Riscurile și complicațiile

tratamentului ortodontic.
Aspecte clinice.

Rezidenta anului III

Specialitatea: Ortodonție
Sprinceană Maria
 Ca orice altă intervenție medicală, tratamentul ortodontic pe lângă beneficiile sale are
de asemenea asociate careva riscuri și complicații. , de aceea în timpul actului medical,
prin utilizarea diferitelor proceduri, dispozitive și materiale, pot apărea reacții adverse
nedorite, atât locale (decolorări ale dinților, decalcifierea, resorbția radiculară,
complicațiile parodontale, disfuncția temporomandibulară) și sistemice (reacții alergice,
sindromul oboselii cronice).
 În timpul tratamentului ortodontic, trebuie luate în considerție două aspecte, și
anume riscurile actuale și posibilele complicații. Între acestea două există o
puternică conexiune, recunoscându-le ca fiind una dintre cheile furnizării unei
îngrijiri medicale sigure.

Efecte secundare și complicațiile ipotetic legate de trataentul ortodontic

Efecte locale:
 Dentare:
• coronare: decalcificări, cariile, uzura dinților, fisuri și fracturi ale smalțului; decolorări, deteriorarea
coroanei protetice (ca fracturare a uneia ceramice în timpul debonding);
• radiculare: resorbția rădăcinii, închiderea timpurie a vârfului rădăcinii, anchiloză;
• pulpare: ischemie, pulpită, necroză;
 Parodontale: gingivită, parodontită, recesiune gingivală sau hipertrofie, pierderea osoasă
alveolară, dehiscențe, fenestrații, pliuri interdentare, triunghiuri întunecate;
 Articulația temporomandibulară: resorbția condiliană, disfuncție temporomandibulară;
 Țesuturile moi ale regiunii orale și maxilo-faciale: traume (de exemplu, arcuri lungi, legate de
acoperirea capului), ulcerații ale mucoasei sau hiperplazie, arsuri chimice (de exemplu, legate de
gravare), leziuni termice (de exemplu, freze supraîncălzite), stomatită, manipulare neîndemânatică
a instrumentelor dentare;
 Rezultatul tratamentului nesatisfăcător: rezultat final morfo-funcțional, estetic sau funcțional
inadecvat, recidivă, eșec la tratament complet datorat abandonului de tratament
Efecte generale:
 Psihologice: tachinare, schimbări comportamentale ale pacienților și
părinților; disconfort asociat cu durerea prezentă și aspectul estetic
nemulțumit în timpul utilizării aparatului ortodontic;
 Gastrointestinale: înghițirea accidentală a unor părți mici ale
dispozitivului ortodontic (tuburi, console);
 Alergii la nichel sau latex;
 Cardiace: endocardită infecțioasă;
 Sindromul oboselii cronice;
 Infecții încrucișate  de la medic la pacient, pacient la doctor, pacient
la pacient.
Demineralizările și cariile dentare
Decalcifierea smalțului (petele albe) și cariia dentară este un efect advers frecvent al tratamentului ortodontic, apare la 50% dintre pacienții cu
tratament ortodontic. Dovezile arată că prevalența acestui efect secundar nedorit este în apropiere de 70% pentru leziuni ale petei albe și mai
puțin de 5% pentru cavități carioase (Al Maaitah și colab., 2011).

Mai mult de 30% sunt afectați incisivii maxilari, dinți cu cea mai mare valoare estetică (Chapman și colab., 2010) , caninii maxilari și
premolarii mandibulari. Cu toate acestea, orice dinte din gură poate fi afectat și adesea un grup de dinți anteriori prezintă decalcifiere.

Demineralizarea dinților este erodarea superficială a smalțului și reprezintă primul stadiu al procesului de apariție a cariilor dentare. Primul
indicator al faptului ca dintele incepe sa manifeste o scadere a nivelului optim de fluor din structura interna este reprezentat de aparitia unor
pete albe la suprafata sa. Textura petelor va fi la inceput una aderenta, iar contrastul dintre acestea si textura sticloasa a restului dintelui le face
usor de observat. Ulterior, intinderea acestor pete va fi tot mai mare, fiecare dintre ele va capata o porozitate tot mai accentuata, iar aspectul va
fi unul tot mai calcaros. Deseori, cei a caror dantura este afectata de demineralizare vor acuza dureri sau senzatie de sensibilitate la ingerarea
bauturilor prea calde sau prea reci. Pe masura ce vizita la medicul stomatolog este amanata, petele de pe suprafata dentara se inchid la culoare.
Acest fapt indica accentuarea fenomenului de demineralizare a dintilor si avansul acesteia cat mai mult in profunzimea structurii interne. În
caz că suprafața demineralizată rămâne intactă, există posibilitatea remineralizării și inversării leziunii. În cazurile severe, apare cavitate
carioasă care necesită intervenție restaurativă.
 Într-un studiu privind formarea petelor albe la copii tratați cu aparate fixe, au constatat că jumătate
dintre pacienții aveau cel puțin o pată albă după tratament, cel mai frecvent pe incisivii laterali
maxilari. Durata tratamentului nu a afectat incidența sau numărul de formațiuni de pete albe, deși
unii autori au constatat că demineralizarea poate avea loc rapid, în cadrul primei luni de tratament
cu aparat fix, de aceea evidențiază necesitatea evaluării ratei cariilor la începutul tratamentului.

