Prepararea cavitatilor in tratamentul cariei simple

Etiologia si morfologia acestor entitǎti patologice a fost discutatǎ în paginile

anterioare.Oricum,existǎ anumite variatii ale acestor condifii patologice pe diferite zone ale
dintilor,care influenteazǎ perpararea cavitǎjilor. În urma observatiilor clinice se evidentiazǎ
doua tipuri de leziuni carioase:
1. caria şanturilor,fisurilor şi foselor,
2. caria suprafetelor netede.
Fosele şi fisurile rezultǎ în urma coalescentei imperfecte a smaltului in stadiul de dezvoltare a
dintelui.Cariile care progreseazǎ în aceste zone, uneori sunt foarte ptin vizibile şi
nedepistabile clinic până când forjele masticatorii fractureazǎ şi prǎbusesc smaltul subminat.
Caria astfel formeazǎ o micǎ arie de penetrare în smalt la nivelul fosei şi fisurei care nu se
extinde decâtatunci unde a luat contact cu joncțiunea smalt-dentină. La acest nivel produce o
extindere a leziunii carioase de-a lungul joncfiunii şi incepe sǎ penetreze in dentină spre
pulpă pe calea canaliculilor dentinari.
Din punct de vedere diagramatic caria foselor si fisurilor se poate reprezenta sub forma a
douā conuri bazǎ în bazǎ, iar vârfurile îndreptate unul spre punctul de emergentǎa cariei iar
celǎlalt spre pulpǎ.
Caria suprafelei netede nu debuteazǎ intr-un smalt cu defect organogenetic ci intr-o zona mai
degraba neigienicǎ.Leziunea carioasǎ a suprafetei netede poate sǎ fie de asemenea
reprezentatǎ sub forma unei carii a cǎrei bazǎ este la suprafata smaltului iar vârful la nivelul
jonctiunii smalt-dentinā.
O datǎ caria ajunsǎ la joncfiune se extinde rapid în dentinǎ si realizazǎ aceasi forma de con ca
în fose si fisuri. Astfel vârful conului carios din smalt ia contact cu baza conului carios din
dentinǎ.
Black-sustinea cǎ în cazul preparǎrii cavitǎtilor de pe suprafetele netede cariate, restaurarea
vafi extinsǎ în zonele în care existã o autocuratire normalǎ, cu scopul de a preveni caria
secundarǎ. Acest princiiu este cunoscut ca: principiul extensiei preventive.La nivelul
molarilor şi premolarilor acst principiu impunea îndepärtarea smaltului defect restant.
Filozofia extensiei preventive s-a schimbat cu timpul, din cauza imunitǎtii relative la carie a
suprafefelor netede datǎ de utilizarea masurilor profilactice cum ar fi: fluorizǎrile, igienei
orale şi modificarea ditei.Aceasta a fǎcut ca acest principiu sǎ fie conservat în functie de o
serie de factori cum ar fi: extinderea cariei, materialul de restaurare folosit, forma dinfilor,
poziția dintilor si poziia dintelui adiacent.
De aceea suprafetele netede care posedǎ potenital de trapǎ pentru debriuri vor fi considerate
ca zone posibil cariogene.În functie de factorii mentionati,aria imunǎ de carie diferã de la
suprafatǎ la suprafajǎ, depinzând şi de circumstante nu numai de suprafatǎ
9.3 FORMA CAVITATII

În termeni generali obiectivele prepararii cavitǎtilor sunt: indepǎrtarea tuturor masticatorii să

nu se fractureze şi nici să nu disloce restaurarea,iar în plus sā permitǎaplicarea estetica şi
functionalǎ a materialului restaurativ.
Pentru mulji ani, prepararea cavitǎtilor dupa Black, cu câteva modificǎri,formeazǎ baza
pentru cele mai multe proceduri în prepararea cavitǎtilor.
