Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea de Medicina si Farmacie Gr. T.

Popa Iasi
Facultatea de Medicina Dentara
Disciplina de Cariologie




Interventia minima in stomatologie
Clasificarea cavitatilor si prepararea lor
Graham J Mount












Chelaru Alina Geanina
Anul III, Seria B, grupa 27









Interventia minima in stomatologie
Clasificarea cavitatilor si prepararea lor
Graham J Mount


Rezumat
Conceptul de interventie minima operativa in stomatologie a fost acceptat si invatat in mai multe
locuri tot timpul. Principiile de baza sunt repetate aici din simplul motiv ca este esential ca
cititorul sa inteleaga importanta recunoasterii cariilor ca fiind o boala bacteriana. Odata ce acest
lucru este stabilit, atunci intreaga abordare a tratamentului sau trebuie modificat. Un aspect
extrem de important al tratamentului se refera la preparatia chirurgicala a cavitatii, care este
necesara pentru a elimina leziunile mai avansate, in care suprafata neteda a dintelui a fost
incalcata. In timp ce cavitatile vor fi considerabil mai mici decat cele concepute de G. V. Black,
acestea nu vor fi cu siguranta mai usor de proiectat si preparat. Conservarea structurii dintelui
este de o importanta primara si pentru a obtine acest lucru este nevoie de un nivel inalt de
vizibilitate si de un excelent simt tactil, pentru a evita supra-prepararea si pierdea in exces a
dintelui. Tehnicile de preparatie sunt discutate in detaliu, incluzand instrumentele rotative de
taiere, lasere si tehnicile de aer abrazie.
Introducere
Termenul de interventie minima stomatologica a fost inventat pentru a descrie o noua abordare
a tratamentului bolii carioase. Este unanim recunocut faptul ca aceasta este o boala bacteriana si
trebuie tratata ca atare. Modelul de atac al leziunii carioase si progresia sa prin smalt si dentina a
fost inteles de multi ani si are tendinta de a dicta metodele de tratament folosite. Cu toate acestea,
abordarea doar chirurgicala pentru controlul cariilor, asa cum ne-a invatat G. V. Black, este acum
recunoscuta ca fiind mult prea distructiva, pentru a fi folosita ca prima linie de aparare. Aceasta
este extrem de ineficienta deoarece nu elimina cauza bolii, si in acelasi timp, duce la un proces
continuu de inlocuire a stomatologiei, in care cavitatea devine din ce in ce mai mare, restauratia
este supusa unei sarcini din ce in ce mai grele, iar dintele devine mai slab. Interventia minima
inseamna ca ar trebui sa se puna un accent mai mare pe educarea si directionarea pacientului spre
autoingrijire, cu intentia de a preveni sau vindeca boala, in primul rand, si de a elimina sau
minimaliza necesitatea interventiei chirurgicale. De fapt, este posibila vindecarea si
remineralizarea unei leziuni, cu conditia ca aceasta sa nu fi ajuns la stadiul de cavitate de
suprafata. Nu se sugereaza ca aceasta abordare este mai usoara decat chirurgia traditionala, dar
este mult mai conservatoare pentru structura dintelui si ofera posibilitatea unei longevitati mai
mari pentru dentitie in general. Deasemenea inseamna ca este inacceptabil sacrificarea structurii
sanatoase a dintelui, prin preparatii cavitare mari, cu presupunerea ca acest lucru va preveni
imbolnavirile ulterioare. Cunostintele necesare pentru adoptarea acestei noi filosofii au fost
acumulate de-a lungul anilor, iar principiile au fost utilizate in destul de multe practici pentru a
sugera ca sunt solide. Exista multe articole din literatura de specialitate din ultimii 20 de ani care
sugereaza un accent mai mare privind masurile preventive si cavitati cu design modificat, iar
acum exista cel putin trei manuale care acopera acest subiect in detaliu. Nu exista nici o indoiala
ca vechiul concept al extensiei preventive ar trebui, in acest moment, indepartat, dar este
recunoscut faptul ca exista nevoia unor investigatii suplimentare asupra design-ului noii cavitati
propuse sa ii ia locul. Nu trebuie presupus, doar pentru faptul ca fiind mici, cavitatile sunt mai
usor de preparat.
Se intelege ca nici un material restaurativ poate fi considerat permanent, si ca pot exista
eventuale defectiuni fie in structura dintelui, fie la nivelul restaurarii. Odata ce integritatea unei
coroane dentare a fost atinsa de carii, urmate de prepararea unei cavitati, structura dintelui ramas
va fi slabita si supusa eventualelor distrugeri. Cu fiecare inlocuire, ciclul se apropie din ce in ce
mai repede catre urmatorul stadiu de distrugere si inlocuire. In mod semnificativ, orice alterare a
