiabilitate obturației.

59. Cavitate carioasă profundă. Cavități profunde – așa un tip de leziune carioasă, când între camera
pulpară și cavitatea carioasă, sub un strat de dentină necrozată, se află un perete fin (cu o grosime de
cca 0,5mm) format din dentină decalcifiată și ramolită, dar încă viabilă. Daca acest strat este inlaturat,
sub el poate fi vazut un strat de dentina secundara dura, prezentand frecvnet o suprafata stralucitoare.
Dar nu intotdeauna este necesar de a indeparta toata dentina ramolita din vecintatea nemijlocita a
pulpei. Prepararea cav profunde va necesita acordarea unei atentii deosebite topografiei pulpei. Peretii
se prepara in mod standard, fara a junge 1-2 mm pana la fundul cavitatii sub un unghi de 90 grade.

Spre deosebire de o leziune carioasa superficiala, cavitatea profunda poate distruge tesuturile dentare si
sa provoace denudarea pulpei. Tratamentul necesitind o analiza speciala.

60. Particularităţile preparării cavităţilor profunde de clasele I- VI-a.  se ține cont de topografia
camerei pulpare  nu se face trecerea în unghi drept a pereților în planșeu  în peretele pulpar se lasă un
strat neînsemnat de dentină ramolită  pentru clasa III în jurul camerei pulpare este binevenită forma
având configurația unui cilindru  se fac retenții pentru menținerea și stabilizarea restaurării  pentru
clasa IV unghiul de înclinare către axa dintelui trebuie să fie mai mic de 90º. 5. Instrumentele necesare
pentru prepararea cavităţilor carioase profunde. excavator, freza sferică diamantată, sferică extradură,
pară extradură, con invers diamantată, cilindrică diamantată, cilindrică cu vârf activ, sondă
61. Particularităţile formării fundului cavităţilor profunde. În caz de leziuni profunde, pulpa
reacționează prin producerea de dentină reparatorie în interiorul camerei pulpare. Dacă se elimină toată
dentina ramolită se observă dentina secundară pură cu aspect strălucitor. Dar nu întotdeauna este
necesar de a elimina toată dentina infectată din vecinătatea pulpei. Este posibilă aplicarea unor
preparate remineralizante pentru a reface dentina demineralizată. Nu se face trecerea pereților în
planșeu în unghi drept.

62. Erori și complicății în prepararea cavităților profunde  deschiderea camerei pulpare – necesitatea
tratamentului endodontic;  se lasă dentină afectată – recidiva cariei;  retenții insuficiente – căderea
obturației;

63.Aspiratorul de salivă, varietăți. Este un aparat care aspiră saliva împreună cu resturile de țesut
șlefuit. Are un capăt din metal sau plastic care se schimbă după fiecare pacient. Cel metalic se
sterilizează, ce plastic nu. Capătul plastic poate lua diferite forme pentru a putea fi fixat în cav. buc. 2.
Rulourile de vată, mod de utilizare. Rulourile de vată sunt confecționate din fibre de bumbac ecologic
curate, au diametre diferite (8, 10, 13mm), sunt păstrate într-un dozator din plastic. Sunt utilizate
pentru izolarea canalelor excretoare ale glandelor salivare. Ele îmbibă rapid saliva, de aceea trebuiesc
înlocuite periodic. Sunt poziționate în vestibulul bucal între versantul vestibular al apofizei alveolare și
obraz și în cavitatea bucală propriu-zisă între limbă și versantul oral al apofizei alveolare.

64. Noțiune de digă. Componentele digii, mod de utilizare Diga este un material utilizat pentru izolarea
dinților de operat și a dinților adiacenți, de mediul umed al cavității bucale Componente: Cauciucul:
izolare  dimensiuni: 12,5 x 12,5 sau 15 x 15;  grosime: subțire (0,12), medium (0,20), gros (0,25),
extragros (0,30), grosime specială (0,35);  culori: verde, albastru, maro, roșu, negru); Rama: fixează
perimetrul cauciucului  Young – cadru metalic în formă de U;  Starlite Visufram – cadru din plastic în
formă de U;  Nygard – Ostby – cadru din plastic de formă ovalară cu o față concavă și una convexă –
permite mulare pe fața pacientului; Clamele: fixează cauciucul pe dinte/dinți și realizează retracția
gingivală  inel întrerupt  braț  icuri  orificii pentru forceps Cleștele perforator: instrument pentru
perforarea cauciucului; pe un braț are un ic perforator, pe celălalt un disc mobil cu 5 orificii cu diametru
diferit în care pătrunde icul Forceps: îndepărtează brațele clamei pentru a o aplica pe convexitatea
dintelui; Șablon: ștampilă cu care se aplică pe cauciuc un marcaj orientativ ce indică poziția dinților; Fire:
sunt plasate în spațiul papilar dacă sunt contacte interdentare – fixează cauciucul

65. Variantele de clame. cu patru puncte de fixare circumferențiale cu aripioare fără aripioare de fixare
și retracție de digă nr. 212 Schultz cu prelungiri

Clamele de retentie ale digii sunt confectionate din otel inoxidabil si au rol de ancorare a foliei de
cauciuc de coletul dintelui, care urmeaza a fi tratat si de impingerea tesuturilor moi. Ele prezinta doua
falci si o parte centrala, Partea terminala a falcilor trebuie sa aiba contact cu dintele cel putin in patru
puncte. In dependenta de configuratia anatomica a acestora deosebim clame pentru : molarii temporari,
dinti singuri, dintii frontali, cleme cervicale pt obturarea cavitatilor, cleme cu port-rulouri de vata, cleme
pentru molari si premolari, cleme cu si fara aripi,

66. Avantaje și dezavantaje a digii. Avantaje: asigură vizibilitate bună pentru medic și pentru asistent
asigură un câmp operator curat și uscat protejează pacientul de aspirația sau înghițirea de debriuri sau
instrumentar protejează de lezări cu instrumental ascuțit protejează de acțiunea medicamentelor
iritante protejează medicul împotriva infecțiilor prezente în cav. buc. a pacientului este economică
eliminând: conversația inutilă, lavajele bucale frecvente și prelungite Stomatologul are ambele mâini
libere asigură retracția părților moi – pacientul poate relaxa limba și obrajii, știind că nu pot interfera
accesul pentru stomatolog păstrează concentrația optimă a medicamentelor Dezavantaje: nu toți
pacienții o acceptă consumă timp pentru instalare nu este suportată de astmatici nu poate fi aplicat pe
dinții tineri insuficient erupți, molarii III (uneori) și ocazional pe dinții cu malpoziții exagerate

67. Pregătirea digii.

Diga se aplica pe sablonul, care prezinta 4 cadrane si pe care sunt insemnate fiece dinte. Apoi, cu pixul
notam dintele care urmeaza a fi izolat. Locul necesar se perforeaza cu clestele perforator.

Se aplica clema pe dintele care este supus tratamentului, cu ajutorul pensei port clema.

Se aplica diga pe clema, se instaleaza cadrul de otel inoxidabil.

68. Metode de aplicare a digii pe câmpul operator. se pregătesc instrumentele și componentele digii; se
alege clema; aceasta trebuie să se potrivească și să fie fixată bine pe dinte; se alege și se înseamnă locul
unde se vor face perforațiile; cauciucul se aplică mai bine după prepararea dinților, pentru a nu crea
dificultăți, mai ales la prepararea cavităților proximale și la colet; anestezia locală; perforarea
cauciucului; cu un fir de ață dentară se verifică permeabilitatea spațiilor interdentare și totodată acestea
se curăță; dacă este tartru sau placă dentară, se curăță și se verifică din nou permeabilitatea; diga se
unge cu lubrifiant se îndoaie în jumătate și se introduce în cavitatea bucală; de arcul clemei se leagă un
fir de ață dentară (măsură de prevenire a aspirării/înghițirii clamei de către pacient); se aplică clema fără
aripi, apoi se aplică cauciucul îmbrăcându-l peste clemă; sub folie este aplicat un șervețel absorbant se
aplică cadrul, de proeminențele căruia se fixează cauciucul dacă se folosesc cleme cu aripi, clema se
fixează în orificiul cauciucului și se aplică concomitent pe dinte.

