Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie

“Nicolae Testemiţanu”

Facultatea Stomatologie
Catedra Stomatologie Terapeutică

TEZĂ DE DIPLOMĂ

METODE DE DIAGNOSTICĂ ŞI TRATAMENT ÎN CARIA PROFUNDĂ

Elaborat de: Sleman Ghassan

Anul V, gr. 3504

Conducător:
d.ş.m. conf. univ. Alexeev V.

Chişinău, 2015
CUPRINS

Introducere.Actualitatea temei..........................................................................

Capitolul I. REVIUL LITERATURII.............................................................

1.1 Caracteristica cariei dentare............................................................................

1
1.2 Etiologia şi patogenia cariei dentare...............................................................

1.3 Clasificarea cariei dentare...............................................................................

1.4 Morfopatologia caiei dentare profunde..........................................................

1.5 Tabloul clinic al cariei dentare profunde...........................................................

1.6 Diagnosticul preventiv al cariei dentare profunde..........................................

1.7 Diagnosticul diferenţial al cariei dentare profunde.........................................

1.8 Planul de tratament al cariei dentare profunde................................................

Capitolul II. MATERIAL ŞI METODE DE CERCETARE.........................

2.1 Caracteristica generală a pacienţilor..............................................................

2.2 Examenul clinic al pacienţilor cu carie dentară profundă.............................

2.3 Schema metodei de tratament a cariei dentare profunde.................................

Prezentare de caz clinic nr. 1...........................................................................

Prezentare de caz clinic nr. 2............................................................................

CONCLUZII......................................................................................................

REZUMAT.........................................................................................................

SUMMARY........................................................................................................

BIBLIOGRAFIE...............................................................................................

INTRUDUCERE

Actualitatea temei. Caria dentară este o problemă socială şi economică

mondială prin frecvenţa şi intensitatea sa afectând 90 – 95% din populaţie.
Boala carioasa este o maladie infecţioasă, transmisibilă, ce produce prin
demineralizare modificări în conţinutul mineral al ţesuturilor minerale dure şi

2
care are în anumite condiţii capacitatea de reversibilitate şi vindecare prin
procese de remineralizare.
Unii consideră (Elderton R.J.) că procesele carioase reprezintă în mod
fundamental o manifestare a unui dezechilibru dintre ionii de calciu şi fosfat în
ţesutul dentar şi salivă, mediat de microorganismele plăcii bacteriene şi
influenţat de unii factori (fluor).
Leziunea carioasă cavitară apare când rezultatul acestei balanţe minerale
se înclină foarte mult într-o parte, printr-o pierdere netă a sărurilor minerale din
ţesuturile dure dentare. Atunci când prin măsuri preventive şi terapeutice,
modificăm ecosistemul microbiologic bucal, predomină redepunerea de
minerale, avînd ca rezultat oprirea progresiei leziunii prin fenomene de
remineralizare.
Caria dentară este un fenomen de origine externă şi prin prisma faptului
că nu afecteză dinţii incluşi sau neerupţi, ale căror suprafeţe externe nu sunt
expuse direct în mediul bucal, şi acţioneză atât pe dinţi vitali, cât şi devitali.
In ultimele decenii, in geneza cariei dentare s-au selectionat 3 factori
cauzali, si anume: flora microbiana bucala, unele componente alimentare si
calitatea structurilor dentare. In aceste conditii, pentru declansarea leziunilor
carioase este necesara interferenta obligatorie a acestor 3 cauze.
La apariţia cariei un rol important revine afecţiunilor antecedente şi
asociate. Se presupune că bolile generale exercită influenţă, modificînd
condiţiile de formare şi maturizare a ţesuturilor dintelui, şi în primul rînd a
adamantinei, ceea ce le face mai puţin sensibili la acţiunea agenţilor cariogeni.
În acest mod, bolile suportate în copilărie, starea generală a organismului,
ereditatea pot duce la apariţia frecventă de carie dentară.
Un rol important care duce la afectarea intensivă a ţesuturilor dure ale
dintelui îl au şi factorii externi ca radiaţia ionizantă. După cum rezultă din
observaţii clinice, X-terapia care se aplică frecvent în clinică, este însoţită de
afectarea dinţilor, indiferent de regiunea în care s-a produs iradiaţia. S-a

3
constatat identitatea modificărilor morfologice în adamantina dintelui în stadiile
incipiente ale cariei, unde are loc demineralizarea ţesuturilor. Drept cauză de
apariţie a cariei dentare, după terapia cu raze, se prezintă tulburarea salivaţiei,
acumularea de microorganisme, adică aceeaşi factori ca şi în carie.
În prezent este dovedit faptul că procesul carios debutează prin
demineralizarea smalţului, şi este privită ca un proces dinamic desfăşurat la
interfaţa dintre placa bacteriană şi dinte.
Caria dentară reprezintă un proces de dimeniraliyare a ţesuturilor dure
dentare atît local cît şi unul sistematic, unde sunt afectaţi un grup mare de dinţi.
Ele sunt totodată şi rezultatul unor boli generale a organismului unde are loc
afectarea ţesuturilor dure dentare, de aceea caria dentară poate fi numită şi
„boala carioasă”.
Scopul lucrării:
Scopul este de a studia etiologia, tabloul clinic, diagnosticul cariei dentare
profunde şi alegerea metodei de tratament.
Obiectivele lucrării sunt:
1. Aprofundarea cunoştinţelor asupra etiologiei cariei dentare medii;
2. Stabilirea unui algoritm eficient de tratament al cariei dentare medii care
să asigure funcţionalitatea dintelui.

CAPITOLUL 1. REVIUL LITERATURII

1.1. Carcateristica cariei dentare.

Caria dentară apare ca o boală multifactorială ce se caracterizează printr-o
distrucţie a ţesuturilor dure dentare cu formarea ulterioară a defectului cavitar în
smalţ şi dentină.
Evaluarea nivelului de afectare carioasă individuală se face prin
aprecierea :
1. Bilanţului cariilor care cuprinde:
 nr. cariilor primare;

4
  nr. dinţilor trataţi;
 nr. extracţiilor prin carie.
2. Activitatea sau inactivitatea cariilor;
3. Sediul cariilor :
 în locuri de predilecţie;
 în zone considerate ca fiind rezistente la carie.
4. Modul de propagare al cariei şi grupele de dinţi afectate;
5. Numărul de carii noi apărute într-o anumită perioadă de timp;
6. Existenţa cariilor în remisie sau a celor cu evoluţie întreruptă;
7. Calculul indicilor de carie :
DMF-T = numărul dinţilor afectaţi de carie;

DMF-S = numărul suprafeţelor cariate;

DMFR = numărul total de suprafeţe radiculare expuse, cariate.