anatomiei ocluzale a unui dinte, prin intermediul plasarii unei restaurari, poate conduce la
schimbari in armonia ocluzala. Chiar si o mica schimbare in anatomia ocluzala poare duce la
inducerea unui stres crescut la nivelul pantelor cuspidiene sau miscari ale dintilor antagonisti, ce
poate duce la contacte deschise functional. Oricare din aceste schimbari ar putea grabi alterarea
ocluziei si deasemeni ar putea conduce la probleme parodontale. Este logic, deci, sa se retina cat
mai mult posibil din coroana dentara originala si sa se ocupe de leziune intr-o maniera foarte
conservativa. Modelele de cavitati sugerate de Black necesitau precizie geometrica, cu unghiuri
ascutite, baza cavitatii plana si eliminarea tuturor semnelor de structura demineralizata a dintelui.
Interventia minimala sugereaza remineralizarea oricarei margini de smalt care nu este inca
distrus, ca si remineralizarea planseului leziunii pentru a evita iritarea pulpei. Smaltul
demineralizat din jurul marginilor leziunii va fi restaurat in timpul tratamentului care vizeaza
eliminarea bolii prin intermediul aplicarii de fluor si CPP-ACP. Planseul leziunii va fi
remineralizat prin aplicarea unei fundatii de glassionomer pentru restaurare, iar acesta, in acelasi
timp va sigila marginile. Prepararea unei cavitati poate prin urmare, sa fie intr-adevar foarte
conservatoare. Scopul final va fi simpla restaurare a suprafetei dentare coronare, pentru a preveni
ulterioarele depuneri de placa pe sau in orice rugozitate sau cavitatie ce a survenit in urma
procesului carios. Accesul la leziune ar trebui deci sa fie foarte conservativ si ingrijit cu mare
grija. Se deschide doar cat este necesar pentru a permite o buna vizibilitate in leziune. Se curata
peretii leziunii suficient pentru a obtine o suprafata dentinara curata la periferie, pentru a permite
schimbul de ioni dintre structura dintelui si baza de glassionomer. Dentina demineralizata poate
ramane pe planseul cavitatii, asigurand o forta suficienta in glassionomer pentru a rezista
incarcarii ocluzale. Atat viziunea clara cat si simtul tactil sunt foarte importante in limitarea
profunzimii si a gradului de extindere a preparatiei, si in mentinerea unei rezistente maxime in
coroana dentara ramasa.
Noua clasificare
Urmatoare discutie a clasificarii propuse este inclusa pentru a clarifica importanta minimei
interventii in vederea tratamentului leziunilor carioase. Exista o problema de baza in cadrul
conceptului clasificarii originale a lui G. V. Black, deoarece acesta identifica pozitia leziunii si
prescrie un design de cavitate indiferent de marimea si extinderea leziunii. Acest lucru inseama
ca o cantitate standard de dinte va fi inlaturata, fie ca este sau nu implicata in boala. Rezultatul
este ca cavitatea preparata pentru leziunea initiala este deseori mai mare decat necesarul, iar
inlocuirile vor fi, prin urmare, mai mari. Clasificarea lui Black nu permite progresia, si este de
aceea dificil de castigat recunoasterea reala pentru complexitatea in crestere generata de
prepararea si restaurarea leziunii in extindere. Aceast problem este luat n considerare
cu noua clasificare propusa, in avantajul atat al pacientului cat si al profesiei. Modelele de
cavitati din cadrul conceptului de minima interventie nu ar trebui sa fie dificil de acceptat si
vizualizat ca un inlocuitor al clasificarii traditionale Black. In cele din urma, aceasta este o
clasificare in care modelele de cavitati sunt specificate pentru fiecare leziune. Cu toate acestea,
intelegerea procesului de boala si materialele folosite in repararea leziunilor s-au schimbat
considerabil in ultimii ani si este evident ca o boala infectioasa nu poate fi vindecata doar de
interventia chirurgicala. Prin urmare, chiar daca minima interventie va fi adoptata ca o filosofie,
va fi nevoie de o intreaga noua clasificare care sa identifice atat pozitia leziunii, cat si extinderea
la care a progresat. Nu este nici necesar si nici de dorit sa se precizeze orice model particular
pentru cavitatea care ar trebui preparata. Este important sa se identifice o leziune inainte ca
aceasta sa devina cavitara, pentru a putea fi supusa unui tratament de remineralizare si ulterior
tinuta sub observatie pana la recuperare. Cu toate acestea este acceptat faptul ca in urma pierderii
integritatii suprafetei si a cavitatiei, va fi necesara o interventie chirurgicala doar pentru a elimina
cavitatile de suprafata si a preveni depunerile ulterioare de placa.
Tabel 1. Diagrama clasificarii si explicatia sistemului numeric folosit