69. Materiale de obturaţii provizorii. Aceste materiale sunt utilizate pentru refacerea temporară a
coroanei dentare, cu scopul protejării fie a plăgii dentinare, fie a diferitelor pansamente
medicamentoase. Indicații:  tratamentul cariei profunde (prima vizită)  tratamentul pulpitei prin
metoda biologică  obturarea provizorie după umplerea canalului  fixarea provizorie a protezelor fixe 
pansamente (pe 1-14 zile pentru a izola un medicament toxic) Din această categorie fac parte:
gutaperca, zinc-oxid-eugenolul, plastobturul, cimentul fosfat de zinc, cimentul Fonco, cimenturile
policarboxilate. 2. Exigenţele faţă de materialele provizorii.  să se prepare, să se aplice, să se modeleze
și îndepărteze cu ușurință;  să se poată depozita timp îndelungat în cabinet;  să prezinte o aderență
relativ bună și să asigure o închidere cât mai etanșă a cavității;  să aibă un timp de priză convenabil;  să
fie destul de trainice, să reziste bine la uzură, la acțiunea forțelor masticatorii fără să fie influențate de
acțiunea solubilizantă a salivei;  să nu fie nocive pentru pulpă, parodonțiu marginal sau întregul
organism;  să nu intre în combinație chimică cu medicamentele pe care le protejează, să nu le
inactiveze;  să fie izolatoare termice și electrice;  să aibă o acțiune stimulatoare asupra pulpei dentare;
 să nu conțină componente ce perturbează procesele de adeziune și de priză a materialelor pentru
obturații de durată;  să fie plastice;  să aibă un gust agreabil și să nu coloreze dintele;  să aibă calități
estetice, restabilind fizionomia;  să fie ieftine

70. Caracteristica dentinei artificiale și a dentin-pastei. Dentina artificială (ciment oxisulfat de zinc) se
prepară din pulbere și lichid prin malaxare pe o plăcuță de sticlă mată, cu o spatulă metalică până la o
consistență dorită. Pulberea se păstrează închisă, deoarece este higroscopică și în contact cu CO2 din
atmosferă se carbonatează. În acest caz, la spatulare degajă bule de CO2 iar cimentul rezultat este
grunjos (rugos), sfărâmicios. Lichidul de asemenea este higroscopic, de aceea se păstrează în flacoane
închise ermetic prevăzute cu pipetă pentru dozarea lichidului.  simplețe în utilizare;  etanșare bună a
cavității  rezistență insuficientă la agenți mecanici  indiferență față de pulpa dentară, substanțe
medicamentoase  aderență bună la suprafața dentinei  rău conductor de căldură și electricitate  se
solubilizează repede în cavitatea bucală în contact cu conținutul acesteia  are un oarecare grad de
porozitate  culoarea lasă de dorit, transluciditatea lipsește Dentin-pasta reprezintă o pulbere de
dentină artificială pe bază de amestec a două uleiuri vegetale (esență de cuișoare și de piersică). Se
pregătește din timp și se păstrează monocomponentă. Reprezintă o masă omogenă de culoare albă cu
tentă gălbuie pală sau gălbui-cenușie. Conține substanțe aromatice ce-i atribuie miros specific. A nu se
folosi la aplicarea pastei arsenicoase, substanțelor necrozante sau toxice în cavitatea carioasă, la pulpa
dentară denudată, sau pentru izolarea preparatelor medicamentoase lichide (deoarece are o priză
îndelungată și medicamentul se poate scurge). Dacă se intenționează menținerea mai mult de o
săptămână, se acoperă cu un material mai rezistent (CIS sau ZOE). Pot fi adăugate diferite substanțe (Ag
pulverulent)  este simplu în utilizare (nu necesită malaxare)  rezistență sporită față de agenții mecanici
 etanșarea bună a cavității  acțiune antiseptică și hidrofugă  adeziune bună la pereții dentari 
indiferență față de pulpa dentară, substanțe medicamentoase și organism în general  este simplu de
aplicat, ușor de îndepărtat  ieftin

71. Metodele de preparare şi aplicare a maselor de obturare provizorii. Dentina artificială: se prepară
depunând pe sticlă separat cantitatea necesară de lichid și de pulbere. Pulberea este împărțită în două
jumătăți; a doua jumătate este divizează în trei părți. Se adaugă pulberea la lichid, și nu invers. Mai întâi
se adaugă prima jumătate și se amestecă până la obținerea unei paste omogene, apoi se mai adaugă
câte o porțiune din cealaltă jumătate până la obținerea unei consistențe necesare. Dacă masa este prea
densă, nu se adaugă apă, dar se prepară altă masă. Se aplică cu ajutorul spatulei bucale în cavitatea
izolată și uscată din timp, apoi cu o buletă de vată strâns răsucită, umezită în apă, pasta se condensează.
Se modelează cu un instrument de obturare. Dentin-pasta: se produce industrial în formă gata.
Reprezintă o pulbere de dentină artificială pe bază de amestec a două uleiuri vegetale. Pasta se
pregătește din timp în cantități mai mari și se păstrează monocomponentă într-un vas cu dop. Pasta este
introdusă într-o cavitate, prealabil uscată, cu spatula netezitoare sau cu spatula stomatologică. Se
modelează cu spatula netezitoare sau cu fuloarul, apoi este condensată cu o buletă de vată strâns
răsucită, umezită în apă. Cimentul ZOE (Zinc-Oxid-Eugenol) se prepară prin malaxare pe o plăcuță de
sticlă mată cu o spatulă metalică a celor două substanțe până se ajunge la consistența chitoasă, moale
sau smântânoasă în raport cu cerințele terapeutice. Vinoxol (zinc-oxid-guajacol): masa păstoasă se
prepară dintr-o porție de pulbere și 9-10 picături de fluid pe o lamă de sticlă malaxând cu o spatulă
metalică. Gutaperca: este o compoziție monocomponentă termolabilă: se plastifică la încălzire și se
întărește la răcire. Temperatura de ramolire depinde de raportul guta/oxid de zinc; mai mult oxid de zinc
– mai mare temperatura. Bastonașul este plastificat la flacără, evitând contactul direct cu aceasta,
capătul plastificat se secționează cu spatula bucală și se transportă în cavitatea izolată și uscată.
Cimenturile Policarboxilate: praful și lichidul se amestecă 1:2 sau 2:1 5.

72. Grupele de paste curative. I. Materiale cu conținut de hidroxid de calciu:  autopolimerizabile 

fotopolimerizabile II. Cimenturi de zinc – eugenol:  nemodificate  modificate cu umplutură polimeră
(polimetilmetacrilat)  modificate cu alumină și acid ortoetoxibenzoic III. Paste curative cu fluor:  Gel
Elmex  Ciment zinc-fosfat cu fluor IV. Paste medicamentoase combinate, conținând remedii curative: 
paste curative combinate, gata preparate  paste curative combinate, preparate în farmacii * stimulează
procesele de regenerare următoarele preparate: hidroxid de calciu, fluorizi, glicerofosfatul de calciu,
rumegușul de dentină, rumegușul osos, hidroxiapatitele naturale și artificiale, colagenul etc. 6. Scopul
aplicării acestor paste.  evitarea pulpectomiei, atunci când schimbările patologice sunt reversibile și
este posibilă păstrarea ei  stoparea procesul inflamator  prevenția recidivei cariei  stimularea sintezei
dentinei reparatorii  micșorarea patogenității bacteriilor dentinei infectate  remineralizarea dentinei
decalcinate a fundului cavității

73. Modul de aplicare a pastelor curative. 1. Prepararea cavității carioase 2. Izolarea cu digă sau rulouri
de vată 3. Cavitatea se spală cu soluție antiseptică slabă caldă (clorhexidină, furacilină) 4. Se usucă cu
burelete sau cu un jet de aer 5. Se aplică pe planșeul cavității preparate, în locul de proiecție a cornului
pulpar sau în locul cel mai profund 6. Se aplică un material de izolare 7. Se aplică materialul de obturare
74. Mecanismul de acţiune a pastelor curative. Acestea stopează procesul inflamator, răspândirea lui și
stimulează procesele reparatorii în pulpă – depunerea dentinei reparatorii. Tratamentul se aplică în
două etape: 1. stoparea procesului inflamator în pulpă, acțiunea asupra microflorei, realizarea unui efect
analgezic; se aplică paste curative cu acțiune puternică de scurtă durată sub obturații provizorii. 2.
stimularea formării dentinei reparatorii, normalizarea proceselor metabolice în pulpa dentară; se aplică
paste curative cu acțiune mai slabă și cu efect prelungit sub obturații permanente.

