Întrebări de verificare:

1. Parodontologia. Definiție. Obiective și sarcini.

Parodontologia, din greacă paro = in jurul, odontos – dinte, reprezintă specialitatea ce se
ocupă cu studierea structurilor de suport a dintelui, patologia testuturilor de sustinere si bolile
ce conditioneaza si afecteaza tesuturile parodontale.

Obiective:
- Depistarea noilor metode de tratament
- Noilor metode de diagnostic
- Promovarea prevenirii patologiei parodontale

2. Parodonțiul marginal. Definiție.Structura. Funcțiile.

Parodontiul marginal- totalitatea tesuturilor care asigura mentinerea si sustinerea dintilor in
oasele maxilare. In plan vertical, parodontiul marginal are o arie cuprinsa intre nivelul
marginii gingivale si o zona nedelimitata strict din apropierea apexului.
Limita superioara – in jurul coletului anatomic al dintelui, dar poate fi si de-asupra acestuia
sau sub.
Limita dintre parodontiul marginal sic el apical nu exista, se diferentiaza etiologia. In cazul
parodontiului marginal, punctul de plecare este de la nivelul gingiei, pe cand in cazul
parodontiuui apical – afectare pe cale endodontica.

Structura parodontiului marginal:

a. Superficial, format din gingie cu epiteliu
a. Gingival
b. Corion gingival
c. Ligament supraalveolare
b. Profund, de sustinere sau functional:
a. Cement radicular
b. Desmodontiu
c. Os alveolar

Funcțiile parodonțiului marginal:

- Mentinere dintelui in alveola
- Sustinerea dintelui in timpul masticatiei
- Structurare si restructurare tisulara
- Preluarea solicitarilor dentare
Funcțiile de bază a parodonțiului marginal:
Funcția de protecție a țesuturilor subiacente față de acțiunea factorilor : mecanici,
termici, chimici și microbieni e asigurata de integritatea epiteliului și rezistența crescută
datorită keratinizarii și conținutului sporit în fibre ale corionului.
Functia de absorbție-resorbție-celulele epiteliale sunt permiabile pentru substanțele
hidro si
liposolubile.

3. Parodonțiul marginal superficial. Definiție.

Structura. (Tipurile de ligamente/fibre ale
parodonțiului marginal superficial).
Parodontiu marginal superficial este format din gingie cu epiteliu gingival, corion gingival,
ligament supraalveolare.

Mucoasa in cavitatea bucala se clasifica in:

- Gingia si mucoasa care acopera bolta palatina osoasa = mucoasa masticatorie
- Mucoasa de pe suprafata dorsala a limbii = mucoasa specializata in receptarea
stimulilor gustative
- Mucoasa de captusire a cav.bucale, slab keratinizata, cu o submucoasa bine
reprezentata de tesut conjunctiv.

Gingia – portiunea vizibila a parodontiului marginal, se imparte in 3 zone:

1. Marginea gingivala libera – portiunea cea mai coronara, corespunde peretelui extern
al santului gingival. Grosimea = 0.5 – 2 mm. Contur netede, ascutit.
2. Papilla interdentara – ocupa spatial interdentar, fiind situate imediat sub punctul de
contact. Forma noramala – piramidala. Forma si volumul acesteia variaza in
dependenta morfologia osului, varsta pacientului, prezenta punctului de contact.
3. Gingia fixa – Adera ferm de dinte si de osul alveolar subiacent si se intinde de la baza
marginii gingivale libere pana la mucoasa alveolara. Inaltimea variaza intre 1-9 mm.
Limita dintre gingia fixa si mucoasa alveolara este linia muco-gingivala.
Șantul gingival: spațiul între suprafața dintelui și epiteliu sulcular care căptușește marginea
gingivală de la creasta acesteia până la eepiteliul joncțional. . Adâncimea medie = 1.3-1.8 mm
Lichidul șanțului gingival – provine din venulele corionului gingival, situate sub epiteliul
sulcular. Are rolul / actiune:
- Antigenica
 - Activarea adeziunii insertiei
- Activitatea antimicrobiana
- Activitatea antimicrobiana

SISTEMUL LIGAMENTAR SUPRAALVEOLAR: format din fibre gingivale, in

special din collagen.
Deosebim urmatoarele fibre:
1. Fibrele dento-gingivale care pornesc de la cementul radicular ~i se dispun ascendent $i
lateral in corionul gingival.