Demineralizările asociate cu tehnica ortodontică prezintă

unele particularități specifice. Ele apar cu frecvență
crescută pe suprafața dintelui unde este fixat bracketul,
adiacent bazei acestuia, de obicei au o severitate scăzută
(de cele mai multe ori sunt întâlnite ca pete albe
maculoase, mai frecvent gingival și distal de baza
bracketului decât mezial sau ocluzal).
Principala verigă în patogeneza cariei dentare este perturbarea echilibrului dinamic între procesele
de demineralizare şi de remineralizare în cavitatea bucală.
Smalțul este permeabil în două direcții: de la suprafața smalțului spre dentină și pulpă, și dinspre
pulpă către dentină și spre suprafața smalțului. Din acest motiv, smalțul este considerat drept o
membrană semipermeabilă.
Caracterul constant al architectonicii microcristaline și ultrastructurale ale smalțului este asigurat
de către procesele de remineralizare în cavitatea bucală.În paralel cu saturarea smalțului cu
componente minerale din fluidul oral și pulpă, se produce o pierdere a ionilor de fosfat și a celor de
calciu (demineralizare) de către structura dintelui.Aceste procese derulează continuu și se află într-
o stare de echilibru dinamic relativ.
La scăderea nivelului de pH în cavitatea bucală procesul de remineralizare începe a se încetini și
aproape că încetează. În astfel de cazuri, se instalează o situație cariogenă.
Procesul de lezare carioasă la început condiționează instalarea unor modificări reversibile - leziuni
necavitare, în care echilibrul deviază treptat spre predominarea demineralizării. Smalţul dinţilor
destul de repede pierde componentele minerale necesare ei, ceea ce duce la o schimbare a formei,
dimensiunilor şi orientării cristalelor de hidroxiapatită.
În stadiile iniţiale ale cariei, procesul patologic este în principal concentrat în straturile superficiale
ale smalţului, ceea ce duce la modificarea proprietăţilor sale fizice şi chimice, rezultând, în final, în
apariţia maculei carioase albe.
Apoi, procesul morbid trece într-un stadiu de schimbări ireversibile, - leziuni cavitare, cu pierderea
țesuturilor dintelui și reducerea funcțiilor masticatorie, fonetice și estetice.
Gradul de demineralizare a adamantinei în urma afectării carioase depinde de
gradienţii concentraţiei complexelor neutre de calciu, fosfor, fluor şi acizi organici, de
structura şi compoziţia chimică a smalţului. Mai puţin rezistenţi la demineralizare se
manifestă acei compuşi ai smalţului, ce diferă, prin compoziţia chimică şi structură, de
hidroxiapatită.
Stratul adamantin superficial în această zonă este relativ păstrat, ceea ce se
datorează, probabil, diferenţelor în compoziţia chimică a straturilor superficial şi
subsuperficial ale smalţului, cu primirea componentelor minerale atât din fluidul
bucal, cât şi din leziunea subsuperficială. Pe suprafaţa maculei carioase se formează un
film protector amorf.
În zona subsuperficială afectată se produce o pierdere de calciu, fosfor, magneziu,
carbonaţi, scade densitatea smalţului, creşte solubilitatea lui. Aceasta conduce la
incapacitatea smalţului de a îndeplini funcţiile sale de protecţie, de a împiedica
dezvoltarea afecţiunilor dentare.
Demineralizările din jurul brackeților apar în principal din cauza unei igiene orale
necorespunzătoare. Această problemă este în special acută la adolescenţi în urma faptului că în
grupul respectiv de vârstă se remarcă cel mai scăzut nivel de îngrijire igienică a cavităţii orale,
şi o rezistenţă inferioară a smalţului, datorată mineralizării incomplete a dinţilor recent erupţi.
În prezența aparatului ortodontic, crește zona de reținere a plăcii dentare, însoțite de o scădere a
autocurățării. La pacienții ortodontici suprafața acoperită de placa dentară crește de 2 până la 3
ori (Klukowska și colab., 2011). De asemenea, se observă o scădere a pH-ului salivar și nivelul
crescut de Streptococcus Mutans și Lactobacillus, elemente favorabile carioactivității (Vizitiu &
Ionescu, 2010). Astfel, menținerea unei bune igiene orale este obligatorie.