75.Noţiune de amalgam. Amalgam este un aliaj format din mercur și unul sau mai multe metale. Baza
unui amalgam cel mai des este argintul (amalgame de argint) și cuprul (amalgame de cupru), iar în
calitate de celelalte componente ale aliajului servesc staniul, zincul, paladiul, indiul și seleniul. 2.
Clasificarea amalgamelor dentare. A. După numărul metalelor din compoziția amalgamului:  Amalgame
binare (mercur – paladiu; mercur – cadmiu; marcur – cupru)  Amalgame ternare (mercur – argint –
staniu)  Amalgame cuaternare (mercur – argint – staniu – cupru + Au, Pt) B. După conținutul de cuprual
aliajului de argint:  Amalgame cu conținut redus de cupru: mercurul se amestecă cu un aliaj compus
din: Ag 65-70%, Sn 25-30%, Cu 0-6%, Zn 0-2%  Amalgame bogate în cupru (non-gamma2): mercurul se
amestecă cu un aliaj compus din Ag 40-60%, Sn 22-30%, Cu 13-30%, Zn 0-1% C. După particulele aliajului
de argint: (aliajul conține particule de diferită formă și mărime)  Neregulate (așchii sau pilitură):
suprafața lor este neregulată; necesită 50-55% mercur pentru a se omogeniza;  Sferice: suprafața lor
este mai netedă; necesită 50-55% mercur pentru a se omogeniza 3. Modul de prezentare. Clasic se
prezintă în sistem bicomponent:  flacoane cu pulbere (aliajul de argint)  flacoane cu lichid (mercurul)
Se mai poate prezenta sub formă de fiole precântărite, diferit colorate în dependență de cantitatea
conținută în ele. Într-o fiolă este pulberea, în cealaltă mercurul corespunzător. Modern se prezintă în
sistem monocomponent sub formă de capsule predozate care conțin și pulberea și mercurul despărțiți
de o foiță de staniol.

76. Tehnica de malaxare (prin amalgamare).

Amalgamul se malaxeaza in varianta clasica intr-un godeu de sticla sau portelan in care se introduce
pilitura de metal si mercurul. Amalgamul se tritureaza riguros cu pistilul, efectuind miscari circulare
puternice cu presiune pana ce se obtine o masa plastica omogena, ce se lipeste de peretii godeului.
Prepararea se va face intr-o nisa cu ventilatie sau intr-o camera speciala.

Sau cu ajutorul amalgamatorului : aparat special ce prezinta un vibrator (malaxor) electric cu numar
mare de oscilatii pe minut si prevazut cu releu de timp. In aparat se introduce si se fixeaza o capsula cu o
cantitate dozata de pilitura si mercur, capsula se inchide si se introduce in clema aparatului. Timpul
necesar pentru amalgam este de 50-60 secunde, sau 40sec, timp indicat de producator.

77. Indicaţii pentru aplicare.  obturarea cavităților de clasa I, II, V  obturarea cavităților carioase în
situații clinice când este necesară o rezistență înaltă a obturației  obturarea preponderent a molarilor
superiori, (mai puțin vizibili)  obturarea cavităților carioase când aspectul estetic este neglijabil 
obturația premolarilor și a molarilor devitali  reconstituiri coronare (se reface bontul, apoi se acoperă
cu o coroană de înveliș) 6. Contraindicaţii pentru aplicare.  obturarea cavităților pe dinții frontali 
obturarea cavităților pe dinții cu pereți subțiri  obturarea cavităților pe dinții situați în vecinătatea unor
lucrări protetice din aur (pentru a evita amalgamarea lucrării sau apariția fenomenului de galvanism
bucal)
 78. Avantajele şi dezavantajele obturaţiilor din amalgam. Avantaje:  duritate mare – rezistență 
plasticitate mare – se modelează ușor  hidrofob – poate fi manipulat și când este salivă sau sânge 
acțiune antiseptică – datorită argintului  provoacă mineralizare intensă a țesuturilor dentare dure care
vin în contact cu el  grad scăzut de modificări dimensionale Dezavantaje:  culoarea metalică;  conține
mercur;  transmit ușor variațiile termice;  infiltrează țesuturile dure și le modifică coloristic; 
coroziune masivă (argintul este cel mai putin stabil in mediul oral).  nu se obtin obturatii etanse, nu se
face inchiderea marginala.  în interiorul obturației apar pori datorită mercurului nereacționat - defecte
structurale si dilatare mercuroscopica.

79. Instrumente şi aparate necesare în lucrul cu amalgamele dentare.  amalgamator – pentru

malaxare  portamalgam – pentru a lua și a depune amalgamul  fuluar de amalgam – pentru
condensare  instrumente speciale de modelat amalgamul;  pentru cavitățile proximale matrici
metalice și portmatrici.

80. Inserarea amalgamului dentar în cavitate. Cavitățile anterior înserării amalgamelor sunt tratate
parapulpar (condiționate) cu lacuri, lineri (termolineri) si obturație de baza (blocheaza variatiile termice).
Amalgamul este prelevat cu portamalgamul, condensat cu fuloarul de formă sferică, fularea se
realizează rapid, energic pentru eliminarea excesului de mercur și umplerea tuturor anfractuozităților.
Menținerea amalgamului se realizează cu portmatrice cu matrice. Înserarea se face în cantități mici și va
fi urmată de o condensare rapidă la pereți și în locurile de retenție, utilizând o forță mare într-un timp
scurt. Pentru a asigura o adaptare bună, amalgamul trebuie fulat atât lateral cât și vertical. Se utilizează
fuloare cu suprafața netedă de dimensiuni corespunzătoare cavității. Pentru aliajul mixt și cel cu
particule neregulate se folosește fuloar mic până la jumătate din înălțimea cavității, pentru aliaj cu
particule sferice se folosește fuloarul cel mai mare corespunzător cavității Întotdeauna se îndepărtează
excesul de mercur de la suprafață înainte de a aplica forța de condensare, iar când se fulează în exces
peste marginile cavității se folosește un fuloar mai mare.

81. Tehnica obturatiilor de clasa I cu amalgame.

1. Prepararea cavitatii – se efectueaza in stricta concordanta cu clasificcarea lui Black si largirea cavitatii
pana in zone imune. Cavitatea e formata in varianta clasica – caseta, cu unghiuri drepte intre planseu si
pereti. Este obligatoriu bizotarea smaltului sub un unghi de 45 grade.

2. Aplicarea obturatiei izolatoare – fundul si peretii cavitatii se acopera cu o obturatie izolatoare (cu CIS)
cu o grosime de 1,0 – 1,5 mm pentru o izolare a pulpei de actiunea termica a amalgamului. Obturatia de
baza avind si rol in fixarea amalgamului, termoizolarea pulpei si prevenirea schimbarii culorii peretilor
cavitatii de catre oxizii metalelor.

3. Prepararea amalgamului : metoda clasica sau in amalgamator.

4. Introducerea si condensarea amalgamului in cavitatea dintelui. Amalgamul se introduce in doze mici

cu ajutorul port-amalgamului. Portiile se aplica , fiind triturat prin miscari circulare cu fuloare speciale de
amalgam, ce asigura pensarea amalgamului de peretii si planseul cavitatii.

5. Modelarea obturatiei, se indeparteaza cu vata excesul de amalgam, i se confera morfologie – santuri,

fisuri. Suprafata obturatiei este netezita cu un fuloar sau cu o buleta de vata. Amalgamul incepe sa se
intareasca peste 2-3 ore si se intareste definitiv peste 6 – 8 ore. De-aceea pacientul va fi prevenit sa nu
manince alimente solide.

6. Slefuirea obturatiei – se face a doua zi, nu mai devreme de 24 h dupa aplicarea obturatiei.

Slefuirea – cu pietre de carburund, freze de finisat, iar lustruirea cu discuri de hartie, discuri de fetru etc

82. Tehnica obturatiilor de clasa II cu amalgam

Se va utiliza pe perioada aplicarii obturatiei matrice – intrucit lipseste un perete. Matricea trebuie sa
cuprinda toata suprafata laterala a dintelui, adaptindu-se strins perfectla peretele gingival inferior
cavitatii. Pentru o fixare mai buna se folosesc pene, bulete mici de vata etc.

In rest, tehnica ca la clasa I.