2. Fibrele dento-dentare sau transseptale situate intre dinti adiacenti ~i au un traiect aproape
orizontal.

3. Fibrele dento-periostale pornesc de 19 dinte, tree peste marginea alveolara (Iimbusul

alveolar) $i se fixeaza la periost.

4. Flbrele dento-alveolare pornesc de la dinte $i ajung la marginea alveolara dupa un traiect

aproape orizontal.

5. Fibrele alveolo-gingivalB au un capat ata$at de creasla alveo lara $i se termin Tn corionul

gingival.

6. Fibrele periosto-gingivale fixeaza gingia de as prin intermediul periostului.

7. Fibrele transgingivalB pornesc cu un capat de pe cementul radicular al suprafetelor

aproximale $i se Tndreapta spre suprafata vestibulara sau orala a dintelui vecin, unde se
Tntrepatrund cu fibre similare din directia opusa.

8. Fibrele intergingivale traverseaza continuu corionul gingival paralel cu suprafetele

vestibulare $i orale ale radacinilor.

9. Fibrele interpapilare care traverseaza spatiul Interdentar in sens vestibula-oral ia baza

papilei.

10. Fibrele semicirculare pornesc de pe suprafata aproximala (meziala sau distala) a

radacinii unui dinte, ocolesc fata vestibulara sau orala ~i se fixeaza pe fata aproximala opusa
a aceluia~i dinte.

11. Flbrele circulare in numar mic inconjoara in intregime radacina dintelui.

12. Fibrele intercirculare sunt situate intre inelale de fibre. circulare.

Vascularizatia ~i inervatia gingiei vor fi tratate impreuna cu a intregului parodontiu marginal.

 4. Parodonțiul marginal profund/ de susținere.
Parodonțiul marginal profund/ de susținere.

Principalele componente ale parodonUului marginal profund sunt:

- cementul radicular;
- desmodontiul;
- osul alveolar.

Cementul radicular: ste un tesut de tip conjunctiv, cu un grad ridicat de mineralizare, care
acopera suprafata radiculara a dintilor $i, uneori. 0 mid§ portiune din coroana dintelui.

Cementul este interfata dintre rad,3cina dintelui Si desmodontiul din spatiul dento-alveolar.

Raportul topografic intre cement si small poate fi:

- cementul acopera smaltul cervical in 60-65% din cazuri

- cementul vine in contact cu smaltul in 30% din cazuri

- cementul nu se intalneste cu smaltul, lasand 0 mic portiune de dentina descoperita in 5-10%

din cazuri (fig. 16 c). Cele trei situatii se pot intalni chiar la acelasi dinte.

Mai deosebim:

- Cement acelular (minerale, dispus nemijlocit de-asupra dentinei)

- Cement celular (la nivelul furcatiilor, contine minerale, cementocite, fibre sharpey)

Desmodontiul = totalitatea structurilor din spatiul dento-alveolar formeaza un complex morfofunctional

denumit desmodontiu. Spatiul dento-alveolar are 0 forma de clepsidra, fiind mai îngust In zona de
rotatie a dintelui hypomochlion - și mai larg in zona cervical a, respectiv apicala. Spatiul dento-
alveolar este vizibil pe imaginea radiologica ca 0 zona de radiotransparenta crescuta.

Contine – fibroblasti, osteoblasti, cementoblasti, osteoclaste, odontoclaste, fibrele desmodontale.