Modificarea principiilor lui Black în prepararea cavitǎtilor a fost posibilǎ dato-si Sockwell
precum si datoritǎ perfectionǎrii materialelor restaurative, instrumenta-boala parodontalǎ.
9.4 CONTURUL MARGINAL
Este unghiul format în urma jonctiunii peretilor cavitǎrii preparate cu suprafata zare pe
dinte,de directia prismelor de smalt, de tipul de material restaurator folosit.
Finisarea acestor zone poate sǎ fie în formǎ de unghi (teşiturǎ) oblicǎ într-un unghi de 90° sau
chamfren.Aceste preparǎri diverse se vor discuta fie la materialul de restauratie fie în
capitolul pasi în prepararea cavitǎfilor.
9.5 CLASIFICAREA CAVITATILOR
Existǎ diverse criterii acceptate de clasificare a cavitǎjilor, dupǎ:
(1)numärul suprafefelor implicate:
·cavitǎti simple-care implicǎ numai o suprafatǎ,
·cavitǎti compuse-care implică douǎ suprafete ale dintelui,
·cavitǎjile complexe-care implicǎ trei sau mai multe suprafete ale dintelui.
(2)numele suprafetei dentare implicate:
De notat cǎ:
·dinfii frontali au cinci suprafete pe coroana clinicǎ: V-O-M-D şi incizal
·iar cavitatea se poate clasifica conform cu suprafetele implicate cum ar fi:
- distalǎ-abreviat D
-sau mezio-palatinalǎ,-abreviat MP
Acelaşi criteriu se aplicā la dinjii posteriori-si este bine sa cǎdem de acord asupra numelor
fetelor dentare:
·V(F sau B)
·OP sau OL.
(3)anatomo-topograficǎ a cavitǎfilor
Criteriu bazat pe tipul de tratament care de asemenea include ariile anatomice
implicate.Clasificarea a fost prezentată de Black si numerotată prin numeralul roman după
cum urmeazǎ: Clasa I,a II-a,a III-a,a IV-a si a V-a.
Cavitatea de clasa I este cavitatea foselor si fisurilor celelalte find destinate suprafetelor
netede.Aceastǎ din unnǎ metodǎ de clasificare categorizeazǎ tipul de cavitate pentru o usora
recunoastere.
Cu toate acestea, pentru început putem declara cǎ am debutat în terapia cariei dentare
simple,terapie care recunoste trei timpi-fiecare de importantǎ capitalǎ:
Timpul 1 sau etapa chirurgicalǎ a terapiei cariei simple.
Timpul 2 sau etapa medicamentoasa sau tratamentul plǎgii dentinare
Timpul 3 sau etapa ortopedicǎ-etapa de restaurare a substantei pierdute.
Obiectivele tratamentului cariei simple sunt acelea de a impiedica evolutia procesului
distructiv si a reface solutia de continuitate de la nivelul tesuturilor dure.
Suprimarea procesului carios se realizeazǎ prin exereza tuturor lesuturilor alterate si totodatǎ
a microorganismelor patogene,iar lipsa de substantǎ durǎ care rezultǎ în urma acestui proces
se va înlocui cu un material heterogen, în ultimă instanță o microprotezǎcare în termeni
tehnici poartǎ numel de "obturatie".Obturatia are rolul de areface anatomia dintelui şi de a
restabili functiile pierdute, în primul rând a celor masticatorii si fizionomice. Aceastǎ dublǎ
menire se exprimǎ in formula deja consacratǎ de "refacere morfofunctionalǎ"-cele douǎ
atribute neputând fi separate intre ele.
Obturatia prin prezenta ei trebuie sǎ împiedice progresiunea leziunii carioase în lesuturile
sǎnatoase invecinate. Tratamentul finalizat prin obturatie are deci atât un rol curativ-
restaurativ cât și unul profilactic.