Mâna dominantă poate influența, de asemenea zona de decalcifiere,

deoarece periajul este mai dificil pe partea mâinii dominante.
În prevenirea cariilor, pacientul are rolul principal prin menținerea unei bune
igiene orale , iar ortodontul are rolul de monitoriza și de apreveni apariția
demineralizărilor și cariilor dentare.
Înainte de a începe terapia ortodontică se recomandă evaluarea carioactivității
pacientului și indicelor de igienă orală (OHI-S, Silness–Loe, etc.), acestea fiind
uneori motive pentru amânarea tratamentului ortodontic cu aparat fix.
Pacientul se înstruiește referitor la tehnicile și remediile de igienă orală bună, se
atrage atenție la aportul alimentar, precum minimizarea dietei cu zahăr pentru
reducerea riscului de decalcificări.

Indicii de igienă orală e determină cu solutii colorante, de evidentiere a placii

bacteriene: sol. fucsina bazica 0,2-0,3%; eritrozina 5% , sol. albastru de metil
2%;sol. iodurata Lugol; - sol. Butler in doua nuante, sol. Dis-Plaque (coloreaza
placa recenta (2-3 zile) in rosu si placa mai veche (9-18 zile) in
albastru).

Înainte de tratamentul ortodontic se efectuează asanarea cavității bucale cu

înlăturarea focarelor infecțioase.
 Astfel, menținerea unei bune igiene orale este obligatorie.

Periajul se va face cu o periuta cu perii moi/medii, periand mai

intai gingival, miscarea fiind circulara insistand pe fiecare dinte
in parte, apoi se va peria zona aparatului cu o miscare ceva mai
ferma, și suprafața ocluzală a dinților trecandu-se de la 2
periaje zilnice, la periaj dupa fiecare masa.
Periuțe interdentare se vor folosi pentru patrundererea printre
bracketuri si arcul ortodontic (zona foarte retentiva in cadrul
acestui tip de aparat).
Apa de gură - pe lângă efectul răcoritor pe care îl are, apa de
gură contribuie la combaterea cariilor și ajută la eliminarea
resturilor de alimente. Unele produse din această categorie au
și alte efecte benefice, cum ar fi albirea dinților, prelucrarea
antiseptică și reducerea riscului de formare a plăcii bacteriene.
Ața dentară - aceasta este folosită în paralel cu periajul dentar,
și are rolul de a elimina resturile alimentare rămase între dinți,
mai ales în zonele în care apa de gură nu are efect.
Irigatorul- este dispozitivul perfect pentru curățarea spațiilor
interdentare și, folosit în mod constant, îmbunătățește starea
de sănătate a gingiilor. Printre avantajele sale se numără faptul
că rezervorul lui poate fi umplut cu apă de gură, antiseptic.
 Pasul 1
Introduceți ața dentară pe sub arc. Cu mișcări ușoare de dute-
vino, treceți ața dentara de punctul de contact. Realizați mișcari
verticale repetate pentru a igieniza fețele laterale ale dinților.
Repetați acest pas pentru toate spațiile interdentare.

Pasul 2
Introduceți periuța interdentara
pe sub arc și, prin mișcări
verticare, igienizați fețele
laterale are brackeților. Repetați
miscarea pentru toate spațiile
interdentare.

Pasul 3
Periuța va fi poziționată la un unghi de 45 de grade față de
. gingie, și prin mișcări scurte, blânde, antero-posterioare se va
igieniza dantura și fața gingivală a brackeților. Apoi se vor
igieniza suprafețele ocluzale.
Protocolul de prevenire a decalcifierilor include controlul
plăcii prin periere cu pastă de dinți fluorurată.
Clătirea zilnică cu o soluție de fluorură de sodiu 0,02% sau
0,05% poate, de asemenea, reduce la minimum
decalcificarea smalțului. În plus, soluțiile fluorurate pot
întârzia progresia leziunilor (Ogaard și colab., 1988a, b,
2006; Geiger și colab., 1992). Aplicarea lacului cu fluor de
două ori pe an sau a unei combinații de lac antibacterian și
fluor poate reduce incidența decalcificării (Ogaard și colab.,
2001). Dacă se observă decalcifiere după îndepărtarea
aparatelor ortodontice, medicul nu trebuie să se grăbească în
gestionarea acestor leziuni. Ar trebui acordat timp pentru
posibila re-mineralizare a acestor pete albe. În aceste cazuri,
pacientul trebuie instruit să continue cu protocolul de control
al plăcii, care include clătirea zilnică cu soluții fluorurate.
 Tratamentul: Terapia remineralizantă este o metodă complexă
de tratament dentar, astfel încât cea mai eficientă cale este
combinarea aplicării locale a preparatelor medicamentoase sub
formă de aplicaţii, prin fricţiuni sau electroforeză cu
administrarea per os a preparatelor de calciu.