Osul alveolar: reprezinta acea parte derivata din oasele maxilar ~i mandibula, care serveste la
sustinerea Si mentinerea dintilor. Osul alveolar este 0 prelungire apofizara a oaselor maxilare Si este
format din:

1. osul alveolar propriu-zis – lama subtire de os ce inconjoara radacina si serveste ca suport de

insertie a capatului osos al fibrelor ligamentului parodontal.
 Se mai numeste:

- lamina dura – radiologic apare sub forma unei benzi lineare de radioopacitate crescuta
- lamina cribriforma – prezinta orificii prin care trec vase sanguine, limfatice, nervi

2. osul alveolar sustinator are doua componente:

- osul medular / spongioos

- corticala externa

5. Șanțul gingival. Noțiune. Structura. Compoziţie.

(fluidul șanțului gingival- funcțiile).

Este spatiul situat intre supratata dintelui ~i epiteliul sulcular care cAptu$e~te marginea gingivalA de la
creasta acesteia pan A la epiteliul jonctional.

$antul gingival este delimitat Ot:::

- peretele intern, dentar;
- peretele extern, gingival;
- baza ~antului, conturul coronar al epiteliului jonctional. Adancimea $antului gingival, masurata clinic cu 0
sonda

parodontala, variaza in mod normal intra 1 $i 3 mm, fiind in medie de 1,8 mm.

Adancimea cllnica a $antului gingival nu corespunde cu adclncimea histologica. aceasta fiind mai
mare.

LICHIDUL SANTULUI GINGIVAL:

Tn mod normal, provine. in cantitati mici, continuu, din venulele corionului gingival, situat sub epiteliul
sulcular.

Proprletalile IIchidului gingival

1. Tndepartarea mecanica din $anlul gingival a materialului fluid sau sub forma de particule straine,
unele cu acliune antigenica $i etecte agresive;

2. Activarea adeziunii insertiei epiteliale prin continutul de protein plasmatice;

3. Activitatea antimicrobiana complexa prin anticorpi, tactori antimicrobieni, leucocite viabile.

Cre$teri ale volumului de lichid gingival se constata: ' - dimineata;
- in cursul masticatiei;
- prin masaj gingival;

- prjn periaj;
- in sarcina;
- in urma folosirii contraceptivelor;
- in cursul inflamaliei gingivale;
- in perioada de vindecare dupa tratament chirurgical. Patrunderea in $antul gingival a microbilor sau
a unor mici

particule de substante solide este urmata de cre$terea f1uxului de lichid $i eliminarea acestora
incepand la cateva minute dupa insinuarea lor. Antigenele pIecH bacteriene sau unele particule cu
diametrul de 1-3 Ilm, de exemplu carbon, trec prin epiteliul sulcular intact in corionul gingival, in sens
invers cursului normal al fluxului gingival.

Lichidul gingival nu este un simplu transsudat (filtrat fiziologic) ci un exsudat inflamator, produs ca
urmare a unui mecanism local de aparare activa $i contine:

- elemente celulare: leucocite polimorfonucleare, limfocite, mono- cite;

aminoacizi;
- albumine;
- alfa 1, alfa 2, beta $i gamaglobuline cu functie de anticorpi: Imunoglobu

imunoglobuline de tip IgA, IgG, IgM; - fibrinogen;

- fibrinolizina;
- fractiuni proteice ale complementului C3, C4;
- glucide (de 3-4 ori mai mult ca in serul sanguin rezultatul

activitatii florei microbiene locale $i nu a unui mecanism metabolic tisular);

- sistemul lactoperoxidazei cu rei in corectarea pH-ului;

- neutrofile intregi sau fragmentate dupa supraincarcare cu bac terii $i degranulare;

- enzime lizozomale;

- enzime ca: fosfataza acida, fosfataza alcalina, betaglucuroni daza, catepsina, proteaze,
lacticdehidrogenaza $i lizozim: acesta este o enzima glicozidazica $i actioneaza prin cindarea
legaturilor dintre N-acetil-glucozamina $i acidul acetilmuramic din componenta peretelui bacterian;

- electroliti: Na, K, Ca, P;

line

Lactoperoxi daza Degranulare

Lizozim

Electroliti

Unele sub rale, substante medicamentoase ca tetraciclina hidantoina, in stantemedi

- uneori, in cursul unor tratamente pentru infectii Si afec iuni gene

concentratie mai mare decat in serul sanguin.