8. Aprecierea bilanţului radiologic ;

 coronar :
• 0 = nici o radiotransparenţă;
• 1= carie în treimea externă a smalţului;
• 2 = carie în treimea internă a smalţului;
• 3 = carie în treimea externă a dentinei;
• 4 = obturaţie cu radiotransparenţă dentinară sub ea (carie
secundară marginală, recidivă);
• 5 = obturaţie
 apical;
 parodontal;
5
 9. Aprecierea evoluţiei cariilor prin alte mijloace complementare :
 sistem FOTI;
 sistem DI-FOTI;
 coloranţi pentru smalţ şi dentină,
 detectorul electronic de măsurare a impedanţei ţesuturilor
minerale ale dintelui,etc.

Dacă la o examinare clinică minuţioasă se pun în evidenţă leziuni carioase

primare şi secundare multiple, cu semne de activitate carioasă, într-o cavitate
orală cu foarte multe restauraţii, cu tratamente endodontice şi dinţi absenţi,
pacientul va avea un risc mare la carie. La pacienţii din această categorie se mai
pot observa leziuni pe suprafeţele netede sau pe suprafeţele radiculare expuse
cât şi la unele grupe de dinţi considerate mai rezistente la carie.
În categoria cu risc scăzut la carie pot fi grupaţi pacienţii care nu prezintă:
o nici o leziune carioasă primară sau secundară la o examinare
clinică şi radiografică;
o nici o obturaţie sau foarte puţine pentru vârsta dentară
respectivă şi nici un istoric de extracţie prin carie.

Toţi pacienţii neîncadraţi în aceste două categorii pot fi clasificaţi în

categoria cu risc mediu la carie.
În funcţie de apartenenţa la una din aceste categorii, fiecare pacient va
beneficia de:
 strategie individuală de tratament a bolii carioase, cu
evaluzarea posibilităţilor de remineralizare ale leziunilor respective;
 un tratament lezional privind design-ul cavităţii;
 tratament medicamentos al organului pulpo-dentinar;
 alegerea tehnicii şi materialului de obturaţie;

6
  stabilirea perioadei la care va fi chemat la reevaluare.

1.2. Etiologia şi patogenia cariei dentare

În etiologia cariei dentare au fost incriminaţi factori multipli de origine
internă sau externă a organismului. Deşi în anumite situaţii cu manifestări
clinice particulare rolul factorilor interni nu poate fi negat, în majoritatea
covârşitoare a cazurilor caria dentară apare fără echivoc ca rezultat al acţiunii
unor factori exteriori. Placa bacteriană
Astăzi la baza etiologiei cariei dentare stă ipoteza plăcii bacteriene
specifice, care recunoaşte că placa bacteriană este patogenică atunci când se
asociză cu maladia carioasă.
Placa bacteriană bogată în Streptococ. mutans şi
Lactobacili, este considerată a fi odontopatogenică, responsabilă de apariţia şi
progresia cariei dentare.
Placa matură are capacitatea de a metaboliza foarte rapid
zaharoza din aportul alimentar prin lanţul glicolitic, producînd acizi organici
care asigură o scădere profundă şi prelungită a pH-ului plăcii; deci activitatea
cariogenă a plăcii va fi stimulată mai puternic de frecvenţa consumului şi mai
puţin de cantitatea zaharozei ingerate.
Asupra ecosistemului microbian reprezentat de placa
bacteriană se exercită acţiunea unor factori care îi pot schimba caracteristicile,
denumiţi determinanţi ecologici.
Sediile susceptibile pentru atacul cariogen:
• şanţurile şi fostele
• suprafeţele netede aproximale situate imediat sub punctul de
contact sunt ferite de acţiunea benefică a autocurăţirii, a curăţirii artificiale şi a
salivei,
• suprafeţele netede vestibulare şi linguale din treimea
gingivală, sunt zone mai puţin susceptibile, fiind expuse direct factorilor naturali

7
de apărare împotriva cariilor, însă la pacienţii cu risc cariogen mare, la acest
nivel se găsesc atât leziuni active necavitare (White-spot), cât şi cavitare.
• suprafeţe radiculare, mult mai susceptibile la carii.

Aportul alimentar
Conţinutul mare în acizii existenţi în fructe şi sucuri scad pH-ul salivar, cu
creşterea posibilităţii de apariţie a unor demineralizări locale sau eroziuni
chimice susceptibile de a deveni sediile unor viitoare carii.
Prezenţa abundentă a monozaharidelor uşor fermentabile (zaharoza), este
un factor cheie în cariogeneză, deoarece o expunere frecventă la zaharoză poate
reprezenta cel mai important element în dezvoltarea unei plăci patogene prin
sinteza rapidă de polizaharide intra- şi extra-celulare de către S. mutans.
Cariogenitatea carbohidraţilor creşte în ordinea glucoză, galactoză, lactoză,
fructoză, zaharoză.
Conţinutul bogat în fluor duce la o mai mare capacitate de remineralizare
a leziunilor carioase prin scăderea solubilităţii structurii dentare, scăderea
energiei de suprafaţă a suprafeţelor dentare slăbind astfel adeziunea plăcii şi prin
blocarea glucozil-transferazei ce este implicată în metabolizarea carbohidraţilor
de către S. mutans.
Conţinutul în diferite oligoelemente este absolut necesar atât pentru
dezvoltarea şi mineralizarea mugurilor dentari, cât şi pentru reglarea cantităţii şi
calităţii de salivă. Creşterea cantităţii de fosfat în dietă va scade solubilitatea
substanţelor dentare anorganice.
O alimentaţie dură va avea un efect direct asupra dinţilor prin favorizarea
unei abraziuni fiziologice a suprafeţelor ocluzale ce va înlătura zonele de
retenţie, prin stimularea secreţiei de salivă cu efect carioprotectiv şi o
autocurăţire mult mai eficientă. Saliva, prin capacitatea sa tampon va favoriza
remineralizarea leziunilor incipiente, iar unele oligoelemente rezorbite din
alimente (fluor) au un efect anticariogen esenţial.

