DIAGNOSTIC ORO-

DENTAR

Conf. Dr. Mihaela Monica SCUTARIU

Curs anul III
Facultatea de Medicină Dentară
CURS 2
EXAMENUL CLINIC STOMATOLOGIC
GENERALITĂŢI
Examenul clinic stomatologic, asemeni consultaţiei medicale,
reprezintă primul act medical pe care medicul stomatolog îl
efectuează atunci când pacientul se prezintă la cabinet.

DEFINIŢIE
Examenul clinic reprezintă modalitatea de investigare a
bolnavului, în vederea culegerii informaţiilor necesare stabilirii
unui diagnostic şi instituirii unui plan de tratament.
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI
I. SCOPUL EFECTUĂRII EXAMENULUI CLINIC:
 descoperirea abaterilor de la normal, la nivel general şi la nivelul sistemului
stomatognat
 decelarea semnelor şi simptomelor, ca manifestări ale unor afecţiuni
stomatologice, sau ca manifestări orale ale unor boli generale
 descrierea semnelor şi simptomelor
 stabilirea relaţiilor cauzale
 stabilirea direcţiilor de evoluţie şi a prognosticului
 identificarea complicaţiilor
 precizarea tratamentelor efectuate anterior
 stabilirea diagnosticului ce stă la baza unui plan de tratament individualizat.

Relevantă pentru importanţa şi necesitatea examenului clinic este

recomandarea O.M.S. : “Never treat a stranger”.
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI
II. STABILIREA DIAGNOSTICULUI
Pe baza examenului clinic se stabileşte diagnosticul iniţial. În funcţie de scopul său,
diagnosticul clinic poate fi:
 un examen clinic sumar care să permită stabilirea un diagnostic al urgenţei,
atunci când pacientul se prezintă cu o urgenţă; după rezolvarea acesteia se va
efectua examenul clinic final.
Ex.: la traumatizaţi se va face iniţial un bilanţ al funcţiilor vitale şi al leziunilor
grave pentru evaluarea riscului vital, urmat de un examen amănunţit al
bolnavului.
 un examen clinic final post-tratament, complet, diferenţiat pe elementele
sistemului stomatognat, cu reevaluarea stării de sănătate a pacientului şi
precizarea diagnosticului final, ce va reflecta şi eficienţa tratamentului.
 examenul efectuat în cadrul dispensarizării, cu reevaluarea stării de sănătate,
comparabilă ca stadiu evolutiv cu situaţia iniţială şi diagnosticul final.
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI
III. CONDIŢIILE NECESARE EXAMENULUI CLINIC

Desfăşurarea examenului clinic se desfăşoară în condiţii specifice, cu respectarea unor

reguli stricte ce privesc:
 Pregătirea echipei medicale
 Pregătirea cabinetului
 Pregătirea pacientului.

1. Pregătirea echipei medicale

Atribuţiile fiecărui membru al echipei în examinarea clinică ţin cont de aptitudinea,
atitudinea şi nivelul de pregătire (altitudine) al acestora.

Responsabilitatea efectuării examenului clinic şi stabilirea diagnosticului corect îi

revin în întregime medicului, chiar dacă în practica modernă, asistenta are un rol
dinamic în examinare.
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI
Condiţiile cerute medicului examinator sunt:
 informarea permanentă şi completă în domeniu
 cunoaşterea şi respectarea algoritmului examinării
 cunoaşterea metodologiei de examinare, a cât mai multor metode, pe care
să le aplice distinctiv, diferenţiat, în funcţie de valoarea lor diagnostică.
 completarea principalelor metode de diagnostic utilizate în medicina
generală cu metodele speciale folosite în stomatologie.
 cunoaşterea morfologiei şi funcţionalităţii normale a organismului în
general şi a sistemului stomatognat în special, în funcţie de variabilitatea
contextuală individuală (stări fiziologice, vârstă, sex, rasă, climă, zonă
geografică)
 cunoaşterea semiologiei şi patologiei generale şi locale a tuturor afecţiunilor
generale şi clasificarea lor pe criterii, clase, subclase, semne patologice.
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI
Medicul va începe examinarea prin aplicarea metodelor semiologice principale:
inspecţia, palparea, percuţia, ascultaţia. În funcţie de datele obţinute, medicul
poate recomanda completarea acestora cu metode speciale de examinare.