6. Epiteliul joncțional (JE). Structura. Funcţiile. Rolul

în dezvoltarea bolii parodontale.
Reprezinta cea mai semnificativa structura a jonctiunii dentogingivale.
.Epiteliul jonclional se extinde in direclie apicala de la nivelul porliunii celei mai declive a
santului gingival si formeaza un manshon in
jurul dintelui care, in condilii normale, poate fi localizat:
- numai pe smalt;
- pe smalt si pe cement;
- numai pe cement in funclie de stadiul de eruptie normala a dintelui sau de retractie gingivala
prin fenomene de involulie.
Grosimea in plan transversal a epiteliului jonclional este de numai 3-4 straturi de celule in
copilarie, dar poate creste cu varsta la 10-20
de straturi. Pe masura ce se extinde spre apical, epiteliul jonclional se reduce in grosime
ajungand la 3-4 straturi.
In plan vertical, inaltimea epiteliului jonclional variaza intre 0,25 si 1,35 mm (GLICKMAN).
Din punct de vedere structural, epiteliul jonclional este singura componenta a epiteliului
gingival care prezinta doua lamine bazale, cate una pe fiecare fata:
- lamina bazala: externa care se constituie ca lamina bazala a epiteliului sulcular si se
conecteaza cu lesutul conjunctiv subiacent;
- lamina bazala: interna care fixeaza epiteliul jonclional direct pe suprafala dintelui

7. Noțiune de spațiu biologic. Definiție. Lățimea

spațiului biologic.
Spațiul biologic- este definit ca dimensiunea țesuturilor moi parodontale atașate de dinte , mai
coronar decât creasta osului alveolar. Acest termen a fost descris de către Gargiulo., care a
descris dimensiunile și relațiile dintre joncțiunea dento-gingivală la oameni.
Aceasta a măsurat componentele dentogingivale la 287 de dinți a 30 de indivizi în urma
autopsiilor, și a concluzionat că este o anumită corelație între: creasta alveolară, țesutul
conjunctiv de atașament, atașamentul epitelial, și adâncimea sulcusului. Acesta a constatat că
adâncimea sulcusului este de 0.69 mm, nivelul atașamentului epitelial 0.97 mm, iar
atașamentul țesutului conjunctiv 1.07 mm. În baza acestor studii a fost concluzionat că
valorile medii ale spațiului biologic constitue 2.04 mm.

8. Biomecanica dintelui. Noțiunea de

“hypomoclion”. Rolul biomecanicii dintelui în
debutul și evoluția bolii parodontale.

Hypomochlion (H) reprezinta zona desmodontala in care dintele are amplitudinea cea mai
redusa de deplasare prin rotatie.
Acest punct H la dintii cu parodontiul normal se gaseste la unirea 1/3 apical cu 2/3 coronar
ale radacinii.

Ligamentul alveolo-dentar exercită urmatoarele funcții:

-transmiterea solicitarilor ocluzale la osul alveolar;
-asigura legatura fizica dintre dinte si os;
-asigura si mentine rapoartele dintre gingie si dinte;
-asigura capacitatea functională a dintelui;
-asigura amortizarea socurilor ocluzale,protejind elementele celulare si vasculo-nervoase ale
spatiului alveolo-dentar.
Transmiterea fortelor ocluzale ale osului alveolar.Fibrele principale sunt orientate astfel incit
realizeaza o adevarata suspendare,în hamac, a dintelui.
În repaus,ele sunt ușor ondulate.La solicitarea axială ,rădăcina are tendință să se înfunde în
alveolă.Fibrele oblice,ondulate în repaus,devin rectilinii la solicitarare ,amortizînd în mare
masură șocul ocluzal,marea lor majoritate fiind antrenate în acesta.
La solicitarea orizontală,dintele are o mișcare de pivotare în jurul axei de rotație,de la
hypomoclion.Partea sa situată, coronar se deplasează în direcția forței,iar partea sa apicală în
sens opus,creîndu-se 2 zone de relaxare.În acest fel,numai o parte din fascicolele ligamentare
participă la preluarea solicitarilor.De aceea,fortele orizontale sunt mai greu suportate și pot
deveni patogene. Cînd
solicitarile ocluzale sunt crescute,dar nu depășesc capacitatea funcțională a paradonțiului,are
loc remanierea lor funcțională a ligamentelor dento-alveolare.Fibrele se îngroașă,sporesc
numeric,spațiul alveolo-dentar se lărgeste ușor,compacta alveolară internă se îngroașă.
Cînd solicitarile ocluzale depășesc capacitatea funcțională a ligamentelor,ele generează
leziuni ale pradonțiului ligamentar și osos,de tipul traumei ocluzele.
Cînd solicitările se reduc sau încetează,are loc atrofia paradonțiului desmo-osos,caracterizată
prin reducerea numerică și în grosime a fibrelor ligamentare.