8
 Dieta influenţeazã în mod direct structura dentarã, fie prin
scaderea pH-ului in urma abuzului de alimente şi sucuri acide, fie provocând
demineralizãri locale şi eroziuni cervicale.
Alimentele dure şi / sau acre stimuleazã secreţia salivarã
beneficã in instalarea proceselor de remineralizare.
Dieta influenţeazã activitatea bacterianã prin prezenţa în
cantitate mare şi în timp îndelungat a zaharozei ce favorizeazã, prin elaborarea
de polizaharide extracelulare de cãtre Streptococcul mutans, formarea unei plãci
aderente, groase şi foarte cariogene (Gafar, Iliescu, Lãcãtuşu) .
Prin conţinutul în substanţe aglutinante şi neutralizante,
dieta poate avea şi un efect antimicrobian.
Dieta influenţează în mod direct structura dentară, fie prin
scăderea pH-ului în urma consumului repetat de alimente şi sucuri acide, fie
provocând demineralizari locale şi eroziuni cervicale (Andrian, Lăcătuşu).
Factorii salivari
Acţionează la nivelul lichidului bucal, care mai conţine celule epiteliale
descuamate, acoperite de o floră microbiană bogată, leucocite şi produse de
degradare enzimatică alimentară.
În primul rând o cantitate de 1 – 1,5 l, asigură: o protecţie eficientă printr-
o adevărată spălare a suprafeţelor dentare de resturile alimentare aderente; o
îndepărtare potenţială a tuturor microorganismelor ce nu aderă de suprafeţele
orale împiedicînd concentrarea florei patogene numai pe anumite zone
dispersînd astfel propria activitate enzimatică pe o suprafaţă cât mai mare. O
salivă vâscoasă, cu o cantitate mare de mucină are capacitatea de a precipita în
mediul solid înglobînd numeroşi microbi, iar o salivă seroasă cu o slabă
vâscozitate asigură o mai mare putere de autocurăţire.
Proprietăţile antimicrobiene. Sunt conferite de diferite proteine salivare
(lactoferină, lactoperoxidază, aglutinine şi lizozim), care în situaţii normale sunt
prezente în permanenţă, au un spectru larg de activitate, dar sunt mai eficiente în

9
apărarea antibacteriană a ţesuturilor moi orale. Sunt dovezi şi a existenţei unei
componente imunologice în salivă, reprezentată de Ig A serice din lichidul
parodontal şi Ig A secretorie, formată în ductul glandei parotide, rezistentă în
mediul salivar, cu o acţiune certă anti- S. mutans.
Rezistenţa la carie se bazează şi pe capacitatea tampon a salivei de a anula
pH-ul scăzut de la interfaţa smalţ –placă bacteriană.
Prezenţa ionului bicarbonat şi raportul lui cu ionii de sodiu asigură
creşterea pH-ului la nivelul plăcii pentru o anumită perioadă de timp, rezultat la
care contribuie şi hidroliza ureii şi sialinei, prin care se produce amoniac. Dacă
perioada de atac acid (şut acid) este mai mică decât perioada de acţiune a
capacităţii tampon salivare, protecţia anticariogenă este asigurată. Dimpotrivă,
dacă atacul acid durează mai mult sau este chiar continuu, prin cumularea
rezultatelor unor frecvente aporturi de zaharoză între mese, atunci
demineralizarea este continuă, iar procesul carios este iniţiat. Dacă pH-ul este
menţinut peste 5,5, ionii de calciu şi fosfat în prezenţa ionilor de fluor au
capacitatea de a se reîntoarce în ţesuturile dure dentare demineralizate, prin
fenomenul de remineralizare. Acesta are loc indiferent de stadiul de evoluţie al
cariei – în smalţ sau dentină, uneori promovînd suprafeţe dentare chiar mai
rezistente la atacul acid decât cele naturale iniţiale.
Cunoştiinţele din ce în ce mai precise privind etiopatogenia au stabilit în
mod clar că procesele carioase sunt în mod fundamental o manifestare a unui
dezechilibru global dintre ionii de calciu şi fosfat în ţesutul dentar şi salivă,
mediat de microorganismele plăcii, dar sub influenţa unor factori, dintre care cel
mai important este fluorul.

Din punct de vedere etiologic, demineralizarea produsă în fazele active ale

cariei, are loc în timpul scăderii pH-ului sub 5 (pH critic), perioadă denumită şut
acid, datorită producţiei masive de acizi organici de către unele specii

10
microbiene din placa bacteriană, capabile de fermenta o anumită componentă
din substratul glucidic al aportului alimentar (zaharoză şi glucoză).
În această ipoteză, la iniţierea şi progresia cariilor, un rol activ îl au atât
gazda, reprezentată de rezistenţa ţesuturilor dure dentare cu existenţa unor zone
de susceptibilitate la atacul acid, cantitatea şi calitatea lichidului bucal, cât şi
alimentaţia prin efectul pre- şi post-rezorbtiv, la care se adaugă şi timpul de
acţiune al pH-ului critic.

Factori de risc în apariţia cariilor

Se urmăresc principalii factori de risc :
 factori locali
 factori alimentari
 factori de risc de la nivelul fluidului oral

FACTORII LOCALI:
 dinţi cu morfologie accentuata
 incongruenţã dento-alveolarã cu inghesuire
 dinţi cu malpozitii (versii, rotatii)
 dinţi cu dentinogenezã imperfectã, cu distrofii dentare
secundare de tipul cariilor circulare la frontalii superiori (caria de biberon), sau
sindromul dentar Dubreuil-Chambardel .
 dinţi cu obturaţii debordante, cu restaurãri protetice la care
depunerea plãcii bacteriene se poate face in zona coletului acolo unde existã o
adaptare defectuoasã .
 la pacienţii ce suferã de sindrom disfuncţional al sistemului
stomatognat, cu tulburãri musculare, ocluzale, ale ATM, ce creeaza condiţii
favorabile depunerii de placã bacterianã şi de apariţie a cariilor

11
  la pacienţii cu boalã parodontalã (gingivite, parodontopatii)
la care, datoritã prezenţei inflamaţiei gingivale, igiena este precarã şi favorizeazã
apariţia de carii, in special in zona coletului precum şi pe suprafeţele radiculare
ce devin expuse plãcii bacteriene cariogene
FACTORII ALIMENTARI
Dieta influenţeazã în mod direct structura dentarã, fie prin
scaderea pH-ului in urma abuzului de alimente şi sucuri acide, fie provocând
demineralizãri locale şi eroziuni cervicale.
Alimentele dure şi / sau acre stimuleazã secreţia salivarã
beneficã in instalarea proceselor de remineralizare.
Dieta influenţeazã activitatea bacterianã prin prezenţa în
cantitate mare şi în timp îndelungat a zaharozei ce favorizeazã, prin elaborarea
de polizaharide extracelulare de cãtre Streptococcul mutans, formarea unei plãci
aderente, groase şi foarte cariogene (Gafar, Iliescu, Lãcãtuşu) .
Prin conţinutul în substanţe aglutinante şi neutralizante,
dieta poate avea şi un efect antimicrobian.
Dieta influenţează în mod direct structura dentară, fie prin
scăderea pH-ului în urma consumului repetat de alimente şi sucuri acide, fie
provocând demineralizari locale şi eroziuni cervicale (Andrian, Lăcătuşu).
Cariogenitatea carbohidraţilor fermentabili nu este
determinată de cantitatea consumată ci de frecvenţa consumului. Esenţială este
perioada de timp în care zahărul este la dispoziţia activităţii metabolice
bacteriene.
O consecinţă practică este aceea că reducerea snacks-urilor
ce conţin zahăr este mai importantă decât reducerea cantităţii de zahăr. În timpul
zilei trebuie stabilit un maximum de intervale fără zahăr. Modul de aport al
carbohidraţilor fermentabili trebuie ales intr-un mod în care să minimalizeze
timpul de contact cu dinţii (ceai în ceaşcă nu în biberon, limonadă cu paharul nu
cu paiul).