Cavitatea carioasǎ se prezintă sub formǎ neregulatǎ iar înainte de obturare trebuie şi
tehnici,folosind un instrumentar corect. Aceste elemente de conduitǎ sunt cuprinse in
secfiunea "pasi in prepararea cavitatii" si este consideratǎ etapa chirurgicalǎ a tratamentului
cariei.
9.6 FAZELE PREPARARII CAVITATILOR
Prepararea cavitǎjilor este un procedeu terapeutic prin care realizim îndepärtarea lesuturilor
dure dentare afectate de procesul carios si a unei mici pǎrji de jesuturi sănătoase în vederea
inserării unei obturafii.
Nu existǎ în stomatologie alt domeniu care sǎ aibe importantǎ mai mare. În cazul in care nu
reuşim, prin mijloace de profilaxie, sǎ controlǎm rǎspândirea bolii: depistarea la timp a
leziunii incipiente,prepararea corectǎ a cavitǎjii si obturarea adecvatǎ, pot fi organism.
Prepararea cavitǎfii (etapa chirurgicalǎ) devine astfel componenta cheie,deoarece condijii
precare de stabilitate şi se va compromite sub actunea stress-urilor functionale.
Orice cavitate are forma unei casete sau derivǎ din aceastǎ formǎ de bazǎ. Prepararea ei se
face în mod diferit pe felele aceluiaşi dinte si are trǎsǎturi comune pe fetele omologe ale unor
dinti diferiji.
Conform clasificǎrii anatomo-topografice,care are o largǎ acceptiune existä:
- cavitatile de clasa I- rezultǎ în urma tratamentului leziunilor coronare care evoluează în
toate fosele și fisurile de pe suprafața ocluzală a molarilor si premolarilor (clasa I A) din cele
2/3 ocluzale vestibulare si orale ale molarilor (clasa I B) şi de la nivelul suprafetei palatinale
ale frontalilor maxilari (clasa I C).
-cavitatea de clasa a Il-a-rezultǎ în urma tratamentului cariilor care evolueazǎ pe pentru
prepararea cavităjii cât şi pentru obturarea ei. Însǎ extinderea procesului carios dicteazǎ
modalitatea de obturare.
-cavitatea de clasa a III-a-rezultǎ in urma tratamentului cariilor care evofueazǎpe suprafetele
proximale ale incisivilor si caninilor cu pǎstrarea unghiului incizal. Clasificarea lor aparte se
justificǎ prin tehnica comunǎ de preparare şi materialelor comune folosite la obturare.
-cavitatea de clasa a IV-a-rezultǎ în urma tratamentul cariei de pe fefele proximale ale
incisivilor și caninilor, situație în care unghiul incizal este prăbuşit şi trebuie refacut cu
material restaurator adecvat.Prepararea acestei cavitǎti se justificǎ prin gradul de extindere a
procesului carios, modalitǎtile diferite de preparare a cavitǎtii, precum şi particularitǎțile
tehnice de obturare.
-cavitatea de clasa a V-a-rezultǎ în urma tratamentului cariilor care au evoluat în 1/3
gingivalǎ(de colet) a fetelor vestibulare şi orale ale dingilor. În acest caz este vorba de
coroana anatomică a dinjilor şi debutul carios în smal. Tratamentul cariilor de colet cu
localizare pe suprafata radiculară, seamănă cu cele de clasa a V-a dacǎ facem abstractie de
unele particularitǎti.
-cavitǎjile de clasa a VI-a-sunt cavitǎjile rezultate în urma tratamentului cuspizilor dintilor
laterali.Tot în aceastǎ clasǎ sunt incluse şi cavitǎțile atipice de genul MOD.Aceasta este o
clasă adițională neexistentă în nomenclatura lui Black.
Prepararea cavitäjilor se face conform unor reguli care au fost stabilite de Black in 1889-
denumite principii și sunt unite în etape ce trebuiesc avute in vedere la preparare care le
includ se yor aplica cu rigurozitate.