9. Rolul factorilor locali în debutul și evoluția

îmbolnăvirii parodontale.

F.locali :
-placa bacteriana
-factori fiziologic(saliva)
F.generali:
-ereditatea si predispozitia laimbolnavire a parodontiului,
-Tulburari sist.nervos(stress,nevroze)
-tulburari endocrine
-disfunctii immune
-boli cardiovasculare
-boli hematologice
-deficiente de nutritive
Factori favorizanti:

Tartrul dentar
trauma ocluzala
cariile dentare
edentatiile
anomaliile dento-maxilare
parafunctii
obiceiuri vicioase
fumatul, alcoolul
iritatii chimice
aparate ortodontice

10. Biofilmul. Noțiune. Etapele formării şi structura

biofilmului microbian. (Pelicula dobîndită. Adeziunea
reversibilă. Adeziunea ireversibilă.)

11. Placa bacteriană. Noțiune. Etape formării plăcii

bacteriene.
12. Tartrul dentar. Definiţie. Clasificare
(supragingival, subgingival). Etapele și mecanismul
formării tartrului dentar. Compoziţia minerală și
organică a tartrului dentar.
13. Clasificarea bolii parodontale (OMS, MMC,
Amsterdam 2018).
14. Examenul clinic. Examenul paraclinic. Scop și
obiective. Metode de examinare paraclinice:
radiografice (OPG, RVG, CT), de laborator
( hemoleucograma, analiza biochimică a sângelui),
teste microbiologice (examenul bacteriologic, PCR).
Rolul lor în stabilirea diagnosticului definitiv a bolii
parodontale.
15. Detartrajul. Noțiune. Tehnici manuale și mecanice
de detartraj. Indicații pentru detartrajul manual și
ultrasonic. Contraindicaţii către detartrajul
ultrasonic. Măsuri de protecţie.
16. Evaluarea eficienției igienei profesionale
prin controlul plăcii bacteriene. Procedee și
remedii.

17. Noțiuni de gingivită. Factorii etiologici și locali și

generali, mecanismul patogenic în debutul și evoluția
gingivitei.
18. Clasficarea gingivitelor. Gingivitele induse
de biofilmul bacterian. Gingivite non-induse de
placa bacteriană.
 19. Parodontita marginală. Noțiune. .Etiologia. Rolul
factorilor locali şi generali . Factori favorizanți în
dezvoltarea parodontiei marginale.

Parodontita – boala inflamatorie a tesuturilor de sustinere a dintilor, determinate de