Majoritatea metodelor axate pe remineralizarea focarelor de demineralizare locală, se bazează pe utilizarea

fluorurilor. Mecanismele acţiunii anti-carie a fluorului este asociată cu capacitatea sa de a spori rezistenţa smalţului
dentar faţă de carie, formând în ţesuturile dure dentare fluorapatita, care este mai dură şi mai acidorezistentă
decât alte apatite. În urma acestui fapt, pe suprafaţa smalţului se formează un film fluorapatitic, care împiedică
pătrunderea în profunzime a microorganismelor şi a acizilor produşi de aceştia. În același timp, fluorurile facilitează
procesele de remineralizare a țesuturilor dure dentare prin retenția calciului și fosfatului în imediata vecinătate a
suprafeței smalțului. În plus, fluorul suprimă dezvoltarea microorganismelor în cavitatea
bucală prin inhibarea activităţii enzimelor bacteriene, blochează reacţia
de sinteza de către microbi a polizaharidelor extracelulare Dextran şi
Levan, care asigură fixarea plăcii dentare bacteriene de suprafaţa dintelui. În urma acţiunii fluorului variază
potenţialul electric al suprafeţii smalţului, care împiedică sedimentarea particulelor microbiene pe ea
 Cea mai populară metodă de terapie remineralizantă este prelucrarea suprafețelor dentare afectate cu
remedii de fluor (fluorură de sodiu, monofluorofosfat de sodiu, fluorură de staniu, fluorură fosfată,
aminofluorură), calciu (gluconat) și fosfor (fosfopeptidă de caseină glicerofosfat, fosfat de calciu amorf)
[62,69].

Cu toate acestea, acidorezistenţa ţesuturilor dure dentare depinde nu numai de conţinutul de fluor, dar şi
de nivelului general de mineralizare. Prin urmare, efectuarea terapiei remineralizante cu utilizarea
compuşilor biodisponibili de calciu şi fosfor se poate adeveri drept o metodă alternativă de sporire a
rezistenţei smalţului. Rem-terapia cu compoziţii calciu-fosfate este o indispensabilă metodă eficientă de
prevenire a cariei în zonele de fluoroză endemică şi pentru persoanele cărora folosirea remediilor fluorurate
le poate dăuna (de exemplu, în caz de afecţiuni tiroidiene, osteoporoză, insuficienţă renala şi litiază renală,
tulburări ale metabolismului mineral, etc )
Concentraţia ionilor în compoziţiile remineralizante nu trebuie să depăşească 3-5%. Pentru
remineralizare este necesar un timp considerabil, cu mai multe şedinţe de tratament. Preparatele
pentru tratamentul remineralizant cu acţiune topică sunt produse sub formă de soluţii, lacuri,
geluri, paste curative. O largă răspândire au căpătat soluţiile de 10% de gluconat de calciu, de
glicerofosfat de calciu, soluţia de 2% de fluorură de sodiu, soluţia „Remodent”. Pe lângă
preparatele medicamentoase topice, pacienţilor pot fi prescrise preparate de calciu, care
urmează să fie luate per os.

Cu toate acestea, aplicarea locală a fluorului, calciului şi fosfatului într-un singur produs este
problematică, deoarececa metaloidul activ intră în reacţie cu componentele minerale ale remediilor
cariostatice cu formarea unor compuşi insolubili ce deloc nu pătrund în smalţ. Având în vedere faptul
că ionii de fluor reduc permeabilitatea smalţului, se recomandă administrarea succesivă a acestor
remedii - iniţial sunt indicate compoziţiile minerale, şi apoi - fluorul.
Cele mai frecvente metode de aplicare a fluorurilor sunt administrate atât sistemic
prin apă potabilă, lapte, suc, sub formă de picături, comprimate, cât şi la aplicarea
topică sub formă de gargarisme, geluri fluorurate (GC Tooth mouss, R.O.C.S. Medical
Minerale, Belagel Ca/P, etc.), lacuri (Fluor Protector, Bifluorid-12, Cervitec , Fluocal)
discurile de hârtie și de parafină cu conținut de fluor, pilule cu conținut de fluor,
membrane medicinale biopolimerice(Diplen-Fluor), cape de remineralizzare.
 Deteriorarea smalțului în timpul lipirii și dezlipirii aparatelor ortodontice
În timpul dezlipirii și îndepărtării materialului rezidual compozit există riscul de deteriorare a dinților
(pierderea smalțului, fisuri), complicația ireversibilă care este greu de evitat. Frecvența și gravitatea
pierderii smalțului este de obicei mai mică atunci când se folosesc sisteme de bracketi metalici și
materiale de adeziune pe bază de ciment glassionomer de sticlă. Modificări mai severe au fost
observate cînd s-au folosit brackeți din ceramică și o adeziune pe bază de rășini.