9.6.1 Etapele preparǎrii cavitǎtilor

Prepararea corecta a cavitǎfilor este însotitǎ de proceduri sistematice bazate pe principii bine
definfte fizice și mecanice. Pentru a intelege prepararea cavitǎgilor este imperios necesarǎ
cunoasterea la perfectiune a anatomiei dintilor.Este necesar,ca dintele de operat să fie văzut în
minte, ca o pictură atât pe din afară, cât şi prin interior.
Trebuie sǎ se cunoascǎ, directia prismelor de small, grosimea smaltului, dentina, mǎrimea și
poziția pulpei, regiunea subgingivală precum și alți factori care ar contribui la acuratetea
preparǎrii cavitǎtilor. Se impune de asemenea a diferentia procese patologice de cele cu
manifestare clinicǎ fiziologicǎ.
În plus aceşti factori legând dintii de mediul înconjurator, se vor aprecia si lua în restaurare.
În afarǎ de acestea sunt necesare informații în ceea ce priveste mecanismul de tǎiere al
instrumentarului şi menajarea pacientului.
Pentru eficienta în prepararea cavitǎjii, procedurile au fost divizate în faze sau etape dupǎ
cum urmeazǎ:
1)Stabilirea conturului marginal
Înseamna plasarea marginilor cavitǎfii intr-o pozifiece o va ocupa în final prepararea,cu
excepția finisării pereților de smalț și a marginilor cavitǎii.Conturul marginal se va vizualiza
și stabili înainte de a începe sculptarea in fesuturile dure.
Sunt si situatii în care vizualizarea clarǎ al viitorului contur marginal este estompatǎ,cum ar
fi:carii extensive,smalt fracturat,etc. Exist douǎ principii generale, farǎ exceptie, dupã care
conturul marginal este stabilit,indiferent de tipul de cavitate preparat.
a) tot smalțul subminat va fi indepǎrtat,
b) toate marginile cavitǎjii vor fi plasate într-o pozitie care sǎ permitǎ o bunǎfinisare a
marginilor viitoarei restauratii. Cel de-al doilea deziderat necesitǎ o divizare deoarece diferǎ
la cavitǎjile din santuri fose si fisuri comparativ cu cavitǎpile suprafejelor netede.
fisuri Stabilirea conturului marginal în cazul cavitǎtilor preparate în santuri fose şi
Extinderea conturului margina în fose si fisuri este controlat de doi factori:
1. gradul de implicare al smaltului de către procesul carios;
2. extensia care trebuie sǎ fie fǎcutã de-a lungul fisurilor obfinându-se margini sǎnǎtoase şi
netede.
Ca rezultat al acestor doi factori,in procesele de stabilire ale conturului marginal sunt
implicate o serie de condifii care pot fi interpretate ca reguli ce trebuiesc urmate în stabilirea
conturului în fosete şi fsuri:
·extinderea marginilor cavității până în structuri dentare sănǎtoase,rezultând un smalț
nesubminat care se sprijină pe dentina sănǎtoasǎ.
·extinderea marginilor cavitǎjii in aşa fel sǎ includa toate fisurile care nu pot sǎfie eliminate
printr-o ameloplastie potrivitǎ.
·când douǎ fose sau fisuri au Intre ele o structurǎ dentarǎ sanǎtoasu mai micǎde 0,5
mm,acestea se vor uni,eliminând acea structurǎ.
·a se evita plasarea marginilor pe eminente exagerate cum ar fi pantele cuspidiene sau
crestele de smalj. Dacǎ extensia include 1/2 sau mai mult din panta cuspidiană soluția va fi
scurtarea și refacerea cuspidului.Dacǎ extensia este peste 2/3, incoronarea este procedura cea
mai potrivitǎ. Acesta va îndepärta marginajia din zona supusd stresului masticator.
·extensia marginilor sǎ permnitǎ un acces suficient pentru prepararea cavitǎjii, aplicarea
restaurajiei şi efectuarea finisǎrii.