microorganism specifice, cee ace rezulta in distructia progresiva a ligamentului parodontal, a
osului alveolar si in formarea de pungi, recesii gingivale, sau ambele.
Etiologie:
a. Factori locali:
a. - Igiena insuficientă a cavităţii bucale (prezenţa plăcii bacteriene)
b. ; - Prezenţa tartrului dentar; - Obturaţii defectuoase (în zona papilei inter-
dentare);
c. - Construcţii protetice incorecte (iritaţii cu croşete);
d. - Aparate ortodontice (activarea incorectă)
e. - Şinele în caz de fracturi a oaselor maxilare (dinţilor);
f. - Înghesuiri de dinţi, fixarea joasă (prea sus) a frenului buzelor;
g. - Deprinderi vicioase (ţinerea şi muşcarea pixului)
h. - Factori nocivi profesionali (cariere de piatră şi cărbune, întreprinderi
chimice, de panificaţie);
i. - Substanţe chimice (benzina, lacuri, săruri ale metalelor grele); - Substanţe
chimice iatrogene (pasta arsenicală – necroza papilei inter-dentare).
b. Factori generali:
a. Boli ale sângelui (unul din simptomele precoce a leucozelor);
b. - Afecţiunile sistemului cardio-vascular;
c. - Afecţiunile sistemului gastrointestinal (ulcere, gastrite, colite);
d. - Boli ale sistemului endocrin (diabetul zaharat)
e. - Dereglări hormonale (gingivita juvenilă);
f. - Intoxicaţii cu substanţe medicamentoase (definina – în tratamentul
epilepsiei);
g. - Intoxicaţii cu metale grele (mercur, plumb, bismut, etc.);
h. - Iradieri cu razele X;
i. - Boli infecţioase;
j. - La fumători (alcoolici şi narcomani).
c. Factori favorizanti:
a. - depunerile masive de tartru In zona șantului gingival
b. trauma ocluzala. bruxismul pot favoriza instalarea, chiar intr-o masura putin
sesizabila clinic, a inflamatiei,
c. unele obiceiuri vicioase
d. trauma directa asociata cu inserarea in tesuturile moi a unor microobiecte
(.podoabe ) metalice (oral piercings);
e. pactul alimentar cu actiune directa, Til special pe versantul palatinal al
molarilor superiori, al carer ax longitudinal este Tnclinat Tn mod normal
dinspre coronar spre vestibular
f. trauma mecanica directa prin periaj excesiv, intempestiv, exa gerat de frecvent
g. cauze iatrogene de ordin restaurativ prin obturatii, lucrari protetice cu actiune
traumatica;
h. unele interventii chirurgicale:
 20. Mecanismul patogenic în debutul și evoluția
parodontitei marginale. Aspecte imunologice.

Ca urmare a proceselor osoase resorbtive si ale retractiei gingivale consecutive, la nivelul

dintilor pluriradiculari se descriu urmatoarele grade de afectare:
Gradul I: leziunile sunt incipiente si afecteaza in principal gingia care se retrage si pune in
evidenta zona de furcatie fara ca sonda sa patrunda interradicular.
Gradul II: sonda exploratoare patrunde interradicular pe o distanta de 1-3 mm; examenul
radiologic nu deceleaza o resorbtie semnificativa, evidenta a septului interradicular, dar
demineralizarea este prezenta.
c pune in evidenta resorbtia limbusului septului interradicular.
Gradul IV: sonda exploratoare traverseaza in intregime spatial interradicular de la nivelul
furcatiei pana pe versantul opus. Radiologic se constata grade diferite de resorbtie osoasa a
septurilor interradiculare.

21. Clasificarea parodontitei marginale.

• După decurgerea procesului: acuta, cronică, agresivă;
• După fazele procesului: acutizare (abcedare), remisiune;
• După gravitate poate fi de grad:
 ușor – pungi parodontale până la 4mm;
 mediu – pungi cu adâncime de la 4 la 6mm;
 Grav – profunzimea pungilor peste 6 mm;
• După răspândire: localizat, generalizat
• A. PARODONTITE AGRESIVE
1 .Parodontite prepubertale :
-asociate cu boli generale: leucemia, neutropenia;
-asociate cu boli și tulburari genetice: sindromul PAPILLON-LEFEVRE; CHEDIAK-
HIGASHI ; DOWN; COHEN; EHLERS-DANLOS; MARFAN; sindromul deficienței
de adeziune leucocitară, bola CROHN; boala celulor LANGERHANS (sindromul de
histiocitoza); agranulocitoza infantilă genetică; neutropenia familială ciclică;
hipofosfatazia.
• 2. Paradontita juvenila:
-localizată
-generalizată
•
3.Paradontita marginală agresivă, rapid progresivă.
• B. PARODONTITE MARGINALE CRONICE
•
1 .Parodontita marginală cronică superficială:
-cu fenomene hiperplazice:
-pe fond de involuție prococe.
•
2.Parodontita marginală cronică profundă lent progresivă:
localizată, extinsă, generalizată.
•
3. Parodontita marginală profundă ulcero-necrotică ;
• După gradul de evoluție
- Ușoară- distrucția țesutului osos până la 1/3, pungi de până la - 3.5 mm
- Medie - distrucția țesutului osos până la 2/3, pungi de până la – 5 mm
-Gravă- distrucția țesutului osos mai mult de 2/3, pungi peste 5-6 mm