12
 BOLILE GENERALE IMPORTANTE PENTRU CARILE DENTARE

Cateva boli pot influenta indirect procesul carios:

 schimbari în structura şi compozitia salivei
 schimbari în tiparul dietei ce induce carii
 administrarea de medicamente (dupa continut şi
carbohidratii fermentabili, Ph redus, sau afecţiuni ale salivei)
 iradieri în zona cap –gât ce duc la distrugerea glandelor
salivare
 boli ale copilăriei ce influentează formarea smaltului

Exemple de boli generale ce vor avea ca rezultat uscaciunea gurii sau

schimbari în compozitia salivei
Boli Sistemice :
o Boli auto-imune
o Imunodeficiente
o Tulburari hormonale:
o Boli neurologice
o Tulburari ale glandelor endocrine
o Hipertensiunea
o Deshidratarea
o Senilitatea

o Tulburări psihice
o Tulburari neurologice
Defecte locale în glandele salivare:
- Dezvoltarea tulburarilor de secreţe salivară
- Tumori în glandele salivare
- Obstrucţii (sialolitiaze)

13
 - Inflamatia glandelor salivare (sialoadenita)

Medicamente
Medicamentele pot interfera cu cariile dentare în cateva moduri:
- Continutul in carbohidrati fermentabili ce duce la o formare
voluminoasa de placă şi productie de acid Ph redus
- Determina la schimbari în producerea şi compozitia salivei
- Hiposialia (reducerea debitului salivar) este cel de-al treilea
efect secundar al folosirii medicamentelor.

1.2. Morfopatologia cariei dentare medii.

În caria medie procesul carios are un aspect deosebit în dentină, datorită

structurii particulare a ei, în care canaliculele dentinare servesc drept căi de
difuziune pentru caria dentară, iar gradul de mineralizare mai mic facilitează
descompunerea minerală.
Caria dentară se răspîndeşte in dentină si în profunzimea sa sub formă de
con cu vîrful orientst spre joncţiunea smalţ-dentină.
La limita smalţ-dentină se formează nişte spaţii în care microorganismele
provenite din caria smalţului se pot dezvolta în condiţii bune. Invazia dentinei se
face dea lungul canaliculilor dentinare, şi în regiunea joncţiunii smalţ-dentină. În
acest caz, canaliculile îşi lărgesc lumenul, devin mai mari, angulare şi prin
unirea lor se formează microcavităţi care sunt umplute cu detritusuri dentinare,
microbi, resturi alimentare. Dat fiind faptul, că dentina conţine o cantitate mai
mare de substanţe organice decît smalţul, procesul carios se răspîndeşte mai
activ, mai agresiv, nu numai în profunzime, ci şi în suprafaţă, în special în
joncţiunea smalţ-dentină, astfel apărînd marginle smalţiere subminate, lipsite de

14
spijinul dentinei. În caria profundă integritatea joncţiunii adamantino-dentinale
se deteriorează și de asupra camerei dentare se păstrază doar un strat destul de
subțire de dentină pigmentată,uneori intactă.
În caria profundă examenul dintelui relevă o cavitate carioasă
adâncă,depășind nivelul dentinei si ajungând la organul pulpar, umplută cu
dentină pigmentată şi rămolită, ceea ce se determină prin sondare. Sondarea este
doloră pe planșeul cavității carioase.Simptomatologia dominanta este
sensibilitatea dureroasa la rece, cald, si la atingerea mecanica (periajul
dintilor).Percutor dintele nu este dolor.EOD este de 10-18 microA.
Clasificarea cariei dentare
Criteriile de clasificare ale leziunilor carioase existente la ora actuală sunt
multiple, ele bazându-se pe diferite caracteristici precum: aspectele
clinice, radiografice şi histologice ale procesului carios (Baum & Lundt).
În unele situaţii se iau în consideraţie şi afectarea unui anumit tip de dinte,
grup de dinţi sau anumită suprafaţă a dintelu (Marzouk &Ostânder) .
În descrierea unei anumite leziuni carioase, cu siguranţă, se pot utiliza
elemente ale mai multor criterii, şi uneori chiar se indică acest lucru
pentru stabilirea unui diagnostic cât mai precis şi a unei conduite
terapeutice adecvate.
În conformitate cu modificările apărute în ţesuturile dure dentare şi cu
manifestările clinice au fost elaborate câteva clasificări.
În dependenţă de ţesutul afectat se identifică:
1. Caria adamantinală;
2. Caria dentinală;
3. Caria cementală.
După localizarea focarului de afectare caria dentară se împarte în:
- Carie fisurală;
- Carie cervicală;
- Carie a feţelor aproximale.
După gradul de penetrare microbiană caria dentară se clasifică în:

15
 - carie superficială, prezintă un defect superficial, unde este afectat numai
smalţul, cu margini neregulate, are un aspect cretos, fiiind o carie
incipientă prezintă modificări structurale minime;
- carie medie, aici leziunea carioasă se întinde până la joncţiunea smalţ-
dentină, prezintă o cavitate carioasă de dimensiuni medii, umplută cu
dentină pigmentată şi rămolită unde apar modificări ale dentinei;
- carie profundă aici leziunea intersectează smalţul şi dentina aproape în
totalitate, rămănînd un strat subţire de dentină care separă camera pulpară
de exterior.
Clasificarea cariei (OMS, a 10-a revizuire)
K02.0 Caria smalţului
Stadiul de maculă (carie incipientă)
K02.1 Caria dentinei
K02.2 Caria cementului
K02.3 Caria dentară stopată
K02.4 Odontoclazie
Metaondontodentie infantilă
Melandontoclazie
K02.8 Altă carie dentară
K02.9 Carie dentară idiopatică

1.5. Tabloul clinic al cariei dentare profunde

În această formă a procesului carios integritatea joncţiunii adamantino –
dentinale se deteriorează,procesul acrioas progresâ până la organul dentar și de
asupra camerei dentare se păstrează un strat destul de sub țire de dentină
pigmentată.
Modificările de textură sunt cauzate de demineralizare, iar culoarea
devine întunecată, din cauza produşilor bacterieni, iar petele datorită alimentelor
şi lichidelor colorate. În caria profundă bolnavii pot acuză dureri de la excitan ți

