Tema 11: Abraziunea țesuturilor dentare ale dintelui. Defectul cuneiform. Necroza țesuturilor dure ale dintelui.

Eroziunea
țesuturilor dure ale dintelui. Hiperestezia țesuturilor dure ale dintelui. Modificările țesuturilor ale dintelui in endocrinopatii.
Tabloul clinic. Diagnosticul diferențial. Tratament.

1. Etiologia defectului cuneiform a abraziunii dentare a eroziunii dentare si a necrozei țesuturilor dure.
Etiologia defectului cuneiform:
 Factorii mecanici (periuţa de dinţi)- s-a constatat prin cercetări clinice ca persoanele cu mâna dreapta mai dezvoltată
(dreptacii) defectele sunt mai pronunţate din partea stânga, deoarece ei curăță dinţii părţii stângi mai minuțios.
Stângacii care își curăță dinţii părţii drepte mai minuţios, defectele se observă pe partea dreaptă. Dar ca contra
argument la teoria mecanică servesc datele că defectul cuneiform apare şi la persoanele care nu folosesc periuțe.

Etiologia abraziunii dentare:

 Fricţiunea cu corpuri străine, altele decât alimentele (abuzul de scobitori, folosirea exagerată a aţei dentare etc.)
 Obiceiuri vicioase (rosul unghiilor, fumatul pipei etc.)
 Parafuncţii (bruxismul - cea mai întâlnită cauză)
 Ticuri profesionale (instrumente de suflat, interpoziţia diferitelor obiecte etc.)
 Periajul dentar agresiv, exagerat sau folosirea unor paste de dinţi abrazive (unele paste de dinţi pentru albire dentară)
 Lucrări protetice incorecte, din materiale cu duritate mai mare decât cea a smalţului dinţilor antagonişti

Etiologia necrozei țesuturilor dure:

 Apare deobicei la persoanele care muncesc un timp îndelungat în condiţii neprotejate. Mai frecvent provoacă necroză:
acidul clorhidric, azotic, sulfuric şi mai rar se observă necroze de la acţiunea acizilor organici.
 Acumularea vaporilor în aer modifică pH salivar până la 5,8-6,2, iar ca rezultat area loc decalcinarea smalţului.
 Luând în calcul sistematizarea etiologică a necrozei ea poate fi :
a. Exogenă (chimică)
b. Endogenă
2. Clasificarea.

3. Tabloul clinic si diagnosticul lor.

Tabloul clinic si diagnosticul defectului cuneiform:
 Defectul cuneiform nu este însoţit de senzaţii dolore, câteodată pacienţii pot să
indice locul defectului la colet.
 Dar uneori defectul poate să progreseze dar lent şi aprofunzîndu-se el nu produce
necroză sau osteoporoză, în foarte rare cazuri pacientul poate să declare o durere
pasageră de la agenţi termici, chimici şi mecanici.
 Defectul cuneiform cuprinde o grupa de dinţi.
 Pereţii defectului sunt duri, lucitori şi netezi.
 Uneori defectul poate atinge o profunzime atât de mare, că se poate produce
fractura coroanei.

Tabloul clinic si diagnosticul abraziunii dentare:

Abraziunea dentară reprezintă uzura sau tocirea ireversibilă a dinţilor în
urma unor forţe mecanice aplicate pe termen lung. Apare pe suprafeţele
dentare implicate în procesele de apucare, triturare, incizie la care se poate
adăuga uzura determinată de manoperele de igienizare prin periai.
Poate fi de natură fiziologică (abraziunea apărută odată cu înaintarea în
vârstă în urma mişcărilor normale de masticaţie) sau de natură patologică
(defecte de structură a ţesuturilor dentare, factori mecanici anormali,
bruxism, proteze dentare incorect adaptate etc.)
Abraziunea fiziologică, denumită şi atriţie, reprezintă pierderea lentă,
gradată, a ţesutului dentar, rezultat al contactului dentar în timpul
masticaţiei şi degluţiei în timp ce abraziunea patologică se caracterizează
prin pierdere mare de substanţă dentară şi poate fi însoţită de apariţia unor complicaţii pulpare, parodontale sau la nivelul
articulaţiei temporo-mandibulare.
În afară de aspectul neplăcut al dinţilor rezultat în urma uzurii mecanice se instalează şi o sensibilitate crescută a acestora.
Puteţi experimenta sensibilitate crescută la substanţe reci sau calde dacă smalţul (stratul protector al dinţilor) este foarte
afectat şi dentina expusă.