Acest lucru inseamna ca glassionomerul este materialul primar de alegere si poate fi laminat cu o
compozita rasina daca este nevoie. Rezultatul va fi reprezentat de staza la nivelul leziunii, cu
potential de remineralizare. Astfel, modelul de cavitate si materialul folosit ar trebui dictate doar
de pozitia si gradul de extindere a leziunii, si nu de un model geometric de cavitate predefinita.
Localizarea leziunii
Leziunile carioare apar doar in trei locuri diferite de pe suprafata coroanei dentare.
Localizarea 1- fosete si fisuri pe suprafata ocluzala a dintilor posteriori si alte defecte pe astfel
de suprafete netede de smalt
Localizarea 2- ariile de contact dintre doi dinti, anteriori sau posteriori
Localizarea 3- ariile cervicale legate de tesuturile gingivale incluzand suprafete de radacina
expuse.





Marimea leziunii

O leziune neglijata va continua sa se extinda ca o zona de demineralizare in ceea ce priveste una
din localizarile notate mai sus. Cu cat se extinde mai mult, cu atat restaurarea va fi mai
complexa.
Marimea 0- leziunea initiala cu orice localizare care poate fi identificata dar nu a devenit inca o
suprafata cavitara- este vindecabila.
Marimea 1- leziunea cea mai mica ce necesita interventie operativa; cavitatea se poate vindeca
prin remineralizare.
Marimea 2- o cavitate de marime moderata; exista inca destula structura dentara pentru a
mentine integritatea coroanei ramase si sa accepte incarcarea ocluzala.
Marimea 3- cavitatea trebuie modificata si largita pentru a oferi protectie coroanei ramase,
pentru incarcarea ocluzala; exista deja o ruptura la baza unui cuspid, sau, daca nu este protejat,
este posibil sa se dezvolte o ruptura.
Marimea 4- cavitate extinsa in urma pierderii unui cuspid de la un dinte posterior sau a unei
margini incizale de la un dinte anterior.

Localizarea 1, marimea 0 este reprezentata de o fisura ocluzala pe un dinte nou erupt, sau defecte
similar pe asemenea suprafete netede, care nu sunt inca cariate. Pana ce leziunea sa ajunga de
dimensiunea 1, o anumita forma de restaurare este obligatorie, deoarece aceste leziuni (fisuri)
vor fi sub incarcare ocluzala constanta si este dificil sa fie pastrate fara placa. Leziunile din
localizarea 2, marimea 0 si localizarea 3, marimea 0 in general nu necesita restaurari in stadii
incipiente, deoarece nu sunt supuse incarcarii ocluzale. Cu toate acestea, ar trebui depuse toate
eforturile din partea pacientului, pentru vindecare prin educatie si remineralizare.
Leziunile de dimensiunile 1 si 2 din toate cele trei localizari in general reprezinta leziuni initiale
si in cele mai multe cazuri pot fi tratate cu ajutorul unui model conservativ de cavitate si
restaurare cu unul sau ambele materiale adezive restaurative disponibile. Odata ce leziunea
ajunge la dimensiunea 3 sau mai mult, va fi in multe cazuri vorba de o stomatologie de
inlocuire si va fi indicat un material restaurativ mai puternic. In cazul leziunilor cu localizare 1
si 2, in oricare din aceste marimi va fi necesara protectia sau restaurarea cuspizilor, solicitand
tehnici de restaurare complexe. Trebuie mentionat faptul ca aceasta clasificare, spre deosebire de
cea a lui Black, recunoaste aceste complexitati crescute, incurajand astfel recompensele mai mari
ale tehnicilor dificile.