·În aplicarea acestor reguli,extensia contrului marginal nu poate sǎ fie efectuatǎ in mod
exagerat, şi oricum perfectionarea materialelor de obturatie a permis o abordare mai
conservatoare a extensiei,decât cea imaginatǎ de Black.
În mod natural conturul natural tipic variazǎ cu forma anatomicǎ a dintelui care trebuie
operat. Pe fata ocluzalǎ, in fose si fisuri extensia conturului marginal nu va fio linie dreaptǎ
de la un punct la altul; din contra pantele cuspidiene vor fi ocolite prin curbe netede care
protejeazǎ structurile puternice ale acestor elemente cât mai mult posibil.
Un alt exemplu de genul acesta este fata ocluzalǎ a premolarului I superior la care extensia
cuprinde: santul intercuspidian, fosele M si D si apoi fisurile radiante vestibulare şi
orale.Contrurul marginal care rezultǎ dupǎ aceastǎ preparare,seamǎnǎ cu un fluture în zbor, şi
adesea este numitǎ tip de preparare "fluture" sau "butterfly".
Cea mai îngustã portiune a preparǎrii in directie VO este între cei doi cuspizi. Deci pantele
cuspidiene vor fi cât mai mult protejate sau mai bine zis,crujate,având posibilitatea, ca să
menținem în acelaşi timp şi alte principii.Pe fata ocluzalǎ a molarilor mandibulari,toate
santurile vor fi incluse în conturul marginal, extinzându-se in fisurile lor existente.
Pentru fosele de pe suprafata oralǎ (palatinalǎ) a frontalilor maxilari;şi din cele 2/3 ocluzale
ale molarilor, extinderea si minimum de proceduri,vor fi criteriile de bazǎin cadrul extensiei.
Stabilirea conturului marginal in cazul preparǎrii cavitǎjilor pe suprafetele netede.Suprafefele
netede, cu excepjia preparǎrilor de clasa a V-a includ numai suprafetele proximale.
Urmatoarele reguli vor fi respectate în stabilirea conturului marginal la acest nivel:
·extinderea (plasarea) marginilor cavitǎjii pânǎ în tesuturile sǎnǎtoase,fǎrǎ a lǎsa smalt
subminat.
·a se evita tenninarea marginilor pe pantele cuspidiene sau crestele de smalf.
·extinderea marginilor pentru a permite un acces suficient manoperelor adecvate.
·extinderea marginilor gingivale ale cavitǎjii apical de contact pentru a permite o curǎtire
optimǎ dintre marginea gingivalǎ şi dintele adiacent.
·extinderea marginilor vestibulare si orale in cazul cavitǎjilor proximale,in marginile
preparate si dintele adiacent. Scopul acestei extensii este sǎ plaseze marginile,departe de
contactele strünse cu dintele adiacent, in asa fel ca aceste margini sǎ fie vizibile, uşor de
instrumentat şi în final usor de curǎtat. In cazul preparǎrii cavitǎjii de clasa a Ill-a se acceptǎ
localizarea marginii incizale în zona punctului de contact, mai ales dacǎ restaurarea se
efectueazǎ cu materiale estetice sau dacǎambrazura este îngustă şi nu permite pǎstrarea unui
unghi incizal puternic.
Desigur,toate aceste modificări trebuie să rămână în interiorul unor limite și nu intentioneazǎ
sǎ permitǎ operatorului sā se abatǎ de la aceste principii în favoarea unor proceduri optime
stomatologice.
Condijiile care pot sǎ permitǎ deliberarea asupra restrictionǎrii extensiei sunt: conturul
proximal şi vecinǎtatea cu radacina; necesitǎt estetice.Unele condijii care pot sǎ ducǎ la
sporirea extensiei sunt:
1. handicap psihic sau fizic
2. vârsta înaintatǎ a pacientului
3. restaurarea dintilor care vor deveni stâlpi de punte
4. necesitatea pentru mǎsuri suplimentare ale retentiei şi rezistenfei
5. necesitatea de a ajusta conturul dinfilor.
