3)Examenul clinic stomatologic

-Obiectivele si clasificarea examenului clinic

Examenul clinic urmăreşte atingerea următoarelor obiective:

 descoperirea abaterilor de la normal, atât la nivel general cât şi la nivelul sistemului stomatognat;
 decelarea semnelor şi simptomelor, ca manifestări ale unor afecţiuni stomatologice, sau ca manifestări orale ale unor boli generale;
 descrierea semnelor şi simptomelor;
 stabilirea relaţiilor cauzale;
 stabilirea direcţiilor de evoluţie şi a prognosticului;
 identificarea complicaţiilor;
 precizarea tratamentelor efectuate anterior;
 stabilirea diagnosticului ce stă la baza unui plan de tratament individualizat.

Iîn funcţie de scopul său, examenul clinic poate fi:

 sumar - care să permită stabilirea unui diagnostic al urgenţei, atunci când pacientul se prezintă într-o stare critică;
 final post-tratament - este un examen complet, diferenţiat pe elementele sistemului stomatognat. cu reevaluarea stării de sănătate a
pacientului şi precizarea diagnosticului final, care va reflecta şi eficienţa tratamentului.
 efectuat in cadrul dispensarizării - cu reevaluarea stării de sănătate, comparabilă ca stadiu evolutiv cu situaţia iniţială şi diagnosticul final.

-Factorii care influenteaza organizarea si functionarea echipei medicale. Pregatirea echipei medicale

a. Factorul uman
In examinarea clinică atribuţiile şi responsabilităţile fiecărui membru al echipei ţin cont de aptitudinea, atitudinea şi nivelul de pregătire
(altitudine) al acestora. Chiar dacă în practica modernă, asistenta are un rol dinamic în examinare, responsabilitatea efectuării examenului
clinic şi stabilirea diagnosticului corect îi revin în întregime medicului. Medicul trebuie să aibă un control total asupra sistemului format din
echipă-pacient-echipamenţ, oricât de complex ar fi acesta.
Un alt factor ce influenţează conceptul ergonomie în stomatologie este confortul omului la locul de muncă, un medic lipsit de confort la
locul de muncă poate fi expus la erori, având o eficienţă şi performanţe scăzute.

b. Factorul ştiinţific
Se referă la modiil în care aplicarea diferitelor cunoştinţe din varii domenii (medicale, biologice, psihologice, tehnice, etc.) pot optimiza
activitatea în cabinetul stomatologic. Legat de factorul ştiinţific, ergonomia dentară s-a orientat pe trei direcţii fundamentale:
 Cercetarea - urmăreşte principiile generale aplicate în celelalte ştiinţe, cu particularitatea că aceasta este realizată în cea mai mare
parte de practician, care devine şi observator. Studiul direct în cabinet oferă avantajul urmăririi tuturor variabilelor care intervin în
activitate.
 Concepţia (proiectarea) - vizează modificările sau schimbările (totale sau parţiale) aduse echipamentului (fotoliului dentar,
instrumentarului, etc.), sau sistemului în ansamblu, pe baza observaţiilor şi concluziilor cercetării efectuate.
 Corecţia - este o etapă de optimizare a gestului până la perfecţiune, în vederea realizării unei mişcări sigure, precise, în condiţiile
depunerii unui minim de efort.

c. Factorul tehnic
Dezvoltarea echipamentului şi organizarea ergonomicâ urmăreşte realizarea confortului medicului, bolnavului şi optimizarea activităţii prin
eliminarea elementelor negative. Medicul stomatolog trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe care să garanteze acordarea unui serviciu
medical de calitate:
o să-şi completeze permanent cunoştinţele în domeniu
o să cunoască şi să respecte algoritmul examinării;
o să cunoască atât metodologia cât şi metodele de examinare
o să completeze principalele metode de diagnostic utilizate în medicina generală cu metodele speciale folosite în
stomatologie;
o să cunoască morfologia şi funcţionalitatea normală a organismului în general şi a sistemului stomatognat în special,
o să aibă temeinice cunoştinţe în domeniul semiologiei
 Pregatirea echpei medicale, vizează aspecte ce ţin de ţinuta medicului şi a personalului mediu şi alegerea unei poziţii ergonomice a
medicului in timpul examinării.
Medicul va fi îmbrăcat cât mai lejer si cu echipament de protecţie (halat, bonetă, mască, mănuşi). Din motive igienice şi pentru a nu stânjeni
mişcările vor fi îndepărtate bijuteriile de pe degete şi de pe mâini (inele, ceasuri, etc). Unghiile trebuiesc curăţate şi tăiate cât mai scurt.
Spălarea se poate face cu apă şi săpun sau prin scufundarea mâinilor într-o soluţie antiseptică pe durata prescrisă de producător După
spălare, dezinfectarea mâinilor se face de regulă cu următoarele antiseptice: alcool; iodophor ; clorhexidină ; hexaclorofen

Poziţiile adoptate în timpul lucrului:

 Poziţia de lucru ortoslaticâ (in picioare) - puţin folosită în prezent datorită angrenării unui număr mare de grupe musculare în timpul
manoperelor, fapt care duce la instalarea precoce a oboselii
 Poziţia de lucru aşezat - care a fost pusă în valoare de stomatologii francezi încă de la începutul secolului trecut, este astăzi admisă ca
ergonomică pentru medic şi asistentă. Această poziţie, în care medicul lucrează aşezat pe un scaun cu rotile.