22. Noțiune de tratament complex a

parodontitei marginale.Etapele tratamentului
complex a parodontitei marginale.
Tratamentul parodontitelor marginale cronice trebuie sa fie sustinut de proceduri
succesive ,proprii leziunilor specific procesului de imbolnavire ,cu scopul de a
promova si intretine evolutia de la ameliorare spre vindecare.
Tratamentul poate fi local si general.
 Directiile de tratament:
1. 1.Tratament antimicrobian
2. 2.Tratament chirurgical
3. 3.Tratament de echilibrare ocluzala
4. 4.Tratament de reabilitare structurala si functionala prin bioreactivare a
parodontiului marginal
5. 5.Tratamentul complicatiilor

Fazele tratamentului complex:

Faza initiala:
-Tratamentul complicatiilor acute
-Igienizare efectuata de medic
-Desfiintarea microulceratiilor din pungile parodontale false
-Instruirea pacientilor privind igiena bucala
Faza secundara:
-Tratament de corectare morfofunctionala prin proceduri chirurgicale,de reechilibrare
dento-ocluzala prin slefuiri ocluzale,restaurari odontale si protetice,tratament
ortodontic.
Faza tertiara:
-Tratament de mentinere a rezultatelor obtinute prin proceduri individualizate in
vederea prevenirii reinfectarii ,a instalarii unor noi tulburari morfologice si
disfunctii,precum si a recidivelor.
Principalele etape de tratament:
1.Tratamentul complicatiilor acute ale parodontitelor marginale cornice
2.Igienizarea efectuata de medic pentru indepartarea factorilor naturali cu incarcatura
microbiana
-Debridarea gingivala prin indepartarea placii bacteriene,a biofulmului oral si a
produsilor sai
-Detartraj supragingival si subgingival professional
-Suprimarea proceselor inflamatorii intretinute de resturi radiculare sau dinti
nerecuperabili prin tratament conservator sau chirurgical
 3.Instruirea pacientilor pentru insusirea unui sistem de igienizare principal prin periaj
si mijloace ajutatoare
4.Depistarea si indepartarea factorilor iatrogenic
5.Tratament medicamentos antimicrobian al gingivitei si parodontitei marginale
cronice superficiale.
6. Reducerea exsudatului inflamator din pungile parodontale,prin tratament
antimicrobian prechirurgical
7.Suprimarea chirurgicala a focarelor inflamatorii ,altele decit cele de la pungi
parodontale sau hiperplazii
8.Suprimarea chirurgicale propriu-zisa a pungilor parodontale si hiperplaziilor
gingivale
9. Restaurarea morfologiei dentare afectate prin carii;slefuiri ocluzale;restaurari
protetice;tratamente ortodontice;
10.Imobilizarea dintilor parodontotici
11.Tratament de bioreactivare
12.Mentinerea prin proceduri profilactice si proceduri curative suplimentare a
rezultatelor obtinute prin tratament.