16
termici(rece,fierbinte),chimici,mecanici.Durerea trece odată cu înlăturarea
excitantului.Examenul obiectiv al dintelui relevă o cavitate carioasă adâncă,
umplută cu dentină pigmentată şi ramolită.Deseori marginile sunt
subminate.Sondarea fundului cavității este dureroasă. Pe faţa masticatorie
această cavitate, uneori de dimensiuni extinse, se determină prin sondare. În
fisura nemodificată sonda de obicei nu se reţine, deoarece aici lipseşte dentina
ramolită. În prezenţa dentinei ramolite sonda se fixează în fisură.
În unele cazuri pot să apară semne de pulpită:dureri sîcîitoare în dinte
după inlăturarea factorului cauzal.De regulă procesul capătă o evoluție cronică.
Prepararea cavităţii carioase de obicei nu produce dureri, însă în unele
cazuri, mai ales de manopere în regiunea planșeului ei, pot să se declare dureri.

1.6. Diagnosticul preventiv al cariei dentare medii

Diagnosticul de carie dentară profundă se stabileşte în baza examenului
subiectiv obţinut prin anamneză, examenul clinic(percuție indoloră,sondare
doloră pe fundul cavității carioase,cavitate adâncă cu dentină pigmentată) și
examenul paraclinic(EOD-2-6microA,uneori10-16 microA,Rx,teste de vitalitate
termice)
Examenul subiectiv obţinut prin anamneză este insuficient și relativ
pentru stabilirea diagnosticului de carie profundă. De cele mai multe ori,
pacientul nu poate preciza momentul în care a început boala, simptologia fiind
săracă. Pacientul nu semnalează, de obicei, cavitatea carioasă sau modificările
de culoare de pe suprafeţele vizibile, acuză o sensibilitate, mai mult sau mai
puţin dureroasă, la diferiţi agenţi fizici (rece) şi chimici (dulce, acru) şi eventual
modificări de volum, şi culoare la nivelul papilei interdertare. Sensibilitatea este
importantă în special pentru depistarea cariilor de pe suprafeţele ascunse.
Examenul clinic este obţinut prin inspecţie, palpare, percuţie.
Inspecţia. La inspecţie se poate constata pe suprafeţele expuse vederii, o
cavitate carioasă adâncă, umplută cu dentină pigmentată şi rămolită.

17
Inspecţia se completează cu palparea, care se face concomitent începând cu faţa
vestibulară, apoi ocluzală, orală, continuând cu feţele aproximale, mezială şi
distală. Se studiază aspectul smalţului, se acordă atenţie zonelor de smalţ
modificate de culoare care trădează fie o carie incipientă, fie o carie de
vecinătate. De multe ori, caria aproximală este trădată şi de semne indirecte,
cum ar iritaţia şi congestia papilei interdentare.
Palparea completează în mod util examenul clinic. Se efectuează cu sonde
rigide. Prin palpare putem observa dacă este vorba de o pată netedă sau rugoasă,
moale sau dură şi gradul de sensibilitate a acestei regiuni. În cazul existenţei
unei cavităţi, palparea cu sonda dă o primă orientare asupra formei, adâncimii,
întinderii în suprafaţă a cariei, conţinutul cavităţii (detritus, dentină ramolită),
gradul de sensibilitate a pereţilor cavităţii.
Percuţia în caria dentară profundă este indoloră.
Examene paraclinice sunt determinate prin:
- Teste de vitalitate termice ne atestă o sensibilitate la exitanţi termici;
- Teste de vitalitate electrice - electroodontometria în cazul cariei dentare ne
indică o reacţie a pulpei la 2-6 microA;
- Radiografia se efectuează în mod special pentru depistarea cavităţilor pe
suprafeţele aproximale, care nu pot fi depistate vizual;
- Semnul firului de mătase se foloseşte pentru depistarea cariei de contact,
firul de mătase trecând printre dinţi se scămoşează.

1.7. Diagnosticul diferenţial al cariei dentare rofunde

Caria profundă va fi diferenţiată de: carie medie,pulpita acută de focar și
cronică fibroasă.
- În carie medie acuzele dureroase de tot felul sunt nu atât de intense.
- În pulpita acută de focar și cea cronică fibroasă durerile sunt
paroxistice,de o durată mai lungă,uneori spontane și EOD-15-20microA
1.8. Planul de tratament al cariei dentare profunde.

18
 Tratamentul cariei dentare profunde se efectuează în conformitate cu
etiologia şi patogenia procesului carios. El poate fi divizat în două căi:
tratamentul general şi local.
1. tratament general care constă din :
- administrarea produselor ce conţin albumine, grăsimi, cantităţi suficiente
de glucide, vitaminele grupului B, A, E, D, în raport cu vîrsta, cantităţi
suficiente de microelemente, se recomandă, fructe, legume etc.
2. Tratamentul local constăta din :
- tratamentul chirurgical ce se manifestă prin: Etape de realizare a
tratamentului cariei dentare prepararea cavităţilor:
- Deschiderea procesului carios – prin care se creează o cale de acces spre
interiorul procesului carios, în scopul pregătirii cavităţii – instrumentar
rotativ.
- Exereza dentinei alterate – constă în îndepărtarea în întregime a
conţinutului procesului carios, inclusiv a ţesutului dentinar afectat în mod
vizibil – se utilizează escavatoare bine ascuţite sau instrumentar rotativ.
- Extensia preventivă – constă în amplasarea marginilor cavităţii în zonele
dentare supuse actelor de autocurăţire şi accesibile curăţirii artificiale,
până în ţesut sănătos (pante?? cuspidiene, feţe vestibulare şi orale).
- Realizarea formei de retenţie – se realizează prin:
- paralelismul în plan axial a, cel puţin, 2 pereţi verticali,
- întâlnirea pereţilor laterali în unghi drept cu peretele-pulpă sau parapulpar,
- unghiuri bine exprimate la întâlnirea pereţilor laterali între ei,
- realizarea fundului cavităţii – plană sau în trepte,
- realizarea de cavităţi de retenţie sub formă de coadă de rândunică; în cazul
cavităţilor clasa a II-a (pe faţa ocluzală), clasa a III-a şi a IV-a (pe faţa
orală).
- Forma de rezistenţă – cavităţile trebuie să aibă pereţi suficient de
rezistenţi pentru a face faţă atât forţelor care se exercită pe suprafeţele
dinţilor, cât şi forţelor centripete dezvoltate în masa?? obturaţiei.
- Finisarea marginilor cavităţii – realizarea de margini groase de smalţ prin
îndepărtarea anfractuozităţilor smalţului, rotunjirea unghiurilor conturului
exterior al cavităţii. Bizotarea se realizează la nivelul cavităţilor de clasa I,
cavităţile de clasa a II-a, doar la nivelul pragului gingival şi al marginilor
19
 cavităţii ocluzale. La cavităţile de clasa a III-a, a IV-a, aV-a, nu se face
bizotare ci, doar, se urmăreşte ca marginile să nu prezinte anfractuozităţi,
să fie drepte şi netede.
- Curăţarea finală sau toaleta cavităţii.
- Reprezintă manopera de curăţire, de uscare şi inspecţie finală a cavitaţii.
- Se îndepărtează pulberile dentinare restante, resturile mici de smalţ
rămase eventual din etapa anterioară, urmele de salivă şi de sânge.
- Spălarea se face cu seringa cu apă încălzită, iar uscarea cu câteva jeturi de
aer necontaminat cu eventuale urme de ulei (cu o seringă), dar nu mai
mult de 10 secunde, pentru a împiedica desicarea dentinei şi lezarea
organului pulpo-dentinar.
- La sfârşit facem o inspecţie finală a cavitaţii.
În caria profundă pulpa dentară este acoperită de un strat de dentină sub țire și
pigmentată şi nu oferă aceleaşi propietăţi faţă de factorii agresivi ca în cazul
cavităţilor de carie superficială. Acest tip impune luarea unor măsuri deosebite
de tratament a cariei dentare profunde.
Deoarece stratul de dentină ce acoperă camera pulpară este sub țire se
impune aplicarea unui strat suplimentar, izolant faţă de agenţii fizici şi chimici,
între suprafaţa dentinei şi materialului de obturaţie definitivă.
Acest strat protector este denumit obturaţie de bază şi se realizează cu
diferite materiale, printre care cale mai des folosite sunt: cimentul fosfat de zinc,
eugenatul de zinc, cimenturile ionomerice, materiale moderne
fotopolimerizabile ca ionosit etc.