83. Finisarea obturatiilor din amalgam.

Se realizeaza dupa 24 h de la aplicarea oburatiei, are loc slefuirea cu pietre de carburund, cu freze de
finisat. Iar lustruirea cu discuri de hartie, discuri de fetru etc

84. .Noțiune de ciment ionomer de sticlă. Material de obturație adeziv și fizionomic pentru refacerea
leziunilor coronare ale dinților frontali. Se formează prin reacția dintre o pulbere de aluminosilicat de
calciu cu particule de sticlă și conținând fluor, pe de o parte, și un acid polialchenoic pe de altă parte
2.Caracteristici. 3, 7 3.Modul de prezentare. CIS se găsesc sub forme comerciale: capsule, bicomponent
(constă din pulbere și lichid) și sistem anhidru (acidul este încorporat în pulbere și se amestecă cu apă
distilată) Capsulele se amestecă mecanic, oferă un raport echilibrat de pulbere/lichid, poate fi folosită
pe post de seringă pentru înserarea materialului în cavitate. Sistemul bicomponent:  pulberea este o
sticlă fluor-alumo-silicată fin măcinată, cu o cantitate mare de calciu și fluor, precum și o cantitate mică
de fosfați și sodiu. Componentele sale principale sunt dioxid de siliciu, oxid de aluminiu, fluorură de
calciu, fluoruri de sodiu, de aluminiu, fosfați de calciu, de aluminiu. Se prepară prin amestecarea de
cuarț și alumină, folosind ca fondant fosfat de aluminiu/criolit/fluorină. Amestecul se coace la 1000-
1300°C și la răcire se obține o sticlă opalescentă care se mărunțește până la obținerea pulberii: particule
mai mari pentru restaurări, particule mai mici pentru cimentarea coroanelor.  lichidul este un acid
poliacrilic cu aditivi de alți câțiva acizi care-i îmbunătățesc proprietățile. Acidul are proprietatea de a
chelata anumiți ioni din structurile dentare și în mod particular calciul. Această legătură primară chimică
favorizează aderarea la dinte. Lichidul este histofil pentru țesuturi.

85.Tehnica de malaxare a cimentelor ionomerice de sticla. Malaxarea poate fi mecanică și manuală.

Malaxarea mecanică se face în aparatul de malaxare. Pentru a verifica eficiența malaxării, se depune o
porțiune pe o plăcuță de sticlă și se ridică vârful grămezii de ciment cu un instrument fin până la
desprinderea și căderea înapoi a cimentului pe plăcuță. La un moment dat cimentul se desprinde dar nu
mai revine. Se măsoară timpul și se scad 30 de secunde pentru a determina timpul de lucru. În mod
normal acesta trebuie să fie cuprins între 60-90 secunde (pentru glasionomeri cu adaos de rășini 3-3,5
minute) Malaxarea manuală: trebuie măsurată cu atenție cantitatea de pulbere, pentru a nu înrăutăți
proprietățile fizice. Principalul scop este umectarea suprafețelor fiecărei particule de sticlă, fără a dizolva
complet pulberea în lichid. Rezistența cimentului după priză este dată mai degrabă de particulele de
sticlă rămase, decât de matrice, de aceea amestecarea trebuie realizată rapid pe o plăcuță de sticlă
uscată și rece, fără a folosi spatula prea mult și fără a împrăștia cimentul pe toată plăcuța. Pulberea
depusă pe plăcuță se împarte în două jumătăți: prima parte se încorporează cu blândețe dar prin rotarea
rapidă a pulberii în lichid în 10 secunde, apoi se încorporează și a doua parte, amestecându-se încă 15
secunde. După malaxare materialul trebuie să fie lucios-umed la suprafața iar timpul de lucru să fie de
60-90 de secunde. Se preferă transferul materialului într-o seringă pentru o plasare corectă în cavitate.

86.Indicații pentru aplicare.  restaurarea leziunilor milolitice fără prepararea de cavități  sigilarea
fosetelor și fisurilor  restaurarea dinților temporari  restaurarea cavităților de clasa III, IV  fixarea
protezelor unidentare și a punților  obturații de bază sub compozite  obturații retrograde  obturații
de durată în zonele lipsite de stres ocluzal  obturații de durată în cavitățile de clasa V și în eroziuni
cervicale 6.Contraindicații pentru aplicare.  restaurarea cavităților de clasa II, IV când lipsește o
porțiune însemnată din unghiul incizal  fixarea elementelor protetice  în tratamentele ortodontice

87.Avantajele și dezavantajele obturațiilor din ciment ionomer de sticlă. Avantaje:  adeziune chimică
la structurile dentare fără gravaj acid  adaptare marginală bună datorită creșterii în volum  adeziune
chimică la majoritatea materialelor  efect cariostatic fluor-dependent  proprietăți antibacteriene 
biocompatibilitate bună și netoxicitate  aproximativitatea coeficientului de dilatare termică cu cel al
smalțului și al dentinei (previne fisurarea dinților obturați)  conductibilitate termică cea mai apropiată
de cea a dentinei  degajare minimă de căldură la întărire  rezistență mare la compresiune  proprietăți
estetice foarte bune  rezistență la abraziune  rezistență bună la acizii slabi din cavitatea bucală
Dezavantaje:  rezistență redusă la abraziune  poate fi dizolvat în perioada de întărire (24 ore)  este
sensibil la umezeală  rezistență scăzută la uzură  nu poate realiza o suprafață finisată similar cu a
smalțului și o transluciditate ca a compozitelor  cu timpul se opacifiază  în plan estetic sunt inferioare
compozitelor

88.Cerințe către obturaţie de bază. Pentru obturația de bază se folosesc CIS de Tipul III care trebuie: 
să aibă o cantitate crescută de pulbere (3:1 sau 4:1); cu așa raport se utilizează ca obturație de bază sau
substituent al dentinei  să nu posede toxicitate  să posede capacitate de priză rapidă  să posede
mereu radioopacitate Se folosește cel mai puternic glasionomer cu care se umple cavitatea, apoi se
sculptează în acesta pentru a face loc unui material mai rezistent precum amalgamul sau rășini
compozite care se înseră în cavitate.

89.Tehnica de aplicare a cimenturilor ionomer de sticlă. 1. Se prepară suprafața cavității cât mai neted
posibil 2. Alegerea culorii (deoarece peste 2-3 săptămâni culoarea se poate modifica spre nuanțe mai
întunecate, se alege o nuanță mai deschisă) 3. Izolarea cavității de salivă (bulete de vată, diga) 4. Irigarea
și uscarea cavității 5. Condiționarea cavității cu acid poliacrilic de 10 – 25%, spălarea, uscarea 6.
Malaxarea materialului (pe o plăcuță de sticlă cu spatula din plastic) 7. Obturarea cavității: înserarea
cimentului se poate face cu o seringă (pentru materialele cu o vâscozitate scăzută) sau cu matrici pentru
o adaptare mai bună la dentină și smalț. Materialul se introduce într-o singură porție. Timpul de lucru: 2
minute. Polimerizarea trebuie să decurgă în condiții de lipsă de umezeală și preferabil sub presiune.
Întărirea inițială se instalează peste 3-4 minute. 8. Prelucrarea primară și modelarea obturației: cu un
excavator sau bisturiu ascuțit se retează surplusul de material. În primele 24 de ore nu se recomandă
șlefuirea cu freza deoarece supraîncălzirea și vibrațiile influențează negativ fixarea obturației. 9. Izolarea
obturației: După priză, restaurarea trebuie să fie protejată prin aplicarea unei rășini cu vâscozitate
scăzută, care are rolul de a o izola de mediul bucal și de a asigura stabilitatea hidrică pentru primele 24
de ore. 10.Finisarea obturației se face într-a doua vizită cu ajutorul pietrelor de carborund, frezelor
diamantate sau discuri de lustruit.