Ortodontul are rolul în prevenirea acestei daune ireversibile a smalțului prin utilizarea unei tehnici de îndepărtare adecvată. O tehnică
de dezlipire sigură are ca scop să rupă legătura dintre bracket și adeziv, acest lucru fiind preferat mai ales atunci când subiacent bazei
bracketului, este un smalț demineralizat.
Debondingul poate fi efectuaut mecanic cu clește special, prin ultrasunet, prin lazer, prin debonding electrotermic.
Mecanic vârful cleștelui pentru debond în formă de daltă se poziționează împotriva marginilor meziale și distale cât mai aproape de
baza bracketului, se strânge aripile bracketului meziodistal și se aplică o forță de tip decojire această forță este transmisă la legătura
adezivă, rupând-o.
Fisurile orizontal de pe smalț prezente după
debondare sunt asociate direct cu tehnica
ortodontică, cele verticale fiind prezente cu
o frecvență ridicată și în populație fără
tratament ortodontic anterioar (Øgaard &
Fjeld, 2010).

Materialul de adeziune rezidual este mai bine să fie îndepărtat cu clește pentru
înlăturarea adezivului, freză de carbura de tungsten (Wolfram) la viteză mică, fre
diamantate extrafine, ultrasunet urmate de lustruirea suprafeței cu piatră ponce
polipante, pastă abrazivă, pentru a scadea rugozitatea și de a preveni acumulare
plăcii (Graber și colab., 2004).
Abraziunea smalțului

Abraziunea smalțului poate apărea atît de la brackeți metalici, cît și

de la cei ceramici. Apare mai frecvent pe vârfurile caninilor
superioari, cînd vârful cuspidului lovește bracketul caninului inferior.
Acest fenomen poate fi întîlnit și pe marginile incizale ale dinților
anteriori superiori cînd pe incisivi inferiori sunt fixați brackeți din
ceramică, deoarece brackeții ceramici sunt foarte abrazivi și prin
urmare sunt contraindicati pentru dinții anteriori inferiori cînd există
orice posibilitate de contact a bracketilor cu marginea incizală a
frontalilor superioari, mai ales în ocluzie adîncă având în vedere că
supra-acoperirea frontală poate crește în stadiile incipiente ale
tratamentului.
Orice eroziune a smalțului trebuie înregistrată înainte de începerea
tratamentului și necesită o dietă adecvată pentru a minimiza pierderile
ulterioare de substanțe dentare. Băuturi carbogazoase și sucuri pure sunt
cele mai frecvente cauze ale eroziunii și ar trebui evitat la pacienții cu
aparate fixe.
 Modificările culorii