Tehnici de preparare a cavitatii

La momentul dezvoltarii clasificarii lui Black, radografiile nu erau inca destul de dezvoltate,
astfel incat o cavitate era deja moderat extinsa, inainte de a fi detectata. Instrumentele rotative de
taiere tocmai fusesera introduse si erau folosite impreuna cu instrumentele de mana, pentru
prepararea cavitatii. Cavitatea rezultata trebuia sa aiba un design precis, cu planseul plat,
unghiuri interne ascutite si pereti precis pozitionati. Ajustarile si alte detalii retentive se bazau pe
principiile medicului, iar retentia structurii dintelui era de o importanta secundara. Smaltul
compromis trebuia eliminat, deoarece era considerat la fel de slab si supus fracturarii in timpul
restaurarii sau stresului ocluzal ulterior, iar marginile trebuiau plasate in asa-numita zona fara
carii. Instrumentele de mana erau obligatorii in completarea cavitaii, pentru a se asigura
realizarea preciziei.
Conceptul de minima interventie se bazeaza pe detectia timpurie a leziunii, cu tratament
chirurgical efectuat numai in cazul in care cavitatia suprafetei a avut loc. Avand in vedere
potentialul de remineralizare si prezenta materialelor adezive restaurative, ar trebui conservat cat
mai mult dinte natural posibil, ducand la o deterioare minima a dintelui. Acest lucru este logic,
dat fiind faptul ca nici un material restaurativ nu este echivalentul smaltului si al dentinei in ceea
ce priveste estetica sau functionalitatea. Principiile de prelucrare nu se mai aplica astazi,
instrumentele de mana au fost abandonate iar metodele de tratament chirurgical al leziunii
carioase au fost redefinite.
Se sugereaza faptul ca prepararea cavitatii este chiar mai exigenta decat anterior, intrucat
conservarea cat mai multa a structutii dentare ramase are o semnificatie enorma. Extensia prin
intregul sistem fisural de pe suprafata ocluzala nu este de dorit, deoarece zonele care nu sunt pe
larg implicate in leziunea carioasa pot fi izolate cu un glassionomer. Includerea fisurilor ocluzale
in designul restaurarii unei leziuni proximale nu este deseori necesara. Pastrarea intregului inel
de smalt din jurul coroanei dentare este de dorit, chiar daca este o leziune proximala sub punctual
de contact. Zonele de smalt demineralizat care sunt inca netede, pot fi remineralizate si/sau
sigilate cu un glassionomer.

Instrumentele rotative de taiat

Instrumentele rotative de taiat erau conduse manual si foarte lent. Introducerea motorului electric
a permis viteze de pana la 2000 rpm, cu freze usoare din otel, aceasta ramanand metoda de
elective pana la sfarsitul anilor 1940. Imbunatatirile in transmisia piesei de mana rotative si
introducerea agentilor de racier aer/apa si a lubrifiantilor au adus rapid noutati in anii 1950.
Viteza de rotatie a crescut de la cea standard de 500-2000, pana la 400 000 de rpm, fiind acum
recunoscuta in trei grupuri diferite.