90.Compomere. Sunt materiale restaurative coronare concepute în scopul combinării avantajelor

rășinilor compozite cu cele ale cimenturilor ionomere de sticlă. Ei sunt formați dintr-o rășină metacrilică
carboxilată și sticlă fluoro-alumino-silicată drept umplutură. Prezintă un sistem monocomponent sub
formă de pastă ambalată în capsulă sau seringi. Sunt livrate împreună cu un adeziv sub formă de soluție,
care se poate prezenta în sistem mono- sau bicomponent. Adezivul și pasta sunt fotopolimerizabile
11.Indicaţii, contraindicații de aplicare a compomerelor. Indicații:  cavități de clasa V, eroziuni și
abraziuni cervicale  leziuni carioase radiculare  cavități de clasa I, II pe dinții temporari  cavități de
clasa III  obturații provizorii de lungă durată  restaurări de tip sandwich în cavități de clasa II  refaceri
de bonturi atunci când există aproximativ jumătate din structurile dentare coronare. Contraindicații: 
restaurarea ariilor de contact cu dinții vecini 

91.Avantajele și dezavantajele obturațiilor din compomer. Avantaje:  aspect fizionomic excelent (mai
ales cei fotopolimerizabili)  suportă bine lustruirea  varietate mare de materiale pentru scopuri diferite
 factor de uzură acceptabil  relativ ieftin Dezavantaje:  rezistență scăzută la uzură față de compozite 
eliberează mai puțin fluor decât majoritatea cimenturilor ionomeri de sticlă  materialele
autopolimerizabile se contractă spre planșeu, au tendință să se desprindă de pe pereți  materialele
fotopolimerizabile se contractă spre fascicolul de lumină, au tendință să se desprindă de pe pereți și de
pe planșeu.

92. Noțiune de material compozit. Rășinile diacrilice compozite sunt materiale obținute prin combinația
a două sau mai multe substanțe obținându-se un produs cu proprietăți noi și diferit de materialele care îl
alcătuiesc. 2. Clasificarea materialelor compozite. 1. După dimensiunile particulelor umpluturii: 
macrofile (cu macroumplutură)  minifile (cu miniumplutură) particule mici  microfile (cu
microumplutură) particule de 0,04-0,4 μm  hibride  microhibride  microhibride neomogene  total
făcute 2. După modul de polimerizare:  termică  auto (chimică)  foto (radiație vizibilă incoerentă sau
coerentă(laser))  dublă (dual cure, auto și foto) 3. După consistență:  vâscoase  fluide  compactabile
4. După compoziție:  neșarjate (conțin doar faza organică)  șarjate (conțin umplutură anorganică) 5.
După tipul matricei organice:  pe bază de Bis-GMA  pe bază de uretandimetacrilați (UDMA)  mixte 
alți monomeri de bază 6. După destinație:  pentru obturarea dinților frontali  pentru obturarea dinților
laterali  compozite universale

93. Tehnica de malaxare a compozitelor chimice. Sistemul bicomponent este prezentat în două
variante: pulbere-lichid și pastă-pastă Cele două componente se malaxează timp de 30 de secunde pe
hârtie cerată cu o spatulă de polistiren.

94. Indicații și contraindicații pentru aplicare. Indicații:  restaurarea leziunilor proximale ale dinților
frontali (clasa III)  restaurarea leziunilor faciale ale dinților frontali (clasa IV)  restaurarea leziunilor
faciale ale premolarilor (clasa V)  fracturi ale unghiurilor incizale  fracturi ale dinților frontali 
reconstituiri de bonturi coronare  restaurarea leziunilor ocluzale și proximale ale dinților laterali
Contraindicații:  restaurarea leziunilor de pe fața distală a caninilor  restaurări posterioare de rutină
(?)  la pacienții cu o înaltă rată și redus control al activității carioase (?)

95. Avantaje și dezavantaje a obturațiilor din materiale compozite. Avantaje:  proprietăți

fotomimetice (?)  transluciditate asemănătoare smalțului  gamă variată de culori  stabilitate a culorii
în timp  toxicitate redusă pentru pulpă  nu sunt solubile în salivă  rezistență crescută la fractură,
abraziune și presiuni masticatorii Dezavantaje:  contracție de polimerizare  intră în reacție chimică cu
eugenolul, timolul, celuloidul  incompatibil cu umezeala . Selectarea culorii. Culoarea se determină la
lumina naturală și dinții trebuie să fie umezi. Fiecare sistem compozit este prevăzut cu o cheie de culori
proprie. Cheia de culori este o gamă de nuanțe din care se alege cea mai apropiată de culoarea dintelui
natural. Pentru individualizarea restaurației, în trusă mai sunt și pigmenți care pot fi adiționați pastei
universale. La alegerea culorii se va tine cont de:  se alege un mediu înconjurător neutru cromatic;  se
îndepărteaza rujul și fardul de pe față;  dacă pacientul are o îmbrăcăminte viu colorată, va fi protejat cu
un camp neutru cromatic;  gura pacientului trebuie să fie la înălțimea ochilor medicului;  alegerea
culorii se face întotdeauna la începutul ședinței de tratament, înainte ca ochii medicului să fie obosiți; 
între determinări, ochii vor fi relaxați prin privirea unui obiect albastru;  culoarea se compară în condiții
diferite (de exemplu uscat și umed, cu buza coborată si ridicată).

96. Tehnica de aplicare a compozitelor chimice. Materialul se transportă în cavitate cu o spatulă din
material plastic și se aplică în cantități mici până când cavitatea se umple ușor în exces. Polimerizarea
obturatiei trebuie sa aiba loc in conditie de lipsa totala a umezelii si preferabil sub presine – pt a evita
porozitatile.

Compozite chimice – sunt compozite care se polmerizeaza pe cale chimica (autopolimerizabile), sunt
alcatuite din lichid si din pulbere, sau din 2 paste. Sistemul de initiere – peroxid de benzoil este activat
de catre acceleratorul aminic (activatorul de polimerizare – amine aromatice tertiare cu formarea de
radicali liberi ce initiaza polimerizarea

97. Tehnica de aplicare a compozitelor fotopolimerizabile. Pasta este preluată cu ajutorul spatulei din
polistiren din seringa de culoare neagră în care este livrată. Se introduce în cavitate în straturi care să nu
depășească 2 mm în grosime și care sunt expuse luminii furnizate de lampa de fotopolimerizare separat
și din diferite direcții pentru a controla direcția contracției de polimerizare.

98. Metode de protecție individuală. Mănuși, mască, ochelari/ecran de protecție, ochelari de protecție
UV, halat, bonetă 10.

99.Poleirea și șlefuirea obturațiilor. Finisarea se realizează imediat după priză cu freze diamantate,
discuri diamantate cu granulație fină iar lustruirea cu pietre cu granulație fină, perii moi și pufuri, conuri,
polipante, gume dentare, perii si pietre.

Sunt instrumente rotative (freze, pietre, discuri abrazive, perii, gume) pentru turaţii convenţionale.
Discurile ş i benzile (strips-urile) abrazive de hâ rtie sau plastic

100. Noțiune de strat de detritus dentinar. Detritusul dentinar remanent (DDR/smear layer) este o
peliculă organică amorfă, relativ netedă cu grosime de cel mult 1-2 μm în care sunt încorporate cristalele
de hidroxiapatită de 0,5 - 15 nm. Ea este aderentă și se localizează pe suprafața plăgii dentinare. Plaga
dentinară este o leziune produsă în dentină în urma actului chirurgical de preparare. În timpul preparării
cavităților, proteinele din structura țesuturilor dure sunt supuse fenomenului fizico-chimic de degradare
prin efectul termic și tensiunilor de forfecare. Astfel, colagenul își pierde aspectul fibrilar și se
transformă într-o masă gelatinoasă, în compoziția căreia mai intră proteoglicani și alte proteine din
matricea dentinară. Concomitent are loc smulgerea și clivarea resturilor de cristale de hidroxiapatită de
la suprafața plăgii dentinare, urmată de redistribuirea și cimentarea lor în masa organică alcătuită din
masa gelatinoasă (degradarea proteinelor). Astfel, în timpul preparării se formează un rumeguș
dentinar. Marea parte a lui este eliminat prin spălare însă în plagă rămân particulele foarte mici. Cea mai
mare parte din aceste particule fine este alcătuită din matrice de colagen mineralizată. Ele obturează
porțiunea incipientă a canaliculelor dentinare (cepuri, dopuri). Aceste obturații sunt mai frecvente în
cavitățile profunde, datorită dimensiunii mai mari a canaliculelor dentinare (calibrul canaliculelor
dentinare crește proporțional cu apropierea de camera pulpară). DDR coboară nivelul energiei de
suprafață a plăgii dentinare, ceea ce influențează negativ reactivitatea acesteia la medicamente și
materialele de obturație. Datorită conținutului organic mai bogat al DDR, linia de demarcare între DDR și
plaga dentinară este mai netă în cavitățile profunde comparativ cu cele superficiale. Smear layer-ul
poate fi înlăturat mecanic sau prin gravaj acid

2. Noțiune de strat hibrid. Stratul intermediar care face legătura între dentină și compozit. Pătrunde
în tuburile dentinare deschise, impregnează stratul superficial demineralizat al dentinei și se cuplează cu
fibrele denudate de colagen, formând după polimerizare un strat hibrid care asigură o legătură stabilă a
compozitului cu țesuturile dure dentare.