Pregătirea echipei medicale vizează:

 ţinuta medicului – cu echipament de protecţie (halat, bonetă, mască,
mănuşi, fără bijuterii, fără ceas).
 spălarea mâinilor înainte şi după fiecare pacient, sau ori de câte ori
atinge tetiera, sau la trecerea de la examenul extraoral la cel intraoral
 alegerea unei poziţii ergonomice a medicului în timpul examinării.
Poziţia ergonomică este recomandată de FDI şi Organizaţia Internaţională de
Standarde (ISO) în cadrul standardelor de lucru. În acest sens, o bună
organizare de ansamblu a cabinetului, plasează cavitatea orală în centrul de
activitate al echipei, cu instrumentarul la îndemînă, pe măsuţă, în dreapta
medicului, la distanşă convenabilă de braţ. Zona de activitate trebuie să fie mai
coborâtă decât nivelul cotului, prin reglarea fotoliului anatomic.
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI

Poziţia ergonomică a medicului este şezândă, pe un scaun cu rotile, în faţa şi în

partea dreaptă a pacientului (în dreptul orei 9), cu asistenta în poziţie diagonal
opusă.
În funcţie de manoperă, medicul îşi poate schimba poziţia în spatele pacientului,
privindu-l de sus (în dreptul orei 12), sau diametral opus poziţiei iniţiale.
Atitudinea medicului, atentă, psihoprotectivă, prietenoasă, calmă, convingătoare
are importanţă în obţinerea cooperării şi în câştigarea încrederii pacientului.
Asistenta are rolul de a optimiza relaţia medic-pacient, de a crea un climat
psihologic favorabil până la venirea medicului, prin ţinută, comportament şi
conversaţie.
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI
2. Pregătirea cabinetului
 Cadrul organizatoric
Organizarea ergonomică şi pregătirea cabinetului înainte şi după fiecare
pacient, crearea unui cadru favorabil pentru comunicare nonverbală sunt
premizele unui examen clinic desfăşurat în condiţii de calm, confort şi
siguranţă.
În organizarea şi pregătirea cabinetului se va ţine seama de următorii
factori:
 păstrarea ordinii şi a curăţeniei,
 armonia tonurilor
 iluminarea adecvată
 îndepărtarea imaginilor anxioase pentru pacient; ex.: urme ale tratamentelor
anterioare (sângerări, salivă, seringi), prezenţa instrumentarului folosit pe
măsuţă, proteze sau amprente ale altor pacienţi.
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI
 Pregătirea truselor de examinat – trebuie efectuată în faţa pacientului, pentru
a-l asigura de individualitatea şi starea lor aseptică, pentru a-i crea o senzaţie de
siguranţă. Instrumentarul de examinat se aşează pe un câmp steril de bumbac,
sau pe o tăviţă metalică sterilă.
Trusa de examinat va cuprinde setul standard de consultaţie: două oglinzi
dentare, pensa, sonda, excavatorul şi un fuloar rotund de cement.
Oglinda dentară – este utilizată la îndepărtarea părţilor moi şi examinarea
indirectă a unor zone din cavitatea orală ce nu sunt direct vizibile: dinţi, mucoasă.
Pensa – este utilizată la vehicularea materialelor de izolare şi a instrumentarului,
precum şi la verificarea mobilităţii dentare.
Sonda dentară (9, 10, 17 cu o cudură sau cu dublă cudură) – de preferat flexibilă,
se foloseşte pentru explorarea palpatorie a suprafeţelor dentare şi depistarea
cariilor, tartrului, examinarea pereţilor şi conţinutului cavităţii, verificarea
adaptării marginale a microprotezelor şi obturaţiilor. Mânerul sondei se foloseşte
la percuţia dintelui.
Sonda parodontală (cu diviziuni în mm) – este utilizată pentru explorarea şi
măsurarea pungilor parodontale şi depistarea nivelului inserţiei epiteliale.
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI
Instrumentarul se completează în funcţie de etapa de examinare cu:
 tensiometru
 instrumentar pentru măsurări antropometrice : ocluzometru Willis, riglă
gradată, compas, şubler
 hârtie de articulaţie, benţi de ceară de forma arcadei, pentru bilanţul
ocluzal, fir de mătase
 lupă pentru detalii la nivelul dinţilor, mucoasei
 apăsător de limbă
 aspirator de salivă
 material moale : comprese, rulouri, bulete
 creion chimic dermatograf (pentru trasarea
reperelor), trusă de culori pentru codificarea unor date
 instrumentar de detartraj şi soluţii antiinflamatoare (clorhexidină)
 revelatori de placă bacteriană (soluţii, tablete).
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI
 Iluminarea cabinetului – trebuie să fie corespunzătoare în momentul
examinării clinice:
 este de preferat lumina naturală, deoarece permite o apreciere corectă
a detaliilor
 nu se exclude iluminarea prin plafonieră, care trebuie să aibă o
intensitate optimă
 pentru câmpul de examinat este esenţială utilizarea iluminării
focalizate, întrucât aceasta asigură protecţia ochilor pacientului şi
previne oboseala vizuală a echipei. Sunt utilizate lămpile dentare ce au
mobilitatea şi plasarea corespunzătoare şi care oferă intensitatea şi
culoarea apropiată de cea naturală.
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI
 Organizarea cabinetului include şi pregătirea evidenţelor necesare
transcrierii datelor obţinute din examenul clinic şi anume: foaia de
observaţie, chestionarele şi documentele obiective ale pacientului ce se
ataşează foii de observaţie : bilete de trimitere, bilete de externare, carnet de
sănătate, rezultate ale examenelor complementare, etc.
Foaia de observaţie reprezintă :
 document medical în care se înscriu toate datele culese de la bolnav,
rezultatele examenelor paraclinice şi ale consultaţiilor interdisciplinare
 document medico-legal ce serveşte în litigii, când pacientul sau familia
se adresează justiţiei
 document de cercetare ştiinţifică ce reprezintă o rezervă de date şi de
stocare a unor cazuri mai deosebite, ce vor putea fi prelucrate ştiinţific,
pe grupe de vârstă, sex, afecţiuni, tratamente, etc.
 document didactic.
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI
3. Pregătirea pacientului – începe din momentul când acesta este luat în evidenţă
de către personalul auxiliar pentru înregistrarea datelor generale :
 Pacientul este preluat de către asistentă din sala de aşteptare şi instalat în
scaunul stomatologic, după degajarea ţinutei (înlăturarea îmbrăcăminţii groase,
a baticelor, căciulilor, fularelor, eventual degajarea nodului la cravată).
 Instalarea pacientului în fotoliul anatomic se face în poziţie semişezândă,
relaxată. În funcţie de examinarea ce urmează a fi efectuată pacientul va fi
protejat cu o bavetă individuală sau, pentru o examinare completă, se indică
eliberarea feţei, capului şi regiunii latero-cervicale până la claviculă (fără
bavetă).
 Tetiera, reglabilă, permite poziţionarea corectă a capului în funcţie de zona
examinată.
 Pacienţii cu afecţiuni generale (cardiopatii, discopatii, afecţiuni respiratorii), ce
nu se pot conforma poziţiei anatomice, fotoliul va rămâne înclinat la 70% faţă de
podea. Manevrarea fotoliului în poziţia dorită se face în funcţie de zona
examinată, după examinare fotoliul fiind readus în poziţia confortabilă, pentru a
permite pacientului ridicarea fără efort.
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI
IV. ALGORITMUL CLINIC
Examenul clinic în stomatologie presupune respectarea unei ordini de
examinare, etapele desfăşurându-se într-o succesiune logică.