Indiferent dacă medicul optează pentru poziţia în picioare sau aşezat, există patra poziţii operatorii esenţiale:
 poziţia în faţa pacientului (ora 8) — utilizată la dinţii maxilari anteriori, la cei mandibulari anteriori şi posteriori, în special în
partea dreaptă, medicul ţinând instrumentele utilizate ca pe un creion;
 poziţia în dreapta pacientului (ora 9) — utilizată pentru manopere pe faţa vestibulară a dinţilor superiori şi inferiori posteriori
dreapta şi feţele ocluzale ale dinţilor mandibulari tot din partea dreaptă, medicul ţinând instrumentul de lucru tot ea pe un
creion;
 poziţia dreapta spate (ora 10-11) — cu vizibilitate directă numai la dinţii inferiori, în special la cei din partea stângă, la cei
superiori folosindu-se vizibilitatea indirectă (în oglindă) - este poziţia cea mai utilizată de medicul stomatolog:
 poziţia direct din spate (ora 12) — cu aplicaţii limitate, când se lucrează pe faţa linguală a dinţilor mandibulari anteriori.

-Organizarea, dotarea si pregatirea cabinetului medical stomatologic.

Utilajele de bază indispensabile unei unităţi stomatologice sunt: fotoliul dentar şi unitul dentar cu cel puţin două piese terminale.
Fotoliu dentar — permite aşezarea pacientului într-o poziţie comodă, care să permită medicului efectuarea tratamentului corect şi cu minim de
efort.
Unitul dentar - este o instalaţie complexă ce reuneşte mai multe subansamble necesare operaţiilor de diagnostic şi tratament, ce se bazează pe
trei surse de energie: curent electric de 22QV, aer - furnizat de un electrocompresor şi apă - obţinută de la o reţea cu o presiune de 2,5-3
atmosfere. Unitul dentar are în componenţa sa:
 instrumentul dinamic (turbina, piesă dreapta, piesă contraunghi);
 sistemul de aspiraţie de mică şi mare putere;
 spray-ul de aer şi apă;
 detartrorul cu ultrasunete;
 aeropropulsoml.

In functie de complexitatea sa poate avea in componenta si alte istrumente precum: lampa foto, laser, aparat radiografic, bisturiu electric,
camera video intraorala si monitor. Mobilierul din cabinet va cuprinde masute de instrumente, dulapuri pt instrumente, materiale si
medicamente, scaune pt personal si un portdeseu