3. Clasificarea sistemelor adezive. După modul de acţiune:

 Generaţia I – Primul produs conținea drept comonomer NPG-GMA (N-fenilglicilglicidil-metacrilat), iar

testarea sa in-vitro a evidențiat o forță de adeziune de 2-3 Mpa. Compuşii din această generație erau
hidrofobi şi realizau adeziune chimică, prin legături ionice sau covalente, direct de stratul de “smear
layer” (DDR), cu o forță medie de până la 5 Mpa. Prin contracția de polimerizare, care depăşea forța de
adeziune a DDR la dentină, odată cu desprinderea acestuia, se instala microinfiltrația. (1950-1970)
[contracția duce la desprinderea de la DDR]

 Generaţia II – sunt elaborați compuşi care să penetreze stratul de DDR şi să se fixeze de dentină prin
legături chimice între grupările fosfat din adeziv şi ionii Ca++ din dentină. Performanța adezivă nu
depăşeşte valoarea medie de 7-10 Mpa, insuficientă pentru a împiedica microinfiltrația marginală.
Adezivii din această generație conțin esteri fosforici şi răşini de tip Bis-GMA sau HEMA. În general, sunt
hidrofobi şi expuşi hidrolizei în mediu umed, iar umectabilitatea neadecvată conduce la formarea
deficitară a legăturilor cu substratul dentinar. Produsele comerciale din această categorie se bazează pe
2 categorii de compuşi: esteri fosfați sau clorofosfați şi poliuretani. (anii ’70)

 Generaţia III – principala schimbare o reprezintă abordarea DDR, pe care îl impregnează, îl modifică şi
îl fixează, favorizând legarea răşinii din adeziv la dentina condiționată. Compuşii folosiți în acest scop
sunt: 4-META, acid maleic/ HEMA, esteri fosfonați, esteri metacriloil-oxietilici, acizi policarboxilici
modificați cu grupări metacrilice. Aceşti adezivi dezvoltă o forță medie de adeziune de cca. 10-12 MPa,
care contracarează parțial contracția de polimerizare a materialelor compozite de restaurare, putând
avea capacitate de adeziune şi pe substrat metalic / ceramic. chiar dacă această generație de adezivi
este mai performantă, fenomenul de microinfiltrație marginală nu este eliminat. (anii ‘80)

 Generaţia IV – elementul nou, este tehnica gravajului acid utilizând acid fosforic de concentrație 35-
40%. Prin aceasta, forța de adeziune la substrat capătă o valoare medie de 18 – 25 MPa (ajungând până
la 32 MPa). Astfel, poate fi realizată contracararea eficientă a contracției de polimerizare, evaluată în
medie la 16-18 Mpa, putând evita microinfiltrația marginală consecutivă. Mecanismul de acțiune se
bazează pe formarea unui strat hibrid (prin îndepărtarea totală a DDR), care se obține prin penetrarea
răşinii adezive în dentina demineralizată prin gravaj acid. În tehnica de lucru, aplicarea acidului este o
etapă separată, urmată de îndepărtarea riguroasă a acestuia prin spălare cu apă şi uscare. În consecință,
produsele prezintă 3 componente: acid / primer / bonding, cu aplicare separată. Conceptul de gravaj
acid total: smalț + dentină = “total etch” devine general acceptat şi utilizat. Un rol esențial în formarea
stratului hibrid şi obținerea adeziunii îl deține primerul, care are în compoziția sa monomeri
polimerizabili cu caracter amfoter (molecule hidrofil / hidrofobe): HEMA, 4-META, NTGGMA,BPDM, ş.a.,
împreună cu un solvent, care poate fi acetonă, etanol sau apă. Tipul solventului din primer şi
modalitatea de evaporare a acestuia influențează decisiv tehnica de lucru şi rezultatele obținute.
(începutul anilor ‘90)
 Generaţia V – combinarea primerului şi a răşinii adezive („bonding”) într-un singur compus. Forța de
adeziune realizată este 20-25 Mpa. Mecanismul de acțiune se bazează pe formarea stratului hibrid prin
îndepărtarea totală a DDR (“total etch”). Un element nou este posibilitatea extinsă de a obține adeziune
şi pe substrat umed (“moist / wet bonding”), se păstrează modalitatea de gravaj acid separat, sistemul
având 2 componente: acid şi primer + răşină. (anii ‘95)

 Generaţia VI – o mai mare uşurință în manipulare, prin eliminarea manoperelor de spălare a acidului
de gravaj, având doar 2 componente: acid + primer şi răşină. Ideea de demineralizare fără spălare are în
vedere şi eliminarea colabării rețelei de colagen după demineralizarea separată cu acid fosforic, care
necesită repoziționarea sa spațială şi reumectarea după uscare. În plus, prin această tehnică se evită şi
condițiile de apariție şi instalare a sensibilității dureroase postoperatorii, consecință nedorită cu apariție
destul de frecventă după utilizarea sistemelor cu gravaj acid separat, mai ales cele de generația a IV-a.
Formarea stratului hibrid este modificată şi se obține prin îndepărtarea parțială a DDR (dizolvarea
peliculei – “layer”, fără eliminarea cepurilor canaliculare – “plugs”). Aşadar, aceste sisteme adezive nu
au etapă separată de gravaj acid, fiind denumite sisteme autogravante: “self-etch”, cu primeri
autodemineralizanți. Aceşti adezivi folosesc actualmente primeri autogravanți cu eficiență sporită: “tari”
(pH ≤ 1), care obțin o forță de adeziune crescută (20-25 MPa) la dentină şi ameliorarea adeziunii la
smalț. Aceasta din urmă nu ajunge însă la calitatea celei realizate de sistemele adezive cu gravaj acid
separat, pri tehnica “total-etch”.  există 2 tipuri de sisteme adezive de generația a VI-a: 1. a. tip I (“two-
step”): are 2 componente, care se aplică separat, succesiv; 2. b. tip II (“one-step”): are 2 componente
care se malaxează și se aplică simultan. Pentru acest tip de utilizare, au fost introduse şi forme de
prezentare în monodoze, de unică utilizare.  Generaţia VII - formează un strat hibrid modificat, prin
îndepărtarea parțială a DDR, care permite realizarea adeziunii atât pe substrat uscat, cât şi pe substrat
umed (“moist / wet bonding”), având în compoziție primeri autogravanți cu eficiență sporită: “tari” (pH
≤ 1). Forța de adeziune obținută este superioară generației a VI-a, cu valori de 25-30 Mpa. Uşurința în
manipulare este crescută, fiind sisteme monocomponente (“all-in-one”), care reunesc într-un singur
component acidul, primerul şi răşina adezivă. Tehnica de lucru nu necesită mixare, avantajând forma de
prezentare de tip monodoze, de unică utilizare. Pe de altă parte, aceşti adezivi sunt încă vulnerabili la
separarea fazelor componente, ceea ce conduce la compromiterea stratului hibrid, precum şi la riscul de
nanoinfiltrație (prin structura interfeței adezive, care se poate comporta ca o membrană
semipermeabilă).

După forma de prezentare şi tehnica de lucru:  Tip I – sisteme de tip “etch-and-rinse” (cu gravaj acid
separat, urmat de spălare şi uscare), în 3 etape de lucru: acid / primer / răşină, generația IV  Tip II –
sisteme de tip “etch-and-rinse” (cu gravaj acid separat, urmat de spălare şi uscare), în 2 etape de lucru:
acid / primer + răşină), generația V  Tip III – sisteme de tip “self-etch” (fără gravaj acid separat, care
este înlocuit cu acțiunea unui primer acid – autogravant, fără spălare şi uscare după demineralizarea
acidă), în 2 etape de lucru: acid + primer / răşină, generația VI (tip I: „two-step”).  Tip IV – sisteme de
tip “self-etch” (fără gravaj acid separat, care este înlocuit cu acțiunea unui primer acid – autogravant,
fără spălare şi uscare după demineralizarea acidă), într-o singură etapă de lucru: acid + primer + răşină,
generația VI (tip II: „one-step”) şi generația VII („all-in-one”).