20
 CAPITOLUL II. MATERIAL ŞI MEDOTE DE CERCETARE

2.1. Caracteristica generală a pacienţilor.

În actualul studiu au fost examinaţi şi trataţi 8 pacienţi cu vîrsta cuprinsă
între 15-25 ani (5 femei, 3 barbaţi) cu diagnoza stabilită – Carie profundă -
localizată pe suprafeţele mediale şi ocluzale a molarilor.
Ca material de cercetare a fost utilizat material fotopolimerizabil Point 4
firma Ultradent: fig : 2.1

21
 Fig. 2.1. Material fotopolimerizabil. Point 4

Avantajele materialului de obturaţie Point 4 este un material:

- biocompatibil cu ţesuturile dure dentare;
- rezistent la masticaţie;
- estetic;
- radioopac.

2.2. Examenul clinic al pacienţilor cu carie dentară medie.

Anamneză – în discuţii cu pacientul este concretizat motivul prezentării la
medicul stomatolog.
22
  apariţia unei cavităţi în dinte,;
 reţinerea alimentelor;
 sensibilitate la excitanţi termici, chimici
Examenul clinic obiectiv. Examinarea pacienţilor a fost efectuată în
cabinetul stomatologic, cu instrumente stomatologice de examinare. Gradul de
afectare a dinţilor a fost apreciat conform criteriilor clasificării după OMS,
datelor examenului obiectiv.
Formula dentară a fost completată după sistemul recomandat deFederaţia
Internaţională a stomatologilor.

C O C
Formula dentară.

2.3. Schema metodei de tratament a cariei dentare profunde.

 Inspecţia;
 Discutarea despre necesitatea tratării cariei dentare;
 Selectarea metodei de tratament şi respectarea unui regim alimentar;
 Controlul repetat odată la 6 luni.
Profilaxia
Boala carioasă se poate preveni prin adresarea la timp a pacientului la
medicul stomatolog şi tratarea dinţilor, igiena cavităţii bucale, alimentaţia
corectă.
Se recomandă:

23
  Periajul dentar după mese, gustări şi înainte de culcare;
 Folosirea unei perii moi;
 Periajul corect al dinţilor sub un unghi de 45 grade;
 Folosirea pastelor de dinţi fluorurate;
 Perierea tuturor suprafeţelor dintelui, seacordă o atenţie specială a
dinţilor frontali şi tutror suprafeţelor dinţilor posteriori;
 Consumul de alimente dure, care ar duce la autocurăţirea dinţilor;
 Consumul brîzeturilor, mozzarela, iaurt, lapte;
 Evitarea alimentelor ce conţin mult zahăr, în special cele lipicioase,
cu cît zahărul stă mai mult în contact cu dinţii, cu atît face mai
multe carii;
 Fumatul şi mestecatul de tutun.

Prezentare de caz clinic nr. 1

Nume, prenume: Pacient A s-a adresat la medicul stomatolog pentru
asistenţă terapeutică
Vîrsta: 23ani
Domiciliu: Chişinău
Ocupaţia: student
Acuze – pacientul acuză apariţia unei cavităţi în dinte, reţinerea alimentelor,
senzaţii slab dolore la excitanţi termici, chimici.
Anamneza vieţii
Este al doilea copil în familie şi a crescut în condiţii de trai şi alimentaţie
satisfăcătoare. Creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică s-a desfăşurat conform
vîrstei.
Obiceiuri vicioase – neagă. Reacţii alergice la substanţele medicamentoase
24
nu prezintă.
Starea actuală a bolnavului
Starea generală: satisfăcătoare.
Tegumente: roz-pale.
Constituţia: normostemică.
Sistemul respirator, digestiv, cardiovascular – în normă.
Examenul clinic obiectiv
Examenul extraoral
 Inspecţia:
- forma feţei: rotundă, nu au fost depistate asimetrii;
- tegumentele: roz-pale, curate;
- proporţia etajelor feţei: de dimensiuni egale;
- poziţia mentonului: nu este deviat.
 Palpaţia:
Examenul ATM: Inspecţia deschiderii gurii – normală ≈ 50mm;
Auscultaţia: excursia condilului – uniformă.
- palpaţia ţesuturilor moi: nu este dureroasă, nu prezintă anumite
formaţiuni patologice.
Examenul intraoral
Examenul endobucal:
 Inspecţia:
- marginea roşie a buzelor: roză, scuame, cruste nu sunt prezente;
- vestibulul bucal este mediu – 6 mm;
- frenurile labiale sunt de tip mediu (4mm) de la vârful papilei
incisivale;
- mucoasa jugală este roz-pală, fără elemente patologice.
 Palpaţia:
- palparea buzelor, limbei: indoloră;
- palparea mucoasei pasiv mobile, în regiunea dintelui 3 6 este nedureroasă.
Inspecţia dinţilor:
- ocluzia: ortognată;
25
 - culoarea dinţilor: albă-surie, cu suprafaţa lucioasă;
- prezenţa în dintele 47 a unei cavităţi de dimensiuni medii, nu prezintă
dureri la sondare.
Percuţia: indoloră
Formula dentară:
ob