Tabloul clinic si diagnosticul eroziunii dentare:

Eroziune dentara este o leziune cu o pierdere progresivă a smalţului şi
dentinei. Se localizează pe suprafeţele vestibulare a dinţilor.
 Au o formă ovală sau rotundă.
 Mai frecvent sunt afectaţi incisivii superiori, caninii şi mai rar
premolarii. Nu afectează dinţii arcadei inferioare.
 Se întâlnesc la persoanele de vârstă medie.
 Eroziunile pot fi rar solitare, mai frecvent afectează câţiva dinţi cu
localizarea simetrică.
 La început apare o pierdere mică de smalţ, care treptat se
aprofundează ajungând până la dentină.
 Fundul eroziunii, atingând dentina, are o culoare galbenă sau
chiar brună.
 Dacă eroziunea afectează numai smalţul, pot apărea senzaţii dolore provocate de factorii termici, chimici.
 Eroziunile în dentină sunt mai puţin dureroase.

Tabloul clinic si diagnosticul necrozei țesuturilor dure:

 Deja în fazele iniţiale a necrozei acide pacienţii au senzaţii de
strepezire, amorţire, apoi hiperestezie pronunţată de la agenţi
termici, chimici şi mecanici
 In toate cazurile suferă in primul rând dinții frontali superiori
 Pot apărea şi dureri spontane în dinţi
 Uneori apare o senzaţie de lipire a dinţilor la angrenare
 Cu timpul aceste senzaţii dispar în urma depunerii dentinei
terţiare şi distrofiei pulpei sau necroza ei
 Cu timpul adamantina capătă un aspect opac, mat cu o culoare
gri-murdară sau întunecată, devine rugoasă. Are loc destrucția
ţesuturilor.
 Adamantina dispare, apar margini ascuţite a dinţilor care uşor se fracturează. Mai frecvent sunt lezaţi dinţii frontali pe
suprafaţa lor vestibulară.
 Coroanele incisivilor şi caninilor se micşorează în înălţime, iar marginea incizală devine ovală, uneori coroanele capătă o
formă de clin. Treptat coroanele dinţilor frontali se ruinează până la gingie, apar gingivite, molarii şi premolarii sunt
supuşi abraziunii
 Apare la persoanele care lucrează la uzine de acizi.

4. Diagnosticul diferențial.
Diagnosticul diferențial al defectului cuneiform:
 Caria superficială şi medie
 Eroziunea smalțului
 Necroza acida

Diagnosticul diferențial al abraziunii dentare:

 Caria superficială şi medie
 Necroza acida

Diagnosticul diferențial al eroziunii dentare:

 Defectul cuneiform
 Necroza acida
 Abfracția
 Caria superficiala
Diagnosticul diferențial al necrozei țesuturilor dure:
 Eroziunea pentru care este caracteristică prezența suprafeței lucioase, dure, poleite , pe când în necroza suprafața e
rugoasă , moale(dimeneralizată).

5. Tratamentul.
Tratamentul defectului cuneiform:
 Sfat igienic (periaj lejer, mișcările periajului numai in direcție verticala)
 Se recomandă de schimbat mai des pastele de dinți (interzicerea folosirii pastelor de dinți pentru albire)
 Remterapia cu preparatele: Gluma (Kerr), Desinzeter (Admira), Bifidum-12%(Voco)
 In caz de prezența a defectelor mici ele se acoperă cu compozite fluide (foto)
 La prezența defectelor mai mari-obturări, restaurări

Tratamentul abraziunii dentare:

Tratamentul în cazul dinţilor uzaţi prin abraziune variază în funcţie de gradul în care aceştia au fost afectaţi.
 In caz ca dinţii au suferit destrucții mari cel mai probabil va fi nevoie că dinţii respectivi să fie refăcuţi
 In caz ca abraziunea nu-i atât de avansata si sensibilitatea nu este crescută se vor folosi gutiere care să stopeze evoluţia
uzurii
 In cazul în care dinţii au devenit sensibili se recomandă anumite tratamente cu fluor pentru utilizare la domiciliu,
acestea pot fi sub formă de geluri sau diferite lichide cu care se clăteşte cavitatea bucală şi au ca scop întărirea
structurilor dentare afectate
 Dacă este nevoie ca dinţii să fie reconstruiţi stomatologul va folosi un material de culori asemănătoare cu cea a dinţilor
pentru a înlocui suprafaţă lipsa

Tratamentul eroziunii dentare:

