Ergonomia în stomatologie

• Ergonomia este o disciplină științifică complexă care se bazează, pe

datele psihologiei, anatomiei și fiziologiei umane, toxicologiei, igienii
și realizărilor științelor tehnice cu scopul de a crea condiții optime
de muncă, ceea ce permite atribuirea unui caracter eficient
activității lucrătorului medical și păstrarea forțelor și sănătății lui.
• Ergonomia reprezintă știința care implementează
legi ce stabilesc comportamentul omului în munca
sa, în scopul optimizării acesteia și a protejării
omului.

• Rolul ergonomiei în stomatologie este legat în

primul rând cu organizarea locului de muncă a
medicului și personalului asistent, bazându-se pe
realizările științei și cerințelor igienii muncii.
• Rezultatele sunt măsurate în indici de eficiență și stare de
bună sănătate a omului. Se tinde sub aspect fizic și emotional
la o perfectă armonie, deoarece numai in așa mod este
realizat confortul omului, fiind protejată sănătatea lui și
garantată maxima eficiență a muncii.
• Ergonomia presupune mișcările optime, amenajarea cabinetului, instrumentarul
și echipamentul tehnic adecvat etc. Ergonomia în medicina dentară s-a dezvoltat
sub premisa a trei factori : factorul uman, factorul științific și factorul tehnic.
• Factorul uman este alcătuit din întreaga echipă care desfășoară
activitățile : medicul dentist, asistentul și tehnicianul dentar. Medicul dentist este
liderul echipei, fără prezența sa fiind imposibilă desfășurarea activității. Sistemul
ergonomic în cabinetul dentar este constituit sub responsabilizarea inegală, spre
deosebire de alte sisteme ergonomice.
• Un alt aspect în cadrul acestui factor este reprezentat și de
relațiile emoționale, psiho-afective ce se stabilesc între membrii
echipei. În acest ansamblu, elemente ce țin de cultură, orientare
religioasă, orientare spirituală, tradiții, orice poate duce la o
schimbare a comportamentelor membrilor. Medicul dentist
trebuie să preconizeze aceste schimbări și să le coordoneze spre
eficiență maximă și armonizare spre definitivarea tratamentelor
stomatologice la cele mai înalte nivele de profesionalism.
• Aceste relații și comportamente întrunesc și definesc mediul
psihic de desfășurare al activității. 
• Asistența medicală, membru secund în cadrul sistemului
ergonomic stomatologic, reprezintă „aliatul” medicului dentist în
toate activitățile terapeutice (înmânarea instrumentarului,
preparare de materiale de amprentă, realizarea unor sarcini
medicale precum : amprentarea, detartrajul etc), dar se ocupă și
de anumite sarcini administrative (aprovizionare, programări,
legături cu laboratorul de tehnică dentară). 
• Tehnicianul dentar, membru terț în cadrul sistemului ergonomic
stomatologic, este colaboratorul medicului dentist în detrimentul
tratamentelor protetice sau ortodontice (aparat dentar, implant
dentar, proteza dentară).
• Mediul fizic este alcătuit din :
• Nivelul temperaturii: 21-22°C;
• Intensitatea zgomotului și a vibrațiilor:
zgomotul degajat de diferitele echipamente
poate avea efect negativ asupra tuturor
persoanelor. Zgomotele ce depăşesc 1000 Hz şi
50 dB pot determina diminuarea sau pierderea
auzului cât şi scăderea capacităţii de muncă.;
• Câmpul electro-magnetic;
• Iluminare și cromatică: Lumina
trebuie să nu aibă tentă gălbuie, să
cadă din lateral, oblic, paralel cu
unitul dentar, iar lămpile să fie fixe,
cu suprafeţe uşor de curăţat.
Intensitatea luminii diferă: * zona
operatorie 8000-15000 lux, *
zona unitului dentar 1000-2000 lux,
iluminarea generală a cabinetului
500-1000 lux compusă din lumina
artificială şi naturală.;
• Noxe chimice etc.
• Factorul științific se referă la implementarea științelor biologice, medicale
și tehnice în cadrul activității, cu scopul de a duce la performanță. Acest
factor este abordat sub următoarele aspecte, consecutive : cercetare,
aplicare și perfecționare. Cercetarea constituie analizarea și studierea
mediului, pentru a conduce apoi la cunoaștere și însușirea de tehnici,
poziții, mișcări ergonomice, transformarea lor în obișnuință și apoi grija de
a se autoperfecționa și de a se autocorecta.
• Cel de-al doilea pas este cel de aplicare, în care clinicianul utilizează
concluziile primei etape în vederea proiectării unor noi sisteme de
lucru care să eficientizeze munca și să ridice nivelul tratamentului
(exemplu : noi forme ale sondei pentru detartraj, noi tipuri de freze
și pietre diamantate etc). Ultima etapă este cea de perfecționare, în
care practicianul trebuie să adopte niște mișcări sigure, precise, cu
economie de efort.
• În dependență de caracterul intervenției curative medicul stomatolog poate lucra
în poziție șezândă sau în picioare, sau să alterneze aceste poziții de lucru pe
parcursul zilei de muncă. Cea mai mare parte din timpul lucrat medicul este
nevoit să activeze șezând pe scaun efectuând manopere care necesită mișcări
îndelungate și precise. În picioare sunt efectuate operații de scurtă durată, care
necesită eforturi fizice considerabile. Cea mai corectă este considerată postura de
lucru "dinamică", când medicul activează 60% din timpul de lucru în poziție
șezândă, iar timpul rămas - stând în picioare sau deplasându-se prin cabinet.
• Asistentul stomatologului lucrează șezând tot timpul, fixându-și picoarele pe
suportul podal al scaunului.
Încălțămintea de lucru a medicului trebuie să fie una de schimb, potrivită ca
mărime, suficient de largă și liberă, cu călcâie late și stabile, având înălțimea
sub 3 cm. Incălțămintea fără călcâie este neadecvată activității de stomatolog
terapeut, deoarece duce la platifus.
Călcâiele înalte asociate cu o aflare indelungată în picioare provoacă rapid o
oboseală deranjantă și programează pentru viitor modificări patologice.
 Referințe

• “Odontologie Practică Modernă”, de Geroge Nicolau, p118

• https://www.doctoruldedinti.info/ergonomia-medicina-denta
ra/