Avantajele examinării pe etape sunt:

 eficienţa – scurtarea timpului necesar examinării
 complexitatea – evitarea omisiunilor în examinare
 randamentul – uşurarea sistematizării, interpretarea şi analiza
semnelor şi simptomelor, permiţând corelaţiile diagnostice.

Etapele principale ale examinării pacientului sunt:

 EXAMENUL SUBIECTIV
1. culegerea datelor informative
2. anamneza
STUDIUL SIMPTOMATOLOGIEI
 EXAMENUL OBIECTIV
 examenul obiectiv general
 examenul obiectiv loco-regional
o examenul estraoral (cervico-facial)

o intraoral

 examenul relaţiilor fundamentale mandibulo-craniene şi al

dinamicii mandibulare
 examenul funcţional

 examinarea stării de igienă şi a gradului de educaţie sanitară.

Examenul clinic se pot completa cu examene paraclinice ce vor permite:

 stabilirea indicilor clinico-biologici (pozitivi şi negativi),
 stabilirea diagnosticului şi planului de tratament.
EXAMENUL SUBIECTIV
Din punct de vedere semiologic, algoritmul examenului clinic pe etapele
principale se corelează cu formula propusă de Coleman – ISOAP, în care :
 I – identificare
 S – simptome
 O – semne obiective
 A – analiza semnelor şi simptomelor
 P – planul de rezolvare al cazului.