Decolorarea prezentă după îndepărtarea brackeților poate avea un impact negativ asupra esteticii și satisfacția pacientului.
Un studiu pe 26 de pacienți ortodontici a raportat că la 80% din pacienții cu tratament ortodontic cel puțin un dinte a
suferit o decolorare .Timpul a avut un efect agravant asupra tuturor parametrilor de culoare evaluați în conformitate cu
sistemul Comisiei internaționale de iluminare (L * -lumină; a * -roșu / verde; b * -albastru / galben).
Modificările culorilor după tratamentul ortodontic prezintă o etiologie multifactorială. Modificări ireversibile în ceea ce
privește suprafața smalțului, morfologia, rugozitatea și textura acesteia determină o influență negativă asupra reflexiei,
luminozitații și percepție optice. Dovezile arată că rășinile adezive utilizate pentru lipirea brackeților nu prezintă o
stabilitate bună a culorii în timp. Coloranții alimentari, lumină ultravioletăși produsele de coroziune de la aparatul
ortodontic induc modificări ale culorii, cu untendința de a se modifica spre tonurile galbene . În plus forțe ortodontice care
induc variații în vascularizația pulpei, pot determina decolorări endogene, cu o îmbătrânire prematură a dintelui. De
asemenea, dacă sunt pete albe care se remineralizează, cel mai probabil rezultatul final va ficumva diferit de structura
inițială a smalțului, mineralul nefiind identicdispuse ca în smalțul neafectat, cu posibile influențe asupra proprietăților
culorii.
După îndepărtarea brăckeților, pacienții doresc frecvent să înălbească dinții și această procedură prezintă particularități din
cauza adezivului rezidual care se comportă diferit comparativ cu smalțul adiacent în timpul albirii, fiind important pentru a
evalua cu preciziepentru a evita producerea unui rezultat mai neplăcut.
Reacțiile pulpare
În timpul mișcărilor ortodontice pot apărea reacții
pulpare reversibile sau tranzitorii, care rareori duc la
pierderea vitalității pulpare, dar poate reacutiza o
pulpită la dintii traumatizati anterior care acum sunt
tratați ortodontic. Sunt pledate în așa caz pentru forțe
ușoare, cu o monitorizare periodică a vitalității
pulpare, o dată la trei luni. Pulpita tranzitorie poate fi
urmărită, prin electroodontometria.
 Resorbtiile radiculare
Studiile privind resorptia radacinii se fac de peste 150 de
ani. Studii histologice raporteaza un procent de 90% dinti
cu resorbtii in grade diferite. Un anumit grad de resorbție
externă a rădăcinii este inevitabil asociat cu aparatul fix
tratament, deși mărimea este imprevizibilă. Resorbția
poate apărea apical și pe suprafața laterală a rădăcinilor.
La diagnosticul radiologic, sunt depistate doar resorbtiile
severe de 4 mm sau 1/3 din lungimea radacinii,in procent
de 1-5 % cazuri.
Mecanismul resorbției dentare nu este elucidat. Se presupune că o forță excesive și hialinizarea ligamentului
parodontale determină o activitate excesivă a cementoclastelor și osteoclastelor.
Ceea ce este clar sunt factorii de risc care sunt asociați cu cazurile cu resorbție severă. Acestea pot fi:
• Rădăcinile contondente și în formă de pipetă prezintă o resorbție mai mare decât alte forme radiculare.
• Rădăcinile scurte sunt mai expuse riscului de resorbție ,
• Dinții traumatizați anterior, au risc crescut de resorbție suplimentară.
• Dinții non-vitali au risc crescut de resorbție.
• Forțele mari , utilizarea firelor dreptunghiulare, tracțiune de clasa II, distanța pe care o mișcă un dinte și
tipul de mișcare a dintelui întreprins.
• Proceduri ortodontice și ortognatice combinate.
 Se stie ca, de cele mai multe ori, resorbtia radiculara este un
effect colateral al tratamentului orthodontic: ireversibila, fara
durere, rapida, cu prognostic obscure, slab controlata si, cand
este detectata radiologic, ajunge la proportii posibil
devastatoare. Variabilitatea biologica individuala, predispozitia
genetic si efectul fortelor mecanica se crede ca ar influenta
resorbtia radacinii in zona apicala.
Aceasta complicatie nedorita poate duce la mobilitatea dintelui,
chiar pierderea lui si poate afecta longevitatea dentitiei.

 Multe studii au aratat ca riscul si severitatea resorptiilor creste odata cu durata tratamentului orthodontic. Aparatele
fixe produc mai multa resorptie decat cele mobile, ceea ce poate fi explicat prin gama mai mare de miscari prin
aparatele fixe. Riscul de resoprtie asociat cu diferitele tipuri de bracket este nedemonstrat.
 Este general acceptat ca folosirea disjunctoarelor rapide maxilare creste riscul de resorptie radiculara.

 Studiile pe oameni si animale au aratat ca exista o crestere a severitatii resoptiilor radiculare atunci cand forta este
mare.
 Reitan, pe de alta parte, a gasit ca resorptia externa a radacinii este putin corelata cu magnitudinea fortei.

 Dezbateri exista privind durata fortei, daca e continua sau intermitenta. Multi sustin ca fortele discontinue produc
mai putina resorbtie radiculara, deoarece pauza in miscarea dintelui permite cementului resorbit sa se vindece.
In ceea ce priveste directia in care dintele este mutat, intruzia ,deplasarea apexului radicular
orizontal sau miscarea de torque(mai ales cand miscarea de torque este de 3-4,5 mm).
Mișcările de dute-vino la fel pot provoca rezorbții radiculare, din cauza alterării apoziției cu
rezobția osoasă. Caninii incluși pot determina rezorbția Inc lateral, mai ales în timpul
redresării în arcadă.
In general, cand este limitata la cement, resorbtia radiculara este reversibila, repararea se
produce usor prin apozitie secundara de cement. Totusi, cand radacina pierde dentina, ceea ce
se intampla cu siguranta frecvent in zona apicala, procesul devine ireversibil. Dupa oprirea
presiunii radacina ramane scurtata. Microscopic, aceste resorbtii sunt inevitabile, dar de mica
importanta; cand devin mai importante pot fi decelate radiologic. La adulti sunt mai frecvente
decat la copii, iar anumiti dinti sunt mai afectati din cauza supunerii cu usurinta la presiuni
mai mari.
Reacțiile alergice

Produsele utilizate în stomatologie conţin multiple substanţe cu potenţial alergenic, printre

care se numără metale, aliaje, adezivi, compuşi din lucrările dentare. Oamenii de stiinta au
descoperit ca cele mai comune reactii alergice in cabinetul unui medic dentist sunt alergiile
la latex, la acrilat si la formaldehida. Materialele precum polimetilacrilatul si latexul
declanseaza reactii de hipersensibilitate intarziate, iar alte materiale, cum ar fi nichelul si
metabisulfitul de sodiu cauzeaza reactii imediate pacientilor.