23. Tratamentul local al bolii parodontale.

Definiție. Metode.
tratament realizat printr-o serie de proceduri multiple, de ordin medicamentos,
chirurgical, restaurativ a morfologiei dinţilor şi arcadelor, de echilibrare a ocluziei, cu
atât mai diversificat cu cât boala prezintă un grad mai avansat în evoluţie.
La momentul actual din metodele de tratament local al parodontitelor marginale se
utilizează: igienizarea profesioanală a cavității bucale, tratamentul cariei dentare și
complicației acesteia, extracțiile dentare a dinților compromiș, restabilirea punctelor
de contact, șlefuirea sau înlocuirea obturațiilor debordante, înlăturarea construcțiilor
protetice confecționate incorect.
 Din toate metodele de tratament local a PMC cea mai efectivă rămâine a fi
detartrajul ultrasonic, periajul profesional și utilizarea air-flow-ului. Acestea trebuie
efectuate sistematic la un interval de 6-12 luni, în dependență de gravitatea PMC și
deprinderile de igienă ale pacientului.

24. Soluții antiseptice și antimicrobiene utilizate

în tratamentul bolii parodontale
Antiseptice
• Clorhexidina - este un antiseptic foarte eficient împotriva plăcii bacteriene, deoarece
persistă mult timp pe suprafaţa dintelui şi se combină chimic cu bacteriile din placă;
atacă membrana bacteriană, cu acţiune oxidantă şi bacteriostatică. Se foloseşte prin
clătirea gurii sau aplicaţii cu gel, irigaţii, în şanţul gingival sau punga parodontală.
Este folosită de obicei soluţie 20%.
• Pentru uz stomatologic, produse tipizate sunt Peridex (clorhexidină + alcool, glicerină
şi ingrediente) sau PerioChip.
• Clorura de zinc - antiseptic şi astringent.
• Cloramina – se foloseşte în soluţie pentru irigaţii ale cavităţii bucale.
• Apa oxigenată – se foloseşte în spălături, clătire, instilaţii şi irigaţii.
• Perhidrolul – 30% antiseptic puternic şi cauterizant.
• Azotatul de argint – bactericit, cauterizant, stimulează cicatrizarea.
• Iodul – are o bună difuzibilitate în ţesuturi. Se foloseşte sub formă de pulbere pe meşe
sau în soluţii (betadine).
• Acizi, baze şi alcooli.
Antibiotice - se folosesc toate antibioticele, dar mai uzitate sunt: tetraciclina, ampicilina,
metronidazolul.
 Se aplică în instilaţii în şanţul gingival sau pe cale generală. Se găsesc şi sub formă de
paste în seringi pentru instilaţii.
Cei mai importanţi agenţi antiplacă sunt:
 biguanidele – clorhexidină;
 compuşi quaternari de amoniu – hexetidina;
  alcaloizii vegetali - salvia, sanguinarina;
 săruri metalice - Na Cl, fluorurile;
 compuşi fenolici - timol, triclosan, listerine;
 compuşi iodaţi - povidione – iodine.
 Agenţii antiplacă sunt de generaţia I şi II.

25. Complicații și accidente locale și generale în

urma utilizării substanțelor antiseptice și
antimicrobiene.

Complicatii:
- Determinarea de reactii adverse mutagene
- Reactii adverse cancerigene
- Toleranta
- Reactii alergice

Stomatita de contact – determinate de antiseptic, ape de gura, antimicrobiene, cotizoni

Eritem multiform – antimicrobiene
Lupus – tetraciclina
Pigmentarea mucoasei – preparate cu bismuth, cupru, H2O2
Diminuarea senzatiilor gustative – antimicrobiene
Arsuri / usturimi la nivelul limbii – antimicrobiene
Cheilite – antiseptic
Micoze orale - antimicrobiene

26. Substanțe anestezice utilizate în etapele

tratamentului bolii parodontale.
 Articaina (cu adrenalina) si Mepivacaina (fara adrenalina) Lidocaina (spray)
Bupivacaina, Etidocaina, Prilocaina,
Clorprocaina, Procaina, Tetracaina, Benzocaina

27. Procedee și tehnici de anestezie în

etapele tratamentului parodontal.
Anestezie infiltrative
Anestezie de contact

28. Complicații și accidente locale și

generale în urma utilizării substanțelor
anestezice.

- Durerea locala – det.de intepare, distensia tesuturilor, injectarea in tesuturi inflamate

- Pareze
- Ruperea acului
- Leziuni vasculare
- Reactii alergice
- Necroza tesuturilor