Din punctul de vedere al abordării terapeutice a substratului, sunt descrise 3 tipuri de sisteme adezive: 
sisteme adezive tip “etch-and-rinse” (“total-etch”);  sisteme adezive tip “self-etch”;  sisteme adezive
tip “glass-ionomer” (pe bază de CIS) În ceeace priveşte numărul de componente, de etape de lucru,
precum şi corelarea cu aspectele caracteristice clinice:  adezivi “în trei timpi” cu gravaj acid separat
(“total-etch”);  adezivi “în doi timpi” cu gravaj acid separat (“total-etch” / “single-bottle”);  adezivi “în
doi timpi” autogravanți (“self-etch”);  adezivi “într-un timp” autogravanți (“self-etch” / “all-in-one”); 
adezivi “în doi timpi” pe bază de CIS (“glass-ionomer”);  adezivi “într-un timp” pe bază de CIS (“glass-
ionomer”).
101 Gravaj acid, modalități de aplicare. Gravajul se face cu gel de acid ortofosforic de 37 % sau cu lichid
gravant de acid maleic. Gelul se aplică și se manevrează mai ușor. Se aplică cu seringa mai întâi pe smalț
apoi pe dentină. Expunerea recomandată a compoziției gravante: pe smalț nu mai puțin de 15 secunde,
pe dentină nu mai mult de 15 secunde. Ulterior se spală cu apă exact atât timp cât s-a menținut gelul.

102. Noțiune de sistem adeziv, componente. Un sistem care are scopul de a face legătură între
materialul de obturație și țesuturile dentare. Componente: Acidul realizează demineralizarea (gravajul)
dentinei (“etching”), primerul umectează zona demineralizată, favorizând penetrarea răşinii (“priming”),
iar răşina, prin polimerizare, realizează adeziunea propriu-zisă (“bonding”). 103. Algoritmul de utilizare a
diferitor generații adezive. Generaţia IV A. Gravajul – cu acid ortofosforic 37% nu mai mult de 15
secunde pe dentină, nu mai puțin de 15 secunde pe smalț; se spală și se usucă ușor B. Aplicarea
primerului – pe dentina umedă se menține 15-30 secunde apoi este uscat atent cu un jet de aer, se
obține aspect lucios. C. Aplicarea adezivului – în strat subțire apoi se fotopolimerizează. D. urmează
aplicarea compozitului Generaţia V A. Gravajul – cu acid ortofosforic 37% nu mai mult de 15 secunde pe
dentină, nu mai puțin de 15 secunde pe smalț; se spală și se usucă ușor B. Aplicarea adezivului
monocomponent – pe dentină și smalț, se menține 15-30 secunde apoi este uscat atent cu un jet slab de
aer, se obține aspect lucios, se fotopolimerizează. C. urmează aplicarea compozitului Generaţia VI A.
Malaxarea ex tempore a componenților sistemului adeziv, aplicarea pe pereții cavității, uscarea cu un jet
slab de aer, fotopolimerizarea. Generaţia VII A. Este monocomponent premalaxat și preambalat în
capsule de unică folosință. Se aplică pe pereții cavității, apoi se usucă și se fotopolimerizează. 7.
Avantje și dezavantaje. Dezavantaje:  Generaţia I: prin contracția de polimerizare, care
depăşea forța de adeziune a DDR la dentină, odată cu desprinderea acestuia, se instala microinfiltrația. 
Generaţia II: microinfiltrația marginală; sunt hidrofobi şi expuşi hidrolizei în mediu umed, iar
umectabilitatea neadecvată conduce la formarea deficitară a legăturilor cu substratul dentinar 
Generaţia III: fenomenul de microinfiltrație marginală nu este eliminat  Generaţia IV: sunt mai multe
componente care trebuiesc malaxate în proporții exacte, necesită mult timp pentru aplicare  Generaţia
V: pentru că primerul și bondingul sunt uniți, se reduce rezistența adezivă cu aproximativ 10-30% 
Generaţia VI:  Generaţia VII: sunt încă vulnerabili la separarea fazelor componente, ceea ce conduce la
compromiterea stratului hibrid, precum şi la riscul de nanoinfiltrație Avantaje:  comparativ cu alte
materiale de obturație, realizează o adeziune mai trainică cu țesuturile dure (excepție primele 3
generații)  cu cât e mai avansată generația se micșorează numărul etapelor de lucru, nu mai necesită
gravaj ca etapă aparte.

104. Factori de care depinde fenomenul de adeziune Factori privind suprafeţele implicate în interfaţa
adezivă:  contactul intim dintre cele două suprafețe (țesut dur – sistem adeziv)  spălarea şi uscarea
suprafețelor  energia de suprafață: cu cât aceasta este mai mare, cu atât biomaterialele restauratoare
vor fi atrase mai puternic pe suprafețele dentare  potențialul de a forma legături chimice – smalțul
conține grupări OH aflate în structura hidroxilapatitei, în timp ce dentina mai conține şi radicali ce
aparțin fibrelor de colagen: grupări carboxilice, aminice şi calciu  caracterul rugos sau neted al
suprafeței – pentru adeziunea fizică e mai bine să fie rugoasă, pentru adeziunea chimică, este
preferabilă o suprafață netedă  vâscozitatea rășinii bonding (vîscozitatea mai mică – penetrare mai
mare)  contaminarea smalțului după gravare (saliva sau chiar aerul umed expirat poate scădea eficiența
legăturii)  timpul dintre aplicarea rășinii și polimerizarea ei (10-15 secunde pentru ca rășina să pătrundă
în smalț)  umplerea cu rășină până la marginile unghiurilor interne reprezintă un punct slab al legăturii
 structura și starea smalțului la marginile cavității Factori legaţi de natura adezivului:  tensiunea
superficială – cu cât aceasta este mai redusă, cu atât adezivul va umecta mai bine țesuturile dentare 
umectabilitatea – trebuie să fie crescută, pentru a asigura contactul intim între cele două suprafețe
aderente  unghiul de contact – trebuie să fie cât mai redus, pentru a asigura o umectare
corespunzătoare a suprafețelor  posibilitatea de a forma diferite tipuri de legături – adezivul trebuie să
fie capabil de a realiza legături fizice şi chimice cu toate țesuturile dure dentare şi, nu în ultimul rând, cu
biomaterialul restaurator care va fi aplicat  stabilitatea dimensională –variațiile dimensionale din
momentul dar şi după priză, datorită modificărilor de temperatură şi tensiunilor care tind să deformeze
 rezistența mecanică şi chimică – trebuie să reziste forțelor funcționale (mai ales ocluzale), dar şi
condițiilor particulare ale mediului bucal  biocompatibilitatea – trebuie să existe biocompatibilitate cu
structurile dure dentare, cu celelalte țesuturi ale cavității orale, dar şi sistemică, privind organismul în
general. Factori privind materialul de restaurare:  uşurința preparării, manipulării şi aplicării efective; 
utilizarea unei tehnici adezive fiabile;  compatibilitatea cu adezivul utilizat.

105. Sisteme adezive cu priză duală. Sunt sisteme atât auto cât și fotopolimerizabile. Este un sistem
bicomponent: A și B. Ele se amestecă în proporții egale (câte o picătură de fiecare) pe suprafața unui
godeu cu ajutorul unui aplicator de bonding apoi se aplică pe suprafața gravată cu acid. Se aplică într-o
grosime medie la nivelul smalțului și al dentinei și se freacă ușor pe toată suprafața preparată timp de
20 de secunde, se usucă cu un jet ușor de aer cel putin 5 secunde (pas necesar pentru evaporarea
solventului), se fotopolimerizează 10 secunde. Se va polimeriza și acolo unde nu a pătruns lumina: prin
autopolimerizare.