Alergiile de contact generate de către materialele acrilice

prezintă adesea un aspect nespecific de leziune inflamatorie
sau keratozică, cu depuneri de filamente albe la nivelul
mucoaselor.
Alteori, formele clinice sunt o combinaţie între leziunile
inflamatorii roşiatice şi cele keratozice, albe.
Materialele pentru proteze, în special cele acrilice pot să
acţioneze prin monomerul acrilic rămas liber după polimerizare
sau prin alţi compuşi chimici.
Pot să genereze astfel reacţii alergice pe zonele de contact cu
mucoasa care pot să fie localizate sau, din contră, să se extindă
şi la tegumentele din vecinătate.
În cazul alergiei la o substanţă utilizată în lucrarea dentară, pacientul va dezvolta în timp
diverse probleme la nivelul cavităţii orale, cele mai frecvenţe fiind lichenul plan oral,
leucoplazia, glosodinia, senzaţia de arsură a gurii, stomatitele, angioedemul recurent,
desprinderea sau respingerea lucrării dentare. Astfel de simptome şi probleme pot
apărea în termen de 4 săptămâni până la 6 luni după efectuarea lucrării dentare, fiind
de multe ori dificil ca adevărata lor cauză de natură alergică să fie determinată.

Efectuarea unei testări alergologice înainte de începerea

tratamentului dentar și screeningul alergologic la
materiale dentare este premordial, mai ales persoanelor
care au mai traversat episoade alergice în decursul vieţii,
dar este util oricărui pacient care are nevoie de o
intervenţie stomatologică majoră şi costisitoare.
 Exista un risc de aparitie a reactiilor alergice la metalul din care
sunt alcatuite componentele aparatului dentar.

Nichelul este componentul principal al aliajelor nichel-crom dentare,al sarmelor si benzilor

ortodontice (wipla), al aliajului Nitinol (Ni55 T145) utilizat in ortodontie sub forma de sarma si de
asemenea se gaseste in compozitia unor aliaje pentru sudura ( AuNiZn). In literatura sunt descrise
intre 50 si 250 de cazuri de alergie la aliaje dentare care contin Ni, intre acestea fiind incluse si
cele datorate sarmelor ortodontice.Studii recente arata ca Ni trebuie sa fie sub 60%,pentru a fi
bine tolerat de organism.

 Compusii minerali ai Ni sunt prost absorbiti de la nivelul tractului intestinal si aparent nu se

acumuleaza in organism. In ciuda alergiilor relative frecvente la contactul dintre piele si Ni, s-a
observat clinic ca utilizarea aliajelor de Ni-Cr in cavitatea bucala nu provoaca sistematic reactii
alergice.

Daca am lua in consideratie numai coroziunea initiala in mediul bucal al aliajului stabil de NI-Cr
(de ex. Wiron88/Bego), pentru a se atinge nivelul zilnic recomandat al absorbtiei de Ni de 100µg,
ar trebui sa se corodeze zilnic 25 cm² din acest aliaj. Trebuie tinut cont si de faptul ca fenomenul
de coroziune initiala, respectiv eliberarea ionilor, scade rapid in primele ore si in primele zile, iar
dupa cateva zile sunt eliberati mult mai putini ioni. Putem trage concluzia ca o posibila
sensibilizare apare numai la persoanele foarte sensibile.
Au fost raportate cazuri ocazionale de efecte biologice legate de utilizarea de aliaje de nichel în
aplicații dentare. Rapoartele sunt în general de la pacienții cu o pre-sensibilizare la nichel care,
ca urmare a introducerii unui dispozitiv ortodontic continand nichel, au dezvoltat o formă de
dermatită de contact. Foarte important totuși, nu există dovezi că pacienții prezinta un risc
semnificativ de a dezvolta sensibilitate datorată exclusiv aparatelor dentare care conțin nichel și
restaurărilor.