2)Ameloplastia
Uneori fosele si fisurile nu sunt asa de pentrante (de adânci) în smalt si nu necesitǎ prepararea
de cavitate.Dacǎ astfel de formatiuni anatomice sunt indepǎrtate şi rotunjite zona devine
curătibilǎ, lustruibilǎ si conservatoare. Aceastǎ procedurǎ de remodelare a suprafetelor
smaltului cu instrumentar rotativ potrivit este numitǎ"ameloplastie".
Operatorul va stabili si alege zonele care se preteazǎ la astfel de procedurǎ. O fisurǎ va fi
eliminatǎ printr-o preparare normalǎ dacǎ nu penetreazǎ mai mult de 1/3 in grosimea
smalţului. Dacă este mai mică decât 1/3 fisura va fi pregatitǎ dupǎ procedura "ameloplastiei".
Aceasta procedurǎ este aplicatǎ sanfurilor suplimentare (fisuri sau nu) extinzându-se pe
pantele cuspidiene.
O altǎ situatie unde ameioplastia este indicatǎ este pe o fisurǎ superficialǎ care se apropie sau
intercepteazǎ o creastǎ vestibularǎ sau oralǎ pentru cǎ dacǎ în aceastǎ situatie se practicǎ
prepararea de cavitate cu siguranjǎ se va trece pe altǎ fatǎ a dintelui.
Utilizând procedura ameloplastiei este posibil a rǎmâne cu cavitatea pe o singurǎsuprafața
dentară și a realiza o unire netedǎ a suprafetei dentare cu materialul restaurativ.
Un exemplu este fisura lingualǎ a molarului 1 mandibular care se terminǎ pe creasta de smalf
ocluzo-linguală. Extensia şantului poate să ajungă la cca 2 mm in interior față de creasta
linguală și restul de şant remodelat va ofri portiunea terminalǎ a fisurii mai mică decât.1/3 din
adâncimea şantlui. Altfel cavitatea ar trebui extinsä pe faja lingualã deoarece nu poate sǎ se
termine pe creastǎ.
Ameloplastia poate de asemenea sǎ fie aplicatǎ si la dintii la care nu este anticipatǎ o
preparare.Oricum este necesarǎ o prudentǎ extremǎ în selectionarea acestor zone şi
adâncimea până la care smaltul va fi îndepartat.
Aceasta procedurǎ nu va fi urmată dacǎ fisura poate sǎ fie transformatǎ intr-un sang cu bază
plată printr-o reducere minimă de smalt și dacă nu poate să fie menținut un contact centric.
3)Obtinerea formei de rezistentǎ.
Forma de rezistenjǎ poate sǎ fie definitǎ ca o sculptare şi plasare a perejilor ocluzale şi să fie
în afara pericolului de fracturare.Principii fundamentale implicate în objinerea formei de
rezistentǎ sunt urmǎtoarele:
(1)a se folosi cavitǎji cu bazǎ planǎ, care ajutǎ dintele sǎ reziste la forjele ocluzale prin
virtutea existenfei unghiurilor drepte,
(2)reducerea extensiei peretilor cavitǎjii, pentru a permite cuspizilor şi crestelor de smalt de a
avea suficientǎ dentinǎ ca suport,
(3)acoperirea sau includerea corespunzǎtoare a dinfilor distruşi în restaurare ca sǎprevină
fractura lor prin forte laterale,
(4)sǎ furnizeze suficientǎ grosime materialului restaurativ pentru a-i preveni fractura sub
încărcătura ocluzalǎ.