Poate fi local si general
General:
 Tratament general al glandei tiroide si tratament general remineralizator (A.Fiodorov -2000)
Local:
 Înlăturarea factorilor provocatori (chimic, fizici)
 Igienizarea cu paste de dinți ce conțin (Ca, P, F, microelemente)
 Remterapia locala
 Obturarea sau restaurarea cu compozite
 În nici un caz nu se recurge la protezare

Tratamentul necrozei tesuturilor dure:

E necesar sa fie complex-local si general:
Local:
 Tratament remineralizator (remedii ce contin Ca, P, F, microelemente)
 Bifluorid 12- lac-aplicatii
 Acoperirea dinților cu “Admira protect” fotopolimer- pentru izolarea și protejarea dinților
 Igiena cavitatii bucale cu paste ce conțin Ca, P, F, microelemente
 Clatituri cu soluții bazice
 Restaurari coronare
General:
 Tratament specific al afecțiunilor generale ce pot provoca necroza
 Administrarea preparatelor de Ca, P, microelementelor, vitamine

6. Definiția. Tabloul clinic al hiperesteziei țesuturilor dure.

Hiperestezia este sensibilitatea sporită a ţesuturilor dure la agenţi mecanici, chimici, termici. Se atribuie către patologia
ţesuturilor dure, care apare după erupţia dinţilor.
Sensibilitatea sporită apare în leziuni unde este lezată integritatea ţesuturilor dure ca:
 caria dentară,
 abraziunea patologică,
 eroziuni,
 defecte cuneiforme,
  după prepararea dinţilor sub coroane de înveliş,
 când are loc denudarea rădăcinilor, în caz de parodontoză şi parodontită

Clasificări:
Dupa Iu.Feodorov (1981) împarte hiperestezia în două grupe:
a. după extinderea procesului:
 forma localizată (în 1 sau câţiva dinţi)
 forma generalizată – sensibilitatea majorităţii dinţilor.
b. după provenienţă:
 hiperestezia dentinei cauzată de reducerea ţesuturilor dure (caria, şlefuirea dinţilor, abraziunea patologică, eroziuni).
 hiperestezia în cazul când ţesuturile sunt integre (la denudarea rădăcinilor, în afecţiunile parodontale, la diferite boli
generale).

După manifestarea clinică deosebim trei grade:

 Gradul I – hiperestezie de la iritanţi termici;
 Gradul II – hipersensibilitate de la iritanţi termici şi chimici;
 Gradul III – apare hipersensibilitate de la factorii mecanici, termici, chimici.

Tabloul clinic:
 senzaţii dolore în dinţi de la acţiunea diferitor factori, cu înlăturarea excitantului durerile dispar. Uneori durerile pot
apărea spontan, dar de o foarte scurtă durată

7. Diagnosticul, diagnosticul diferențial hiperesteziei.

Diagnosticul diferenţial:
 pulpita acută(în pulpită durerea este îndelungată, se declară noaptea, în pulpită dintele reacționează la curent de peste
20mA, iar in hiperestezie 2-6mA)

8. Tratamentul. Profilaxia.
Tratament:
1. Local
2. General
3. Complex

Local:
Tratament remineralizator cu utilizarea sistematica a pastelor de dinți pe baza de Ca,P,F. (sol. 10% Gluconat de Ca (aplicații),
fetina, preparate oficiale pe baza de hidroxid de Ca, calcimol, calcxid, lyfe, sealapex, ultrablend)
Preparate pe baza de F:SOL2% NaF, fluorlac, dentin fluid, enamel fluid, fluoridin, bifluorid-12, profluoridin
Obturarea defectelor

General:
 Echilibrarea metabolismului mineral
 Coamid sol. 1%-1ml,i/m sau per os
 Sedative,tranchilizante
 Consultația și tratamentul specific la alți specialiști

9. Numiți afecțiunile endocrinopatice cu modificări ale țesuturilor dure. Tabloul clinic. Tratament.
Guşa endemică – la pacienţi se constată o evoluţie mai rapidă a cariei.
Hipoparatireoidoză – insuficienţa hormonului glandei parotide, în urma căruia se reduce conţinutul de Ca în sânge până la 1,2-
2 mmol/l.
Acromegalia – bolnavi ce se caracterizează prin creşterea disproporţională a scheletului, care este condiţionat de excesul
hormonului somatotrop de către hipofiză, ca rezultat se maresc dimensiunile maxilarelor, apar treme, se mareşte limba în
volum.
Gigantismul – se caracterizează prin creşterea relativ proporţională a scheletului, în urma producerii sporite a hormonului de
creştere.