106. Particularitățile restaurărilor extinse. Pentru că este necesară o restaurare voluminoasă, aceasta
se va efectua pe segmente mici cu activare adecvată pentru fiecare. Când restaurația se realizează cu
rășină compozită autopolimerizabilă, se recomandă capele conformatoare gen Frasaco, adaptate zonei
operate. 2. Reguli de selectare a culorii. Culoarea se determină la lumina naturală și dinții trebuie să fie
umezi. Fiecare sistem compozit este prevăzut cu o cheie de culori proprie. Cheia de culori este o gamă
de nuanțe din care se alege cea mai apropiată de culoarea dintelui natural. Pentru individualizarea
restaurației, în trusă mai sunt și pigmenți care pot fi adiționați pastei universale. La alegerea culorii se va
tine cont de:  se alege un mediu înconjurător neutru cromatic;  se îndepărteaza rujul și fardul de pe
față;  dacă pacientul are o îmbrăcăminte viu colorată, va fi protejat cu un camp neutru cromatic;  gura
pacientului trebuie să fie la înălțimea ochilor medicului;  alegerea culorii se face întotdeauna la
începutul ședinței de tratament, înainte ca ochii medicului să fie obosiți;  între determinări, ochii vor fi
relaxați prin privirea unui obiect albastru;  culoarea se compară în condiții diferite (de exemplu uscat și
umed, cu buza coborată si ridicată).

107. Principiile restaurării pe straturi a structurilor dentare.

- se aplica cite un strat mic de compozit, cu o grosime nu mai mare de 2 mm si apoi se polimerizeaza

- fiece strat se aplica partial pe perete si partial pe planseul bucal, acoperind ¼ din stratul aplicat
anterior

- inainte de a ajunge la suprafata cavitatii, se va urmari déjà aplicarea in directia cuspizilor si santurilor,
acordand obturatiei aspect natural.

Un alt principiu tine de aplicarea materialelor compozite conform tesutului care este restabilit. Astfel, in
cazul unei cavitati mai profunde initial vom aplica stratul de opac, notat cu cifra 0 dupa litera ce indica
culoarea, astfel avem A02, A03 etc. Dupa, déjà se aplica smaltul, sau compozitul in conformtate cu
culoarea dintelui. Straturile de JE – yellow enamel, pentru restaurarea smaltului, OH – strat transparent
in restaurarea marginii incizale etc
108. Tehnici și metode de restabilire a structurilor morfologice a dinților frontali și laterali.

- luarea amrentei anterioare preparariii cavitatii cu cofferdam lichid, iar dupa realizarea obturatiei,
amprenta se preseaza asupra compozitului conferindu-i morfologia dintelui

- modelarea manuala conform morfologiei cunoscute a dintelui sau avand ca reper dintele omolog din
alt cadran

- utilizarea frezelor / instrumentelor de finisarea pentru corectarea morfologiei si netezirea suprafetei

109. Pivoți parapulpari. Clasificarea lor  Pivoti fixati prin cimentare  Pivoti fixati prin frictiune  Pivoti
fixati prin infiletare .

Pot fi confectionati din titan, fibra optica, aliaje nobile, alminiu, acrilat, plumb etc.
Indicati in refaceri de unghiuri incizale, obturatii armate.

Clasificare –

Cei cimentati – sunt mai mici decat canalul efectuat cu o freza pentru pivoti, nu pun presiune pe dentina
din jurul pivotului.

Cei fixati prin frictiune – sunt mai mari decit cei cimentati, sunt mai mari decit canalul efectuat de freza
pt pivoti, si deci exercita presiune asupra tesuturilor dentare pentru a se fixa, si asigura astfel o retentie
mai buna.

Cei fixati prin infiletare, la fel sunt mai mari decit canalul efectuat in dentina, si exercita o presiune mare
asupra tesutului dentar, ceea ce se manifesta in unele cazuri prin fisuri in dentina. Ofera o retentie
maxima.

110. Indicații și reguli de aplicare a pivoților parapulpari Indicat pentru distrucții coronare extinse la
care retenția obturației nu poate fi suficientă prin prepararea retentivă a cavității și aplicarea tehnicii de
adeziune amelodentinara. Pivotul parapulpar trebuie să fie înconjurat de structură dentară integră și
paralel atât cu suprafața dentară cât și cu camera pulpară, să aibă o lungime de 2-3 mm, nu trebuie de
lăsat mai mult de 1mm de știft în cavitate. Se înseră prin rotire în sensul acelor de ceas. După înserare,
capătul acestuia nu se îndoaie, pentru a preveni fracturarea dentinei. Scurtarea știftului se face cu o
piatră diamantată mică la turație înaltă cu răcire aer-apă, menținându-l cu o pensă. Este necesar de
corelat dimensiunea puțului (cavitatea pentru pivot) cu grosimea pivotului și cu elasticitatea dentinei.

111. Metode de înserare a știfturilor parapulpari (prin filetare, fricțiune sau cimentare)  prin filetare:
diametrul puțului este un pic mai mic decât diametrul pivotului, acesta înserându-se prin înfiletare; este
prevăzut cu un mandren care se montează la piesa cu rotații mici. Pe parcursul său pivotul poate întâlni
o rezistență: fie vîrful fie o îngustare a puțului. În așa cazuri mandrenul se rupe singur, fără a mai fi
necesară tăierea lui. Lamele știftului trebuie să formeze un filet în structura dentinei dar deseori produc
tensiuni dentinare.  prin fricțiune: diametrul puțului este egal cu cel al pivotului, de aceea, la înserare
se adaptează intim la pereții puțului, ceea ce-i asigură retenție din contul forței de frecare.  prin
cimentare: diametrul puțului este mai mare decât al pivotului; înainte de al însera pe el se aplică ciment.
Se mai poate folosi atunci când a fost necesară lărgirea puțului pentru pivotul cu filet.

112. Metode de preparare minim invazive a cavităților carioase. Niciun material de restaurare
coronară, oricât de multe avantaje ar avea, nu se compară cu țesutul dur dentar sănătos. Stomatologia
minim invazivă se concentrează pe conservarea structurii naturale a dintelui în timpul tratamentului
leziunilor dentare. Această terapie atinge obiectivele tratamentului folosind cea mai invazivă manopera
chirurgicală cu îndepărtarea cât mai puțină a țesutului dentar sănătos. Principiile fundamentale ale
terapiei minim invazive cuprind îndepărtarea din structura dentară atât cât este necesar restaurării, să
fie întotdeauna folosit material dentar care conservă structura dentară, să fie folosite materialele
dentare cele mai bune şi de durată pentru a reduce riscul recondiționării restaurărilor, terapia minim
invazivă trebuie să cuprindă un număr de şedințe cât mai mic.

113. Noțiune de material compozit fotopolimerizabil fluid. Au o matrice polimeră modificată pe bază
de rășini cu fluiditate înaltă; gradul lor de umplere este de aproximativ 55-60% după masă; posedă
modul de elasticitate scăzut; pot conține umplutură microhibridă sau microfilă; unele elimină în
țesuturile circumiacente ioni de fluor, de aceea pot fi folosite pentru profilaxia cariei. Caracter tixotrop –
proprietate de a se înșira pe suprafață; pătrunde în defectele mici, sigilează sigur zonele dificile și nu se
scurge înapoi de pe suprafața prelucrată. Are rezistență suficientă, caracteristici fizionomice bune,
radiopacitate, elasticitate mare, dar și o contracție considerabilă de 5%. 3. Indicații și contraindicații în
utilizarea acestor compozite în restaurări dentare.  la obturarea cavităților carioase mici și medii de
clasa I, II, III și IV, a cavităților plate de clasa V limitate de smalț  obturarea cavităților cervicale de
origine necarioasă  obturarea cavităților carioase de clasa II în preparare tunelară  restaurarea micilor
defecte smalțiere  umplerea unor cavități mici de pe suprafața ocluzală  sigilarea invazivă și non-
invazivă a fisurilor și geodelor  metoda de restaurare sandwich, crearea unui strat superadaptiv 
restaurarea defectelor ceramice și metalo-ceramice ale coroanelor artificiale  modelarea bontului
dentar  restabilirea adaptării marginale a unei obturații compozite  fixarea inlay-urilor și veneerelor
ceramice  fixarea unor sisteme fibrilare de atelare  obturație izolatorie

114. Avantaje și dezavantaje a obturațiilor cu compozit fotopolimerizabil de tip fluid. Avantaje: 

rezistență suficientă  caracteristici fizionomice bune  radiopacitate  elasticitate mare Dezavantaje: 
contracție de polimerizare de 5% - necesită depunerea într-un strat de 1,5 mm 5. Tehnica de aplicare.
Este ambalat într-o seringă specială și se înseră printr-un aplicator cu ac direct în cavitatea carioasă. Se
fotopolimerizează. 6. Șlefuire și poleire a obturației Finisarea se realizează imediat după priză cu freze
diamantate, discuri diamantate cu granulație fină iar lustruirea cu pietre cu granulație fină, perii moi și
pufuri.