1. Piese de mana cu viteze reduse si freze care se rotesc la 500-5000 rpm
Frezele de otel sunt indicate pentru aceasta viteza, iar utilizarea unui lubrifiant este optional.
Vizibilitatea este mai buna fara lubrifiant, dar taierea este mai rapida si mai curata cu un spray de
aer/apa. Diametrul frezelor de otel sunt intre 0.5mm si 3mm. Sunt utilizate pentru indepartarea
cariilor si dezvoltarea designelor retentive, plasarea de ace, canale si santuri, ca si pentru toate
etapele de lustruire si finisare.
2. Viteze de rotatie medii, intre 30 000 si 120 000 rpm
Frezele diamantate cu ambrazuri fine si medii sunt cele mai eficiente in acest caz, iar utilizarea
lubrifiantilor este obligatorie. Utilizarea numai a aerului pentru pertioade scurte de timp este
acceptata deoarece sporeste vizibilitatea, dar taierea va fi mai rapida utilizat sprayul de aer/apa.
Frezele din carbura de tungsten pot cauza microfisuri in smalt, iar frezele din otel nu taie la
aceste viteze. La aceste viteze exista un simt tactil foarte fin, iar riscul de supra-taiere este
minim. Prin urmare, ar trebui utilizat in dezvoltarea de mici cavitati, ca si in finisarea liniei
marginale a cavitatii in toate restaurarile. Este grupa de viteza corecta pentru finisarea ocluziei.
3. Viteze foarte mari de rotatie, intre 250 000 si 450 000 rpm
Frezele din carbura de tungsten sunt cele mai eficiente in acest caz, dar si frezele diamantate sunt
foarte utile, deasemeni. Lubrificarea este obligatorie, un jet de apa abundant fiind cel mai eficient
pentru controlul temperaturii. Frezele din carbora de tungsten taie dentina foarte usor, cu conditia
ca acestea sa nu fie cioplite sau tocite. Ele pot deasemenea dezvolta o margine fina in smalt, desi
trebuie notat faptul ca ele taie mai bine de-a lungul marginilor unde intra in cavitatte. Deoarece
sunt in esenta freze secundare de taiere, nu ar trebui folosite la intrarea in smalt sanatos intr-o
noua leziune. Deasemeni, acestea taie si restaurari vechi din metal.
Diamantele sunt mai versatile, acestea fiind de preferat pentru introducerea in leziuni noi, sau in
eliminarea unei mari parti de smalt, chiar daca atat marginile interne cat si externe vor fi relative
dure, in functie de gradul de abraziune folosit. Diametrul frezei folosit in aceasta grupa variaza
de la 2mm in jos. Simtul tactil este minim, iar supra-taierea este posibila daca vizibilitatea este
limitata. De aceea, aceste viteze se folosesc pentru reduceri grosiere a structurii dentare. Se
foloseste sprayul de aer/apa si un lubrifiant.

Frezele

1. Frezele din otel
Acestea erau frezele originale cand s-au dezvoltat instrumentele rotative, acum mai mult de 100
de ani. Inca mai sunt importante in inlaturarea cariilor si dezvoltarea elementelor retentive in
dentina, fiind facute pentru viteze sub 5000rpm. Fiecare freza
prezinta 8 lame, iar unele dintre ele au un unghi de degajare
pozitiv pentru a facilita taierea dentine sau indepartarea cariilor.
Totodata, acest aspect le face mai fragile, si nu este de asteptat sa
aiba o viata lunga de practica.
2. Frezele din carbura de tungsten
Frezele din carbura de tungsten sun destinate aproape exclusiv
pieselor de mana cu sistem de prindere prin frictiune, deoarece
concentricitatea este esentiala, iar acestea taie efficient la viteze
foarte mari. Aceasta freza are 6 lame si un unghi de degajare
negativ pentru a oferi un suport mai bun pentru marginea taietoare.
Din acelasi motiv, multe prezinta si un sant transversal. Acestea taie in metal si dentina, dar sunt
predispuse sa produca microfisuri in smalt. Ele nu sunt indicate in interventia minima de tip
carie. Viata clinica este in general destul de scurta.
3. Pietrele diamantate
Diamantele razuiesc structura dintelui, mai mult decat o taie sau o cioplesc, si sunt de accea mai
eficiente intr-o gama mai larga de viteze si este mai putin probabil sa se strice sau sa sparga
structura dintelui. Acestea sunt mai eficiente cand se folosesc pentru material dure cum este
smaltul si portelanul, desi diamantele foarte fine sunt excelente in finisarea smaltului si a
dentinei. Diamantele cu particule mari asigura indepartarea rapida a portelanului sau a smaltului,
dar lasa suprafata rugoasa. Particulele fine razuiesc fin si este posibila producerea unei suprafete
lucioase cu particule pana la un index de rugozitate de Rt. 4Mm. Acestea sunt preferate pentru
prepararea cavitatii minimale. De asemenea, ca aderenta sa fie mult imbunatatita, cu suprafete
netede, marginile cavitatii ar trebui finisate in mod obligator cu o piatra fine de diamante cu
gradul de abrazie de 25M, sau mai putin, la 40000 rpm.