În principiu suprafetele cavitājii formează planuri drepte. De altfel joncfiunea acestor planuri
se terminǎ in unghiuri diedre, care prin definitie sunt drepte în unele proceduri,dar este de
dorit ca aceastǎ unire sǎ se facă prin unghiuri rotunjite. Aceasta reduce concentratia de
stressuri la joncfiunea planurilor şi va reduce incidenta fracturii dintilor cât și a materialului
de restaurafie.
objine acest principiu este necesar ca restauratia sǎ se extindǎ atât pe fetele vestibulare cât şi
pe cea oralǎ a dintelui.
O altǎ metodǎ este încrustatia. O metodǎ adigionalǎ pentru a spori rezistenja acestor dinți este
folosirea pinurilor (TMS) în dentina restantǎ pe axul lung al dintelui.În cazul cavitǎtilor
proximo-ocluzale,peretele pulpar are aceeasi localizare ca mai sus iar peretele gingival este
de asemenea perpendicular pe axul lung al dintelui.Joncfiunea peretilor laterali, cu pertele
pulpar şi gingival este uşor rotunjitǎ.
Îngustimea formei ocluzale este de asemenea esentialǎ in obfinerea unei bune forme de
rezistentǎ.Grosimea minimǎ ocluzalǎ pentru amalgam este de 1,5 mm-pentru a furniza
rezistenţă la fractură şi fiabilitate îndelungatǎ în legatură cu atritia.
În cazul dintilor frontali, la preparǎrile proximo-incizale, se va avea in vedere grosimea
redusǎ a acestor dinti si a suportului dentinar minim, în aplicarea formei de rezistenjā.
În cazul dintilor depulpati, se aplicǎ condijii speciale în obfinerea formei de acopera si se
refac cu material restaurativ, pentru a preveni fisurarea sau fractura structurilor dentare
rǎmase în acord cu principiile de mai sus.
4)Obtinerea formei de retentie
"Forma de retentie"-este acea sculptare sau design al cavitǎjii care permite cel mai eficient
restaurației să reziste fortelor dizlocatoare.În unele împrejurǎri atât forma de rezistentǎ cât şi
forma de retentie sunt efectuate în acelaşi timp şi sunt discutate împreună, deşi sunt douǎ
entitǎti separate.
În cazul în care se folosşte amalgamul ca material de obturatie, au loc câteva preparǎri
specifice.În aceste preparǎri perefii V şi O ai portiunii ocluzale ai preparǎrii ca şi partea
proximalã, converg spre suprafața ocluzalǎ.Aceastǎ convergentǎ nu va fi prea exagerata
pentru a nu lǎsa prisme de smalt nesustinute la nivelul conturului marginal al suprafetei
ocluzale.
O retentie suplimentarǎ a restauratiei în aria proximalǎ este obtinutǎ prin sporirea unghiurilor
PAP-V şi PAP-O. Aceasta se objine prin plasarea unui mic sant care taie în douǎ aceste
unghiuri diedre. Aceastǎ formǎ de retentie se terminǎ la jonctiunea smalj-dentină dar nu o
subminează, la o distanță de minim 0,2mm.
Altǎ formǎ de retentie include micile zone de subminare a unghiurilor la 0,2 mm distanță de
joncțiunea smalț-dentină, cum ar fi unghiul incizal în preparǎrile de clasa a şi gingivo-pulpar
în cavitǎtile de clasa a V-a-pe molari pentru preparǎrile pentru amalgam.
Odatǎ cu apariția tehnici etching s-a oferit o nouă dimensiune formei de retenfie şi rezistență
în cazul preparǎrilor pentru răşini (compozite).
5) Obtinerea formei de convenientǎ
Forma de conveniengǎ este aceea sculpturǎ sau formare a cavitajii care va permite o
observare adecvatǎ, accesibilitate si operare usoarǎ in prepararea si restaurarea cavității.
Pentru a obține această formă, de multe ori este necesarǎ extensia mezialǎ, vestibularǎ sau
orală a peretilor pentru a câştiga un acces adecvat la porjiunea cea mai adâncǎ a cavitāfii.