 EXAMENUL SUBIECTIV
1. CULEGEREA DATELOR INFORMATIVE
Înainte de a începe examenul clinic propriu-zis, în foaia de observaţie se notează
datele generale informative asupra identităţii bolnavului (biografia în rezumat),
obţinute prin interogatoriu sau din documentele pacientului (carte de identitate,
bilet de trimitere, etc.).
ANAMNEZA
Manifestări orale asociate bolilor infecto-
contagioase

Papiloma-virus în HIV pozitiv

Limfom nodular non-

Hodgkin la pacient cu AIDS

Şancru la pacienţii cu sifilis primar

ANAMNEZA
Pierderea smalţului dinţilor în
amelogeneza imperfecta

Osteogeneză imperfectă –
malpoziţie dentară

Displazie condro-ectodermală cu Pierderea smalţului dinţilor în

absenţa sulcusului vestibular al dentinogeneza imperfecta
maxilarului

Sindromul Ellis-van Creveld

ANAMNEZA
7. Anamneza socială – condiţii de viaţă şi de muncă
 Mediul în care pacientul îşi desfăşoară activitatea oferă date asupra
cauzelor sau surselor de îmbolnăvire, cu influenţă :
o directă asupra organismului şi sistemului stomatognat (prezenţa noxelor
profesionale : Pb, Hg, Cu, pulberi, acizi)
o indirectă, prin caracterul muncii depuse:
 munci grele, fizice, ce solicită anumite grupe musculare şi articulaţiile
 munca intelectuală, prin stress.
 Ticurile profesionale – cauza frecventă a unor modificări la nivelul
stomatognat
 Alimentaţia – factor cu multiple valenţe pentru organism în general şi
pentru sistemul stomatognat în particular. Pentru menţinerea homeostaziei
este recomandată o alimentaţie ritmică, adaptată necesarului organismului,
în funcţie de vârstă, activitatea desfăşurată, etc.
Anamneza oferă date referitoare la igiena şi deprinderile alimentare :
o alimentaţie raţională sub raportul principiilor alimentare (proteine, glucide,
lipide)
ANAMNEZA
o alimentaţie abuzivă – cu excese privind alimentele ce ar putea constitui
factor de risc pentru starea de nutriţie generală, cu tulburări metabolice
manifeste la nivelul sistemului stomatognat
o hidrocarbonatele între mese
 reduc autocurăţirea şi secreţia salivară
 măresc potenţialul acidogen
 cresc suscebilitatea la carie.
o alimentaţie abuzivă în toxice (tutun, cafea, alcool, condimente) este
considerată factor de risc pentru leziunile canceroase
o alimentaţia carenţială în principii : avitaminozele scad reactivitatea
locală şi generală
o ritmicitatea meselor – alimentaţia dezordonată este un factor important
in apariţia unor afecţiuni stomatologice (litiaza salivară) sau generale
(ulcerul)
o ritmul masticator (alert, mediu, sau lent) – are rol în dezvoltarea
musculaturii oro-faciale.
ANAMNEZA
o preferinţele pentru textura alimentelor (moi, consistente, fibroase)
Masticaţia viguroasă a alimentelor bogate în fibre, adaptează mai bine
proeminenţele cuspidiene în şanţurile şi fosetele antagoniste prin
abraziune, menţinând o ocluzie funcţională, prevenind anomaliile dentare
de poziţie sau caria; determină o salivaţie abundentă ce favorizează
autocurăţirea
o predominanţa mişcărilor masticatorii – orientează asupra stereotipului
de masticaţie : masticaţia unilaterală sau bilaterală pot explica existenţa
asimetriilor faciale sau existenţa unor afecţiuno dentare, mucozale sau
parodontale.

 Condiţiile de mediu – poluarea zonelor endemice în care trăieşte pacientul,

factorii ambientali, pot influenţa starea generală prezentă, prin solicitări
diferite ale homeostaziei organismului.
ANAMNEZA
Concluzii privind anamneza
Particularităţile anamnezei se orientează în raport de motivele prezentării
pacientului :
 vârsta
 sexul
 starea generală
 starea psihică (caracterul, temperamentul)
 gradul de urgenţă al afecţiunii prezente
 relaţiile pe care le poate oferi pacientul sau însoţitorii acestuia.

Anamneza trebuie să fie alertă, precisă, ţintită pe problemele cheie atunci

când afecţiunea prezintă caracter de urgenţă, pentru a nu pune în pericol
viaţa pacientului.
Vârstele extreme (copii, bătrâni) – impun o anamneză specifică, orientată pe
criteriul fragilităţii biologice şi spihologice.