Viteza intermediara mare este foarte utila, deoarece permite un simt tactil fin, in timp ce
reducerea structurii dentare se efectueaza cu promptitudine. La 100000 rpm, o mica cavitate
poate fi accesata usor cu un minim de discomfort si vibratie, si un control maxim al adancimii
penetrarii sau extensiei. Utilizand o freza fina de diamante la 30-60000 rpm face posibila
plasarea unei bizotari fine la marginea smaltului, cu o mare precizie.
O freza mica rotunda de otel, folosita la 2000-5000 rpm, este instrumentul preferat pentru
indepartarea dentine infectate din jurul marginilor noii cavitati. Este interesant de observant
faptul ca dentina infectata nu va provoca durere in rimpul indepartarii, de aceea nu este necesara
anestezia, iar durerea poate fi folosita ca un control al extensiei cavitatii.


Laserele taietoare de tesut dur

n esen, un laser dentar este un dispozitivel medical, care genereaz un fascicul precis de
lumina concentrata de energie. Caracteristicile unui laser se bazeaza pe rata de absorbie a
lungimii sale de und n esuturile moi sau tari i n alte materiale dentare. Anumite lungimi de
und au o afinitate pentru structurile pigmentate in rosu, ceea ce le face deosebit de eficiente
pentru utilizarea n cavitatea bucal, n ceea ce privete esuturile moi, n timp ce alte lungimi de
und s-au dovedit a fi eficiente pe tesuturile dure. Discomfortul pacientului poate fi redus prin
intermediul laserelor, iar nevoia de anestezie este redusa, dar nu eliminata complet. Unele
proceduri pot fi terminate intr-un timp mai scurt decat normal, dar lipsa unui simt tactil inseamna
ca acuratetea si precizia pot fi compromise, mai ales in prepararea cavitatilor cu tesut dur si cu un
acces dificil.
In prezent, alegerea pentru pregatirea cavitatii este Er:YAG [Erbium Yttrium Aluminium
Garnet], un laser cu o lungime de unda de 2940nm. Aceasta lungime de unda este foarte
absorbita in apa, de aceea este foarte utila pentru indepartarea selectiva a cariilor, si pentru
formele de cavitate actuale, in situatii limitate. Laserul este generat de un aparat, apoi ghidat
printr-o serie de oglinzi de aur de-a lungul piesei de mana, pentru a emite dinspre varf un jet de
apa. Energia eliberata prin intermediul apei taie, iar orientarea este realizata printr-un ghid rosu
de lumina. Atat rata de puls, cat si puterea laserului variaza, iar tipul de tesut indepartat poate fi
detectat prin intermediul sunetului pulsului. Progresul indepartarii dintelui poate fi monitorizat,
in special cu marirea imaginii.
Trebuie remarcat faptul ca, desi laserul Er:YAG este conceput pentru taierea tesutului dur, poate
taia deasemeni si tesut moale, de aceea sunt necesare ingrijiri pentru a evita deteriorarea
parodontiului inconjurator. Este de preferat o aplicatie de caucuic de baraj. Principala limitare in
utilizarea laserului pentru prepararea cavitatii este lipsa de simt tactil, si prin urmare, dificultatea
de limitare a penetrarii. Laserul taie tesutul dur mai rapid si mai eficient decat tesutul moale, ca
dentina demineralizata de pe planseul cavitatii.