Cabinetul de consultaţii este organizat de aşa manieră pentru a respecta cerinţele ergonomice şi condiţiile igienico-sanitare prevăzute de
legislaţia în vigoare:
 Suprafaţa optimă de circulaţie — în cabinetul de consultaţii, trebuie să fie de 16 m2, din care medicului îi sunt necesari 8 m2, iar
asistentei 8m2; spaţiul bolnavului, a cărei circulaţie este minimă în încăpere, feste inclus în spaţiul general de 16 m~.
 Podeaua — trebuie să fie din ciment şi să fie acoperită cu mozaic, gresie sau parchet laminat, pentru a permite uşoara curăţare şi
dezinfectare. Nu sunt acceptate podelele acoperite cu parchet de lemn sau folosirea covoarelor, mochetelor, etc.
 Pereţii — trebuiesc vopsiţi în întregime cu ulei sau pot fi placaţi cu faianţă, până la o înălţime de 110-120 cm faţă de podea.
Vopseaua trebuie să aibă o culoare deschisă
 Apa — este un element esenţial în desfăşurarea activităţii în cabinetul
 Iluminarea - trebuie să fie corespunzătoare calitativ şi cantitativ în momentul examinării clinice.
 Căldura - temperatura optimă în cabinetul medical trebuie să fie constantă, în jur de 20° C
 Ventilaţia — în mod obişnuit, pentru a asigura cubajul de 18-20 m3 de aer/persoană, este necesară o înălţime minimă a încăperii de 3,5 m.
Ventilaţia naturală, cu ferestrele larg deschise, nu este suficientă întotdeauna şi de aceea este recomandată şi utilizarea unei instalaţii
modeme de climatizare, care să asigure o bună ventilaţie, cu păstrarea optimă a temperaturii în orice anotimp.
Factorii care pot influenta mediul ambiant in cab de consultatii sunt: cromatica, ambianta sonora, vibratiile, prezenta diferitelor elem si subs.
chimice, radiatii ionizante, camp electric, camp magnetic
Pregătirea unităţii de lucru - începe cu o corectă igienizare şi dezinfectare a tuturor obiectelor care necesită acest lucru (începând cu unitul dentar,
chiuvetele, pardoseala, etc.) care se efectuează sub supravegherea asistentei medicale. în funcţie de gr&dul de încărcare al cabinetului, periodic
se face spălarea şi dezinfectarea pereţilor, mobilierului, etc. Înainte de începerea activităţii, cabinetului trebuie să i se asigure o ventilaţie
naturală (aerisire) prin deschiderea ferestrelor.
-Pregatirea pacientului in vederea consultului medical
Etapele de pregătire a pacientului sunt:
a) Pregătirea generală a pacientului constă în:
 pregătirea psihică – este efectuată de către asistentă care, prin mijloace verbale şi non-verbale, va pregăti pacientul privind
conţinutul şi desfăşurarea manoperei, în scopul obţinerii colaborării acestuia (Diazepam,
 pregătirea medicală generală - în cazul pacienţilor care suferă maladii generale deja diagnosticate, sau în cazul suspiciunilor
privind prezenţa unor astfel de afecţiuni, este necesar un consuli interdisciplinar.
b)Pregătirea loco-regională a pacientului
- înlăturarea îmbrăcăminţii groase, a baticelor, căciulilor, fularelor, degajarea nodului la cravată, îndepărtarea ochelarilor, etc.). Se solicită
deasemeni îndepărtarea rujului şi machiajului la femei, deoarece acestea pot masca o stare de prelipotimie.
-tot în cadrul acestei etape pacientul se protejează cu bavete (din pânză, plastic, sau cauciuc), sau cu câmpuri chirurgicale sterile (când
urmează a se executa şi o manoperă chirurgicală)
c)Pregătirea locală a pacientului — pregătirea câmpului operator face parte din stilul de lucru ergonomie, pentru că evită prin măsurile
luate timpii consumaţi pentru corectarea sau reluarea unor faze de lucru, asigură economisirea materialelor, evită greşelile tehnice, complicaţiile şi
stările tensionale în rândul membrilor echipei.
Caracteristici ce fac dificilă efectuarea manoperelor:
o dimensiunile reduse ale sup de lucru
o iluminarea precară a câmpului operator,
o prezenţa în vecinătate a unor organe mobile
o prezenţa salivaţiei poate crea probleme afectând acurateţea şi precizia unor manopere;
o declanşarea refluxului de vomă
Ca urmare, pregătirea locală a pacientului va cuprinde trei categorii de măsuri:
a)Asepsie orala- clatirea gurii cu clorhexidina
b)Izolarea campului operator- aceasta se face dupa finalizarea consultului atfel trecanduse la manopera
c)Reducerea refluxului exagerat de voma- clatirea cav orale cu apa, sau administrarea de sub ce reduc secretia salivara, sau utilizarea anesteziei de
contact

-Algoritmul examenului clinic stomatologic:

Examenul clinic în stomatologie presupune respectarea unei ordini de examinare, etapele desfaşurându-se într-o succesiune logică.
Avantajele examinării pe etape sunt:
 eficienţa — scurtarea timpului necesar examinării;
 complexitatea — evitarea omisiunilor în examinare;
 randamentul — uşurarea sistematizării, interpretarea şi analiza semnelor şi simptomelor permiţând corelaţiile diagnostice .
Principale etape ale examinării clinice stomatologice pacientului sunt:
 EXAMENUL SUBIECTIV
culegerea datelor informative;
anamneza.
 EXAMENUL OBIECTIV
 examenul obiectiv general;
 examenul obiectiv loco-regional;
o examenul extraoral (cervico-facial); o examenul intraoral;
o examenul relaţiilor mandibulo-craniene;
 examenul dinamicii mandibulare;
 examenul funcţional;
 examinarea stării de igienă şi a gradului de educaţie sanitară.
Examenul clinic se poate completa cu examene paraclinice ce vor permite:
o stabilirea indicilor clinico-biologici (pozitivi şi negativi);
o stabilirea diagnosticului şi planului de tratament.
Din punct de vedere semiologic, algoritmul examenului clinic pe etapele principale se corelează cu formula propusă de Coleman - ISOAP, în care:
 I - identificare;
 S - simptonie;
 O- semne obiective;
 A — analiza semnelor şi simptomelor;
 p - planul de rezolvare al cazului.