C C

Diagnosticul preventiv al cariei dentare medii

Diagnosticul de carie dentară medie se stabileşte în baza examenului
subiectiv obţinut prin anamneză, examenul clinic puse în evidenţă prin
examenul stomatologic şi examenul paraclinic.
Examenul subiectiv obţinut prin anamneză sunt relative pentru stabilirea
diagnosticului de carie. De cele mai multe ori, pacientul nu poate preciza
momentul în care a început boala, simptologia fiind săracă. Pacientul nu
semnalează, de obicei, cavitatea carioasă sau modificările de culoare de pe
suprafeţele vizibile, acuză o sensibilitate, mai mult sau mai puţin dureroasă, la
diferiţi agenţi fizici (rece) şi chimici (dulce, acru) şi eventual modificări de
volum, şi culoare la nivelul papilei interdertare. Sensibilitatea este importantă în
special pentru depistarea cariilor de pe suprafeţele ascunse.
Examenul clinic este obţinut prin inspecţie, palpare, percuţie.
Inspecţia. La inspecţie se poate constata pe suprafeţele expuse vederii, o
cavitate carioasă nu prea adâncă, umplută cu dentină pigmentată şi rămolită.

26
Inspecţia se completează cu palparea, care se face concomitent începând cu faţa
vestibulară, apoi ocluzală, orală, continuând cu feţele aproximale, mezială şi
distală. Se studiază aspectul smalţului şi dentinei, se acordă atenţie zonelor de
smalţ-dentină modificate în culoare. De multe ori, caria aproximală este trădată
şi de semne indirecte, cum ar fi iritaţia şi congestia papilei interdentare.
Palparea completează în mod util examenul clinic. Se efectuează cu sonde
rigide. Prin palpare putem observa dacă este vorba de o pată netedă sau rugoasă,
moale sau dură şi gradul de sensibilitate a acestei regiuni. În cazul existenţei
unei cavităţi, palparea cu sonda dă o primă orientare asupra formei, adâncimii,
întinderii în suprafaţă a cariei, conţinutul cavităţii (detrius, dentină ramolită),
gradul de sensibilitate a pereţilor cavităţii.
Percuţia în caria dentară medie este indoloră.
Examene paraclinice sunt determinate prin:
- Teste de vitalitate termice ne atestă o sensibilitate la exitanţi termici;
- Teste de vitalitate electrice - electroodontometria în cazul cariei dentare ne
indică o reacţie a pulpei la 2-6 mca;
- Radiografia se efectuează în mod special pentru depistarea cavităţilor pe
suprafeţele aproximale, care nu pot fi depistate vizual;
- Semnul firului de mătase se foloseşte pentru depistarea cariei de contact,
firul de mătase trece printre dinţi se scămoşează.
Diagnosticul diferenţial al cariei dentare medii
Caria medie va fi diferenţiată de: defectul cuneiform, eroziunea dentară,
caria profundă, periodontita cronică.
- În defectul cuneiform defectul carios se localizează pe coletul dentar, are
pereţi duri şi o formă caracteristică a defectului. Evoluţia acestei maladii
deobicei este asimptomatică.
- În eroziunea ţesuturilor dure ale dinţilor se observă un aspect caliciform,
fundul ei este neted, lucios. Eroziunea afectează coletul dentar. Această
maladie este însoţită frecvent de hiperestezie, sensibilitate sporită faţă de
excitanţi mecanici, chimici şi termici. În anamneză deseori se constată
consum de sucuri, fructe şi bauturi acide.
27
 - În caria profundă se observă o demineralizare pronunţată a ţesuturilor
dure şi sensibilitate la diferiţi excitanţi.
- În periodontita cronică lipsesc senzaţiile dolore în timpul preparării
cavităţilor carioase.
Tratament al cariei dentare medii.
Tratamentul chirurgical ce se manifestă prin prepararea cavităţilor cu
exereza ţesuturilor dentare dure alterate şi crearea în dinte a unei cavităţi cu
anumite caracteristici, prevenirea complicaţiilor cariei şi restituirea formei
anatomice şi funcţiei dintelui.
 Prepararea cavităţii carioase cu înlăturarea dentinei afectate,
rumeguşului de dentină;
 Spălarea cavităţii cu soluţii de 3% apă oxigenată, ser fizilogic, apă
distlată;
 Uscarea cu un jet de aer călduţ;
 Aplicarea obturaţiei izolatorii;
 Gravajului se va aplica cu acidul ortofosforic pe toţi pereţii pentru 15
secunde;
 Spălarea gravajului cu un jet de apă 15-30 secunde şi uscarea;
 Aplicarea bonding-ului – fotopolimerizarea 10 sec;
 Obturaţia definitivă cu materiale moderne fotopolimerizabile Point 4
şi redarea formei anatomice a dintelui;
 Determinarea ocluzei şi înlăturarea surplusului de obturaţie;
 Şlefuirea şi poleirea obturaţei.
În calitate de tratament general pacientului i-a fost recomandat
administrarea produselor ce conţin albumine, grăsimi, cantităţi suficiente de
glucide, vitaminele grupului B, A, E, D, în raport cu vîrsta, cantităţi
suficiente de microelemente, se recomandă, fructe, legume etc.

Fig. 2.2.Înainte de tratament Fig. 2.3. Dintele după preparare

28
Fig. 2.4. Aplicarea acidului Fig. 2.5. Boding

Fig. 2.6. Rezultatul final

Prezentare caz clinic nr.2

Nume, prenume: Pacient B

Vîrsta: 25ani
Domiciliu: Chişinău
Ocupaţia: student
Examenul subiectiv
Acuze – apariţia unei cavităţi în dintele 26, reţinerea alimentelor, senzaţii
slab dolore la excitanţi termici, chimici.
Examenul obiectiv al dintelui relevă o cavitate carioasă de dimensiuni
medii, ceea ce se determină prin sondare, umplută cu dentină pigmentată şi
ramolită. În prezenţa dentinei ramolite sonda se fixează în fisură.
Prepararea cavităţii carioase de obicei nu produce dureri, însă în unele
cazuri, mai ales de manopere în regiunea pereţilor ei, pot să se declare dureri.
Diagnosticul preventiv al cariei dentare medii
Diagnosticul de carie dentară medie se stabileşte în baza examenului
subiectiv obţinut prin anamneză, examenul clinic puse în evidenţă prin
examenul stomatologic şi examenul paraclinic.
Examenul subiectiv obţinut prin anamneză sunt relative pentru stabilirea
diagnosticului de carie. De cele mai multe ori, pacientul nu poate preciza
momentul în care a început boala, simptologia fiind săracă. Pacientul nu
semnalează, de obicei, cavitatea carioasă sau modificările de culoare de pe
suprafeţele vizibile, acuză o sensibilitate, mai mult sau mai puţin dureroasă, la
diferiţi agenţi fizici (rece) şi chimici (dulce, acru) şi eventual modificări de