Semnele clinice orale și simptomele de alergie la nichel pot include următoarele: o senzație de
arsură, hiperplazie gingivală, descuamare labiala, eritem polimorf, parodontita, stomatita ușoară
până la severă, erupții cutanate, eritem peri-orale, pierderea gustului sau gust metalic, amorțeală,
durere la o parte a limbii. Trebuie remarcat faptul că simptome pot să apară fără semne.
Manifestări extraorale de alergie la nichel poate avea o origine intraorală. Înainte de a pune
diagnosticul la nichel , alte leziuni trebuie eliminate inclusiv candidoza, stomatita herpetică, ulcere
datorate iritației mecanice și alergii la alte materiale, inclusiv acrilic
 Dacă semnele și simptomele intra-orale sunt prezente și un diagnostic de
hipersensibilitate la nichel este stabilit, arcul de nichel de titan trebuie să fie îndepărtat
și înlocuit cu un arcul din oțel inoxidabil, care este scăzut în conținut de nichel sau, de
preferință, un aliaj de molibden de titan (TMA), care nu conține nichel. Aceste fire
acoperite cu rășină au la suprafața lor ioni de azot, care formează un strat de suprafață
amorf. Producătorii susțin că acest lucru duce la o creștere a rezistenței la coroziune.
Brackeții ortodontici cei mai folosite care nu conțin nichel includ paranteze ceramice
rezultate prin utilizarea de alumină policristalina, zirconiu, paranteze policarbonat
fabricate din polimeri de plastic, suporturi de titan și console de aur.
Tratament
Primul obiectiv urmarit in tratamentul acestor reactii alergice este reprezentat
de depistarea si eliminarea alergenului suspectat.
Tratamentul alergiilor dentare și primului ajutor se efectuează conform
protocolului clinic standartizat de Ministerul Sănătății.

• Pentru a elimina simptomele de alergii, sunt utilizate antihistaminice:

Loratadine, Suprastin, Zodak, Claritin, etc.
• Asigurarea unei poziții confortabile, oxigenoterapia.
• Reacțiile alergice acute (angioedem) sunt eliminate prin terapia hormonală
și adrenalina.
• Controlul bronhospasmului prin administrarea de Salbutamol/ Fenoterol;
• Înainte de sosirea unei ambulanțe, se poate administra pacientului o
injecție intramusculară de Suprastin, Loratadină sau un alt antihistaminic
care blochează receptorul H-1.
Traumatismul bucal

În timpul tratamentului ortodontic se pot produce modificări ale țesuturilor moi

intra- și extraorale (față și gât). Pentru leziunile orale, mecanismul etiologic
implică contactul direct al gingiei și mucoasa cu brackeți, ligături
metalice,resorturi, cîrlige, tuburi, arcuri,croșete, sistemelor funcționale fixe și de
manipularea incorect a instrumentelor ortodontice. Rezultatul constă de obicei
în eroziuni și ulcerații pe mucoasa bucală, labială, linguală sau gingivală,
asociate cu durere și disconfortul.
Uneori traumele pot apărea din cauza unei igiene necorespunzătoare a
aparatelor ortodontice asociată cu apariția stomatitei, care uneori poate fi
suprainfectată cu Candida albicans (Shah & Sandler, 2006).
Aparatul Headgear răspunde pentru posibilele traume faciale și intraorale, care apar
accidental în timpul jocului, somnului sau manipularii incorecte.
A fost raportat un caz al unui băiețel de 12 ani care a prezentat un traumatism ocular în
timpul somnului. El a dezvoltat o infecție intraoculară (endoftalmită), rezultatul final fiind
sever, scăderea acuității vizuale. Autorul observă că în 10 din 11 cazuri (cele identificate în
literatura medicală până în acel moment) consecințele au fost dramatice, acuitatea vizuală
scade până la percepția mișcării mâinii sau mai puțin (Blum-Hareuveni și colab., 2004;
Blum-Hareuveni și colab., 2006).

După mai multe cazuri de traume asociate cu dispozitivele

extrafaciale, s-au făcut modificări ale designului său pentru
a preveni posibilile complicații.
Tratament:
•Bandijonarea zonei cu glicerina favorizeaza vindecarea mai rapida a zonei afectate
dupa indepartarea factorului cauzant;
•Badijonări cu soluții antuseptice, remedii keratoplastice;
•Aplicarea de ceara ortodontica/silicon, tuburilor din cauciu, folosirea modulelor
elastice, brackeților auto-ligaturați poate sa previna aparitia leziunilor.
Bibliografie:
1. TERAPIA REMINERALIZANTÃ A CARIEI DENTARE INCIPIENTE. Corneliu
NĂSTASE,Alexei TEREHOV
2. Adverse effects of orthodontic treatment: A clinical perspective.
Nabeel F. Talic.
3. Orthodontics. Part 6: Risks in orthodontic treatment H. Travess1, D.
Roberts-Harry and J. Sand.
4. ORTHODONTICS – BASIC ASPECTS AND CLINICAL CONSIDERATIONS
Edited by Farid Bourzgui.
Mulțumesc pentru atenție.