Abrazia de aer

Abrazia de aer, numita si preparatia cavitatii cinetice, fascicule de particule sau tehnologia de
abrazie cinetica, foloseste energia cinetia a unor particule microfine de aluminiu intr-un flux de
aer sub presiune, pentru a elimina structura dintelui . Esecul materialelor casante in timpul
abraziei de aer are loc printr-un proces de creare a unei crapaturi, extensii si eroziuni. Cand
particulele abrazive intalnesc o asemenea suprafata, cavitatea se adanceste, fiind generate in
zona, fisuri radiale si laterale. Fisurile se alatura in cele din urma, izoland si indepartand o bucata
de material. Particulele de alumina sunt livrate intraoral, folosind piesa de mana contraunghi,
echipata cu un varf prin care particulele sunt indreptate catre dinte. Pudrele alternative care pot fi
folosite pentru aerul abraziv includ sodiu, bicarbonate, uree si dolomite. Aceasta trebuie
considerata ca adjuvant, dar nu ca inlocuitor pentru instrumentele rotative. Principalele indicatii
includ prepararea minimului acces prin smalt pentru leziunile ocluzale de pe dintii posteriori, ca
si debridarea limitata a leziunilor in dentina fara anestezie locala. Cu toate acestea, trebuie
remarcat faptul ca suprafetele mari de dentina moale infectata, nu sunt grele sau fragile, deci au o
capacitate limitata de a fi supuse fracturarii fragile. Prin urmare, aceste zone nu pot fi taiate
eficient cu abrazia de aer, fiind recomandate tehnicile alternative.
Energia furnizat de ctre particulele abrazive este direct legat de curentul de aer i de
dimensiunea particulelor. Dubland marimea particulelor de la 27 la 50 de microni, se mareste
masa, astfel, si energia cinetica, cu un coeficient de 8. In timp ce acest lucru va accelera
indepartarea dintelui, va conduce la discomfort pentru pacient, in special in timpul taierii
dentinei, desi relatia dintre energie si discomfort nu este liniara. In plus, e posibil sa existe o
crestere a deshidratarii , care este interpretata frecvent ca o senzatie de gheata. Exista, prin
urmare, un compromis intrinsec intre puterea de taiere (energia) si nivelul de comfort al
pacientului.
Cea mai importanta limitare in utilizarea aerului abraziv este lipsa de control in penetrarile
adanci in tesuturile dure sanatoase dentare.

Concluzii

Din cele de mai sus reiese ca procesul carios este acum recunoscut
ca o boala, si prin urmare tratamentul si prevenirea ei necesita o
abordare revizuita, fata de ceea ce era sugerat de G. V. Black.
Abordarea sa era limitata atat de cunostinte cat si de echipamentul
respectiv, dar profesia trebuie sa adopte un set nou de principii.
Fiind hotarat faptul ca procesul carios este o boala cu origini
bacteriene, este asadar obligatoriu sa gandim in termeni de
recunoastere timpurie a prezentei lor in cavitatea orala, urmata de
eliminarea bolii active, inainte de prepararea daunelor pe care le-a
provocat. In procesul de reparatie, este obligatoriu ca structura dentara ramasa sa fie protejata si
conservata pe cat posibil. Remineralizarea este posibila pe orice suprafata ramasa moale si
necavitata, deci repararea sau inlocuirea structurii dintelui deteriorat, ar trebui sa vizeze doar
reamenajarea suprafetei netede, eliminand astfel riscul acumularii in continuare de placa
bacteriana.
Metodele moderne pentru indepartarea structurii dentare bolnave ar trebui utilizate in principal
pentru a spori comfortul pacientului, dar in acelasi timp, pentru evitarea pierderii nejustificate a
structurii dentare. In timp ce modelele de cavitate geometrica precisa nu mai sunt indicate, orice
sacrificiu de structura dentara va fi depasit. Buna vizibilitate si un nivel inalt de simt tactil sunt
instrumente necesare in limitarea extinderii indepartarii chirurgicale a structurii dentare.