Extensia marginilor vestibulare pe dinjii anteriori este contraindicatǎ din motive estetice.
6) Indepǎrtarea dentinei reziduale alterate restante
La dinfii la care lezinea carioasǎ este minimǎ, materialul cariat este complet indepǎrtat o dată
cu etapele anterioare de preparare. Oricum, dacă va urma dentina cariatǎ,dupǎ această etapǎ,
este bine ca acum sǎ fie indepǎrtatǎ.
Daca peretele pulpar si parapulpar este format si stabilit la un nivel corespunzätor, şi există o
micǎ zonǎ de dentinǎ cariatǎ pe ei, numai aceastã zonǎ va fi indepǎrtatǎ,lǎsând în urmǎ o zonă
rotundă pe aceşti perefi. Nivelul sau pozitia peretilor nu va fi modificatǎ.
Caria progreseazǎ in dentinǎ,si o zonǎ de decalcificǎri precede penetrarea
microorganismelor.Această zonǎ de decalcificare adesea apare discromicǎ în comparafie cu
dentina sănătoasă, și încă nu arată textura moale a cariei.Aceastǎ conditie de dentinǎpoate fi
numită dentină "afectată" și diferă de dentina "infectată" ne fiind semnificativ invadatǎ de
microorganisme.Este o practicǎ acceptatǎ de a permite rimanerea dentinei afectate pe dintii
preparati.
Folosirea aspectului cromatic numai pentu a determinǎ câtǎ dentinǎ se va îndeparta este un
criteriu nesatisfacator subiectiv. Astfel,pe de o parte apare riscul unei exereze excesive iar pe
de altǎ parte de a lǎsa material carios.
Adesea caria cu dentinǎ ramolită, manifestǎ aceeasi culoare ca dentina Inconjuratoare astfel
încât nu poate sǎ diferentieze dentina infectatǎ de cea afectatǎ.Pe de altǎ parte, dentina
discromică distinctă, cu siguranțã afectatǎ, este adesea sǎnǎtoasǚ şi comparabilǎ în fermitate
cu dentina înconjurǎtoare neafectatǎ.
O descriere clinicǎ exacta a locului unde se opreste dentina infectata si începe dentina
afectatǎ este practic imposibil.Este o decizie empiricǎ care este sporitǎ prin cunoştinte si
experiență. Din fericire, decizia nu necesită mare exactitate si pentru aceasta nu este necesar
ca toatǎ dentina invadatǎ de microorganisme sǎ fie îndepärtati.
În cavitǎtile superficiale si medii, îndepǎrtarea masei cu microorganisme şi ulterior sigilarea
cavităjii cu material de restauratie,distrug aceste câteva bacterii restante,sau în cel mai rău caz
le face inactive sau le tine în stare de latentǎ.
Chiar în cavitǎjile profunde, unde poate sǎ aibǎ loc o invazie a pulpei, este necesar numai
coafajul pulpar indirect, între virulenta germenilor şi rezistenta pulpei existând un echilibru
care va fi favorabil pulpei dentare.Aceastǎ procedurǎ este adesea microorganisme.
În cavitǎtile mari cu tesut cariat extensiv,îndepǎrtarea acestui material poate sǎ se termine în
timpul doi al preparării. Este mult mai eficace sǎ îndepärtezi tesutul cariat inaintea timpului 1
deoarece efortul cheltuit in prepararea unei cavitǎji pentru un anumit material restaurator
poate deveni inutil constatându-se cǎ materialul este total neadecvat pentru o restaurare
satisfacatoare.
O situatie în care îndepartarea tesutului cariat este indicatǎ prima în prepararea cavitǎtilor este
în cavităti orale cu numeroase şi extinse procese carioase. In aceste situatii se pot aborda mai
mulți dinti: caria se poate îndepărta şi obtura cu materiale de obturatie temporarǎ, într-una sau
mai multe sedinte.