29
volum, şi culoare la nivelul papilei interdertare. Sensibilitatea este importantă în
special pentru depistarea cariilor de pe suprafeţele ascunse.
Examenul clinic subiectiv este obţinut prin inspecţie, palpare, percuţie.
Inspecţia. La inspecţie se poate constata pe suprafeţele expuse vederii, o
cavitate carioasă nu prea adâncă, umplută cu dentină pigmentată şi rămolită.
Inspecţia se completează cu palparea, care se face concomitent începând cu faţa
vestibulară, apoi ocluzală, orală, continuând cu feţele aproximale, mezială şi
distală. Se studiază aspectul smalţului, se acordă atenţie zonelor de smalţ
modificate de culoare care trădează fie o carie incipientă, fie o carie de
vecinătate. De multe ori, caria aproximală este trădată şi de semne indirecte,
cum ar iritaţia şi congestia papilei interdentare.
Palparea completează în mod util examenul clinic. Se efectuează cu sonde
rigide. Prin palpare putem observa dacă este vorba de o pată netedă sau rugoasă,
moale sau dură şi gradul de sensibilitate a acestei regiuni. În cazul existenţei
unei cavităţi, palparea cu sonda dă o primă orientare asupra formei, adâncimii,
întinderii în suprafaţă a cariei, conţinutul cavităţii (detrius, dentină ramolită),
gradul de sensibilitate a pereţilor cavităţii.
Percuţia în caria dentară medie este indoloră.
Examene paraclinice sunt determinate prin:
1. Teste termice ne atestă o sensibilitate la exitanţi termici;
2. Teste de vitalitate electrice - electroodontometria în cazul cariei dentare ne
indică o reacţie a pulpei la 2-6 mca;
3. Radiografia se efectuează în mod special pentru depistarea cavităţilor pe
suprafeţele aproximale, care nu pot fi depistate vizual;
Diagnosticul preventiv al cariei dentare medii
Diagnosticul de carie dentară medie se stabileşte în baza examenului
subiectiv obţinut prin anamneză, examenul clinic puse în evidenţă prin
examenul stomatologic şi examenul paraclinic.
Diagnosticul diferenţial al cariei dentare medii

30
 Caria medie va fi diferenţiată de: defectul cuneiform, eroziunea dentară,
caria profundă, periodontita cronică.
1. În defectul cuneiform defectul carios se localizează pe coletul dentar, are
pereţi duri şi o formă caracteristică a defectului. Evoluţia acestei maladii
deobicei este asimptomatică.
2. În eroziunea ţesuturilor dure ale dinţilor se observă un aspect caliciform,
fundul ei este neted, lucios. Eroziunea afectează coletul dentar. Această
maladie este însoţită frecvent de hiperestezie, sensibilitate sporită faţă de
excitanţi mecanici, chimici şi termici. În anamneză deseori se constată
consum de sucuri, fructe şi bauturi acide.
3. În caria profundă se observă o demineralizare pronunţată a ţesuturilor
dure şi sensibilitate la diferiţi excitanţi.
4. În periodontita cronică lipsesc senzaţiile dolore în timpul preparării
cavităţilor carioase.

Planul de tratament al cariei dentare medii.

Tratament :
1. Prepararea cavităţii carioase, prelucrarea medicamentoasă;
2. Gravajului se va aplica cu acidul ortofosforic pe toţi pereţii pentru 15
secunde;
3. Spălarea gravajului cu un jet de apă 15-30 secunde şi uscarea;
4. Aplicarea bonding-ului – fotopolimerizarea 10 sec;
5. Aplicarea materialului fotopolimerizabil
6. fotopolimerizarea 60 secunde.
7. Înlăturarea supracontactelor, şlefuirea, poleirea.

Fig. 2.7. Carie dentară medie dintele 26 înainte de tratament

Fig. 2.8. Prepararea cavităţii Fig. 2.9. Aplicarea acidului

31
 Fig. 2.10. Rezultatul final

CONCLUZII
1. În baza analizei clinice literaturii au fost aprofundate cunoştinţele
referitoare la tabloul clinic,diagnosticul şi metodele de tratamnet a
cariei dentare profunde.
2. Rezultatul obţinut ne-a demonstrat eficacitatea preparatului Point 4
în tratamentul cariei dentare medii.

32
 REZUMAT
Caria dentară profundă se caracterizează printr-o demineralizare a
ţesuturilor dure dentare şi forarea de cavităţi apărută în urma nerespectării
igienei orale necorespunzătoare, datorită factorilor locali şi generali. Apariţia
cavităţilor dentare duce la un disconfort în timpul alimentaţiei, la incomodare în
timpul vorbirii. De aceea este nevoie ca tratamentul să fie efectuat la timp şi
calitativ.

33
 SUMMARRY
Deep Tooth decay is characterized by demineralization of dental hard
tissues and formation of cavities which occur from the failure of poor oral
hygiene, due to local and general factors. The occurrence of dental cavities lead
to discomfort during feeding, to inconvenience during the speech. Therefore it is
necessary that treatment be carried out on time and qualitative.

34
 BIBLIOGRAFIE
1. E. Borovschi „ Stomatologie terapeutică”, Chişinău, 1999;
2. Gh. Nicolau şi coautori „Odontologie practică modernă”,Vector, 2012;
3. Gh.Nicolau, „Bazele endodontice practice moderne” , Nasticor 2009;
4. M. Gafar, A.Iliescu, „Endodonţie clinică şi practică”, Ediţia medicală,
Bucureşti, 2002;
5. R. Luca „Metode locale de prevenirea a cariei în şanturi şi fosete”
Bucureşti, 1998;
6. V. Ghicavîi, S. Ştirbu „Farmacoterapia afecţiunilor stomatologice”,
Chişinău, 2002,
7. V.Burlacu, V.Fala, „Secretele endodonţiei” , 2010, Chişinău;
8. Internet: www.medicalxxl.com; www.stom.by; www.stomatolog.md;
www.euqenol.ro; www.medici-online.ro; www.acap.md;
www.rambler.ru

35
36