Referinte
1. Thylstrup and Fejerskov, eds. Textbook of clinical cariology. Copenhagen: Munksgaard.
1994.
2. Black GV. A Work on Operative Dentistry: The Technical Procedures in Filling Teeth.
Chicago: Medico-Dental Publishing Company; 1908.
3. McIntyre JM. Dental Caries the major cause of tooth damage. In: Preservation and
Restoration of Tooth Structure.2nd Ed. Eds Mount & Hume, Knowledge Books and Software,
Brisbane, 2005, Chapt 3.
4. Wilson AD, McLean JW. Glass-ionomer Cements. London, Quintessence Publishing
Company. 1988.
5. Mount GJ, Hume WR. Preservation and Restoration of Tooth Structure. Mosby, London 1998.
6. Roulet, Desgrange. Adhesion the silent revolution in dentistry. Quintessence
Publishing Company, Paris, 2000.
7. Hunt PR. Micro-conservative restorations for approximal carious lesions. J Am Dent
Assoc 1990; 120: 37-40.
8. Knight GM. The tunnel restoration- nine years of clinical experience using capsulated glass-
ionomer cement. Aust Dent J 1992; 37: 245-51.
9. Arrow P, Riordan PJ. Retention and caries preventive effects of a GIC and a resin based
fissure sealant. Community Dent Oral Epidemiol 1995; 23: 282-5.
10. Mount GJ. Occlusion as it relates to the restoration of individual teeth. In: Preservation and
Restoration of Tooth Structure. 2nd Ed. Eds Mount & Hume, Knowledge Books and Software,
Brisbane, 2005,
Chapt. 18.
11. Mount GJ. Periodontal considerations in tooth restoration. In: Preservation and Restoration
of Tooth Structure. 2nd Ed. Eds Mount & Hume, Knowledge Books and Software, Brisbane,
2005, Chapt. 17.
12. Reynolds EC, Walsh LJ. Additional aids to the remineralisation of tooth structure. In:
Preservation and Restoration of Tooth Structure. 2nd Ed. Eds Mount & Hume, Knowledge
Books and Software, Brisbane, 2005, Chapt. 8.
13. Black GV. A Work on Operative Dentistry: The Technical Procedures in Filling Teeth.
Chicago: Medico- Dental Publishing Company; 1908.
14. Mount GJ, Hume WR. A new classification for dentistry. Quintessence Int 1997; 28:
301-303.
15. Mertz-Fairhurst EJ, Smith CD et. al. Cariostatic and ultraconservative sealed restorations: six
year results. Quintessence Int 1992; 23: 827-38.
16. Mount GJ. An Atlas of Glassionomer Cement. 3rd Edition. Martin Dunitz, London 2004.
17. Ngo HC, Mount GJ, McIntyre J. Tuisuva J, vonDoussa J. Chemical exchange between
glass-ionomer restorations and residual carious dentine in permanent molars: an in
vivo study. J Dent 2006; 34: 608-13.
18. Hudson DC. Cutting properties of dental burs. National Bureau of Dental Standards,
Technical News Bulletin. J Am Dent Assoc 1955; 39: 154-6.
19. Mount GJ. Instruments used in cavity preparation. In: Preservation and Restoration
of Tooth Structure. 2nd Ed. Eds Mount & Hume, Knowledge Books and Software, Brisbane,
2005, Chapt. 9.
20. Schuchard A, Watkins CE. Thermal and histologic response to high speed and ultra high
speed cutting in tooth structure. J Am Dent Assoc 1965; 71: 1451-8.
21. Watkins CE. Cutting effectiveness of rotary instruments in a turbine handpiece. J Pros Dent
1970; 24: 181-5.
22. Schuchard A, Watkins CE. Comparative efficiency of rotary cutting instruments. J Pros Dent
1965; 15: 908-23.
23. Walsh LJ. The current status of laser application in dentistry. Aust Dent J 2003;
48: 146-55.
24. Rainey JT. Air abrasion: An emerging standard of care in conservative operative
dentistry. Dent Clin N Am 2002; 46: 185-209.
25. Christensen GJ. Cavity preparation: cutting or abrasion? J Am Dent Assoc, 1996; 127: 1651-
3.
26. Elrod DR, Forehand JM, Kutsch VK, Moore BG. Dental instrument and process. US
Patent 5,934,904. 1999.
27. Goldstein RE, Parkins FM. Airabrasive technology: its new role in restorative dentistry.
J Am Dent Assoc 1994; 125: 551-7.